Comparatie intre Hanul Ancutei si Decameronul

Povestea ne duce intr-o alt lume n care nu trim ntamplarile ci le inchipuim,in care sa stpanim timpul si spatiul punand in miscare personaje imposibile.Povestea ne face sa uitm uratenia insangerata a lumii sau prostia ei plicticoasa(Jean Claude Carire). Cu un discurs mai putin original decat al nuvelei, povestirea este o relatare afectiva a unor fapte petrecute de cele mai multe ori in trecutul idealizat . De aici vine nostalgia romantica a lui Sadoveanu , compensata de realismul minutios ,veridic al unui Balzac(George Calinescu).Atat povestirile lui Sadoveanu cat si cele ale lui Boccaccio sunt remarcabile prin rafinamentul artei narative.Despre acest gen de istorisirese poate spune ca sterge ceva din frumusetea insangerata a lumii (Jean Claude Carrire-Cercul mincinosilor). Ca specie,povestirea este cultivate inca de la sfarsitul Antichitatii latine,aparand apoi mentionata in timpul Evului Mediu si in Renastere, cand atinge apogeul prin Decameronul lui Boccaccio. In secolul al XIV-lea cand in Europa incepe utilizarea termenului de nuvela, nu exista o distinctie reala intre povestire si nuvela deoarece erau construite initial pe aceleasi principii. Astfel, Decameronul lui Boccaccio a fost considerat multa vreme drept o succesiune de nuvele. Confuzia, care are la baza predominanta actiunii in ambele specii, poate fi eliminate prin precizarea ca in povestire actiunea este preponderenta, pe cand in nuvela accentul cade asupra personajului. Asociate cu temenul de povestire sunt si conceptele de short-story, termen provenit din limba engleza,aplicabil tuturor speciilor de mica intindere, si kurtzgeschichte,termen al limbii germane ce desemneaza o anumita categorie a naratiunii scurte, la persoana I, cu final deschis. Povestirea propune o viziune subiectiva a unui narator prin faptul ca evenimentul i sa intamplat povestitorului sau unui prieten apropiat, detaliu care permite naratorului o buna cunoastere a evenimentului si, implicit, o percepere subiectiva a acestuia. Accentul este plasat asupra actiunii in detrimental evolutiei psihologice a personajului, iar existenta unui singur nucleu epic important determina existenta unui singur plan narativ, ceea ce conduce la o actiune lineara. Personajele sunt construite mai ales prin prisma unui portret moral, cu

o vizibila conotatie afectiva, portretul fizic fiind introdus doar schematic, succinct, avand rolul de a sustine de fapt trasaturile interioare ale personajului.Limbajul povestirii are o vizibila conotatie populara, fiind dominat de marci ale oralitatii (expresii colocviale, formule ale adresarii directe,elemente paremiologice) incadrandu-se adesea intr-un registru stilistic familiar si primind conotatii afective. Acestor trasaturi li se adauga o serie de trasaturi specifice povestirii in literatura romana: oralitatea este conferita de relatia stransa dintre povestitor si ascultator, este respectat un ceremonial al adresarii ce presupune captarea atentiei, cucerirea ascultatorilor si verificarea atentiei, existenta unei atmosfere de petrecere, sfat sau intimidate si evocarea unui timp trecut, vag istoric,. de cele mai multe ori mitic. George Clinescu a asemnat "Hanu-Ancuei" lui Sadoveanu cuDecameronul" lui Giovanni Bo ccaccio avnd ca argument temele diverse ale povestirilor, relatarea unor ntmplri trite sau auzite de povestitori, caracterul relativ independent al fiecreia dintre cele nou povestiri, precum i faptul c fiecare dintre ele are un alt povestitor i toate se deapn ntr-un singur loc.

Exist ns deosebiri eseniale ntre cele dou creaii literareDecameronul" lui Boccaccio conine "o sut de poveti, ori basme, ori parabole, ori istorioare, cum vei vrea s le numii, istorisite n zece zile de ctre o preacinstit ceat de apte doamne i trei tineri, care s-au ntovrit pe vremea pctoas a molimei de odinioar (ciuma care a bntuit Florena n anul 1348 - n.n.), precum i cteva cntri cntate ntru, desftarea lor de ctre doamnele amintite". Povestirile relateaz "plcute sau dureroase ntmplri de dragoste precum i alte norocoase fapte, petrecute att n vremurile noastre, ct i n cele de demult", aa cum spune nsui autorul ntr-un "Cuvnt nainte" al "Decameronului". Timp de zece zile, cei zece tineri, retrai de teama ciumei ntr-o vil din Fiesole, relateaz cte zece povestiri plus o balad, realiznd o galerie infinit de portrete i reprezentani ai tuturor pturilor sociale, de la torctorii de ln pn la cavaleri i regi, de la clugrii cei mai druii cu har divin pn la rani i meteugari, compunnd o adevrat "comedie uman", printr-o desvrit i subtil analiz psihologic. Boccaccio creeaz, aadar, o galerie uman complex, o vast fresc social realist a epocii sale.In Dictionarul de simboluri al lui Jean Chevalier zece-poate sa exprime atat viata cat si moartea ,alternanta,sau mai curand coexistenta lor...Volumul "Hanu-Ancuei", al lui Sadoveanu conine nou povestiri, relatate ntr-un singur loc, la Hanul Ancuei, de ctre ranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihn i petrecere, fiind ei nii participani direct sau martori ai evenimentelor narate. ntmplrile se petrec n vreme veche, n timp mitic romnesc, posibile oricnd n spaiul spiritualitii i al credinelor strvechi i nu numai ntr-o anumit epoc social. Povestirile au o structur epico-liric, ilustrnd participarea afectiv a povestitorilor la ntmplrile relatate, iar locul de desfurare a aciunii este hanul Ancuei sau mprejurimile lui.

Hanu Ancutei deschide seria marilor capodopere sadoveniene.Intr-o toamna aurie ,intr-o departata vreme ,demult,la hanul Ancutei-care nu era han,era cetate-se creeaza un spatiu privilegiat ,propice ritualului povestirii. Toateale departarii se sterg si incepe vremea petrecerilor si a povestilor.Intamplarilede mirare,minunate ori infricosatoare ,pline de haz ori naprasnice sunt rostite conform unui complicat ceremonial,oamenii cunoscundu-se unii pe altii dupa fapte ,dar mai ales dupa vorbe,dupa priceperea cu care slobodcuvantultalcuind lucrarile acestei lumi.

Valoarea incontestabil a acestei creaii sadoveniene const n frumuseea deosebit a limbii i vraja stilist, observaia realist ptrunztoare n surprinderea destinelor omeneti, candoarea romantic n dezvluirea sentimentelor i tainelor sufleteti, cadrul de legend i atmosfera poetic n care se petrec faptele povestite.La Hanu Ancutei,povestirea reuseste sa suspende timpul si spatiul,plasand evenimentele in timpul mitic,auroral.De altfel,tonul povestirii este intotdeauna nostalgic,invocand vremea de altadata,cand oamenii erau aparte si faptele lor de poveste.Regasim in aceasta carte toate elementele pvestirilor anterioare :lumea taraneasca ,idilica,calatoriile cu peripetii,natura,oralitatea.Niciodata arta povestirii n-a fost mai rafinata in simplitatea ei(N.Manolescu) Sub influenta lui Dante in ceea ce priveste orientarea poeziei si sub aceea a lui Francesco Petrarca in ceea ce priveste interesantele sale preocupari pentru stiinta umanistica, in special pentru filologie, Giovanni Boccaccio i-a considerat totdeauna, si cu cea mai mare mandrie, ca pe maestrii sai, pe cei doi mari, carora personalitatea sa li se va adauga in curand, pentru a inalta cea mai extraordinara triada literara pe care a cunoscut-o vreun secol, faimoasa trinitate trecentista, care a ridicat la cea mai inalta treapta inceputurile literaturii, artei si culturii italiene. In timpul vietii sale Giovanni Boccaccio nu a cunoscut gloria si faima lui Francesco Petrarca, dar in opera sa literara se oglindesc mai profund noile particularitati si caracteristici ale orientarii progresiste care prevesteste cotitura Renasterii italiene, epoca descoperirii omului si a lumii, epoca laicizarii culturii, a dezvoltarii personalitatii umane si a unui splendid optimism. Indeosebi prin opera lui Boccaccio, cultura inceputurilor Renasterii cunoaste aspectul sau caracteristic Italian, amprenta specificului national .

Giovani Boccaccio este considerat cel de-al doilea mare umanist italian, prin capodopera sa, Decameronul,a carei denumire ,decameron,provine din greaca veche si inseamna zece zile.Pe langa valoarea artistica,Decameronul reprezinta un moment esential al evolutiei gandirii umane prin propagarea libertatii de constiinta a omului. Decameronul contine o suta de nuvele, probabil concepute in anii sederii sale la Napoli, la indemnul cert al Mariei dAquino. Si lui Boccaccio I s-a parut

oportun sa le incadreze impreuna intr-o cornisa, care le acorda o unitate de simetrie exterioara, cum o spune el insusi in prezentarea Decameronului, ca aceste o suta de povesti ori basme, ori parabole sau istorioare, cum veti vrea sa le numiti... In care unele placute si dureroase si altele fericite se vor vedea, intamplate in timpurile moderne sau in cele vechi.In Dictionarul de simboluri al lui J.Chevalier,o suta inseamna:un numar ce individualizeaza partea unui tot care la randul lui nu este decat partea unui ansamblu mai mare.

Criticul literar italian Natalino Sapegno descifreaza doua directii fundamentale in Decameron :tema iubirii si cultul inteligentei (cu corelativa descriere a prostiei),motive care uneori intretaie ;alteori se contopesc intr-o unitate superioara,care e echilibrul si armonia inteligentei cu viata sentimentala.O serie de alte teme joaca ,de asemenea,un rol puternic in dezvoltarile narative ale Decameronului ,de exemplu tema anticlericala. Povestirile celei dintai zile se caracterizeaza prin satira la adresa clericilor .Boccaccio deschide astfel lungul sir al descrierilor anticlericale ,atat de caracteristice Renasterii italiene .Parabola celor trei inele este un elogiu adus iscusintei umane ;eroul ,evreul Melchisedec ,a carui intelepciune va birui viclenia sultanului Saladin,va inspira,in secolul al XVIII-a ,poemul dramatic Nathan cel Intelept ,al scriitorului german,Lessing.Tema fericirii regasite dupa grele incercari este comuna povestirilor zilei a doua ,prilej de desfasurare a unor largi intrigi romanesti,printr-o atmosfera pitoreasca ,din lumea corsarilor , a aventurierilor ,dar si a cavalerilor,regilor si negustorilor.

In Hanu Ancutei, rolul celui de-al patrulea narator este foarte bine stabilit si anume de a schimba sirul povestirilor. Acesta va istorisi o intampalre pe care a patit-o chiar el, dar de data aceasta(si pentru prima oara) va fi una de dragoste. Poate acesta este si motivul pentru care Fantana dintre plopi are un impact atat de mare asupra ascultatorilor, sau poate doar prin natura ei este o poveste foarte emotionanta. In orice caz, cert este ca Neculai Isac este un narator personaj. Diegeza nu lipseste nici din acest capitol, dar este si normal la o poveste de iubire sa predomine discursul narativ. Acest nou tip de istorisire ii uimeste pe toti, lasand sa se vada reactiile lor pe fata fiecaruia. In fata unei asemenea povesti tragice am ramas tacuti si mahnitiaflam de la naratorul principal, numai comisul Ionita mormai ceva si se uita cu fudulie in juru-i.. In finalul acestui capitol o urma de melancolie s-a asternut, o pauza de revenire a fost necesara si o reaprindere a focului.

Iubind viata si dorind-o cu atat mai mult in mijlocul unor asemenea nelinisti si terori, acesti tineri se retrag intr-o vila fiesolana, hotarati sa petreaca acolo cateva zile, in mijlocul dansurilor, al jocurilor si al placutelor conversatii. In fiecare zi aleg cate un rege sau o regina si in fiecare dupa-amiaza (exceptie vinerea si sambata

dedicate postului) se aseaza intr-o livada pentru a spune fiecare cate o poveste care sa intre intr-o tema generica, indicate de catre rege sau regina, in afara de prima si a noua zi, cand teme nu sunt indicate, ci se lasa deplina libertate de alegere.Scurtele povestiri ilustrand viata unor contemporani(Giotto spre exemplu)prin cate o intamplare ,complexeaza impresia de viata reala.

Povestirea in rama

Ideea povestirii in cadru nu este o noutate.existau deja Cartea celor sapte inteleptidin Evul Mediu ,colectia de basme arabe O mie si una de nopti(unde cadrul il constitue istoria Seherezadei,care ii spune cate o poveste sotului ei in fiecare noapte),culegerea italiana anonima Cartea cu povestiri de Dragoste.Prin urmare,sursele Decameronului si ale Hanului Ancutei au fost diferite ,subiectele fiind preluate din naratiunile mai sus mentionate si din fabliaux-uri. Atat hanul Ancutei cat si vila din Fiesole unifica trei timpuri diferite ale povestirii in rama: al autorului,al povestirilor (timpul toamnei aurii si al ciumei catastrofale din 1348si al faptelor povestite,al diegezei.Discursul narativ capata aspect mozaicat din pricina povestirii in rama.Atmosfera este una dionisiaca,toti povestitorii se supun aceluiasi ritualfiecare participa la petrecerea din han(pentru Sadoveanu)si biserica(pentru Boccaccio)cu pui fripti si placinte calde,joc si veselie

Gerard Genette spune ca diegeza(povestirea propriu-zisa)poate fi:

1)cu focalizare zero -naratorul omniscient nu adopta nici un punct de vedere anume(obiectiv)si ofera cititorului informatii complete;amandoi sunt omniscienti;ei stiu mai multdecat oricare actor al diegezei ;naratiunea urmareste mai multe planuri ale realitatii ,poate surprinde succesiv gandurile tuturor personajelor;naratorul omniscient ofera constant informatii despre personaje(Mos Zaharia rade ,auzind vorbele litei Salomie,si pare mai uimit decat toti de acele fapte ,in vreme ce femeia apuca cu clestele degetelorinca o placinta poale-n brau,povestea cu demonul.) Focalizarea zero,construieste o perspectiva realista ,o viziune de ansamblu ,creand iluzia dominarii universului fictional. 2)cu focalizare externa actorii nu sunt vazuti decat din exterior,comportamentist ,fara a se permite accesul la gandurile lor ;cititorul stie mai

putin decat actorii -personaje;nu are prioritatein nici un punct de vedere(chicotelile,rasetele care ascund gandurile ascultatorilor). Ipostaza naratoriala este aceea a unei camere de luat vederi,care are rolul de a prelua imagini brute ,fara a le comenta ,ceea ce produce un efect de neutralitate ,de obiectivitate. 3)cu focalizare interna naratorul,necreditabil si avand omiscienta limitata ,restrange informatia la punctul de vedere al unui personaj(focalizarea interna fixa) sau al mai multor actori (focalizarea interna variabila. n povestirea sadovenian, naratorul - martor (ia parte la aciune ns nu n calitate de protagonist, ci ca personaj secundar, asist la episoade importante, dar are mai curnd rolul unui martor, unui observator care nu se implic n mod direct) este mo Zaharia Fntnarul, care este prezentat ca un personaj important, misterios, dar care sfrete prin a-i asculta propria poveste din gura liei Salomia. Naratorul martor de gradul II - relateaz un eveniment la care nu a participat, dar pe care l cunoate datorit mrturiei unei persoane apropiate, fapt ce permite o implicare afectiv n redarea ulterioar. Lia Salomie reconstituie faptele de odinioar n detaliu, dnd amnunte care servesc veridicitii - Vod, gustnd din ap, "lacrima pmntului", a zis "Aferim!" Lia Salomie este un narator dramatizat, deoarece este ea nsi personaj, la fel de nsufleit ca cele despre care relateaz. Naraiunea urmrete mai multe planuri ale realitii, poate surprinde succesiv gndurile tuturor personajelor. Naratorul omniscient ofer constant informaii despre personaje. Focalizarea zero construiete o perspectiv realist, o viziune de ansamblu, crend iluzia dominrii universului ficional. Decameronul a fost scris ca un omagiu pentru femei, iar o parabola aflata in introducerea grupului de nuvele din ziua a IV-a arata cum un tanar pustnic venit pentru prima oara din solitudini intr-un oras, vazand femeile, le-a considerat ca pe fiintele cele mai minunate si mai demne de a fi vazute de lume. Pentru cucerirea lor si a iubirii au loc in Decameron cele mai extraordinare aventuri, in care protagonisti sunt reprezentanti ai tuturor structurilor sociale, negustori, nobili, tarani, calugari, tot atatia inflacarati indragostiti. Intotdeauna a descris cu cea mai mare placere triumful iubirii ce incununa lungul sir de intamplari prin care trec unii indragostiti. Opera lui Giovanni Boccaccio, neobosit explorator al sufletului uman, precursor prin aceasta Renasterii (epoca descoperirii lumii si a omului), poate sa fie considerata fara dubiu ca o vasta comedie umana. Putem sa observam in sfarsit ca in cazul lui intalnim aceeasi experienta, facuta cu alte mijloace literare, a lui Dante si Petrarca, dar cu aceeasi tendinta si rezultate: a pune in valoare omul si viata.

De aceea este atat de iubit si citit Decameronul in care se oglindeste vie marea umanitate, libera cugetare, aspiratia spre libertate deplina, setea de viata a unui mare creator si artist aa cum rezult din nelesul grec al titlului, aciunea are loc n decursul a zece zile. Dup o precuvntare dedicat "graioaselor doamne" ("vaghe donne") care cunosc arta amorului, urmeaz o introducere ce d un cadru terifiant atmosferei de groaz care domnea n Florena bntuit de cium. La sfritul zilei, cele zece povestiri sunt urmate de un "canzone" (un recitativ n form poetic) i de dans. A rezultat astfel un numr de 100 nuvele care alctuiesc Decameronul, prima i n acelai timp cea mai bun oper n proz a literaturii italiene din epoca Renaterii. Opera lui Boccaccio inseamna si un general examen critic,coerent intotdeauna cu postulatul realist al artei sale .Giovanni Boccaccio este , intr-adevar ,o oglinda a societatii din Trecento .In Decameron el paraseste mitologia ,alegoria, lumea clasica,reminescentele dantesti prezente in operele anterioare,patrunde in mijlocul societatii ,traind viata comuna a colectivitatii-dupa faimoasa formula a lui Francesco de Sanctis,lumea spiritului dispare ,apare lumea naturii Intre dimensiunile imense ale Decameronului sufla vasta respiratie a intregii naturi ,in al carui centru de frumusete si bucurie se afla omul ,strivit in vremuri revolute de parcurgerea in nelinisti a tragicei sale existente ,conditionate de exercitiul aspru al unor austere virtuti nefiresti.Autorul indeparteaza cu o mana ferma valurile care infasurau adevaratele realitati si bunuri ale vietii Iubirea devine subiectul central,forta egalizatoare a diferentelor sociale ,o lege noua a naturii care se impune oricarei existente.Nu exista regi si sclavi in fata acestui sentiment dominator.Cartea lui Boccaccio este un breviar de arta a carui finalitate este de a infrumuseta viata ,de a servi ,cu fidelitate profunda umanista ,omul eliberat de entitati transcendentale . Giovanni Boccaccio nu a vrut sa intervina aparent ,in jocul liber al personajelor sale aflate in perpetua miscare .El a demonstrat o facultate intr-adevar exceptionala de dominare dialectica a tuturor intamplarilor ,a temelor ,a episoadelor ,a actiunilor .Aceasta dominare dialectala este a unui adevarat maestru cunoscator al noii psihologii umane,dar si al tehnicilor artei narative . Personajele,in conceptia estetica a lui Boccaccio se profileaza,nu prin descrierea fizica ,ci prin actiunile la care ei sunt participanti directi.Ei sunt introvertiti,contorsionati in meandre psihologice ,ci in proiectatrea extravertita ,determinati de succesiunea evenimentelor in al caror centru se afla.Dinamica lege a actiunii continui face sa defalce in fata citiorilor hora personajelor ,pe fundalul realitatii si al peisajului ,indicat rapid de autor ,dar concretizat prin actiunea eroilor asupra naturii si asupra semenilor lor ,in curgerea necontenita a fluviului uman care strabate harta istoriei. Povestea este forma genuina a imaginatiei umane ,prin ea,omul s-a opus realitatii ,mai mult sau mai putin constient ca o face,caci unde incepe povestirea,viata inceteaza sau mai bine spus,este suspendata ,pusa provizoriu intre paranteze(N.Manolescu)

Diversitatea celor nou , subiectul fiecreia nu are nici o legtur cu al alteia si fiecare dintre ele are un titlu de sine stttor; Fiecare povestire este o alt specie literar: snoav ("Iapa lui Vod"), idil ("Fantana dintre plopi"), aventura ("Cealalt Ancuta"), legenda (Judet al sarmanilor"), reportaj ("Negustor lipscan"), portret prin naratiune ("Orb sarac") si avnd cate un titlu sugestiv, care le confer o independena totala; fiecare povestitor are modul su specific de a relata ntamplarea si de a starni interesul asculttorilor.

Arta narativa

Arta de povestitor a lui Mihail Sadoveanu const n mbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Clinescu, Sadoveanu a creat o limb limpede, armonioas si pur, n care se mpleteste graiul popular al tranilor cu fraza vechilor cronici, o limb capabil s redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pstrnd farmecul atmosferei acelor vremuri vechi. Arhaismele si regionalismele sunt folosite cu naturalete de ctre personajele povestirilor, crend o limb literar usor accesibil, scriitorul rmnnd fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea c "taranul romn a fost principalul meu erou". Figurile de stil apar cu moderaie, dnd astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizand trasaturi ale personajelor. Astfel, despre mustatile comisului Ionit, Sadoveanu spune c sunt "tusinate", epitet care revine de cteva ori pentru a reliefa preocuparea personajului pentru aceast podoab de care este foarte mndru. De remarcat n mod deosebit n volumul "Hanu-Ancutei" este muzicalitatea frazelor, prin care Sadoveanu creeaza trairi tulburtoare n sufletele asculttorilor. "Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata,ci pentru a se sustrage vietii si mortii" (Nicolae Manolescu - "Imaginarul sadovenian").

Decameronul este o opera umanista prin excelenta care demonstreaza legile firii si ale bucuriei de a trai ,in defavoarea dogmelor religioase medievale.Prin marele numar de nuvele dedicate satirizarii bigotismului si a reprezentantilor bisericii care profita de pe urma ignorantei poporului .Boccaccio deschide deschide drumul literaturii anticlericale ,dar nu anticrestine ,care va inflori in Italia cuprinzand toate genurile literare .Scriitorul acorda un loc privilegiat iubirii si femeii in nuvelele sale .In acest sens,ilustrativa este parabola introductiva la grupul de nuvele din ziua a patra ,in care untanar pustnic ajuns pentru prima dta in oras

si vazand pentru prima oara femeile le va cosidera cele mai frumoase fapturi din lume .Boccaccio scoate in evidenta rolul pozitiv al iubirii ca forta transformatoare a omului.Nuvela din ziua a cincea care il are drept protagonist pe indragostitul Federigo degli Alberighi arata calitatile umane superioare ale indragostitilor.Astfel se explica critica poetului adresata familiei feudale bazate pe interesele economice,pe casatoria-tranzactie si simpatia sa pentru femei. Boccaccio stapaneste la perfectie arta naratiunii ; ritmul este curgator si firesc,episoadele se incheaga unul din altul in tablouri pline de miscare .In Decameron traieste o lume intreaga ,creata de un artist admirabil ,lume sesizata in existenta ei zilnica ,umila si plina de pitoresc in brutalitatea dorintelor ei ,dar si in delicatetea unor suflete blande .Critica clericilor contine un protest impotriva bisericii reactionare ,anchilozata in formele ei medievale. Fiind o competitie a povestitorilor si povestirilor fiind spuse,nu scrise,functia fatica (de contact)joaca un rol important.Fiecare nou povestitor consulta auditoriul in formule variate.In Hanu-Ancutei,intamplarile sunt povestite intr-o tehnica anume care poate fi urmarita cu ajutorul conventiilor narativitatii propuse de Adrian Marino,astfel,dupa acumularea de informatii este pregatita disimularea luice va urma. Asa cum observa T.Vianu,Sadoveanu incearca sa modernizeze o limba veche si sfarseste prin a inventa una noua.In fond,Limbajul exprima o mentalitate,iar in poezia rafinata,delicata a termenilor sadovenieni,se intalnesc ceremonia bizantina si curtenia frantuzeasca,cavalerismul medieval si moravurile taranilor din Moldova cronicarilor.Astfel,vorba inflorita si dulce se observa la Salomia,care se plange ca e bolnava de vatamatura si nu poate suferi in gura nici picatura de vin,nu bea dechat rachiu,apa este lacrima pamantului,closca cu pui trece de crucea noptii,iar comisul Ionita zambeste incremenit Topica afectiva,expresia ceremonioasa elaborata,(cinstiti oaspeti,credinciosul meu boier,draga jupaneasa Ancuta,duduita),exprimarea locutionala si idiomatica(a purcede la vanatoare,a-si face seama,a nu afla astampar)fonetismele(nimic,rz,ctr)sau termenii arhaici(a purcede,aferim,ciubere,caruta,harabale),comparatiile(privindu-ne ca prin sita,am atintit urechile ca si dihaniile),contribuie la expresivitate. Pe Sadoveanu il preocupa altceva decat redarea realista a vorbirii curentestilizarea ei,inaltarea la un timbru grav si sarbatoresc deopotriva ca un text al liturghiilor. In proza de arta a Decameronului,Giovanni Boccaccio a acumulat toata experienta scrisului anterior,replasmuita acum la marele foc al naratiunilor despre iubire si viata intensa .Stilul Decameronului ,in planurile alternante ale comicului si tragicului,ale umilului si ale sublimului,se inalta ca o arcada intre doi puternici pilastri,contribuind la complexa idee arhitectonica a acestui vast edificiu,in care viata

se manifesta multiform.Exista impresia ca artistul a incercat o mare desfatare estetica atunci cand si-a elaborat ,cu atata rigoare perioadele ,cand a alcatuit din pietrele pretioase ale cuvintelor ,marele mozaic literar,desfatare care este si astazi deplina ,pentru orice cititor al paginilor nemuritoare ale marelui creator de arta ,Giovanni Boccaccio. Echilibrul de structuri interioare,ordonarea lor in fraza cea mai fluida a prozei italiene este o caracteristica inca neatinsa de alti artisti ai verbului italian,proza cpodoperii lui Giovanni Boccaccio ridica la viata noua a artei existenta cotidiana si realitatea inconjuratoare .Tesatura ei,in care sunt utilizate stralucit regulile de aur ale sintezei latine,releva,intr-o armonie inextricabila toate firele,divers colorate ,ale urzelei artei verbului. In vechi timpuri se spunea ca povestea are o functie magica si ca apara casa in care este rostita ,de aceea,demonul ce trece in pustietatile apelor si codrilorocoleste casa.