Sunteți pe pagina 1din 23

RADIOLOGIE

CURS I

CURSUL 1

INTRODUCERE ÎN RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALA

RADIOLOGIE CURS I CURSUL 1 INTRODUCERE ÎN RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALA Imagistica cu raze röentgen: röntgendiagnostic

Imagistica cu raze röentgen: röntgendiagnostic

Natura şi producerea razelor X

Radiaţia descoperită în 1895 la Universitatea Wűrzburg de către fizicianul Röntgen şi denumită de el radiaţia X, este o radiaţie electromagnetică,cu lungime de undă extrem de mică, în medie de 10000 de ori mai mică decât cea a luminii. Se produc raze X ori de câte ori electroni aflaţi în mişcare foarte rapidă,se lovesc de corpuri materiale, unde produc dislocări de electroni de pe orbitele energetice ale atomilor acestor corpuri. Pentru a se menţine echilibrul, electronii de pe orbitele mai periferice, ale corpului izbit,vor lua locul electronilor dislocaţi de pe orbitele mai centrale. Din acest salt de pe un nivel energetic pe altul , în sensul menţionat mai sus, rezultă un plus de energie, care constitue razelele X. Modificările suferite de energia radiantă la diverse nivele în corpul omenesc alcătuiesc în ansamblul lor elemente utile, pe care fascicolul de raze X le poate transmite examinatorului sub formă de imagini radiologice, produse datorită modificărilor care au loc în fascicolul de raze X la nivelul ţesuturilor şi organelor de examinat. Cele mai importante manifestări ale acestor interrelaţii sunt, efectul Comptom, efectul Tomson, efectul fotoelectric şi efectul de materializare, care duce la formarea de pererchi de electroni. Efectul Compton (Fig. 1):ori de câte ori un foton incident cu energie mare intră în coliziune cu un electron slab fixat pe unul din învelişurile periferice ale atomului, căruia îi transmite o parte din energia lui iniţială sub formă de energie cinetică datorită acestei interacţiuni electronul părăseşte atomul şi capătă o direcţie diferită de cea a fotonului incident - electron de recul. La fel ca şi electronul de recul în urma coliziunii cu fotonul incident va avea şi el o traiectorie deviată astfel se explică difuzia radiaţiei, fotonul incident devenind foton difuzat.

1

RADIOLOGIE

CURS I

RADIOLOGIE CURS I F ig.1 Efectul Tomson - în urma interacţiunii foton-electron fotonul incident este abătut

Fig.1

Efectul Tomson - în urma interacţiunii foton-electron fotonul incident este abătut de la direcţia lui iniţială, fără ca să se cedeze energie atomului –energia nu este transferată ea este conservată. Efectul fotoelectric (Fig. 2) – are loc în toate cazurile în care un foton incident expulzează un electron din învelişurile atomului căruia îi cedează întreaga lui energie.

RADIOLOGIE CURS I F ig.1 Efectul Tomson - în urma interacţiunii foton-electron fotonul incident este abătut

Fig.2

Producerea de perechi (Fig.3) – constă în transformarea energiei fotonilor incidenţi în materie, fiind un efect de materializare a electronilor sub formă de “perechi de particule”. Producerea de particule creşte o dată cu creşterea energiei razelor X şi cu numărul atomic ridicat al elementelor materiale care au fost străbătute. În cazul energiilor mari surplusul de energie de care dispune fotonul incident este cedat perechii sub formă de energie cinetică reprezentând un efect de atenuare.

RADIOLOGIE CURS I F ig.1 Efectul Tomson - în urma interacţiunii foton-electron fotonul incident este abătut

Fig.3

Coeficientul de absorbţie este proporţional cu numărul atomic la puterea a patra din corpul traversat –structurile cu număr atomic mare vor atenua mai mult fascicolul de razeX, iar din punct de vedere radiologic vor fi mai opace exemplu segment scheletic. În funcţie de energia fascicolului de raze X în regiunea examinată va precumpăni un efect de absorbţie sau altul propriu efectului fotoelectric sau efectului Compton - la energii mici va fi preponderent efectul fotoelectric/ iar la energii medii efectul Compton. Producerea radiatiei X se face în tubul de raze-tubul Coolidge (Fig.4) - un tub de sticlă în care se află un vid foarte avansat unde electronii emişi de catod (un filament de wolfram ce a fost adus la incadescenţă) sunt accelerati la diferenţe de potenţial de zeci de mii de volti, se ciocnesc cu materialul anodic (are în componenţă metale greu fuzabile ca reniu, molibden, wolfram) unde cea mai mare parte din energia lor se pierde prin ionizări şi excitări în straturile superioare ale materialului anodic, iar o parte produce radiaţie Röntgen de frânare şi caracteristică.

2

RADIOLOGIE

CURS I

RADIOLOGIE CURS I Fig . 4 . Proprietăţile radiaţiei X sunt comune cu ale radiaţiilor electromagnetice,

Fig . 4

. Proprietăţile radiaţiei X sunt comune cu ale radiaţiilor electromagnetice, intensitatea lor scade invers proporţional cu pătratul distanţei.

Proprietăţile speciale constau în :

  • - penetrabilitate – invers proporţională cu lungimea de undă

  • - sunt absorbite de corpurile prin care trec, absorbţia fiind direct proporţională cu numărul atomic la puterea 3, densitatea şi grosimea obstacolului.

  • - determină fenomenul de luminiscenţa

  • - determină efect de fotosensibilitate (reduce emulsia de argint la argint metalic)

  • - produc ionizare, are loc ionzarea gazelor prin care trec

  • - au efecte biologice asupra ţesuturilor vii prin ionizări şi prin excitaţii care produc alteraţii în material vie. Efectele celulare ale radiaţiei; Sunt precoci şi cumulative în timp. Mecanismul de acţiune este direct şi indirect.

    • - acţiunea directă este sub forma rupturii arhitecturii moleculare şi în special la

nivelul unor structuri ca genele, cromozomii sau enzime- doza este fără importanţă.

  • - acţiunea indirectă –este dată de substanţele născute din reacţiile directe.

    • b) Natura leziunilor – A.D.N – ul este ţinta preferată a radiaţiilor – deci ţinta

princicipală este materialul genetic.

  • c) Efectele somatice - sunt asupra individului în totalitate şi pot apare la interval de

ore până la ani.

La nivel somatic acţionează legea ( Bergonier şi Tribondeau) conform căreia cu cât un ţesut este mai tânăr cu atât el este mai sensibil şi vulnerabil.

  • d) Manifestarile clinice - ale leziunilor radice apar numai exceptional în cadrul

iradierii diagnostice. Ele pot fi văzute la medicii radiologi sub forma de boala profesionala.

  • - Leziunile pielii apar in formele cronice la radiologi, cel mai adesea sub forma de radiodistrofii: teleangiectazii, tulburări de pigmentare, atrofie şi scleroza cutanată, formaţiuni

keratozice sau papilamatoase;

  • - Leziunile oculare sunt reprezentate de o conjunctivită banală care se vindecă fără sechele, cataracta sau keratite;

    • - Tesuturile hematopoetice au o sensibilitate mare în funcţie de radiosensibilitatea

celulelor suşa şi de distribuţia temporospatială a particulelor ionizante în organism în raport cu

celulele hematopoetice. Semnele de alarma sunt modificarile de hemograma; Gonadele au sensibilităţi diferite asupra părţii endocrine (foarte radiorezistentă) şi a celei exocrine de reproducere (extrem de radiosensibilă); Alte ţesuturi. Nu apar modificari digestive, pulmonare, osoase, renale decat la doze mari exclus de atins în cadrul radiodiagnosticului.

3

RADIOLOGIE

CURS I

  • e. Efecte feto-embrionare sunt diferite după varsta produsului de concepţie:

    • - la stadiul de ou acţioneaza legea tot sau nimic. Oul trăieste normal sau moare;

    • - la stadiul de organogeneză în primele trei luni se produc malformaţii grave;

    • - fătul mai mare de 3 luni este mult mai puţin radiosensibil.

      • f. Efecte genetice mutaţii care apar indiferent de doza, dar se dublează dupa 30-50

rds.

  • g. Efecte cancerigene au o frecvenţa mică, dar o existenţa indiscutabilă.

Efectele la nivel tisular sau ale întregului organism reprezintă suma nu neapărat matematică a modificărilor celulare. Acumularea în timp a tuturor acestor modificări duce în

ultima instanţă la moartea individului prin alterări funcţionale şi organice ireversibile.

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RADIAŢIILOR

În lumea contemporană orice fiinţă vie de pe suprafaţa pământului suportă o iradiere

care nu poate fi evitată.

  • - 87% din aceasta iradiere este dată de iradierea naturală. -13% este procentul de iradiere artificială, din care 11,5% reprezintă iradierea medicală. Aceasta din urma se datorează în principal iradierii cu scop diagnostic. Evoluţia tehnologiilor de diagnostic, în special dezvoltarea imagisticii medicale şi în mod particular a tehnicilor de explorare fără radiaţii Röntgen (Ecografia şi Imagistica prin Rezonanţa Magnetica) nu au modificat esenţial acest procent, care continuă să rămână ridicat oriunde pe suprafata planetei. Mecanismul iradierii înca foarte mari este diferit în diferite zone geografice:

    • - în regiunile cu slabă dezvoltare economică iradierea se datorează utilizării în continuare a unor tehnologii învechite de emisie, control şi utilizare a radiaţiilor.

    • - în ţările cu înaltă dezvoltare tehnologică, iradierea este aproape similară dar este excesul de investigatie. Aceasta apare ca un corolar al sistemelor sofisticate de sănătate publică, în care gestul medical subvenţionat împinge la excese şi la risipă.

Ţara noastră este undeva între cele două, încercând eforturi remarcabile de reînnoire şi actualizare a echipamentelor radiologice şi de rationalizare a explorării, în contextul unui sistem de sănătate, care implementat la mare distanţă de alte sisteme din care s-a inspirat, are datoria de a preveni defectele modelelor. Ca raspuns la situaţia semnalată mai sus singurele măsuri de protectie eficiente şi aplicabile sunt:

  • - raţionalizarea explorării radiologice în special la grupele de populaţie cu factori de risc (copii, gravide etc.);

  • - modernizarea echipamentelor, cu extinderea tehnologiilor de achiziţie şi prelucrare

digitală. Pentru o raţionalizare corectă a explorărilor trebuie cunoscute dozele proporţionale de radiaţii încasate de pacienţi. Acestea se pot cunoaşte din tabele şi dau uneori date surprinzătoare. Pentru orientare iată câteva cifre comparative cu privire la dozele încasate în cadrul diferitelor metode de radiodiagnostic folosind ca bază de comparaţie radiografia toracică de faţă, gestul radiologic cel mai curent şi cu cea mai mică iradiaţie radioscopia convenţională toracică = 50-150 radiografii

4

RADIOLOGIE

CURS I

aceeaşi cu amplificator şi lanţ TV tomografia plană toracică radiografie de craniu radiografie abdominală urografie intravenoasă

= 5-15 radiografii = 10-15 radiografii/fiecare secţiune = 1 radiografie pulmonară = 10 radiografii pulmonare = 35 radiografii pulmonare

irigoscopie = 77 radiografii pulmonare

computertomografie

= între 26 şi 48 radiografii pulmonare

Tot pentru a se realiza amploarea fenomenului, iată câteva date comparative între

dozele încasate în cadrul diferitelor tehnici de Radiodiagnostic şi iradierea naturală. Datele oferite echivalează în timp de iradiere naturală tehnicile urmărite:

Radiografia toracică Radiografia abdominală

= 15 zile de iradiere naturală = 6 luni de iradiere naturală

Urografia intravenoasă = 18 luni de iradiere Irigoscopia = 3 ani de iradiere naturală Computertomografia =între 1 si 2 ani Cunoscând aceste doze se poate întelege de ce este nevoie de raţionalizarea examenelor cu scop de prevenire a iradierii. Raţionalizare însemană în primul rând abtinere de la explorare. Examenul radiologic toracic la un copil fără semne clinice de boală cardiacă sau pulmonară este un exces, tot un exces uzual este şi radiografia de coloană vertebrală repetată cu ocazia fiecărei internări la un bolnav cu leziune degenerative. Tot raţionalizare se numeşte şi alegerea dintre mai multe posibilităţi de explorare a aceleia care aduce maximum de informaţii şi poate înlocui metode mai iradiante. Deşi ideea pare fantezistă, cea mai buna metodă de diagnostic radiologic a afectiunilor sinusurilor feţei este computertomografia. Suspiciunea de diagnostic de adenom hipofizar obligă la examen prin Rezonanţa Magnetică, evitandu-se iradiarea prin alte explorări radiologice mai neperformante în situaţia dată. O solicitare de examen radiologic trebuie redactată în scris, lizibilă şi precisă. Ea trebuie să indice contextul clinic pentru ca radiologul să poată întelege problemele particulare pentru care se solicită explorarea respectivă. Este de datoria şi de calificarea radiologului să stabilească metoda şi tehnica optimală pentru situaţia dată. În cadrul măsurilor de radioprotecţie este necesar să cunoaştem şi modul de comportare într-un serviciu de radiologie cu scopul evitării iradierii inutile. Astfel, locul de maximă iradiere este cel de lângă bolnav, unde radiaţia secundară difuzată emisa de acesta în timpul iradierii diagnostice este maximă. Locul de maximă siguranţa este în spatele tubului radiogen (protecţie eficientă realizată de cupola port tub) sau în spatele radiologului cu obligaţia protecţiei personale prin echipamente specifice (şort, ochelari etc.). În ceea ce priveşte pe utilizatorii aparatelor de radiodiagnostic medici şi personal mediu aceştia trebuie să accepte ideea că legislaţia de radioprotecţie existantă este chezasul unei protecţii maxime în condiţiile deficitare existente. Receptorul radiaţiei reziduale modulate de corpul de radiografiat, este folosită în diagnosticul radiologic utilizată curent. Receptarea informaţiei se face în mai multe moduri:

- radioscopie – radiaţia reziduală acţionează asupra unui mediu cu proprietăţi fluorescente şi produce o imagine dinamică real time a structurilor traversate.

5

RADIOLOGIE

CURS I

  • - radiografie – impresionarea chimică directă şi prin emisie luminoasă obţinută cu

ajutorul ecranelor întăritoare asupra emulsiei de săruri de argint de pe suprafaţa unui film radiografic.

Aparatura de radiodiagnostic

Orice instalaţie radiologică se compune din două părţi:

  • - aparatul propriuzis (Fig.5)

  • - accesorii.

RADIOLOGIE CURS I - radiografie – impresionarea chimică directă şi prin emisie luminoasă obţinută cu ajutorul

Aparatul se compune din:

Fig.5

-tubul radiogen -transformatorul de înaltă tensiune -transformatorul de încălzire-de joasă tensiune -cablurile sau troleele -masa de comandă Tubul radiogen –constă dintr-un balon ,construit dintr-o sticlă specială, fabricată pentru

a rezista la temperaturi deosebit de ridicate.Balonul are două tuburi laterale situate unul în faţa celuilalt :

  • - catodul –polul negativ al tubului format dintr-un filament de tungsten, dispus în formă

de spirală, adus la incadescenţă de un transformator de încălzire.

  • - anodul –polul pozitiv format din aliaj de metale greu fuzibile care au proprietatea de a

transmite rapid căldura primită, facilitând în felul acesta răcirea tubului produsă şi prin rotaţia sa (3000 ture/min). Transformatorul de înaltă tensiune : transformă tensiunea obişnuită de la reţea în tensiune înaltă, cu cât tensiunea este mai mare se vor produce raze mai dure –de aici rezultă calitatea razelor –calitate înseamnă tensiune deci kilovoltaj iar calitatea amperaj. Masa de comandă: serveşte la punerea în funcţiune şi la oprirea aparatului.Aceasta este înzestrată cu aparate care permit :

-măsurarea curentului de la reţea -măsurarea intensităţii curentului -măsurarea timpului -butonul de punere în funcţiune. Trolee-sau cabluri. Accesoriile unei instalaţii sunt:

6

RADIOLOGIE

CURS I

-stativul de susţinere a tubului radiogen -ecranul -dispozitive de centrare -dispozitiv de susţinere şi fixare a casetelor -grile antidifuzoare – un dispozitiv format dintr-o serie de lamele de plumb aşezate paralel între ele la 0,3 mm unele de altele - principiul este că orice rază parazită (secundară) ,care nu este situată în axul principal al fascicolului, nu va putea străbate spaţiul dintre lamele şi lovindu-se de ele,va fi absorbită de aceasta. -materiale de protecţie ( şorţuri, mănuşi etc)

Receptorul

  • a) radioscopia în radioscopia clasică sau analogică –imagine obţinută direct pe ecranul

ce este constituit dintr-o foaie de material celulozic sau plastic, pe care este dispersat un

material fluorescent –platinocianura de bariu , tungstatul de cadmiu sau sulfura de zinc şi cadmiu. Astăzi sunt folosiţi compuşi de cesiu, titan, ytrium sau pământuri rare. Pentru protecţie în faţa ecranului este o sticlă specială .

  • b) radiografia simplă (Fig.6 ): se bazează pe efectul fotochimic al radiaţiilor având

avantaje: document, doză de iradiere redusă, cost relative scăzut. Filmul radiografic este format dintr-un suport transparent, acoperit de o emulsie de cristale de bromură de argint suspendată în gelatină.

RADIOLOGIE CURS I -stativul de susţinere a tubului radiogen -ecranul -dispozitive de centrare -dispozitiv de susţinere

Fig.6

Prelucrarea filmului radiologic se face în camera obscură, unde se efectuează developarea, când imaginea latentă se transformă în imagine vizibilă. Formarea imaginii radiologice - imaginea radiologică există în formă latentă în relieful spectral al fascicolului emergent. Întrucât organele au structuri neomogene, compoziţie chimică, densitate, grosime variabile, relieful fascicolului emergent va traduce pe planul de proiecţie variaţii de absorbţie determinate de aspectul neuniform al organului de cercetat, fapt ce va duce la impresionarea discontinuă inegală a sistemului detector. Proprietăţile optice ale imaginii radiologice-caracteristicile proiecţiei unui corp tridimensional pe plan bidimensional:

Proiecţia conică-sub forma unui con cu vârful la focarul tubului şi baza pe planul de proiecţie-astfel o imagine ce se află în fascicol apare mărită şi deformată, mărirea apare cu creşterea distanţei focar-film.

Paralaxa –fenomen ce permite disocierea structurilor suprapuse când focarul şi obiectul fac

o mişcare de translaţie . Penumbra –are rol în calitatea imaginii-cu cât focarul este mai fin cu atât imaginea are contururi mai precise.

7

RADIOLOGIE

CURS I

Incidenţele tangenţiale- conturul imaginii apare net când raza incidentă este tangentă la conturul stucturii respective scizură, tăblie. Când raza este perpendiculară pe o structură, poate da o imagine netă în axul lung al obiectului, determinând imagini ortoröntgenografice-conduct bronşic, pedicul vertebral.

Sumaţia planurilor- când sumaţia este pozitivă când staturile sunt opace şi când se suprapune aer (transparent) imaginea devine mai puţin opacă .

TEHNICI RADIOLOGICE SPECIALE Radioscopia televizată –transpunerea imaginii radiosopice într-o imagine aparentă pe un monitor de televiziune prin intăritorul de imagine. Amplificatorul de imagine- sistem electronic ce are următoarele aplicaţii:

permite efectuarea fluoroscopiei la lumina zilei calitatea imaginii este net superioară şi poate fi înregistrată –video, fotografic digital. se poate lucra cu sistem de TV cu circuit închis, în echipe de specialişti, proceduri de radiologie intervenţională. imaginea poate fi transmisă la distanţă prin TV cablu satelit reducerea considerabilă de 3-5 ori a intesităţii fascicolului de radiaţii a permis construcţia de aparate cu telecomandă şi protecţia operatorului. . Tomografia plană convenţională –tubul şi caseta sunt solitare şi se deplasează în sens

invers.

Variante radiografice-

  • - radiografia cu raze dure- se utilizează pentru disocierea unor opacităţi

  • - radiografia cu raze moi – părţi moi

  • - radiofotografia medicală RMF-se foloseşte pentru depistarea TBC.

  • - radiografia panoramică-se foloseşte în stomatologie

  • - radiografia digitală.

Radiografia digitală

RADIOLOGIE CURS I ∑ Incidenţele tangenţiale - conturul imaginii apare net când raza incidentă este tangentă

Fig.7

Radiografia digitală (Fig7) – asigură transformarea datelor analoge în infomaţii digitale.Părţile componente ale receptorilor digitali utilizaţi în radiodiagnostic sunt:

Detectorul de scintilaţie- proprietatea unor substanţe de a emite lumină la la impactul cu radiaţiile X-este plasat în contact cu imaginea obţinută după ce radiaţiile X au

8

RADIOLOGIE

CURS I

traversat organismul. La impactul radiatiilor X cu scintilatorul, acesta emite semnale luminoase plasate în domeniul vizibil. Convertorul energiei luminoase în energie a curentului electric, care se bazează pe efectul fotoelectric. Radiaţiile luminoase aplicate catodului unei celule fotoelectrice determină emisia fotoelectronilor care sunt colectaţi la anod, generând microcurenţi de diferite intensităţi. Acest sistem transformă sistemul analog de date (semnalul luminos) în informaţii digitale (curentul electric). Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală şi o transformă în semnal video

TV.

Receptorii digitali sunt utilizaţi atât în radioscopie cât şi în radiografie.

Comparaţie între imaginile digitale şi analoage

Elementul de baza al imaginii digitale este pixelul – o suprafaţă pătrată cu o nuanţă de gri corespunzătoare densităţilor pe care le reprezintă. Imaginea radiologică este formată dintr- un numar de pixeli. Creşterea numărului de pixeli / imagine determină mărirea rezoluţiei imaginii. Pentru ca imaginile obţinute pe filmele cu dimensiuni de 18 x 24 cm să aibă o rezoluţie bună este necesar ca numărul corespunzător de pixeli să fie de 3600 x 4800. Imaginea digitală are urmatoarele avantaje:

permite o mai bună vizualizare a zonelor cu densităţi mici; chiar dacă

rezoluţia geometrică este mai redusă faţă de radiografia clasică rezoluţia de densitate este mult mai mica; ofera posibilitatea unei prelucrări ulterioare a imaginii.

COMPUTER TOMOGRAFIA

Este o tehnică particulară, care utilizează ca factor fizic radiaţia X, ca procedeu de explorare a mediului, secţiunea tomografică în plan transversal axial, iar ca mod de redare a informaţiei, imaginea digitală. Principiul tomografiei computerizate se bazează pe măsurarea atenuării unui fascicol

îngust de radiaţii X, care parcurge, printr-o mişcare circulară, un strat echivalent ca lărgime din corpul examinat, şi reconstrucţia imaginii plecând de la proiecţiile sale diferire. In ansamblu o unitate C.T cuprinde (Fig.8):

  • - Sistemul de achiziţie a datelor

  • - Sistemul de procesare

  • - Sistemul de vizualizare şi stocare a datelor

  • - Sistemul de comandă

Sistemul de achiziţie a datelor cuprinde : tubul de radiaţii X, detectorii, o serie de elemente electronice asociate, montate într-un cadru denumit - GANTRY. Componentele sistemului de achizitie au cunoscut schimbări de-a lungul timpului:

  • - prima generaţie folosea un singur tub şi un singur şi un singur detector, efectuând mişcări de rotaţie şi translaţie în jurul corpului – dezavantaj timp lung de scanare;

  • - generatia a doua folosea mai mulţi detectori, iar fascicolul era sub forma de eventai;

  • - generaţia a treia renunţă la mişcarea de translaţie, tubul şi detectorul efectuând mişcare de rotaţie;

  • - generaţia a patra au detectorii ficşi, dispus circular pe 360 0 , în timp ce tubul se roteşte în jurul corpului.

9

RADIOLOGIE

CURS I

C.T. spirală sau volumetrică – presupune mişcarea continuă a mesei şi rotirea continuă a tubului în timp de pacientul avansează în Gantry. Raportul dintre viteza mesei / rotaţie şi grosimea secţiunii se numeste PITCH

RADIOLOGIE CURS I C.T. spirală sau volumetrică – presupune mişcarea continuă a mesei şi rotirea continuă

Fig.8

Sistemul de procesare a datelor.

Unitatea de masură a densităţii denumită UNITATE HOUNSFELD este definită ca 1/ 1000 din diferenţa de densitate dintre apa şi aer sau 1/1000 diferenţa aer şi compacta osoasă. Grila de densităţi este arbitrară, densitatea aerului este -1000 a apei 0 şi osoase + 1000.

Vizualizarea datelor şi comanda ansamblului

Este prezentată pe monitorul din încaperea unde se află operatorul. Acesta are

posibilitatea prelucrării imaginii şi ameliorării datelor unei imagini deja achizitionate, dar are la îndemână şi o serie de elemente operaţionale, pe care le selectează şi depinde calitatea imaginii:

  • - voltajul;

  • - miniamperajul;

  • - colimarea;

  • - pasul – distanţa cu care se deplasează masa pe care este aşezat bolnavul egală cu grosimea secţiunii;

  • - zoom-ul (mărirea imaginii); Stocarea imaginilor se face pe discul computerului, CD etc. Imaginea poate fi revăzută ulterior şi eventual înregistrată pe film radiologic sau fotografic.

Administrarea substanţelor de contrast

Diferenţierea structurilor normale de cele patologice este dificilă datorită valorii de atenuare apropiată a acestora. Administrarea substantelor de contrast duce la cresterea cu 40 – 60 UH a densităţii accentuând diferenţele de densitate. Administrarea se poate face pe diferite căi (iv, oral, endorectal, endovaginal etc.). Indicaţiile administrării substanţelor de contrast sunt:

  • - precizarea vascularizaţiei masei tumorale;

  • - diferenţierea între o masă tumorală şi o malformaţie vasculară;

  • - identificarea structurilor tubului digestiv;

  • - diferenţierea elementelor hilului hepatic ori pulmonar;

  • - evaluarea tractului urinar;

10

RADIOLOGIE

CURS I

  • - detectarea leziunilor focale (hepatice, pancreatice, cerebrale etc.) precizarea naturii lor;

  • - identificarea pachetului vascular;

  • - raporturile cu o masă tumorală.

Imagistica prin rezonantă magnetică- I.R.M

I.R.M- constituie o metodă non-invazivă de examinare a afecţiunilor neuro-musculo- scheletală. Se bazează pe proprietatea (descoperită în anul 1946) că nucleele se comportă ca nişte magneţi în prezenţa unui câmp magnetic intens. Nucleele de hidrogen sunt animaţi de mişcarea în jurul propriului ax –spin nuclear.

Treptele obţinerii imaginii prin I.R.M

  • 1. „Specimenul” examinat –corpul uman este supus unui câmp magnetic exterior

foarte puternic, care rămâne constant în tot intervalul investigaţiei şi care produce alinierea în

acceaşi direcţie a dipolilor magnetici nucleari . 2. Specimenului i se aplică apoi un câmp magnetic oscilant din zona de radiofrecvenţă a specimenului electromagnetic, adică a unei unde de radiofrecvenţă (RF) ce determină rezonanţa nucleilor.

  • 3. Radiaţia electromagnetică (unda de RF) este apoi suprimată; nucleii continuă să

oscileze, emiţând ei însăşi ca particole cu sarcină electrică – o undă de RF care poate fi

detectată ca semnal rezonant magnetic al nucleolilor. Recepţia semnalului este posibilă prin faptul că unda respectivă induce un curent electric într-o bobină construită în acest scop.

  • 4. Acest semnal este transmis unui computer, care îl transformă, prin prelucrare

digitală, în semnale optice elementare (pixeli). Valoarea sau intensitatea pixelului este proporţională cu intensitatea semnalului ce provine din nucleii rezonanţi aparţinând unui volum bine determinant, voxelul. Echipamentul I.R.M(Fig.9) Magnetul - este piesa centrală a instalaţiei I.R.M-el trebuie să producă un câmp magnetic extern cât mai uniform Bobinele de radiofrecvenţă – forma şi dispoziţia acestor bobine depind substanţial de sistemul magnetic principal, de regulă, au o formă de şa . Gradienţii de câmp magnetic – se produc prin curenţi electrici care circulă în spire din materiale conductante, cu geometrii variate. Calculatorul - controlează parametri fizici aleşi de operator.

RADIOLOGIE CURS I - detectarea leziunilor focale (hepatice, pancreatice, cerebrale etc.) precizarea naturii lor; - identificarea

Fig.9

11

RADIOLOGIE

CURS I

Noţiuni elementare de semiologie în general imaginea este comparabilă cu cea din C.T- sub unele aspecte suprioară – permite un contrast superior; imaginile sunt uşor de recunoscut (Fig.10).

RADIOLOGIE CURS I Noţiuni elementare de semiologie în general imaginea este comparabilă cu cea din C.T-

Fig. 10 Agenţii de contrast folosiţi în I.R.M.au la bază gadoliniu – folosit în investigarea lichidului cefalorahidian – face ca imaginea să fie mai luminoasă. Pregătirea pacientului –în general nu necesită măsuri speciale; un caz special îl reprezintă pacienţii cu claustrofobie - la care administrarea unui calmant uşor reduce starea de anxietate. Durata unui examen este de aproximativ 30-90 minute . Contraindicaţiile absolute: cipuri feromagnetice intracraniene ; peacemaker cardiac; proteze metalice valvulare; corpi stăini metalici intraoculari. Contraindicaţii relative: claustrofobie ; pacienţi ventilaţi sau intubaţi.

SCINTIGRAFIA

Medicina nucleară utilizează izotopii radioactivi în scop diagnnostic şi terapeutic. Explorarea scintigrafică este cel mai vechi procedeu imagistic de vizualizare a organelor interne. Cessen în 1951 au efectuat pentru prima dată scintigrafie tiroidiană apoi a fost cuplată imaginea la calculator. Principiul examinării scintigrafice constă în detectarea radiaţiei gama emisă în urma administrării (i.v.sau orale) unui produs radiofarmaceutic cu tropism selectiv pentru un anumit organ, proces, sau leziune. Imaginea scintigrafică reprezintă distribuţia spaţială a radiofarmaceuticului şi variaţia sa în timp care oferă astfel informaţii despre morfologia şi funcţia organului investigat. Aplicaţiile clinice ale scintigrafiei se extind la toate specialităţile medico chirurgicale.

RADIOLOGIE CURS I Noţiuni elementare de semiologie în general imaginea este comparabilă cu cea din C.T-

Fig. 11

12

RADIOLOGIE

CURS I

Scintigrafia statică – oferă informatii cu caracter morfologic (poziţie, formă, dimensiuni, prezenţa unor leziuni difuze sau în focar; distribuţia radiofarmaceuticului în organul investigat. Explorarea este făcută la un interval de timp de la injectarea radiofarmaceuticului. Scintigrafia dinamică sau secvenţială – explorare funcţională – examinarea se face cu ajutorul camerelor de scintilaţie. Imaginile se obţin concomitent cu injectarea radiofarmaceuticului obţinând imagini dinamice. Radionuclizii folosiţi ;sunt în principal : techneţiu (99mTc), taliu (201Tl), iodul(123I- 132 I), galiul, (67G ), indiul (113mIn). Aparatura de detecţie – camera de scintilaţie –aparatura nu este un „emiţător” ci un „detector” de radiaţii gama. Examinarea SPECT se efectuează cu camere de scintilaţie la care detectorul efectuează o mişcare circulară în jurul organului de examinat, oprindu-se timp de câteva secunde pentru achiziţionarea imaginii. Tomografia cu emisie de protoni (PET) - reprezintă o tehnică modernă de obţinere de imagini funcţionale ale organelor sau sistemelor biologice. Aduce informaţii morfofuncţionale ale creerului sau inimii în secţiuni de 4-5 mm şi cu o rezoluţie de secunde. Metoda permite obţinerea de imagini ale distribuţiei a radionuclizilor emiţători de pozitroni.Cu aceşti radionuclizi se pot ”marca” radioactiv orice compus biologic: proteine, hormoni, aminoacizi sau neurotransmiţători-putându-se urmări diverse mecanisme biochimice.Principalele radiofarmaceutice folosite sunt; fluor-18 şi fluoro-2-deoxi-D-glucoza. Pentru a urmări imaginea distribuţiei în organism –aparatele PET (Fig.12) sunt formate din multiple cristale de scintilaţie dispuse inelar în jurul pacientului şi cuplate la tuburi fotomultiplicatoare-evenimentele luminoase sunt transformate în plus electric.Aceste evenimente sunt prelucrate de computer obţinându-se imagini tomografice ale diverselor organe.

RADIOLOGIE CURS I Scintigrafia statică – oferă informatii cu caracter morfologic (poziţie, formă, dimensiuni, prezenţa unor

Fig. 12

ECOGRAFIA

13

RADIOLOGIE

CURS I

RADIOLOGIE CURS I Fig. 15 Este metoda de diagnostic şi terapeutic imagistic ce utilizează ca substrat

Fig. 15

Este metoda de diagnostic şi terapeutic imagistic ce utilizează ca substrat radiaţiile ultrasonore. Principiul metodei - principiul de funcţionare al ecografiei este derivat din cel al sonarului, dispozitiv utilizat pentru prima dată în primul război mondial la detectarea submarinelor. Ecografia se ocupă de studiul modificărilor suferite de un fascicol de ultrasunete care traversează medii cu proprietăţi acustice diferite. La zona de contact dintre două medii diferite din punct de vedere acustic apar fenomene de refracţie, reflexive şi absorbţie ale undelor incidente. Undele reflectate, numite ecouri sunt recepţionate şi decodate. Dacă se cunoaşte viteza de propagare şi timpul scurs între emisia fascicolului incident şi receptarea ecoulului se poate aprecia distanţa dintre sursa de US şi obiectul ţintă, apreciindu-se poziţia acestuia. Apariţia ecoului – eoul apare dacă o parte din energia fascicolului incident se întoarce la emiţător sub formă de fascicul reflectat. Interfaţa dintre aer cu oricare altă structură determi nă reflexie totală a fasciculului incident cu apariţia fenomenului de reverberaţie pentru a împedica acest fenomen se interpune gelul ultrasonografic între tegument şi sondă. Din acest motiv nu se pot examina organele ce conţin aer –plămân, structuri digestive (pot fi examinate prin administrare de apă).Traversarea unor medii cu un coeficent de atenuare foarte mare –os, calcificări, determină absorbţia totală a fascicului incident - consecinţa este lipsa ecourilor crearea unui fenomen de umbră acustică posterioară sau con de umbră –semn semiologic. Transductorul – în ecografie sursa de ultrasunete poartă numele de transductor, aceştia sunt emiţători şi receptori de ultrasunete. Transductorul este construit din blocuri de cristale ceramice sintetice,care au proprietăţi speciale şi funcţionează utilizând un fenomen fizic numit efect piezoelectric. Într-o primă etapă sub acţiunea de potenţial aplicate alternativ la nivelul feţelor cristalelor, acestea işi modifică dimensiunile, particulele lor generând oscilaţii mecanice. Aceste oscilaţii se propagă în mediul din jur sub forma de unde ultrasonore (fascicul incident). În a doua etapa, dacă asupra aceluiaşi cristal se aplică un fascicul de ultrasunete – fascicul reflectant, acesta genereaza o diferenţă de potential proporţională cu energia acustică a ecoului. Acest potenţial electric rezultă în urma interacţiunii fasciculului ultrasonor incident cu mediile prin care ultrasunetele se propagă şi va constitui un „cod de descifrare” al informaţiilor continute în zonele străbătute de ultrasunete.

14

RADIOLOGIE

CURS I

Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient şi organul ţintă. În funcţie de forma sondei, acestea pot fi (Fig. 13) :

  • 1. convexe – cel mai frecvent tip utilizat;

  • 2. liniare – utilizate mai frecvent : pediatrie, obstetrică ginecologie intraoperator;

  • 3. radiare – utilizate în cardiologie.

RADIOLOGIE CURS I Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient şi

Fig. 15

Dupa frecventă – există un raport invers între valoarea frecvenţei nominative şi penetrabilitatea fascicolului ultrasonor.

  • - Cele mai folosite sunt de 3,5 – 5 MHz - folosit în explorarea organelor abdominale.

  • - Trasductorul de 5 MHz utilizat în pediatrie.

  • - Cele de 5 – 7 MHz utilizate în explorarea organelor superficiale – regiunea cervicală, pediatrie, sân, testicol, a tubului digestiv şi explorarea endocavitară. Transductorele moderne au banda de frecvenţă variabilă în care operează de exemplu: 3,5 – 5 MHz. În funcţie de zona explorată sunt sonde de suprafaţă sau endocavitare – endorectale, endovaginale. În gastroenterologie sunt transductori miniaturali pentru endoscopie, ecoendoscopie şi există transductori pentru explorarea cardiovasculara.

Tipuri de ecografie:

  • - primul mod a fost modul A (Amplitudine) – se obtine un grafic cu variaţii de amplitudine;

  • - modul M de mişcare – pentru evaluarea mişcărilor valvulare;

  • - modul B se asociază luminozităţii cu o scală de gri şi se obţine imagine bidimensională (Fig.14).

RADIOLOGIE CURS I Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient şi

Fig. 14

15

RADIOLOGIE

CURS I

- ultrasonografia Doppler – un sunet emis de o sursă cu o frecvenţă constantă este recepţionat de către un receptor fix cu o frecvenţa mai mare când sursa se apropie de receptor şi o frecvenţă mai mică când sursa se îndepărtează de acesta. Ultrasonografie Doppler pulsat permite identificarea grafică a tipului de flux arterial sau venos şi calcularea unei multitudini de constante vasculare – debit, viteza, grad de stenoza etc.

Dopplerul continuu - evalueaza vasele periferice semnalul emis fiind sub forma de sunete în domeniul audibil. Dopplerul color - codificare de culori în sensul de mişcare a sângelui prin raportare la transductor; sângele care se îndreaptă spre sondă va fi roşu, infiferent daca e venă sau arteră; în sensul de curgere, de indepărtare culoarea va fi albastră. Power Doppler – cu sensibilitate mare de detectare a fluxurilor sanguine, util în trombozele vasculare sau în caracterizarea leziunilor tumorale. Sistemul „Armonic” creşte sensibilitatea şi specificitatea diagnostică în evaluarea tumorală. Ecografia tridimensională - utilă în sarcină. Examinarea ecografică: pentru explorarea abdominală pregătirea este minimă – pacient „a jeun” şi vizica urinară în repleţie; pentru tubul digestiv organele se pot umple cu apă ; nici o pregătire pentru explorarea organelor superficiale. Între sondă şi tegumente se interpune gelul ecografic. Ecografia are o serie de avantaje:

examenul este rapid - se obţin maxim de informaţii în timp scurt;

orientează imediat spre o altă metodă imagistică complementară;

are sensibilitate mare de evaluare pentru organe şi afecţiuni;

este lipsit de nocivitate;

este relativ ieftina.

RADIOLOGIE CURS I - ultrasonografia Doppler – un sunet emis de o sursă cu o frecvenţă

Fig. 15

CURSUL II MEDICINA

SUBSTANŢE DE CONTRAST

16

RADIOLOGIE

CURS I

Structurile corpului uman care au densităţi apropiate nu pot fi diferenţiate între ele. Pentru a putea fi vizualizate se folosesc C.T, ecografia, sau substanţele de contrast. Substanţele de contrast folosite sunt cu :

Contrast negativ, care apar transparente ( negre) pe radiografie-aerul Contrast pozitiv, care apar opace (albe) pe radiografie; -substanţe pe bază de iod solubile -sulfatul de bariu

Dublu contrast : asociere între bariu şi aer.

  • 1. Substanţe de contrast negativ –aerul este folosit în examinarea

articulaţiilor –pnumoartrografie.Odată cu apariţia C.T. , I.R.M.,examinările

retropneumoperitoneu, pneumomediastin, ventriculografia,etc. Au caracter istoric doar.

  • 2. Substante de contrast pozitiv:

a)substanţe baritate : -sulfatul de bariu-este o sare insolubilă ; nu este degradată în medii cu pH diferit a tubului digestiv; nu se rezoarbe; este substanţa de eleţie pentru examinarea tubului digestiv; se prezintă sub formă de pulbere ce se prepară în apă 1g/ml. b)substanţe iodate-sunt hidrosolubile, ionice sau nonionice şi au eliminare electivă urinară. Substanţele cu eliminare biliară nu se mai folosesc – locul este luat de ecografie. Substanţele de contrast cu eliminare renală sunt: ionice sau nonionice.

Substanţele de contrast ionice

-monomeri

ionici-derivaţi

triiodaţi

ai

sărurilor

acidului

benzoic-exemplu

Odiston 75%. -dimeri ionici-conţin două nuclee benzoice –exemplu Hexabrix.

Substanţe de contrast nonionice;

  • - monomeri nonionici – Ultravist, Omnipaque, iopamiro.

  • - dimeri nonionici - folosiţi doar în mielografie.

Reacţii sistemice acute neprevăzute - administrarea de substanţe de contrast intravenos, produce reacţii diferite din partea organismului, reacţiile pot fi minore sau dramatice, foarte rar chiar decesul 1:50000-1:10000. Reacţiile minore pot fi mai frcvente 10% - odată cu introducerea substanţelor nonionice au scăzut . a)Reacţiile minore constau în: greţuri, gust metalic, senzaţii de căldură, roşeaţa feţei, urticarie, erupţii cutanate, strănut, cefalee, ameţeli. Aceste manifestări dispar după oprirea injectării şi de regulă nu necesită alt tratament înafară de oprirea injectării timp de 20-30 secunde şi nu mai reapar la continuarea injectării. b)Reacţiile moderate-necesită tratament, dar nu necesită terapie intensivă.Reacţiile pot fi de tip alergic (alergoid) sau de tip anafilactic(anafilactoid). Reacţii de tip alergoid sunt: urticarie, edem facial, spasme, stridor laringian, spasme laringiene, stridor inspirator, spasme bronşice, erupţii cutanate, strănuturi repetate, lăcrimare.In cazurile mai grave apar: diaree, dureri abdominale, vărsături, cefalee. Tratamentul se face prin:

-administrare de oxigen -administrare de adrenalină(epinefrină) 0,5% de soluţie 1mg de soluţie 1m/ml subcutanat. -administrare de antihistaminice :inhibitori de H1sau inhibitori de H2. Reacţii de tip anafilactic: - hipotensiune arterilală, tahicardie, paloare, care de regulă se adaugă peste cele de tip alergoid.Se aplică acelaşi tratament.

17

RADIOLOGIE

CURS I

c)Reacţii severe; - cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic.Apar semne cardiovasculare, respiratorii, neurologice.Tratamentul este cel specific şocului anafilactic. Profilaxia accidentelor severe se face în primul rând prin identificarea pacienţilor cu risc: alergici, taraţi, cu boli cardiovasculare, diabet zaharat şi căutarea altor investigaţii. Atunci când este posibil se vor folosi substanţe de contrast nonionice hipoosmolare. Dacă intervenţia

este necesară, se va administra o premedicaţie ce constă din:

  • - prednison 50 mg (10 tablete) per os, în două prize cu 12 ore şi respectiv 2 ore înaintea administrării substanţelor de contrast,

  • - antihistaminice (Romergan), 1 fiolă cu o oră înaintea examinării.

Radiologia intervenţională

RADIOLOGIE CURS I c)Reacţii severe ; - cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic.Apar semne cardiovasculare, respiratorii,

Fig.1

Radiologia intrervenţională (Fig.16) este o punte de legătură între diagnostic şi terapie, combinând imaginea radiologică şi proceduri chirurgicale. Cu incizii minime, fără necesitatea anesteziei generale, cu ghidare de U.S, C.T, I.R.M sau radioscopie, se pot urmări catetere, tuburi de câţiva milimetri cu ajutorul cărora se poate diagnostica,sau/şi apoi trata diverse afecţiuni-exemplu : angiografia, montare de stenturi, drenaj biliar, chemoembolizare tumorală, biopsie, embolizarea arterei uterine etc.

Metode imagistice interventionale vasculare

Angioplastia

Angioplastia endoluminală transcutanată (PTA) are rezultate comparabile cu cele obţinute prin folosirea metodelor chirurgicale clasice dar cu o rată a mortalităţii mult mai scăzută. Ea poate fi repetată în cazul stenozelor recurente. Tromboembolectomia Recanalizarea şi aspiraţia mecanică Sunt descrise tehnici de recanalizare a trombilor. Cele mai folosite sunt cele cu avans şi rotaţie care crează un tunel prin zona ocluzionată prin care poate fi introdus un ghid metalic. În continuare se poate aplica angioplastia cu balon care realizează dilatarea. În ocluziile acute

18

RADIOLOGIE

CURS I

embolice sau trombotice sunt utilizate catetere speciale cu lumen exterior şi interior uniform prin care se aspiră cheagul obstructiv. Tromboliza - indicată în ocluziile recente până nu s-a produs organizarea cheagului, utilizează agenţi ca urokinaza. Ei se introduc printr-un cateter selectiv în interiorul cheagului şi îl lizează. În continuare se utilizează tehnica aspiraţiei sau PTA. În obstrucţiile lungi, recurente, în cazurile de eşec al PTA se pot utiliza stenturile. Acestea sunt formate din filamente sau tuburi de otel inox (Tantalum, Nitirol) ataşate expandabile cu balonaş. În localizările din regiunea femuro-poplitee s-a observat reobstrucţia datorită hiperplaziei intimei la nivelul stentului. Radiologia intervenţională venoasă Se aplică în stenozele venoase produse de compresiuni sau invazii tumorale maligne, procese fibroase, cicatrici postoperatorii, tromboze. În aceste cazuri pentru a obţine rezultate de lungă durată PTA trebuie completată cu instalarea unui stent . În fistulele arterio-venoase de hemodializa PTA reprezintă metoda de elecţie, stenturile fiind reperate recurenţelor. În varicocel obliterarea V. spermatice se realizează prin embolizare cu substanţe sclerogene, sfere, spirale cu balonaş detaşabil. În tromboza venei cave inferioare, pentru prevenirea emboliilor pulmonare la bolnavii la care nu se pot utiliza anticoagulante se introduc percutan filtre. Recuperarea corpilor străini din sistemul venos - catetere venoase - se face prin metoda percutană utilizând un fir metalic cu capcană şi spiră sau cârlig. Corpii străini trebuie recuperaţi înainte de a se fixa la perete.

Embolizarea Embolizarea este un procedeu terapeutic constând în realizarea unei ocluzii arteriale sau venoase având ca scop oprirea unei hemoragii, ablaţia unor tumori, malformaţii sau organe. Prima embolizare a fost iniţiata de Brooks in 1930 pentru tratamentul unei fistule carotidocavernoase traumatice. Materialele embolice sunt variate : Gelfoam, ţesut adeziv de isobutil cianoacrilat (Bucrylat), balonaşe detaşabile, polivinil alcool (ivalon), bobine de oţel (Gianturco) şi Wallace 1970), etanolul absolut (Ellman 1931), microsfere, substanţe chimioterapice (mitomicina C, doxorubicine, 5 flurovacil, lisplatinul). Unele materiale emboligene produc o ocluzie temporară, altele permanentă.

19

RADIOLOGIE

CURS I

În hemoragiile digestive se face iniţial o evaluare angiografică cu precizarea sediului hemoragiei. În gastrită , ulcer gastric şi duodenal, ulcerul peptic, diverticuloza, traumatismele, hemoragiile se tratează prin perfuzie i.a. Cu vasopresin (pitresina) care este eficientă în 80 % din cazuri. Embolizările în aceste cazuri trebuie să fie temporare, recanalizarea ulterioară a trombului evitând complicaţiile tardive : strictura, perforaţia. În tumori, varicele esofagiene, malformaţiile arteriovenoase se face o embolizare permanentă cu ivalon, sfere, etanol, ţesut aderent. Hemoragiile posttraumatice, iatrogene (dupa puncţii, biopsii) necesită o evaluare CT şi angiografică a tuturor organelor abdominopelvine. Embolizările sunt rezervate hemoragiilor în care hemostaza chirurgicală este greu de executat (coapsa, fesă, retroperitoneu, pelvis). Alegerea terapiei în traumatismele abdominale (conservative, chirurgicală prin embolizare) este dependentă de starea clinică a bolnavului. În malformaţiile arteriovenoase embolizarea este metoda de elecţie cu condiţia să fie făcută în plină formaţiune. Arterele periferice pot produce recidive prin circulaţia colaterală care se dezvoltă. Embolizarea unor organe, splină, rinichi este indicată în hipersplenism, hipertensiune renovasculară. În acest caz se fac embolizări parţiale multiple succesive. Embolizările tumorale (cancer renal, hepatic, meta hepatice) sunt indicate în hemoragiile acute intratumorale cu scopul de a diminua sângerarea în tumoră. Sunt utilizate următoarele materiale: gelfoam, ivalon, polimeri lichizi, etanol. De multe ori se asociază chimioembolizările cu embolizante periferice. În neurologie embolizările au indicaţii în anevrisme cerebrale care nu pot fi tratate chirurgical (pensate cu clipuri), tumori (meningioame, tumori glomice, angiofibrome). Metode imagistice interventionale ale cailor biliare Colangiografia percutană transhepatică introdusă în 1921 de Burkhart şi Muller, perfecţionată de Okuda în 1974 prin utilizarea unui ac flexibil cu diametrul de 7 mm stă la baza radiologiei intervenţionale a căilor biliare.

20

RADIOLOGIE

CURS I

Drenajul extern în ictere obstructive a fost iniţiat în 1966 de Seldinger care a folosit pentru aceasta un ac cu tub. Progresele tehnicii au perfecţionat metoda, astfel au fost introduse ghide metalice şi catetere speciale. Drenajul intern definitiv indicat în obstrucţiile maligne se poate realiza cu ajutorul endoprotezelor metalice cu diametru 10 mm şi a stenturilor. Ele sunt introduse pe cale percutană sau endoscopică. Drenajul biliar percutan şi dilatarea cu balon este indicată leziunilor benigne, stricturilor ductale, colangitelor scleroase. Tehnica intervenţională percutană de extragere a calculilor a cedat locul papilotomiei endoscopice cu extracţie. În ceea ce priveşte radiologia intervenţională a vezicii biliare, colecistectomia laparoscopică a făcut să piardă din importanţa celelalte metode. Colecistectomia percutană este indicată în colecistitele acute, empiem, colangite la bolnavii cu risc mare.

Metode imagistice interventionale gastrointestinale Gastrostomia şi enterostomia percutană este indicată în stenozele complete a tractului gastro-intestinal superior sau la bolnavii psihici. Dilatarea cu balonaş realizata cu ajutorul unor catetere conduse de ghide metalice este utilizata in stricturile enterice, esofagiene, pilorice, colice, a stenozelor chirurgicale. În tumorile maligne esofagiene sau în recidivele pe anastomoză după gastrectomie totală sau parţială, dilatarea cu balonaş nu oferă o paleaţie durabilă. În aceste cazuri se utilizează proteze metalice autoexpandabile sau stenturi din Nitinol. Drenajele abceselor Comparativ cu drenajul chirurgical, drenarea percutană, sub ghidaj ultrasonografic sau CT, a abceselor are o rată mai joasă a mortalităţii. Aproximativ 80-85% din abcese pot fi drenate prin cateter percutan (8-12F). În funcţie de localizarea anatomică şi mărimea abcesului se foloseşte trocarul sau tehnica Seldinger. Lichidul extras este supus examenului bacteriologic simplu şi în cultură. Prin această tehnică a drenajului cateteral pot fi tratate colecţiile pleurale, pericardice, a abceselor mamare.

Metode imagistice intervenţionale uroradiologice

21

RADIOLOGIE

CURS I

Nefrostomia percutană descrisă de Goodwin şi Casey, realizată pentru prima oară în 1955, este util pentru :

  • efectuarea unei pielografii descendente în caz de obstrucţii supravezicale şi pionefroză;

  • drenaj în cazul hidronefrozelor;

  • pentru aplicarea procedurilor de dilatare anterogradă; plasarea stenturilor, extracţia calculilor;

  • ca adjuvant al litotriţiei extracorporeale;

  • litoliza percutană; Dilatarea cu balonaş este indicată în stricturi după:

  • ureterostomie

  • anastomoza uretero-vezicală, uretero-ileală

  • cicatrici posttraumatice Dilatarea cu baloane nu este indicată în :

  • stricturile inflamatorii fibroase sau ischemice

  • la bolnavii transplantaţi
    stricturile pieloureterale congenitale

  • stricturi benigne ureterale Plasarea stenturilor ureterale este indicată în :

  • stricturi benigne

  • stricturi maligne

Recanalizarea tubara Thurmond si Rosch au imaginat o nouă metodă de histerosalpingografie utilizând o cupă specială ca instrument de vidare. Aceasta permite intubarea ostiumului tubar proximal cu un cateter coaxial. Prin această metodă se poate realiza recanalizarea trompei Fallopi folosind un ghid de cateter de 3 F. Metoda este alternativă la tehnica chirurgicală care este mult mai costisitoare şi invazivă. Metode intervenţionale pentru terapia durerii

  • neuroliza percutană a plexului celiac şi sub ghidaj CT cu etanol. Se utilizează calea de acces anterioară.

  • neuroliza percutană a N. splahnici utilizează calea de acces posterioară sub ghidaj CT

  • simpatectomia percutană cu fenol Pentru tulburarile vasospastice ale membrelor superioare şi arteriopatii injectarea se face paravertebral cu ac Chiba 22G la nivelul T3 în regiunea simpaticului sub ghidaj CT şi L2-L4 pentru arteriopatia membrelor inferioare.

  • decompresiune discala percutana cu laser pentru radiculoalgiile determinate de hernia de disc

Arhivare, comunicare, transmitere.

22

RADIOLOGIE

CURS I

Radiologia modernă este complet informatizată. Orice sistem imagistic este asociat de calculator în principalele sale funcţii : achiziţie,procesare, vizualizare,comunicare. La nivelul spitalului trebuie realizat un sistem informatic radiologic (RIS) care trebuie să cuprindă toate sistemele de achiziţie şi diagnostice pe baza unui sistem standard de gestiune şi comunicare ( cele mai cunoscute fiind sistemele PACS şi DICOM), precum şi înregistrarea în sistemul informatic al spitalului (Fig.17).

RADIOLOGIE CURS I Radiologia modernă este complet informatizată. Orice sistem imagistic este asociat de calculator în

Fig.14

23