Sunteți pe pagina 1din 28

Ianuarie 1.Ghintura- Gentiana lutea Ghintura creste in regiunea alpina a tarii.

Gentiana lutea, cu florile de culoare galbena, din cauza raritatii sale, a fost declarata monument al naturii. Gentiana punctata are florile galbene cu puncte brune. Aceste doua specii sunt numite popular: entura, dintura, intura si ochincea. In regiunea subalpina intalnim Gentiana asclepiadea, cu florile albastre, careia poporul ii spune lumanaricapamantului, besicuta, doi-frati, intura, lumanarica, lumanarica-albastra, taietura.Proprietatile ghinturei de a vindeca anumite boli sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. De la ea se foloseste radacina - Radix Gentianae - care contine o cantitate mica de ulei volatil si o serie de glicozizi ca: gentiopicrina, amarogentiina, cu proprietati tonice - aperitive si stomahice, precum si materii colorante (gentisina) s.a. Sub forma de infuzie, decoctie, tinctura, sirop, vin, ghintura are insusirea de a excita secretiile gastrice, marind astfel pofta de mancare. In acelasi timp, in doze mici, ea este si un stimulent al sistemului nervos central, mareste secretia biliara, usurand astfel functiile ficatului. Radacina de ghintura are si proprietati vermifuge. Atat infuzia, cat si decoctul se prepara folosind o ligurita de radacina maruntita la 1 litru apa. Fiind foarte amare si, din aceasta cauza, greu de luat, cel mai des se intrebuinteaza vinul si tinctua. Tinctura de ghintura se prepara macerand 20 g radacina in 100 g alcool de 700 timp de 7-8 zile. Din aceasta tinctura se iau 10-15 picaturi in apa, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale. Vinul se prepara in modul urmator: se iau 30 g (cca. 3 linguri) radacna maruntita si se amesteca cu 60 g alcool de 70gr. (cca. 5-6 linguri) pana se umezeste uniform. Se lasa intr-un vas inchis timp de 24 de ore, apoi se adauga un litru vin si se macereaza 10 zile, agitand din cand in cand intregul continut. Se strecoara si se filtreaza prin hartie de filtru sau panza deasa. Se poate adauga la aceasta cantitate 100-200 g zahar. Cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese principale, se ia cate o lingura de vin de ghintura. Preparatele de ghintura luate inainte de masa maresc pofta de mancare, dupa masa ele ajuta la digestie. Copiilor care sunt slabiti si nu au pofta de mancare li se poate da vin sau tinctura. In general, la varsta de 10-12 ani se recomanda 5-10 picaturi de tinctura sau o lingurita de vin inantea meselor principale. Totusi, se prefera ca la copii sa se dea sirop de ghintura, cate 3-4 lingurite pe zi.

Siropul se prepara astfel: 10 g radacina se oparesc cu 150 g apa. Dupa 6 ore se strecoara si se stoarce. Lichidului i se mai adauga 230 g zahar, apoi se fierbe si se filtreaza. Radacina de ghintura intra in compozitia ceaiului tonic-aperitiv si in formula de preparare a unor lichioruri. 2. Iarba Mare Inula Helenium Planta ierboasa, viguroasa, inalta de pana la 2m, cu frunze mari, ca o floarea soarelui in miniatura. Se utilizeaza radacinile (Radix inulae) Specie de lumina si semiumbra, cu cerinte ridicate fata de umiditate. O putem gasi in zona de deal si in cea inferioara de munte, la margini de paduri si pe langa paraie. Prin judetele de deal ale Moldovei, Munteniei si Olteniei. Radacinile se scot cu cazmaua, se spala imediat si se indeparteaza partile seci. Actioneaza ca antitusiv si antiseptic general al cailor respiratorii, diuretic, dezinfectant, depurativ, colereticcolagog, sedativ nervos, hipnotic, cicatrizant. Se recomanda in bronsite cronice, tuse, limbrici, afectiuni renale, hipoaciditate, dickinezie, insomnii, boli de piele eczeme. Decoct( 1 lingura la cana) care se bea zilnic, Pulbere (2-10 g in 24h), Comprese pe rani Spalaturi capilare cu decoct( 2 linguri la cana). Intra in formula ceaiului antibronsic. A nu se confunda cu Telekia speciosa ( Laptucul oii) cu port asemanator si din aceleasi zone ecologice 3. Tarhon Artemisia Dracunculus fam. Compositae Planta perena, exclusiv de cultura, inalta de 60-120 cm, tufoasa, puternic aromata. Partea utilizata: Partea aeriana(Herba Dranculi) Ecologie, Zonare: Tarhonul este o specie pretentioasa, care cere un sol bogat, cu structura, bine drenat, cu umiditate permanenta, lumina directa si temperatura ridicata in timpul verii. Se recomanda a fi cultivat in zonele legumicole din sudul tarii, indeosebi in jud.Dolj, Giurgiu, Ialomita. Principii active: Ulei volatil, substante amare, vitamine(B1,C)saruri minerale, urme de iod. Actiune farmacologica: Stimuleaza digestia si apetitul, carminativ, diuretic cu eliminare mare de acid uric, expectorant si calmant al spasmelor bronhice. Recomandari:Tulburari dispeptice, condiment in regimul desodat, litiaza renala, edeme, hidropizie, reumatism, anorexie, bronsita. Mod de administrare: Infuzie(1 lingurita la cana) 2-3 cani pe zi inainte de mese pentru anorexie, dupa mese ca stomachic. 4. Scuturatura de fan V-ati pus vreodata intrebarea ce plante sunt in acele capite frumos cladite? Majoritatea plantelor pe care le voi enumera, cresc prin fanetile si pasunile de pe dealurile si muntii ce ne inconjoara. Arnica, brandusa de toamna,chimionul, cimbrisorul de camp, ciubotica cucului, fragul,iarba fiarelor, iarba mare, odoleanul osul iepurelui,patlagina ingusta, papadia, scai vanat, sovarvul, sulfina, sunatoare, tataneasa, tintaura, trifoi alb, trei frati patrati, trifoi rosu. Pentru a beneficia de valoarea terapeutica a acestor plante, este nevoie sa adunati acea pleava(suturatura de fan) care se gaseste sub capitele de fan sau in podurile unde se pune fanul la uscat. Acesta scuturatura de fan o puteti folosi pentru baile balneologice, care au o actiune directa la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, cu efecte antiseptice, antiinflamatoare, cicatrizante, sedative, etc.

In timpul tratamentului cu bai de plante, reteaua capilara a pielii reuseste sa inmagazineze 1/3 din sangele circulant, prin scoaterea lui dintr-o serie de mari depozite ca ficatul, splina, plamanii, etc., implicit decongestionarea lor si introducerea lui apoi in circuitul sanguin normal. Influenteaza dinamica circulatiei venoase(provoaca o vasodilatatie periferica, cu scaderea consecutiva a tensiunii arteriale si cu o tahicardie moderata) Elimina in cantitati mari produsii metabolici de dezasimilare Acentueaza metabolismul grasimilor, ca si pe cel al glucidelor si dezasimilarea protidelor, cu eliminarea consecutiva crescuta de uree si acid uric Scade hidremia, respectiv a continutului apos al organismului Inhiba sistemul nervos( senzatia de somn si calmare) Substantele active transportate de curentul sanguin ajung in intregul organism, avand actiune si n anumite boli interne. INDICATII: *Stari de boala insotite de surmenaj; *Astenie; *Tulburari nervoase, *Tulburari circulatorii; *Anemii; *Tulburari metabolice; *Stari de nervozitate; *Insomnii, stari de neliniste, anxietate, *Adjuvant in boli metabolice, in boli interne, in guta, reumatisme sau tulburari glandulare In incheiere va spun cum trebuie sa procedati daca vreti sa faceti o baie cu astfel de plante:

Intr-o cantitate de 3-4 l de apa se pun 300 g de plantele. Eventual plantele se pot introduce intr-un saculet de tifon dublu. Se pune la fiert si dupa ce a dat in clocot se mai fierbe inca 5 minute. Se pune apoi in cada de baie cu apa, la o temperatura de 35-40grade in asa fel incit sa va acopere tot corpul. Durata baii este de 15-30 minute. Dupa efectuarea procedurii, trupul nu va fi uscat prin stergere cu prosopul. Veti imbraca halatul de baie pe trupul ud si va veti culca in pat, acoperit astfel ca sa nu ajunga aerul la trup, pentru cel putin o ora. Dupa ce ati transpirat se schimba lenjeria si va veti culca pina dimineata. Februarie 1. Maghiran Majorana Hortensis

Fam. Labitae

Specie mediteraneana, la noi exclusiv de cultura, cu port de tufa mica(20-60cm) cenusiu paroasa, cu frunze mici, flori minuscule, grupate la subsoara frunzelor superioare. Partea utilizata: Partea aeriana( Herba Majoranae) Ecologie, Zonare: Are cerinte ridicate pentru temperatura si umiditate( da bune rezultate pe terenurile irigate), necesita soluri bogate in humus, adanci si usoare, Zone favorabile: Jud. Braila, Giurgiu, Buzau, Teleorman, Sudul Doljului, Bihor, Neamt. Principii active: Ulei volatil cu terpinen, terpineol, carvacrol, acid ursolic, sitosterina, Actiune farmacologica: Tonic- stomachic si tonic aperitiv, carminativ, sedativ, antiseptic, marirea diurezei. Recomandari: Dispepsii stomacale, stari nervoase( insomnii, migrene, ticuri, anxietate) anorexie, colite de fermentatie, balonari, afectiuni renale, dureri reumatismale, sciatica, rinita. Mod de administrare: Infuzie( 2 lingurite la cana) 2 cani pe zi intre mese, in caz de insomnie, o cana inainte de culcare. Frictiuni antireumatismale cu ulei din 100g planta, inhalatii cu infuzie calda.

2Salvie - (Salviae folium) Salvie frunze alungit oval sau lanceolate, mai rar eliptice, lungi de 2-8 cm si late de 0,5-3 cm, cu baza rotunjita sau cuneata, mai rar usor arcuiti sau rotunjiti. Marginea limbului este fin dintata, uneori aproape intreaga. Frunzele bazale si mijlocii sunt petiolate, iar cele superioare sesile, reticulat si penat nervata. Pe partea inferioara si pe partile proeminente ale partii superioare frunzele sunt des albicios paroase cu peri pluricelulari, fini, ce le confera un aspect general verde argintiu.Mirosul este caracteristic, gustul aromatic amar. Partile aeriene ale plantei contin 0,20 - 0,60% ulei volatil, iar frunzele recoltate la inceputul infloririi 1 2%. Uleiul volatil este format din tuiona sau salvinol sau absintol, a si b - pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, acetat de bornil, cineol, sescviterpene diferite, etc. Frunzele mai contin tanin, acid ursolic, acid oleanolic, un principiu amar picrosalvina, sitosteroli, acizii : fumaric, clorogenic, nicotinic, cafeic, etc ; saponozide, rezine si oleorezine, substante estrogene, vitamina B1 si C, azotat de potasiu, etc. Utilizari terapeutice: Datorita compozitiei chimice complexe a uleiului volatil si a celorlalte principii active din frunzele, extractele din aceasta planta medicinala au proprietati coleretice, carminatve, estrogene, antiseptice si usor astringente. Se utilizeaza ca eupeptic amar, stimulent in dispepsii si atonii gastrointestinale, colagog si disfunctii ovariene. Extractele din aceasta specie au actiune antisudorifica pronuntata ( scad secretiile activate de pilocarpina ). Au efect usor hipotermizante. Uleiul volatil ca atare este foarte toxic. Frunzele intra in compozitia ceaiului antiastmatic, ceaiului pentru gargara si in tigarile antiastmatice. 3 GRAUL =TRITICUL VULGARE Principalii constituenti cunoscuti: Graul contine numeroase saruri minerale si elemente catalitice- calciu, magneziu, sodiu, potasiu, clor, sulf, siliciu, zinc, mangan, cobalt, cupru, iod, arsenic; grasime fosfatata; amidon; vitaminele A, grupul B, E (germen), K, D, PP; fermenti. Proprietati si indicatii: Se poate spune ca bobul de grau este un adevarat ouvegetal. El contine toate elementele necesare unei bune functionari a organismului nostru. GRAUL INCOLTIT Va fi totdeauna administrat, cu folos in toate starile de demineralizare, anemie, astenie fizica sau intelectuala, crestere, rahitism, tuberculoza, sarcina, alaptare. Germinarea atrage, intr-adevar, uimitoare transformari ale graului: fosfor graunte intreg 423mg% graunte incoltit 1050mg% Pregatirea pentru incoltire: magneziu 133mg% 324mg% calciu 45mg% 71mg%

Graul se spala si se pune intr-un recipient plin cu apa incropita. Il vom lasa acolo douazeci si patru de ore, il vom clati, il vom pune intr-o farfurie adanca , avand grija sa-l mentinem mereu umed. Il vom clati in fiecare zi. Astfel graul va germina (aparitia unui mic punct alb), in doua zile (vara), cel mult in patru zile (iarna). Graul incoltit nu se pastreaza, trebuie pregatit in fiecare zi. Se consuma una, pana la trei lingurite pe zi, rontaite. Nu trebuie sa se depaseasca, cinsprezece sau douazeci de zile, la fiecare doua trei luni. In mod exceptional, nu se recomanda anumitor hipertensivi. Intoarcerea la o alimentatie mai bogata in grau ar reduce-dupa unii autori- numarul astenizatilor, al rahiticilor, coliticilor, arterioscleroticilor, anemiatilor, constipatilor. deprimatilor, fie ca sunt slabi sau supraimbuibati. Acesta planta poate fi usor semanata si ingrijita, iar daca o lasam mai mult , si o punem intr-un vas cu pamant, poate da un plus de culoare, unei camere mohorate. 4. Sapunarita Saponaria Officinalis Fam. Caryophyllaceae

Planta erbacee annuala sau bienala din flora spontana, sapunarita sau ciuinul rosu este cultivata pentru proprietatile sale farmaceutice. Are tulpini putin remificate, frunze opuse, alungite, flori albe usor lipicioase in varful tulpinii. Partea utilizata:Radacinile Ecologie, Raspandire: In flora spontana, creste in locuri insorite, pe nisipuri, de-a lungul raurilor, pe langa garduri, drumuri, in zona de ses si de deal, indeosebi in intreaga Campie de vest, Delta Dunarii, Muntenia, Oltenia. In cultura poate valorifica bine terenurile nisipoase recomandandu-se mai ales in jud. Dolj, Teleorman, Ialomita, Arad, Bihor, Constanta, Tulcea, Prahova. Recoltare: Radacinile se scutura de pamant si se pun la uscat Principii active: Saponozide triterpenice Actiune farmacologica: Diuretic, depurativ, vermifug Recomandari: Bronsite, tuse, Afectiuni urinare, dermatoze, plagi, eczeme, furuncule, combaterea viermilor oxiuri, faringite granuloase Mod de administrare: Decoct( 1 lingurita la cana) 3-5 cani pe zi); spalaturi locale cu decoct, gargarisme si baI de sezut contra oxiurilor. Martie 1. Muguri de pin - (Pini turio) Pinus silvestris L. Mugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm, grosi pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare, scurte, inconjurate de o teaca membranoasa.Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ. Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic (pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar, pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa. Utilizari terapeutice: Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un modificator al secretiilor bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor, cistitelor catarale sau uretrite. Ca antiseptic al cailor urinare se caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic.

Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in compozitia unor preparate antigripale si antireumatice; a figurat in Farmacopeea Romana Ed. A VII-a ca inlocuitor al balsamului de Tolu si face parte din compozitia Ceaiului antibronsitic nr. 2. 2 Nalba mare - nalba alba, nalba buna, nalba de camp, nalba de lunca Nalba mare prefera solurile umede i crete n cmpie, fnee, pe ling apele curgtoare i bli. Mai poate fi vzut pe ziduri vechi, pe lng drumuri i pe terenurile prsite sau i n vecintatea celor locuite de om. Este utilizati la colorarea oetului aromatic, vinurilor, siropurilor. De la aceast plant se utilizeaz n scopuri curative frunzele, florile, rdcinile care se recolteaz respectiv n lunile iunie-august, iulie-septembrie, martie-mai pn n noiembrie. Florile, frunzele i tijele se culeg pn la uscarea lor, adic pn n septembrie, deoarece prin uscare mucilagiul se pierde i este mai bine s se utilizeze nalba ct mai proaspt culeas. Uz extern: laringite, traheite, splturi vaginale, ten uscat, furunculoz, fond antiinflamator, amigdalite, leucoree, hemoroizi. Uz intern: tuse, bronit, laringit, traheit, boli ale rinichilor (nefrite, pielite, uretrite), afeciuni digestive. Reete: macerarea la rece o lingur de rdcina la 250ml ap la temperatura camerei, timp de 30 minute, dup strecurare se adaug puin bicarbonat de sodiu, pentru a nu se produce iritaii gastrice. Lichidul obinut se bea n 3-4 reprize pe zi. Infuzie: 2 linguri de frunze n 250ml ap clocotit, care se utilizeaz sub forma de cataplasme n furunculoz. 3. Patlagina - (Plantaginis folium) Patlagina - este de forma alungita - lanceolate, ascutite la varf, cu petiol subtire si lung, cu nervuri paralele mai vizibile pe partea inferioara, lungi de cca 20 cm si late pana la 4 cm, cu marginea intreaga sau indepartat denticulata, paroase pana la glabrescente cu petiol lanat paros de obicei. De culoare verde specific, cu pete brune rezultate din uscare in proportie de maximum 10%. Fara miros specific, cu gust acrisor amarui.La noi se admite si amestecul de frunze din cele trei specii (FoliumPlantaginis species) care are elementele specifice de identificare descrise la caracterele de recunoastere ale plantei pentru fiecare specie in parte. Compozitia chimica: mucilagii formate in special din xiloza, acid poliuronic, pentozane etc.; aucubina sau aucubozid care prin hidroliza da aucubigenina si o molecula de glucoza; o trioza, planteoza, tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, vitaminele A, C si K, substante antibiotice etc. Semintele contin proteine, ulei gras, tanin etc. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita mucilagiilor, planteozei si unor produsi de hidroliza au proprietati emoliente si laxative, iar datorita taninurilor si aucubozidului au proprietati astringente si antipruriginoase. Sunt indicate in bronsite cronice; local in prurit sau ca astringent si cicatrizant (frunza proaspata). In special semintele au actiune laxativa. Medicina populara le atribuie efecte hemostatice, cicatrizante, antiinfectioase. Intra in compozitia Siropului de patlagina si in compozitia ceaiului antibronsitic nr.2. 4 Patrunjel - antioxidant si antialergic

Patrunjel, unul dintre cele mai cunoscute si apreciate zarzavaturi, consumat deseori in salate si preparate culinare este un tonic general, un antioxidant si un purificator al organismului. Datorita compozitiei sale el intareste imunitatea, are proprietati antitumorale si antialergice indeplinind un rol important in distrugerea radicalilor liberi.Este bogat in vitamina C, provitamina A, fier si mangan (100 g de patrunjel proaspat contine 200-240 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 19 mg fier si 0,5 mg mangan). Patrunjelul este de 4 ori mai bogat in vitamina C decat portocala, iar continutul de fier este mult mai mare decat cel din spanac. Practic cu 25-30 mg patrunjel acoperim necesarul zilnic de vitamina C (60-70 mg). Patrunjelul mai contine apiol, principiu estrogen, alte vitaminwe (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, clorofila precum si un aminoacid numit histidina care franeaza dezvoltarea tumorilor. Proprietati ale patrunjelului - Intareste sistemul de aparare al organismului. - Stimuleaza sistemul nervos. - Este antiinfectios. - Elimina sau limiteaza procesele inflamatoare. - Regleaza ciclul menstrual. - Este diuretic (eliminand apa, ureea, acidul uric si clorurile) si depurativ curatand corpul de toxine. - Antiseptic al sangelui, al tubului digestiv si al cailor urinare. - Vasodilatator. - Antitumoral, antianemic, antirahitic si antiscorbutic. - Stimuleaza expectoratia eliminand din bronhii si plamani substantele daunatoare. - Impiedica uscarea conjunctivei si a corneei. - Favorizeaza cresterea transpiratiei contribuind si in acest fel la eliminarea toxinelor. - Este regenerator capilar. - Vermifug. - Stimulent al fibrelor musculare netede (intestinale, urinare, biliare, uterine). - Neutalizeaza efectele nocive ale tutunului si alcoolului. Cand ne poate ajuta patrunjelul ? El ajuta in toate starile cu imunitate slabita, stari infectioase, alergii, convalescenta, batranete, boli de uzura, oboseala, astenie, surmenaj fizic si intelectual, anemie, boli ale sangelui, atonie a vezicii biliare, afectiuni hepatice (hepatita, ciroza, colicistita), afectiuni renale sau ale vezicii urinare, reumatism, guta, dureri articulare (in special cele din timpul menopauzei), menstre dureroase, ciclu menstual neregulat, celulita. Cum ne poate ajuta patrunjelul? Prin cure unde sunt folosite atat frunzele verzi proaspete cat si radacina. a) Cura cu salata de patrunjel Se marunteste o legatura de patrunjel proaspat, se adauga putin ulei de masline si putina zeama de lamaie. Se mai pot adauga cativa catei de usturoi, seminte de dovleac sau de susan. Se mananca zilnic o salata timp de 10-14 zile. Cura este tonica si revigoranta, contribuind astfel la intarirea sanatatii. Observatie: Salata de patrunjel este benefica si pentru combaterea starilor neplacute dupa consumul exagerat de alcool. b) Cura cu suc de patrunjel Patrunjelul poate fi consumat si sub forma de suc pur obtinut cu storcatorul electric. Se pun frunzele in storcator si apa cat sa le cuprinda. Se pareaza totul pana devine o pasta. Aceasta pasta se poate bea ca atare sau se bea filtrata. Este recomandat ca sucul sa se bea imediat ce a fost preparat. In nici un caz nu se tine in frigider mai mult de cinci ore. Se bea zilnic sucul obtinut dintr-o legatura de patrunjel preferabil inainte de a manca. Cura dureaza doua saptamani.

Pentru combaterea menstrelor dureroase si pentru reglarea ciclului menstrual se bea cu cateva zile inainte de menstruatie cate 100 ml suc de frunze pe zi in doza unica. Sucul de patrunjel este foarte puternic, motiv pentru care el se consuma in cantitati mici (cantitatile mari pot produce tulburari ale sistemului nervos) sau in amestec cu alte sucuri de legume. Amestecand sucul de patrunjel cu suc de morcov, de telina sau de spanac se obtin efecte terapeutice dintre cele mai puternice. Sucul de patrunjel este folosit si in cosmetica pentru curatirea tenului sau ca remediu contra pistruilor. Sucul se aplica pe fata seara, mentinandu-se peste noapte. Dimineata se spala cu apa calda. Patrunjelul are containdicatii? Curele cu patrunjel sunt contraindicate femeilor insarcinate si celor care alapteaza. In aceste cazuri se poate consuma totusi patrunjel dar in cantitati normale ( adaugat in salate, supe si ciorbe). Patrunjelul contine substanta numita apiol care stimuleaza contraciile uterine. El diminueaza secretia lactata si o poate chiar opri daca pe sani se aplica frunze de patrunjel strivite. Aprilie 1Paducel - (Crataegi folium cum flore) Crataegus oxyacantha Paducel frunze variabile ca forma; lat-ovate sau rombic obovate; la baza ascutite sau trunchiate, lungi de 35(7) cm, coriacee, pe fata lucioase, verzi, glabre, pe dos de culoare verde mai deschisa, penat lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf neregulat simplu sau dublu serati (C. monogyna).La C. oxyacantha frunzele sunt numai cu 3 (5) lobi care abia patrund pana la jumatatea laminei. Flores Crataegi flori cu peduncul de maximum 1 cm, cu sepale triunghiulare, rotunjite sau ascutite, glabre sau paroase la interior. Petalele rotunde, de 5-6 mm, de culoare alb-crem. Au cca 20 stamine, cu un stil (foarte rar 2). Miros caracteristic, gust usor astringent. Folium Crataegi cum flore este format din buchetele de flori cu frunze la baza, cu o ramurica de maximum 1 cm. Miros caracteristic, gust amarui. In partile inflorite cu frunze se afla acidul crataegic care este de fapt un complex format din compusi triterpenici: acid crategolic, neotegolic si acantolic; acid ursolic si oleanolic; derivati de natura flavonoidica: hiperozidul, un ramnozid al vitexinei, leucoantocianidina, un heptaoxiflavonbiozid cu actiune cardiotonica, cvercetina, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C; amine: trimetilamina si amilamina; ulei volatil ce contine aldehida anisica; taninuri de natura catehica, pectine, saruri minerale etc. Utilizari terapeutice : La fel de complexe ca si compozitia chimica, produsele farmaceutice din frunzele, florile si fructele de paducel actioneaza sinergic asupra aparatului cardiovascular si asupra sistemului nervos central. Astfel, efectele simpatolitice, hipotensive arteriale, vasodilatatoare in special asupra coronarelor si actiunea sedativa asupra sistemului nervos central a acestor specii au fost demonstrate de majoritatea cercetarilor prin experimentari pe animale de laborator si au fost aplicate clinic cu bune rezultate. In doze terapeutice, extractele de paducel constituie unul dintre importantele medicamente de origine vegetala care dau bune rezultate in dereglarile cardio-vasculare. Se aplica pentru actiunea vasodilatatoare generala si specifica pentru coronare, ca sedativ in nevroze cardiace si ca hipotensiv usor. Da rezultate bune si in angina pectorala si este un apreciat sedativ vegetal. Rezultate favorabile se obtin prin asocierea cu digitalicele. Frunzele cu flori intra in compozitia ceaiurilor antiastmatic si calmant impotriva tulburarilor cardiace, iar fructele in ceaiul calmant. Intra in produsul farmaceutic Pasinal. Preparatele de Crataegus sunt uneori recomandate ca inlocuitor de valeriana. 2 Stanjenelul

Stanjenelul este o planta ierbacee, perena, cu un rizom gros si carnos, cu miros de iarba, din care porneste o tulpina cilindrica, terminata cu multe flori. Frunzele sunt lunguiete, putin ascutite, in forma de sabie, dispuse cate 4-6 in buchet. Florile sunt mari, de culoare violet-inchis, slab mirositoare. Floarea este formata din 3 petale externe indoite in jos, acoperite se partea superioara cu periuta de peri galbeni. Celelalte 3 petale sunt indreptate in sus. Are 3 stamine si un ovar asezat sub petale. Infloreste in lunile mai-iunie. Se cultiva mult prin gradini ca planta ornamentala. Se recolteaza rizomul in anul 2-3 de vegetatie, incepand din luna iulie, continandu-se pana toaman tarziu. Uneori rizomii se pot scoate din pamant primavara inaintea inceperii vegetatiei. Se prefera uscarea inceata pe cale naturala, la soare. Uscarea se poate face si pe cale artificiala cu conditia ca temperatura sa nu depaseasca 35-40 grade C. Din 4-5 kg rizomi proaspeti se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in industria de parfumuri si cosmetica. Cercetarile facute au demonstrat ca frunzele si florile contin vitamina C in cantitati destul de apreciabile (1-4%) Praful de stanjenel provoaca iritarea mucoaselor, urmata de vomitari. In timpul lucrului se va purta o masca sau tifon la nas si gura. 3Ciubotica cucului - (Primulae flos) Primula officinalis L. Hill Ciubotica cucului foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab. Forta ei curativa este egala in valoare cu cea a Primulei officinalis, putind fi folosita exact in acelasi fel. O alta subspecie, Primula auricula, cunoscuta sub denumirile de urechea-ursului , ciubotica -cucului, ciubotica-ursului, urechea-soarecelui, urechiuse, este o planta alpina, care se afla sub stricta octrotire a legii, neavind deci voie sa fie culeasa Florile de ciubotica cucului contin saponozide si flavone. Utilizari terapeutice: Datorita saponozidelor triterpenice au actiune expectoranta, emetica si secretolitica. Actioneaza ca topic. Intern se recomanda in bronsite, expectorant, secretolitic si emetic, iar extern in tratamentul contuziilor. 4 Salcia Salcia, arbori sau arbusti care au ramurile netede si flexibile, cu frunze asezate altern, cu flori dispuse in amenti (matisori). Se deosebesc: rachita-alba sau salcia-alburie (Salix alba), rachita-rosie (Salix purpurea), rachita sau salcia-frageda (Salix fragilis). Infloreste in lunile aprilie-mai (salix alba) si in lunile martie-aprilie, celelalte doua specii. De la cele trei specii se recolteaza coaja de pa ramurile tinere, primavara, cand seva incepe sa circule. Coaja de salcie se usuca la soare sau in incaperi cu o circulatie buna a aerului. Se poate usca si in camere incalzite la o temperatura de cel mult 60 grade C. Din 2-3 kg coaja proaspata, se obtine 1 kg produs uscat. Are proprietatea de a scadea febra si a calma durerile reumatice. Intern: astringent, antitermic, analgetic reumatismal, sedativ, vasodilatator cutanant, sudorific. Extern: cicatrizant, hemostatic. Mai 1Salcam Salcamul arbore originar din America de Nord, inalt pana la 25 m, cu frunze lungi de 20-30 cm, avand 9-21 foliole dispuse imparipenat, glabre, la baza petiolul fiind insotit de doi ghimpi puternici, brun-roscati, proveniti din modificarea stipelor. Inflorescenta este in forma de strugure (racem), la inceput dreapta, dupa inflorire aplecata in jos.

Floarea este formata dintr-un caliciu cu 5 dinti, 5 petale care inconjoara 10 stamine libere. Ovarul este superior. Fructul este o pastaie turtita, de culoare brun-roscat. Salcamul infloreste in lunile maiiunie. Creste pe tot cuprinsul tarii. Se culeg florile de pe axul principal al inflorescentei. Florile se intind in straturi subtiri in incaperi bine aerisite. Pe cale artificiala se pot usca la o temperatura de 35-40 grade C. Din 6-8 kg flori proaspete se obtine 1 kg produs finit. Sub forma de ceai in hiperaciditate si diferite afectiuni ale stomacului. Intern: hipoacidificant gastric, antispastic. 2Paducel - (Crataegi folium cum flore) Crataegus oxyacantha Paducel frunze variabile ca forma; lat-ovate sau rombic obovate; la baza ascutite sau trunchiate, lungi de 35(7) cm, coriacee, pe fata lucioase, verzi, glabre, pe dos de culoare verde mai deschisa, penat lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf neregulat simplu sau dublu serati (C. monogyna).La C. oxyacantha frunzele sunt numai cu 3 (5) lobi care abia patrund pana la jumatatea laminei. Flores Crataegi flori cu peduncul de maximum 1 cm, cu sepale triunghiulare, rotunjite sau ascutite, glabre sau paroase la interior. Petalele rotunde, de 5-6 mm, de culoare alb-crem. Au cca 20 stamine, cu un stil (foarte rar 2). Miros caracteristic, gust usor astringent. Folium Crataegi cum flore este format din buchetele de flori cu frunze la baza, cu o ramurica de maximum 1 cm. Miros caracteristic, gust amarui. In partile inflorite cu frunze se afla acidul crataegic care este de fapt un complex format din compusi triterpenici: acid crategolic, neotegolic si acantolic; acid ursolic si oleanolic; derivati de natura flavonoidica: hiperozidul, un ramnozid al vitexinei, leucoantocianidina, un heptaoxiflavonbiozid cu actiune cardiotonica, cvercetina, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C; amine: trimetilamina si amilamina; ulei volatil ce contine aldehida anisica; taninuri de natura catehica, pectine, saruri minerale etc. Utilizari terapeutice : La fel de complexe ca si compozitia chimica, produsele farmaceutice din frunzele, florile si fructele de paducel actioneaza sinergic asupra aparatului cardiovascular si asupra sistemului nervos central. Astfel, efectele simpatolitice, hipotensive arteriale, vasodilatatoare in special asupra coronarelor si actiunea sedativa asupra sistemului nervos central a acestor specii au fost demonstrate de majoritatea cercetarilor prin experimentari pe animale de laborator si au fost aplicate clinic cu bune rezultate. In doze terapeutice, extractele de paducel constituie unul dintre importantele medicamente de origine vegetala care dau bune rezultate in dereglarile cardio-vasculare. Se aplica pentru actiunea vasodilatatoare generala si specifica pentru coronare, ca sedativ in nevroze cardiace si ca hipotensiv usor. Da rezultate bune si in angina pectorala si este un apreciat sedativ vegetal. Rezultate favorabile se obtin prin asocierea cu digitalicele. Frunzele cu flori intra in compozitia ceaiurilor antiastmatic si calmant impotriva tulburarilor cardiace, iar fructele in ceaiul calmant. Intra in produsul farmaceutic Pasinal. Preparatele de Crataegus sunt uneori recomandate ca inlocuitor de valeriana. 3 Matricaria Chamomolla Fam. compositae

Specie ierboasa, inalta de 5-60 cm( chiar mai inalta in culturi) cu miros aromat. Plantele sunt mici si neramificate in saraturi, locuri batatorite, dar inalte si bogat ramificate ca buruiana in lan sau ca planta cultivata. Capitulele, caracteristice, au flori lingulate sterile pe margine si flori tubuloase fertile pe receptaculul bombat si gol la interior. Partea utilizata: Florile.

Ecologie, Raspandire: Planta comuna in zona de ses, musetelul creste pe pajisti, in semanaturi( in special in grau). bazinele cele mai importante si totodata zone favorabile de cultura sunt in Campia de vest( Timis, Arad, Bihor, Satu-Mare), Oltenia(Mehedinti, Dolj, Olt), Muntenia( Telorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila), Dobrogea. Cerinte mai ridicate are pentru umiditate si lumina. Rezista bine la temperaturi scazute. Principii active: Ulei volatil cu chamazulene, glicozid flavonic(apigenina), acizi organici, colina. Actiune farmacologica: Antiseptic, antispastic, carminativ, stomachic, sudorific, antidismenoreic, antiinflamator(prin disensibilizarea organismului fata de histamina). Recomandari: Int- Diaree, dizenterie amoebiana, colici, balonari, tulburari dispeptice, afectiuni hepatice, cataruri bronhice, ast bronsic al copiilor, stari gripale, raceala, dismenoree. Ext- Rani cu puroi, eczeme, zemuinde, ulceratii, hemoroizi, fisuri anale, leucoree, conjunctivita, arsuri si reactii produse de iradiere, abcese dentare, stomatite, afte, laringite, amigdalite,. Cosm Tenuri inrosite, ridate, tonic capilar, dand totodata parului reflexe blonde. Mod de administrare: Int- (1-2 lingurite la cana), 2-3 cani pe zi. Ext- Cataplasme, spalaturi, gargara, bai de ochi cu infuzie concentrata (3 lingurite la cana), ulei(pentru arsuri) din 10g macerate 2-3 ore in 100ml alcool. Intra in formula ceaiului anticolitic, gastric, contra colicilor pentru copii si adulti, sudorific, pentru gargara. Confuzii: Fata de alte specii de musetel, se recunoaste prin capitulul gol la interior. 4. Anghinaria (Cynara Scolynmis.L.) Anghinaria (Cynara Scolynmis.L.) infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie. Denumiri populare: anghina, angina. Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie pan n septembrie.Bolile n care poate fi utilizat: Are un spectru extrem de vast de aciune, se utilizeaz n tratarea unor boli ca nefrite cronice, vrsturi, enterite, fermentaii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipaii, hipertensiune, hipercolesterolemie. Eficacitatea ei se datoreaz coninutului bogat de cinarin, oxidani, polifenoli, flavone, insulin, sruri de potasiu i magneziu. Aceste substane au o aciune de excitare a secreiei biliare, ajut la scderea zaharului n snge, regenereaza celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizeaz n cazul lipsei poftei de mncare. Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea n inghitituri rare cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese 1.Coada soricelului (Achillea mellifolium) - alunele, bradael, ciureic, crestatea Coada soricelului este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a facut-o des intalnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. O puteti vedea atat in poieni, fanete, margini de padure, cat si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau umbrite, in regiuni stancoase sau de campie. Florile sunt albe sau trandafirii i au n soare un parfum aromatic, acrisor. Crete din luna aprilie pn la sfritul lunii septembrie. Se recolteaz inflorescenele i partea aerian a plantei n perioada de nflorire. Preferabil ca florile s fie colectate separat de frunze, fiindc au o utilizare divers. Florile trebuie culese n soare puternic, cci atunci le crete coninutul de uleiuri volatile. Este foarte binevenit n tratamentul ciclului neregulat, amelioreaz starea femeilor aflate n menopauz, probleme n privina sntii organelor genitale, inflamaii ale ovarelor.

Uz intern: stimularea poftei de mncare, anorexie, bronite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliar, balonri, cistite, ascaridioz, ulcer gastric, ulcer duodenal, cancerul organelor genitale, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoz, hemoragii stomacale. Uz extern: afeciuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, rni purulente, ulceraii, hemoroizi, fisurile snilor, abcese dentare, astm bronic, mncrimi vaginale, leucoree, prolaps uterin. Infuzie: o linguri de plante mrunite se oparete cu litru de ap, se las puin n repaos. Tinctur: florile culese pe timp nsorit se ntroduc, fr a fi ndesite, ntr-o sticl pn la gt, se toarn rachiu de secar sau fructe de 38-40, se las s stea 14 zile la soare 2Mesteacan Mesteacan este folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele vietii". De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a mari diureza. Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului. Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat. Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului. Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice. Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic. 3 Urzica - Urticae herba Urzica constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui.Substantele de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi, substante de natura glucidice, amine, steroli, cetone ( metilheptenona i acetofenona ), ulei volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic siacetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten, saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a. Substanta vezicanta pentru piele a plantei proaspete este formata din acid formic, o enzima si o toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se pierd sau se transforma, disparand astfel proprietatile vezicante. In medicina traditionala, urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline. Acestea, ca saruri de sodiu sunt solubile in apa si se folosesc ca antituberculoase, antianemice, cicatrizante ( in arsuri, dermatoze ), dar mai ales dar mai ales ca dezodorizante in tot felul de preparate medicamentoase si cosmetice sub forma de pomade, aerosoli, paste de dinti, guma de mestecat, sprayuri deodorante.

Clorofilina de cupru, de culoare verde, este de asemenea, mult utilizata drept colorant verde sau deodorant. In afara de substantele amintite, urzica mai contine histamina, urme de acid formic si o toxina urticanta a carei compozitie chimica este inca nedeterminata. 1/10.000.000 din aceasta toxina produce inca efectul urzicant la nivelul pielii. In urzicile tinere, productia toxinei inca nu are loc. De aceea, nu se vor folosi urzici mature sau batrane, care chiar dupa fierbere, atat lichidul cat si partea vegetala integrata, duce la aparitia unei iritatii gastrice, senzatia de arsura la nivelul pielii, edeme, imposibilitate de a urina. In ceea ce priveste actiunea diuretica, trebuie specificat ca frunzele de urzica se folosesc in special pentru tratamentul bolilor metabolice, ca reumatismul si guta. S-a demonstrat ca extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina. Se prescrie un decoct preparat astfel : o lingura produs vegetal se fierbe 5 minute cu 150 ml apa. Se beau zilnic 3 decocturi, timp de 4-6 saptamani. Empiric, cazurile de lombago i sciatica se trateaza prin flagelarea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete. Operatia se efectueaza timp de 2-3 zile, dupa care se face o pauza tot de 2-3 zile ca urmare a sensibilitatii pielii. Procedeul este mai putin eroic decat pare, deoarece cei care aplica acest tratament capata obisnuinta, iar senzatia initiala de arsura se transforma intr-o senzatie de caldura placuta care invaluie tot corpul. Pacientul nu are voie, insa sa vina peste zi in contact cu apa rece, deoarece senzatia placuta de caldura se transforma iarasi in arsura si usturime. Li se mai atribuie frunzelor de urzica si preparatelor obtinute din ele, proprietati hemostatice, astringente si antidiareice, si de asemenea se obtin bune rezultate in tulburarile gastrice datorate abuzului de tutun. Tot asa de importanta este actiunea hematopoetica, comparabila cu cea a spanacului si a preparatelor de fier. Asupra aparatului cardiovascular determina o actiune hipertensiva. Interesante sunt si proprietatile galactogoge si de stimulare a secretiei pancreatice. S-a descris si un efect hipoglicemiant dar, ca si in alte cazuri, alaturi de principiul hipoglicemiant exista si unul hiperglicemiant. Se utilizeaza infuzia 5-10 %, decoctul 3-10 % si extractul 1:2 in alcool de 70 C. Pentru tratamentul enterocolitelor se administraza cate o lingura de infuzie la fiecare 1-3 ore, sau 2-5 picaturi de extract alcoolic. Ca purgativ se administreaza cate un paharel de decoct, dimineata, sau 5-10 picaturi de extract alcoolic, de 2-4 ori pe zi, timp de 5-15 zile pe luna. 4.Tei - (Tiliae flos) Tilia cordata - Tei rosu, Tei mare, Tei alb Tei inflorescentele cu sau fara bractee recoltate la inceputul infloririi de la cele trei specii. Florile speciei T. tomentosa, in numar de 5-10 (15) sunt mai scurte decat bracteele. Bracteele sunt sesile sau scurt pedunculate, de 8-10 cm lungime, 1,5-2 cm latime, eliptice sau lanceolate cu fata inferioara des stelat tomentoase (vizibil cu lupa). Culoarea bracteei este verde deschis, avand nervura mediana concrescuta cu pedunculul inflorescentei pana la jumatatea ei. Flori galbene aurii cu 5 sepale verzi galbui, caduce, stelat tomentoase; 5 petale libere si spatulate si 5-11 parapetale (staminode) mai scurte decat petalele. Petalele si parapetalele sunt mai groase decat la celelalte specii. Staminele 50-80 formeaza 5 grupuri. Ovarul oval, tomentos, pistilul terminat cu un stigmat globulos, cu 5 lobi. Florile speciei T. cordata, in numar de 3-9 (16), sunt dispuse in inflorescente erect divergente sau intinse orizontal. Bracteele mai scurte decat la specia anterioara, de cca 6 cm lungime si 1-1,5 (3) cm latime, sunt eliptice sau lanceolate, membranoase, glabre pe fata superioara, cu peri mari pe cea inferioara, reticulat nervate, cu marginea intreaga. Culoarea bracteei este galbena verzuie, are nervura mediana concrescuta cu pedunculul florar pana la jumatatea inferioara. Florile galbene, cu diametrul de aproximativ 1 cm caliciul cu 5 sepale libere, ovale caduce, corola cu 5 petale libere, glabre, spatulate si subtiri. Staminele in numar de 30, 40 formand 5 grupuri,

au filamentele lungi si subtiri, purtand cate 2 antere galbene; ovar super, ovoid, acoperit cu peri, pistil prevazut cu un stigmat globulos cu 5 lobi. Florile speciei T. platyphylos, in numar de 3 (9), sunt dispuse in inflorescente nutante. Sepalele sunt lungi pana la 6 mm, petalele pana la 8 mm, ovat oblongi, galbui. Nu au parapetale. La toate speciile mirosul este specific, aromat, gustul dulceag usor astringent, mucilaginos. Florile de la specia T. tomentosa au mirosul mai pronuntat. Mirosul placut al florilor de tei se datoreaza prezentei farnesolului, alcool sescviterpenic aciclic. In florile de tei au fost puse in evidenta o serie de flavonozide derivind de la cvercetol si kempferol si care explica unele din proprietatile farmacodinamice ale produsului. Intre acestea, tilirozida este 3-(p-cumaroil)-glucozida kemferolului. In afara de substantele descrise, in florile de tei se gasesc si zaharoza, taninuri galice si catehice (acidprotocatehic si elagic) cantitati reduse de fraxozida si esculozida, o saponina nehemolitica care este un produs triterpenic identic cu taraxerolul, denumit tiliadina si alaturi de acesta acetatul de b-amirenol. Inflorescentele datorita uleiului volatil au actiune neurosedativa si antispastica; datorita mucilagiilor reduc inflamatiile cailor respiratorii. Datorita acestor proprietati florile de tei sunt utilizate ca sedative nervoase, in insomnii si ca expectorant in bronsite. Actiunea sedativa poate fi utilizate si la copii mici sub forma de bai cu flori de tei. Intra in compozitia ceaiului calmant, ceaiului calmant impotriva tulburarilor cardiac, ceaiul pectoral 2, in ceaiul sedativ si sudorific, la prepararea apei de tei si in compozitia unor preparate magistrale. IULIE 1Sovarvul Sovarvul este o planta perena, inalta de 30-60 cm, cu tulpina in 4 muchii, verde, uneori rosietica, acoperita cu peri, lemnoasa si ramificata la partea superioara. Frunzele sunt opuse, scurt petiolate, de forma ovala, aproape glabre, cu marginea intreaga sau usor dintata. Privite in zare se observa puncte transparente (celule cu ulei eteric). Florile au culoare purpurie, rareori alba, reunite in buchete la varful tulpinii si al ramurilor. Florile sunt inconjurate de bractee cu marginea de culoare purpurie. Infloreste incepand din iulie pana in august. Creste prin fanetele din regiunea de dealuri si de munte. Se recolteaza planta inflorita, de la punctul de unde incepe sa se ramifice. In perioada de inflorire si mai ales in orele de dimineata, planta contine cea mai mare cantitate de ulei eteric. Planta se usuca in straturi subtiri. In cazul in care se usuca pe cale artificiala, temperatura de uscare nu va depasi 35 grade C. Din 2-3 kg planta proaspata, se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in bolile aparatului respirator manifestate prin bonsita, tuse si in boli de stomac. Intern: sedativ, bronhodilatator, antispastic, expectorant. 2.Afinul (Vaccinium myrtillus) Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis. Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie.

Principii active: Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Aciune farmaceutic: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic. Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele i fructele de afin au proprietati astringente datorita taninului. Au activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de afin este controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic. Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de putrefactie. 3. Cimbrisor (Thymus serpillum) - buruiana de balsam, cimbrisor de camp Cimbrisor numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului. In perioada de inflorire a plantei se recolteaza partea ei aeriana, care chiar si dupa uscare are miros placut si aromat. Uz intern: - rinite cronice, lepr, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronit, astm bronic, laringite, traheite, tus convulsiv, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroz n plci, trofie musculat), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afeciuni renale, afeciuni cardiace, grip, guturai, stimularea secreiei de lapte, vom, abcese. Uz extern: - rni i ulceraii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale i menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale). Infuzie: - una sau dou lingurie de plant tiat mrunt la 250 ml ap clocotit. Acest ceai se consum n decursul unei zile, de trei ori, cte o ceac naintea meselor principale, dar se poate consuma i mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de plant la 250 ml ap clocotit. Din acest ceai se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot naintea meselor principale. Sirop: Florile i tulpinile acestei plante, aezate ntr-un vas de sticl peste care se toarn (n straturi) zahr, se las s stea la un loc nsorit timp de 20 de zile. Se filtreaz dup acest timp siropul realizat punndu-se la foc mic fr a-l lsa s fiarb. Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de rceli i rgueli. Tinctur:

se recolteaz inflorescenele att ct s poat ncape ntr-o sticla de un l, n care se introduce floarea fr a se ndesa i peste care se toarn alcool pur. Aceasta sticl se aeaz ling o surs de cldur sau la soare i se las s se macereze planta timp de 2 sptmni. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvoltai n scopul unei fortificri a membrelor. Uz extern: n cazul durerilor abdominale, dureri de menstr, crampelor abdominale, se recomand bi: 200-250 g plant la o baie complet. Planta se pune n ap i se ine aproximativ 3 ore, dup care se face baia obinuit n care se st 15-20 de minute. Din planta culeas i uscat timp de 24 ore, se umple o perni confecionat dintr-o bucat de pnz, care este extrem de relaxant dac se aplic pe faa crispat de insomnii sau dureri. 4Coada calului - (Equiseti herba) Equisetum arvense L. Coada calului este constituita din tulpini sterile, subtiri, brazdate de 6 19 coaste pronuntate, aspre, cu lacuna centrala mica. Vaginile (tecile ) sunt cilindrice, de culoare verde, cu 6 19 dinti mai inchisi la culoare. Ramurile sunt de obicei simple, rar ramificate, de obicei 4 muchii adanci i fara lacuna centrala, aspre la pipait. Fara miros, fara gust, mestecata intre dinti scartaie.Nu se admit pari brunificate, resturi de rizomi sau alte specii de Equisetum. Pentru a evita confuzii si substituiri nu se admit tulpini fertile, desi sub aspect farmacodinamic si acestea au actiune similara tulpinilor sterile. Dintre componentele principale identificate mentionam acidul sicilic 5 7 % in materia prima uscata, din care 10 20 % se afla sub forma solubila, o saponina equisetonina (cca 5 %) substanta cu proprietati slab hemolitice care prin hidroliza da arabinoza, fructoza si equisetogenina. Alaturi de aceste componente principale, planta mai contine galuteolina i izoquercetina, substante de natura flavonoidica, alcaloizii 3-metoxipiridina, nicotina, palustrina si palustridina, articulatidina si izoarticulatidina substante de natura glicozidica considerate ca antivitamine B1, o fitouterina b- sitosterolul, acid malic i oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic si oleic, dimetil sulfone, vitamina C si urme de ulei volatil. In sporii de E. arvense si E. maximum au fost identificati acizi cu lant lung a, w-dicarboxilici prezenti n fractiunea lipidica. Utilizari terapeutice: Unii autori atribuie efectele diuretice prezentei acidului silicic, iar altii equisetoninei. S-a demonstrat pe cale experimentala ca fractiunile extrase in alcool au o actiune diuretica puternica fata de extractele apoase obtinute la cald, deoarece in timpul fierberii substantele organice responsabile de actiunea diuretica s-ar distruge. In ceea ce priveste actiunea hemostatica cunoscuta inca din antichitate, cercetarile efectuate in vitro au demonstrat ca sucul celular proaspat de E. maximum, care are, dupa cum s-a aratat, o compozitie chimica foarte asemanatoare speciei E. arvense, are actiune anticoagulanta.In schimb, sucul celular proaspat in vivo administrat la animale de laborator are actiune coagulanta a sangelui. Dupa neutralizare, acest suc se separa in doua fractiuni, un precipitat i o solutie limpede. S-a demonstrat, de asemenea, ca precipitatul are actiune coagulanta, in timp ce lichidul limpede rezultat in urma neutralizarii, anticoagulanta. Cercetarile recente atribuie actiunea anticoagulanta in vitro prezentei acizilor fosforici si aconitici, acizi care in organismul animal se inactiveaza repede, ramanand numai substante cu proprietati coagulante. 5Coriandru - (Coriandri fructus) Coriandrum sativum L. Coriandru are fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm, cu carpofor intreg si doua mericarpe (achene) concave la partea comisurala si convexe la partea exterioara, de cele mai multe ori unite. Fiecare

mericarp este prevazut cu 5 coaste primare longitudinale, flexuos ondulate si 4 coaste intercalate pronuntate si crenelate. In partea superioara a fructului se observa stilopodul. Fructele au culoare galbena sau galbena-maroniedeschis. Mirosul si gustul la fructele uscate aromat, caracteristic, placut. La cele verzi dezagregabile. 0,20-1% ulei volatil format din 60-70% d-linalol sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic etc.; 15-20% lipide, 10% amidon, 4-5% substante minerale, pectine etc. Utilizari terapeutice: Actiune carminativa si stomahica, utilizat si corectiv pentru unele medicamente (uleiul volatil). Are proprietati bactericide si fungicide. Utilizat si in industria alimentara ca aromatizant si condiment. Indicat in anorexii si dispepsii. Intra in compozitia ceaiului contra colicilor pentru copii, in ceaiul gastric nr. 2 si in ceaiul tonic aperitiv. Intra si in compozitia apei aromatice cu care se prepara apoi tinctura de malat de fier. August 1Anason (Pimpinella anisum L.) Anason - fructe pubescente, acoperite cu peri aspri, foarte scurti. De forma ovala, subcordate la baza, de 3-5 mm lungime si 2-3 mm grosime. fiecare fruct este format din doua mericarpe (achene) unite intre ele, greu separabile, fiind ornamentate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale si 2 marginale, echidistante. In partea superioara se observa stilopodul in forma de disc purtand resturile stilulilor, iar la baza un peduncul subtire. De culoare cenusiu - verzui sau galbene - cenusii, au miros placut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzator. Compozitia chimica: Fructele contin 2-3% ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol,cantitati mici de cetone si aldehide anisice si aldehida acetica; 10-20% lipide, colina, 20% substante albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substante minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita uleiului volatil au actiune expectoranta, carminativa si galactogoga. Excita peristaltismul intestinal, stimuleaza secretia salivara, gastrica, intestinala si pancreatica. Asupra sistemului nervos central, in doze terapeutice, au efect stimulant in special asupra centrilor respiratiei si circulatiei. Supradozate, preparatele pe baza de ulei volatil de anason (sau fructele in cantitati peste 5 g pe zi) produc stari de excitatie puternica manifestate prin insomnii, excitatii motorii si psihice, tulburari de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, dupa care pot aparea stari cometoase si puternica depresiune asupra sistemului nervos central. Utilizarea indelungata chiar in doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. Se utilizeaza in anorexii si dispepsii, ca expectorant, carminativ si corectiv al gustului unor medicamente. Intra in formula "Species pectoralis" (FR.VIII); uleiul volatil in Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, in spirtul de amoniac anisat, in spirtul de clorura de amoniu anisat, tinctura etc. Contraindicat in gastrite hiperacide si ulcer gastric si duodenal, enterocolite cronice si acute. 2. Arnica - (Arnica montana) Arnica are in pamant un rizom puternic din care primavara apare o rozeta cu frunze ovale si marginile intregi. Din mijlocul lor se ridica o tulpina cilindrica acoperita cu peri, care se termina printr-un capitul florat lat de 48 cm. Pe tulpina se gasesc 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decat cele bazilare. Tulpina este putin ramificata, avand ramuri opuse si terminandu-se fiecare cu cate o floare. Florile sunt de culoare galbenportocalie, reunite intr-un capitul inconjurat de bractee, adeseori brun-roscate, acoperite cu peri glandulosi. La marginea capitulului se afla florile femele, de forma lingulata, terminandu-se cu trei dinti, iar in centrul inflorescentei se gasesc numai flori tubuloase hermafrodite. Atat florile lingulate cat si cele tubuloase sunt inconjurate de un papus lung de 8 mm, format din peri aspri, usor dintati.

Din familia copozitelor mai multe plante se aseamana cu arnica. Dintre acestea, singura arnica are frunzele opuse. Infloreste in lunile iunie-august. Creste in fanetele umede din regiunea muntoasa. De la arnica se aduna florile, fara codite, mai rar radacinile sau planta intreaga. Ele se recolteaza in momentul inceperii infloririi. Florile culese trebuie sa aiba ligulele viu colorate. Uscarea: Florile se intind in straturi subtiri, de preferinta in uscatorii cu aer cald, la temperaturi de 40-50 grade C, pentru a se usca cat mai repede. Din 5-6 kg flori proaspete se obtine 1kg produs uscat. Florile de arnica se folosesc sub forma de gargara in laringite, iar in medicina veterinara, sub forma de comprese in amestec cu apa de plumb, la lovituri, umflaturi etc. Tinctura de arnica se recomanda intern in: bronsita, amigdalita, faringita, guturai, gripa, viroza pulmonara; cistita, nefrita, pielonefrita (tratamentul este eficient mai ales in afectiunile cronicizate, unde actioneaza prin efectul imunostimulator; insuficienta coronariana, hipertensiune, anghina pectorala; traumatism cranio-cerebral, dureri de cap post-traumatice; pareze si semipareze; insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, spaima nocturna post-traumatica; depresie psihica, nevroza, isterie. Extern se foloseste pentru: rani, rani care se vindeca dificil, rani care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrici cheloide, cicatrici inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavitatii bucale si a gatului (adjuvant), contuzii. Este contraindicat utilizarea interna doarece provoaca deranjamente gastrointestinale si hipertensiune arteriala. 3. Frunze de nuc -(Juglandis folium) - nucar sau nuc-costeliv Frunze de nuc - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic.Foliolele contin pana la 10% taninuri elagice si derivatide naftochinona, acestia din urma constituind principiile active ale produsului vegetal. Ca derivati de naftochinona, frunzele de nuc contin iuglona, hidroiuglona si 0-glicozidele acestora. In plus, contin acid cafeic, p-cumaric, ascorbic, glicozide flavonice si mici cantitati de ulei volatil ( pana la 0,25% ) constituit din limonen, 1,8-cineol, a- si b- pinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, iuglona. Iuglona libera este instabila, polimerizandu-se rapid, cu formarea unor pigmeni brun negri i care coloreaza fibrele textile in nuante de brun. Astringent datorita taninurilor, cu proprietati usor hipotensive, hipoglicemiante si antialergice. Se foloseste in preparate dermatologice, mai ales in dermatozele copiilor.Uleiul din seminte format din acizi grasi din care peste 50% acid linoleic este recomandat in alimentatia dietetica pentru prevenirea aterosclerozei. Foliolele de nuc intra in compozitia ceaiurilor antidiareic si dietetic. Datorita formarii unor combinatii coloratii cu proteinele dermice, in nuante de brun, iuglona , ca si extractele obtinute din frunze si mai ales din mezocarpul fructelor, se folosesc in cosmetica pentru prepararea unor lotiuni si creme pentru pigmentare artificiala a pielei, dar si pentru obtinerea unor vopsele si sampoane colorante pentru par. De asemenea, frunzele de nuc proaspete, plasate in incaperi, dezvolta, datorita continutului in iuglona, proprietati insecticide. 4. Chimion - (Carvi fructus) Carum carvi L. Chimion fructe ovoide oblongi, usor arcuite, formate din doua achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenusie-bruna, fiecare achena avand cate 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare. Culoarea achenelor este cenusie-bruna. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul intepator, amarui. Fructele contin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen,dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc.

Utilizari terapeutice: Fructele au proprietati stomahice, carminative, galactogoge si stimulente. Se administreaza in doze de 0,5-2 g pe zi, in mai multe reprize sub forma de pulbere sau infuzie. Se administreaza la copii mici, pentru combaterea colicilor cat i la mamele care alapteaza. Sub acest aspect se considera ca este cel mai important produs vegetal, cu actiune carminativa. Fata de fenicul si anason, efectul carminativ al produsului poate fi astfel caracterizat: Carvi fructus, Foeniculi fructus, Anisi fructus, actiune ce descreste de la chimion la anason in aceeasi masura in care actiunea expectoranta creste. Actiunea carminativa este foarte importanta, deoarece pe de o parte, prin indepartarea meteorismului se actioneaza asupra starii psihice a bolnavului, iar pe de alta parte se intervine cauzal asupra bolii, prin aceea ca inima si vasele sunt degrevate, lucru deosebit de util mai ales pentru bolnavii cu insuficienta cardiaca sau scleroza coronariana. Pe de alta parte, chimionul este si un condiment important. Actiunea carminativa provoaca declansarea secretiei gastrice, influenteaza peristaltismul intestinal, tensiunea arteriala si chiar functiile cordului. 5Papadia (Taraxacum officinale) - Papalunga, Parasita-gainilor Papadia frunzele, care se recolteaza primavara (mai-august). Primavara au cantitatea cea mai mare de principii active: tijele (se recolteaza in timpul infloririi), radacinile se recolteaza primavara devreme (martie-mai) sau toamna (septembrie-noiembrie), intreaga planta impreuna cu radacinile, fara flori si fara fructificatii, se recolteaza primavara inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, in lunile aprilie-septembrie. In aceasta perioada, adica primavara inainte de inflorire, planta are cea mai mare cantitate de latex. Radacinile recoltate se curata de pamant si se despica in lungime. Uscarea se face la umbra in incaperi incalzite sau la soare, intinse in straturi subtiri. Se pot pastra si proaspete, in pivnite, in nisip. Radacinile uscate absorb cu usurinta apa si sunt usor atacate de insecte, de aceea ele se vor conserva la loc uscat. Cercetarile de laborator arata ca in lunile iulie-august radacinile contin cantitati ridicate de principiu amar (taraxacina), atingand maximum in luna noiembrie. In luna august, radacinile au cca 40% inulina, un alt principiu activ de baza. Primavara, aceasta substanta se gaseste numai in proportie de 1-2%. In schimb, radacinile de primavara contin mai multa colina si latex. Radacinile recoltate se lasa 2-3 zile la soare pentru a se vesteji si cicatriza ranile provocate in urma taierii coletului si a radacinilor subtiri. Pe cat este posibil, radacinile nu se vor scurta, deoarece, prin taiere, latexul se scurge, diminuand valoarea terapeutica a produsului. Principii active: Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic. Aciune farmaceutic: Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent. Indicii terapeutice: Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos. Primavara este indicata cura de tije prospete de papadie. Se face o cura de 14 zile, cu 6 tije pe zi. Capitulul floral se indeparteaza numai dupa spalarea tijei. La inceput au un gust amar, apoi devin fragede si suculente. Cat timp planta este inflorita, diabeticilor li se recomanda sa manance zilnic 10-15 tije florale. Cura ajuta la eliminarea calculilor biliari, stimuland functia vezicii biliare. Mod de utilizare: 1 lingurita cu varf de radacina se pune in 250 g apa rece si se lasa la macerat 12 ore; dimineata se incalzeste pana la fierbere si se strecoara. Aceasta cantitate se bea cu inghitituri mici, rare, cu 30 de minute inainte de masa de dimineata si la 30 minute dupa masa de dimineata. Salata: Se prepara din radacini si frunze proaspete. Tijele: 6 tije florale se mananca zilnic timp de 2 saptamani.

Septembrie 1. Albastrele - (Centaurea cyanus) Albastrele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verde-alburie. Florile sint tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formand un capitul, inconjurat de jur imprejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dintisori bruni. Florile marginale sunt mai mari, de forma unei palnii cu 5 dinti, cele centrale mai mici. Infloreste in lunile iulie-septembrie. O gasim raspandita prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor si mai ales pe langa lanurile de cereale. De la albastrele se aduna numai florile de culoare albastra, inlaturandu-se cele de culoare alb-roz, culese eventual din greseala. Eliminarea acestora se face inainte de uscare, deoarece din produsul uscat ele se inlatura foarte greu. Florile se aduna numai pe timp uscat, dupa ce roua s-a ridicat si in momentul cand ele sunt complet deschise. Uscarea se face intinzand florile in straturi foarte subtiri. In cazul uscarii cu ajutorul caldurii artificiale, temperatura nu trebuie sa depaseasca 35 grade C. Din 3-4 kg flori intregi proaspete cu receptacul se obtine 1 kg produs intreg uscat. Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc in diferite boli de ochi. Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare. 2Troscot Troscot este o planta ierboasa, anuala, cu tulpinile ramificate si intinse pe pamant, acoperite pana la varf cu frunze. Frunzele sunt liniar-lanceolate, lungi de cca. 3 cm si late de 0,5-1 cm. Sunt glabre pe ambele fete, cu marginile intregi. In locurile unde frunzele sunt fixate pe tulpina se observa o membrana albicioasa ce inconjoara tulpina, numita ochree. La subsuara frunzelor se afla 2-4 flori de culoare alb-verzuie, pe margini alb-roz. Fiecare floare are 5 diviziuni ce tin locul sepalelor si petalelor. Urmeaza apoi 8 stamine ce inconjoara un ovar cu 3 stile. Infloreste din iunie pana in septembrie. Planta este comuna in toata tara. Se aduna iarba prin smulgere in momentul infloririi. Se inlatura radacinile si partea de jos a tulpinii care este lemnificata si lipsita de frunze. In locurile grase, cu umezeala suficienta, troscotul are o tulpina ridicata pana la 15-20 cm. Planta se intinde in locuri aerisite sau uscatorii cu aer cald, la o temperatura de 40 grade C. Din 4-5 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste ca astringent in diaree. Intern: hipotensiv, antidiareic. 3. Pirul Pirul este o planta vivace. Are un rizom tarator, din loc in loc cu noduri, ramificat, lung de cativa metri, patrunzand adanc in pamant. grosimea lui ajunge pana la 2 mm, culoarea este galben-pai. la interior, intre noduri este gol. Pe rizom, in dreptul nodurilor, se observa niste frunzisoare reduse, numite teci. Ele sunt albicioase si tari la pipait. De la nodurile rizomului, pornesc in pamant radacinile. Tulpinile sunt drepte, paioase, cilindrice, prezentandnoduri, iar intre noduri sunt goale. Frunzele sunt liniare, asemanatoare cu cele de iarba, avand o teaca despicata in lungime care inconjoara tulpina. Tulpinile, frunzele si teaca sunt glabre. Varful tulpinii se termina intr-un spic lung de cel mult 10 cm. Pe el se afla spiculete turtite, de culoare verzuie, asezate pe doua randuri, de o parte si de alta a spicului, in niste scobituri ce se observa in axul central.

Infloreste in luna iunie pana in august. Creste de obicei prin locuri cultivate, prost intretinute, neprasite, pe care le imburuieneste si inteleneste. Rizomii se recolteaza dupa aratura adanca de toamna sau primavara. Rizomii se usuca cat mai repede, intinsi la soare, in straturi subtiri. In cazul in care vremea nu permite uscarea pe cale naturala, se pot folosi camerele incalzite sau uscatoriile, unde temperatura nu trebuie sa depaseasca 40 grade C. Din 2-3 kg rizomi proaspeti se obtine 1 kg produs uscat. Rizomii de pir au actiune diuretica. Intern: actiune antimicrobiana, diuretic, remineralizant al sistemului osos, depurativ(detoxifiant), antitermic. 4Iarba mare Iarba mare creste spontan prin fanete umede, la marginea padurilor din regiunile de ses si dealuri. Popular, aceasta planta se mai numeste oman, ochiul boului, lacrimile-Elenei. Radacina - Radix Inulae - este placut mirositoare datorita unui ulei cu proprietati antibiotice (fitoncide). De asemenea, mai contine cantitati mari de inulina. Se foloseste ca expectorant, favorizand eliminarea secretiilor in bronsitele acute, calmeaza spasmele bronhice, usurand tusea, are actiune diuretica, tonifica stomacul, calmeaza nervii, aducand o stare de liniste urmata de somn. Datorita actiunii ei diuretice, elimina toxinele din corp, influentand favorabil starile reumatice, manifestarile guroase si eruptiile pielii urmate de mancarimi. In astm si tuse convulsiva aduce usurare. Radacina acestei plante are si o puternica actiune antiseptica, folosindu-se cu succes in toate afectiunile aparatului respirator. Principiul amar aflat in radacina excita vezicula biliara marind secretia. Datorita alantolactonei si izoalntolactonei, radacinile de iarba-mare au proprietatea de a elimina viermii intestinali (antihelmintic, in special in ascaridoza). Se recomanda decoctul preparat din 20 g radacina la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociata cu radacina de nalba si lemn dulce se obtine un bun ceai pectoral. Din acest amestec de plante se iau 2 lingurite, care se pun la macerat cu o ceasca de apa rece. Se lasa timp de 8 ore, apoi se strecoara si se indulceste. Se bea in decurs de o zi. Pentru uz extern, se prepara o decoctie de 10%, care se aplica sub forma de comprese in diferite afectiuni ale pielii manifestate prin mancarimi, ulceratii purulente, avand rolul de a grabi cicatrizarea. Radacinile intra in compozitia ceaiului antibronsitic. 5.Maces (Rosa Canina) - cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine Maces este foarte raspandit in tara in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu insorite, in pasuni si finete, pe vaile si luncile raurilor, pe marginea drumurilor.Fructele se recolteaz n lunile august-septembrie, nainte de cderea brumei, cnd mceele capatculoarea rou-nchis. Se recomand n avitaminoze, enterocolite, litiaz (calculoz) renal, tulburri de circulaie periferic, antihelmintic, litiaz biliar, helmintiaz, deschinezie biliar, sedativ. Decoct 2 lingurie de fructe zdrobite la 500 ml ap, se fierb 10 min. Fructele se introduc n momentul cnd apa ncepe a clocoti - pentru conservarea vitaminei C. Dup ce se rcete, ceaiul se strecoar printr-o pnz i se ndulcete dup gust. Se bea caldu sau rece, n decursul unei zile. Sub form de butur rcoritoare obinut prin amestecarea a 100 g mcee splate i zdrobite, cu un litru de ap rece. Se las la macerat 12 ore, se strecoar prin pnz deas, se adaug 100 g zahar i se completeaza cu ap pn la un l. Se pastreaz la rece. Fructele de mce din care s-au eliminat smburii i perii, pulverizate i amestecate cu miere de albine, se recomand pentru eliminarea viermilor intestinali. Pulpa mceelor suculent i dulce, mai ales dup cderea brumelor, se utilizeaz pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomand tuturor, mai ales convalescenilor.

Octombrie 1. Brusture dulce (Petasites officinalis) - broscolan, brustur, buedea ciumei Brusture dulce poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe malurile raurilor si paraelor, in locuri umede, in santuri si liziere. Mai poate fi vazut n apropierea gunoistilor de balegar, n jurul izvoarelor, uneori n zone de campie. Crete de la nceputul lunii martie pn la sfritul lunii octombrie Pe ntreaga perioad de vegetaie se recolteaz rdcinile, efectul lor maxim se atinge dac sau recoltat nainte de perioada de nflorire. Frunzele se utilizeaz la comprese. Boli n care se utilizeaz: Ceaiurile se utilizeaz n caz de febr, insuficien respiratorie, artrit, epilepsie, astm. Comprese se folosesc n caz de luxaii, entoarse, picioare rnite de mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase, plgi usturtoare. Ceaiul - o lingur ras de rdcini de brusture se pune peste noapte la macerat n 1/4 litru de ap, se nclzete dimineaa i se strecoar. Comprese - frunzele proaspete sunt splate, zdrobite i aplicate sub forma de comprese, care se noiesc 2. Brandusa de toamna Brandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm. In lunile iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, capatand o forma ovala, iar culoarea verde de la inceput devine albicioasa. In acest stadiu, semintele au culoarea alba. Cand capsulele sunt complet coapte, ele se deschid prin trei despartituri, lasand sa cada semintele devenite brune. Dupa vestejirea frunzelor, prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie. Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb. Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa. De la brandusa de toamna se recolteaza semintele. Pentru a le obtine se culeg fructele (capsulele) in momentul cand ele au devenit albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului. Brandusa de toamna este o planta otravitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau ingropa. Capsulele se intind la soare. Dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala. Samanta obtinuta se lasa 1-2 zile la soare pentru definitivarea uscarii, dupa care se pune in saci de hartie si se pastreaza la loc uscat. Din 1,1-1,5 kg seminte aproape uscate rezulta 1 kg de produs uscat. Samanta de brandusa este folosita pentru extragerea unro substante active medicamentoase, iar in agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand puternic asupra diviziunii celulare, obtinand forme poliploide. 3. Cerentelul Cerentelul face parte din familia Rosaceae. Este folosit ca dezinfectant si calmant intestinal, astringent, hemostatic, analgezic, antiseptic.

Cerentelul se administreaza ca decoct intern: 2 lingurite de radacina maruntita la 300 ml apa rece; se fierbe 30 minute; se utilizeaza in 3 reprize, dupa mesele principale. Decoct extern: 3 lingurite la 300 ml apa rece; se fierbe 30 minute; se foloseste sub forma de gargara si in aplicatii locale sub forma de comprese 4Cicoare (Chihorium intybus) - cicoara, andiva, cicoare de vara, cicoare amara Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are mult nevoie de umeditate i luminozitate, prefer solrile cu textur mijlocie sau uoar, fertile, bogate n humus, profunde cu reacie neutr.Crete din luna mai pn n luna octombie, nceputul lunii noiembrie. In scopuri medicinale pot fi utilizate prile aeriene, care se recolteaz n prima parte a perioadei de nflorire a plantei, n lunile iulie-august, cnd tulpinile nu au intrat n faza de lignificare. Pentru ca produsul s fie de calitate superioar se taie i rozeta de frunze bazale. Rdcinile se recolteaz n septembrie-octombrie. Boli n care se utilizeaz: n furunculoz i acnee (sub form de cceai, n asociaie cu rdcin de brusture i iarba de trei frai patati). n angiocolite, deschinezii biliare, constipaii cronice, n alimentaie planta este cultivat pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprieti gastrice. Uz intern: angiocolit, colicistit, tuse, insuficien cardiac, seboree. Uz extern: vindecarea rnilor i tieturilor. Decoct - 2 lingurite de radacina maruntite n 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut n 3 reprize, inainte de mesele principale. O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales n cazul consumatorilor de alcool. Noiembrie 1Cicoare (Chihorium intybus) - cicoara, andiva, cicoare de vara, cicoare amara Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are mult nevoie de umeditate i luminozitate, prefer solrile cu textur mijlocie sau uoar, fertile, bogate n humus, profunde cu reacie neutr.Crete din luna mai pn n luna octombie, nceputul lunii noiembrie. In scopuri medicinale pot fi utilizate prile aeriene, care se recolteaz n prima parte a perioadei de nflorire a plantei, n lunile iulie-august, cnd tulpinile nu au intrat n faza de lignificare. Pentru ca produsul s fie de calitate superioar se taie i rozeta de frunze bazale. Rdcinile se recolteaz n septembrie-octombrie. Boli n care se utilizeaz: n furunculoz i acnee (sub form de cceai, n asociaie cu rdcin de brusture i iarba de trei frai patati). n angiocolite, deschinezii biliare, constipaii cronice, n alimentaie planta este cultivat pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprieti gastrice. Uz intern: angiocolit, colicistit, tuse, insuficien cardiac, seboree. Uz extern: vindecarea rnilor i tieturilor.

Decoct - 2 lingurite de radacina maruntite n 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut n 3 reprize, inainte de mesele principale. O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales n cazul consumatorilor de alcool. 2Catina alba (Hippophae rhamnoidas) Catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt. In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare. In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in decursul lunilor august-septembrie. Se recomanda ca fructele de catina sa fie recoltate pan la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina C scade brusc. Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie.Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Infuzie 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg zahar dup racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros) Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast. In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice. Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi). 3Osul iepurelui

Osul iepurelui, numit in diferite parti ale tarii darmotin, sudoarea-calului, sudoarea capului, salastioara, asudulcalului, creste prin locuri uscate, pasuni, fanete si mai ales pe terenurile unde pasc vitele.De la aceasta planta se foloseste radacina - Radix Ononidis - ce contine substante de natura glucozidica (a-onocerina) si saruri minerale, care-I dau proprietatea de a stimula secretiile glandelor, avand actiune diuretica si depurativa. Osul-iepurelui este considerat ca un diuretic complet inofensiv pentru intregul organism si in special pentru rinichi. Se recomanda in hidropizia insotita de edeme, datorita retinerii de apa in tesuturi, de asemenea in calculoza renala si cistite. Datorita eliminarii toxinelor din corp, ceaiul din radacina acestei plante se recomanda in reumatism si intr-o serie se boli de piele cronice. In unele tari, ceaiul din radacina este folosit pentru usurarea expectoratiei in bronsite. Ceaiul se prepara din 4 linguri de radacina maruntita, la un litru de apa, care se fierbe sau se infuzeaza o jumatate de ora. Lichidul se strecoara, se indulceste si se bea in decursul unei zile. Radacina intra in compozitia ceaiului diuretic. 4 Cimbrisor de camp (Herba Serpylli) Cimbrisor de camp (Herba Serpylli) sau cimbru de gradina (Thymi vulgaris) cu actiune expectoranta si de calmare a spasmelor bronsice. Ruda salbatica a cimbrului de camp este cimbrisorul, Thymus serpillum, care mai este numit tamaita sau iarba cucului. Este o planta pe care o intalnim pe dealuri, pe pajisti sau pasuni alpine, in locuri mai greu accesibile precum stancariile. Tulpina lui este taratoare si nu depaseste 10-15 inaltime. Frunzele sale sunt mici si au un miros puternic aromat, usor iute. Se foloseste atat pentru condimentarea mancarurilor cat si pentru prepararea unor ceaiuri in medicina naturista. Are o actiune diuretica, coleretica, antihelmintica si antiseptica intestinala, dar se recomanda ca stomahicaromatic in tusea spastica, convulsiva si astmatica. 5Osul iepurelui Osul iepurelui, numit in diferite parti ale tarii darmotin, sudoarea-calului, sudoarea capului, salastioara, asudulcalului, creste prin locuri uscate, pasuni, fanete si mai ales pe terenurile unde pasc vitele.De la aceasta planta se foloseste radacina - Radix Ononidis - ce contine substante de natura glucozidica (a-onocerina) si saruri minerale, care-I dau proprietatea de a stimula secretiile glandelor, avand actiune diuretica si depurativa. Osul-iepurelui este considerat ca un diuretic complet inofensiv pentru intregul organism si in special pentru rinichi. Se recomanda in hidropizia insotita de edeme, datorita retinerii de apa in tesuturi, de asemenea in calculoza renala si cistite. Datorita eliminarii toxinelor din corp, ceaiul din radacina acestei plante se recomanda in reumatism si intr-o serie se boli de piele cronice. In unele tari, ceaiul din radacina este folosit pentru usurarea expectoratiei in bronsite. Ceaiul se prepara din 4 linguri de radacina maruntita, la un litru de apa, care se fierbe sau se infuzeaza o jumatate de ora. Lichidul se strecoara, se indulceste si se bea in decursul unei zile. Radacina intra in compozitia ceaiului diuretic. Decembrie 1Fenicol - Fenicul, anason dulce, molura

Fenicol - fructe formate din doua mericarpe (achene) de obicei libere, glabre, eliptic - oblongi, usor arcuite sau drepte, lungi de 4 - 10 mm, groase de 1,5 - 4 mm, cu 5 coaste longitudinale foarte proeminente, dintre care cele doua marginale mai dezvoltate. La partea superioara se observa un stilopod latit si resturile stigmatelor. Feniculul este o planta ierboasa, inrudita cu anasonul, originara din sudul Europei, cunoscuta inca din vechime pentru funzele si fructele sale folosite in alimentatie. La noi in tara creste numai cultivat.Dupa regiuni, feniculul poarta numele de: anason-mare, anason-dulce, anason-nemtesc, chimen-dulce, secara-de-gradina, molura, fincen, hanus. In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Foeniculi. Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau gustul dulceag. Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui (galactogog) si de a mari diureza. Singur sau in sociatie cu chimionul se recomanda malelor care alapteaza. In acelasi timp feniculul absoarbe gazele ce se formeazain stomacul sugarilor, linistind astfel crampele (carminativ). Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa masa. Fructele au si o actiune calmanta asupra spasmelor muschilor bronhici, linistind tusea convulsiva si astmatica. Totodata usureaza expectoratia in tusea bronsitica. Fiind placut la gust se recomanda mai ales la copii. In tulburari digestive ceaiul de fenicul aduce o linistire a spasmelor stomacului si intestinelor, calmand durerile si restabilind apetitul (pofta de mancare). Infuzia de fenicul se prepara din 5-6 fructe la o canita de ceai pentru sugari si dintr-o jumatate de de lingurita de fructe la 250 g apa, pentru adulti. Extern, feniculul se foloseste sub forma de bai in tratamentul unor boli de piele, gargara, in inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica. Datorita componentelor de ulei volatil are actiune antispastica si carminativa, stimuleaza secretia lactica, fluidifica secretiile bronsice si are proprietati sedative. Prin depasirea dozelor terapeutice survin aceleasi efecte ca in cazul fructelor de anason. Se recomanda ca antispasmodic, carminativ si expectorant in bronsite. Intra in compozitia ceaiului anticolitic, contra colicilor nr. 2, contra colicilor pentru copii, ceai gastric nr. 2, ceai pectoral, pulbere laxativ purgativ etc. Fructele de fenicul sunt contraindicate in ulcerul gastric si duodenal, enterocolite cronice i acute 2Brusture dulce (Petasites officinalis) - broscolan, brustur, buedea ciumei Brusture dulce poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe malurile raurilor si paraelor, in locuri umede, in santuri si liziere. Mai poate fi vazut n apropierea gunoistilor de balegar, n jurul izvoarelor, uneori n zone de campie. Crete de la nceputul lunii martie pn la sfritul lunii octombrie Pe ntreaga perioad de vegetaie se recolteaz rdcinile, efectul lor maxim se atinge dac sau recoltat nainte de perioada de nflorire. Frunzele se utilizeaz la comprese. Boli n care se utilizeaz: Ceaiurile se utilizeaz n caz de febr, insuficien respiratorie, artrit, epilepsie, astm. Comprese se folosesc n caz de luxaii, entoarse, picioare rnite de mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase, plgi usturtoare. Ceaiul - o lingur ras de rdcini de brusture se pune peste noapte la macerat n 1/4 litru de ap, se nclzete dimineaa i se strecoar. Comprese - frunzele proaspete sunt splate, zdrobite i aplicate sub forma de comprese, care se noiesc zilnic. 3Vasc - (Viscum album)

Vasc este o planta semiparazita, inalta de 30-60 cm. Creste pe ramurile arborilor, avand aspectul unor tufe ramuroase, drepte sau aplecate in jos. Tulpina este scurta, cilindrica si groasa, ramificata din 2 in 2, ingrosata la nodri, de unde se rupe foarte usor, de culoare galben-verzuie, uneori galben-cenusie. Frunzele sunt opuse cu marginile intregi, lipsite de petioli, de culoare verzuie-galbena, groase si pieloase la pipait, lunguiet-ovale, mai late la varf decat la baza, cu varful rotunjit, fara peri, avand pe partea inferioara 4-5 nervuri vizibile. Lungimea frunzelor este de 2-4 cm, uneori mai mare sau mai mica. Ele nu cad toamna si raman verzi in timpul iernii. Florile sunt mici, lipsite de codita, asezate cate 2-3 la subsuara ramurilor. Vascul are doua feluri de flori, barbatesti si femeiesti, dispuse fiecare pe tufe separate. Fructele sunt de forma rotunda, la inceput de culoare verde, apoi alba, asezate cate 2-3 la un loc, prezentand 2 seminte acoperite cu o substanta cleioasa. Coacerea lor se termina in luna decembrie. O planta traieste cca 70 ani. Infloreste in lunile martie-aprilie. Vascul paraziteaza de preferinta plopii, salcia, mesteacanul, perii, merii, scorusii, paducelul, prunul, ciresul, salcamul, artarul, castanul, teiul, in general toate foioasele, coniferele si foarte rar frasinul, carpenul si arinul. De la vasc se aduna ramurile tinere cu frunze. Recoltarea se poate face tot timpul anului. Uscarea vascului se face numai pe cale naturala, in incaperi bine aerisite, ferite de lumina. Din 2-3 kg planta proaspata se obtine 1kg produs uscat. Vascul se foloseste ca hipotensiv. Intern: cardiotonic, antimiotic, brahicardizant. A nu se confunda vascul medicinal cu vascul de stejar sau margaritar (Loranthus europaeus), caracterizat prin: fructe de culoare galbui-inchis, de forma ovala, asezate in forma de strugure, si tulpini de culoare brunnegricioasa pana la cenusiu-inchis. Tratamentul cu vasc se face numai sub control medical. Vascul este o planta parazita pe pomi fructiferi si unii arbori. S-a stabilit ca exista o corelatie intre toxicitatea plantei si provenienta sa(pe ce pom a crescut). Cel mai valoros vasc este cel crescut pe mar. In ordine descrescatoare urmeaza cel crescut pe par, brad, mesteacan, trandafir si frasin. 4.Ienupar (Juniperus communis) - anaperi, archis, boaba de brad, bradisor Ienupar prefera locurile luminoase, cu umiditate atmosferica ridicata, rezista la ger si seceta, nepretentios fata de sol. Ienuparul creste in locurile stancoase, prin pasunile din regiunile muntoase si se mai numeste anaperi, archis, cetina, finior, ialovat, jireapan, jneapan, turtel.Fructele sale - Fructus juniperi - sunt folosite in medicina. Ele contin ulei volatil, care le daun miros placut de rasina, zaharuri, acizi organici (fumaric, acetic, oxalic), saruri de potasiu si calciu, precum si un principiu amar (iuniperina). Din fructele de ienupar se prepara un ceai care are actiune diuretica si antiseptica, dand bune rezultate in bolile de rinichi si basica udului. Gravidele si bolnavii care prezinta inflamatii manifestate prin urinare cu sange vor evita folosirea lui. Ceaiul din fructele acestei plante se mai recomanda in bronsitele acute si cronice, usureaza tusea, mareste pofta de mancare, restabileste activitatea digestiva, inlatura dispepsiile de fermentatie, micsoreaza balonarile stomacului, mareste puterea de transpiratie, eliminand astfel toxinele din corp si pe aceasta cale. Primavara se recomanda o cura de fructe de ienupar sub forma de decoct (10-20 boabe la 1 l de apa). Infuzia se prepara din 10 g (2 lingurite) fructe la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociate cu frunze de mesteacan, fructele de ienupar isi maresc actiunea diuretica. Frictiunile cu uleiul de ienupar in amestec cu spirt, in proportie de 1 g ulei volatil la 100 g spirt, calmeaza durerile provocate de reumatism, lumbago si diferite stari nevralgice. Frictiunea se mai poate prepara si astfel: o mana de fructe zdrobite se amesteca cu cca. 100 g alcool, iar dupa cateva zile se adauga 1 l otet de vin. Dupa o macerare de 7-8 zile se strecoara si se intrebuinteaza la nevoie in stari febrile. Fructele intra in compozitia ceaiului antireumatic.

Uz intern: bronite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiaz vezical, reumatism, hepatit epidemic, anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, gut, hidropizie (acmulri de lichid n esuturile i seroasele organismului, ca pleur, pericard, peritoneu, articulaii). Uz extern: reumatism, stimularea circulaiei periferice, tuse, grip, guturai. Pentru tratamentul intern, infuzia o preparai n felul urmator: 2 lingurie de fructe la 200 ml ap clocotit din care se iau 3-4 linguri pe zi ntre mese (n raport de dureri). Pentru tratamentul extern se recomand uleiul de ienupr: 10 g de ulei de ienupr se amestec cu 100 ml alcool, ntr-o sticl n care se las timp de 4-5 ore, folosindu-se doar seara la culcare pentru frecii. Soluia pentru frecii se mai poate prepara i astfel: o mna de fructe zdrobite se amestec cu circa 100 g alcool, iar dup citeva zile se adaug un litru de oet de vin. dup o macerare de 7-8 zile se strecoar i se ntrebuineaz n stri febrile.