Sunteți pe pagina 1din 1

Socoteste-te putin insemnat. La tot omul este fireasca dorinta de stiinta, dar stiinta fara temerea de Domnul la ce foloseste?

Cu adevarat, mai bun este prostul care slujeste lui Dumnezeu decat mandrul filozof, care neglijand calea mantuirii sale, tinteste cursul cerului. Cel ce are cunostiinta de sine, se socoteste putin insemnat si multumirea lui nu este intru lauda lumii acesteia. De as avea stiinta tuturor lucrurilor din lume, dar mi-ar lipsi una dragostea, ce miar folosi inaintea lui Dumnezeu, care ma va judeca dupa fapte? Apoi a ne ocupa cu lucruri straine de cele ce slujesc spre mantuire, nu este intelept. De vorbe multe nu se satura sufletul , dar constiinta curata ne da mare indrazneala catre Domnul. Cu cat vei sti mai multe, cu atat mai aspru vei fi judecat intr-aceea - daca viata ta nu va fi sfanta pe cat stiinta ti-a fost de mare. Deci nu inalta capul tau pentru cutare mestesug sau stiinta, ci tocmai pentru ca ti s-a dat tie aceasta, se cuvine mai mult a te smeri, decat a te mandri. Iar daca ti-a intrat in cap ca tu stii atatea, afla ca sunt infinit mai multe pe care nu le stii. Nu te umfla dar in penele mintii tale, ci mai bine marturiseste-ti nestiinta. Cum poti a te socoti sa fii mai mare decat altul, de vreme ce sunt atatia mai invatati si mai iscutiti in lege decat tine? Vrei sa inveti si sa stii ceva cu folos? Multumeste-te a trai necunoscut si neinsemnat! Smerenia de sine este invatatura cea mai folositoare si stiinta cea mai inalta. Pe sine a te socoti nimic - pe altii a-i crede totdeauna mai buni iata o intelepciune si desavarsire mare. Chiar daca a-i vedea pe altul pacatuind sau mare faradelege facand, tot n-ar trebui sa te socoti pe tine mai bun decat el, caci vezi, nu stii pana cand si tu insuti vei putea ramane intru bunatate. Slabi suntem toti, insa mai slab decat tine sa nu socoti pe nimeni. Mandria a pierdut pe om, umilinta il inalta si il aseaza din nou in har. Meritul sau nu e in ceea ce stie, ci in ceea ce face. Stiinta fara fapte nu-l va indreptati la judecata cea de apoi, ci dimpotriva, ii va impovara judecata. Stiinta vine si ea de la Dumnezeu, dar ascunde in sine o cursa dibace si o mare ispita. Ea il face pe om semet, nutreste mandria, inspira o tainica incredere in sine - o incredere nebuna, caci stiinta cea mai intinsa nu este decat un fel de ignoranta, si adevarata perfectiune consta numai in inclinarile inimii. Sa nu uitam niciodata ca nu suntem nimic, si ca nu stapanim decat pacatul, ca dreptatea vrea ca noi sa ne smerim mai mult decat toate creaturile si ca in Imparatia Lui, cei de pe urma vor fi cei dinta, iar cei dintai vor fi cei de pe urma.

S-ar putea să vă placă și