SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA DESPRE PRIETENIE,

Despre prietenie
Prietenia este iubirea sufletului sanatos fata de un alt suflet sanatos. Prietenia este sfanta, curata, nevinovata, fidela, neschimbatoare, sincera, temerara, adevarata, vesnica. Prietenia este o virtute, pentru ca isi are salasul in ethos si in buna educatie a sufletului sanatos; caci nu se uneste decat cu virtutea si este iubitoare de virtute, imbratisand-o si ramanand cu ea in veci. Prietenia, ca virtute, se lasa atrasa de ceea ce-i este asemenea si isi afla odihna in virtutile care se inrudesc. Prietenia este legatura dintre suflete asemanatoare. Este o patimire a sufletului drept-cugetator, care se leaga printr-o iubire puternica de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinta, intr-o singura realitate, sufletele care prin firea lor au tendinta sa fie despartite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Prietenia este un anume fel de placere morala care indulceste sufletul. Prietenia indura orice, prin compasiune si solidaritate. Aristotel a spus: Prietenia este un suflet care locuieste in doua trupuri. Prietenia este mai puternica decat iubirea nascuta din inrudire, fiindca iubirea din inrudire este rodul necesitatii, pe cand prietenia apartine liberei alegeri. Prietenia impune evlavia fata de cele pe care prietenii le considera a fi sfinte, curatie in modul de vietuire, integritate in ceea ce priveste deprinderile morale, fidelitate in caracter, statornicie in decizii, sinceritate in cuvinte, indrazneala in sustinerea a ceea ce este corect si folositor si in a spune adevarul. Prietenia este sustinatoarea pe pamant a bunastarii si fericirii a doi oameni buni, pentru ca prietenia nu poate sa se nasca prin firea ei decat intre oameni buni. Platon spune:

Prietenia este armonia in cuget, cat priveste rele bune si drepte, alegerea aceluiasi mod de viata, a aceluiasi fel de gandire in ceea ce priveste optiunile [de viata] si faptele, unirea in cuget in ceea ce priveste impreuna-vietuirea in respect, partasia atat la bine, cat si la rau. Exista trei feluri de prietenie: in acord cu virtutea, din interes si din obisnuinta, dar cea mai buna este cea in acord cu virtutea; pentru ca cea mai statornica iubire este cea intemeiata pe virtute.

Chipul prietenului
Prietenul este un om bun, cu suflet sanatos, care cugeta cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru in ce priveste deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer in cuvinte, statornic sufleteste, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevar si dreptate. Prietenul, este asemenea [in toate] celui cu care se afla intr-o legatura de prietenie; socoteste ca bucuria prietenului este si bucuria sa, iar tristetea acestuia este propria sa tristete; avand o sensibilitate deosebita, simte starea de spirit a prietenului si indura, la randul sau, ceea ce patimeste acesta; pricepe inainte ca prietenul sa-i faca marturisirea si alearga in ajutorul lui inainte ca acesta sa-l roage; se ofera fara preget spre a-l ajuta in lucrurile lui si-l sprijina atunci cand este in primejdie. Prietenii prietenului sau sunt si prietenii lui, iar dusmanii acestuia sunt si dusmanii lui; sare in apararea prietenului sau si se pune in pericol pentru el. In trupul lui se afla salasluindu-se sufletul prietenului sau. Este un sfetnic bun, spune intotdeauna ceea ce este folositor si se ingrijeste de cinstea si renumele prietenului; cele pe care prietenul lui le socoteste sfinte sunt sfinte si pentru el si respecta cele pe care prietenul sau le socoteste a fi vrednice de cinste. Prietenul adevarat este un acoperamant puternic, si cel care-l afla, afla o comoara. Prietenul este cel mai de pret dintre toate. Prietenul adevarat este bogatie nepretuita, mai de cinste decat oricare dintre cele ce pot fi dobandite; nu exista masura pentru frumusetea lui. Prietenul, atat in necazuri, cat si in imprejurarile fericite ale celui care-i este prieten, ramane acelasi. Prietenul adevarat aduce lauda celor vrednice de lauda si le acuza cu indrazneala pe cele de necinste. Euripide spune: Prietenii nu au nimic exclusiv al lor cei care au ajuns sa fie [prieteni] cu adevarat -, ci toate lucrurile le sunt comune. Nimic nu este mai bun decat un prieten sincer. Sfatul lui este mai puternic decat un medicament, vindecand sufletul ranit si inima intristata a prietenului; cuivintele sale sunt remedii datatoare de viata. Prietenul cel bun poate sa faca bine atat sufletului, cat si trupului prietenului sau. Prietenul bun si-a pus sinele pentru toate cate lipsesc celui pe care-l socoteste prieten, si atunci cand i se face bine, arata recunostinta, iar cand [celalalt] greseste, incearca sa indrepte deplin [greseala]. Prietenul ajunge sa fie cugetul, simtirea si ochiul celui socotit prieten. Prietenul este personificarea virtutii. Nu este cu putinta ca cel care este prieten sa fie rau. Sfantul Grigorie Teologul spune: Prietenul credincios este o comoara insufletita o gradina imprejmuita, un izvor pecetluit care se deschide din vreme in vreme pentru a te impartasi de el; nu pot sa-i numesc prieteni decat pe cei care sunt buni cu adevarat si care s-au imprietenit cu noi pe temeiul virtutii.

Despre prietenul nesincer

Prietenul nesincer este un om interesat, neiubitor, viclean, egoist, ipocrit, purtand masca prieteniei pentru a avea parte de foloasele de pe urma ei; minte atunci cand spune ca sustine prietenia, si ascunde viclesug inauntrul lui cand vorbeste despre devotament. Are pretentia ca prietenii sa-l ajute, dar el insusi refuza sa-si ofere sprijinul atunci cand prietenul i-l cere, inventand o mie de pretexte. Isi arata prietenia atunci cand prietenului ii merge bine, dar la necaz se dezice de el. Isi aduce aminte de el atunci cand ii merge bine si vrea sa afle, fara a-l vizita, noutati despre el, urandu-i fericire celui deja fericit, sanatate celui sanatos, faceri de bine celui care savarseste binele si slava celui care are parte de ea; trimite daruri bogate celui bogat si vrea sa dea dovada ca este prieten cu orice pret, numai de ochii lumii. Dar uita de acesta de indata ce ajunge in necazuri, nemaivrand sa intrebe si sa afle vesti despre el; si, desi locuieste in vecinatatea lui, isi pierde de interesul fata de el. Il evita si il blestema; il acuza ca a ajuns in necaz din cauza neroziei; iar daca acela a cazut in vreo boala, il uita, si daca se afla la ananghie, isi intoarce fata de la el; cand [prietenul lui] ajunge intr-o stare umila, il defaimeaza si cand devine sarac, il trece cu vederea, iar vazandu-l flamand, nu-i poarta de grija si nu face milostenie cu el nici cand este gata sa moara. Unul ca acesta este un prieten nesincer.

Despre prietenul viclean, rau si pervertit

Prietenul viclean este un om de nimic si periculos. Acesta nu are nimic sanatos in sufletul lui; pentru el, nimic nu-i sfant, nimic cuvios; este necredincios, rau, viclean, pervertit; dispretuieste sinceritatea, pe buzele lui poarta viclesug si minciuna; cugeta la cele viclene, iar inima sa cerceteaza cele de rusine; cuvintele lui sunt lingusitoare si gandurile inselatoare. In vorbe isi arata prietenia, dar intr-ascuns planuieste impotriva celui socotit prieten. Isi defaimeaza prietenul si cu flacara vicleniei raspandeste rautati [despre el]; cu privirea incordata, cugeta cele necinstite si buzele lui vor fi mereu de partea raului. Acesta este un cuptor de rautati pentru prieten; in fata aceluia, isi indulceste graiul si in cuvinte isi arata exagerat admiratia fata de el, dar mai apoi gura sa isi va retrage spusele si vorbele lui vor zamisli multa sminteala. Prietenia celui rau si viclean este mai cumplita decat dusmania, pentru ca de aceasta din urma te poti feri, pe cand de [prietenia celui rau] nu; prietenul viclean nu difera cu nimic de ucigas, pentru ca amandoi fac raul intr-ascuns. Prietenul viclean esta nesatul; chiar de si-ar distruge cu totul prietenul, tot nu s-ar satura; este sfruntat pentru ca, desi face rele uneltind si destramand casa celui care s-a increzut in prietenia lui, nu-i este rusine sa poarte pe buze numele prieteniei si sa i se infatiseze aceluia ca prieten, desi il uraste fara masura. Este nemilos, pentru ca viscerele celui viclean nu pot suporta prietenia. Prietenia prietenului rau este asemenea ruginii: il roade pe prieten cat timp este in viata.

Despre lingusire
Lingusirea este o rautate respingatoare, ascunsa sub masca prieteniei; lingusirea este o mangaiere amagitoare si se manifesta in cuvinte ca prietenie si bunavointa, si ca ravna pentru cele care nu au nici o valoare. Deasupra lingusirii, ca si deasupra mormantului, se afla scris doar numele prieteniei. Lingusirea este un viciu al sufletului pervertit, care este bolnav si n-are nimic teafar in el; este vicleana, nu are nimic sfant, este nesincera si inselatoare. Lingusirea strica sufletele care o ingaduie.

Caracterul lingusitorului. Lingusitorul este un om pervertit, josnic si de nimic; dezmiarda sufletele slabe, iar cuvintele lui sunt inselatoare; fagaduieste prietenia si se preface ca ofera loialitatea desavarsita, in timp ce inima lui uraste, gura sa vorbeste despra intensitatea iubirii; il inalta pe cel pe care-l linguseste pentru cele vrednice de blam si osandeste calitatile celor virtuosi si cele vrednice de lauda; subrezeste acuitatea gandurilor sufletului si nu lasa sa se vada adevarul lucrurilor. Lingusitorul ii fericeste pe cei care traiesc in desfatari si ii admira pe cei care-si risipesc bogatiile in desfranari; le lauda cugetarea si le slaveste priceperea mainilor; sustine ca neinfranarea este o virtute si numeste prostia cea mai de pe urma stiinta si intelepciune. Il lauda pe barbatul care nu-i vrednic de bogatia [sa] si-l batjocoreste pe cel bun care traieste in saracie; ii admira pe oameni de dragul pricopselii si-n fata lor calca in picioare pe cele demne de admiratie. Lingusitorii ii amagesc, sub aparenta cuvintelor bune, pe cei lipsiti de rautate si fac tot ce le sta in putinta spre a pune stapanire pe ei. Fericindu-i, ii duc in ratacire si le tulbura calea vietii. Sunt mai vicleni decat vulpea si mai rai decat corbii, pentru ca prin viclesug si amagire strica si murdaresc sufletele celor necugetati; folosesc felurite mijloace si nu sunt decat niste profitori. Plutarh spune ca nici un soi [de oameni] nu este mai vicios decat cel al lingusitorilor, ce reusesc foarte repede si cu mult succes sa-i ingenuncheze pe tineri. Sfantul Vasile cel Mare afirma despre lingusitor: Lingusitorul, cata vreme are dumicatul in gura sa, lauda, maguleste, admira, dar de indata ce se ridica de la masa, isi arunca blestemele, asemenea pietrelor, asupra celui pe care putin mai devreme, datorita stomacului, il adora ca pe Dumnezeu. Lingusitorul necinsteste si jefuieste cele ce apartin altora; il binecuvanteaza cu glas mare pe prieten dimineata, iar seara il blesteama si este gata ca, slujindu-se de vorbe frumoase si binevenite, sa-i ia [pana] si haina de pe el. Antistene spunea: Mai preferabil este sa cazi intre corbi decat intre lingusitori; cei dintai iti vatama trupul, cei de pe urma iti pervertesc sufletul. Sfantul Vasile cel Mare il compara pe lingusitor cu un miriapod: Se zice ca, asa cum miriapodul isi schimba culoarea dupa locul in care se gaseste, la fel si lingusitorul isi schimba cugetul in functie de opiniile celor in a caror companie se afla. Lingusitorul este cel mai abject dintre toti oamenii.

Despre erosul [trupesc]

Erosul este o patima a sufletului molatic, ce se naste din privirea iscoditoare. Erosul se manifesta ca exacerbare a unei dorinte irationale, care ia fiinta naste cu repeziciune in suflet, dar se potoleste foarte incet. Erosul, odata ce se iveste, arde inima asemenea unei flacari si nu se stinge grabnic, fiind intetit de fantezia care inchipuie si plasmuieste imaginea persoanei iubite. Atunci cand erosul cuprinde sufletul, nu mai lasa loc nici pentru hrana. Cand afla un suflet care nu este aparat, erosul il subjuga cu totul si-l convinge sa le dispretuiasca pe toate celelalte, facandu-l sa nu fie interesat decat de el. Erosul misca sufletele necugetate spre pierderea mintilor si nebunie, pentru ca inchipuirea lor fara nici o stavila hraneste flacara, care seduce mintea. Atunci cand asalteaza un suflet

rational, erosul se stinge inainte de a perverti mintea; pentru ca acesta, fiind propriul sau stapan, nu ingaduie sa fie fermecat de inchipuire. Erosul ia in stapanire sufletele care sunt lipsite de erosul dumnezeiesc si sufera de tristete in singuratatea lor; caci inima, plasmuita fiind pentru a iubi, nu poate sa ramana nesimtitoare fata de eros, daca mai intai nu va fi ranita si cucerita de dragostea dumnezeiasca. Erosul [lumesc] nu poate sa ia in stapanire inimile care au fost ranite de erosul dumnezeiesc, pentru ca erosul dumnezeiesc le-a implinit orice dorinta si nimic n-a lasat pustiu. Plutarh spune despre eros ca este o fiara care are drept gheare si colti, cu care sfasie inima, neincrederea si gelozia. Patimile celor indragostiti sunt urmatoarele: iubesc, dar si urasc, il doresc pe cel pe care-l iubesc, cand este absent, dar atunci cand este prezent, sunt cuprinsi de frica [din cauza lui], lingusesc, dojenesc, mor inainte de vreme, ucid, isi doresc sa nu fi simtit iubirea, dar nu doresc sa inceteze sa iubeasca, vor sa fie liberi [de patima], dar staruie in robia lor. Lucrurile de mai sus fac ca acestei patimi sa-i urmeze nebunia. (din: Sfantul Nectarie din Eghina, Cunoaste-te pe tine insuti sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012)

Paraclisul Sfantului Ierarh Nectarie Acatistul (audio) al Sfantului Nectarie Marian Moise Acatistul (audio) al Sf. Ierarh Nectarie alta versiune, Iasi

sursa articolului, ric. Nicolae 0788 211 103