Sunteți pe pagina 1din 5

Una dintre cele mai strans legate caracteristici de calitate este fiabilitatea.

De fapt aceasta caracteristica este considerata drept o extindere a notiunii de calitate si exprima o caracterizare a sigurantei in exploatare a unui produs ava nd o anumita functionalitate. Fiabilitatea, fata de modul cum a fost ea definita in standardul ISO 840 2, mai poate fi caracterizata astfel: din punct de vedere calitativ - reprezinta capacitatea ca un produs sa indepline asca, pentru un anumit interval de timp prestabilit, functia pentru care a fost creat; din punct de vedere cantitativ - reprezinta probabilitatea ca produsul sa respec te termenul de garantie. Introducerea acestei notiuni a aparut dat fiind ca anum ite caracteristici calitative (de functionare) au dobandit o importanta deosebit a pentru toata perioada de functionare, deci pentru intregul ciclu de viata al p rodusului. Conceptul de fiabilitate se mai utilizeaza si cu urmatoarele sensuri: - utilizarea in conditii prescrise un timp cat mai indelungat; - probabilitatea de buna functionare a produsului in conformitate cu normele pre scrise. Clasificarea fiabilitatii poate fi facuta dupa mai multe criterii: Din punctul de vedere al etapei de realizare a fiabilitatii exista: - fiabilitate proiectata rezultata pe baza considerentelor de conceptie si proie ctare care devine fiabilitate de exploatare / prescrisa in documentatia tehnica de fabricatie; - fiabilitate experimentala - data de experimentarea in laborator, pe statii de incercare, standuri de proba, unde se incearca produsul in conditii similare de exploatare (solicitare); - fiabilitate operationala / efectiva - conform cu rezultatele privind comportar ea in exploatare, pe o perioada de timp, a unui numar cat mai mare de produse, e fectiv utilizate (este fiabilitatea din exploatare). Dupa modul de estimare a fiabilitatii deosebim: - fiabilitate nominala prescrisa in anumite specificatii (standarde, norme tehni ce, contracte) sau inscriptionata pe produs; - fiabilitate estimata - determinata cu un anumit interval de incredere pe baza rezultatelor din incercarile de laborator, a informatiilor din exploatarea unor produse identice. Fiabilitatea depinde de modul cum a fost conceput si executat produsul, de condi tiile de exploatare, de conditiile de intretinere (mentenanta). In aprecierea fiabilitatii intra doua componente: - dimensiunea temporala; - conditiile concrete de functionare si de mediu ambiant. Din cele de mai sus rezulta ca: Fiabilitatea reprezinta o probabilitate, care: - teoretic poate lua valori intre zero (certitudinea ca produsul se va defecta) si unu (certitudinea ca produsul nu se va defecta); - practic valoarea unu nu poate fi atinsa pentru un orizont de timp t > 0. Valoarea fiabilitatii depinde de: - orizontul de timp scade pe masura ce acesta se indeparteaza; - gradul de complexitate a produselor - fiabilitatea se refera, in special, la c ategoria produselor complexe si a sistemelor tehnice (utilaje, echipamente, inst alatii), dar se utilizeaza frecvent si pentru produse din categoria bunurilor de consum de folosinta indelungata. Acestea sunt alcatuite, in general, din mai mu lte subansamble / componente, iar conditia de buna functionare este ca toate sa functioneze bine. Deoarece in limba engleza pentru fiabilitate se foloseste term enul reliability se va folosi, in continuare, notatia corespunzatoare acestei pr escurtari. Astfel, daca atribuim fiecarui subansamblu in parte o valoare r a fun ctiei de fiabilitate r(i), atunci valoarea fiabilitatii totale a sistemelor tehn ice, R, este data de produsul fiabilitatii elementelor componente, rezultand rel atia: , unde: r(i) = fiabilitatea elementelor componente;

i = 1 n; n = numar de elemente. Cum fiecare din fiabilitatile r ale subansamblelor i este unitara, fiabilitatea totala R a produsului complex va fi cu atat mai mica cu cat creste n (numarul su bansamblelor). Fiabilitatea R este maxima atunci cand toate valorile functiilor r(i) sunt egale intre ele. Prin urmare elementul component cu fiabilitatea cea m ai mica are influenta cea mai mare asupra fiabilitatii intregului sistem tehnic. In proiectarea produselor complexe se cauta utilizarea de produse cu fiabilitate cat mai apropiata pentru a exista posibilitatea dezafectarii in totalitate, deo data, a sistemului tehnic. In cazul defectelor se pune problema raspunderii juridice fata de produs, adica obligatia producatorului de a despagubi beneficiarul pentru pierderile datorate unor daune cauzate de produs. Prin urmare, in afara de fiabilitate, se defineste nonfiabilitatea. Nonfiabilitatea (in engleza failure rate), F, este probabilitatea ca produsul co mplex (de exemplu utilajul) sa se defecteze. In mod similar cu fiabilitatea, se atribuie fiecarui element component al produsului complex cate o valoare a funct iei de nonfiabilitate f(i), cu i = 1 n dupa numarul de elemente componente. De a semenea, pentru intregul sistemul nonfiabilitatea totala, F, se exprima ca un pr odus al nonfiabilitatilor a n elementelor componente: , unde: f(i) = nonfiabilitatea elementelor componente; i = 1 n; n = numar de elemente. Daca se respecta recomandarea pentru proiectarea produselor complexe sa se utili zeze produse cu o fiabilitate cat mai apropiata, pentru a crea posibilitatea une i dezafectari in totalitate a sistemului tehnic, atunci, relatia de mai sus devi ne: . Deoarece pentru fiecare subansamblu: r + f = 1, atunci rezulta ca nonfiabilitat ea subansamblului este f = r 1. Evident, pentru intreg sistemul avem ca fiabilitatea: R + F = 1, si deci nonfiabilitatea va fi: F = R 1. In conditiile ideale, de mai sus, rezulta: si deci: Aspectele economice ale fiabilitatii sunt, la randul lor, foarte importante. Fie care castig de fiabilitate se realizeaza insa cu eforturi mari, din ce in ce mai mari pe masura ce valoarea fiabilitatii tinde catre unu. Costurile de fabricati e vor creste, in consecinta, si vor fi suportate de utilizator prin valoarea pre tului de vanzare / respectiv cumparare. Pe de alta parte, pe masura ce fiabilita tea creste cheltuielile de intretinere si reparatii, precum si pierderile pe sea ma defectiunilor neplanificate scad. Trebuie cautata formula care sa ofere o fiabilitate maxima la un cost minim, lua nd in consideratie si faptul ca intre fiabilitatea si calitatea unui produs exis ta o stransa legatura si, deci, fiabilitatea produsului complex depinde, in ulti ma instanta, de calitatea subansamblelor sale si a materialelor din care acestea sunt realizate. In situatia cand se impun conditii de fiabilitate deosebit de severe, valoarea f iabilitatii trebuie sa se apropie de unitate, cea ce este practic imposibil de r ealizat atat din considerente tehnologice cat si din cauza costurilor extrem de mari. Formula optima, solutia tehnologica, in acest caz, consta in dublarea sau chiar triplarea in paralel a unor subansamble. Metoda se aplica curent la sistem ele de control a reactoarelor nucleare, la calculatoarele de bord ale navelor sp atiale, la statiile de emisie radio - TV. Am constatat ca fiabilitatea este strans legata de fenomenul de defectare a prod uselor si, de asemenea, de cel de buna functionare, dupa inlaturarea defectiunii . Pentru aceste situatii se definesc: Menteneabilitatea - probabilitatea ca un produs sau sistem tehnic defect sa fie repus in stare de functionare, intr-un anumit interval de timp. Demersul prin ca re se rezolva aceasta probabilitate se numeste mentenanta.

Mentenanta reprezinta deci activitatea depusa in vederea restabilirii capacitati i de buna functionare a unui produs sau sistem tehnic defectat. Aceasta poate fi preventiva sau corectiva (reparatii - partiale, capitale). Disponibilitatea reprezinta probabilitatea ca un produs sau sistem tehnic sa fie apt de buna functionare dupa o activitate de mentenanta, sau raportul dintre ti mpul in care produsul isi mentine calitatile initiale si timpul total de utiliza re. Disponibilitatea poate fi calculata cu ajutorul relatiei: , in care: A = disponibilitatea (availability) TMBF = timpul mediu de buna functionare TMR = timpul mediu de restabilire a functionarii Rata defectarii unui produs sau sistem tehnic, poate fi calculata cu formula: Rata de restabilire a bunei functionari, poate fi calculata cu formula: Elementele de fiabilitate, mentenabilitate si disponibilitate au un rol foarte i mportant in situarea unui produs pe piata concurentiala, intrucat beneficiarul d oreste un produs care sa aiba o disponibilitate cat mai buna, iar eventualele de fectiuni sa fie remediate de producator prin activitatea de service, fara cheltuie li suplimentare pentru beneficiar. Acest lucru este posibil daca defectiunile (neidentificate la controlul de calit ate al fabricantului) apar in perioada de garantie. Dupa scurgerea timpului de g arantie, rata de defectare si implicit disponibilitatea evolueaza normal, prima crescand si a doua scazand in timp. La un moment dat toate subansamblele vor aju nge la limita timpului mediu de buna functionare si defectiunile vor fi atat de frecvente incat produsul trebuie inlocuit. Acesta este timpul / ciclul de viata a produsului si valoarea acestuia este luata in consideratie la stabilirea momen tului in care produsul trebuie amortizat. Relatia intre rata defectarii , termenul de garantie si ciclul de viata al produs ului este prezentata in figura 3.3.

3.5. Etapele asigurarii calitatii produselor Realizarea calitatii unui produs (sau serviciu) are loc in urma unui proces cicl ic si complex, la care participa toate componentele firmei, incepand cu cercetar ea stiintifica si continuand cu proiectarea, pregatirea productiei, procurarea m ateriilor prime si materiale, productia propriu-zisa, controlul produsului (de u nde rezulta certificatul de calitate), vanzarea si asigurarea service-ului la be neficiar. Acest ciclu se reia pe o baza informationala superioara ca urmare a introducerii progresului tehnic si stiintific ceea ce confera calitatii un caracter dinamic, exprimat prin spirala calitatii. Asigurarea calitatii unui produs implica etapele: de proiectare, de fabricatie s i de service. a. Etapa de proiectare Aceasta etapa contribuie cu ponderea cea mai mare la realizarea performantelor f inale ale produsului. Ca atare trebuie aleasa o solutie constructiva moderna, co mpatibila cu gradul de inzestrare tehnica a intreprinderii, cu experienta si cal ificarea personalului muncitor si cu cerintele beneficiarului. In ultimii 30 - 40 de ani s-a impus metodologia, numita ingineria valorii care per mite optimizarea activitatii de proiectare, astfel incat produsul sa aiba perfor mante optime la un cost de fabricatie optim. Pe baza faptului ca fiecare produs indeplineste o serie de functii capabile sa s atisfaca o anumita necesitate sociala, ingineria valori (metoda tehnico-economic a de analiza a modului de conceptie, proiectare si executie a unui produs) calcu leaza si minimizeaza costul fiecarei functii, costul produsului fiind suma costu rilor de realizare a functiilor sale.

Minimizarea costurilor functiilor se face fara diminuarea calitatii, fiabilitati i si performantelor produsului. Vechile metode de calcul stabileau costul produs ului ca suma a costurilor partilor sau subansamblelor ce il compun. O analiza a costurilor necesare in etapa de proiectare demonstreaza ca solicita cele mai mici cheltuieli materiale. In schimb ea determina cea mai mare parte di n costurile de realizare a noului produs dar si cea mai mare parte a economiilor . Elaborarea unui nou produs, conform analizei valorii, se realizeaza de catre ech ipe mixte, interdisciplinare, formate din ingineri, economisti si alti specialis ti. Elaborarea unui program presupune parcurgerea unor etape succesive, conform cu u n plan operational, care cuprinde: - documentarea asupra produsului existent; - definirea produsului si functiilor sale; - raportarea functiilor la cost si valoarea lor; - elaborarea de variante alternative de realizare a functiilor dorite; - evaluarea - alegerea celei mai bune variante si stabilirea costurilor; - proiectarea - transformarea variantei alese in solutie tehnologica realizabila si intocmirea documentatiei necesare pentru realizarea produsului in varianta a leasa; - implementarea - realizarea prototipului si a seriei zero. Daca o functie cu contributie redusa la valoarea produsului va avea o pondere ma re in costul total, atunci functia respectiva trebuie reproiectata pentru a aduc e costul la nivelul utilitatii sale (de exemplu, pentru ca un autoturism - stand ard sa fie performant nu este necesar sa fie vopsit cu vopsea metalizata!). b. Etapa de fabricatie In etapa de fabricatie calitatea produsului va fi determinata, in primul rand, d e calitatea materiilor prime si de performantele utilajelor - de gradul de uzura fizica a acestora. Un factor determinant in asigurarea calitatii, in aceasta etapa, il constituie r igurozitatea controlului tehnic, pe faze si final. Prevenirea aparitiei defectel or de fabricatie, prin respectarea stricta a procesului tehnologic, se face cu a jutorul metodei zero defecte (Japonia, 1970). Ideea de la care s-a pornit a fost aceea ca un produs, daca este realizat cu res pectarea stricta a tehnologiei si a calitatii materiilor prime, nu are nici un m otiv sa nu corespunda cerintelor de calitate asumata. Concurenta de piata a dete rminat intreprinderile sa caute solutii pentru realizarea unui asemenea produs, lipsit practic de defecte. Desigur ca un asemenea obiectiv nu se poate atinge di ntr-o data. Se incepe, mai intai, cu identificarea cauzelor care duc la aparitia defectelor si se continua apoi cu eliminarea lor. Daca se studiaza evolutia produsului si a numarului de defecte in timp intr-o sectie industriala, se va obtine un grafic de tipul celui din fig. 3.3. S-a considerat ca numarul de defecte oscileaza de regula in jurul unei valori C, considerata nivelul acceptabil de calitate. Exista momente in care, din diferit e cauze, numarul de defecte creste (A). Se trece la identificarea si eliminarea cauzelor. Exista, de asemenea, momente in care numarul de defecte este mai redus (B). Si de aceasta data se identifica cauza / cauzele si, eventual, se incearca permanentizarea ei / lor. Se ajunge astfel la imbunatatirea nivelului acceptat de calitate (reducerea numa rului mediu de defecte) de la C1 la C2 si asa mai departe, pana ce, in timp, se ajunge la obiectivul final, zero-defecte. Evident este necesara ierarhizarea cauzelor pentru a le rezolva mai intai pe cel e cu efecte severe, majore. Ca lucrurile pot evolua astfel este demonstrat de evolutia calitatii produselor japoneze si a celor din tarile dezvoltate din ultimii 10 -15 ani. O contributie majora la realizare acestui obiectiv o au programele proprii de fo rmare a personalului firmei, cointeresarea acestuia si elaborarea documentelor c alitatii (manualului calitatii, procedurile si instructiunile de lucru, etc.). O problema deosebit de importanta o constituie alegerea obiectivului, respectiv

ierarhizarea cauzelor pentru a o rezolva mai intai pe cea mai grava, sub aspectu l efectelor asupra calitatii. Este esential ca fortele de actiune sa nu se disperseze pe mai multa obiective d intr-o data, ci acestea sa se abordeze si sa se rezolve unul cate unul. Mai difi cila este identificarea cauzelor defectelor care apar atat in situatia de tip A, cat mai ales in situatii de tip B, prezentate in figura 3.3. c. Etapa de utilizare In ultima instanta calitatea unui produs este apreciata de cumparator (utilizato r) si in functie de usurinta cu care se realizeaza intretinerea si depanarea lui . Cresterea complexitatii produselor a facut dificila remedierea deficientelor i n afara firmei producatoare. Acesta este motivul pentru care s-a dezvoltat retea ua de service- uri, organizate si asigurate tot de producator, fabricant. Nici un fabricant serios de autoturisme nu va incepe comercializarea produselor sale, i ntr-o noua zona geografica, pana nu organizeaza si un service. Conceptia moderna despre calitate, leaga calitatea produselor de calitatea proi ectului (conceptiei) si calitatea fabricatiei, iar interdependenta lor se poate exprima sintetic prin modelul conceptual denumit triunghiul calitatii, fig. 3.5. De asemenea, conceptia moderna despre calitate exprima angajarea intregului pers onal al unei firme, in realizarea acesteia, pe baza unei strategii proprii in do meniul calitatii, reprezentata sintetic in figura 3.6. Se ajunge astfel, de la n ivelul produsului fara defecte, la cel al intreprinderii fara defecte, concept d enumit managementul calitatii.