Notiunea de drept.

Consideratii introductive
Statul si dreptul ca fenomene sociale au aparut concomitent ca rezultat al procesului dezvoltarii societatii umane. Existenta lor este interconditionata. Statul este organizat si functioneaza in baza unor norme juridice si actioneaza in principal prin emiterea de norme juridice. Dreptul isi gaseste eficienta si forta in puterea de stat care garanteaza realizarea dispozitiilor sale. Conceptul de drept are in limba romana mai multe intelesuri: 1. Drept obiectiv: cuprinde ansamblul normelor juridice de conduita care guverneaza intr-o societate organizata rapoturile sociale si a caror respect e asigurat la nevoie de constrangerea publica. Altfel spus dreptul obiectiv cuprinde totalitatea normelor juridice iesite din vigoare si a celor care sunt in vigoare. 2. Drept pozitiv: cuprinde numai normele juridice in vigoare la un moment dat.

3.

4.

Drept subiectiv: poate fi definit ca o posibilitate de a avea o anumita conduita si de a pretinde o conduita corespunzatoare din partea celorlalti. (Exemplu: drept de proprietate, drept la bursa, drept la munca etc.). Dreptul subiectiv se defineste prin prisma subiectelor de drept (persoane, proprietar). Stiinta dreptului: studiaza legile dezvoltarii dreptului.

Diviziunile Dreptului:

Dreptul intern:

Drept international: norme internationale, tratate internationale. Drept intern: totalitatea normelor interne.

Dreptul public: normele juridice care reglementeaza organizarea statului, raportul dintre stat si particulari si raportul dintre diferite organisme ale statului. Raporturile de drept public sunt raporturi de subordonare (Exemplu: impozitile). Dreptul privat: guverneaza raporturile dintre particulari (Exemplu: contract de vanzarecumparare). Caracteristic raportului de Drept privat o constituie faptul ca partile se afla pe pozitie de egalitate juridical. Ramurile Dreptului: Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice legate intre ele prin obiectele de reglemntare si metoda de reglementare. Ramurile Dreptului public: Dreptul Constitutional Dreptul Administrativ Dreptul Financiar si Fiscal Dreptul Penal Dreptul Penal al Afacerilor Dreptul Procesual Civil Dreptul Procesual Penal Ramurile Dreptului privat:

Dreptul Civil Dreptul Comercial Dreptul Muncii Dreptul Familiei

Principalele sisteme de Drept

In dreptul comparat sunt 3 sisteme de drept: Dreptul Romano-Germanic (continental) Dreptul Anglo-Saxon Dreptul Religios

Dreptul Romano-Germanic caruia ii apartine si Romania, isi are radacinele in dreptul roman si in cutumele germane. Caracteristic dreptului Romano-Germanic este faptul ca izvorul fundamental de drept este actul normative (legea in sens larg), adica regula scrisa adoptata de autoritatile abilitate de stat. In acest sistem de drept singurul temei al solutiei date de judecator il constituie legea. In constitutia Romaniei potrivit art. 124 alineatul 1: Justitia se infaptuieste in numele legii, alineatul 3 al aceluiasi articol: Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Judecatorul nu legifereaza niciodata, el aplica legea la cazul pe care il are de judecat, iar hotararea lui este aplicabila numai la acest caz. Solutia data intro speta nu e obligatoriu identica cu solutiile care s-au dat in trecut in spete similare, deasemenea solutia data intr-o speta nu devine obligator pentru solutionarea in viitor a unor spete similare. Din punct de vedere procesual dreptul Romano-Germanic se caracterizeaza prin existenta mai multor trepte de jurisdictie: Instanta de drept comun Instanta de apel Instanta de recurs Instanta suprema (inalta curte de casatie si justitie) Drepul Anglo-Saxon a aparut in Anglia si s-a extins in fostele colonii britanice, SUA, Australia, Noua Zeelanda, Canada cu exceptia Quebec. Dreptul Anglo-Saxon este un sistem de drept jurisprudential, adica izvorul principal de drept il constituie precedentele judiciare. Judecatorul nu trebuie sa respecte un corp de legi ci are libertatea de a aprecia de la caz la caz care este solutia corecta. El trebuie sa se conformeze solutiilor date in trecut in spete similare. In subsidar in acest sistem de drept se pot intalni legi scrise in deosebi in domeniile de ordine publica. Dreptul Religios: orice sistem religios este influientat de religie, iar la originea multor legi au fost normele religioase. Dreptul Musulman are ca izvor principal Coranul completat de un corp de legi perene numit Suma.

Norma juridica
Norma juridica este o regula de conduita cu caracter general impersonal si obligatoriu, elaborata sau recunoscuta de puterea de stat in scopul apararii ordinii sociale ce poate fi adusa la nevoie prin forta de constrangere a statului. Trasaturile normei juridice:

Caracter de generalitate: presupune faptul ca norma juridica se aplica nu neaparat tuturor cetatenilor romani ci se poate aplica in egala masura tuturor categoriilor de personae ce intra sub incidenta legii. Caracter impersonal: presupune faptul ca legea nu vizeaza o persona concreta (Exemplu: presedintele si institutia lui se refera la functie si nu la persoana). Norma juridical trebuie respectata in caz contrar ea poate fi adusa la indeplinire prin constrangerea legii. Structura legico-juridica. Norma juridica are 3 elemente: Ipoteza Dispozitia Sanctiunea Ipoteza este partea in care legiuitorul stabileste conditiile, imprejurarile faptele in care intra in actiune norma, precum si categoria subiectului de drept (persoana fizica si juridica). Ipoteza poate fi determinata sau relativ determinata. Dispozitia este esenta normei juridice. Sanctiunea precizeaza urmarile si consecintele ce apar in cazul nerespectarii dispozitiei normei. Sanctiunile pot fi: civile, penale, administrative-contraventionale. Exemplu: Civile: nulitatea unui contract. Penale: inchisoarea si amenda penala. Contraventionale: amenda. Sanctiunile pot fi determinate si relative determinate. Relativ determinate sunt acelea care se pot stabili in mod concret intr-un caz mai larg in functie de gravitatea actului de incalcare a legii. Sanctiunile pot fi alternative sau cumulative:

Alternative: autoritatile de stat au de ales intre mai multe sanctiuni ( Exemplu: inchisoare sau amenda penala). Cumulative: autoritatile de stat trebuie sa aplice 2 sau mai multe sanctiuni (Exemplu: amenda si retragerea autorizatiei de functionare a unui agent comercial).

Clasificarea normelor juridice: Dupa ramura de drept Constitutional Administrativ Civil Penal Al afacerilor

Dupa forta juridica a actului normativ:

Cuprinse in legi (legea fiind actul normativ cu cea mai mare forta juridica si este adoptata de parlament) Cuprinse in ordonante si hotarari ale guvernului (ordonanta adoptata de govern este actul normative cu putere de lege, guvernul adopta ordonante pe perioadele vacantei numai pe baza unei legi si numai pentru acele domenii prevazute de lege).

Hotararea de guvern: act normativ de baza, adoptat pentru punerea in vigoare a legii.

Cuprinse in actele normative adoptate de activitatile locale. Dupa modul de reglementare a conduitei: Imperative:

Juridice onerative: obliga subiectul sa faca ceva si sa savarseasca o actiune concreta (sarcina, obligatii) (Exemplu: conducatorul auto care comite un accident de circulatie este obligat duca victima la spital). Prohibitive: obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni.

Permisive: nu obliga, nu interzic, ele permit sa se aleaga o conduita de comportament care nu poate incalca sau afecta ordinea de drept (este permis tot ceea ce legea nu interzice).

Supletive: ofera posibilitati de a opta pentru o conduita si numai daca dreptul de optiune nu a fost exercitat de ei intr-un interval de timp este cea care stabileste reglementarea cu ceva aplicari. Exemplu: In caz de divort partile se pot invoi in legatura pe care o vor purta dupa desfacerea casatoriei, iar instanta judecatoreasca ia invoiala partilor. Daca partile nu uzeaza textul de lege care le da aceasta posibilitate, instanta este obligat sa hotarasca si in legatura cu numele pe care-l va purta sotia dupa divort. Aplicarea normelor juridice in timp (actiunea in timp): Romanii spuneau timpus regi actum (timpul guverneaza actul juridic). Intrarea in vigoare a normei juridice se refera la data concreta la care actul normative care contine norma juridica incepe sa actioneze. Pentru a aduce la cunostinta actul normativ, acesta se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Constitutia Romaniei revizuita prevede ca legea intra in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial. Intrarea in vigoare a normei juridice poate avea loc si intr-un anumit termen stabilit de lege. Norma juridica produce efect pana in momentul in care ea este abrogata. Abrogarea: modalitate prin care actul juridic inceteaza sa mai produca efect. Abrogarea expresa: se prevede in mod expres abrogarea unei legi, sau a anumitor dispozitii legate. Abrogarea expresa indirecta: are loc atunci cand legiuitorul foloseste urmatoarea formula: orice alte dispozitii legale ce intra in contradictie cu legea prezenta se abroga. Abrogarea tacita: nu este mentioanta sub nici o forma in noul act normativ. Ea poate fi constatata numai prin aplicarea ei practica. Principiile actiunii normelor juridice: Aplicarea in timp a normelor juridice este guvernata de principiul neretroactivitatii si de principiul activarii imediate a legii noi. Principiul neretroactivitatii: este aplicata in mod expres atat in constitutia revizuita, cat si in codul civil. Constitutia revizuita prevede: legea nu retroactiveaza, ea actioneaza numai pe viitor, cu exceptia legii penale blande si a legii contraventionale blande (produce efect si pentru viitor). Aplicarea imediata a

legii noi presupune faptul ca legea se aplica acelor situatii care au fost savarsite dupa iesirea legii in vigoare. O alta modalitate prin care legea inceteaza sa produca efecte caderea in desuitudine- atunci cand legea nu mai corespunde conditiilor social economice in care a fost adoptata. O lege poate sa cada in desuitudine per de timpurmand ca al un moment dat sa devina aplicabila (sa-si produca efectele). Exemplu: cod comercial care in perioada comunista a cazut in desuitudine, iar dupa 1990 dispozitiile sale au devenit aplicabile. Aplicarea in spatiu a normei juridice Este guvernata de principiul teritorialitatii, adica norma juridica se aplica pe tot teritoriu tarii. Teritoriul poate fi definit ca fiind suprafata cuprinsa intre granitele tarii cu solul, subsolul, spatiu aerian si marea teritoriala pana la 12 mile marine. Legea romana nu se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei de persoane care se bucura de imunitate de jurisdictie, sau de personalul armatelor straine aflate in trecere pe teritoriu tarii. Legea romana nu se aplica nici in incinta unei nave sub pavilion strain, nava aflata in apele teritoriului romanesc. Se procedeaza la fel pentru spatiul aerian. Legea romaneasca se aplica in afara teritoriului ei in cazul infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii daca faptuitorul este cetatean romanesc sau apartine cu domiciliu in Romania. Legea romaneasca se aplica si infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de cetatenii straini sau apatrizi care nu domiciliaza in Romania, daca acestia savarsesc infractiunea contra statului romanesc. Interpretarea normelor juridice Desemneaza procesul intelectual de stabilire a sensului exact a normelor juridice in vederea aplicarii acestor la situatii si cazuri concrete ce se impun a fi rezolvate de catrea organele de aplicare a dreptului:

Interpretarea obligatorie (oficiala): este acea interpretare realizata de organele de stat care au atributii fie in procesul elaborarii normelor juridice fie in procesul aplicarii acestora. Organele care interpreteaza actele normative sunt spre exemplu: organele legiutoare sau organele administrative. In situatia in care organul emitent isi interpreteaza normele cuprinse in propriu act normativ, aceasta forma se numeste interpretare autentica. In anumite situatii autoritatile statului procedeaza in unele cazuri la interpretare normelor juridice prin acte normative interpretative (au caracter retroactiv).O alta forma a interpretarii oficiale este interpretarea juridica sau cazuala si e realizata de instantele judecatoresti sau de organele de administratie publica. Acest gen de interpretare se refera in mod direct la procesul de aplicare a normelor juridice fiind o interpretare de caz. Aceasta interpretare cauzala este obligatorie numai pentru cauza respectiva. Interpretarea neoficiala: este activitatea de interpretare a normelor juridice efectuata de analisti din domeniul dreptului, precticieni si teoreticieni si este cuprinsa de regula in opere stiintifice, tratate universitare, monografii; se mai numeste interpretarea doctrinara. Interpretarea neoficiala nu are forta juridica si nu este obligatorie. Metodele interpretarii normelor juridice: Sunt 4 metode de interpretare a normei juridice:

Metoda gramaticala: consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor normelor juridice pornindu-se de la intelesul cuvintelor si a expresiilor folosite, de la legatura dintre ele si constrangerea frazei. Metoda sistematica: consta in lamurirea sensului normelor juridice prin coraborarea a acestei norme cu alte dispozitii normative apartinand aceleiasi institutii si ramuri de drept. Exemplu: Normele juridice cuprinse in codul comercial se interpreteaza prin raportare la norme si institutii cuprinse in codul civil.

Metoda istorica: se utilizeaza pentru a explica intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a imprejurarii sociale-juridice care au stat la baza adoptarii legii determinand astfel scopurile urmarite de legiuitor. Metoda logica: inseamna formularea de catre organele de interpretare a unor aprecieri rationale realizate prin operatia de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice (este foarte folosita). Rationamentele logice cele mai semnificative sunt:

Exceptia este stricta interpretare: adica o exceptie doar daca este expres prevazuta de norma juridica poate fi folosita. Exceptia nu poate fi creata prin interpretare. Unde legea nu distinge nici interpretorul nu o poate face. Atunci cand legiuitorul face distinctie, aceasta regula este retinuta ca atare de organele de aplicare a legii. Dispozitiile constitutiei reglementeaza in mod expres: Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.

Conceptul de drept al afacerilor

Dreptul afacerilor este un domeniu mai intins decat dreptul comercial (cuprinzand aspecte de drept al muncii, drept public, drept civil [protectia consumatorului] ). Desi desprins din dreptul civil, dreptul afacerilor continua sa apeleze la acesta ca la un drept comun, astfel art. 1 din codul comercial prevede: In comert se aplica legea de fata, unde ea nu dispune se aplica codul civil. Dreptul afacerilor are un domeniu de reglementare vast fiind o stiinta interdesciplinara. Izvoarele dreptului afacerilor Izvor de drept are 2 intelesuri: un sens material si unul formal; Sensul material: conditiile materiale care genereaza normele juridice. Izvorul de drept formal: forma pe care o imbraca norma juridica ce reglementeaza materia comerciala. Dreptul afacerilor are ca izvoare formale: codul comercial, dreptul civil, legile comerciale speciale; codul comercial roman a intrat in vigoare la 01.09.1887 si este de inspiratie italiana; este aplicabil si astazi. El constituie regelementarea de baza a activitatii comerciale cuprinzand normele juridice referitoare la institutii fundamentale a dreptului comercial (fapte de comert, comercianti, obligatii comerciale). Codul civil a intrat in vigoare in 1864 si este de inspiratie francez, este aplicabil si astazi si reprezinta dreptul comun pentru celelalte ramuri de drept (dispozitiile sale se aplica ori de cate ori nu avem dispozitii in codul comercial). Legile comerciale speciale: Legea 26 din 1990 privind registrul comertului, republicata; legea 11 din 1991, privind combaterea concurentei neloiale, modificata si completata; legea 64/1995 privind organizarea sociala si falimentul, modificata si completata; Pentru ca notiunea de lege comerciala trebuie inteleasa in sens larg de act normativ adoptat de organismele competente ale statului. In izvoarele scrise de drept comercial se vor incadra si ordonantele si hotararile de guvern, decretele, ordinele si instructiunile ministrilor, ori ai altor conducatori ai administratiei publice centrale sau locale care contine norme juridice ce reglementeaza activitatea comerciala. Codul comercial si legile comerciale speciale contin in principiu norme cu caracter supletiv care se aplica numai in cazul in care partile nu au convenit altfel, sunt insa si norme imprative de la care nu pot derula, acestea au drept scop protejarea interesului general. Referindu-ne la izvoarele formale ale dreptului comercial trebuie sa avem in vedere nu numai regulile propriu zise continute in codul comercial si regulile speciale, ci si principiile care se degaja din acestea (in comert gratuitatea nu se prezuma, in comert intodeauna banii sunt fructiferi [adica aduc dobanda], in caz de dubiu se aplica regula care favorizeaza circulatia) Izvoarele neformale ale dreptului comercial:

Legea 31 din 1990 privind societatile comerciale, republicata si modificata (legea 161/2003)

Uzanta (obicei, cutuma) sau uzurile comerciale: este o regula de conduita nascuta din practica sociala, folosita o vreme indelungata avand o fiabilitate verificata in practica si care se aplica si se respecta ca norma juridica. In dreptul nostru comercial uzantele nu sunt consacrate legislativ, dar in doctrina sunt recunoscute uzantele interpretative (conventionale, care isi iau sorgintea[originea], in pozitii prezumate a partilor); Exemplu: art. 190 Dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. Daca un contract comercial contine cauza indoilnice si echivoce , pentru ai i se stabili continutul trebuie sa se apeleze la obiceiurile locului icheierii contractului. Solutiile instantei de judecata(practica judecatoreasca, doctrina [studii de specialitate]): constituie factori puternici de interpretare a legii, dar nu constituie izvoare de drept in general si nici izvoare de drept comercial in special. Contractul normativ: codul civil defineste contractul ca fiind acordul dintre 2 persoane spre a constituie si a stinge intre dansii drepturi si obligatiuni. Ne avand un caracter normativ contractul asa cum e el definit de codul civil nu poate fi izvor de drept. In schimb contractul colectiv de munca poate fi izvor de drept, deoarece el are caracter normativ si se aplica atat salariatilor incadrati in munca in momentul lui cat si celor angajati ulterior. Raportul juridic civil si raportul de drept al afacerilor Raportul juridic civil: este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de normele de drept civil si care face parte din titularii de drept si obligatii civile. Caracterele acestui raport juridic:

Este un raport social (un raport ce se incheie exclusiv intre oameni priviti individual [persoane fizice] sau colectiv [persoane juridice]) ; Caracter volitiv: deoarece ia nastere intodeauna prin libera manifestare de vointa a partilor participante la acel raport juridic. In cazul raportului juridic putem vorbi chiar de un dublu caracter volutionar:

Vointa leguitorului de a reglementa prin norme juridice relatiile sociale; Vointa partilor participante Pozitia de egalitate a partilor: partile au deplina libertate in stabilirea continutului obiectului raportului pe care il incheie; Subiectele raportului juridic civil: Persoana fizica: este subiectul individual de drept, adica omul privit ca titularul de drept si obligatiuni civile si participand in aceasta calitate la raporturile juridice civile. Actul normativ care reglementeaza si azi statutul juridic al unei persoane fizice este in principal de art.31/1954 privitor la persoane fizice si juridice. Pentru a lua parte la raporturile civile persoana fizica trebuie sa aibia capacitatea juridica:

Capacitatea de folosinta: reprezinta aptitudinea persoanei fiice de a avea drepturi si obligatii

juridice. Persoana fizica dobandeste capacitatea de folosinta la nastere. Aceasta regula este fixata expres de art.7 alin.1/1954. Prin exceptie in materie succesorala capacitatea de folosinta se poate dobandi anticipat, adica la data conceptiei cu conditia ca nou nascutul sa se nasca viu, nu neaparat viabil. Capacitatea de folosinta inceteaza prin decesul persoanei fizice. In anumite conditii cand persoana fizica lipseste de la domiciliu o perioada indelungata (prevazuta de lege) se poate ajunge la declararea judecatoreasca a mortii. Declararea judecatoreasca a mortii este in mod obligatoriu precedata de declararea judecatoreasca a disparitiei si in ambele situatii trebuie respectati termenii prevauti de lege. In plan juridic declararea judecatoreasca a mortii produce aceleasi efecte ca si moartea fizic constatata (se deschide succesiunea, inceteaza casatoria etc.) consta in aptitudinea persoanei fizice de a dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte juridice. Persoana fizica dobandeste capacitatea juridica deplina la 18 ani. Intre 14 si 18 ani minorii au capacitatea de exercitiu restransa. In acest interval de timp minorii pot incheia anumite acte juridice de regula prin reprezentatii lor legali (parinti, tutori), iar pentru anumite acte juridice (contract de vanzare cumparare) este nevoie de acordul autoritatii tutelare. Nu au capacitate de exercitiu: minorii pana la 14 ani, persoane puse sub interdictie prin hotararea judecatoreasca).

Capacitatea de exercitiu:

conditii prevazute de lege pot sa dobandeasca drepturi subiective civile, sa contracteze obligatii civile si sa stea in justitie ca reclamante sau parate. Elemente constitutive: Privind art.31/1954 elementele constitutive a unei persoane juridice:

Persoana juridica: sunt considerate acele subiecte colective de drept care indeplinind anumite

Organizarea de sinestatatoare: persoana juridica este alcatuita ca un tot unitar si poate fi compartimentata pe activitati desfasurate precizandu-se totodata si pe cei care vor reprezenta persoanele juridice in raport cu tertii. Patrimoniu : consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale ce apartin personei juridice. In toate cazurile acest patrimoniu propriu al persoanei juridice trebuie sa fie distincte atat fata de patrimoniul altor persoane juridice cat si fata de patrimoniul fiecarei persoane fizice care face parte din colectivul sau. Scopul propriu: elementul constituitiv care ne indica obiectul de activitate al fiecarii persoane juridice. Pentru a fi valabil scopul persoanei juridice trebuie sa fie precis determinat chiar de la infiintarea ei si sa nu incalce dispozitiile legate in materie. Ifiintarea Personaei Juridice: sunt 3 moduri de infiintare a unei persoane juridice:

Prin actul de dispozitie a organului de stat compentent. Pe aceasta cale iau fiinta in special persoanele juridice de stat. Exemplu: regiile autonome sau chiar societatile nationale. Prin actul de infiintare recunoscut de organul competent. Prin aceasta cale se infiinteaza cooperativele mestesugaresti, cooperativele de consum, cooperativele de credit. Prin actul de infiintare autorizate de organul competent.

Infiintarea personelor juridice prin acest mod presupune existenta urmatoarelor acte:

Actul de constituire care de regula imbraca fie forma unui contract de societate fie forma unui contract de asociere Statutul respectivei persoane juridice Autorizatia infiintarii act ce provine dupa caz fie de la instantele judecatoresti fie de la un organ al puterii executive.

Dupa caz inmatricularea in registrul comertului sau inregistrarea, ori inscrierea la organul abilitat de lege ( organul fiscal teritorial ). Pe acesta cale iau infiintare urmatoarele persoane juridice:

Partidele politice si organizatiile obstesti autorizate de tribunalul Bucuresti. Societatile comerciale sunt autorizate de catre instanta judecatoreasca.

Asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ (nonprofit): au nevoie pentru infiintarea lor de autorizarea prealabila data de minister sau de organul central al puterii executive:

Pentru organizatiile de scriitori, artisti este necesara autorizarea de ministerul culturii.

Pentru societatile bancare si de asigurare este necesara autorizarea din partea bancii nationale a Romaniei. Capacitatea civila a persoanei juridice: Capacitatea de folosinta a Persoanei Juridice: care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data inregistrarii lor. Celelalte persoane juridice au capacitatea de folosinta de la data actului de dispozitie care le infiinteaza sau de la data recunoasterii sau a autorizarii infiintarii lor. Capacitatea de folosinta incepe de la data inmatricularii in registrul comertului pentru regia autonoma si societati comericale de la data inregistrarii organului ce compuner asociatiile de locatari, de la data inscrierii in registru special, tinand cont de instantele judecatoresti (asociatiile si fundatiile, societatile agricole, de la data ramanerii difinitive a hotararii judecatoresti de admitere a inregistrarii [partide politice]). Principiul specialitatii capacitatii de folosinta: In decretul 31/1954 este formulat astfel: Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut, orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul. Sfarsitul capacitatii de folosinta ia sfarsit odata cu incetarea acestui subiect prin dizolvarea ei si ulterior lichidarea ei. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice: Persoana juridica prin natura ei nu poate incheia acte juridice direct ci doar prin intermediul unor reprezentanti. Persoana juridica dobandeste capacitatea de exercitiu odata cu capacitatea de folosinta daca are constituite organele de conducere deoarece prin acestea ea isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile. Continutul raportului juridic civil: Continutul raportului juridic civil este format din drepturile subiective civile ale subiectului activ si obligatiile civile corelative ale subiectului pasiv, participanti la acel raport juridic. Prin dreptul subiectiv civil, subiectul activ isi exercita conduita sa proprie si poate pretinde subiectului pasiv sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea anumitor actiuni. Prin obligatie civila ca latura a acestui continut intelegem acea indatorire a subiectului pasiv de a savarsi o anumita actiune sau de a se abtine de la savarsirea unei actiuni. Clasificarea drepturilor subiective civile:

Dupa gradul de opozabilitate: drepturi absolute si drepturi relative. Drepturi absolute presupune obligarea generala si negativa a tuturor persoanelor de a se
abtine de la incalcarea lor. Exemplu: drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la viata,

10

nume, reputatie, munca) si drepturile reale (drept de proprietate). Drepturile absolute au caracteristici:

Sunt drepturi opozabile tuturor (ergo omnes): ele producand efecte fata de toata
lumea. Subiectul activ este titularul dreptului absolut, iar subiectul pasiv este format din toate celelalte persoane. Subiectul pasiv este nedeterminat , iar obligatia lui este negativa de a nu savarsi nici un act de natura care sa duca o atingere a drepturilor absolute ale subiectului activ.

Drepturile relative presupun obligatia uneia sau mai multor persoane precis determinate din momentul stabilirii raportului juridic, de a avea comportare pozitiva sau negativa pretinsa de subiectul activ. Intra in categoria drepturilor relative dreptul de creanta. Caracteristici ale drepturilor relative:

Sunt opozabile numai subiectului pasiv, subiectului pasiv ii revine obligatia de a

constitui sau a stramuta un drept real asupra unui lucru.

Drepturile patrimoniale sunt drepturi subiective care au un continut economic (pot fi evaluate in bani). Drepturile personale nepatrimoniale sunt acele care nu pot fi evaluate in bani (dreptul la munca, la domiciliu, la nume, de autor). Drepturile patrimoniale se impart in drepturi reale si drepturi de creanta: drepturile reale sunt drepturile de proprietate si dezmembramintele dreptului de proprietate (uzufructul, uzul, abitatia, servitutea, superficia).

Subiectele dreptului comercial

Subiectele dreptului comercial sunt participantii la raporturile comerciale in special comerciantii care pot fi persoane fizice sau persoane juridice (societati comerciale). Conform art.7 codul comercial:sunt comercianti aceea care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale. Persoana fizica este comerciant datorita actelor si operatiunilor pe care le savarseste cu caracter profesional si nu prin apartenenta sa la un anumit grup profesional. Nu are calitate de comerciant persoana fizica acea persoana care desfasoara o activitate pe baza unui statut profesional propriu reglementat de o lege speciala. Incetarea calitatii de comerciant are loc in momentul in care persoana respectiva nu mai savarseste fapte de comert ca profesiune obisnuita. Incetarea trebuie sa fie efectiva si din ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant prin radierea din registrul comertului. Societatile comerciale dobandesc calitatea de comerciant cu ocazia constituirii lor ca persoane juridice si se pierde aceasta calitate in momentul in care societatea inceteaza sa mai functioneze ca persoana juridica. Prin dizolvare si lichidare societatea comerciala isi inceteaza activitatea. Dizolvarea are loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societatii, prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate, prin hotararea adunarii generale, prin faliment. Prin dizolvare societatea comerciala nu mai poate face operatiuni noi, dar poate executa acele activitati legate de lichidare. Personalitatea juridica a societatii inceteaza odata cu ultima operatiune privin lichidarea acesteia. Comerciantul -- persoana fizica Pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Sa savarseasca fapte de comert obiective (cele prevazute in art.3 al codului comercial). Dupa dobandirea calitatii de comerciant toate actele si fapte juridice sunt prezumate a fi comerciale (art.4 cod comercial). Este important ca savarsirea faptelor de comert obiective sa aibai caracter obiectiv, ca atare nu este suficienta dorinta de a deveni comerciant. Realizarea actelor comerciale sa aibai caracter de profesie. Savarsirea actelor comerciale trebuie sa constituie ocupatia permanenta a persoanei. Aceasta ocupatie permanenta trebuie sa aiba ca scop final obtinerea unui profit deoarece nu poate exista activitate comerciala fara profit.

Exercitarea faptelor comerciale sa se faca in nume propriu. Savarsind fapte de comert in nume propriu comerciantul actioneaza in raporturile cu tertii independent si pe riscul sau. Aceasta conditie delimiteaza sub aspect juridic comerciantul de auxiliarii de comert folositi de

11

acesta in activitatea comerciala. Auxiliarii nu au calitate de comercianti, ei savarsesc fapte de comert in numele si pe seama comerciantului. Exemplu: comisii voiajori, orice persoana care desfasoara o activitate comerciala care nu o face in nume propriu. Conditiile prevazute de codul comercial se completeaza cu dispozitiile legii 507/2002 privind organizarea si desfasurearea unor activitati economice de catre persoanele fizice: Persoana fizica sa aiba capacitate juridica potrivit legii. Sa savarseasca fapte de comert cu titlul de profesiune Sa desfasoare activitati economice in nume propriu Activitatea sa urmareasca un profit Sa-si asume integral riscul sin comertul pe care il realizeaza Sa fie autorizata potrivit legii. Conform legii 507/2002: membrii asociatiilor familiale si cei car edesfasoara activitati economice in mod independent sunt denumiti angajati proprii. Asociatia familiala si comerciantul persoana fizica nu pot angaja persoana cu contract individual de munca. Angajatul propriu nu are raporturi de munca fatade angajator aceasta calitate permitandui sa fie asigurat in sistemul de pensii publice, asigurarilor sociale de sanatate si pentru somaj. Prin legea 509/2002 s-a reglementat statutul agentilor comerciali permanenti. Potrivit legii prin agent comercial permanent se intelege: comerciant persoana fizica sau juridica care in calitate de intermediar independent este imputernicict sa negocieze afaceri pentru comitent (persoana fizica sau juridica), si sa incheie afaceri in numele si pe seama acestuia. Agentul comercial permanent primeste de la comitent pentru activitatea desfasurata o remuneratie. In Constitutia Romaniei se precizeaza ca alegerea profesiei este libera. Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaste unele limite instituite de lege. In acest sens legea instituie anumite incapacitati, incompatibilitati, interdictii si autorizatii din dreptul de afaceri de comert. Capacitatea comerciantului Persoana Fizica Trebuie facuta distinctie intre capacitatea persoanei fizice de a face acte de comert ocazionale si capacitatea ceruta de lege pentru a fi comerciant. In ceea ce priveste capacitatea de a fi comerciant trebuie avute in vedere dispozitiile decretului 31/1994 potrivit caruia capacitatea deplina a persoanei fizice de asi asuma obligatii savarsind acte juridice incepe de la data cand persoana devine majora (adica 18 ani). Prin urmare persoana fizica dobandeste capacitatea de a fi comerciant la varsta de 18 ani. Minorul cu capacitate de exercitiu restransa intre 14 si 18 ani nu poate fi comerciant chiar daca pentru unele acte juridice minorul are capacitate deplina de exercitiu incepand cu varsta de 16 ani. Astfel minorul care a implinit 16 ani poate incheia un contract individual de munca fara acordul reprezentatului legal, iar minorul care a implinit 15 ani poate incheia un contract de munca numai cu acordul reprezentatului legal sau a parintilor. Capacitatea de exercitiu deplina a femeii casatorite inainte de 18 ani (se poate casatori la 16 ani) este recunoscuta numai pentru actele de drept civil cu scopul de a asigura egalitatea dintre soti. Deoarece capacitatea comerciala reprezinta forma de capacitate speciala nu se poate considera ca femeia casatorita are capacitate pana la varsta de 18 ani. Legea 507/2002 art.4 alin.1 prevede ca o persoana care in mod independent desfasoara o activitate economica poate fi comerciant dupa implinirea varstei de 18 ani. Pentru reperezentantii asociatiilor familiale legea deasemenea solicita implinirea varstei de 18 ani, pentru ceilalti membri ai asociatiei este suficienta implinirea varstei de 16 ani. Asociatia familiala nu are personalitate juridica. In cazul cand minorul dobandeste un fond de comert (elemente constitutive: firma, emblema, marcile de fabrica etc.) pe cale succesorala codul comercial prevede posibilitatea continuarii comertului in numele minorului de catre parinti sau tutorele acestuia cu autorizarea institutiei de judecata a carei hotarare trebuie publicata in monitorul oficial. Reprezentatul nu poate inde fondul de comert al minorului. Cu privire la persoanele puse sub interdicitie acelasi cod comercial prevede ca :aceasta nu poate avea calitatea de comerciant si nici nu poate continua comertul daca persoana pusa sub intedictie dobandeste un fond de comert pe cale succesorala , reprezentantul legal al acestuia nu ar putea continua comertul in numele interzisului, cazul in care fondul de comert va fi supus lichidarii.

Incompatibilitati, decaderi, interdictii si autorizatii

Incompatibilitati:

12

Persoanele care detin unele functii ce servesc intereselor generale ale societatii devin incompatibile cu activitatea comerciala, astfel functii de judecator si procuror sunt incompatibile cu orice functie publica sau privata iclusiv cu cea de comerciant, cu exceptia celor didactice din invatamantul superior. Deasemenea nu pot fi comercianti diplomatii, ofiterii, alte functii publice. Datorita profesiei pe care o exercita nu pot fi comercianti cei cu profesiuni liberale: avocati, medici, arhitecti, contabili, profesori. Pentru aceste categorii profesionale se apreciaza ca activitatea lor nu are caracter speculativ chiar daca se obtine un castig. Decaderi: Nu pot fi comercianti acele persoane care au savarsit fapte penale si au fost judeacti si condamnati printr-o hotarare judecatoreasca difinitiva pentru infractiunile economice prevazute in codul penal si alte legi.

13

Interdictii: Interdictiile pot fi conventionale sau legale. Interdictiile legale sunt acele activitati care nu pot face obiectul comertului particular deoarece sunt monopol de stat (tutun, carbune) sau sunt activitati care sunt considerate infractiuni (fabricarea si comercializarea drogurilor). Interdictiile conventionale sunt stabilite de catre parti sub forma clauzelor contractuale si produc efecte numai intre partile contractante (in contractul de vanzare-cumparare se poate stabili o clauza prin care vanzatorul unui fond comercial se obliga sa nu faca acel gen de comert sau sa nu se stabileasca in acelasi loc cu activitatea de comert). Autorizatii: In vederea desfasurarii activitatilor comerciale persoanele fizice si asociatiile familiale trebuie sa obtina autorizatii legale conform legii 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si asociatiilor familiale care desfasoara activitate economica. Autorizatia se elibereaza de catre primari, inclusiv in functie de locul unde se desfasoara activitatea comerciala. Cererea de autorizare se semneaza de catre solicitant, iar in cazul asociatiilor familiale va cuprinde si semnatura membrilor asociatiei. Realizarea faptelor de comert sa aiba caracter de profesiune. Persoana fizica trebuie sa exercite in mod obisnuit fapte de comert cu titlu de profesie faptele comerciale trebuie sa constituie o activitate permanenta. Persoanele care exercita fapte de comert in numele si pe seama altop persoane nu pot fi comercianti (auxiliarii de comert: prepusul [cel care exercita o activitate in subordinea altei persoane], procuristul, vanzatorul, comisul voiajor, mijlocitorul). Aceste persoane fac fapte de comert in numele si pe seama celor la care lucreaza. Desfasurarea activitatilor comerciale pentru obtinerea unui profit (caracteristic acestui element este intentia care consta in dorinta de a obtine un profit si nu neaparat obtinerea lui efectiva). Desfasurarea comertului pe riscul comerciantului: comerciantul actioneaza pe riscul sau si are o raspundere nelimitata. Astfel comerciantul persoana fizica raspunde pentru datoriile sale cu toate bunurile mobile si imobile care se afla in patrimoniul sau. Creditorii nu beneficiaza de garantii legale care sa le dea dreptul sasi realizeze creanta. Obligatiile profesionale ale comerciantilor:

Publicitate prin registrul comertului: conform art.1 alinetul 1 din legea registrului comertului, comerciantii au obligatia ca inainte de inceperea comertului sa ceara nmatricularea in registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare sunt prevazute de lege. Registrul comertului este un document public ce asigura publicitatea activitatilor comerciantilor cu scopul protejarii intereselor acestora, dar mai ales tertilor cu care intra in contact. Fiind un document public oricine poate sa ceara informatie despre actele si faptele inregistrate ne fiind nevoie de o motivare. Din punct de vedere administrativ este organizat sub forma unui oficiu national al registrului comertului si sub forma oficiilor judetene situate in municipiul de resedinta a fiecarui judet si in municipiul Bucuresti. Sunt supuse inregistrarii inafara de inamtriculare/radiere urmatoarele acte (mentiuni): donatii, locatiunea, gajul fondului de comert, deschiderea procedurii de organizare juridica sau faliment, majorarea capitalului social, infiintarea de sedii secundare, neefectuarea mentiunilor in termen legal atrage raspunderea comerciala, constand in plata unor amenzi civile. In conformitate cu legea registrului comertului, inregistrarea in registrul comertului se dispune de catre judecatorul delegat prin incheiere, iar controlul legalitatii operatiunii efectuate la registru este asigurata de acelasi judecator delegat. Judecatorul delegat isi exercita functia in baza unei delegatii anuale din partea tribunalului.

Tinerea registrelor comerciale: in aceste registre comerciale sunt mentionate toate operatiile privitoare la patrimoniul sau. Registrele obligatorii pentru un comerciant sunt: registrul jurnal, registrul inventar, registrul cartea mare, registrul unic de control. Aceste registre se pastreaza timp de 10 ani cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar (31 decembrie).

Depunerea situatiilor financiare la termenele stabilite de lege catre administratorul financiar si registrul comertului.

14

Desfasurarea activitatii in limitele concurentei loiale asa cum este aceasta stabilita prin actele normative in vigoare: legea 11/1991 privind concurenta loiala si legea concurentei comerciale.

15

Sunt obligati sa respecte si regulamentul si instructiunile emise de consiliul concurentei pentru punerea in aplicare a legei concurentei. Declararea in stare de faliment care se face prin depunerea unei cereri de aplicare a procedurii falimentului. Plata obligatiilor fiscale: impozit pe profit, impozit pe venit, plata TVA;

Fonduri de comert Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si imobile corporale si incorporale pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale; acest fond de comert este compus din mai multe elemente: bunurile imobile (constructii, cladiri), bunurile mobile corporale (utilaje, echipamente, materiile prime, produse finite), bunuri mobile incorporale (firma, emblema, clientela, vadul comercial). Caracteristici ale fondului comercial: Este o universalitate de bunuri ce prezinta autonomie fata de elementele ce-l compun. El este considerat un bun mobil incorporal chiar daca exista in cuprinsul sau si bunuri imobile si bunuri corporale. S-a ajuns la aceasta concluzie deoarece principala componenta a fondului de comert o constituie bunurile mobile incorporale. Este o universalitate defapt creata prin vointa titularului sau care confera astfel o afectiune speciala a bunurilor din patrimoniul care il compun. Fondul de comert este strans legat de personalitatea comerciantului ceea ce inseamana ca instrainarea intregului fond sau numai o parte a lui este permisa doar comerciantului persoana fizica.

Societati comerciale
Definitie, caracteristici, forme societare: Din punct de vedre contractual societatea comerciala este un contract in temeiul caruia 2 sau mai multe persoane denumite asociati, se inteleg sa puna in comun anumite valori pentru a desfasura impreuna o activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit. Din punct de vedre organizatoric societatea comerciala este o etitate cu personalitate juridica, de drept in vederea exercitarii de fapte de comert. Din punct de vedre institutional societatea este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza constituirea,functionarea,dizolvarea si lichidarea unei astfel de etitati. Aceste norme juridice sunt grupate in marea lor majoritate legea societatilor comerciale (legea 31/1990 modificata si republicata), care reprezinta astfel sediul principal al materiei. Exista si o multitudine de legi speciale cu incidenta in domeniul societatilor comerciale, precum sunt legile care reglementeaza anumite societati comerciale in functie de obiectul lor de activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurari), care reglementeaza obligatiile fiscale ale societatilor comerciale. Clasificarea societatilor comerciale: Societati in comandita simpla (SCS) Societati pe actiuni (SA) Societati in comandita pe actiuni (SCA) Societati cu raspundere limitata (SRL) In functie de intinderea raspunderii asociatilor: Societati cu raspundere limitata Societati cu raspundere nelimitata In functie de existenta sau inexistenta calitatilor personale ale asociatilor (induitu persone): Societati de persoane Societati de capital In functie de nationalitatea participantilor la capitalul social (sau cetatenia): Societati cu capital integral romanesc

Societati in nume colectiv (SNC)

16

 Societati cu capital integral strain Societati cu capital mixt In functie de participarea sau nu a statului la capitalul social: Societati cu capital integral sau majoritar de stat Societati cu capital privat Constituirea societatilor comerciale: In vederea constituirii unei societati comerciale partile trevuie sa incheie in primul rand un contract care poarta denumirea de contract de societate. Contractul de societate trebuie sa indeplineasca anumite conditii de fond pentru valabilitatea acestuia ( sunt conditii de fond cerute pentru valabilitatea oricarui act juridic): consimtamantul, capacitatea, obiectul, cauza. In afara contractului de societate partile trebuie sa intocmeasca si un statut al societatii care cuprinde pe langa datele de indentificare ale asociatilor si clauze ce regelementeaza organizarea, functionarea si desfasurarea activitatilor societatii. De regula contractul de societate si statutul se incheie sub forma unui singur inscris care se numeste act constitutiv. Actul constitutiv este un act consensual, adica este incheiat valabil prin simplu acord de vointa al partilor. Sunt situatii cand actul constitutiv se va incheia in mod obligatoriu in forma autentica si aceste situatii sunt: Atunci cand printre bunurile adus la capitalul social se afla un teren

In cazul societatilor pe actiuni constituita prin subscriptie publica Actul contitutiv va cuprinde: Indentitatea asociatilor Denumirea societatii Forma juridica a societatii Sediul societatii Obiectul de activitatea a societatii Durata societatii Capitalul social al societatii Clauza privind drepturile juridice si obligatiile asociatilor Clauze privind administrarea societatii Clauze privind controlul gestiunii societatii (cenzori sau auditori financiari) Clauze privind lichidarea sau eventualele sedii care nu exista Identitatea asociatilor inseamna: numele, prenumele, CNP, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia pentru persoane fizice sau denumirea, sediul, nationalitatea, codul unic pentru persoane juridice. Denumirea societatii este numele comercial al societatii comerciale sub care aceasta is desfasoara afacerile. Denumirea impreuna cu forma juridica formeaza firma. Denumirea este un atribut de identificare al societatii in raport cu alti comercianti, si ca atare trebuie sa contina elemente distinctive. Emblema este semnul sau numele unei societati sub care aceasta isi desfasoara afacerile, emblema se deosebeste de firma prin accea ca face distinctie intre societatile concurente. Registrul comertului cerceteaza disponibilitatea denumirei emblemei, si in cazul in care nu exista suficiente distinctive refuza inregistrarea. Forma juridica (forma societara): desemneaza apartenenta unei societati comerciale la una din cele 5 forme prevazute de lege. Sediul social este locul in care societatea comerciala isi desfasoara activitate; inafara de sediul social denumit si sediul principal, societatea mai poate avea si sedii secundare unde poate functiona o filiala sau sucursala. Obiectul de activitate este activitatea pe care societatea isi propune sa o realizeze pe parcursul functionarii sale. Obiectul trebuie sa se regaseasca printre activitatile economice existente la un moment dat in economie si trebuie autorizat odata cu inmatricularea societatii. Durata societatii este prioada pentru care se constituie societatea, asociatii pot hotara ca perioada sa fie limitata sau nelimitata. In afara de actul constitutiv dosarul de inmatriculare in registrul comertului cuprinde:
Declaratia pe propira raspundere a fondatorului, administratorilor, reprezentatilor legali si cenzorilor ca indeplinesc conditiile legii pentru detinerea acestei calitati.

17

Dovada sediului social (act de proprietatea, contract de inchiriere) Dovada rezervarii denumirii Dovada varsarii capitalului social Dovada achitarii taxelor administrative Cazierul fiscal

Pentru anumite tipuri de societate in functie de obiectul de activitate este necesara si autorizatia eliberarata de organele administratiei publice de specialitate pentru functionarea respectivei societati ( Exemplu: pentru banci comerciale autorizatia BNR; pentru societati de pe piata capitalului autorizatia CNVM [comisia nationala a valorilor imobiliare]). In urama inmatricularii I se va elibera societatii un certificat de inregistrare ce va contine: denumirea societatii, forma societatii, sediul, numarul de inregistrare,codul unic de inregistrare, data eliberarii, semnatura si stampila emitentului. Am avut in vedere ca prin inmatriculare societatea a dobandit personalitate juridica, ea este libera sa-si desfasoare activitatea in limitele legii si ale obiectului sau de activitate. Formele societatilor comerciale Scocietati de persoane Societati de capital Societati de persoane: la baza infiintarii unei societati de persoane se afla increderea intre asociati (intuitum persone), categorii: societate in nume colectiv societate in comandita simpla ambele forme de societate se constituie prin contractul de societate asa cum prevede legea 31/1990, republicata si modificata. Societatea in nume colectiv Numarul minim 2 persoane. Au caracter inchis constituiduse de regula in familie sau intre persoane a caror relatie se bazeaza pe incredere. Un asociat nu poat fi inlocuit cu alta persoana prin cesionarea (cedarea) tuturor partilor sociale decat daca toti ceilalti sunt deacord. Legea nu prevede un capital minim dar acesta trebuie sa existe. Aportul la capitalul social poate fi in numerar, in natura (bun corporal sau incorporal), creante. Capitalul social este divizat in parti sociale numite parti de interes. Acestea nu sunt titluri negociabile. Cesionarea partilor sociale opereaza numai daca in actul constitutiv s-a prevazut continuarea activitatilor de catre mostenitori. Raspunderea asociatilor este solidara (in sesnsul ca daca patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor sociale creditorii pot urmari pe oricare dintre asociati pentru acoperirea creantelor), asociatul care a paltit va avea o actiune in regres impotriva celorlalti (asociati debitori) si raspunderea este nelimitata (in sensul ca fiecare asociat raspunde pentru datoriile sociale, inclusiv cu bunuri proprii) motiv pentru care in momentul constituirii societatii asociatii trebuie sa declare averea proprie (bunuri mobile si imobile). Conducerea societatii este asigurata de adunarea generala a administratorilor si reprezentatii in relatiile cu tertii, conducerea se infaptuieste de 1 sau 2 administratori care sunt asociati sau sunt terte persoane. Controlul economico financiar se realizeaza de catre asociati prin desemnarea unuia sau a mai multor cenzori. Dizolvarea poate avea loc din urmatoarele cauze: decesul incapacitatea falimentul retragerea sau excluderea unui asociat Societatea in comandita simpla In aceasta societate exista 2 categorii de asociati: asociatii comanditati si asociatii comanditori. Asociatii comanditati asigura administrarea societatii, iar asociatii comaditari finanteaza societatea fara a participa la administrare. asociatii comanditati raspund in mod solidar si nelimitat

asociatii comanditari raspund numai in limita aportului la capitalul social

18

Societatea este legal constituita daca in denumirea sa se cuprinde numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati. Excluderea sau retragerea unui din comanditati duce la dizolvarea societatii. O astfel de societatea este viabil constituita daca si numai daca are cel putin un comanditat si un camanditar. Societatile de capital societatea pe actiuni societatea in comandita pe actiuni Societatea pe actiuni se constituie in baza unui act constitutiv care cuprinde atat elemente specifice contractului de societate cat si pe cele ale statutului de functionare. Societatea pe actiuni se poate constitui: prin subscribtie instantanee (in acest caz membrii fondatori aduc drept capital sume de bani si bunuri) prin subscribtie publica in baza unui prospect de emisiune Are o existenta viabila in masura in care exista minim 5 asociati capitalul social obligatoriu stabilit prin lege este de 25 000 de Euro. La constituirea societatii trebuie varsat minim 30% din aportul fiecarui actionar la capitalul social subscris uramnd ca diferenta sa fie achitata in termen de 12 luni ( in cazul societatii prin subscribtie publica). Capitalul social este impartit in actiuni reprezentate prin titluri negociabile si transmisibile atat pe piete financiare organizate cat si pe piete financiare neorganizate. Actiunile pot fi transmise prin vanzare, donatie, testament. Actiunile sunt nominative (adica in continutul lor este inscris numele titularului) sau la purtator(simpla detinere presupune proprietatea). O societatea de capital poate emite ca titlu de valoare atat actiuni cat si obligatiuni. Principala obligatie a actionarilor se refera la plata actiunilor subscrise. Raspunderea actionarului pentru datoriile societatii este limitata la valoarea actiunilor pe care le detine. Conducerea societatii se face pe principiul majoritatii voturilor actionarilor si nu al unanimitatii. Organul de conducere este adunarea generala a asociatilor care poate fi ordinara sau extraordinara. Administrarea societatii se realizeaza de un consiliu de administrare si eventul de un comitet de directie. Este posibil ca administrarea societatii sa se faca de un singur administrator. Controlul activ se realizeaza obligatoriu de o comisie de cenzori formata din minim 3 cenzori si 3 suplianti (este posibil ca prin actul de constituire sa fie un numar mai mare, dar obligatoriu trebuie sa fie impar). Dizolvarea societatii cauze speciale: scaderea numarului de actionari sub minimul prevazut de lege limita minima a capitalului social s-a redus si nu s-a dispus completarea lui in termenii stabiliti de lege Societatea cu raspundere limitata (SRL) Este o forma intermediara de societate comerciala. Aceasta forma de societatea permite fructificarea capitalului mijlociu. Ea se constituie din 2 sau mai multe persoane care pun in comun anumite bunuri pentru a desfasura o activitate comerciala in vederea impartirii beneficiilor. Membrii asociatiei raspund pentru obligatiile societatii in limita aporturilor lor. SRL se constituie in baza unui act constitutiv ce cuprinde elemente specifice contractului de societate si cele specifice statutului de functionar. SRL se bazeaza pe increderea asociatilor, numarul maxim de asociati este de 50, iar partile sociale nu sunt transmisibile. Pentru constituirea unei astfel de societati legea cere un capital social minim de 2 000 000 ROL. Se constituie din aporturile aduse de asociati care pot consta in sume de bani sau in natura. Pentru acest tip de societate comerciala legea interzice aportul in creante sau in munca. Capitalul social este impartit in parti sociale care sunt titluri de valoare ce nu pot fi negociate si nu sunt liber transmisibile. Valoarea minima a unei parti sociale este de 100 000 ROL. Conducerea societatii este asigurata de administrator. Controlul este asigurat de cenzori, in cazul cand numarul asociatilor este mai mare de 15 sau de catre asociati care nu au calitate de administrator daca numarul lor este mai mic de 15. Raspunderea asociatilor pentru obligatiile societatii este numai in limita aportului la capitalul social. Motive de dizolvare pot fi: incapacitate interdictie retragerea sau excluderea unui asociat daca nu exista clauza continuarii cu mostenitorii celui decedat, sau daca ramanad un singur asociat nu se hotaraste transformarea in SRL cu asociat unic. SRL cu asociat unic

19

Asociatul unic poate fi atat persoana juridica cat si persoana fizica. O persoana fizica sau juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura SRL. Asociatul unic este cel care exercita atributele adunarii generale el poate fi si administratorul societatii. Pentru a beneficia de dreptul la asigurari sociale el poate incheia un contract de asigurare cu directia teritoriala de munca si protectie sociala urmand sa verse contributiile datorate statului in baza acestui contract. Pirn aportul asociatilor se intelege obligatia pe care si-o asuma un asociat de a aduce un anumit bun. Aportul poate consta si in transmiterea catre societate a dreptului de proprietate ori a dreptului de folosinta asupra bunului. In limita aportului adus asociatul va primi una sau mai multe parti sociale sau actiuni. Aporturile trebuie sa fie efective, absenta ori grevarea lor de sarcini (gaj, ipoteca) atrage nulitatea contractului de sarcini. Prin reunirea tuturor acordurilor membrilor asociati se constituie patrimoniul initial al societatii care este egal cu capitalul social. Aportul poate fi in natura, numerar, creante, in munca sau industrie. Aportul in numerar are ca obiect o suma de bani, el este obligatoriu in momentul constituirii oricarei forme de societate, aportul in numerar nu se confunda cu finantarea societatii care consta in depunerea de catre membrii asociati in baza unui contract in contul societatii. Aportul in numerar se inregistreaza in contabilitatea societatii in contul capital. Aportul in natura are ca obiect anumite bunuri care pot fi bunuri imobile (cladiri, instalatii) si bunuri mobile corporale (marfuri, materiale) sau incorporale (fondul de comert). Pot fi adus ca aport orice fel de bunuri care se afla in circuitul comercial si care maresc patrimoniul societatii. Orice bun adus ca aport trebuie sa fie evaluat in bani pentru a se putea stabili valoarea partilor sociale sau a actiunilor cuvenite fiecarui asociat. Evaluare se face de catre asociati sau de experti. Evaluarea este obligatorie de experti in cazul SRL cu asociat unic si in cazul SA care se constituie prin subscribtie publica. In situatia in care subscriitorii nu sunt deacord ce evaluarile facute de fondatori. Instanta de judecata hotaraste evaluare unei expertize a aportului in natura. Aportul in creante nu este admis la SA sau in comandita pe actiuni si nici la SRL deoarece valorificarea de catre societate a creantelor dobandite poate crea multe dificultati. Aportul in creante este admis pentru societatile de persoane si in acest caz asociatii raspund pentru solvabilitatea debitorului. Nota: isolvabilitate inseamna pasiv mai mare ca activ, iar incapacitate de palta inseamna ca nu are bani lichizi; deci insolvabilitatea e mai grava ca incapacitatea. Aportul in munca consta in angajamentul pe care si-l asuma asociatul de a desfasura o activitate in societate in functie de competenta si calificarea sa profesionala. Aportul in munca nu poate constitui un aport la formarea sau majorarea capitalului social si in aceste conditii nu da dreptul asociatului la partile sociale, aportul in munca da dreptul de a participa la beneficii si de a imparti activul societatii. Aportul in munca este admis la societatile de persoane. Capitalul social Aportuirle reuniter ale asociatilor mai putin aportul in munca formeaza capitalul social. Capitalul social are o dubla semnificatie:

Contabila si consta in faptul ca in bilantul contabil capitalul social este evidentiat in pasivul bilantului deoarece societatea este obligata sa restituie aportul cuventi asociatilor in momentul dizolvarii si lichidarii societatii. Totusi bunurile aduse ca aport figureaza in activul bilantului deoarece ele apartin societatii. Capitalul social se deosebeste de patrimoniul social. Pe masura ce societatea incepe sa functioneze in contabilitate se inregistreaza operatiuni noi si incep sa apara diferente dintre patrimoniu si capital. Daca operatiile noi aduc la cresterea beneficiului aceasta inseamna si cresterea patrimoniului social care depaseste capitalul social. Potrivit dreptului civil patrimoniul social il constituie totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoarea economica apartinand societatii. El are un activ social format din bunurile aduse ca aport si cele dobandite pe parcurs si un pasiv social obligatiile societatii si se evidentiaza in contabilitatea sa. Capitalul social a unei societati este fix, in timp ce patrimoniul societatii este o universalitate juridica in care sunt cuprinse toate drepturile, obligatiile si bunurile societatii. Pstrimoniul are o valoare care se poate mari sau micsora in funcite de rezultatul activitatilor comerciale. Juridica este data de faptul ca reprezinta gajul creditorilor societatii. Capitalul social poate fi modificat cu resprectarea conditiilor de publicitate si de efectuare a mentiunilor in registrul comertului. Daca a avut loc o reducere a capitalul social sub limta prevazuta de lege intervine obligatia asociatilor de a intregi acest capital social in termenul prevazut de lege (inainte de a se putea face repartizarea redistirbuirea de beneficiu). Amjorarea capitalul social se poate realiza prin

20

noi aporturi, din dividende si din rezervele societatii. Capitalul social prezinta un interes pentru asociati deoarece dreptul la devidende si la conducerea societatii depinde de procentele pe care il detine fiecare asociat din capitalul social. Participarea la benficii si pierderi Scopul oricarei societati comerciale este acela de a obtine beneficii si de a le imparti intre asociati sub forma de devidende. Prin beneficiu se intelege un castig ce poate fi evaluat in bani. Beneficiile se stabilesc la sfarsitului exercitiului financiar prin intocmirea bilantului si aportului de profit si pierderi. Profitul nu trebuie confundat cu devidendele. Devidendul reprezinta numai o caota parte din profit, care se plateste fieacrui asociat proportional cu participarea sa la capitalul social. Conform legii 31/1990 devidendele se distribuie numai daca exista profituri reale, adica o suma ami mare decat capitalul social. Destribuirea de devidende in lipsa de profituri reale reprezinta o fapta ilicita care are consecinte sub aspect civil (devidendele paltite ilegal se restituie societatii putand fi reclamate in termen de 3 ani din momentul dobandirii acestora) si penal. Palta devidendelor se face la termen stabilit de adunarea generala a asociatilor, dar nu mai tarziu de 8 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale privind exercitiul financiar. Pentru intarziere societatea va plati o penalitate la nivelul dobanzii legale. Toti asociatii trebuie sa primesca devidende si sa participe la suportarea pierderilor. Legea interzice ca un asociat sa perceapa daor castigurile si sa fie scutit de participare la pierderi, altfel spus legea interzice clauza Leonina care consta in acea intelegere care favorizeaza unii asociati in detrimentul celorlalti. Potrivit legii fiecare asociat participa la beneficii si pierderi proportional cu cota de participare la capitalul social. Filiale si sucursale Filialele sun societati comerciale cu personalitate juridica si se constituie intr-una din formele de societate comerciala urmand aceeasi forma de procedura ca persoanele juridice. Filiala participa la raporturile juridice in nume propriu. Ca atare ea dobandeste dreptul si isi asuma obligatii cu angajarea unei raspunderi proprii. Filiala este constituita de societatea-mama cu scopul largirii afacerilor acesteia. Ea se afla in dependenta speciala fata de societate. Sucursalele ca si celelate sedii secundare, sunt dezmembraminte fara personalitate juridica, dezmembraminte inseamna defapt parti componente, unitati, structuri fara personalitate juridica ce apartin unei societati comerciale. Sucursala dispune de o anumita autonomie in limitele stabilite de societate. Sucursala este dependenta total de societate in cadrul careia functioneaza. Neavand personalitate juridica ea nu participa in nume propriu la circuitul juridic. Sucursala se inregistreaza la oficiul registrului comertului din judetul in care va functiona. Celelate sedii secundare (agentii, reprezentante, depozite, puncte de lucru) se inregistreaza la oficiul registrului comertului de la sediul principal al societatii. Parti de interes, actiuni, obligatiuni si parti sociale Partile de interes sunt caracteristice societatilor de persoane si reprezinta diviziunea capitalul social al acestora. Actiunea reprezinta o fractiune a capitalului social care trebuie sa fie egala ca valoare cu celelalte actiuni din aceeasi emisiune. Actiunea este un titlu de credit, incorporand drepturi si obligatiuni izvorate din calitatea de actionar. Caracterul actiunilor: au o valoare nominala ce nu poate fi mai mica de 1 000 de lei sunt fractiuni egale de capital social sunt indivizibile (adica nu se pot transmite fractionat; Exemplu: in cazul transmiterii proprietatii unei actiuni catre mai multe persoane, coproprietarii vor fi obligati sa-si desemneze un reprezentant dintre ei) actiunile sunt titluri negociabile Clasificarea actiunilor: dupa modul cum se transmit nominative la purtator tipul de actiuni ce va fi emis se stabileste prin actul constitutiv. Daca nu se prevede acest fapt actiunile vor fi considerate la purtator. Actiunile nominative sunt cele care identifica titularul lor (numele, prenumele, domiciliul, CNP sau denumirea sediului, numarul de inmatriculare si codul unic de inregistrare). Pentru a fi

21

valabila actiunea se semneaza de un administrator. Dreptul de proprietate asupra actiunii se transmite pe baza unei declaratii de cedent si de cesionar, declaratie care se inregistreaza in registrul actionarilor. Pot fi emise pe suport material ca titluri singulare sau sub forma certificatului de actionar. Actiunile la purtator sunt actiuni in care apar elemente de identificare ale titularului (posesorul actiunilor este si titularul). In functie de avantajul pe care le confera actiunile pot fi ordinare si preferentiale (cu devident prioritar legea 31/1990). Actionarii sunt obligati sa verse integral aportul subscris deoarece pana cand actiunea nu este achitata integral ea este nominativa. Actiunele preferentiale dau dreptul posesorului la un devidend prioritar care se plateste din beneficiul obtinut la sfarsitul exercitiului financiar, inaintea oricarei alte retineri. Aceste actiuni confera titularului drepturi pe care le au actiunile pe care le detin actionarii ordinari, dar nu au drept de a participa la vot in adunarea generala. Acest tip de actiuni nu poate depasi din capitalul social, iar valoarea lor nominala trebuie sa fie egala cu cea mai mica actiune ordinara. Actiunile preferentiale se pot converti in actiuni ordinare si invers. Administratorul, reprezentantul, cenzorii nu pot fi titulari cu devidend prioritar Societatea pe actiuni poate emite obligatiuni. Obligatiunile sunt considerate titluri de ereditare emise de societate in schimbul sumelor de bani imprumutate. Obligatiunile reprezinta angajamentul societatii de a restitui sumele inscrise pe ele si de a palti dobanzele aferente. Valoarea nominala a actiunii nu poate fi mai mica de 25 000 ROL. Emiterea de obligatiuni se hotaraste de adunarea generala extraordinara si numai atunci cand intregul capitalul social a fost varsat. Suma pentru care societatea are dreptul sa emita obligatiuni nu poate fi mai mare de din capitalul social varsat si existent conform ultimului bilant contabil. NU DAU DREPT DE VOT. Partile sociale Pentru aporturile aduse in SRL asociatii primesc parti social, ele nu reprezinta titluri negociabile. Intre asociati partile sociale se transmit prin incheierea unui contract. Valoarea minima a unei parti sociale este de 100 000 ROL. Legea 26/1990 privind registrul comertului prevede: sunt comercianti persoanele fizice si asociatiile familiale care efectueaza acte de comert, societatile comerciale, companiile nationale si societatile nationale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial si organizatiile cooperatiste. Nu au calitate de comercianti: meseriasii si taranii care isi desfac produsele din gospodaria proprie.
/******************************************************************************************************/ /*****************************************************************************************************/

Actele si faptele juridice

Terminologie: faptele juridice au o dubla acceptiune in sens larg ele cuprind faptele juridice in sens restrans cat si actele juridice . Faptele juridice in sens restrans sunt acele situatii in urma carora se produc efecte juridice fara a exista intentia de a le produce (exemle: gestiunea de afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza). Prin act juridic se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a da nastere, de a modifica sau de a stinge un raport juridic. Este definit in sens de operatiune juridica (negotium iuris), actul juridic poate fi definit intr-o a doua acceptiune ca un inscris constatator a unei operatiuni juridice (instrumentum probationes). Clasificare actelor juridice Dupa numarul de participanti:

Acte unilaterale : sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointe unei singure parti, adica emana de la atorul lor unic. Sunt astfel de acte: oferta de a contracta, testamentul, promisiunea publica de recompensa, de premiere, recunoasterea unui copil din afara casatoriei. Acte bilaterale: sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei a doua parti adica emana de la ambele parti si reprezinta acordul lor e vointa. Actul bilateral se mai numeste si contract sua conventie. Altfel spus contractul este intodeauna un act juridic bilateral Actele multilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei a 3 sau mai multe parti. Exemle: contractul de societate comerciala, contractul de societate civila.

22

Contractele se impart in 2 categorii in functie daca dau nastere sau nu la obligatii: contracte unilaterale contracte bilaterale (sinalarmatice) Contractele unilaterale sunt acele acte juridice in care numai o parte se obliga. Sunt astfel de contracte: donatia, mandatul neremunerat, depozitul neremunerat, imprumutul fara dobanda Contractele bilaterale: sunt acele acte juridice prin care ambele parti se obliga (contractul de vanzarecumparare, contractul de inchiriere). Dupa scopul urmarit la incheiere contractele se impart in:

Cu titlu oneros: sunt acele acte juridice in care in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste de catre aceasta parte obtinerea unui alt folos patrimonial. Ambele parti obtin avantaje materiale. Sunt acte cu titlu oneros: contractul de vanzare-cumparare, mandatul remunerat, imprumutul cu dobanda, locatiunea, leasing-ul. In comert contractele se incheie cu titlu oneros. o Acte comutative sunt actele juridice prin care partile cunosc de la inceput concret drepturile si obligatiile sale o Acte aleatorii sunt actele juridice in care partile nu cunosc de la momentul incheierii lor obligatiile ce le revin (daca vor castiga sau vor pierde). Astefel de contracte sunt: contractul de asigurare, contractul de societate comerciala, contractul de renta viagera.

Cu titlu gratuit: sunt acele acte juridice in care cel care procura un folos aptrimonial celei parti nu urmareste un folos material (donatia, depozitul neremunerat, imprumutul fara dobanda, mandatul neremunerat). o Acte dezinteresate cele prin care nu se produce o diminuare a patrimoniului (depozitul neremunerat, imprumutul fara dobanda, comodatul [imprumutul de folosinta]) o Liberalitati sunt acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul isi micsoreaza patrimoniul (donatia, legatul). Actele consensuale solemne si reale Dupa modul cum se incheie avem:

Acte consensuale sunt acele acte juridice care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa fara nici o alta formalitate. Marea majoritatea a actelor juridice civile si comerciale sunt consensuale (sunt guvernate de principiul consensualismului). Exemple: contractul de vanzarecumparare, contractul de societate. Acte solemne sunt acela acte juridice care pentru a fi valabil incheiate manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o forma prevazuta de lege (forma autentica). Forma este deci o conditie de validitate a actului, ceruta ad validitatim, iar in lipsa aceste forme actul este lovit de nulitatea absoluta. Sunt acte solemne: contractul de vanzare-cumparare de terenuri, deasemeni actu constitutiv al societatii comerciale constituita prin subscribtie publica sau care are printre aporturi un teren, donatia, ipoteca, testamentul.

Acte reale sunt acele acte juridice care pentru a fi valabil incheiate trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) bunului ce face obiectul contractului. Sunt acte reale: contractul de depozit, de imprumut si donatia sub forma darului manual. Dupa cum au sau nu o existenta de sinestatatoare Acte accesorii sunt acele acte juridice care au o legatura cu un act juridic predependent: contractul de ipoteca, contractul de gaj (garantia reala mobiliara). De regula in contractul de gaj pentru a se asigura o garantie fata de terti si inscrie in arhiva electronica de garantii reale mobiliare (legea 99/1999). Dupa cum sunt sau nu reglementate avem:

Acte principale sunt acele acte juridice care au o existenta independenta

Acte numite : sunt acelea care au o denumire stabilita de lege si o reglamentare proprie. Exemplu: vanzarea-cumpararea civila si comerciala, locatiunea, donatia, mandatul civil si comercial, leasing.

23

Acte nenumite: sunt acelea care nu au o denumire stabilita si o reglementare proprie. Exemple: asa numite convetii sau contracte de prestari de servicii, act de intretinere, vanzare-cumparare cu clauza de intretinere. Dupa modul de excutare:

executare dintr-odata: sunt acela acte juridice a caror executare se face printr-o singura prestatie din partea debitorului (contractul de vanzare-cumparare).

executare succesiva acele acte juridice a caror executare din partea debitorului presupune o succesiune de prestatii esalonate in timp (contractul de credit bancar, contractul de locatiune [inchiriere], contractul de leasing). Elemente de validitatea a actului juridic Elemente de validitate reprezinta conditiile esentiale ce trebuie sa existe pentru ca actul sa fie valabil adica sa-si produca efectele. Acestea sunt: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza, in anumite cazuri expres prevazute de lege forma solemna. Consimtamantul reprezinta acea conditie de fond care consta in intetia de a incheia un act juridic. Pentru a fi valabil consimtamantul manifestat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: trebuie sa provina de la o persoana cu descernamant, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice si sa fie exteriorizat. Consimtamantul este exprimat cu intentia de a produce efect juridic atunci cand nu este dat in gluma sau din simpla curtuazie. In sistemul nostru de drept tacerea nu valoreaza consimtamantul (pentru actele juridice civile si comerciale nu valoreaza consimtamant), manifestarea de vointa trebuie sa fie expresa si nu tacita. Consimtamantul sa nu fie afectat de vicii de consimtamant (viciile de consimtamant sunt acele situatii care altereaza consimtamantul facand ca acesta sa nu fie dat in mod valabil: eroarea, dolul, violenta, leziunea). Eroarea: este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic. Dolul: este o eroare provocata de altcineva prin mijloace viclene pentru a determina sa se incheie un act juridic. Viloenta este amenintarea reala fizica sau morala a unei persoane de a incheia un act juridic pe care in lipsa amenintarii nu l-ar fi incheiat. Leziunea este disproportia vadita dintre contraprestatiile nascute in temeiul unui act juridic in care una dintre parti este un minor cu capacitatea de exercitiu restransa. Lipsa consimtamantului face ca actul juridic sa fie lovit de nulitate absoluta pe cand vicierea consimtamantului face ca actul juridic sa fie lovit de nulitate relativa. Obiectul actului juridic Obiectul actului juridic reprezinta acea conditie de fond constand in conduita partilor, impusa prin respectivul act, adica actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute (derptul cumparatorului de a primi bunul cumparat si obligatia vanzatorului de al da, repectiv dreptul vanzatorului de a primi pretul si obligatia cumparatorului de al plati). Pentru a fi valabil obiectul trebuie sa indeplineasca conditiile: se existe la momentul contractarii bunurile viitoare pot face obiectul actului daca partile cunosc faptul ca bunul nu exista in prezent, dar va exista in viitor sa fie in circuitul juridic, sa fie posibil, licit si moral. Cauza actului juridic este conditia de fond ce consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic: cauza trebuie sa fie licita si trebuie sa existe la momentul incheierii actului. In afara de aceste conditii de fond atunci cand legea prevede ca actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general forma autentica) in lipsa acestuia actul fiind nul absolut, deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului, exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege. In practica datorita avantajelor pe datorii ale inscrierilor partile incheie actul in forma scrisa chiar daca dovada acestuia se poate face si cu alte mijloace decat proba (martorii, prezumtiile). Nu trebuie cofundata forma scrisa cu forma solemna. Forma scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem) si nu afecteaza valabilitatea acestuia. In unele cazuri pentru ca actele juridice sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad probationem, sau forma autentica ceruta ad validatum, trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre publice (exemplu: ipoteca trebuie inscrisa in cartea financiara, iar contractul de gaj trebuie inscris in arhiva electronica de garantii reale mobiliare). Inscrierea in aceste registre asigura opozabilitatea actului fata de terti si ca atare ei nu pot sa-l ignoreze.

24

Nulitatea actului juridic Nulitatea este acea sanctiune care este indreptata impotriva efectelor actului juridic incheiat cu nerescpectarea conditiilor de validitate cerute de lege pentru aceste acte. Nulitatea nu urmareste distrugerea actului in intregime ci numai desfiintarea acelor efecte cere contravin legii. Nulitatea poate fi:

Nulitatea absoluta intervine pentru a sanctiona incalcarea unei dispozitii legale al carei scop este ocrotirea unui interes general social. Sub aspect terminologic nulitatea absoluta este desemnata prin formula actul este nul sau nul de drept. Actiunea care se introduce se numeste actiune de nulitate. Cauzele aplicarii nulitatii pot fi: Lipsa totala a consimtamantului Obiectul actului este ilicit sau imoral Cand lipseste cauza, sau este ilicita sau imorala

Nerespectarea formei cerute ad validitatem

Regimul juridic al nulitatii absolute: Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata cum ar fi partile actului juridic, avanzii-cauza ai partilor, procurorul sua instanta de oficiu. Nulitatea absoluta este imprescriptibila, adica ea poate fi invocata oricand. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea expresa sau tacita, altfel spus partile nu au voie ca pritr-un nou acord de vointa sa considere actul nul ca fiind valabil. Nulitatea relativa intervine pentru a sanctiona incalcarea unei dispozitii legale ale carei scop este ocrotirea unor interese proprii ale unei din partile actului juridic. Nulitatea relativa este desemnata prin formula act anulabil. Cauzele nulitatii relative pot fi: Lipsa descernamantului uneia din parti in momentul incheierii actului juridic Viciile de consimtamant Atunci cand actul a fost incheiat de o persoana lipsita de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, fara incuviitarile legale. Regimul juridic Poate fi invocat doar de persoane ale carei interes a fost nesocotit la incheierea actului juridic. Poate fi invocat si de procuror ina numite situatii. Si actiunea in anulabilitate este prescriptibila, ceea ce inseamna ca trebuie invocata inauntrul termenului de prescriptie. Termenul general de prescriptie este de 3 ani, daca o lege speciala prevede un termen special se va aplica acel termen. Norma relativa poate fi confirmata expres sau tacit. Confirmarea tacita poate rezulta fie din neinvocarea nulitatii in termenul de prescriptie executiva fie din executarea actului anulabil. Efectele actului juridic Efectele actului juridic sunt drepturile si obligatiile la care acesta da nastere, pe care le modifica si le stinge. Efectele actului juridic sunt guvernate de 3 principii:

principiul fortei obligatorii presupune faptul ca un act juridic are pentru parti aceeasi valoare ca si legea principiul irevocabilitatii se presupune faptul ca actului juridic bilateral nu i se poate pune capat prin vointa unei singure parti, iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin simpla manifestare de vointa a autorului actului. Exceptii de la irevocabilitate bilaterala: contractul de locatiune fara termen, contractul de depozit Exceptii de la irevocabilitate unilaterala: testamentul, renuntarea la mostenire, oferta de a contracta poate fi revocata pana la momentul ajungerii la destinatar. principiul relativitatii inseamna faptul ca un act juridic produce efecte numai fata de parti. Partile sunt acele persoane care participa la incheierea actului. Actul juridic nu produce efecte fata de terti (acele categorii de persoane care nu au nici o legatura cu actul juridic). Inafara de parti actul juridic produce efecte si fata de avanzii cauza. Acestea nu au calitate nici de parti, nic de terti. Dar efectele juridice se produc asupra lor ca urmare a legaturii pe care o au cu una din parti. Sunt 3 categorii de avanzi cauza:

25

succesorii universali si succesorii cu titlu universal. Succesorii universali sunt acele categorii de persoane care dobandesc patrimoniul in itegralitatea lui, succesorii cu titlu universal sunt acele categorii de persoane care dobandesc o fractiune din patrimoniu. o Succesorii cu titlu particular sunt acele categorii de persoane care pot dobandi un bun individual determinat o Creditorii chirografari sunt acea categorie de creditori care au drept garantie intreg patrimoniu debitorului. Ei nu se bucura de nici o garantie reala (gajul si ipoteca). De la principiul relativitatii exista o exceptie, asa zisa veritabila, si anume stipulatia pentru altul (contractul in favoarea celei de a 3-a persoana). Stipulatia pentru altul este acel contract prin care o parte denumita promitent se obliga fata de cealalta parte denumita stipular sa exercite o prestatie in favoarea unui terti beneficiar care nu a participat la incheierea actului juridic. Exemplu: contractul de asigurare intocmit in favoarea altei persoane. Fapte de comert Articolul 3 din codul comercial enumera faptele de comert, adica acele operatiuni pe care le considera ca fiind comerciale. Sunt numerotate de la 1 la 20. Prin legi speciale pot fi reglementate si alte acte de comert decat cele 20, dar ele trebuie incluse intr-unul din cele 20 de puncte. Clasificare faptelor de comert:

Fapte de comert obiective sunt prevazute in art. 3 din codul comercial, precum si in legi speciale. Acestea se numesc obiective deoarece caracterul comercial al lor este dat de obiectul operatiunii independent de calitatea de comerciant sau necomerciant al subiectului. Faptele de comert obiective se clasifica in:

Operatiuni de intrepunere in schimb sau circulatie. Intreprinderele Fapte conexe Operatiuni de intrepunere in schimb sau circulatie sunt cumpararea si vanzarea comerciala. Vanzarea-cumpararea comerciala conform art.3 punctul 1 din codul comercial sunt comerciale cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde fie in natura fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria. Cumpararea de obligatii ale statului sau alte titluri de credit pot face deasemenea cumpararea-vanzarea ceea ce face aceasta operatiune sa fie comerciala est einterventia vanzatorului, cumparatorului sau a ambilor de a obitne un castig obtinut in urma revanzarii sau inchirierii bunului cumparat. Cumparara unui bun in scopul revanzarii lui, precum si vanzarea unui bun cumparat in vederea revanzarii constituie fapt de comert si intra sub incidenta codului comercial. Ceea ce este esential in stabilirea caracterului comercial este ca la momentul cumpararii bunului sa fi existat intentia cumparatorului de al revinde sau de al reinchiria. Este irelevant daca dupa cumparare acesta se rasgandeste si pastreaza bunul pentru el. In ceea ce priveste obiectul vanzarii acesta poate consta in producte (produse naturale ale pamantului), marfuri si titluri de credit. Codul comercial exclude din sfera activitatilor comerciale cumpararea de bunuri pentru uzul sau consumul propriu al comerciantului sau a familiei sale si vanzarea produselor agricole de catre cultivatori. Operatiunile de banca si schimb Comercialitatea acestor operatiuni este data de elementul interpunerii in schimbul sau circulatia banilor. Bancile pot fi Banci comerciale, Banci populare, Banci de investitii. Primele 2 categorii au ca principala activitate atragerea de depozite si acord de creditare din depozitele atrase sau din alte surse. Bancile comerciale se adreseaza publicului in general, pecand bancile populare efectueaza aceaste operatii pentru membrii sai cooperativi. In privinta bunului de investitii este intermedierea obtinerii de finante pe piata de capital. Conform legii societatilor bancare activitatea bancara in Romania se desfasoara prin BNR si prin banci comerciale precum si prin alte persoane juridice autorizate conform legii. Obiective: Interprinderele: prin interprindere se intelege o organizare structurala a factorilor de productie in scopul desfasurarii unei activitati aducatoare de profit. Trebuie facuta o distinctie intre notiunea de interprindere folosita de codul comercial si notiunea de interprindere in perioada economiei centralizate. Interprinderele de construcite

26

In cazul interprinderilor de constructie obiectul acesteia este ridicarea de cladiri si alte constructii civile sau industraiale. Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructie au caracter comercial. Astfel sunt operatiuni comerciale si contractele de cumparare de materiale, precum si contractele de antrepriza, incheiate cu beneficiarii lucrarilor. Interprinderea de fabrica si manufactura presupun producerea de bunuri in urma prelucrarii sau asamblarii unor materii prime ori componente. In conceptia codului comercial fabrica reprezinta o activitate industriala, pe cand manufactura presupune o activitate in care domina munca individauala. Interprinderile de furnituri. Conform codului comercial furnitura este o activitate prestata de un interprinzator care furnizeaza un serviciu de utilitae publica in mod continuu sau la anumite intervale de timp (exemplu: furnizarea de energie electrica, de gas, distribuirea corespondentei) Interprinderele de spectacole publice Organizarea de spectacole este in conceptia codului comercial fapta de comert. Elementele esentiale pentru calificarea unui spectacol ca fiind fapta de comert sunt: Sa fie public Interprinzatorul (managerul sau impresarul) sa fie altul decat artistul sau sportivul care evolueaza. In cazul in care spectacolul este dat in scopuri caritabile fapta nu mai este comerciala deoarece lipseste castigul. Daca spectacolul este organizat de o persoana juridica fara scop lucrativ insa in vederea obtinerii unui castig, operatiunea se incadreaza in categoria faptelor de comert, deoarece ceea ce intereseaza este intrunirea elementelorunei interprinderi si nu calitatea celui ce organizeaza. Interprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri. Comisionul, agentia si oficiile de afaceri sunt activitati de intermediere in afaceri, ce apar atunci cand intre furnizorul si beneficiarul unui contract se interpune o a treia persoana care face posibila incheierea contractului. Diferenta dintre contractele de comision si contractele de agentie este: in cazul comisionului, comisionarul incheie contractul pe seama comitentului, in timp ce agentul pune doar partile in legatura fara a participa la incheierea contractului. Interprinderea de editura, de impremerie si de vanzarea a obiectelor de arta Aceste interprinderi se ocupa cu valorificare drepturilor patrimoniale ce rezulta din creatia intelectuala. Editura este interprinderea care se bazeaza pe incheierea de contracte de editura cu autorii de opere literare, stiintifice sau artistice prin care acestea din urma cedeaza editurii dreptul de a reproduce si difuza opera in schimbul unei remuneratii. Impremeria reprezinta activitatea de redactare si multiplicare a unei opere. Aceasta se poate face atat pe suport material cat si prin internet. Libraria reprezinta activitatea de distribuire si difuzare catre clienti a operelor literare sau stiintifice dupa multiplicarea acestora. Pentru a fi in prezenta unei interprinderi de editura, impremerie sau librarie este necesar ca antreprenorul sa fie altul decat autorul. Interprinderile de transport de persoane sau lucruri Obiectul lor este transportul de marfuri sau persoane in baza unui contract de transport. Contractul de transport reprezinta o conventie prin care o parte (carausul) se obliga in schimbul unei remuneratii sa efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumita distanta cu un vehicul corespunzator. O varianta a contractului de transport este contractul de expeditie, adica acel contract prin care o parte expeditionarul se obliga fata de cealalta parte expeditorul sa incheie un contract de transport pe seama celui din urma cu e terta parte. Contractul de expeditie este de fapt un contract de transport la care se adauga si un contract de comision. Interprinderile de asigurare Potrivit art.3 punctul 7 si 18 din codul comercial sunt fapte de comert asigurarile terestre contra daunelor si asupra vietii. Precum si contra riscurilor navigatiei. Asigurarea este un contract prin care o parte (asiguratorul) se obliga fata de o alta parte (asiguratul), ca in schimbul unei remuneratii (prima de asigurare) sa palteasca acestuia din urma sau unei alte persoane indicata de beneficiar, o suma determinata in cazul producerii riscului asigurat. Asigurarile fac obiectul reglementat legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romanian cu modificarile si completarile ulterioare. Activitatea de asigrare se desfasoara prin societatile de asigurare

27

autorizate de comisia de supraveghere a asigurarilor. Asigurarile sunt in general facultative, dar pentru anumite categorii de riscuri acestea sunt obligatorii. Depozitele in docuri si antrepozitele Potrivit art.3 punctul 3 al codului comercial sunt fapte de comert depozitele in docuri si antrepozitile precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (varande). Depozitul este un contract prin care o persoana denumita deponent remite spre pastrare un lucru unei alte persoane denumita depozitor cu obligatia pentru acesta din urma de al conserva si restitui in natura la cererea deponentului. Pentru a fi fapta de comert obiectiva, depozitul trebuie sa imbrace forma unei interprinderi. Un depozit izolat facut de un comerciant nu intruneste fapta de comert. Faptele de comert conexe sunt acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita stransei lor legaturi cu o alta operatiune, care este considerata de lage ca fiind fapta de comert sau datorita obiectului lor. Sut fapte de comert conexe: contractele de report asupra titlurilor de credit; vanzarea si cumpararea de parti sociale sau de actiuni ale societatii comerciale; operatiunile de mijlocire in facerii, depozitele pentru cauza de comert, contul curent si cecul,mandatul, comisionul si consignatia, gajul si fedejusiunea. Codul comercial defineste contractul de raport asupra titlurilor de credit ca fiind o operatiune juridica ce consta in cumpararea unor titluri de credit circuland in comert urmata de revanzarea simultana cu termeni si pe un pret determinat catrea aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Contractul de raport cuprinde in acelasi inscris o dubla vanzare: una care se executa imediat si care are ca obiect transferul drepturilor asupra unor titluri de credit si alta care se executa la un anumit termen de la prima vanzare si care are ca obiect transferul inapoi catre primul vanzator a unor ttiluri de aceasi specie cu cele transferate initial. Raportul avand ca obiect titluri de credit este considerat fapta de comert datorita obiectului special asupra caruia poarta (titluri de credit care sunt instrumente comerciale). Daca raportul nu ar avea ca obiect titluri de credit operatiune este una comerciala. Cumpararile sau vanzariel de parti sociale sau actiuni Daca vanzarea sau cumpararea nu ar avea ca obiect titluri de valoare, parti sociale sau actiuni actul ar fi civil. Operatiunile de mijlocire in afaceri Mijlocirea reprezinta o intermediere a incheierii unui contract in scopul facilitarii incheierii lui. Spre deosebire de mandat si comision, intermediarul doar ajuta partile sa incheie mai usor contractul. Activitatea de mijlocire se suprapune in mare masura peste cea de agentie, agentul fiind si el un intermediar. Daca agentia regelemtata de codul comercial nu intruneste conditiile unei interprinderi, intermedierea este considerata fapta de comert. Daca este accesorie unei alte fapte de comert (exemplu: vanzarea-cumpararea comerciala) este considerata fapta de comert conexa chiar daca actul de intermediere este izolat. Depozitele pentru cauze de comert Art. 3 punctele 19 si 20 califica depozitele pentru cauza de comert ca fiind comerciale. Deosebirea dintre cele doua forme de depozit reglementate la punctele 19 si 20 este ca daca in primul caz suntem in prezenta unei interprinderi atunci sunt indeplinite conditiile unei asemenea forme de asigurare, in caz contrar suntem in prezenta unei fapte de comert conexe care dobandeste caracter comercial prin conexitaea cu o alta operatiune comerciala (exemplu: marfurile depozitate cu intentia de a fi revandute, nu ne intereseaza daca partile sunt sau nu comercianti).

Fapte de comert subiective Art. 4 din codul comercial prevede ca se socotesc fapte de comert afara de fapte obiective si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant daca nu sunt de antura civila sau necomercialitatea nu rezulta din actul insusi. Art. 4 instituie o prezumtie de comercialitatea asupra tuturor operatiunilor savarsite de un comerciant, aceasta prezumtie este simpla, adica poate fi rasturnata prin nproba contrara. Un comerciant pe langa actele de comert savarseste acte de natura civila prin excelenta (exemplu: testamentul, donatia, acceptarea unei secesiuni, sponsorizarea). Exceptia caracterului civil al obligatiei se bazeaza pe faptul ca atata timp cat natura unui act poate fi civila cat si comerciala, comerciantul poate sa imprime caracter civil actului prin vointa sa (exemplu: comerciantul poate cumpara anumite bunuri pentru uzul sau personal sau a familiei sale fara legatura cu comertul pe care il practica). Fapte de comert unilaterale sau mixte Sunt acele operatiuni care sunt comerciale doar pentru una dintre parti, pentru cealalta vand un caracter civil (un necomerciant cumpara un bun de larg consum de la un comerciant, un necomerciant contracteaza 28

constructia unui imobil cu societate de constructii). Asadar desi multe din operatiunile comerciale se incheie intre comercianti, exista si operatiuni care au loc intre comercianti si necomercianti. Obligatiile civile si obligatiile comerciale Obligatiile civile Obligatiile simple reprezintaindatorirea subiectului pasiv de a avea o conduita corespunzatoare subiectului activ, care poate consta in a da, a face, a nu face ceva si care poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.

obligatia de a da inseamna obligatia subiectului pasiv de a tansfera sau de a constitui un drept real (exemplu: obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate) obligatia de a face consta in a desfasura o actiune in favoarea subiectului activ (exemplu: obligatia antreprenorului de a executa o lucrare)

obligatia de a nu face obliga subiectul pasiv de a se abtine de la ceva la care ar fi fost indreptatit daca nu si-ar fi asumat obligatia respectiva (exemplu: oferta cu termen trebuie mentinuta pana la implinirea acestuia, in conditiile in care ofertantul nu este obligat de nimeni sa lanseze o oferta cu termen, el poate lansa o oferta fara termen). In functie de obiect

obligatii de rezultat: este considerata implinita daca debitorul a ajuns la rezultatul urmarit de parti (exemplu: obligatia imprumutatului se considera implinita la momentul restituirii sumei) obligatii de mijloace: reprezinta indatorirea debitorului de a depune eforturi pentru a atinge un anumit rezultat. Daca rezultatul nu este atins debitorul nu este automat in culpa (culpa lui nu este prezumata) (exemple: obligatia asumata de medic de a trata bolnavul, obligatia avocatului de a reprezenta interesul clientului, obligatia asumata de salariat prin contractul individual de munca).

In functie de sanctiune:

obligatii perfecte: sunt acele obligatii care beneficiaza de sanctiune, creditorul putand sa apeleze la forta de constrangere a statului.

obligatii imperfecte: apelul la forta de constrangere nu mai exista (exemplu: titularul dreptului de creanta se poate adresa instantei pentru al constrange pe debitor sa-si execute obligatia numai inlauntru unui termen denumit termen de prescriptie extinctiva, dupa expirarea acestuia, creditorul nu mai poate obliga debitorul la executarea silita a obligatiilor). Obligatia debitorului nu a disparut, ea subzista sub forma obligatiei imperfecte, astfel daca debitorul executa obligatia de buna voie dupa implinirea termenului de prescriptie, el nu va putea cere restituirea de la creditor. Obligatii complexe (pluralitatea de subiecte)

obligatii divizibile: sunt obligatii in care creanta (daca este pluralitate activa) sau datoria (daca este pluralitate pasiva) se divid deplin drept, adica fiecare creditor poate pretinde numai partea sa de creanta, iar fiecare debitor este obligat la partea sa de datorie. Insolvabilitatea unuia dintre debitori se va suporta de creditor, deoarece ceilalti codebitori nu raspund de partea celui insolvabil. Obligatiile devizibile se aplica mai mult in dreptul civil. Obligatiile indivizibele: sunt obligatii care nu pot fi executate decat in intregime, fie datorita faptului ca obiectul obligatiei este un bun indevizibil, fie datorita intelegerii partilor. Indivizibilitatea poate fi prin natura ei, sau poate fi convenita de parti.

Obligatii solidare: sunt obligatii ce pot fi recuperate de creditor de la oricare dintre debitori. Creditorul poate pretinde plata in intregime de la oricare dintre debitori. In aceste conditii creditorul nu mia este supus riscului insolvabilitatii unuia dintre debitori. Riscul va fi suportat de codebitorul care a achitat datoria. In dreptul comercial solidaritatea pasiva este regula. In dreptul civil obligatia solidara nu se prezuma, ea trebuie sa fie prevazuta de lege. Contracul ca izvor de obligatii Incheierea contractelor poate avea loc: intre prezenti intre absenti

29

Acordul de vointa este usor de constatat atunci cand partile sunt prezente la incheiere si semneaza inscrisul constatator. In cazul incheierii contractului prin corespondenta se pune problema determinarii atat a acordului de vointa cat si a modului, locului de incheiere a contractului. Pentru a lua nastere un contract intre absenti sunt necesare doua manifestari de vointa care intervin succesiv: oferta si acceptarea ofertei; privite separat aceste aceste declaratii de vointa au o valoare juridica autonoma si totodata tranzitorie, deoarece viata lor ia sfarsit la momentul in care se realizeaza acordul de vointa ce formeaza contractul. Oferta de contractare este o propunere a unei persoane adresata altei persoane sau chiar publicului de a incheia un contract. Pentru a fi valabila oferta trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:sa fie manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic. Oferta data in gluma sau din simpla curtuazie nu este oferta serioasa. Oferta trebuie sa fie ferma (neindoielnica), sa fie precisa si completa astfel incat simpla ei acceptare sa dea nastere contractului. Acceptarea Acceptarea manifestarea de vointa a destinatarului ofertei de a incheia contractul in conditiile prevazute in oferta de contractare. Conditii pentru valabilitatea acceptarii: manifestarea de vointa serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic sa concorde cu oferta deoarece daca acceptarea depaseste, conditioneaza sau limiteaza cuprinsul ofertei, acceptarea echivaleaza cu contraoferta acceptarea sa intercina inainte ca oferta sa devina caduca sau sa fi fost fast revocata Conform principiului potrivit caruia tacerea nu valoreaza consimtamant, acceptarea trebuie sa fie expresa. Exceptia acceptarii tacite este valabila atunci cand legea da valoare juridica tacerii, asa cum se intampla in cazul contractului de locatiune care poate fi prelungit automat; partile sa fi convenit inainte ca tacerea are valoare de acceptare. Oferta devine caduca atunci cand expira termenul pentru care ea a fost adresata. Oferta poate fi si fara termen, ceea ce nu inseamna ca este perpetua. Oferta trebuie mentinuta un interval de timp rezonabil care se apreciaza in functie de imprejurari. Acceptarea intervenita dupa ce oferta devine caduca, nu duce la incheierea contractului, decat atunci cand ofertantul consimte expres acest lucru. Oferta de a contracta poate fi revocata oricand, inainte de a ajunge la destinatar. Revocarea dupa aceasta data da dreptul destinatarului sa ceara despagubiri. Natura juridica a ofertei si acceptarea este acea de acte unilaterale egale cu vointa independente. Daca oferta se intalneste cu acceptarea rezulta formarea contractului (act juridic bilateral). Contractul se considera incheiat la momentul in care ofertantul ia cunostinta de acceptarea ofertei sale. Importanta momentului incheierii contractului La acel moment se stabileste: capacitatea partilor de a contracta; daca partile erau sau nu in faliment; se stabileste existenta viciilor de consimtamant; se transmite proprietatea si riscul imposibilitatii conduitei de executare. In functie de acest moment se stabileste legea legea aplicabila contractului. Locul incheierii contractului are importanta mai ales in domeniul comertului international cand partile se afla in state diferite. In acest caz trebuie determinata legea aplicabila contractului incheiat. Efecte obligatiilor Efectele specifice contractelor sunt sinalarmatice (prin care ambele parti se obliga), adica produc efecte numai intre parti. Efectele contractelor sinalarmatice sunt acele efecte specifice ce rezulta din interdepententa si reciprocitatea prestatiilor ce revin partilor. Efectele specifice contractelor sinalarmatice(bilaterale): exceptia de neexecutarea a contractului desfiintarea contractului (rezilierea si rezolutiunea) suportarea riscului contractului Exceptia de neexecutare este un mijloc de aparare pe care o parte il poate folosi impotriva celeilate atat cat aceasta din urma ii cere sa-si execute obligatia, iar ea la randul ei nu si-a executat-o. exceptia de neexecutare este o consecinta a simultanietatii neexecutarii clauzelor. Exceptia de neexecutare poate fi ridicata de catre o parte in fata celeilalte parti. Ea poate fi invocata si in fata instantei de judecata ca mijloc de aparare. Desfiintarea:

30

Rezolutiunea desfiinteaza contractul in integralitatea lui, altfel spus, ea are efect si pentru trecut si pentru viitor, si ca urmare partile sunt repuse in situatia anterioara incheierii contractului. Rezolutiunea se aplica doar contractului cu aplicare imediata. Rezilierea efecte desfiintarii se produc doar pentru viitor, incepand cu momentul desfiintarii contractului. Rezilierea intervine in cazul contractelor cu executare succesiva. Rezolutiunea sau rezilierea se pronunta de catre instanta la cererea partii care si-a executat obligatiile. (contractul de locatiune contract cu executare succesiva, prestatiile nu pot fi restituite pentru cazul in care s-a consumat contractul). Partea care cere desfiintarea contractului poate solicita si despagubiri celeilalte partii din culpa careia se produce desfiintarea. In afara de rezilierea si rezolutiunea pronuntata de instanta de judecata poate exista si rezilierea conventionala (cauzata intr-o clauza este pact comisoriu, prin care partile stabilesc conditiile in care o parte poate considera contractul desfiintat in cazul in care cealalta parte nu isi executa in mod culpabil obligatiile pe care le are fata de cealalta parte). Pactele comisorii sunt de 4 feluri in functie de cat de energice sunt: pactul comisoriu de gradul 4 este cel mai energic. In caz ca o parte vrea sa se prevaleze de el, instanta de judecata nu poate decat sa constate daca sunt indeplinite conditiile pentru desfiintare. Pactul comisoriu de grad 4 contine precedere ca in cazul in care o parte nu isi indeplineste culpabil obligatiile, partea cealalta este indreptatita sa considere contractul desfiintat de plin drept si fara punere in intarziere. Asemanarile si deosebirile dintre nulitate si reziliere/rezolutiune: ambele desfiinteaza contractul cauzele de nulitate a unui contract sunt intodeauna concomitente sau anterioare incheierii contractului, spre de osebire de reziliere/rezolutiune cand cauzele desfiintarii contractului intervin dupa incheierea contractului. in cazul nulitatii avem de aface de un contract nulabil, pe cand in cazul rezilierii/rezolutiunii contractul este intodeauna valabil, desfiintarea lui se produce ca uramare a neexecutarii culpabile a contractului. Riscul contractului In afara de neexecutarea culpabile a obligatiilor poate exista si situatia imposibilitatii fortuite de executare, atunci o parte nu este in masura sa-si execute obligatiile datorita unui eveniment indiferent de vointa ei (cat fortuita sau forta majora). Ina ceasta situatie se pune problema suportarii riscului imposibilitatii fortuite de executare. Regula generala in materia contractelor sinalarmatice indiferent de obiectul contractului este acea ca riscul este suportat de debitorul obligat imposibil de executat:

Caz fortuit este o imprejurare de fapt imprevizibila pentru debitor si de neinlaturat de catre acesta cae impiedica in mod obiectiv, fara culpa din partea debitorului executarea obligatiei sale contractuale.

Forta majora este imprejurare imprevizibila si de neinlaturat pentru oricine care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea debitorului executarea obligatiilor. Atat cazul fortuit cat si forta majora sunt cauze care il exonereaza d raspundere pe debitorul contractului. Prescriptia extinctiva este acel mijloc de stingere a dreptului la actiuni prin neexeceutarea acelui drept in termenul stabilit de lege. Implinirea termenului de prescriptie extinctiva, face ca titularul unui drept subiectiv sa-si piarda ocrotirea dreptului pe calea actiunii in justitie, si odata cu aceasta, posibilitatea de a obtine executarea silita a obligatiilor corelative lui. Dreptul subiectiv nu dispare, dispare doar apararea acestuia pe calea actiunii in justitie. Creditorul poate obtine de la debitor executarea obligatiei, dar de buna voie, ceea ce inseamna ca executarea obligatiei dupa implinirea termenului de prescriptie nu-I confera debitorului dreptul de a cere restituirea prestatiei pe motiv ca dreptul creditorului fuses prescris. Termenul general de prescriptie este de 3 ani (decretul 167/1958 cu privire la prescriptia extinctiva). Clauza contractuala penala Clauza penala este o modalitate prin care partile unui contract predetermina cuantumul despagubirilor pe care partile culpabile le datoreaza celeilalte, in caz de neindeplinire sau indeplinire defectuoasa a obligatiilor contractuale, partea care cere despagubiri nu va fi nevoita sa dovedeasca intinderea

31

prejudiciului suportat, ci va trebui sa dovedeasca faptul neexecutarii sau a executarii necorespunzatoare a obligatiilor. Reguli specifice privind obligatiilor contractuale speciale Pretul in obligatia comerciala Pretul este definit ca suma de bani pe care cumparatorul dintr-un contract de vanzare-cumparare se obliga sa o plateasca vanzarii in schimbul bnului cumparat. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie serios, determinat sau determinabil. In cazul in care partile nu au determinat pretul si nici nu au stabilit criterii de determinare a lui codul comercial prevede ca vanzarea-cumpararea comerciala este valabila si daca partile au inteles sa se refere la pretul curent sau pretul corect. Pretul curent sau pretul corect se stabileste dupa cotatiile pietii organizate ( bursa de marfuri sau bursa de valori) de la locul inchirierii contractului. In lipsa unui astfel de loc pretul curent sau corect se stabileste prin orice mijloc de proba pe care il poate admite instanta de judecata. Prin derogare de la dispozitiile codului civil care sanctioneaza cu nulitatea contractului de vanzarecumparare fara pret, codul comercial valideaza acest contract cu conditia insa ca partile sa fi intentionat sa se refere la pretul pietii. Regimul juridic al dovezilor Conform codului civil in obligatiile civile debitorul datoreaza dobanzi pentru sume de bani ce are de paltit din ziua cererii de chemare in judecata formulata de creditor. In codul comercial prin derogare de la codul civil sumele de bani produc dobanzi automat fara sa fie necesara nci un fel de formalitate din partea creditorului. Este ceea ce se cheama regula curgerii de drept a dobanzii sau regula potrivit careia este de drept in intarziere. Altfel spus in comert banii sunt frugiferi adica sunt producatori de fructe (dobanda, devidend sunt fructe civile, fructele pot fi industriale si naturale). Productul din punct de vedere a dreptului civil inseamna altceva decat fruct, inseamna consumarea substantelor de unde se extrage (piatra dintr-o cariera, nisipul din albia unui rau). Dobanda legala se aplica doar atunci cand partile nu au convenit o alta dobanda mai mare sau mai mica decat dobanda comerciala. Conditii pentru ca dobanda su curga de drept: obligatia sa fie comerciala obligatia de palta sa fie scadenta obligatia de palta sa fie lichida adica sa aiba un cuantum precis determinat. Regimul juridic al dobanzii legale atat civile cat si comerciale face obiectul ordonantei guvernale 9/2000 in conformitatea cu acest act normativ dobanda legala se stabileste in materie comerciala la nivelul dobanzii de referinta a BNR. In obligatiile civile dobanda legala este dobanda de referinta a BNR diminuata cu 20%. Potrivit aceleiasi ordonante dobanda legala la sumele in valuta din contractele de comert exterior este de 6% pe an. Conventiile partilor privind anatocismul (dobanda la dobanda) sau capitalizarea dobanzilor sunt permise numai pentru dobanzele acumulate pe cel putin un an. Interdictia acordarii termenului de gratie Termenul de gratie este termenul acordat de instanta de judecata investita sa judece cererea creditorului de a obliga debitorul la executarea obligatiilor civile. In interiorul acestui termen debitorul trebuie sa-si execute voluntar respectiva obligatie. Avand in vedere cerinta rapiditatii executarii obligatiilor comerciale precum si protejarea creditorului comercial. Codul comercial interzice judecatii sa acorde un termen de gratie debitorului care nu si-a executat la scadenta obligatia contractuala. Conditiile aplicarii: obligatia sa fie comerciala obligatia de plata sa fie exigibila (scadenta) obligatia debitorului sa fi luat nastere dintr-un contract sinalarmatic. Instanta civila poate sa acorde un termen de gratie. Solidaritatea codebitorului Dreptul civil consacra principiului divizibilitatii datoriei pe cand dreptul comercial prevede exact opusul, adica solidaritatea codebitorilor. Prezumtia de solidaritate se extinde in cazul unei fapte de comert obiectiv si asupra fidejusolului (garantului) chiar si in cazul in care acesta nu este comerciant. Acelasi lucru este valabil si atunci cand sunt mai multi fidejusori toti fiind tinuti solidar fata de creditori. Asadar in conceptul codului comercial fidejusorul devine un obligat principal si nu un obligat in subsidar asa cum se intampla in dreptul civil.

32

Prezumtia de solidaritate a codebitorilor nu se aplica in cazul in care fapta de comert este unilaterala sau mixta deoarece pentru necomerciantul debitor operatiunea este una civila si nu comerciala. Sentinta este numita Titlu executoriu. Contractul de vanzare-cumparare Codul civil prevede ca vanzarea este un contract prin care o parte denumita vanzatorul se obliga sa transmita celeilalte parti denumite cumparator proprietatea unui bun in schimbul unui pret. Vanzarea-cumpararea poate fi atat civila cat si comerciala: este un contract sinalarmatic ambele parti au drepturi si obligatii este cu titlu oneros este un contract comutativ este un contract consensual si prin exceptie este formal in cazurile prevazute de lege. Odata incheiat contractul de vanzare-cumparare proprietatea se transmite de drept de la vanzator la cumparator fara formalitati cu urmatoarele exceptii: atunci cand vanzarea-cumpararea are ca obiect bunurile de gen (acele bunuri care se individualizeaza pri numarare, cantarire, masurare) in acest caz proprietatea se tansfera la momentul individualizarii bunurilor vanzarea are ca obiect bunurile viitoare Contractul de imprumut Contractul de imprumut este acel contract prin care o parte denumita imprumutator transmite unei alte persoane denumite imprumutat proprietatea asupra unei catimi (parti) de bunuri de gen in vederea consumarii lor cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui la scadenta o catime egala cu cea pe care a primit-o. Caractere juridice: este un contract real chiar daca este semnat, contractul de imprumut ne urmat de remitere nu poate fi considerat decat un act un act de contract de imprumut poate fi atat cu titlu gratuit cat si cu titlu oneros. Are ca obiect numai bunuri de gen fungibile si consumtibile(bani), valori mobiliare sau marfuri standardizante (bun fungibil este acel bun care poate fi inlocuit in urma unui schimb). Inscrisul constatator al imprumutului este suficient sa fie semnat de imprumutat datorita caracterului unilateral al contractului. Obligatia de restituire este de esenta contract de imprumut fiind intodeauna subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Dreptul de a cere restituirea imprumutului se prescrie in termenul general de 3 ani de la data scadentei. In cazul unor imprumuturi succesive intre aceleasi parti pentru fiecare imprumut va curge un termen de prescribtie distinct. Fiind un contract unilateral nu-i sunt aplicabile efecte specifice contractelor sinalarmatice, adica exceptia de neexecutare, desfiintarea contractului si riscul contractului. Cateva reguli specifice imprumutului avand ca obiect sume de bani imprumutul bancar este o varietate a creditului alaturi de creditul comercial. Restituirea imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuie facute in aceeasi moneda indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede, se considera insa ca regula nominalismului monetar, acesta prevede ca nu se aplica in cazul in care devalorizarea monedei de referinta a avut loc dupa scadenta. Dupa cest moment diferenta de valoare poate fi obtinuta de catre imprumutator cu titlu de despagubire. In cazul imprumuturilor cu dobanda contractul de imprumut are caracter oneros. Dobanda poate fi curenta si penalizatoare. Dobanda curenta este cea care se acumuleaza asupra sumelor neexigibile datorate de debitor creditorului cu titlu de pret al capitalului cu care a fost creditat, iar dobanda penalizatoare este cea care se acumuleaza la sumele exigibile datorate de debitor creditorului., avand natura unei despagubiri pentru neplata la scadenta a capitalului si a eventualelor dobanzi curente. Imprumutatul datoreaza dobanda penalizatoare de la data scadentei, ne fiind nevoie de o punere in intarziere din partea creditorului. Reguli specifice imprumuturilor bancare:

33

Principalul instrument de finantare prin imprumut este creditul bancar, acesta constituie o varietate a imprumutului comercial. Imprumutatorul este intodeauna o banca comerciala. O banca comerciala este o societatea comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite, principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. Activitatea de creditare in sistemul bancar face obiectul legii societatilor bancare fiind interzisa orice forma de creditare din depozite atrase de catre o entitate nonbancara. Legea societatilor bancare aduce anumite derogari de la dreptul comun: acordul calitatii de titlu executoriu contractul de credit bancar pentru a facilita executarea silita a imprumutantilor ifiintarea functiei de executor bancar obligatia bancilor de a solicita garantii aferente creditelor acordate. Daca in contractul comercial uneori dobanda este omisa, in contractul de imprumut bancar aceasta este intodeauna prezenta expres. Dobanda se palteste esalonat, separata de capital sau impreuna cu parti din acesta. Contractul de depozit Este un contact prin care o persoana denumita depozitar remite un lucru spre pastrare unei alte persoane denumita depozitor cu obligatia pentru acesta din urma de al conserva si restitui in natura la cererea acelui dintai. Obligatia de restituire este de esenta contract de depozit fiind intodeauna subinteleasa chiar daca nu e prevazuta expres. Restituirea se face in principal la simpla cerere a deponentului. Reguli specifice depozitelor bancare Depozitul reprezinta rincipalul instrument de finantare ala ctivitatilor bancare comerciale si rezervat in principiu exclusiv obiectului comertului. Exceptie: cooperativele de credit, banci populare. O banca comerciala este o societate comerciala ce are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite; principala sursa de venit a acestora este diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. O varietate a depozitului bancar este contul curent este un depozit care in plus fata de depozitul bancar obisnuit permite deponentului sa ordone bancii plati [viramente] pe care aceasta sa le efectueze in limta depozitului [a disponibilului] catre terti in contul curent al acestora din urma deschis la aceasta banca sau la o terta banca, o alta caracteristica a contului curent bancar este acea ca acesta este un depozit la vedere, adica nu are scadenta ceea ce face ca depozitul sa poata fi restituit deponentului la cererea acestuia; prin intermediul contului curent bancar, banca il poate finanta pe titularul contului permitandu-i acestuia sa traga sume de bani (sa le constituie prin anumite titluri); in aceasta situatie contul curent poate avea sold pozitiv (creditor) sau negativ (debitor) dupa cum banca debitor al clientului sau invers. Obligatia bancii de a restitui deponentului (cleintului) Depozitul si dobanda sunt suspendate, respectiv inceteaza, in cazul in care asupra depozitarului se instituie o oprire asiguratorie respectiv executorie. Oprirea asiguratorie este indisponibilizarea temporara a sumelor de bani dispusa de instanta de judecata investita cu solutionarea unui litigiu avand ca obiect plata unor sume de bani de catre seponent unui tert. Oprirea executorie se instituie atunci cererea reclamantului este admisa; de la data instituirii cererii oprirea asiguratorie a acestuia din urma se transforma in oprire executorie, iar banca in calitate de tert proprietar este obligata sa plateasca suma de bani reprezentantului depozitului si dobanzele acumulate numai reclamantului (creditorul deponentului) in conformitate cu hotararea instantei de judecata. Oprirea nu se poate institui decat asupra unui sold de credite curente. Contractul de leasing Leasingul reprezinta o natura de finantare pe termen mediu si lung , is prin acesta un factor de promovare a vanzarilor in special a exporturilor; este o tehnica de finantare pentru ca permite folosinta unor bunuri de catre o persoana care nu dispune de bani necesari pentru palta integrala si atunci plateste mai multe rate de leasing (redevente) catre o institutie girantatoare care palteste pretul integral al bunului respectiv: este reglementat de OG 51/1997 republicata in 2000 operatia cu un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun intre furnizor si finantator la cererea utilizatorului urmat de un contract de locatiune al acestui bun incheiat intre finantator in calitate de locator si utilizator in calitate de locatar.

34

Obligatiile finantatorului: sa-i garanteze posesorului linistita posesie sa asigure bunurile impotriva riscurilor in calitate de proprietar Obligatiile utilizatorului: sa exploateze bunul conform instructiunilor furnizate de finantator sa plateasca ratele de leasing sa nu greveze de sarcini bunul fara acordul proprietarului Contractul individual de munca. Salariatii se incheie ca regula pe perioada nedetermianta si prin exceptie pe perioada determinata in cazurile prevazute de lege Codul muncii (legea 9) legea 53/2003 defineste contractul individual de munca ca acel contract in temeiul caruia o persoana fizica denumita salariat se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unui salariu se incheie obligatoriu in forma scrisa, dar aceasta forma este ceruta pentru proba lui (ad probatione) si nu pentru validitatea lui (ad validatum). Contract consensual, oneros cu titlu gratuit, executare succesiva si numit (conform Codului Muncii) Modificare contractului de munca: prin acordul partilor sunt anumite situatii cand angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii fara consimtamantul salariatului in urma situatiei: caz de forta majora cu titlu de sanctiune disciplinara sau masura de protectie a salariatului (conform Modului Muncii). Concidierea salariatilor: cazurile care tin de persoana salariatului dar si motive care nu tin de persoana salariatului. Concidierea reprezinta incetarea contractului individual de munca. desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii. Se face prin decizia de concediere care produce efecte de la data comunicarii ei. Interventia statului in economie: Contractul de concesiune: Contract prin care o autoritate publica denumita concedent, transmite pe o perioada de timp determinata unei alte persoane denumita concesionar, drepturile si obligatiile de exploatare sau de efectuare a unui activ sau serviciul public international sau local. Aspecte privind contractul de concesiune sunt reglementate in legea 219/1992 precum in OG 16/2000 privind parteneriatul public-privat. Contractul de achizitii publice: cadrul juridic este OG 60/2001 contract de drept administrativ pentru ca una din parti este o autonomie publica sau eventual o institutie a statului contract cu titlu oneros incheiat in forma scrisa problemele legate de solutionarea eventualelor litigii sunt de competenta tribunalului administrativ si fiscale ce urmeaza a fi create competenta revine sectiilor administrative si fiscale d ela tribunal sau Curtea de Apel Garantiile contractuale

sunt garantii contractuale: fidejusiunea, gajul, ipoteca, dreptul de detentie. Fidejusiunea: contract prin care o parte denumita fidejor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatiile celui pentru care garanteaza in cazul in carea cesta nu o va realiza. Este un contract accesoriu, unilateral, cu titlu gratuit Cotractul de gaj (amanet): este un contract accesoriu, real, unilateral. Obiectul este un bun mobil. Regimul juridic al contractului de gaj este reglementat de legea 99/1999; pentru a fi opozabile tertilor, contractele de garantie reala mobiliara trebuie inregistrate in arhiva electronica de garantie reala mobiliare.

35

Ipoteca: obiectul este intodeauna un bun imobil; este un contract solemn; pentru asigurarea publicitatii ipoteca se inscrie in cartea funciara de la judecatoria in raza caruia este situat imobilierul

SE MAI STUDIAZA: LEGEA 31 SI FALIMENTUL 28 de grile cate 0,25 fiecare Nota maxima este 7 Mai multe raspunsuri corecte

36