Libertatea ca problema Chestiunea libertatii e in general obsedanta pentru umanitate.

Ceea ce inseamna libertate pentru unii este exact opusul pentru altii.Pentru a-si define libertatea personala omul necesita o instant conceptuala,rationalizabila sau transcendenta ori de ambele feluri.Omul se intreaba in ce scop e liber.Acestia sunt determinant fundamentali de care omul nu poate scapa.Definirea gesturilor e cautata cand apare o constrangere.Atunci apare si nevoia de libertate.Segmentul libertatii poate fi definit pe cale senzoriala,prin absenta.Intr-un mediu care nu prezinta constrangeri,problema libertatii fata de ceva se pune foarte rar.Apoi apare scopul.In ce scop esti liber ? Iti trebuie o tinta.Minima posiblitate de a percepe libertatea ca pe o problema deschisa e aceea de a o interpreta ca pe o functie vectoriala.Libertatea nu poate fi nicicand definite avand radacini in absolut,ci doar in raporturi foarte precise.Constrangerea e momentul declansator si tinta spre care ne indraptam.Omul revoltei isi duce sistemul sau tip bulldozer pana azi cand Filosofia Absurdului afirma ca unica libertatea a omului e aceea de a constata ca omul nu e niciodata liber,ca lumea e absurd.Ori te sinucizi ori nu,pentru a incerca restabilirea ordinii in tine insuti (vezi Sisif).Sfarsitul mileniului tine de o acutizare a crizei acestui absurd.Nevoia de ordine e cu ata mai grava cu cat suntem mai dependent pana la disperare de anumite lucruri.Omul n-a invatat inca sa fie patrus de umilinta sansei noastre foarte relative de libertate ca sa inteleaga cat de responsabil si umilitor e faptul ca traieste intre determinari.Desigur,din cand in cand au loc anumite restructurari. Risipind libertatea pe nimicuri,omul contribuie la indesirea retelei de determinari.Nimicurile sunt mici conjuncture cu punct de plecare si tinte obscure.Libertatea trebuie adusa in noi insine.Nu pot exista libertati in conditiile in care oamenii nu sunt informati.Accesul liber la informative pentru formarea unei opinii reprezinta libertatea de informare.Libertatea ar putea fi inteleasa ca o echilibrare intre responsabilitatile si tintele omului 9responsabilitatile fata de sine insusi,precum si fata de ceilalti).Orice act al omului,bazat pe libertate,va genera si efecte secundare (renuntari). Cand se vorbeste despre libertate ca despre o competenta,I se confera o polaritate intre drepturi si responsabilitati in care unele le alimenteaza pe celelalte,raport care dinamiteaza existent noastra.Exercitiul libertatii umane in ideal ar trebui sa fie un echilibru intre binele primit sic el oferit.Omul va trai intotdeauna distanta si niciodata valoarea distantei.Rationament analog si in cazul apropierii.Nu exista libertate absoluta,caci fiecare dintre noi are nevoie unul de celalalt (intr-un fel sau altul).Oamenii sunt datori sa se respecte reciproc.Obligatia de a respecta drepturile

altora nu-i opreste omului dreptul de a-i apartine lui insusi,caci acesta e un drept de la Dumnezeu (altii spun ca de la natura). Stapanirea totala absoluta a unui om asupra altuia e contrara vointei divine (naturii),deoarece asimileaza omul unei brute si il degradeaza moral si psihic.Dar responsabilitatea raului e relative mijloacelor de a-l intelege.Tot relative e si culpabilitatea omului.Insa inegalitatea naturala a aptitudinilor plaseaza anumite rase umane sub dependent celor mai inteligente pentru a fi ridicate si nu pentru a fi abrutizate mai mult si a utiliza avantajul in scopul inrobirii.Libertatea absoluta ar putea aparea sub forma unei libertati fara limita de care se bucura gandirea omului.Libertatea e o gandire intima,care-i apartine omului ca toate celelalte ganduri.Omul nu are dreptul de a pune limite libertatii constiintei caci numai Dumnezeu are dreptul sa judece constiinta.Rezultatul limitarii acestei reprezinta constrangerea omului de a actiona altfel decat gandeste el.Intreaga credinta e respectabila cand e sincera si duce practice omul la bine. Reprimarea unor acte exterioare ale unei credinte,cand actele aduc un prejudiciu oarecare asupra altora nu inseamna un atentat la libertatea de contiinta,caci aceasta represiune lenta lasa credintei intreaga sa libertate.Deoarece omul are libertate de gandire,el o are sip e cea de actiune,chiar daca are vointa de a face un lucru.Fara liberal arbutru,el ar fi ca o masina.Predispozitiile instinctive pot sa-l solicite pentru anumite actiuni.Materia nu da functia finite.Functiile pot fi morale sau intelectuale.Daca omul are instinctual de a ucide,el poate ajunge faptas datorita vointei sale ori a altuia.Cel a carui inteligenta e perturbata dintr-o anumita cauza,nu e stapan pe gandirea sa,deci si libertatea ii va fi respinsa.La omul aflat in stare de salbaticie predomana mai mult instinctual.El aplica libertatea pentru necesitatile sale si aceasta libertate se dezvolta toto atat cat si inteligenta lui.Cu cat omul e mai luminat,cu atat e mai responsabil de actele sale. Fatalitate exista doar prin alegerea facuta de spirit inainte de a se reincarna.Pentru incercari morale si tentatii spiritual isi pastreaza liberal arbitru asupra binelui si raului.Vointa spiritului reincarnate nu are nivio ingradire privind rezistenta la ispite si ispitiri.Fatale sunt doar momentele nasterii si mortii de la care nu se poate sustrage nimeni.Nu tot ce apare in viata e predestinate.Deseori un eveniment e consecinta unui lucru faptuit prin libera vointa astfel incat,daca omul n-ar fi comis acel fapt,evenimentul ar fi fost un non-eveniment. Omul,prin vointa si actele sale,poate devia evenimentele,daca acest fapt poate fi cuprins in viata aleasa.Poate face bine,ceea ce reprezinta unul din scopurile principale

ale vietii.Poate inabusi raul,mai ales pe Acela care poate contribui la un rau si mai mare.Omul are intotdeauna latitudinea inainte de a comite o fapta,iar cel care delibereaza asupra unei fapte e mereu liber sa o faca ori nu.Nicio persoana nu e predestinate crimei,homosexualitatii,perversiunilor,sadismului etc. si toate crimele sau toate actele oarecare tin intotdeauna de vointa si liberal arbitru al omului.Oamenii confunda mereu evenimentele material ale vietii cu actele vietii morale.Fatalitatea sta in evenimentele material ale caror cause sunt independente de vointa oamenilor.Actele vietii morale emana intotdeauna de la omul insusi,mereu liber sa aleaga faptele.Pentru acte morale nu exista niciodata vreo fatalitate,in acest caz omul nefiind predestinate. Fatalitatea nu e absoluta.Daca omul ar intreprinde numai lucrurile in raport cu functiile sale,el ar avea numai reusite.Ceea ce-l coboara e amorul propriu si ambitia de a prelua o vocative pe care nu o are,in scopul de a-si satisfice diverse pasiuni si atunci esueaza.Oamenii fac traditiile sociale si daca se supun lor, o fac din proprie convingere,ceea ce reprezinta inca un act de liber arbitru si numai Dumnezeu va tine cont de sacrificial orgoliului lor. Omul are posibilitatea alegerii intre bine sir au,deci incercarea are ca effect testarea la rau si meritul rezistentei la acel rau.De aceea viitorul in general ii e infatisat omului doar ca un scop pe care el trebuie sa-l atinga prin eforturile sale,fara a cunoaste filiera prin care va trece.Cunoasterea tuturor incercarilor si intampinarilor din drumul sau ii va opri initiative si utilizarea liberului arbitru,el lasandu-se sa alunece pe panta fatalista a evenimentelor,fara exercitarea facultatilor sale.

Maria Stancan,eseu publicat in foaia volanta Ora natiunii,nr.1 iunie 2003