- curs 4Statul elemente constitutive ale statului, notiunea de stat.

. Notiunea de stat s-a format relativ recent, fiind folosita pentru prima data de Machiavelli, care in lucrarea sa intitulata Principele, spunea ca toate statele, toate stapanirile care au avut si au autoritate asupra oamenilor, au fost si sunt ori republici, ori principate. Notiunea de stat a putut lua nastere in accepriunea lui actuala abia in clipa in care in teritoriul tarii nu a mai fost socotit ca formand obiectul proprietatii private a monarhului, ci al Coroanei la inceput, iar mai tarziu a statului. In evul mediu, fenomenul religios, precum si rivalitatea dintre biserica Romano-Catolica si puterea laica, au influentat raporturile dintre oameni si evolutia societatii. Mai tarziu, revolutiile burgheze din America de nord si Franta, de la sfarsitul secolului al 18-lea, au mobilizat impotriva absolutismului monarhic nu numai burghezia, ci si paturile sociale nemultumite, iar ideile progresiste inspirate de filosofia iusnaturalista, au dat un impuls irezistibil luptei pentru rasturnarea vechiului regim. Triumful ideilor democratice mai aproape de zilele noastre, a dus la aparitia partidelor politice, unele constituite pe criterii religioase, altele pe baza de clasa sociala. Coceptia marxist-leninista despre stat, apropiata prinstructura ei logica, de teoria lui Leon Duguit, este aceea potrivit careia statul nu este altceva decat puterea organizata prin care o clasa sociala infaptuieste dominatia asupra societatii. Este evident faptul ca statul nu poate fi considerat un instrument de dominatie a unei singure clase sociale,ci in conditiile alternarii la putere a unor partide politice calauzite de interese si ideologii diferite. Mai mult, pana in 1990, au existat in centrul si estul Europei, partide asa zise de clasa cum au fost cele comuniste, dar care au fost rasturnate de la putere de clasa pe care pretindeau ca se sprijina, desigur impreuna cu alte paturi sociale. Marea deficienta a conceptiei marxist-leninista asupra statului, este aceea ca nu tine seama de caracterul institutional al statului, si pretinde ca aceasta este putere organizata a unei clase sociale pentru exploatarea celorlalte. O asemenea concluzie este dezmintita de realitate. Statul daruieste si ramane acelasi, indiferent de schimbarile intervenite in competenta de clasa a guvernantilor, pentru ca statul este o institutie care continua sa existe chiar daca guvernantii sunt inlocuiti cu altii. Asa de exemplu Romania, dupa 22 decembrie 1989, a ramas acelasi stat ca institutie, ca si inainte de aceasta data, cu toate ca revolutia a rasturnat dictatura comunista si a inlocuit-o cu un regim pluralist. Notiunea de stat este folosita in mai multe sensuri, si este adesea confuz utilizata. Astfel, in conceptia Kantiana, statul constituie o multitudine de oameni care traiesc in conformitate cu dreptul, si asociati printr-un contract. Constantin Disescu a definit statul ca pe o unitate alcatuita din reuniunea mai multor oameni pe un teritoriu determinat in forma guvernantilor si guvernatilor, iar George Alexeanu a definit

statulca o grupare de indivizi reuniti printr-o legatura nationala, ocupand un teritoriu determinat, si fiind guvernati de o putere superioara vointelor individuale. Definitiile date statului, sunt pe cat de numeroase, pe atat de contradictorii. Majoritatea autorilor considera ca este preferabil sa se cescrie statul, in loc sa se defineasca. Pentru a vorbi de stat, este necesar sa existe o populatie, un teritoriu si o autoritate publica sau cum se spune, putere de stat.

Elementele constitutive ale statului Din perspectiva sociologica, statul apare ca un grup uman fixat pe un teritoriu determinat, in care este stabilita si mentinuta de catre o autoritate investita cu puterea de constrangere, o ordine sociala, politica si juridica. Prin urmare, statul apare ca o grupare de indivizi, avand un grad ridicat de organizare si stabilitate,care ocupa un teritoriu determinat geografic si recunoscut politic, asupra careia o autoritate publica exestcita prerogative de comanda sau de putere politica. Fundamentul puterii publice es intalneste in toate tipurile de societate, indiferent de gradul si formele de organizare ale acestora, ca element constituitiv al statului. Importanta cunoasterii si studierii elementelor constituitive ale statului, deriva din necesitatea de a sti daca o anumita societate umana poate fi considerata ca stat. Doctrina constitutionala occidentala a format 3 elemente constitutive ale statului, aflate intr-o unitate organica si anume: teritoriu, populatie, putere politica suverana. 1. Teritoriul natura juridica a teritoriului Teritoriul este acea parte a globului pamantesc asupra careia un stat isi exercita suveranitatea exclusiva, alcatuita din sol, subsol si coloana aeriana de deasupra solului si apelor. Aceasta definitie surprinde elementele teritoriului din perspectiva dreptului international. Impreuna cu populatia ce locuieste pe teritoriu, reprezinta totodata o insemnatate esentiala pentru organizarea politica si dezvoltarea social-economica a oricarei Comunitati umane. El este contitia indispensabila a determinarii spatiale si a actiunii independente a fiecarui stat in raport cu celelalte state, ca subiect suveran al dreptului international. Indiferent de locul unde este situat solul din punct de vedere geografic, principalul element constitutiv al teritoriului este alcatuit din uscatul aflat sub suveranitatea unui stat. Subsolul, atat terestru cat si cel acvatic, intra in componenta teritoriului statului, fara nici un fel de ingradire juridica internationala.

Spatiul acvatic este alcatuit din apele interioare si din marea teritoriala (cuprinde fasia maritima de o anumita latime, in tara noastra de 12 mile marine), situata de-a lungul litoralului unui stat si supusa suveranitatii lui. In ceea ce priveste fluviile internationale, navigabile pana la varsarea lor in mare sau ocean, se considera ca fiecare stat isi exercita suveranitatea asupra portiunii din fliviu care traverseaza teritoriul, cum este cazul Dunarii. Regimul fluviilor internationale spre deosebire de regimul juridic al apelor interioare, implica recunoasterea principiului libertatii de navigatie. Spatiul aerian este constituit din coloana aeriana de deasupra solului si spatiului acvatic al unui anumit stat, pana la inaltimea unde incepe spatiul cosmic. Pe langa aceaste elemente ale teritoriului de stat, dreptul international contemporan recunoaste ca o prelungire a teritoriului statului o constituie zona economica exclusiva si platoul continental. Constitutia romana din 1991 considera regula ca resursele naturale ale platoului continental, fac obiectul exclusiv al poprietatii publice. Legea nr 17 din 1990 considera si categoria juridica de zona contigua a Romaniei, aceasta zona este formata potrivit legii, din fasia de mare adiacenta marii teritoriale, care se intinde spre largul marii, pana la o distanta de 24 mile marine, masurata de la liniile de baza stabilite in confirmitate cu prevederile legale. In ceea ce priveste natura juridica a teritoriului, s-au conturat diverse conceptii. O prina conceptie aparuta in oranduirea feudala, a fost aceea care a considerat teritoriul o proprietate de drept privat a monarhului. Teritoriile feudale cu privire la natura juridica a teritoriuli, denumite teorii patrimoniale, confundau suveranitatea teritoriului cu proprietatea asupra pamantului. Victoriile revolutiilor burgheze au determinat si reconsiderarea conceptiilor feudale asupra naturii juridice a teritoriului. O conceptie care a luat nastere in prima jumatate a secolului al XIX-lea, a fost asa numita teorie a teritoriului obiect. Potrivit acestei conceptii, teritoriul este considerat un obiect al unui drept real de suveranitate. O alta conceptie asupra naturii juridice a teritoriului, a fost teoria teritoriului subiect, in care teritoriul nu mai este privit ca un obiect asupra caruia statul isi exercita anumite drepturi reale, ci ca un element constitutiv al personalitatii juridice a statului, alaturi de populatie si puterea politica. O teorie formata mai recent in literatura juridica, este teoria teritoriului limita. Aceasta teorie pleaca de la ideea ca teritoriul statului nu este nici un drept real al statului, nici o parte componenta a personalitatii acestuia, ci este un cadru in limitele duale. O conceptie apropiata de teoria teritoriului limita este teoria competentei. Aceasta teorie in varianta scolii normativiste a lui Hans Kelsen, sustine ca teritoriul statului cu ar fi decat cadrul sparial determinat de ordinea juridica internationala cu care ordinea juridica nationala este autorizata sa se aplice. Potrivit conceptiei lui Kelsen, teritoriul nu constituie decat o expresie figurata si asupra teritoriului altor state. Pentru a nega legatura dintre suveranitate si teritoriu, in aceasta teorie se afirma ca in anumite cazuri, statul isi exercita atributiile si in afara teritoriului sau si ca un stat poate sa exercite un afara teritoriului sau cel mult o competenta fara sa-si exercite suveranitatea. O asemenea teorie nu poate fi

compatibila cu mentalitatea actuala a comunitatii internationale si cu aspiratiile ei, daca nu porneste de la ideea ca puterea statului asupra teritoriului este o expresie a suveranitatii poporului. Toate aceste conceptii cu privire la natura juridica a teritoriului, nu tin seama de faptul ca exercitarea puterii statului trebuie sa aiba ca scop exclusiv infaptuirea vointei poporului pe teritoriul respectiv. Constitutia Romaniei proclama in art.3, alineatul 1, ca teritoriul statului roman este inalienabil. Un alt principiu consacrat in Constitutia Romaniei este stat national, suveran si independent, unitar si insivizibil. Integritatea teritoriala este un corolar al suveranitatii teritoriale a statului, care implica obligatia pentru celelalte state de a nu-i aduce atingere. Orice manifestare de modificare a teritoriului facuta prin ignorarea vointei poporului aduce atingerea suveranitatii acesteia, constituind o incalcare flagranta a normelor si principiilor dreptului international.