Sunteți pe pagina 1din 3

Combaterea Teoriei Imigrationiste

Este cunoscut teoria formulat cu mai bine de un secol n urm, potrivit creia cucerirea unei pri din Dacia de ctre romani i apoi retragerea aurelian din anii 271 - 275 ar fi pus capt continuitii istorice pe teritoriul nord-dunrean, mai nti prin exterminarea total a dacilor , iar n al doilea rnd prin retragerea ntregii populaii de la nord de Dunre la sudul batrnului fluviu, eveniment cu importante consecine demografice, golul de populaie creat n acest spaiu geografic constituind un punct de plecare pentru negarea etnogenezei romneti la nordul Dunrii. A fost o vreme cnd cu greu se putea combate o asemenea teorie creat pe baza unor simple afirmaii ale unor scriitori romano-bizantini care au trit la cteva secole dup evenimentele evocate mai sus, in lipsa de argumente temeinice (in afara celor de ordin logic). Primele decenii ale secolului al XX-lea, dar mai cu seama perioada interbelica aduceau unele mrturii pentru infirmarea teoriei mai sus pomenite; ele nu erau insa suficiente pentru a o combate temeinic. A fost nevoie de mai bine de un sfert de veac de cercetri , in cea mai mare parte arheologice, folosind mijloace si metode perfecionate, prin care s-a fcut un enorm pas inainte in cunoaterea vieuirii romaneti pe teritoriul Romniei in decursul primului mileniu al erei noastre, in determinarea culturii materiale si spirituale tradiionale a populaiilor care au trit alturi de aceasta in secolul al IV-lea si imediat dup aceea, pe teritoriul carpatodanubiano-pontic. S-a demonstrat in felul acesta cu toata temeinicia continuitatea de viata in cadrul aceluiai teritoriu a populaiei dacice si apoi daco-romane dup 271 - 275, romanizarea acestuia, proces care a consfiintit, prin sinteza dintre cele doua mari civilizaii ale antichitii, cea romana si cea dacica, naterea noului popor: poporul roman. Ceea ce da sentimentul stabilitii, statorniciei si prin aceasta al continuitii de vieuire unor comuniti umane sunt tocmai structurile economice fundamentale axate pe producia propriu-zisa, ca de pilda , ocupaiile agrare, miniere sau meteugreti, ale cror vestigii au fost scoase la lumina prin numeroase cercetri arheologice. ndeletnicirile agrare ale acestei populaii, cultura plantelor cerealiere in primul rind , att de generos evideniate de numrul impresionant de mare al inventarului agricol descoperit in aezri , evoluia ascendenta a tehnologiei de elaborare a uneltelor agrare ( plugul trilateral la cel patrulater propriu-zis cu brazdar asimetric, cor mana si avantren); cultivarea unor specii

de griu ce presupun un nceput de rotaie simpla a culturilor, evoluia tehnicilor agrare in general (pina la folosirea ngrmintelor naturale- loci fimatae), comparativ cu cultivarea promotiva a cerealelor de ctre populaiile migratoare, demonstreaz cu toata tria caracterul sedentar al comunitilor autohtone de pe teritoriul vechii Dacii , in tot cursul epocii marilor migraii. Contactul direct cu civilizaia romana care a provocat importante prefaceri in domeniul structurii agrare, prin receptarea si asimilarea de noi tipuri de unelte agricole superioare ca randament economic celor tradiionale , precum si introducerea in mediul autohton a unor instituii si structuri agrare romane, se integreaz deplin in procesul general de romanizare a populaiei autohtone, fenomen care a contribuit la devenirea istorica a populaiei respective, dindu-i o identitate si un destin propriu. O asemenea activitate productiva nu putea f compatibila cu nomadismul, cu pendularea sau migrarea populaiei pe mari spatii geografice. Populaiile nomade nu aveau asemenea ocupaii .Relatrile scriitorilor bizantini sunt clare in aceasta privina. Referindu-se la obiceiurile hunilor si ale altor neamuri, Ammianus Marcellinus arata ca acestea , nu slluiesc niciodat in case si se feresc de ele ca de nite morminte. La dinsii nimeni nu ara si nici nu pun vreodat mina pe plug; cci toi umbla de colo pina colo fr salasuri statornice, fr cmin si fr lege... mpreuna cu cruele lor in care locuiesc,, . Cretinismul ncepe sa se raspindeasca si sa se afirme in Dacia romanizata in secolul al IV-lea , adic dup retragerea aureliana. Descoperirile arheologice dovedesc ca el se raspindeste numai in inuturile romanizate ale Daciei, adic printre daco-romani. In nici unul dintre complexele apartinind populaiilor migratoare si datind din secolul al IV-lea nu exista obiecte cu caracter cretin; la aceste populaii ( goi, gepizi), aezate pe teritoriul fostei provincii traiane, noua credina va ptrunde cel puin un secol mai tirziu. Continuarea circulaiei monetare pe teritoriul provinciei si dup Aurelian, dei intr-o msura redusa fata de perioada stapinirii romane, reprezint o alta dovada certa a dinuirii autohtonilor. Elocvent este faptul ca majoritatea monedelor post-aureliene descoperite sunt de bronz, iar altele, mai puine, de argint.Se tie ca populaiile migratoare nu foloseau si nu acceptau monedele de bronz, preferind banii de argint si, mai ales pe cei de aur. Circulaia monedelor de bronz se explica , deci, numai prin raminerea in fosta provincie a unei populaii daco-romane, obinuite cu folosirea monedei mrunte pentru nevoile vieii ei economice locale. La Sarmizegetusa, Cipau (jud. Mure), Racajdia (jud. Caras-Severin) si in alte locuri sau aflat chiar tezaure de monede ingropate in secolul al IV-lea; adunarea unora din aceste tezaure , cum sunt cele de la Dierna (Orova), Hunedoara, Nires (jud. Cluj) , ncepuse inainte de Aurelian si continuase dup abandonarea oficiala a provinciei, aa incit proprietarii nu

puteau fi decit daco-romanii ramai pe loc. Dovezi gritoare ale continuitii daco-romane ofer si lingvistica. Ea a stabilit ca numele riurilor Olt, Mure, Some, deriva din denumirile folosite in epoca romana: Alutus, Maris, Samus. Evoluia acestor hidronime pstreaz urme ale folosirii lor de ctre slavii aezai pe teritoriul Romniei in secolele VI -VII sau mai tirziu, dar nu prezint nici o urma de transmitere prin filiera germanica. Faptul acesta demonstreaz ca slavii au aflat denumirile riurilor respective nu de la vreo populaie germanica, ci de la daco-romanii care vorbeau latinete si care pstrau hidronimele utilizate si in vremea stapinirii romane. Pna la sfrsitul secolului trecut, la sud de Dunre, pe coasta Dalmaiei, se vorbea o limba romanica aparte, dalmata. Daca poporul roman s-ar fi format la sud de Dunre, in vecintatea ariei de formare a limbii dalmate, intre cele doua limbi ar fi trebuit sa existe asemnri specifice, adic asemnri proprii numai lor si diferite de limbile germanice apusene. Astfel de asemnri nu exista insa, ceea ce dovedete ca romana s-a format departe de dalmata. Elementele lexicale comune din limbile romana si albaneza , folosite de adepii teoriei reosleriene pentru a afirma o geneza sud-dunareana a romanilor, se explica mult mai firesc prin substratul traco-dacic al celor 2 idiomuri. De altminteri, daca romana s-ar fi format pe acelai teritoriu cu albaneza, rezultatul ar fi fost 2 dialecte ale aceleiai limbi si nicidecum 2 limbi complet diferite. Descoperirile arheologice si numismatice, precum si datele lingvistice demonstreaz inconsistenta teoriei formulate de R. Roesler in a doua jumtate a secolului trecut.