CONFERINTA EIRP 2012 Aplicarea acordurilor economice romano-germane inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial Politica economica

a Romaniei in perioada imediat anterioara izbucnirii celui de al doilea razboi mondial va fi influentata de evolutia situatiei internationale ce a determinat acordarea unei atentii sporite sectorului militar, reorientarii comertului exterior in conditiile disparitiei unor piete traditionale sau al ingreunarii transporturilor. La sfarsitul celei de a doua decade a perioadei interbelice societatea romaneasca se caracteriza deja prin existent a numeroase tensiuni sociale, economice si politice care se suprapuneau peste un context politic si economic international aproximativ la fel de dificil.Cu o trasatura predominant agrar-industriala economia romaneasca reprezenta doar un mic procent din economia mondiala, totusi, anumite sectoare se evidentiau in mod deosebit: De pilda, in 1937 industria si mineritul produceau mai mult de o treime din venitul national in timp ce agricultura si silvicultura reprezentau deja aproximativ 55% din venitul national1. De asemenea, actiunile regimului de la Bucuresti se vor concretiza in cresterea interventiei statului prin cooordonarea activitatii industriale si comenzi masive facute seectorului productiv, achizitionarea unor mari cantitati de cereale, anagajarea de imprumuturi pe piata interna, dirijarea controlului exterior si monitorizarea circulatiei valutare2. Drept rezultat al intalnirilor dintre regele Carol al-II-lea si cancelarul Germaniei Adolf Hitler, acordul economic romano-german din 23 martie 1939 a urmarit intarirea raporturilor economice dintre Romania si Germania, in contextul schimbarilor profunde care afectau Europa si anticipau declansarea celui de al doilea razboi mondial. Intensificarea schimburilor comerciale dintre cele doua state se considera ca va contribui la detensionarea situatiei politico-economice dintre cele doua tari, un acord economic deopotriva avantajos fiind solutia optima, ambii leaderi ai celor doua tari convenind din start asupra acestui lucru3. Adaptarea economiei noastre la nevoile Berlinului nu corespundea insa intereselor economice si politice ale statului roman iar punerea in practica a unui asemenea acord se va dovedi si mai paguboasa pentru Romania. Trebuie precizat inca de la inceput, faptul ca, relatiile economice dintre cele doua tari inregistrasera aproape permanent un ritm de crestere constant( cu exceptia perioadei 1924-1929), Germania situandu-se deja in topul preferintelor firmelor romanesti atat in domeniu exporturilor cat mai ales in cel al importurilor fata de statele considerate de preferinta, parteneri traditionali sau vecini. Pentru a intari acesta asertiune amintim existent acordurilor economice temporare dintre cele doua state incheiate in perioada crizei economice, mai exact in anii 1930 si 1931si care reglementau cantitatile de produse si taxele vamale pe care cele doua economii trebuiau sa le suporte reciproc.4 Cele doua acorduri economice sunt confirmate de statistici si intarite de
1 2

N.N.Constantinescu, Istoria economica a Romaniei, Editura Economica, Bucuresti, Vol II, p42 Ioan Scurtu, Istoria Romaniei in anii 1918- 1940, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p 178. 3 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol i marealul Antonescu. Relaiile germano-romne (1938-1944), Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, p26 4 C-tin Buchet, Romania si Republica de la Weimar, 1919-193 , Editura All, Bucuresti, p 47

realitatile economice ale acestei perioade. Astfel, dupa consumarea crizei economice din 19291933, ponderea exporturilor romanesti conferea statului german o cota absolut onorabila de 22,7% din totalul exporturilor romanesti in strainatate in medie pentru perioada 1935-1939. Contrar tutror asteptarilor, statisticile arata ca, ceilalti parteneri importanti ai Romaniei se situau deja la o distanta considerabila fata de Germania dupa cum urmeaza: Anglia 11,5%, Italia 8,9%, Austria 6,4% Grecia 4,6%.5 Importurile ilustreaza si ele aproximativ aceleasi preferinte ale firmelor romanesti pentru aceiasi perioada, si anume: Germania 25%, Cehoslovacia 15,6%, Austria 9,6%, Anglia8,55%, Franta 7,6%, Italia6,1%, SUA4%, Belgia3,6%, Egipt 3,5%, etc 6. In anul 1935 se incheie un alt accord economic, mult mai consistent, intre cele doua parti ca urmare a presiunilor economice exprimate de cel de Al Treile Reich la adresa marfurilor romanesti. Sunt stabilite cote parti in privinta produselor ce trebuiau livrate de ambele parti acordul inscriind-use in dorinta reciproca de extindere a raporturilor economice bilaterale7. Negocierile dintre partea romana si germana au debutat in 12 februarie 1939 insa reprezentantii celor doua parti nu au reusit sa convina asupra unui acord, pretentiile delegatiei germane fiind exagerate, in opinia partii romane. Partea germana a solicitat, odata cu debutul discutiilor cresterea ponderiii investitiilor germane in industria petrolifera romaneasca, furnizarea unor cantitati importante de produse petroliere, marirea cotei schimbului comercial dintre cele doua tari, reevaluarea cursului leului in raport cu marca germane, participarea Reichului la modernizarea agriculturii romanesti, etc, fapt ce ar fi asigurat Germaniei o proeminenta influenta aasupra economiei romanesti.8 Odata cu invadarea Cehoslovaciei de catre Germania nazista si ruperea Acordului de la Munchen situatia internationala s-a deteriorat si, dupa discutii agitate, la 23 martie 1939 se semneaza Tratatul economic romano-german. Semnarea acordului reprezenta o concesie politica major pe care statul roman este obligat sa o faca in schimbul garantarii teritoriului9. Eficienta acordului in privinta cresterii volumului livrarilor de petrol catre Germania este edificatoare: in anul 1940 447 000 tone, 1940 1,196.000 tone iar in 1941 se ajunge la 2.314.000. Alte produse livrate cu precadere partii germane erau cerealele, grau,porumb,vite cornuted, porci, oua etc10. Desi concesiile facute Germaniei vor da posibilitatea acesteia sa controleze economia romaneasca ulterior, autoritatile romane vor incerca sa tergiverseze aplicarea acestuia fara prea mare succes. In scopul protejarii economiei romanesti autoritatile de la Bucuresti vor initia si semna acorduri economice oarecum similare cu adversarii politici ai Germaniei, Anglia si Franta pentru a contrabalansa efectele acordului economic din 23 martie 1939.11 Eforturile sustinute pentru cresterea volumului schimburilor comerciale cu cele doua puteri garante nu vor reusi sa se materializeze decat int-o mica masura datorita deteriorarii accentuate a relatiilor
5

Maria Muresan, Dumitru Muresan, Istoria Economiei, Editura Economica, Editia a-II-a, Bucuresti, 2003, p332. Alti parteneri importanti ai statului roman erau Franta, Belgia, Polonia, Olanda si S.U.A. 6 Maria Muresan, Dumitru Muresan, op cit, p332 7 C-tin Buchet, op cit, p 55 8 Aurica Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucuresti, 1996, p 39 9 Aurica Simion, op cit p 39 10 Andreas Hillgruber, op cit, p 49 11 Ioan Scurtu, op cit, p179

internationale si declansarii ostilitatilor militare de catre Germania in septembrie 1939. Consecintele directe ale semnarii acordului economic romano-german se vor reflecta in cresterea ponderii Germaniei in comertul exterior al Romaniei inca de la inceput. Astfel, fata de anul 1938 cand ponderea Germaniei reprezenta 36,6% din importuri si doar 26,5% din exporturi in anul 1940 importurile din Germania reprezentau deja 50,9% din total in timp ce exporturile vor creste la 43,6% din total12. Tratatul asupra promovarii raporturilor economice intre Regatul Romaniei si Reich-ul German, publicat in Monitorul Oficial din 2 iunie 1939, reglementa schimburile economice romano-germane dupa cum urmeaza13: 1. In vederea colaborarii dintre partile contractante va fi intocmit, ca o completare a actualei reglementari a schimburilor economice romano-germane, un plan economic pe mai multi ani (pe 5 ani conform intereselor economice ale Germaniei, n.n S. Gheorghe) care va mentine ca principiu de baza echilibrarea raporturilor economice reciproce. Conform prevederilor stipulate in tratat, drept o prioritate, urma a se tine cont de cerintele de import ale economiei germane si ulterior de posibilitatile de dezvoltare ale economiei romane. In privinta posibilitatilor de crestere a productiei industriale si agricole autohtone sau despre necesitatile schimburilor economice ale Romaniei cu alte state tratatul in cauza le preciza ca fiind complementare. Generos in prevederi, care, teoretic stimulau cresterea si dezvoltarea economica a Romaniei, acordul atribuia competentele institutiilor abilitate sa-l aduca la indeplinire si anume comisiunile guvernamentale stabilite prin articolul 32 al Tratatului de stabilire, comert, si navigatie din 23 martie 1935 dintre Guvernul Regal al Romaniei si Reich-ul German.14 2. Ambele guverne se obligau reciproc, conform prevederilor articolelor 2 si 3 din tratat, sa asigure sprijinul tuturor organizatiilor si firmelor care efectuau activitati de comert si sa acorde autorizatiile necesare executarii proiectelor economice in cauza, conform legii. Prezentul tratat urma a fi ratificat de cele doua parti in termen de o luna si, mai important, urma a fi aplicat provizoriu de catre cele doua parti chiar inainte de ratificarea acestuia. 3. In privinta platilor ce trebuiesc efectuate de cele Romania si Germania acestea urmau a fi reglementate de dispozitiile generale ale acordului de plati romano-german, aflat deja in vigoare la acea data. Modalitatile de plata dintre cele doua parti reprezinta o componenta esentiala a respectivului tratat, deoarece ele vor sta la amplificarea carentelor acestuia contribuind implicit si la acumularea de datorii ale Germaniei Naziste fata de Regatul Romaniei. Fara indoiala ca ritmul si cuantumul acestor sume vor reprezenta un motiv de disputa, in plus, intre cele doua parti si, mai cu seama, de discutii si polemici intre conducatorii celor doua tari cu prilejul repetatelor intalniri la nivel inalt ce vor avea loc in timpul razboiului15. Accentuarea dependentei economice a Romaniei fata de Germania se va realize cu prilejul incheierii unui nou acord de plati dintre cele doua state in 4 decembrie 1940. Potrivit
12 13

Nicolae Ciachir, Marile Puteri si Romania (1857-1947), Editura Albatros, Bucuresti, p 233 Ioan Scurtu, Gheorghe Z. Ionescu, Eufrosina Popescu, Doina Smarcea, Istoria Romaniei intre 1918-1944, Culegere de Documente, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p 401-403. 14 Ioan Scurtu, Gheorghe Z. Ionescu, Eufrosina Popescu, Doina Smarcea, op cit, p 334 15 Andreas Hillgruber, op cit, p 130

acestuia erau responsabile de efectuarea platilor Casa germane de compensatii, Din Berlin, pentru sumele pe care importatorii germane le datorau pentru marfurile livrate de Romania si Banca Nationala a Romaniei pentru sumele datorate de importatorii romani pentru marfurile cumparate din Germania. In mod evident Germania achizitiona mult mai multe produse din Romania decat invers astfel ca intarzierile vor oblige statul roman sa plateasca el marfurile exportate pe piata germana fapt ce va contribui la accelerarea inflatiei, la generalizarea lipsei unor produse necesare economiei romanesti16. Evolutia ulterioara a raporturilor romano- germane, sau mai exact a economiei romanesti se doreste a fi in mod exagerat conditionata de prevederile tratatului din 1939. Fara a se nega importanta tratatului respectiv consideram ca trebuia avute in vedere si modificarea spectrului politic odata cu derularea ostilitatilor din timpul celui de al doilea razboi mondial. Consideram, de asemenea, ca realitatile economice constituiau deja o premise fundamentala pentru cresterea volumului schimburilor comerciale dintre cele doua state Germania reprezentand deja un partener de top in relatiile economice externe ale Romaniei fapt demonstrat de statisticile economice.17 Totusi, Germania si celelate state ale Axei vor reusi sa isi asigure cu usurinta pozitia de monopol in domeniul exporturilor Romaniei, procentul in anul 1941 fiind de 95,16%, in anul 1942 de 93,6%, in anul 1943 de 95,85 si in anul 1944 pana la 23 august de 98,77%. Este recunoscut faptul ca timidele incercari de a intretine relatii si cu statele neutre vor fi paralizate de partea germane care va refuza in mod constant admiterea tranzitului marfurilor romanesti spre aceste state ajungandu-se pana la amenintarea partii romane cu un veritabil razboi economic, prin instituirea unei blocade economice la adresa Romaniei18. O prima si pertinenta analiza a prevederilor acordului economic romano-german a fost facuta, chiar acel moment, de ilustrul economist roman, Virgil Madgearu. Prevederi precum dezvoltarea sectoarelor emergent agriculturii, a exploatarii padurilor, livrarile partii germane de utilaje si tehnologii in industria miniera si petroliera constituiau in opinia cercetatorului roman ca se incadreaza complet in linia de miscare a evolutiei normale a economiei romanesti19. Desi nu este de acord cu caracterul vag al unor prevederi precum colaborarea pe teren industrial, economistul roman anticipa ca este normal sa se prevada ca Germania va tinde spre intarirea gradului de complementaritate a economiei romanesti fata de economia ei, ceea ce va implica unele devieri si limitari ale procesului de industrializare care.... sunt in acord cu interesele vitale ale unei normale dezvoltari ale economiei romanesti20. Previziunile economistilor si ale autoritatilor romane vor fi depasite adata cu punerea in practica a tratatului economic dintre cele doua parti. Prin diferite mijloace precum, obligarea Romaniei de a livra Germaniei produse la preturile antebelice sau cele agreate de partea germane,inferioare cu mult celor mondiale, prin cresterea continua a preturilor marfurilor
16 17

N.N.Constantinescu, op cit, p 67 Apud Maria Muresan, Dumitru Muresan, op cit, passim. 18 N.N.Constantinescu, op cit, p 62 19 V. Madgearu, Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995, p 284-286 20 V Madgearu, op cit, p 285

germane livrate Romaniei, fata de alti parteneri ai Germaniei lucru recunoscut chiar autoritatile germane. Schimburile neechivalente si agravarea neechivalentei vor constitui unul din principalele mijloace de indatorare a Romaniei fata de cel de Al Treilea Reich. O alta modalitate o va constitui ridicarea arbitrara a cursului marcii fata de leu si sistemul de plati intre cele doua state. Pagube importante vor fi inregistrate de partea romana si datorita obligatiei intretinerii trupelor germane din Romania, in domeniul transporturilor datorita deservirii acestora in primul rand de armata germana, si datorita neplatei taxelor si impozitelor datorate statului roman, etc, pierderile totale ale Romaniei de pe urma schimburilor comerciale cu Germania atingand pana la 23 august 1944 cuantumul de cca 62.459.579.694 lei sau la peste 446.000.000 dolari S.U.A. la cursul din 1938.21 Consideram ca acest raport absolut defavorabil partii romane nu se datoreaza exclusiv acordului economic romano-german, asa cum multi analisti ai problemei sunt de parere, dimpotriva el s-a dorit a consitui doar un mijloc prin care Germania urma sa isi atinga propriile interese eceonomice si politice dar care, asa cum s-a demonstrat, in practica, fiind considerat chiar de catre partea germana desuet, cadrul schimburilor economice romano-germane depasind cu mult prevederile acestuia.

21

N.N.Constantinescu, op cit, p 68