Era un pod pe Nistru Este ora 4 dimineata.Mai sunt inca patru ore pana la micul dejun.

.M-am trezit din pricina unui cosmar.Deoarece nu mai am somn,incep pregatirile pentru drum.In Republica drumurile sunt originale,cu gropi,cu hopuri,peticite si raspeticite pe alocuri,dar e bine ca inca mai exista.Dar despre ce drum e vorba ?Acela care duce dincolo de pod,peste Nistru.Care pod ? Asta e o alta poveste care incepe asa:A fost odata ca niciodata un pod pe Nistru Povestea lui o veti afla indata Iata si Nistrul,panglica argintie,inebunitor de serpuitoare.La o margine de pod stau 3 militari plictisiti de moarte si mentin pacea: unul moldovean,altul rus,altul din Armata Republicii Autonome Transnistrene.Sunt Fortele de Mentinere a Pacii,instalate in zona de la incetarea conflictului in 1992 si care urmeaza a fi inlocuite cu comandouri ucrainene.Nu cer acte,nu intreaba nimic.Pe alaturi,fara graba,trec oameni,copii pe biciclete,autobuze,rutiere,un card de gaste etc.Mare minunatie,caci pana acum un an nimeni nu putea trece pe aici fara acte de identitate. O fotografie,inca una si inca una.Mai intai TAB-ul,apoi cei trei soldati si pichetul de paza.La bariera,teava masinii blindate luceste sinistru in soare,indicand cu promptitudine Estul.Oare ce-o mai fi insemnand si directia tevii ? La jumatatea podului peste Nistru se poate vedea un dzot,adica un parapet de fier ruginit.Pe ici,pe colo,imprejurul orificiilor de tragere,table groasa a fost sfartecata de rachetele Alazan si de gloantele trase din TAB-uri.Inauntru fusesera aruncate cutii goale,hartii,sticle sparte,carpe putrede,imbibate in sange etc.-pe scurt,toata mizeria razboiului.Pe tablite cu vopseaua scorojita era scris pe ruseste: Stai,trag!. Primaria din Cosnita.Secretariat,sala de sedinte,contabilitatea,biroul primarului.Pe peretele din fund,care n-a mai fost demult varuit,este prins in pioneze un steag tricolor cu stema Moldovei.Pe doua rafturi se odihnesc singurele carti din incapere.Titlurile de pe copertile lor verzi indica tratate de drept sovietic silvic,agricol,commercial etc.Aproximativ 30 de volume. Primarul din Cosnita se numeste Ciubotea Tudor.Inainte fusese presedintele sovietului satesc,da amus m-or poreclit primar.DE asemenea colhozul din sat a devenit agroferma.Intr-o latura a primariei se afla biroul de politie al capitanului Vasiliev.Usa e blocata de un lacat ruginit,mare cat o varza.In sala de sedinte e atat de cald incat conversatia abia se taraste.Se vorbeste despre razboi.Incerc sa intervievez un politestfost combatant-dar acesta cedeaza nervos,izbucnind in lacrimi.Nu-l slabesc insa cu intrebarile,iar ochii sai albastrii,nemaipomenit de vii si luminosi,pandesc in dreapta si in stanga.

Crede in Dumnezeu,daca n-ar exista,n-ar fi iesit teferi din razboi.Ce-a facut el in mijlocul gloantelor ? Ochii I se inlacrimeaza brusc,vocea I se stinge si cu un gest tipic taranilor necajiti,isi duce cu mana greoaie la ochi un colt al mansetei camasii.Ofteaza des si incearca sa-si vina in fire,dar nu reuseste,Isi cere scuze si tasneste pe usa afara.Pe cand iesea,i-am privit fata,o fata trista si arsa de soare care pare sa ascuda ceva. Primarul se hotaraste sa continue in locul lui evocarea acelor momente.In conflict au murit 17 barbati din cosnita si Cocieri (un sat alaturat) dintre care 12 pe pozitii.Fara acestia Chisinaul n-ar fi avut acces peste Nistru.Luptele s-au terminat.Discutiile despre acele vremuri au devenit obositoare si provoaca doar suferinta.Am simtit un gol in stomac atunci cand barbatul care i-a inchis ochii camaradului sau ciuruit de gloante si care ar fi putut muri si el acolo se scuza ca plange in fata mea,o studenta din Bucuresti. Pe ulitele satului lumea isi vede de treburile ei.Pe Strada Pacii mosnegii se itesc curiosi pe la porti,copiii merg cu vacile la pascut.Doar noi mergem sa vedem c rucile cu inscriptii chirilice.Mormintele sunt ingrijite si cinstite cum se cuvine,ca si cimitirul satului Cocieri,unde crucile albe din calcar moale dara rezistent sunt inscriptionate cu chirilice,cu latinite,in ruseste sau romaneste.Un intreg manual de istorie de la 1812 si pana azi.Iar pentru a fi parca in contrast,felinarele hidrocentralei de la Dubasari sunt pecetluite temeinic cu stele rosii.Turnate din fonta si atarnate sus,langa becurile ruginite,daca vor cadea,se vor putea vedea si stele verzi. Ma opresc o clipa si in fata ochilor mi se perinda imagini care de-a lungul timpului au ilustrat in mintea mea eroismul.Ostasi marsaluind mandri,steaguri falfaind,tancuri eliberatoare.Insa in drum spre Cosnita n-am intalnit decat un TABMa grabesc sa-i ajung din urma pe ceilalti,caci atunci cand esti in excursie,e mai bine sa te tii de grup Maria Stancan,scurta povestire (de fapt reportaj al luteraturii de frontiera,acea literatura aflata intre genurile si speciile jurnalistice si literatura propriu-zisa) distinsa in 2002 la Festivalul-concurs de poezie si proza scurta Magda Isanos-Eusebiu Camilar cu premiul pentru proza scurta Haralambie Mihaescu si cu premiile revistelor Miscarea literara-Bistrita-Nasaud si Hyperion-Botosani