Activitatea economica este intr-o permanenta nevoie de premise care se diversifica odata cu avansarea societati in diferite domenii. Premisele care stau la baza poarta numele de factori de productie. Acestea sunt clasificate pe 3 nivele: resurse naturale, populatie si capital. Acesti factori pot functiona in activitatea economica doar simultan, prezenta lor fiind necesara in orice moment al evolutiei, de aceea in ultimi ani s-a incercat sporirea preocuparilor privind abordarea factorilor de productie, a combinarii si utilizarii lor cat mai efficient. RESURSELE NATURALE Resursele naturale cuprind elemente multiple, prezente in natura, diferite ca genuri si importanta. Intre aceste elemente intalnim: soarele, aerul, pamantul arabil, fierul, cupru, aluminiu, reserve de combustibil, de petrol, de carbuni, vegetatia spontana, fauna spontana, clima, relieful, etc. William Petty spunea ca munca este tatal, iar pamantul, muma ei. Din aceasta ide reiese ca natura participa la productie. Dar natura produce ea insasi bunuri si fara ajutorul oamenilor fiind o productie autonoma, in vedere ce ceea a oamenilor este dependenta. Ca si in activitatea economica a oamenilor, natura desfasoara acte de distributie si consumatie. Marile legi care actioneaza in natura actioneaza si in productia realizata de oameni, de ex.:legea ecnomisirii fortelor, legea randamentelor neproportionale, legea uzurii potentialului productive si a reinnoiri lui, legea entropiei etc. din aceasta comunitate de legi reiese ca productia nu este altceva decat o transformare de forma a materiei. Activitatea de ansamblu a omenirii a fost si este posibila pentru ca natura a produs si produce necesarul vietii biologice cat si a celei economice. Clasificarea resurselor naturale: A. in functie de destinatia folosirii resurselor: * Resurse naturale ce pot fi utilizate ca binuri de productie si ca bunuri de consum ( aerul, apa, soarele, etc. ) * Resurse naturale ce pot fi utilizate doar ca bunuri de productie ( minereuri de fier, reserve de uranium etc. ) B. in functie de gradul de reinnoire al resurselor: * Resurse reinnoibile ( apa, aerul, fauna, etc. ) Aceste resurse sunt limitate cantitativ si deteriorabile calitativ. Ele se pot diminua cantitativ datorita activitatilor umane ineficiente si a fenomenelor naturale. * Resurse nereinnoibile- create prin transformari naturale care nu se mai produc ( zacaminte de materii prime, resurse primare de energie aflate in adancuri etc) Durata de timp in care resursele se epuizeaza este influentata de volumul rezervelor si de volumul extractiei anuale, dependente la randul lor de cerintele economice si starea tehnicii. Cu cat sursa consumata e reciclabila si durata de viata creste. Dupa cum stim unele tari sunt dotate inegal ci factori naturali de productie ceea ceduce la vindecarea sau cumpararea resurselor necesare. Inegalitatea dotarii tarilor cu factori naturali in puterea economica si in nivelul de dezvoltare economica al popoarelor. Deoarece valoarea, structura, si calitatea resurselor, clima, relieful si asezarea unei tari influenteaza direct si indirect: > Aria de cuprindee a activitatii productive, structura de ramura a economiei nationala, gama produselor create si volumul special al acestora; > Calitatea bunurilor fabricate > Costurile de fabricatie si greutatea specifica a cheltuielilor materiale in valoarea productiei totale > Competitivitatea produselor frabricate pe piata interna si internationala > Repartitia populatiei pe sfere de activitate, numarul si ponderea celor care lucreaza in producerea bunurilorde subzistenta si in celelalte ramuri. > Nivelul si structura consumului populatiei,standardul ei de viata > Participarea tarilor la diviziunea internationala a muncii, la schimburilor economice mondiale. Bogatii naturale nu inseamna automat viata economica mai intense. Avutia devine mai substantiala daca este create de oameni prin harnicia lor, eficacitatea muncii lor, prin producerea si folosirea de masini si utilaje cu care se exploateaza si pelucreaza substantele naturale. Populatia Populatia, ca purtatoare a muncii, reprezinta un factor de productie. Dar nu numai ca subiect ce munceste, ci si ca beneficiar, consummator de bunuri. Populatia, ca factor de productie, este sursa initiala si continua a progresului economic. Aceasta sursa este inseparabila de structura interna a omului, de contradictia dintre dorinta lui de a poseda bunuri in cantitati sporite si de o varietate in crestere, pe de o parte si puterile sale pe de alta parte. 1. populatia apta de munca = aeea populatie care poseda aptitudini fizice si intelectuale, cunostinte si deprinderi practice, concretizata in productii materiale si servicii,utile societatii. 2. populatia inapta de munca = acea parte a populatiei care nu a ajuns la varsta de munc sau care a deposit aceasta varsta. Aceasta categorie ii include sip e cei care sunt la varsta de munca dar incapabili de a desfasura o activitate eficace, din cauza unor defecte fie fizice fie intelectoale. 3. populatia activa = populatia care are un loc de munca asigurat si lucreaza efectiv intr-o unitate economica sau institutie care ii asigura un venit 4. populatia inactiva = sunt copii de varsta prescolara, elevii, studentii, militarii in termen, pensionarii, oamenii retrasi din afacere, tinerii fara ocupatie etc. Cunoasterea numarului populatiei active permite calcularea ratei de activitate. Rata de activitate in ultimii ani a inceput sa scada datorita cresterii duratei studiilor sia numarului celor care studiaza, precum si reducerea numarului de pensionare. Potentialul total al populatie active, ca factor de productie, creste mai mult decat numarul ei, datorita in principal a doua cauze: ridicarea nivelului de pregatira al oamenilor, inzestrarea tehnica crescanda a muncii. Populatia active a fiecarei tari se modifica si structural. Avem in vedere > modificarea repartizarii populatiei active pe ramuri (agricola, industriala, etc. ) sip e sectoare mari (sector primar, secunar, tertiar ) > modificarea ponderii diferitelor categorii socio-profesionale ( cadre superioare, medii, functionary, etc. ) > modificarea repartizarii populatiei active pe mediul rural si urban > modificarea ponderii profesionale care solicita cu precadere effort intellectual, si a celor care solicita cu precadere effort fizic. Procesul ethnic, extinderea mecanizarii si automatizarii, a cibernetizarii si biologizarii produselor, sporesc necesitatea si semnificatia efortului intellectual, a muncii complexe, superior calificate sireduc importanta efortului fizic, a muncii de joasa pregatire. Economistul Fredrich List sustinea ca " Natiunea trebuie sa sacrifice sis a sties a renunte la unele bunuri materiale pentru ca sa dobandeasca forte spirituale sau sociale; ea trebuie sa sacrifice avantaje prezente, pentru a si le asigura pe cele viitoare". In conceptia lui : "Forta de a crea bogatii este ... infinit mai importanta decat bogatia insasi; ea garanteaza nu numai posesiunea si sporirea celor dobandite, ci si posibilitatea de inlocuire a celor pierdute." CAPITALUL Capitalul este un stoc de bunuri create prin munca servind nu consumatiei directe a oamenilor, ci producerii de noi bunuri. Ca factor de productie creat prin activitatea umana, capitalul are o arie de cuprindere foarte mare. Din el fac parte constructiile industriale si agricole, drumurile, mijloacele de transport si comunicatii, masinile si utilajele, materii prime, combustibilii. Acestor componente li se pot adauga si informatia necesara activitatii economice. In contrast cu aceasta diferenta de comportament fizic, toate partile capitalului isi transmit valoarea asupra noilor bunuri. Altfel spus, valoarea capitalului folosit intra in costurile de productie si in preturile bunurilo create cu ajutorul lor. 1. capitalul circulant : format din materii prime auxuliare, combustibil etc. din obiecte de munca deci, se consuma integral si isi transmite valoarea bunurilor create, intr-un singur process de productie. Prin vanzarea bunurilor, intreprinderea recupereaza valoarea muncii consummate. 2. capitalul fix : format din cladiri, masini, utilaje, mijloace de transport, din mijloace de munca; se foloseste in numeroase procese de productie si isi transmite treptat valoarea asupra bunurilor create. Material capitalul fix se reinnoieste la intervale mari de timp, iar capitalul circulant, dupa fiecare process de productie. Uzura morala si fizica: Reinnoirea periodica a capitalului fix este necesar determinat de uzura lui fizica si morala. Uzura fizica se reduce la pierderea treptata a caracterelor tehnice ale capitalului fix, la scaderea capacitatii lui de productie,concretizata in diminuarea randamentelor orare si zilnice ale acestuia, in sporirea cheltuielilor de intretinere si reparatii, in cresterea consumurilor specifice de materii prime, auxiliare etc. dupa un numar anumit de ani, capitalul fix nu mai poate fi economic folosit si se reinnoieste fizic. Uzura morala a capitalului fix in functiune este o alta expresie data invechirii ori depasirii lui tehnice, ca urmare a producerii si aparitiei pe piata a unor masini avand randament superior. Amortizarea: capitalului fix se poate face intr-o perioada mai mare sau ami mica de timp, dependenta de ritmul procesului ethnic, dar si de optica intreprinderii si a statelor chiar, de politica economica a lor. Amortizarea accelerate este scumpa pentru consummator, intrucat el plateste, prin pretul produsului cumparat, o amortizare mai mare pe unitate de marfa. In realitate, lucrurile nu stau asa. Suplimentul de amortizare, inclus in preturile marfurilor, este mai mult decat compesat de reducerile de cheltuieli la ceilalti factorii de productie, antrenate de nivelul ethnic al productiei in continua crestere si de dinamica pozitiva a calitatii produselor. Indifferent de politica adoptata, amortizarea, ca operatie prin care se constituie fondul de amortizare, poate fi: > amortizare lineara ( presupune includerea in costiurile de productie a unei sume anuale, egale, de amortizare, pe intreaga durata de functionare a capitalului fix ) > amortizarea progresiva ( presupune includerea in costul de productie a unor sume anule care cresc de la un grup de ani la altul ) > amortizarea regresiva (presupune includerea in costul de productie a unor sume anuale, care scad de la un grup de ani la altul ). MUNCA - factor activ si determinant al productiei Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate in activitatea economica, respectiv in productia de bunuri materiale si servicii. Resursele productive sunt: terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc. La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul (natura), care pot fi considerati ca factori originari sau primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada in care echipamentele de productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica. Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este considerat initiatorul teoriei celor trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul. In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate in activitatea economica a continuat, celor trei factori clasici, adauganduli-se altii noi. Manualele si alte lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului in economia de piata, mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice. Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se refera la capacitatea de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la creativitatea si initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora, la asumarea riscului in a intreprinde actiuni economice etc. Munca - factor originar, primar de productie - reprezinta o activitate constienta, specific umana, manuala si/sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta. Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce antreneaza si ceilalti factori de productie in vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva. Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si cunostintele dobandite sunt producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith -parintele economiei politice- arata ca munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, "sursa unica a avutiei natiunilor". Avutia nationala reprezinta totalitatea bunurilor de care dispune o tara la un moment dat si soldul sau de resurse financiar-valutare. Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si din secolul urmator, demonstreaza ca izvorul cresterii avutiei este munca in general, natiunile fiind cu atat mai bogate cu cat diviziunea muncii este mai dezvoltata iar productivitatea muncii mai ridicata. Referindu-se la rolul muncii in ansamblul vietii economice, J.M.Keynes remarca: "munca este cea care produce totul, ajutata de ceea ce purta candva numele de mestesug, iar astazi se cheama tehnica, de resursele naturale care nu costa nimic sau se obtin in schimbul unei rente, dupa cum sunt rare sau abundente. Pentru aprecierea rolului muncii in epoca contemporana este necesar sa se tina seama si de procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de munca, substituirea accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului intelectual si creativ si inlocuirea tot mai mare a activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei. Tendintele mondiale pe termen lung in evolutia factorului munca pot fi puse in evidenta prin analiza lui in planul cantitativ, structural si calitativ. Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul demografic in general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza: a) ca suport al factorului munca; b) ca destinatar al rezultatului productiei (consumator). Dimensiunile populatiei la un moment dat, ca si modificarile ei in timp depind de: a) procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora rezulta sporul natural al populatiei) b) o serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generala de sanatate, nivelul de trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.) Dinamica populatiei este influentata de migratia intrnationala a oamenilor, in prezent, fluxurile migratorii ale populatiei sunt orientate din tarile mai putin dezvoltate spre cele dezvoltate. Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de cealalta. Prin numar, structura, nivel de instruire si stare de sanatate, populatia influenteaza permanent desfasurarea activitatii economice, iar nivelul dezvoltarii economice influenteaza principalele fenomene demografice si, implicit, dinamica dar mai ales structurile populatiei. Pe plan structural, pentru analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe varsta a populatiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza in mod deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize economice in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.) Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de productie -munca- trebuiesc studiate: a) totalul fortei de munca disponibile in societate; b) numarul de ore de munca pe saptamana. Populatia in varsta de munca cuprinde totalitatea persoanelor in limitele legale de varsta, indiferent daca participa sau nu la vreo activitate in cadrul diviziunii sociale a muncii. Potrivit legislatiei internationale a muncii si celei din tara noastra sunt cuprinse in aceasta categorie, persoanele intre 15 si 65 ani. Populatia apta de munca cuprinde toate persoanele avand varsta legala de munca si care au capacitatea fizica si intelectuala de a desfasura o activitate economica. Nu cuprinde persoanele invalide. Populatia activa cuprinde totalitatea persoanelor ocupate in procesul muncii in diferite activitati profesionale, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii, studentii, precum si persoanele in curs de schimbare a locului de munca. Populatia activa este conditionata de: - natalitate, - mortalitate, - structura populatiei pe grupe de varsta si sex, - evolutia demografica anterioara, - factori economici si socio-culturali: capacitate economica de a crea noi locuri de munca, de a asigura un echilibru stabil si de durata intre cerere si oferta de munca, durata de scolarizare, statutul social al femeii, migratia. Tendinta generala a efectivelor populatiei active a fost de crestere. De pilda, in perioada 1950-1987, populatia activa a globului a crescut de la 1.067 milioane persoane la 2000 milioane persoane, cresteri extrem de inegale pe tari si grupe de tari si care s-au datorat sporului demografic; ponderea populatiei active in totalul populatiei inregistrind o scadere de la 42% la 40%. Cauzele care au actionat in directia reducerii poderii populatiei active sunt: a) de ordin demografic (intinerirea populatiei in tarile in curs de dezvoltare si imbatrinirea ei in tarile dezvoltate, scaderea mortalitatii infantile, prelungirea duratei medii de viata, etc); b) de ordin tehnico-economic (progres tehnic, cresterea volumului de cunostinte si a calitatii lor, cresterea duratei de scolarizare, mobilitatea profesionala, etc.) c) de ordin social (promovarea sociala, valorizarea diplomei) Populatia ocupata cuprinde toate acele persoane care au un loc de munca, care presteaza efectiv o munca. Nu cuprinde militarii in termen, elevii si studentii, persoanele in curs de schimbare a locului de munca. Distributia de ocupatie a resurselor de munca a cunoscut schimbari permanente, schimbari ce au fost determinate de progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe cele patru sectoare de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinta de reducere a populatiei ocupate in sectorul primar, in timp ce in sectorul tertiar si cuaternar se inregistreaza o sporire a poderii populatiei ocupate. De exemplu, in decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situatia de stat primar la cea de stat tertiar. In Romania, structura de ocupatie a populatie in 1990 era urmatoarea: agricultura 28,9%; industire si constructii 44,5%; servicii 26,6%. Populatia inactiva cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de varsta nu participa la procesul muncii sociale si sunt intretinute. De regula, in aceasta categorie se includ copiii avand varsta sub limita legala de munca, persoanele cu un anumit grad de invaliditate, pensionarii, batrinii peste limita varstei de munca, etc. Durata saptamanala a muncii a inregistrat, odata cu cresterea productivitatii muncii, o puternica tendinta de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai in ultimele decenii s-a trecut de la 48 de ore de munca saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se discutii in jurul a 35 ore de munca saptamanal. Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru in timpul total al vietii oamenilor. Daca in anul 1800 o persoana muncea echivalentul a 11 ani calendaristici dintr-o speranta medie de viata de circa 45 de ani, s-a ajuns in anul 2000 la 8 ani calendaristici dintr-o durata medie de viata de circa 72 de ani. Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de munca, decat de cel cantitativ. In sensul cresterii calitatii muncii se actioneaza in urmatoarele directii: 1.cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a fortei de munca; 2.asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de munca; 3.promovarea unui sistem eficient de motivare a lucratorilor; 4.asigurarea unei calitati ridicate si pentru ceilalti doi factori ai productiei: pamantul si capitalul. Calitatea factorului munca se afla in strinsa relatie de dependenta atat cu nivelul de cultura generala si de instruire profesionala, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii. De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante si crescator de animale, la cea de producator si in prezent, se face trecerea la munca creativa. In acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai puternica a celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei, locul si rolul omului in economie se schimba. In aceste conditii, munca creativa devine factorul determinant al vietii economice. Cresterea nivelului pregatirii profesionale capata o importanta deosebita pentru formarea potentialului de munca si valorificarea lui, scoala cu diferitele sale trepte, profiluri si specializari are un rol hotarator. Totodata, progresul stiintei si tehnicii, amplificarea continua a complexitatii proceslor de productie, deprecierea rapida a stocului de cunostinte acumulate in prioada pregatitoare initiala, impun in mod necesar perfectionarea pregatirii profesionale a populatiei ocupate. Formele de realizare a acestui proces sunt multiple in functie de profesie si specialitate, de necesitatile intrepriderilor, de cerintele postului ocupat, de interesul si perspectivele de promovare ale salariatilor,etc. Pe masura imbunatatirii continutului calitativ al muncii si al rodniciei ei, are loc si o tendinta obiectiva de crestere a timpului liber pe durata vietii omului, expresie si premisa a cresterii rolului factorului uman, a gradului de civilizatie, in general.