COMPORTAMENTUL POLITISTULUI IN FAMILIE SI SOCIETATE

Autor: Stefan Alexandru Radu

Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza Bucuresti - Facultatea de Politie Noiembrie 2011

A. INTRODUCERE In mod traditional, politistul este considerat de catre comunitate un simbol al legalitatii si al ordinii, intreaga lui munca fiind guvernata de un set de norme si principii de etica si deontologie, care trebuie sa se reflecte atat in viata profesionala, cat si in cea personala. Tema prezentului referat nu este deloc intamplatoare sau straina pentru noi. Politistii sunt printre cei mai expusi la tipuri de manifestari negative in societate, de la formele cele mai agresive, precum crime terifiante, batai, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, si pana la cele mai putin socante (dar nu mai putin vinovate), cum ar fi violentele verbale. Astfel, comportamentul politistului se poate afla intr-o stransa corelatie cu emotiile negative acumulate la serviciu sau pe parcursul zilei, iar tipurile comportamentale cu care intra in contact il pot determina sa oscileze intre sentimentul de putere, de forta si sentimentul de indoiala, de descurajare, de scadere a stimei de sine. Pentru a se apara de aceste emotii, politistul dezvolta reactii de provocare, de agresivitate, de opozitie fata de familie si societate. In acest context, notiunea de violenta este discutata in relatie cu cea de agresivitate. Radacina latina a termenului violenta este vis , care inseamna forta si care trimite la ideea de putere, de dominatie, de utilizare a superioritatii fizice, deci a fortei, asupra altuia. De aceea, in primul rand, politistul trebuie sa isi mentina o conduita ireprosabila, asumandu-si rolul de protector al respectului intre oameni, indiferent de rasa sau religie, precum si a egalitatii intre sexe. Astfel, el va preveni actele de violenta care ar putea avea loc din cauza acestor discriminari, ce se pot manifesta sub diverse forme atat in familia sa, cat si in societate. Dintr-o alta perspectiva, caracterul dobandit al agresivitatii survine in functie de context si este un raspuns al politistului la conditiile de mediu. In acest sens, cea mai cunoscuta teorie este cea formulata de cercetatorul american de la universitatea Yale, John Dollard, si de colaboratorii sai, care explica natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-agresiune. Pentru ei, agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii si orice frustrare antreneaza o forma de agresivitate. Intensitatea raspunsului agresiv este direct proportionala cu cea a frustrarii. Daca raspunsul direct nu este posibil, reactia poate imbraca trei forme: inhibitia, redirectionarea (deplasarea) catre o alta tinta, catharsisul (descarcarea unei trairi refulate). Chiar daca teoria lui Dollard a fost supusa unor critici serioase insistanduse pe faptul ca exagereaza legatura frustrare-agresivitate, frustrarea ramane una dintre cele mai importante surse ale agresivitatii. Mai mult decat atat, pentru politist, de multe ori locul de munca si mass-media constituie cadre psihosociale de achizitionare a unor scenarii de agresivitate, care se pot cristaliza incet-incet in scenarii mental-comportamentale, si care invatate si folosite frecvent, pot capata in timp caracter automatizat, ca deprinderi. Din acest motiv, politistul trebuie sa fie mereu constient referitor la consecintele actiunilor sale, si sa nu se lase influentat de factorii psihologici cu care intra in contact zilnic. Prin urmare, in comportamentul sau atat in familie, cat si in societate, politistul trebuie sa se arate demn de consideratia si increderea oamenilor din jur, impuse de profesia exercitata. Potrivit Articolului 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, O.N.U., 1948, Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de celelalte in spiritul fraternitatii. Din acest motiv, comportamentul politistilor trebuie sa fie in stransa

concordanta cu principiile ce stau la baza relatiilor interumane, precum egalitatea, impartialitatea si nediscriminarea, integritatea morala si respectul. Astfel, indiferent de natura relatiilor in care este implicat, politistul trebuie sa se comporte civilizat si sa dea dovada de amabilitate si solicitudine, adoptand o atitudine politicoasa si ferma. B. CUPRINS 1. Comportamentul politistului in familie Fara indoiala, modernitatea si conditia urbana au generat noi forme de violenta in familie, si au provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor indivizilor. Conform legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie 1, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material. In viata privata a politistului, conflictele datorate frustrarilor pot genera contexte nefericite in care violenta devine un comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind invatat de copii si reprodus ca modalitate esentiala, frecventa si fireasca de comportament interpersonal. In zilele noastre, familia este mult discutata, cercetatorii din stiintele sociale acceptand ideea schimbarii structurii si valorilor ei, ca si a degradarii climatului de securitate si refugiu cu care este familia asociata in mod traditional. In viata personala a politistului, echilibrul familial poate fi perturbat de numerosi factori legati de manifestarile negative din comunitate, cu care acesta intra in contact la serviciu. Pe acest fundal apare neincrederea in persoanele apropiate, precum sotia, copiii, pietenii, vecinii, si totodata teama ca acele intentii raufacatoare intalnite peste zi s-ar putea regasi si la membrii familiei. Totodata, insecuritatea se regaseste si in standardele mai ridicate impuse in educatia copiilor, astfel incat dezvoltarea personalitatii acestora are de suferit, prin prisma autoritatii si regulilor impuse. Principiile rigide provin din teama si neincrederea politistului, din dorinta lui de a promova propriul model, unicul dupa care poate fi educat copilul, singura reteta pe care o cunoaste. De multe ori, prima dorinta a politistului este aceea de a exercita o putere. Dand curs acestei dorinte inconstiente, politistul poate influenta negativ relatia cu copilul, deoarece va cauta sa-l mentina intr-o situatie de dependenta, de subordonare neconditionata. Pentru aceasta, politistul poate recurge la diferite modalitati de coercitie, descurajand astfel formarea unei personalitati autonome, independente. Prin urmare, in familie se acumuleaza tensiuni, frustrari, ce determina comportamente agresive si ostilitati intre membrii acesteia. Spre exemplu, din dorinta politistului de a promova propriul model, intr-un sistem de educatie rigid si impregnat de scheme, copilul creste cu teama de a nu gresi, de a nu se ridica la inaltimea asteptarilor, ceea ce ii diminueaza increderea in sine si capacitatea de a lua initiativa, acesta dezvoltandu-si o personalitate introvertita, caracterizata de timiditate. Pe de alta parte, copilul poate deveni rebel, agresiv, cu o personalitate de tip opozitionist, ca forma de protest si un refuz in a accepta mediul rigid si regulile care ii sunt impuse. Toate aceste standarde, la care se adauga frustrarile politistului acumulate in timpul zilei la serviciu si acasa, pot genera probleme care ii afecteaza profund pe copii, precum: violenta intrafamiliala, consumul de alcool, abuzul, neglijenta, si importante carente educationale lipsa de dialog, de afectiune, exagerare sau inconstanta in cerintele formulate fata de copil (treceri de la o extrema la alta, de la o permisivitate exagerata la restrictii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sanctionare a copilului pe motiv ca bataia este rupta din rai.

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003

Relatia de autoritate influenteaza si tipul de comunicare in familie. De cele mai multe ori apare pericolul unei comunicari lateralizate, adica politistul este cel care emite si care monopolizeaza comunicarea, iar sotia si copiii raman doar un receptor pasiv, opiniile lor fiind prea putin luate in considerare. Nevoia de expresie si de comunicare este o nevoie fundamentala a oricarui individ, iar familia e un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antreneaza inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive. Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica este foarte scazut. In raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma primitiva. Cel care domina se bucura de o judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta, iar femeia supusa. Din aceste considerente, politistul va trebui sa se abtina de la orice forma de violenta domestica, intrucat limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup social cu existenta privata, este guvernata de valorile, normele si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inoculate copiilor. Regulile morale pe care individul le achizitioneaza in familie in primul rand, si care fac parte din procesul numit nasterea psihica a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate. Kant cristaliza conditiile necesare unei existente implinite si armonioase ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima. 2. Comportamentul politistului in societate Omul nu traieste singur, izolat, el a devenit om atunci cand, pentru a exista, a fost nevoit sa intre in relatii cu altii. El comunica cu semenii sai, isi confrunta cu ei ideile, se dezvolta impreuna cu altii, intr-un cuvant: traieste intr-o colectivitate sociala careia nu-i este indiferent modul de comportare al fiecarui individ in parte. Deci, singura lui posibilitate de convietuire in societate este conditionata de respectarea normelor si principiilor etice si morale care guverneaza respectiva societate. A respecta aceste norme inseamna, practic, a raspunde asteptarilor si cerintelor colectivitatii in care traieste. Insa, si acestea trebuie dezvoltate si imbogatite prin educatie, invatatura si permanenta instruire. Cu atat mai mult, politistul , care este considerat protectorul ordinii publice si totodata un model de conduita pentru ceilalti, trebuie sa aiba mereu o atitudine de integrare in societate si de respectare a normelor acesteia, dand dovada de sinceritate, amabilitate, solicitudine si respect pentru cei din jur. Activitatea politiei constituie serviciul public specializat, care se realizeaza in interesul persoanei si comunitatii, precum si in sprijinul institutiilor statului 2. Respectul unui politist fata de cetateni se manifesta atat prin utilizarea regulilor de politete moderata (fara familiarisme), cat si prin evitarea oricarei manifestari discriminatorii, legate de rasa, nationalitate,origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere, varsta, origine sau statut social. Comunitatea asteapta de la politist un comportament exemplar, adecvat profesiei sale si respectand el insusi normele legale (nu trebuie sa stationeze cu vehiculul de serviciu in locuri care incomodeaza circulatia in afara cazurilor de interventie etc.) si nefolosind in mod abuziv prerogativele functiei sale (folosirea girofarului fara motiv legitim etc.). Politistul trebuie sa fie perceput, in primul rand, ca protector al comunitatii si al cetateanului. Este esential ca acesta sa fie un bun comunicator si mediator al conflictelor, cu o
2

Art.3, alin (2) din H.G.R. nr. 991 din 25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etica si deontologie al politistului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 7 septembrie 2005

autoritate personala construita si recunoscuta de opinia publica. De asemenea, politistul trebuie sa constientizeze, in toate imprejurarile, faptul ca este platit din bani publici si se afla in serviciul cetatenilor, situatie ce impune un comportament adecvat in toate imprejurarile. Indiferent de tinuta, fie ea e serviciu sau civil, acesta trebuie sa incurajeze in societate respectarea legii, sa sustina si sa implementeze masurile care sa impiedice manifestarea infractionalitatii. Politistul trebuie sa fie disponibil si sa intervina oricand ia cunostinta despre atingerea adusa vreuneia dintre valorile aparate de lege, indiferent de situatie si de momentul constatarii acesteia; el trebuie sa aiba capacitatea de a asculta si de a rezolva problemele celor aflati in dificultate, ori de a indruma catre alte autoritati cazurile care se situeaza in afara competentei ori atributiilor sale. Astfel, chiar si in viata privata, politistul trebuie sa reactioneze atunci cand siguranta cetatenilor este amenintata in spatiul public, fiindca intotdeauna este mai bine sa previi raul decat sa repari ulterior daunele provocate de acesta. De cele mai multe ori, politistul este tratat de catre cetatenii obisnuiti in mod diferit, in sensul ca ii sunt pretinse asteptari ridicate in ceea ce priveste comportamentul moral si codul de onoare. Luand permanent contact cu diverse persoane victime, martori, infractori, jurnalisti etc., putem spune ca politistul munceste in vazul tuturor, si se afla deci mereu in atentia publicului. Este asadar nevoie ca politistul sa fie politicos, calm, hotarat, rabdator, conciliant si mai presus de toate, integru, mai ales in viata personala. Aceasta ultima valoare, integritatea, este o valoare fundamentala care se bucura de o atentie deosebita din partea cetatenilor si a autoritatilor, constituind o masura a succesului si bunei functionari a politiei. De aceea, orice incalcare a acestei valori in societate, orice comportament al politistilor care trece dincolo de granitele legilor (pe care de fapt trebuie sa le aplice si sa le apere), aduce atingere credibilitatii politiei, atat in plan intern, cat si in plan extern, intrucat actiunile politistilor sunt vazute in orice imprejurare, ca indicatori de comportament a intregii organizatii. De aceea, devierile comportamentale ale membrilor politiei coruptia, folosirea excesiva a fortei, traficul de droguri, consumul abuziv de alcool si starile de ebrietate, abuzul etc., sunt vazute ca actiuni colective cu efecte devastatoare asupra imaginii intregii organizatii, ducand la scaderea increderii cetatenilor si a autoritatilor in politie. Astfel, politistul trebuie sa fie constient ca activitatea lui se afla sub atenta observare a publicului. Acesta este perceput ca fiinta generatoare de atitudini, care poate face bine sau rau, poate aproba sau dezaproba anumite situatii si, din aceste cauze, poate fi cautat sau evitat. Pe langa integritate, politistul trebuie sa manifeste sociabilitate in relatiile cu ceilalti, precum si politete, ca materializare in comportamentul si atitudinile lui, a unui nivel de cultura si civilizatie corespunzator (asa cum spunea La Bruyre, politetea, chiar daca nu inspira intotdeauna bunatate, echitate, toleranta, recunostinta, produce cel putin aparenta tuturor acestora si face pe om sa para in afara asa cum ar trebui sa fie inauntru 3). Totodata, anumite insusiri caracteriale cum sunt: modestia, curajul si fermitatea, spiritul de intrajutorare, omenia, buna-cuviinta si altele de acest fel, trebuie sa se regaseasca in trasaturile de personalitate ale acestuia. Nu trebuie uitat din vedere faptul ca in viata personala, politistul nu trebuie sa se izoleze de prieteni, ba dimpotriva, este normal ca acesta sa participe la serate, petreceri si alte activitati sociale. Totusi, fiecare actiune a lui in comunitate are consecinte semnificative in perceptia opiniei publice, motiv pentru care este recomandat ca politistul sa nu frecventeze in mod regulat localuri, baruri care nu functioneaza in conformitate cu legea sau unde se desfasoara afaceri ilegale. Mai mult decat atat, politistul trebuie sa isi selecteze prietenii cu atentie, astfel incat, prin contactele cu acestia, reputatia si activitatea lui sa nu ii fie compromise.

Constantin Tarsolea, Politia si societatea Perspective socio-umane, Editura Eclipse, Buzau, 1998, p. 118;

C. CONCLUZII In opinia mea, principiile morale impun o anumita conduita, un cod de viata si de convietuire. Respectarea acestora ar trebui sa determine un comportament adecvat al politistului in raport cu el insusi si cu ceilalti, iar respectul trebuie sa porneasca mai intai de la el insusi. Astfel, respectarea codurilor, a regulilor care definesc un grup sau o natiune, in special de catre politist, este prima conditie pentru functionarea in bune reguli a respectivului grup. Pornind de la proverbul Ca sa fii respectat, trebuie sa te respecti pe tine insuti, trebuie sa respecti principiile, consider ca repectul de sine al unui politist porneste de la o privire aruncata spre interior, spre o imagine a propriului eu si transferata spre celalalt. Este normal sa avem asteptari de la ceilalti, abia dupa ce suntem multumiti cu noi insine, si cu propriul nostru comportament. In al doilea rand, prin comportamentul sau, un politist trebuie sa ofere celor din jur aceeasi consideratie pe care o are pentru propriile fapte, inseamna a-l repecta pe celalalt pentru ceea ce este. Daca iti doresti sa mentii un echilibru intre membrii grupului, a familiei sau a societatii in ansamblul ei, atunci nu poti incalca regulile pe criterii pur subiective. De exemplu, daca un politist, care se ghideaza dupa principiul egalitatii, al impartialitatii si al nediscriminarii, va ignora o incalcare a legii comisa de o cunostinta, acesta nu va mai avea aceeasi credibilitate in fata opiniei publice, fapt care va determina inevitabil scaderea prestigiului organelor de politie, in ansamblul lor. Este asadar nevoie sa reflectam asupra faptelor noastre, si sa fim obiectivi fata de ceilalti, si fata de noi insine. Totodata, cred ca familia este cadrul in care politistul se redescopera pe sine, refugiul dupa contactul cu faptele antisociale intalnite la serviciu, constituindu-se in ancora care ii ofera suportul moral, atat de necesar unei vieti echilibrate. Din acest motiv, politistul trebuie sa contribuie la mentinerea armoniei familiale, incercand sa se detaseze de problemele si frustrarile acumulate la serviciu. Bunatatea, respectul, sinceritatea si iubirea dintre soti sunt valori ce trebuie mentinute in familie, indiferent de obstacolele si impedimentele provenite ca urmare a contactului cu diverse categorii de persoane. Politistul trebuie asadar sa evite violenta domestica sub orice forma, intrucat aparitia ei in relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul nu-mi place cum ti-ai aranjat parul sau nu-mi place cum te-ai imbracat va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare negativa a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, consider ca aici apare deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii. Existenta si nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrat, de catre cel care domina, fapt care duce la dezechilibre in familie. In concluzie, politistul are datoria de a manifesta un comportament adecvat atat in viata familiala, cat si in cea sociala. El trebuie sa lupte impotriva practicilor antisociale, sa dovedeasca stapanire de sine in orice situatie, sa isi formeze si poate cel mai important, sa isi mentina o imagine care sa ii faca cinste in lume.

D. BIBLIOGRAFIE
1. Art. 1, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, O.N.U., 1948 2. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie 3. Art.3, alin (2) din H.G.R. nr. 991 din 25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etica si deontologie al politistului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 7 septembrie 2005 4. Constantin Tarolea, Politia i societatea Perspective socio-umane, Editura Eclipse, Buzau, 1998, p. 118 5