Sunteți pe pagina 1din 3

LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE

Libertatea şi responsabilitatea sunt două concepte pe larg dezbătute în


societatea actuală, fiind diferit receptate în funcţie de o multintudine de factori:
legislaţia, normele morale, atitudinea generală a oamenilor faţă de abilitatea de a
adopta o decizie, cât şi nivelul de cultură şi experienţa individuală.
Conform „Dicţionarului de filozofie şi logică”, responsabilitatea este ideea
potrivit căreia „o persoană răspunde de acţiunile sale, putând pe acest temei să fie
lăudată sau blamată.” Se afirmă totodată că „responsabilitatea presupune în mod
normal două condiţii principale: că agentul ştie ce face şi că el doreşte sau
intenţionează să joace un rol în act.” Responsabilitatea presupune astfel o alegere,
care se concretizează prin libertatea de a efectua o decizie. Libertatea, pe de altă parte,
este un concept care a avut şi are variate accepţiuni în funcţie de contextul filosofic. În
„Dicţionarul de filozofie”, ea este definită ca fiind o „modalitate subiectivă de
comportare a oamenilor în raport cu determinismul obiectiv al vieţii sociale, motivată
de interese şi scopuri proprii; expresie a raportului în care se află activitatea oamenilor
faţă de necesitatea şi legităţile obiective ale naturii şi societăţii.” În fond, libertatea
trebuie privită ca o corelaţie dintre universul subiectiv şi cel obiectiv, ea fiind o
„expresie şi o dimensiune specifică a determinismului social”, adică a ansamblului de
interacţiuni care caracteriizează societatea umană, aflate într-o interrelaţie cauzală,
bazate totodată pe necesitate. Interpretarea deterministă a vieţii sociale presupune şi
corelarea cu normativitatea. Astfel, manifestarea oamenilor nu trebuie înţeleasă ca
expresie a încălcării oricăror norme de convieţuire socială; încălcarea normelor
echivalează cu încălcarea necesităţii şi legităţii obiective.
Conceptele de libertate şi responsabilitate au avut abordări diferite în funcţie
de perioada istorică. Astfel, în Antichitate, credinţa generală era că fiecare om avea un
anume destin, creat şi ghidat de către zei. Fenomenele prestabilite au fost puse iniţial
sub voinţa divinităţilor, însă ulterior, filosofii au considerat că destinul este mai presus
de natura zeilor şi aşadar supraordonat acestora. În acest sens, destinul ar fi fost
prestabilit şi inevitabil, deci nu se putea vorbi teoretic despre conceptul de
responsabilitate, despre capacitatea de decizie a omului.
La finele epocii medievale şi începutul perioadei moderne, se elaborează
conceptul de liber arbitru, care dădea libertate individuală fiecărei persoane, având
posibilitatea de a alege între bine şi rău, între valorile morale pe care le consideră
demne de urmat. Astfel Dumnezeu, simbolul perfecţiunii, nu mai era cauza a tot ceea
ce se petrece în lume şi omul devenea responsabil. Cum teoria liberului arbitru a fost
elaborată în sprijinul moralei creştine, o serie de filosofi ateişti au încercat să o
conteste, printre aceştia Friedrich Nietzsche, care vede în liberul arbitru o manieră de
a învinovăţi pe om şi de a-l face, în mod obligatoriu, responsabil.
Depăşind constrângerile cauzate de destin şi Divinitate, determinismul s-a
bazat pe afirmaţia că în univers tot ce a existat, există sau va exista este absolut
prestabilit. Determiniştii au explicat existenţa unor şiruri cauzale: dacă aceste cauze şi
efecte există la nesfârşit, omul nu are libertate, căci natura îl conduce. Fizicianul
Laplace spunea chiar că dacă o conştiinţă ar reuşi să desluşească toate relaţiile cauzale
şi tot trecutul omenirii, ar putea anticipa şi viitorul.
O contribuţie deosebit de importantă în explicarea ideii de libertate a adus
gândirea iluministă, concretizată mai ales prin lucrările lui John Locke (cu precădere
„Scrisorile despre toleranţă”-1969, 1690, 1692 şi „Două tratate despre guvern”-1689)
şi Jean Jacques Rousseau („Contractul social”- 1762). Aceştia prezintă conceptul de
contract social, fiind de părere că între om şi societate se stabileşte o relaţie, în sensul
în care statul îi asigură persoanei siguranţa şi liberul arbitru (în fond se stabileşte un
cadru legislativ), iar aceasta îşi îndeplineşte datoria faţă de stat prin muncă şi mai ales
prin respectarea legilor. Filosofii consideră că necesitatea apariţiei societăţii se
datorează nevoii de a stabili un cadru în care omul chiar să-şi poată exercita libertatea.
În mediul natural, omul solitar ar dispune de o libertate totală, însă datorită condiţiilor
naturale şi a tuturor riscurilor pe care le presupune viaţa în sălbăticie, nu ar reuşi să şi-
o exercite. În schimb, în cadrul societăţii, fiecare persoană renunţă de bunăvoie la o
parte din libertate, conformându-se cadrului legislativ, dar în acelaşi timp i se
garantează o serie de drepturi şi implicit securitatea personală. Se poate, în acest sens,
vorbi despre libertatea formală, adică suma posibilităţilor de decizie şi acţiune ale
unui individ, care este maximă în cadru natural şi se reduce prin apartenenţa la
societate. În schimb, prin această asociere, libertatea deţinută capătă o conotaţie
practică, în sensul în care se poate dispune de ea. Contractul social presupune, după
cum afirmă şi Rousseau, „a se găsi o formă de asociaţie care să apere şi să protejeze
cu toată forţa comună persoana şi bunurile fiecărui asociat şi în cadrul căreia fiecare
dintre ei, unindu-se cu toţii, să nu asculte totuşi decât de el însuşi şi să rămână tot atât
de liber ca şi mai înainte.” În esenţă, filosoful francez militează pentru garantarea
libertăţii individuale, în limitele în care aceasta să nu îngrădească libertatea altora.
John Locke abordează, în lucrările sale, problema libertăţii şi responsabilităţii dintr-o
perspectivă politică: combate absolutismul şi tirania, apără libertatea şi dreptul, vede
în puterea legislativă forţa supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă
şi cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din
afară. Dacă guvernul, reprezentanţii şi monarhul îşi depăşesc mandatul, atunci poporul
trebuie să intervină şi să-şi exercite singur suveranitatea. Cine încalcă legea şi
ştirbeşte din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta, şi revoluţia este
în acest caz o armă de apărare, un rău necesar. Astfel, se pune problema
responsabilităţii faţă de stat şi faţă de cadrul legislativ, atât din partea conducătorilor,
cât şi din partea celor conduşi, evidenţiind un important principiu al democraţiei, şi
anume necesitatea întregii societăţi de a se implica în actul de conducere. Totodată, se
susţine şi separarea puterilor în stat şi supremaţia cadrului legislativ, prefigurându-se,
aşadar, principiile statului de drept.
Ulterior, au apărut şi alte teorii despre aceste concepte, cum ar fi cele ale
existenţialiştilor. Jean Paul Sartre consideră că libertatea este absolută, ea fiind
totodată strict legată de responsabilitate şi de puterea de a alege. „Omul este
condamnat la libertate”, el se naşte cu această putere de a decide pentru sine, de aceea
alegerile îl vor reprezenta, iar în situaţia în care o persoană nu este mulţumită de
condiţia sa, se poate sustrage prin dezertare sau sinucidere. În privinţa
responsabilităţii, el susţine că orice întâmplare care se răsfrânge asupra individului
este exclusiv rezultatul propriilor sale fapte, şi anume nu există cauze exterioare sau
condiţii generale, ci orice situaţie derivă din deciziile individuale. În acest fel,
persoana este pe deplin responsabilă pentru toate cele care i se întâmplă.
În opinia mea, cele două noţiuni – libertatea şi responsabilitatea – sunt
indivizibile. În societatea actuală, omul trebuie să fie pe deplin conştient de efectele
acţiunilor sale, astfel încât să nu limiteze libertatea altor persoane. Cu alte cuvinte,
este absolut necesară respectarea legilor şi totodată a normelor morale, aşa încât
propria sa libertate să fie garantată. După cum spunea şi Rousseau, „Libertatea nu
constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă
ce nu doresc”. Pe lângă această valenţă exterioară, interpersonală, consider că
deosebit de importantă este şi responsabilitatea interioară, faţă de propria viaţă şi
propria devenire. Deşi influenţa comunităţii este foarte mare, individul este singurul
răspunzător de propriul său destin, în a cărui alegere este pe deplin liber. Deşi în
primii ani de viaţă, formarea personalităţii nu se află sub control voluntar, persoana
are datoria faţă de propria fiinţă să se îngrijească de valenţa sa spirituală, să încerce
să-şi corecteze defectele şi să fie deschis la influenţe pozitive. Este necesar ca omul,
după ce şi-a dobândit cu adevărat o conştiinţă proprie, să filtreze gândurile sale, dar să
şi încerce să controleze prin raţiune formele exteriorizate ale iraţionalului. Totodată,
responsabilitatea faţă de propria persoană constă şi în a filtra influenţele exterioare,
înţelegând diversele atitudini ale oamenilor din jurul său şi impunându-şi să nu îi
imite orbeşte pe aceştia, ci să realizeze care sunt defectele celorlalţi şi să reuşească să
le evite. Bineînţeles, acest lucru presupune şi adoptarea unui sistem propriu de valori,
motiv pentru care este necesară o îndrumare timpurie a individului în a respecta
valorile morale. În esenţă, consider că omul trebuie să manifeste respect faţă de
semenii săi, dar şi faţă de propria persoană, fiind conştient că deciziile sale
întotdeauna influenţează alţi oameni şi, cu precădere, se influenţează pe sine. În felul
acesta, libertatea se manifestă, mai întâi prin capacitatea de a lua o decizie, care, prin
extrapolare, are ca scop libertatea de a construi propriul destin pe principiul exterior al
egalităţii de şanse şi totodată de a-i influenţa, în mod pozitiv, pe semeni.
În final, trebuie admis faptul că libertatea şi responsabilitatea sunt două
concepte care se răsfrâng, în mod direct, asupra vieţii individuale şi sociale şi care
sunt percepute diferit la nivel individual. Cu toate acestea, numitorul comun,
elementul central universal acceptat este acela că individul are capacitatea de a lua o
hotărâre, apărând astfel datoria de a alege, dintre opţiunile disponibile, aceea care
poate avea cele mai bune efecte. După cum afirma şi C. Wright Mills, „Libertatea nu
este numai ocazia de a face aşa cum doreşti; nu este numai ocazia de a alege dintre
mai multe alternative. Libertatea este, înainte de toate, şansa de a formula toate
alegerile disponibile, de a le discuta – şi apoi,de a le alege.”

Bibliografie:
-„Dicţionar de filozofie” - Editura Politică, Bucureşti, 1978
-„Dicţionar de filozofie şi logică” - Editura Humanitas
-Manualul de filosofie, clasa a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică
-www.wikipedia.org