Sunteți pe pagina 1din 20

łăranul Român

Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Revistă a sindicatului
“Cultivatorii direcŃi din
România”
Martie / 2006

łăranul
Român
Dacă împărtăşiŃi convingerea
noastră că înfiinŃarea acestui
sindicat corespunde unei
necesităŃi vitale, vă rugăm să
completaŃi cererea de adeziune
de la sfârşitul revistei şi să o
trimiteŃi prin poştă Biroului
Central.

Numai împreună vom reuşi!

Sediul sindicatului

Sat: Priponeşti de Jos, nr.3


comuna: Priponeşti,
judeŃul: GalaŃi
telefon: 0724.38.98.37
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Vrem să trăim omeneşte în Ńara noastră, pe


pământul nostru, din munca noastră. De aceea am
înfiinŃat acest sindicat, ca sub umbrela lui protectoare,
să ne putem crea organismele şi structurile de care
avem nevoie pentru a ne putea apăra interesele noastre,
ale Ńăranilor.
„Vom muri şi vom fi liberi” strigau în decembrie
’89 acei copii-eroi de 16 ani şi se aruncau cu piepturile
goale în faŃa tancurilor!
Şi noi ne vom recâştiga dreptul la libertatea şi la
demnitatea răpite dar, nu murind, ci luptând uniŃi în
acest sindicat al agricultorilor. AŃi văzut şi
dumneavoastră că singuri suntem neputincioşi în faŃa
răilor! Ne-a ajuns cuŃitul la os şi nu avem cui ne
plânge!

Manole Benieamin
Eu,student la Universitatea Petre Andrei, secŃia FinanŃe - Contabilitate am ales
ca lucrare de licenŃă tema „Familia Ńărănească, unitate şi entitate economică”
M-am documentat asupra gospodăriei Ńărăneşti din România secolului al XIX-lea,
după 1922 până în 1962, din 1962 până în 1991 şi după adoptarea Legii 18/1991 a
fondului funciar. Dar când a trebuit să scriu despre viitorul care ne aşteaptă pe noi
Ńăranii români, mi-am dat seama că lucrarea de licenŃă poate să mai aştepte dar
sindicatul agricultorilor trebuie înfiinŃat repede dacă vrem să mai avem un viitor, noi
Ńăranii.

Manole Silviu
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Dosar nr.264/PJ/2006

HOTĂRÂRE

Camera de Consiliu din 27.01.2006


La ordine fiind soluŃionarea cererii formulată de Manole Benieamin, domiciliat în comuna
Priponeşti, satul Priponeşti de Jos, nr.3, pentru înscrierea sindicatului „Cultivatorii direcŃi din România”.
(…)
În fapt, se arată în motivarea cererii, sindicatul agricultorilor intitulat „Cultivatorii direcŃi din
România” a luat fiinŃă în comuna Priponeşti în Adunarea Generală de constituire din 15.01.2006.
La dosar s-au depus: Procesul verbal încheiat la această adunare generală, precum şi statutul
sindicatului.
Din acest statut rezultă că denumirea sindicatului este „Cultivatorii direcŃi din România”, membri ai
sindicatului pot fi agricultorii şi persoanele care prestează servicii către agricultori, persoanele care
transportă, depozitează, prelucrează şi comercializează produsele agricole, iar scopul sindicatului este să
sprijine membrii săi în exercitarea profesiunii.
FaŃă de actele dosarului instanŃa priveşte cererea ca inadmisibilă pentru următoarele motive:
Potrivit art.2 alin.1 teza 1 din Legea 54/2003 numai persoanele încadrate în muncă şi funcŃionarii
publici au dreptul să constituie organizaŃii sindicale şi să adere la acestea.
Potrivit art.2 alin. 1 teza 2 din Legea 54/2003 agricultorii au dreptul să adere la o organizaŃie
sindicală ceea ce înseamnă că ea trebuie să fie deja constituită pentru a putea adera.
Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol aderarea trebuie să se facă la o organizaŃie sindicală din aceeaşi
ramură sau profesiune.
Cum în speŃa de faŃă cei care vor să constituie sindicatul „sunt agricultori” se apreciază că cererea lor
este inadmisibilă motivat de faptul că art.2 alin.1 teza 2 din Legea 54/2003 menŃionează că au dreptul numai
să adere la o organizaŃie sindicală ceea ce presupune că ea trebuie să existe deja, să fie deja constituită.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:

Respinge cererea formulată de Manole Benieamin, domiciliat în comuna


Priponeşti, satul Priponeşti de Jos, nr.3, jud. GalaŃi, pentru înregistrarea Sindicatului „Cultivatorii direcŃi din
România”, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare
PronunŃată azi, 27.01.2006

Preşedinte,
Judecător Niagu Mihaela
Grefier,
Pîslaru Veta
ex.4
NM/BT
06.02.2006
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

ConstituŃia României

ARTICOLUL 20
(1) DispoziŃiile constituŃionale privind drepturile şi libertăŃile cetăŃenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanŃă cu DeclaraŃia Universală a Drepturilor
Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanŃe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile


fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au
prioritate reglementările internaŃionale, cu excepŃia cazului în care ConstituŃia
sau legile interne conŃin dispoziŃii mai favorabile.
ARTICOLUL 40
(1) CetăŃenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în
alte forme de asociere.
Noi ca Ńărani ne-am fi aşteptat ca judecătorul să sesizeze neconstituŃionalitatea Legii
54/2003. Cu atât mai mult cu cât Manole Benieamin în cuvântarea de deschidere a Adunării
Generale de constituire a sindicatului a sesizat acest lucru, iar cuvântarea de deschidere a fost
anexată la dosarul ajuns în instanŃă. Noi ca Ńărani nu ştim cum funcŃionează instanŃele de judecată.
Presupunem că aplică doar legea existentă, în cazul de faŃă Legea 54/2003. Dar se pare că noi nu
ştim nimic, legile sunt doar praf în ochii proştilor iar judecătorii au dreptul să le interpreteze şi să le
aplice după bunul plac. În hotărârea de respingere a înregistrării sindicatului agricultorilor „ca
inacceptabilă” doamna judecător a menŃionat că agricultorii au dreptul să adere la o organizaŃie
sindicală din aceeaşi ramură sau profesiune bazându-se pe alineatul 1 al articolului 2 a Legii
54/2003 deşi această menŃiune nu există în articol.

„Art. 2. - (1) Persoanele încadrate în muncă şi funcŃionarii publici au dreptul să


constituie organizaŃii sindicale şi să adere la acestea. Persoanele care exercită potrivit legii o
meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi
persoanele în curs de calificare au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să
adere la o organizaŃie sindicală.”

Conform art. 15 alin.5 din Legea 54/2003 „Hotărârea judecătoriei se comunică


semnatarului cererii de înscriere, în termen de cel mult 5 zile de la pronunŃare”.
Ce şi-a permis însă să facă doamna judecător Niagu Mihaela; deşi hotărârea a fost pronunŃată
„azi 27.01.2006”, înregistrarea hotărârii apare cu data de 06.02.2006 iar la Manole Benieamin a
ajuns pe data de 09.02.2006. Nu cunoştea prevederile acestui articol de lege? Sau ştie că poate
încălca legile fără a suferi vreo pedeapsă, spre deosebire de noi proştii?
Conform art. 16 alin.2 din Legea 54/2003 „Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de
la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de recurs curge de la pronunŃare.” Cu ce
drept legal doamna judecător Niagu Mihaela ne-a dat termen de recurs doar de 5 zile de la
comunicare?

Preşedintele Sindicatului
Manole Benieamin
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Domnule redactor

Sunt Manole Silviu, secretarul sindicatului „Cultivatorii direcŃi din România”.

Astăzi, 09.02.2006, am primit hotărârea de la Judecătoria Tecuci pentru Dosarul Civil


nr. 264 din 23.01.2006, prin care am fost anunŃaŃi că a fost respinsă înregistrarea sindicatului
ca inacceptabilă, conform art. 2 din Legea nr. 54/2003:

„Art. 2. - (1) Persoanele încadrate în muncă şi funcŃionarii publici


au dreptul să constituie organizaŃii sindicale şi să adere la acestea.
Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod
independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în
curs de calificare au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare
prealabilă, să adere la o organizaŃie sindicală.”

încălcându-se dreptul de asociere prevăzut în ConstituŃia României:

ARTICOLUL 20
(1) DispoziŃiile constituŃionale privind drepturile şi libertăŃile cetăŃenilor
vor fi interpretate şi aplicate în concordanŃă cu DeclaraŃia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este
parte.

(2) Dacă există neconcordanŃe între pactele şi tratatele privitoare la


drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, au prioritate reglementările internaŃionale, cu excepŃia cazului în
care ConstituŃia sau legile interne conŃin dispoziŃii mai favorabile.
ARTICOLUL 40
(1) CetăŃenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în
patronate şi în alte forme de asociere.

Vă rugăm să informaŃi, prin ziarul dumneavoastră, opinia publică despre soarta


rezervată nouă Ńăranilor de guvernanŃii noştri ca „cetăŃeni de categoria a III-a”, care nu avem
dreptul, „Doamne fereşte” să ne organizăm într-un sindicat necontrolat de Guvern. Asta ar
mai lipsi, ca guvernanŃii să dea socoteală şi în faŃa Ńăranilor când se ştie câte necazuri au cu
ziariştii.

Cu stimă,

Manole Silviu

Secretar al sindicatului „Cultivatorii direcŃi din România”


łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

AŞA ARĂTA PREŞEDINTELE SINDICATULUI AGRICULTORILOR


„CULTIVATORII DIRECłI DIN ROMÂNIA” CÂND A IEŞIT DIN
CLĂDIREA „JUDECĂRIEI” TECUCI UNDE I S-A COMUNICAT
HOTĂRÂREA DE RESPINGERE A CERERII DE ÎNREGISTRARE A
SINDICATULUI, CA INACCEPTABILĂ DEŞI CONSTITUłIA ROMÂNIEI
NE GARANTEAZĂ ACEST DREPT.
TOT NOI łĂRANII TREBUIE SĂ CUNOAŞTEM LEGILE łĂRII? NU E
DESTUL CĂ PRIN MUNCA NOASTRĂ HRĂNIM O łARĂ?

„ Şi eu nedumerit mă mir/ De ce să cânte-un marş funebru/ Şi ninge ca-


ntr-un cimitir.”
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

ŞI ACESTA ESTE SECRETARUL SINDICATULUI


AGRICULTORILOR DIN ROMÂNIA, NU ŞTIE
DACĂ SĂ SE ÎNROLEZE ÎN „LEGIUNEA
STRĂINĂ” SAU SĂ TERMINE CE A ÎNCEPUT ÎN
ROMÂNIA?

„Pădure, dragă pădure…”


łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
preempŃiune al Statului, pentru terenurile de peste 5
„Pământul este al plugarilor şi hectare.
numai al plugarilor” Numai după ce este întrebat Statul, dacă
ALEXANDRU CALOTĂ – deputat doreşte să cumpere acel pământ, pentru a-l întrebuinŃa
După confiscarea moşiilor, făcută în primăvara înŃelept şi a satisface anumite nevoi şi numai dacă
anului 1945, de plugari, ajutaŃi de muncitorii Statul refuză, vânzătorul unui teren mai mare de 5
aparŃinând Partidului Comunist Român, se impunea hectare, îl poate vinde, dar nici el oricui, ci tot numai
votarea acestei legi. la plugari, muncitori de pământ.
Întârzierea ei ar fi adus următoarele: Tot prin această lege s’a fixat suprafaŃa de 2
1. Refacerea – într’o măsură oarecare a moşiilor hectare, limită sub care pământul rural nu poate fi
de odinioară; împărŃit.
2. FărămiŃarea excesivă a micii proprietăŃi rurale; A fi continuat mai departe cu fărâmiŃirea, fără
Vom examina amândouă aceste puncte, spre a nici o margine a terenurilor agricole, cu totul
vedea, ce mântuitoare pentru plugărime este legea nerentabile şi în care plugarul şi familia lui, oricât ar fi
nouă a circulaŃiei bunurilor agricole. muncit, ar fi fost osândit să rămână totdeauna tot sărac
După exproprierea din 1921, cea mai mare lipit pământului. Ar fi însemnat ca peste 2-3 generaŃii,
proprietate urma să fie de 250 ha, şi aceasta numai în făşiile de pământ să ajungă atât de înguste , încât,
regiunile cu populaŃie rară şi complect îndestulată de atunci când ar fi arat omul, boul din dreapta să calce pe
pământ. un ogor străin şi boul din stânga, pe alt ogor străin!
Ceeace ar însemna doar câteva excepŃii. O altă măsură înŃeleaptă şi democrată a legii
În imensa majoritate a cazurilor, nu putea fi în este anularea vânzărilor făcute, în regiunile bântuite de
1945, moşie mai mare de 150 hectare. secetă, din luna August 1946 şi până la depunerea
Totuşi s’au găsit în primăvara acelui an, moşii legii.
de 1.000, 2.000 – ba şi mai mult – de hectare. Mii de plugari chinuiŃi de foame, privind cu
De unde provenea această diferenŃă? Din durere la copiii care se stingeau din lipsă de hrană şi-
următoarele cauze: au vândut, în acele luni de pacoste, cu lacrămi în ochi,
1. Unii mari proprietari înşelaseră plugărimea în pământul lor de muncă, pentru un coş de porumb,
1921, oprindu-şi o cotă mult mai mare decât pentru o baniŃă de grâu.
cea legală; Acum aceşti plugari şi-au recăpătat
2. Casa Rurală, instituŃie în care erau oploşiŃi pământurile cotropite de exploatatori şi de chiaburii
brătieniştii şi maniştii, închidea ochii când o satelor!
moşie se vindea. Ea nu o cumpăra pentru Iată, prieteni plugari, o lege atât de bună şi
plugari – cum era obligată prin legea ei de folositoare pentru plugărime.
organizare – ci lăsa să o cumpere un alt Când Guvernele maniste şi brătieniste din
moşier. trecut, urmăreau, prin legile lor, sărăcirea plugărimii şi
3. dar mai mult decât aceste două cauze, a aducerea ei în stare de iobăgie, pentru a o putea
contribuit la refacerea – în bună măsură – a exploata şi domina mai uşor. Guvernul dr. Petru Groza
moşiilor ciocoieşti, legea lui Ion Mihalache şi Parlamentul Ńării creiază prin această lege, dreptul
din 1929, care dădea frâu liber să cumpere, plugarului şi numai al plugarului, asupra pământului şi
dela plugarul sărac şi plin de datorii, orice roadelor lui, pentru ridicarea economică, culturală, şi
moşier sau chiabur , pământul cu care plugarul sanitară a satelor noastre!
fusese împroprietărit.
Şi astfel au început să se refacă moşiile. Almanahul plugarului, 1948. Editura „Frontul
Iar dacă Guvernul Dr. Petru Groza, nu lua repede plugarilor”
măsuri, procesul acesta al pierderii pământului de Deci aşa zisa reformă agrară din 1945 a fost
plugari, ar fi mers mai departe. un pretext pentru a dezbina lumea satelor transferând
Prin noua lege însă, nu vor putea cumpăra şi în mediul rural lupta de clasă. După lichidarea
pământ, decât numai plugarii adevăraŃi, muncitori moşiilor, a început vânătoarea celor care deŃineau între
personal de pământ şi care au – ei şi familiile lor – 10 şi 15 ha, numiŃi chiaburi, după lichidarea acestora a
până la 15 hectare. început vânătoarea mijlocaşilor, care deŃineau între 5
ToŃi acei exploatatori ai muncii pământului – şi 10 ha. Aşa că în 1962 colectivizarea agriculturii s-a
din sate şi oraşe – care trăiau comod din exploatarea încheiat. S-au refăcut latifundiile numite acum
muncii plugarilor au fost înlăturaŃi .Organele de Stat, Întreprinderi Agricole de Stat (IAS), Cooperative
instituite prin această lege, veghează, în întreaga Ńară la Agricole de ProducŃie (CAP), Complexe Unice
respectarea ei. Dar, în afară de autorizarea de Agroindustriale de Stat şi Cooperatiste (CUASC) şi
dobândire, legea mai prevede şi dreptul de parcele adică loturi în folosinŃă reduse doar la 0,1 ha
în anii ’80 condiŃionate şi acestea de munca prestată
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
gratuit. Până şi ogrăzile Ńăranilor erau considerate animalelor de stat şi cooperatiste, CAP-urile fiind
proprietatea CAP şi loturi în folosinŃă. obligate să predea acestora o parte din sectorul
zootehnic propriu (bovine şi ovine). Astfel, prin
Legea fondului funciar exproprieri succesive şi prin foarfeca preŃurilor
Dacă în 1947, în România mai existau impuse de stat, la sfârşitul anilor ’80 veniturile
exploataŃii agricole mari peste 50 hectare şi Ńăranilor erau derizorii iar majoritatea CAP-urilor
mijlocii între 5-10 hectare, în 1962, la încheierea înglodate în datorii uriaşe la Banca Agricolă,
„procesului de colectivizare a agriculturii” acestea bancă în proprietatea statului.
dispăruseră complet. ExploataŃiile mari au fost Fac excepŃie doar Ńăranii din zona de
declarate „moşiereşti” şi expropriate pe baza munte care rămăseseră ne-colectivizaŃi din cauza
principiului luptei de clasă. Aceste exploataŃii au puŃinătăŃii terenurilor arabile existente în aceste
devenit nucleul gospodăriilor Agricole de Stat aşezări rurale. Dar şi acestora li s-au impus cote
(GAS) numita mai târziu Întreprinderi Agricole de obligatorii de lapte, carne, lână, miei, ş.a. atât de
Stat (IAS). Acestor nuclee iniŃiale li s-au adăugat mari încât bieŃii oameni ajunseseră să se bucure
succesiv alte terenuri, în anii ’50, pe măsură ce când le omora ursul câte un animal. Unii săteni,
dictatura (comunistă) „proletariatului” devenea tot toamna, la coborârea vitelor din munte nu voiau
mai dură. Au fost confiscate şi trecute în să-şi recunoască animalele şi să şi le ia acasă!
proprietatea statului pământurile bisericii care în Animalele, în loc să fie sursă de venit şi
multe comune depăşeau 25 hectare. Tot mai mulŃi bunăstare, ajunseseră pentru Ńărani, povară şi
proprietari de terenuri care deŃineau între 10 şi 50 blestem. Şi astfel, tot mai mulŃi Ńărani, răzbiŃi de
ha au fost declaraŃi „chiaburi”, „exploatatori”, sărăcie, au început să părăsească satele,
„duşmani ai poporului”, au fost aruncaŃi în îndreptându-se către oraşe, unde se angajau ca
închisori iar pământurile deŃinute de aceştia au muncitori necalificaŃi pe şantiere de construcŃii, în
fost trecute în proprietatea statului la GAS-uri. O întreprinderi, ca paznici sau pur şi simplu mineri.
altă metodă de a lua pământul de la aceşti Ńărani a În decembrie 1989, prin jertfa a mii de
fost şantajul, exercitat asupra familiilor care aveau tineri, Nicolae Ceauşescu a fost răsturnat de la
copii la liceu sau facultate. Dacă nu semnau o putere, judecat sumar şi executat împreună cu
cerere prin care cedau „de bună voie şi nesiliŃi de Elena Ceauşescu. Tot acum au fost arestaŃi şi unii
nimeni” statului, în totalitate sau cea mai mare dintre colaboratorii lor direcŃi.
parte a pământului, copiii lor erau eliminaŃi din În mai 1990, alegerile generale din
şcoli şi facultăŃi. Astfel, pentru a-şi proteja copiii, România au fost câştigate de Frontul Salvării
mulŃi Ńărani gospodari s-au lăsat expropriaŃi în NaŃionale (FSN) condus de Ion Iliescu, pe baza
favoarea GAS-urilor ori acolo unde a fost posibil, unei platforme electorale de orientarea socialistă.
s-au înscris „de bunăvoie” în Gospodăriile Dar, guvernul condus de Petre Roman ca Prim-
Agricole Colective (GAC) devenite mai târziu ministru, odată format, a început să aplice o
Cooperative Agricole de ProducŃie (CAP). La politică liberală. A dat posibilitatea chiriaşilor să
începutul anilor ’70 a avut loc o nouă ofensivă cumpere locuinŃele proprietate de stat la preŃul
împotriva proprietăŃii Ńărănimii unite acum în nominal, prin legea societăŃilor comerciale a făcut
mare majoritate în CAP-uri. posibilă privatizarea comerŃului iar prin metoda
Adunările generale ale CAP-urilor au fost MEBO a deschis calea privatizării întreprinderilor
obligate să cedeze „de bunăvoie” IAS-urilor, sute de stat în favoarea salariaŃilor. Trebuia făcut ceva
de hectare de teren „din cauza lipsei de braŃe de şi pentru privatizarea agriculturii pe întregul lanŃ:
muncă în CAP-uri”. Tot în această perioadă s-a producerea, depozitarea, prelucrarea şi
înfiinŃat ITSAIA (Întreprinderea de Transport comercializarea produselor agricole.
pentru Agricultură şi Industrie Alimentară), CAP- Pentru aceasta ca prim pas trebuia
urile fiind obligate să cedeze acestei întreprinderi elaborată o Lege a fondului funciar, pornind de la
de stat „de bună voie” toate camioanele cumpărate situaŃia terenurilor în 1948. Repunerea în posesie,
cu banii membrilor cooperatori, care fuseseră deja pe vechile amplasamente, a foştilor proprietari cu
obligaŃi să-şi cedeze propriile tractoare SMA- compensarea acestora în bani, pământ echivalent
urilor care erau proprietate de stat. În anii sau acŃiuni pentru terenurile pe care s-au realizat
următori s-au înfiinŃat complexe de creştere a lucrări de interes public, ar fi fost calea normală şi
logică. De asemenea, ar fi trebuit sprijinită
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
formarea unor exploataŃii agricole de dimensiuni să recupereze în 1998 doar 197 hectare pentru
medii, orientate către piaŃă, după modelul Uniunii refacerea măcar în parte a islazului comunal.
Europene (CEE la acea vreme). Art.14(4) „SuprafeŃele ocupate de plantaŃii
Dar, în Parlament, s-au întâlnit mai multe pomicole, viticole, sere, heleşteie, amenajări
curente de opinie, cu orientări foarte diverse, de piscicole, pepiniere, construcŃii administrative şi
multe ori diametral opuse. Politicii liberale, agro-zootehnice, precum şi cele necesare bazei
promovate de Primul ministru şi de miniştrii tineri furajere aferente capacităŃilor de producŃie
din Guvern, li s-a opus cu hotărâre aripa zootehnice existente în cooperativele agricole de
conservatoare în frunte cu Preşedintele României, producŃie pot reprezenta, pe baza opŃiunii
Ion Iliescu, Preşedintele Senatului, Al. Bârlădeanu proprietarilor, aport la constituirea unor forme de
şi alŃii care nu voiau să renunŃe la „cuceririle” asociere de tip privat, cu sau fără personalitate
comunismului ci să facă doar o operaŃie de juridică”.
cosmetizare numită de Ion Iliescu „socialism cu Prin acest articol ambiguu şi incomplet s-a
faŃă umană”. În afara acestora, ajunseseră în deschis calea distrugerii agriculturii româneşti în
Parlament şi o serie de persoane care voiau doar ramurile sale de vârf. Astfel, puŃini, puteau deveni
să profite de ocazie şi să se îmbogăŃească cu orice „proprietari” pe munca celor mulŃi iar prin „forme
preŃ. de asociere de tip privat (…) fără personalitate
Din această combinaŃie (persoane cu juridică” aceştia se retrăgeau controlului financiar
nivele diferite de pregătire şi experienŃă, orientări şi penal. Iar foştii membri cooperatori care nu se
politice divergente şi interese personale imediate) înscriau în aceste asociaŃii formale, nu mai aveau
a rezultat cea mai nefericită Lege a fondului practic nici un drept material asupra acestor
funciar de după 1864, Lege care a pus sub semnul bunuri!
întrebării nu doar prezentul ci şi viitorul Art.19(1) reia ideile legilor din anii ’40
agriculturii în România. adică împroprietărirea celor fără pământ din
Art.8(2) spune că „De prevederile legii dreptul la proprietate, drept nerecunoscut de
beneficiază membrii cooperatori care au adus Legea 18/1991 celor care au deŃinut mai mult de
pământ în CAP sau cărora li s-a preluat în orice 10 hectare sau rezultat din „reducerea unei cote
mod teren de către acestea…” fără să dea foştilor proporŃionale” (Art. 14(3) şi Art.20) fără să se
proprietari posibilitatea de a-şi recupera şi atingă proprietatea de stat „dobândită legal” (Art.
pământul luat abuziv de IAS-uri. 36 şi Art.37) între 1948 şi 1989 iar prin Art.29
Art.8(3) „Stabilirea dreptului de alin. 7 şi alin.9 şi Art.34, Statul devine proprietar
proprietate se face… în limita unei suprafeŃe de drept şi pe construcŃiile fostelor cooperative
minime de 0,5 hectare pentru fiecare persoană agricole de producŃie rămase nevândute „în
îndreptăŃită… şi de maxim 10 hectare de familie termen de un an de la data desfiinŃării cooperativei
în echivalent arabil”. Astfel, prin acest alineat agricole de producŃie ca şi pe lucrările de
persoanele care au deŃinut peste 10 hectare şi au îmbunătăŃiri funciare şi zonele de protecŃie
fost expropriate abuziv de regimul comunist, aferente.
rămân în continuare expropriate, anulând Art. 30 jefuieşte foştii membri cooperatori
posibilitatea de a se înfiinŃa imediat în România şi de drepturile lor băneşti cuvenite la asociaŃiile
ferme capabile să facă faŃă problemelor impuse de intercooperatiste sau de stat şi cooperatiste,
economia de piaŃă. favorizând prin ambiguitate seria de abuzuri şi
Art. 14(3) prevede că în cazul în care între distrugeri care au urmat după 1991 şi continuă şi
suprafaŃa de teren iniŃială a cooperativei şi astăzi.
suprafaŃa de teren actuală au intervenit modificări, Modificările ulterioare aduse Legii
„stabilirea proprietăŃii cooperatorilor… se face 18/1991 ca şi legile complementare nu au rezolvat
prin reducerea unei cote proporŃionale…” fondul problemei. În plus, această lege nu
„Modificările intervenite” sunt de fapt rezultatul prevedea sancŃiuni pentru cei implicaŃi în
exproprierilor succesive a patrimoniului CAP- aplicarea ei pentru folosirea în interes personal
urilor, în favoarea statului în perioada 1962-1989. sau de grup a prevederilor neclare ale legii. Astfel,
De exemplu comuna Priponeşti a pierdut în printr-o lege rea şi o aplicare defectuoasă,
această perioadă la IAS Tecuci, judeŃul GalaŃi, agricultura românească a ajuns în 2006 să prezinte
peste 450 hectare din care Consiliul Local a reuşit
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
toate caracteristicile agriculturii Ńărilor felul acesta Primăriile de sub Ministerul
subdezvoltate. AdministraŃiei Publice!?
Manole Silviu În situaŃia actuală, pentru efectuarea unor
Din Lucrarea de LicenŃă de la lucrări cu fonduri PHARE rambursabile (de
Universitatea Petre Andrei Iaşi exemplu)m Primăriile comunale, cu aprobarea
„Familia Ńărănească, unitate şi entitate economică” Consiliilor JudeŃene şi a prefecturilor, prin
intermediul şi cu acordul Ministerului Agriculturii
trebuie să ia legătura cu Ministerul Mediului
Organizarea administrativă a pentru aprobările de rigoare şi cu Ministerul
ConstrucŃiilor şi Transporturilor pentru avizarea
mediului rural proiectelor şi aprobarea demarării propriu-zise a
Privind starea actuală a satelor din România, lucrărilor. Şi ne mia mirăm că satul românesc şi
concluzia că ceva nu este în regulă cu organizarea agricultura românească au ajuns la nivelul Ńărilor
administrativă se impune de la sine. Aici nu este celor mai puŃin dezvoltate? Ce-i de făcut?
vorba atât de lipsa de continuitate în legislaŃie şi Descentralizare, lărgirea autonomiei locale şi
măsurile administrative de după decembrie 1989, acordarea unui sprijin maxim familiei rurale
cât de o neadaptare a politicii româneşti. Din privită ca unitate şi entitate economică, singura
decembrie ’89, România a părăsit calea capabilă să refacă agricultura românească şi să
socialismului şi comunismului şi a păşit pe calea scoată la lumină satul românesc.
capitalismului şi a economiei de piaŃă. Din păcate, Desigur, lăsată singură familia rurală nu va
oamenii politici cât şi partidele politice, dintr-o putea face faŃă cerinŃelor integrării în Uniunea
„excesivă pudoare”, au evitat să prezinte clar şi la Europeană, a economiei de piaŃă şi a globalizării.
obiect această realitate, poporului, cu avantajele şi De aceea, cultivatorii direcŃi, cei ce prestează
dezavantajele inerente. Societatea capitalistă nu servicii pentru agricultură ca şi cei implicaŃi în
este perfectă dar din păcate alta mai bună nu depozitarea, prelucrarea şi comercializarea
există în acest moment. produselor agricole, trebuie să se organizeze în
Suprapunerea la nivelul comunelor a asociaŃii şi cooperative. Dar aceste asociaŃii şi
competenŃelor mai multor ministere s-a văzut că cooperative agricole şi patronatele trebuie să fie
nu dă rezultate bune. înfiinŃate organizate şi conduse de agricultorii şi
De exemplu, accesul Primăriilor comunale la prelucrătorii înşişi, ca proprietari, fiind ştiut că
fondurile PHARE, rambursabile şi „statul a fost şi rămâne cel mai rău administrator.”
nerambursabile, pentru lucrări de infrastructură Dar, vrem nu vrem, va fi mereu nevoie de
(şosele, poduri, aprovizionare cu apă şi gaz, etc.), aprobări pentru studii de fezabilitate, aprobări de
trebuie să se facă prin şi cu acordul ministerului mediu, autorizaŃii de construcŃii, aprobări pentru
Agriculturii, când primăriile sunt subordonate scoaterea unor terenuri din circuitul agricol în
ministerului AdministraŃiei Publice şi toate vederea construirii de ferme, centre de depozitare,
împrumuturile contractate de Primării sunt centre de prelucrare, spaŃii comerciale ş.a.
garantate cu veniturile comunei respective şi nu Se ştie că pentru a obŃine toate aceste aprobări,
cu bunurile Ministerului Agriculturii. un agricultor gospodar şi cu spirit de iniŃiativă,
Motivul pentru care Ministerul Agriculturii a trebuie să piardă luni şi chiar ani alergând la
devenit şi al Dezvoltării Rurale în ultimii ani noi birourile respective aflate doar în oraşele reşedinŃă
nu l-am înŃeles. Logic ar fi fost ca de dezvoltarea de judeŃe, în oraşele unde sunt Centrele de
rurală să se ocupe Primarul şi consiliile locale care Dezvoltare Regională (Iaşi pentru două treimi din
au fost aleşi prin vot direct de cetăŃeni, pe baza Moldova, ConstanŃa pentru Dobrogea, sudul
unor platforme electorale concrete, bazate pe Moldovei şi o treime din Muntenia, etc.) şi la
situaŃia reală din comuna respectivă. Dar dacă, Bucureşti.
după alegeri, de dezvoltarea comunei se ocupă De aceea se impune ca o necesitate vitală
Ministerul Agriculturii, atunci ce rost mai au înfiinŃarea de Centre Zonale unde să fie
alegerile locale? Sau poate se are în vedere pentru concentrate toate aceste servicii:
viitor, ca la alegerile locale să poată participa doar - consultanŃă juridică;
salariaŃii Ministerului Agriculturii, scoŃând în - garda de mediu;
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

- topometrie, topo-geodezie, proiectări drumuri şi · concesionează sau închiriază bunuri, activitatea


poduri, proiectări construcŃii civile şi industriale; si servicii publice aflate în subordinea MAPDR.
- specialişti în protecŃia plantelor;
- medicină sanitar-veterinară; AgenŃia are reprezentante in toate judeŃele
- specialişti pentru evidenŃele contabile primare tarii.
ale exploataŃiilor agricole şi IMM-urilor, dosare Sediul reprezentantelor se afla in sediul DirecŃiilor
de pensii, etc. Agricole si de Dezvoltare Rurala
Prin înfiinŃarea acestor Centre Zonale se
va realiza un dialog permanent între Guvern şi DEPARTAMENTUL DE DEZVOLTARE
locuitorii satelor, transformând aparatul birocratic RURALĂ
actual supra-numerar şi ineficient într-o veritabilă
forŃă motrice, capabilă să contribuie la dezvoltarea Acest obiectiv va sta la baza Planului
agriculturii şi modernizarea satelor româneşti, în NaŃional de Dezvoltare 2007-2013 şi a
contextul globalizării şi aderării României la Documentului Unic de Programare, prin care vor
Uniunea Europeană. fi aplicate măsurile de dezvoltare rurală, finanŃate
Manole Silviu din fondurile naŃionale şi cele europene (FEOGA
Din Lucrarea de LicenŃă de la SecŃiunea Orientare şi Garantare şi Instrumentul
Universitatea Petre Andrei Iaşi Financiar de Orientare pentru Pescuit - IFOP)
„Familia Ńărănească, unitate şi entitate economică” (!??)

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi


Dezvoltării Rurale a fost reorganizat, în aprilie
De pe sit-ul ministerului Agriculturii, AgenŃii şi 2004. Noua structura cuprinde, în mod distinct,
OrganizaŃii în subordine Departamentul de dezvoltare rurală, în
coordonarea unui Secretar de Stat (!??)
AGENłIA DOMENIILOR STATULUI
- pregătirea fişelor tehnice pentru acreditarea, într-
AgenŃia Domeniilor Statului (ADS) este instituŃia o primă etapă, a măsurilor 2.2 „Managementul
specializata care realizează privatizarea resurselor de apă”, 3.2 „Constituirea grupurilor de
societarilor comerciale agricole si concesionarea producători” şi 3.5 „Silvicultura”, iar în trimestrul
terenurilor proprietate publica si privata a statului IV, a măsurilor 3.3 „Măsuri de agromediu” şi 1.2
cu destinaŃie agricola, administrate de aceste „ÎmbunătăŃirea structurilor în vederea realizării
societăŃi. controlului de calitate, veterinar şi fito-sanitar
ADS a fost înfiinŃată prin Legea nr.268/2001, ca pentru calitatea produselor alimentare şi pentru
instituŃie de interes public, cu caracter financiar si protecŃia consumatorilor” (!??)
comercial, în subordinea Ministerului - continuarea implementării Programului
Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale SAPARD (!??)
(MAPDR). - implementarea Programului Fondul InternaŃional
de Dezvoltare Agricolă ce are în vedere
Principalele atribuŃii ale AgenŃiei sunt: extinderea ariei de aplicabilitate cu încă nouă
· exercita atribuŃiile de proprietar al terenurilor judeŃe: Suceava, Bacău, Vrancea, NeamŃ, Buzău,
agricole din domeniul privat al statului; Covasna, Harghita, Sibiu şi Vâlcea, cât şi
· administrează terenurile cu destinaŃie agricola prelungirea programului până la sfârşitul anului
din domeniul public si privat al statului si asigura 2005. Programul prevede şi posibilitatea asigurării
exploatarea eficienta a acestora prin concesionare co-finanŃării pentru Programul SAPARD (în
sau arendare câtre persoane juridice specializate, special pentru măsurile 3.1 „InvestiŃii în
fermieri individuali sau asociaŃii agricole; exploataŃiile agricole” şi 3.4 „Dezvoltarea şi
· privatizează societăŃile comerciale cu capital de diversificarea activităŃilor economice care să
stat cu profil agricol prin vânzare de acŃiuni, prin genereze activităŃi multiple şi venituri
restructurare si vânzare de active sau prin alternative”).
privatizarea managementului;
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

2. Autoritatea de Management pentru Programul Beneficiarii finali ai programului pot fi .(!??)


OperaŃional Sectorial pentru Agricultură, organisme sau societăŃi comerciale cu capital
Dezvoltare rurală şi Pescuit public/privat responsabil/responsabilă cu
execuŃia proiectelor sau a măsurilor finanŃate
Autoritatea de Management pentru Programul Implicarea partenerilor economici şi sociali în
OperaŃional Sectorial pentru Agricultură, activitatea de programare, implementarea şi
Dezvoltare rurală şi Pescuit asigură coordonarea, promovarea Documentului Unic de Programare,
implementarea şi gestionarea fondurilor în principal pentru consultări referitore la:
structurale destinate agriculturii, ce vor fi accesate - Oportunitatea accesării fondurilor structurale,
după aderare, precum şi a elaborării Programului modalitate de accesare, de implementare,
OperaŃional Sectorial pentru Agricultură, asigurarea co-finanŃării;
Dezvoltare Rurală şi Pescuit. - Analiza şi selecŃia criteriilor de eligibilitate şi de
performanŃă a programelor şi proiectelor care
În ceea priveşte structura organizatorică a urmează a fi finanŃate din fonduri comunitare, a
AutorităŃii de Management la nivelul anului 2004, alocărilor financiare pe programe şi măsuri;
cuprinde: - Analiza sistemului de indicatori de evaluare a
- DirecŃia Programare programelor şi proiectelor. (!??)
- DirecŃia Management
- DirecŃia Monitorizare şi Evaluare, în cadrul AGENłIA NAłIONALĂ DE
căreia se află şi Compartimentul de Management CONSULTANłĂ AGRICOLĂ
Financiar şi Control
ÎnfiinŃare
ActivităŃile principale desfăşurate de AgenŃia NaŃională de ConsultanŃă Agricolă a fost
Autoritatea de Management, în perioada 2004- înfiinŃată prin Hotărârea de Guvern nr.676/1998,
2006 : modificată cu nr.676/1999.
AgenŃia este o instituŃie publică, cu personalitate
- Managementul, gestionarea şi implementarea juridică, finanŃată de la bugetul de stat si se află în
fondurilor structurale subordinea directă a Ministerului Agriculturii,
- Elaborarea Programului OperaŃional Sectorial Pădurilor si Dezvoltării Rurale.
pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Specialiştii din întreaga reŃea de consultantă
(POS-ADRP) şi manualele de implementare agricolă la nivel de tară sunt implicaŃi în
- Dezvoltarea şi promovarea de parteneriate la promovarea si punerea în practică a programelor
toate nivelele si strategiei ministerului, a programelor
- Evaluarea şi monitorizarea rezultatelor internaŃionale si sprijină producătorii agricoli în
programului accesarea fondurilor internaŃionale cum ar fi cele
- Corelarea măsurilor propuse cu alte programe prin Banca Mondială, Uniunea Europeană,
operaŃionale sectoriale programe Phare sau SAPARD.
- Dezvoltarea de activităŃi de informare a mass- Organizare
media privind accesarea măsurilor programului La nivel central activitatea este coordonată de
AgenŃia NaŃională de Consultantă Agricolă,
Autoritatea de Management va delega condusă de un director general.(¡??)
atribuŃii privind verificarea tehnică şi financiară a La nivel de judeŃe AgenŃia coordonează tehnic
proiectelor, organismelor intermediare desemnate: Centrele JudeŃene de Consultantă Agricolă
AgenŃiei Sapard, pentru măsurile finanŃate din (CJCA), în număr de 42, conduse de câte un
bugetul FEOGA SecŃiunea Orientare şi director. Acestea sunt subordonate administrativ
Companiei NaŃionale de Administrare a Fondului Consiliilor JudeŃene.
Piscicol, pentru măsurile finanŃate prin CJCA îşi desfăşoară programele de activitate prin
Instrumentul Financiar de Orientare Piscicolă – Centrele Locale de Consultantă Agricolă, în
IFOP. număr de cca.700, organizate la nivel de comune,
subordonate administrativ Primăriilor Locale.
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Institutul NaŃional de Cercetare-dezvoltare pentru Horticultură 13 868.500 8%


Pedologie, Agrochimie si ProtecŃia Mediului
(ICPA) Zootehnie 31 2.717.801 26%
Institutul se afla in subordinea Ministerului
Management,
Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale si in Marketing, 40 3.696.945 36%
coordonarea ştiinŃifica a Academiei de ŞtiinŃe
Agribusiness
pentru Agricultura si Silvicultura « Gheorghe
Ionescu-Sisesti » prin Legea 290/2002 completata Agricultură
cu OrdonanŃa de Urgenta 78/2003 aprobata prin 11 965.516 9%
Ecologică
Legea 147/2004.
Proiectul "SPRIJINIREA SERVICIILOR ÎN Viticultură 4 217.350 2%
AGRICULTURĂ" (P.S.S.A.), implementat de
Total on CGS 125 10.333.707
Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi
Mediului, gestionează o sumă totală de 17,82 de La 4 iunie 2004 a fost lansata ce-a de-a şasea
milioane de dolari, pentru dezvoltarea domeniilor cerere de oferte de proiecte de servicii de
prioritare în agricultură, prin cercetare aplicativă cercetare aplicativă şi extensie pentru producătorii
şi extensie. Din aceste fonduri, 11.000.000 USD şi agroprocesatorii din următoarele domenii: (i)
provin dintr-un împrumut al Băncii Mondiale. creşterea producŃiei de lapte şi îmbunătăŃirea
Deja au fost contractate 10,3 milioane de dolari, calităŃii acestuia în concordanŃă cu normele UE şi
printr-o Schemă Competitivă de Granturi (SCG), (ii) Producerea şi prelucrarea sfeclei de zahăr.
pentru finanŃarea unui număr de 125 sub-proiecte NoutăŃi: O nouă tranşă de finanŃare
(aprobate în urma a 5 cereri de oferte). Acestea au Schema Competitivă de Granturi, componentă a
ca scop crearea de asociaŃii pentru valorificarea în Proiectului "Sprijinirea Serviciilor din
condiŃii favorabile a produselor agricole, Agricultură", finanŃat de către Guvernul României
înfiinŃarea unor centre de colectare a produselor cu asistenŃa Băncii Mondiale, anunŃă a şasea
agricole, pentru reducerea costurilor indirecte în cerere de oferte de proiecte de servicii de
zonele cu acces dificil, organizarea de loturi cercetare aplicativă şi extensie pentru producătorii
demonstrative pe terenuri aparŃinând fermierilor şi agroprocesatorii din următoarele domenii: (i)
privaŃi, pentru transferul direct de tehnologii noi. creşterea producŃiei de lapte şi îmbunătăŃirea
De asemenea este asigurată consultanŃă gratuită calităŃii acestuia în concordanŃă cu normele UE şi
fermierilor privaŃi. FinanŃarea, acordată (ii) Producerea şi prelucrarea sfeclei de zahăr.
beneficiarilor de sub-proiecte, prin credit Propunerile de proiecte, vor fi redactate în limba
nerambursabil, a atras după sine o investiŃie totală română în conformitate cu formularele oficiale
de 3,4 milioane de dolari din partea acestora. Sub- (anexele 5, 5A, 5B, 5C, 5D, 5E) existente în
proiectele implementate de companii private au Manualul OperaŃional al Schemei Competitive de
beneficiat de cea mai mare parte din totalul Granturi, publicat în Monitorul Oficial nr. 801 din
fondurilor SCG, 58%, restul îndreptându-se către 15 noiembrie 2002, disponibil şi pe pagina de
instituŃiile publice. Sub-proiectele finanŃate prin internet www.worldbank.org.ro, precum şi la
SCG prilejuiesc colaborarea între 172 firme sediul UMP. Pot candida instituŃii de cercetare
private şi 188 publice. Din punct de vedere al agricolă din sectorul public şi privat, universităŃi
domeniului ştiinŃific, structura portofoliului de de ştiinŃe agricole, furnizori de servicii de
proiecte este următoarea: consultanŃă agricolă din sectorul public şi privat,
agroprocesatori. Propunerile, în patru exemplare
Fonduri
Nr. % din depuse într-un singur plic sigilat, inscripŃionat cu
Domeniu ŞtiinŃific alocate
proiecte total denumirea proiectului şi a instituŃiei solicitante,
(USD)
adresele poştală şi e-mail, numerele de telefon /
Cultura mare 24 1.731.595 17% fax, vor fi depuse sau trimise prin poştă la sediul
UnităŃii de Management al Proiectului, Bucureşti,
Managementul str. Negustori, nr. 1 B, sectorul 3, cod poştal
2 136.000 1%
Pădurilor 023951, până la data 28 iunie 2004, ora 16:00.
Manualul OperaŃional al Schemei Competitive de
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
Granturi prevede că: (i) Proiectele propuse trebuie economiei naŃionale cu lemn, cu alte produse ale
finalizate în termen de minimum 6 luni şi pădurii şi cu servicii specifice silvice,
maximum 15 luni; (ii) Sumele care pot fi acordate b. precum şi coordonarea şi implementarea
ca grant sunt cuprinse între 5.000 USD şi 250.000 programului naŃional de ameliorare genetică a
USD; InstituŃiile solicitante trebuie să asigure o cabalinelor, promovarea pe plan naŃional şi
cofinanŃare de cel puŃin 20% din costul total al internaŃional, a exemplarelor de cabaline
proiectelor. InformaŃii suplimentare pot fi obŃinute valoroase din hergheliile Regiei NaŃionale a
la: telefon / fax 315.29.50, 315.29.55, 315.29.65 şi Pădurilor - Romsilva, prin organizarea de
e-mail office@pmu-assp.ro. Persoană de contact: competiŃii sportive, târguri şi expoziŃii, precum şi
Cristian Nicolau - Specialist Monitorizare exercitarea atribuŃiilor de autoritate hipică
Evaluare naŃională.
2. Produsele specifice fondului forestier,
REGIA NAłIONALĂ A PĂDURILOR - precum şi celelalte bunuri care se recoltează, se
ROMSILVA prelucrează şi se valorifică din fondul forestier
proprietate publică a statului sunt:
Regia NaŃională a Pădurilor - Romsilva este a. masa lemnoasă pe picior, provenită din
persoană juridică, cu sediul central în municipiul tăieri de produse principale, secundare,
Bucureşti, B-dul General Gheorghe Magheru, nr. accidentale şi de igienă ale pădurii şi sub forma de
31, sectorul 1, şi funcŃionează pe bază de gestiune sortimente, precum şi produsele rezultate prin
economică şi autonomie financiară, exercitând şi prelucrarea primară a lemnului; (!??)
atribuŃii de serviciu PUBLIC cu specific silvic şi b. alte produse lemnoase: arbori şi arbuşti
de autoritate hipică naŃională, în conformitate cu ornamentali, pomi de Crăciun, puieŃi forestieri,
prevederile regulamentului de organizare şi răchită şi împletituri din răchită, mangal de bocşă
funcŃionare aprobat prin Hotărâre de Guvern. şi altele de această natură;
Temeiul legal c. produsele nelemnoase din fondul forestier,
Temeiul legal specific în baza căruia funcŃionează cum sunt: vânatul viu din crescătorii şi din
şi este organizată Regia NaŃională a Pădurilor - cuprinsul fondurilor de vânătoare, carnea de
Romsilva sunt Legea nr. 26/1996 (Codul Silvic) şi vânat, trofeele de vânat şi coarnele căzute în mod
Hotărârea de Guvern nr. 1105/2003, cu NATURAL, peştele din apele de munte şi din
modificările şi completările ulterioare. păstrăvării, bălŃi şi iazuri din fondul forestier,
În structura Regiei NaŃionale a Pădurilor - fructele de pădure, seminŃele forestiere, ciupercile
Romsilva funcŃionează unităŃi teritoriale fără comestibile, plantele medicinale şi aromatice,
personalitate juridică (direcŃii silvice) şi o unitate cultivate şi din flora spontană, răşina şi altele
cu personalitate juridică (Institutul de Cercetări şi similare.
Amenajări Silvice). Structurile organizatorice şi
funcŃionale ale unităŃilor teritoriale se aprobă de INSTITUTUL DE BIORESURSE
Consiliul de administraŃie al Regiei NaŃionale a ALIMENTARE
Pădurilor - Romsilva.
Regia NaŃională a Pădurilor - Romsilva Institutul de Bioresurse Alimentare a fost înfiinŃat
funcŃionează sub coordonarea autorităŃii publice ca unitate cu personalitate juridica IN anul 2000,
centrale care răspunde de silvicultură, la DATA IN subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor
actuala fiind Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi si Dezvoltării Rurale, ca instituŃie extrabugetara.
Dezvoltării Rurale. (!??)
Scopul Profilul institutului: cercetare, dezvoltare si
a. Regia NaŃională a Pădurilor - Romsilva ARE ca microproducŃie IN domeniul industriei alimentare.
scop gospodărirea durabilă şi unitară, în Veniturile institutului sunt integral extrabugetare
conformitate cu prevederile amenajamentelor si provin din:Proiecte IN programe naŃionale si
silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului internaŃionale de cercetare - prin competiŃie;
forestier proprietate publică a statului (!??), în Proiecte IN programe de cercetare prioritare - prin
vederea creşterii contribuŃiei pădurilor la licitaŃie;
îmbunătăŃirea condiŃiilor de mediu şi la asigurarea Comenzi si contracte de prestări servicii IN
domeniul sau de activitate. (!??)
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

COMPANIA NAłIONALĂ DE AGENłIA NAłIONALĂ PENTRU


ADMINISTRARE A FONDULUI PISCICOL AMELIORARE ŞI REPRODUCłIE ÎN
(C.N.A.F.P.) ZOOTEHNIE
AgenŃia NaŃională pentru Ameliorare şi
Compania NaŃionala de Administrare a Fondului ReproducŃie în Zootehnie (ANARZ) este
Piscicol este instituŃia specializata care unitate bugetară, cu personalitate juridică
administrează resursele acvatice vii aparŃinând reorganizată în baza HG nr.1223/1996,
domeniului public al statului, cu excepŃia zonei subordonată Ministerului Agriculturii,
administrate de AdministraŃia RezervaŃiei Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, fiind
Biosferei « Delta Dunării » si a celei administrate mandatată ca autoritate naŃională a statului
de Regia NaŃionala a Pădurilor. A fost înfiinŃata în domeniul ameliorării şi reproducŃiei
prin Legea nr. 192/ 2001 – republicata, ca animalelor.
instituŃie publica cu personalitate juridica, cu Principalele atribuŃii ale ANARZ :
caracter financiar si comercial, cu finanŃare Coordonarea tehnică şi metodologică, la nivel
extrabugetara, in subordinea Ministerului naŃional, a activităŃii de ameliorare
Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale. genetică a efectivelor de animale;
Compania NaŃionala de Administrare a Fondului Identificarea, evaluarea, conservarea şi
Piscicol are următoarele atribuŃii principale: protecŃia patrimoniului genetic naŃional;
 aplica strategia naŃională in ce priveşte Atestarea şi certificarea calităŃii materialului
protejarea resurselor acvatice vii si exploatarea de reproducŃie;
durabila a acestora; Coordonarea şi administrarea Băncii naŃionale
 răspunde de exploatarea durabila, prin de DATE în vederea evaluării genetice a
pescuit, a resurselor acvatice vii administrate, la reproducătorilor;
nivelul cotelor alocate prin captura totala Promovarea şi punerea în practică a cadrului
admisibila; legislativ şi instituŃional pentru
 privatizează societăŃile comerciale cu implementarea politicii strategice în
profil piscicol si/sau amenajările piscicole pe care domeniul ameliorării şi reproducŃiei
le are in portofoliu; animalelor;
 concesionează terenurile pe care sunt Îndeplinirea altor atribuŃii ce rezultă din
amplasate amenajările piscicole din domeniul reglementările legale în vigoare .
public sau privat al statului; Organizare
 concesionează resursele acvatice vii din DirecŃia generală pentru ameliorare genetică
bazinele piscicole naturale; în zootehnie;
 elaborează caietele de sarcini in vederea InspecŃia de stat pentru controlul ameliorării şi
privatizării si/sau concesionarii; reproducŃiei în zootehnie - PoliŃia
 propune AgenŃiei NaŃionale pentru zootehnică, care ARE în subordine
Pescuit si Acvacultura preturile de pornire a centrele zonale
licitaŃiei pentru concesionarea resurselor acvatice DirecŃia economico-financiară, marketing şi
vii si a terenurilor pe care sunt amplasate administrativă
amenajările piscicole si le supune spre aprobare; Serviciul tehnic pentru controlul oficial al
 îndeplineşte funcŃia de organism performanŃelor în zootehnie;
intermediar pentru Programul operaŃional sectorial Serviciul de reproducŃie;
pentru pescuit prin realizarea unor atribuŃii Serviciul de protecŃia resurselor genetice.
delegate de câtre Ministerul Agriculturii, ANARZ coordonează tehnic şi metodologic
Pădurilor si Dezvoltării Rurale, in baza unor activitatea a 41 UnităŃi pentru Ameliorare
acorduri inter-instituŃionale; şi ReproducŃie în Zootehnie (UARZ), care
au în subordine 168 de centre teritoriale,
 desfăşoară orice alte activităŃi stabilite 3615 puncte de însămânŃări artificiale la
prin Regulamentul de organizare si vaci si 582 puncte de însămânŃări
funcŃionare; artificiale la scroafe.
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

SOCIETATEA NATIONALA A comerciale in domeniul cerealelor, al


PRODUSELOR AGRICOLE S.A. leguminoaselor si al seminŃelor
(SNPA) oleaginoase, in funcŃie de nevoile pieŃei si
Societatea NaŃionala a Produselor Agricole cu acordul Ministerului Agriculturii,
S.A. este înfiinŃata in baza H.G. nr. Pădurilor si Dezvoltării Rurale;
830/1998, prin reorganizarea AgenŃiei 2. executarea de prestări de servicii si
NaŃionale a Produselor Agricole R.A., asistenta tehnica de specialitate, in
acŃiunile sunt deŃinute in totalitate de câtre domeniul comerŃului cu cereale, pentru
stat, care îşi exercita drepturile si societăŃile comerciale din industria
obligaŃiile decurgând din calitatea de alimentara;
acŃionar unic, prin Ministerul Agriculturii, 3. executarea, pentru societăŃile comerciale
Pădurilor si Dezvoltării Rurale. din industria alimentara si pentru
Societatea NaŃionala a Produselor Agricole producătorii agricoli care solicita, a unor
S.A. funcŃionează pe baza de gestiune activitatea comerciale cu produsele din
economica si autonomie financiara in domeniu, utilizând surse financiare
conformitate cu dispoziŃiile legale in proprii, credite bancare si alte surse;
vigoare si cu statutul propriu. 4. achiziŃionarea si vânzarea cu comision si
Societatea NaŃionala a Produselor Agricole alte prestaŃii de servicii la produsele din
S.A. îşi desfăşoară activitatea in domeniul domeniul sau de activitate;
pieŃei cerealelor, a leguminoaselor boabe 5. alte activitatea legate de obiectul sau de
si a seminŃelor oleaginoase si are ca activitate, stabilite de Ministerul
principal obiect de activitate: Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării
1.derularea unor acŃiuni specifice privind Rurale;
stabilizarea pieŃei cerealelor, a
leguminoaselor boabe si a seminŃelor SOCIETATEA NAłIONALĂ
oleaginoase, prin mandat încredinŃat de "ÎMBUNĂTĂłIRI FUNCIARE” SA
Ministerul Agriculturii, Pădurilor si
Dezvoltării Rurale, executând in acest
scop activităŃi comerciale in vederea Dacă
echilibrării cererii si ofertei;
derularea acŃiunilor de susŃinere a politicii Dacă poŃi mintea să-Ńi păstrezi
comerciale a Ministerului Agriculturii, Când toŃi în juru-Ńi pe-a lor şi-o pierd
Pădurilor si Dezvoltării Rurale in Şi dau pe tine vina,
domeniul cerealelor, al leguminoaselor Dacă poŃi să crezi în tine
boabe si al seminŃelor oleaginoase, in Când ceilalŃi se îndoiesc, şi-n sinea ta
scopul asigurării echilibrelor de piaŃa si al De rânduiala lor să-Ńi dai totuşi seama
protejării producătorilor agricoli, in Dacă poŃi să aştepŃi cu calm,
conformitate cu legislaŃia in vigoare in Fără să te obosească aşteptarea
acest sens; Şi să nu minŃi, minŃit fiind de toŃi,
elaborarea unui sistem informaŃional privind Dacă poŃi, ştiindu-te urât de unii,
stocurile de cereale, de leguminoase boabe Să nu dai curs la ură
si de seminŃe oleaginoase, calitatea si Să nu te arăŃi că eşti prea bun
balanŃele acestor produse, in vederea Şi nici prea înŃelept
asigurării necesarului pentru consumurile Şi dacă poŃi izbânda şi înfrângerea
interne; Cu-acelaşi cuget senin să le suporŃi,
elaborarea periodica a unor studii privind piaŃa Dacă poŃi rece să asculŃi
interna si externa a produselor care Cum tot ce ai spus drept
constituie obiectul sau de activitate; De altul e răstălmăcit în chip viclean,
Spre a-nşela naivii care-l cred.
Şi dacă poŃi privi cum lucrul
1. mandatarea, conform legii, a anumitor Tău de-o viaŃă Ńi-e distrus
agenŃi economici pentru activităŃi Iar apoi, cu uneltele stricate
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Să-ncepi a reclădi, PriviŃi puŃin cum el îi atrage la sine pe prea


Dacă nu te zdrobesc duşmanii mulŃii! Cum îi înghite şi-i mestecă şi-i remestecă!
Nici zişii prieteni „Pe pământ nu este nimic mai mare decât
Şi dacă ai să poŃi să umpli mine; eu sunt degetul lui Dumnezeu – aşa rage
Minutul ce nu iartă monstrul. Şi nu numai surzii şi miopii cad în
Cu şaizeci de clipe încărcate genunchi!
De rol greu, O… chiar şi în voi, mărinimoşii, el
Al tău va fi Pământul, cu toate-ale lui bunuri, murmură minciunile sale! O!..., el ştie să
Şi ce-i mai mult, vei fi descopere inimile generoase, care sunt gata să se
Un Om, copilul meu. jertfească!
Da, ştie să vă descopere şi pe voi,
Rudyard Kipling învingători ai vechiului zeu! Lupta vă obosi şi
acum oboseala voastră serveşte noul idol.
Eroi şi oameni de onoare ar vrea să-şi
Despre noul idol adune în jur noul idol! Bucuros se încălzeşte la
soarele bunelor conştiinŃe – recele monstru!
În anumite părŃi sunt încă popoare şi Totul vrea să vă dea vouă, dacă voi îl
turme, dar nu la noi fraŃilor: aici sunt numai State. adoraŃi, noul idol: aşa se cumpără splendoarea
Statul? Şi ce este el? Ei bine, acum, virtuŃilor voastre şi privirea ochilor voştri mândri.
deschideŃi bine urechile, pentru că acum am să vă Cu voi vrea să ademenească pe cei mulŃi!
spun povestea mea despre moartea popoarelor. (…) Da, a muri pentru cei mulŃi a fost aici
Statul înseamnă cel mai rece dintre inventat, care se mândreşte a fi viaŃă: în adevăr un
monştrii cei mai reci. Cu răceală chiar şi minte, şi mare serviciu adus tuturor predicatorilor morŃii!
din gura sa se scurge această minciună: „Eu, Stat numesc eu locul în care toŃi beau
Statul, sunt poporul.” venin, buni şi răi: Statul, locul în care toŃi se iartă,
Asta este minciună! Au fost creatori cei buni şi răi; Statul locul în care lenta sinucidere a
care au creat popoare şi le-au ridicat deasupra unei tuturor se numeşte „viaŃă”.
credinŃe şi a unei iubiri, aşa au servit viaŃa. PriviŃi aceşti ne-necesari! Fură operele
Sunt distrugători acei care aşează capcane inventatorilor şi comorile înŃelepŃilor: numesc
pentru cei mulŃi şi le numesc Stat, înalŃă deasupra cultură furtul lor – şi totul devine pentru ei boală
o spadă şi o sută de lăcomii neînfrânate de bani şi şi plictiseală! (…)
plăceri materiale nemeritate. PriviŃi aceşti ne-necesari! Acumulează
Unde există încă popor, el nu înŃelege bogăŃii devenind cu acestea mai săraci. Vor
Statul şi îl urăşte ca o rătăcire şi un păcat, puterea şi mai întâi pârghia puterii, mulŃi bani,
împotriva obiceiurilor şi a drepturilor. aceşti impotenŃi!
Vă dau acest semn; orice popor îşi PriviŃi cum se caŃără, aceste zvelte
vorbeşte propria limbă despre bine şi despre rău: maimuŃe! Se caŃără unii peste alŃii şi se târâie în
şi asta vecinul nu o înŃelege. El şi-a inventat noroi şi în josnicie. ToŃi vor să ajungă la tron: este
propriul limbaj în obiceiuri şi în drepturi. În nebunia lor – ca şi cum fericirea ar sta în tron!
schimb Statul minte în toate limbile despre bine şi Adesea pe tron este noroiul – şi adesea chiar
despre rău; şi ori şi ce ar spune, minte – şi ori şi ce tronul stă pe noroi.
ar avea, a furat-o. Pentru mine sunt toŃi demenŃi, maimuŃe
Totul în el este fals; muşcă cu dinŃi furaŃi, căŃărătoare şi spirite supra-excitate. Idolul lor,
muşcăciosul! False îi sunt până şi maŃele. pentru mine este rău-mirositor, recele monstru:
Confuzie a limbilor binelui şi răului, acesta toŃi sunt pentru mine rău-mirositori, aceşti
este semnul pe care vi-l dau ca semn al Statului. idolatri.
Într-adevăr, acest semn interpretează voinŃa de FraŃilor, vreŃi deci să vă sufocaŃi în
moarte! Într-adevăr, el face semn predicatorilor „emanaŃiile” boturilor lor şi a lăcomiei lor? Mai
morŃii! bine spargeŃi geamurile şi săriŃi afară în aer
Se nasc prea mulŃi oameni; Statul a fost deschis!
inventat pentru ne-necesari! FugiŃi de mirosul rău! ÎndepărtaŃi-vă de
idolatria ne-necesarilor!
łăranul Român
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

FugiŃi de mirosul rău! ÎndepărtaŃi-vă de


„emanaŃiile” acestor sacrificii umane!
Pământul este încă liber pentru A qull’altra
mărinimoşi. Încă sunt goale multe locuri pentru
solitari şi pentru solitari în doi, în jurul cărora adie Ma perche non capisci nulla
parfumul marilor tăcuŃi. Tu quella buona di nulla!
O viaŃă liberă este încă deschisă
mărinimoşilor. Într-adevăr, cine posedă puŃin, cu Perche ti piace sfugire
atât mai puŃin este posedat: fie lăudată mica
sărăcie! Quando gia devi rivenire!
Numai unde sfârşeşte Statul începe omul Perche ti piace alontanarti
care nu este ne-necesar: acolo începe cântecul
necesităŃii, melodie unică şi de neînlocuit. Quando gia devi avvicinarti!
Acolo unde sfârşeşte Statul – priviŃi,
priviŃi fraŃilor! Oppure ti piace giocare?
Nu vedeŃi, curcubeul şi podurile Ma perche non amare?
supraomului?
Oppure hai paura
Aşa grăita Zarathustra.
Friederich Nietzsche Tu quella buona di nulla?
„Cosi parlò Zarathustra” Ma perche dev’aver’paura
Fabbri Editori
buona din nulla?
Traducere de Manole Benieamin
Lo sai che cos’e l’amore?
Cara del mio cuore!
Manole Benieamin
Să dispară tot ministerul
agriculturii! Să intre toŃi în
şomaj! Nu avem nevoie de ei! Bancul lunii
Sunt doar nişte paraziŃi
inutili! Să dispară! Şi cu cât
mai repede, atât mai bine!
“Aşa a grăit disperatul Ńăran
român.”
Reporterul: Bade, ai auzit de Noua RevoluŃie
Agrară iniŃiată de tov. Nicolae Ceauşescu? Ce zici
o faceŃi sau nu o faceŃi?
łăranul: Domnule, noi suntem Ńărani şi la
revoluŃii nu ne pricepem; dar o răscoală tot om
face.

S-ar putea să vă placă și