Grigore Ureche (n. cca. 1590, d. 1647) a fost primul cronicar moldovean de seam, a crui oper a ajuns pn la noi.

Nscut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deinnd funcii politice importante la sfritulveacului al XVI-lea, n repetate rnduri purttor de solii la Poarta Otoman, mare vornic al rii de Jos pe vremea domniei luiEremia Movil. Cronicarul de mai trziu a nvat carte la Lemberg, la coala Friei Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasicelatina i greaca, retorica i poetica. Rentors n ar, a participat la viaa politic mai nti ca logoft, apoi sptar. n vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiai ai acestuia, mare sptar, iar din anul 1642, urmnd calea printelui su, a ajuns mare vornic al aceleiai ri de Jos. A murit n anul 1647 n satul Goeti din inutul Crligturii [1] i a fost nmormntat ntr-o cript de la mnstirea Bistria din Moldova. De moartea lui tefan vod celui Bun, v leato 7012 (1504) Nu mult vrme, daca s-au ntorsu tefan vod de la Pocutiia la scaunul su, la Suceava, fiindu bolnav i slabu de ani, ca un om ce era ntr-attea rzboaie i osteneal i neodihn, n 47 de ani n toate prile s btea cu toii i dup multe rzboaie cu noroc ce au fcut, cu mare laud au muritu, mari, iulie 2 zile. Fost-au acestu tefan vod om nu mare de statu, mnios i de grabu vrstoriu de snge nevinovat; de multe ori la ospe omorea fr judeu. Amintrilea era om intreg la fire, nelneu, i lucrul su l tiia a-l acopieri i unde nu gndiiai, acolo l aflai. La lucruri de rzboaie meter, unde era nevoie nsui se vria, ca vzndu-l ai si, s nu s ndrpteze i pentru acia raru rzboi de nu biruia. i unde-l biruia alii, nu pierdea ndjdea, c tiindu-s czut jos, s rdica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dup moartea lui i ficiorul su, Bogdan vod, urma lui luas, de lucruri vitejeti, cum s tmpl din pom bun, road bun iese. Iar pre tefan vod l-au ngropat ara cu mult jale i plngere n mnstire n Putna care, era zidit de dnsul. Atta jale era, de plngea toi ca dup un printe al su, c cunotiia toi c s-au scpatu de mult bine i de mult aprtur. Ce dup moartea lui, pn astzi i zicu sveti tefan vod, nu pentru sufletu, ce este n mna lui Dumnezeu, c el nc au fostu om cu pcate, ci pentru lucrurile lui cle vitejeti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici dup acia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui tefan vod ntr-acelai anu iarn grea i geroas, ctu n-au fostu aa nici odinioar, i dcii preste var au fostu ploi grle i povoaie de ape i mult necare de ap s-au fcut. Au domnitu tefan vod 47 de ani i 2 luni i trei sptmni i au fcut 44 de mnstiri i nsui iitoriu preste toat ara. Iar cndu au fost aproape de sfritul su, chiemat-au vldicii i toi sftnicii si, boierii cei mari i ali toi ci s-au prilejitu, artndu-le cum nu vor putea inea ara, cum o au inut-o el, ci socotindu din toi mai putrnicu pre turcu i mai neleptu, au datu nvtur s s nchine turcilor. i dcii au sttut la domnie fiiu-su, Bogdan vod cel Grozav i Orbu. Portretul lui tefan cel Mare Lui tefan i sunt dedicate cele mai multe pagini din letopise, ntr-un joc de lumini i umbre, cci cronicarul nu se sfiete s-l judece uneori (de exemplu l consider mai curnd un rzboinic de dragul rzboiului dect un patriot). Celebru este finalul portretului, n care moartea voievodului este prezentat secvenial: a) mprejurrile morii lui tefan (anul, luna, ziua); b) portretul fizic, realizat printr-un eufemism (om nu mare de stat) i cel moral, alctuit dintr-o enumerare de nsuiri: impulsiv (mnois i degrab a vrsa snge nevinovat), uneori nedrept cu boierii (deseori la ospee omoria fr giude), dar bun gospodar (i lucrul su l tia -l acoperi), nentrecut strateg (la lucruri de rzboaie meter), tiind s-i transforme chiar nfrngerea n victorie (c tiindu-se czut gios se rdica deasupra nvingtorilor); c) sentimentele poporului la moartea lui tefan (jalea, intrarea n legend domnitorului); d) participarea naturii la durerea general;

e) o scurt i precis informare istoriografic. Cronica lui Ureche este prima scriere din literatura romn care se deprteaz de stilul bisericesc. Arta scriitorului se valorific ndeosebi n capacitatea de a creiona portrete. in conceptia despre lume si viata, Grigore Ureche, primul cronicar care a scris in limba tarii, este un providentialist. Ca toti contemporanii sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o carmuieste, facandu-si simtita prezenta in anume fenomene naturale. Ideile sale politice sunt acelea ale marii boierimi. Domnul este unsul lui Dumnezeu pe pamant, insa trebuie sa conduca tara dupa sfatul boierilor, sa fie "o matca fara ac". Iubirea de tara si dorinta de a o vedea independenta se stravede la tot pasul in paginile cronicii, de unde atitudinea lui antiotomana. De aici admiratia lui Ureche pentru figura lui Stefan cel Mare, caruia ii consacra - pe drept cuvant - un insemnat numar de pagini in cronica sa. Facandu-si studiile in Polonia, la Lvov, si venind in contact cu ideile umanismului, cronicarul acorda o mare importanta rolului personalitatii in dezvoltarea istoriei. Independenta Moldovei, ca si intreaga epoca de inflorire de pe timpul lui Stefan cel Mare, se datoresc, dupa Grigore Ureche, aproape exclusiv personalitatii exceptionale a marelui voievod, pe care scriitorul il da cu mandrie ca exemplu contemporanilor sai. Scrisul lui Ureche are insa un caracter sobru si concis, restrans aproape numai la faptele domnitorilor, pe care le comenteaza lapidar in cate o "invatatura" sau "nacazanie". Relatarea se face intr-un limbaj popular, de povestire si, pe alocuri, de pomelnic, simpla insiruire de fapte. Cronicarul e un moralist, observa caracterele si le judeca - in lumina conceptiilor sale - folosindu-se adesea, pentru conciziune, de maxime luate din Biblie sau din vorbirea curenta. Toate aceste trasaturi ale scrisului lui Ureche pot fi aflate, in mic, in cunoscutul paragraf consacrat portretului lui Stefan cel Mare, iesit parca din pana unui Tit Liviu roman.

Dupa cum se poate constata cu usurinta, portretul lui Stefan cel Mare are - in cadrul expunerii cronicii - un rol ilustrativ, de gravura, menita sa emotioneze pe cititor, dupa ce, in paginile anterioare, s-a edificat asupra personalitatii domnitorului prin expunerea faptelor acestuia.

Cu toate ca a luat cunostinta de personalitatea lui Stefan numai din izvoare scrise, foarte putine pe atunci, sau din traditie*, cronicarul procedeaza ca un artist, plecand in executarea portretului de la un amanunt de ordin fizic: "om nu mare la statu" (a se observa constructia prin negatie, foarte potrivita in cazul de fata, pentru ca, prin contrast, sa insemneze trasaturile de ordin moral, incepand cu aceea care i se pare dominanta: "manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat". In aceasta a doua observatie, ca si in urmatoarea: "de multe ori la ospete omoraia fara giudetu", se reflecta, cu toata admiratia cronicarului pentru eroul sau, conceptia feudala fata de domnii autocrati. Desi, in genere, scriind cronica sa, Ureche nu da semnele unei preocupari artistice constiente, in portretul lui Stefan se vede grija pentru cursivitate, printr-o sacadare a frazei facuta din suisuri si coborasuri egale, sprijinite antitetic, precum aceasta constructie adversativa: "om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange" Expresiile si cuvintele sintetice, ca: de grabu varsatoriu, nelenesu, indarapteze etc. evita perifaza si contribuie la conciziune, una din calitatile scrisului lui Ureche. Prin vechime seculara, vocabulele au capatat patina arhaicitatii, devenind adevarate metafore de mare expresivitate. in cuvintele cazut jos si sa radica - spre pilda - cronicarul gandea, se intelege, mai abstract, atunci cand se referea la taria cu care voievodul suporta infrangerile vremelnice. Tot asa, evolutia semantica (pentru ca aici sta cauzA) face ca in expresiile: s-au scapat de

mult bine si aparatura, sau l-au agiunstt, sa vedem niste metafore, cu toate ca ele n-au fost in intentia cronicarului. in scrisul sau, Ureche se aseamana cu acei zugravi de icoane vechi, fara preocupari artistice anume, pe care insa noi cei de azi ii pretuim tocmai pentru naivitatea lor. Mai exact spus: pentru ca n-au voit sa faca arta (in intelesul moderN), dar au crezut cu mare tarie in lucrul lor si l-au executat cat au putut mai bine.

Foarte interesanta ni se pare - din acest punct de vedere - functia stilistica a adjectivului acest, introdus prin arhaica inversiune (care este tot o forma sinteticA) Fost-au acest Stefan Nimeni dintre istoricii moderni nu spune: acest Stefan, acest Mihai, acest Tepes etc. in contextul lui Ureche cuvantul are functie individualizatoare, ca la un romancier, in forma pe care o vom intalni la Sadoveanu atat de des. Grijuliu, ca un crestin pravoslavnic ce se afla, Ureche tine sa atraga atentia cititorului ca Stefan a fost numit "sveti Stefan voda nu pentru suflet ce este in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fost om cu pacate, ci pentru lucrurile cele vitejesti". insa un artist, precum Delavrancea, a surprins numaidecat aici contrastul dintre "sfantul Stefan" si "omul plin de pacate", punctul central pe care se sprijina drama personajului din capodopera Apus de soare.

Expresiile populare: Bogdan voda, "ficiorul" lui Stefan, "luasa urma tatani-sau", sau proverbul: "cum se tampla den pom bun, roada buna va sa iase" dau coloratura oralitatii stilului si spontaneitate. Cu aceeasi naivitate populara, cronicarul noteaza ca inainte de moartea lui Stefan a fost o iarna grea, urmata de vara cu "ploi grele si povoaie", voind sa arate semnele ceresti. Cititorul modern insa savureaza totodata imaginea meteorologica, de dezlantuire a stihiilor, care contrapuncteaza artistic (ca in drama lui DelavranceA) evenimentul mortii eroului.