Sunteți pe pagina 1din 7

Alfred Hrloianu

O istorie a Mozaismului si a Israelului antic

Editura Nemira

Introducere
Intreaga civilizatie moderna deriva esentialmente de la evrei si de la greci. Grecii au format elementul uman si intelectual;evreii elementul divin si moral. Si din aceste origini, partea evreilor este, daca nu cea mai stralucitoare, apoi cel putin cea mai inalta si cea mai scump platita. 1 Civilizatia ebraica a asezat la temelia culturii europene cel putin trei principii fundamentale: -secularizarea eternului -innobilarea materiei prin spirit -considerarea persinalitatii umane drept scop suprem al umanitatii. Ce-i mai poate spune omului de astazi o lume apusa de mai bine de trei milenii, lume al carei singur fir comun cu cea actuala e asigurat de corpusul scrierilor sfinte ebraice? Ce sic at din aceasta istorie sacra si sacralizata apartine umanitatii in sensul sau cel mai larg? Pe parcursul sau ne este infatisat nu nuai ceea ce Dumneezeu a infaptuit ci si planul divin pentru viitorul lumii. Biblia ebraica inregistreaza evenimente naturale, deci istorice, dar in aceasta istorie lucrarea divina interfereaza cu planul uman intr-o maniera irepetabila. Aceasta caracteristica distinctiva, ca Dzeu sa se descopere in evenimente si mesaje istorice, il ridica mai presus de literatura laica si istoriografie. Sudul Mesopotamiei era dominat incepand cu mileniul IV de sumerieni, popor nesemit care a controlat zona Eufratului de jos intre 2800-2400 ien, in timpul Dinastiei Timpurii-din Ur- de la care ne-au ramas primele lucrari literare din Asia. In mileniul III, triburile akkadiene din nordul muntos al Mespotamiei coboara spre S pentru a gasi pamanturi mai fertile. Imperiul sumero-akkadian a durat mai multe secole pana cand amoritii l-au supus in jurul anului 1960 ien. Insusi Hammurabi (1792-1749), suveranul primului imperiu babilonian a fost de origine amorita.

M Guizdot, Meditations sur l'essence de la religion chretienne, Paris 1964, pp 227-230.

Epoca Patriarhilor
Poporul lui Israel s-a nascut i ntre secolele XX-XIII ien, intre Eufrat, Nil, Babilon si Egipt, avand in centru Canaanul (una din denumirile sravechi ale Israelului).

Fiii lui Sem (fiul cel mare al lui Noe) au plecat din Arabia spre

Mesopotamia

Babilonia Asiria Canaan Aram (Siria)

Egipt (hicsoii care au stapanit mai mult de 150 de ani) Stramosii ivrimilor (evreilor), fiii lui Sem care erau nomazi si si-au pastrat puritatea originii, spre deosebire de sedentari, sunt originari din Ur de unde au plecat pentru a se stabili ulterior in Canaan. Canaanul era faramitat in numeroase orase-state fara aparare dar importante pentru relatiile comerciale. Aceste formatiuni au fost cucerite de Sargon I, regele akkadului (2350-2295 ien). Cand unul din triburile semite s-a stabilit in Canaan, a primit numele de ivrim care are mai multe semnificatii: Ever era stramosul lui Adam prepozitia ever inseamna dincolo (ei erau veniti dincolo de Eufrat) verbul avor/laavor inseamna a trece (--//-- ) Prima etapa detectabila a istoriei evreilor este epoca patriarhilor care incepe cu un mic nucleu de nomazi care parasesc Mesopotamia si a carui personaliatate centrala este Avraham care intreprinde aceasta din porunca divina (Fc 12,1). Tatal lui Avraham, Terah, mai avea pe Nahor si Haran care avea pe Lot. Din Ur, intr-o zi Terah s-a hotarat sa plece spre Haran unde Dumnezeu i se va arata lui Avraham, moment din care acesta se va schimba radical, refuzand sa se inchine la idoli si adorand pe singurul Dumnezeu. Din Avraham se trace Ismael, parintele lumii musulmane. Se pare ca el era un om foarte bogat fiind recunoscut de capeteniile din Canaan ca un print, incheind cu el tratate si intelegeri. Din Haran pana in Canaan parcurge o distanta de 1000 de km, trecand prin Kade,Damasc,Sichem,Betel si Hai. Seceta il obliga pe Avraham sa plece in Egipt. Niste cuceritori, dupa unele izvoare armatele lui Hammurabi/Amrafel, navalesc in Depresiunea M. Moarte si jefuiesc Sodoma, rapind pe Lot si averea sa.

Epoca de tranzitie de la judecatori la regalitate Samuel


Un remarcabil promotor al luptei pentru unitate a fost Samuel Ben Elcana, discipol al batranului Eli. In orasul Ramataim ofim traia Elcana care avea doua sotii, Ana si Penina. Ana, neavand copii, venea anual la templul din ilo sa se roage. Dumnezeu i-a ascultat dorinta si i-a daruit un fiu, pe Samuel pe care l-a consacrat templului. Conceptia lui Samuel era aceea ca Dumnezeu i a eliberat pe evrei din robie nu pentru a-i aduce jertfe, ci pentru a practica legile sale si ca cel mai important lucru nu este respctarea stricta a ritualului, ci aplicarea in viata a regulilor de dreptate si egalitate. In spiritul conceptiilor sale, el cutreiera intreaga tara, predicand pretutindeni invatatura lui Moise, ducand o lupta sustinuta pentru unirea triburilor israelite. Cand i s-a propus sa conduca lupta impotriva filistenilor, a cerut ca prima conditie pentru acceptarea acestei demnitati, parasirea totala a zeului Baal si distrugerea altarelor. Dupa aceea a adunat pe inaltimea Mipa ostenii. In timpul bataliei s-a starnit o furtuna care i-a speriat pe filisteni. Folosit de haosul creat de retragerea dusmanilor, israelitii au atacat, provocand mari pierderi. Capitala Israelului a devenit orasul Ramataim unde profetul a inaltat un sanctuar. Samuel dorea ca puterea sa fie detinuta de semnintia sa, asfel ca ii invata pe cei doi fii ai sai, Ofni si Finees, arta guvernarii. Din cauza imbatranirii lui, nu a mai putut desfasura aceeasi activitate iar unitatea triburilor a inceput sa slabeasca. Din cauza slabirii puterii statului, au inceput sa se iveasca si atacurile filistenilor, ammonitilor lui Naha. In plus, Samuel nu s-a putut opune dorintei conducatorilor triburilor de a impune un rege. Potrivit relatarii biblice, Samuel s-a simtit lezat, mai ales ca alegerea unui rege constituia o lovitura grava teocratiei pe care o sustinea. Vazand ca nu reuseste sa convinga liderii triburilor, rosteste un discurs antimonarhic, in care evidentiaza pericolele pe care le reprezinta monarhia pentru popor. Pentru ca sefii de trib si-au mentinut rugamintea, Samuel a trebuit sa promita ca va cauta sa desemneze un candidat corespunzator la tron.

Regalitatea. Regele Saul (1030-1004 ien)


Statele din Orient au imbracat diferite forme de organizare politica, fie orase state, regate sau imperii. Regatele s-au format ori din orase state ori din uniuni de triburi. Prin cuceriri se transformau in imperii avand trasaturi comune: monarhie absoluta, armate puternice. Regalitaea evreieasca pe care Samuel vroia sa o constituie si pe care poporul o dorea, trebuia sa aiba un caracter modest si sa fie condusa de un monarh cu o putere limitata la sfera militara, subordonat profetului. Aparitia regalitatii ebraice a fost posibila si datorita factorilor externi cum ar fi certurile dinastice din Egipt, razboaiele purtate de Asiria cu arameii. In plus, era necesara trecerea la monarhie deoarece singurul popor care nu avea aceasta forma de organizare era cel fenician, in rest, toate celelalte erau gata sa atace in mod organizat poporul evreu.

Samuel a cautat sa aleaga regele cel mai potrivit care s-a gasit in tribul cel mai mic, Veniamin, in familia lui Ki/Chi al carei fiu a fost desemnat de profet pentr demnitatea cea mai inalta, de a deveni rege. Originea modesta si calitatile morale ale lui Saul pareau o garantie suficienta pentru respectarea legilor. Familia lui Ki/Chi se ocupa cu crestearea animalelor si cultivarea pamantului. Erau tarani simpli si se bucurau de o buna apreciere, ca fii demni ai Israelului. Fiul lui Ki/Chi este cel care inaugureaza istoria statala a Israeului. Dupa inscaunare, Saul s-a intors la indeletnicile vechi dar nu pentru mult timp deoarece ammonitii au atacat triburile de la rasarit de Iordan si au asediat cetatea Iabe-Galaad/ IaveGhilead iar locuitorii au inceput tratativele cu regele lor, Naha care a spus ca accepta capitularea doar daca ei vor accepta sa li se scoata ochiul drept. Asediatii, din ordinele lui Saul au cerut un ragaz de sapte zile timp in care a trimis bucatele din vite tuturor triburilor, chemandu-le la lupta. Dupa ce i-a infrant pe ammoniti, Saul s-a intors in Ghilgal unde a fost confirmat pentru a doua oara ca rege si uns de catre profet, fapt care simbolizeaza inviolabilitatea persoanei sale. Dupa aceasta, Saul s-a instalat in orasul sau natal, Ghibeea/Ghivea si a inceput sa organizeze regatul. Sunt numiti comandanti de osti fiul sau, Ionatan si generalul Avner. Situatia Israelului la inceputul monarhiei era grea, pana si orasul natal al noului rege era ocupat de filisteni dar Ionatan, considerand ca acest lucru este inacceptabli, a atacat armata filistenilor din acel oras si a omorat pe guvernatorul strain, motiv pentru care izbucneste razboiul. Armata asteapta timp de sapte zile pe Samuel care tot intarzia sa apara, asa ca Saul hotari sa inalte un altar pentru jertfe, infaptuind o actiune care putea fi considerata o uzurpare a datoriilor preotesti. Cand Samuel ajunge in tabata, se supara tare si pleaca, amenintand pe Saul cu detronarea. In cele din urma situatia este salvata de Ionatan si purtatorul sau de arme care se strecoara in tabara filistenilor si starneste panica intre ei, determinandu-i sa fuga. Atunci Saul porneste atacul impotriva filistenilor si ii infrange. Dupa infrangerea triburilor de dincolo de Iordan moabiti si ammoniti- si dupa cucerirea oraselor canaaneene din interiorul tarii, s-a vazut pus inaintea nevoii de a face fata celor mai puternici inamici, amalekiii care ocupau teritoriul de la M Sinai pana la granita de S a Canaanului. Ei trebuiau sa dispara in plus, datorita unui juramant ce data, se pare, de pe vremea lui Moise. Expeditia a fost incununata de succes deplin, la fel ca toate razboaiele din prima jumatate a domniei. Cazut in captivitate, Saul a pastrat pe principele amalekiilor, Agag, incalcand porunca dumnezeiasca, potrivit careia, drept sanctiune pentru ca amalekiii au atacat pe evrei dupa iesirea din Egipt, misiunea Israelului era de a-i distruge complet. Aceasta decizie il nemultumi pe profet spunand lui Saul ca regatul a fost rupt de la el. Chiar si uciderea lui Agag nu l-a impacat pe Samuel. In relatarea biblica apare tendinta de justificare a pregatirii pentru trecerea puterii regale de la tribul Veniamin al lui Saul, asupra dinastiei lui David din tribul Iehuda. Temandu-se de a nu fi inlocuit de Samuel cu alt rege, cauta si gasi prilej de a prinde popularitate intre evrei. Cum ammoritii, moaitii si altii incalcau adesea tratatele de pace, s-a hotarat sa porneasca impotriva lor, si intr-adevar victoriile au adus o crestere a popularitatii sale in randul maselor. Dupa ce ii infrang pe evrei la Micma, filistenii fac pregatiri intense pentru o noua invazie in Israel. Saul, in fruntea armatei, porneste impotriva lor pentru a le bara drumul in tara. Ostile filistene se aseaza in formatie pe doua dealuri paralele. In acea vreme, conflictele se rezolvau adesea prin lupta dintre doi ostasi. In randurile filistenilor se afla Goliat din Gat, imbracat cu o platosa grea, inarmat cu sabie si sulita coboara intr-o zi in campul dintre dealuri si cere israelitilor sa ii opuna un luptator. Din tabara adversa nu se incumeta nimeni, insa, in ciuda promisiunilor regelui de a scuti de taxe, a da daruri si pe fiica sa Micol/Mihal. Un pastor tanar, David, a fost singurul care a indraznit sa il infrunte, inarmat fiind cu o prastie si un toiag. Suprinzatoarea infrangere a provocat intre filisteni o deruta nemaivazuta, retragandu-se in orasele lor, Gat si Ekron/Ecron. Sabia lui Goliat a fost

data spre pastrare, ca trofeu, templului din Nov. Din cauza deselor crize ale regelui, si a eficientei muzicii lui David, acesta a fost pastrat permanent la curtea lui Saul unde a legat o prietenie cu mostenitorul lui Saul, Ionatan. Dupa o perioada de pregatire, David a devenit cel mai tanar comandant de osti din Israel si datorita victoriilor sale a ajuns sa fie mai pretuit decat regele, fapte care il mahneau pe rege. Sentimentele de invidie au ajuns sa se transforme in dusmanie. Intr-o zi cand duhul cel rau s-a pogorat asupra lui Saul, a incercat sa il omoare pe David. Dandu-si seama cat de mult ar afecta uciderea lui David pentru popor, a decis sa il trimita impotriva filistenilor, intr-o lupta aproape imposibila, din care insa reusi sa scape. Saul astfel a fost nevoit sa incerce in alt mod sa il ucida pe David, dar Ionatan, afland de sfatuirile tatalui sau, l-a indemnat pe David sa fuga dar l-a si convins pe Saul ca David nu nutreste nici un gand ascuns. Intelegerea a fost insa de scurta durata, obtinand noi victorii militare, David avea sa atraga iar invidia regelui care incerca iarasi sa il ucida pe David care parasi noaptea, in graba, palatul regal si apoi propria casa, la indemnul lui Micol/Mihal. Disensiunea capata proportii mari deoarece in jurul lui David s-a nascut o miscare populara impotriva dinastiei lui Saul. Dupa ce regele nu reusi sa il prinda pe David, Ionatan incerca din nou o reconciliere, insa de data asta, din reactia tatalui sau, a realizat ca nu mai exista nici o cale de intoarcere. Dupa ce Ionatan si David s-au despartit, David a plecat in orasul Nov/Nobe la preotul Ahimeleh/Ahimelec unde s-a aprovizionat cu painile punerii inainte si sabia lui Goliat. Despre vizita lui David la Nov/Nobe, Saul afla si porunci uciderea preotilor din acest oras, dar pentru ca armata refuza, Saul/aul a recurs la mercenari. Din acest macel a scapat cu viata doar fiul preotului Ahimeleh/Ahimelec, Abiatar care deveni sfetnicul lui David. Cum Saul/aul era in urmarirea lui David, acesta fu nevoit sa se refugieze in pustiu, in oaza En-Ghedi, langa M Moarta. Intelegand ca regele nu doreste altceva decat moartea sa, se refugiaza la Achi/Aki din Gat, regele filistean. Regele il primi cu caldura pe David, fiind interesat, de fapt, de slabirea Israelului prin lupte intestine. Initial regele il primi pe David in capitala, in Gat, dar cum el nu se simtea in largul sau in mijlocul unei populatii potrivnice, il ruga pe rege sa il mute, ajungand astfel in iclag/iglad, oras in sudul Canaanului. Filistenii se pregateau de un nou razboi cu Saul, iar David a vrut sa se alature, dar principii filisteni nu aveau incredere in loialitaea lor asa ca l-au pus pe Achi sa il intoarca in iclag. Desi Saul pornise cu o strategie buna, de a merge pe inaltimea muntelui Ghelboa de unde ar fi avut avantajul terenului fata de filisteni, vazand atatea trupe marsaluind spre el, se descumpani. Mai mult, nu a primit nici un raspuns de la profeti in legatura cu lupta si s-a vazut nevoit sa apeleze la o ghicitoare din Endor. In toiul noptii, dupa chemarea lui Samuel, Saul a aflat ca soarta ii este pecetluita. Cand locuitorii din localitatea Iabe/Iave, pe care Saul ii salvase odata, au aflat ca filistenii au atarnat trupul lui in Beit-aan, si au trimis cativa oameni sa il aduca si sa il ingroape la umbra unui stejar. Vestea mortii regelui l-a mahnit pana si pe David.

Regatul cel mare al lui David. Regele David (1010-970 ien)


David reprezinta cel mai de seama exponent al tribului sau, Iehuda. El isi incepe cariera militara in slujba predecesorului sau, Saul iar popularitatea si-o dobandeste datorita succesului in lupta, atragandu-si si simpatia profetului Samuel/muel. Trebuie precizat ca David a primit sprijinul cel mai puternic din partea generalului Avner, comandantul armatei israelite din Nord care capatase de ceva vreme convingerea ca invingatorul lui Goliat are mai

multa vocatie pentru domnie decat slaul I-Boet. El trimise in taina la David o solie cu instiintarea ca va trece cu oastea de parte sa, daca ii va asigura inviolabilitatea si functia de comandant suprem. Generalul Avner, insa, a fost ucis dupa obiceiul razbunarii sangelui de Ioav pe al carui frate il omorase. David nu il putea pedepsi pe Ioav din pricina ca obligatia razbunarii sangelui era considerata sfanta si deoarece devenise atat de puternic, incat se temea de el. Curand, I-Boet cazu victima unei conspiratii. Regele isi dadu seama ca daca va alege drept capitala vre-una din cetatile din N sau S, care au servit candva ca cetate de scaun, va starni gelozia unuia sau altuia din triburi. Dorind sa fie impartial a ales o mica fortareata din centrul tarii, care era sub stapanirea iebusiilor si care avea toate insusirile pe care le dorea David. Regele cuceri orasul Ierusalim/Ursalim de pe colina ion, dandu-i numele Ir-David-orasul lui David. Dupa ce a proclamat-o capitala regatului, a dus acolo Tabernacolul situat pana atunci la KiriatIearim. Marele preot a fost numit Abiatar. Cronicarii au relatat ca intonarea de imnuri religioase sau psalmi, a devenit de atunci, parte integranta a serviciului divin. Astfel David poate fi considerat fondatorul unui serviciu religios de factura spirituala, trecand pe plan secund sacrificiile. Cand filistenii primira vestea cuceririi Ierusalimului, se simtira in primejdie si hotarara sa atace pe israeliti. Fiind incontinuu hartuiti, filistenii isi pierdeau treptat siguranta si la fiecare incursiune se retrageau. La momentul potrivit, David a patruns in tara lor si cuceri capitala, Gat; drept urmare au fost nevoiti sa recunoasca hegemonia Israelului. Dupa ce a inlaturat primejdia filistenilor, si-a indreptat atentia asupra dusmanilor din S-E- moabitii si amonitii care constituiau o primejdie pentru triburile din Transiordania. Motivul izbucnirii razboiului cu ammonitii, a fost atitudinea provocatoare a regelui Hanun/Hanan care nu a tinut seama de drepturile gintilor si a poruncit sa fie rasa jumatate din barba solilor si astfel sa fie insultati. David a trimi impotriva ammonitilor o puternica armata condusa de generalul Ioav/Ioab. Regele ammonitilor a cerut ajutorul celor 5 principi arameici cu care era aliat. Dupa ce i-a infrant, David se pare ca in locul lui Hanun/Hanan a numit pe fratele sau, Sobi. David intretinea si relatii de prietenie, in special cu fenicienii din N-V, al carui rege era Hiram. Acordul garanta caravanelor trecerea pe drumurile comerciale israelite a marfurilor lor spre Egipt. Fenicienii exportau in Israel mai ales lemn si material de constructie pentru a ridica Ierusalimul la nivelul celor mai mari orase din acea vreme. Prin victoriile stralucite repurtate de David, acesta isi extinde stapanirea de la Akaba pana la Eufrat. Sprijinindu-se pe o armata permanenta si profitand de conjunctura internationala favorabila- slabirea Egiptului, declinul puterilor hegemone Asiria si Babilon- reuseste sa transforme Israelul in cea mai importanta forta politico-militara din Orientul Mijlociu. Fenomenul caracteristic pentru viata de stat din vremea lui David este primatul interesului militar. Grija principala era armata creata de Saul, al carui nucleu il constituia detasamentul celor viteji- Ghiborim. Pana la David,insa, armata era formata din vountari dar de la el mai departe, a fost desavarsit serviciul militar obligatoriu si armata permanenta. Comandantul suprem a fost numit Ioab/Ioav caruia ii erau subordonati 3 comandanti principali si 30 de comandanti de rang mai mic . Ei formau consiliul militar suprem, subordonat regelui. Introducand impozitul obligatoriu,si cu ajutorul ministrului de finante, Adoram, David a organizat un aparat fiscal care tinea evidenta contribuabililor. Se infiinteaza si functii superioare de stat: secretar de stat-Maskir- care a vea insarcinarea de a nota toate evenimentele mai importante din tara si scribul de stat-Sofer- care tinea registrul cu evidenta barbatilor apti de a purta arme. Regele era asistat de doi profeti, Natan si Gad care alcatuiau instanta suprema. Preoti erau: adok/adoc, in Ghiveon/Ghibeon,la altarul principal si Aviatar/Abiatar, in Ierusalim. David nu putea sa il inlature pe adoc, pentru ca se putea expune triburilor nordice, asa ca a ales pe acesti doi Mari Preoti. Actul care ii va zdruncina temelia statului pe care abia o pusese va fi episodul cu Bateba/Bateva, sotia lui Urie, nepoata lui Ahitofel. Prin seducerea Batebei, unchiul nu l-a iertat niciodata pe rege desi David a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-l impaca, chiar a ridicat pe Bateva la rangul de prima regina si a promis tronul fiului ei.