łăranul Român 1

Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Revistă a sindicatului
“Cultivatorii direcŃi din Mai / 2006
România”

Dacă împărtăşiŃi convingerea noastră că

înfiinŃarea acestui sindicat corespunde
unei necesităŃi vitale, vă rugăm să
completaŃi cererea de adeziune de la
sfârşitul revistei şi să o trimiteŃi prin
poştă Biroului Central.

Numai împreună vom reuşi!

Sediul sindicatului

Sat: Priponeşti de Jos, nr.3

comuna: Priponeşti,
judeŃul: GalaŃi
telefon: 0724.38.98.37
łăranul
Român
 łăranul Român 2
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Vrem să trăim omeneşte în Ńara noastră, pe pământul

nostru, din munca noastră. De aceea am înfiinŃat acest
sindicat, ca sub umbrela lui protectoare, să ne putem crea
organismele şi structurile de care avem nevoie pentru a ne
putea apăra interesele noastre, ale Ńăranilor.
„Vom muri şi vom fi liberi” strigau în decembrie ’89 acei
copii-eroi de 16 ani şi se aruncau cu piepturile goale în faŃa
tancurilor!
Şi noi ne vom recâştiga dreptul la libertatea şi la
demnitatea răpite dar, nu murind, ci luptând uniŃi în acest
sindicat al agricultorilor. AŃi văzut şi dumneavoastră că
singuri suntem neputincioşi în faŃa răilor! Ne-a ajuns cuŃitul
la os şi nu avem cui ne plânge!
Manole Benieamin

Eu,student la Universitatea Petre Andrei, secŃia

FinanŃe - Contabilitate am ales ca lucrare de licenŃă
tema „Familia Ńărănească, unitate şi entitate
economică”
M-am documentat asupra gospodăriei Ńărăneşti din
România secolului al XIX-lea, după 1922 până în 1962,
din 1962 până în 1991 şi după adoptarea Legii 18/1991
a fondului funciar. Dar când a trebuit să scriu despre
viitorul care ne aşteaptă pe noi Ńăranii români, mi-am
dat seama că lucrarea de licenŃă poate să mai aştepte
dar sindicatul agricultorilor trebuie înfiinŃat repede
dacă vrem să mai avem un viitor, noi Ńăranii.

Manole Silviu
 łăranul Român 3
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

De prin Ńară adunate

Noi românii putem trăi bine şi foarte bine în Ńara noastră!

MunŃii noştri sunt frumoşi. În Ńările Europei Occidentale, pădurile sunt aproape dispărute. Iar acolo
unde mai există, te poŃi plimba cu autobuzul printre copaci. Din păcate, sau din nefericire, noi românii ne
cunoaştem foarte puŃin Ńara. Pe crestele munŃilor noştri în zi frumoasă de vară, cel puŃin 80% din drumeŃi
sunt străini. Începând din nordul Ńării de la MunŃii Maramureşului şi trecând spre MunŃii Rodnei, sus în
pajiştile alpine sunt locuri de vis, Izvoarele BistriŃei Aurii coboară scânteind pe o întreagă coastă de munte.
Rododendronul, afinul şi merişorul înfloresc şi rodesc până pe cele mai înalte culmi. Lacul Lala şi Iezerele
Buhăescu, Şaua GălaŃului şi Cascada Cailor sunt picturi coborâte din cer!
Când coborâm pe Valea Moldovei spre Câmpulung Moldovenesc nu ştim unde să ne oprim mai
întâi, la Stânca Străjii cu cochilii de aplicus, relicve ale Mării Tetis, spre Obcinile Bucovinei sau spre MunŃii
Rarăului şi Stânişoarei. Codrii seculari Slătioara şi MunŃii Todirescu cu Popchii Rarăului şi Pietrele
Doamnei, cine-i poate preŃui cu adevărat?
Şi coborâm mai la vale. Cheile Bicazului, Lacul Roşu, Stânca Singuratică din Hăşmaş, Toaca şi
Panaghia, Cascada Duruitoarea, Izvorul Muntelui şi Izvorul din Vale (Heveder în limba maghiară), sub
Vârful Arama Arsă – izvorul geografic al Oltului. Peştera Şugău (aproape de Gheorghieni) nu mai este
nevoie să colindăm potecă cu potecă toŃi munŃii frumoşi ai României?
Dacă ar fi să coborâm în MunŃii Vrancei şi ar fi să mergem pe Valea TişiŃei Mari şi TişiŃei Mici după
ce am văzut Cascada Putnei şi ştiind că aici în CarpaŃii de Curbură, munŃii au 135km lăŃime, nu ne vine oare
gândul cel bun? Şi dacă am trecut de Întorsura Buzăului şi ne-am dus spre Berca, trecând printre Siriu şi
Penteleu şi am ajuns la Vulcanii Noroioşi, unici în Europa, nu înseamnă că am sfârşit România; urmează alŃi
munŃi şi mai frumoşi şi mai falnici.
 łăranul Român 4
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
Ce fel de guvernanŃi am avut noi care nu au pus în valoare toate aceste bogăŃii naturale şi nici
omenia, bunul simŃ şi dragostea de oaspeŃi specifică poporului român şi muntenilor? Întâi şi întâi să nu
uităm că Statul şi funcŃionarii lui sunt doar slujitori în slujba poporului. Acest lucru s-a uitat în ultimii 16
ani. Şi au izvorât vip-uri din noroi. Noi să ne reîntoarcem la origini din vârful acestor munŃi frumoşi, care
nouă ne este leagăn şi obârşie, să reînviem dorul drumeŃiilor. De pe aceşti munŃi copiii şi nepoŃii noştri,
adunaŃi în tabere de tineret să coboare spre văi flacăra redeşteptării mândriei naŃionale. Că se pot obŃine şi
foarte mulŃi bani din valorificarea potenŃialului turistic al CarpaŃilor, este deja o axiomă.
Dăm doar un exemplu: în Belgia, în munŃii
Ardeni, singurii pe care îi au dânşii, zăpada nu
poposeşte mai mult de două săptămâni pe an şi
belgienii sunt oameni activi care iubesc sportul. Ce
pârtii frumoase se pot amenaja în munŃii noştri. Şi
cât de primitori de oaspeŃi sunt românii.
Agroturismul trebuie să iasă de sub tutela
guvernului. Trebuie lăsat pe seama oamenilor care
trăiesc pe acei munŃi şi-i iubesc.
Terenurile agricole din zona montană sunt
reduse ca suprafaŃă. Dar având în vedere uriaşele
posibilităŃi oferite de munŃii noştri, zona montană
poate deveni un El Dorado pentru România.
Partidele care s-au succedat la guvernarea României şi-au dovedit incompetenŃa şi lipsa de dragoste faŃă de
această Ńară şi acest popor. Deci aceste partide trebuie să dispară în neantul din care s-au născut. Au fost
doar o nălucire de o zi şi doar un vis. Vremea lor a trecut.
Şi acum să coborâm spre dealuri. Oamenii de aici sunt mai aprigi. Vor să vadă pomi fructiferi şi viŃă
de vie căŃărându-se până-n vârf de muncel şi pe anumite coaste mai domoale cultivă şi cereale. Soiurile de
vin specifice României şi poate unice în lume, Grasa de Cotnari, Galbena de Odobeşti, Nohanul de
Priponeşti, poate că sunt unice în lume, dar guvernanŃii noştri nu au încercat să le promoveze, să le apere pe
plan mondial. Le-a fost ruşine de originea lor rurală.
Să coborâm spre câmpie. Este drept că oamenii din
câmpie sunt mai aprigi şi mai neliniştiŃi. Dar şi necazurile lor
sunt mai mari. Deşi acoperă necesarul de pâine al întregii Ńări,
ei mai întâi sunt loviŃi de secete şi inundaŃii. Bine ar fi ca noi,
cei pe care ne-a aşezat bunul Dumnezeu pe locuri mai înalte să
avem grijă şi milă de fraŃii noştri aşezaŃi pe locuri mai joase.
Noi suntem locuitorii unei singure Ńări şi suntem un
singur popor. Lifte păgâne, venetici, adunături din cele patru
zări ale vântului, au încercat şi au reuşit să pună discordie între
noi românii.
Fără să ne cunoaştem şi fără să ne înŃelegem între noi,
ne urâm şi ne duşmănim, noi cei de un neam şi de un sânge.
Dar toate au un timp şi o vreme. Acum a venit şi vremea
noastră!

Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu !

P.S. łara noastră aur poartă; noi, batem din poartă-n poartă.
 łăranul Român 5
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

LecŃia de Istorie
EvoluŃia sectorului agricol în România
Teorii şi sisteme
Agricultura reprezintă cea mai importantă îndeletnicire omenească în domeniul economic. În multe
Ńări, agricultura rămâne încă profesia de bază pentru marea majoritate a populaŃiei. Fără îndoială că din
această cauză problemele agrare îmbrăŃişează cu aceeaşi putere şi însemnătate câmpul economic şi câmpul
social. Dat fiind că agricultura este expresia unei foarte vechi structuri economice a societăŃii, toate
problemele actuale agrare sunt legate la rândul lor de evoluŃia trecutului. Istoria se impune în chip firesc
pentru cercetarea problemelor social-agrare. Dar organizaŃia actuală a vieŃii colective mărind tot mai mult
intervenŃia statului şi puterea sa de acŃiune în domeniul economic, ca şi în cel social, printr-o tot mai vastă
legislaŃie, apare în mod evident însemnătatea crescândă a dreptului pozitiv în materie agrară.
Într-adevăr menŃinerea actuală a proprietăŃii rurale este creată şi reglementată prin ultimele legi
agrare. Juristul, căutând să pătrundă înŃelesul deplin al textelor, va cerceta expunerea de motive şi
dezbaterile parlamentare ale legilor agrare. Cu acest prilej, va afla că la originea acestor legi a fost o serie
întreagă de conflicte sociale, militând pe baza anumitor teorii istorice, juridice şi economice. Izbânda uneia
din forŃele în luptă, în acelaşi timp cu triumful acestor noi teorii, se înregistrează şi se exprimă prin însuşi
dispoziŃiile şi textele legii agrare în vigoare. Aceste texte sunt rezultanta ideologiilor biruitoare, a
dominantelor politice care s-au impus prin ele. Dar, biruinŃa aceasta a fost câştigată împotriva cuiva,
împotriva unui alt sistem social-economic mai vechi sprijinit şi el pe un regim juridic care exprima până ieri,
din punct de vedere legal ordinea social-agrară.
Prin urmare, căutând interpretarea şi explicarea legilor agrare în chiar momentul creaŃiei lor,
descoperim sub baricadele sfărâmate alte legi agrare mai vechi, sprijinite pe alte principii, apărând alte
drepturi, înfăŃişând alte avantaje, în folosul altor clase, şi tot mereu faptul se repetă cu cât înaintăm spre
obârşia izvoarelor istoriei naŃionale.
De la principiile clasice asupra dreptului natural de proprietate individuală, reformele agrare de după
război, apoi legile de organizare şi ocrotire a producŃiei agricole în concurenŃa internaŃională, au derogat
adânc, complicând şi îmbogăŃind în diferite Ńări dreptul pozitiv referitor la proprietate, muncă, producŃie şi
repartiŃie în materie agrară. Aceste transformări şi creaŃii în domeniul drepturilor şi legislaŃiei, apar foarte
însemnate prin volumul lor, prin întinderea şi varietatea materiilor ce îmbrăŃişează. Dar, ele atacă în
adâncime principiile de bază şi concepŃiile asupra instituŃiilor tradiŃionale în materie de proprietate, pe care
noile legi le modifică, le zdruncină şi uneori le desfiinŃează cu totul.
În ritmul acesta accelerat de evoluŃii radicale şi uneori de adevărate revoluŃii, au apărut teorii şi
doctrine care pretind să justifice sau să explice poziŃia ultimelor raporturi agrare, după cum se cred menite
să fixeze în viitor stabilitatea acestor creaŃii. În varietatea de multe ori contradictorie pe care noile aspecte
ale economiei sociale ni le înfăŃişează, se desprinde nevoia unei orientări, trebuinŃa absolută de a găsi un
punct de sprijin pentru o analiză obiectivă. De aici decurge obligaŃia de a cerceta în mod ştiinŃific şi de a
sistematiza manifestarea în domeniul agrar, pe care viaŃa economică şi socială modernă ni le oferă sub
înfăŃişări sau izbucniri atât de intense şi diferite.
Ca instrumente de analiză trebuie să ne servim în acest domeniu de cercetările monografice asupra
problemelor agrare, aşa cum se manifestă ele la fiecare popor în parte, cunoscând, aşadar, natura şi
desfăşurarea în timp a problemelor naŃionale. Examinându-le apoi pe planul actual, în lumina cauzelor
determinante, faŃă de evoluŃia locală, cu Ńelurile urmărite sau obiectivele atinse, vom stabili apoi pentru
aceste probleme agrare asemănări şi deosebiri de fapte şi tendinŃe. Analiza aceasta tratează deci problema în
spaŃiu, dar ea permite şi începutul unei opere de sinteză, prin clasarea materialului de fapte pe anumite
sisteme comune.
În acelaşi timp, examinând fiecare problemă agrară naŃională în parte, înlănŃuind rezultatele actuale
de întregul şir al faptelor social-agrare din trecut, care au pregătit sau explică stadiul actual, săvârşim o a
doua operaŃie de sistematizare şi sinteză – de această dată în timp – având posibilitatea să încadrăm în
 łăranul Român 6
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
anumite serii faptele care se pot înlănŃui ca atare. „Una din seriile compunătoare… este aceea privitoare la
îmbunătăŃirea soartei clasei Ńărăneşti, care, pentru a fi deplin înŃeleasă, a trebuit urmărită din vremuri mai
vechi şi care ajunge la întâiul popas din legea de împroprietărire din 1864. De la această dată se îndrumă, în
dezvoltarea aceleiaşi chestiuni, o nouă serie, care în vremurile noastre a ajuns în toiul ei.” (A.D. Xenopol,
Domnia lui Cuza Vodă, Iaşi, 1903, vol. I).
Analiza acestor înlănŃuiri de fapte, adică a istoriilor naŃionale referitoare la problemele agrare, ne
arată pentru Ńările unde predominanŃa agriculturii în economia naŃională este mare, existenŃa neîntreruptă a
unor acŃiuni şi reacŃiuni sociale şi economice foarte vii în domeniul agrar. Vom reveni asupra acestor
probleme pentru a arăta posibilitatea determinării unor cicluri de evoluŃie şi chiar de repetiŃie în unele istorii
agrare naŃionale, după cum vom evidenŃia existenŃa de analogii sau paralelisme în evoluŃia istorică a
problemelor agrare la două sau mai multe popoare.
Ceea ce reŃinem deocamdată din întrebuinŃarea acestei metode de cercetare în spaŃiu şi în timp
asupra vieŃii sociale, juridice şi economice a popoarelor cu îndeletniciri agricole, precumpănitoare este
identificarea incontestabilă a unor grupe de fapte şi manifestări social-economice de o natură proprie şi
specifică şi care, prin prezenŃa sau prin reeditarea lor permanentă, alcătuiesc o constantă, un fenomen
caracteristic al vieŃii economice şi social-naŃionale.
Structura tehnică şi organizarea pe un anumit teritoriu depinde de climă, aşezarea geografică,
fertilitatea solului, adică în primul rând de factorii fizici şi geografici. Aproape pe acelaşi plan trebuie să
privim şi factorul demografic. Dar pe lângă aceste elemente, structura şi organizarea agricolă depinde de
gradul de cultură al claselor agricole, de formele economice practicate, de starea comunicaŃiilor, a pieŃelor
de desfacere, de capitalurile de exploatare, etc.
Deoarece agricultura reprezintă îndeletnicirea esenŃială, primordială a omului, de a face prin munca
sa să rodească pământul, rezultă că analiza problemelor agrare se referă la studiul raporturilor dintre om şi
pământ, în cadrul de organizare veşnic schimbător al vieŃii sociale.
Reforma agrară al lui A.I. Cuza a fost doar începutul renaşterii demnităŃii Ńăranului român. Libertatea
individuală absolută, respectul deplin al proprietăŃii, stabilitatea intangibilă reprezintă în această perioadă
noŃiuni în mare parte neglijate. CetăŃeanul liber, proprietarul nestânjenit, ca şi economia liberă sau
raporturile statornice în materie de convenŃii şi de credit – integrare strălucită a liberalismului secolului al
XIX-lea nu existau în Principate. ObligaŃiile stabilite prin Regulamentele Organice (1833) erau încă în
vigoare, deci nu depăşisem faza feudalismului. Printre formele neclare ale prezentului, viitorul apare încă
nesigur şi haotic.
Omul juridic, omul social, omul economic, prototip perfect, superior şi etern pentru gândirea trecutului
veac, a îngenuncheat sub povara dictatorială a Statului, a societăŃii totalitare, a corporaŃiei, poartă sarcinile
crizei, sărăciei şi suportă ştirbirea dezordinilor acestor schimbări, se reîntoarce asupra vremurilor din trecut,
căci astăzi înŃelege iarăşi cât este de subordonat desfăşurării faptelor, forŃelor organice, care-l domină. Nu
mult în urmă o societate mândră de statornicul ei progres, nu admitea că formele mai depărtate ale evoluŃiei
ei economice sau sociale sunt altceva decât simple amintiri ale istoriei. La începutul secolului al XIX-lea,
A.D. Xenopol construieşte teoria seriilor istorice pentru a explica doar formarea Statului Român modern.
Totul părea că se îndreaptă către stabilitate şi perfecŃiune
Dar iată că în structura contemporană a unora din statele Europei, libertatea nu mai apare ca un scop
al vieŃii politice şi sociale. Liberalismul şi libertatea de gândire nu mai rămân bun câştigat omenirii ca un
triumf definitiv al civilizaŃiei moderne. Ascensiunea libertăŃilor în secolele XIX – XX încheie doar numai un
ciclu istoric. Aceste ciclu reprezintă pentru omul rural, pentru câştigarea libertăŃii proprietăŃii sale - apogeul
şi totodată începutul declinului.

Modernitatea – o necesitate dureroasă

La 1900, România intrase în modernitate atât revoluŃionar cât şi evolutiv. RevoluŃionar, pentru că
1784, 1821, 1848, 1859 au fost evenimentele care au marcat trezirea naŃională. Evolutiv, pentru că practic în
acest chip modernitatea României a prins viaŃă.
 łăranul Român 7
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
În 1882, P.P. Carp scria: „nouă revoluŃiunile radicale nu ne sunt permise.” (P.P. Carp, Discursuri,
vol. I, Bucureşti, 1907). Nu se poate spune că aceasta nu era o judecată sănătoasă, născută din prudenŃa
seculară a românilor; o prudenŃă pe care unii au teoretizat-o însă spre folos propriu, cum au fost
conservatorii români de pildă, pentru păstrarea unor privilegii sociale şi politice (şi guvernanŃii noştri de
după revoluŃie). Dar dincolo de încărcătura ei politică, ea poartă cu sine pecetea psihologică a neamului
nostru.
Existau gânditori români care au biciuit cu asprime o astfel de trăsătură de caracter teoretic, orice
discuŃie pe această temă este mai mult decât interesantă. Practic, istoria poporului român este greu să o
presupui altfel decât a fost în conjunctura geo-politică care i-a fost dată. Orice amendament post-factum nu
poate fi făcut decât în judecarea manifestării specificităŃii etnice. Poporul român a trebuit să păstreze mereu
un echilibru între o deschidere şi o închidere la fel de necesare „Între grija de a nu pierde şi aceea de a nu se
pierde”.(Mircea Martin, G. Călinescu şi complexele literaturii române,Bucureşti, 1981)
Dar care era conŃinutul modernizării? Însemna ea trecere la capitalism, trezire naŃională,
occidentalizare? Până la un punct însemna toate acestea. Însemna trecerea la capitalism prin restructurarea
pe care o impunea economiei (reorientarea ramurilor ei, maşinism, forŃă de muncă salariată, capital
financiar, etc.), pe care o impune vieŃii sociale şi ritmului mecanismul social; însemna trezire naŃională prin
ideologia pe care o aşeza la baza tuturor înnoirilor, prin schimbarea aşezământului politic din acest unghi;
însemna occidentalizare în măsura în care influenŃa Occidentului devenea dominantă. Înaintea Occidentului
au existat fireşte şi alte centre de cultură cu care românii au întreŃinut relaŃii, şi, în primul rând BizanŃul.
Dar numai contactul strâns cu spiritul european al veacului al XIX-lea, într-o altă epocă de
dezvoltare a societăŃii româneşti, ne-a relevat pe deplin nouă înşine. Ne-a făcut să ne descoperim propria
identitate. Nu putem numi acest contact „europenizare”. Pentru că, în fapt, românii au fost şi s-au simŃit
întotdeauna europeni, căci erau parte a Europei. Ceea ce se întâmplă în veacul al XIX-lea e o mai strânsă
integrare a lor în contextul european. Căci modernizarea înseamnă integrare într-un anume ciclu de
dezvoltare, o integrare ce nu se realizează prin înrudire tardiv relevată şi nici prin influenŃă intermitentă, ci
prin sincronizare. Un fenomen pe care îl descrie pe larg E. Lovinescu, un fenomen obiectiv al evoluŃiei vieŃii
sociale mai cu seamă în fazele moderne. Potrivit acestuia, integrarea se face prin prelucrarea la nivelul atins
de Occident, arzând etapele.
Fenomenul a fost relevat la dimensiuni reale în epocă de socialişti. Mai cu seamă de C. Dobrogeanu-
Gherea,( C. Dobrogeanu-Gherea, Neoiobăgia, Bucureşti, 1910). Fazele dezvoltării istorice s-au precipitat şi
redus la intervale foarte scurte. În mai puŃin de un secol Ńările române au trecut de la un capitalism primar,
cum era înainte de 1821, în 1829, la unul comercial, pentru ca la sfârşitul secolului să intre într-unul
industrial, cu regim perfecŃionist, stăpânit de ideea valorificării pe loc a bogăŃiilor Ńării. Şi până în 1918 să
ajungă la un capitalism organizat cu marile finanŃe pe de o parte şi cu statul de cealaltă. Astfel că de la 1829
la 1918 România a trecut prin toate etapele revoluŃiei sociale şi economice capitaliste.
În sfera politică acelaşi ritm nervos şi trepidant. La începutul secolului al XIX-lea era un sistem
legislativ bazat pe vechile pravile şi pe obiceiul pământului. GaranŃiile individuale ale acestui sistem
rămâneau la discreŃia simŃului de dreptate al boierilor. De la această fază, prin revoluŃia de la 1848 şi
întreaga luptă pentru Unire, s-a trecut direct la ConstituŃia de la 1866, bazată pe concepŃia individualistă
burgheză. Astfel că fazele clasice ale evoluŃiei capitaliste s-au precipitat, s-au comprimat sau chiar s-au
desfiinŃat. În Occident fenomenele istorice avuseseră o dezvoltare relativ îndelungată, îngăduind
sedimentări. Pe plan social capitalismul comercial nu a dezvoltat şi o puternică burghezie socială şi nici nu a
format un spirit comercial autohton. Mai mult, precipitarea nu a atins în aceeaşi măsură agricultura şi a avut
efecte dezastruoase asupra Ńărănimii, în loc să se determine satisfacerea cererii crescânde de produse agrare
prin folosirea progresului tehnic, s-a ajuns la intensificarea muncii Ńăranului.
Raporturile comerciale cu Occidentul acŃionau ca un pivot. Ele cereau adaptarea instituŃiilor publice,
a sistemului politic la un nivel apropiat Ńărilor partenere de comerŃ. De pildă Ńările române nu puteau măsura
şi cântări cu vechile lor sisteme de măsuri şi greutăŃi şi în acelaşi timp vinde cu metrul şi kilogramul.
Trebuiau apoi create legi comerciale sigure, modernizată viaŃa juridică. În acelaşi timp, partenerele de
comerŃ occidentale cereau, pentru garantarea nu numai a comerŃului lor, dar şi a împrumuturilor acordate, un
 łăranul Român 8
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
sistem politic adaptat formelor occidentale. Evident, întregul proces nu s-a desfăşurat atât de simplu. Şi nu a
fost nici de cum o simplă imitaŃie, fără participarea factorului local.
Specificarea însoŃeşte modernizarea în momentul începutului. Nu s-a preluat orice şi s-a preluat cu o
măsură care, în cazul când a fost depăşită, a intervenit puterea de corecŃie a realităŃii existente. Odată
momentul începutului trecut, tendinŃa integratoare şi cea specificatoare devin divergente. Aşa se explică
existenŃa unor curente precum la noi „formele fără fond” ale lui Maiorescu, sau mai apoi semănătorismul,
poporanismul, evoluŃionismul organic şi paseist al lui Nicolae Iorga şi alŃii. PrezenŃa lor dă valoare culturii
şi ideologiei româneşti. Căci, o bună parte a culturii române se revendică din acest spirit de reacŃie.
Societatea românească a anilor 1900 apare dizarmonică în multe din laturile sale. vechile aşezări
economice, morale şi politice intraseră pe povârnişul unor prefaceri repezi. contraste şi situaŃii nepotrivite se
întâlnesc pretutindeni. Epoca de tranziŃie, de mai înainte începută, nu se încheiase. Impactul dintre formele
noi şi fondul local încă se resimŃea. Moravuri vechi contrastau puternic cu altele noi şi mai ales aceste
contrastări dovedeau că vechiul nu murise iar noul nu se consolidase. Inevitabil, o cauză nu se putea separa
de efectele sale. CivilizaŃia nouă nu avusese timpul necesar pentru a se adapta cerinŃelor vieŃii româneşti.
Modernizarea nu a început în toate domeniile în acelaşi timp şi nu a avut aceeaşi cuprindere în toate.
NecesităŃile economice au determinat adaptarea celor mai multe din instituŃiile politice şi culturale
burgheze. Mai întâi a celor pur economice: Codul comercial, camerele de comerŃ, legile de libertate a
comerŃului, sistemul metric, etc. În urmă şi a celorlalte, în prelucrarea cărora au lucrat deopotrivă şi factorii
ideologici, nu numai cei economici: organizarea administrativă, a învăŃământului, instituirea unui sistem
parlamentar. Adaptarea s-a făcut pe cale evolutivă. Treptat, pe măsură ce instituŃiile durau, discrepanŃa care
a putut exista iniŃial între instituŃie şi oameni dispărea. Adaptarea devenea atunci ceva organic.
În acea perioadă s-au dezvoltat transporturile. Era o epocă în care dicta marea proprietate rurală cu
interesele ei. Ori interesul marii proprietăŃi era să vândă grânele în cantităŃi cât mai mari şi într-un timp cât
mai scurt. Dicta apoi întreprinzătorul capitalist, adesea acelaşi cu moşierul, condus exclusiv de ideea
beneficiului. În perioada 1878-1882 se exportaseră 6.363.906 tone cereale, iar în 1893-1897 10.485.845
tone, o imagine sugestivă a progresului din România. Este adevărat că M. Vlădescu, deputat conservator,
Ńinea să mai tempereze un entuziasm aşa mare. El vedea mari slăbiciuni în culturi, cu consecinŃe în sărăcirea
solului şi o decădere în producŃia animalieră.
Marii proprietari nu se simŃeau deloc obligaŃi să investească. Şi aceasta pentru că întotdeauna găseau
o forŃă de muncă, acea a Ńăranului, foarte ieftină şi care mai era şi înzestrată cu inventar agricol (primitiv în
mare măsură, dar care părea suficient). Împroprietărirea din 1864, care nu a luat forma unui act revoluŃionar,
a înzestrat Ńăranii cu lotul de pământ aflat până atunci în folosinŃă. În acelaşi timp legea desfiinŃa munca
obligatorie a Ńăranului. Proprietarul trebuia să se învoiască cu acesta pentru lucrarea pământului său.
Aparent Ńăranul nu era obligat să se învoiască. Însă marele proprietar era acela care deŃinea cea mai mare
parte a pământului în mâinile sale şi acesta era instrumentul prin care aducea pe Ńăran la cheremul său.
Căci Ńăranul nu avea de la început o suprafaŃă de pământ suficientă şi suprafaŃa de pământ deŃinută devenea
treptat, prin sporul populaŃiei, total ineficientă. El avea însă forŃă de muncă, pe care o vindea pentru plata
ratei pământului obŃinut prin împroprietărire.
Neglijarea agriculturii avea şi altfel de consecinŃe. Înainte de toate exploatarea satelor de către oraşe.
O exploatare ce se manifesta sub două forme: prin furnizarea directă de alimente şi produse agricole de la
sat la oraş şi aceasta fără o contravaloare echivalentă în mărfuri şi prin aceea că exportul – în cea mai mare
parte din produsele satelor – servea numai pentru a plăti importul românesc, destinat aproape exclusiv
oraşelor. Treptat, această dublă exploatare a satelor se va atenua pe măsură ce va spori industrializarea şi pe
măsură ce oraşele au căpătat un caracter tot mai productiv în locul celui parazitar, pe care îl aveau.
Cheltuielile oraşelor erau de aproximativ 7 ori mai mari decât ale satelor.

Structura organizatorică a agriculturii din România în perioada comunistă (1962-1991)

Datorită particularităŃilor ei de ramură, ca şi structurii social-economice a satului, producŃia agricolă
cunoaşte forme şi metode specifice de organizare şi conducere. Corespunzător celor două forme ale
proprietăŃii socialiste, în această ramură există două sectoare economice – de stat şi cooperatist - fiecăruia
fiindu-i caracteristică o anumită structură organizatorică.
 łăranul Român 9
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Sectorul de stat
În vederea sporirii competenŃei şi răspunderii la nivelul conducerii nemijlocite a producŃiei vechile
gospodării agricole de stat au fost reorganizate pe principiul fermelor agricole. Acestea sunt unităŃi de
producŃie specializate (pe profil vegetal, animal sau agro-zootehnic) de sine stătătoare care dispun de
terenuri, animale, maşini, utilaje şi alte mijloace pe care le administrează în gestiune proprie şi desfăşoară
producŃia în principal cu lucrători permanenŃi. Conducerea fermei are competenŃe depline în administrarea
mijloacelor materiale şi financiare şi răspunde direct de realizarea planului de producŃie şi a planului de
venituri şi cheltuieli. Mai multe ferme apropiate teritorial sunt concentrate într-o întreprindere agricolă de
stat, unitate economică complexă având ca obiect coordonarea procesului de producŃie şi a activităŃii
financiare, de aprovizionare şi valorificare a produselor din cadrul fermelor componente.
În acest sistem al agriculturii un loc de seamă revine, de asemenea, unităŃilor pentru mecanizarea
agriculturii, a căror activitate constă, în principal, în prestarea de lucrări mecanizate, contra plată, pentru
cooperativele agricole de producŃie. În vederea unei folosiri mai raŃionale a bazei tehnice, în cadrul fiecărui
judeŃ a fost creată o întreprindere pentru mecanizarea agriculturii (IMA), care concentrează toate staŃiunile
pentru mecanizarea agriculturii (SMA) din raza ei de activitate. SMA sunt organizate pe lângă fiecare
consiliu intercooperatist şi fiecare deserveşte câteva cooperative agricole învecinate, cu o suprafaŃă de circa
10-15 mii de hectare. În cadrul fiecărei SMA sunt organizate secŃii de mecanizare, una pentru fiecare
cooperativă agricolă, funcŃionează ca un sector mecanic al acesteia. Plata pentru lucrările executate cât şi
retribuirea personalului din IMA au fost puse în strânsă legătură cu producŃia obŃinută în cooperativele
respective.

Sectorul cooperatist
În acest sector unitatea de bază o constituie cooperativa agricolă de producŃie, organizată şi condusă
conform unui statut propriu (doar în teorie). ProducŃia şi munca în CAP sunt organizate pe subunităŃi de
producŃie (ferma de producŃie, brigada permanentă de producŃie, sectorul de prelucrare şi sectorul de
servire), în interiorul cărora funcŃionează formaŃii de muncă alcătuite din cooperatori şi mecanizatori.
Consiliile intercooperatiste de cooperare şi specializare, au fost create cu rolul de a uni
cooperativele din aceeaşi comună sau din comune învecinate, în direcŃia zonării culturilor, specializării
producŃiei, organizării de ferme intercooperatiste specializate. Formate din reprezentanŃii conducerilor şi
specialişti din cadrul cooperativelor agricole, directorul SMA din zona respectivă, reprezentanŃi ai
consiliilor populare comunale, aceste organisme nu Ńin seama, în toate acŃiunile pe care le iniŃiază, de
dorinŃa şi voinŃa cooperativelor, acestea pierzându-şi de fapt autonomia.
Organele locale de conducere ale CAP-urilor sunt uniunile cooperatiste judeŃene (UJCAP –
transformate după 1991 în DirecŃii Agricole JudeŃene), iar organul central este Uniunea NaŃională a
Cooperativelor Agricole de ProducŃie (UNCAP). Uniunile cooperatiste răspund nemijlocit de aplicarea şi
respectarea în toate cooperativele agricole a hotărârilor partidului comunist şi iau măsuri pentru întărirea
disciplinei în muncă. Împreună cu organele agricole de stat, ele elaborează normele de organizare şi
retribuire după muncă în CAP, studiază şi iniŃiază măsuri necesare realizării plenului în agricultura
cooperatistă, îndrumă activitatea CAP de contractare cu statul a producŃiei marfă. UNCAP participă la
elaborarea legilor, hotărârilor şi a altor acte normative privind agricultura cooperatistă, asigură asistenŃa
juridică necesară cooperativelor agricole, reprezintă cooperativele în raporturile cu alte instituŃii centrale.
Ca ramură de bază a producŃiei materiale, agricultura trebuie să se încadreze în mod organic în
sistemul general al organizării şi conducerii planificate a economiei naŃionale. Cu această condiŃie întreaga
muncă a membrilor cooperatori era subordonată politicii PCR fără să se Ńină cont de interesele specifice ale
Ńăranilor.
Sarcina de a controla în mod unitar toate unităŃile socialiste din agricultură, atât de stat cât şi
cooperatiste, în vederea înfăptuirii politicii economice a partidului şi statului în această ramură, revine
Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, organ de stat care dispune de largi atribuŃii în rezolvarea
problemelor complexe ale producŃiei agricole apărute ca urmare a planificării.
 łăranul Român 10
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

RepartiŃia după muncă în sectorul cooperatist al agriculturii

RetribuŃia după muncă în agricultura cooperatistă are la bază principiul socialist al repartiŃiei după
cantitatea, calitatea şi importanŃa socială a muncii prestate. Utilizarea legii repartiŃiei după muncă se
realizează însă prin modalităŃi specifice, determinate de particularităŃile proprietăŃii socialist-cooperatiste.
Spre deosebire de sectorul socialist de stat, unde mărimea retribuŃiei, la aceeaşi cantitate şi calitate a muncii,
este egală pe scara întregii economii, în sectorul cooperatist al agriculturii mărimea ei diferă de la unitate la
unitate, în funcŃie de gradul de dezvoltare şi eficienŃa economică realizată, stabilirea definitivă şi plata
integrală a drepturilor ce se cuvin cooperatorilor făcându-se la sfârşitul anului. Această particularitate a
permis ca pe baza unor norme de muncă arbitrare Ńăranii să fie pontaŃi cu 20-30 de puncte pentru o zi de
muncă fiind nevoiŃi, ca pentru o zi de muncă normată să muncească practic între 3 şi 5 zile. Astfel
majoritatea Ńăranilor făceau doar 40-60 zile muncă normate / an pentru care erau plătiŃi în anii ’70 între 2 şi
15 lei / zi muncă, luând între 100 şi 3.000 de lei într-un an, ca bani, plus ceva produse, limitate la 60 kg.
porumb şi 150 kg grâu prin Decretul 362/1981 indiferent de producŃia realizată.
Sistemul de retribuire pentru muncă, potrivit Legii retribuirii muncii în unităŃile agricole cooperatiste
(proiect experimentat în cursul anului 1976 în CAP-uri), are următoarele componente: retribuŃia de bază;
retribuŃia suplimentară; sporul de vechime.
RetribuŃia de bază constituie partea principală a retribuŃiei totale a cooperatorilor. Ea se acordă
cooperatorilor pentru realizarea producŃiei, a lucrărilor sau a sarcinilor proprii de muncă stabilite sau care
decurg din planul de producŃie şi financiar. Nivelul retribuŃiei de bază se poate stabili diferenŃiat pe
activităŃi, după nişte criterii obscure (de exemplu: şefii de echipă şi brigadierii erau pontaŃi zilnic cu o zi de
muncă normată, în timp ce cooperatorii din echipă sau brigadă făceau doar 40 de zile de muncă normate
într-un an). Probabil că de aceea activităŃile au fost diferenŃiate pe categorii sau grupe de lucrări, în raport
de complexitatea muncii (!?), nivelul de calificare, gradul de răspundere (!?) şi vechimea în muncă.
RetribuŃia suplimentară se acorda pentru depăşirea producŃiei planificate în sistemului Acordului
Global dar a fost eliminată prin Decretul 362/1981.
Sporul pentru vechime se acorda anumitor categorii de cooperatori (iarăşi nu ştim pe ce criterii)
pentru vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate şi în acelaşi sector de activitate (preşedinte, vicepreşedinte,
contabil, şefi de fermă, şi alŃii ca ei (!?), dar în nici un caz membrilor cooperatori simpli cărora nu li se
recunoştea ca an vechime la pensie, anul în care nu realizau cel puŃin 90 de zile muncă normate, condiŃie pe
care foarte puŃini dintre ei o îndeplineau. Până şi acordarea lotului personal în folosinŃă, a cărui suprafaŃă s-a
diminuat continuu de la 0,5ha. în anii ’60 la 0,1 ha în anii ’80 era condiŃionată de realizarea a cel puŃin 30
zile muncă normate).
Utilizarea sistemului de retribuire este legată de sistemul de normare a muncii în agricultura
cooperatistă. Spre deosebire de normarea muncii în unităŃile economice de stat, care se realizează la nivelul
întregii economii naŃionale, în agricultura cooperatistă aceasta se stabileşte la nivelul unităŃii agricole
cooperatiste, pe baza normelor de muncă elaborate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi
Uniunea NaŃională a Cooperativelor Agricole de ProducŃie. Normele de muncă, în funcŃie de specificul
activităŃii, se stabilesc sub forma de norme de timp, norme de producŃie, atribuŃii concrete cu precizarea
zonelor de desfăşurare a activităŃii, sarcini de serviciu sau alte tipuri de norme. Lucrările erau încadrate în 6
categorii. În vederea comensurării generale a muncii, normele de diferitele categorii se transformă, pe baza
unor coeficienŃi de echivalare, în norme de categoria I-a.
În strânsă legătură cu sistemul de retribuire şi cel de normare a muncii, în agricultura cooperatistă se
desfăşoară un proces permanent de modificare a organizării producŃiei şi a muncii. În cooperativa agricolă
de producŃie sunt organizate subunităŃi de producŃie – ferma de producŃie, brigada permanentă de producŃie,
sectorul de prelucrare şi sectorul de servire, iar în interiorul acestora formaŃii de muncă – echipa mixtă de
mecanizatori şi cooperatori, echipa de mecanizatori, echipa de cooperatori, toate cu şefi care trebuiau plătiŃi
din munca membrilor simpli deşi nu produceau nimic.
 łăranul Român 11
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -

Formele principale de retribuire a cooperatorilor

RetribuŃia după muncă în agricultura cooperatistă se realiza prin multiple forme: acord global, acord
direct, tarife pe norme de muncă, regie sau după timp, cote procentuale. În funcŃie de condiŃiile concrete ale
unităŃii cooperatiste, ale sectorului de activitate, adunarea generală aproba formele corespunzătoare de
retribuire. În cazul aplicării cotelor procentuale era necesar şi avizul direcŃiei generale judeŃene pentru
agricultură şi industrie alimentară şi al uniunii judeŃene a cooperativelor agricole de producŃie, ceea ce
demonstrează pierderea completă a autonomiei CAP-urilor.
Acordul global constituia forma principală de retribuire a cooperatorilor care lega nemijlocit
mărimea veniturilor personale ale acestora de cantitatea, calitatea şi importanŃa muncii prestate, de
rezultatele obŃinute de fiecare unitate cooperatistă, de fiecare formaŃie de muncă. Astfel, se creează condiŃii
de înlăturare a posibilităŃilor de nivelare a veniturilor cooperatorilor, se facilitează organizarea activităŃii
productive din cooperativă pe baza gestiunii economice, se determină indicatori valorici pentru diferite
trepte ale organizării producŃiei şi a muncii, se asigură condiŃiile unei riguroase evidenŃe a muncii şi
consumului, se întăreşte disciplina şi se intensifică participarea la munca obştească (adică neplătită).
Retribuirea în acord global se poate face în două forme:
a. acord global cu tarif constant pe unitate de produs sau la 1.000 lei producŃie obŃinută;
b. acord global cu tarif constant pe unitate de produs sau la 1.000 lei producŃie până la nivelul producŃiei
planificate, pentru depăşirea acesteia folosindu-se retribuŃia suplimentară.
Acordul global este utilizat pentru retribuirea cooperatorilor care lucrează nemijlocit în producŃia
agricolă, în activităŃile de producŃie industrială, ce construcŃii şi prestări de servicii (numai în acord cu tarif
constant), a celor care îndeplinesc funcŃii de conducere şi de execuŃie tehnice, economice şi de altă
specialitate. În esenŃă, acordul global constă din stabilirea tarifelor de retribuire pe unitate de produs sau la
1.000 lei producŃie (totală sau netă), pe baza volumului de muncă normat prin devizele de lucrări pe culturi,
specie sau categorie de animale şi alte activităŃi, în limita fondului de retribuire planificată. Şi astfel
indiferent de strădania Ńăranului acesta era plătit tot cu aceeaşi sumă derizorie pentru a nu depăşi fondul de
retribuire planificat.
Acordul direct, formă de retribuire a cooperatorilor care lucrează în sectoarele de producŃie
industrială, de construcŃii şi prestări de servicii. Tarifele de retribuire se determină potrivit normelor
elaborate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi UNCAP. Cooperatorii din aceste sectoare pot
fi retribuiŃi şi pe baza reŃelelor tarifare din unităŃile de stat sau ale industriei locale, de profil şi complexitate
similare, ceea ce oferea baza legală a favoritismului şi nepotismului.
Tarif pe normă de muncă se aplică la lucrările care, datorită condiŃiilor specifice în care se execută,
nu pot fi angajate în acord global. În această situaŃie, retribuŃia se determină pe baza nivelului tarifelor pe
norma de muncă rezultat din planul de producŃie şi financiar al fiecărei unităŃi cooperatiste şi a volumului de
muncă exprimat în norme de muncă, pe categorii de lucrări. Această formă se foloseşte pentru retribuirea
cooperatorilor care lucrează în producŃia agricolă , precum şi a celor care îndeplinesc funcŃii de conducere
şi de execuŃie tehnice, economice, administrative, de altă specialitate. Astfel a apărut la nivelul CAP-urilor
un aparat de conducere stufos, neproductiv dar care înghiŃea toate veniturile rezultate din munca directă
Ńăranilor care practic nu mai puteau fi plătiŃi pentru a nu depăşi fondul de retribuire planificat.
Retribuirea prin cote procentuale din producŃie sau din valoarea acesteia se foloseşte pentru
remunerarea cooperatorilor care participă la lucrările de întreŃinere şi recoltare a fâneŃelor naturale şi
cultivate, a fasolei şi dovlecilor în culturi intercalate, la tăiatul şi adunatul cocenilor şi coletelor de sfeclă de
zahăr; de asemenea, se utilizează şi pentru retribuirea cooperatorilor din sectoarele neagricole care primesc,
pe baza aprobării adunării generale, o anumită parte din valoarea prestărilor de servicii (Economie
Politică, ASE Bucureşti, 1976).
Pentru munca prestată, cooperatorii primesc retribuŃia fie în bani, fie în bani şi în natură.
Remunerarea cooperatorilor care lucrează în sectoarele neagricole se face numai în bani. Aceste modalităŃi
concrete de retribuire, aprobate de adunarea generală, pot fi aplicate pe întreaga unitate sau diferenŃiat pe
subunităŃi, culturi, specii de animale, lucrări în raport cu condiŃiile concrete din fiecare cooperativă agricolă
şi mai puŃin de interesul cooperatorilor.
 łăranul Român 12
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
„ExperienŃa acumulată de cooperativele agricole de producŃie demonstrează necesitatea extinderii şi
generalizării retribuŃiei în formă bănească, ea răspunzând atât intereselor generale şi colective, cât şi a celor
personale. Aceasta presupune asigurarea, în mărime corespunzătoare, a fondurilor băneşti destinate achitării
cu regularitate a drepturilor cooperatorilor. În condiŃiile actuale, o astfel de problemă impune intensificarea
participării unităŃilor cooperatiste în angrenajul circuitului economic, reducerea substanŃială a cheltuielilor
de producŃie şi creşterea eficienŃei muncii sociale depuse în agricultura cooperatistă. Desigur, generalizarea
retribuŃiei băneşti necesită şi acordul cooperatorilor, ceea ce presupune o trecere treptată, pe măsura creării
condiŃiilor obiective şi subiective necesare.”
Numai acest citat demonstrează intenŃia clară a PCR de desfiinŃare a cooperativelor, ca formă
inferioară de proprietate socialistă, pentru că Ńăranii prin mica independenŃă economică de care dispuneau în
propria gospodărie nu puteau fi subordonaŃi 100% politicii partidului, chiar dacă această intenŃie a fost
dezminŃită de nenumărate ori de Nicolae Ceauşescu în cuvântările publice.
În cooperativele agricole de producŃie sau sectoarele de activitate în care se aplică numai retribuŃia în
bani, pentru satisfacerea necesităŃilor de cereale ale cooperatorilor, unitatea poate vinde acestora, la preŃ de
contractare, anumite cantităŃi de grâu şi porumb. Pentru că prin Decretul 362/1981 „comerŃul cu cereale a
devenit monopol de stat şi a fost interzis Ńăranilor”.
Retribuirea cooperatorilor se face lunar, sub formă de avansuri, în proporŃie de 80-90% din retribuŃia
în bani planificată, cu condiŃia executării integrale a sarcinilor de producŃie prevăzute. De asemenea, după
recoltarea produselor se acordă avansuri în natură în proporŃie de 50% din drepturile cuvenite. Prin plata
lunară a drepturile cooperatorilor „se apropie” momentul retribuŃiei de cel al efectuării lucrărilor, „crescând
rolul stimulator al repartiŃiei asupra producŃiei.” DiferenŃa de retribuŃie în bani şi în natură se achită la finele
anului, după determinarea fondului total de retribuire realizat şi a volumului total de muncă efectuat. Astfel,
Ńăranii, la sfârşitul anului nu doar că nu mai primeau nimic ci rămâneau şi datori repetându-se situaŃia din
timpul domniilor fanariote şi care s-a perpetuat până la Marea Împroprietărire legiferată în 1922 şi pusă în
practică în 1923-1924, sub Regele românilor Ferdinand I.

RetribuŃia suplimentară
Pentru depăşirea producŃiei planificate, în condiŃiile retribuirii pe baza acordului global cu tarif
constant până la nivelul producŃiei stabilite, a retribuirii cu tarife pe norma de muncă, precum şi în regie sau
după timp, cooperatorii care lucrează nemijlocit în producŃie, cei care îndeplinesc funcŃii de conducere şi de
execuŃie tehnice, economice, de altă specialitate primesc retribuŃie suplimentară. Suportul material al
retribuŃiei suplimentare îl constituie o anumită parte din producŃia sau valoarea realizată peste sarcinile de
plan, stabilite la începutul fiecărui an, pe culturi şi produse şi diferenŃiată pe formaŃii de lucru. La
determinarea ei se Ńine seama de necesitatea compensării cheltuielilor suplimentare efectuate pentru
obŃinerea producŃiei şi asigurării unui anumit venit pentru unitate, precum şi de stimulare a cooperatorilor.
În prezent, fondul de retribuire suplimentară poate reprezenta cel mult 50% din producŃia sau valoarea
producŃiei peste plan. RetribuŃia suplimentară se acordă în bani sau în bani şi în natură, la încheierea ciclului
de producŃie sau a anului financiar, după cunoaşterea definitivă a rezultatelor. Trimestrial, se poate acorda,
în bani, până la 50% din depăşirea producŃiei de lapte, carne, ouă. Plata retribuŃiei suplimentare este
condiŃionată de îndeplinirea sarcinilor scrise în angajament la nivelul întregii echipe, membrii acesteia
putând primi diferenŃiat drepturile ce li se cuvin, în raport cu contribuŃia fiecăruia la depăşirea producŃiei.
Dreptul la retribuŃie suplimentară îl au şi mecanizatorii, personalul din sectorul mecanic al staŃiunii
pentru mecanizarea agriculturii, în limita unei cote de până la 15% din valoarea producŃiei obŃinute peste
plan de cooperativele agricole servite, la culturile şi suprafeŃele angajate în acord global, în raport cu gradul
de mecanizare a lucrărilor.
De asemenea, retribuŃia suplimentară în bani se acordă şi cooperatorilor care îndeplinesc funcŃii de
conducere, de execuŃie tehnice, economice, administrative şi de altă specialitate, cooperatorilor calificaŃi în
meseriile de şoferi, lăcătuşi şi alte meserii asemănătoare în funcŃie de anumite criterii, aprobate de adunarea
generală, cu avizul organelor agricole judeŃene competente. De pildă, retribuŃia suplimentară cuvenită
preşedintelui cooperativei agricole depinde de depăşirea producŃiei nete planificate şi ea nu poate depăşi de
 łăranul Român 13
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
2,5 ori retribuŃia suplimentară medie ce revine cooperatorilor care lucrează nemijlocit în producŃie sau trei
retribuŃii de bază lunare. În cazul în care acesta participă nemijlocit la producŃie, pe baza acordului global,
are dreptul la o retribuŃie suplimentară ca şi ceilalŃi cooperatori din formaŃia de lucru. Această retribuŃie
suplimentară nu se include în mărimea celei anterioare, iar o parte a ei poate fi acordată şi în natură.
Pentru depăşirea producŃiei nete planificate, cooperativa agricolă poate acorda retribuŃie
suplimentară, în proporŃie de 70-90% din cea a preşedintelui, cadrelor de specialişti agricoli şi contabilului
şef, retribuiŃi de stat.

Venitul garantat
Venitul garantat este o formă specifică de retribuire a cooperatorilor, prin care se asigură acestora
câştiguri permanente şi sigure, cu condiŃia îndeplinirii sarcinilor de producŃie planificate. Ea se poate aplica
pe întreaga unitate sau numai pe anumite sectoare de activitate. De venit garantat beneficiază cooperatorii
care lucrează nemijlocit în producŃia agricolă şi sunt retribuiŃi pe baza acordului global, cu tarif constant pe
unitatea de produs sau la 1.000 lei producŃie obŃinută; cooperatorii care execută lucrări e prin specificul lor
nu pot fi angajate cu acord global, retribuŃia făcându-se în regie sau după timp; cooperatorii calificaŃi în
diferite meserii.
Nivelul venitului minim garantat depinde de importanŃa sectorului de activitate. În prezent,
cooperatorii care lucrează în zootehnie şi în formaŃiile permanente de udători primesc un venit garantat
lunar de 1.500 lei; cei care lucrează în legumicultură, viticultură şi pomicultură, 1.200 lei; cooperatorii care
prestează muncă la culturi păioase, prăşitoare, plante tehnice şi furaje, precum şi cei care execută lucrări de
fertilizare, erbicidare şi combatere a dăunătorilor, de irigaŃii, desecări şi combatere a eroziunii solului, de
servire a maşinilor şi utilajelor agricole, de încărcări, descărcări şi transporturi primesc pe zi lucrată un venit
garantat de 40 de lei. Celelalte categorii de cooperatori – cadre de conducere şi de execuŃie, meseriaşii –
beneficiază de venit garantat lunar diferenŃiat în raport cu gradul de organizare a unităŃii agricole
cooperatiste şi de criteriile stabilite. De pildă, un preşedinte poate primi un venit garantat lunar între 1.900 şi
2.200 lei, în funcŃie de puterea economică şi gradul de organizare a cooperativei.
Venitul garantat se acordă în bani sau în bani şi natură. În raport cu numărul de zile efectiv lucrate şi
de gradul de îndeplinire a sarcinilor de producŃie, cooperatorii primesc în timpul anului avansuri în bani în
proporŃie de 80-90% din mărimea venitului garantat. De asemenea, după recoltarea produselor, se acordă
avansuri în natură, în proporŃie de 50% din drepturile cuvenite. DiferenŃa se achită la sfârşitul anului după
definitivarea rezultatelor economice. În condiŃiile nerealizării producŃiei angajate, drepturile cooperatorilor
se reduc proporŃional, dar nu sub 90% din venitul garantat pentru cei care lucrează în zootehnie şi, respectiv,
80% pentru celelalte categorii de cooperatori. În realitate, drepturile cooperatorilor se reduceau cu 80-90%
astfel rămânând datori pentru anul viitor.

Alte forme de cointeresare a cooperatorilor

În vederea permanentizării forŃei de muncă în cadrul aceleiaşi unităŃi cooperatiste, al aceluiaşi sector
de activitate, cooperatorii care lucrează în zootehnie, legumicultură, viticultură, pomicultură, cei calificaŃi în
diferite meserii, precum şi cei care exercită funcŃii de conducere şi de execuŃie tehnice, economice şi de altă
specialitate, administrative şi de servire beneficiază de spor de vechime neîntreruptă, care se ridică la 2-8%
din mărimea retribuŃiei de bază.
Cooperatorii care îndeplinesc funcŃia de preşedinte, vicepreşedinte scos din producŃie, şef de fermă
sau de brigadă şi sunt retribuiŃi de cooperativa agricolă, primesc de la stat o indemnizaŃie lunară, a cărei
mărime depinde de gradul de organizare a unităŃii şi de puterea ei economică, de răspunderea lor pentru
îndeplinirea sarcinilor de producŃie, de realizarea obligaŃiilor la fondul de stat. Persoanele din conducerea
CAP-urilor primeau sporuri la salariu proporŃionale cu cantitatea de produse agricole contractate şi livrate
fondului de stat. De aceea de cele mai multe ori aceste persoane contractau cantităŃi care depăşeau
capacităŃile de producŃie şi livrau la fondul de stat până la ultimul bob de grâu şi de porumb. La sfârşitul
anului când Ńăranii veneau să-şi ridice cantităŃile de produse agricole cuvenite pentru munca depusă erau
 łăranul Român 14
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
trimişi în Insula Mare a Brăilei să adune din zăpadă porumbul rămas necules şi să-şi primească cele 60 kg
de porumb boabe garantate de Decretul 362/1981.
Cooperativa agricolă de producŃie acordă specialiştilor agricoli şi contabilului şef, retribuŃii de stat,
pentru contribuŃia lor la realizarea planului de producŃie, o retribuŃie egală cu până la 15% din echivalentul
normelor de muncă calculate pentru funcŃia de preşedinte. Specialiştii agricoli retribuiŃi de stat şi care sunt
preşedinŃi de cooperative şi îndeplinesc totodată atribuŃiile inginerului şef, primesc o retribuŃie până la 25%
din echivalentul normelor de muncă, calculate pentru funcŃia de preşedinte, în raport cu realizarea producŃiei
nete.
De asemenea, cooperatorii precum şi mecanicii agricoli încadraŃi în staŃiunea pentru mecanizarea
agriculturii care, pe lângă activitatea desfăşurată în producŃie, exercită şi funcŃia de conducător de echipă,
beneficiază, din partea cooperativei agricole, de un spor de până la 10% din retribuŃia de bază, respectiv
tarifară.
Sursa principală de constituire a fondului de consum personal al cooperativei agricole este
valorificarea producŃiei contractate cu organizaŃiile de stat sau cooperatiste specializate. În acelaşi timp,
pentru a asigura participarea la muncă a cooperatorilor în tot cursul anului, creşterea gradului de ocupare a
acestora până la 300 de zile pe an, cooperativele agricole de producŃie dezvoltă sectoarele de producŃie
industrială, de construcŃii şi prestări servicii, care valorifică raŃional şi eficient resursele materiale şi umane
existente; totodată, se amplifică participarea cooperatorilor la activitatea altor unităŃi agricole cooperatiste şi
de stat, care nu dispun de forŃă de muncă suficientă, la lucrările pe şantiere de construcŃii, exploatări
forestiere şi alte activităŃi.
În situaŃia în care fondurile proprii destinate retribuŃiei după muncă nu asigură retribuirea cel puŃin la
nivelul minim garantat, cooperativele sunt sprijinite de stat, prin acordarea de credite speciale, fără dobândă,
care se rambursează pe măsura valorificării producŃiei. A fost doar propagandă care nu corespundea
adevărului. În realitate CAP-urile au fost înglodate în datorii pentru că statul stabilea preŃurile la input-uri şi
preŃul de achiziŃie al produselor agricole. În momentul votării Legii 18/1991 a fondului funciar toate CAP-
urile din România erau îndatorate la bănci.
Stimularea materială a Ńărănimii cooperatiste este organic legată de creşterea răspunderii materiale
personale. Remunerarea în raport cu, munca şi rezultatele obŃinute şi răspunderea materială constituie două
laturi inseparabile ale cointeresării materiale, prin care se asigură întărirea disciplinei în muncă, formarea
unei noi atitudini faŃă de avutul obştesc, creşterea nivelului conştiinŃei socialiste a cooperatorilor.(!?) Să fie
oare vorba de acele condamnări ale Ńăranilor în regim de urgenŃă o lună închisoare pentru un ştiulete de
porumb furat (produs pe pământul lui şi cu munca lui).
În vederea desfăşurării normale a activităŃii unităŃilor cooperatiste, a întăririi răspunderii faŃă de
muncă, adunarea generală stabileşte sarcini precise ce sunt înscrise în angajamentul încheiat între subunitate
şi formaŃia de muncă. Cooperatorii apŃi de muncă, care din motive nejustificate nu-şi îndeplinesc în timp
obligaŃiile asumate, au o participare sporadică la muncă, aduc prejudicii avutului obştesc suportă
răspunderea materială a faptelor lor. Prin Decretul 362/1981 pentru încălcarea acestor prevederi puteau fi
condamnaŃi la închisoare de la 2 la 5 ani. În acest sens, Statutul cooperativei de producŃie şi Legea retribuirii
muncii în unităŃile agricole cooperatiste prevăd următoarele sancŃiuni disciplinare:
- refacerea fără plată a lucrărilor de calitate necorespunzătoare ori suportarea pagubelor, în cazul când
acestea nu mai pot fi refăcute;
- reŃinerea până la 10% din retribuŃia cuvenită pentru munca prestată (în realitate din start la mecanizatori şi
specialişti li se oprea preventiv 20% din salariu);
- pierderea dreptului de retribuŃie suplimentară în anul respectiv;
- pierderea sporului de vechime neîntreruptă, pentru perioada în care au absentat nemotivat de la muncă;
- diminuarea indemnizaŃiei primite de la stat;
- pierderea pe timp limitat a dreptului de a obŃine lot în folosinŃă personală sau retragerea acestuia în timpul
anului;
„Sporirea cointeresării materiale a cooperatorilor asigură consolidarea economică a cooperativei
agricole, legătura nemijlocită între efortul depus şi nivelul retribuŃiei, contribuind astfel la dezvoltarea
 łăranul Român 15
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
agriculturii cooperatiste şi la ridicare continuă a bunăstării materiale şi spirituale a Ńărănimii
cooperatiste.” Astfel sistemul comunist justifica exploatarea nemiloasă a Ńăranului român.

CorelaŃia dintre productivitatea muncii şi retribuŃia medie nominală

„CorelaŃia dintre productivitatea muncii şi retribuŃia medie nominală constituie o legitate a
reproducŃiei lărgite, a cărei esenŃă constă în creşterea mai rapidă a productivităŃii muncii comparativ cu
creşterea retribuŃiei medii nominale. Respectarea acestei legităŃi economice reprezintă o condiŃie
primordială pentru asigurarea dezvoltării de ansamblu a economiei naŃionale, sporirea bunăstării oamenilor
muncii, realizarea îmbinării intereselor generale cu cele personale.
CorelaŃia dintre productivitatea muncii şi retribuŃia medie nominală necesită determinarea unor astfel
de raporturi cantitative, care să asigure o optimizare a ritmurilor lor de creştere. Optimizarea ritmurilor de
creştere a productivităŃii muncii şi a retribuŃiei medii nominale, în expresia ei generală, înseamnă găsirea
unei astfel de proporŃii prin care să se asigure, pe o perioadă mai îndelungată, o dezvoltare rapidă a
producŃiei sociale, concomitent cu creşterea maxim posibilă, în condiŃiile date, a nivelului de trai al
membrilor societăŃii.
Determinarea unui astfel de raport optim necesită o delimitare precisă a factorilor de creştere a
productivităŃii muncii şi care influenŃează în mod diferit şi mărimea retribuŃiei nominale. Unii factori –
ridicarea calificării forŃei de muncă; ponderea lucrătorilor direct productivi în totalul personalului încadrat;
folosirea completă a timpului de muncă; nivelul intensităŃii muncii – exprimă contribuŃia nemijlocită a
lucrătorilor dintr-o anumită unitate economică. Aceşti factori influenŃează latura abstractă a muncii, duc la
creşterea valorii nou create. AlŃi factori – progresul tehnic; gradul de dezvoltare a ştiinŃei şi aplicabilitatea
ei; volumul şi eficienŃa folosirii mijloacelor de producŃie; specializarea şi cooperarea în producŃie –
afectează în deosebi latura concretă a muncii, ducând la sporirea volumului fizic al producŃiei create. Aceşti
factori depind nu numai de cantitatea şi calitatea forŃei de muncă, ci şi de dezvoltarea generală a producŃiei
sociale. De aceea, efectul economic al utilizării lor trebuie să fie împărŃit între lucrători şi societate.
În dependenŃă de intensitatea acŃiunii acestor factori, în diferite perioade, se stabileşte şi mărimea
raportului dintre ritmul de creştere a productivităŃii muncii şi cel al retribuŃiei medii nominale. Când asupra
productivităŃii muncii au o acŃiune mai puternică factorii din prima grupă, diferenŃa este mai mică, ritmurile
de creştere fiind mai apropiate. Din contra, când productivitatea muncii creşte îndeosebi pe seama factorilor
din a doua grupă, diferenŃa între cele două ritmuri de creştere va fi mai mare.
InfluenŃa factorilor din această ultimă grupă se concretizează atât în creşterea înzestrării tehnice, cât
şi în eficienŃa netă a folosirii fondurilor fixe productive. Drept urmare, în stabilirea corelaŃiei la nivelul
unităŃii economice trebuie să se respecte următoarele condiŃii:
ŕ ≤ ēn , unde:
ŕ = indicele de creştere a retribuŃiei medii nominale;
ēn = indicele de creştere a eficienŃei nete a folosirii fondurilor fixe productive;
Deci, în condiŃiile în care ēn este influenŃat atât de factori din prima grupă cât şi din a doua , ŕ trebuie
să fie mai mic; ŕ poate fi cel mult egal, atunci când ēn este rezultatul exclusiv al factorilor din prima grupă.
De aceea, în determinarea mărimii optime a devansării se va avea în vedere creşterea productivităŃii muncii
pe seama factorilor din grupa întâi. În consecinŃă, este necesar să se compare creşterea retribuŃiei medii
nominale cu coeficientul de devansare a înzestrării tehnice de către productivitatea muncii (K), unde
înzestrarea tehnică a muncii este F (Z).
N

K= W1 : Z1 şi deci ŕ ≤ W1Z0
W0 Z0 W0Z1
unde: W – productivitatea muncii
 łăranul Român 16
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
Dar în practica economică, pe lângă aceşti factori este necesar să se Ńină seama şi de alŃi factori care
impun respectarea restricŃiei:

ŕ < ēn şi ŕ < W1Z0

W0Z1 ...”
Sursa „Economia Politică a Socialismului, Academia de Studii Economice, Bucureşti, Catedra de
Economie Politică, 1977.”

Cu asemenea formule „ştiinŃific determinate” se stabileau cei 2 lei la ziua muncă a Ńăranului român şi
100 lei pensie, încât bieŃii oameni, sătui de atâta „milă comunistă”, şi-au părăsit gospodăriile, satele,
familiile şi au plecat pe şantiere, necalificaŃi, fierari betonişti, dulgheri, paznici pe la poarta
întreprinderilor… că nu mai vedeau nici un viitor pentru ei şi pentru copiii lor.
„Bani, bani, bani, strigă Ceauşescu şi el trimite corpuri disciplinare (comandamente judeŃene pentru
strângerea recoltei, umplând satele de activişti de partid şi miliŃieni care nu s-au văzut la arat, discuit, prăşit,
dar trebuiau să fie prezenŃi la recoltare ca nu cumva vreun bob de cereale să rămână în sate. Pentru aceasta
trimetea în mod obligatoriu la sate elevi, studenŃi, militari, angajaŃi ai întreprinderilor din mediul orăşenesc)
contra Ńăranilor care nu vor să moară de inaniŃie şi introduce cartele de pâine şi alimente, împărŃind din nou
omenirea în trei categorii după productivitatea fiecăruia: acei care pot suferi puŃin de foame, acei care pot să
sufere mai mult şi acei care trebuie să moară.” Trebuiau achitate urgent împrumuturile contractate la FMI
pentru investiŃiile făcute în Mauritania, 800 milioane dolari, extragere şi concentrare a minereurilor de fier,
deşi se aflau la peste 400 km de Oceanul Atlantic şi lipseau căile de transport şi portul mineralier necesar.
Trebuiau achitate investiŃiile făcute în Algeria pentru extragere şi concentrare a minereurilor de fier,
investiŃiile făcute în Egipt, 1,3 miliarde dolari, pentru fabrica de tractoare şi fabricile de ciment, investiŃiile
făcute în Irak, 3 miliarde dolari, pentru sonde, rafinării şi autostrăzi, investiŃiile făcute în Siria pentru sonde,
rafinării, autostrăzi şi orezării. Nu ştim pe ce baze s-au făcut investiŃiile în Libia, Golful Goa (India) şi
Magnitogorsk ( Kazahstanul de astăzi) şi în alte Ńări ale Lumii a III-a, Ńări pe care Ceauşescu le-a iertat de
datorii (Irakul a fost iertat de datorii de guvernele post revoluŃionare la presiunea SUA – nu ştim de ce) dar
noi românii trebuia să achităm împrumuturile la FMI şi BERD. Şi numai Ńăranii puteau să le achite. Pentru
că industria românească lucra doar cu CAER prin clearing, calculat prin rubla convertibilă.

Agricultura în Ńările subdezvoltate

Noi nu ştim cine şi de ce au distrus agricultura românească. Presupunem că au fost reprezentanŃi ai
marilor monopoluri străine care au vrut să transforme România din mare producător agricol în importator.
Monopolurile îşi impun dominaŃia şi asupra întreprinderilor mici şi mijlocii; ele exploatează pe căi
specifice pe micii producători de mărfuri. Agricultura reprezintă cadrul cel mai propice pentru exprimarea
succintă a raporturilor dintre monopoluri şi producătorii mici şi mijlocii.
Un prim aspect, specific, este fuziunea capitalului monopolist cu monopolul proprietăŃii private
asupra pământului. Procesul este rezultatul unui compromis între două categorii distincte de exploatatori, cu
scopul dominării asupra producătorilor direcŃi din agricultură şi a exploatării suplimentare a celorlalte
categorii de muncitori. El se desfăşoară pe trei căi:
- cumpărarea de terenuri agricole de către deŃinătorii capitalului monopolist;
- pierderea de către proprietarii funciari a dreptului de proprietate asupra unora din terenurile ipotecate la
monopolurile bancare, de asigurări, etc., ca urmare a neachitării la scadenŃă a creditelor primite;
- cumpărarea de către marii proprietari funciari de acŃiuni la diferite monopoluri;
O altă particularitate a dominaŃiei monopolurilor în agricultură constă în faptul că producătorii
agricoli direcŃi sunt exploataŃi, în principal, de monopolurile neagricole. Aceasta înseamnă că dominaŃia şi
exploatarea de către monopoluri se realizează aici pe căi indirecte: depozitare, prelucrare, comercializare,
 łăranul Român 17
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
credit, etc. De fapt, acestea sunt căile prin care au fost şi sunt exploataŃi micii producători din toate
sectoarele de activitate.
Monopolizarea achiziŃionării produselor agricole reprezintă una din aceste căi. Fermierii mici şi
mijlocii nu au posibilitatea să-şi desfacă de sine stătător producŃia. Gospodăriile agricole „de familie” sunt
obligate să vândă mărfurile câtre monopolurile industriale (specializate în morărit, în industrializarea
laptelui, a cărnii) sau către monopoluri comerciale interpuse. Între monopoluri şi gospodăriile Ńărăneşti se
formează o serie de relaŃii (interpuşi), prin intermediul cărora primele îşi impun dominaŃia lor.
Creditul este un alt instrument al dominaŃiei monopolurilor asupra agriculturii. Marile societăŃi bancare
reuşesc ca prin acordarea creditului să impună o serie de condiŃii, faŃă de producătorii agricoli, sustrăgând de
la ei o masă importantă de valoare nouă. În condiŃiile actuale, nevoile de credite ale agricultorilor cresc
considerabil. Pe o astfel de bază creşte şi premiza intensificării exploatării monopolist-bancare. În ultimul
timp monopolurile au pătruns puternic în agricultură impunându-şi şi aici dominaŃia lor directă. Există mari
monopoluri agricole care şi-au plasat capitalurile în ramura culturii plantelor şi a creşterii animalelor. Astfel
câteva sute de mari corporaŃii agricole concentrează în mâinile lor circa 10% din producŃia agricolă a Ńării.
O formă de dominaŃie a monopolurilor în agricultură este aşa-numita integrare verticală. Anumite
activităŃi agricole sunt încadrate în complexele industrial agrare. Integrarea verticală presupune concentrarea
în mâinile monopolurilor a întregului proces de producŃie şi de desfacere a produselor agricole. Din 1992 s-
au importat cantităŃi uriaşe de zahăr brut din China şi nu numai. Dacă fabricile de zahăr din România au mai
avut ceva de lucru, oricum Ńăranii nu au mai fost stimulaŃi să cultive sfeclă de zahăr. Falimentarea fabricilor
de Ńigarete româneşti bazate pe tutun românesc (prin inginerii financiare) au dus la dispariŃia cultivării
tutunului în multe regiuni ale Ńării, în special în zona colinară, unde din cauza fertilităŃii scăzute a solului
reprezenta singura sursă de venit a Ńăranului român.
„Integrarea verticală reprezintă, la prima vedere, un acord între monopolurile din industria uşoară şi
alimentară, pe de o parte, şi fermierii, gospodăriile agricole pe de altă parte. În aceste acorduri se înscriu
obligaŃiile şi drepturile celor două părŃi. Fermierii se angajează să de anumite cantităŃi de produse agricole,
de calitatea convenită şi la preŃurile fixate. Ei primesc unele mijloace de producŃie, furaje, credit. În anumite
cazuri se prevede şi acordarea de avansuri săptămânale fermierilor. Din venitul încasat, fermierii achită
creditul primit, împreună cu dobânda aferentă, plătesc costurile serviciilor prestate, etc.” Dacă în alte Ńări,
aceasta este o formă de exploatare indirectă, la noi oricum lipseşte cu desăvârşire orice tip de acorduri.
Ministrul Agriculturii declară cu nonşalanŃă că suntem într-o economie de piaŃă şi dânsul nu se poate
amesteca în stabilirea preŃurilor produselor agricole lăsându-ne neajutoraŃi pe mâna escrocilor.
Integrarea verticală reprezintă, pe de o parte, una din formele de organizare a producŃiei agricole în
concordanŃă cu cerinŃele progresului tehnico-ştiinŃific, o formă de adaptare a agriculturii parcelare la aceste
cerinŃe. Pe de altă parte, ea este folosită de monopoluri pentru a-şi impune dominaŃia asupra micilor
producători. În măsura în care această ultimă latură se realizează, micii fermieri sunt transformaŃi de fapt,
într-un fel de salariaŃi ai monopolurilor, în „muncitori la domiciliu”. Micii producători agricoli pierd astfel,
parŃial sau total, independenŃa lor economică.
O importanŃă deosebită în direcŃia lichidării subdezvoltării o are rezolvarea problemei agrare, lupta
dusă pentru înzestrarea tehnică a acestei ramuri în vederea creşterii producŃiei agricole. Studiul realităŃilor
economice actuale arată că structurile agrare se prezintă, adesea în mod diferit, chiar în interiorul unei Ńări,
de la o zonă la alta. Starea şi evoluŃia agriculturii sunt rezultanta acŃiunii contradictorii a diferiŃi factori:
relaŃiile economice şi sociale existente; gradul de dezvoltare a industriei şi posibilitatea de procurare a
mijloacelor tehnice; calitatea forŃei de muncă; gradul de dezvoltare a ştiinŃei agricole; posibilităŃile de
realizare avantajoasă a produselor agricole; factorii naturali.
În general, agricultura Ńărilor slab dezvoltate (cum a ajuns România în 2006) deşi constituie
principala ramură de producŃie, se caracterizează printr-o productivitate scăzută, o insuficientă diversificare
a producŃiei, penuria mijloacelor tehnice avansate şi a braŃelor de muncă cu o calificare corespunzătoare,
metode rudimentare de cultivare a pământului.
Nivelul scăzut de dezvoltare a forŃelor de producŃie în agricultură este determinat de structura
proprietăŃii asupra pământului, cu totul inadecvată economiei de piaŃă. ProprietăŃile de 3-5 ha pot asigura
doar o agricultură de subzistenŃă. ApariŃia micro-fermelor şi fermelor de 30-50 ha prin cumpărarea
 łăranul Român 18
Uniunea Europeană lărgită - unitate în diversitate -
terenurilor agricole sau arendare este o necesitate indispensabilă pentru a asigura un nivel de trai decent
cultivatorului direct şi o aprovizionare a pieŃii cu produse agricole de calitate.
În agricultura românească, mica proprietate Ńărănească, slabă din punct de vedere economic, supusă
unui proces continuu de fărâmiŃare trebuie să compenseze marea proprietate capitalistă care nu există decât
embrionar şi proprietatea de stat aflată într-un avansat stadiu de degradare.
Accesul tinerilor fermieri la credite şi sprijin logistic din partea statului şi a Uniunii Europene, poate
să favorizeze dispariŃia structurilor anacronice, pământuri fără Ńărani şi Ńărani fără pământuri. Neglijarea
producŃiei agroalimentare agravează situaŃia Ńăranilor în condiŃiile exploziei demografice urbane. Datorită
structurilor perimate, creşterea mai rapidă a populaŃiei faŃă de cea a producŃiei agricole globale a făcut ca
producŃia agro-alimentară să înregistreze un regres: în ultimii 10 ani România a devenit mare importator de
produse alimentare deşi deŃine 10 milioane ha teren arabil. Gospodăriile rurale sunt extrem de sensibile la
orice fluctuaŃie a preŃurilor pe piaŃă, care se reflectă negativ în întreaga viaŃă economică a familiei şi a Ńării,
de natură să provoace o acută lipsă de mijloace valutare în vederea acoperirii importurilor şi să lovească în
nivelul de trai al populaŃiei.
Oricum, fără o schimbare radicală a relaŃiilor agrare arhaice nu este posibilă rezolvarea problemei
agrare şi dezvoltarea agriculturii. Doar reforme agrare structurale, efectuate în folosul Ńărănimii, cu
participarea directă a acesteia, pot scoate agricultura din starea de stagnare în care se află şi pot imprima
dinamismul cerut de o economie modernă.

Cum ?
Cum să-i ajuŃi
Când nu vor ajutaŃi,
Cum sa-i iubeşti
Când nu pot fi iertaŃi
Cum sa-i împaci cu gândul fericirii
Când au pierdut de mult rostul iubirii.
Cum sa îi faci să-şi recunoască fapta
Cum sa îi faci să îşi primească plata,
Cum să ajungi ca tu sa fii mai bun
Cum să ajungi
Când toŃi te cred nebun
Manole Silviu