Sunteți pe pagina 1din 12

78

Goticul (cca.1130-cca.1500)


n structurarea "societatii evului
mediu trziu, unele dintre procesele
si fenomenele aparute au generat
conditionari care au determinat
evolutia n ansamblu a arhitecturii
si constructiei gotice dintre care
semnificative sunt:

*definirea rolului orasului de
forta dinamizatoare primordiala n
societatea medievala si aparitia, n
consecinta, a unor investitori ale
caror interese se traduc prin noi
programe de arhitectura, ca si prin
adaptarea celor existente la
cerintele vietii urbane;
*procesul de laicizare partiala
a culturii, stiintei, nvatamntului
prin transferul acestora din
ambianta monastica n cea urbana,
proces care a inclus si creatia
arhitectural-constructiva prin
apartenenta constructorilor la acest
mediu;
*o evolutie accelerata a
gndirii tehnice si a stiintei,
incitata de solicitarile noului tip
de societate, cu efecte asupra
tehnicilor si tehnologiilor de
executie, ca si asupra conceptiilor
structural-constructive;
79
*aparitia n mediul universitar urban a scolasticii,
generatoare a unui nou mod de gndire de orientare
rationalista, care, direct sau indirect, a fost asimilat
de creatia arhitectural-constructiva;
*modificari n domeniul teologiei si a practicilor
liturgice transferate asupra conceptiei despre spatiul de
cult;
*o circulatie mai activa a oamenilor si a ideilor
care a condus la o anumita unificare stilistica a
arhitecturii: regionalismului romanic i se substituie
'internationalismul' gotic."
(Sanda Voiculescu,1993).




80
Biserica urbana, parohiala sau episcopala nu este un
spatiu destinat exclusiv cultului, ea serveste
numeroaselor alte functiuni comunitare ce-si gasesc aici
locul de desfasurare. Ea se constituie n expresia
orgoliului comunitatii orasenesti - de aici amplificarea
dimensiunilor sale. Biserica gotica urmeaza ndeaproape
si dezvolta unele principii spatiale ale bisericii
romanice legate de desfasurarea cultului; decizia de a
expune relicvarul catre public, ca si functiunile
adiacente comunitare conduc catre nevoia realizarii unui
spatiu scaldat n lumina.
Acestei necesitati i corespunde ca rezolvare marea
descoperire structurala a goticului, aceea ce consta n
utilizarea unui sistem constructiv care nu mai mizeaza pe
ziduri groase ce sustin bolti, ci pe o structura de
stlpi / coloane care formeaza - mpreuna cu arcele ce le
leaga - un schelet structural autorportant ce poarta
numele generic de "sistem ogival". Acest schelet -
realizat n variante multiple n functie de tipurile de
arce care leaga elementele verticale - este folosit
pentru rezolvarea unor tipuri planimetric-spatiale bazate
pe unele deja utilizate n epocile anterioare (tipul
basilical, biserica hala, biserica sala, tipul central).
"Succesoare a romanicului, dar nou n
esent, arhitectura gotic a inventat
un sistem constructiv major, cel al
scheletului cu panouri de umplutur,
care va reapare de-abia n epoca
modern, a metalului i a betonului
armat. Meterii arhitecti au reuit
performanta de a conferi expresivitate
acestei structuri prevalent rationale
devenit astfel un "ordin ogival",
internationalizat printr-o larg
rspndire european." (Sanda
Voiculescu,1993).
81
EPOCA CLASIC
Renaterea
Renastere este termenul folosit pentru a desemna perioada
de dezvoltare a civilizatiei occidentale care marcheaza
trecerea de la evul mediu la epoca moderna prin revenirea
la principiile clasicitatii greco-romane.
"Departe de a realiza o simpl imitatie a arhitecturii antice,
Renaterea - termen desemnnd o rennoire, o reluare a unui
stil, a unei mode, a unui mod de gndire - a adus la lumin o
viziune i o conceptie nou asupra lumii." (Jan Gympel, 1996)
n Italia, n a doua jumtate a secolului al XIII-lea, are loc o
ruptur radical cu metodele de reprezentare ale evului mediu.
Sculptorul Nicola Pisano si manifest interesul pentru studiul
formelor antichittii clasice; n pictur, Giotto caut s redea
monumentalitatea si demnitatea figurii umane si s reprezinte ct mai
realist spatiul.
Epidemia de cium din din 1348 opreste dezvoltarea activittii
artistice, reluat cu fort crescut n a doua decad a secolului al
XV-lea, cnd Florenta devine centrul artei si teoriei artei. mpreun
cu primii umanisti, artistii si manifest interesul crescut si
entuziasmul pentru natur, omul ca individ si antichitatea clasic.
Arhitectii Brunelleschi si Alberti, sculptorul Donatello au fost
primii care au vizitat Roma pentru a studia ruinele antice si care au
inclus n operele lor principiile clasice; erau intens preocupati de
o ct mai corect reprezentare a dimensiunilor naturii. mpreun cu
Masaccio si Uccello, ei au fost pionierii sistemului de reprezentare
n perspectiv, n timp ce Fra Angelico si Fra Filippo Lippi au
dezvoltat o studiul asupra culorii. Antonio Pollaiuolo, Castagno, dar
mai ales Leonardo da Vinci si-au concentrat activitatea asupra
anatomiei umane.
n secolul al XV-lea, artistii au nceput s fie sustinuti nu numai
de oamenii bisericii, ci si de ctre patroni laici, care le comandau
tablouri cu subiecte si ele laice care s-i includ: astfel
nfloreste portretistica.
Gndirea neoplatonician care domina cercul de curteni, oameni de
cultur, artisti ai curtii Medicilor i-a influentat profund pe
Boticelli si Michelangelo. La nceputul secolului al XVI-lea, centrul
artistic se mut la Roma. Se poate afirma c operele lui Leonardo,
Michelangelo, Raphael au ridicat la cele mai nalte cote proportiile
eroice, armonia neegalat si nobilele idealuri pentru care Renasterea
timpurie (cca.1490-1520)este cunoscut. Arhitectura perioadei
ulterioare - cca. 1520-1600 - este cunoscut sub numele de manierism
si este socotit ca fiind o reactie mpotriva echilibrului formelor
82
si proportiilor caracteristice Renasterii timpurii. Astfel se afirm
c manierismul foloseste proportii neechilibrate si uzeaz de
aplicarea arbitrar a decoratiei (Michelangelo la Biblioteca
Laurentian si Vasari la Uffizi, ambele n Florenta). Pictori ca
Pontormo, Il Bronzino, Il Rosso, Parmigiano, Tintoretto si El Greco,
sculptori ca Giovanni Bologna, Cellini sunt socotiti si ei
reprezentanti ai manierismului.
Creatiile urbane din perioada Renasterii sunt mult mai putin
numeroase dect cele medievale. n evul mediu urbansimul ncearca sa
rezolve probleme concrete, "fara a face apel la concepte sau metode.
Din contra, n Renastere, daca urbanismul nu ignora chestiunile de
ordin practic, el este mai ales n cautarea unui model de oras ideal;
sub influenta Italiei, urbanismul ncearca sa defineasca canoanele
unei estetici urbane cu valoare universala." Marile teme ale
urbanismului epocii renascentiste sunt: planificarea urbana, traseul
urban (traseul rectiliniu al strazilor, cautarea unei axe permitnd
simetria n compozitia urbana, convergenta strazilor catre un
edificiu sau o piata, crearea unei legaturi organice ntre diversele
parti ale orasului), perspectiva monumentala, conceptia estetica a
"unitatii arhitecturale".(Jean-Louis Harouel, 1995)
Renasterea arhitecturii clasice care a avut loc n
secolul al XV-lea n Italia si care s-a raspndit n
Europa n secolul urmator a ncheiat perioada de
suprematie a goticului. Ordinele de arhitectura si
elementele structurale ale Romei antice - arcele,
boltile, cupolele, precum si formele decorative - au fost
folosite ca baza a proiectelor secolului al XV-lea.
Brunelleschi, cel mai mare arhitect al Renasterii
timpurii a proiectat bisericile de la San Lorenzo si
Santo Spirito, precum si planul revolutionar al cupolei
Catedralei din Florenta.

83
Alberti, primul mare teoretician al arhitecturii din
Renastere, influentat de opera lui Vitruviu,
concretizeaza aspiratiile epocii sale catre o estetica
arhitecturala care sa se ntoarca la formulele
antichitatii (tipuri ale planului central, reguli de
compozitie riguroase utilizate n desenarea planurilor,
fatadelor, volumelor, etc.), adaptndu-le necesitatilor
timpului. El a influentat la rndul sau arhitectura si
urbanismul, caci numerosi arhitecti i-au experimentat
ideile n proiectele lor (de ex. proiectarea unor spatii
de tip central - urmnd planuri poligonale, n cruce
greaca - a caracterizat cautarile unor arhitecti ca
Leonardo da Vinci; planul circular acoperit cu o cupola a
fost utilizat de catre Bramante n constructia Tempietto-
ului din Roma, cca. 1502).

Arhitectura rezidentiala - palatul - face obiectul a
numeroase proiecte si a constituirii unui ansamblu de
reguli ce vor face scoala n ntreaga Europa, o lunga
perioada de timp: realizarea unui spatiu care sa raspunda
att unei locuiri comode, ct si nevoilor de reprezentare
ale comanditarului, crearea unor spatii intermediare de
legatura cu natura nconjuratoare (loggii), ideea de
gradina ca o componenta obligatorie a ansamblului
rezidential, etc. Numele lui Palladio este prin excelenta
legat de acest tip de arhitectura.
84


Din ce n ce mai ades, arhitectii si-au expus bazele
gndirii lor n lucrari teoretice, ceea ce a condus la
raspndirea ideilor care guvernau arhitectura
renascentista italiana n ntreaga Europa, chiar daca
acest transfer se face uneori la distanta mare n timp
fata de Renasetrea italiana.
n Franta, traditia gotica este nca puternica, ceea
ce face ca arhitectura palatelor pe care arhitecti
italieni sunt chemati sa le transforme sau sa le
construiasca sa poata fi caracterizata ca "o ornamentatie
renascentista aplicata unor constructii gotice" (Jan
Gympel, 1996); Germania "importa" si ea decoratii
specifice italiene; Anglia si alcatuieste propriile
forme renascentiste pna la Inigo Jones, arhitectul care
va relua regulile de compozitie si
vocabularul formal puse n opera de
Palladio. Mai curnd sau mai trziu,
ideea de respectare a unor reguli
compozitionale absolut necesare
realizarii unei arhitecturi si unui
urbanism viabile, ideea de
relationare a acestora cu o natura
si ea ordonata se vor raspndi n
ntreaga Europa, conducnd la forme
particulare (regionale) ale
aceluiasi fenomen - Renasterea.
85
Barocul

Utiliznd acelasi vocabular de inspiratie clasica,
barocul italian (cca.1600-cca.1780) conduce la o
arhitectura si un urbanism marcate de miscare, pitoresc,
spectacol, decoratie bogata, toate gndite pentru a
provoca emotie. Socotit ca fiind n mare masura o
manifestare a contra-reformei, barocul are - n mod
firesc - o puternica influenta asupra arhitecturii din
Germania de sud (catolica) si din Austria.



86
Clasicismul i neoclasicismul


n Franta, barocul s-a exprimat "ntr-o forma mult mai
retinuta dect n Italia, lovindu-se de o conceptie
izvorta din Renastere, conform careia frumusetea si
armonia se nasc din respectarea regulilor arhitecturale
stricte, matematice" (Jan Gympel, 1996). Astfel ia
nastere - ca expresie a rationalitatii - clasicismul
francez. Desi rezultat al unui mod de gndire specific
Frantei epocii luminilor (1750-1790), clasicismul este
preluat apoi de catre arhitectura oficiala n foarte
multe tari europene si chiar dincolo de ocean. Socotite a
conferi prestanta, formele clasiciste au mbracat cladiri
adapostind nu numai programe publice, dar si constructii
private, din Statele Unite ale Americii si pna n
ndepartata Rusie, pna spre mijlocul secolului al XIX-
lea.


87
"Clasicismul i-a propus s imite nu numai antichitatea,
dar i Renaterea n manifestarea ei clasic, n
detrimentul unei expresii spontane. Aceast atitudine
servil i-a atins apogeul la sfritul secolului al
XVIII-lea i la nceputul secolului al XIX-lea, n
aceast faz a clasicismului prin excelent, care se
numete n italian i german pur i simplu 'clasicism',
dar 'neo-clasicism' n Franta i 'Classical Revival' n
Anglia. Ideea de a copia fidel exteriorul unui templu
antic n ntregul su (sau ntreaga sa fatad) reprezint
chintesenta clasicismului." (Nikolaus Pevsner, 1965)

Istoricism i eclectism

"Interpretnd, pe baza datelor antichitatii, cteva
vechi principii de arhitectura, neo-clasicismul a
deschis n acelasi timp calea catre noi inovatii:
stereotomie, claritate tehnica, linearitate si
decoratie epurata sunt toate elemente care
prefigureaza arhitectura moderna.
Istoricismul - sau eclectismul istoric - care poate
fi de asemeni calificat ca neo-clasicism 'trziu'
sau 'manierist', a utilizat toate aceste elemente la
nivel arhitectural si ornamental, pe care a grefat
nsa caracteristici stilistice venind din orizonturi
diferite, care nu se limitau la Occident." (Jan
Gympel, 1996)

88
Primul mprumut a fost cel al stilului gotic, manifestat
mai nti n Anglia (Gothic Revival sau Modern Gothic) la
nceputul secolului al XIX-lea, apoi n Germania. El se
generalizeaza mai trziu, chiar si n zone care nu au
apartinut sferei de influenta a goticului. Nu lipsesc
nici arhitecturile care fac apel la elemente de factura
renascentista (neo-Renastere). Aceasta orientare
istorista care si propune un "ambalaj" vechi pentru
cladiri si programe noi si are sursa si n nceputurile
activitatii de cercetare si restaurare a vestigiilor
constructiilor feudale (a doua jumatate a secolului XIX).
Constructia Operei din Paris (1861-1874) ncununeaza
arhitectura de factura eclectic-istorista, manifestnd
totodata - prin influenta pe care o va avea asupra
arhitecturii epocii - importanta europeana a Scolii de
Arte Frumoase din Paris (L'Ecole des Beaux Arts).

Un alt tip de istorism, aparut la sfrsitul secolului al
XIX-lea (si ca reactie mpotriva generalizarii
eclectismului de la Ecole des Beaux Arts) este cel
manifestat sub forma arhitecturilor regionale sau
nationale, cele care faceau apel la arhitectura unor
anumite perioade istorice, socotite specifice unei anume
zone sau unui anume stat, arhitectura ce parea sa
raspunda cel mai bine notiunilor de "identitate
culturala", "stil national".
89
EPOCA INDUSTRIAL

n fapt, toate aceste manifestari ale secolului al XIX-
lea se produc n paralel cu o nemaintlnita dezvoltare a
industriei, a tehnologiilor, conducnd n domeniul
arhitecturii la utilizarea unor noi materiale, a
folosirii produselor industriale, a "inventarii" unor noi
moduri de a construi. Chiar daca initial utilizarea
noilor materiale a fost ascunsa sub tratarea si decoratia
clasiscist-istorista, ea s-a manifestat nu mai putin n
constructii de sine statatoare (arhitectura inginerilor),
dovezi ale posibilitatilor structurale dar si de expresie
oferite de progresul tehnologic. Exemple: Palatul de
Cristal din Hyde Park, Londra, construit de Joseph Paxton
n 1851; Turnul Eiffel din Paris, construit n 1889 de
inginerul caruia i poarta numele.
n mod implicit, epoca industriala va determina si
un exod al populatiei rurale catre locurile de productie,
deci catre orase. Rezultatul firesc este o explozie
demografica urbana fara precedent, conducnd la nevoia
imperioasa de a crea politici de dezvoltare care sa
raspunda nu numai unei populatii foarte numeroase, ci si
noilor programe de arhitectura pe care dezvoltarea
societatii din secolul al XIX-lea le implica. De aici
marile operatiuni urbane menite sa rezolve problemele de
circulatie, de igiena, de zonificare a functiunilor pe
care le ridica toate marile aglomerari urbane; tot de
aici se naste si o noua estetica urbana, cu puternica
rezonanta si n rezolvarile nceputului de secol XX.