Sunteți pe pagina 1din 24

1. Cultura gladiolelor.

Descrierea speciei
Gladiolele sunt plante perene, erbacee, ce depasesc 1,5 m inaltime. In pamint prezinta un tuberobulb, organul de inmagazinare a substantelor de rezerva, cunoscut de cultivatori sub numele de ,,ceapa, globulos sau plat, acoperit cu tunici de culori diferite: brun, roz, etc., ce prezinta fibre paralele sau in retea, spre virf, pe toata lungimea.

Gladiolus cardinalis Gladiolele sunt plante care urmeaza un tipar regulat de dezvoltare. La inceput, produc un numar de frunze alungite, in general 8-9 frunze. Din acestea, la inceput, 4 sau 5 sunt prinse de nodurile inferioare ale axului care formeaza noul tuberobub, celelalte se dezvolta in lungul tijei florale.Tuberobulbii care au dimensiuni pentru inflorire, intotdeauna initiaza flori. In cazul in care plantele nu ajung sa infloreasca, florile initiate pier in anumite stadii de dezvoltare. Inflorescentele secundare se pot dezvolta din mugurii axilari de la a 3-a frunza superioara. Initierea (inducerea) inflorescentei incepe curind dupa plantare, cind lastarii au 30-40 cm lungime. Initierea individuala a florilor continua pina in stadiul de a 7-a frunza. Tuberobulbul gladiolei este compus din doua parti distincte: partea exterioara fin granulata, unde se face depunerea substantelor de rezerva si partea interna, tesutul fibros. La baza, tuberobulbul prezinta un strat rezistent. La inceput, volumul partii exterioare depaseste cu mult partea interna, dar acest raport se schimba pe masura formarii lastarilor si a bulbilor inlocuitori. Tuberobulbul este folosit pentru inmultirea vegetativa; el are proprietatea de a incolti cind conditiile sunt prielnice si de a da nastere la unul, mai rar doi tuberobulbi de inlocuire. Formarea bulbilor inlocuitori este conditionata de dezvoltarea intregii plante, de activitatea frunzelor si tulpinii.In afara tuberobulbului inlocuitor, din vechiul tuberobulb se formeaza tuberobulbili. Tuberobulbilii sunt invelii la exterior intr-o membrana destul de rezistenta, ca intr-o capsula. In mod obisnuit, pe o planta se formeaza 20-30 bulbisori, iar in cazuri rare, 200-300 sau chiar mai multi bulbisori. Tulpinile aeriene ale gladiolelor,in majoritatea cazurilor solitare, mai rar ramificate, sunt invelite la baza in citeva frunze, ca intr-o teaca tubulara. Ele se dezvolta din muguri aflati pe tuberobulb la subsuoara solzilor. Frunzele gladiolelor au forma de sabie si prezinta nervuri paralele care ies in relief.

Inflorescenaa este un spic cu flori asezate unilateral sau bilateral (pe unul sau doua rinduri). Numarul florilor in inflorescenta variaza intre 2 si 12 la speciile salbatice si peste 20 la soiurile cultivate. Marimea florilor este foarte diferita. Speciile salbatice prezinta un diametru redus al florii, 24 cm, comparativ cu cele cultivate, ale caror flori au diametrul in jur de 20 cm. Deschiderea florilor in inflorescenta se face esalonat, incepind cu cele de la baza. Floarea tipica speciilor salbatice se caracterizeaza prin forma neregulata a petalelor si rasfringerea accentuata a pilniei. Acesta forma s-a pastrat la: Gladiolus gandavensis, Gladiolus childsii, Gladiolus primulinus. Caracteristic pentru aceste specii este si coloritul florilor cu diverse ornamentari si pete pe petale, de obicei pe petalele inferioare (de tip bimaculatus sau trimaculatus). Pentru soiurile mai evaluate este caracteristica disparitia petelor sau prezenta unei singure pete (monomaculatus). In afara modificarilor de culoare si forma, pe scara evolutiei florilor se observa schimbari de forma a petalelor sub aspectul dintarii lor sau a aparitiei soiurilor involte, cu petale multe si dese. Cresterea numarului de petale la gladiolele involte se face prin metamorfozarea staminelor sau pistilului. Gladiolele sunt receptive la polenizarea straina, prin vint si insecte. Fructul gladiolelor este o capsula uscata cu 3 lojii ce se deschid prin 3 valve, ridicind acoperisul in mijlocul lor. Semintele sunt numeroase, in fiecare capsula exista 20-30 bucati, de culoare bruna-aurie, avind de jur imprejur o aripioara. Sunt specii fara aripioare. Maturarea semintelor coincide cu maturarea bulbilor, planta pregatindu-se astfel pentru perioada de repaus. Radacinile sunt mici, aproape uniforme, in numar de cca 30. Ele se formeaza la periferia bulbului, in jurul lui si patrund in sol pina la adincimea de 35 cm. Specific gladiolelor este formarea a doua straturi de radacini, primul din vechiul bulb, urmatoarele din bulbul inlocuitor. Primele radacini formate pe seama vechiului bulb sunt mai groase (6 mm diametru) si mai lungi fata de urmatoarele. Dezvoltarea radacinilor pe bulbul tinar se face superficial, cu 2-3 cm deasupra vechilor radacini. In acest fel gladiolele au posibilitatea exploatarii complete a unui strat de sol de 35 cm grosime.

2. Clasificarea gladiolelor
Se cunosc cca 250 specii spontane si cultivate. Ca majoritatea plantelor din cultura, gladiolele isi au originea in speciile salbatice. Acestea sunt raspindite in S-V Africii, Europei si al Asiei. Gladiolele actuale reprezinta hibrizi intre diferite specii spontane, precum si hibrizi ai hibrizilor obtinuti ulterior, cuprinse toate sub denumirea de Gladiolus hybridus. Datorita numarului mare de soiuri existente, s-au facut numeroase clasificari. In practica, se foloseste mult clasificarea soiurilor de gladiole dupa precocitarea infloririi si anume :

- Soiuri foarte timpurii, care infloresc la 70 de zile de la plantare. - Soiuri timpurii, care necesita peste 70 de zile de la plantare la inflorire. - Soiuri semitimpurii, care necesita 80 de zile de la plantare la inflorire. - Soiuri tirzii, care necesita 90 de zile de la plantare la inflorire. - Soiuri foarte tirzii, care necesita peste 90 de zile de la plantare la inflorire. Aceasta clasificare este foarte importanta pentru stabilirea perioadei optime de plantare. Dupa talia plantei, gladiolele se impart astfel: - gladiole pitice, 50-70 cm inaltime. - gladiole mijlocii, de 120 cm inaltime. - gladiole inalte, de peste 120 cm inaltime. Un alt criteriu folosit la clasificarea gladiolelor este culoarea florilor. Cele mai apreciate si raspindite sub aspectul culturii sunt gladiolele rosii cu diverse nuante spre oranj sau violaceu, apoi gladiolele roz, albe si galbene.

3. Soiuri de gladiole
Gladiolele, flori foarte apreciate pe plan mondial, formeaza o cultura raspindita in multe zone geografice. Ca urmare, numarul soiurilor este foarte mare si, bineinteles, in continua crestere. Cea mai mare parte din cultura o detine grupa Gladiolus hybridus. Criteriile de apreciere a soiurilor sunt variate. Cele mai folosite sunt urmatoarele: - precocitatea la inflorire - marimea si culoarea florilor - inaltimea tijei florale - numarul de flori deschise simultan - durata de pastrare a florilor in apa. Culoarea florilor joaca un rol important. Astfel francezii apreciaza florile unicolore: alb pur, rosu, roz, etc., dimpotriva, englezii apreciaza soiurile bicolore, ca rosu cupete galbene, albastre, etc. Americanii cultiva mai mult soiurile ce au culoarea galbena, bleu, violet.

Gladiolus nova lux

4. Importanta culturii de gladiole


Gladiola este o floare cultivata mai putin pentru decorul gradinilor si mai mult pentru producerea de flori taiate. Ca importanta si pondere, in cultura de cimp, se situeaza pe un loc sensibil egal cu cel al crizantemei ori lalelei. Face parte din sortimentul de baza al speciilor cu inflorire vara. Inflorescetele viguroase, florile mari si variat colorate, durata mare de pastrare in apa, inmultirea usoara, alaturi de alte insusiri, sunt tot atitea calitati care ii confera un loc de frunte in ierarhizarea speciilor dupa ponderea pe care o ocupa suprafetele cultivate. In tara noastra, situata pe acelasi loc ca si in alte tari, cultura gladiolelor este concentrata in jurul centrelor urbane mai mari. Din peste 1000 de soiuri intilnite in ultimele cataloage si lucrari de specialitate, o mare parte se cultiva si la noi, unele dintre acestea creatii romanesti, obtinute in institutele de cercetare.

5. Istoricul cercetarii asupra bolilor la gladiole


Gladiolele sunt plante cultivate din cele mai vechi timpuri, asociate imaginii victoriei si purtate la gat drept amulete de catre soldati in timpuri stravechi. Au fost cultivate de romani, greci, dar si de alte popoare si s-au obtinut mai multe variante. Se pare ca variantele cultivate ar fi originare din Africa, genul in intregime fiind greu de catalogat. Unii botanisti sustin ca ar exista peste 300 de variante. Printre primele selectii cunoscute este cea efectuata in jurul anului 1837 de catre Bedingauz, care a obtinut o grupa de soiuri de gradina, denumita Gladiollus gandavensis, care pana in jurul anului 1880 a ajuns la cca 200 variante. Fiind o planta apreciata de antici si purtata drept amuleta, s-a raspandit rapid. De altfel, la raspandire un rol important l-a jucat si adaptabilitatea destul mare. Gladiolele se dezvolta bine

pe solurile bogate in humus, usoare, permeabile, nisipo-lutoase si nisipo-argiloase (daca solul este prea nisipos este dificila cresterea, datorita greutatii mari a tulpinii si florilor care poate duce la prabusirea plantei in cazul in care nu exista o baza de sustinere solida). Nu suporta bine insa solurile foarte calcaroase si nici conditii de mediu extreme (de exemplu zone foarte aride sau extrem de umede, cu vanturi puternice etc). Umiditatea crescuta, precum si temperaturile scazute, duc la incetinirea cresterii si aparitia unor flori subdimensionate. De asemenea, favorizeaza dezvoltarea unor boli, ca si prezenta excesiva a azotului, care mareste sensibilitatea plantelor fata de diversi daunatori. Dat fiind interesul suscitat de aceasta planta, dar si unor probleme referitoare la cresterea si inmultirea ei, au fost desfasurate o serie de cercetari de-a lungul timpului, menite sa identifice acele probleme intalnite frecvent de cultivatori si se sa vina cu solutii pentru diversele boli. O situatie asemenatoare avem si in cazul stanjeneilor. Cunostiintele despre bolile plantelor au existat din vremuri vechi, iar de-a lungul veacurilor s-au acumulat, neintemeiate pe o conceptie logica despre cauzele si natura acestor procese. Studiul lor era marginit la putine descrieri si metode de combatere, mostenit din antichitate. In acest sens pot fi mentionate vechi scrieri despre bolile plantelor, din lucrarile religioase indiene si ebraice. Insemnari mai vaste si mai precise au ramas de la Aristotel, Teofrast, Pliniucel-Batran, Columelle, Ibn-al-Avam, dar mai tarziu se inmultesc, se grupeaza si sistematizeaza (Tournefort, M. Adamson), aparand cea mai insemnata lucrare despre aceste boli ale lui Zallinger: De morbis plantarum in 1979. Mai tarziu, I. Kuhn publica primul tratat despre bolile plantelor. Societatea se dezvolta rapid in secolul al XIX-lea, iar agricultura isi extinde toate ramurile, inclusiv cea ce se ocupa de cultura plantelor ornamentale. Dat fiind acest fapt, protectia plantelor de ornament devine necesara si apar astfel si primele preocupari in acest sens. La inceputul secolului al XX-lea apar cercetari asupra bolilor gladiolelor , boli cauzate de virusuri, bacterii si ciuperci. Virozele gladiolelor existau demult, dar se credea ca sunt cauzate de bacterii sau ciuperci. Astazi sunt bine cunoscute doua viroze: mozaicul alb-striat sau punctat al gladiolelor si mozaicul stanjeneilor. Bacteriozele au fost studiate si semnalate pe la inceputul secolului al XX-lea. In 1907 au fost publicate cercetarile lui Smith si Towsend despre Agrobscterium tumeficiens, care provoaca o forma de cancer al tuberculilor si coletului la gladiole. Alte studii asupra acestuia au mai fost efectuate de Boivin, Mesrobeanu, Riker, Beaufeld, Wright, Keit, Sagen (1930) si Hendrikson (1934). In 1913, Severini descrie bacteria Pseudomonas gladioli, parazita pe gladiole, iar mai tarziu McCulloch si Stapp descriu pe Pseudomonas marginats, ulterior obiect de studiu si pentru Uschinsky si Fermi (s-a observat ca in solutii produce un pigment fluorescent). In 1924 McCulloch a descris bacteria Xantomonas gumisundas (pentru gladiole). O alta bacterie care ataca gladiolele este Corynebacteriun fascians, descrisa prima oara in 1936 de Tilford si in 1942 de Dowson. In 1937, McCulloch si Downson descopera pe stanjenei bacteria Xantomonas tardicrescens, ce produce piticirea acestor plante. Au mai intreprins cercetari si Van Hall, decoperind pe stanjenei bacteria Pseudomonas iridis; Town care a descoperit pe gladiole si stanjenei Ervinia aroidease si Jonels si Hall, care au observat pe aceleasi plante bacteria Ervinia carvotovora. La noi in tara, bacteriozele gladiolelor au cosntituit obiect de studiu pentru M. Nagler de la I.C.C.A. (1960-1967).

Paraziti ai gladiolelor sunt insa si diverse ciuperci parazite, care produc micoze. Cercetari asupra lor au fost intreprinse de Pryal inca din 1909, el descriind simptomele unei boli a gladiolelor, fara insa a identifica si agentul patogen al bolii. Aceasta este produsa de ciuperca Fuserium oxysporium Schl. Var. gladioli Mass. In 1925 McCulloch izoleaza din cultura aceasta ciuperca pe care apoi o descrie in Olanda N. van Pooteron, iar in Anglia in 1927 si 1939 W.C.Moore. Acest agent patogen a mai starnit interesul si deci a mai fost studiat de Bellard in 1933, Dimock in 1937,1938 si 1948, Nelson 1941-1945, Lucia McCulloch in 1944 si Forsberg in 1959. Wallroth a descris boala produsa la gladiole de Stemphylium botryosum, iar la stanjenei pe Puccinie iridis. Impreuna cu Seccardo au descris rugina gladiolelor produsa de Heterosporum gracile. Ness descrie la randul sau boala produsa de ciuperca Alternarie tenuis, iar Boedjn in 1947 pe cea produsa de Curvularia lunata. Fischer descrie boala produsa de Rhizopus arhizus la diferite plante, printre care si gladiolele. Importante cercetari au fost desfasurate de McCulloch, Thom, A. Smith in 1924 asupra ciupercii Penicilium gladioli, paraziti ai gladiolelor. Ciuperca a mai suscitat interesul unor cercetatori precum J. Machacek (Canada), V. H. Elmer (Manhattan, SUA) in 1927, Lucia McCulloch (SUA), Wakefield si Moore (Anglia). Boala produsa de Sclerotinia gladioli a fost surprinsa de Drayt si Wehtz, iar Requien si Smith au intreprins cercetari asupra ciupercii Urocyantis gladioli. Boala provocata de Sclerotinia gladioli a fost descrisa de Drayt si Wehtz, iar Requien si Smith au intreprins cercetari asupra ciupercii Urocystis gladioli. Travet si Spess au studiat boala produsa de Ascochita gladioli, apoi Passerini a descris Puccinia gladioli si Septoria gladioli. In 1927, Timm a descris ciuperca Botrytis gladiolorum, iar C Massal a relatat manifestarile bolii produse de Septori iridis, in timp ce Person pe cea produsa de Botritis cinerea, care ataca toate speciile de irisi. Cooke descrie boala petelor negre, produsa de Mystrosporium polytrichum, Kuhn studiaza ciuperca Rizoctonia solani, care provoaca putrezirea gladiolelor. In tara noastra, inca din 1875, M. Fuss, in jurul Sibiului, pe tulpiinile de L. gramineea a observat ciuperca Vernicularia dematium, semnalata si la Cluj mai tarziu de Al Negru pe L. gramineea si I. spuria. In 1941, Traian Savulescu a descris la gladiole boala cauzata de Penicillinium gladioli (McCulloch si Thom), pe care a studiat-o amanuntit in perioada 1960-1965 M. Nagler. Traian Savulescu a semnalat, in 1959, prezenta ciupercii Alternaria tenuis pe gladiolele . In 1967, aceasta boala a fost studiata si de Valeria Barbu. Tot Traian Savulescu, in 1936, 1937, 1941 si 1942 , a semnalat si descris pe gladiole putregaiul uscat cauzat de ciuperca Oxysporium Schl. Var. gladioli Mass. Nicolas si Aggery in 1949 si 1955, descrie taciunii gladiolelor, produsi de Urocystis gladioli Requien, Smith, Ainsw. iar in 1959 si 1960 semnaleaza boala produsa de Stemphylium botryosum Wallr., pe gladiole. Boala provocata de Botrytis gladiolorum Timm este studiata de Martin Negler, in 1960, iar sapte ani mai tarziu de catre Valeria Barbu si I. Tudosescu. Pe gladiolele de la statiunea horticola Cluj, Szerkely, M. Olangiu si M. Petrescu au studiat fuzarioza gladiolelor. Aceeasi boala a mai fost studiata si de Negler.

Olga Savulescu si E. Eliade au descris la randul lor boala petelor negre, in 1958, boala produsa de Mystrosporium polytrichum Pers pe diferite plante ornamentale printre care si gladiolele. Au mai fost intreprinse cercetari inceodebi asupra diferitelor specii de iris, E. Topa (Heterosporium gracile si Vermicularia liliacearum, prima pe frunzele de I. phalophila, iar a doua pe frunze de pseudocyperus, la Suceava 27.07.1948), C. Sandu-Ville, A. Lazar si N. Hatman (Branchysporium gracile pe frunze de I halophila si Heterosporium iridis pumilae pe I. pumila), Al. Negru (Microsphaerella iridis si Macrosporium iridis pe frunze de Iridis sp.), iar impreuna cu I. Hodisan au semnalat ciuperca parazita Clamidosporium herbaceum, pe frunze de I. aphyla. Cercetari in acest sens au mai fost facute si de V. Bontea (Darluca iridis in uredosporii si teleutosporii de pe frunzele de I. halophyla). Cercetarile asupra bolilor la gladiole continua si sunt indicate masuri tot mai eficace pentru combaterea si prevenirea pagubelor enorme provocate culturilor.

6. Bolile gladiolelor
6.1 Virozele Mozaicul alb-striat sau punctat al gladiolelor. Este produs de Clorogenus callistephi, varianta californiana a lui Asteryellows, Annulus tabaci, Annulus zonatus si Cucumber mozaic (dupa P. Pirone), iar dupa Pape, de Phaseolus virus si Cucumis virus. Acelasi lucru il mentioneaza si I. V. Pop ca fiind o actiune combinata a mozaicului galben al fasolei si a virusului mozaicului ce afecteaza castravetii. O separare a acestor virusuri, pe bazasimptomelor, este destul de dificil de realizat, fiind realizata doar in conditii de laborator, de experti in virusulogie. Raspandirea Majoritatea virusurilor plantelor, printre care si cele mentionate, sunt tranportate de agenti precum afidele si cosasii, dar si de alte insecte ce devin purtatoare si care duc la o imprastiere pe o arie extinsa. Boala este astfel raspandita pretutindeni unde se cultiva gladiole: Germania, Anglia, Franta, Olanda, Norvegia, Suedia, Polonia etc. Simptome Pe frunze observam striuri, pete de culoare gri, albicioase sau verzi-galbui, dar uneori petele pot lipsi. Pe flori se pot de asemenea observa pete verzi-galbui, iar pe soiurile de culoare rosudeschis se observa pete purpurii, ingrosate si incretite. La alte soiuri, florile sunt mai deschise la culoare, tuberobulbii sunt mai alungiti si asimetrici. In cazul bolii, se intarzie cresterea plantelor, tuberobulbul se sclerozeaza sau nu se formeaza, iar daca boala se manifesta cu precadere pe partile aeriene, apare o vatamare prin basicare, usor de observat. Agentul patogen Boala este produsa de Phaseolus virus l si Cucumis virus l. Acestea sunt inactivate la temperaturi de 60-90 grade C (la o expunere de 10 minute). Puterea de infectare se pastreaza pana la dilutia de 1/1000-1/20 000. In vitro isi pastreaza viabilitatea timp de 24-32 ore, respectiv 1-2 zile, dar si mai mult. De la un an la altul, aceasta boala se transmite prin tuberobulbii infestati. Virusurile enumerate mai sus se deosebesc prin simptomele provocate plantelor.

Combaterea Plantele afectate trebuiesc indepartate, distruse prin ardere. Se recomanda cercetarea zonei, pentru evitarea cultivarii gladiolelor in zone in care s-a identiicat virusul mozaicului fasolei si al castravetilor. De asemenea, trebuiesc combatuti chimic vectorii acestor virusuri: pureci de plante, cosasi. 6.2 Cancerul gladiolelor Aceasta boala se poate observa oriunde se cultiva gladiole si apare si pe alte plante ornamentale, precum crizantemele, daliile, muscatele, trandafirii etc. Simptomele apar in regiunea coletului sau pe tuberobulbi, sub forma de excrescente sau tumori de marimea unui pumn de copil. Plantele stagneaza in crestere, deoarece tumorile ingreuneaza circulatia apei si a sarurilor minerale. Tesuturile putrezesc usor, devenind focare de infectie. Boala ataca toate soiurile de gladiole, indeosebi pe cele cultivate. Agentul patogen Boala este produsa de Agrobacterium tumefaciens (E.F.Smith si Townsend Conn, in 1942); Sin. Bacterium tumefaciens (Smith & Tows.; in 1907), Pseudomonas Tumefaciens (Smith & Tows.), Stevens 1913; Bacilus tumefaciens (Smith & Townsend, Israilsky, 1926), Phytomonas tumefaciens (Smith et Townsend, Lieske 1928). A fost izolat si studiat in America de catre Smith si Townsend intre anii 1904-1906, din tumorile de pe Chrysantemum frutescens (Margareta de Paris). Autorii mai sus amintiti au putut produce infectii experimentale cu bacteria izolata din tumorile de pe aceasta crizantema. Agrobacterium tumefaciens este o bacterie de 2,5-3 microni lungime si 0,7-0,8 microni grosime, cu un singur flagel polar, gram-negativa, neacido-rezistenta, asporogena, aeroba. Pe agar formeaza colonii translucide, albicioase, circulare. Reduce nitratii si produce H2S. Nu dezvolta gaze, nici indol, produce acizi din: glucoza, zaharoza, maltoza, xiloza, manoza. Nu lichefiaza gelatina si se dezvolta abundent in mediul Cohn, slab sau deloc in mediul Uschinsky. Coaguleaza laptele, fara sa-l clarifice. Se poate dezvolta pe un mediu cu pH minim 4, iar pH-ul optim este de 6,2. Poate sa supravietuiasca la o temepratura de 0grade C, optimum de temperatura fiind insa in jurul a 25-30grade, iar maximum la 37 grade C; moare la 50-51 grade C. Se gaseste in tesuturile plantelor, in spatii intracelulare, unde pluteste intr-o masa mucilaginoasa. De aici migreaza tot prin spatiile inter-celulare, formand cordoane lungi. S-a observat ca in tunorile batrane lipseste complet din tesuturi. La plante se formeaza tumori metastazice care s-ar explica prin migrarea bacteriilor in spatiile intercelulare. Agrobacterium tumefaciens produce o endotoxina care prin moartea bacteriilor este pusa in libertate si migreaza in planta mai ales prin intermediul plasmodesmelor. Intre efectul rpodus si numarul bacteriilor este o disproportie mare. Cauzele formarii cancerului sunt discutabile. Smith constata ca in tumori se gasesc acizi organici (tartric, malic etc), in proportie sporita. Acesti acizi ar determina o diviziune repetata si haotica a celulelor, al carei efect ar fi formarea tumorii. Celulele rezultate in urma acestor diviziuni nu au nici o orientare, fusul nuclear fiind dispus in diverse directii. Warburg observa ca schimbul de gaze din tumori produce o asfixie in tesuturi, din lipsa de oxigen si provoaca diviziunea haotica a celulelor. Nu se poate preciza daca aceste fenomene sunt cauze reale sau sunt de fapt la randul lor efectul unor alte fenomene. Tot Smith a emis ipoteza ca bacteriile produc o endotoxina pe care o elibereaza la moartea lor. Aceasta endotoxina a fost evidentiata

mai tarziu la Institutul Dr. I. Cantacuzino de Boivin si colaboratorii sai (1935), determinandui-se compozitia chimica. Endotoxina este un compus glucido-lipidic, cele doua componente ale sale putand fi separate. Componenta lipidica ar explica toxicitatea, iar cea glucdica ar explica specificitatea endotoxinei. Aceasta endotoxina provoaca formarea hipertrofiilor chiar in dilutie de 1/6000 (cu ea inoculata la Heliantus annus s-au obtinut tumori mari, asemenea celor provocate de Agrobacterium tumefaciens). Structura acestor tumori este identica. Endotoxina poate migra prin tesuturi prin itnermediul plasmodesmelor, formand tumori metastatice. Combatere Trebuiesc evitate solurile umede si terenurile pe care a fost semnalata anterior boala. De asemenea, trebuiesc evitate ingrasamintele pe baza de azot, ca si ranirea tuberobulbilor la plantare si mocirlirea lor intr-un terci de lut amestecat intr-o soluti de Ceresan, Germisan 0,5%. Trebuie sa se dezinfecteze pamantul din rasadnite sau sere, sau din straturile de inmultire, cu 37 zile inainte de semanat sau plantat, prin udare cu una din solutiile amintite (10 l/m patrat), urmata de afanare pana la o adancime de 15-20 cm. 6.3 Bacterioza gladiolelor Boala este produsa de bacteria Pseudomonas marginata(McCulloch & Stapp). Ea produce mari pierderi de flori si tuberobulbi. Raspandire Se intalneste in SUA, Canada, Argentina, Australia, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Olanda, Anglia, Finlanda, Italia si Romania unde a fost pentru prima data observata in 19421943, apoi in 48-49, 58-59, in imprejurimile Bucurestiului. In 1959-1960 a fost observata de Martin Nagler in Gradina Botanica si la Institutul de Cercetari Horticole, precum si la statia experimentala a I.C.H.V. Tiganesti de la Gradina Botanica din Cluj, la statiunea I.C.H.V. Cluj si in comuna Simnic, judetul Sibiu. Simptome Boala se manifesta pe frunze si tuberobulbi. Pe frunze apar puncte brune, mici, si in locul lor tesuturile se necrozeaza. Prin crestere si extindere se unesc, formand zone necrotice, alungita in directia nervurilor, iar in dreptul lor tesuturile sunt adancite. Pe margini se observa o culoare cenusie, delimitata de o margine brun-rosietica. In interiorul acestor tesuturi se afla o materie mucilaginoasa, bogata in bacterii. Aceste semne apar mai numeroase la baza, iar pe timp umed cuprind repede intreaga frunza. De pe frunzele externe, trece in conditii favorabile pe cele interne, unde produce un adevarat putregai umed. La atac puternic si timpuriu, planta cade si baza brun-inchisa e cuprinsa de un putregai umed sau uscat, in functie de umiditatea atmosferica. Deci, simptomele depind foarte mult de conditiile atmosferice. Pe bulbi se observa simptome caracteristice. Sunt atacate frunzele exterioare ale tuberobulbilor, formandu-se pete ovale, brune mai intai, apoi negricioase. In dreptul lor, tesuturile sunt distruse. Infectia inainteaza, patrunzand in bulbul propriu-zis si formeaza adancituri galbui, apoi brune, de 3-10 mm. Majoritatea adanciturilor au 7 mm in diametru si 2-3 mm in adancime. Tesutul din aceste portiuni adancite este tare, lucios si se desprinde usor, ca niste dopuri caracteristice bolii. Aici pot aparea exudate mucilaginoase care prin uscare acopera depresiunea cu un lac uscat. Adeseori se lipesc cu bulgarasi de pamant.Bacteria ataca majoritatea speciilor de gladiole.

Agentul patogen Boala este produsa de bacteria Pseudomonas marginata (McCulloch & Stapp). Face parte din tribul pseudomonadae, familia Pseudomanadaceae, sub-ordinul Asporales, ordinul Eubacteriales, clasa Schyzomicetes. A fost studiata prima oara de McCulloch in anul 1921. Are o forma alungita, ca un bastonas cilindric, cu unul sau doi flagei de cate 0,8 1,8 x 0,50,6 microni. Este aeroba si capsulata, gram-negativa si neacidorezistenta. Produce un pigment verde fluorescent in solutiile Uschinsky si Fermis. Pe geloza, bacteria formeaza colonii mici de culoare alb-murdara, cu contur mai intai neregulat, apoi regulat lobat. Dupa 24 de ore, coloniile ajung la 0,6 mm diametru; dupa 8 zile au un diamentru de 0,2-1 mm, iar dupa 12 zile deja cele mai mari colonii ajung la un diametru de 1,8 mm. Pe extract de porumb-peptona-glucoza-agar formeaza colonii ce va mai mari, de culoare alb-opaca, cu contur mai intai neregulat, apoi regulat lobat. Dupa 24 de ore ajung la diametrul de 0,1-3 mm. In timp de 10 zile, coloniile cresc si ajung la 0,1-1cm diametru, iar dupa 7 zile marginile devin neregulat lobate, putin mai ridicate si mai transparente, pe o zona de aprox 1/3 din raza coloniei. Centrul coloniei este lobat si albmurdar. Colonia devine vascoasa. Lichefiaza gelatina stratiform, cu o viteza de 1mm / zi. In aceasta portiune se difuzeaza un pigment verde fluorescent. In lapte cu turnesol, reduce turnesolul. In lapte produce un cheag care mai tarziu se peptonizeaza. Se dezvolta abundant pe gelatina inclinata. Culoarea culturii este alb-murdara, cu aspect fluid si se scurge in picatura de apa de la baza, in care se observa un depozit abundent de bacterii. Ea difuzeaza un pigment verdefluorescent din prima zi, iar dupa 6 zile se observa in mediu formarea unor cristale alungite. Pe mediul de porumb-peptona-glucoza-agar creste abundent si are o culoare alba-opaca, nemai producand pigment verde-fluorescent, dar producand gaze care ridica mediul. In bulion peptonizat, tulbura uniform mediul, iar la suprafata formeaza o peliculafina si pe fund un depozit de bacterii. In apa peptonata tulbura uniform mediul si in a doua zi incepe sa se formeze un sediment de bacterii. In a treia zi se formeaza la suprafata o pelicula foarte fina si dupa 7 zile difuzeaza in mediu pigmentul verde-fluorescent. Pe felii de cartof cu NaCl 0,5% in tubul Roux creste foarte abundent, scurgandu-se in solutie si tulburand-o. Culoarea culturii de pe felia de cartof este alba cu usoare nuante de galbui, neproducand schimbarea culorii feliei de cartof. Dupa 13 zile se dezvolta un depozit abundent de bacterii. Pe felii de cartof cu bulion glicerinat creste bine si este mai vascoasa, avand tot o culoare alb-galbuie si neproducand schimbarea culorii feliei de cartof. Se formeaza gaz. De asemenea, dupa 13 zile se observa pe fund un depozit de bacterii scurs de pe felia de cartof. In solutia Cohn creste, dar nu abundent. Tulbura usor si uniform solutia si nu formeaza la suprafata pelicule. Pe fundul tubului se obseva dupa 9 zile o cantitate foarte mica de bacterii. Produce numai urme de amoniac, neproducand idiol si scatol, Transforma nitratii in nitriti si produce o slaba hidrolizare a amidonului. Prin testarea cu apa oxigenata, s-a observat ca produce cataliza. Produce acid din glucoza, galactoza, fructoza, levuloza, rafinoza, manitoza. Nu produce acid din lactoza, inulina, glicogen, glicerina, inozita. Produce gaze pe urmatoarele zaharuri: glucoza, fructoza, levuloza, carabinoza, xiloza, zaharoza, rafinoza, malita.Dupa Bergeys nu produce transformarea nitratilor in nitriti si nu a fost observata de McCulloch, dar a fost observata de M Nagler. Temperatura: optim 30-32C minim 8-9 C, maximum 40 C. Domeniu pH: 4,6-9,1. Patogenitatea agentului a fost verificata prin infectare experimentala la gladiole sanatoase, dar si pe animale, dovedindu-se caracteristicile de mai sus. Prefera gladiolele cultivate pe soluri

usoare, cu nivelul panzei freatice aproape de suprafata. In sol, bacteria traieste pe resturi de plante bolnave si tuberobulbi bolnavi. De asemenea, prefera tipul cald si umed si solutile grele si umede. Bacteria se poate transmite si prin insecte ce paraziteaza sau ataca radacinile, de genul viermilor sarma si a altor larve din sol. Combatere Agentul patogen poate rezista un an in partile bolnave ale plantei sau direct in sol.Prima masura de combatere tine de igiena tuberobulbilor. Se aleg spre plantare bulbi sanatosi, bulbii si plantele infectate arzandu-se pentru distrugerea agentului patogen. Este recomandata de asemenea rotatia culturilor, intercalandu-se cu plante rezistente la aceasta boala. Se vor evita de asemenea terenurile umede si compacte, solul trebuind afanat. Pe cat posibil, se va evita cultivarea in soluri in care este posibil sa apara atacuri ale viermilor sarma, unii dintre purtatorii bolii. Dupa recoltare, bulbii trebuiesc pastrati cat de putin posibil in saci sau gramezi, ei trebuind sa fie introdusi imediat, pentru cateva zile, in incaperi bine aerisite, cu o temperatura de 27-30 C. Apoi se tin cateva saptamani intr-o incapere cu o temperatura de 15 C, pentru a se zvanta cat mai bine si se vor introduce ulterior in depozite bine aerisite, la temperaturi cuprinse intre 410 C. In timpul iernii se inlatura camasile ce invelesc tuberobulbul nou si vechi, spre usurarea sortarii repetate a lor, in perioada de pastrare si indeosebi inainte de plantat.Daca se doreste refolosirea bulbilor infectati, ei se pot dezinfecta. Metodele chimice: se trateaza tuberobulbii infectati cu solutie de formalina 1/80 sau sublimat 1/1000 timp de 1h-1,30h, dupa ce bulbii au stat inainte 15 minute in apa. Se pot solosi si produsi organo-mercurici solutie 0,25% in care se cufunda tuberobulbii timp de 30min-1h, apoi spalandu-se cu apa rece sau solutie de Captan 0,5%. Tratamentul termic, cu apa calda, nu este recomandat intrucat reduce capacitatea germinativa a bulbilor. S-au observat fenomene de fitotoxicitate in tratamentele cu formalina si sublimat coroziv, mai ales ca tratamentul se face cand tuberobulbii sunt incoltiti. Cand boala a aparut in camp, se recomanda stropirea imediata a plantelor cu zeama bordeleza 1,5-2%, adaugand substanta aderenta. Metode mecanice: se inlatura portiunile bolnave din tuberobulbi, cu cateva zile inainte de plantat, pentru a se vindeca rana. 6.4 Putregaiul umed al gladiolelor Boala este produsa de bacteria Pseudomonas gladioli Severini. A fost semnalata de Severini in 1913 si Kalniea K. V., fiind o boala raspandita oriunde se intalnesc conditii favorabile de mediu si terenuri cultivate cu gladiole. Simptome Produce in general simptome asemanatoare celor provocate de Pseudomonas marginata McCulloch, Stapp. Ataca toate speciile de gladiole. Frunzele se vestejesc incepand de la varfuri si cad.

Agentul patogen

Bacteria Pseudomonas Gladioli Severini face parte din tribul Pseudomonadae, familia Pseudomonadaceae, subordinul Asporales, ordinul Eubacteriales, clasa Schizomycetes. Ea se prezinta sub forma de bastonase de 0,6-2,3 pana la 2,8microni. Se misca cu ajutorul unuia sau mai multor flageli polari, este gram-negativa si produce un pigment galben-fluorescent, pal, solubil in apa. Ulterior pigmentul trece spre portocaliu. Bacteria produce colonii pe gelatina, de forma unei paste, colorate (asemanatoare unui neg). Cultivata in lapte il coaguleaza si il peptonizeaza usor. Nu reduce nitritii. Nu produce indol, este aeroba si nu produce gaze. Temperatura optima de dezvoltare este cuprinsa intre 28-30 C. Traieste in sol, pe resturile de gladiole bolnave. Se raspandeste prin aceleasi mijloace ca si Pseudomonas marginata McCulloch & Stapp. Tuberobulbii putrezesc si se transforma intr-o masa alba si umeda. 6.5 Dungarea alba a gladiolelor Bean Yellow Mosaic Virus (BYMV) si Cucucmber Mosaic Virus (CMV) Bolile fiziologice pot fi cauzate de carenta sau excesul unor elemene nutritive principale sau microelemente. BYMV induce aparitia de marmorari si striatii de culoare cenusie sau galbenverzuie pe frunze. Cind este prezent in infectie si CMV pe frunze se produce si o dungare necrotica. Florile sunt mici, cu petale inguste, ondulate si prezinta frecvent pete sau linii a caror culoare variaza in functie de soi, fiind albe, cenusii, galbene-verzui sau rosii. La unele soiuri florile prezinta o decolorare uniforma. Vigoarea plantelor infectate scade de la an la an. Tuberobulbii infectati sunt mici si adesea deformati iar in infectiile mixte apar necroze adincite in tesut, in dreptul carora se produc cavitati. Agent patogen: boala este produsa de infectia cu virusul mozaicului galben al fasolei sau cu infectia mixta cu virusul mozaicului castravetilor. Ambele virusuri se transmit experimental prin inocularea sucului infectios iar in natura prin intermediul afidelor. Virusul mozaicului galben al fasolei se poate izola pe plante de Phaseolus vulgaris la care se produce in functie de soi ti tulpina virusului, leziuni locale clorotice sau necrotice si infectie sistemica, iar virusul mozaicului castravetilor produce la Nicotiana tabacum, var Xanthi n.c. si N. glutinosa infectie sistemica sub forma de mozaic sau pete inelare pe frunzele tinere. Prevenire si combatere: eliminarea tuberobulbilor cu necroze inainte de plantare, eliminarea plantelor infectate din cultra, distugerea buruienilor in scopul eliminarii surselor de infectie cu virus si combaterea chimica a afidelor vectoare.

Aceste imbolnaviri se pot datora, de asemenea, temperaturilor prea ridicate din timpul verii in perioada de crestere a bulbilor si bulbililor. Inlaturarea neajunsurilor provocate de bolile fiziologice consta in gasirea cauzei care provoaca boala respectiva si tratarea ca atare, prin aplicarea ingrasamintelor complexe, inlaturarea exceselor sau mulcirea solului in zilele calduroase si secetoase. 6.6 Crestarea frunzelor de gladiole Tobacco Rattle Virus (TRV) Pe marginea frunzelor apar pete galbene sau brune, dispuse de-a lungul nervurilor. Mai tirziu, aceste pete se necrozeaza, tesutul in dreptul lor se rupe, iar frunzele prezinta pe margine crestaturi caracteristice. Agent patogen: Virusul este transmis de nematozi si prin tuberobulbii infectati. Prevenire si combatere: plantarea de tuberobulbi din culturi sanatoase, evitarea plantarii gladiolelor in terenuri infestate cu nematozi, combaterea chimica a nematozilor de sol si indepartarea plantelor infectate din cultura.

6.7 Inverzirea petalelor la gladiole Aster Yellows Mycoplasma (MLO) Plantele infectate au un aspect general clorotic, tija florala este curbata iar florile sunt mici cu petale verzui. Cresterea plantelor este frinata, iar partile aeriene ale plantei se usuca inainte de incheierea ciclului vegetativ. Tuberobulbii prezinta pete brune si crapaturi iar tunicile de protectie sunt desfacute. In sectiune se poate observa ca tesutul vascular al tuberobulbilor este necrozat.Tuberobulbii infectati in anul anterior formeaza lastari scurti, debili si clorotici. Agent patogen: agentul patogen al bolii este micoplasma clorozei asterului raspindita in natura de cicadele Macrosteles laevis si M. quadripunctulatus.

Macrosteles quadripunctulatus

Macrosteles laevis Prevenire si combatere: indepartarea din cultura a plantelor infectate indata dupa aparitia primelor simtome, combaterea insectelor vectoare, tratarea tuberobulbilor infectati prin imersie in apa calda la temparatura de 49-50 C, timp de o ora. 6.8 Putregaiul bacterian al gladiolelor Pseudomonas gladioli Severini sin. cu Phytomonas gladioli (Severini) Magrou Aceasta bacterioza care produce putregaiul umed al tuberobulbilor de gladiole este raspindita in Franta si Olanda, fiind foarte pagubitoare. Frunzele se ingalbenesc de la virf si apoi atacul se extinde pe o parte sau pe ambele margini ale frunzelor. La baza frunzelor pot sa apara pete de

culoare verde intunecat, in dreptul carora frunza se poate fringe. Pe tuberobulbi, atacul se manifesta prin pete hidrozate de culoare galbena sau rosie care provoaca in final inmuierea acestora si aparitia unei mase bacteriene galben-brunie, care emana un miros specific respingator. Agent patogen: Bacteria se prezinta sub forma de bastonase de 0,6-2,3-2,8 microni, este Gram-negativa, necapsulata, nesporulata, mobila, cu unul sau mai multi flageli asezati polar. Bacteria Pseudomonas gladioli are temperatura optima de dezvoltare la 28-30 C, iar punctul termic letal la 47 C. Prevenire si combatere: depozitarea tuberobulbilor sa se faca in locuri ventilate si uscate, iar inainte de plantare, tuberobulbii se vor trata prin imersie in apa calda la 50-55 C, timp de 15 minute.

Putregaiul bacterian al gladiolelor Pseudomonas gladioli

6.9 Riia tuberobulbilor la gladiole Pseudomonas marginata (Mc. Culloch) Stapp. Este o boala frecvent inilnita in culturile de gladiole. Atacul acestei bacterii se manifesta pe frunze si pe tuberobulbi. La baza frunzelor apar la inceput pete mici, punctiforme, galbenbrune, in dreptul carora tesuturile se necrozeaza. Petele pot sa conflueze formind zone mari necrotice, alungite in directia nervurilor, in dreptul carora tesuturile sunt adincite, iar marginile petelor si nervurile apar proeminente. Petele apoi, se coloreaza in cenusiu cu o margine bruna-rosiatica. In interiorul tesuturilor atacate este prezent exsudatul bacterian. La umiditate ridicata, atacul cuprinde in totalitate limbul frunzelor externe si interne, provocind un putregai moale. La atac timpuriu, partea bazala a plantei se brunifica si se manifesta un putregai umed sau uscat, in functie de umiditatea atmosferica. Simptomul caracteristic produs de bacterie se intilneste pe bulbi. Sunt atacate camasile bulbilor, pe care se formeaza pete ovale, brune, apoi negricioase, in dreptul carora tesuturile sunt distuse, raminind numai vasele conducatoare. Pe partea bazala a bulbului apar de obicei adincituri galbui, apoi brune, de 3-10 mm in diametru si de 2-3 mm adincime.

Riia tuberobulbilor la gladiole Pseudomonas marginata (Mc. Culloch) Stapp Caracteristic pentru atacul produs de acest agent patogen este faptul ca tesutul din dreptul petelor este mai tare, lucios si se desprinde cu usurinta sub forma de dip. Tesuturile lezate pot exsuda un mucilagiu care prin uscare da suprafetei depresiunii aspectul de lacuit. Agent patogen: bacteria are forma de bastonaa de 0,8-1,8 x 0,5-0,6 microni, cu 1-2 cili polari, Gram-negativa. Temperatura optima de crestere a agentului patogen este de 30-32 C, iar cea letala la 53 C. Bacteria se transmite prin sol si prin tuberobulbii infectati. Solurile grele i cu un continut ridicat in Ca favorizeaza atacul. Prevenire si combatere: Un rol important revine masurilor agrofitotehnice si de igiena fitosanitara : rotatia culturilor, evitindu-se amplasarea acesteia pe terenurile grele, umede, cu un continut ridicat in Ca ; inspectarea riguroasa a culturii in timpul perioadei de vegetatie, permitind astfel depistarea si inlaturarea la timp a plantelor cu atac; la inmultire se vor folosi numai bulbii sanatosi, dupa ce l-au fost indepartate camasile care ii invelesc. Cind starea fitosanitara a bulbilor este incerta, acestia vor fi dezinfectati pe cale chimica prin imersie sau vacuum-infiltratie in solutie de hidroxid de cupru 1%, Kocide 0,25%, Kocide 0,5%, Copper Sandoz 0,5%, Cryptonol 0,05%. Tratamentul chimic prin imersie sau vacuum trebuie sa fie efectuat cu 1-2 zile inainte de plantare pentru ca fungicidul sa-si extinda actiunea de dezinfectie si asupra solului. 6.10 Arsura bacteriana a frunzelor de gladiole Xanthomonas gummisudans (Mc Culloch) Starr and Burkhoder, sin. Pseudomonas gummisudans Atacul se manifesta prin aparitia de pete inguste, orizontale, hidrozate, de culoare verde inchis, ce devin mai tirziu brune de forma mai mult sau mai putin de patrat sau dreptunji regulat. Aceste pete pot sa se extinda pe intreaga frunza, in special la cele tinere, dac cel mai frecvent ocupa partea centrala a frunzei. Petele devin cu timpul translucide. Exsudatul care apare este foarte subtire, de culoare alba si se prelinge vertical sau este de consistenta viscoasa, ca o pelicula viscoasa in care solul, insectele si alte particule, se pot fixa. Dezvoltarea tuberobulbilor este astfel impiedicata. Agent patogen: celulele bacteriene sunt de 0,6-0,8 10-28 microni, capsulate, mobile, cu un flagel asezat polar ; este Gram-negativa si aeroba. Agentul patogen infecteaza prin stomate, invadeaza parenchimul si sutureaza spatiile intercelulare iar cu timpul determina distrugerea peretilor celulari. Raspindirea bolii este favorizata de vremea calda si umeda si solul slab drenat.

Prevenire si combatere: stringerea si arderea frunzelor atacate, evitarea irigarii prin aspersiune, evitarea amplasarii culturii pe soluri slab drenate si rotatia culturii. La semnalarea atacului se vor efectua tratamente foliare cu unul din produsele : Dithane M 45 0,2%, hidroxid de cupru 0,3-0,4%. 6.11 Fuzarioza gladiolelor Fusarium oxysporum f. sp. gladioli Mass. Este o boala intilnita in toate zonele de cultura ale gladiolelor, provocata de o ciuperca ce se propaga prin sol sau bulbi. Atacul se manifesta pe bulbi in cursul pastrarii sau imediat dupa recoltare. Au fost observate 3 forme de manifestare a atacului pe tuberobulbi: forma vasculara, putregaiul brun si putregaiul uscat bazal. Simptomele comune celor 3 forme de atac sunt reprezentate de un putregai uscat de culoare brun-negricioas a tesuturilor bulbului, ingalbenirea, brunificarea si uscarea foliajului si distrugerea radacinilor: - forma vasculara bulbii prezinta o brunificare a partii centrale si a fasciculelor vasculare din interior; - pe bulbii afectati de putregai brun apar leziuni cafenii, brune sau negricioase, mai frecvente la baza lor. Tesutul putrezit este destul de gros si se poate extinde in toate directiile prin bulb; - putregaiul uscat bazal difera de putregaiul brun in special prin grosimea si pozitia leziunilor. Leziunile apar numai la baza bulbului si sunt vizibile cind bulbii sunt scosi din sol. Tesuturile bolnave au o culoare bruna inchis spre neagra, au consistenta dura, sunt rugoase, cu aspect solzos. Zona afectata este adincita si se observa o linie de demarcatie precisa intre tesuturile sanatoase si cele bolnave. Bulbii cu simptome incipiente produc plante care se dezvolta normal in cea mai mare parte a perioadei de vegetatie. Uneori insa, virfurile frunzelor se ingalbenesc si incep sa se usuce de la virf spre baza plantei, care in cele din urma moare. In cazul atacurilor avansate este intirziata inflorirea. Florile ramin mici, iar tijele scurte. In conditii favorabile, pe suprafata tesuturilor atacate se dezvolta miceliul ciupercii de culoare roz albicioasa, pe care se formeaza microconidii, macroconidii si clamidospori. Producerea infectiilor este favorizata de umiditatea ridicata a solului si de temperaturi cuprinse intre 22 si 28 C. Metodele de combatere ale fuzariozei se aplica in primul rind la sol si bulbi, deoarece solul si bulbii constituie mediul de conservare si propagare a fuzariozei. Bulbii de gladiole aflati in repaus vegetativ se sorteaza si se dezinfecteaza. Imediat dupa recoltare vor fi uscati, curatati de noroi si de alte resturi, apoi depozitasi si controlati mereu pentru ca cei bolnavi sa poata fi eliminati. Se recomanda dezinfectarea prin tratament termic umed (apa calda) la 57 C timp de 30 minute, la 35 C timp de 7 zile sau chiar cu abur la 26-32 C timp de 7 zile. Dezinfectia chimica a bulbilor si bulbililor se poate face prin imersare in diferite suspensii : Benlate, Fundazol, Topsim M, Metoben, Bavistin sau Derosal 0,2%, Benlate 0,2% i Rovral 0,2%, Benlate 0,2% Si Ronilan 0,1% sau Benlate 0,2% si Sumilex 0,2%, timp de 12 ore. La plantare se vor evita solurile grele, slab drenate, care retin apa, iar irigarea culturilor se va face echilibrat, pentru evitarea excesului de umiditate. In ceea ce priveste solul, se aplica rotatia culturilor; daca solul a fost infectat puternic se aplica un asolament de cel putin 5 ani, se respecta igiena culturala si se aplica tratamente chimice.

6.12 Putregaiul cenusiu al frunzelor si bulbilor Botrytis gladiolorum, Botrytis cinerea Atacul se manifesta pe frunze, tulpini, flori i tuberobulbi. Pe frunze apar pete ovale sau circulare, mici, bine conturate brun-inchis sau mari si neregulate cu margini nedefinite clar. Centrul petelor este de culoare bruna sau brun-cenusie si frecvent este acoperit cu o masa cenusie de spori. Frunzele puternic atcate se ingalbenesc si se ususca prematur. Daca infectiile se produc pe tulpini, la nivelul solului acestea progreseaza spre interior si determina putrezirea tulpinii. Deasupra zonei atacate, frunzele se ingalbenesc si mor. Frunzele bazale exterioare se zdrentuiesc si se rup usor la zona de contact cu bulbul. Pe tesuturile atacate, de la nivelul solului in sus, pe o distanta de 3-10 cm, se dezvolta sporii ciupercii. Sclerotii apar sub nivelul solului pe leziunile mai extinse si ramin atasati pe tesuturile moarte pina la descompunerea acestora. Pe petalele florilor, la margine, apar pete umede cu aspect hidrozat. Petele care apar pe petale sunt de culoare alba, bruna sau albe cu marginea brun-deschis sau violet. Bulbii atacati prezinta mai multe tipuri de simptome: - pete mici, usor adincite, rotunde, de culoare galbuie sau brun-verzuie spre brun-inchis si aspect umed; - brunificarea discului bazal si unul sau mai multe fascicole vasculare brunificate se extind in zona tulpinii; - partea centrala a bulbilor poate fi partial sau total distrusa cu sau fara putrezirea tesuturilor inconjuratoare. Uneori apare un putregai spongios care variaza ca si consistenta de la moale la fibros si tare. Tunicile par normale dar sub ele bulbul este complet distrus. Intr-un stadiu avansat tesuturile atacate au aspect de pluta si sunt colorate in cafeniu sau cafeniu-brun. Prin indepartarea tunicilor apare o masa de culoare inchisa, uscata care prezinta cavitati cu miceliu sau un bulb mumifiat, tare ca piatra. La suprafaaa bulbului sau in interiorul tesuturilor se observa numerosi scleroti. Agent patogen: Ciuperca face parte din subincreng. Deuteromycotina, cls. Hyphomycetes, fam. Mucedinaceae. De pe miceliu se diferentiaza conidiofori lungi, septati, brun-cenusii, ramificati in virf. Pe ultimele ramificatii se formeaza conidii ovoidale de culoare cenusie, de 16-20 x 10-13 microni. Sclerotii sunt sferici sau neregulati, au diametrul de 1-2 mm si culoare neagra. Infectiile se produc in conditii de umiditate atmosferica excesiva, pe timp de ceata sau roua si la temperaturi cuprinse intre 10 i 16 C. Boala se transmite de la un an la altul prin tuberobulbii infectati ii prin resturile de plante bolnave. Prevenire si combatere: sortarea riguroasa a bulbilor la plantare in vederea indepartarii celor bolnavi, evitarea terenurilor grele, slab drenate, iar plantele atacate se indeparteaza din cultura si se distrug prin ardere pentru reducerea sursei de infectie. In timpul perioadei de vegetatie se recomanda tratamente foliare cu Euparen 0,2%, Perozin 0,3%, Captadin 0,25%, Botran 0,3%, Daconyl 0,2%, Ronilan 0,1%, Rovral 0,1% sau Sumilex 0,1%, la intervale de 7-10 zile. In suspensiile de stropit se adauga aracet 0,2%.

Recoltarea bulbilor trebuie sa se faca pe vreme uscata, cit mai timpuriu si se patreaza la temperatura de 4-10 C si la o umiditate relativa de 70-80%. Bulbii se pot prafui cu Tiuram, in doza de 4g/kg. 6.13 Patarea bruna a frunzelor si putregaiul uscat al tuberobulbilor de gladiole septorioza Septoria gladioli Pass. Pe frunze apar pete mici, circulare sau oval-alungite, cu diametrul de 3-5 mm, cenusii sau albicioase, marginile de o zons de culoare brun-inchis. Pe masura ce petele se maresc, tesuturile afectate capata o culoare bruna-inchis, cu centrul mai deschis la culoare. In centrul petelor mature apar formatii punctiforme, de culoare neagra, care reprezinta picnidiile ciupercii. Pe tuberobulbi apar pete umede, cu aspect macerat, circulare, de culoare brun-roscta sau brunnegricioasa. Aceste leziuni apar evidente prin indepartarea tunicilor. Pe masura ce atacul evolueaza, petele se maresc, centrul lor devine depresionar si capata o coloratie brun-inchis sau neagra, cu marginile precis conturate si forma neregulata. Tesuturile bolnave au o consistenta tare. Intr-un stadiu avansat bulbii sunt redusi ca marime, se incretesc si se mumifieaza.

Patarea bruna a frunzelor si putregaiul uscat al tuberobulbilor de gladiole septorioza Septoria gladioli Pass. Agent patogen: Ciuperca face parte din subincrengtura Deuteromycotina, cls. Coelomycetes, O. Sphaeropsidales, fam. Sphaeropsidaceae. La suprafata tesuturilor atacate se formeaza picnidii brune, de 85-132 x 108-170 microni, cu un por de deschidere. Picnosporii sunt cilindrici, alungiti, incovoiati sau aproape drepti, frecvent cu 1-3 septe, hialini, de 25-60 x 2-3,5 microni. In timpul perioadei de vegetatie infectiile foliare sunt realizate de picnospori care se raspindesc cu ajutorul curentilor de aer. De la un an la altul agentul patogen se transmite prin tuberobulbii infectati si prin resturile vegetale ramase in sol. Aparitia si evolutia atacului sunt favorizate de umiditatea excesiva a solului. Prevenire si combatere: Septorioza se combate prin folosirea unor bulbi sanatosi dezinfectati cu substante organo-mercurice sau cu formalina 0,4% ( timp de 30-60 minute sau cu permanganat de potasiu 0,15%, timp de 2 ore), cultivarea unor soiuri rezistente, ingrijiri culturale, rotatia culturilor (culturile de gladiole nu vor reveni pe acelai teren mai devreme de 4 ani). In timpul perioadei de vegetatie este indicata aplicarea de tratamante foliare cu Dithane M 45 0,2%, Captadin 0,25%, Benlate, Fundazol, Topsin M, Metoben, Bavistin sau Derosal 0,1%. Tratamentele se repeta la intervale de 7-10 zile. In suspensiile de stropit se adaug aracet 0,2%. Plantele puternic atacate se indeparteaza din culturi si de distrug prin ardere.

6.14 Putregaiul tuberobulbilor de gladiole Penicillium gladioli Mc. Cull. et Throm. Pe tuberobulbi apar pete adincite, de marime variabila, neregulate, de culoare brun-roscata si ferme la pipait. Petele au un aspect usor rugos datorita unor incretituri concentrice, neregulate. La temparaturi moderate, la suprafata tesuturilor atacate se dezvolta un mucegai de culoare verde. In interiorul zonelor afectate se formeaz scleroti rotunzi sau ovali, de culoare cafenie. Atacul se manifeta de obicei pe tuberobulbii lezati mecanic. Agent patogen: Ciuperca face parte din subincrengtura Deuteromycotina, cls. Hyphomycetes, fam. Mucedinaceae. La suprafata bulbilor atacati se formeaza conidioforii, conidiile si sclerotii ciupercii. Conidioforii sunt lungi, grupati n fascicule si prezinta in partea superioara ramificatii digitiforme, iar conidiile se formeaza in lant la capatul acestor ramificatii si sunt unicelulare, ovoidale sau elipsoidale, incolore, de 3-4 x 2-3 microni. Prevenire si combatere: Atacul este favorizat de umiditate si temperaturi ridicate, mai ales in depozite. Se va evita pe cit posibil lezarea bulbilor in timpul recoltarii si manipularii, iar inainte de depozitare se va asigura o sortare riguroasa a tuberobulbilor, indepartindu-se cei puternic atacati si se va face o prafuire a acestora cu Tiuram in doza de 4g/kg. Tuberobulbii se vor depozita la 4-10 C, in spatii bine aerisite, ventilate si dezinfectate. Inainte de plantare, bulbii se trateaza prin imbaiere in suspensie de Tiuram 0,4%, Captadin 0,3%, Benlate, Fundazol, Topsin M, Metoben, Bavistin sau Derosal 0,2% timp de o ora. 6.15 Putregaiul uscat Sclerotinia gladioli Aceasta boala, denumita stromatinioza, se manifesta prin pipernicirea plantelor, ingalbenirea frunzelor si, apoi, uscarea intregii plante. La nivelul solului, se observa putrezirea tijelor si a frunzelor, din care, intr-un stadiu avansat, ramin numai nervurile. Intre tecile frunzelor se dezvolta un mucegai alb, constituit din miceliul ciupercii. Pe bulbi se observa leziuni de culoare inchisa la inceput mici, apoi mai mari, dispuse, mai ales la punctele de insertie a solzisorilor. Cu timpul, prin extinderea putregaiului, bulbul se mumifiaza. Atacul de Sclerotinia este favorizat de temperaturile ridicate, sclerotii fiind rezistenti, se pastreaza in sol peste 10 ani. Cele mai mari pagube se obseva in solurile grele, slab aerisite si drenate sau in conditii de irigare. Ca metode de combatere se recomanda dezinfectia solului cu vapori sau substante chimice, sortarea si dezinfectarea bulbilor cu substante organo-mercurice (Germisan, Criptodin), distrugerea plantelor atacate in cimp, cultura gladiolelor in asolament. 6.16 Putregaiul coletului gladiolelor Rhizoctonia solani Kuhn. Boala apare frecvent in timpul inmultirii gladiolelor, la plantutele provenite din bulbili. Primele simptome apar in partea bazala a frunzelor, la 2-3 cm deasupra solului, sub forma unor leziuni la inceput moi si umede, iar mai tirziu se coloreaza in brun si devin necrotice. Plantele infectate se ofilesc in scurt timp. Uneori tecile frunzelor si tunica bulbilor atacati sunt distruse si pe bulbi apar leziuni lungi si inguste, de culoare bruna. O crestere miceliana caracteristica, sub forma de paienjenis, este prezenta in sol, in zona atacului.

Prevenirea si combaterea acestei boli se poate asigura prin dezinfectarea solului cu produse pe baza de PCNB (Brassicul, Terraclor, Quintozen, Marisan) in doza de 50 kg/ha. In timpul perioadei de vegetatie se pot face tratamente la sol cu Benlate, Fundazol, Topsin M, Metoben, Bavistin sau Derosal 0,05-0,1%, cite 4-5 litri de suspensie/m. 6.17 Uscarea frunzelor de gladiole Heterosporium glacile Aceasta boala produce uscarea frunzelor incepind de la virf, mai ales in perioade calde, cu precipitatii abundente. In combaterea ei dau rezultate bune stropirile cu substante pe baza de cupru, ca zeama bordeleza 1%.

Uscarea frunzelor de gladiole Heterosporium glacile

Ministerul Educatiei si Tineretului al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Biologie si Pedologie

REFERAT
TEMA:BOLILE GLADIOLELOR
A efectuat studenta anului ll, grupa B-31 Manea Elena Profesor:Ungureanu Ion

Chisinau, 2011

BIBLIOGRAFIE:
1. http://infohorticultura.blogspot.com/2010_08_01_archive.html#

2. http://www.ecos-

magazine.com/uploads/1/2/2/0/122036/bolile_gladiolelor_si_stanjeneilor_varianta_pres curtata_-_tiparita-_constantin_s._nicolae-danescu.pdf

3. Kalninea K. V Bolile gladiolelor Legumicultura si pomicultura, nr 3/1960

4. Nagler M. Constributii la studiul bolilor criptogamice de pe gladiole, Studii si cercetari de biologie, seria Biologie vegetala, Tom.xy, 1963

5. Nagler M. Cosntributii la studiul bacteriozei gladiolelor produsa de Pseudomonas marginata McCulloch et Stapp., Lucrarile Gradinii Botanice din Bucuresti, 1961

6. Szekerly I., Olangiu M., Petrescu M. Putrezirea tuberobulbilor de gladiole si masuri de combatere, Rev. Gradina, via si livada, nr 10 / 1965

Cuprins:
1.Cultura gladiolelor.Descrierea specie

2.Clasificarea gladiolelor 3.Soiuri de gladiole 4.Importanta culturii de gladiole 5.Istoricul cercetarii asupra bolilor la gladiole 6.Bolile galdiolelor 6.1 Virozele 6.2 Cancerul gladiolelor 6.3 Bacterioza gladiolelor 6.4 Putregaiul umed al gladiolelor 6.5 Dungarea alba a gladiolelor Bean Yellow Mosaic Virus (BYMV) si Cucucmber Mosaic Virus (CMV) 6.6 Crestarea frunzelor de gladiole Tobacco Rattle Virus (TRV) 6.7 Inverzirea petalelor la gladiole Aster Yellows Mycoplasma (MLO) 6.8 Putregaiul bacterian al gladiolelor Pseudomonas gladioli Severini sin. cu Phytomonas gladioli (Severini) Magrou 6.9 Riia tuberobulbilor la gladiole Pseudomonas marginata (Mc. Culloch) Stapp. 6.10 Arsura bacteriana a frunzelor de gladiole Xanthomonas gummisudans (Mc Culloch) Starr and Burkhoder, sin. Pseudomonas gummisudans 6.11 Fuzarioza gladiolelor Fusarium oxysporum f. sp. gladioli Mass. 6.12 Putregaiul cenusiu al frunzelor si bulbilor Botrytis gladiolorum, Botrytis cinerea 6.13 Patarea bruna a frunzelor si putregaiul uscat al tuberobulbilor de gladiole septorioza Septoria gladioli Pass. 6.14 Putregaiul tuberobulbilor de gladiole Penicillium gladioli Mc. Cull. et Throm. 6.15 Putregaiul uscat Sclerotinia gladioli 6.16 Putregaiul coletului gladiolelor Rhizoctonia solani Kuhn. 6.17 Uscarea frunzelor de gladiole Heterosporium glacile