Sunteți pe pagina 1din 43
CUVÂNT CǍ TRE CRE Ş TINII ORTODOCŞI DESPRE MILOSTENIE Motto: „Tu îns ă, când faci
CUVÂNT CǍ TRE CRE Ş TINII ORTODOCŞI
DESPRE
MILOSTENIE
Motto: „Tu îns ă, când faci milostenie, s ă nu ş tie stânga ta ce
face dreapta ta. Ca milostenia ta s ă fie într-ascuns
altfel nu veţi
avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri “ (Matei 6:1-3).
Preot Ioan
Iubi ţ i credincioşi,
Numeroase sunt suferin ţ ele pe care le îndură oamenii cât trăiesc.
Unii sunt bolnavi, al ţ ii se afl ă în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni
sau cu ce se îmbr ăca. Unii semeni sunt p ărăsi ţ i, uitaţ i, f ără rude care
s ă-i îngrijească, f ără prieteni care s ă-i mângâie. În situaţ ii de felul
acesta, noi, creş tinii, suntem datori s ă le răspundem cu un sentiment
de mil ă ş i cu fapte de ajutorare. S ă nu trecem nep ăs ători pe lâng ă
necazul aproapelui ş i s ă răspundem cu mil ă. Dup ă cuvântul Sfântului
Grigorie de Nyssa: „Mila este împreun ă p ătimirea, izvorât ă din
iubire fa ţă de cei căzu ţ i în suferin ţă “. Milostenia nu este o virtute
exclusiv creş tinească. Ea este o floare a bun ăt ăţ ii care a crescut ş i a
rodit ş i în afara solului Evangheliei.
Ce ni se va întâmpla în veacul viitor, când vom l ăsa în aceast ă
lume toate cele cu care ne-am amăgit: bog ăţ ia, onorurile, mâncarea,
1
b ăutura, îmbrăcă mintea, locuin ţ ele des ăvârş it orânduite ş i toate celelalte
b ăutura, îmbrăcă mintea, locuin ţ ele des ăvârş it orânduite ş i toate
celelalte lucruri atât de amăgitoare? Ale cui vor mai fi? Ce ni se va
întâmpla, când toate acestea vor ră mâne doar vis ş i când ni se vor cere
fapte de credin ţă ş i de milostenie, înfrânare, cur ăţ ie, blândeţ e,
smerenie, răbdare, ascultare De aceea, pentru că în fiecare zi ţi se
cere s ă dai milostenie, fă-o cu bucurie, fără răutate, fără s ă
jigneş ti sau s ă murmuri. Nici tu nu-ţ i aparţ ii, iar ceea ce dai acelor
fii ai lui Dumnezeu care î ş i poart ă crucea, care de-abia î ş i g ăsesc loc
unde s ă-ş i plece capul, ţ i-a venit de la Dumnezeu. Tu eş ti împuternicit
s ă porţ i de grij ă mo ş tenirii Domnului, eş ti slujitorul de fiecare zi al
acestor fraţ i mai mici întru Hristos, aş adar îndeplineş te-ţ i lucrarea cu
blândeţ e ş i smerenie, iar nu de mântuial ă.
Suntem datori să -i miluim pe săraci
pentru dragostea lui Hristos
Suntem datori s ă -i miluim pe s ăracii pe care Hristos ni i-a l ăsat în
lume în locul Lui. De aceea adev ărat este cuvântul care zice: „Fericit
este cel ce miluieş te pe s ărman ş i cu totul ticălos acela care î ş i
întoarce fa ţ a de la dânsul“. Noi hrănim dobitoacele necuvânt ătoare,
iar pe Hristos Îl l ă s ă m fl ă mând? Ce fel de fapt ă este aceasta? Nimic
din ceea ce d ăruim nu vom pierde pentru că-I d ăruim lui Hristos. El
pl ăteş te toate cu dobând ă ş i pl ăteş te pân ă ş i un pahar cu ap ă. Beţ iile ş i
curviile au stricat multe case, dar milostenia niciodat ă n-a s ărăcit pe
nimeni, dup ă cuvântul care zice: „Cel ce d ă s ăracilor nu va fi lipsit“.
Sfânta Scriptură numeş te milostenia s ă mân ţă , căci cel ce seamăn ă
s ă mân ţ a nu o aruncă pe ea ca s ă o piard ă, ci ca s ă o înmul ţ ească. A ş a
este ş i cel ce d ă s ă racului, nu pierde, ci câş tig ă. Dumnezeu a zis: „Al
meu este argintul ş i al meu este aurul“. Toat ă bog ăţ ia este aş adar a
lui Dumnezeu ş i to ţ i aceia care sunt bogaţ i nu trebuie să se numească
st ăpâni ai bog ăţ iei, ci economi ş i chivernisitori. Acela care cheltuieş te
bog ăţ ia numai spre poftele lui, nedrept ăţ eş te ş i pe Dumnezeu,
St ăpânul bog ăţ iei, ş i pe s ăraci. Deci acela care nu miluieş te pe s ăraci,
răpeş te de la Dumnezeu st ăpânirea ş i de la s ăraci partea lor. Suntem
datori s ă-i miluim pe s ăraci mai întâi pentru porunca lui Dumnezeu,
care este St ăpânul bog ăţ iei. În al doilea rând, trebuie s ă-i miluim pe
s ăraci pentru plata pe care ne-a f ăg ăduit s ă ne-o dea. În ziua
Înfrico ş atei judecăţ i, oamenii vor fi judecaţ i dup ă milostenie. Oare
2
cum vor răspunde bogaţ ii cei răi, atunci când s ăracii se vor plânge. Hristos
cum vor răspunde bogaţ ii cei răi, atunci când s ăracii se vor plânge.
Hristos îi va mustra pe cei nemilostivi.
O istorioară ne spune despre un om foarte bogat care pe patul
morţ ii fiind mustrat de cunoaş terea vieţ ii sale p ăcătoase a promis că va
da toate averile sale aceluia care îi va putea dovedi că nu este iad
ş i
nimeni nu i-a putut dovedi acest lucru.
Celor boga ţi le d ă Dumnezeu
avere ca s ă-ş i cumpere cu ea Împ ărăţia Sa, făcând din averea lor o
fântân ă
de
mil ă
ş i
ajutor
pentru
cei
s ăraci.
Porunca
a
opta
dumnezeiască spune: „S ă nu ucizi!“. Dar ucid în mod virtual ş i cei
care din zgârcenie nu-i asigură la timp mâncare unui om fl ă mând.
Sunt un datornic de fiecare clipă al Domnului
Dumnezeu nu rămâne niciodată dator nimănui
„Miluieş te-mă, Dumnezeule, dup ă mare mila Ta ş i dup ă
mul ţ imea îndur ărilor Tale, ş terge făr ădelegea mea“ (Psalm 50:1-2).
Omul se afl ă totdeauna în situaţ ia de datornic în faţ a lui Dumnezeu.
To ţ i vom fi strivi ţ i de povara p ăcatelor. Nici-un om nu va avea cu ce
pl ăti pentru a-ş i achita datoria. Sunt un datornic de fiecare clip ă al
Domnului, cu datorii materiale ş i spirituale. Sunt îndatorat din cauza
p ăcatului ş i trupului, căruia Domnul îi oferă daruri materiale: mâncare,
b ăutură, bani, haine, aer, căldură, lumin ă , în general lucruri care fac
viaţ a comod ă ş i îndestulat ă. S ă nu împart eu însumi din darurile
materiale ş i spirituale, pe care mi le-a dat ş i mi le d ă Dumnezeu? To ţ i
suntem chip al lui Dumnezeu, iar „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan
4:8). Dumnezeu ne ţ ine pe p ă mânt tocmai pentru ca dragostea faţă de
El ş i de aproapele s ă ne cuprind ă inima.
Trupul ne prescrie propriile sale legi, potrivnice cu totul celor ale
lui Dumnezeu: l ă comia, neînfrânarea, beţ ia, zgârcenia sau p ărerea de
rău pentru înstrăinarea către aproapele a darurilor primite de la
Dumnezeu, pornirea du ş mănoas ă împotriva semenilor din cauza
mâncării, b ăuturii, banilor, dispreţ ul faţă de ei, invidia din aceleaş i
cauze, nep ăsarea faţă de omul aflat la necaz ş .a. Domnul nu trăieş te
într-o inimă în care domneş te l ăcomia, patima pentru avu ţ ii ş i bun ăt ăţ i
p ă mânteş ti, pentru bani etc. În acea inimă de piatră trăieş te trufia,
închipuita în ţ elepciune, dispreţ ul, răutatea, răzbunarea, invidia,
avari ţ ia, deş ert ăciunea, slava deş art ă, ho ţ ia, în ş el ă ciunea, f ăţărnicia,
viclenia, curvia, furia, trădarea, minciuna.
3
Milostenia cu sufletul şi milostenia cu trupul C ărţile creş tin ortodoxe - o jertfă
Milostenia cu sufletul şi milostenia cu trupul
C ărţile creş tin ortodoxe - o jertfă binepl ăcută lui Dumnezeu
Un bun creş tin ortodox trebuie s ă le facă pe amândou ă: întâi
rug ăciunea ş i viaţ a cât mai sfânt ă ş i apoi misiunea, care este dragoste
ş i milostenie duhovnicească. Când vezi casa vecinului în fl ăcări, po ţ i
s ă stai în lini ş te ş i s ă te rogi, dacă nu arunci pe foc o g ăleat ă de ap ă?
Lumea de ast ăzi este aprins ă de focul urii, al desfrâului ş i al p ăcatului.
S ă ajut ă m ş i noi, dup ă putere, la mântuirea oamenilor.
O
carte bun ă, creş tinească (ortodoxă), este un înger al lui
Dumnezeu, c ăci te învaţă s ă-L cuno ş ti ş i s ă-L iubeş ti, s ă descoperi
frumuseţ ea vieţ ii în Hristos, s ă iubeş ti oamenii, s ă te fereş ti de p ăcat ş i
s ă te îngrijeş ti de mântuirea sufletului. Dacă în viaţă agoniseş ti cărţ i
sfinte în locul banilor, urmaş ii se vor folosi de pe urma lor, iar dacă le
vor vinde, tu nu vei pierde folosul lor ş i ţ i se va socoti ca o milostenie
sufletească, pentru că oriunde vor ajunge cărţ ile sfinte, vor răspândi
lumin ă ş i vor aduce sufletele la cunoş tin ţ a lui Dumnezeu. Iar dacă vor
ră mâne dup ă tine bani sau averi ş i urmaş ii le vor cheltui în p ăcate, nu
numai că nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi g ăsit vinovat că, prin
zgârcenia ş i l ăcomia ta, ai dat urmaş ilor prilej de p ăcate. Dacă facem
un praznic mare, încât s ă hrănim tot satul, dacă îmbrăc ă m pe cei s ă raci
cu haine noi, dacă facem chiar ş i Biserici din temelie, nu se sup ără atât
de mult vrăjmaş ul, ca atunci când dă m o carte bun ă de citit, o carte
creş tinească în care omul s ă poat ă vedea, ca într-o oglind ă, starea lui
sufletească de decădere moral ă ş i de p ăcăto ş enie. De aceea trebuie s ă
punem mare accent pe răspândirea cărţ ilor bune, ortodoxe, în rândul
credincio ş ilor. S ă cump ă ră m că rţ i creş tin-ortodoxe ş i să le d ă m celor
dornici drept milostenie, s ă le citească ş i s ă cunoască voia lui
Dumnezeu.
Pentru nimic nu se sup ără mai mult vrăjma ş ul, decât pentru
o carte bun ă, folositoare sufletului, dată credincio ş ilor. Prin
cărţile sfinte pe care le citim se strică toate planurile
vrăjma ş ului diavol. Citind cărţi ortodoxe, multe suflete se
trezesc ca dintr-o beţie, din robia patimilor care le st ăpânesc.
În
acatistul Sfântului ierarh Nifon în icosul al 4-lea scrie:
„Bucură-te, că nici o carte bisericească nu ai citit fă ră lacrimi“. Iar
la icosul al 9-lea al aceluiaş i acatist scrie: „Bucură-te că stând în
miezul nop ţii la rug ăciune, v ăp ăi de foc care se suiau pân ă la cer
4
s-au v ăzut în jurul tău“. S ă iubim cartea sfânt ă, începând cu Sfânta
s-au v ăzut în jurul tău“. S ă iubim cartea sfânt ă, începând cu Sfânta
Scriptură, Vieţ ile Sfin ţ ilor ş i cărţ ile de rug ăciune ş i s ă le d ă m cu inima
deschis ă ş i altora spre folos ş i mântuire. Banii daţ i pe o carte sfânt ă
sunt o jertf ă binepl ăcut ă lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici mai
devreme sau mai târziu, dar, dacă reu ş im s ă l ăs ă m urma ş ilor cât mai
multe cărţ i sfinte, l ăs ă m o zestre de mare valoare pentru ei ş i pentru
cei care vor urma dup ă ei. Cine nu citeş te, nu cunoaş te ş i cine nu
cunoaş te Sfânta Scriptură ş i credin ţ a ortodox ă, acela cade u ş or în
p ăcate de moarte ş i este prins în mrejele cultelor religioase.
Părintele Nicodim M ăndi ţă le spunea uneori fiilor s ăi
duhovniceş ti: „- Fra ţ ilor, pe lâng ă citirea sfintelor cărţ i, vă dau ş i
acest canon, ca unul pe altul s ă vă îndemna ţ i a merge în fiecare
Duminică la Sfânta Biserică, la spovedanie, la milostenie ş i la
citirea Bibliei
C ă de nu vă veţ i ajuta pe calea mântuirii, veţ i
r ăspunde în fa ţ a lui Hristos de cei care se pierd. Nu vedeţ i cum se
silesc cultele religioase s ă amăgească pe ortodocş i???“
Dă rnicia viază şi zgârcenia omoar ă
Oamenii pot fi buni, dar Dumnezeu este Atotbun, oamenii pot fi
puternici, dar Dumnezeu este Atotputernic, oamenii pot fi milostivi,
dar Dumnezeu este Mult Milostiv. Zgârcenia îl face pe om piatră ,
poftele cele lumeş ti ş i beţ ia îl fac dobitoc, iar mândria îl face diavol.
„Noi trebuie să uit ăm milostenia ş i binele pe care l-am făcut ş i s ă ne
aducem aminte mereu de binele pe care ni-l fac al ţ ii. În aceast ă
stare putem spune că suntem oameni ai lui Dumnezeu.
D
ărnicia
viază
ş i
zgârcenia
omoară.
Cel
ce
d ă,
primeş te
bucurie
dumnezeiască. Trebuie s ă ne învăţă m s ă ne bucur ăm prin a da, căci
atunci suntem în leg ătur ă cu Hristos. Aceast ă bucurie de a da, are
oxigen dumnezeiesc“ (Paisie Aghioritul). A ş adar:
Fericit este cel ce
împarte pâinea sa cu s ăracul, că unul ca acesta va fi primit la
osp ăţul ceresc.
Milostenia fireasc ă şi milostenia cre ştineasc ă
Milostenia nu se cade s ă se facă din dragostea cea firească,
precum se întâmpl ă la p ăgâni ş i la tâlhari, ci mai mult pentru
dragostea creş tinească ş i pentru Dumnezeu. Nu este asemenea a milui
5
cineva pe rudenii sau pe s ăraci. Cel ce miluieş te pe rudele sale, face
cineva pe rudenii sau pe s ăraci. Cel ce miluieş te pe rudele sale, face
mila pentru dragostea cea fireasc ă ş i pentru rudenie, iar cel ce
miluieş te pe s ă rac, face mila pentru dragostea lui Dumnezeu. Cel ce
miluieş te pe ruda lui se miluieş te pe sine, iar cel ce miluieş te pe s ărac,
miluieş te pe Hristos în chipul s ăracului. Gândi ţ i-v ă dacă faceţ i mil ă
dup ă trebuin ţ a s ăracilor ş i daţ i cu tot sufletul ş i cu toată inima pentru
dragostea lui Dumnezeu ş i a aproapelui. Şi de nu veţ i fi lucrând întru
acest chip, îndreptaţ i-v ă pe voi în şiv ă ca s ă nu v ă pierdeţ i plata
voastră.
Ofrandele ş i milosteniile pe care le d ă m s ăracilor, oricare ar fi ele,
nu pot ţ ine loc iubirii de aproapele, dacă inima nu o mai simte. De
aceea, atunci când d ă m milostenie trebuie s ă avem grij ă ca ea s ă fie
dat ă cu dragoste, din inimă, de bun ăvoie, nu cu p ărere de rău. Însu ş i
cuvântul milostenie înseamn ă de fapt o lucrare ş i o ofrand ă a
inimii, un dar făcut cu umilin ţă , cu compasiune fa ţă de omul
s ărman, cu umilin ţă ş i cu p ărere de rău pentru greş elile pe care
le-ai făcut ş i pentru a căror sp ălare se ş i d ă milostenia. Fiindcă,
dup ă cuvântul Sfintei Scripturi: „Milostenia izb ăveş te de moarte ş i
cur ăţă de orice păcat“ (Tobit 12:9). Milostenia este binef ăcătoare în
primul rând pentru cel ce o d ă.
Troparul Sfântului Ioan cel Milostiv: „Cu podoaba dragostei
te-ai îmbrăcat / Serafim în lume te-ai arătat / Ajutor la cei lipsi ţi,
/ Izb ăvire la robi ţi / Şi la cei nedreptăţi ţi / Sfinte Ioane Prea
Milostive / L ăca ş ul Duhului Sfânt / Şi nou Avraam pe p ă mânt“.
Cu milostenia şterge- ţi pă catele tale
În Vechiul Testament, Regele Nabucudonosor este îndemnat de
Daniel la milostenie pentru iertarea p ăcatelor: „De aceea, o, rege,
pl ăcut s ă-ţi fie sfatul meu înaintea ta: R ăscump ăr ă p ăcatele tale
prin fapte de dreptate ş i nedrept ăţile tale prin mil ă către cei
s ăraci, dacă vrei ca bun ăstarea în care te afli s ă d ăinuiască“
(Daniel 4:24). În Noul Testament, Însu ş i Domnul Hristos a zis: „Fi ţ i
milostivi, precum ş i Tat ăl vostru cel ceresc este milostiv“. N-a zis
posti ţ i, precum posteş te ş i Tat ăl vostru cel ceresc, nici n-a zis fi ţ i
curaţ i, precum ş i Tat ăl vostru este curat, ci a zis: „Fi ţ i milostivi,
precum ş i Tat ăl vostru cel ceresc este milostiv“.
6
Scopul milosteniei este de multe feluri. n Unul face milostenie ca s ă i se
Scopul milosteniei este de multe feluri. n Unul face milostenie ca
s ă i se îndestuleze ţ arina cu bogat ă road ă ş i Dumnezeu îi blagosloveş te
ţ arina, ş i nu iese din scopul lui; n altul face milostenie ca s ă nu i se
primejduiască corabia ş i Dumnezeu o p ăzeş te; n altul pentru s ăn ătatea
copiilor lui ş i Dumnezeu îi îndeplineşte cererea; n altul face milostenie
numai ca s ă fie sl ă vit ş i Dumnezeu nu-i trece cu vederea facerea lui de
bine ş i-l cinsteş te. Şi orice voieş te fiecare îi d ă (când ş tie că nu i se
p ăgubeş te sufletul din aceasta). Dar aceş tia to ţ i ş i-au luat plata lor ş i
cu nimic nu le este dator Dumnezeu, fiindcă ş i scopul lor n-a fost
pentru folosul de viitor al sufletului, ci pentru folos vremelnic ş i
fiindcă fiecare din cei de mai sus ş i-au luat plata pentru milostenia
f ăcut ă, Dumnezeu nu le mai este cu nimic dator. n Este ş i unul care
face milostenie numai ca s ă scape din munca veş nică. Acesta numai
pentru sufletul s ău a f ăcut binele, îns ă nu este precum vrea Dumnezeu,
căci nu se afl ă în starea fiului, ci este ca un argat care slujeş te
st ăpânului s ău ca s ă ia simbrie ş i s ă câş tige.
Sfântul Vasile cel Mare zice: „Trei sunt st ările din care facem
binele:
starea
slugilor,
când
facem
bun ătatea
temându-ne de
Dumnezeu ş i de muncă;
starea arga ţilor,
când o facem cu n ădejde de
plat ă;
starea fiilor,
când o facem pentru însu ş i binele ş i pentru
dragostea de Dumnezeu, căci fiul nu face voia p ărintelui s ău de frică ş i
nici ca s ă aib ă plat ă de la el, ci iubindu-l se sileş te s ă-l cinstească ş i
s ă-l odihnească pentru ca s ă-l veselească. A ş adar, suntem datori s ă
facem milostenie pentru însu ş i acest bine, fiindu-ne mil ă unul de altul,
ca de ni ş te mădulare ale noastre; s ă facem bine altuia ca ş i cum noi
în ş ine am fi ajutaţ i de el, ş i aş a s ă d ăm cu bucurie în suflet ca ş i cum
noi am lua de la acela. Aceasta este milostenia ce se face cu pricepere.
Atunci ne afl ă m în starea fiului precum am zis. S ă nu zică cineva că eu
sunt s ărac ş i n-am cu ce s ă fac milostenie, că de nu po ţ i da cât bogaţ ii
aceia de care scrie Sfânta Evanghelie, d ă mă car doi b ă nu ţ i, ca femeia
aceea v ăduv ă ş i s ăracă, ş i Dumnezeu îi primeş te de la tine mai mult
decât darurile acelora, iar de nu ai nici atât, milostiveş te-te spre
vecinul t ău ş i-l ajut ă măcar cu lucrul. Nu po ţ i nici aceasta? Mângâie
pe fratele t ău cu cuvântul. Nu po ţ i nici cu aceasta s ă-l aju ţ i? Cel pu ţ in
când se va tulbura fratele t ău asupra ta ş i se va mânia, f ă mil ă cu
dânsul ş i suferă mânia lui, v ăzându-l sup ărat de vrăjma ş ul. În loc s ă -i
zici un cuvânt ca s ă-l tulburi mai mult, taci, ş i cu aceasta miluieş ti ş i
sufletul lui ş i-l sco ţ i de la vr ăjmaş ul. Asemenea, de-ţ i va greş i fratele,
7
milostiveş te-te ş i-i iart ă greş eala, ca s ă iei ş i tu
milostiveş te-te ş i-i iart ă greş eala,
ca
s ă
iei
ş i
tu
iertare de la
Dumnezeu, care zice: „Ierta ţi ş i vi se va ierta!“. Şi cu aceasta, faci
mil ă sufletului fratelui t ău, iertându-i greş eala cu care ţ i-a greş it, căci
ni s-a dat putere s ă ne iert ă m unul pe altul când greş im. Iat ă, neavând
nimic cu care s ă miluieş ti trupul, de vei vrea, po ţ i s ă miluieş ti sufletul
ş i faci mai mare mil ă; căci cu cât sufletul este mai cinstit decât trupul,
cu atât ş i mila f ăcut ă este mai mare decât cea f ăcut ă trupului. Pe scurt,
nimeni nu se cuvine s ă spun ă că nu poate s ă facă milostenie, căci,
fiecare, dup ă puterea lui ş i dup ă starea lui poate face binele, numai s ă
se silească s ă-l facă cu pricepere, precum am zis, că cel ce lucrează cu
pricepere este meş ter iscusit ş i zideş te casa lui cu temei. Drept aceea
zice ş i Sfânta Evanghelie că în ţ elepciunea zideş te casa ei pe piatr ă ş i
nu o poate mi ş ca nici un vânt potrivnic“.
Milostenia şi dragostea adev ă rat ă
Dumnezeu, ca s ă ne încerce dragostea, ne trimite un s ărac. Dacă,
de pild ă, avem dou ă ceasuri, unul nou ş i unul vechi, ş i-l d ă m pe cel
vechi s ăracului, înseamn ă că dragostea noastră este de calitatea a
doua. Dacă avem dragoste adev ărat ă îl vom da pe cel nou s ăracului.
Intră în lucrare atunci logica cea stricat ă ş i spunem: „De ce s ă i-l dau
pe cel nou? Pentru el, care nu are ceas, este bun ş i cel vechi, deci i-l
dau pe cel vechi“.
Dar când îl dai pe cel vechi, înc ă mai trăieş te în noi, omul
cel vechi.
Dacă îl dai pe cel nou, eş ti un om ren ăscut.
Iar dacă le ţii pe amândou ă ş i nu dai nici unul, eş ti în
starea de iad.
Noi trebuie s ă gândim aş a: „Dacă ar fi Iisus Hristos în locul
acelui s ărac, care ceas I l-a ş da? Cu siguran ţă pe cel mai bun“. În
felul acesta se poate în ţ elege ce înseamn ă milostenia ş i dragostea
adev ărat ă. Îns ă trebuie s ă lu ă m aminte că numai milostenia s ăvârş it ă
în numele lui Hristos ne aduce roadele Duhului Sfânt. Milostenia, ca
ş i toate celelalte fapte bune dacă nu sunt s ăvârş ite în numele lui
Hristos, nu vor putea s ă aducă răsplat ă în viaţ a veacului ce va s ă fie.
De aceea Domnul Hristos a spus: „Cel ce nu adun ă cu Mine,
risipeş te“ (Matei 12:30).
8
Când ai mult, dă mult, iar când ai puţ in, dă mai puţ in Lacrimile
Când ai mult, dă mult, iar când ai puţ in, dă mai puţ in
Lacrimile spal ă c ă ma ş a sufletului cea p ătată cu mizeria
p ăcatelor iar milostenia o albeş te. Hristos ră mâne în
s ăraci totdeauna ş i spal ă p ăcatele celor darnici.
Milostenia duce la iertarea p ăcatelor ş i la vindecarea
rănilor con ş tiin ţei, întoarce sufletul de la moarte ş i-l face s ă fie
mo ş tenitor împ ărăţiei cerurilor.
Tobit porunceş te fiului s ău Tobie
s ă fie milostiv: „D ă milostenie din averea ta ş i să nu aib ă ochii tăi
p ărere de rău când vei da milostenie. De la nici un s ărac s ă nu
întorci fa ţa ta ş i atunci nici de la tine nu se va întoarce fa ţa lui
Dumnezeu. Când ai mult, d ă mult; când ai pu ţin, d ă mai pu ţin,
dar nu pregeta s ă faci milostenie. Şi-ţ i vei aduna prin aceasta
vistierie bogat ă pentru zile grele, că milostenia izb ăveş te de la
moarte ş i nu te las ă s ă cobori în întuneric“ (Tobit 4:7-8-9-10). Tobit
îi porunceş te lui Tobie s ă fie milostiv ş i în numele celor adormi ţ i din
neam (ceea ce noi azi numim pomană sau parastas): „Fii darnic cu
pâinea ş i cu vinul t ău la mormântul celor care ţ i-au r ăposat“ (Tobit
4:7).
Milostenia izb ăveş te din moarte ş i nu te las ă s ă cobori în
întuneric, este ră splata vieţii veş nice, răstoarn ă p ăcatul, nimiceş te
chiar ş i moartea.
În acest sens lu ăm ca pild ă apa care stinge focul.
P ăcatul are forţ a focului, dar milostenia are forţ a apei: „ Apa va
stinge focul arzător ş i milostenia va curăţi p ăcatele“ (Iisus Sirah
3:29).
Milostenia vindecă l ăcomia:
„Da ţ i mai întâi milostenie cele
ce sunt înl ăuntrul vostru ş i, iat ă, toate vă vor fi curate“ (Luca 11:
41). „Fericit cel ce caut ă la s ărac ş i la s ărman; în ziua cea rea îl va
izb ăvi pe el Domnul“ (Psalm 40:1). Cel ce nu dovedeş te lucrul la o
vie, solicit ă ajutorul cuiva. Şi noi de asemenea s ă avem în ajutor pe
orbi, pe ş chiopi, pe ciungi ş i pe al ţ ii asemenea cu ei.
Creş tinul cu sufet bun, milostiv, are lâng ă el ogor de semăn ătură
(ogorul sunt nevoia ş ii, s ăracii, lipsi ţ ii de cele necesare traiului),
trebuie aici s ă semene ş i din semin ţ e pu ţ ine (milostenie după putere)
va culege roade multe (plat ă mult ă de la Dumnezeu). Hristos poate
oricând s ă-i ajute pe to ţ i nevoiaş ii, dar se ascunde în aceş tia ca prin ei
s ă ne alunge sl ăbiciunile ş i s ă ne scape de osând ă. Mântuitorul cere ca
9
milostenia s ă se facă în tain ă. Este de ajuns con ş tiinţ a
milostenia s ă se facă în tain ă. Este de ajuns con ş tiinţ a evlaviosului
creş tin ca mă rturie a faptelor sale. Trâmbi ţ area faptelor bune nu este
pl ăcut ă lui Dumnezeu: „Tu îns ă, când faci milostenie, s ă nu ş tie
stânga ta ce face dreapta ta“ (Matei 6:3). Atunci când f ăptuitorul
tace, faptele lui bune strig ă ş i spun cine le-a f ăcut.
Regele Richard şi c ărbunarul
Richard, regele Angliei, se răt ăcise prin p ădure, la o vânătoare. A
cerut ad ăpost peste noapte la un cărbunar, car nu-l cuno ş tea ş i care
vorbea foarte dur cu el. Regele a fost primit abia în grajd, iar când a
cerut pâine, cărbunarul l-a împins la o parte ca pe un cer ş etor. Abia i-a
dat pu ţ in ă pâine ş i ap ă.
În ziua următoare regele ş ezând pe tron l-a chemat la sine pe
cărbunar, zicând: „Mă cuno ş ti acum, nenorocitule?“ C ărbunarul a
căzut la p ă mânt ş i chiar a murit din aceast ă spaimă nu peste mult ă
vreme. Cunoscuse că era regele s ău acela pe care-l p ălmuise. Şi atunci
ne întreb ă m: „ce vor face boga ţ ii ş i zgârci ţ ii când se vor înfăţ i ş a la
judecat ă ş i Iisus le va zice: Ce a ţ i f ăcut cu mine, când m-am ar ătat
vou ă sub înfăţ i ş area s ăracilor?“
Magul Artaban cel milostiv
Ne aducem aminte că cei trei crai din R ăs ărit au parcurs un drum
lung ş i obositor, cu dorul de a-I oferi Domnului Hristos cele mai
preţ ioase daruri. Ei se numeau Melchior, Baltazar ş i Ga ş par. Despre
aceş tia trei se vorbeş te cel mai des. Numai că, de fapt,
craii erau
patru.
Pe
lâng ă
cei
trei
a
mai
existat
unul:
Artaban.
El
era
întruchiparea bun ăt ăţ ii. Ori, singura cale de a ajunge la Dumnezeu este
bun ătatea. Şi el a v ăzut steaua care vestea naş terea Mântuitorului. Şi-a
vândut toat ă averea ş i a cump ă rat trei pietre preţ ioase, un rubin, un
safir ş i un smarald, ca s ă le ducă Pruncului Mântuitor. Pe când se
grăbea spre locul de întâlnire cu ceilal ţ i trei crai, a v ăzut pe drum un
om jefuit de tâlhari, rănit ş i aproape mort. L-a luat, l-a sp ălat, l-a
pansat, l-a dus la han ş i i-a dat hangiului rubinul ce-l avea în traist ă,
pentru a-l g ăzdui ş i a-l îngriji pe cel jefuit. Când a ajuns la locul de
întâlnire, ceilal ţ i trei crai plecaser ă.
10
A ş a că, pe urma stelei, a mers singur înspre Betleem. Când a sosit
A ş a că, pe urma stelei, a mers singur înspre Betleem. Când a sosit
aici, i s-a spus că, într-adev ăr, s-a n ăscut un Prunc în iesle, că la
naş terea Lui au cântat îngerii, dar acum p ărin ţ ii Lui au plecat cu El
într-o direcţ ie necunoscut ă. Necăjit, a g ăzduit la o văduv ă s ăracă,
mama unui singur copil. În toiul nop ţ ii, pe strad ă s-a stârnit vacarm.
Soldaţ ii lui Irod ucideau pruncii din Betleem. Unul din ei a forţ at u ş a
v ăduvei, cu gândul de a-i măcel ă ri copilul. Artaban i-a spus v ăduvei
s ă nu facă nici o mi ş care. A stat în faţ a soldatului, care avea sabia
scoas ă, ş i i-a dat safirul. Mul ţ umit, soldatul a plecat ş i copilul a scăpat.
Artaban a răt ăcit mult prin Ţ ara Sfânt ă cu dorul de a-L g ăsi pe Cel
vestit de stea. Au trecut peste treizeci de ani. Când, într-o zi, ajungând
în Ierusalim ş i auzind că Iisus Nazarineanul este dus pe Golgota
pentru a fi răstignit, a alergat într-acolo. Pe drum îns ă, trecând pe
lâng ă o piaţă de sclavi, a v ăzut o fat ă disperat ă. Era vândut ă pentru a
deveni prostituat ă. A luat ultima piatră preţ ioas ă pe care o avea,
smaraldul, a răscump ărat-o pe fat ă ş i i-a dat drumul. Când a sosit la
Golgota, Domnul era pe punctul de a-ş i da Duhul. Artaban s-a
prăbu ş it la poala Crucii. Domnul L-a privit cu blândeţ e ş i i-a zis: „Î ţ i
mul ţ umesc pentru cele trei pietre preţ ioase pe care Mi le-ai d ăruit.
Ast ăzi vei fi cu Mine în rai“. Şi Artaban a adormit somnul cel de veci.
Aceasta este povestirea. Tâlcul ei ni-l spune Hristos în Sfânta
Evanghelie: „Fl ămând am fost ş i Mi-a ţ i dat s ă mănânc; însetat am
fost ş i Mi-a ţ i dat s ă beau; str ăin am fost ş i M-a ţ i primit; gol am fost
ş i M-a ţ i îmbr ăcat; bolnav am fost ş i M-a ţ i cercetat; în temni ţă am
fost ş i a ţ i venit la Mine“ (Matei 25: 35-36).
Milostivirea Cuviosului Martirie
În p ă mântul Savoriei a fost un călug ăr, Martirie, iubitor de s ăraci,
milostiv, tân ăr cu vârsta, dar b ătrân cu mintea ş i având viaţă curat ă.
Deci, acesta avea un obicei de mergea de la măn ăstirea sa în alta, la un
P ărinte duhovnicesc, pentru rug ăciune.
Odat ă, mergând el, a aflat pe un s ărac zăcând în cale ş i plin de
răni, vrând s ă mearg ă ş i el în aceeaş i măn ăstire, dar nu putea, din
pricina sl ăbiciunii sale. Şi, fiindu-i mil ă fericitului Martirie de el, a
întins mantia sa ş i, luându-l cu dragoste, l-a dus pe el în spate. Iar când
s-a apropiat de mă n ăstire, P ărintele lui duhovnicesc, care cu ochi
prooroceş ti îl v ăzuse pe el, îndat ă a strigat către c ălug ării s ăi, zicând:
11
„Alerga ţ i degrabă ş i deschideţ i por ţ ile măn ăstirii că vine
„Alerga ţ i degrabă ş i deschideţ i por ţ ile măn ăstirii că vine fratele
Martirie, aducându-l pe Dumnezeu!“
Şi ajungând fratele la poarta măn ăstirii,
S-a coborât s ă racul din spatele lui ş i i S-a
arătat lui având chipul precum este zugrăvit
în icoane Izb ăvitorul neamului omenesc,
Mântuitorul Iisus Hristos ş i S-a ridicat la cer
sub privirea lui Martirie. Iar pe când Se
în ăl ţ a, a zis către dânsul: „O, Martirie, tu
nu M-ai trecut cu vederea pe Mine pe
p ământ, nici Eu nu te voi trece cu vederea
la cer. Tu acum ai căutat cu mil ă spre
Mine, dar Eu în veci te voi milui pe tine!“
Şi zicând acestea, Domnul S-a f ă cut
nev ăzut. Deci, intrând Martirie în mă n ăstire,
i-a zis P ărintele cel duhovnicesc:
„Frate Martirie, unde este Acela pe
care L-ai adus?“ A răspuns zicând: „De a ş fi ş tiut p ărinte Cine este,
m-a ş fi ţ inut tare de picioarele Lui“.
Atunci a spus tuturor călug ărilor
ceea ce se s ăvârş ise. Şi l-a întrebat pe el P ărintele, zicându-i: „Oare El
ţ i se p ărea greu ţ ie, fiule?“ Iar Sfântul Martirie a r ăspuns:
„Nu,
Părinte! Când îl duceam, nu simţeam nici o greutate. C ă duceam
pe Acela Care mă poartă El pe mine, Care poartă pe toată lumea
cu neosteneal ă ş i numai prin cuvânt toate le ţine“.
Samarinenii milostivi
Mântuitorul Hristos ne-a iubit ş i ne iubeş te nespus de mult, iar
aceast ă iubire a culminat primind de bun ă voie jertfa dureroas ă de pe
Crucea Golgotei. Mântuitorul, mai întâi ş i mai presus de toate, a fost
„Samarineanul“, care S-a aplecat asupra noastră, a p ăcăto ş ilor, cu o
total ă d ăruire de sine ş i ne-a vindecat rănile ş i ne-a încredin ţ at „casei
de oaspeţ i“, care este Sfânta Biserică, pân ă la deplina vindecare.
Exist ă oameni milo ş i din fire, care fac binele din îndemnul con ş tiin ţ ei.
Este impresionant ă pilda lui Iov care spune: „N-am plâns oare ş i eu
cu cel care-ş i ducea via ţ a greu? Sufletul meu n-avea mil ă de cel
s ărman? Dimpotrivă, din tinereţ ile mele, am crescut pe orfan ca un
tat ă ş i de la na ş tere am căl ăuzit pe văduvă“ (Iov 30: 25; 31:18). Tot
12
în Legea Veche, Dumnezeu a poruncit prin Moise ca israelitenii s ă nu- ş i
în Legea Veche, Dumnezeu a poruncit prin Moise ca israelitenii s ă nu-
ş i învârto ş eze inimile faţă de s ăracii din neamul lor, ci s ă -i ajute.
Exemplu de milostenie - Sfânta Filofteia
Cunoaş tem trei Sfinte muceni ţ e care au fost date la munci ş i la
moarte de taţ ii lor: Varvara, Hristina ş i Filofteia.
Sfânta Filofteia era de neam româno-bulgar. Ea s-a n ăscut în
anul 1206 în Târnovo, vechea capital ă a Bulgariei. P ărin ţ ii ei erau
ţă rani. Tat ăl ei era bulgar, iar mama sa era de origine valah ă. Dup ă ce
i-a dat fiicei sale o creş tere creş tinească, mama sa a adormit în
Domnul ş i s-a mutat la viaţ a veş nică. Copila orfan ă a ră mas în grija
tat ălui. Mai apoi, el s-a recăs ătorit ş i a l ăsat-o pe Sfânta Filofteia în
grija mamei vitrege. Dar copila era adeseori asuprit ă, pedepsit ă ş i
pârât ă tat ălui ei, cum că ar fi neascult ătoare, că merge prea des la
Sfânta Biserică ş i risipeş te averea casei, dând-o milostenie copiilor
orfani ş i s ăraci. Pentru toate acestea, tat ăl ei o certa de multe ori. Dar
fecioara Filofteia nu se tulbura, nici nu punea la inimă toate aceste
ispite pe care i le f ăcea diavolul prin invidia mamei sale vitrege. Ea nu
înceta s ă fie milostiv ă, aş a cum a înv ăţ at-o mama sa cea bun ă. Pe
mă sură ce creş tea, Filofteia nu înceta s ă mearg ă la slujbele Sfintei
Biserici, împ ăr ţ ea hainele ei cele bune ş i mâncarea copiilor s ăraci care
îi ieş eau în cale. Acas ă se ruga ş i postea mereu. Trei erau faptele ei
care o încununau: rug ăciunea, fecioria ş i milostenia.
Când avea numai 12 ani, Dumnezeu a binevoit s-o învrednicească
pe fericita Filofteia de cununa muceniciei ş i de bucuria împ ărăţ iei
cereş ti în felul urmă tor: Era toamn ă, iar tat ăl s ău lucra la câmp.
Filofteia era trimis ă în fiecare zi de către mama ei vitreg ă s ă-i ducă
mâncare t ăt ălui pe ogor. Dar fericita obi ş nuia s ă împart ă pu ţ in câte
pu ţ in din mâncare copiilor s ăraci pe care îi întâlnea. V ăzând tat ăl ei că
nu-i ajungea mâncarea, ş i-a certat nevasta pentru aceasta. Femeia i-a
răspuns: Întreab-o pe fiica ta ce face cu mâncarea, pentru că eu î ţ i
trimit mâncare destul ă la câmp! Atunci, ticălosul tat ă, mâniindu-se pe
fericita Filofteia ş i-a pus în minte s-o pândească pe cale ş i s ă afle ce
face ea cu mâncarea. Într-o zi, la amiază , pe când o pândea într-un
desi ş , a v ăzut-o pe Filofteia cum împarte mâncare copiilor s ăraci care
îi ieş eau înainte. Atunci, pornindu-se cu mânie de fiar ă, din îndemnul
diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brâu asupra Sfintei
13
Filofteia. Barda a lovit-o ş i a t ăiat-o la picior. În pu ţ in
Filofteia. Barda a lovit-o ş i a t ăiat-o la picior. În pu ţ in ă vreme, din
pricina rănii, Filofteia ş i-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Iisus
Hristos.
Astfel, tat ăl s ău a devenit prigonitorul ş i ucigaş ul ei pentru
credin ţă , dup ă cuvântul Sfintei Evanghelii care zice: „ Şi va da frate
pe frate la moarte ş i tat ă pe fiu“ (Matei 10:21). Cuprins de frică ş i de
mustrare, tat ăl a încercat s ă ridice de jos sfântul ei trup, dar n-a putut,
căci trupul Sfintei Filofteia, devenind f ăcător de minuni, se f ăcuse mai
greu decât o piatră. Atunci, nefericitul tat ă a alergat degrab ă la
arhiepiscopul Târnovei ş i, mă rturisindu-ş i p ăcatul, i-a spus toate cele
întâmplate. Arhiepiscopul, cu tot clerul ş i mul ţ ime de popor au ieş it
afară din oraş , cu t ă mâie ş i lumân ări în mâini. Au mers s ă ridice trupul
f ăcător de minuni al Sfintei Muceni ţ e Filofteia ş i s ă -l ducă în Sfânta
Biserică cea mare a cet ăţ ii. Dar, din rânduial ă dumnezeiască, trupul ei
nu se l ăsa nicidecum ridicat de la p ă mânt.
V ăzând că nu este voia Sfintei Filofteia s ă ră mân ă la Târnovo,
arhiepiscopul cu slujitorii s ăi au f ăcut multe rug ăciuni către
Dumnezeu ş i către muceni ţă . Apoi au început s ă numească numeroase
biserici ş i măn ăstiri din sudul ş i din nordul Dun ării, ca s ă vad ă unde
anume doreş te s ă ră mân ă Sfintele ei Moaş te. Dar trupul ei nu se
u ş ura. La urmă, au numit ş i Măn ăstirea Curtea de Argeş ş i, prin
minune dumnezeiască, moaş tele Sfintei Filofteia s-au u ş urat ş i au
putut fi ridicate ş i aş ezate în racl ă spre închinare.
În ţ elegând că Sfânta Muceni ţă Filofteia doreş te s ă fie dus ă în |ara
Românească, la Curtea de Argeş , arhiepiscopul a scris voievodului
Radu Negru, s ă primească acest Sfânt ş i nepreţ uit odor pentru
ocrotirea ş i mângâierea poporului român binecredincios. Astfel,
episcopul ş i preo ţii din Târnovo au înso ţ it în procesiune Sfintele
Moaş te pân ă la Dun ăre. Aici le-au întâmpinat clericii, monahii ş i
credincio ş ii români în frunte cu mitropolitul ş i domnul ţă rii. Apoi au
fost duse cu mare alai la M ăn ăstirea Curtea de Argeş , unde le-au
aş ezat în Sfânta Biserică. A ş a au ajuns Moaş tele Sfintei Muceni ţ e
Filofteia în ţ ara noastră, iar pe 7 decembrie se s ăvârş eş te prăznuirea ei.
O cre ştină milostiv ă
O creş tin ă milostiv ă, care se ducea din cas ă în cas ă ş i din loc în
loc ş i cerş ea pentru s ăracii unui azil de b ătrâni, a intrat într-o zi în casa
unde erau adunaţ i oameni mul ţ i care discutau, fumau ş i beau. F ără s ă
14
se tulbure ş i f ără s ă se gândească la altceva în afară de
se tulbure ş i f ără s ă se gândească la altceva în afară de milostenia pe
care o cerea, s-a prezentat cu simplitate ş i blândeţ e în faţ a lor ş i cu
lini ş te nemăsurat ă a cerut milostenie pentru b ătrânii ei p ărăsi ţ i. Unul
dintre cei prezen ţ i, în ceasul în care femeia întindea mâna, i-a scuipat
în palmă cu toat ă batjocura. Aceea, f ără s ă se tulbure ş i f ără s ă arate
nici cea mai mică nepl ăcere, îi spune: „Asta a fost pentru mine“ ş i
întinzând cealalt ă mân ă, adaug ă: „Acum d ă ceva ş i pentru s ăracii
aceia“. Cel care a insultat-o nu se aş tepta la o asemenea lecţ ie.
Emo ţ ionat, a oferit mai mult decât au dat to ţ i ceilal ţ i, iar pilda bun ă a
mă icu ţ ei i-a devenit motiv pentru a-ş i schimba viaţ a.
Cele trei semne ale milosteniei
Dup ă trei semne se cunoaş te omul cel milostiv: dup ă mân ă,
dup ă fa ţă ş i dup ă ochi. Dup ă mân ă, când o are întins ă, dup ă faţă
când o are vesel ă, ş i dup ă ochi, când îi înal ţă către cer. Acesta este
chipul celui milostiv.
MÂNA
trebuie s ă fie întins ă s ă d ăruiască mult. P ă mântul, când
este uscat, nu se satură cu pu ţ ine pică turi. A ş a ş i cel foarte lipsit, nu se
mul ţ umeş te numai cu un ban. Noi, când cerem mil ă de la Dumnezeu,
totdeauna o cerem mare ş i bogat ă: Miluieş te-ne pe noi Dumnezeule
dup ă mare mila Ta (Psalm 50:1). Nu se cade s ă punem pricin ă că nu
avem. V ăduva cea s ăracă a dat doi b ănu ţ i în Biserica lui Dumnezeu ş i
a fost l ăudat ă de Hristos mai mult decât to ţ i bogaţ ii. „Împarte cu
fl ămândul pâinea ta“, zice Dumnezeu. Adică, dacă ai numai o pâine
ş i nu o po ţ i da toat ă, d ă-o jumătate. Nu se cade s ă zicem „S ăracilor
mergeţ i s ăn ăto ş i, vă d ă Dumnezeu“ Pentru că Dumnezeu îi trimite la
noi ş i de-i vom trimite înapoi def ăimă m porunca lui Dumnezeu.
Puternic este Dumnezeu s ă-i miluiască, dar voieş te s ă purcead ă binele
de la noi, pentru ca s ă lu ă m plat ă de la El. A putut Dumnezeu s ă
hrănească pe Daniil în groap ă, dar i-a fost voia cu mergerea lui
Avacum.
FA Ţ A
se cade s ă fie vesel ă. Întru toat ă darea s ă mângâi cu
faţ a ta. Adică s ă miluieş ti pe s ăraci cu faţ a vesel ă. C ă pe acest miluitor
lin, îl iubeş te Dumnezeu. Milostivul se cade s ă se bucure când
miluieş te, ca s ă arate că mai mult ia de la s ăraci decât d ă . D ă un lucru
de nimic ş i câ ş tig ă împ ărăţia cerurilor. Milostenia se cade s ă o
facem ş i cu
cei
buni ş i cu cei ră i. Bun ătatea nu caut ă niciodat ă
15
vrednicia, ci lipsa. Hristos în pustie a s ăturat ş i pe cei buni ş
vrednicia, ci lipsa. Hristos în pustie a s ăturat ş i pe cei buni ş i pe cei
răi, pentru că El că uta la foame, iar nu la răutatea lor. Când miluim pe
buni ş i pe răi, atunci urmă m P ărintelui nostru celui Ceresc, care plou ă
peste cei drep ţ i ş i peste cei nedrep ţi ş i deschide mâna lui ş i satură
toate viet ăţ ile p ă mântului.
OCHIUL
s ă -l în ăl ţă m la cer când
miluim pe s ărac ş i
s ă
socotim că -l miluim pentru dragostea lui Dumnezeu. Cunoaş te cui
faci, zice în ţ elepciunea. Adică pricepeţ i că milostenia pe care o daţ i
s ăracului, o daţ i în mâna lui Dumnezeu. S ăracul întinde mâna ş i
Dumnezeu primeş te milostenia în cer. Hristos ne-a dat pild ă când a
hrănit cele cinci mii de oameni în pustie, ca s ă c ăut ă m la cer:
„C ăutând la cer a frânt pâinile“ ( De am pricepe cine este Acela
).
care ne zice s ă-id ăm s ă bea, am cere de la El ş i ne-ar da ap ă vie, adică
veş nica fericire. Deci, când vedem un s ărac, s ă socotim în mintea
noastră că acela este Hristos, care ş i-a schimbat faţ a în chipul aceluia
ş i vine s ă ne ceară , doar pentru a ne d ărui Împ ăr ăţ ia Lui. Adică fericit
este acela care cunoaş te pe Hristos sub hainele s ăracului.
„Cei ce trăiesc în societate nu au prin ce s ă se mântuiască
decât numai prin milostenie si smerenie. Cu cât mai mult le
s ăvâr ş esc, cu atât mai mult se apropie de via ţa îngerească a
marilor pustnici“ (Sfântul Teofan Z ăvorâtul).
Ce spune Biblia despre milostenie
„Ferici ţ i cei milostivi, că aceia se vor milui“ (Matei 5:7).
● „Fi ţ i milostivi, precum ş i Tat ăl vostru este milostiv“ (Luca
6:36).
„Fi ţ i buni între voi ş i milostivi, iertând unul altuia, precum ş i
Dumnezeu v-a iertat vou ă, în Hristos“ (Efeseni 4:32).
● „De va striga către Mine (Dumnezeu), Îl voi auzi, pentru că
sunt milostiv“ (Ieş irea 22:27).
„Fericit cel ce caut ă la s ărac ş i la s ărman; în ziua cea rea îl
va izb ăvi pe el Domnul. Domnul s ă -l p ăzească pe el ş i s ă-l vieze ş i
s ă-l fericească pe p ământ ş i s ă nu-l dea în mâinile vr ăjma ş ilor lui.
Domnul s ă-l ajute pe el pe patul durerii lui; în a ş ternutul bolii s ă-l
înt ărească pe el“ (Psalm 40:1-2-3).
16
Cuget ă ri ale poe ţ ilor şi filosofilor despre mil ă „Adesea ceea ce
Cuget ă ri ale poe ţ ilor şi filosofilor despre mil ă
„Adesea ceea ce se d ă este neînsemnat, îns ă, ce rezult ă de
acolo, e mare“ (Seneca).
„Mila, când nu este înso ţ it ă de o iubire infinit ă, este mai
ofensatoare decât dispreţ ul“ (Garabet Ibr ăileanu).
„Mila
este principiul oricărei moralit ăţ i“ (Arthur
Schopenhauer).
„Mila este primul pas spre superioritate al omului“ (Eugen
Boureanu).
♦ „Da ţ i, din pu ţ inul ce aveţ i, celor care au ş i mai pu ţ in“ (H. D.
Lacordaire).
„S ă
nu
lăs ăm în
seama
Providen ţ ei pe s ăracii pe care
Providen ţ a i-a l ăsat în seama noastr ă“ (Pasquier-Quesnel).
„Milostenia, luat ă în sensul ei cel mai larg, este d ăruirea de
sine“ (H. Lacordaire).
Cuget ă ri ale Sfinţ ilor P ă rinţ i despre mil ă
◙ „Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei.
Milostenia este plata pentru r ăscump ărarea p ăcatelor noastre.
Miluind pe cineva ne miluim pe noi în ş ine“ (Sfântul Ioan Gur ă de
Aur).
„Nu d ărui celorlal ţ i dup ă cum merit ă, ci dup ă cum au nevoie.
Milostenia face bine, înainte de toate, celui ce este milostiv. Cu
adevărat milostiv este acela care îi îmbr ăţ i ş eaz ă pe to ţ i ş i nu las ă pe
nimeni în afara inimii sale“ (Sfântul Ioan de Kronstadt).
„Dând celui ce zace pe p ământ, dai Celui ce ş ade în ceruri. De
eş ti drept, teme-te de mânia lui Dumnezeu ca s ă nu cazi; de eş ti
p ăcătos, încrede-te în mila Domnului ca s ă te po ţ i ridica“ (Sfântul
Grigorie Dialogul) .
„Hr ăneş te-l pe cel ce moare de foame; dacă nu o faci, îl ucizi“
(Sfântul Ambrozie).
◙ „D ăruieş te de dragul binelui, nu de frica r ăului“ (Avva
Heremon).
17
Cuvinte din Patericul egiptean despre milostenie Cineva a adus bani unui b ătrân ş i-l
Cuvinte din Patericul egiptean despre milostenie
Cineva a adus bani unui b ătrân ş i-l ruga s ă-i ia, s ă-i aib ă spre a
sa trebuin ţă . B ătrânul îns ă nu i-a primit, zicând că se îndestulează
din lucrul mâinilor sale. Iar acesta, rugându-l s ă-i primească măcar
pentru trebuin ţ a s ăracilor, a răspuns b ătrânul: „Acest lucru este o
îndoit ă ru ş ine, frate, că cele ce nu-mi trebuiesc primesc ş i cele
str ăine dând, mă mândresc în deş ert“.
Zis-a un b ătrân: „De vei da milostenie ş i se va necăji gândul
t ău că ai dat mult, s ă nu iei aminte la acest gând, că este de la
satana! Îns ă pe cât po ţ i, cu s ăr ăcie ş i cu smerenie petrece-ţ i via ţ a,
ca tu mai vârtos s ă ai trebuin ţă a lua milostenie totdeauna. C ă cel
ce d ă se bucur ă, socotind că bun lucru face, iar cel ce nu are ş i
petrece întru s ăr ăcie, la mare smerenie ajunge socotind că nici un
bine nu face, nici nu d ă cuiva ceva, ci mai vârtos el are trebuin ţă
de milostenie. Iat ă cum au tr ăit p ărin ţ ii no ş tri“.
Am auzit despre un frate s ărac ş i lipsit, că de îi aducea cineva
bucatele de trebuin ţă , le primea. Iar dup ă aceea, de s-ar fi întâmplat
ş i altul s ă-i aducă ceva, nu primea, zicându-i: „Acum m-a hrănit
Domnul meu!“
Un frate l-a întrebat pe un b ătrân zicând: „Voieş ti s ă ţ in la mine
doi bani sub cuvânt de boal ă trupească?“ Şi a răspuns b ătrânul:
„Nu este bine s ă ţ ii mai mult decât î ţ i este trebuin ţ a. Deci de vei
ţ ine aceş ti doi bani, î ţ i vei pune n ădejdea ta în ei. Şi de se vor
pierde, doar în Dumnezeu î ţ i vei pune n ădejdea. S ă aruncăm deci
la Dânsul grija noastr ă, că El va purta grij ă de noi“.
Un iubitor de Hristos mergând pentru o trebuin ţă , a întâlnit pe
cale un s ărac gol ş i f ăcându-i-se mil ă de dânsul, i-a d ăruit haina sa.
Iar s ăracul ducându-se, a vândut-o. Iar acela, în ş tiin ţ ându-se de ceea
ce f ăcuse s ăracul, s-a întristat. În noaptea următoare, Hristos a stat
înaintea lui, în vis, purtând acea hain ă ş i arătând-o a zis: „Nu fi
trist, că iată port ceea ce Mi-ai dat!“
Un frate oarecare avea o mamă s ăracă. F ăcându-se foamete
mare, a luat pâini ş i mergea s ă le ducă mamei sale. Şi iat ă un glas s-a
f ăcut către dânsul, zicând: „Tu îngrijeş ti de maica ta, sau Eu s ă
18
îngrijesc?“ Fratele cunoscând de unde vine glasul, s-a aruncat cu faţ a la p ă
îngrijesc?“ Fratele cunoscând de unde vine glasul, s-a aruncat cu
faţ a la p ă mânt rugându-se ş i zicând: „Tu, Doamne, poart ă grijă de
noi!“ Şi sculându-se s-a întors la chilia sa. Iar a treia zi a venit
mama la el, zicând: „Fiule, un călug ăr a venit la mine ş i mi-a dat
pu ţ in grâu. Ia-l ş i fă-ne câteva pâini s ă ne hr ănim!“ Iar fratele
auzind acestea a sl ăvit pe Dumnezeu ş i cu n ădejdea înt ărindu-se,
sporea cu darul Lui la toat ă fapta bun ă.
Un pustnic nu voia s ă aib ă altceva în viaţ a p ă mântească decât
sacul de care se folosea s ă-ş i acopere goliciunea. Locuia într-o
crăp ătură de munte ş i mânca numai ierburi ş i r ăd ăcini. În grota sa nu
se afla decât un ciob de oal ă care îi servea la b ăutul apei. Într-una
din zile, pustnicul acela, coborând la râu, a v ăzut un om care lua ap ă
cu mâna ş i bea ş i a zis: „Iat ă un om mai s ărac decât mine. El este
mai aproape de Împ ăr ăţ ie!“ Şi îndat ă a trântit de piatră ciobul, care
s-a transformat în ţă nd ări. A ş a se cuvine ş i nou ă s ă vieţuim în lumea
aceasta: „Pentru c ă noi n-am adus nimic în lume, tot a ş a cum nici
nu putem s ă scoatem ceva din ea afar ă“ (1 Timotei 6:7).
Îndemnuri din Sfânta Scriptur ă spre milostenie
1.
(Cartea În ţelepciunii lui Sirah, capitolul 4)
Fiule, s ă nu la ş i pe cel s ărac lipsit de hran ă ş i ochii celor
nevoia ş i nu-i face s ă a ş tepte.
2.
Sufletul fl ă mând s ă nu-l întristezi ş i s ă nu urgiseş ti pe om
când are lips ă.
3.
4.
Inima necăjită nu o tulbura ş i nu întârzia a da celui lipsit.
Rug ăciunea celui necăjit nu o lep ăda ş i nu-ţi întoarce fa ţa ta
de la cel s ărac.
5.
De la cel în lips ă nu-ţi întoarce ochiul ş i nu da loc omului s ă te
blesteme.
6.
Pleacă s ăracului urechea ta ş i cu blândeţe răspunde-i cele de
pace.
7.
Scoate pe cel n ăp ăstuit din mâna celui ce-l n ăp ăstuieş te ş i s ă
nu fi slab de înger când judeci.
8.
S ă nu fie mâna ta întins ă la luat ş i strâns ă la dat
19
Cuvânt despre Sfântul Ioan cel Milostiv Sfântul Ioan cel Milostiv (610-641) era de neam din
Cuvânt despre Sfântul Ioan cel Milostiv
Sfântul Ioan cel Milostiv (610-641) era de neam din Cipru. Fiind
crescut cu bun ă înv ăţătură, avea înrăd ăcinat ă în inima sa frica de
Dumnezeu, care este începutul în ţ elepciunii. Familia l-a silit s ă se
căs ătorească . Dar i-au murit fiii ş i apoi so ţ ia. A ş a a voit Dumnezeu ca
Ioan s ă se despart ă de robia trupească ş i s ă primească viaţ a
duhovnicească. Fiind slobod, mul ţ umea lui Dumnezeu, C ăruia I-a
slujit pân ă la sfârş itul vieţ ii, îndeletnicindu-se cu rug ăciunea, cu
lucrurile pl ăcute Lui, dar mai ales era milostiv către to ţ i ce sufereau de
nevoi ş i s ărăcie. Era cinstit de to ţ i oamenii, iar împ ăratul l-a pus în
scaunul Patriarhiei din Alexandria. Ca Patriarh, a luptat împotriva
ereticilor, s-a întors spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu ş i a f ăcut
mult bine oamenilor s ăraci ş i nec ăji ţ i. Nimeni nu pleca de la dânsul
deş ert ş i mâhnit. Mângâia prin cuvânt, dar ş i cu lucrul, pe cei fl ă mânzi
s ăturându-i, pe cei goi îmbră cându-i, pe cei robi ţ i răscump ă rându-i ş i
slobozindu-i, pentru cei bolnavi ş i străini având purtare de grij ă.
Milostenia lui era ca un râu ce curge neîncetat cu îndestulare ş i pe to ţ i
cei care aş teptau ajutor de la dânsul nu-i îndep ărta.
Pentru a fi de folos semenilor ş i lui, a cerut iconomilor s ă facă o
list ă cu to ţ i
„domnii mei“
-
„Cei pe care voi îi numi ţ i s ăraci ş i
nevoia ş i, aceş tia sunt domnii mei, pentru că ei pot să mă ducă la
loca ş urile cele veş nice ş i s ă îmi dea tot felul de ajutor spre
mântuire“. Pe mul ţ i i-a scos din robie ş i din nevoi. Izb ăvea pe cei
n ăp ăstui ţ i ş i aducea pace între oameni. Cerceta bolnavii. Ajuta.
Nenumărate sunt faptele sale de milostenie. Era blând, smerit ş i bun.
A adormit în pace, în cetatea sa, Amatunda, din Cipru,
mul ţ umindu-I lui Dumnezeu că
l-a învrednicit s ă-L slujească. A
continuat s ă facă minuni ş i dup ă
moarte. O parte din Sfintele sale
Moaş te, mâna cea dreapt ă cu care
d ădea milostenia, se g ăseş te în
Sfânta Biserică „Postelnicul Fir“
din Craiova situat ă pe strada
Nanterre ş i care are hramul
Sfântul Ioan cel Milostiv. Prăznuirea Sfântului Ioan cel Milostiv se
face pe data de 12 noiembrie.
20
Iubi ţ i credincioşi, „Bun este Domnul cu to ţi ş i îndurările Lui, peste
Iubi ţ i credincioşi,
„Bun este Domnul cu to ţi ş i îndurările Lui, peste toate
lucrurile lui“ (Psalm 144:9). „Doamne, în cer este mila
Ta ş i adev ărul T ău pân ă la nori“ (Psalm 35:5).
Nou ă, celor botezaţ i în numele Sfintei Treimi ş i ucenici ai lui
Hristos, Sfâântul Apostol Pavel ne scrie: „Îmbr ăca ţ i-vă, dar, ca aleş i
ai lui Dumnezeu, sfin ţ i ş i prea iubi ţ i, cu milostivirile îndur ării, cu
bun ătate, cu smerenie, cu blândeţ e, cu îndelung ă r ăbdare“
(Coloseni 3:12). Creş tinul adev ărat se îmbracă cu bun ătatea ca ş i cu o
hain ă, este gata întotdeauna s ă ajute pe toat ă lumea, inclusiv pe
vrăjmaş i, iar în necazuri are îndelung ă răbdare. Toat ă aceast ă bun ătate
este stimulat ă de harul lui Dumnezeu. „Dar pentru a păstra harul, ne
spune Sfântul Siluan, trebuie s ă-i iubim pe vr ă jma ş i ş i s ă-i
mul ţ umim lui Dumnezeu pentru toate necazurile noastre“.
Nu-i foarte u ş or s ă fii om bun. Pe prieten îl iubeş te orice om.
Omul bun îns ă trebuie s ă-l iubească ş i pe vrăjmaş . Pentru bucurii,
orice om Îi mul ţ umeş te lui Dumnezeu. Omul bun ş i
îndelung-răbd ător Îi mul ţ umeş te lui Dumnezeu ş i pentru necazuri.
„Un om bun e mai de folos decât un mare înv ăţ at“. Omul st ăpâânit de
patimi, chiar din bine face rău ş i crede cu u ş urin ţă cele rele. „Omul
bun, paş nic, schimb ă totul în bine“. În lumea noastră încercat ă de
necazuri este mare nevoie de oameni buni.
Pl ăcut este când face cineva milostenie f ără nici un gând
omenesc, ci numai din bun ătate, din milostivire, atunci este pl ăcut. Iar
des ăvârş irea este când face cineva milostenie sau orice alt ă fapt ă bun ă,
f ără îndoial ă, f ără pregetare, f ără greutate, ci din toat ă puterea, cu toat ă
voia ş i cu atâta dragoste, încât socoteş te că el se foloseş te din acea
facere de bine ş i nu că pe altul foloseş te, iar dând milostenie se bucură
ca ş i când ar lua. Atunci se socoteş te că face voia lui Dumnezeu cea
bun ă, pl ăcut ă ş i deplin ă. Aceasta înseamn ă a face poruncile lui
Dumnezeu cu pricepere. Negreş it, nu este fapt ă mai bun ă ca
milostenia, că ci aceasta singură poate mântui pe om, precum zice
proorocul: „Mântuirea sufletului este bog ăţia omului“. Iar Sfântul
Apostol Pavel spune: „Lucra ţi cu frică ş i cu cutremur la
mântuirea voastră“ (Filipeni 2:12).
Lipsa bun ăt ăţ ii din inimile oamenilor îi poate duce pe aceş tia la o
total ă secătuire l ă untrică. Ei vor ajunge s ă constate că n-au darul lui
21
Dumnezeu în suflet, aş a cum îl aveau odinioară p ărin ţ ii no ş
Dumnezeu în suflet, aş a cum îl aveau odinioară p ărin ţ ii no ş tri. De ce
nu-l au? Ne spune un b ătrân al Patericului: „Fiule, p ărin ţ ii cei de
demult aveau dragostea fr ăţ ească cea des ăvâr ş it ă ş i fiecare ridica în
sus, spre cer, pe fratele s ău. Acum, fiindcă s-a stins dragostea dintre
noi, fiecare îl trage în jos pe fratele s ău ş i pentru aceea nu câ ş tig ă
fra ţ ii
no ş tri
darul
lui
Dumnezeu
ca
p ărin ţ ii
cei
de
demult“.
Destrăb ăl ării s ă-i răspundem cu o via ţă curată, l ăcomiei s ă-i
răspundem cu milostenie ş i egoismului cu generozitate. Un preot
spunea că timpul este scump ca ş i sufletul. Dacă ai pierdut timpul, ţ i-ai
pierdut ş i sufletul. Iat ă ce spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Cei ce
tr ăiesc în societate nu au prin ce s ă se mântuiască decât numai prin
milostenie ş i smerenie. Cu cât le s ăvâr ş esc mai mult, cu atât mai
mult se apropie de via ţ a îngerească a marilor pustnici“. De aceea s ă
nu trecem nep ăs ă tori pe lâng ă „Laz ării lumii“, cei în suferin ţă ,
rugându-L pe Dumnezeu s ă ne înroureze ş i nou ă sufletele măcar cu o
picătură din mila Lui cea bogat ă, că ci scris este:
Nu are Dumnezeu lucru mai cinstit ş i mai de preţ decât omul
s ărac. Şi pe acesta ni l-a dat nou ă, ca s ă avem grij ă de el (Tâlcuire la
Epistola către Romani, cuv, 14).
„Bogatul ş i s ăracul se întâlnesc unul cu altul; dar Cine i-a
făcut este Domnul“ (Pildele lui Solomon 22:2).
„Fii celor orfani ca un tată ş i ca un b ărbat pentru mama lor.
Şi vei fi ca Fiul Celui Preaînalt ş i El te va iubi mai mult decât
mama ta“ (Sirah 4:10-11).
Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureş ti, 1994; http://cuvânt.credo.ro/category/despre
milostenie/; http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou5.htm; 153 de istorisiri minunate
adunate de la Sfin ţ ii Pă rin ţ i, Editura Sofia, Bucureş ti, 2002; Învăţă turi creş tineş ti
folositoare de suflet, Editura Bunavestire, Bacă u, 2002; Sfântul Ioan de Kronstadt, Via ţ a mea
în Hristos, Editura Sofia, Bucureş ti, 2005; Acatiste, Editura Christiana ş i Sfânta M ă n ă stire
Nera, Bucureş ti, 2006.
Completare la cateheza „Despre milostenie“
Sfântul Ioan cel Milostiv înainte de a muri a zis: „Mul ţ umescu-ţ i
|ie, Doamne Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit pe mine a-|i sluji
|ie ş i, că din bun ăt ăţ ile lumii acesteia, nimic nu mi-am oprit decât
numai a treia parte dintr-un argint, dar ş i aceea poruncesc s ă fie
22
dat ă s ăracilor. Iar când am fost ales episcop al Alexandriei, am aflat în
dat ă s ăracilor. Iar când am fost ales episcop al Alexandriei, am aflat
în episcopia mea aproape 8.000 de lire de aur ş i, din dragostea
iubitorilor de Dumnezeu, am adunat mai mult de 10.000 de litre de
aur, pe care toate le-am d ăruit lui Hristos, C ăruia ş i sufletul meu
acum i-L dau acum“. Atunci patriarhul a fost îngropat în cetatea
patriei sale, Cipru, între trupurile a doi episcopi care erau îngropaţ i
acolo. Iar când au voit s ă aş eze pe Sfântul Ioan împreun ă cu dân ş ii,
atunci acele sfinte trupuri mi ş cându-se, ca ş i cum ar fi fost vii, s-au
desp ărţ it unul de altul ş i au f ăcut loc trupului Sfântului Ioan în
mijlocul lor. Aceast ă minune au v ăzut-o to ţ i cei care se întâmplaseră
s
ă fie acolo ş i, minunându-se, au preamă rit pe Dumnezeu.
Cuvânt din Everghitinos despre milostenie
Multe sunt deosebirile ş i scopul milosteniei. C ă este cineva care
face milostenie ca s ă se binecuvinteze casa lui, iar Dumnezeu
binecuvintează casa lui. Iar altul, face milostenie pentru corabia lui ş i
Dumnezeu sporeş te corabia lui. Altul, pentru fii lui, ş i Dumnezeu
ăzeş te pe fii lui. Altul ca s ă fie sl ăvit ş i Dumnezeu îl sl ăveş te pe el. Şi
Dumnezeu nu leap ăd ă pe nimeni, ci, orice voieş te fiecare îi d ă lui,
când nu se vat ă mă sufletul din aceasta. Dar, aceş tia to ţ i, departe sunt
de plata lor. C ă, dup ă scopul pentru care au f ăcut milostenie, le-a pl ătit
lor Dumnezeu ş i cu nimic nu le este dator în veacul viitor. Deci, tu, de
vei face milostenie, s-o faci întâi pentru sufletul t ău ş i orice voieş ti î ţ i
va da ţ ie Dumnezeu pe deasupra. C ă scris este: „S ă-ţ i dea ţ ie Domnul
dup ă inima ta“. Şi iarăşi „C ăuta ţ i mai întâi împ ărăţ ia lui Dumnezeu
p
adică cele sufleteş ti ş i dreptatea Lui - ş i toate celelalte se vor ad ăuga
vou ă“. Şi unii care, p ărându-li-se că fac milostenie, mânie pe
Dumnezeu. Dumnezeu a poruncit ca pârga semăn ăturilor ş i a tuturor
roadelor ş i a animalelor celor curate s ă I se aducă Lui, pentru
binecuvântarea celorlalte ş i pentru iertarea p ăcatelor. Ş i s ă I se aducă
-
Lui, încă ş i din oameni, pe cei întâi n ăscu ţ i. Dar bogaţ ii fac împotriv ă.
Pe cele bune le ţ in pentru ei, iar pe cele netrebuincioase le împart
s
ăracilor ş i fraţ ilor lor. Adică vinul cel mai bun îl beau ei, iar pe cel
ţ eţ it sau stricat îl dau v ăduvelor ş i săracilor. Şi poama cea bun ă ei o
mă nâncă, iar pe cea putred ă o dau de poman ă. Şi hainele cele bune ş i
scumpe ei le poart ă, iar pe cele cârpite ş i vechi le aruncă s ăracilor.
o
23
Cuvânt despre mil ă În întâia Epistol ă c ătre Tesaloniceni (1:15), Sfântul Apostol Pavel
Cuvânt despre mil ă
În întâia Epistol ă c ătre Tesaloniceni (1:15), Sfântul Apostol Pavel
ne aduce aminte c ă „Hristos Iisus a venti în lume ca s ă mântuiască
pe cei p ăcăto ş i, dintre care, spune el, cel dintâi sunt eu“. Sfântul
Apostol Pavel a fost unul dintre conducătorii prigoanei împotriva
creş tinilor din primii ani ai Sfintei Biserici. A încuviin ţ at uciderea
brutal ă a Sfântului Arhidiacon Ştefan. Şi totu ş i, în pofida mărimii
f ărădelegilor sale, a fost miluit. A fost miluit pentru ca Hristos s ă
poat ă dovedi, mai presus de orice îndoial ă, că este răbd ător ş i milostiv
cu p ăcăto ş ii, chiar ş i cu cei mai răi.
Textul ne spune că Sfântul Apotol Pavel a fost miluit, ca s ă se
arate Iisus Hristos în toat ă îndelung ă-răbdarea, cu alte cuvinte, ca
Hristos s ă poat ă arăta în întregime mă rimea îng ăduin ţ ei Sale. Dacă
Domnul a avut r ăbdare cu Saul din Tars, aprigul prigonitor al
Sfin ţ ilor, atunci are răbdare ş i cu noi to ţ i, oricare ar fi p ăcatele noastre.
Pentru a dobândi acea mil ă ş i iertare, ni se cere ceea ce i s-a cerut
Sfântului Apostol Pavel - o viaţă d ăruit ă lui Hristos.
S ă l ă murim pentru o clip ă ce se în ţ elege prin mil ă . Exist ă o
povestioară binecunoscut ă, din timpul domniei împ ă ratului Napoleon I
(1769- 1821), care ilustrează ceea ce vrem s ă spunem. O mamă a venit
a
venit înaintea tronului lui Napoleon s ă ceară iertare pentru fiul ei.
Împ ăratul, observând că tân ărul s ăvârş ise f ărădelegea nu o dat ă, ci de
dou ă ori, i-a spus femeii că dreptatea cere o pedeaps ă cu moartea. „Eu
nu cer dreptate“, i-a spus femeia, „Eu cer mil ă“. „Îns ă fiul vostru nu
merit ă mil ă“, i-a r ăspuns împ ăratul Napoleon. „Sire, a strigat femeia,
dacă ar fi meritat-o, nu ar mai fi mil ă, iar eu cer doar mil ă“.
„Foarte bine, doamn ă drag ă“, a zis împ ăratul, „voi avea mil ă“. Şi
a, mul ţ umit ă vorbelor ş i st ăruin ţ ei unei mame dezn ăd ăjduite, tân ărul
a fost iertat.
Saul din Tars, biciul celor dintâi creş tini, care îl ura pe Domnul
Iisus, cu siguran ţă că nu merita mil ă din partea lui Hristos. Totu ş i,
dup ă cum i-a spus acea mamă împ ăratului, dacă ar fi meritat-o, nu ar
mai fi mil ă. Mila nu se câş tig ă. Ea vine din bun ătatea celui ce o d ă.
Saul din Tars a primit ceea ce nu merita. Dacă ar fi primit dreptate, nu
am mai fi existat Sfântul Apostol Pavel.
Noi, p ăcăto ş ii, ne rug ă m lui Dumnezeu pentru a primi ceea ce nu
ni se cuvine. Ne rug ă m pentru mil ă. Nu întâmpl ător cea mi des rostit ă
24
expresie la toate slujbele ortodoxe este „Doamne miluieş te“. La dumnezeiasca Liturghie, la Vecernie, la
expresie la toate slujbele ortodoxe este „Doamne miluieş te“. La
dumnezeiasca Liturghie, la Vecernie, la Utrenie, la botezuri, la
cununii, la înmormânt ări, spunem de trei ori, de dou ăsprezece ori, de
patruzeci de ori, „Doamne miluieş te“. De la începutul vieţ ii de creş tin
ortodox ş i pân ă la sfârş itul ei, rostim mereu: Doamne miluieş te. F ă ră
mila care se revars ă din necovârş ita bun ătate a inimii li Iisus Hristos,
am fi cu totul fără n ădejde. Mai rostim în rug ăciunea min ţ ii:
„Doamne, Iisuse Hristoase, miluieş te-mă pe mine p ăcătosul“, o
rug ăciune de căp ătâi a evlaviei ortodoxe. Venim în lume din iubirea ş i
mila lui Dumnezeu,Trăim fiecare ceas al vieţ ii noastre din mila lui
Dumnezeu. Toat ă n ădejdea noastră pentru viaţ a ce va s ă vin ă se
sprijin ă pe credin ţ a noastră în mila lui Dumnezeu.
S ă nu ne îndoim de mila lui Dumnezeu. Saul din Tars a s ăvârş it
crima împotriva celor dintâi creş tini, îns ă s-a întors şi a aflat mil ă.
„Cel dintâi dintre p ăcăto ş i“ a devenit „cel mai de frunte“ dintre
Apostolii lui Hristos. Dup ă cum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, cel
mai mare p ă cătos „a fost miluit pentru ca, de acum înainte, nici un
p ăcătos s ă nu dezn ăd ăjduiască în a afla mila Sfântul Nicolae
“.
Velimirovici al Ohridei, în grăitoarea sa tâlcuirea la „Tat ăl nostru“,
îl cinsteş te pe Mântuitorul, zicând: „Tu ne faci de ru ş ine în fiecare ţ i
Prea-Milostive: fiindcă atunci când a ş tept ăm pedeapsa, ne trimi ţ i
mila; când a ş tept ăm tunetele Tale, ne trimi ţ i sear ă pa ş nică, ş i când
a ş tept ăm întuneric, ne trimi ţ i str ălucirea soarelui. Tu eş ti
întotdeauna mai presus de păcatele noastre ş i întotdeauna eş ti măreţ
în r ăbdarea Ta cea t ăcut ă“. Faci p ăcate? Viaţ a ta pare a fi o lupt ă
pierdut ă împotriva p ăcatului? Întoarce-te spre Hristos pentru iertare,
cere mil ă. Nu l ăsa s ă treacă nici o zi f ără s ă-I ceri mila. Trebuie doar
citire
s ă ceri, ş i vei primi (Părintele James Thornoton, „Din apostol
Editura Egumeni ţ a, Gala ţ i, 2007).
Avva Agathon ş i îngerul Domnului
Avva Agathon a venit o dat ă s ă vând ă câteva lucruri ş i a dat peste
un schilod la marginea drumului. Schilodul l-a întrebat: „Unde
mergi?“ Avva i-a răspuns: „În ora ş ca s ă vând marfă!“ Acela a zis:
„F ă-ţ i mil ă ş i ia-mă cu tine“. Avva Agathon l-a luat în spinare ş i l-a
cărat pân ă în oraş . Acela a zis: Unde-ţ i vinzi marfa, acolo s ă mă pui
jos. Şi a f ăcut întocmai. Dup ă ce vindea câte un co ş schilodul întrebat:
25
Cu cât l-ai dat? Şi Avva Agathon spune cu cât. Atunci schilodul îi cerea: „Cump
Cu cât l-ai dat? Şi Avva Agathon spune cu cât. Atunci schilodul îi
cerea: „Cump ăr ă-mi o pl ăcint ă !“ Şi Avva îi cump ăra. Apoi mai
vindea un co ş . Şi acela întreba: „Cu cât l-ai dat?“ Şi-i spunea: „Cu
atât“. „Cump ăr ă-mi cutare“. Şi Avva îi cump ă ra. Dup ă ce ş i-a
vândut toat ă marfa ş i vroia s ă plece, schilodul i-a spus: „Mai
milostiveş te-te o dat ă ş i du-mă de unde m-ai luat“. Şi luându-l în
spinare,
l-a
dus
la
locul
de
unde-l
luase.
La
sfârş it
i-a
zis:
Binecuvântat eş ti, Agathon, de Dumnezeu în cer ş i pe p ă mânt!
Dar
când ş i-a ridicat Avva ochii n-a mai v ăzut pe nimeni. Fusese un înger
al Domnului, care venise anume s ă-l pun ă la încercare (Patericul sau
Apoftegmele p ărin ţ ilor din pustiu, Editura Polirom, Bucureş ti, 2005).
Nu trebuie s ă te simţi stânjenit dacă ajutorul tă u este mic:
Marea este alcătuită din stropi. Cei doi b ănu ţi ai văduvei au fost
mai pl ăcu ţi Domnului decât datoriile cele mari ale boga ţilor, a şa
cum ş tim din Sfânta Evanghelie.
Cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie
şi iubirea de să raci
Iubirea de s ăraci ş i iubirea de străini sunt dou ă ramuri de măslin
cu al căror rod se ung to ţ i, din care Însu ş i Domnul Îş i unge capul şi
picioarele ş i va r ă spl ăti în împ ărăţ ia cereasc ă pe cel care-L unge. C ă
adev ăratul iubitor de s ăraci aude pe Cel ce zice: „Milostenia ş i
credin ţ a nu te vor l ăsa pe tine, îns ă s ă le legi pe ele de grumazul t ău
ş i vei afla darul, ca s ă gândeş ti cele bune înaintea lui Dumnezeu“.
Iar c ăile drep ţ ilor întocmai ca lumina strălucesc, mergând înainte
luminează, pân ă ce se isprăveş te ziua. Încă ş i legea porunceş te, zicând:
„Deschide mâinile tale spre s ărac, ca s ă nu strige către Dumnezeu
împotriva ta“. Iar în Pildele lui Solomon zice: „Via ţ a s ăracului s ă nu
o ui ţ i ş i sufletele fl ămânzilor s ă nu le întristezi ş i s ă nu ocoleş ti cu
milostenia ta pe cei ce au trebuin ţă . Pe fratele cel scârbit s ă nu-l
alungi, nici s ă-ţ i întorci fa ţ a ta de la s ărac“. Şi iarăşi zice: „Omul cel
milostiv, sufletului s ău îi face bine, iar cel nemilostiv î ş i pierde
trupul s ău“. Şi Proorocul Osea zice: „S ă semăna ţ i cu dreptate ş i mila
ş i dreptatea s ă le p ăzi ţ i ş i s ă vă apropia ţ i de Dumnezeul vostru de-a
pururea“.
Daniil a zis lui Nabucudonosor: „Sfatul meu s ă fie pl ăcut
înaintea ta, împ ărate, p ăcatele tale s ă le cur ăţ eş ti cu milostenia ş i
26
nedrept ăţ ile tale cu îndur ările spre cei s ăraci“. Iar David zice: „Împ
nedrept ăţ ile tale cu îndur ările spre cei s ăraci“. Iar David zice:
„Împ ăr ţ it-a dat-a s ăracilor, dreptatea lui r ămâne în veacul veacului.
Domnul iubeş te milostenia ş i dreptatea. Fericit este cel ce în ţ elege
pe cel s ărac ş i netrebnic, că în ziua cea rea îl va izb ăvi pe el
Domnul“. Iar Iov a zis: „Au doar am l ăsat eu pe cineva s ă ias ă din
u ş ile mele cu sânul deş ert?“ Şi altul: „Pleacă-ţ i urechea ta la cel
s ărac, că cel ce dă s ăracului nu va duce lips ă“. Şi iarăşi: „Pe cât
poate da mâna ta ş i pe cât î ţ i este puterea, fă milostenie. C ă omul
milostiv sufletului s ău îi face bine, ş i binecuvântarea lui Dumnezeu
este peste capul celor ce dau“. Cu milosteniile ş i cu credin ţă se curăţă
p ăcatele. Şi cel ce miluieş te pe s ă rac împrumut d ă lui Dumnezeu ş i,
dup ă darea lui, i se va răspl ăti.
Deci, bine este omului a da din destul celor lipsi ţ i din ostenelile
sale, din cele ce d ă Domnul, f ără s ă aleag ă cui s ă dea, sau cui s ă nu
dea. C ă slujba aceasta preadreapt ă se împlineş te pentru că este sl ăvit ă
la Dumnezeu. Şi a ş a, drept s ă slujească lui Dumnezeu ş i viu va fi. „Că
mare este omul ş i scump b ărbatul cel milostiv“. Iar Sfântul Apostol
zice: „Cel ce seamăn ă cu zgârcenie, cu zgârcenie va ş i secera. Iar
cel ce seamăn ă cu binecuvântare cu binecuvântare va ş i secera“. Iar
Domnul a zis: „Vindeţ i averile voastre ş i da ţ i milostenie ş i faceţ i-vă
pungi ce nu se învechesc ş i comori în cer ce nu se împu ţ ineaz ă, că
unde sunt comorile voastre, acolo vor fi ş i inimile voastre“ ( Prof.
Elisabeta Filioreanu, Fapte de milostenie, Editura Bunavestire, Bac ău,
2006).
● „Dar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, am
n ăd ăjduit în mila lui Dumnezeu, în veac ş i în veacul veacului“
(Psalm 51:7).
● Cel ce zideş te trebuie s ă pun ă mortar la toat ă piatra; că de va
pune piatra pe piatră f ără mortar, cad pietrele ş i se d ărâmă zidul.
Mortarul este smerenia, pentru că este jos pe p ă mânt, sub picioarele
tuturor. Deci, toat ă fapta bun ă, f ără smerenie, nu este nimic, cum au
zis b ătrânii: „Precum nu-i cu putin ţă a se construi o corabie fără
cuie, tot a ş a nu-i cu putin ţă creş tinului s ă se mântuiască fără
smerenie“. De aceea trebuie ca orice bine ar face cineva, s ă-l facă cu
smerenie, ca smerenia s ă-i înt ărească ş i s ă-i sporească ceea ce face.
● Zidul trebuie să aib ă ş i bârne, care simbolizează cump ăna
priceperii, adică a chibzui lucrul care înt ăreş te casa, care uneş te piatră
27
cu piatră, strânge zidirea ş i-i d ă ş i oarecare podoab ă. Iar acoperă
cu piatră, strânge zidirea ş i-i d ă ş i oarecare podoab ă. Iar acoperă mânt
este dragostea, care este s ăvârş irea faptelor bune, dup ă cum
acoperă mântul este s ăvârş irea casei.
„Când dai milostenie veselia feţei tale s ă fie mai mare decât
ceea ce dai, s ă se vad ă că dai ceva din tine, nu numai ceva de lângă
tine“ (Sfântul Efrem Sirul).
● Ast ăzi toate par a lucra la atrofierea sentimentului de mil ă;
filmele de groaz ă ş i de violen ţă care invadează ecranele televizoarelor
ş i cinematografelor ucid omenia din sufletele oamenilor.
„S-ar putea ca îngerul morţii s ă ne g ăsească cu hambarul
plin, dar cu sufletul gol“ (gol de fapte bune ş i murdar de p ăcate).
A ş a cum aici pe p ă mânt, fiecare este înscris la Secţ ia Financiară
cu tot ce are, tot aş a ş i dincolo, fiecare este scris cu tot ce a f ăcut, bun
sau rău.
„Cel ce are mil ă de s ărman împrumută Domnului ş i El îi va
răspl ăti fapta lui cea bun ă“ (Pilde 19:17).
„Ziua va porunci (Domnul) milei Sale, iar noaptea cântare
Lui de la mine“ (Psalm 41:11).
„Ochii lui spre s ărac privesc, genele Lui cercetează pe fii
oamenilor“ (Psalm 10:4).
● Cheia raiului este format ă din rug ăciune, milostenie ş i
dreptate.
Despre puterea milosteniei
Fiindcă în cuvintele Evangheliei, auzim la fericirea a cincea pe
Mântuitorul nostru zicând: „Ferici ţ i cei milostivi, că aceia se vor
milui“, vom arăta printr-o istorioară cât poate înaintea lui Dumnezeu
milostenia ş i cum ajut ă ea chiar ş i celor mai p ăcăto ş i dintre oameni,
spre a se întoarce la pocăin ţă ş i spre a se împ ă ca cu Dumnezeu, pe
Care ei L-au supărat foarte mult cu p ăcatele ş i f ărădelegile lor.
Istorioara ce urmează ne ajut ă s ă cunoaş tem adev ărul în aceast ă
privin ţă .
„Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic, având darul
preo ţ iei, des ăvârş it în fapta bun ă ş i f ăcător de minuni. Odat ă acest
mare sihastru a fost ispitit de gândul acesta: cu cine ar fi el asemenea
la fapta bun ă ş i dacă mai este cineva dintre oameni care s ă-l întreacă
pe el în lucrarea duhovnicească. Acesta poate a fost ş i un gând de
28
mândrie, sau poate anume a venit acest gând în inima sa, ca Dumnezeu s ă-i
mândrie, sau poate anume a venit acest gând în inima sa, ca
Dumnezeu s ă-i arate lui tainele Sale, pe care el încă nu le cuno ş tea.
Deci zăbovind gândul acela în inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin
rug ăciune ş i s-a rugat s ă-i descopere acest lucru, adică s ă-i arate cine
ar fi asemenea lui cu vieţ uirea duhovnicească sau de este cineva care îl
întrece. Şi aş a rugându-se el cu st ăruin ţă către Preabunul Dumnezeu, a
auzit un glas, zicându-i: Pafnutie, încă nu ai ajuns în măsura
cutărui cimpoia ş care cântă pe la nun ţi în ora ş ul Alexandria. La
auzirea acestor cuvinte, b ătrânul sihastru a oftat, a suspinat din greu ş i
s-a smerit foarte cu mintea ş i inima lui, zicându-ş i: „Dacă eu încă
n-am ajuns la măsura acelui l ăutar ce cântă pe la nun ţi ş i dacă
acela este mai bun decât mine, apoi mare este puterea
Mântuitorului meu. Nici n-am s ă mănânc ş i nici n-am s ă beau,
pân ă nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit
Domnul. Şi aş a b ătrânul pustnic ş i-a luat toiagul s ău ş i a pornit spre
oraş ul Alexandria. Ajungând el acolo cu mult ă osteneal ă , căut ă pe acel
cimpoiaş întrebând din om în om pân ă ce l-a aflat în casa lui,
preg ătindu-se tocmai atunci s ă se ducă spre a cânta la o nunt ă. Acela
când a v ăzut pe bătrânul sfânt cu barba alb ă ca zăpada ş i cu haine
vechi, pustniceş ti, pe el, a căzut în genunchi înaintea lui ş i s-a închinat
pân ă la p ă mânt. Apoi, ducându-l în cas ă dup ă obiceiul locului, i-a
sp ălat picioarele sale cu ap ă rece, căci era mare căldură ş i fierbin ţ eal ă,
ş i apoi i-a pus masa. Dar Sfântul Pafnutie i-a zis: „Mă jur pe
Dumnezeul Cel viu că nu voi gusta din masa ta, nici nu mă voi
odihni la tine pân ă ce nu-mi vei spune via ţ a ta ş i care sunt faptele
tale bune“. Iar cimpoiaş ul i-a spus: „Sfin ţ ite Părinte, ce via ţă ş i ce
fapte bune cau ţ i la mine, un l ă utar care sup ăr ă pe Dumnezeu
cântând pe la nun ţ i?“ Atunci sfântul sihastru i-a spus: „Te jur pe
Dumnezeu s ă nu ţ ii taina ascuns ă de mine, căci eu nu de voie am
venit aici, ci sunt trimis la tine de îngerul Domnului“. Atunci
cimpoiaş ul a spus: „Ce lucruri vrei s ă auzi de la mine, p ărinte sfinte,
că eu în via ţ a mea am fost căpetenie de tâlhari ş i nu este p ăcat pe
care s ă nu-l fi făcut. Iar acum, dup ă cum vezi, sunt l ăutar ş i cânt pe
la nun ţ i. Deci ce fapte bune po ţ i să afli la un asemenea om?“ Iar
sfântul i-a zis: „Eu am venit aici nu ca s ă-mi spui faptele tale cele
rele, ci pe cele bune. Vezi că te-am jurat cu numele Domnului ş i nu
po ţ i s ă t ăinuieş ti cele ce caut eu de la tine. C ăci eu cu mult ă
osteneal ă, cu foame ş i cu sete, din mun ţ i dep ărta ţ i am venit pân ă la
29
tine ca s ă mă folosesc. Fiindcă m-ai jurat cu numele Domnului ş i fiindcă
tine ca s ă mă folosesc. Fiindcă m-ai jurat cu numele Domnului ş i
fiindcă zici că ai avut vestire de la înger s ă vii la mine p ăcătosul cel
cu totul nevrednic, apoi î ţ i voi spune sfin ţ iei tale ş i unele fapte bune
pe care le-am făcut pe vremea când eram ş ef de tâlhari ş i aveam sub
conducerea mea mai mult de 30 de ho ţ i, asemenea mie. Şi iat ă ce am
a-ţ i povesti: Mergând noi odat ă călări pe cai ş i pe cămile pentru a
mai pr ăda pe undeva - căci deş i făceam pr ăd ăciuni mari ş i mai
b ăteam pe unii, dar moarte de om n-am voit s ă fac niciodat ă -
deodat ă, mergând noi prin pustie, iat ă că întâlnim o fat ă foarte
frumoas ă la chip, care mergea pe o cărare. Cum au văzut-o tovar ăşii
mei, care erau ş i cam ameţ i ţ i de vin, au vrut s ă o prind ă ş i s ă o
batjocorească. Iar aceea, văzându-se în aceast ă primejdie ş i
cunoscând că eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine ş i mi-a spus:
- Eu, domnule vătaf, am pierdut ni ş te vite ş i acum am r ăt ăcit pe aici
căutându-le ş i iat ă că am căzut în mâinile voastre, dar vă rog foarte
mult, pentru Dumnezeu, nu mă l ăsa ţ i. Fie-vă mil ă de mine care nu
am pe nimeni în pustia aceasta ca s ă mă ajute, decât pe Bunul
Dumnezeu. Iar eu i-am zis: - Nu te teme, fat ă, că nu ţ i se va întâmpla
nimic. Numai î ţ i cer ca ş i tu în viaţ a ta s ă te rogi lui Dumnezeu s ă
facă mil ă cu mine ş i s ă mă scape de primejdie ş i de moarte
n ăprasnică. Şi a ş a am dat ordin la to ţ i, ca nimeni s ă nu se ating ă de
ea, ci s-o lase să se ducă cu pace. V ăzând biata fat ă că a scăpat din
primejdie ş i de batjocură, mi-a s ărutat picioarele ş i mi-a zis: «S ă- ţi
dea Dumnezeu plată în ziua judecăţii ş i s ă aibă mil ă de tine
precum ş i ţie ţi-a fost mil ă de mine». Şi zicând acestea, s-a dus în
drumul ei
Mai trecând apoi câţ iva ani de ho ţ ie, s-a întâmplat că am
dat peste alt ă fat ă tân ără ş i frumoas ă lâng ă cetatea Alexandriei în
p ădure, care ţ inea în mân ă o funie lâng ă un copac ş i se preg ătea s ă se
spânzure. Îndat ă ce au v ăzut, tovarăşii mei au prins-o ş i voiau s ă-ş i
bat ă joc de ea. Dar eu le-am spus: Da ţi-i pace, s ă vedem ce are de
gând.
Şi am întrebat-o: - Ce-i cu tine, fată ? Iar ea a răspuns: - V ăd că
voi sunteţi ho ţi. Deci v ă rog pe voi să mă omorâ ţi, aici, căci nu mai
vreau s ă trăiesc. Iată, dacă nu sosea ţi voi, cu funia asta eram gata
s ă mă spânzur. - Dar de ce? - Un b ăiat de bun neam a vrut s ă mă
ia în căs ătorie. Dar acum nu mai vrea s ă mă ia pe mine pe motiv
că sunt s ăracă; iar el are avere multă ş i de aceea vrea s ă ia pe o
alta bogată, asemenea lui. - Şi ce ţi-a zis mirele tău? - Mi-a spus că
30
dacă nu am o sută de galbeni de aur nu mă ia. Şi eu am
dacă nu am o sută de galbeni de aur nu mă ia. Şi eu am numai
patru, că mama mea este v ăduv ă ş i s ăracă. Atunci mie mi s-a f ăcut
mil ă foarte tare de frumuseţ ea ş i tinereţ ea ei ş i am zis către tovarăşii
mei: - M ăi, da ţi fiecare dintre voi câte cinci galbeni. Iar eu i-am dat
o sut ă, ş i aş a cu to ţii i-am f ăcut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat în
mân ă, zicându-i: - Du-te copil ă cu Dumnezeu ş i s ă ai parte de o
căs ătorie fericită, numai ai grijă ca în rug ăciunile tale s ă nu ne ui ţi
nici pe noi! Atunci biata fat ă, v ăzând aceast ă întâmplare fericit ă care
i-a schimbat necazul în bucurie, a l ăcrimat ş i a zis: «S ă facă
Dumnezeu mil ă cu voi, a ş a precum ş i voi m-a ţi miluit pe mine».
Plecând ea, am zis către înso ţ itorii mei de tâlh ărie: - Vedeţi, fra ţilor,
că azi am avut fericita ocazie s ă scoatem un suflet de la moarte?
Unii din ei au ş i plâns de bucurie, c ă i-am oprit a face rău unui suflet
dezn ăd ăjduit de viaţă . Apoi am aflat că, ducându-se ea la Alexandria
ş i vestind tân ărului că are atâţ ia galbeni, acela o ruga s ă mearg ă dup ă
el, ş i aş a s-au f ăcut toate dup ă dorin ţa lor. Alt ădat ă, mergând noi prin
v ăile mun ţ ilor, am g ăsit o alt ă femeie tân ăr ă, care abia se ţ inea pe
picioare ş i plângea cu amar, c ă era gata s ă moar ă de foame. Şi am
întrebat-o: - Ce-i cu dumneata pe aici? Iar ea, căzând în genunchi, a
început a spune aş a: «Domnilor, nu v ă cunosc, dar v ă rog dacă aveţ i o
bucăţ ică de pâine, daţ i-mi, căci altfel mor de foame. Sunt ş apte zile de
când nu am gustat nimic, nici ap ă ş i nici hran ă. So ţ ul meu este căpitan
de vapor ş i a pierdut corabia într-o furtun ă, dar el a scă pat viu. Îns ă l-
au condamnat la închisoare pe viat ă, învinuindu-l că n-a condus bine
corabia ş i că de aceea a pierdut încărcătura în valoare de 5000 de
galbeni. Şi aş a pe so ţ ul meu l-au ridicat ş i toat ă averea noastră a fost
luat ă. Încă ş i pe copiii no ş tri i-au luat. Iar eu de-abia am scăpat cu fuga
de n-am c ăzut în mâinile lor. A ş a am venit în pustia aceasta rugându-
mă lui Dumnezeu ca ori s ă mor aici, ori, de este voia Lui, s ă mai
trăiesc, s ă facă mil ă cu mine ş i, cu judecăţ ile pe care le ş tie, s ă facă
minune cu mine ca s ă scap cu zile ş i s ă nu mă închid ă ş i pe mine pe
toat ă viaţ a. A ş a m-am rugat, fiind hot ărât ă mai bine s ă mor aici de
foame ş i de sete, decât s ă merg în cetate, unde ş tiu ce mă aş teapt ă ».
Deci, v ăzând primejdia în care a că zut aceast ă familie, am zis c ătre
acea femeie necăjit ă: - Femeie, cât ai zis că a pierdut soţ ul t ău? - Ca la
5000 de galbeni, a spus ea. - Hai cu noi! - Nu pot merge, căci, dup ă
cum vedeţ i, am sl ă bit foarte mult de foame ş i de sete. Atunci i-am dat
s ă mănânce pâine ş i s ă bea ap ă. Iar dup ă pu ţ in ă odihnă, înt ărindu-se,
31
încet-încet a mers cu noi pân ă la peş tera noastră tâlh ă rească. Îns
încet-încet a mers cu noi pân ă la peş tera noastră tâlh ă rească. Îns ă ea
foarte se temea, ne ş tiind ce hot ărâre vom lua asupra ei. Când am ajuns
la peş teră, ea a căzut în genunchi la rug ăciune către Dumnezeu, apoi a
zis către noi: - V ă rog, fraţ ilor, s ă v ă fie mil ă de mine, c ăci vedeţ i în ce
necaz sunt. Atunci eu i-am zis: - Femeie, eu sunt căpetenie peste
banda aceasta de ho ţ i. Priveş te la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-
ţ i de aici 5000 de galbeni. Iar femeia uimit ă , neavând în ce-i pune, ş i-a
luat basmaua de pe cap ş i, numărând banii, i-a pus în ea. Apoi i-am
dat pâine s ă se hră nească ş i, sco ţ ând-o pân ă aproape de cetate, ne-am
desp ărţ it de ea, spunându-i: - Du-te, femeie, ş i pl ăteş te ceea ce datoraţ i
statului ş i scoate-ţ i so ţ ul, copiii ş i averile voastre. Aceasta, sfinte
p ărinte, a fost în viaţ a mea a treia fapt ă bun ă f ăcut ă cu femeile. Alt ă
dat ă, mergând cu ceata mea de tâlhari prin pustie ca să ne ascundem
prăzile ce le f ăcusem, am întâlnit doi oameni, fraţ i de mamă dup ă
spusa lor. Aceş ti oameni erau numai în că maşă , descul ţ i, cu capetele
goale ş i foarte tri ş ti. Eu, v ăzându-i, i-am întrebat: - Unde mergeţ i voi
aş a prin pustia aceasta? Iar ei au zis: - Domnule, noi am avut sub paza
noastră averea unui mare dreg ător împ ărătesc. Şi fiind noi paznicii
acelui aur, într-o noapte a venit o ceat ă de ho ţ i, au spart casa
dreg ătorului care tocmai atunci era plecat ş i au luat acea avu ţ ie în
valoare de 10.000 de galbeni. Când a venit boierul a dat vina pe noi,
spunând că am fost complici cu acei ho ţ i la prădarea averii lui. Iar noi,
v ăzând primejdia în care am căzut, am fugit, ca s ă nu ne ia în st ăpânire
ş i s ă ne pedepsească cu amare chinuri ş i închisoare. Atunci eu le-am
spus: - Întoarceţ i-v ă înapoi, căci pe boierul acela îl ştiu eu (căci ei
fuseser ă ho ţ ii care l-au pr ădat) ş i o s ă-l facem s ă -ş i g ăsească toate
lucrurile care i s-au furat, dar cu condi ţ ia s ă v ă dea vou ă pace. Ei au
zis: Noi, domnule, nu ne mai întoarcem, căci am auzit că acel boier
vrea s ă ne piard ă cu moartea.
- Nu v ă temeţ i, le-am zis. Haideţ i cu noi! Şi aş a ei au prins curaj ş i
s-au întors. Iar când a înserat, ne-am dus cu ei la boier ş i i-am spus: -
Ştii cine te-a prădat? - Nu. - Noi, pe care ne vezi. Apoi am ad ăugat:
Iat ă lucrurile tale ş i banii t ăi. Ia-le ş i s ă ş tii că dacă vei pedepsi pe
aceş ti oameni nevinovaţ i, apoi vom veni când nici nu gândeş ti ş i î ţ i
vom lua ş i averea ş i viaţ a. Şi aş a acela cu jură mânt a f ăg ăduit că nu-i
va pedepsi pe acei oameni nevinovaţ i, care adormiseră tocmai în
vremea când noi am pr ădat pe acel boier. Dup ă o vreme, Sfinte P ărinte
Pafnutie, am căzut ş i noi în mâna st ăpânitorilor, că aş a este viaţ a de
32
tâlhar. Ceata s-a desfiin ţ at ş i eu am fost b ătut ş i
tâlhar. Ceata s-a desfiin ţ at ş i eu am fost b ătut ş i schingiuit. Am dat
înapoi pe câât am putut din cele furate ş i fiindcă nu f ăcusem în viaţ a
mea moarte de om, am scăpat cu 20 de ani de închisoare. Dup ă o
vreme a fost o oarecare graţ iere ş i mi s-au mai scăzut din ani ş i aş a am
venit ş i eu la casa mea având vârsta de peste 50 de ani. Şi v ăzând că
nu am cu ce trăi, fiind foarte s ărac, m-am apucat s ă cânt ş i eu din
cimpoi pe la nun ţ i, căci ş tiam bine s ă cânt din tinereţ ile mele, ca s ă -mi
câş tig astfel pâinea cea de toate zilele. Şi aş a pân ă azi îmi petrec zilele
cu so ţ ia mea, cu care, dup ă ce am venit de la închisoare, m-am sf ătuit
s ă trăiesc în curăţ ie, ca fraţ ii, ea învoindu-se bucuroas ă la acest lucru,
fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La Sfânta Biserică mergem, din
toat ă s ărăcia noastră facem pu ţ in ă milostenie ş i, pe cât putem, ne
rug ă m ş i postim. Iat ă, sfinte p ărinte, aceasta este petrecerea noastră pe
acest p ă mânt. Atunci Sfântul Pafnutie a zis: „Frate, las ă cânt ările
acestea lumeş ti care strică sufletele multora ş i hai cu mine la
călug ărie, iar pe so ţ ia ta du-o la o măn ăstire de călug ări ţ e“. Auzind
ei
de la Sfântul b ătrân aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au f ăg ăduit s ă
facă cele poruncite lor. Şi nu dup ă mult ă vreme, cimpoia ş ul Ioan -
căci aş a îi era numele - a venit în pustie la Sfântul stareţ . Iar acesta l-a
pus într-o peş teră aproape de el ş i l-a înv ăţ at cum s ă se roage, dându-i
o
Psaltire în mân ă spre a o citi ziua ş i noaptea. Iar hrana cea de
trebuin ţă odat ă pe zi o primea de la b ătrânul. A ş a fericitul Ioan
cimpoiaş ul a petrecut în sfânta pustnicie 15 ani, dup ă care, v ăzându-ş i
cu 40 de zile mai înainte sfârş itul, s-a mai spovedit o dat ă de tot ce
greş ise, s-a împ ă rt ăşit din mâna stareţ ului celui Sfânt cu Preacuratele
Taine ale lui Hristos ş i, adormind în Domnul ca un fericit sihastru, s-a
dus s ă se odihnească cu sfin ţ ii lui Dumnezeu întru desf ătarea cea
negrăit ă ş i veş nică “.
Sgârcenia
Cât trebuie s ă-i displacă zgârcenia lui Dumnezeu, dacă bogaţ ii
sunt nemilostivi, o vedem chiar din viaţ a animalelor. Dacă aruncă m
vrăbiilor grăun ţ e, cea dintâi care le observ ă, ridică un strig ăt ca s ă se
adune ş i celelalte surioare spre a se împ ărt ăşi ş i ele din cele g ăsite. Ea
nu face deci ca zgârcitul: „Numai eu s ă am!“ De asemenea ş i gâş tele
se
cheamă unele pe altele la mâncare.
33
Omul bogat şi feti ţ a milostiv ă În timpul ră zboiului, viaţ a era
Omul bogat şi feti ţ a milostiv ă
În timpul ră zboiului, viaţ a era foarte grea ş i oamenii sufereau de
foame. Dar un om bogat s-a hot ărât să-i ajute pe cei s ărmani ş i a trimis
vorb ă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui
copil ş i asta f ără nici un ban. A doua zi, încă din zori, mul ţ i prichindei
se strânseseră în faţ a casei în care locuia omul atât de bun la suflet.
Când acesta a ap ărut cu ni ş te co ş uri mari, pline cu pâine, copiii s-au
repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se căutând fiecare s ă apuce o pâine,
cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la fug ă
bucuros fiindcă prinsese o bucat ă mai mare. Era acolo o h ărmălaie
10 galbeni
Dar omul a observat că undeva, la marginea curţ ii, aş tepta
cuminte o feti ţă . Dup ă ce to ţ i ceilal ţ i copii ş i-au ales ce pâini au vrut ş i
au plecat cu ele, feti ţ a s-a apropiat ş i ea de primul co ş ş i s-a uitat în el.
Dar acolo nu mai r ă măsese nimic. A căutat în cel de-al doilea co ş , dar
ş i acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea co ş a
g ăsit o pâinică mic ă, pe care nici un copil nu o b ăgase în seamă. Feti ţ a
a
luat-o, a mul ţ umit frumos pentru pâine ş i a plecat spre cas ă . Toat ă
ziua a stat omul ş i s-a gândit cum se purtase acea feti ţă , ş i drept
urmare, a poruncit la bucăt ărie s ă fie coapt ă o pâinică mică, dar în ea
s ă fie pu ş i 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă , a aş ezat pâinica
deasupra celorlalte pâini ş i a ieş it iarăşi cu toate co ş urile în curte, unde
copiii deja se strânseseră ş i aş teptau nerăbd ători. Din nou s-au repezit
ş i s-au luat la harţă . La sfârş it, feti ţ a noastră, care aş teptase cuminte,
ca ş i în ziua precedent ă, s-a ales tot cu pâinica cea mai mică , singura
mas ă într-un co ş . Şi de aceast ă dat ă, i-a mul ţ umit frumos omului ş i
s-a grăbit spre cas ă , unde mama ei o a ş tepta. Când s-au a ş ezat la mas ă,
iar femeia a rupt pâinea, galbenii
s-au răsturnat pe mas ă.
R
ăsplata
- Vai, s-a speriat mama, ce s ă fie cu aceş ti galbeni? Dacă banii au
ajuns din greş eal ă în pâinea adus ă de tine? Poate i-au căzut brutarului,
în timp ce fră mânta aluatul. Ia-i ş i du-i imediat înapoi! S-a întors feti ţ a
la casa omului ş i i-a dat acestuia cei 10 galbeni, spunându-i cum
mama ei i-a g ăsit în pâinica primit ă. Privind-o cu drag, omul i-a
răspuns: - Banii aceia nu au ajuns acolo întâmpl ător. Dup ă ce am
v ăzut ieri cum ai avut răbdare ş i t e-ai mul ţ umit chiar cu mai pu ţ in, am
hot ărât s ă te răspl ă tesc. Ast ăzi, am v ă zut cât eş ti de cinstit ă, fiindcă ai
34
fi putut p ăstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplat ă, în
fi putut p ăstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplat ă, în
fiecare dimineaţă când vei veni s ă iei ş i tu o pâinică, vei primi ş i câte
10 galbeni.
Dar din dar
Doamne, ce bucuroas ă era feti ţ a. Nu ş tia cu s ă-i mul ţ umească
omului pentru atâta bun ătate. S-a dus în fug ă la mama ei ş i i-a dat
b ănu ţ ii, dar dup ă ce i-a povestit totul, iar mama a pov ăţ uit-o ş i de
aceast ă dat ă, iar feti ţ a i-a urmat sfatul. A ş a se face că, de atunci în
fiecare dimineaţă , când primea galbenii, fata se ducea în mijlocul
celorlal ţ i copii ş i împ ă rţ ea cu ei to ţ i b ănu ţ ii. Ştia că ş i ceilal ţ i au
nevoie de milostenie la fel de mult ca ea. S ărăcia sau bog ăţ ia nu pot
învinge dragostea, dar dragostea poate învinge ş i s ărăcia ş i bog ăţ ia.
Binefacerea
Mai mult decât orice ajutaţ i-i pe cei nevoiaş i. Pe oricine vine la
voi cu lacrimi, nu-l l ăsaţ i s ă plece f ără s ă-i uscaţ i lacrimile. Ferici ţ i cei
milostivi, că aceia se vor milui.
În mâna celui nevoiaş întotdeauna s ă
vedeţ i îns ăşi mâna Domnului, întins ă către voi. El Însu ş i a spus: Cee
ce veţ i face lor, s ăracilor, Mie Îmi veţ i face
Ca inscrip ţ ie deasupra
voastră s ă aveţ i: În grija ta este săracul, orfanilor tu s ă le fii de
ajutor.
Exist ă faptele milei ş i mila inimii. Primele î ş i cap ăt ă valoarea din
ultima, dar sunt posibile ş i f ără ea, numai că atunci nu au valoare
adev ărat ă. Binefacerea
Poruncile - regula, practica - sunt
premerg ătoare; mai bine nu n ăscocim fapte, ci le lucră m pe cele care
ne stau înainte. S ăvârş i ţ i osteneli pentru binefacere
Acestea sunt
cele mai grele osteneli chiar dac ă întotdeauna sunt înso ţ ite de
mângâiere profundă. Nu uitaţ i binefacerile ş i mila lui Dumnezeu v ă va
adumbri (Sfaturi în ţ elepte, Sfântul Teofan Z ăvorâtul, Editura
Egumeni ţ a, Gala ţ i, 2009).
Zgârcenia şi l ăcomia
O fabul ă istoriseş te că un arici a ajuns pe o vreme ploioas ă la
vizuina unui iepure ş i a cerut s ă-l lase s ă intre în ad ăpost. El a promis
s ă fie un musafir lini ş tit ş i inofensiv. Dar dup ă ce a intrat, ş i-a folosit
35
ţ epii, a sup ărat pe locuitorii vizuinii ş i nu s-a l ăsat pân
ţ epii, a sup ărat pe locuitorii vizuinii ş i nu s-a l ăsat pân ă ce nu ia
alungat.
Asemenea acelui arici acţ ionează zgârcenia ş i l ă comia. Sub un
pretext frumos cer intrare în inima ş i casa creş tinilor ş i ş tiu s ă se
lingu ş ească aş a de bine, pân ă ce li se acord ă intrare. Zgârcenia se arat ă
la început a fi numai economie, iar l ăcomia cere dreptul de oaspete
sub numele de h ărnicie ş i râvn ă în lucrul nostru. Dar dacă mobilul este
dragostea de bani - ş i aceast ă dragoste navighează mereu sub pavilon
greş it -, atunci ţ epii ariciului nu vor mai înceta s ă în ţ epe ş i cu timpul
vor izgoni din inimă orice înclinaţ ie divin ă. De aceea Dumnezeu ne
aten ţ ionează deseori în Cuvântul S ău cu privire la aceş ti oaspeţ i răi. El
spune: C ăci iubirea de bani este răd ăcina tuturor relelor, ş i unii,
care au umblat dup ă ea, au r ăt ăcit de la credin ţă ş i s-au str ăpuns
singuri cu o mul ţ ime de chinuri (1 Timotei 6:10).
Omul bogat şi feti ţ a milostiv ă
În timpul ră zboiului, viaţ a era foarte grea ş i oamenii sufereau de
foame. Dar un om bogat s-a hot ărât să-i ajute pe cei s ărmani ş i a trimis
vorb ă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui
copil ş i asta f ără nici un ban. A doua zi, încă din zori, mul ţ i prichindei
se strânseseră în faţ a casei în care locuia omul atât de bun la suflet.
Când acesta a ap ărut cu ni ş te co ş uri mari, pline cu pâine, copiii s-au
repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se căutând fiecare s ă apuce o pâine,
cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la fug ă
bucuros fiindcă prinsese o bucat ă mai mare. Era acolo o h ărmălaie
10 Galbeni
Dar omul a observat că undeva, la marginea cur ţ ii, aş tepta
cuminte o feti ţă . Dup ă ce to ţ i ceilal ţ i copii ş i-au ales ce pâini au vrut ş i
au plecat cu ele, feti ţ a s-a apropiat ş i ea de primul co ş ş i s-a uitat în el.
Dar acolo nu mai r ă măsese nimic. A căutat în cel de-al doilea co ş , dar
ş i acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea co ş a
g ăsit o pâinică mic ă, pe care nici un copil nu o b ăgase în seamă. Feti ţ a
a luat-o, a mul ţ umit frumos pentru pâine ş i a plecat spre cas ă . Toat ă
ziua a stat omul ş i s-a gândit cum se purtase acea feti ţă , ş i drept
urmare, a poruncit la bucăt ărie s ă fie coapt ă o pâinică mică, dar în ea
s ă fie pu ş i 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă , a aş ezat pâinica
deasupra celorlalte pâini ş i a ieş it iarăşi cu toate co ş urile în curte, unde
36
copiii deja se strânseseră ş i aş teptau nerăbd ători. Din nou s-au repezit ş
copiii deja se strânseseră ş i aş teptau nerăbd ători. Din nou s-au repezit
ş i s-au luat la harţă . La sfârş it, feti ţ a noastră, care aş teptase cuminte,
ca ş i în ziua precedent ă, s-a ales tot cu pâinica cea mai mică , singura
ră mas ă într-un co ş . Şi de aceast ă dat ă, i-a mul ţ umit frumos omului ş i
s-a grăbit spre cas ă , unde mama ei o a ş tepta. Când s-au a ş ezat la mas ă,
iar femeia a rupt pâinea, galbenii s-au răsturnat pe mas ă.
Ră splata
-Vai, s-a speriat mama, ce s ă fie cu aceş ti galbeni? Dacă banii au
ajuns din greş eal ă în pâinea adus ă de tine? Poate i-au căzut brutarului,
în timp ce fră mânta aluatul. Ia-i ş i du-i imediat înapoi! S-a întors feti ţ a
la casa omului ş i i-a dat acestuia cei 10 galbeni, spunându-i cum
mama ei i-a g ăsit în pâinica primit ă. Privind-o cu drag, omul i-a
răspuns: -Banii aceia nu au ajuns acolo întâmpl ător. Dup ă ce am v ăzut
ieri cum ai avut răbdare ş i te-ai mul ţ umit chiar cu mai pu ţ in, am
hot ărât s ă te răspl ă tesc. Ast ăzi, am v ă zut cât eş ti de cinstit ă, fiindcă ai
fi putut p ăstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplat ă, în
fiecare dimineaţă când vei veni s ă iei ş i tu o pâinică, vei primi ş i câte
10 galbeni.
Dar din dar
Doamne, ce bucuroas ă era feti ţ a. Nu ş tia cu s ă-i mul ţ umească
omului pentru atâta bun ătate. S-a dus în fug ă la mama ei ş i i-a dat
b ănu ţ ii, dar dup ă ce i-a povestit totul, iar mama a pov ăţ uit-o ş i de
aceast ă dat ă, iar feti ţ a i-a urmat sfatul. A ş a se face că, de atunci în
fiecare dimineaţă , când primea galbenii, fata se ducea în mijlocul
celorlal ţ i copii ş i împ ă rţ ea cu ei to ţ i b ănu ţ ii. Ştia că ş i ceilal ţ i au
nevoiede milostenie la fel de mult ca ea. S ă răcia sau bog ăţ ia nu pot
învinge dragostea, dar dragostea poate învinge ş i s ărăcia ş i bog ăţ ia.
Binefacerea
Mai mult decât orice ajutaţ i-i pe cei nevoiaş i. Pe oricine vine la
voi cu lacrimi, nu-l l ăsaţ i s ă plece f ără s ă-i uscaţ i lacrimile. Ferici ţi
cei milostivi, că aceia se vor milui. În mâna celui nevoiaş
întotdeauna s ă vedeţ i îns ăşi mâna Domnului, întins ă către voi. El
Însu ş i a spus: Ceea ce veţ i face lor, s ăracilor, Mie Îmi veţ i face
Ca
inscrip ţ ie deasupra voastră s ă aveţ i: În grija ta este s ăracul, orfanilor
tu s ă le fii de ajutor.
37
Exist ă faptele milei ş i mila inimii. Primele î ş i cap ăt ă
Exist ă faptele milei ş i mila inimii. Primele î ş i cap ăt ă valoarea din
ultima, dar sunt posibile ş i f ără ea, numai că atunci nu au valoare
adev ărat ă. Binefacerea
Poruncile - regula, practica - sunt
premerg ătoare; mai bine nu n ăscocim fapte, ci le lucră m pe cele care
ne stau înainte. S ăvârş i ţ i osteneli pentru binefacere
Acestea sunt
cele mai grele osteneli chiar dac ă întotdeauna sunt înso ţ ite de
mângâiere profundă. Nu uitaţ i binefacerile ş i mila lui Dumnezeu v ă va
adumbri (Sfaturi în ţ elepte, Sfântul Teofan Z ăvorâtul, Editura
Egumeni ţ a, Gala ţ i, 2009).
Zgârcenia şi l ăcomia
O fabul ă istoriseş te că un arici a ajuns pe o vreme ploioas ă la
vizuina unui iepure ş i a cerut s ă-l lase s ă intre în ad ăpost. El a promis
s ă fie un musafir lini ş tit ş i inofensiv. Dar dup ă ce a intrat, ş i-a folosit
ţ epii, a sup ărat pe locuitorii vizuinii ş i nu s-a l ăsat pân ă ce nu ia
alungat. Asemenea acelui arici acţ ionează zgârcenia ş i l ăcomia. Sub
un pretext frumos cer intrare în inima ş i casa creş tinilor ş i ş tiu s ă se
lingu ş ească aş a de bine, pân ă ce li se acord ă intrare. Zgârcenia se arat ă
la început a fi numai economie, iar l ăcomia cere dreptul de oaspete
sub numele de h ărnicie ş i râvn ă în lucrul nostru. Dar dacă mobilul este
dragostea de bani - ş i aceast ă dragoste navighează mereu sub pavilon
greş it -, atunci ţ epii ariciului nu vor mai înceta s ă în ţ epe ş i cu timpul
vor izgoni din inimă orice înclinaţ ie divin ă. De aceea Dumnezeu ne
aten ţ ionează deseori în Cuvântul S ău cu privire la aceş ti oaspeţ i răi. El
spune: C ăci iubirea de bani este răd ăcina tuturor relelor, ş i unii,
care au umblat dup ă ea, au r ăt ăcit de la credin ţă ş i s-au str ăpuns
singuri cu o mul ţ ime de chinuri (1 Timotei 6:10).
Iertarea jignirilor hr ă ne şte mila
Vreţ i s ă ş ti ţ i ce mare bine este uitarea jignirilor ş i ce pl ăcut este
aceasta Domnului, mai presus de toate?
El pedepseş te chiar pe cei
care se bucură de dreapta pedeaps ă.
A ş adar, nu se cade s ă călcă m
în picioare nici pe cei pedepsi ţ i de Dumnezeu ş i nici pe cei care ne-au
jignit! Se arat ă aici duhul milei, ceea ce îi place lui Dumnezeu mai
mult ca orice. NIMIC NU HRǍ NE ŞTE MAI BINE MILA, CA
IERTAREA JIGNIRILOR (Sfântul Ioan Gur ă de Aur).
38
Puterea milosteniei Mare lucru-i milostenia De aceea, Solomon zicea: Omul e mare, omul milostiv e
Puterea milosteniei
Mare lucru-i milostenia
De aceea, Solomon zicea: Omul e
mare, omul milostiv e nepreţ uit Milostenia are aripi mari, ele
străbat v ăzduhul, dep ăşesc luna, străbat prin razele soarelui ş i se ridică
pân ă în înaltul cerului. Nici acolo nu se opresc. Dep ăşesc cerul, las ă în
urmă legiunile de îngeri, carele arhanghelilor ş i toate puterile cele
înalte, nu se opresc decât la picioarele tronului împ ă rătesc. Sfânta
Scriptură îns ăşi ne învaţă când spune: Corneliu, rug ăciunile ş i
milostivirile tale s-au ridicat pân ă la fa ţ a lui Dumnezeu Pân ă la
faţ a lui Dumnezeu, aceasta înseamn ă : Dacă ai s ăvâr ş it multe greş eli,
dar ţ i-ai f ăcut ap ăr ător milostenia, nu te teme; nici-o putere de sus nu
i se împotriveş te, ea cere ce i se datoreaz ă, ţ inând în mân ă zapisul
datoriei. Însu ş i St ăpânul a grăit: Ceea ce a ţ i făcut pentru unul dintre
aceş ti mici ai Mei, Mi-a ţ i făcut Mie. Oricare ar fi gre ş elile voastre,
milostenia le precump ăneş te pe toate.
Nu
în ţelegeţi
voi,
în
Sfânta
Evanghelie,
pilda
celor
zece
fecioare? Nu vedeţi, oare, cum cele care nu făcuseră milostenia, cu
toate că erau p ărta ş e fecioriei, au ră mas afară din odaia nun ţii?
Este scris, erau zece fecioare, cinci nebune ş i cinci în ţ elepte. Cele
în ţ elepte aveau untdelemn, cele nebune nu, ş i li se stinseseră acestora,
candelele. Focul înf ăţ i ş ează fecioria, iar undelemnul milostenia. Şi
dup ă cum focul se stinge dacă untdelemnul nu-l hrăne ş te picătură cu
picătură, tot aş a se stinge fecioria, dacă milostenia nu-i ţ ine tov ărăşie.
Daţ i-ne untdelemn din candelele voastre. Şi cele în ţ elepte răspunseră:
Nu putem s ă v ă d ă m de teamă ca nici voi, nici noi nu vom avea
Mergeţ i de v ă cump ăraţ i de la ce care vând
Cine-s negustorii care
vând untdelemnul acesta? Cer ş etorii care stau la u ş a Bisericilor ca
s ă fie milostivi ţ i. Şi cu ce preţ ? Cu acel pe care-l vre ţ i. Nu hot ărăsc
cât, ca nu s ă nu-mi scoateţ i în faţă lipsa voastră. Daţ i, spre a cump ăra
cât aveţ i la îndemân ă. Aveţ i un ban? Cump ă raţ i cu el cerul, nu fiindcă
cerul se poate cump ăra cu un preţ aş a de mic, ci fiindcă St ăpânul este
milostiv oamenilor. N-aveţ i un ban? Daţ i un pahar cu ap ă proasp ăt ă:
Celui ce va da în numele Meu la unul din aceş tia prea neînsemna ţ i
fra ţ i ai Mei un pahar cu apă proasp ăt ă ca s ă-i ostoiască setea, s ă
nu-i fie teamă că nu-ş i va pierde plata. Cerul se cump ără, cerul se
câş tig ă - ş i noi nici nu vrem s ă ş tim despre aceasta!
Daţ i o pâine ş i
câş tigaţ i raiul - daţ i pu ţ in ş i veţ i câş tiga mult; daţ i lucruri pieritoare ş i
39
veţ i primi în schimb din cele nepieritoare, daţ i din cele ale putreziciunii ş
veţ i primi în schimb din cele nepieritoare, daţ i din cele ale
putreziciunii ş i veţ i avea din cele ale neputreziciunii. Dacă ar fi
iarmaroc ş i preţ urile ar fi sc ăzute, fiind prisos de mărfuri ş i multe din
ele s-ar vinde pe nimic, nu aţ i face avere ş i n-aţ i da deoparte toate
celelalte treburi ale voastre ca s ă profitaţ i de prilejul acesta? A ş adar
când e vorba de lucruri ce se trec, ar ă taţ i atâta pornire zeloas ă, iar când
e vorba s ă cump ă raţ i veş nicia, atâta del ăsare, atâta lenevire!
Daţ i
celui s ărac ş i chiar de nu veţ i deschide gura, mii de guri se vor
deschide ş i v ă vor lua partea. Şi nu-mi vorbi ţ i de lipsa voastră, v ăduva
care era cum nu se poate mai s ărac ă, a dat g ăzduire Sfântului Ilie, aş a
că lipsa ei n-a fost nici-o împiedicare. Ea l-a primit cu mare bucurie ş i
astfel a cules roadele pe care le merita - ş i a secerat din snopul
milosteniei. Poate unul din noi va zice: D ă-mi pe Ilie! De ce cereţ i pe
Ilie? Eu vă dau pe st ăpânul lui Sfântului Ilie ş i nu-l hr ăni ţ i. De a ţ i fi
întâlnit pe Sfântul Ilie, a ţ i fi făcut la fel? (Sfântul Ioan Gur ă de Aur,
Cuvinte alese, Editura Reîntregirea Alba-Iulie, 2002).
Toate de aur
Pe vremuri tr ăia în Frigia (Asia Mică) un om care avea o min ă de
aur. Cu cât scotea mai mult aur din min ă , cu atât iubirea sa faţă de
acest metal preţ ios creş tea ş i ea tot mai mult. So ţ ia sa î ş i pusese în
gând s ă-l vindece pe so ţ ul ei de aceast ă iubire de aur.
Într-o zi, pe când so ţ ul ei a plecat de acas ă, femeia a preg ătit o
mas ă pe care totul era de aur, chiar ş i în mâncare îi pusese aur. Venind
acas ă, so ţ ul a v ăzut masa încă rcat ă cu aur ş i aceasta i-a umplut inima
de bucurie. Fl ă mând cum era de pe drum, a cerut s ă i se aducă
mâncare. Dar ş i în mâncare era aur. Omul s-a uitat la mâncare, a
admirat-o de atâta strălucire, dar nu a putut-o mânca ş i a cerut s ă i se
aducă mâncare adev ărat ă.
Atunci so ţ ia i-a spus: Dragul meu, acum po ţi înv ăţ a ş i tu ce
înseamn ă această goan ă dup ă aur. Dacă nu aduni altceva decât
aur, po ţi muri de foame. Tot aurul din lume nu este de folos ca să
te sature. Ce adev ăr spune Biblia: Aurul ş i argintul vostru au
ruginit; ş i rugina lor va fi o dovad ă împotriva voastră ş i ca focul va
mistui trupurile voastre; a ţ i strâns comori în vremea din urmă !
(Iacov 5:3).
40
Fapt ă de iubire Se zice că ar fi fost odat ă un ţă ran
Fapt ă de iubire
Se zice că ar fi fost odat ă un ţă ran cuvios despre care mai nimeni
nu ş tia. Citea din scrierile sfinte despre minuni ş i oameni mari întru
cele ale credin ţ ei ş i tare ar mai fi vrut ş i el s ă facă ceva mă reţ ş i
nemaiauzit, s ă mute mun ţ i, s ă scape vieţ i de oameni… Dar, cum
nimeni nu îi d ădea s ă facă aş a ceva, î ş i trecea zilele cu de-ale casei,
neş tiut de nimeni, pe la el prin gospod ărie. Într-o noapte îns ă,
Preaînaltul Dumnezeu i-a grăit cu glas de om, ca nicicând alt ă dat ă:
„Ia aminte, fiule, la calea ta: diminea ţ a ş i seara pune bucate alese
de pâine ş i carne pe stânca de dincolo de ograda ta”. Scurt ş i f ără de
ălmăcire.
Buimac, dar bucuros minune mare, omul nostru se trezi de cu
zori, preg ăti în grab ă cele trebuincioase ş i le duse pe piatra cea mare,
cum i se poruncise. Apoi se ascunse ş i aş tept ă s ă vad ă minunea.
Gândea că poate vreun înger frânt de zbor ori vreun prooroc trudit de
cale ar fi avut nevoie de bucatele sale. Zadarnică aş teptare, zadarnică
trud ă – nimic din cele ce gândise nu se întâmpla. Ba mai mult, cum se
întâmpl ă mai cu seamă când vrei a face lucru bun, „piaza rea” – ni ş te
întunecaţ i de corbi – se n ăpustiră din senin, în ş f ăcară bucatele ş i se
ridicară cu ele în înaltul cerului cât ai spune peş te.
Necaz pe capul bietului om, de nu vă pot spune – o dat ă îl lovise
ş i pe el binecuvântarea Domnului s ă facă o fapt ă nemaiauzit ă ş i totul
se dusese pe apa sâmbetei. Mai încercă omul nostru ş i seara, ş i iar
dimineaţ a, dar, ca un f ăcut, doară corbii se arătau de fiecare dat ă.
St ătea trist la umbră, într-o zi cu soare, cump ănind: S ă mai încerc,
zadarnic pare, iar s ă renun ţ , n-am de la Dumnezeu dezlegare.
Şi pân ă azi se mai întreab ă omul nostru, cum e mai bine a face
oare? Zâmbi ţ i? E doar o poveste? Poate. Dar i-aţ i g ăsit tâlcul? Cred ca
da. Nu trebuie s ă te ui ţ i la cine î ţ i ia darurile, pentru ca nu ş tii dacă nu
cumva Dumnezeu vrea s ă hrăneasc ă oamenii lui chiar ş i cu ajutorul
corbilor. V ă aminti ţ i pe cine a hrănit Dumnezeu prin corbi?
t
Ale cui sunt averile voastre?
● „A nu da s ăracilor din averea înseamn ă a o pr ăda. Poate că
vă mira ţ i de acest cuvânt, dar nu vă îndoi ţ i, căci tot ce avem noi nu
este proprietatea noastr ă, ci este a Domnului Dumnezeu, ori în ce
chip am primit-o. Dacă noi ajutăm cu ea pe cei nevoia ş i, vom
41
dobândi, prin aceasta, mare binecuvântare; ş i de aceea ţ i-a dat Dumnezeu o avere
dobândi, prin aceasta, mare binecuvântare; ş i de aceea ţ i-a dat
Dumnezeu o avere mai mare, nu ca s ă o cheltuieş ti la necur ăţ enie,
la beţ ie, la îmbuibare, la haine scumpe ş i la alt ă moleş ire, ci ca s ă
împar ţ i la cei lipsi ţ i; a ş a ş i bogatul este numai un administrator al
comorii celei hot ărâte pentru s ăraci, pe care el trebuie s ă o împartă
so ţ ilor săi, celor lipsi ţ i. Dacă tu eş ti avut, îns ă cheltuieş ti mai mult
decât este neap ărat nevoie, veş nic vei da seamă despre comorile ce ţ i
s-au încredin ţ at. C ăci tu ai primit mai mult decât al ţ ii, nu pentru ca
s ă întrebuin ţ ezi pentru tine, ci pentru ca s ă dai ş i pentru binele
altora“ (Sfântul Ioan Gur ă de Aur).
Izvorul milei ş i al milostivirii este Iisus Hristos ş i
Evanghelia Lui. Cine L-a primit cu credin ţă pe Iisus Hristos ş i cine
crede cu adev ărat în El, aceluia nu-i mai trebuie nici o cateheză despre
mil ă, pentru că el caut ă el însu ş i în toate împrejur ările s ă facă mil ă ş i
milostivire.
„Fericit cel ce caut ă la s ărac ş i la s ărman; în ziua cea rea îl
va izb ăvi pe Domnul. Domnul s ă-l p ăzească pe el ş i să-l vieze ş i s ă-l
fericească pe p ământ ş i s ă nu-l dea în mâinile vr ăjma ş ilor lui.
Domnul s ă-l ajute pe el pe patul durerii lui; în a ş ternutul bolii lui
s ă-l înt ărească“ (Psalm 40:1-2-3).
Milostenia trebuie s ă se facă cu dreapt ă socoteal ă, dup ă măsura
puterii fiecăruia. Nimeni nu are voie s ă ia o nevoin ţă mai presus de
puterea lui. Sfântul Vasile cel Mare spune: „Măsura înfrân ării se ia
dup ă puterea fiecăruia. Nu to ţ i pot s ă postească la fel, sau s ă facă
metanii la fel, sau s ă facă milostenie“.
● Cel mai important sentiment pe care trebuie s ă-l dezvolte
p ărin ţii în sufletul copiilor este mila.
Zgârcenia îl face pe om piatră, poftele cele lumeş ti ş i beţia îl
fac dobitoc, iar mândria îl face diavol.
Dincolo de faptul că cel ce face milostenie sporeş te
duhovniceş te, cel î ş i ţ ine inima închis ă în portofel se jefuieş te pe sine.
Refuzând s ă miluiască pe cineva care cerş eş te, îi provoacă aceluia o
grea suferin ţă . În el poate răbufni ura, poate pieri credin ţ a ş i se pot
trezi în el sentimente de revolt ă împotriva celor bogaţ i, a celor s ătui
dar ş i a celor religio ş i.
Sărăcia spiritual ă nefericeş te mai mult decât s ărăcia
material ă. Îndurarea cu răbdare a pierderii comorii este
echivalentă cu d ăruirea de bun ăvoie a milosteniei.
42
● Cu cât este mai preţios sufletul fa ţă de trup, cu atât mai înaltă
● Cu cât este mai preţios sufletul fa ţă de trup, cu atât mai
înaltă este milostenia duhovnicească decât cea trupească.
● Rug ăciunea a opta a Sfântului Ioan Gură de Aur (din
rug ăciunile dimineţ ii) spune: „Doamne, trimite mila Ta întru
ajutorul meu, ca s ă preasl ăvesc Prea Sfânt numele Tău“. Iar în
psalmul 88:3: „Că pe veci ai întemeiat mila ş i ai a ş ezat în ceruri
adevărul Tău“.
43