Sunteți pe pagina 1din 13

SENSIBILITATEA DUREROASA

CUPRINS

Introducere.pag 1 Receptorii algici.pag 2 Caile de conducere si segmental central....pag 4 Sistemul analgesic.pag 7 Senibilitatea dureroasa visceral.pag 9 Concluzii ..pag 11 Bibliografie...pag 13 Anexe....pag 14

INTRODUCERE Durerea este un simptom subiectiv, greu de definit, care se consider a fi o experien senzorial, aprut n urma aciunii unui stimul asupra unui esut viu. Se definete ca o senzaie de disconfort, dezagreabil, determinat de intervenia stimulilor nociceptivi i nsoit de o trire afectiv, iniial anxioas, iar ulterior anxios-depresiv, cuprinznd n cele din urm dou componente: una algoperceptiv i alta algopsihic. Durerea este o tem de mare importan n psihologie pentru c semnalele dureroase au un nalt ecou afectiv. Celelalte mesaje senzitivosenzoriale sunt n anumite limite indiferente din acest punct de vedere. Durerea se nsoete de reacii psihice i vegetative. Reaciile psihice constau n: o stare de nelinite, de team, de disconfort. Prezena unor modificri psihice n durere este atestat i de faptul c att durerile psihice ct i cele fizice au modificri exterioare identice: plns, micri involuntare, strigte etc. Aceste manifestri reprezint modul universal de exprimare a durerii. Durerea se asociaz cu modificri vegetative ce constau n schimbarea ritmului respirator, a ritmului cardiac, modificarea presiunii arteriale, intensificarea peristaltismului intestinal, intensificarea motilitii vezicii urinare, dilatarea pupilelor, transpiraii etc. Prezena modificrilor vegetative sunt cele care au dat posibilitatea obiectivizrii i cuantificrii durerii, deoarece modificrile vegetative sunt n relaie direct cu intensitatea durerii. Durerea este unui dintre cele mai comune i neplcute simptome ale experienei umane. Ea constituie o preocupare att a medicului ct i a psihologului n practica sa. Durerea este constituit n primul rnd dintro senzaie independent i distinct i n al doilea rnd, printr-o reacie individual, trit n sfera psiho-afectiv. Ea devine n ultim instan o problem personal, cu tonalitate emoional larg reflectat, att n receptorii somatici i vegetativi, ct i n eforturile voluionale de a o evita sau de a scpa de ea. Durerea este nrudit cu suferina i difer de la o persoan la alta, fiind influenat de o multitudine de factori cum ar fi: vrsta, sexul,

natura, durata, intensitatea stimulului i personalitatea celui care sufer precum i multe ali factori implicai. Din punct de vedere cognitiv-comportamental durerea reprezint un model biopsihosocial, care se subordoneaz principiilor nvrii. Dac declanarea durerii i probabilitatea ei de apariie depinde de unele variabile anterioare, atunci durerea este de tip responsiv (pavlovian). Dac din contr durerea este controlat de variabile consecutive instalrii ei (solicitudinea anturajului, evitarea unei situaii generatoare de stress, ateptarea unei recompense, conflict medico-legal n curs etc.) durerea primete un caracter operant. Interaciunile dintre subiectul care prezint durere i anturajul su familial i social prezent sau trecut influeneaz semnificativ intensitatea, modul de manifestare i evoluia durerii spre cronicizare. Sensibilitatea nociceptiva indeplineste pentru organism o functie de protectie, indispensabila unei vieti normale, informand individul despre aparitia in mediul sau de viata a unor agenti nocivi care compromit integritatea si capacitatea sa functionala. RECEPTORII ALGICI Senzatia de durere provine din excitatia receptorilor specifici, denumiti nocioreceptori, de la nivelul terminatiilor nervoase, sensibili la stimuli durerosi. Acesti receptori sunt localizati in principal la nivelul pielii si intr-o mai mica masura la nivelul vaselor, mucoaselor, oaselor si tendoanelor. Receptorii algici sunt terminatii nervoase libere, diferite de mecanoreceptorii puri sau termoreceptorii puri, mielinizate (cu viteza de conducere 1-2 m/s). Datorita mielinizarii sau nemielinizarii receptorilor algici, la actiunea unui stimul nociceptiv (dureros) in prima faza apare o durere rapida, intensa si destul de bine localizata (conducerea informatiei prin fibre mielinizate), care este urmata de o durere lenta cu caracter mai difuz, care apare cu latenta mai mare. Densitatea nociceptorilor este foarte mare in tegument, ceea ce confera o capacitate mare de discriminare a localizarii senzatiilor dureroase. In cazul durerii viscerale discriminarea localizarii locului unde actioneaza stimulul nociceptiv este mai mica datorita densitatii mici a nociceptorilor in structura viscerelor.

O caracteristica importanta a nociceptorilor este aceea ca ei nu se adapteaza la stimulii nocivi. Ba mai mult, la actiunea indelungata a stimulilor nocivi pragul de excitabilitate a nociceptorilor scade (sensibilitatea creste). Cresterea sensibilitatii nociceptorilor poarta denumirea de hiperalgezie. Neadaptarea nociceptorilor la actiunea stimulilor nocivi este un lucru foarte important pentru organism, care este instiintat continuu de persistenta stimulului care a provocat durerea. Excitantul receptorilor algici este reprezentat prin diferiti stimuli (mecanici, termici, chimici) de intensitate suficienta pentru a produce leziuni tisulare. Se considera ca in urma leziunilor tisulare sub actiunea stimulilor nocivi de intensitate mare, din celule sunt eliberate proteaze care actioneaza asupra substratului proteic interstitial si rezulta o serie de substante: bradichinina, histamina, serotonina, prostaglandinele. De asemenea stimulii durerosi determina aparitia la locul unde actioneaza a acizilor, ionilor de K in exces, acetilcolinei si o serie de enzime. Aceste substante sunt responsabile de excitarea nociceptorilor (excitare chimica). Efectul excitator al acestor substante se manifesta si in doze infime, doze ce pot fi gasite in piele dupa aplicarea unui stimul dureros. Stimulii termici ating pragul algogen atunci cand depasesc 45C, cand incep sa produca leziuni, energia calorica fiind in acest caz de 2000 de ori mai mare decat pragul necesar producerii senzatiei termice. Stimulii chimici genereaza durere la un pH-tisular de 6,2 durerea devenind maxima la pH-ul de 3,2. Stimulii nociceptivi exteroceptivi sunt dolorigeni numai daca provoaca leziuni tegumentare, spre deosebire de cei interoceptivi care sunt durerosi daca produc modificari mecanice(tractiune, compresiune, spasm, distensie brusca) sau biochimice ( inflamatii), caracterul algogen variind si cu tesutul asupra caruia actioneaza. Pentru nociceptorii viscerali excitantul poate fi distensia organelor cavitare, spasmul organelor (durerea se manifesta sub forma unor crampe, care se repeta ritmic datorita contractiilor ritmice ale muschilor netezi), leziunile de diferite etiologii, acumularea de metaboliti, in conditiile hipoxiei ischemice viscerale. Sunt viscere la nivelul carora nu simtim durere, cum ar fi parenchimul hepatic si tesutul pulmonar, datorita lipsei, sau numarului foarte mic al nociceptorilor. Cu toate acestea insa, capsula conjunctiva hepatica si canalele biliare sunt bogat populate cu

nociceptori, asa incat tumefierea ficatului duce la distensia capsulei hepatice si implicit la aparitia senzatiei de durere. Apoi, bronhiile si pleura parietala sunt structuri care poseda nociceptori si prin excitarea lor poate sa apara senzatia dureroasa. Receptorii algici difera intre ei in functie de stimulul care ii excita. Astfel avem nociceptori care intra in activitate la excitanti mecanici puternici, ei se numesc nociceptori mecanosenzitivi. Alti nociceptori reactioneaza la temperaturi extreme de cald sau rece, ei se numesc nociceptori termosenzitivi. In sfarsit exista o categorie de nociceptori sensibili la diferite substante, ei se numesc nociceptori chemosenzitivi. Chiar daca nociceptorii enumerati raspund mai intens la un anumit stimul, in ansamblul lor pot reactiona la mai multe categorii de excitanti, asa ca putem considera ca nociceptorii nu au un excitant adecvat. Limita dintre intensitatea stimulului prag si a celui care evoca o senzatie dureroasa maxima este mult mai ingusta decat pentru alte sensibilitati (in unele cazuri raportul stimul prag/stimul maxim e de ). Pragul pentru durerea cutanata este variabil in diferitele parti ale corpului (la nivelul corneei este foarte scazut, mai crescut la nivelul tegumentului abdominal, ceva mai crescut in regiunea umarului, foarte crescut la gamba si cel mai crescut la extremitatile degetelor). Pragul pentru durere creste daca se atrage atentia individului printr-o sarcina sau situatie anumita(batutul cu palma la efectuarea injectiei), ceea ce demonstreaza ca senzatia dureroasa nu se datoreaza numai intensitatii stimulului algogen ci si interrelatiilor competitionale intre informatiile care ajung la centrii nervosi superiori. CAILE DE CONDUCERE SI SEGMENTUL CENTRAL Receptorii algici sunt reprezentati prin fibre senzitive mielinizate sau nemielinizate. In ambele cazuri nociceptorii sunt dendrite ale neuronilor din ganglionii spinali. Deci, protoneuronul caii algice este un neuron din ganglionul spinal. Axonii protoneuronului caii pentru durerea acuta sinapseaza cu al doilea neuron (deutoneuronul) al caii in laminele I (lamina marginala) si V de substanta cenusie al coarnelor dorsale medulare. Cu toate acestea insa, colaterale ale axonilor protoneuronului caii algice acute pot intra in tractusul lui Lissauer si astfel sa ajunga

ascendent sau descendent la 3-4 segmente invecinate, unde sa faca sinapsa cu al doilea neuron al caii pentru durerea acuta. Axonii protoneuronului caii pentru durerea cronica patrund de asemenea prin radacinile posterioare a nervilor rahidieni in cornul dorsal de substanta cenusie pentru sinapsa cu deutoneuronul caii algice cronice. De subliniat este faptul ca in cazul durerii cronice sinapsa cu al doilea neuron al caii se face cu precadere in laminele II si III de substanta cenusie a coarnelor dorsale (de consistenta gelatinoasa), dar ca prin neuroni intercalari, sinapsa cu deutoneuronul se poate face si in lamina a cincea. In continuare, axonii deutoneuronului caii pentru durerea cronica si acuta trec prin comisura medulara de partea opusa si intra in constitutia fasciculului spinotalamic, sectiunea laterala a acestuia. Atat fibrele pentru durerea acuta, cat si cele pentru durerea cronica formeaza fascicule separate in cadrul sectiunii laterale a fasciculului spinotalamic anterolateral. Fibrele axonale ale deutoneuronilor caii dureroase cronice pot avea si traseu ipsilateral, nu contralateral, si sa intre de asemenea in constitutia sectiunii laterale a fasciculului spinotalamic anterolateral. Majoritatea axonilor deutoneuronilor caii algice (3/4-9/10 din totalul fibrelor care conduc informatia nocicaptiva) dupa ce au trecut prin comisura anterioara de partea cealalta (contralateral) intra in constitutia cailor spinoreticulate. Axonii protoneuronului caii algice secreta ca mediator chimic excitator la nivelul sinapsei cu deutoneuronul, glutamatul si substanta P. Gradul de eliberare a substantei P la nivelul sinapsei axonului protoneuronului cu deutoneuronul este controlat de neuroni intercalari, care prin encefalinele eliberate (pentapeptide cu actiune morfinomimetica) blocheaza secretia substantei P. Acesta reprezinta unul din mecanismele prin care poate fi controlata sensibilitatea dureroasa. Activarea neuronilor intercalari se realizeaza prin fibre descendente , serotoninergice, care pleaca din nucleul rafeului median, (dispus in substanta reticulata bulbo-pontina). La nivelul trunchiului cerebral majoritatea fibrelor care conduc informatia nociceptiva (calea spinoreticulata) fac sinapsa cu neuroni din substanta reticulata si contribuie in felul acesta, alaturi de alte cai senzoriale, la realizarea bagajului informational care asigura functionarea

sistemului reticular activator ascendent, cu rol in activarea structurilor nervoase encefalice superioare: nuclei bazali si scoarta cerebrala. Fibrele senzitive pentru durerea acuta care au intrat in sectiunea laterala a fasciculului spinotalamic anterolateral, alaturi de caile specifice ale lemniscului median, ajung in nuclei talamici specifici: grupul nuclear posterior si complexul ventrobazal. Dupa sinapsa cu al treilea neuron in acesti nuclei, fibrele proiecteaza, in principal, in ariile somestezice I si II; sunt si axoni ai tritoneuronilor care proiecteaza, pe orizontala, spre alte zone talamice. Fibrele senzoriale pentru durerea cronica care au acces la nivelul trunchiului cerebral tot prin fasciculul spinotalamic anterolateral, urmeaza traseul spre nucleii talamici nespecifici (mai ales intralaminar). O parte din fibrele pentru durerea cronica cuprinse in fasciculul spinotalamic "se opresc" la nivelul substantei reticulate a trunchiului cerebral sinapsand cu neuroni ai acestei formatiuni. Afectiunile cortexului somestezic nu distrug capacitatea de percepere a durerii. Substanta reticulata a trunchiului cerebral, talamusul, dar si alte structuri nervoase subcorticale, sunt raspunzatoare de perceperea constienta a durerii. Cortexul ar fi important in interpretarea calitatii durerii, chiar daca perceptia cade in sarcina structurilor subcorticale amintite. Cercetarile au evidentiat faptul ca sunt deutoneuroni ai caii algice ai caror axoni sunt predestinati pentru structuri nervoase inferioare neocortexului: hipotalamus, nucleii bazali, sistemul limbic si talamus (alta functie decat cea de releu). Astfel, sunt fibre nociceptive care au punct terminus nucleii hipotalamici, anterior, lateral si median. Implicarea hipotalamusului in durere pare un lucru normal, cunoscut fiind faptul ca el este un centru nervos care controleaza functiile vegetative ale organismului. Durerea, mai ales cea cronica, este insotita de profunde modificari vegetative, cum ar fi: cresterea presiunii sanguine, cresterea fluxului sanguin spre inima si in muschii sheletici, scaderea fluxului sanguin spre piele ( fata alba ca varul la dureri puternice) si viscere, scaderea motilitatii intestinale, piloerectie, intensificarea secretiei sudorale. Toate aceste modificari vegetative sunt realizate cu implicarea hipotalamusului.

Fibrele senzoriale dureroase (axoni ai deutoneuronilor caii algice) ajung direct la nucleii bazali fara sinapse prealabile. Sinapsele se realizeaza mai ales cu neuroni ai globus pallidusului. De asemenea, axoni ai deutoneuronilor caii algice ajung in sistemul limbic: nucleul central al amigdalei si cortexul infralimbic. Nucleii bazali si sistemul limbic au un rol important in coordonarea exprimarilor emotionale ale individului in suferinta creata de durere. Structurile limbice pe baza informatiilor nociceptive receptionate contribuie la realizarea schimbarilor afective ale individului suferind. De exemplu, un copil bolnav manifesta afectivitate crescuta fata de parinti sau fata de persoana care il ingrijeste. Cercetarile au demonstrat ca talamusul primeste direct informatii nociceptive prin axonii deutoneuronilor caii, altele decat cele pentru care joaca doar rolul de releu. Astfel, nucleul lateral central, numerosi neuroni ai complexului venterobazal, precum si complexul nuclear posterior sunt structuri talamice cu rol in prelucrarea informatiei nociceptive. Nucleul lateral central talamic coopereaza cu structurile sistemului limbic in realizarea raspunsului afectiv ori emotional la durere, iar complexul ventrobazal talamic este implicat in discriminarea intensitatii si a localizarii sistemului nociv. SISTEMUL ANALGEZIC Informatia nociceptiva de durata si intensa care ajunge in structurile nervoase superioare creaza mari probleme functionale acestora. Subiectii reactioneaza diferit la o durere de aceeasi intensitate. Acest lucru se datoreaza capacitatilor structurilor nervoase superioare de a controla cantitatea de informatie dureroasa ce accede pana la nivelul lor. Sistemul analgezic este un mecanism complex care controleaza fluxul informational nociceptiv pe caile ascendente senzoriale. Acest sistem este format din 3 componente majore, la care se adauga cateva componente accesorii: 1)substanta cenusie periopeductala din jurul apeductului lui Sylvius din mezencefal si portiunea rostrala a puntii. Neuronii acestei zone trimit semnale spre 2)nucleul magnus al rafeului median, localizat in zona caudala a puntii si partea rostrala a bulbului. De aici semnalele sunt transmise in maduva spinarii; 3) complexul inhibitor al durerii, localizat in coarnele posterioare ale maduvei spinarii.

Activarea neuronilor substantei cenusii periapeductale si a celor din nucleu rafeului median se realizeaza prin intermediul colateralelor desprinse de pe fasciculul spinotalamic lateral, care conduce informatiile nociceptive la talamus. Activarea sistemului analgezic se poate realiza si prin stimularea zonei periventriculare hipotalamice (nucleul periventricular hipotalamic), precum si prin impulsuri sosite de la alte arii cerebrale raspunzatoare de activarea substantei periapeductale. Activarea substantei cenusii periapeductale, prima componenta a sistemului analgezic va duce la activarea, prin impulsuri eferente, a neuronilor nucleului magnus al rafeului median. Neuronii celei de a doua componente a sistemului analgezic trimit fibre eferente serotoninergice la complexul de inhibare a durerii, localizat in coarnele dorsale medulare. La acest nivel fibrele serotoninergice vor activa neuronii encefalinei, care la randul lor vor inhiba presinaptic sinapsa dintre axonul protoneuronului caii algice si deutoneuronul acestei cai. Inhibitia presinaptica axonica se realizeaza prin secretia de catre neuronul encefalinic a mediatorului encefalina. In felul acesta, sistemul analgezic poate bloca semnalele algice anagajate pe caile ascendente, chiar la nivelul deutoneuronilor din coarnele dorsale medulare. Acest sistem analgezic poate bloca si unele reflexe locale, cauzate de stimuli dureosi, cum ar fi reflexul de flexiune. Sistemul analgezic se pare ca poate bloca transmiterea durerii si in alte zone de pe caile algice, in special in formatia reticulata si nucleii intralaminari talamici. Injectarea unei doze mici de morfina in zona periventriculara sau in substanta cenusie periapeductala a trunchiului cerebral determina un puternic efect analgezic. Acelasi efect analgezic se obtine daca morfina este injectata in nucleul magnus al refeului median, sau in cornul posterior al maduvei spinarii. Cercetarile efectuate au dus la concluzia existentei in diverse structuri nervoase a cel putin 18 substante cu actiune morfinomimetica:beta-endorfina, met-encefalina,leu-encefalina, dimorfina etc. Cele doua encefaline se gasesc in sistemul analgezic iar beta-endorfina se afla in hipotalamus si hipofiza. SENSIBILITATEA DUREROASA VISCERALA

Durerea viscerala difera de cea somatica prin pronuntatul sau caracter difuz (deoarece reprezentarea corticala a sensibilitatii viscerale este mai putin precisa decat cea somatica), printr-o localizare si mai imprecisa( datorita numarului mic de receptori si faptului ca impulsurile de la nivelul viscerelor toracale si abdominale nu sunt transmise pe cai separate de cea somatica) si prin caracterul sau puternic iradiant ( resimtindu-se chiar la nivelul tegumentului sau altor regiuni ca durere iradiata). Pentru nociceptorii viscerali excitantul poate fi distensia organelor cavitare, spasmul organelor (durerea se manifesta sub forma unor crampe, care se repeta ritmic datorita contractiilor ritmice ale muschilor netezi), leziunile de diferite etiologii, acumularea de metaboliti, in conditiile hipoxiei ischemice viscerale. Sunt viscere la nivelul carora nu simtim durere, cum ar fi parenchimul hepatic si tesutul pulmonar, datorita lipsei, sau numarului foarte mic al nociceptorilor. Cu toate acestea insa, capsula conjunctiva hepatica si canalele biliare sunt bogat populate cu nociceptori, asa incat tumefierea ficatului duce la distensia capsulei hepatice si implicit la aparitia senzatiei de durere. Apoi, bronhiile si pleura parietala sunt structuri care poseda nociceptori si prin excitarea lor poate sa apara senzatia dureroasa. Excitatia dureroasa de la nivelul viscerelor este condusa la maduva tot prin prelungiri dendritice ale neuronilor din ganglionii spinali ( mai ales prin fibre amielinizate). Prelungirile dendritice acced spre viscere venind de-a lungul vaselor sanguine, sau prin nervii viscerali vegetativi, cum este nervul splanhic. Calea aferenta a informatiei viscerale ca si in cazul celei somatice, are aceeasi cale de patrundere in maduva (prin radacinile posterioare), atat doar ca fibrele acestei cai formeaza plexuri de-a lungul arterelor, sau intra in alcatuirea nervilor vegetativ. Deci protoneuronul caii dureroase viscerale se gaseste tot in coarnele dorsale medulare. Axonii deutoneuronului caii trec prin comisura anterioara in partea opusa si intra in fasciculul spinotalamic ventrolateral. In continuare informatia dureroasa viscerala accede spre nucleii talamici nespecifici. Traseul ascendent se realizeaza fie pe o cale mai lunga, dupa sinapse multiple la nivelul substantei reticulate a trunchiului cerebral, sau urmand un traseu mai scurt prin fasciculul spinotalamic. De pe traiectul fasciculului spinotalamic se desprind fibre care duc informatia nociceptiva viscerala

direct la hipotalamus. De asemenea, nucleii talamici nespecifici au si ei legaturi cu hipotalamusul. Ca si in cazul durerii somatice, hipotalamusul este implicat in realizarea senzatiilor pentru durerea viscerala si in corelarea durerii cu o serie de modificari vegetative. De la nivelul nucleilor talamici nespecifici, o mica parte din informatia dureroasa viscerala este proiectata in ariile somestezice, ca si in cazul durerii somatice. Prelucrarea informatiei dureroase viscerale are loc de asemenea in structuri nervoase subcorticale: substanta reticulata a trunchiului cerebral, talamus, hipotalamus, scoartei somestezice revenindu-i rolul de interpretare a calitatii durerii. In cazul durerii viscerale intalnim o durere directa, pe care o simtim la nivelul organului intern unde a luat nastere aceasta durere si durerea raportata, care ia nastere la nivelul organului intern, dar o simtim (raportam) la nivelul unei zone tegumentare externe. Asa este cazul anginei pectorale care ia nastere la inima, dar o simtim la nivelul bratului stang, antebratul stang si ultimele degete ale aceluiasi brat. Un alt exemplu este durerea vezicii biliare care este simtita la nivelul umarului drept. Raportarea in cazul durerii viscerale se datoreaza: 1) organului visceral si zona tegumentara care provin din acelasi dermatom au protoneuroni diferiti pentru calea dureroasa, dar acestia sinapseaza cu acelasi deutoneuron in coarnele dorsale medulare; 2) intervine fenomenul de facilitare la nivelul ariei somestezice, indus de proiectiile viscerale, asa incat excitatiile cutanate, sub prag dureros, din acelasi dermatom (dar si din dermatoame adiacente) din care a evoluat viscerul lezat, ajunse central, vor amplifica senzatia de durere. Segmentul central al sensibilitatii viscerale este comun cu cel al durerii somatice, reprezentarea viscerala fiind insa difuza cuprinzand pe langa aria somestezica si pe cea motorie si girusul cingular. Axonul neuronilor talamici se proiecteaza in toata aria somestezica (corespunzator fiecarui segment stimulat) neocorticala dar si in girusul orbifrontal. De asemenea unii axoni ajung in paleocortex ( sistemul limbic ) explicand componenta afectivo-vegetativa ce insoteste durerea. CONCLUZII

Durerea este o senzatie neplacuta, generata de stimuli de natura diferita care depasesc intensitatea normala, fiind un semnal de aparare a organismului. Receptorii durerii sunt terminatiuni nervoase libere. Asemenea receptori pentru stimulii durerosi sunt raspanditi in toate tesuturile organismului. Ei raspund la excitanti variati calorici, chimici, mecanici, care depasesc o anumita intensitate. Fibrele care conduc impulsul dureros sunt de doua feluri: mielinizate care conduc cu o viteza de 12-30 m/sec si nemielinizate prin care impulsul se propaga cu 0,5-2 m/sec. Datorita mielinizarii sau nemielinizarii receptorilor algici, la actiunea unui stimul nociceptiv in prima faza apare o durere rapida, intensa si destul de bine localizata, care este urmata de o durere lenta cu caracter mai difuz. Tenta afectiva neplacuta a durerii este imprimata la nivelul talamusului, iar analiza corticala ii confera caracterul discriminator privind calitatea si localizarea topografica. Durerea este transmisa la centrii nervosi pe cai diferite. Cea prin fibre mielinizate este condusa la laminele I si V ale substantei medulare cenusii, unde fac sinapsa cu un al doilea neuron, axonii acestora trec de partea opusa prin comisura anterioara si apoi prin tractul spinotalamic anterolateral la talamus, la nucleul ventral posterolateral sau median, unde se afla soma celui de al treilea neuron, prin care impulsurile sunt transmise spre scoarta senzoriala la girusul postcentral, in zone corespunzatoare cu originea periferica. Prin fibrele nemielinizate impulsurile ajung in substanta cenusie a maduvei si fac sinapsa cu al doilea neuron in laminele II si III. De aici ajung prin comisura anterioara si prin tractul spinotalamic anterolateral, strabatand sistemul reticulat activator al trunchiului cerebral, caruia ii trimit numeroase colaterale, la nucleii intralaminari din talamus. La acest nivel talamic este perceputa o durere vag localizata si cu o tenta neplacuta. Sistemul analgezic este un mecanism complex care controleaza fluxul informational nociceptiv pe caile ascendente senzoriale. Acest sistem este format din 3 componente majore:1)substanta cenusie periopeductala din jurul apeductului lui Sylvius din mezencefal si portiunea rostrala a puntii; 2)nucleul magnus al rafeului median, localizat

in zona caudala a puntii si partea rostrala a bulbului; 3) complexul inhibitor al durerii, localizat in coarnele posterioare ale maduvei spinarii.

BIBLIOGRAFIE

Dragomir Coprean, Fiziologie animala si umana, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2001 Gheorghe Badiu si I. Teodorescu-Exarcu, Fiziologie, Editura Medicala, Bucuresti, 1993 Petru P. Groza, Fiziologie, Editura Medicala, Bucuresti, 1991