Sunteți pe pagina 1din 8

"Educaia este un proces al vieii i nu o pregtire pentru via.

Cred c coala trebuie s reprezinte viaa actual, viaa tot att de real i de vital pentru copil ca aceea pe care el o duce n familia sa, cu vecinii si, pe locurile li de joac." John Denvey. Educaia este o aciune social organizat. Ea se desfoar ntr-un cadru constituit pe baza unor tradiii ce s-au acumulat de-a lungul existenei sale. n categoria factorilor educaionali putem include toate elementele realitii sociale, n mod obinuit fiind enumerate coala, familia, instituiile cultural-educative extracolare, mass-media etc. Educaia este o aciune care se realizeaz n familie, n coal, dar i n societate. nvmntul romnesc actua

l se afl ntr-un efort de schimbare i de adaptare la cerinele societii democratice. Modernizarea i ridicarea calitii sale la nivelul standardelor educaionale europene, mereu rennoite, cer o examinare atent i actualizat n concordan cu evoluia sistemelor de nvmnt din celelalte ri europene. coala are rolul primordial n asigurarea educaiei copiilor. coala este instituia social creat n mod special pentru educarea tinerei generaii n concordan cu cerinele societii. n mod normal , susine Constantin Narly, schimbrile n organizaia colar se datoreaz anumitor tendine ce se manifest n contiina pedagogic general. Adevraii purttori ai acestor tendine sunt profesorii, elevii i pedagogia prin reprezentanii ei competeni. Ca instituie, coala se afl sub influena factorilor social-economici i politici, misiunea ei fiind aceea de a contribui hotrtor la realizarea idealului educativ impus de cerinele vieii sociale. Prin structur, obiective i coninut, educaia trebuie s rspund necontenit unor exigene ale evoluiei realitii naionale i internaionale. Eficiena actului educativ este dat de disponibilitile educaiei de adaptare i autoreglare faa de sfidrile tot mai numeroase spaiului social. Problematica lumii contemporane demonstreaz c soluiile cele mai eficiente pot fi descoperite printr-o viziune holistic n studierea mijloacelor eficiente de rezolvare a marilor probleme cu care se confrunt omenirea ( degradarea mediului, explozia demografice, proliferarea conflictelor ). Astfel au aprut noile educaii: educaia pentru pace , educaia ecologic, educaia pentru participare i democraie, etc. Educaia pentru i ntr-o Europ unit trebuie s cultive valori precum tolerana, respectul reciproc, credina n egalitatea sau complementarita-tea cultural, universaliznd eventualele diferene spirituale sau valori locale, n vederea unei bune comunicri sau convieuiri. Colaborarea ntre toi factorii educaionali , n primul rnd ntre coal i familie, este stringent. Familia i d copilului primele informaii despre lumea nconjurtoare, primele norme i reguli de conduit, dar i climatul socio-afectiv necesar satisfacerii trebuinelor i dorinelor sale. Factorii educatiei permanente sunt : 1.Factori institutionali scolariScoala de toate gradele este primul (si cel mai important) factor de educatie, si de educatie permanenta .Scoala trebuie sa asigure :- pregatirea pentru autoeducatie dupa absolvirea scolii ;- realizarea sistematica si organizata a educatiei permanente; 2. Factori institutionali peri si extrascolari -mass-media :-radio-tv , presa, teatrul-cinematograful, internetul-universitatile populare ;expozitii , muzee ;-simpozioane, sesiuni stiintifice,consfatuiri-cluburi-excursii 3. Factori generali- progresul social, revolutia stiintifico-tehnica, culturala.- schimbarile produse in activitatile socio-profesionale- setea de cunoastere a omului- necesitatea restructurarii educatiei si invatamantului in conformitate cu progresul social sitehnico-stiintific si cultural

Educatia permanenta Educatia permanenta reprezinta o directie importanta de evolutie a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, care urmareste valorificarea tuturor dimensiunilor si diformelor educatiei proiectate si realizate pe tot parcursul existentei umane si in orice moment aJ existentei umane. Definirea educatiei permanente, la nivelul unui concept pedagogic fundamental. presupune delimitarea domeniului de referinta si a semnificatiei sale strategice ( Dave, R.H., sub redactie. , .-). Ca domeniu de referinta, educatia permanenta implica "intreaga durata de viata a unui individ". Ea vizeaza activitatea de formare-dez\>oltare a personalitatii umane, a-bordata " in totalitate ei", coreland resursele, respectiv: - stadiile educatiei ( varstele prescolare-scolare-postscolar si psihologice: ciclurile vietii: copilaria-preadolescenfa-adolescenta-tinerefeamaturitatea-batranetea); - continuturile educatiei ( dimensiunile/laturile educatiei: intelectuala-morala-tehnologica-estetica-fizica); - formele educatiei ( educatia formala-nonforinala-informala): - factorii educatiei ( rolul: familiei, comunitatii educationale, institutiilor scolare etc). Aceasta abordare permite integrarea tuturor resurselor educatiei pe verticala sistemului ( continuitatea intre stadiile educatiei, sustinuta pe lot parcursul existentei umane) si pe orizontala sistemului ( complementaritatea resurselor educatiei, aprofundata la nivelul fiecarui stadiu al educatiei, in orice moment al existentei umane). Ca semnificatie strategica educatia permanenta poate fi definita la nivel functional-structural-operational, nivel care evidentiaza: - "scopul sau final" ("a mentine si a imbunatati calitatea vietii"); - "caracterul sau universal ("reprezinta democratizarea educatiei") si dinamic" ("permite adaptarea materialelor si a mijloacelor de invatare la noile conditii impuse de dezvoltare"); - sensul sau managerial ("educatia permanenta este un principiu organizator pentru toate tipurile de educatie"). La nivel functional, educatia permanenta angajeaza trei categorii de functii: functia de adaptare; functia de inovare; functia de corectare. La nivel structural, educatia permanenta angajeaza doua componente principale, aflate in raporturi de interactiune: componenta generala si componenta profesionala. La nivel operational, educatia permanenta angajeaza resursele de dezvoltare pe-dagogica/educabilitate ale fiecarei personalitati umane, valorificabile in termeni de oportunitate si de motivatie individuala si sociala. Educatia permanenta reprezinta astfel simultan: - un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care inglobeaza toate resursele activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane

(stadii, continuturi, forme, factori), valorificabile pe verticala si pe orizontala sistemului educational; - un concept pedagogic operational care extinde aplicatiile sale "asupra tuturor aspectelor educatiei" ( Thomas, Jean, , .-); - un principiu pedagogic care sustine organizarea globala a unui sistem educational integral, deschis pentru toate tipurile de educatie; - o orientare la nivel de politica a educatiei, care urmareste perfectionarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane pe toata perioada vietii prin valorificarea deplina a resurselor acesteia de autoinstruire si de autoeducatie. Principiile educatiei permanente "fundamenteaza organizarea globala a sistemului de invatamant" care angajeaza toate ciclurile vietii, de la faza pregatirii - care promoveaza asimilarea valorilor scolare si extrascolare - lafaza activa - care implica profesionalizarea in regim de mobilitate sociala - pana la faza retragerii - care permite personalitatii asumarea de noi roluri prin continuarea invatarii. La nivel de politica a educatiei pot fi evidentiate urmatoarele principii: - principiul asigurarii continuitatii in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane; - principiul adaptarii programelor scolare si postscolare la cerintele unei societati in continua transformare; - principiul pregatirii personalitatii, la toate nivelurile sistemului de invatamant, in vederea adaptarii optime la conditii de schimbare rapida; - principiul mobilizarii si a valorificarii tuturor mijloacelor de informare disponibile in limite institutionale si noninstitutionale; - principiul corelarii functionale intre obiectivele-continutuhle-formele activitatii de educatie/instruire ( Dictionnaire actuel de l'aducation, , .). Obiectivele generale ale educatiei permanente au fost definite de Paul Lengrand, in , intr-o "carte-manifest" cu valoare programatica ( Lengrand, Paul, , .): a) crearea structurilor si a metodelor favorabile formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul existentei sale; b) pregatirea personalitatii umane pentru autoinstruire si autoeducatie. Realizarea acestor obiective generale, solicita o noua politica a educatiei, capabila sa anticipeze "sistemul de invatamant de maine care va fi mai mult decat juxtapunerea a doua parti astazi separate: institutia scolara, pe de o parte, educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu" (Thomas. Jean. .-). Acest proces, care angajeaza o ampla reforma sociala, sustine (re)proiectarea unui sistem e-ducational global, conceput ca "cetate educativa" ( Faure. Edgar si colab., ). in cadrul unui sistem educational global, fiecare nivel, treapta, disciplina, dimensiune, forma a educatiei presupune elaborarea unor obiective specifice educatiei permanente, operationalizabile in functie de particularitatile fiecarei comunitati educative nationale, teritoriale, locale. Obiectivele specifice educatiei permanente sunt prezentate in literatura de specialitate la nivelul unor "obiective conventionale impartite in patru grupe" ( Dave, R.H., sub redactie, , .-): - grupa I: insusirea deprinderilor sociale fundamentale (lectura, calcul matematic/informatic, notiuni elementare pentru mentinerea sanatatii); - grupa a Ii-a: dezvoltarea capacitatii de adaptare la o societate bazata pe anumite valori fundamentale: pace, democratie, libertate, fericire, eficienta, umanism, solidaritate; - grupa a IlI-a: cultivarea unor trasaturi de personalitate care asigura "o noua calitate a vietii": stabilitate intrapsihica, vigoare emotionala, "avant tineresc launtric", capacitate de optiune responsabila, angajare sociaala, capacitate de autodepasire/angaja-re personala, insusirea si reinnoirea cunostintelor; - grupa a IV-a: obiective instrumentale/ "invatarea de a invata". interinvatarea. invatarea autodirijata. Continutul si metodologia educatiei permanente implica aparitia unor noi modalitati de organizare a sistemului si a procesului de invatamant care intervin la nivel: a) functional-structural: televiziune scolara; universitate prin televiziune; instruire scolara/universitara prin retele informatizate; integrarea activitatilor nonformale in planul de invatamant; universitati populare in mediul urban si rural; programe de perfectionare profesionala intensive etc; b) operational: obiective specifice si concrete care vizeaza: adaptarea la "intrarea" si la "iesirea" intr-o (dintr-o) treapta scolara; continuitatea intre nivelul scolar-postscolar, universitar-postuniversitar; favorizarea saltului de la instruire la autoinstruire, de la educatie la autoeducatie. Continutul educatiei permanente include "toate elementele intereducationale si chiar extraeducationale" posibile intr-un camp psihosocial din ce in ce mai extins, cu o variabilitate a fenomenelor care solicita multiple abordari interdisciplinare: istorice, antropologice, economice, ecologice, psihologice, sociologice, filosofice ( Dave. R.H., ). Proiectarea continutului educatiei permanente angajeaza functia pedagogica de integrare si extindere a cunostintelor la nivelul unor structuri: - informative, intra, inter, transdisiplinare, cu o baza larga de aplicatie, relevanta pe verticala si orizontala sistemului; - formative, bazate pe corelatia dintre planul intelectual-afectiv-motivational-ac-tional al cunostintelor dobandite; - operabile, dincolo de sfera disciplinei sau treptei scolare respective: - deschise, spre diferite forme de invatare socioculturala; - stimulative, pentru capacitatea de comunicare si de flexibilizare a rezultatelor invatarii, in plan stiintific, moral, tehnologic, estetic, psihofizic. Metodologia educatiei permanente evidentiaza resursele de actiune ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii valabile pe verticala si pe orizontala sistemului. Aceste resurse valorifica noile mijloace de invatare aparute odata cu dezvoltarea retelelor de instruire prin mass-media si prin calculator, care multiplica posibilitatile de comunicare pedagogica eficienta, diferentiata, individualizata. Pe verticala sistemului, educatia permanenta asigura deschiderea temporala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral pe toata perioada existentei umane. (Re)dislribuirea echilibrata a continuturilor (intelectuaie-morale-tehnologice-estetice-fizice) si formelor (formala-nonformala-informala) educatiei asigura valorificarea succesiva a resurselor fiecarei varste scolare/postscolare (universitare/postuniversitare) si psihologice dar si prelungirea atitudinii pozitive fata de instruire si autoinstruire, necesara pentru realizarea rolurilor si statutusurilor naturale si sociale indeplinite de personalitatea umana de-a lungul existentei sale. Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de articulare a resurselor educatiei pe verticala sistemului ( Dave, R.H., sub redactie. . .): a) articulare intre diferite stadii de invatare (prescolar, scolar, postscolar. universitar, postuniversitar, recurent); b) articulare intre diferite trepte si obiecte in cadrul unui stadiu specific; c) articulare intre rolurile asumate de individ ia diferite stadii ale vietii; d) articulare intre diferite aspecte ale dezvoltarii in timp (fizica, morala, intelectuala etc). Pe orizontala sistemului, educatia permanenta asigura deschiderea spatiala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral in orice moment al existentei umane. (Re)distribuirea echilibrata a continuturilor si a formelor educatiei asigura, in aceasta situatie, valorificarea simultana, intensiva si extensiva, a actiunilor si influentelor posibile la nivel de educatie scolara - educatie extrascolara - familie - comunitate locala - mass-media - loisir etc. Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de integrare a resurselor educatiei pe orizontala sistemului: a) integrare la nivelul relatiei cu familia, comunitatea locala, societatea in ansamblu, domeniul de activitate, mass-media, factorii de recreere (culturali, sportivi etc); b) integrare la nivelul relatiei intre obiectele de invatamant; c) integrare la nivelul relatiei intre diferite aspecte ale dezv oltarii (fizica, intelectuala, morala etc.) realizabile pe parcursul unui stadiu specific al vietii. Educatia permanenta, in conditiile societatii contemporane, devine "o tema de meditatie si de actiune" care angajeaza "reflectii teoretice" dar si "sugestii practice", o-perabile la diferite niveluri de reprezentare sociala; educatie pentru toti, educatia parintilor, educatie pentru democratie, educatie pentru perfectionare si recalificare profesionala etc, care stimuleaza chiar proiectarea "unei didactici pentru adulti" ( Urban-czyck, Franciszek, ). Aceste coordonate confirma stabilitatea unei directii de evolutie a educatiei: "permanenta educatiei permanente". O asemenea directie nu exclude, ci, din contra angajeaza flexibilitatea educatiei permanente, posibila si necesara in termeni de creativitate sociala ( Revista de pedagogie. Educatia permanenta, nr./, .-). - Educatia. http://www.scriru.com/7/32/61458332622.php

. Primordialitatea scolii n raport cu alte mijloace educationale Sistemele educationale cunoscute pna n prezent s-au bazat pe monopolul institutional al scolii. Un astfel de model a putut functiona optim atta vreme ct alternativele educationale din afara scolii erau putin dezvoltate si nu puteau deveni concurente. Deceniile din urma nsa au pus n evidenta o dezvoltare a noi medii educationale n afara scolii, capabile sa devina o alternativa (fie complementara, fie concurentiala) pentru educatia formala de tip scolar. Extensia educatiei nonformale si informale a evidentiat si anumite carente ale educatiei scolare, conducnd la anumite contestari si critici (uneori foarte vehemente, ca n teoria "descolarizarii societatii"). S-a conturat, din ce n ce mai mult, ideea ca scoala trebuie considerata n ansamblul modalitatilor sociale de educatie, care constituie sistemul social de educatie. Multe din noile modalitati de educatie satisfac nevoia de educatie permanenta a individului. Constatam deci ca, n mare masura, cele trei principii sunt astazi reconsiderate, ele pierznd din importanta lor de altadata. Si aceasta sub presiunea schimbarilor sociale care impun o noua viziune n domeniul educational, dominata de paradigma educatiei permanente, care constituie, fara nici o ndoiala, una dintre achizitiile fundamentale ale ultimelor decenii. Conceptul de educatie permanenta are o pregnanta valoare euristica, el determinnd ample si profunde reconsiderari si regndiri att n sfera conceptuala (teoretica), ct si n cea actionala (practica) a educatiei contemporane. El a permis o mai corecta ntelegere si definire a scopurilor si obiectivelor educatiei, reconsiderarea si organizarea pe alte baze a continuturilor nvatamntului, introducerea unor noi modalitati si forme de instruire si educare, asigurarea coerentei si unitatii sistemului educational. Pentru a ntelege mai bine valoarea acestui concept se impune o sumara precizare a sensului sau. Aceasta cu att mai mult, cu ct, desi este un concept foarte vehiculat, intrnd chiar n limbajul cotidian, el este asimilat si utilizat cu sensuri si n contexte, de multe ori, inadecvate sub raport stiintific. Desigur, acest lucru se datoreaza, pe de o parte, noutatii sale, iar, pe de alta parte, unei foarte largi arii de folosinta. Fara a enumera toate utilizarile sale inadecvate, vom evidentia pe cele mai des ntlnite. Confuzia cea mai frecventa este considerarea educatiei permanente ca o noua forma sau un nou tip de educatie, alaturi de cele traditionale (intelectuala, morala, estetica etc.). Aceasta confuzie este alimentata si de cunoscutul fenomen de diversificare a cmpului educatiei, prin adaugarea unor noi componente, cum sunt educatia pentru pace si cooperare internationala, educatia ecologica, educatia nutritionala, educatia pentru dezvoltare si participare etc. n acest context ntlnim, adesea, (eronat, desigur,) enumerata si educatia permanenta. Termenul "permanenta" prezent n sintagma "educatie permanenta" produce si el confuzii, una dintre ele fiind considerarea sensului sau ntr-o perspectiva istorica, n acest caz educatia permanenta fiind cvasiidentificata cu permanenta educatiei. Ori, n acest din urma caz, este vorba de faptul ca educatia reprezinta un proces socialuman prezent n viata societatilor, nca de la formele primitive, incipiente de organizare sociala, fiind permanent implicat n schimbarile sociale. n fine, trebuie sa semnalam si anumite interpretari reductioniste, care desi se apropie de sensul corect, cuprind doar anumite aspecte, partiale. Este cazul considerarii educatiei permanente ca educatie continua, ce se realizeaza pe tot parcursul vietii individului. n acest caz avem o definire doar din perspectiva axei temporale, care, desi corecta, este unilaterala. Asa cum remarca J. Thomas, unul dintre cunoscutii teoreticieni ai domeniului, conceptul de educatie permanenta nglobeaza toate aspectele si dimensiunile actului educativ, iar ntregul care rezulta este mai mult dect suma partilor. Educatia permanenta nu este nici un sistem, nici un domeniu educativ, ea este principiul pe care se bazeaza organizarea globala a sistemului educational. Principiul educatiei permanente inspira astazi majoritatea reformelor educative din lume. Cu toate acestea, nu exista nca vreun sistem global de educatie conceput n ntregime n perspectiva educatiei permanente, ci doar ncercari si experiente. n acest sens se poate spune ca reflectia teoretica depaseste realitatea practica. Dificultatile punerii n practica a ideii educatiei permanente provin mai ales din profunzimea si radicalitatea transformarilor pe care le impune. Educatia permanenta este un adevarat proiect educativ, care are un caracter

prospectiv si vehiculeaza un sistem de valori. Ea implica, n ultima instanta, un proiect de societate. Educatia implica doua dimensiuni fundamentale ce trebuie avute n vedere n definirea si ntelegerea sa:

Dimensiunea (axa) spatiala (desi termenul nu este probabil cel mai adecvat) sau orizontala, prin care desemnam extensia educatiei n toate sferele existentei si vietii socio-umane. Aceasta perspectiva interpretativa a condus la nlaturarea mentalitatii pagubitoare ca educatia se realizeaza doar prin institutiile scolare. Evolutiile sociale contemporane au pus n evidenta existenta a numeroase alte surse de educatie de tip extra- si nonscolar, configurnd alaturi de educatia formala (de tip scolar) alte doua mari spatii educationale - educatia nonformala (realizata prin numeroase institutii sociale cu relevanta educationala, cum sunt institutiile cultural-stiintifice, mass-media, unitatile economice etc.) si educatia informala (ce acopera gama larga a numeroaselor influente spontane, nesistematice, tranzitorii, ce se realizeaza n spatiul contactelor sociale de tot felul, n care este implicat individul n diferite momente ale existentei sale extrainstitutionale).

Dimensiunea (axa) temporala (sau vertical-longitudinala). Sensul ei major este extensia educatiei pe toata durata vietii individuale. Noile achizitii din domeniul psihologiei vrstelor si nvatarii au dovedit, fara dubiu, capacitatea indivizilor de a nvata si de a fi educati la orice vrsta, desigur n forme si cu intensitati modelate de particularitatile psihosociale la diferite vrste.

Conceptul de educatie permanenta ne atrage atentia, de asemenea, asupra faptului ca influentele educationale trebuie sa vizeze integralitatea persoanei umane. Se vorbeste, de aceea, de "educatie permanenta integrata", termenul "integrata" desemnnd , pe de o parte, integrarea tuturor instantelor si formelor de educatie la diferite nivele (educatie prescolara, educatie scolara, educatia adultilor) si, pe de alta parte, integrarea ntr-un sistem unitar a tuturor formelor sociale de educatie (formala, nonformala si informala). Educatia permanenta nseamna deci un proces integrator al tuturor influentelor educationale, ntr-un sistem coerent si convergent, exercitate asupra individului - n modalitati variate si specifice - pe toata durata vietii sale. Educatia permanenta trebuie deci nteleasa, mai degraba, ca un principiu de organizare a educatiei. Ea are, n ultima instanta, un caracter paradigmatic pentru organizarea educatiei contemporane. Alte articole de la Institutul de Stiinte ale Educatiei revista de pedagogie Prof. univ. dr. Emil PAUN

cuUniversitatea

BucurestirsInstitutul de Stiinte ale Educatieuri:

5.1. Delimitari conceptuale; 5.2. Caracterizarea educatiei permanente; 5.3. Autoeducatia. 5.1. Delimitari conceptuale Conceptul de educatie permanenta are referinte in culturile chineza, indiana, greaca, crestinismul timpuriu, in lucrarile lui Comenius. Doctrina educatiei permanente a fost formulata la inceputul secolului XX in Anglia (1919). Dupa al doilea razboi mondial a devenit un principiu activ, o idee fundamentala a proiectelor de reforma (Vaideanu , citat de Stanciu, 1999); o perspectiva pentru toate tipurile si nivelurile de educatie (De Landsheere citat de Stanciu, 1999); o revolutie copernicana in pedagogie (Hummel, citat de Stanciu, 1999); trasatura distincta a civilizatiei contemporane, expresie si factor de motivatie pentru o tinerete interioara (Suchodolski, citat de Stanciu, 1999); sistemul educativ al sociatatii de maine (Stanciu, 1999). Educatia permanenta poate fi definita drept procesul de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a individului (Dave, 1991, Stanciu, 1999) sau un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale intr-un continuum spatio-temporal si care defineste un proces omogen de instructie si educatie, extins pe intreaga viata a individului, fara nici o sectorizare artificiala (Stan, 2001). 5.2 Caracterizarea educatiei permanente Conditii care impun educatia permanenta (Cucos, 1998, Stan, 2001): revolutia stiintifica si tehnica care a dus la explozia cunoasterii si la perisabilitatea cunostintelor; noile mutatii din viata economica, sociala, politica si culturala care a dus la schimbarea masiva a statusului economico-social al multor oameni, prin trecerea fortei de munca in sectorul secundar si tertiar (servicii) si apoi in cel cuaternar (cercetare). schimbarile din structura demografica, care indica o crestere a persoanelor in varsta, ei pot fi influentati, prin educatia primita, sa ramana activi, productivi, creatori; cresterea timpului liber, care poate fi o sursa de progres si bunastare. Caracteristici: un caracter continuu -; educatia trebuie continuata toata viata, deoarece mediul social, profesional si cultural cunosc un proces evolutiv, pe de

o parte, iar adultul are datoria sa-si continue educatia pentru a-si forma proprii copii (Schwartz, 1976, citat de Stanciu, 1999, Cucos, 1998); un caracter global -; continuum educational care priveste toate nivelurile si tipurile de educatii (Stanciu, 1999); un caracter integral -; urmareste formarea armonioasa si echilibrata a propriei personalitati (Stanciu, 1999); caracter universal si democratic (Dave, citat de Cucos , 1998); evita formarea unui elev perpetuu, individul fiind inscris pe traiectoria autoformarii continue (Vaideanu, 1988, citat de Stanciu, 1999, Cucos, 1998); obiectivele ei sunt: stabilitate intrapsihica, vigoare emotionala, optiune responsabila, angajare sociala, autodepasire, dispozitie pentru reinnoirea cunostintelor, interinvatarea, invatare autodirijata (Dave, 1991, citat de Cucos, 1999) modalitatea operationala de intrupare depinde de variabilele intra- si extraeducationale, ce caracterizeaza diferite zone culturale si anumiti indivizi (Cucos, 1999); familia, comunitatea, institutiile pedagogice joaca un rol important in sistemul educatiei permanente (Cucos, 1998); se caracterizeaza prin suplete de continut, de instrumente, de tehnici si timp de invatare (Dave, citat de Cucos , 1998); are doua laturi componente: generala si profesionala, care sunt interactive (Cucos, 1998); exercita o functie corectiva, remediaza dificultatile educatiei actuale (Cucos, 1998); mentinerea si ameliorarea calitatii vietii ((Dave, citat de Cucos , 1998); sunt trei conditii pentru a realiza educatia permanenta: ocazia, motivatia, educabilitatea (Dave, citat de Cucos , 1998); este un principiu organizatoric pentru toata educatia (Dave, citat de Cucos , 1998); pedagogia contemporana vorbeste de curriculum-ul educatiei permanente, care se focalizeaza asupra nonformalului si informalului (Stanciu, 1999); noi finalitati ale educatiei contemporane: pregatirea individului pentru educatia permanenta, realizandu-se astfel o rasturnare a piramidei finalitatilor si obiectivelor, accentuandu-se valentele formativ-educative ale invatamantului, apoi formarea structurilor mentale, si deprinderilor de munca intelectuala (Stanciu, 1999); reconsiderarea metodologiilor de instruire, promovarea metodelor activ-participative (Stanciu, 1999); formarea unor tehnici de munca intelectuala (autoeducatia) (Stanciu, 1999); profesorul devinecoleg de invatare (Cucos, 1999); Pentru realizarea in practica a educatiei permanente trebuie modificate mentalitatile, apoi trebuie create structurile necesare pentru a transforma societatea (Stanciu, 1999). 5.3 Autoeducatia Se defineste ca fiind activitatea constienta si complexa a fiintei umane desfasurata in scopul desavarsirii propriei personalitati (Stan, 2001). Subiectul uman isi stabileste propriile scopuri si isi mobilizeaza resursele in vederea valorificarii maxime a informatiilor disponibile pentru atingerea dezideratelor propuse. Ea este o consecinta a noii perspective asupra educatiei -; educatia permanenta -; si se formeaza treptat, prin initierea copiilor asupra metodelor si tehnicilor de munca intelectuala, care sa le permita dobandirea unor noi cunostinte, noi competente si noi comportamente, fara a recurge la sprijinul scolii (Jinga, Istrate, 1998). Directiile de actiune pentru dezvoltarea capacitatii de autoeducatie sunt (Stan, 2001): dezvoltarea curiozitatii si instinctului de explorare prin utilizarea unor strategii didactice activ-participative, si asigurarii unui raport adecvat intre cunostintele declarative (gata facute) si cele procedurale (solicita efort din partea elevului pentru achizitionare); dezvoltarea unor strategii si abilitati de munca intelectuala care sa conduca la autonomia cognitiva a elevului; cultivarea independentei si intereselor elevilor; educarea vointei elevilor si a capacitatii lor de a depune efort constant; ajutarea elevilor in organizarea judicioasa a timpului si in constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care au optat; cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a elevului. Daca este sustinuta de o motivatie corespunzatoare, autoeducatia poate deveni principala sursa de actualizare si perfectionare a cunostintelor si abilitatilor individului. Intre metodele si tehnicile de munca intelectuala specifica autoeducatiei distingem: metodele si tehnicile de informare, documentare, prelucrare si stocare a informatiilor sau cunostintelor; metodele si tehnicile de invatare; metodele si tehnicile de cercetare, experimentare si dezvoltare a cunoasterii; metodele, tehnicile si procedeele de activitate (Muresan, citat de Jinga, Istrate, 1998). Intre metodele si porcedeele de autoeducatie distingem (Comanescu, 1996): autopersuasiunea; exemplul; autostimularea: - adoptarea unui model de om, - folosirea portretului, - maxima de viata, - rationarea, - compensarea, - resemnarea, - rationalizarea, - simularea si disimularea, - proiectarea vinovatiei personale, - regresiunea ca modalitate de echilibrare psihica, - echilibrarea prin transformare imaginara a lumii externe si a eu-lui. autoconstrangerea; jurnalul intim; autoanaliza, autoevaluarea rezultatelor. Ca tehnici de munca intelectuala eficienta putem aminti cele 24 de indemnuri prezentate de Jinga & Negret: INVATA SA INVETI! 1. PLANIFICA-TI STUDIUL IN MOD RIGUROS! 1.1. Nu incepe sa studiezi fara sa evaluezi timpul disponibil! 1.2. Nu incepe sa studiezi fara sa inventariezi materia si dificultatile acesteia! 1.3. Fa-ti un CALENDAR DE STUDIU raportand materia de invatat la timpul disponibil in functie de dificultatile acesteia! 1.4. Asigura-ti un timp de rezerva! 2. Organizeaza-ti stiintific studiul! 2.1. Fa-ti un PLAN DE STUDIU! Adica: 2.1.1. Inainte de a incepe sa studiezi stabileste-ti obiectivele clare! 2.1.2. Analizeaza resursele necesare pentru a realiza obiectivele stabilite! 2.1.3. Creeaza-ti conditii potrivite de studiu!

2.1.4. Alege mijloace de studiu adecvate! 2.1.5. Organizeaza-ti munca in asa fel, incat sa poti verifica daca ai realizat ceea ce ti-ai propus! 3. STUDIAZA EFECTIV! 3.1. Respecta cu tenacitate calendarul si planul de studiu! 3.1.1.Fii perseverent! 3.1.2. Nu-ti pierde increderea in tine insuti niciodata! 3.2. Invata sa aplici tehnicile stiintifice de munca intelectuala! 3.2.1. Respecta legile, regulile si conditiile de baza ale invatarii eficiente! 3.2.2. Invata cateva principii de ergonomia muncii intelectuale! 3.2.3. Cunoaste-ti aptitudinile de a citi! 3.2.4. Invata sa citesti stiintific! 3.2.5. Invata sa citesti eficient! 3.2.6. Deprinde a otehnica de lectura rapida! 3.2.7. Invata sa faci adnotari! 3.2.8. Invata sa iei notite! 3.2.9. Invata sa intocmesti fise de lectura! 3.2.10. Invata sp intocmesti rezumate! 3.2.11. Invata sa consulti bibliografia recomandata! 4. VALORIFICA EFICIENT REZULTATELE STUDIULUI! 4.1. Invata sa realizezi compuneri si lucrari scrise! 4.2. Invata sa pregatesti corect si sa sustii corespunzator examene! Sarcini de lucru: cum trebuie regandita educatia din perspective educatiei permanente? elaborati un eseu despre educatia permanenta! schitati un proiect de initiere (a elevilor dumneavoastra) asupra metodelor de studiu individual eficient. care sunt problemele prioritare ale educatiei in Romania, prin prisma educatiei permanente?

Permanentizarea actiunii educationale


Educatia permanenta este definita n literatura de specialitate ca fiind activitatea de extindere temporala si spatiala, fara nici un fel de sectorizare artificiala, a proceselor instructiv-formative pe ntreaga durata a vietii individului, dincolo de limitele contextului scolar traditional. Altfel spus, educatia permanenta desemneaza un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale ntr-un continuum spatio-temporal omogen si defineste procesul devenirii continue prin educatie a subiectului uman. Necesitatea permanentizarii educatiei a fost intuita ncepnd cu clasicii pedagogiei universale nsa caracteristicile societatii contemporane impun prin nsasi esenta lor expansiunea cantitativa si calitativa a educatiei si multiplicarea situatiilor de nvatare, dincolo de granitele spatio-temporale ale scolii, pe tot parcursul existentei individului. Ne referim n acest context n primul rnd la faptul ca, desi criteriul de eficienta al oricarui sistem de nvatamnt este n prezent masura n care poate pregati si forma experti pentru domeniile de vrf ale cunoasterii si personal cu nalta calificare, devine tot mai evidenta constatarea ca acest deziderat este, n majoritatea cazurilor, dificil de realizat n limitele stricte ale educatiei de tip scolar. Acestui considerent i se adauga numeroase alte motive care impun, la rndul lor, necesitatea permanentizarii educatiei: cresterea exponentiala a volumului de informatie si a gradului de perisabilitate a acesteia, cresterea duratei timpului liber si a duratei medii de viata, accelerarea ritmului de producere a schimbarilor etc. Realitatea educationala contemporana se caracterizeaza astfel prin accentuarea necesitatii caracterului permanent al educatiei si prin impunerea pe scara larga a celor doua forme de realizare a educatiei permanente: autoeducatia si respectiv educatia adultilor. Autoeducatia se defineste ca fiind activitatea constienta si deliberata a fiintei umane ntreprinsa n scopul desavrsirii pr opriei personalitatii si implicit a atingerii idealurilor propuse spre realizare. Autoeducatia presupune astfel implicarea activa, dinamica si libera de orice constrngeri externe a individului n procesul devenirii sale.

Criteriile n functie de care o anumita activitate instructiv-formativa poate fi caracterizata ca si componenta a autoeducatiei sunt independenta si libera vointa n asumarea sarcinii, motivarea interna a activitatii, responsabilitatea alegerii strategiilor de lucru, autoevaluarea obiectiva a progreselor nregistrate si capacitatea de a subordona actiunile ntreprinse unui scop anterior precizat. Fiind rezultatul unui proces instructiv-formativ de durata, capacitatea de autoeducatie cunoaste mplinirea totala odata cu maturizarea individului. Pna la vrsta preadolescentei educatia ocupa o pondere mai mare dect autoeducatia, moment n care, pentru un timp, acestea devin aproximativ egale ca si extensie, nsa dupa perioada adolescentei autoeducatia ncepe sa devina predominanta, conditionnd semnificativ formarea si dezvoltarea individului. Desi importanta, posibilitatea realizarii autoeducatiei nu apare de la sine, n mod spontan, fiind necesara formarea si culti varea acesteia, prin intermediul unor demersuri specifice, nca de pe bancile scolii. Se impune n acest sens, n primul rnd, asigurarea suportului motivational necesar realizarii autoeducatiei, respectiv dezvoltarea motivatiei interne a nvatarii, cultivarea ncrederii elevului n fortele proprii, potentarea curiozitatii si instinctului sau de explor are si consilierea acestuia n vederea asumarii unor obiective realiste si realizabile. Corelat cu sarcina anterior precizata este recomandata dezvoltarea vointei elevului n sensul de a rezista tentatiei de a abandona sarcina autoimpusa odata cu nregistrarea primelor dificultati sau esecuri. Cultivarea tenacitatii, a capacitatii de a persevera, n ciuda obstacolelor ntlnite, n realizarea sarcinii asumate reprezinta una dintre conditiile fundamentale ale realizarii autoeducatiei. Simpla motivatie sau entuziasmul nu sunt nsa suficiente pentru ca elevul sa poata recurge cu succes la demersurile de tipul autoeducatiei. Este necesara n acest sens dotarea acestuia cu o serie de strategii de munca intelectuala incluznd procedee apte sa asigure posibilitatea sintetizarii independente a informatiilor si transformarea acestora n structuri conceptuale logic articulate. Ne referim n acest context la aspecte cum sunt familiarizarea elevului cu diversele tehnici de lectura, cu modul de ntocmire a unor conspecte si rezumate sau cu specificul rezolvarii diferitelor categorii de probleme. Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor depinde (cf. Ionescu, M., 2000) si de factori cum ar fi ajutarea elevilor n ceea ce priveste organizarea judicioasa a bugetului de timp si constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care elevul a optat sau cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a acestora. Importanta formarii si dezvoltarii capacitatii de autoeducatie a elevilor este cu prisosinta subliniata de catre diversi autori care, (cf. Salade, D., 1998, p.179), afirma, spre exemplu, ca "Atitudinea cea mai importanta care poate fi formata este dorinta de a continua nvatarea" (Dewey, J., 1977, p.97) sau ca "Cine vrea sa ne nvete un adevar sa ne duca pna acolo unde putem sa-l descoperim noi singuri" (Gasset, Y.O., 1996, p.75). Dincolo de caracterul metaforic al afirmatiilor de mai sus, devine evident faptul ca, n conditiile avalansei informationale actuale si a ritmului rapid de producere a restructurarilor la toate nivelurile de organizare a societatii, formarea capacitatii de autoeducatie reprezinta una dintre principalele prioritati ale sistemelor educationale contemporane. Educatia adultilor, n calitatea sa de activitate instructiv-formativa complementara a autoeducatiei, reprezinta o alta forma de obiectivare a educatiei permanente. Ideea educatiei pentru adulti nu este noua n cmpul pedagogiei. Spre exemplu (cf. Dave. R.H., 1991), n anul 1792, Condorcet afirma ca ".educatia trebuie sa cuprinda toti cetatenii, indiferent de vrsta, asigurnd pentru acestia att facultatea de a-si pastra cunostintele ct si pe aceea de a dobndi altele noi" iar n anul 1798, la Nottingham, ia fiinta prima scoala destinata adultilor. Daca n anii imediat urmatori Revolutiei franceze educatia adultilor avea n mare masura un caracter compensator, reparatoriu, motivele care o propulsau fiind preponderent de factura iluminista, n prezent impunerea acestui tip de educatie este dictata de nsasi specificul si caracteristicile anterior enuntate ale societatii contemporane. Realizarea efectiva a educatiei adultilor depinde de ntrunirea mai multor conditii, dintre care amintim: existenta unor resurse materiale si umane adecvate realizarii acestui tip de educatie, existenta timpului fizic disponibil nfaptuirii respectivelor demersuri instructiv-formative si nu n ultimul rnd, punerea n joc a unor masuri convergente de stimulare a implicarii adultilor n aceasta forma a educatiei permanente. Principalele forme de obiectivare a educatiei adultilor sunt cursurile de perfectionare (axate pe actualizarea informatiilor din sfera formatiei initiale a adultului), cursurile de reconversie profesionala (destinate familiarizarii adultului cu un domeniu de cunoastere mai mult sau mai putin diferit n raport cu formatia sa de baza) si universitatile populare (institutii educationale publice de formare suplimentara ce faciliteaza apropierea adultului de domeniile sale de interes). Literatura de specialitate mentioneaza faptul ca aplicarea pedagogiei de tip scolar la nivelul adultului este din start sortita esecului. Asa dupa cum este gresit sa consideram elevul ca fiind un adult n miniatura, la fel de eronata este si perspectiva conform careia adultul nu ar fi altceva dect un simplu elev, dar la o scara mai mare. Desfasurarea cu succes a activitatilor instructiv-formative la nivelul unor subiecti aflati la vrsta adulta necesita luarea n calcul a urmatorilor factori: curiozitatea universala, specifica vrstei copilariei scade, capacitatea de memorare este la rndul sau mai redusa, se manifesta relativ frecvent convingerea ca informatia din scoala este aproape inutila n plan profesional existnd o anumita rezistenta fata de discursul de tip academic si nu n ultimul rnd, faptul ca la acest nivel teoria nu mai poate fi disociata de practica. n plus, adultul se caracterizeaza printr-o rezistenta mai crescuta la schimbare, statusul social detinut marcheaza profund personalitatea acestuia iar autoritatea efect iva a profesorului scade. Ca urmare a actiunii combinate a factorilor mentionati anterior, educatia adultilor poate ntmpina dificultati majore realizarea sa. Solutiile posibile care stau la ndemna cadrului didactic angajat n activitati instructiv-formative cu adultii sunt tactul pedagogic, diplomatia n solutionarea eventualelor stari conflictuale si erijarea n consilier al adultului pe anumite probleme ale acestuia si nicidecum n autori tate absoluta n domeniul respectiv. Autoeducatia si educatia adultilor ca forme ale educatiei permanente constituie n contextul societatii contemporane strategii adaptative de maxima importanta n surmontarea dificultatilor generate de ritmul alert al acumularilor informationale si al progresului tehnologic, sporind astfel sansele individului de a realiza o integrare socio-profesionala conforma cu aspiratiile, aptitudinile si pregatirea sa.

ref.bib.Cucos Pedagogie Edit.Polirom,Iasi


Ce face coala?: 6 Ce face coala? Educaie pentru ceteanul n devenire. Ofer elevilor cunotinele, dezvolt responsabilitile ce-i revin acestuia. Pune bazele respectului pentru libertate, pace i justiie, favorizeaz crearea unei atmosfere de nelegere, toleran i veritabil egalitate n demnitate i n faa legilor. Educaia pentru drepturile omului (incluznd i drepturile copilului). Are misiunea de a pregti ceteanul activ, participant la aciuni democratice i ataat valorilor i principiilor democratice. Dezvoltarea deprinderilor transcurriculare. Educaia intercultural. Educaia timpurie pentru valori. Rolul profesorului n educaia elevului: 7 Rolul profesorului n educaia elevului Activiti centrate pe elev. Adecv procesul de instruire la nevoile fiecrui individ: identific nevoile/domeniile de dezvoltare ale acestuia; adecv situaiile de nvare, coninuturile i materialele educaionale la caracteristicile individuale ale elevului, ncurajeaz spiritul de iniiativ i capacitatea de studiu independent; Maximizeaz potenialului fiecrui copil (cu deosebire al copiilor dezavantajai): are capacitatea de a diagnostica nevoile fiecrui elev, n termeni fizici, cognitivi, afectivi, socioeconomici sau culturali; Favorizeaz metode i pedagogii cooperative; Instaureaz un climat de ncredere n clas; Favorizeaz o gestionare comun a problemelor mpreun cu ceilali profesori; Este mediator ntre elevi i mediul nconjurtor; Rennoiete practici de evaluare pedagogic . Evalueaz holistic performanele: adapteaz modul de evaluare la dezvoltarea global a elevului i utilizeaz informaiile evaluative pentru a proiecta activiti de predare-nvare; dezvolt capacitii de autoevaluare la elevi; elaboreaz instrumente de evaluare; interpreteaz rezultatele evalurii pentru adoptarea de decizii i ameliorare a activitii; utilizeaz adecvat metode alternative de evaluare; Se deschide la noile tehnici de informare; Se adapteaz la schimbare: identific schimbrile din societate i natura lor (direcii, tendine, calitate), evalueaz aciunile/practicile elevilor, sugereaz i implementeaz modificrile necesare; Implic elevii n nvare, n dezvoltarea motivaiei, n negocierea diferitelor tipuri de reguli; favorizeaz definirea unui proiect profesional al elevului, munca n echip.

Teleologia educaiei este esenial centrat pe valori, nsui scopul oricrei aciuni educaionale reprezentnd o anumit valoare (obiect al dorinei .-T .Vianu, 47), ns nu o valoare exterioar persoanei celui educat ci o valoare proprie acestuia, educaia fiind un complex de aciuni continue de formare, de valorizare a celui educat. Cu alte cuvinte, teleologia educaiei (un sistem de obiective ordonate epistemologic i praxiologic) reprezint ea nsi un sistem de valori proiectate a fi formate celui educat: cunotine, competene, atitudini. Cunotinele reprezint valorile care-l raporteaz pe om la universul exterior fiinei sale. Competenele reprezint un sistem de valori in actu, care l raporteaz pe om la propria activitate. Atitudinile reprezint valorile fundamentale ale personalitii, esena fiinei umane. Prin atitudini omul se raporteaz la universul exterior (lumea din afara sa) i la propria lume interioar (universul intim). Atitudinile se manifest n forma unor afeciuni (emoii, sentimente), acte ale voinei, aprecieri, convingeri, viziuni i concepii. Teleologia educaiei exist ca sistem de valori n virtutea principiului totalitii axiologice care afirm c orice calitate uman este o valoare. Iar idealul educaional, scopul educaional, obiectivele i standardele educaionale sunt caliti dorite de ctre/pentru cei educai