Sunteți pe pagina 1din 28
ȘCOALA ALBEȘTII DE MUSCEL Profesor fizică- chimie FRĂGUȚA DOBRESCU 2012
ȘCOALA ALBEȘTII DE MUSCEL
Profesor fizică- chimie
FRĂGUȚA DOBRESCU
2012
ȘCOALA ALBEȘTII DE MUSCEL Profesor fizică- chimie FRĂGUȚA DOBRESCU 2012
• Ce putem spune astăzi când natura pare dezlantuită împotriva omului ? Cum să reacționăm împotriva
• Ce putem spune astăzi când natura pare dezlantuită împotriva omului ? Cum să
reacționăm împotriva caniculelor, a inundațiilor, a uraganelor din ce în ce mai
frecvente ? Ce stă la baza acestor fenomene ? Să existe oare o explicație
științifică ? E de ajuns să punem totul pe seama efectului de seră, termen devenit
de altfel banal, fără să facem nimic altceva ?
•Să luăm un exemplu simplu : după
cum planta exotică fără seră nu ar
avea temperatura necesară pentru a
se dezvolta în Norvegia, lumea vie
așa cum o vedem astăzi nu ar fi
avut căldura suficientă pentru a
exista.
• Și totuși, să nu denigrăm efectul de seră ! Doar datorită lui lumea vie poate să existe. Este un
paradox ? Nu, căci efectul de seră este un fenomen natural și necesar care face ca
temperatura medie la sol sa fie de 15°C. Fără el, temperatura medie la suprafața Pământului
ar fi de -18° C, ceea ce ar face viața imposibilă.
Să luăm un
exemplu
simplu : după
cum planta
exotică fără
seră nu ar avea
temperatura
necesară
pentru a se
• Marte dispune de un efect de sera extrem de redus, cu o suprafata in mare parte inghetata.
• Venus are o atmosfera care contine dioxid de carbon in concentratii mari - o temperatura
medie la suprafata planetei de 462°C
dezvolta în
Norvegia,
lumea vie așa
cum o vedem
astăzi nu ar fi
avut căldura
suficientă
pentru a exista.
Și totuși, să nu denigrăm efectul
de seră ! Doar datorită lui lumea
vie poate să existe. Este un
paradox ? Nu, căci efectul de seră
este un fenomen natural și
necesar care face ca temperatura
medie la sol sa fie de 15 ° C. Fără el,
temperatura medie la suprafața
Pământului ar fi de - 18 ° C, ceea ce
ar face viața imposibilă .
In schimb, accentuarea efectului de seră nu este naturală și poate fi nocivă oricărei forme de
In schimb, accentuarea efectului de seră nu este naturală și poate fi nocivă oricărei
forme de viață pe planeta noastră. De mii de ani climatul este fomat din perioade glaciare
(reci), după cum spun specialiștii, ce alternează cu perioade interglaciare (calde, cum
este în prezent). Dar ceea ce este îngrijorator, este faptul ca începând cu mijlocul
secolului al XIX-lea (doua sute de ani aproximativ), temparatura a crescut cu 0,4° C pana
la 0,8° C. Ar putea fi omul responsabil de această crestere ? Experții ce studiază evoluția
climatului la nivel mondial sunt din ce in ce mai convinsi de acest lucru.
Incepând cu era industrială, activitățile umane au dus la o intensificare semnificativă a
emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Astfel, în numai 150 de ani, arderea
energiilor fosile (carbune, gaze naturale, petrol) și despădurirea au condus la o creștere
a dioxidului de carbon emis în atmosferă cu 30%.
« Omul a produs în 200 de ani tot atât de mult gaz cu efect de seră cât a produs natura în
mai multe mii de ani », constata Sylvie Joussaume, climatolog la Laboratorul stiintelor
climatului si al mediului din Saclay (Franta). « De 400.000 ani, continua ea, emisiile de
CO 2 nu au fost niciodata mai mari dacat acum. » (Cf. Climats, bimestriel d’infos
scientifique et technique, n° 88, aprilie 2001)
Daca nu se intervine pentru a se limita acest fenomen, profunde transformări climatice
sunt previzibile, deoarece temperatura ar trebui să crească între 1,4° C si 5,8° C până la
sfârșitul secolului (aproximativ pâna în anul 2100). Este deci un fenomen ce ne privește
pe toți.
 Invelisul gazos ce inconjoara globul terestru, alcatuit dintr-un amestec mecanic de gaze, continand vapori de
Invelisul gazos ce inconjoara globul terestru, alcatuit dintr-un amestec
mecanic de gaze, continand vapori de apa si impuritati, se numeste atmosfera.
Masa atmosferei reprezinta 1/1 milion din masa planetei. Din această masă,
50% se afla pană la inaltimea de 5 km,
90% pană la înălţimea de 18 km si
99% pâna la inălţimea de 36 km.
Pana la înălțimea de 20 km, aerul are o compozitie identica. El se compune din:
gaze principale și
gaze secundare.
Gazele principale sunt:
azot 78%,
oxigen 21% si
argon 0,9%.
gazele inerte (altele decat argonul) 0,03%.
Această grupare conține: neon, heliu, kripton, xenon si radon (gaz radioactiv provenit din
dezintegrarea mineralelor radioactive). Gazul cu cea mai redusă participare la grupa gazelor
principale este hidrogenul, provenit din disocierea apei, in stratele inalte ale atmosferei.
Gazele secundare totalizeaza un procent de 0,07%. Intre acestea, principalul constituent
este dioxidul de carbon, cu un procent de 0,03%. Se adaugă oxidul de carbon, metanul,
ozonul si alte gaze.
Dioxidul de carbon prezent în atmosferă a provenit din: eruptiile vulcanice procesele de combustie datorate dezvoltării
Dioxidul de carbon prezent în atmosferă a provenit din:
eruptiile vulcanice
procesele de combustie datorate dezvoltării industriale (această creștere, ce
echivalează cu doar 0,002% din compoziția atmosferei, a putut totuși produce
perturbații în lanț, ceea ce probează încă o dată fragilitatea echilibrelor Terrei și
mai ales ale atmosferei.
Cresterea concentratiei dioxidului de carbon din troposfera, de la 0,028% la
0.030%, in ultimul secol a dus la amplificarea efectului de sera, ceea ce a
ridicat temperatura medie a atmosferei inferioare, cu 1 0 C, cu urmari vizibile
asupra intregului mediu inconjurator.
Exista un ciclu natural al dioxidului de carbon, asemanator cu circuitul apei in
natura.
• Între atmosfera si biosfera: plantele în timpul noptii si animalele tot timpul
elimina prin respiratie dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimileaza carbonul
din CO 2 si, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteza îl transforma în
combinatii organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila
carbonul este, totusi, limitata.
• Între atmosfera si hidrosfera: CO 2 este un gaz relativ solubil în apă si există
• Între atmosfera si hidrosfera: CO 2 este un gaz relativ solubil în apă si există
un echilibru al concentrației CO 2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități
imense de CO 2 , care, în caz ca echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în
atmosferă, ducând la o perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă
descreste pe masura ce temperatura apei creste, ca urmare la o încalzire a
oceanelor, eliberarea CO 2 în atmosfera este un pericol real.
Între biosfera si litosfera: în trecutul îndepartat, în special în carbonifer, o mare
parte a plantelor din flora din epoca au ajuns în pamânt, stocând în litosfera
carbonul din corpul lor sub forma de zacaminte de carbune. De fapt, se
considera ca în acea perioada atmosfera terestra continea CO 2 în loc de oxigen,
iar plantele au transformat atmosfera, oxigenul de acum si lipsa dioxidului de
carbon (concentratia actuala de numai 0,03 %) fiind de fapt urmarea acestei
activitati.
• Între atmosfera si litosfera: actual carbonul este eliberat din litosfera în
atmosfera sub forma de CO 2 prin activitati antropice (arderea combustibililor fosili).
Se considera ca în ultima jumatate de secol au fost emise în atmosfera cantitati
foarte mari de CO 2 si metan, care, prin efectul de sera au dus la începerea
fenomenului de încalzire globala.
 Cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține aerul este în funcție de
Cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține aerul este în funcție de
presiunea de saturație, care, la rândul ei, depinde de temperatură.
Presiunea de saturație a vaporilor de apă crește repede cu temperatura, astfel că
dacă la 10 °C 1 kg de aer uscat poate absorbi 7,73 g de apă, la temperatura de
30 °C poate absorbi 27,52 g.
Efectul de seră al vaporilor de apă este însă natural și nu există nicio posibilitate
tehnică de a influența cantitatea de vapori de apă din atmosferă în afară de
încercarea de a reduce temperatura. De remarcat ca evaporarea este reversibilă,
prin scaderea temperaturii vaporii de apă se condensează, efect observat toamna
si iarna, când scăderea anuală a temperaturilor determină creșterea precipitatiilor.
Din cele prezentate, deși vaporii de apă sunt principalul gaz cu efect de seră, nu
cu privire la el trebuie luate masuri în cazul încălzirii globale.
 Oxidul de carbon este un gaz extrem de stabil, cu timp de rezidenta in atmosfera,
Oxidul de carbon este un gaz extrem de stabil, cu timp de rezidenta in
atmosfera, foarte mare. El provine in special din activitatea vulcanilor si
mai ales din arderi incomplete in industrie, transporturi si alte procese, in
special combustii.
Gazul metan provine din putrefactii si procese biologice, procentul sau
in atmosfera crescand in ultimele secole prin activitatea societatii
omenesti. El are un rol in amplificarea efectului de sera si in distrugerea
stratului de ozon. Se formează prin descompunerea bacteriană a
materialului organic în condiţii anaerobe (în lipsa oxigenului).
Surse naturale:
-
zone mlăştinoase
animale, de ex. termite (termitele digeră lemnul cu ajutorul
unor bacterii ce produc metan), rumegătoare
Surse antropogene:
-
-
Câmpuri de orez
-
creşterea animalelor (bacteriile din stomacul unei vaci
produc zilnic aprox. 100 de litri de metan)
-
gropile de gunoi
-
exploatarea şi transportul gazelor naturale
-
minele de cărbuni
-
deşeurile, reziduurile menajere
 Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, desi este extrem de necesar pentru viata prin faptul
Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, desi este extrem de necesar pentru viata prin faptul ca
reflecta radiatia în ultraviolet a Soarelui, reflecta selectiv radiatia în infrarosu emisa de sol, ceea ce
face ca el sa produca un efect de sera. Efectul de sera global al ozonului este greu de estimat exact,
ultimele rapoarte ale IPCC.estimeaza acest efect la cca. 25 % din efectul dioxidului de carbon.
Ozonul - forma moleculara, cu trei atomi de oxigen, se formeaza mai ales in troposfera inalta si in
stratosfera joasa si medie, prin desfacerea moleculei de oxigen in atomi, de catre radiatia ultravioleta.
Atomii liberi se vor atasa moleculelor de oxigen formand O 3 . Ozonul este un gaz foarte instabil la
caldura, in troposfera inferioara fiind prezent mai ales pe muntii inalti. Concentratia sa mare in stratul
inferior al atmosferei este considerata poluare. Adus la densitate normala, tot ozonul prezent in
atmosfera formeaza un strat cu grosime medie de 3 cm, care inconjoara planeta. El este distrus foarte
usor de catre clorofluorocarboni (freoni, C.F.C.), compusi chimici utilizati ca agenti de refrigerare, iar
in industria cosmeticelor, ca agent de pulverizare pentru sprayuri. Distrugerea stratului de ozon mai
este produsa de zborul avioanelor in stratosfera sau in troposfera inalta, de zborul rachetelor, de
metan, oxizi de azot si alti poluanti. ,,Gaurile din stratul de ozon " sunt de fapt subtieri consistente ale
acelui strat mediu de 3 cm. Prin aceste gauri, radiatia ultravioleta trece suferind un proces de
absorbtie mai redus si ajunge la suprafata terestra, intr-o cantitate mai mare. Aceasta crestere a
radiatiei ultraviolete este nociva pentru om, putand produce cancere de piele, cataracta, etc. Datorita
eforturilor intreprinse de comunitatea internationala in ultimul deceniu, s-a ajuns la o reducere
aproape totala a emisiilor de freoni, inregistrandu-se o refacere lenta a stratului de ozon.
 Compusii halogenati. Dintre acestia fac parte hidrofluorocarburile (freonii), perfluorocarburile (PFC) si hexafluorura de sulf (SF6).
Compusii halogenati.
Dintre acestia fac parte hidrofluorocarburile (freonii), perfluorocarburile (PFC) si hexafluorura de sulf (SF6).
De subliniat ca aceste substante, în afara de efectul de sera, au un efect devastator asupra stratului de ozon.
SF6-Fluorura de sulf
Acesta este un gaz foarte inert la reacţii, din acest motiv fiind folosit la instalaţiile de înaltă tensiune din
industria grea, ca gaz de umplere la geamurile cu izolare fonică şi la anvelopele de maşină. SF 6 este gazul
cu cel mai înalt potenţial de producere a efectului de seră. O tonă de SF 6 poluează atmosfera într-o
măsură care corespunde cca. 23.900 de tone de CO 2 .
N2O-Protoxid de azot, gaz ilariant
Protoxidul de azot este de 300 de ori mai eficient în crearea efectului de seră decât CO 2 . Se formează în
principal prin transformarea microbiana a azotului din sol. Producţia de N 2 O intensificată prin influenţa
antropică poate fi explicată prin pătrunderea unei cantităţi mai mari de azot în soluri, mai ales prin agricultură,
industrie şi circulaţie rutieră. Se descompune prin reacţii fotochimice în stratosferă.
FCKW-Hidrocarburi fluorurate şi clorurate, hidrocarburi complet halogenate
Toate FCKW sunt substanţe pur sintetice (nu există în natură). Ele nu sunt doar gaze ce produc efectul de
seră, ele sunt responsabile mai ales pentru descompunerea stratului de ozon, „scutului nostru protector anti-
UV”, din stratosferă. Ca urmare a măsurilor luate prin Protocolul de la Montreal concentraţiile de FCKW nu au
mai crescut, din fericire, din 1996, aflându-se chiar pe o pantă descendentă.
Surse FCKW
aerosoli (în spray-uri), spumă şi substanţe izolatoare
substanţe frigorifice la frigidere şi instalaţii de răcire
dizolvanţi şi produse de curăţare
Descoperiri de ultimǎ oră, precum cele anunţate de cercetătorii de la Institutul Scripps de Oceanografie din
SUA şi de la Centrul Australian de Cercetare a Vremii şi Climei, au indicat existenţa a doi noi compuşi cu
potenţial ridicat de producere a efectului de serǎ: triflorura de azot (NF3) şi florura de sulfuril (SO2F2).
“Triflorura de azot este folositǎ în industria electronicǎ, la producerea ecranelor de tip LCD, iar florura de
sulfuril ca insecticid”. Potenţialul florurii de sulfuril este de 4.800 de ori mai mare decât cel al CO 2.
 Activitatea umana în perioada industrializarii a dus la: • Emisii de dioxid de carbon ca
Activitatea umana în perioada industrializarii a dus la:
• Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor fosili pentru transporturi, încalzire,
climatizare, producerea curentului electric în termocentrale si în industrie. Cresterea emisiilor de
CO
este agravata de defrisari, care se datoreaza tot activitatii omului, defrisari care reduc
2
cantitatea de CO
absorbita de plante.
2
• Emisii de metan, ca urmare a activitatilor agricole, cum ar fi cresterea vacilor si cultivarea
orezului, datorita scaparilor prin neetanseitatile conductelor de transport si distributie a gazului
metan precum si datorita utilizarii solului.
• Emisii de N
O ca urmare a folosirii îngrasamintelor chimice si a arderii combustibililor fosili.
2
• Emisii de compusi halogenati datorita utilizarii freonilor în instalatiile frigorifice, în instalatiile
pentru stingerea incendiilor si ca agent de propulsie în sprayuri, precum si datorita utilizarii
hexafluorurii de sulf ca protectie împotriva arcurilor electrice.
• Cresterea concentratiei aerosolilor, ca urmare a activitatilor industriale, de exemplu mineritul la
suprafata. De la începutul revolutiei industriale concentratia de dioxid de carbon a crescut cu 32
%. Aceste niveluri sunt mult mai mari decât cele masurate în cadrul programului Ice Core, si sunt
comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de ani.
Producerea de CO 2 prin arderea combustibililor fosili, a caror ponderi în perioada 2000 - 2004 au
fost:
• arderea carbunelui: 35 %
• arderea combustibililor lichizi: 36 %
• arderea combustibililor gazosi: 20 %
• instalatiile de facla la extragerea si prelucrarea hidrocarburilor: 1 %
• alte hidrocarburi: 1 %
• productia de ciment: 3 %
• alte surse (transport maritim si aerian necuprins în statisticile nationale): 4 %
Cele mai mari emisii de CO
le au Statele Unite ale Americii, urmate de China, Indonezia, Rusia,
2
India si Brazilia. Emisiile de CO
ale SUA se datoraza economiei sale, mare consumatoare de
2
petrol, iar ale Chinei si Rusiei datorita industriilor.
 Soarele efectuează o mișcare de revoluție în jurul centrului galaxiei, cu viteza de 200 km/sec.
Soarele efectuează o mișcare de revoluție în jurul centrului galaxiei, cu viteza de 200
km/sec.
Soarele a fost în faza initială, rece, o protostea. Prin comprimare gravitationala si
cresterea presiunii in interior și-a ridicat temperatura, declanțându-se mișcări convective în
interiorul său. Dupa circa 100 milioane de ani de existență în faza de protostea, acum 4,5
milarde de ani, în interiorul Soarelui s-au declanșat reacţiile nucleare, moment al
aparitiei Soarelui, ca stea pitică galbenă.
Din momentul prezent, reacţiile nucleare vor mai putea continua încă 5 miliarde de
ani. Dupa aceea, hidrogenul din nucleu va fi tot transformat în heliu, nucleul se va
contracta, iar invelișurile exterioare se vor dilata, extinzându-se până pe aliniamentul pe
care se află acum orbita planetei Marte, incluzând și spațiul ocupat de planeta noastră,
Soarele devenind o stea gigantică roșie, fază care va dura aproximativ 1 miliard de ani.
In această fază se va pierde spre cosmos, jumatate din materia solară, va urma o răcire și
o contractare a materiei rămase, Soarele devenind o stea pitică albă. Continuarea
procesului de răcire, contractare și creștere a densității va face ca Soarele să nu mai
lumineze, devenind o stea pitică neagră.
Soarele emite energie prin radiatii de natura electromagnetica. Din radiatia emisa de
Soare in spatiul cosmic, Pamantul primeste a doua miliarda parte, adica 1,37 x 1024
calorii. Intr-o zi si jumatate, Pamantul primeste de la Soare o cantitate de enrgie egala cu
toata energia produsa de societatea omeneasca, intr-un an.
Compozitia chimica a Soarelui consta din gaze incandescente:
hidrogenul ocupand procentul de 50%,
heliul, 40%,
metalele grele, in stare gazoasa, 10%.
Energia solara este produsa de :  - reactiile termonucleare, similare celor produse la explozia unei
Energia solara este produsa de :
- reactiile termonucleare, similare celor produse la explozia unei bombe
nucleare cu hidrogen (fuziune) - se produc mai ales in nucleul solar, unde prin unirea a
patru nuclee de hidrogen rezulta un atom de heliu si energie emisa ca radiatie gamma.
- reactii nucleare de fisiune, asemanatoare celor ce se produc la explozia unei
bombe atomice - materia solara se disociaza in atomi ai elementelor simple si particule
elementare: electroni, protoni si neutroni. Nucleele de hidrogen (protonii) se misca in
interiorul Soarelui, se ciocnesc cu nucleele altor elemente, provocand dezintegrarea
(fisiunea) si refacerea (fuziunea) nucleara a materiei solare.
In final, intreaga cantitate de hidrogen se va transforma in heliu.
Energia solara se transmite in spatiul cosmic prin radiatii electromagnetice,
avand Iungimi de unda cuprinzand intreg spectrul electromagnetic, de la razele X, la
undele radio. Radiatia electromagnetica nu are nevoie de mediu material pentru a se putea
transmite, si se deplaseaza cu viteza de 300.000 km/s (viteza luminii). Pentru razele X si
razele ultraviolete de unda scurta, sursa de emisie este coroana solara; pentru spectrul
vizibil si domeniul lungimilor de unda ale radiatiei infrarosii, fotosfera; pentru undele radio,
cromosfera si coroana.
Soarele emite si radiatie corpusculara, cu incarcare electrica, compusa din
electroni si ioni, care poarta abia a milioana parte din energia solara, se deplaseaza
lent, in comparatie cu radiatia electromagnetica (300-1000 km/s), constituind vantul
solar. Vantul solar se propaga pana la distanta la care presiunea sa devine nula, presiunea
in spatiul respectiv fiind doar cea a radiatiei cosmice. Acest spatiu pe care Soarele isi
exercita influenta prin intermediul vantului solar, se numeste heliosfera.
 Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației terestre în
Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației terestre în infraroșu este
reținută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă
înapoi această radiație.
Spectrul luminii solare este compus din lumina vizibilă, radiații infrarosii, raze gamma, raze X si
radiații ultraviolete.
Cand radiatiile solare ating atmosfera terestra:
25 de procente din energia lor este reflectata inapoi in spatiul cosmic de catre nori si alte
particule atmosferice.
20 de procente sunt absorbite in atmosfera ( moleculele de gaz din straturile superioare ale
atmosferei absorb radiatiile gamma si X).
Radiatia ultravioleta este absorbita de catre startul de ozon, localizat intre 19 si 48 de km
peste nivelul marii.
Restul, in jur de 50 de procente din totalul radiatiei generate de Soare care ajunge la Terra, in
majoritate lumina vizibila, trece prin atmosfera si ajunge la suprafata planetei.
Solul, plantele si oceanele absorb in jur de 85% din energia acestei lumini vizibile, restul fiind
reflectat in atmosfera, in special de suprafete reflectorizante precum straturile de zapada, gheata
sau nisipurile deserturilor. Mai mult, o parte a radiatiei solare absorbita de suprafata terestra
incalzeste acele zone, care degaja la randul lor energie sub forma radiatiei infrarosii, cu o lungime
de unda mai mare decat cea a luminii vizibile, energie care ajunge si ea in atmosfera.
Pe masura ce acesti compusi chimici mentionati anterior (asa-zisele gaze cu efect de sera) absorb
caldura degajata de aceasta radiatie infrarosie, ei se incalzesc si incep sa emita la randul lor
radiatie infrarosie in toate directiile. O parte se intoarce astfel la suprafata Pamantului, incalzind-o
suplimentar si generand ceea ce se numeste efectul de sera, iar o alta parte este in cele din urma
eliberata in spatiul cosmic.
 Acest transfer de caldură creează un echilibru, o balanță energetică între cantitatea totală de energie
Acest transfer de caldură creează un echilibru, o balanță energetică între cantitatea totală
de energie care ajunge la Pământ dinspre Soare și cantitatea eliberată de planetă înapoi
în spațiu, o balanță extrem de importantă, vitală chiar pentru supraviețuirea formelor de
viață de pe Terra.
Elementele responsabile de producerea efectului de seră sunt vaporii de apă, cu o
pondere de 36 - 70 % urmați de CO 2 , cu o pondere de 9 - 26 %, CH 4 , cu o pondere de 4-9
% si ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %. Alte gaze care produc efect de seră, însă cu ponderi
mici, sunt protoxidul de azot, hidrofluorocarburile, perfluorocarburile si fluorura de sulf.
Capacitatea de reflexie a suprafețelor se numește albedo (A).
Valoarea albedoului nu ajunge practic, niciodată la 100%.
 
  • Ambalarea posibilă a încălzirii climatice este numită de specialişti „bomba la carbon”. Climatul se poate astfel încălzi cu câteva grade doar în câţiva ani.

  • Metanul (CH 4 ) este un gaz cu efect de seră de 23 ori mai puternic decât CO 2 . Se formează atunci când descompunerea materiilor organice se desfăşoară în lipsă de oxigen şi sub efect bacteriilor. Solurile umede sunt foarte propice apariţiei metanului care este deci, eliberat în atmosferă. Acesta poate genera aprinderea

 

spontana a focului.

  • Dacă solul este îngheţat, metanul rămâne blocat în gheaţa sub formă de hidrat

 
 

de metan. Astfel, Siberia este un imens rezervor de metan ( astfel încât poate fi exploatat pe plan industrial). Departamentul studiilor geologice din Statele Unite

consideră ca acest rezervor ar putea fi echivalent cu tot gazul, tot petrolul şi cărbunele adunat la un loc.

  • Însă, revista „Sciences et Vie” din Aprilie 2006 evaluează mai mult spre 1.400 Gt,

 

comparativ la 5.000 Gt pentru ansamblu combustiilor fosile. Dacă solul se

încălzeşte, gheaţa se topeşte şi, ca efect imediat, eliberarea metanul va încălzi

atmosfera.

  • Un alt parametru care poate declanşa o ambalare, este oprirea circulaţiei termosaline, adică circulaţia apei din ocean. Oceanul captează astăzi cam o treime din CO 2 produs de activitatea umană. Dacă curenţii oceanici încetează, apele superficiale se vor satura în CO 2 şi nu mai îl vor mai capta precum astăzi. Mai grav, cantitatea de CO 2 care poate fi absorbită de un litru de apa scade pe măsură ce apa se încălzeşte.

 
 Astfel, mult CO ar putea să fie eliberat în atmosferă dacă curenţii oceanelor n-ar mai
Astfel, mult CO
ar putea să fie eliberat în atmosferă dacă curenţii oceanelor n-ar mai circula precum
2
astăzi. În plus, acumularea de CO 2 în ocean conduce la acidifierea lui, cu efect direct asupra
ecosistemului marin.
Motoarele circulaţiei oceanelor funcţionează astfel: apa care s-a apropiat de pol se răceşte şi devine
mai densă. În plus, apa mării care îngheaţă se descotoroseşte de sarea ei în apa lichidă. Gheaţa este
apa dulce. Astfel, apa mării în jurul calotelor glaciare se încarcă în sare şi devine din nou mai densă.
Apa se scufundă deci, şi alimentează pompa: apa caldă este aspirată imediat la suprafaţa. Apa de la
fund urcă apoi în zonele tropicale sau ecuatoriale. Dacă calota s-ar topi doar oleacă, pompa se
blochează, apa care s-ar scufunda nu ar mai fi apa supra sărată care vine de la tropice, ci direct din
calotă glaciară.
Circulaţia thermosalină a oceanelor.
Teoria lui Milutin Milanković Studiile efectuate în calotele glaciare( gheaţă care nu văzuse lumina de 900
Teoria lui Milutin Milanković
Studiile efectuate în calotele glaciare( gheaţă care nu văzuse lumina de 900 000 ani) ne
scot la iveală faptul că perioadele glaciare au alternat cu perioadele mai calde şi că
temperaturile de pe Pământ au evoluat intre 9 şi 22°C (Actualmente, temperatura medie
pe glob este de 15°C). Aceste fluctuaţii sunt datorate cauzelor naturale precum variaţia
orbitală a Pământului în jurul Soarelui, înclinaţia axului terestru modificarea activităţii
solare şi erupţiilor vulcanice.
Modificări ale excentricității orbitale afectează distanța Pământ-Soare. În prezent există o
diferență de numai 3 procente (5 milioane de kilometri) între cel mai apropiat punct
(periheliu), care se atinge pe aproximativ 3 ianuarie și cel mai depărtat punct (afeliu),
care este atins în jurul datei de 4 iulie. Această diferență de distanță se însumează la o
creștere de circa 6 procente a cantității de radiații solare primite de Pământ (iradiere) din
iulie până în ianuarie. Forma orbitei Pământului se modifică de la eliptică (excentricitate
ridicată) la aproape circulară (excentricitate scăzută), într-un ciclu care durează între
90000 și 100.000 de ani. Când orbita este eliptică, cantitatea de radiații primite de Pământ
la periheliu este de mai ridicată cu 20% sau 30% decât la afeliu, rezultând într-o diferență
substanțială a climatului comparativ cu cel actual.
Înclinație (modificare în deviația axială)  Pe măsură ce deviația axială se mărește, contrastul dintre anotimpuri
Înclinație (modificare în deviația axială)  Pe măsură ce deviația axială se mărește, contrastul dintre anotimpuri
Înclinație (modificare în deviația axială)
Pe măsură ce deviația axială se mărește, contrastul dintre anotimpuri se mărește, astfel că
iernile sunt mai geroase, iar verile mai toride, în ambele emisfere. În prezent, axa
Pământului este înclinată cu 23.5 grade față de planul orbitei Pământului in jurul Soarelui.
Dar această înclinație se modifică. În timpul unui ciclu, care durează aproximativ 40000
de ani, deviația axială variază între 22.1 și 24.5 grade. Datorită modificărilor înclinației,
anotimpurile cum le știm astăzi vor deveni mai acute. O înclinație mai mare înseamnă
anotimpuri mai severe (veri mai călduroase și ierni mai reci); o înclinație mai mică
înseamnă anotimpuri mai blânde (veri cu brize răcoroase și ierni cu temperaturi mai
ridicate). Despre verile mai răcoroase se crede că permit zăpezii și gheții să dureze de la
un an la altul la altitudini ridicate, constituindu-se, eventual, în bucăți masive de gheață. De
asemenea există feedbackuri pozitive și din partea sistemului climatic, deoarece o Terra
acoperită cu mai multă zăpadă, reflectă mai multe energie solară înapoi în spațiu, cauzând
o răcire adițională.
Precesiune  Precesiunea (modificarea orientării axei rotaționale a Pământului) alterează orientarea Pământului, în concordanță cu periheliul
Precesiune
Precesiunea (modificarea orientării axei
rotaționale a Pământului) alterează orientarea
Pământului, în concordanță cu periheliul și
afeliul. Dacă o emisferă este îndreptată către
Soare, la periheliu, acea emisferă va fi în
poziție opusă la afeliu, iar diferențele dintre
anotimpuri vor fi mai extreme. Acest efect
asupra anotimpurilor este inversat pentru
cealaltă emisferă.
În prezent, vara în emisfera nordică are loc
în apropiere de afeliu.
Thomas Stocker de la Institutul de fizica al
Universitatii din Berna, Elvetia, susține
aceeași idee.
 Cercetatorul rus , Vladimir Shaidurov sustine ca incalzirea globala a fost declansata de asa numitul
Cercetatorul rus , Vladimir Shaidurov sustine ca incalzirea globala a fost
declansata de asa numitul Eveniment Tunguska, meteoritul care a cazut in
Siberia la nord-vestul lacului Baikal pe 30 iunie 1908. Acest impact a generat
o energie echivalenta cu 15 bombe atomice de o megatona si a aruncat o
cantitate enorma de praf in atmosfera. Shaidurov sugereaza ca aceasta
explozie ar fi cauzat "o perturbare serioasa a straturilor superioare ale
atmosferei, schimbandu-i structura".
Pentru a dovedi presupunerea sa in legatura cu evenimentul Tunguska, el s-
a uitat la datele despre temperatura medie in emisfera nordica din ultimii
1000 de ani. El a gasit ca, dincolo de fluctuatiile inevitabile, a existat o
tendinta constanta de scadere usoara a temperaturii pana in dreptul
meteoritului. Dupa acest eveniment se poate observa o crestere brusca a
temperaturii medii. Aceasta crestere s-a oprit temporar in timpul perioadei
testelor nucleare din atmosfera.
In plus, Shaidurov a explicat faptul ca nivelurile de dioxid de carbon si de
metan, celelalte doua gaze cu efect de sera, nu sunt cauza incalzirii globale,
ci sunt efectul. Faptul ca s-ar putea sa fie asa a fost speculat mai demult din
cauza ca incalzirea globala pare sa preceada cresterea nivelurilor de dioxid
de carbon sau metan.
Faptul ca s-ar putea sa fie asa a fost speculat mai demult din cauza ca
incalzirea globala pare sa preceada cresterea nivelurilor de dioxid de carbon
sau metan.
 
 

Shaidurov explica si mecanismul:

  • "Cresterea medie a temperaturii uscatului si a oceanelor produce o crestere a umiditatii medii. In schimb, aceasta creste capacitatea atmosferei de a asimila dioxidul de carbon

 
 

(chiar nu exista nici o sursa suplimentare de CO 2 ). Insa cresterea temperaturii oceanului este responsabila pentru o solubilitate mai mica a dioxidului de carbon in apa - prin urmare acesta ajunge in atmosfera. In plus, cresterea temperaturii pe uscat este responsabila pentru raspandirea mlastinilor, cel putin in nordul Rusiei, datorita disparitiei permafrostului.

  • Permafrost este un termen care definește solurile înghețate tot timpul anului la o adâncime între 20 și 1.500 m. Regiunile de permafrost se află în ținuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depășește -1 °C.

  • Cresterea dimensiunilor si activitatii mlastinilor conduce la o crestere a productiei de metan.

 

Prin urmare, a fost pus in miscare un proces auto-stimulat care conduce la cresterea temperaturii medii a suprafetei Pamantului. Cresterea concentratiilor gazelor cu efect de sera este mai mult o consecinta a incalzirii globale si mai putin un motiv pentru care aceasta are loc."

  • Exista deci un mecanism de feed-back pozitiv: evenimentul Tunguska a schimbat distributia de vapori de apa si cristale de gheata din atmosfera si a declansat incalzirea globala; incalzirea globala produce o crestere a gazelor cu efect de sera precum dioxidul de carbon si metanul, si acestea in schimb contribuie la o crestere suplimentara a incalzitii globale.

 

Insa nivelurile de CO

2

si de metan sunt neglijabile comparativ cu cele ale vaporilor de apa.

O crestere de numai 1% a vaporilor de apa poate conduce la o crestere a temperaturii medii

a Pamantului cu mai mult de 4 grade Celsius.

  • Pana la sfarsitul secolului ne putem astepta la cresteri ale temperaturii cu pana la 7,7 grade

 

Celsius, din cauza efectului de sera, a demonstrat un studiu stiintific realizat de o echipa de

cercetatori europeni, informeaza revista germana “Die Welt”.

Consecinţele încălzirii cu numai 2 grade Africa: Între 350 şi 600 milioane de oameni fără apă
Consecinţele încălzirii cu numai 2 grade
Africa: Între 350 şi 600 milioane de oameni fără apă de băut, iar producţia agricolă se va
reduce la jumătate, până în anul 2020.
Asia: Un miliard de oameni fără apă, topirea gheţarilor din Himalaya, iar producţia de orez a
Chinei va scădea cu 12%.
Australia/Noua Zeelandă: Rata mortalităţii din cauza căldurii va creşte până la 5.000 de
persoane anual. Sudul şi estul Australiei vor rămâne complet fără apă.
Europa: Incendii de păduri frecvente în sud; arşiţă urmată de ploi torenţiale care vor provoca
inundaţii; scade producţia agricolă în sud, dar creşte în nord; scade nivelul apei în pânza
freatică. Apar noi boli.
America Latină: Aproximativ 77 milioane de oameni vor suporta reduceri de apă, iar pădurile
tropicale se vor transforma în savane. Zonele de coastă din Guyana şi El Salvador vor fi
inundate de apele oceanului.
America de Nord: Pagube economice importante, din cauza înmulţirii furtunilor gen Katrina,
dar producţii sporite de cereale în Canada, datorită încălzirii vremii.
Regiunile polare: Suprafeţele acoperite de gheaţă se vor reduce cu 20%; indigenii vor fi
nevoiţi să-şi schimbe modul de viaţă, iar urşii polari ar putea dispărea.
Oceanul planetar: Toate insulele se vor reduce sau vor dispărea sub ape, din cauza creşterii
nivelului apelor. Efectul de sera este un fenomen natural, indispensabil vietii.
Chiar daca nu trebuie sa apelam prea usor la unele comparatii, nu este inoportun sa amintim
ceea s-a intamplat acum cateva milioane de ani pe planeta Venus,unde un excesiv efect de
sera a determinat,progresiv,actuala temperatura de 480 grade si o atmosfera de 90 de ori mai
densa decat cea terestra.
 Problema nu este a celor 2 grade in plus, daca nivelul anhidridei va atinge 370
Problema nu este a celor 2 grade in plus, daca nivelul anhidridei va atinge 370 de parti la
un milion, ci aceea a unei continue cresteri a efectului de sera care, daca nu va fi
impiedicat, ar duce Terra, in cateva secole in situatia unei imposibilitati de mentinere a vietii.
Scenariile ipotezei "calde"pentru perioada 1989-2050 merg de la o previziune de crestere
cu 1,6 grade centigrade a temperaturii medii globale a planetei noastre, la aceea
infricosătoare de circa 5 grade. Cresterea temperaturii nu va fi aceeasi pe pamant. La
Ecuator ar fi mai mica iar la poli mai mare.Toti sunt de acord ca mare parte a cresterii
temperaturii ar interveni in lunile de iarna, astfel incat anotimpurile ar tinde sa se
uniformizeze. In Italia cresterea temperaturii ar fi aproape dubla fata de Ecuator.
In plus, cresterea temperaturii ar dauna mult zonelor urbane. Un plus de caldura, provocat
de tevile de esapament, de lipsa de ventilatie, de asfalt si beton sau de dificila patrundere a
vantului va face aproape imposibila viata.
In plina era glaciara, temperatura medie a Pamantului era cu 6-7 grade mai mica decat
cea actuala. O crestere de 4-5 grade ar fi suficienta pentru a topi aproape complet calotele
polare, facand sa se ridice nivelul marilor. Aceasta ar creste, prin efectul asa-numitei
expansiuni termice, cu aproape 2 metri.
Uriasa ridicare a nivelului marii ar produce un lant de efecte catastrofale care ar schimba
aspectul fizic al unor regiuni intregi. De exemplu, conform unui raport din noimbrie 1988 al
Natural Environmennt Research Council din Marea Britanie, aceasta tara si-ar schimba
infatisarea, bucurandu-se de o clima subtropicala, care ar privilegia culturile meditera-
neene, cu totul deosebite de cele actuale, ar disparea aproape toate plajele, datorita ridicarii
nivelului marii si ar fi necesare cheltuieli enorme pentru costruirea unor diguri care să
oprească apele.
 In Italia, Venetia ar fi total sub apa si ar acoperite de mare partile joase
In Italia, Venetia ar fi total sub apa si ar acoperite de mare partile joase ale catorva orase
mari.
Toate insulele plate, situate doar la cativa metri deasupra nivelului marii, ar disparea inghitite
de valuri. Asemanator cu ceea ce s-a spus despre Italia, alte tari ar suferi foarte grave
consecinte din cauza ridicarii nivelului mării.
De altfel, câteva din cele mai mari orase ale lumii, construite la gurile unor importante fluvii,
ca de exemplu Cairo, Shangai, New Orleans ar fi acoperite de ape. Practic, ar risca sa
dispara intreaga Olanda, daca nu se vor cheltui sume colosale pentru a se construi diguri
uriase si alte instalatii. Acest lucru este valabil si pentru alte teritorii.
Ar creste mult evaporarea si s-ar schimba regimul ploilor din intreaga planeta, cu cele mai
multe precipitatii iarna si foarte putine vara. S-ar schimba cursul curentilor oceanici, spre
exemplu Curentul Golfului, care a fost totdeauna fundamental pentru Europa central-
septentrionala. Desigur, apele marilor ar deveni mai calde si ar creste evaporarea.
Fenomenul ar fi cu atat mai perceptibil in marile relativ inchise, ca Mediterana si, in special
Adriatica.
Din cauza incalzirii, s-ar extinde mult deserturile, iar seceta ar deveni coplesitoare.
Se prevede ca umiditatea solului ar descreste cu aproape 20%, iar culturile agricole ar fi mult
mai sarace.
Ar disparea multe specii de animale care au nevoie de o temperatura mai putin ridicata.
Altele ar trebui sa se adapteze la caldura, nu se stie cu ce rezultate. In ultimele milenii, omul
nu a mai vazut sa dispara vreo specie de animale importante si larg raspandite, asa ca
perspectiva nu poate decat sa ne ingrijoreze.
 Urmarirea variatiilor de GES, in special de CO , se face printr-o retea internationala de
Urmarirea variatiilor de GES, in special de CO
, se face printr-o retea internationala de colectare de probe
2
atmosferice, astazi intarita de tehnici de colectare aeriana deasupra continentelor
La nivel mondial, in doisprezece situri diferite, nava stiintifica Marion Dufresne a Institutului francez de cercetare
si tehnologie polara recolteaza probe de aer pentru a determina concentratiile diferitelor gaze, mai ales ale
carbonului. Dar in total, la nivel mondial, exista aproape o suta de asemenea situri avand aceleasi preocupari. Se
poate astfel determina care din tarile lumii produce cel mai mult dioxid de carbon.
Daca Omul este responsabil de excesul de GES si de incalzirea climatica, este de datoria noastra sa reducem
emisiile de gaze poluante. In acest sens, spun specialistii, ar trebui :
sa se limietze producerea energiei provenita din arderea carbonului fosil si favorizarea productiei de
energie proprie precum cea eoliana, solara, nucleara etc.
-
-
limitarea emisiilor de GES in principalele sectoare producatoare : industrie, transport, constructii, birouri,
agricultura, energie, si gazele frigorigene
-
protejarea puturilor de carbon natural si intensificarea crearii de complexe de puturi de carbon. Puturile de
carbon sunt ecosisteme capabile sa absoarba dioxidul de carbon atmosferic : padurile si oceanele.
De-a lungul timpului, mai multe intalniri internationale au avut loc cu scopul de a pune bazele unei politici ferme in
favoarea reducerii urgente a emisiilor de GES in atmosfera :
- iunie 1992 : s-a semnat Conventia Cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, la Rio de Janeiro ,
care a avut drept obiectiv stabilizarea concentratiilor de GES la un nivel ce sa impiedice orice perturbare a
climatului
-Protocolul de la Kyoto (decembrie 1997), ramane o intalnire de referinta. 159 de tari s-au prezentat pentru a
semna un protocol ce obliga 38 de tari industrializate sa reduca emisiile de GES cu 5% pana in 2012 fata de
nivelul inregistrat in 1990. (Europa a pledat pentru o diminuare notabila a emisiilor de CO2, cu masuri de
constrangere, in special era vorba de sanctiuni financiare pentru tarile ce isi depasesc cotele). S-a hotarat atunci
ca SUA trebuie sa-si reduca emisiile de GES cu 7%, Uniunea Europeana cu 8% si Japonia cu 6%. Romania a
semnat acest protocol alaturi de Uniunea Europeana. Rusia, responsabila de 17,4% din emisiile de GES ale
planetei, si China s-au alaturat semnatarilor acestui protocol pe 23 iulie 2001 cu ocazia Acordurilor de la Bonn.
Statele Unite, responsabile pentru 36,1% din emisiile de CO
ale planetei, si-au comunicat refuzul de a semna
2
acest protocol in martie 2001. Dar, cu ocazia Protcolului de la Kyoto, SUA, Canada si Australia au cerut aplicarea
unor reguli mai suple, precum posibilitatea de a cumpara permise de emitere de GES de la tarile mai putin
poluante sau luarea in considerare a suprafetelor cu padure, ce absorb o parte din CO 2 .
 Conferinta de la Haga din 20 noiembrie 2000 care si-a propus ca obiectiv aplicarea angajamentelor
Conferinta de la Haga din 20 noiembrie 2000 care si-a propus ca obiectiv aplicarea
angajamentelor facute pentru reducerea emisiilor de GES si punerea in practica a unor metode de
calculare a emisiilor pentru fiecare tara.
Sigur, aceste intalniri si dialoguri internationale in acest domeniu nu se opresc aici. Dar intrebarea
majora ce se pune si care ar putea servi de concluzie analizei noastre vizeaza o anumita
responsabilitate individuala a fiecaruia dintre noi : Ce am putea face noi, eu si dumneavoastra,
pentru a proteja viata pe planeta Pamant ?
Sa urmarim catava sfaturi simple, practice sugerate de cercetatorii mediului :
-In ceea ce priveste deplasarile :
• sa preferam mersul pe jos sau pe bicicleta pentru distantele mici
• sa preferam transportul in comun
• sa cumparam masini mai putin poluante (vehicule alternative electrice)
• sa efectuam un control regulat al masinilor personale
-In privinta energiei :
• intretinerea instalatiei de incalzire
• izolarea localurilor
• reducerea generala a consumului de energie
-In privinta deseurilor : trierea deseurilor (reciclarea hartiei, a plasticului si a sticlei)
-In privinta apei :
• evitarea consumului excesiv si fara rost de apa
• repararea si intretinerea instalatiilor sanitare din locuinte, pentru a evita pierderile de apa
Impreuna putem contribui la pastrarea echilibrului naturii si la salvarea ecosistemului. Este
suficient sa vrem acest lucru si rezultatele nu se vor lasa asteptate. « Aceste perspective ne invita
la prudenta, spune Sylvie Joussaume, cu atat mai mult cu cat ideea ca orice schimbare climatica
are nevoie de timps ca sa se produca este astazi depasita : schimbarile climatice ar putea sa se
accelereze mult mai puternic dacat ne asteptam. » (Cf. « Les défis du CEA », in Climats,
bimestriel d’infos scientifiques et techniques, n° 88, aprilie 2001).
Sa ne gandim la noi si mai ales la generatiile ce vor urma !