Sunteți pe pagina 1din 43

Proiect realizat de: Elena Iana, Stan Aida, Vlad Ingrid, Dumitru Camelia, Zamfir Cristina, Olteanu Denisa

Reactii REDOX
Oxido-reducerea(REDOX) este o reactie ce are loc cu transfer de electroni intre speciile atomice.Substantele ce prezinta proprietatea de a oxida alte substante se numesc agenti oxidanti(acestea indeparteaza electroni din alte substante).In mod similar, substantele ce prezinta proprietatea de a reduce alte substante se numesc agenti reducatori(transfera electroni unei alte specii chimice). Oxidarea reprezinta procesul ce are loc cu cedare de electroni,iar reducerea decurge cu acceptare de electroni.Reactiile redox au loc cu schimbarea numarului de oxidare a speciilor chimice implicate.Astfel oxidarea decurge cu cresterea acestuia,iar reducerea are loc cu scaderea lui.

EXEMPLU-oxidarea sodiului cu sulf

2Na+SNa2S
Doi atomi de sodiu ,fiecare avand un unic electron de valenta slab atras de catre nucleu,cedeaza electronul de pe stratul exterior pentru a completa stratul exterior al atomului de sulf.Fiecare atom de sodiu este ulterior oxidat,rezultand ioni pozitivi de Na+,in timp ce atomul de sulf este redus la un ion negativ S2-.Acesti ioni cu sarcini electrice opuse se combina,rezultand o molecula de sulfat de sodiu.

Numarul de oxidare se defineste ca suma sarcinilor pozitive si negative ale unui atom, care indica indirect numarul de electroni pe care atomul i-a acceptat sau cedat. Prin cedarea unui electron, se obtine un ion cu sarcina pozitiva(cation),A+,despre care spunem ca este un ion monopozitiv;numarul sau de oxidare este +1.Daca atomul accepta un electron, se obtine un ion mononegativ,A-.De asemenea, atomul poate ceda un numar mai mare de electroni, rezultand ioni dipozitivi,tripozitivi,etc.In acelasi mod, poate accepta un numar mai mare de electroni,obtinandu-se ioni dinegativi,trinegativi,etc.

Cand se scriu reactii chimice,urmatoarele reguli permit obtinerea numarului de oxidare pe care il prezinta fiecare element: La atomii care mpart un electron, se consider c atomul cu o electronegativitate mai mare accept electronul i cellalt l cedeaz. Dac atomii sunt egali, se consider c electronul este mprit. Cteodat, nu este clar ce numr de oxidare au ionii unei molecule. De exemplu, n molecula de Cr(OH)3, nu ni se indic nici un numr de oxidare, dar exist o legtur ionic. Din acest motiv, exist cteva reguli ce ajut n determinarea numrului de oxidare al fiecrui ion: Numarul de oxidare al atomilor neutri este egal cu zero. In moleculele neutre,suma numerelor de oxidare ale elementelor ce o formeaza da zero. Flourul are intotdeauna numarul de oxodare -1, deoarece vorbim despre un atom foarte electronegativ. Oxigenul tinde sa aiba un singur numar de oxidare si anume -2,dar exista si unele exceptii(in apa oxigenata, de exemplu,oxigenul are numarul de oxidare -1). Elementele din prima grupa a sistemului

Oxidarea-procesul prin care un atom sau un ion isi mareste valenta pozitiva sau isi micsoreaza valenta negativa ca urmare a pierderii unui anumit numar de electroni.

OXIDAREA si REDUCEREA

Na0Na+ +1eFe2+Fe3+ +1eProcesul decurge in prezenta unui reactant capabil sa capteze


electronii pierduti (deci care are un caracter oxidant) si care in acest proces se reduce. Este bine de retinut faptul ca nu numai reactia de combinare cu oxigenul este o reactie de oxidare,ci orice proces care are loc cu cedare de electroni si cu +3SAl +3S Ex:2Al0 marirea numarului de oxidare.
2 3

Al0 Al+3+3eatomii de aluminiu participa la procese de oxidare

Vom studia reactia de oxidare a magneziului:

Mg+1/2O2 MgO
Atomul de magneziu cedeaza 2 electroni atomului de oxigen,trecand in ion de magneziu si marindu-si numarul de oxidare de la 0 la +2.

MgMg2+ +2eReducerea este fenomenul invers oxidarii si trebuie si aici sa tinem cont de faptul ca nu numai reactiile ce au loc cu micsorarea continutului in oxigen sunt reactii de reducere,ci orice proces ce are loc cu acceptare de electroni si cu micsorarea numarului de oxidare.

Ex:2KI+Cl20 2KCl-1 +I2 Cu2+ Cu0 -2eatomii de clor participa la procese de reducere

Procesele de reducere si de oxidare nu pot fi separate.Electronii cedati de un atom sunt acceptati de un alt atom.De aceea,un proces de oxidare este intotdeauna cuplat cu unul de reducere. Majoritatea reactiilor intalnite in chimia anorganica,precum si in cea organica sunt de oxido-reducere,multe dintre ele avand si aplicatii practice,in cea mai mare parte, in industrie.

Etapele stabilirii coeficienilor redox: Se noteaz ecuaia reaciei chimice. Se stabilesc N.O. ( numerele de oxidare ) pentru fiecare element conform regulilor prezentate anterior. Se stabilesc elementele care i modific numerele de oxidare i se noteaz separat transformrile acestora stabilindu-se procesele de oxidare ( agent reductor ) i reducere ( agent oxidant ). Se realizeaz transferul de electroni cedai ( oxidare ) i acceptai ( reducere ) i se

Aplicaie Scrierea ecuaiei reaciei redox i stabilirea numerelor de oxidare: Cu0 + H+12S+6O-24 Cu+2S+6O-24 + S+4O-22 + H+12O-2
Scrierea proceselor redox: Cu0 -2e- Cu+2 oxidare, agent reductor S+6 + 2e- S+4 reducere, agent oxidant Egalarea ecuaiei redox: Cu + 2H2SO4 CuSO4 + SO2 + 2H2O

Aplicaie: Scrierea ecuaiei reaciei redox i stabilirea numerelor de oxidare: H+1N+5O-23 + P04 + H+12O-2 H+13P+5O-24 + N+2O-2
Scrierea

proceselor redox: 3| P04 -5e- . 4 4.P+5 oxidare, agent reductor 20| N+5 +3e- N+2 reducere, agent oxidant ecuaiei redox: 20HNO3 + 3P4 + 8H2O 12H3PO4 + 20NO
Egalarea

In reactiile redox pot participa ca agenti oxidanti si reducatori diferite specii chimice: atomi, ioni, molecule, etc. Ca urmare a transferului de electroni are loc modificarea starilor de oxidare ale unor elemente din compusii participanti la reactie.

Reducatori pot fi: Metalele precum Fe, Al, Mg, Ca, Na, K, care au tendinta de a se transforma in ioni pozitivi; Nemetalele slab electronegative (C, P, Si); Cationii metalici cu numere inferioare de oxidare (Fe2+, Cr2+); Compusii nemetalelor cu numere de oxidare mici(P3-, N3-,S2-,Cl-,Br-,I-,etc); Oxidanti pot fi: Halogenii in forma moleculara; Oxigenul si Ozonul; Acizii oxigenati si sarurile lor continand elemente cu numere de oxidare mari; Compusii oxigenati ai halogenilor; K2Cr04, K2Cr07, KMnO4, K2FeO4; HNO3, H2SO4; Ionii metalici cu numere de oxidare superioare(Fe3+, Au3+,

Elementul galvanic
Pilele electrochimice (sau pilele galvanice)

sunt sisteme in care energia chimica este transformata in energie electrica. Componente: 2 electrozi (doua semicelule); punte de sare; voltmetru; conductor metalic exterior;

Electrodul: la nivelul lui are loc oxidarea (in cazul anodului) sau reducerea (in cazul catodului). Combinarile dintre metalele care sunt folosite drept electrozi sunt date de seria de reactivitate Puntea de sare : are rolul de a asigura neutralitatea solutiilor sarurilor celor doua metale care joaca rol de

masa electrodului de Zn scade; concentratia ionilor Zn2+ in solutie creste; ionii Cl- (din puntea de sare) se orienteaza spre aceasta semicelula spre a compensa nivelul ridicat al sarcinilor pozitive

Catodul-electrodul de Cu
masa placutei de Cu creste; concentratia ionilor sulfat (SO4) 2- din solutie

creste; ionii K+ din puntea de sare se orienteaza spre aceasta semicelula spre a compensa nivelul ridicat al sarcinilor negative;

Voltmetru: demonstreaza diferenta de potential dintre cele doua semicelule. Conductorul metalic exterior: asigura transportul electronilor intre cele doua semicelule.

Cine a descoperit pilele galvanice?


n 1780, Luigi Galvani(1737-1798)a descoperit c atunci cnd dou metale diferite (cupru i de zinc, de exemplu) se conecteaz i apoi ambele ating diferitele pri ale unui nerv al unui picior broasc, n acelai timp,atunci ele fac contractul cu picior. El anumit aceasta energie energie electric animalic.

O pila galvanica folosita pe scara larga este bateria cu mercur. Poate lua forma unui disc mic si plat si este folosita n aceasta forma n aparate pentru auz, celule fotoelectrice si ceasuri de mana electrice.Electrodul negativ este din zinc, cel pozitiv din oxid de mercur, iar electrolitul este o solutie de hidroxid

Bateria de acid cu plumb

Acumulatorul care poate fi reincarcat prin inversarea reactiei chimice, a fost inventat in 1859 de fizicianul francez Gaston Plante. Bateria lui Plante era una din acid de plumb, un tip larg folosit astazi. Bateria de acid de plumb, care consta in trei sau sase baterii conectate in serie, este folosita la automobile, camioane si alte vehicule, marele ei avantaj este ca poate transmite un curent puternic de electricitate pentru a porni un motor, insa se descarca repede.

-este un proces fizic care const din ciocnirea nucleilor atomici ntre ei, sau cu o particul elementar rezultnd astfel o reac de fuziune sau fisiune nuclear ie prin formarea unor atomi noi cu proprieti diferite de atomii iniiali. -Prin aceast reacie de dezintegrare transformare atomic, vor i fi eliberate particule elementare, energie luminoas, caloric i sub form de radiaii. -In imagine se poate vedea reacia de dezintegrare declanat prin ciocnirea unui nucleu de deuteriu i litiu.

Reactii redox in bioenergetica: Mecanismele de transfer ale energiei in celule sunt componente ale cailor metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice sau de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura biologica, iar cea de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia sistemului, este nevoie de energie. In contrast, reactiile catabolice implica o crestere a entropiei si o eliberare de energie. Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice in organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile catabiloce genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii mari intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor fosfati si energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie intermediara generata de reactiile catabolice. O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este potentialul de transfer al electronilor sau

Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne referi la transferul de electroni. Un compus organic redus sau reducator are electroni (i) liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent reducator. Un agent organic oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i), deci este un agent oxidant. Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +ereducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e- Fe(2+). Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul oxidat poate fi redus. In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi electronice; prin urmare cand un compus este redus, altul trebuie sa fie oxidat. Reactiile ce implica transfer de electroni in perechi sunt reactii redox. Prin definitie, reactia de reducere a 2H(+) + 2e- H2 la 1 M si 25 C are potentialul standard E = 0mV. Din acest motiv electrodul de H2 este folosit pentru a masura potentialele diferitelor celule galvanice. Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul puntii de sare (K,NaNO3, etc.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e decat H2, e vor

Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu afinitate mica pentru e- la un oxidant cu o afinitate mai mare. Diferenta de energie este eliberata si disponibila spre a fi folosita. Energia libera a unui sistem redox se calculeaza prin b=nFE . Nota E este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din reactia de reduce, n este nr. de e- transferati si F este constanta lui Faraday(23,06 kcal/v-mol). De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu redox cu reducerea pana la lactate. Similar cu orice alta reactie chimica, valoarea G a unei celule depinde de concentratia relativa a produsilor si reactantilor. Depinzand de moleculele organice, transferul de e- poate sa nu fie insotit si de transfer de p+. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de enzime numite dehidrogenoase. Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. NAD+ exista in celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de reducere. Totusi, cele doua transferuri de e- ale compusilor sunt recunoscute de enzime diferite, ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. In general NAD este folosit in reactii catabolice, pe

Prin coroziune se nelege n mod obinuit transformarea material a suprafeelor de metal, cauzat de influena mediului de contact. Ca i rezultat se compune oxidul metalului respectiv. n cazul fierului acest oxid este rugina. Coroziunea, ca i termen tehnic este folosit att n geologie (diluarea mineralelor de ctre ap-dioxid de carbon) ct i n medicin (influena negativ a unei inflamaii asupra esuturilor).

Chimia procesului de coroziune


Coroziunea este un proces nedorit prin care multe metale cu

poteniale de oxidare pozitive sau slab negative sunt transformate n compui ai lor. Binecunoscut i deosebit de pgubitoare pentru economie este ruginirea fierului. Pentru ca fierul s rugineasc este necesar prezena simultan a aerului i apei. n aer uscat fierul nu ruginete, nici n ap deoxigenat.Prezena acizilor i a anumitor sruri (de ex. a celor din apa de mare, NaCl, MgCl2, etc.) favorizeaz mult coroziunea. Alte sruri (de ex. Na2CO3) dimpotriv inhib coroziunea. Reaciile care au loc la ruginirea fierului sunt urmtoarele: Fe -----> Fe + 2 (a) 2H2O + 2 ----> 2H + 2H2O (b) Dac concentraia ionilor de hidrogen este mare i deci reaciile (a) i (b) sunt rapide, atomii de hidrogen care se formeaz se unesc dnd molecule de hidrogen; pe suprafaa fierului apar broboane de hidrogen gazos (2H ---> H2). n mod normal atomii de hidrogen reacioneaz ns cu moleculele de oxigen, dizolvate n ap, dnd ap: 2H + 1/2O2(soluie) ---> H2O (c)

Ionii Fe formai n reacia (a) reacioneaz cu ap coninnd oxigen (din aer, dizolvat) i dau rugina (identic cu mineralul lepidocrocita;), n care fierul este n starea de oxidare +3: 2Fe + 1/2 O2 + 7H2O ---> 2Fe(O)OH + 4 H2O (d) n reacia (d) se formeaz deci ioni de hidrogen, care se consum n reacia (b). Apa natural conine ntotdeauna puin bioxid de carbon dizolvat, care, la aceste concentraii joase, formeaz cu apa acid carbonic CO2+H2O ---> H2CO3. n mare parte ionizat H2CO3 + H2O ---> H2O + HCO3. Aceste concentraii joase de ioni de hidrogen sunt suficiente pentru a iniia ruginirea.

Reaciile (a) i (b) nu au loc neaprat n acelai punct al bucii de fier care ruginete. Electronii ce iau natere n reacia (a) pot curge prin fier i da natere la atomi H n alt loc. Procesul acesta este mult favorizat dac n acest al doilea punct se afl (n contact metalic cu fierul) un alt metal , o impuritate, cu potenial de oxidare mai puin pozitiv dect fierul (de ex. cupru). Chiar in fierul industrial obinuit, unele puncte ale suprafeei ("puncte anodice") sunt mai reactive, dau natere mai uor unor ioni Fe, conform reaciei (a). n alte puncte ("puncte catodice") are loc reacia (b). Diferena ntre potenialele punctelor anodice i catodice se datorete unor mici variaii locale n compoziia sau chiar numai n forma cristalin a metalului. Evident c, simultan cu circulaia electronilor prin metal, trebuie s aib loc i un transport de ioni n

Procesele de coroziune sunt strns legate de procese electrochimice. Acest lucru explic faptul, c procesul de coroziune decurge n mod accelerat la apariia bateriilor locale. Sub baterie local nelegem scurt circuitul dintre soluiile metalelor de ncrcare diferit de electroni i a anumitor ioni sub prezena apei. Aceste metale pot fii de exempu fierul i cuprul. La punctele de contact fierul corodeaz deosebit de repede. Pe parcursul reaciei de cementare cunoscute cuprul se depune pe fier, componnd astfel o baterie local Cu2+ + Fe > Cu + Fe2+. Pe suprafaa bogat n electroni a cuprului se descarc ioni de hidrogen alctuind astfel hidrogen 2 H+ + 2 e- > H2. Suprancrcarea pozitiv astfel compus pe fier este predat cu ceea mai mare uurin ca i ion Fe2+; deci are loc o coroziune fr deranjament a fierului. Dat fiind faptul c apa din mprejur este parial nelegat prezent, ea conine i ioni de hidrogen liber H2O >><< H+ + OH-. Ionii de hidrogen reacioneaz precum descris mai sus cu suprafaa metalului. Cuprul funcioneaz i n acest caz ca i catalizator. Ionii OH- provenii din apa nelegat, compunnd fier(II)hidroxid contribuie puternic la descompunerea fierului Fe2+ + 2 OH- > Fe(OH)2.

Biocoroziunea Majoritatea oamenilor cred c, coroziunea este un proces care poate avea loc numai n cazul cnd metalul are contact cu ap i oxigen. O parte semnificativ a coroziunilor are loc la lipsa total a oxigenului. Pe suprafaa evilor astfel corodate se pot observa puncte negre - fier(II)sulfid. Dac ndeprtm fier(II)sulfid-ul, vom vedea o adncitur anodic a crei suprafa este fier gol. Pentru biocoroziune pe suprafee de fier acoperite cu ap i/sau depuneri biologice sunt n primul rnd responsabile bacterii ce reduc sulfat. Astfel de medii conin ioni de sulfat dar nu i oxigen. Pentru biocoroziune poate fii responsabil mai departe i o alt grup de microorganisme care triesc tot la fel n medii fr oxigen. Acetia i acoper necesitatea de energie prin oxidaia hidrogenului cu dioxidul de carbon. Rezultatul acestei reacii este metan i ap. Aceste bacterii ce produc metan triesc n cantitate semnificativ

Electroliza este un fenomen ce se petrece la trecerea curentului electric continuu prin solutia sau topitura unui electrolit. Fenomenul este complex si consta atat in migratia ionilor pozitivi catre catod si a ionilor negativi spre anod, cat si in neutralizarea acestora. Astfel la electrozi, ionii capteaza, respectiv cedeaza electroni, tranformandu-se in atomi neutri sau grupe de atom. Acestia se pot depune ca atare pe electrod sau pot reactionacu: moleculele dizolvantului, cu electrodul, sau intre ei .

Electroliza apei
o Prin electroliza apei acidulate

se optine hidrogen si oxigen. Deci in solutie sunt prezenti ionii proveniti prin ionizarea apei si a acidului. o Apa ionizeaza conform echilibrului: 2H2O OH + H3O+
o Deci la catod se degaja

hidrogenul iar la anod oxigenul.

La trecerea curentului electric printr-un electrolit, adica in timpul electrolizei, au loc cele doua procese distincte: - transportul curentului electric de catre ioni; - reactile chimice care se produc la electrozi; Pe baza experimentala, M. Faraday (1832-1833) a observat ca exista o relatie intre cantitatea de electricitate care trece printrun electrolit si cantitatea de substanta transformata prin electroliza. Aceste observatii lau condus la enuntarea legilor

Cantitatea de substanta transformata la electrod este proportionala cu cantitatea care trece prin electrolit. m= kIt= kQ m - cantitatea de substanta transformata la electroliza I - intensitatea curentului t - timpul de electroliza k - o constanta de proportionalitate Q - cantitatea de curent care trece prin electrolit.

A doua lege
o Cantitatile de substanta diferite, transformate

la electrozi de aceiasi cantitate de electricitate, sunt proportionale cu echivalentii lor chimici.

o Un faraday reprezinta cantitatea de

electricitate necesara pentru a transforma la electroliza un echivalent-gram dintr-o substanta.

Industriile electrochimice reprezinta o ramura cu aplicatii importante pentru economia nationala. Aplicarea electrochimiei permite obtinerea unor cantitati mari de produse importante, precum : hidrogenul, oxigenul, clorul, hidroxizii alcalini, peoxizii, oxiclorurile etc. Prin electroliza substantelor topite se obtin: sodiu, calciu, magneziu, aluminiu si alte metale. Datorita metodelor eletrochimice s-a reusit sa se realizeze pe scara indsutriala obtinerea unor metale ca: bariu, cesiu, litiu etc.

Obtinerea metalelor si nemetalelor prin Metalele din grupele I, a II-a si a III-a principala se obtin electroliza industrial prin electroliza topiturilor. Beriliul metalic se obtine prin
electroliza unui amestec topit de BeF2 si o fluorura alcalina iar strontiul, un alt metal al grupei a II-a se obtine similar cu calciul. Cu toate ca prin aceste procese electrochimice se consuma mari cantitati de energie electrica, ele sunt utiliate pe scara larga intrucat permit obtinerea metalelor pure necesare in tehnica. Procedeele electrochimice sunt singurele care fac posibila obtinerea metalelor cu potential de oxidare mare. Obtinerea aluminiului este un proces tehnologic complex care cuprinde doua etape distincte: obtinerea aluminei din bauxita si electroliza oxidului de aluminiu. Nemetalul care se obtine pe calea electrolizei este fluorul. Pentru electroliza se utilizeaza un amestec de fluorura de potasiu si acid fluorhidric. Temperatura la care se efectueaza electroliza se stabileste in functie de compozitia electrolitului.

Obtinerea aluminiului a fost un dar binevenit. Pana catre sfarsitul secolului al XIX, aluminiul a fost un metal mai rar. Doar cei foarte bogati isi permiteau sa detina obiecte din aluminiu. Charles M. Hall, in varsta de 21 de ani, student la Oberlin, a incercat sa descopere metode ieftine de obtinere ale acestui metal. Greutatile pe care le-a infruntat au fost legate de faptul ca aluminiul este foarte reactiv si era greu sa-l obtina prin reactii chimice obisnuite. Eforturile de a produce aluminiu prin electroliza au fost neroditoare, deoarece sarurile sale anhidre erau greu de preparat, iar oxidul Al2O3, avea un punct de topire > 2000 , astfel incat, nu exista nici o metoda practica de al topit. In 1886 Hall a descoperit ca Al2O3 dizolva un mineral numir criolit, Na3AlF6, rezultand un amestec, cu un punct de topire relativ mic, din care aluminiul putea fi obtinut prin electroliza. Diagrama de functionare a acestui proces este redata mai jos. Bauxita contine Al2O3. Bauxita este purificata, iar Al2O3 este apoi adaugat Al3+ de topitura (catod) electrolitului+ 3e Al(l)de criolit, in care se dizolva si apoi se disociaza. La 2 O2- O2(g) + se reduc catod, ionii de aluminiu4e (anod)si se obtine metalul care formeaza un strat 4 Al3+ + 6 O2- Al(l) La O2(g) sub electrolitul mai putin4dens. + 3anodul de carbon, ionul oxid este oxidat rezultand O2. Oxigenul produs la anod ataca electrodul de carbon, producand CO2, astfel electrodul trebuind schimbat frecvent.

Consta in aplicarea unui Electroplacar si protector al unui metal start fin, ornamental pe altul. Este o tehnica ea comuna utilizata pentru a imbunatati aparenta si durabilitatea unor obiecte metalice. De exemplu aur si platina sunt aplicate pe bijuterii fabricate din materiale ieftine. Grosimea acestor starturi variaza intre 0.03 si 0.05 mm. Compozitia baii de electrolit variaza, si este des tinuta secret, dar de obicei ea depinde metal ce urmeaza a fi depozitat, si poate afecta durabilitatea si caliatatea suprafetei. De exemplu, argintul depus dintr-o solutie de nitrat de argint nu se lipeste prea bine de o suprafata metalica. Daca este depus dint-o solutie ce contine ioni de Ag(CN)2-, atunci el adera bine si capata si luciu. Alte metale ce sunt electroplacate in asemenea bai sunt aurul si cadmiul. Nichelul, ce poate si el fi folosit ca start protector, este placat dintr-o solutie de sulfat de nichel, iar cromul este placat dint-o solutie de H2CrO4. Anumiti monomeri (stiren) sunt usor de folosit pentru a crea anioni organici. Acesti anioni pot polimeriza intr-un proces numit polimerizare anionica. Se poate folosi un circuit electric pentru a porni acest proces, polimerul localizandu-se la catod. Daca este gandit bine procesul, se poate utiliza la placarea organica a metalui. Acest proces a fost folosit pentru a vopsi masinile noi, avantajul constand ca el are loc in apa, nemaifiind nevoie de spray-uri cu solventi organici volatili.

oda de obtinere a unor substante compuse