1.

Ideile lui Hegel

Filosofia este, pentru el, nainte de toate, sistem de gndire. Sistemul lui Hegej. este sistemul ratiunii care domina lumea, care se dezvolta in toate aspectele concrete ale lumii, ale naturii i ale spiritului. Ceea ce este raional este real i ceea ce este real este raional: aceast fraz din introducerea la Filosofia dreptului conine, sintetic, ideea central a sistemului lui Hegel. Sistemul lui Hegel pare extraordinar de abstract. Cu toate acestea, intenia lui Hegel este de a prinde i explica concretul nsui, n toate formele lui variate i infinit de multiple: natur, creaii ale spiritului, art, religie, istorie etc, filosofia lui Hegel pare abstract; dar n realitate gndirea lui Hegel este legat de concret, de varietatea infinit.

Fenomenologia i Logica sunt cei doi stlpi mari pe care se cldete toat filosofia hegelian. Fenomenologia descrie, dialectic, evoluia contiinei noastre de la simpla percepie a ceva (Dieses), - care implic i pe a existenei proprii pn la raiune; Logica este de o desfurare a categoriilor fundamentale ale existenei i cunoaterii lucrurilor. Ea pleac de la determinri abstracte, dar tinde ctre concret. Tot ce aparine spiritului l intereseaz i face obiectul cercetrii lui Hegel: filosofia artei, religiei, istoriei, dreptului. Hegel a sumarizat foarte mult din sistemul sau filosofic in introducerea catre o serie de lecture ale istoriei lumii.El observa un proces inevitabil care are loc in istorie : chemarea constiintei, pe care el o numeste spirit. Intreaga teorie a lui Hegel ignora factorii ce influenteaza in mod fundamental viata, punand la loc de pret spiritul, drept element distinct si esentialmente rupt de realitatea vie. Dupa Hegel,filosofia prezinta esenta spiritual a timpului si autocunostiinta epocii. Filosofia este pentru el, intai de toate, sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin ratiune, prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate ideile timpului sau: de progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate de idea providenei ratiunii. Dialectica este invatatura fundamentala a invataturii hegeliene,conform careia tot ce exista are caracter contradictional,apare in rezultatul luptei contrariilor,fiind caracteristica universala a existentei.Dialectica e invatatura conform careia tot ce exista este in vesnica schimbare si transformare ca rezultat al luptei contrariilor.

Apogeul raionalismului in concepia omului o prezint filosofia lui Hegel care are un caracter abstract, absolutizat, unde omul real, istoric nu-si poate gasi loc pnetru ca la Hegel omul este doar subiect care cunoate si aceste subiect nu poarta caracter pur istoric, este acelai in oricare condiii si are o singura cale de a cunoate , deaceea

urmaul sau Foehrbach spune ca filosofia lui Hegel uita definitive de omul real. La Hegel omul este doar noiune, pe cind in realitate omul este unitatea organismului biologic si a unei psihici alctuita din sentimente, intuiie, raiune, instinct, care luate mpreuna ii determina natura adevrata.Omul ca subiect cum considera Hegel, in viziunea iui Foehrbach este doar un aspect al fiinei umane. Omul este determinat nu atit de raiune cit de sentimental dragostei. Alta poziie este promovata de filosofia marxista, unde omul este definit ca ansamblu a realitaii sociale, adic omul este om in msura in care el este implicat in anumite relaii din societate, principalele fiind economice. Caracterul vieii economice determina esena omului, deaceea in filosofia marxista omul este in primul rind produs, rezultat, obiect al mediului social. Hegel presupune c individul bogat vede n culturun mijloc de satisfacere a necesitilor i a capriciilor subiective.El nelege c aceasta duce la degradare moral,de aceea consider c interesele subiective trebuie nlate pn la conceperea de ctre individ a cerinelor universalului ,absolutului adic a ideii pn la conceperea raionalului. Hegel rezuma dar in mod creator ideile lui Kant, Schiller, Schelling si Solger, pentru a-i mentiona doar pe cei mai remarcabili dintre predecesorii sai. Rolul lui in istoria logicii este urias. El este cel care distinge gndirea obinuit (fenomen psihologic) de gndirea absolut care este esena lumii.El scrie despre maniera cea mai comod de a gsi ceea ce i place.

2. Operele principale

1930 1831)

Phnomenologie des Geistes (Fenomenologia spiritului, 1807) Wissenschaft der Logik (tiina logicei, 1812/1816) Enzyklopdie de philosiphischen Wissenschaften , Enciclopedia tiinelor filozofice, 1817-

Grundlinien der Philosophie des Rechts (Bazele filosofiei dreptului, 1819) Vorlesungen ber die sthetik (Prelegeri despre estetic, 1817-1829) Vorlesungen ber die Philosophie der Geschichte (Prelegeri de filosofie a istoriei, 1822-