Sunteți pe pagina 1din 2

Ipostaze ale jocului, tipuri si modalitati in general si in operele studiate

Conturate inca din cele mai vechi vremuri, jocul si joaca sunt o forma inedita de exprimare, de provocare a inteligentei, priceperii si iscusintei omenesti. La o prima interpretare, jocul si joaca par a defini varsta inocentei, a copilariei lipsite de griji si greutati. Dar, in vreme ce joaca presupune spontaneitate si tine de o stare specifica generata de instinct, jocul inseamna convenctie si deriva din dorinta nestavilita de cunoastere a lumii. El presupune comunicare cu realul, pe care il transfigureaza in planul fictional, intr-o lume unica, cu propriile legi, prin prisma mintii si a sufletului. Jocul este o forma de a evada, de a ne elibera din puternica stransoare a supararilor si tristetilor realitatii. Astfel, copilul inocent si lipst de orice grija, in paralel cu parintii sai, cufundati in ganduri si griji adanci, gaseste in orice simplu si nesemnificativ obiect bucuria si placerea jocului. Spre exemplu, marele narator roman Ion Creanga surprinde in Amintiri din copilarie, intr-un mod fascinant, jocul ca o dimensiune a imaginarului. Astfel, un bat poate deveni cu usurinta un cal salbatic, naravas si strasnic, iar copilul, un calaret dintre cei mai buni, ce isi coordoneaza calul si il dreseaza prin comenzi aspre si stricte, striga din toata inima lui si se bucura de frumusetea calaritului Copilul incalecat pe batul sau gandeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici, pe care alearga cu voie buna, si-l bate cu biciul,, si racneste la el din toata inima, de-ti ie auzul. Copilul isi creaza, prin intermediul imaginarului bogat o lume ce la prima vedere pare simpla si obisnuita, o banala joaca cu un bat, insa, cu cat patrundem mai adans in lumea fantasticului, cu atat traim mai intens spatiul imaginar al jocului ca o realitate, incat lumea unica, fermecata a copilului prinde sens. De asemenea, copilul percepe lumea inconjuratoare, cu bucuriile si tristetile ei, o imensa scena, pe care fiecare personaj isi joaca rolul, o intreaga si vesela joaca. Astfel, chiar si atunci cand clopotele si toaca bisericii cheama credinciosii la slujba, copilul transpune realitatea in propria sa lume lipsita de griji, imita zgomotul grav al lemnului lovit cu putere si a clopotelor asurzitoare, Cand incepe a toca la biserica, Zahei al tau cel cuminte fuga si el afara si incepe a toca in stative, de paraie paretii casei si duduie ferestile. si Ion, cu talanca de la oi, cu clestele si vatraiul, face o hodorogeala si un taraboi, de-ti ie auzul, tinuta si cantarile pline de evlavie ale preotilor apoi isi pune cate o toale in spate si cate-un coif de hartie pe cap si canta << aliluiia si Doamne miluieste, popa prinde peste>>. De asemenea, in opera marelui poet Arghezi, jocul este surprins ca un mod de existenta, de exprimare a sufletului si a trairilor umane. Tudor Arghezi a valorificat cel mai mult tema jocului n creaiile sale ficionale. n dorina de a evidenia dimensiunea ludic a creaiei argheziene, t. Aug. Doina crede c ludicul constituie vectorul principal al poeticii sale. Aceast afirmaie este susinut de nsui Arghezi, care n articolul Ars poetica. Scrisori unei fetie, i prezint propria poezie ca pe un exerciiu ludic, mrturisind: N-am fcut altceva nimic, m-am jucat. La o prima analiza formala a poeziilor sale, se evidentiaza modul original si inedit de imbinare a cuvintelor cu jocul copilaresc al imaginatiei, asocierea jucausa a versurilor a cateva cuvinte fiecare cu onomatopee vesele, bisilabice, ce starnesc rasul, buna dispozitie si provoaca imaginarul, Intr-o tara care-a fost/ Era mare cel mai prost./ Bi-ba, ba-ba/ Li-ba, la-ba. Poetul se joaca calculat cu mintea si gandurile sale, uimind prin surprinzatoare jocuri de cuvinte si combinatii sonore, ce au rolul de a reinvia in sufletul nostru aroma si amintirea purei si

inocentei copilarii, de a readuce jocul in viata noastra ca mod principal de existenta. Iha Pa-pa/Pa-pa I-ha sau Hu-hu, bu-hu/ Bu-hu, hu-hu . Astfel, problemele si nelinistea maturitatii sunt intelese si acceptate mai usor prin intermediul jocului pur si inocent, esenta lumii si universul sunt cuprinse si percepute mult mai usor prin ochi de copil, prin prisma sufletului neprihanit si a jocului nevinovat, caci pentru Tudor Arghezi revenirea prin creatia artistica la copilarie inseamna o regasire a inocentei. Asadar, artistul renunta la treapta inalta pe care se afla si urmeaza sa redevina copil, sa reinvete scrisul si cititul dupa alt tipar si complet eliberat de orice constrangere, sa uite regulile si sa se bucure din plin de bucuriile copilariei, sa se intoarca la acea stare primordiala a varstei fericite, a omului adamic. E nevoie sa-ti explic/Esti prea mare. Fa-te mic./ Uita regula o data/ Si cu cartea dezvatata,/ Mergi nitel de-a busile. Jocul este surprins ca un mod de existenta, ca un mod unic de exprimare a sentimentelor si sufletului uman si in opera marelui Nichita Stanescu, care prin poezia "Frunza verde de albastru", din volumul "Oul si sfera" desfereca portile tainice si bine ascunse ale cuvintelor, recreaza spatiile semantice obisnuite, le combina in ilustre jocuri de cuvinte, poetul fortand astfel granitele realului si ale banalitatii, intr-o paradoxala constructie lirica. Spatiul imaginar, cercetat cu multa curiozitate si pricepere printr-o euforica "calarire in zori" de loc si de timp reflecta o lume fabuloasa, intoarsa pe dos, uneori absurda, deschisa printr-o neobisnuita combinatie de timp si spatiu fantastic, de culori, de simtiri, de jocuri ale mintii, de sentimente si de ganduri : Frunza verde de albastru,/ ma doare un cal maiastru,/ potcovit de luna plina/ cu miros de la sulcina,/ inhamat pe soare plin/ tot cu miros de pelin/ si tinut de gat cu mine/ tot in dragoste de tine . La Arghezi exist o voint artizanal, demiurgic n felul ei, de a se juca nevinovat cu intelesurile cuvintelor, de a le mprumuta acestora un corp i atribute materiale. La Nichita Stnescu este o suferint de a nu putea concepe niciodat cuvntul ca unitate de sens, ca semn al realittii, ci doar ca un joc neinteles dar vital, departe de realitatea absurda. De aceea, poezia stnescian poate s apar ca lipsit de sens. n realitate, este vorba de conceperea unui alt sens, n afara celui notional, de o joaca necesara supravietuirii sufletului si mintii, o joaca calculata a sensurilor cuvintelor, care in opera marelui poet capata conotatiile unui mod absolut de exprimare, asemenea jocurilor nevinovate si vesele din operele lui Arghezi si Creanga: i-am zis verde de albastru M doare un cal miastru i-am zis par de un mr Minciun de adevr i-am zis pasre de pete Descletarea de ce crete?