Robinson Crusoe vs. Iona Nu exista cumva, o etica a recluziunii si sihastriei?o etica a lui Robinson Crusoe?

Povestea lui Robinson este povestea cuiva care se vede constrans sa reflecteze asupra eticului in conditia absentei lui celalalt : el va descoperi ca lipsit de societatea oamenilor nu poate iesi totusi din perimetrul dezbaterii morale,ci dimpotriva, e obligat sa o ia pentru intaia oara in serios. Pentru a suplini lipsa comunicarii, Robinson gaseste un papagal pe care il invata sa vorbeasca: Nu am nici un suflet cu care sa pot vorbi si care sa ma mangaie. Aceeasi idee ne este prezentata si in opera lui Marin Sorescu, unde personajul principal, Iona, simte nevoia de comunicare intr-o lume a singuratatii. Omul face eforturi disperate spre a-si regasi identitatea,astfel ajungand sa poarte dialoguri cu dublul sau launtric: S nu te prind pe-aici, auzi? Nu te mai ine dup mine, Iona! - De fapt, Iona sunt eu. Psst! S nu afle petii. De-aia strig, s-i induc n eroare. C Iona n-are noroc i pace. Tanarul Robinson incepe prin a se simti alergic la ceilalti la casa parinteasca, la moravurile paturii mijlocii in care se nascuse, la hotarele orasului sau si ale tarii sale. Nici micul tribunal al alteritatii launtrice constiinta- nu mai are pentru el, autoritate : constiinta m-a indemnat de cateva ori sa ma intorc acasa , insa ursita m-a impins mereu inainte. Pe de alta parte, in aceasta singuratate infinita, intervine dorul de civilizatie: Niciodat n viaa-mi

singuratic nu simisem un dor mai aprig i mai covritor pentru tovria oamenilor.Niciodat nu-mi pruse att de ru c sunt singur. In Iona, personajul
incearca asemeni naufragiatului Robinson, sa gaseasca salvare. Astfel, protagonistul scrie un bilet cu propriul sange pe care il trimite mai apoi mamei sale, intr-o basica de peste. Dac ar fi vreo sticl goal pe-aici, a scrie un bileel, l-a pune nuntru i l-a lansa pe mare.- Mam a scrie , mi s-a ntmplat o mare nenorocire.

O alta trasatura comuna o reprezinta geneza textelor, ambele avand la baza mituri biblice.

Drama "Iona" are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai, care din porunca divina, este nevoit sa petreaca trei zile si trei nopti in burta unui chit, pentru a se cai. Singura diferenta este ca in drama lui Sorescu, personajul nu savarseste nici un pacat, si este damnat sa-si petreaca restul vietii intr-un mediu claustrant. Am auzit o poveste cu unul nghiit de un chit.- Ei, nu mai spune, serios? Pescuia tot aa, i vine chitul cel mare i ha!, apoi, gl, gl! i gata! Ce gata? L-a nghiit. Tare curios a fi s tiu dac-a mai ieit omul acela din chit. In ceea ce priveste opera lui Defoe, intalnim 2 surse de provenienta biblica :Adam cel izgonit prin propriul sau pacat
din gradina Tatalui ( mi-a fost dat sa ajung infaptuitorul propriei mele nenorociri spune Robinson) si Fiul risipitor incapabil sa se adapteze cuminteniie si confortului gata-facut al unei nasteri privilegiate.

Ambele personaje reprezinta exemple concrete in ceea ce priveste capacitatea de adaptabilitate. Descoperind insula, Robinson descoper, incet incet,sfera unei moraliti fr legtur cu aceea a pturii mijlocii pe care o abandonase. Dou sunt beneficiile morale cele mai timpurii ale singurtii: cina pentru toat greeala trecut i recunotina fa de ansa salvrii prezente. Un solitar care se ciete nu va fi, pentru nimeni, lucru de mirare. Dar un solitar (i inc un naufragiat) care se simte recunosctor e din unghiul simului comun mai puin plauzibil. Cci recunotina e un gest votiv: ea postuleaz o alteritate generoas, de natur s dizolve efectul singurtii. Aici eram,n primul rnd , ferit de toate rutile lumii.Nu aveam ispite trupeti i nici ispita ochiului,iar trufia vieii era ht departe de mine.Nu jinduiam dup nimic,cci aveam tot ceea ce m putea bucura. In ceea ce priveste opera lui Marin Sorescu, eroul constientizeaza neputinta momentana de a inainta pe calea libertatii si isi accepta conditia, asemeni personajului lui Defoe: toi ne natem mori. toi venim pe lume i

strbatem timpul ce ne e dat, n interiorul unui chit, al unei nchisori, cci trupul e nchisoarea spiritului.

Din punct de vedere psihologic, ambele scrieri au la baza conflicte de natura emotionala. Fusesem aruncat pe aceast insul () la cteva sute de leghe n afara drumului obinuit al corbiilor.Aveam tot temeiul de a presupune c voia cerului era s-mi termin zilele ntr-un trai dezndjduit pe aceast insul pustie.Lacrimile mi curgeau iroaie cnd m gndeam la soarta mea, spune Robinson. Imposibilitatea omului de a iei din limitele destinului su este acentuata in opera Iona, in special in final, personajul apeland la un ultim gest sinucigas, dupa mai multe incercari de evadare. Ce e orizontul la?O burt de pete. Ia mai uit-te odat. (Iona privete, apoi i acoper ochii cu palmele.) Ce-ai vzut? Nimic. Ce-ai vzut? Nimic, dect un ir nesfrit de buri. Ca nite geamuri puse unul lng altul. Iona, Ionaaa!... E invers. Totul e invers. Dar nu m las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaz dac ai sau nu noroc? E greu s fii singur. (Scoate cuitul.) Gata, Iona? (i spintec burta.) Rzbim noi cumva la lumin. In acest peisaj, de o srcie fatidic,eticul ii capt relieful adevrat: el pornete, s -ar spune, de la puintatea lumii i a omului i de la nevoia de a justifica i implini aceast puintate. Eticul originar nu e atit modelator, educativ, normativ, cit restaurator, imbogitor, transfigurator. Puin e omul care n-a umblat niciodat prin singurtatea sa sau care se rezum la dialogul funcional cu un cellalt din acelai registru cu el. In Iona, cunoasterea de sine dobandeste valente purificatorii, eroul ajungand sa fie impacat cu lumea in care se afla : Mi se pare mie, sau e trziu? Cum a trecut timpul! ncepe s fie trziu n mine. Uite, s-a fcut ntuneric n mna dreapt i-n salcmul din faa casei. Trebuie s sting cu o pleoap toate lucrurile care au mai rmas aprinse, papucii de lng pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede n jur, pn dincolo de stele, n-are nici un rost s-o iau, va arde n continuare. iam lsat vorb n amintirea mea, mcar la soroace mai mari, universul ntreg s fie dat lumii de poman. (Pauz.) Totui, nu mi-e aa somn. Nu conteaz, trebuie s adormi. De ce trebuie s se culce toi oamenii la sfritul vieii?. In ceea ce priveste opera lui Daniel Defoe, dupa o perioada de 28 de ani de naufragiu, protagonistul reuseste sa transforme mediul insular intrunul propice unei vieti indestulate.