Sunteți pe pagina 1din 7

TESUTURILE VEGETALE

Tesutul este o grupare de cellule care are aceeasi forma si indeplinesc aceeasi functie (t. muscular, t. Nervos, celulele glandelor salivare). Tesuturile vegetale se impart in 2 mari categorii: tesuturile meristematice (embrionare) si tesuturi definitive (specializate). Tesuturile meristematice sunt alcatuite din celule tinere bogate in citoplasma care se divid mereu si dau nastere la tesuturi definitive. Ele se alfa in continua diviziune. Tesuturile meristematice sunt de 2 feluri: a) Tesuturi meristematice primare Se gasesc in varfurile de crestere ale tulpinilor si radacinilor sau in zonele de crestere laterale (auxiliare). Celulele rezultate din diviziunea lor devin celule specializate. b) Tesuturi meristematice secundare Sunt cele care asigura cresterea in grosime a plantelor. Aceste tesuturi sunt de 2 feluri: a. Cambiul vascular Este tesut meristematic secundar situat in cilindrul central intra si interfascicular. Cambiul vascular impreuna cu vasele liberiene si lemnoase formeaza fascicole libero-lemnoase. El formeaza spre interior lemnul secundar si spre exterior liberul secundar. b. Felogenul Este tesut meristematic secundar situat in scoarta. Aesta formeaza felodermul spre interior si suberul spre interior. Tesuturile definitive (specializate) nu sunt inlocuite pe toata durata vietii. Ele indeplinesc anumite functii. Sunt de mai multe feluri: fundamentale, de aparare, conducatoare, secretoare. Tesuturile de aparare sunt situate la exteriorul organelor vegetale si au un rol de aparare. Ele sunt de 2 feluri: t. de aparare primare (epiderma) si t. de aparare secundare (suberul). Epiderma este alcatuita dintr-un strat de celule aplatizate strans unite intre ele. Celulele epidermei contin si cloroplaste. Din loc in loc se formeaza stomate care permit schimbul de gaze cu exteriorul. Celulele epidermei sunt acoperite cu un strat subtire, transparent, impermeabil, numit cuticula. Suberul este un tesut de aparare secundar. El se gaseste imediat sub epiderma pe care o inlocuieste cu timpul. Suberul e format din celule moarte. La unele plante este foarte dezvoltat (arborele de pluta). Acesta se etrage pentru utilizarea in scopuri industriale. Suberul din loc in loc prezinta niste deschideri numite lenticele prin care se realizeaza schimbul cu mediul extern.

TESUTURILE ANIMALE
Tesuturile animale sunt alcatuite din celule si substanta intercelulara. Celulele animale nu prezinta niciodata perete celulozic, nu contin amidon sau clorofila. Celulele animale contin glicogen. Exista urmatoarele tipuri de tesuturi animale: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos. Tesutul epitelial este un tesut de acoperire alcatuit dintr-un strat de celule strans unite intre ele, asezate pe o membrana bazala. Celulele epiteliale au forma cubica, cilindrica sau prismatica. Dupa functia lor, epiteliile sunt de mai multe feluri: Epitelii de acoperire Epitelii glandulare Epitelii senzitive Epitelii de absorptie

Tesutul conjunctiv este format din celule, fibre si subst. fundamentala. Aceste tesuturi au rol trofic si rolul de a lega intre ele organele corpului. Ele sunt cele mai raspandite din organism. Fibrele tesutului conjunctiv sunt de trei feluri: elastina, colage si reticulina. Fibrele de elastina se gasesc in peretii vaselor de sange si in corzile vocale. Fibrele de colagen se gasesc in ligamente, in tendoane conferind rezistenta articulatiilor osoase. Fibrele de reticulina sunt organizate in retele si pot fi gasite in splina, ficat si ganglioni.

TIPURI DE TESUT CONJUNCTIV


Sangele este un tesut conjunctiv de consistenta lichida. El contine plasma, hematii, leucocite si trombocite. Tesutul adipos este situat sub piele avand rolul de a izola termic organele interne dar si rol de protectie. Celulele adipoase tinere au forma de stea si dupa ce acumuleaza grasime devin ovale. Tesutul osos contine celule osoase si o substanta fundamentala sub forma de lame concentrice impregnate cu saruri de calciu si fosfor. Tesutul cartilaginos este alcatuit din celule cartilaginoase inglobate intr-o atrice bogata in fibre. Acest tesut nu contine vase de sange. Tesutul muscular contine celule numite fibre musculare. Ele contin 2 tipuri de filamenteL actina si miozina. Muschii se impart in 2 categorii: striati si netezi sau viscerali (+ miocardic). Tesutul nervos este alcatuit din neuroni si celule gliale. Neuronul este alcatuit din corp celular, axon si dendrite. Legaturile dintre 2 neuroni se numesc sinapse.

ORGANELE VEGETALE
Procesul de formare al organelor vegetale se numeste organogenza. Ea incepe in samanta prin dezvoltarea partilor embrionului. Acest proces continua pana la formarea plantelor adulte. Plantele adulte au radacina, tulpina si frunze de aceea se numesc cormofite. La maturitate pe corpul plantelor se formeaza structuri cu rol de inmultire: la ferigi avem sorii cu sporangi in care se gasesc spori. La plantele angiosperme avem flori, fructe si seminte. Plantele cu semnite inchise in fruct = angiosperme. Radacina fixeaza plantele in sol, absorb apa si sarurile minerale, unele tulpini depoziteaza substante de rezerva. Au rol in inmultirea vegetativa a plantelor. a) b) Structura primara Epiderma, radacina numita rizoderm Scoarta exoderma, parenchin cortical, endoderma Cilindrul central sau stel. Este alcatuit din fascicule lemnoase, liberiene si parencin medular. Structura secundara Aceleasi structuri ca la structura primara Suberul Tesut lemnos secundar Tesut liberian secundar

Tulpina a) Functii a) Conduce seva bruta si elaborata b) Sustine crengile, ramurile si frunzele c) Unele tulpini depoziteaza substante hranitoare d) Cele verzi realizeaza fotosinteza e) Unele ajuta la inmultirea vegetativa b) Structura primara a) Epiderma b) Scoarta c) Cilindrul central sau stel d) Fascicole libero-lemnoase e) Porencinul medular c) Structura secundara a) Aceeasi ca la cea primara b) Suber exterior feloderm spre interior c) Liber secundar si lemn secundar

Frunza a) Functii a) Fotosinteza b) Respiratia c) Transpiratia d) Depozitarea unor substante de rezerva e) Inmultire b) Structura primara a) Epiderma superioara b) Nezofilul alcatuit din tesut asimilator, tesut lacunar si fascicole libero-lemnoase c) Epiderma inferioara

FUNCTIILE DE NUTRITIE ALE ORGANISMULUI


Pentru a vietui organismele vii au nevoie de un schimb de materie si energie cu mediul exterior. Aceste schimburi se realizeaza prin intermediul metabolismului. Metabolismul reprezinta totalitatea proceselor biologice si biochimice care asigura cresterea si dezvoltarea organismului. In procesul de hranire organismele isi iau din mediul extern substantele de care au nevoie prin intermediul alimentelor sau a hranei. Aceste substante contin si energia chimica necesara organismelor. Metabolismul are 2 componente contrare, complementare si inseparabile: catabolismul si anabolismul. Metabolismul este un proces foarte complex care se desfasoara la nivelul intregului organism. Totusi baza chimica se afla in celule. Nevoile de substante si energii ale organismului sunt satisfacute prin procesul de nutritie. Dupa modul de realizare a nutritiei organismele pot fi autotrofe, heterotrofe sau mixotrofe. Nutritia autotrofa organismele autotrofe sunt acelea care au capacitatea de a realiza substante organice din cele minereale utilizand o sursa de energie externa (energie luminoasa sau chimica). Organisme autotrofe: plantele, algele si unele bacterii. Nutritia autotrofa este de 2 feluri: prin fotosinteza si chimiosinteza. Chimiosinteza este un proces prin care organismele se hranesc utilizand energia chimica rezultata din oxidarea unei substante. Nutritia heterotrofa organismele cu nutritie heterotrofa nu au capacitatea de a face sinteza substantelor organice necesare de acea ele le preiau din mediul lor de viata. Ele sunt de 2 categorii: Organisme parazite care isi procura substantele necesare pe seama unor organisme vii. (de exemplu unele bacterii si unele ciuperci, unele plante) Organismele parazite care dauneaza gazdelor se numesc patogeni. Organisme saprofite se hranesc cu substante rezultate din descompunerea organismelor moarte.

Nutritia mixotrofa este mai putin raspandita in lumea vie. Organismele mixotrofe pot utiliza in hranire atat substante organice cat si substante anorganice (euglena verde, vascul)

FOTOSINTEZA
Fotosinteza este procesul prin care organismele verzi realizeaza sinteza unor substante organice doar in prezenta luminii si utilizand apa si sarurile minerale din sol si CO2 din atmosfera. Reactia chimica generala a fotosintezei este: 6CO2 + 6H2O C6H12O6 + 6H2 Energia luminoasa este captata cu ajutorul pigmentilor asimilatori: clorofila, fiocarmina si pigmentii carotenoizi. Pigmentii asimilatori sunt localizati in coromatofori (la alge in incluziunile celulare). Cloroplastele plantelor sunt si organite celulare care contin o substanta numita clorofila. Ele ajuta planta sa realizeze fotosinteza. Cloroplastele prezinta o membra a dubla iar in interiorul cloroplastei se gaseste o substanta fundamentala numita stroma. In stroma se intalnesc niste structuri membranoase numite tilacoide. Acestea contin niste structuri membranoase asemanatoare unor discuri suprapuse. Acestea se numesc grana. Pe aceste structuri se gasesc pigmentii asimilatori. Pigmentii asimilatori se formeaza la lumina cu lungimea de unda cuprinsa intre 360 si 760 nanometrii. Pentru sinteza pigmentilor este necesara energie chimica si ioni metalici cum ar fi Mg, Fe, Cu si Mn. Dintre pigmentii asimilatori cei mai raspanditi sunt: clorofila a. Proprietatile fizicochimice ale clorofilei: Fluorescenta Solubilitatea Spectrul de absorptie

Etapele fotosintezei Fotosinteza are 2 etape principale: etapa la lumina si etapa la intuneric. Etapa la lumina in aceasta etapa are loc reactia de descompunere a apei cu ajutorul energiei luminoase. Acest proces se numeste fotoliza apei. Etapa la intuneric ace loc in stroma cloroplastei si consta intr-o succesiune de reactii de sinteza care se finalizeaza cu producerea de substante organice (proteine, glucide, lipide)

Factorii de influenta Acestia sunt: lumina, temperatura, CO2 si H2O, sarurile minerale, varsta si starea fiziologica. Lumina atat cea naturala cat si cea artificiala influenteaza fotosinteza. Fotosinteza creste odata cu intensitatea luminii pana la o valoare de 50 000 de lucsi. Majoritatea plantelor utilizeaza mai bine lumina albastra, dar sunt si plante care cresc mai bine la lumina galbena sau rosie. Temperatura la plantele din zona temperata fotosinteza este optima intre 25-30C. La plantele din zona mediteraneana fotosinteza este optima intre 35-40C. Coniferele realizeaza fotosinteza chiar si la -4C. Concentratia CO2 este optima pentru fotosinteza intre 0,03 si 2,5%. Apa este materia prima pentru fotosinteza, ea constituie singura sursa de H2. De aceea fotosinteza este maxima atunci cand are loc o hidratare optima a celulelor. Varsta si starea fiziologica plantele tinere fotosinteza este mai intensa decat la plantele batrane si in timpul infloririi si a cresterii fructelor fotosinteza este mai intensa.

DIGESTIA
Este procesul de nutritie care transforma alimentele alcatuite din substante organice complexe in nutrimente, substante simple utilizate de catre celule. Digestia este caracteristica tuturor animalelor dar sunt si exceptii. Animale fara digestie se intalnesc ca paraziti in intestinele sau in sangele unor animale numite gazde. Animalele fara digestie se hranesc prin osmoza. Exista si animale care au digestie extracorporala. Aproape toate animalele au digestie intracorporala. Animalele cu digestie extracelulara au 2 feluri de sisteme digestive: saciform (care au un singur orificiu buco-anal) si tub (orificiul bucal si orificiul anal). Digestia intracorporala: intracelulara si extracelulara. Digestia extracelulara: saciforma si tubulara. Realizarea digestiei la animale cu tub digestiv Tubul digestiv este specializat si a evoluat fiind prevazut si cu glande anexe digestive. Enzimele necesare digestiei. Sunt produse de glandele digestive. Unele glande seunt minuscule si se gasesc chiar in peretele tubului digestiv. Altele sunt mai mari si sunt aflste in apropierea tubului digestiv (ficatul, pancreasul). Glandele digestive produc: enzime, mucus, apa si ioni minerali. Toate acestea enumerate formeaza sucurile digetive. Alcatuirea sistemului digestiv la mamifere (S.D.) S.D. la mamifere este alcatuit din tubul digestiv si organele anexe. A. tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente: cavitate bucala, faringe, esofag, stomac, intestin subtire si intestin gros. Fiecare segment este specializat pentru o anumita faza a digestiei. B. glandele anexe ale tubului digestive sunt: glandele salivare, ficatul si pancreasul

Cavitatea bucala Este segmentul de receptare a hranei specializat pentru maruntirea si amestecarea hranei in saliva. Aici se gasesc trei perechi de glande salivare, limba si dintii. La mamifere dintii sunt fixat in alveole spre deosebire de vertebratele inferioare la care dintii sunt sudati de maxilar. Dintii la mamifere sunt diferentiati pentru diferite sarcini mecanice. Incisivii taie hrana prin forfecare. La mamifere sunt foarte dezvoltat si au creste continua. Caninii sunt ascutiti si sfasie hrana iar la mamiferele carnivore sunt foarte dezvoltati si trec unul pe langa altul servind la retinerea prazii. Premolarii si molarii (maselele) maruntesc hrana in diferite feluri. Limba este un organ musculos complex cu sarcini multiple si ajuta la masticare si deglutitie. Pe lmba se gasesc receptorii gustativi. La om limba ajuta la modularea cuvintelor. Saliva contine apa, mucus, ioni minerali, o substanta bactericida numita lizozim. Aici mai gasim o substanta ce serveste la procesarea zaharozei in glucoza si fructoza. Faringele si esofagul Faringele este un segment al tubului digestiv unde se intalneste calea digestiva cu cea respiratorie. In continuare exista un tub de 50 de cm numit esofag. Acesta face legatura intra faringe si stomac.

Stomacul este situat in cavitatea abdominala sub diafragma. Mamiferele erbivore au stomac mult mai mare deoarece hrana lor este voluminoasa cu putine substante nutritive. Erbivorele rumegatoare au stomacul compartimentat in 4 camere. Digestia gastrica Este partiala si consta in amestecarea hranii maruntite cu sucul gastric pana cand continutul arata ca o pasta. Sucul gastric contine: apa, mucus, saruri minerale si acid clorhidric. Dintre enzime cea mai importanta este pepsina. Este cea mai importanta substanta gastrica. Glandele gastrice conduc pepsina sub forma inactiva numita pepsinogen. Pepsinogenul reactioneaza cu HCl si devine pepsina activa. HCl nu ataca peretele stomacului deoarece este protejat de un strat de mucus.