Sunteți pe pagina 1din 2

Copiii - Oglinda parintilor

Educatia in general poate fi definita ca "actiune care permite fiintei umane sa-si dezvolte aptitudinile sale fizice si intelectuale, ca si sentimentele sale sociale, estetice si morale, in scopul realizarii cat mai bine posibil a misiunii sale de om" ( Reboul Oliver). In realizarea "misiunii de om" intervin tipurile de educatii educatia intelectuala, educatia moral-civica, educatia estetica, educatia fizica, educatia tehnologica, precum si noile educatii - educatia pentru drepturile omului, educatia pentru democratie si participare, educatia pentru pace si cooperare etc. Noile educatii au rolul de a rezolva problemele actuale cu care se confrunta societatea prin pregatirea fortei de munca in diverse domenii de activitate, prin producerea de noi informatii, prin educarea prescolarilor si scolarilor in spiritul tolerantei, al pacii si cooperarii, al solidaritatii si ocrotirii mediului inconjurator. Intregul proces educativ este influentat de componentele relatiei scoala-familie-societate. Fiecare componenta a relatiei intervine cu particularitatile sale si actioneaza direct sau indirect asupra celorlalte componente. Copilul isi insuseste primele notiuni de educatie in familia sa, parintii fiind cei care isi asuma rolul de educatori. In cadrul familiei, copilul isi formeaza anumite obiceiuri si reactii, strans legate de conditiile familiale, sociale, geografice, ereditare sau morale. In familie, rolul parintilor este de a invata copilul ce este viata in ansamblul ei, de a-i forma deprinderile igienice, care ii vor apara si intari sanatatea, de a-i largi treptat orizontul intelectual si spiritual si de a-i oferi acel bagaj de cunostinte care ii vor permite sa se cunoasca in primul rand pe sine insusi, sa dobandeasca echilibrul si armonia interioara si sa stie sa recunoasca adevarul. De asemenea, persoanele cu o excelenta comportare in societate au ceea ce se cheama "cei sapte ani de-acasa", ceea ce evidentiaza rolul familiei in educatia copiilor, educatie care nu se opreste nici la sapte ani, nici la varsta adolescentei si uneori nici chiar la maturitate. Educatia copiilor devine astfel o sarcina de mare raspundere si pentru a putea transmite propriilor copii lumina cunoasterii, parintii trebuie sa manifeste multa intelepciune si o dragoste profunda. Acolo unde dragostea este prost inteleasa sau lipseste caldura caminului, unde educatia se bazeaza pe teorii inchistate intr-un noian de prejudecati, acolo unde parintii nu au "timp" sa se ocupe de copii, dar mai ales au uitat ce inseamna universul copilariei si sufletul de copil, educatia nu realizeaza decat un dresaj, o ingustare a capacitatii afectivesi mintale care se traduce prin complexe, refulari, temeri, idei preconcepute si intoleranta. Experienta personala a copilului devine limitata, cunoasterea vietii apare sub forma de sabloane, iar in loc sa se dezvolte o personalitate care are capacitatea de a iubi, de a intelege si a cuprinde totul, formam un om cu o minte si un suflet inguste si strambe. Dragostea parinteasca se manifesta sub diferite forme care au influenta asupra comportamentului copilului. Autoritarismul anihileaza actiunile spontane ale copilului. Extrema cealalalta, rasfatul exagerat, sufoca personalitatea viitoare a copilului. Copiii sunt nu numai componenti ai familiei, ci si niste martori plini de curiozitate, dispusi sa imite cu usurinta viata de familie. Jocurile copiilor la varsta prescolaritatii sunt inspirate din viata de familie. Baietii se joaca "de-a tata", ei "vin de la serviciu", iar fetitele isi ingrijesc "papusile" mimand cel mai perfect sentiment matern. Jocul "de-a casa", "de-a familia", "de-a tata si de-a mama" sunt tot atatea exemple in care se manifesta atmosfera dintr-o familie. Adolescentul insa judeca si compara, discerne singur binele si raul, ce-i este folositor si daunator pentru viata sa. De asemenea, adolescentul devine raspunzator de actiunile sale, de tinuta sa morala si de felul cum isi construieste viitoarea personalitate. La varsta adolescentei, tinerii beneficiaza de ajutorul si exemplul atat al familiei, cat si al scolii si societatii. Se spune ca "aschia nu sare departe de trunchi" si trebuie sa intelegem cat de importanta este educatia copiilor in familie, cat de hotarator este pentru urmasi exemplul bun al parintilor.

In societatea actuala problema agresivitatii preocupa in cel mai inalt grad pe parinti, profesori si societatea civila. Conceptul de agresivitate este greu de definit. In limba latina cuvantul aggredior are mai intai semnificatia de "a merge spre", "a se apropia" si abia pe urma sugereaza ideea unui atac. Unii specialisti sustin ca agresivitatea ar fi unul dintre intristatoarele produse ale unei ereditati patologice si ale unui mediu stricat. Dupa altii, agresivitatea este un fenomen "firesc" si la copilul sau adolescentul normal. Se spune ca fara agresivitate omul n-ar rezista in mediul in care traieste, deoarece agresiunea este indispensabila cuceririi unui loc in grupul social, fiind baza constuctiva a oricarei activitati. Se cuvine sa facem deosebirea intre agresivitate si ceea ce numim pragul ei maximviolenta, deoarece agresivitatea umana nu antreneaza inevitabil violenta. Desigur ca agresivitatea nu poate fi numai de natura sociala, in producerea ei avand un rol important si matricea genetica. Aceasta poate fi redusa prin metodele de educatie pe care scoala le aplica, dar si prin implicarea familiei pentru evitarea actelor de violenta. Se observa ca un copil care indura in familie presiunea comportarii parintesti dure, isi insuseste si el acelasi fel de comportare : devine dur in relatiile cu ceilalti copii. Parerea ca bataia indreapta ceva s-a dovedit a fi incorecta. Unii parinti motiveaza ca propriul copil este agresiv, crud, brutal pentru ca "asa s-a nascut". Daca ei afla ca propriul copil l-a batut pe altul, recurg la bataie, adica fac exact ceea ce nu trebuie sa faca. Situatia scapa de sub control atunci cand parintii nu se pot stapani, daca "se lasa scosi din rabdari", adica sunt manevrati de copii; daca parintele ramane lucid, copilul isi da seama ce inseamna stapanirea de sine, siguranta reactiei sale. Parintii trebuie sa analizeze cu multa atentie iesirile agresive ale copiilor, sa nu-i pedepseasca in mod subiectiv si pe nedrept. Este normal ca parintii sa aiba dreptul de a folosi mijloace de constrangere si de recompensare, dar sa nu se exagereze. Agresivitatea este un factor important al comportamentului uman, fiind intotdeauna dirijata impotriva cuiva. Motivele pentru care copiii devin agresivi sunt extrem de numeroase. Copilul trebuie sa aiba legaturi, cu grupul caruia ii apartine, altfel resimte sentimentul de nesiguranta care poate degenera in ostilitate. Copiii familiilor numeroase nu se arata prea dificili si inteleg repede regulile vietii sociale, dar copiii care provin din familii reduse iau cunostinta cu regulile vietii sociale abia cand merg la scoala. Familiile numeroase sunt un bun teren de pregatire pentru viata sociala. Felul in care parintii isi cresc copiii poate sa aduca un inceput de solutie la problema agresivitatii. Exista anumite conditii care pot contribui la reducerea acesteia : fiecare sa fie in stare de a se respecta, trebuie evitata perturbarea relatiilor esentiale dintre indivizi, adultii trebuie sa defineasca clar caracteristicile comportamentului admisibil. Experienta a aratat ca daca dam destula dragoste si ne ferim, pe cat posibil sa-i frustram, copiii nu se mai manifesta agresiv. In prezent constatam ca invatamantul suporta o serie de schimbari in ceea ce priveste instructia si educatia copiilor, deoarece pana nu demult se aprecia ca invatamantul avea ca obiectiv instruirea sau transmiterea de cunostinte. Conditiile sociale actuale s-au schimbat foarte mult si de aceea, scoala va trebui sa se adapteze acestor schimbari, imbinand aspectele socio-afective cu cele intelectuale. Jacques Delors afirma : "Asistam la o formidabila mutatie a lumii care ar putea aduce mai binele sau ne-ar putea bascula spre mai rau. Intr-o lume in plina mutatie, educatia are dificila misiune de a transmite o cultura acumulata de secole, dar si o pregatire pentru un viitor in buna masura imprevizibil".