"Dance as though no one is watching. Love as though you've never been hurt.

Sing as though no one can hear you. Live as though heaven is on earth." Problema celor fara adapost intr-o cultura bazata pe locuinta. Aceasta reprezinta o experienta traumatizanta pentru cei aflati in astfel de situatie, pentru ca cetatenia nu implica doar inradacinarea intr-un anumit loc ci si proprietatea asupra acestuia, de asemenea statul cere existenta unei adrese stabile in schimbul dreptului la cetatenie. Prezenta persoanelor fara adapost in sfera publica este adesea contestata de catre autoritati, iar acestia fac eforturi pentru a-i muta in alte parti adaposturi aflate in afara parcurilor si cladirilor, in cartierele sarace, in afara oraselor, la periferii. Centralizarea ideii ca locuinta reprezinta habitatul natural al vietii de familie, a facut ca in perioada Reagan/Thatcher, oamenii lipsiti de adapost sa se bucure de mai multa atentie si ajutor, aceastea se datoreaza si faptului ca se presupune ca locuinta este tipul natural de adapost, in care oamenii se pot proteja impotriva nenorocirilor sau a evenimentelor nedorite in timp ce conditiile refugiatilor sau a civililor aflati in razboi sunt considerate ca fiind terifiante. Fara casa, fara un loc in care sa traiasca, fara un loc in care sa se adaposteasca, fara un loc in care sa se refugieze de probleme. Locuinta reprezinta un ideal utopic. Este ceea ce ne aduce siguranta. Lipsa unui camin aduce cu sine si pierderea posesiunilor materiale dar si lipsirea de drepturile care corespund proprietarilor de locuinte, aceste drepturi care ofera legitimitate in ochii societatii si a guvernului. Intr-un studiu despre oamenii lipsiti de adapost se arata ca problema celor aflati in centre specializate nu era lipsa unui adapost ci faptul ca nu aveau control asupra acestuia si a supra activitatilor pe care le impune posesia unui camin. Conform lui Bachelard casa reprezinta imaginea intimitatii. Cand aceasta este distrusa, intimitatea se confrunta cu o cale tulburatoare si nefamiliara pentru ca spatiul interior privat al casei este introdus in spatiul public. Pentru toti oamenii, cu exceptia celor lipsiti de adapost, intimitatea reprezinta trasatura vietii de familie care permite membrilor familiei sa traiasca asa cum isi doresc fiind lipsiti de privirile celor din jur. Aceasta acorda posibilitatea excluderii persoanelor nedorite si permite accesul doar unui grup privilegiat in functie de anumite criterii (prieteni, reptezentanti ai statului) insa si acestora le este permis accesul doar in anumite parti ale casei. Astfel spatiul domestic a reprezentat locul de organizare si formare a solidaritatii politice.