Sunteți pe pagina 1din 91

SERGIU IVAS

MARCEL OANCĂ

ION PARASCHIV

MĂSURĂRI ELECTRICE ŞI ELECTRONICE

Îndrumar de lucrări practice de laborator

PARTEA I

PREFAŢĂ

Îndrumarul de laborator pentru Măsurări electrice şi electronice cuprinde lucrările de laborator ce se efectuează de către studenţii de la specializările Inginerie Electrică şi Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică si Electronică. Totodată, lucrările de laborator pot fi folositoare şi inginerilor şi tehnicienilor care lucrează în domeniul electric şi electro-energetic. Îndrumarul de laborator a fost elaborat pe baza experienţei autorilor, cât şi pe baza unor lucrări asemănătoare efectuate în cadrul celorlalte instituţii de învăţământ superior cu profil electric din ţară. Îndrumarul se înscrie în tradiţia existentă la disciplina de Măsurări electrice si electronice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Electronică din Universitatea Dunărea de Jos Galaţi de a se realiza o cât mai strânsă îmbinare între cunoştinţele teoretice predate la curs şi lucrările practice efectuate în laborator, contribuind prin aceasta la pregătirea armonioasă a viitorilor specialişti pentru industrie, cercetare, învăţământ.

CUPRINS

DENUMREA LUCRĂRII Introducere Cuprins Instrumente electrice de măsurare analogice. Dispozitive componente . Elemente de proiectare …………………………………………………….…………… Verificarea metrologică a aparatelor de măsurare analogice……………………………………………………… Extinderea intervalului de măsurare a ampermetrelor şi voltmetrelor de curent

continuu………………………………………………………………………. 20

15

PAG.

5

7

9

Măsurarea tensiunilor nesinusoidale

26

Măsurarea puterii electrice în curent continuu……………………………

30

Măsurarea rezistenţelor prin metode indirecte şi directe…………………………………………………………………….…

33

Măsurarea rezistenţelor prin metoda de punte……………………………

41

Măsurarea inductivităţilor şi capacităţilor prin metode indirecte………………………………………………………………

51

Măsurarea inductivităţilor şi capacităţilor prin metode de punte………………………………………………………

57

Măsurarea impedanţelor…………………………………………………….

62

Măsurarea puterii active în curent alternativ monofazat……………………………………………………………………

66

Măsurarea energiei active în circuite de curent alternativ monofazat. Contorul monofazat de inducţie …………………… Măsurarea puterii active în curent alternativ

71

trifazat…………………………………………………………………………. 76

Măsurarea puterii reactive în circuite trifazate

………

82

Utilizarea transformatoarelor de măsură în măsurarea puterii şi energiei electrice

89

INSTRUMENTE ELECTRICE DE MĂSURARE ANALOGICE. DISPOZITIVE COMPONENTE. ELEMENTE DE PROIECTARE.

1. Obiectul lucrării

Obiectul lucrarii îl constituie cunoaşterea principalelor instrumente de măsurare analogice: magnetoelectric, feromagnetic, electrodinamic, ferodinamic, de inducţie, electrostatic şi termic.

2. Noţiuni pregătitoare

Instrumentul electric de măsurare constituie cea mai simplă asociere de dispozitive şi elemente care pot furniza de sine stătător informaţii de măsurare privind mărimea electrică aplicată la intrare. În tabelul 1 este prezentată clasificarea instrumentelor de măsurare analogice în funcţie de principiul de funcţionare. Tabelul 1

în func ţ ie de principiul de func ţ ionare. Tabelul 1 Fenomenele care stau la

Fenomenele care stau la baza funcţionării instrumentelor electrice analogice permit producerea unui cuplu activ sub acţiunea căruia dispozitivul mobil se

pune în mişcare. Pentru a se obţine o deviaţie a cărei valoare să fie funcţie de mărimea electrică de măsurat, există un dispozitiv pentru producerea cuplului rezistent care echilibrează cuplul activ. Pentru micşorarea timpului de răspuns, instrumentele de măsurare sunt prevăzute cu un dispozitiv pentru amortizarea mişcării. În anexă sunt pezentate la fiecare tip de instrument de măsurare posibilităţile de obţinere a cuplurilor activ, rezistent şi de amortizare.

3. Programul lucrării

3.1. Probleme de studiat

a. Se vor evidenţia pentru instrumentele de măsurare analogice: tipul,

principiul de funcţionare, dispozitivele pentru obţinerea cuplului activ, rezistent şi de amortizare;

b. Se vor identifica părţile constructive componente;

c. Determinarea repartiţiei inducţiei magnetice B = f(α) din întrefierul unui instrument electromagnetic;

dL = f(α) la un ampermetru feromagnetic;

d. Ridicarea caracteristicii d α

e. Ridicarea caracteristicii

dM = f(α) la un ampermetru electrodinamic;

d

α

f. Determinarea scalei gradate pentru un ampermetru feromagnetic de 10A;

g. Proiectarea scalei gradate pentru ampermetrul feromagnetic de 10A în două

situaţii:

dL = constant şi având valoarea obţinută pentru curentul

- considerând

d α

maxim la punctul 4.

- considerând curba

dL =

d

α

f (α )

, obţinută la punctul 3.1.d.

3.2. Modul de experimentare

a. Schema de montaj pentru determinarea repartiţiei inducţiei magnetice din

întrefierul aparatului magnetoelectric este prezentată în figura 1, unde: STC -

sursă de tensiune continuă 220 V/6V;

ampermetru etalon pentru citirea exactă a curentului; - cutie de rezistenţe

etalon;

Se determină din 10 ° în 10 ° geometrice la aparatul intensitatea

curentului electric citită la aparatul Inducţia B se calculează cu relaţia:

A 1 – ampermetru de studiat; -

A

2

R

h

K 1 – întrerupător.

A

1

A

2 .

B

=

D

α

NA I

(1)

unde:

secţiunea bobinei mobile.

D - cuplul rezistent specific; N - numărul de spire al bobinei mobile; A -

specific; N - num ă rul de spire al bobinei mobile; A - Fig. 1. Schema

Fig. 1. Schema de montaj pentru trasarea caracteristicii B = f(α)

Rezultatele se vor trece în tabelul 2 .

Tabelul 2

α [ 0 ]

I [A]

B [T]

b. Pentru ridicarea caracteristicii

dL =

d

α

f (α )

la ampermetrul feromagnetic se

realizează schema din figura 2, unde: – întrerupător; - reostat; -

ampermetru de studiat; – ampermetru etalon pentru citirea curentului.

A 1 să se fixeze în

dreptul reperelor scalei gradate geometrice din 5 ° în 5 ° . Se citeşte I la aparatul

K

1

R

h

A

1

A

2

Se reglează încât acul indicator al ampermetrului

R

h

A

2

şi rezultatele se trec în tabelul 3. Relaţia de calcul utilizată este:

dL

α

d

I

2

α = ⋅

2 D

,

(2)

unde D este cuplul rezistent specific.

Tabelul 3

α [º]

I[A]

dL

d

α

c.

Pentru

ridicarea

caracteristicii

dM =

d

α

f

(α )

la

un

ampermetru

electrodinamic ce foloseşte schema de montaj din figura 2.

Relaţia de calcul este:

dM

α

d

α

I

2

=

D

unde D este cuplul rezistent specific.

(3)

α I 2 = D ⋅ unde D este cuplul rezistent specific. (3) Fig. 2. Schema

Fig. 2. Schema de montaj pentru determinarea caracteristicilor

f (α )

d. Pentru determinarea numărului de diviziuni din cantitatea de informaţie furnizată de aparatul de măsurat se foloseşte relaţia:

100

N d = 2 c

(4)

în care

Legislaţia metrologică prevede ca valoarea oricărei diviziuni (principală,

intermediară) să fie egală cu

măsurat, n putând fi orice număr întreg (pozitiv, negativ sau zero). Această condiţie poate fi scrisă:

n unităţi ale mărimii de

N

d = numărul de diviziuni, c - indicele de clasă

n

1 10 , 2 10

n

sau

5 10

N 1

d

X max

=

k 10

n

(5)

unde:

N 1

d

10

reprezintă numărul reperelor principale care vor fi cifrate şi fiecare

interval dintre două repere cifrate va fi împărţit în câte 10 diviziuni, K= 1, 2, 5

si

Pentru determinarea numărului de diviziuni ale scalei ampermetrului

Χ max

fiinnd limita maximă a intervalului de măsurare

feromagnetic cu I max = 10A se calculează cu relaţia (4) şi se admite valoarea

mai mare şi cea mai apropiată de cea calculată cu relaţia (5). e. Pentru ampermetrul feromagnetic de 10A, la care s-a determinat la punctul anterior numărul de diviziuni al scalei gradate, se va proiecta scala în două situaţii:

constant şi având valoarea obţinută pentru curentul maxim

- Se consideră d α

N

d

dL

la punctul 3.2.d. Se determină unghiul corespunzător fiecărui reper cu relaţia:

α

=

α

max

⎜ ⎛

I

I

max

2

(6)

unde:

reperului; I max = 10A - curentul maxim; Rezultatele se trec în tabelul 5

α max

= deschiderea maximă a scalei gradate; I - curentul corespunzător

Tabelul 5

I[A]

α

[º]

- Se proiectează scala ampermetrului feromagnetic de 10A considerând curba

dL =

d

α

f (a )

obţinută prin determinări la punctul 3.2.d.

Ampermetrul de la punctul 4 are o solenaţie maximă NI max =……… Se va determina numărul de spire al bobinei ampermetrului feromagnetic de 10A din condiţia de a păstra solenaţia constantă. Se păstrează pentru scala gradată deschiderea α max = ………. Unghiul corespunzător fiecărui reper se determină cu relaţia:

α α

=

max

dL

⎛ ⎞ d α I ⋅ ⋅ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ dL ⎞ ⎝
d
α
I
dL
I
max
⎝ d ⎠
α
max

2

(7)

unde: I max = 10A, I - curentul corespunzător reperului.

dL

d

α

curentului I.

dL

d

α

-

valoarea

de

pe

curba

- valoarea de pe curba

max

dL =

d

α

dL =

d

α

f

(α )

corespunzătoare

f

(α )

corespunzătoare

curentului I max . Datele şi rezultatele se vor trece în tabelul 6.

Tabelul 6

I[A]

 

dL

 

d

α

dL

d

α

max

α

[º]

 

Se vor trasa:

- curba B = f (α ) .

dL

- α = f

caracteristica

d

(α ) .

-

caracteristica

dM

d

α

= f

(α )

.

- scala aparatului cu valorile obţinute si scala aparatului alături de cea obţinută la punctul a.

4. Interpretarea rezultatelor. Concluzii

a. Se va analiza curba experimentală B = f (α ) în raport cu cea teoretică.

b. Se va explica forma caracteristicii

dL =

d

α

f

(α )

şi

dL =

d

α

f ( I )

în funcţie de

scala aparatului.

c. Se vor analiza scalele desenate la punctele a şi b şi se va preciza diferenţa dintre ele.

5. Întrebări

a. Arătaţi tipurile de instrumente analogice şi principiile lor de funcţionare.

b. Care sunt dispozitivele componente ale aparatelor electrice analogice?

c. Explicaţi dispozitivele componente ale aparatelor electrice analogice.

d. Explicaţi modul de obţinere a relaţiei de calcul pentru determinarea

inducţiei în întrefierul aparatului magnetoelectric.

e. Arătaţi caracterul scalei aparatului magnetoelectric.

f. Ce relaţii stau la baza ridicării caracteristicii

dL =

d

α

f

(α )

?

g. Explicaţi modul de variaţie a caracteristicii

dL =

d

α

f

(α )

şi caracterul scalei

gradate.

h. Cum se determină numărul de diviziuni al unei scalei gradate din cantitatea

de informaţie furnizată de aparatul de măsurat?

i. Arătaţi caracterul scalei gradate a aparatului feromagnetic în cazul

dL =

d

α

ct

şi în cazul folosirii caracteristicii determinate

dL =

d

α

f

(α )

.

VERIFICAREA METROLOGICĂ A APARATELOR

1. Obiectul lucrării

DE MĂSURARE

ANALOGICE

Prin verificarea metrologică a unui aparat de măsurat se stabileşte:

Dacă acesta se încadrează în limitele erorilor tolerate;

Dacă se îndeplinesc şi alte condiţii tehnice prevăzute de standarde, norme sau alte reglementări. Scopul prezentei lucrări constă în verificarea primei condiţii pentru o serie de aparate care vor fi specificate pe parcurs.

2. Noţiuni pregătitoare

Prima condiţie menţionată mai sus se verifică în urma operaţiei de etalonare, care constă în compararea indicaţiilor aparatului de verificat cu cele ale unui aparat etalon. Alegerea aparatului etalon se face astfel încât clasa de precizie a acestuia să fie de cel puţin 5 ori mai mică decât a aparatului de verificat, sau de 2,5 ori mai mică dacă se utilizează aparatul etalon cu curba de corecţie (dacă aparatele au aceiaşi limită de măsurare) conform relaţiilor:

c

e

c

e

c

v

X

v max

5 X

c

e max

v

X

v max

2 5 X

,

e max

( 1 )

( 2 )

unde: si sunt clasele de precizie ale aparatului etalon şi respectiv a

c

e

c

v

aparatului de verificat; X v max şi X e max sunt limitele maxime ale intervalului de măsurare ale aparatului etalon şi respectiv de verificat. Verificarea aparatelor prin metoda comparaţiei se face la reperele ΔX = X v - X e cifrate de pe scala gradată a aparatului de verificat. Verificarea unui reper constă în reglarea mărimii de măsurat la reperul aparatului de verificat şi citirea indicaţiei aparatului etalon. Se determină eroarea absolută ΔX şi eroarea raportată ε r pentru fiecare reper cifrat. Eroarea absolută şi eroarea raportată (relativă) se calculează cu relaţiile:

ΔX = X X

v

e

ε

r

=

Δ

X

X v max

100

( 3 )

(

4 )

unde: X v - indicaţia aparatului de verificat; X e - indicaţia aparatului etalon Eroarea absolută pentru fiecare reper se compară cu eroarea limită de măsurare a aparatului de verificat, dată de relaţia:

(

Δ

X

)

max

=

c

v

X

v max

100

( 5 )

iar eroarea raportată limită, ε rlim corespunzătoare clasei de precizie a aparatului de verificat. Aparatul se consideră încadrat în clasa de precizie dacă:

(

ΔX ΔX

ε ε

r

r lim

) max

3. Programul lucrării

3.1. Probleme de studiat

( 6 )

( 7 )

a. Se va verifica un voltmetru şi un ampermetru la reperele principale ale scalei

gradate.

Pentru fiecare reper principal al scalei gradate se vor face două determinări

ale erorilor şi anume:

- la descreşterea tensiunii (curentului) de la limita maximă de măsurare până la zero;

- la creşterea tensiunii (curentului) de la valoarea zero la limita maximă de

măsurare.

b. Se vor calcula erorile absolute pentru fiecare reper principal al scalei gradate

şi se va verifica dacă acestea depăşesc erorile limită ale voltmetrului (ampermetrului) de verificat. c. Se vor calcula erorile raportate (relative) pentru fiecare reper principal verificat, fie cu valori în creştere, fie cu valori în descreştere şi se va verifica dacă acestea depăşesc eroarea raportată limită corespunzătoare clasei de precizie a voltmetrului (ampermetrului) de verificat (vezi tabelul 1). d. Se va verifica un wattmetru electrodinamic monofazat în următoarele situaţii:

– la tensiunea nominală şi factor de putere nominal, modificându-se curentul; – la tensiunea nominală şi curent nominal, modificându-se factorul putere. Se vor face aceleaşi calcule ca şi la punctele a şi b.

Tabelul 1

Clasa de precizie a aparatului de măsurat

0.1

0.2

0.5

1

1.5

2.5

5

Eroarea raportată limita în %

±0.1

±0.2

±0.5

±1

±1.5

±2,5

±5

3.2. Modul de experimentare

Se va prezenta doar modul de etalonare a unui voltmetru (pentru ampermetru procedându-se în mod similar). Schema de montaj pentru verificarea

voltmetrelor este prezentată în figura 1, în care: V x – voltmetru de verificat; V e voltmetru etalon de clasă de precizie 0,2; R h1 – reostat principal de reglaj brut al tensiunii în montaj poteonţiometric; R h2 – reostat auxiliar, pentru reglajul fin al tensiunii; U – sursa de tensiune continuă; K – întrerupător bipolar.

de tensiune continu ă ; K – întrerup ă tor bipolar. Fig. 1. Schema de montaj

Fig. 1. Schema de montaj pentru verificarea voltmetrelor

Schema de montaj pentru verificarea ampermetrelor este prezentată în figura 2, unde: A x – ampermetru de verificat; A e – ampermetru etalon de clasă de precizie 0,2; R h1 – reostat principal de reglaj brut al curentului; R h2 – reostat auxiliar, pentru reglajul fin al curentului; U – sursa de tensiune continuă; K întrerupător bipolar.

de tensiune continu ă ; K – întrerup ă tor bipolar. Fig. 2. Schema de montaj

Fig. 2. Schema de montaj pentru verificarea ampermetrelor

Pentru reostatul R h1 (figura 1), folosit în montaj potenţiometric, se va verifica prin calcul ca valoarea curentului absorbit de reostat să nu depăşească valoarea curentului nominal al acestuia. La începutul experienţei reostatul potenţiometric R h1 se va pune în poziţia de zero a tensiunii iar reostatul auxiliar R h2 , în poziţie de rezistenţă maximă, alegându-se pentru voltmetrul etalon intervalul de măsurare corespunzător valorii tensiunii reperului principal care se verifică. Manipularea constă în a modifica rezistenţa reostatului potenţiometric R h1 până când acul indicator al aparatului de verificat V x se opreşte aproximativ în dreptul reperului de verificat şi apoi a modifica rezistenţa reostatului R h2 , până când acul indicator se stabileşte în dreptul reperului de verificat. În acest moment se citesc simultan indicaţiile celor două voltmetre U v şi U e (indicaţia voltmetrului de verificat şi indicaţia voltmetrului etalon). a. se vor repeta determinările pentru fiecare reper principal crescând tensiunea de la valoarea zero la limita maximă de măsurare. b. se vor efectua operaţiile precedente pentru fiecare reper principal scăzând treptat tensiunea de la valoarea maximă la valoarea zero.

Deci pentru fiecare reper principal al scării gradate se vor face câte două determinări, în sens crescător şi în sens descrescător. Datele şi rezultatele se vor trece în tabelele 2 şi 3 pentru voltmetru, respectiv 4 şi 5 pentru ampermetru.

Tabelul 2

U

x

U

e

ΔU

ε

r

(ΔU) max

ε

rlim

Concluzia

[V]

[V]

[V]

[%]

[V]

[%]

verificării

 

Tabelul 3

Reper principal

10

20

30

40

 

50

Concluzia

 

verificării

Eroare de

             

indicaţie [V]

 
 

Tabelul 4

I

x

I

e

ΔI

ε

r

(ΔI) max

ε

rlim

Concluzia

[A]

[A]

[A]

[%]

[A]

[%]

verificării

 

Tabelul 5

Reper principal

10

20

30

40

 

50

Concluzia

 

verificării

Eroare de

             

indicaţie [A]

 

În figura 3 este prezentată schema de montaj pentru verificarea wattmetrelor prin metoda comparaţiei, unde: AT – autotransformator; T – transformator coborâtor de tensiune; W x – wattmetru electrodinamic monofazat de verificat; W e - wattmetru electrodinamic monofazat etalon; A ampermetru; V – voltmetru; K 1 - întrerupător bipolar.

V – voltmetru; K 1 - întrerup ă tor bipolar. Fig. 3. Schema de montaj pe

Fig. 3. Schema de montaj pentru verificarea wattmetrelor

Factorul de putere nominal al unui wattmetru se poate indica în trei moduri :

- se indică I n , U n şi cosφ n , P n ;

- se indică I n , U n , P n şi rezultă cosφ n ;

- se indică I n , U n ; în acest caz cosφ n = 1. Factorul de putere poate fi modificat cu ajutorul defazorului care permite modificarea atât a fazei cât şi a amplitudinii tensiunii furnizate. Curentul poate fi modificat cu ajutorul autotransformatorului AT. T este un transformator coborâtor care asigură şi o separare galvanică. Voltmetrul V şi ampermetrul A servesc la controlul nedepăşirii valorilor nominale ale tensiunii, respectiv curentului. Precizia acestor aparate nu prezintă importanţă deoarece indicaţiile lor nu intervin în calculul erorilor wattmetrului. Datele şi rezultatele se vor trece în tabelele 6 şi 7.

Tabelul 6

P

x

P

e

ΔP

ε

r

(ΔP) max

ε

rlim

Obs.

Concluzia

[W]

[W]

[W]

[%]

[A]

[%]

verificării

 

Tabelul 7

Reper principal

10

20

30

 

40

50

Concluzia

   

verificării

Eroare de

     

indicaţie [W]

3.3. Prelucrarea datelor

Erorile absolute ΔU şi ΔI se determină cu relaţiile :

ΔU = U U

x

e

şi

ΔI = I I

x

e

(8)

Erorile raportate (relative) corespunzătoare se calculează cu relaţiile:

ε

r

=

Δ

U

U

max

100

;

ε

r =

Δ

I

I

max

100

(9)

unde: U max – limita maximă de măsurare a voltmetrului de verificat şi I max – limita maximă de măsurare a ampermetrului de verificat. Erorile limită corespunzătoare claselor de precizie a voltmetrului, respectiv ampermetrului sunt date de relaţiile:

(

Δ

U

)

max

=

c

v

U

max

100

respectiv

(

Δ

I

)

max

=

c i

I

max

100

(10)

unde c v şi c l sunt clasele de precizie ale aparatelor de verificat. Eroarea de indicaţie pentru un reper oarecare se obţine făcând media aritmetica a celor două determinări efectuate asupra aceluiaşi reper. La toate aparatele verificate se vor trasa curbele erorilor absolute funcţie de mărimea măsurată: ΔX = f(X), unde X este U, I sau P.

EXTINDEREA INTERVALULUI DE MĂSURARE A AMPERMETRELOR ŞI VOLTMETRELOR DE CURENT CONTINUU

1. Obiectul lucrării

În lucrare se studiază modul în care poate fi extins domeniul de măsură al aparatelor pentru măsurarea intensităţii curentului şi respectiv, a tensiunii. Se studiază de asemenea, elementele utilizate pentru extinderea limitelor de măsurare a acestor aparate electrice de măsurat (ampermetre, voltmetre) şi anume şunturile şi rezistenţele adiţionale.

2. Noţiuni pregătitoare

Pentru măsurarea curenţilor şi tensiunilor până la respectiv se

folosesc galvanometrele de c.c. Valori mai mari se măsoară cu ampermetre şi voltmetre care acoperă gama de curenţi de ordinul 50…100A şi tensiuni de

600…750V.

Pentru valori mai mari decât acestea se utilizează ampermetre asociate cu şunturi, respectiv voltmetre asociate cu rezistenţe adiţionale, divizoare de tensiune etc. Aceste aparate sunt utilizate numai în c.c. Ampermetrele magnetoelectrice derivă din microampermetrele prevăzute cu şunturi, astfel încât prin instrumentul de măsurare trece numai curentul

admis de acesta ( ) .

10

6

10

4

I

0

R

Rezistenţa necesară pentru şunt se determină cu relaţia:

s

unde:

R

0

= R

A

R

s

R

0

= n 1

este rezistenţa proprie a instrumentului iar

(1)

n =

I

I

0

este coeficientul de şuntare.

(2)

Şunturile se construiesc pentru unul sau mai multe intervale de măsurare şi sunt interioare, pentru curenţi sub 30A sau exterioare, pentru curenţi mai mari. Dintre influenţele factorilor externi cea mai importantă este influenţa temperaturii care modifică, în esenţă, rezistenţa proprie a bobinei cu 4% pentru 10°C. Şunturile sunt executate din cupru şi au rezistenţa variabilă cu temperatura, aşa încât influenţa temperaturii produce erori inadmisibile dacă nu se introduc în schema electrică elemente de compensare. Pentru ampermetrele cu precizie redusă (clasa 1; 1,5; 2,5) este suficientă legarea în serie cu rezistenţa R 0 a bobinei mobile, a unei rezistenţe din

R

manganină având valoarea de (3-5) (figura 1.a).

r

1

0

Pentru ampermetrele cu precizie ridicată (clasa 0,5; 0.2; 0.1) se foloseşte

schema din figura 1.b în care rezistenţele

din cupru. La creşterea temperaturii, deşi

r 1 şi

r

3

sunt din manganină, iar

r

2

totuşi datorită faptului că

r

2

I 1 scade puţin,

ş i datorit ă faptului c ă r 2 I 1 scade pu ţ in, Fig.
ş i datorit ă faptului c ă r 2 I 1 scade pu ţ in, Fig.

Fig. 1. Schema de compensare termică la ampermetrele magnetoelectrice

creşte procentual mai mult decât

practic constant într-un interval de temperatură. Voltmetrele magnetoelectrice provin din miliampermetre magnetoelectrice

conectate în serie cu rezistenţe adiţionale

extinderea intervalului de măsură de la tensiunea

(figura 2), care permit

, curentul poate fi menţinut

R

A +

r

1

I

0

R ad

U

0

= R I

0

0

, la tensiunea de

măsurat

U

= m U

0

.

Rezistenţa adiţională se determină cu relaţia:

R

ad

=

R ( m 1 )

0

(3)

unde

Rezistenţele adiţionale se execută din manganină şi pot fi pentru unu sau mai multe intervale de măsurare, interioare sau exterioare aparatului, individuale ori calibrate. Influenţa temperaturii mediului exterior nu necesită în cazul acestora mijloace speciale de compensare, deoarece rezistenţa adiţională este de regulă mult mai mare decât rezistenţa bobinei mobile, aşa încât variaţia acesteia este practic neglijabilă.

R

0

= R

v

este rezistenţa interioară a instrumentului.

0 = R v este rezisten ţ a interioar ă a instrumentului. Fig. 2. Schema electrica

Fig. 2. Schema electrica de extindere a intervalului de masurare la un voltmetru magnetoelectric

3.

Programul lucrării

1. La un instrument magnetoelectric având

tensiunea maximă admisă, se vor calcula

rezistenţele şuntului pentru patru intervale de măsurare.

2. Se va dezvolta schema obţinută la punctul anterior calculându-se

rezistenţele adiţionale pentru intervalele de măsurare a tensiunii şi rezistenţele interne ale aparatului pentru fiecare interval, în Ω/V.

3. Se va face calculul rezistenţelor de compensare termică.

4. Se va face calculul erorii de temperatură, considerând

rezistenţa sa internă şi

I

0

curentul maxim admisibil,

R

0

U

0

= R I

0

0

α

0

=α = 0 , 04

2

(pentru cupru) şi

α

1

= α

3

= 0 ,1 10

4 (pentru manganină).

5.

Se

va

face

experimental

extinderea

domeniului

de

măsurare

a

unui

miliampermetru magnetoelectric.

 

6.

Se

va

face

experimental

extinderea

domeniului

de

măsurare

a

unui

milivoltmetru magnetoelectric.

4. Modul de experimentare

milivoltmetru magnetoelectric. 4. Modul de experimentare Fig. 3. Schema de montaj pent ru extinderea domeniului de

Fig. 3. Schema de montaj pentru extinderea domeniului de măsură a unui miliampermetru magnetoelectric

Pentru extinderea domeniului de măsurare al unui miliampermetru magnetoelectric se va realiza montajul din figura 3, în care: E - sursa de tensiune continuă (6 - 12)V; R h - reostat cu cursor; R S - rezistenţă variabilă (cutie de rezistenţe decadice); A - ampermetru de c.c.; mA - miliampermetru de c.c.; K 1 , K 2 - întrerupătoare; Se fixează R h pe valoarea de rezistenţă maximă şi se închide K 1 , K 2 fiind deschis. Se va regla, apoi R h pentru a măsura un curent oarecare I 1 . Se va calcula, apoi valoarea şuntului R S cu relaţia (1), cunoscându-se rezistenţa internă R 0 a miliampermetrului şi curentul maxim admis de acesta I 0 (vezi noţiuni pregătitoare) în care coeficientul de şuntare este:

n =

I

1

I 0

(4)

unde I 1 este intensitatea curentului măsurată de ampermetru când intrerupătorul K 1 este închis. Se va introduce din cutia de rezistenţe cu decade valoarea şuntului R S rezultată din calcul şi se va închide K 2 (K 1 fiind deschis). Prin aceasta domeniul de măsură al miliampermetrului a fost extins de la valoarea I 0 la valoarea I 1 (indicată de ampermetru). Se va repeta măsurătoarea pentru alte valori ale coeficientului de şuntare n (deci pentru alte valori ale curentului I măsurat de ampermetru). Rezultatele se vor trece în tabelul 1.

Tabelul 1

R

0

I

0

I

 

R

S

 

[Ω]

[A]

[A]

n

[Ω]

Observaţii

Pentru extinderea domeniului de măsură al unui voltmetru magnetoelectric se va realiza montajul din figura 4 în care: E - sursa de tensiune continuă (6 - 12)V; R h - reostat cu cursor în montaj potenţiometric; R ad - rezistenţă variabilă (cutie de rezistenţe decadice); V - voltmetru de c.c.; mV - milivoltmetru de c.c.; K 1 , K 2 – întrerupătoare.

de c.c.; K 1 , K 2 – întrerup ă toare. Fig. 4. Schema de montaj

Fig. 4. Schema de montaj pentru extinderea domeniului de măsură la un milivoltmetru magnetoelectric

Se fixează R h pe rezistenţă minimă şi se închide K 1 (K 2 fiind deschis). Se reglează R h şi se măsoară o tensiune oarecare U 1 cu voltmetrul V. Se calculează cu ajutorul relaţiei (3) rezistenţa adiţională R ad cunoscând

este tensiunea maximă admisă de

U

1

U 0

rezistenţa R V şi

m =

milivoltmetru).

(unde

U

0

= R I

0

0

Se introduce din cutia de rezistenţe cu decade valoarea rezistenţei adiţionale R ad rezultată din calcul. Se vor repeta măsurătorile pentru diferite valori ale coeficientului m. Rezultatele obţinute se vor trece în tabelul 2.

Tabelul 2

R

0

I

0

U

0

U

m

R

ad

Observaţii

[Ω]

[A]

[V]

[V]

[Ω]

5. Prelucrarea datelor

Datorită specificului lucrării, în continuare, se va prezenta modul în care pot fi rezolvate problemele specificate la punctele 1 - 4 din “Programul lucrării”. 1. Se va considera schema din figura 5 în care se consideră

cunoscute:

R

0

, I , I

1

2

,

,

I = n I

n

0

.

R

0

=

r

3

+ + r r 1 1 ) + ⋅ r r 2 2

+

+

r

r

1

1

)

+

r

r

2

2

+ (

R

R

A

A

R R A A

(5)

) + ⋅ r r 2 2 + ( R R A A (5) Fig. 5.

Fig. 5. Schema unui ampermetru magnetoelectric cu şunt multiplu

Schema unui ampermetru magnetoelectric cu ş unt multiplu Fig. 6. Schema unui AV-metru magnetoelectric cu rezisten

Fig. 6. Schema unui AV-metru magnetoelectric cu rezistenţă adiţională multiplă

şi

Cu aceste notaţii se obţine:

R

1

R k

=

R

0

n

n

1

I

I

0

1

= R

n

I

⎛ ⎜ 1

0

 

0

 

 

n 1

 

I

k

I

k 1

1

 

(6)

,

pentru k = 2, 3,

,n.

(7)

2. Pentru realizarea voltmetrului cu mai multe intervale de măsurare se va

dezvolta schema anterioară ca în figura 6, unde:

U

0

= R I

0

0

(8)

R

ad

=

U

k

U

k 1

k I

n

(9)

3. Rezistenţele de compensare termică se vor determina cu relaţiile (10)

considerând

, alegând şi calculând . De aici se deduce,

apoi valoarea lui

r

1

= (3÷5)R

A

r

2

r

3

R

0 (vezi relaţia 5) necesară pentru punctul 1.

unde :

r

3

α

01

=

r

2

+

r

3

α

2

(10)

α

01

= α

0

R

A

+

α

1

r

1

R

A

+

r

1

(11)

În relaţiile (10) şi (11)

α

i (i = 0, 1, 2) sunt coeficienţi de variaţie ai

rezistenţelor cu temperatura.

4. Eroarea datorată

de relaţia:

temperaturii (

γ

t

) pentru schema din figura 1.b este dată

γ

t

=

dI

0

=

r

01

α

01

+

r

3

r

2

(

α

01

α

2

)

I

0 r

01

+

r

3

+

r

01

r

3

r

2

(12)

unde:

Observaţie: Relaţia (10) reprezintă condiţia pentru care

r

01

= R + r

0

1

, iar

α

01 este dat de relaţia (11).

γ =

t

0

MĂSURAREA TENSIUNILOR NESINUSOIDALE

1. Noţiuni pregătitoare

O mărime nesinusoidală periodică în timp ce satisface condiţiile lui Dirichlet,

poate fi dezvoltată în serie trigonometrică (Fourier) sub forma:

u ( t ) =

A

0

2

+

n

=

k

1

(

A k

cos

k t

ω+ ⋅

n

B

sin

k t

)

ω =

U

0 +

n

k

=

1

2 ⋅
2

U

k

sin

(

k t

ω+γ

k

)

(1)

în care coeficienţii Fourier A n şi B n sunt daţi de relaţiile:

T 2 A = ⋅ ∫ u ( t ) ⋅ cos ( k t
T
2
A
=
u
(
t
)
cos
(
k t dt
ω
)
,
k
=
1, 2,
k
T
0
T
2
B
=
u
(
t
)
sin
(
k t dt
ω
)
,
k
=
1, 2,
k
T
0
A
T
1
0
= U =
⋅ u t dt
()
0
2
T
0
1
2
2
U
A + B
k =
k
k
2

γ =

k

arctg

 

k