( n filosofia medievala) Ceea ce s-ar afla dincolo de o limita sau de un nivel dat. Astfel, scolasticii acordau caracter t. conceptelor cu valabilitate nelimitata, numita de ei si transcendentala. Astfel de transcendentalii erau res (lucrul), ens (ceea ce exista), verum (adevarul), aliquid (ceva) etc. T. nu tine de o clasa de obiecte, ci presupune un principiu exterior si superior acesteia, deosebindu-se astfel de ceea ce este imanet. Pe aceasta baza, t. a fost considerat o realitate superioara lucrurilor individuale, inteligentei obisnuite, nivelului umanitatii, fiind identificata de Berkeley cu divinitatea. 2.(n filosofia lui Kant) Ceea ce este dincolo de lumea empirica.Termenul desemneaza, din punct de vedere antalogic si gnoseologic, fie realitatile care nu pot deveni obiecte ale experientei (lucrurile n sine), fie ideile care nu se pot aplica n cadrul cunoasterii experimentale (de ex. Idea de Dumnezeu, de suflet).
Antony Flews-Dictionar de filosofie si logica, ed. Humanitas, Bucuresti 2006
