Sunteți pe pagina 1din 2

Serban Saru-Sinesti

- personaj secundar de drama psihologica moderna - personaj dramatic modern "Jocul ielelor", de Camil Petrescu - drama psihologica moderna Camil Petrescu (1894 -1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie, intelectuali traind in lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat in realitatea concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati putemice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama." Prima forma artistica a dramei "Jocul ielelor" dateaza din 1916, dupa care Camil Petrescu a realizat mai multe variante, piesa fiind publicata abia in 1947, in volumul "Teatru". Dramaturgul insusi fiind adept convins al absolutului, nu a fost de acord cu nicio viziune regizorala de punere in scena a spectacolului, aspiratia sa de perfectiune impiedicand reprezentarea acestei piese atata timp cat a trait. Titlul dramei psihologice "Jocul ielelor" ilustreaza crezul artistic al lui Camil Petrescu, exprimand conceptia sa literara, conform careia omul care vede idei absolute este mistuit launtric de jocul lor halucinant si pedepsit, intocmai cum cel care are curajul sa priveasca dansul ielelor moare sau innebuneste, oricum devine neom. Celelalte personaje au rolul de a construi lumea ideilor pure, conceptia absolutului in care se zbate personajul principal, Gelu Ruscanu. Serban Saru-Sinesti, personaj secundar al dramei, este ministrul Justitiei, o structura psihica puternica, dar, spre deosebire de Gelu este bine ancorat in pragmatism, fara principii teoretice, ci cu solide repere practice. Relativismul, ca formula estetica moderna si tipic camilpetresciana, se manifesta in imposibilitatea de a se sti cu siguranta daca Sinesti este sau nu un criminal, deoarece vocea auctoriala ofera diferite puncte de vedere asupra relatiilor conjugale si a motivelor care ar fi determinat-o pe Maria sa-l acuze de omor. Portretul fizic este realizat in mod direct de Camil Petrescu in didascalii, acesta fiind un mijloc artistic modern, rareori utilizat intr-o piesa de teatru: "Sinesti, barbat aprig, bine legat, ca de patruzeci si ceva de ani [...] dand o impresie de concentrare dura ca o carapace. Are o privire puternica si mainile mari, agitate". Caracterizarea directa a protagonistului este realizata si prin opiniile celorlalte personaje ale dramei, formula estetica a relativismului inscriindu-se in modernismul interbelic. Astfel, Gelu Ruscanu il vede capabil de crima si inadecvat pentru postul de ministru al justitiei, Maria il considera o bestie si "o noapte grea" in viata ei, iar matusa Irena iI crede un binefacator si un salvator pentru onoarea numelui Ruscanu. PortretuI etic al ministrului reiese indirect din reactiile, atitudinea si mentalitatea personajului, chinuit de incertitudinea iubirii de catre sotia sa, dar remontat prin puterea pe care i-o da profesia si portofoliul de ministru. Aceste modalitati construiesc personajul realist modern. Serban Saru-Sinesti este constient de puterea lui justitiara, care-i satisface orgoliul si-i motiveaza faptele. Atunci cand Maria ii propune sa renunte la fotoliul ministerial si sa piece departe de rautatile oamenilor, Serban marturiseste sentimentul de implinire profesionala, care-i da "satisfactii destul de mari". Se simte puternic, deoarece numai printr-o semnatura pe care o scrie pe un act poate hotari destinul oamenilor, poate ferici sau nenoroci sute de familii: "Pot propune scoaterea din fundul ocnei a unor oameni uitati de semenii lor si de Dumnezeu acolo si pot deschide actiuni care sa trimita in fundul ocnei altii, nimicind astfel familii intregi, si distrugand fericirea sotiilor si a copiilor", Stapan pe sine, inteligent si politician abil, nu se teme de atacurile furibunde ale directorului Gelu Ruscanu publicate in ziarul "Dreptatea social a, fiind convins ca, atunci cand se hotaraste sa contraatace, acela "lovit de mine nu se mai ridica". Rational si bine pregatit profesional, priceput in aplicarea legilor juridice, Sinesti ti explica logic lui Gelu Ruscanu ca singura care ar avea de suferit in urma publicarii scrisorii este Maria, care va fi acuzata de nimfomanie: "in delirul lor erotic unele femei detracate nascocesc cu frenezie tot ceea ce poate face placere amantului lor, tot ceea ce le arata pe ele ca pe niste fiinte exceptionale, ca pe niste victime. [...] Justitia e mult mai putin credula... Ea pretinde probe... si mai ales pretinde probe tocmai unei femei fara scrupule si fara demnitate, care-si tradeaza sotul, si-si necinsteste caminul". Constient ca nu-l poate convinge pe Ruscanu cu argumente teoretice, recurge la solutii pragmatice si sugereaza ca, daca nu vor publica scrisoarea in gazeta, va semna eliberarea din inchisoare a lui Petre Boruga: "Voi cere dosarul lui si, daca va fi cazul, ii voi propune pentru gratiere". Sinesti rezolva astfel situatia neplacuta in care se afla, demonstrand increderea de sine, tn puterea lui interioara care este de neinvins: "Nu ma sperie atacurile... Stiu sa primesc lovituri, dar mai ales stiu sa dau... Si cel lovit de mine nu se mai ridica...". Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos- n.n.) si se particularizeaza prin formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului. Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei. Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului

analitic. Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie". (Camil Petrescu)