1

1.. C
CAAD
DRRU
ULL N NA
ATTU
URRAALL,, DDAATTEE D DEEM
MO OG
GR RA
AFFIIC
CEE ŞŞII
O
ORRG
GAAN
NIIZ
ZAAR
REEA
AAADDMMIINNIIS
STTR
RAATTIIV
V TTEER
RIITTO
ORRIIA
ALLĂ
Ă
1.1. DATE GENERALE

România este situată în sud-estul Europei centrale, la jumătatea distanţei dintre

coasta Atlanticului şi Munţii Urali, în interiorul şi exteriorul arcului Munţilor Carpaţi, pe cursul
inferior al Dunării, cu ieşire la Marea Neagră. Litoralul românesc al Mării Negre se
desfăşoară pe 245 km, între graniţa cu Ucraina şi cea cu Bulgaria. Teritoriul României este
cuprins între 43o37’07’’ şi 48o15’06’’ latitudine nordică şi între 20o15’44’’ şi 29o41’24’’
longitudine estică şi are suprafaţa de 238.391 km2, fiind a 12-a ţară ca mărime a Europei.
Datele care definesc poziţia geografică a României sunt cuprinse în tabelul 1.1.1.

Tabel 1.1.1. Poziţia geografică a României

Punctul extrem Judeţul Longitudine estică1) Latitudine nordică
Nord Satul Horodiştea Botoşani 26042’05” 48015’06”
Sud Oraşul Zimnicea Teleorman 25023’32” 43037’07”
Est Oraşul Sulina Tulcea 29041’24” 45009’36”
Vest Comuna Beba Veche Timiş 20015’44” 46007’27”
1)
după Greenwich
Frontierele au o lungime de 3.149,9 km, din care 1.085,5 km sunt terestre şi 2.064,3 km
sunt fluviale şi maritime. Cu o formă elipsoidală, România are lungimea teritoriului său în linie
dreaptă de circa 735 km, de la est la vest, şi de circa 530 km, de la nord la sud.
România se învecinează cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova
şi are deschidere la Marea Neagră; lungimea frontierelor este prezentată în tabelul 1.1.2.

Tabel 1.1.2. Lungimea frontierelor României

Lungimea frontierelor (km)
Graniţe Totală Terestră Fluvială Maritimă
3.149,9 1.085,6 1.816,9 247,4
Bulgaria 631,3 139,1 470,0 22,2
Serbia 546,4 256,8 289,6 -
Ungaria 448,0 415,9 32,1 -
Ucraina 649,4 273,8 343,9 31,7
Republica Moldova 681,3 - 681,3 -
Marea Neagră 193,5 - - 193,5
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009
Relieful României cuprinde trei trepte majore, distribuite proporţional, în formă de
amfiteatru: treapta înaltă, a Munţilor Carpaţi (cel mai înalt vârf Moldoveanu 2.544 m), cea
medie, care corespunde Subcarpaţilor, dealurilor şi podişurilor şi cea joasă, a câmpiilor,
luncilor şi Deltei Dunării (cea mai tânără unitate de relief, în continuă formare şi cu o
altitudine medie de 0,52 m). Caracteristica principală a acestor componente ale reliefului
este distribuţia lor proporţională în formă de amfiteatru.
Munţii Carpaţi au o suprafaţă de 66.303 km2 şi ocupă aproximativ 27,9% din
suprafaţa ţării. Din cununa Carpaţilor, relieful coboară în trepte, dispuse aproape concentric.
În tabelul 1.1.3. sunt prezentate principalele altitudini muntoase ale României.

3
 Tabel 1.1.3. Principalele altitudini muntoase în România
Denumirea
Denumire vârf Altitudinea vârfului
masivului Judeţul
muntos muntos (m)
muntos
Moldoveanu Făgăraş Argeş 2.544
Negoiu Făgăraş Argeş, Braşov, Sibiu 2.535
Parângu Mare Parâng Gorj, Hunedoara 2.519
Omu Bucegi Prahova, Braşov, Dâmboviţa 2.505
Retezat Retezat Hunedoara 2.482
Păpuşa Iezer Argeş 2.391
Pietrosu Rodna Maramureş 2.303
Godeanu Godeanu Caraş-Severin, Gorj 2.229
Ţarcu Ţarcu Caraş-Severin 2.190
Leaota Leaota Dâmboviţa, Argeş 2.133
Pietrosu Căliman Suceava, Mureş 2.100
Ciucaş Ciucaş Braşov, Prahova 1.954
Toaca Ceahlău Neamţ 1.900
Cozia Cozia Vâlcea 1.668
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009
Porturile principale ale ţării noastre sunt:
porturi la Marea Neagră: Constanţa – cel mai mare port românesc şi, de asemenea,
cel mai mare port la Marea Neagră, Mangalia, Midia - Năvodari şi Sulina;
porturi la Dunăre: Moldova Nouă, Orşova, Drobeta - Turnu Severin, Calafat, Corabia,
Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă, Hârşova, Măcin,
Brăila, Galaţi, Tulcea;
porturi pe Canalul Dunăre - Marea Neagră: Cernavodă, Medgidia, Basarabi, Agigea -
Constanţa Sud.
Principale aeroporturi ale României sunt: Aeroportul Internaţional Henri Coandă, aflat
la 10 km de Bucureşti, şi aeroportul Băneasa din Bucureşti. Pe lângă acestea, funcţionează
şi alte aeroporturi situate în oraşele Constanţa, Timişoara, Arad, Sibiu, Suceava, Bacău,
Baia Mare, Caransebeş, Cluj - Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş,
Tulcea.

1.2. DATE GEOLOGICE

Pe teritoriul României se disting, în funcţie de evoluţia geotectonică, unităţi de

platformă şi unităţi de orogen. Unităţile de platformă sunt: Platforma Moldovenească, care
ocupă partea nord estică a ţării, Platforma Moesică (Sectorul Valah, Sectorul sud –
dobrogean, Sectorul central dobrogean) şi Platforma Scitică (Sectorul Bârlad şi Sectorul
Deltei Dunării).
Din punct de vedere geologic, teritoriul ţării este reprezentat în proporţie de 67% de
două unităţi orogene: Orogenul Carpatic şi Orogenul Nord Dobrogean, acesta din urmă cu
poziţie laterală şi insulară de mică altitudine şi restrâns ca suprafaţă, ocupând treimea
nordică a Dobrogei.
Prin complexitatea structurii geologice, Carpaţii Orientali şi Meridionali prezintă
condiţii variate pentru acumularea substanţelor minerale utile. Aceste substanţe sunt:
zăcăminte de minereuri, zăcăminte de combustibili minerali, zăcăminte de sare şi săruri, roci
utile. În acest teritoriu, există rezervaţii geologice, cum sunt: Lacul Roşu - Cheile Bicazului,
Piatra Teiului, Pietrele Doamnei, Lacul Sfânta Ana, Valea Iadului.
Depresiunile intramontane sunt reprezentate prin depresiunile din zona Carpaţilor
Orientali (Borsec - Bilbor, Jolotea, Gheorghieni, Ciucului, Comăneşti, Bârsei), depresiunile
din zona Carpaţilor Meridionali (Loviştei, Petroşani, Caransebeş - Mehadia), depresiuni din
cadrul Carpaţilor Occidentali (dintre care depresiunea Bozovici sau Almajului) şi depresiunile

4
din zona Munţilor Apuseni (Brad - Săcărâmb, Zlatna - Almaş, Roşia Montană). Există şi
depresiunile interne – depresiunea Transilvaniei, depresiunea Panonică şi depresiunea
Şimleul Silvaniei.

1.3. DATE CLIMATICE

Clima României este temperat-continentală de tranziţie, marcată de unele influenţe

climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene şi pontice. Astfel, în
Banat şi Oltenia se face simţită nuanţa mediteraneană, caracterizată de ierni blânde şi regim
pluviometric mai bogat (mai ales toamna). În Dobrogea se manifestă nuanţa pontică, cu ploi
rare, dar torenţiale.
În regiuni din estul ţǎrii, caracterul continental este mai pronunţat. În partea de nord a
ţării (Maramureş şi Bucovina) se manifestă efectele nuanţei scandinavo-baltice, care
determină un climat mai umed şi mai rece, cu ierni geroase, în timp ce vestul ţării se află sub
influenţa climatului oceanic, cu temperaturi mai moderate şi precipitaţii mai bogate. Dupǎ
clasificarea Köppen, România este caracterizată de urmǎtoarele tipuri climatice:
climatul temperat continental răcoros (Dfb), fără un sezon secetos bine individualizat şi
cu veri moderate din punct de vedere termic; sezonul cald şi cel rece sunt bine
delimitate termic; acest tip defineşte cea mai mare parte a teritoriului ţǎrii;
climatul temperat continental cald (Cfb), cu umezeală moderată în tot timpul anului,
fără un sezon secetos excesiv de intens şi cu veri relativ moderate; sezonul cald şi cel
rece sunt bine delimitate termic; acest tip este reprezentativ pentru jumătatea de vest a
Câmpiei Române şi pentru Câmpia de Vest;
climatul temperat continental (Cfa), asemănător cu Cfb, dar cu veri ce pot fi excesiv de
calde; acest tip este specific Podişului Dobrogei şi jumătăţii de est a Câmpiei Române;
climatul montan (H) răcoros, cu umezeală mare în tot timpul anului; acest tip este
întâlnit în masivele montane din Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Figura 1.3.1 Temperatura medie lunară din România în anul 2009, comparativ cu
normala climatologică (1961-1990)
O
C
22.0

20.0

18.0

16.0

14.0

12.0

10.0

8.0

6.0

4.0

2.0

0.0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-2.0

-4.0
2009 61-90

Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

5
 În tabelul 1.1.4. se prezintă temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice
înregistrate la principalele staţii meteorologice, în anul 2008.

Tabel 1.1.4. Temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice, la principalele staţii

meteorologice, în anul 2008
Cantitatea
Minima absolută Maxima absolută
anuală
Staţia meteorologică anuală anuală
de precipitaţii
(grade Celsius) (grade Celsius)
(mm)
Satu Mare - 16,5 34,3 835,0
Suceava - 23,0 33,0 883,2
Oradea - 10,0 37,6 546,5
Iaşi - 20,2 36,3 673,7
Cluj - Napoca - 14,0 34,4 675,0
Târgu Mureş - 18,7 35,9 644,9
Bacău - 23,2 37,0 600,9
Timişoara - 11,8 38,3 589,6
Deva - 14,7 36,1 581,2
Sibiu - 18,5 34,2 707,8
Vârfu Omu - 27,4 17,9 1088,7
Galaţi - 15,3 37,9 352,2
Târgu Jiu - 12,8 36,3 744,7
Buzău - 13,4 38,4 386,2
Calafat - 18,6 38,0 536,4
Turnu Măgurele - 15,2 38,4 472,1
Bucureşti - Filaret - 13,0 39,0 434,8
Constanţa - 11,1 31,6 423,9
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009

La nivelul întregii ţări regimul termic mediu în anul 2009 a fost peste normală
climatologică. Abaterile pozitive faţă de valorile normale au oscilat de la 0,70C în luna mai,
până la 1,90C în luna noiembrie, luna martie fiind singura lună în care temperatura medie pe
ţară a fost normală climatologic, (Fig. 1.3.1).
Regimul pluviometric al anului 2009 s-a situat în limite normale, cantitatea medie de
precipitaţii căzută la nivelul întregii ţări (674,0 mm), comparativ cu normala climatologocă
(637,9 mm), a făcut ca abaterea pozitivă faţă de normala climatologică să fie de 5,7 %.
Regimul pluviometric excedentar din lunile ianuarie, februarie, martie, iunie, octombrie,
noiembrie şi decembrie a compensat deficitul pluviometric din lunile aprilie, mai, iulie, august
şi septembrie. În anul 2009, cantităţile medii lunare pe ţară au oscilat de la 15,8 mm în luna
aprilie, lună în care normala climatologică este de 51,5 mm, până la 104,1 mm în luna
august, a cărei cantitate normală este de 89,2 mm, (Fig. 1.3.2).

6
 Figura 1.3.2. Cantitatea medie lunară de precipitaţii din România în anul 2009,
comparativ cu normala climatologică (1961 - 1990)
mm
120.0
110.0
100.0

90.0

80.0

70.0
60.0
50.0

40.0

30.0
20.0

10.0
0.0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2009 61-90
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

Iernile din anii 2008 şi 2009, s-au caracterizat printr-un regim termic situat peste
valorile normale. În luna decembrie au făcut excepţie estul şi sudul ţării, iar în ianuarie au
făcut excepţie vestul şi centrul ţării, a căror regim termic s-a încadrat în limitele normale.
Regimul pluviometric în mare parte a fost excedentar, excepţie făcând sud-estul
Transilvaniei, sud-vestul Moldovei şi normal în restul teritoriului. Au fost depăşite cantităţile
maxime de precipitaţii înregistrate la mai multe staţii meteorologice, atât lunar, cât şi în
intervalul de 24 ore.
Primăvara anului 2009 s-a caracterizat printr-un regim mediu pe ţară, situat peste
valorile normale, exceptând areale din sudul, nordul şi estul ţării. Regimul pluviometric a fost
deficitar în lunile aprilie şi mai, excepţie făcând în luna martie zone din vest, centru şi local în
sud, unde s-au înregistrat depaşiri ale valorilor normale. Precipitaţiile au fost însoţite de
descărcări electrice şi local de grindină (în judeţul Mureş, Vâlcea, Olt, Timiş), iar în zona
montană înaltă s-a semnalat lapoviţă şi ninsoare.
Lunile de vară au fost mai calde decât normala climatologică în toată ţara, pe
parcursul lunii august, datorită zilelor caniculare şi nopţilor tropicale înregistrate, indicele de
comfort termic (ITU) a atins şi depăşit pragul critic de 80 de unităţi în vestul, sudul şi estul
ţării. Cantităţile de precipitaţii în lunile iunie - iulie au fost predominant excedentare pe areale
mai extinse, în toate regiunile ţării, exceptând Dobrogea şi estul Bărăganului, iar în luna
august pe restul teritoriului au fost deficitare şi local apropiate de valorile normale.
Precipitaţiile au fost sub formă de ploi cu caracter torenţial, însoţite de grindină, descărcări
electrice şi vijelii. Au fost depăşite cantităţile maxime de precipitaţii înregistrate la mai multe
staţii meteorologice, atât lunar, cât şi în intervalul de 24 ore.
Toamna s-a caracterizat prin temperaturi medii care s-au situat peste valorile
normale în majoritatea regiunilor ţării, exceptând nordul şi sud-vestul ţării care s-au încadrat
în limitele normale. Regimul pluviometric a fost excedentar în estul, vestul şi sudul ţării, mai
deficitar în nordul şi centrul ţării, iar în restul teritoriului precipitaţiile au fost apropiate de
valorile normale. Au fost depăşite cantităţile maxime de precipitaţii înregistrate la mai multe
staţii meteorologice, atât lunar, cât şi în intervalul de 24 ore. S-au înregistrat ploi pe arii
extinse în jumătatea de vest şi sud-vestul ţării, depăşind 25 l/mp, iar în Subcarpaţii Olteniei
izolat depăşind 50 l/mp.
În anul 2009, precipitaţiile abundente căzute în intervale scurte de timp în sezonul
cald (iunie - august) au avut ca efect scurgeri de pe versanţi, alunecǎri de teren şi inundaţii

7
rapide care au afectat aproximativ 275 localitǎţi din majoritatea regiunilor ţǎrii, provocând
pagube însemnate. Efecte ale precipitaţiilor abundente s-au înregistrat şi în luna octombrie
sub forma unor scurgeri de pe versanţi şi alunecari de teren care au afectat 40 de localitǎţi
din judeţul Argeş. Temperaturile ridicate din lunile iulie si august şi deficitul de precipitaţii din
aceste luni au afectat culturile de porumb pe o suprafaţã estimatã de 460.000 hectare.

1.4. RESURSELE NATURALE ALE ROMÂNIEI

Totalitatea resurselor valorificabile de care dispune România, prin mediul său

geografic şi geologic, reprezintă resursele naturale. Acestea sunt
resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună salbatică, inclusiv cele inepuizabile –
energia solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
Între componentele resurselor naturale există legături şi interacţiuni puternice, astfel
că, orice intervenţie antropică asupra uneia, induce inevitabil, consecinţe şi asupra celorlalte.
Utilizarea acestor resurse este practicată într-o manieră complexă, coordonată,
pentru realizarea simultană a mai multor scopuri.

1.4.1. Resursele naturale neregenerabile

Resursele naturale de materii prime neregenerabile sunt surse generatoare de

energie, alcătuite mai ales din combustibilii fosili, a căror reprezentanţi tipici sunt, în
principal, hidrocarburile (petrolul, gazele naturale). Alte resurse neregenerabile sunt:
zăcămintele de minereuri feroase şi neferoase, zăcămintele de cărbuni, rocile utile.
Unele dintre aceste resurse au fost exploatate şi prelucrate cu tehnologii care au
condus la poluarea intensă a unor zone din ţară. Emisiile de poluanţi atmosferici provenite
din activităţile industriale (industria energetică, industria chimică şi petrochimică, industria
siderurgică şi metalurgică, industria materialelor de construcţii etc.) contribuie substanţial la
poluarea factorilor de mediu.

1.4.2. Resurse naturale regenerabile

Cele mai importante resurse naturale regenerabile ale României sunt:

resursele de apă, constituite din apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea,
apele subterane;
solul;
fauna;
flora;
pădurile;
energia solară;
energia eoliană.
O categorie aparte de resurse o reprezintă apele minerale (carbogazoase,
sulfuroase, feruginoase etc.) şi apele geotermale.
Aceste resurse pot fi folosite pe termen nelimitat, dacă sunt folosite raţional.
Exploatarea acestora într-un regim care depăşeşte regimul lor natural de regenerare duce la
diminuarea şi, în cele din urmă, la epuizarea lor.
Principala resursă de apă o constituie râurile interioare. În tabelul 1.4.1. sunt
prezentate lungimea principalelor cursuri de apă şi suprafaţa bazinelor hidrografice
corespunzătoare, de pe teritoriul României. Din cele 27 cursuri interioare de apă importante,
cel mai lung râu interior este râul Mureş, cu lungimea de 761 km, iar cel mai scurt râu este
râul Trotuş cu lungimea de 162 km. Cel mai extins bazin hidrografic este bazinul hidrografic
al râului Siret, având suprafaţa de 42.890 km2.

8
 Tabel 1.4.1. Lungimile principalelor cursuri de apă de pe teritoriul României
Denumirea cursului de Lungimea cursului de apă (km) Suprafaţa bazinului
apă (km2)
Dunăre 1.075 33.250
Mureş 761 27.890
Prut 742 10.990
Olt 615 24.050
Siret 559 42.890
Ialomiţa 417 10.350
Someş 376 15.740
Argeş 350 12.550
Jiu 339 10.080
Buzău 302 5.264
Dâmboviţa 286 2.824
Bistriţa 283 7.039
Jijia 275 5.757
Târnava Mare 246 6.253
Timiş 244 5.673
Crişul Alb 234 4.240
Vedea 224 5.430
Moldova 213 4.299
Bârlad 207 7.220
Târnava Mică 196 2.071
Prahova 193 3.738
Neajlov 186 3.720
Olteţ 185 2.663
Someşul Mic 178 3.773
Suceava 173 2.298
Bega 170 2.362
Arieş 166 3.005
Trotuş 162 4.456
1)
Fără afluenţii care formează bazine de ordinul 1.
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009
Dunărea reprezintă, alături de Carpaţi şi Marea Neagră, una din componentele
majore ale cadrului natural al ţării.
Cursul Dunării este subdivizat în patru sectoare: sectorul Baziaş - Porţile de Fier;
sectorul Porţile de Fier - Călăraşi; sectorul Călăraşi - Brăila; sectorul Brăila - Marea Neagră.
Al doilea fluviu al Europei ca dimensiuni, după Volga, Dunărea este sursă de apă
pentru diverse folosinţe, sursă de hrană (faună piscicolă) şi sursă de energie ieftină, prin
hidrocentralele de la Porţile de Fier I şi II.
Dunărea construieşte, la întâlnirea sa cu Marea Neagră, una din cele mai frumoase
zone umede din Europa şi anume Delta Dunării, cu suprafaţa totală de 4.178 km2, distribuită
pe teritoriile a două ţări vecine: România şi Ucraina.
Marea Neagră este poarta României spre mări şi oceane, iar zona de litoral şi de
platou continental oferă condiţii diverse pentru valorificarea bogăţiilor subterane (petrol, gaze
naturale), acvatice (fauna piscicolă) şi de pe uscat (turism, agrement).
În România există peste 3.450 de lacuri a căror suprafaţă reprezintă circa 1,1% din
suprafaţa ţării. Acestea sunt în general mici ca suprafaţă, 91,5% dintre ele având suprafaţa
sub 1 km2.
După origine, lacurile se împart în lacuri naturale şi lacuri antropice. Principalele
lacuri naturale ocupă suprafaţa totală de 92.892,3 ha. Principalele lacuri antropice ocupă
suprafaţa totală (la nivel normal de retenţie) de 102.454 ha, această suprafaţă incluzând şi
suprafaţa lacului Porţile de Fier, între confluenţa Nera - Dunăre şi baraj, de 70.000 ha.

9
 Lacurile naturale sunt lacurile provenite din fostele lagune de pe malul Mării Negre –
lagune marine (dintre care menţionăm lacul Razim din judeţul Tulcea, cu suprafaţa de
41.500 ha şi lacul Sinoe din judeţul Constanţa, cu suprafaţa de 17.150 ha), lacurile formate
de-a lungul malurilor Dunării – limane fluviatile (dintre care menţionăm lacul Oltenia din
judeţul Constanţa, cu suprafaţa de 2.509 ha şi Iezerul Mostiştei din judeţul Călăraşi, cu
suprafaţa de 1.860 ha), lacurile glaciare din Munţii Carpaţi (dintre care menţionăm lacul
Bucura din judeţul Hunedoara, cu suprafaţa de 10,5 ha), lacurile formate în cratere vulcanice
(lacul Sfânta Ana din judeţul Harghita, cu suprafaţa de 22 ha), lacurile în crovuri, lacurile în
depresiuni carstice, lacurile de baraj natural, limanele fluvio - maritime şi lacurile din Delta
Dunării.
Lacurile antropice (dintre care menţionăm lacul Porţile de Fier şi lacul Ostrovu Mare
din judeţul Mehedinţi, acesta din urmă cu suprafaţa de 7.920 ha) sunt lacuri construite
pentru valorificarea potenţialului hidroenergetic, pentru alimentare cu apă, irigaţii,
piscicultură şi agrement.

Tabel 1.4.2. Principalele lacuri naturale din România

Nume Volum (milioane m3) Suprafaţa (ha) Judeţul
Lacuri în circuri glaciare
Bucura 0,5 10,5 Hunedoara
Zănoaga Mare 1,0 9,0 Hunedoara
Bâlea 0,2 4,7 Sibiu
Câlcescu 0,1 3,0 Gorj
Lacuri în cratere vulcanice
Sfânta Ana 0,6 22,0 Harghita
Lacuri în crovuri
Ianca 1,6 322,0 Brăila
Movila Miresii 4,5 180,0 Brăila
Lacul Sărat – Brăila 0,2 39,0 Brăila
Limane fluviale
Oltina 60,0 2.509,0 Constanţa
Iezerul Mostiştei 160,01) 1.860,0 Călăraşi
Balta Albă 5,1 1.012,0 Buzău, Brăila
Jirlău 5,6 890,0 Brăila
Amara – Buzău 3,6 600,0 Buzău
Snagov 17,3 575,0 Ilfov
Căldăruşani 4,5 224,0 Ilfov
Hazarlâc 0,8 168,0 Constanţa
Amara – Ialomiţa 2,6 132,0 Ialomiţa
Lacuri în depresiuni carstice
Zăton 1,0 20,0 Mehedinţi
Iezerul Ighiu 0,2 5,3 Alba
Vintileasca 0,1 4,7 Vrancea
Lacuri de baraj natural
Lacul Roşu 0,7 12,6 Harghita
Bătălău 0,1 6,0 Bacău
Limane fluvio-maritime
Taşaul 57,0 2.335,0 Constanţa
Techirghiol 41,8 1.161,0 Constanţa
Mangalia 15,7 261,0 Constanţa
Tatlageac 14,0 178,0 Constanţa
Lacuri din Delta Dunării
Dranov 21,7 2.170,0 Tulcea

10
 Nume lac Volum (milioane m3) Suprafaţa (ha) Judeţul
Lacul Roşu 21,7 1.445,0 Tulcea
Gorgova 13,8 1.377,5 Tulcea
Lumina 20,5 1.367,5 Tulcea
Merhei 15,9 1.057,5 Tulcea
Furtuna 9,8 977,5 Tulcea
Matiţa 9,8 652,5 Tulcea
1) Volum rezultat din lucrările de amenajare pentru irigaţii.
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009

O categorie aparte a resurselor naturale regenerabile o reprezintă apele minerale. În

România sunt recunoscute 56 tipuri de ape minerale naturale.
Peste o treime din apele minerale ale Europei se găsesc în România. Încă din
antichitate, unele lacuri, acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din
eroziunea ori prăbuşirea unor părţi de munte, erau cunoscute ca având efecte terapeutice.
Acestea constituie, la rândul lor, o altă sursă de tratament.
Sunt renumite staţiunile: Băile Herculane, Băile Felix, Covasna, Sovata, Băile
Tuşnad, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Mangalia, Eforie Nord, Govora, Băile Olăneşti,
Călimăneşti, Căciulata etc.
Din suprafaţa totală a ţării, 61,7% este suprafaţă agricolă, 28,28% este suprafaţa
ocupată cu păduri şi vegetaţie forestieră, iar 10,02% reprezintă suprafaţa apelor şi alte
suprafeţe. Resursele pedo-climatice ale României reprezintă un potenţial regenerabil
reprezentat de soluri fertile, cum sunt: cernoziomurile din Câmpia Română, Câmpia de Vest,
Podişul Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Dobrogea şi alte zone.
Solurile agricole ocupă 14,7 milioane ha, cele arabile ocupă 9,4 milioane ha, iar cele
forestiere circa 6,7 milioane ha.
Vegetaţia este variată, cu o pregnantă notă de originalitate.
Se disting trei zone de vegetaţie: alpină, forestieră şi de stepă.
Vegetaţia alpină din munţi este vulnerabilă la factorii de mediu şi factorii antropogeni,
deoarece se regenerează extrem de greu. Din aceasta cauză, anumite specii sunt
reprezentate prin exemplare puţine şi dispar uşor în urma acţiunii factorilor perturbatori.
Principalele pericole sunt păşunatul şi turismul necontrolat.
Vegetaţia de stepă şi de silvostepă, care ocupă zonele cu deficit de umiditate din
Podişul Dobrogei, Câmpia Română, Podişul Moldovei şi Câmpia de Vest, a fost în cea mai
mare parte, înlocuită prin culturi agricole.
Diversitatea considerabilă a florei şi faunei României derivă din complexitatea
reliefului. Flora şi fauna României sunt distribuite armonios şi constituie o bogăţie de mare
preţ, în condiţiile unei valorificări controlate, raţionale.
România este o ţară cu o mare diversitate biologică şi cu un procent ridicat de
ecosisteme naturale. Fauna este bogată în specii, unele ocrotite, cum ar fi: capra neagră,
ursul, acvila de stâncă, râsul, cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, alte specii de
interes cinegetic.
Pădurile României conservă un genofond de mare diversitate. În vederea protejării
acestui valoros capital natural şi asigurării unei stări favorabile de conservare a unor tipuri de
habitate naturale cu importanţă deosebită, atât la nivel naţional, cât şi comunitar, România a
făcut paşi importanţi prin implementarea legislaţiei specifice Uniunii Europene, cât şi a unor
programe şi proiecte dedicate conservării biodiversităţii.
Pe teritoriul României există arii protejate care cuprind 79 rezervaţii ştiinţifice, 13
parcuri naţionale (dintre care cel mai extins este parcul naţional Domogled - Valea Cernei),
190 monumente ale naturii, 671 rezervaţii naturale, 15 parcuri naturale (inclusiv Delta
Dunării), 3 Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării, Retezat şi Rodna) şi 273 situri de
importanţă comunitară.

11
 1.5. DATE DEMOGRAFICE ŞI ORGANIZAREA ADMINISTRATIV
TERITORIALĂ

Caracteristicile demografice (număr total populaţie, densitate, structura pe vârste)

influenţează în mod direct presiunile care se exercită asupra mediului.

Figura 1.5.1. Evoluţia populaţiei României, în perioada 1990 - 2009

23.500.000

23.000.000

22.500.000

22.000.000

21.500.000

21.000.000

20.500.000

Sursa: Baza de date TEMPO a Institutului Naţional de Statistică

În perioada 1990 - 2009, populaţia României a scăzut, de la 23.211.395 locuitori, la

21.498.616 locuitori, înregistrându-se astfel o scădere cu 7,37 %.
Conform Institutului Naţional de Statistică, din totalul de 21.498.616 locuitori ai
României, în mediul urban se aflau 55,05 %, în timp ce în mediul rural se aflau 44,94 %
locuitori.
Cea mai mare densitate a populaţiei, 1067,53 locuitori/km2, se înregistrează în
Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov, iar cea mai mică densitate, 59,88 locuitori/km2, se
înregistrează în Regiunea 5 Vest.
Suprafaţa, populaţia şi densitatea medie a locuitorilor, pe regiuni de dezvoltare, sunt
prezentate în figurile 1.5.2. şi 1.5.3.

Figura 1.5.2. Populaţia şi suprafaţa regiunilor de dezvoltare

4.000.000
3.500.000
3.000.000
2.500.000
2.000.000
1.500.000
1.000.000
500.000
0
4 Sud 8
1 Nord 3 Sud - 6 Nord
2 Sud Est Vest - 5 Vest 7 Centru Bucureşti
Est Muntenia Vest
Oltenia - Ilfov
Densitate locuitori / km2 100,84 78,84 94,95 78,23 59,88 79,63 74,65 1.067,53
Suprafaţa (km2) 36.850 35.762 34.453 29.212 32.034 34.159 34.100 1.821
Populaţia 3.715.999 2.819.565 3.271.207 2.285.360 1.918.146 2.719.936 2.545.650 1.943.981

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009

12
 Figura 1.5.3. Densitatea medie a locuitorilor pe regiuni de dezvoltare (locuitori/km2)
1.200

1.000

800

600

400

200

0
4 Sud 8
1 Nord 3 Sud - 6 Nord
2 Sud Est Vest - 5 Vest 7 Centru Bucureşti
Est Muntenia Vest
Oltenia - Ilfov
Densitate locuitori / km2 100,84 78,84 94,95 78,23 59,88 79,63 74,65 1.067,53

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009

1.6 Tendinţe socio-economice în România

Regiunea 1 Nord – Est

Este prima dintre cele opt regiuni de dezvoltare, sub aspectul mărimii şi al populaţiei.
Această regiune se situează pe ultimul loc în România în raport cu produsul intern brut
regional pe cap de locuitor, datorită nivelului scăzut al productivităţii şi al infrastructurii.
În anul 2009, România a înregistrat o scădere economică de aproximativ 7 %,
însoţită de o creştere a deficitului bugetar şi a numărului de şomeri, în contextul în care
efectele crizei s-au resimţit, atât la nivel economic, cât şi în plan social.
Evoluţia economiei reale din primele 9 luni ale anului 2009 a fost puternic afectată de
criza economică şi financiară care a început să se manifeste uşor în România încă din
trimestrul al III-lea 2008. Majoritatea ramurilor industriale au fost afectate de criză, cele mai
afectate fiind activităţile industriale care au ca destinaţie de producţie exportul.
În structura industriei s-au remarcat evoluţii distincte ale unor activităţi industriale:
activităţi afectate substanţial de efectele crizei financiare;
activităţi care au recuperat în a doua parte a anului din diminuarea producţiei;
activităţi care nu au fost afectate de criză.
Rata şomajului a depăşit rata şomajului pe ţară, în condiţiile în care rata şomajului la
nivel naţional a fost şi ea în creştere, de 7,8%.
Datorită condiţiilor de mediu şi poziţiei fizico-geografice, Regiunea 2 Sud – Est are un
capital natural deosebit de divers, care include munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, şi
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
În regiune se regăsesc toate formele de relief într-o dispunere concentrică şi
proporţională (munte, deal, câmpie), creând o armonie perfectă la interferenţa zonei
muntoase a Carpaţilor cu Platforma Dobrogeană şi respectiv a Mării Negre.
Regiunea 2 Sud – Est
Această regiune se caracterizează printr-o mare diversitate etnică, lingvistică şi
religioasă. Datele de la ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor din anul 2002, arată
că 4,8% din populaţia acestei regiuni o reprezintă minorităţi etnice.
Structura etnică la nivelul regiunii se prezintă astfel:
etnia romă (1,7 % );
comunitatea ruşilor lipoveni (0,9%) este concentrată în judeţul Tulcea, reprezentând
16.350 persoane din 25.464 persoane la nivelul regiunii;
comunitatea grecilor (0,1%);

13
 comunitatea turcă (1%) – concentrată în judeţul Constanţa reprezentând 27.914
persoane în acest judeţ, faţă de 32.098 persoane la nivel regional;
comunitatea tătară destul de numeroasă, concentrată la nivelul judeţului Constanţa,
unde au fost înregistrate 23.230 persoane.
Economia regiunii este alcătuită, în principal, din ramuri cu caracter tradiţional cum
sunt agricultura, comerţul, turismul şi serviciile. Ramuri industriale specifice sunt: industria
metalurgică, industria extractivă, industria constructoare de maşini – cu preponderenţă
industria de construcţii, reparaţii navale şi industria chimică.
Sectorul economic cu cea mai mare cifră de afaceri este comerţul, urmat la distanţă
destul de mare de industria prelucrătoare.
Restructurările industriale care au avut loc în procesul tranziţiei la economia de piaţă
au dus la creşterea masivă a şomajului în marile centre de industrie grea şi în micile centre
urbane mono-industriale.
Arealele de maximă sărăcie cuprind nordul judeţului Galaţi, estul şi sudul judeţului
Brăila, nordul Dobrogei, Delta Dunării, precum şi estul judeţului Vrancea
Ramurile industriale reprezentate de unităţi-mamut, energofage, poluante şi cu
productivitate scăzută, tind să fie înlocuite de IMM-uri flexibile, implicate în activitatea de
producţie sau în servicii, care utilizează eficient resursele regenerabile şi forţa de muncă
locale, în special în domeniul prelucrării produselor agricole şi piscicole, a punerii în valoare
a potenţialului turistic, în construcţii, servicii bancare şi transporturi.
Soluţia viitorului este dezvoltarea economico-socială durabilă şi acţiunea pentru
creşterea calităţii vieţii. Din păcate, resursele financiare limitate nu au permis progrese
importante pe linia dezvoltării serviciilor publice şi modernizării infrastructurii urbane. În acest
sens, în ultimii ani s-au solicitat şi, parţial, s-au obţinut unele cofinanţări guvernamentale,
precum şi credite externe, pentru o serie de proiecte care vor conduce la creşterea calităţii
vieţii şi ameliorarea calităţii mediului.
În această regiune au fost realizate cele mai multe proiecte privind fondurile
structurale prin Programul Operational Regional (POR). Obiectivul general POR constă în
„sprijinirea şi promovarea dezvoltării locale durabile, atât din punct de vedere economic, cât
şi social, în regiunile României, prin îmbunătaţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediului
de afaceri, care susţin creşterea economică’’. POR urmăreşte reducerea disparitatilor de
dezvoltare economică şi socială dintre regiunile mai dezvoltate şi cele mai putin dezvoltate.
Programul Operţional Regional din Romania este finanţat cu ajutorul unui Fond Structural
ale Uniunii Europene – Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR). Acesta sprijină
regiunile UE care au un Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor sub 75% din media
europeana. Bugetul POR alocat la nivel naţional este de aproximativ 4,4 miliarde euro în
primii 7 ani după aderare (2007 - 2013).
Finanţarea UE reprezintă aproximativ 84% din bugetul POR. Restul provine din fonduri
naţionale, cofinantare publică (14%) şi cofinanţare privată (2%).
Până la data de 18 decembrie 2009, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională
Sud – Est, au fost depuse un numar total de 389 proiecte individuale, din care 38 proiecte
individuale fiind incluse in cele 11 Planuri Integrate de Dezvoltare urbană. Aceste 38 de
proiecte au fost depuse de către oraşe, municipii şi Centre urbane, iar un număr de 8
proiecte individuale fac parte din cele două Planuri Integrate de dezvoltare urbană ale
municipiilor Braila şi Galaţi. Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est este Organism
Intermediar pentru POR, iar municipiile Brăila şi Galaţi reprezintă Poli de Dezvoltare
Regională.
Au fost semnate 87 de contracte de finanţare în valoare totală de 237 milioane euro,
valoarea acestor finanţări nerambursabile reprezentând aproximativ 34% din valoarea
alocată Regiunii pentru perioada 2007 - 2013.
Domeniile Majore de Intervenţie ale POR, pentru care valoarea totală solicitată prin
proiectele depuse depaşeste în acest moment valoarea alocată acestei Regiuni sunt:
dezvoltarea urbană;
dezvoltarea infrastructurii de transport locale şi regionale;

14
 dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi a infrastructurii educaţionale;
dezvoltarea turismului prin valorificarea patrimoniului cultural.
Regiunea 3 Sud – Muntenia
Are o populaţie concentrată în mediul rural (58,84%) şi o uşoară superioritate
numerică a populaţiei feminine.
Numărul populaţiei ocupate a scăzut în anul 2009, cu aproximativ 2,7% faţă de anul
precedent.
Indicele producţiei industriale a înregistrat în 2009, faţă de 2008, o scădere din cauza
diminuării producţiei în sectorul industriei prelucrătoare şi extractive, iar agricultura a scăzut
uşor.
Rata şomajului, cea mai mare înregistrată la sfârşitul anului 2009 în Regiunea 3 Sud
– Muntenia, a fost de 11,9%, depăşind media înregistrată la nivel naţional de 7,5%, nivelul
cel mai ridicat înregistrându-se în judeţele Ialomiţa şi Teleorman.
Regiunea 4 Sud – Vest Oltenia
Conform statisticilor, în anul 2009 densitatea populaţională în regiune a fost de 78,23
locuitori/km2, în creştere faţă de anul 2008, când aceasta a fost de 78,04 locuitori/km2.
Valorificarea potenţialului local are în vedere administrarea eficientă, transparentă şi
responsabilă a bunurilor publice: infrastructură şi echipamente, spaţii publice, inclusiv
patrimoniului natural şi cultural care trebuie pus în valoare, dar, în acelaşi timp, protejat şi
păstrat pentru generaţiile viitoare. Valorificarea resurselor înseamnă utilizarea acestora sub
formă de capital pentru dezvoltarea economică şi socială.
Relaţiile tradiţionale de colaborare transfrontaliera din stânga si dreapta fluviului
Dunărea, în zona Oltenia, pe de o parte, Vidin, Vratsa şi Montana, pe de altă parte, au
motivat Camera de Comerţ şi Industrie Oltenia ca în cadrul Programului PHARE CBC
(Cross-Border Cooperation) România – Bulgaria) - Fondul Comun al Proiectelor Mici
RO0103.05 - BG0107.04 şi RO2002/000-625-04 - BG2002/000-623-04 să iniţieze
organizarea şi funcţionarea „Centrului Multifuncţional de Cooperare Transfrontalieră şi
Dezvoltare Regională de Afaceri România - Bulgaria".
Aceste proiecte presupun existenta unei Reţele de Afaceri Regionale România -
Bulgaria, cu centrul la Craiova şi cinci noduri la Vidin, Vratsa, Montana, Drobeta Turnu
Severin şi Slatina.
Centrul îşi va desfăşura activitatea ca o reţea de multiplicare a informaţiilor de
afaceri, informaţiilor legislative, a metodelor şi tehnicilor de protecţie a mediului, de asistenţă
şi consultanţă pentru agenţii economici, instituţii şi organizaţii publice şi neguvernamentale
din cele două zone.
Regiunea 5 Vest
Populaţia regiunii a constituit un factor determinant în evoluţiile socio-economice şi
este caracterizată de diversitate culturală, comunităţile române coabitând cu cele maghiare,
sârbe, germane, slovace, bulgare, rrome şi germane
În această regiune, conform statisticilor, în anul 2009 densitatea populaţională a fost
de 59,88 locuitori/km2, în scădere faţă de anul 2008 când aceasta a fost de 60,07
locuitori/km2.
Forţa de muncă a crescut nesemnificativ de la an an în perioada 2000 - 2008.
Populaţia ocupată a înregistrat o creştere din anul 2000, de la 187,9 mii persoane, la 208,2
mii persoane în anul 2008, în timp ce numărul şomerilor şi a persoanelor aflate în evidenţă
pentru un loc de muncă a scăzut între anii 2000 - 2007 (de la 17,9 mii persoane, la 5,9 mii
persoane), urmat de o uşoară creştere în anul 2008 (6,5 mii persoane). A scăzut şi rata
şomajului, de la 8,7% în anul 2000, la 7,3% în anul 2009.
Rata şomajului la nivelul judeţului Timiş, la 1 ianuarie 2008 a fost de 1,3%, faţă de
începutul anului 2005, când rata şomajului a fost de 2,6%.
Regiunea 6 Nord – Vest
Conform statisticilor, în anul 2009, densitatea populaţională a fost de 79,63
locuitori/km2, în scădere faţă de anul 2008 când aceasta a fost de 79,79 locuitori/km2.
În cursul anului 2009, au început să se simtă, ca şi în restul ţării, efectele crizei
economice mondiale, unele intreprinderi funcţionând cu întreruperi de activitate, fapt care a

15
dus la scăderea producţiei industriale în unele ramuri de activitate şi creşterea ratei
şomajului. Conform datelor statistice numărul şomerilor a crescut de la 40.230, în anul 2008,
la 84.109 în anul 2009, respectiv de la 1,47% la 3,09%.
Regiunea 7 Centru
În anul 2009 densitatea populaţională în regiune a fost de 74,65 locuitori/km2, în
creştere faţă de anul 2008 când aceasta a fost de 74,01 locuitori/km2; cea mai mare
densitate populaţională se găseşte în judeţul Braşov – 111,4 locuitori/kmp şi în judeţul Mureş
– 86,5 locuitori/kmp, celelalte judeţe din regiune având o densitate populaţională similară.
Agricultura acestei regiuni are cea mai scăzută pondere comparativ cu celelalte
regiuni, contribuind cu aproximativ 12% la realizarea produsului intern brut regional.
Industria are un rol semnificativ generând peste 30% din PIB-ul regiunii, ceea ce reprezintă
cel mai înalt nivel, mult peste media naţională (circa 25%). Principalele activităţi industriale
dezvoltate în regiune sunt: construcţii de maşini, industria chimică, industria alimentară,
confecţii textile, încălţăminte, ciorapi, producţia de mobilă, porţelan, sticlă, maşini unelte şi
aparatură casnică, exploatări miniere, instrumente muzicale etc.
Populaţia ocupată la nivel de regiune şi în majoritatea judeţelor componente este în
uşoară revenire începând cu anul 2005, ca urmare a restructurărilor industriale din regiune.
Pe activităţi, ponderea ocupării din agricultură reprezintă 26,7%, industria şi
construcţiile deţin 34%, iar serviciile 39,3% (serviciile comerciale 24,9% şi serviciile sociale
14,4%) peste media la nivel naţional (39,1%). Braşovul şi Sibiul deţin cele mai mari ponderi
ale ocupării din industrie şi construcţii (38%).
Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov
Conform statisticilor, în anul 2009 densitatea populaţională a fost de 1.067,53
locuitori/km2, în scădere faţă de anul 2008 când aceasta a fost de 1.222,37 locuitori/km2.
Populaţia municipiului Bucureşti, atât ca volum total, cât şi ca segmente specifice
(tineri-vârstnici, activi-inactivi, intelectuali-muncitori etc.) este inegal distibuită în teritoriu, în
cadrul celor 6 sectoare sau între cartiere. Dezechilibrele şi disfuncţiile demografice se
manifestă mai intens în anumite areale ale municipiului.
În toate sectoarele are loc o reducere semnificativă a grupei de tineret (0 - 14 ani), iar
în cadrul acestei grupe cea mai severă diminuare o cunoaşte subgrupa 0 - 4 ani.
Schimbările în structura de vârstă conduc şi la modificarea structurii raportului de
dependenţă economico-socială, astfel că populaţia adultă are în întreţinere din ce în ce mai
puţini tineri şi din ce în ce mai mulţi vârstnici. Realizarea unor mutaţii profunde în starea
economică a Capitalei şi a populaţiei sale, printr-o dinamică accentuată a PIB, a veniturilor şi
a consumului final pe locuitor, a structurii ocupaţionale a populaţiei, însoţită de un proces de
creştere economică durabilă şi sustenabilă, constituie premize şi un important factor de
realizare a obiectivului de atenuare sensibilă a decalajului existent, sub acest raport, între
populaţia Bucureştiului şi populaţia unor capitale europene de anvergură.
Efectivul salariaţilor la nivelul regiunii a scăzut cu 7,3% la sfârşitul lunii septembrie
2009, faţă de sfârşitul lunii septembrie 2008, ceea ce reprezintă o scădere numerică de
7.630 persoane (de la 105.012 persoane în luna septembrie 2008, la 97.382 persoane în
luna septembrie 2009).
În judeţul Ilfov salariul mediu brut în luna septembrie 2009 a fost de 2.223 lei, cu
19,5% mai mare faţă de cel la nivel naţional (reprezentând valoric un plus de 363 lei), iar
salariul mediu net de 1.604 lei, cu 18,0% mai mare faţă de cel la nivel naţional (reprezentând
valoric un plus de 245 lei).
Ramura de activitate cu cel mai mare salariu mediu net din judeţul Ilfov, în luna
septembrie 2009 a fost cea de Servicii (1.689 lei), urmată de Industrie şi construcţii (1.439
lei), pe ultimul loc situându-se ramura Agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1.150 lei).
Rata şomajului, în perioada septembrie 2008 - septembrie 2009, a avut o evoluţie
oscilantă, tendinţa ei fiind de creştere (de la 1,2% în luna septembrie 2008, la 2,1% în luna
septembrie 2009). Pe sexe, ecartul dintre cele două rate, în luna septembrie 2009 a fost de
0,3% (2,0% pentru bărbaţi faţă de 2,3% pentru femei), cu 0,3% mai mic faţă de luna
septembrie a anului 2008.

16
 La 1 ianuarie 2009, resursele de muncă din judeţul Ilfov erau reprezentate de 204,8
mii persoane, din care 161,7 mii persoane populaţie activă (159,6 mii persoane alcătuind
populaţia ocupată şi 2,1 mii persoane numărul de şomeri), iar 43,1 mii reprezentau
persoanele aflate în pregătire profesională şi alte categorii de persoane aflate în vârstă de
muncă, dar care nu lucrează.
Se poate observa că, la 1 ianuarie 2009, resursele de muncă au înregistrat o
creştere cu 4,2% faţă de 1 ianuarie 2008, în timp ce populaţia ocupată civilă şi cea activă
civilă au înregistrat creşteri cu 6,8%, respectiv cu 6,7%.

17