P. 1
Debitul de Apa

Debitul de Apa

|Views: 1,067|Likes:
Published by Dragos Enache

More info:

Published by: Dragos Enache on Nov 14, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/03/2014

pdf

text

original

www.referat.

ro

Debitul de apa
Debitul de apa sau debitul lichid este parametrul hidrologic cel mai utilizat pentru a exprima scurgerea sistemelor fluviatile. El reprezinta cantitatea de apa care se scurge prin sectiunea active a unui rau in unitatea de timp. Se noteaza simbolic cu litera ”Q”, si are ca unitati de masura m³/s sau l/s. Determinarea debitelor lichide ale raurilor se poate realize prin metode indirecte sau directe, in functie de precizia dorita, de caracteristicile scurgerii, de mijloacele tehnice. Metodele indirecte presupun determinarea mai intai a unor elemente hidraulice si de dinamica (suprafata sectiunii, raza hidraulica, viteza apei, panta apei) ce vor fi introduce in formule. Metodele directe permit determinarea debitului cu ajutorul unor dispozitive si instalatii speciale, in functie de care se disting: metoda volumetrica, metoda chimica, metoda deversorilor hidrometrici. Dintre metodele indirecte, cea mai utilizata este sectiune-viteza, bazata pe relatia care exista intre debitul de apa (Q), suprafata sectiunii( ) si viteza medie a apei in sectiune (Vm): Q= x Vm. Determinarea debitului de apa (Q) prin metoda sectiune-viteza cu ajutorul moristii hidrometrice se realizeaza determinand vitezele apei in unul sau mai multe puncte dintrun numar de verticale fixe, iar pe baza acestora se calculeaza vitezele medii ale verticalelor respective. Cunoscand vitezele medii ale verticalelor stabilite, devitul de apa dintr-o sectiune poate fi calculate prin mai multe metode si anume: metoda analitica, metoda grafomecanica, metoda grafoanalitica si metoda izotahelor. Metode directe de determinare a debitului de apa: metoda volumetrica, metoda chimica, metoda deversorilor hidrometrici si a canalelor calibrate. Determinarea debitului de apa cu ajutorul cheii limnimetrice constituie una din metodele de baza a obtinerii indirecte a debitelor, utilizate in activitatea hidrologica. Principiul metodei consta in stabilirea unei relatii intre nivelul apei si debit. Aceasta relatie poarta numele de cheie limnimetrica si poate fi exprimata grafic (curba nivel-debit), sub forma tabelara sau analitic(expresie matematica). 1. Curba nivel-debit ilustreaza grafic legatura dintre nivelul (µ) si debitul apei (Q) intr-o sectiune: Q=f(µ). Debitul de apa pentru un nivel cunoscut se determina citind pe cheia limnimetrica valoarea lui Q corespunzatoare nivelului respectiv.

In natura exista numeroase situatii in care patul albiei este instabil, iar scurgerea apei este influentata din cauza producerii viiturilor, a fenomenelor de remuu, prezentei formatiunilor de gheata sau a vegetatiei. In asemena cazuri, cheia limnimetrica nu se mai prezinta sub forma unei curbe unice cu concavitatea spre axa debitelor, ci poate prezenta bucle si ramuri, variabile pentru perioade scurte de timp. 2. Cheia limnimetrica tabelara se realizeaza pe baza curbei Q= f(µ) si permite determinarea rap. debitelor pe baza cunoasterii nivelurilor. Determinarea debitelor cu ajutorul cheii tabelare se realizeaza citind in table valoarea lui Q corespunzatoare nivelului dorit. Debitele determinate prin diferite metode sta la baza prelucrarilor care sa permita valorificarea lor pentru diverse scopuri. Principalele aspecte ale prelucrarii debitelor constau in: determiarea debitelor caracteristice, a debitelor cu anumite frecvente si durate, a debitelor cu diferite asigurari precum si in realizarea de reprezentari grafice. In determinarea debitelor caracteristice, o etapa importanta o reprezinta cea a calcularii debitelor zilnice. Principala metoda utilizata in acest scop este cea a cheii limnimetrice. Pe baza debitelor zilnice si a celor masurate se stabilesc si analizeaza debitele caracteristice din timpul unui an sau pentru o perioada multianuala. Dintre acestea, cele mai representative sunt: debitele caracteristice lunare (debitul mediu lunar, maxim si minim lunar), debite caracteristice anuale (debitul mediu annual, maxim si minim anual), debite caracteristice multianuale (debitul maxim maximorum, minim minimorum mediu multianual sau debitul modul, debitul de etiaj).

Masurarea nivelului apei raurilor
Nivelul apei raului este unul dintre cei mai importanti parametric hidrologici. El reprezinta pozitia suprafetei libere a apei fata de un plan orizontal fix de raportare. In vederea efectuarii masuratorilor asupra nivelului apei raului, posturile hidrometrice dispun de dispozitive si instalatii speciale, precum: mirele hidrometrice, limnigrafele, telelimnimetrele si telelimnigrafele. Mirele hidrometrice au cea mai larga raspandire deoarece nu sunt costisitoare si permit determinarea cu usurinta a nivelurilor. Sunt instalatii ce includ, de regula, o placa de mira si un support pe care aceasta se fixeaza. Pentru inregistrarea nivelurilor extreme ale apei (minime sau maxime) se utilizeaza instalatii de mira speciale cum sunt cutia marior sau cutia Bllzniak si mirele cu zimti sau cu flotori, in cazul carora nivelul maxim sau minim este indicat de pozitia in care se blocheaza flotorul. Limnigrafele sunt instalatii pentru masurat nivelul apei mai complexe, ce se folosesc pentru raurile la care sunt necesare informatii mai detaliate si mai precise asupra regimului de variatie a nivelurilor apei.

Telelimnimetrele si telelimnigrafele sunt aparate speciale, de inregistrare automata si transmitere la distanta a informatiilor privind oscilatiile nivelului apei raului. Transmiterea automata se poate face continuu sau cand sunt solicitate datele. Statia de receptie primeste informatiile fie sub forma de impulsuri electrice care trebuiesc masurate si convertite in cifre (in cazul telelimnimetrelor), fie sub forma de diagrama de variatie in timp a nivelurilor (in cazul telelimnigrafelor). In scopul perfectionarii metodologiei de masurare a nivelului apei raurilor, au fost concepute noi tehnici si dispozitive, utilizate in prezent in unele tari ale Europei Occidentale si S.U.A., atat in reteaua de posturi hidrometrice, cat si in determinarile expeditionare. Aceste noi tehnici pot fi grupate in doua categorii: masuratori hidrostatice si masuratori fara contact cu apa. Masuratorile hidrostatice au ca principiu determinarea presiunii exercitate de inaltimea coloanei de apa asupra unui captor de presiune. Ca dispozitive utilizate in acest tip de masuratori se inscriu captorii de presiune si limnigraful cu bule de aer. Masuratorile fara contact cu apa constau in emiterea de smnale radar sau de ultrasunete cu ajutorul unor dispozitive speciale amplasate in puncte fixe, la o anumita distanta deasupra nivelului apei. Principiul de masurare consta in determinarea timpului in care semnalele emise de aparate si reflectate de oglinda apei parcurg distanta de la emitator la receptor. In functie de tipul de semnal utilizat, masuratorile fara contact cu apa se pot efectua prin dispozitive sau cu dispozitive cu ultrasunete.

Determinarea vitezei curentului de apa
Miscarea apei raurilor este un fenomen complex. Viteza de deplasare a apei raurilor este foarte variabila, fiind influentata de numerosi factori precum: forta gravitationala, cantitatea de apa care se scurge, de latimea si adancimile albiei, de panta acesteia, de rugozitatea patului. In cazul albiilor libere si simetrice, cvasirectilinii, viteza apei creste de la maluri spre mijlocul apei si de la fund spre suprafata. In albiile asimetrice, cu maluri convexe si concave vectorii de viteza cresc spre malul cu adancimea cea mai mare . In situatia in care apa raului este acoperita cu un pod de gheata, vectorii de viteza cresc de la baza podului de gheata spre mijlocul curentului de apa, aceasta datorita frecarii moleculelor de apa de suprafata interioara a ghetii. Pe verticala, marimea vectorilor de viteza este diferita, in functie de adancimile apei, de panta talvegului si de prezenta sau absenta unor obstacole de pe patul albiei (praguri, bancuri nisipoase submerse, rugozitati, bolovani, etc.) O imagine generala despre repartitia vitezelor in sectiunea active a raului o dau izotahele sau liniile de egala viteza. Distributia izotahelor se obtine prin inscrierea in

profilul sectiunii active, a hidrografelor de la fiecare verticala de adancime si unirea punctelor cu aceeasi viteza a apei, obtinute prin interpolarea vitezelor masurate la diferite adancimi pe verticale. Viteza curentului de apa se determina cu dispozitive diferite, precum factorii (de suprafata, integratori), prajina hidrometrica, tubul hidromtric, bastonul lui Jens, morisca hidrometrica. In ultimii ani, in Europa Occidentala si S.U.A. s-au dezvoltat dispozitive si metodologii perfectionate de masurare a vitezei apei raurilor: metoda ADCP (bazata pe utilizarea energiei acustice), sondele electromagnetice, aparatele acustice. Dispozitivul cel mai larg raspandit si utlizat pentru masurarea vitezei curentului de apa este morisca hidrometrica. Ea permite determinarea cu destula precizie a vitezei punctuale a apei la diferite adancimi. Morisca hidrometrica poate fi confectionata din metal sau material plastic si este alcatuita din trei parti principale: elicea (rotorul), corpul si coada (sau ampenajul). Masurarea vitezei apei cu morisca hidrometrica sta la baza calcularii debitului lichid al unui rau prin metoda sectiune-viteza. Viteza curentului de apa se determina in puncte situate la diferite adancimi, intr-o serie de verticale fixe (alese dintre verticalele de sondaj) situate in profilul sectiunii de masurare, numite verticale de viteza. Numarul verticalelor se stabileste in functie de latimea raului. Pe fiecare verticala, viteza se masoara in unul sau mai multe puncte la adancimi standard, in functie de adancimea apei (h), de diametrul elicei, de existenta formatiunilor de inghet.

Analizele fizico-chimice ale apei
Apa este cel mai obisnuit solvent pentru majoritatea substantelor organice si anorganice, de aceea apele naturale contin in disolutie cantitati apreciabile de saruri, acizi si alkali (baze). Apa naturala contine impuritati dispersate sub forma de particule de natura minerala si organica in suspensie (coloidala sau gravitationala) si dizolvate. Compozitia chimica a apei se determina prin analize chimice calitative si cantitative. Adevarata forma sub care se gasesc diferitele substante dizolvate in apa nu se cunoaste, deoarece pentru efectuare analizelor se folosesc reactivi, sau se utilizeaza cultura, care produc transformari, ceea ce se poate afirma cu siguranta, este ca in apa se gasesc metale si metaloizi, precum si compusi ai lor cu oxigenul, sub forma de ioni. In buletinele de analiza chimica a apei, cantitatea de substante dizolvate se exprima in gf/dm³= ( ); in majoritatea cazurilor este suficienta urmarirea si dizolvarea numai unor anumite substante aflate in apa, sub forma de caracteristice generale: reziduul fix, reactia apei, duritatea, substantele organice.

Cunoasterea in detaliu a problemelor legate de calitatea apei raurilor nu face obiectul cursului de hidraulica si hidrologie. Aici se atrage numai atentia asupra necesitatii cunoasterii de catre constructorii hidrotehnici si a acestor caracteristici ale apei care sunt utile, atat pentru alegerea unor materiale de constructie, pentru stabilirea procedeelor de tratare a apei, in cazul utilizarii ei pentru alimentarea cu apa a populatiei, sau pentru satisfacerea nevoilor tehnologice ale industriei si agriculturii. De asemenea, cunoasterea mai precisa a careacteristicilor calitative ale apei din rauri si lacuri, in corelatie cu elementele hidrologice, face obiectul problemelor de protectie a apelor naturale impotriva poluarii lor de catre apele uzate, descarcate din canalizarile centrlor populate si ale industriilor. Proprietati fizice ale apelor subterane Proprietatile fizice si organoleptice ale apelor subternae studiate in cadrul cercetarilor hidrogeologice sunt: temperature, tranparenta, culoarea, misorsul, gustul, conductibilitatea electrica si radioactivitatea. Temperatura variaza in functie de conditiile termodinamice ale regiunii in care are loc circulatia apelor subterane, de la 0˚ C , in regiunile cu zapezi persistente, la 100 ˚ C in regiunile vulcanice sau cu gheizeri si intre 5-20˚ C in conditiile climatice ale latitudinilor medii. Tranparenta este in functie de cantitatea de substante minerale dizolvate si de prezenta sau lipsa unor substante organice. Ea se exprima prin procente de turbiditate si se considera egala cu 100%, cand are aceeasi valoare cu etalonul care consta din 100 mg pulbere de creta de diatomee la litru de apa. Culoarea depinde de compozitia chimica a substantelor minerale dizolvate si de prezenta unor compusi organici. In prezenta substantelor chimice, apa are culoare galbuie pana la brun deschis, prezenta unor cantitati mare de saruri acide de fier in apa dau o culoare verde-galbuie. Apele din turbarii au o culoare bruna. Mirosul lipseste in mod obisnuit. In cazul apelor stagnante poate fi de hidrogen sulfurat sau, in puturi captusite cu lemn de putreziciune. Conductibilitatea electrica este proprietatea apelor subterane pentru a fi bune conducatoare de electricitate. Apa obisnuita conduce suficient de bine curentul electric datorita continutului de saruri dizolvate. Valoarea conductibilitatii creste odata cu cantitatea sarurilor dizolvate. Unitatea de masura a conductibilatii specifice este cm Pentru apa pura, conductibilitatea specifica este de 4·10 ( ), iar pentru apa obisnuita poate varia de la 33·10 la 1,3 ( ). Radioactivitatea este conditionata de prezenta unor emanatii de radius au toriu. Majoritatea apelor subterane au o anumita radioactivitate, care ramane aproape invariabila in decursul timpului.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->