Sunteți pe pagina 1din 4

Am ajuns acasa dupa aproximativ doua ore-nu sunt sigur de durata acestei

calatorii,caci nu aveam ceas la mine si timpul parea sa dureze la nesfarsit,blocat parca


intre doua evenimente.
Eram gata sa scriu despre ce s-a intamplat in viata mea cu doar ceva timp in
urma.Nu eram gata pentru ce urma,cand am plecat de acasa.
Tata plangea cand a iesit din baie si mi-a anuntat decesul matusii mele.Stiam ca e
bolnava,dar in nici un caz ca va muri asa de curand.Intotdeauna am crezut ca familia
apropiata e crutata,intr-un fel;la fel nu-mi pot imagina ca parintii mei vor muri.Inca nu
am in inconstient aceasta idee impamantata.
M-a anuntat ca o vom vizita si ca mama mea e deja acolo.Nu stiam daca voi
participa si eu la vegherea asupra mortului.Mi-era frica doar cand ma gandeam la ideea
ca as putea sta mai mult de zece minute in preajma unei persoane decedate.Ca si multe
alte fobii,nu era o frica rationala.Mortul nu-mi putea face nimic rau,probabil ma speria
eventualitatea fatalitatii mele.De fapt nu,nu eventuala mea moarte,ci inevitabilul meu
deces.
Era ciclul vietii,acum terminat.Oamenii plang cand se naste cineva,de
bucurie,evident si apoi ciclul se incheie cand oamenii plang,de tristete ca acea persoana a
plecat in lumea celor drepti.
Am plecat cu tatal meu,nestiind ce voi gasi,ce voi vedea.Nu stiam cum sa ma
pregatesc pentru asa ceva.Cand mi-a spus ce s-a petrecut,nu am stiut cum sa
reactionez.Stiam ca trebuie sa ma simt trist,sa regret ca nu am stat mai mult timp cu ea,sa
plang,gandindu-ma la momentele bune petrecute alaturi de ea.Dar nu puteam,nu eram in
stare.M-am asezat pe un fotoliu si mi-am pus o masca trista pe fata.Nu eram trist,nu eram
melancolic,nu simteam o furie adanc infipta in mine.Nici nu ma intrebam “De ce?De ce
ea?” cum vazusem ca se intampla in filme.Poate statisticile aveau dreptate:jocurile video
si pornografia de pe Internet au desensibilizat tineretul din ziua de azi.
In drum spre locuinta matusii mele,tata nu a scos nici un cuvant.De obicei imi
povestea ceva,sau imi arata vreo cladire sau masina mai deosebita.Asa ceva nu s-a
intamplat.Pentru ca aproape ajunsesem,nu l-am mai rugat sa-mi relateze povestea.Stiam
ca avea ciroza hepatica,dar trimiterea ei acasa,de la spital,imi parea o idee buna.Pana la
urma,o externasera,nu?Se pare ca nu era chiar asa,o externasera pentru a muri in
pace,pentru a muri acasa,langa cei dragi.Am vizitat-o o singura data,cat timp a fost
bolnava la pat,acum aproximativ trei saptamani.Trei lucruri m-au socat pe loc,cand am
intrat in camera.Intre usa si pat era un mic aragaz si o butelie.Am aflat ca foloseau
aragazul pentru a mai incalzi camera,recent reconditionata,dar inca prea incarcata de
haine si jucarii vechi.Mi se parea primitiv,barbaric sa folosesti asemenea metode de
incalzire in secolul XXI.Si apoi am vazut-o…am fost nevoit s-o sarut pe obraz,in semn de
apreciere si de salut.Simteam repulsia cum creste in mine,cum ma apropiam mai mult de
ea.Pielea trasa oarecum inapoi dadea la iveala scheletul ei.Mai ales pe fata,unde craniul
avea niste linii subtile,dar trasaturi osoase.Se putea deja vedea cum va ajunge cand pielea
ii va putrezi.Ultimul lucru care m-a socat a fost burta ei.Daca nu as fi stiut,as fi zis ca e
gata-gata sa nasca.O burta peste dimensiunile normale era acoperita de un pulover verde
si de un fular prins la mijloc.Mirosul dinauntrul camerei era de flori,pe care le-am
observat pe un dulap,in spatele ei.Si totusi,nu asta simteam,imi venea in cap o duhoare de
mort.Am reusit sa-mi ascund aceste sentimente timp de cateva minute,caci am parasit
resedinta ei in scurt timp.
Si iata-ma acum,coborand din masina,alaturi de tatal meu,care e vizibil marcat de
aceasta moarte.Ma uit pe graffiti-urile de pe blocurile din cartier si-mi par si mai
neprimitoare acum.Eram speriat ca nu-mi voi putea arata tristetea in fata familiei
decedatei,caci singura lacrima cazuta pe obrazul meu,a fost din ochiul drept si asta doar
pentru ca am ochii sensibili la caldura,frig si praf.Cum puteam sa-i consolez,sa le spun ca
s-a dus intr-un loc mai bun,cand nici eu nu credeam asa ceva?
Am intrat in blocul cu pricina si spre surprinderea mea,toate rudele de sex feminin
ale matusii mele erau chiar acolo,in hol.Tata le-a spus ca urca doar cateva minute si apoi
coboara si mergem acasa.Mama nu plangea,de fapt,nici o femeie de acolo nu parea ca
vrea sa planga sau ca a plans pana atunci.Ne-am urcat in lift si tata a inchis cu graba usile
si a apasat pe butonul corespunzator etajului 10.Ajunsi la etajul cu pricina,ceva nu ma
lasa sa ma dau jos;vroiam sa raman in lift si apoi chiar sa cobor si sa merg acasa.Imi era
frica de ce puteam sa vad.
Cum am coborat din lift,am observat doua lumanari intr-un lighean plin cu
nisip.Tata a batut la usa si a intrat grabit,imbratisandu-i pe toti,la rand si oprindu-se la
sotul matusii mele.Au inceput amandoi sa planga si eu am ramas pietrificat pentru cateva
secunde.Imi vazusem matusa pe masa din sufragerie,chiar in stanga usii de la intrare.Mi-
am intors apoi privirea in dreapta si am facut ce am considerat ca trebuie:m-am alaturat
tatalui meu si m-am simtit trist pentru prima data,intre doi barbati.
M-am asezat pe un scaun,chiar langa cadavrul de pe masa ce era acoperit cu un
cearceaf alb.Nu-mi venea sa cred ca vad.Matusa mea,o stiam asa de bine,o vazusem de
atatea ori,statea acum intinsa,fara rasuflare.Imi parea cu neputinta,ma uitam la pieptul
ei,dar nu mai respira.Orice speranta ca nu era moarta a fost spulberata in momentul in
care fiul cel mic a intrat in camera si s-a pus in genunchi langa ea.Plangea incet si nici nu
putea articula cuvinte prin care sa-si manifeste durerea ce-o simtea acum.Eu eram mai
mult uimit si surprins de situatie.Nu realizasem inca,ca matusa mea nu mai era in viata.
Paream un observator obiectiv acolo,caci stateam intr-o pozitie prvilegiata,intr-un
fel.Il auzeam si pe fiul cel mic al matusii mele cum suspina in sufragerie,dar si cum se
cearta rudele pe tema inmormantarii,in bucatarie.Nu am avut timp sa ma gandesc la toate
astea,caci discutiile din bucatarie s-au sfarsit si am plecat cu tatal meu catre lift.A promis
ca se va intoarce,indata ce ma va duce pe mine acasa.
La intoarcerea cu liftul,m-am uitat in ochii tatalui meu si se vedea ca era un om
sfarsit de durere.Nici el nu-mi mai putea spune ceva in legatura cu matusa.Situatia era
prea mult de suportat.
Drumul de la iesirea din bloc catre masina a fost linistit.Toate rudele adunate
acolo au fost relativ multumite,in sensul ca nu au plans si pareau sa accepte tragedia.Au
facut planuri in legatura cu mancarea ce trebuia pregatita pentru masa de peste doua zile.
Ne-am oprit cu masina,catre apartamentul nostru,la un magazin non-stop din
cartier,pentru niste ingrediente pentru mancarea ce avea s-o pregateasca mama
mea.Intrata aici,parea ca a uitat toata tragedia.Zambea,oarecum trist,si se uita peste
tot,fiind prima ei vizita in magazinul renovat.Fiindca luasem si o serie de pahare de unica
folosinta si ne-am interesat si de pungi igienice,vanzatoarele probabil credeau ca e vorba
de o petrecere.Ma uitam la cei din jur cu o oarecare doza de dispret si cautam in privirea
lor un sprijin,o vorba buna,ceva care sa ma faca si pe mine sa accept mai usor aceasta
moarte.
A murit,a dat coltul,a dat ortul popii…da,toate insemnau acelasi lucru si s-a scris
atat despre moarte.Ce as mai putea aduce eu nou?Cu ce au contribuit si altii:relatarea unei
experiente personale.
M-a intrebat mama mea daca vreau ceva,o ciocolata chiar.Am refuzat-o
politicos,caci nu eram inca gata sa ma intorc la obiceiurile mele vechi.Ea si-a luat o
napolitana invelita in ciocolata si s-a si distrat,pentru ca nu gasea unde anume se afla
raionul de dulciuri.Sa fi fost acesta haz de necaz?
Si in sfarsit acasa,ce nu-mi mai parea asa de primitoare acum.Parea mai
intunecata,mai racoroasa.M-am pus in pielea celorlalti,care practic au dormit cu un mort
in casa.Mi se parea ceva de neinchipuit.Si mai era si cana intoarsa sub masa pe care statea
intinsa matusa mea-nu stiu ce reprezenta cana,sau daca avea vreo semnificatie.
Ziua urmatoare trecu aproape fara incidente.Parintii mei s-au deplasat din nou
acolo,pentru sprijin moral si pentru a stabili alte detalii legate de inmormantare.Cand am
iesit afara,pret de doar cateva zeci de minute,lumea imi parea asa de primitoare,de
prietenoasa si eu atat de antipatic si rebel.Nu doream sa salut pe nimeni,nu vroiam sa vad
pe nimeni in fata mea.Probabil eram furios si nespus de trist si suparat.M-a
salutat,totusi,o amica pe care nu o mai vazusem de luni intregi.Am observat-o,ce-i
drept,de la cativa metri distanta.Era o fata joviala,relativ fericita si m-a salutat,chiar
inainte sa treaca pe langa mine.Nu am reusit sa ma intorc destul de rapid s-o salut si
eu,dar i-am retinut chipul.Abia mai apoi mi-am amintit cine era de fapt.
Seara am aflat ca voi participa si eu,neconditionat,la inmormantarea ce va avea
loc peste o zi.Eram deja infricosat,caci nu-mi doream s-o mai vad pe matusa mea intr-o
astfel de ipostaza.Pur si simplu mi se facea rau si ma gandeam la propria mea viata si la
cat de marunti suntem noi,ca oameni,in fata lui Dumnezeu.
M-am trezit pe la ora 10 si l-am asteptat,linistit pe tatal meu sa vina cu masina,sa
ma duca la casa mortuara.A venit in jurul orei 11 si am trecut si pe la bunica mea s-o
luam si pe ea cu masina.Toti eram imbracat in negru,mai putin eu,care nu m-am gandit sa
ma schimb cu o zi inainte.Singurul obiect de vestimentatie de culoare neagra era geaca,pe
care o purtam in fiecare zi.Probabil inca un semn ca nu accept moartea asa de usor.
Ce m-a socat inauntrul casei mortuare a fost faptul ca nu era doar matusa mea in
cosciug in acea camera,ci se mai afla un alt cosciug,al unui alt domn,care murise de
leucemie,din ce am auzit mai tarziu.Un numar foarte mare de femei venisera s-o duca pe
ultimul drum pe matusa mea.Colege,rude,amice si prietene-toate acolo sa puna o floare
peste cosciugul ei.Ma intreb oare,unde erau ele cand matusa mea chiar avea nevoie de
ajutor,cand era bolnava la pat?
Am ramas cam singurul barbat de acolo,caci tatal meu era afara,incercand sa
rezolve diverse probleme cu cei doi fii si sotul matusii.La inceput am stat oarecum
separat de mama mea,ce nu plansese in prezenta mea.Cand m-am apropiat de ea si i-am
pus mana pe umar,in semn de sprijin si solidaritate,a inceput sa-mi povesteasca despre
matusa mea si a inceput sa planga incet.A mai venit o ruda de-a ei,sora mamei mele,si m-
am trezit cu mainile pe umerii a doua femei,surorile matusii mele.Ne-am asezat,intr-un
final,pe cate un fotoliu si eu am stat chiar langa mama mea-si toate astea in fata
cosciugului deschis.Am aflat,apoi,ca eu urmam sa port crucea inaintea matusii,in drum
spre biserica din apropiere.Mai facusem asa ceva cand murise bunicul meu,acum
aproximativ doi ani,asa ca stiam,in principiu,ce aveam de facut.
Ma holbam la lumea ce venise si apoi la modelul parchetului ce parea patat de
sange.Mama imi povestea evenimentele petrecute dupa deces.Parea oarecum fericita ca
matusa mea avea parte de o inmormantare cum se cuvine.Daca in lumea asta nu si-a
implinit toate visele,poate in cealalta va avea mai mult noroc.
A venit si preotul,la momentul anuntat si ne-am ridicat toti in picioare si am facut
cruci cand trebuia.Mai fusesem martor la asa ceva,dar niciodata atat de aproape de
toti.Am iesit apoi din casa mortuara,carand crucea si am facut greseala de a incerca sa ma
urc intr-o dubita,ale carei usi din spate erau deschise.Preotul m-a ghidat catre locatia
corecta.Sperand ca nu m-a vazut nimeni,mi-am continuat drumul in pasi lenti,aproape
mecanici.Preotul mi-a aratat locul in care aveam sa stau,tinand crucea in maini.Si aici ne-
am facut cruci,ba chiar ne-am pus in genunchi la un moment dat.Cosciugul a fost mutat
de pe bratele a patru barbati intr-o masina speciala,dar in nici un caz un dric si urma sa-l
duca la destinatia finala:cimitirul.Acesta se afla chiar langa biserica,asa ca nu credeam ca
am mult de mers,insa locatia locului de veci era destul de indepartata.M-a uimit faptul ca
se afla sub niste copacei,ce dadeau zonei un aspect mult mai placut.
Adunati toti acolo,intr-o bucata destul de restransa de teren,intre un gard si alte
doua locuri de veci,am avut ocazia sa observ natura umana in fata mortii.Doua doamne
din stanga mea vorbeau in timpul slujbei preotului.Se pare ca se mai duceau si la alta
inmormantare,caci nici nu au stat pana la sfarsitul acesteia.Catre
final,stupefactie:cosciugul nu incapea in groapa.O doamna si-a dat cu parerea,spunand ca
nu vrea sa fie bagata acolo.In acest timp,o alta plangea de zor si incerca sa vorbeasca in
acelasi timp.Dupa ce au coborat-o cu succes,in acest loc de veci,am parasit zona,de data
aceasta fara cruce,pe care am lasat-o acolo.Alaturi de bunicul din partea tatalui,venit aici
pentru aceasta inmormantare,m-am deplasat catre apartamentul matusii mele,pentru masa
ce avea loc acolo.
Ajunsi aici,am fost asezat in fata unei farfurii ce trebuia sa contina mancare de
post.Nu am reusit sa identific decat trei feluri de mancare de acolo,asa ca mi-am propus
sa raman tacut acolo.Ma simteam scarbit de modul in care ceilalti pareau ca venisera
acolo sa manance.Infulecau diversele produse,de parca nu mai era o alta zi,imi pareau
disperati.Nu vroiam sa iau parte la asa ceva.De doua ori am auzit intrebarea daca
citesc.Nu,nu citeam,ma holbam la masa si la covor si ma gandeam la faptul ca o persoana
a murit si ei inca se gandeau la ei.Asa de egoisti,egocentristi.Am refuzat sa mananc acolo
si abia asteptam sa plec.Copilul din capul mesei era fericit,radea si manca ce-i dadea
mama lui.Ce mama si-ar aduce copilul aici,acum?Nici eu nu pricepeam exact ce se
intamplase,dar refuzam sa ma complac,s-o uit asa de repede.
Ajuns,intr-un final,acasa,m-am asezat in pat,dar deja nu-mi mai era somn.Nu
plansesem pana atunci si mi se parea chiar ciudat,caci sunt mai sensibil de obicei si-mi
amintesc ca mi-au dat lacrimile la filme,la lucruri artificiale.Si acum?In fata unui astfel
de lucru,atat de real si normal nu puteam face nimic.Nici macar o lacrima.Si apoi m-am
dus in sufragerie si am deschis ziarul pentru care a lucrat matusa mea.Auzisem ceva de
treisprezece anunturi,dar nu stiam la ce se refera.Am ajuns la rubrica comemorari si acolo
am vazut treisprezece casute negre,cu scris alb,toate o aminteau pe cea ce a
fost.Momentul critic a fost cand i-am vazut poza,deasupra casutelor.Statea in
balcon,alaturi de flori.Ceea ce nu stiu multi e ca se afla atunci chiar in balconul
apartamentului meu.Simteam cum lumea se invarte cu mine si am inceput sa plang,cu
siroaie nemaivazute.Asta a fost,ma descarcasem,dar cu siguranta n-o voi uita vreodata.