Ca functie vitala a organismelor vii, respiratia reprezinta ansamblul fenomenelor fizice, chimie si biologice prin care se asigura schimburile

de gaze intre organism si mediu, necesare proceselor de oxidative tisulara. Consumul de O2 si eliminarea de CO2 reprezinta o functie comuna tuturor fiintelor vii. Actul complex al respiratiei se realizeaza in trei etape: pulmonara, sanguine si tisulara, cu participarea cailor aeriene si plamanilor si a pompei cardiace. Ramificatiile celor doua sisteme de pompare se apropie la nivelul parenchimului pulmonare, aerul si sangele fiind separare doar de membrane alveolo-capilara. La realizarea transportului gazelor respiratorii in organism participa doua categorii de procese fizice, convective si de difuziune. Procesele convective asigura deplasarea moleculelor de gaz la distante relative mari , pe cale aeriana-ventilatorie si apoi sanguina. Procesele de difuziune asigura tansferul in teritoriul limitat pulmonar si tisular al O2 si CO2, inauntru si in afara sistemului circulator inchis. In timp ce respiratia pulmonara asigura schimbul de gaze dintre organism si mediu inconjurator la nivel pulmonar, functia respiratorie a sangelui realizeaza transportul in dublu sens al acestora pe care sanguine, in vederea utilizarii O2 la nivel celular si indepartarii CO2 rezultat din combustiile tisulare. Respiratia Pulmonara Respiratia pulmonara (Externa) ca prima etapa a respiratie se realizeaza in doua faze: una mecanica , ventilatorie si una fizico- chimica, reprezentata de schimburile gazoase alveolocapilare. Componenta mecanica realizeaza improspatarea aerului de la nivelul suprafetei alveolare de schimb, ca urmare a diferentelor de presiune dintre aerul atmosferic si cel pulmonar, create de distensia si retractia ritmica a cutiei toractice.Variatiile presiunii intratoracice determina intrarea sau iesiirea aerului din plamani, dupa cum tesutul fibro-elastic pulmonar s-a dilatat sau s-a retractat in timpul unui cilcu respirator reprezentat de inspire si expir. Componenta mecanica( ventilatorie) este intregita de schimbul de gaze intre aerul alveolar si sangele venos capilar dependent de integritatea membranelor alveolo-capilare si eficienta legilor fizice ale difuziunii celor doua gaze respiratorii. Particularitati morfo-functionala ale aparatului respirator Ca organ fibro-elastic dilatabil in cavitatea toracica variabila in inspire si in expir, plamanul se comporta ca un container elastic pasiv, capabil sa-si modifice volumul sub influenta cresterii sau reducerii diametrelor sale in timpul respiratiei . Predominata tesutului elastic face ca, sub influenta presiuniii negative intrapleurale, parenchimul pulmonar sa urmeze miscarile cutiei toracice, determinand modificari ale volumului si presiunilor intrapulmonare, insotire de deplasarea in sens dublu a aerului atmosferic in caile respiratorii.

Sistemul respirator are doi poli: - polul pulmonar, unde are loc respiratia externa - polul tisular, unde au loc, de pe o parte, schimbul de gaze respiratorii sange-tesut prin intermediul lichidului interstitial, iar pe de alta parte, respiratia interna celulara ( utilizarea O2 si generarea CO2 de catre celule).

La nivelul polului pulmonar se disting: a) O zona de conducere, care este nealveolizata( nu contine alveole), astfel nu participa la schimburile gazoase. In acest sector are loc un transfer de masa convecctiv, in care regimul de curgere esre proportional cu diametrul conductei la puterea a 4-a; b) O zona respiratorie, alveolizata, care este sediul hematozei pulmonare. Aceasta zona corespunde acinilor pulmonary care cuprind trei generatii de bronhiole respiratorii partial alveolizate, canale alvelare si scaci alveolari complet alveolizati. Transferul se face prin difuziune. De asemenea, prin aceeasi metoda se pot imparti si vasele : - Vasele zonei de conducere ( vase extraalveolare), cu un sistem de curgere rapida ( artere, arteriole, venule, vene) - Vasele zonei alveolare ( precapilare, capilare) cu viteza de circulatie foarte lenta, favoriand schimburile gazoase. Plamanul este sediul procesului de ventilatie pulmonara. Functia sa se realizeaza datorita legaturilor morfo-functionale cu toracele, justificand notiunea de sistem toraco-pulmonar folosita in mecanica respiratorie, dar se poate realiza si prin sistemul de conducte care constituie arborele bronsic si serveste transportului de gaze. Plamanul contine si sediul sectorului de schimb respiratoe, reprezentat de bariera alveolocapilara. Greutatea acestui organ variaza intre 0.8 1 kg, dintre care aproape jumatate este asigurata de sanga. 20% din masa pulmonara este reprezentata de tesut nealveolizat, irigat prin arterele bronsice, iar 30% de tesut alveolizat irigat prin arterele pulmonare. Structura functionala a plamanului Plamanul, in ansamblu, contine mai mult de 30 de varietati de celule, o proportie insemnata revenind tunicii mucosae. Mucoasa are particularitati structural si functionale in functie de sectorul pe care il tapeteaza. La nivelul traheei si bronhiilor mari, epiteliul este pseudostratificat cilindric ciliat, format din mai multe tipuri de celule: - Celule ciliate, reprezentatn fiecare circa 250 de cili la polul apical;

Celule caliciforme, secretoare de mucus. Numarul lor creste in cauzul unor agresiuni toxice sau virale; - Celule cu marginea in perie, bogate in ribozomi liberi, implicate in resorbtia unei cantitati de mucus si in unele procese secretorii; - Celule bazale cu rol in regenerare - celule neuro-ectodermice, cu continut bogat in granule secretoare de hormone locali de tip aminic, polipeptidic si lipidic. La suprafata epiteliului se deschid canelele glandelor mucosae care se extind in profuzime pana la stratul muscular. Corionul, situat subepitelial, contine numeroase limfocite, mastocite, o retea fibroelastica cu dispozitie longitudinala si capilare de 2-3 ori mai mucoase, comparative cu reteaua alveolara. Bronhiolele respiratorii si canalele alveolare constituie un teritoriu de tranzitie spre alveole. Epoteliul este de tip cubic, iar intre celulele epiteliale apar intercalate capilarele subepiteliale. Unitatea functionala a plamanului este acinul pulmonar format din structurile ce incep la nivelul bronhiolei respiratorii. La acest nivel, epiteliul cubic devine turtit si lipsit de cili. Alveolele pulmonare au pereti subtiri, constituiti dintr-o retea de capilare sanguine anastomozate, inglobate intr-o retea de reticulina si un invelis epithelial format din doua tipuri de celule: - pneumocite de tip I (membranoase), celule mici, pavimentoase, in numar redus; - pneumocite de tip II (granulare), celule mare, rotunde sau cuboidale, mult mai numeroase, bogate in corpi densi secretati de surfactant pulmonar antiatelectazic. Alveolele alaturate comunica prin mici orificii numite pori alveolari. Lobulii si acinii au o retea de fibre elastic si colagene in stransa legatura cu structurile bronsiolare si arteriale, care constituie un continuu elastic, astfel incat fiecare cale aerifera si fiecare vas sunt legate elastic cu structurile vecine. Structura puternic implicate in functia respiratorie a plamanului este membrane alveolo=capilara, adaptata functiei de schimb gazos prin procese fizico-chimice de simpla difuziune. Aceasta constituie o bariera aer-sange, formata din membrane bazilara aleveolara si membrane bazilara capilara si endoteliu capilar, separate doar de spariul interstitial. La exterior, plamanii sunt acoperiti de foita viscerala a seroasei pleurale, care impreuna cu cea parietala formeaza spatial pleural, cu presiune negative, indinspensabil proceselor de ventilatie pulmonara.

Vasculariatia Plamanului Plamanul este un organ de vascularizatie dubla, nutritive asigurata de vasele bronsice apartinand circulatiei sistemice cu regim de presiune inalta si functioanala, realizata de circulatia pulmonara sau mica circulatie, cu regim de presiune joasa. A. Vascularizatia nutritiva Vasele bronsice asigura vascularizatia bronhiilor si a vaselor mari pulmonare, a speturilor fibroase, a pleurei viscerale si parietale mediastinale . Ramurile arteriale sunt satelite bronhiilor si merg pana la bronhiolele terminale, dar nu ajung pana la zona alveolizata. Reteaua capilara care se formeaza din arteriolele bronsice se continua cu doua plexuri venoase: submucos si peribronsic, Cele doua plexuri realizeaza, prin comunicarile dintre ele, numeroase anastomoze veno-venoase. Drenajul venos al plexului peribronsic se face sper vena azigos in partea dreapta si in hemiazigos si intercostala superioara pentru partea stanga. Plexul submucos efectueaza dreanjul in cea mai mare parte in venele pulmonare, explicand infiltratia cu sange venos al sangelui care ajunge in atriul stang. Cantitatea de sange venos care patrunde in atriul stang este de numai 1-2% din debitul cardiac, datorita faptului ca debitul sanguine pulmonary este mult mai mare fata de cel bronsic. In unele circumstante patologice, cand circulatia pulomonara este obsturata sau distrusa, intre cele doua sisteme circulatorii se dezvolta numeroase anastomose anormale, astfel incat circulatia bronsica preia o parte din reteaua arterial pulmonara. In aceste conditii, debitul arterial bronsic poate creste, atingand valori pana la 5-20% din debitul ventriculului stang. Circulatia pulmonara neadaptata valorilor tensionale crescute din teritoriul bronsic poate fi sediul unor hemoragii grave. B. Vascularizatia functionala Circulatia pulmonara sau mica circulatie, este formata dintr-un sistem arterial pulmonary, care cuprinde artera pulmonara si ramurile sale divizionare pana la capilarele pulmonare si un sistem venos pulmonar, care constituie circulatia de retur spre inima stanga. Vasele circulatiei pulmonare au o serie de particularitati morfologice. Vasele arteriale pulmonare se impart in: artere elastic (diametrul mai mare de 1 mm) , artere musculare (diametrul intre 100 m 1 mm) si arteriale ( diametrul cuprins intre 10-100 m), ce se continua cu vasele precapilare, al caror diametru este curprins intre 20-40 m. Arterele elastic se intend pe o distanta de aproximativ 20 cm, ceea ce reprezinta 90% din distanta care separa valvulele pulmonare de patul capilar. Regimul presional din sectorul circulatiei pulmonare esre de aproape 6 ori mai scazut comparative ca cel din circulatia sistemica.

In peretele arterelor pulmonare fibrele sunt dispuse circular, concentric, dand un aspect de masa amorfa. Fibrele musculare care se gasesc la acest nivel se insera in spiral ape fibrele elastic. Numarul lor este foarte redus, astfel in artera pulmonara si ramurile ei principale numarul esre de 20-30, in timp ce in arterele cu calibru de 1 mm sunt in jur de 3-4. Rolul lor este in mularea pe continutul sanguin. Alaturi de fibrele elastic si musculare se gasesc collagen si substanta fundamentala bogata in heretopolizaharide acide. Volumul de sange care se gaseste in circulatia pulmonara variaza in functie de sectorul vascular. Astfel, arterele elastic cuprind aproximativ 120 ml de sange reprezentand 80% din volumul total al circulatiei pulmonare. Arterele musculare au un perete subtire,care reprezinta, in stare de relazare aproximatic 3-6% din valoarea diametrului extern. In timpul contractiei , diametrul extern se reduce cu aproape 20%, iar suprafata lumenului , micsorandu-se cu 65%, conduce la o crestere de aproape 8 ori a rezistentei la scurgere. Arterele pulmonare se intend pe o distanta de numai 2 mm, reprezentand 1% din distanta care separa valvulele pulmonare de patul capilar. Suprafata lor totala de sectiune este de 25-40 cm2 si volumul de sange pe care il contin este foarte redus, de numai 3 ml. Viteza de circulatie este mica, scazand de la 1 la 0,2 cm/s , ajungand la valori aproape 20 de ori mai reduse in sectorul capilar, favorizand astfel schimburile gazoase. Sectorul arteriolelor pulmonare de tip muscular este un sistem de rezistenta mare si capacitate scazuta, caracterizat printr-un volum scazut de sange, suprafata de sectiune mare, cu numeroase bifrcatii. Aceasta zona este sediul rezistentelor la curgere si al controlului vasomotricitatii pulmonare. Capilarele pulmonare formeaza o retea densa si regimul lor functional nu este conditionat si controlat de prezenta unor sfinctere ca acelea care se gasesc in circulatia sistemica. Presiunile in circulatia pulmonara. Vasele pulmonare functioneaza la un nivel de joasa presiune, conditionata de presiunea mica pe care o dezvolta ventriculul drept in timpul sistolei, de rezistenta mica pe care o opune aceasta la curgerea sangelui. La fiecare sistola, presiunea in artera pulmonara si ramurile ei principale atinge rapid valoarea de 20-25 mmHg. Presiunea din venele pulmonare este de aproximativ 4-5 mmHg, apropiata ca valoarea cu cea inregistrata in atriul stang. Venele pulmonare sunt inextensibile; rolul lor fiziologic consta in reglarea persiunii sangelui care se deplaseaza din patul capilar pulmonar spre atriul stang. Vasomotricitatea circulatiei pulmonare. Vasomotricitatea sectorului vascular pulmonar detine un rol important in reglarea schimburilor gazoase, prin adaptarea perfuziei la ventilatie si mentinerea constanta a concentratiei sanguine a gazelor respiratorii. Stimului principali sunt O2 si H+. Celulele musculare netede din peretii vasculari au proprietatile generale ale musculaturii netede si anume: dimensiuni reduse, reticul endoplasmatic putin dezvoltat, capacitate mare de a sintetiza elastina, fribra elastic si colagen. Miozina are o activitatea ATPazica scazuta, contractia fiind lenta, prelungita.

Inervatia Plamanului Plamanul poseda o invervatie vegetativa, implicate in bronhomotricitate, in activitatea secretorie a elementelor epiteliale bronho-pulmonare si in vasomotricitatea circulatiei pulmonare. Prezenta inervatiei simpatico-parasimpatice de la nivelul epiteliului si musculaturii bronsice va fi prezentata ulterior, la reglarea nervoasa a bronhomotricitatii. Vasele pulmonare prezinta atat baroreceptori( receptori de intindere), cat si fibre nervoase vegetative aferente si eferente. Receptorii sunt situati atat la baza celor doua artere pulmonare, cat si la locul lor de bifurcatie. Functia receptorilor este de a detecta variatiile volemice locale si de a determina reactii reflexe similar celor declansate de la nivelul zonelor reflexogene ale arterelor sistemice. Stimularea baroreceptoare sau chemoreceptoare a sinusului carotidian este urmata de reactii vasomotorii pulmonare. Vasele pulmonare reactioneaza prin variatii mari de volum la modificari mici vasomotorii. Caile eferente simpatico-parasimpatice prezinta o densitate mai redusa la nivelul vaselor mici,pentru ca sa dispara in cazul celor cu diametrul sub 3 mm. In afara fibrelor simpatico vasoconstrictoare, vasele pulmonare contin si filete nervoase simpatico vasodilatatoare ce intregeste efectele caii parasimpatice colinergice. Caile aferente sunt reprezentate de terminatii sensitive vagale de la nivelul parenchimului si vaselor pulmonare.

Ventilatia pulmonara. Ventilatia pulmonara , ca proces dinamic ciclic de introducere si expulzie a aerului din caile respiratorii, depinde de profunzimea fiecarei respiratii si de numarul acestora in unitatea de timp. Inspiratia contra in deplasarea aerului atmospheric in plamani si se realizeaza printr-un mecanism activ. In timpul inspirului, contractia muschilor inspirator creste diametrele: vertical, antero-posterior si transversal, alea cutiei toracice, determinand accentuarea presiunii negative( subatmosferice) pleurale, dublata de cresterea volumului toraco-pulmonar. Persiunea intrapleurala scade de la 4-6 mmHg, in repaus, la -10, -15 mmHg, in timpul inspirului putand atinge valoarea de -50,-60 mmHg in inspirul profund. Ca organ fibro-elastic dilatabil in cavitatea toracica inchisa, plamanul urmeaza miscarile cutiei toracice, prezentand variatii de presiune si volum in acelasi sens cu ale cutiei toracice. Datorita cresterii presiunii negative si volumului toraco-pulmonar, aerul atmosferic se deplaseaza in inspire spre teritoriul de schimb alveolo-capilar. In expir, revenirea pasiva (relaxarea) a muschilor inspiratori, intregita de contractia musculaturii expiratorii, reduce diametrele cutiei toracice, cu consecinte presionale si volumetrice inverse celor din timpul inspirului. Presiunea negatica intratoracica scade progresiv, ajungand sa depaseasca valoarea presiunii atmosferice cu 6 8 mmHg in conditii de repaus, la expirul fortat, presiunea intratoracica pozitiva poate creste pana la + 6- mmHg. Presiunea coloanei de aer din plamani, desi prezinta valori mai mici , variaza in timpul ciclului respirator in acelasi sens cu variatii presiunii toracice si pleurale. Viteza de deplasare a aerului in timpul inspiratiei este de 20-30 cm/s in portiunea initiala a cailor respiratorii. Ea scade progresiv la nivelul cailor respiratorii inferioare, ajungand la valoarea de 0 in alveola. In expir, viteza de deplasare a aerului expirat este mult mai mare, atingand +60, +80 mmHg in expirul fortat. Variatiile presiunii toraco-pulmonare din timpul ciclului respirator mobilizeaza convectic volume de aer varabile intre aerul atmospheric si aerul alveolar. Din volumul de aer inspirit in conditii normale de repaus, doar 2/3 ajung pana la nivel alveolar. Aprozimativ 1/3 din fractia de aer inspirata nu participa la schimburile gazoase pulmonare astfel ramane la spatial mort anatomic al cailor respiratorii superiaoare. Aceasta inseamna ca la nivelul alveolelor vor ajunge numai 350 ml de aer proasta din cei 500 ml inspirati, la care se adauga 150 ml aer alveolar neinspirat, present in spatial mort din timpul expiratiei precedente. Desi scade eficienta ventilatiei alveolare, spatiul mort impiedica variatiile mari ale concentratiei si presiunii partiale ale gazelor respiratorii, participa la incalzirea si umidifierea aerului inspirit si asigura un raport constant al aportului de O2 si eliminarii de CO2. La nivel alveolo-capilar, nu toate alveolele sunt egal ventilate sau perfuzate. Raportul normal, de 0,8, dintre ventilatie si perfuzie se modifica in numeroase circumstante fiziologice su patologice. In pozitie orto-statica exista alveole din zona apicala a plamanului putin sau deloc perfuzate. Numarul aveolelor neprefuzate creste daca se reduce debitul cardiac sau daca scade

presiunea in artera pulmonara. In sectorul neprefuzat al plamanului, aerul alveolo-capilar nu are loc. Acesta este spatial mort alveolar fiziologic sau pathologic, reprezentat de volumul de aer din teritoriul alveolo-capilar neperfuzat. Volume si capacitati pulmonare. In timpul unui ciclu respirator linistit, examenul spirografic pune in evidenta patrunderea in plamnai a unui volum de aproximativ 500 ml aer, urmata de eliminarea aceluiasi volum in expir. Acesta poarta numele de aer curent sau colum respirator curent. Volumul curent (VC) este fractia de aer ventilate in conditii de repaus, cu participarea exclusive a muschilor inspiratori. Deplasarea acestui volum de aer presupune trecerea sitemului toraco-pulmonar din pozitia expiratorie de repaus in pozitia inspiratorie de repaus, cu revenire la pozitia initiala.Din volumul aerului curent numai 2/3 ( aproximativ 350 ml) ajung in teritoriul de schimb alveolar, restul de 1/3 (150 ml) ramane la nivelul spatiunui mort anatomic din caile respiratorii. Printr-un inspir profund mai poate fi introdusa in plamani o cantitate suplimentara de aer, numit aer complementar sau volum inspirator de rezerva. Volumul inspirator de rezerva (VIR) este volumul de aer patruns in plamani in timpul efectului inspirator maxim. Valoarea sa normala variaza in limitele a 1500 2000 ml aer. Impreuna cu volumul curent formeaza capacitatea inspiratorie (CI). Aceasta reprezinta volumul de aer ce poate fi introdus in plamani in timpul inspirului normal maxim dupa un expip de repaus. Printr-un expir fortat se indeparteaza din plamani o noua fractie de aer, in afara celei de repaus. Aceasta reprezinta aerul de rezerva sau volumul expirator de rezerva. Volumul expirator de rezerva (VER) este fractia de aer expulzata din plamani in momentul trecerii de la pozitia expiratorie de repaus la un expir maxim si are valoarea normala medie de 1200 ml. Insumarea celor trei fractii astfel ventilate reprezinta capacitatea vitala. Capacitatea vitala (CV) este molumul maxim de aer ce poate fi ventilat prin plamani in timpul unei respiratii de maxima amplitudine, repectiv dupa un inspire profund urmat de un expir fortat. Valoarea medie a capacitatii vitale normale este de 3500-3800 ml , cu variatii importante in functie de varsta, sex, effort, stari patologice etc. Pentru a obtine valoarea reala a capacitatii vitale este necesara corectia BTPS, in functie de temperature, presiune si saturatie cu vapori de apa. Cand capacitatea vitala nu poate fi determinate spirografic sau gazometric, se recurge la calculul theoretic al acesteia, in functie de talie, varsta si greutate. Volumul de aer care ramane in plamani dupa o expiratie fortata se numeste volum residual (VR). El este introdus in plamani la nastere, odata cu prima respiratie. Gasindu-se la nivelul zonei de schimb gazos alveolar, indeplindeste rol tampon intre fractiile ventilate si teritoriul alveolo-capilat. Prezenta sa in cantitate de 1200 1300 ml in sectorul alveolar poate fi pusa in evidenta cu ajutorul heliului. Volumul residual impiedica variatiile bruste ale

concentratiei si presiunilor partiale ale O2 si CO2, asigurand caracterul continuu al schimburilor gazoase alveolo-capilare. Impreuna cu aerul de rezerva (VER), volumul residual formeaza aerul alveolar total sau capacitatea reziduala functionala (CRF), cu valoarea medie de 2500 - 2800 ml. Capacitatea pulmonara totala (CPT) reprezinta suma celor 4 fractii de aer ventilate si anume: volumul curent, volumul inspirator de rezerva, volumul expirator de rezerva si volumul rezidual. Coeficientul de ventilatie este de 10-12%. Valoarea lui se afla impartind cele 2/3 alea volumului curent (350 ml) la capacitatea vitala ( 3500 3800 ml). Cu fiecare respiratie se innoieste a 7-a parte din aerul alveolar total, care resprezinta capacitate reziduala functionala. Raportarea volumelor ventilate la unitatea de timp perminte determinarea debitelor respiratorii. Debitul respirator (DR) este produsul dintre volumul curent (500 ml) si frecventa repiratiilor pe minut (14-16 respiratii). Denumit si debit ventilator, are o valoare medie de 6-8 l pe minut in conditii de repaus la adult. In functie de intensitatea si durata efortului, debitul respirator poate creste pana la 30 40 l/min sau chiar mai mult. Debitul ventilator maxim (DVM) poate atinge valori mult mai mari, de 120 130 l/min. Valoarea sa se calculeaza in functie de volumul de aer ventilat cu frecventa si amplitudine maxima timp de 10 15 secunde, raportat la 1 minut, pentru a se evita tulburarile produse de alcaloza. Volumul expirator maxim pe secunda (VEMS) se obtine in timpul unui expir fortat maxim, dupa un inspire profund. Volumul de aer expirat in prima secunda reprezinta aproximativ 70 80 & din valoarea capacitatii vitale, respective 2800 3000 ml. Depinzand de capacitatea vitala, forta musculara si permeabilitatea cailor respiratorii, volumul expirator maxim pe secunda ofera indicatii utile asupra functiei ventilatorii pulmonare. Raportul dintre volumul expirator maxim pe secunda ( VEMS) si capacitatea vitala (CV) poarta numele de indice Tiffeneau sau indice de permeabilitate bronsica, cu valoarea subunitara de 0.7 0.8. Determinarea acestor volume si debite ventilatorii ofera indicatii valoroase asupra randamentului respirator si a eventualelor tulburari de ventilatie. Referitor la randamentul respirator, primeirea intregii cantitati de aer alveolar se realizeaza in conditii normale in aproximativ 1 minut. In tulburarile ventilatorii de timp obstructiv, de exemplu astm bronsic, scade capacitatea vitala si indicele de permeabilitatea bronsica ( indice Tiffeneau) in timp ce volumul rezidual creste peste 35%. In tulburarile de tip restrictiv, de exemplu fibroze pulmonare, scade atat capacitatea vitala cat si volumul rezidual. In afara disfunctiilor ventilatorii de tip obstructiv, restrictive sau mixt, variatii ale volumelor si debitelor ventilatorii apar in functie de varsta, de starea de veghe-somn, repausactivitate, temperature, presiune barometrica etc.