Sunteți pe pagina 1din 25

"Poetul s-a ridicat la un ermetism veritabil, bizuit pe simboluri, intr-o lirica de mare tensiune.

" Poetul matematician a fost integrat de Eugen Lovinescu in categoria "Poezia cu tendinta spre ermetism", iar ermetismul este definit de criticul interbelic drept "o tendinta de refulare a lirismului, fie prin abstractia fondului, fie prin simple mijloace de expresie retinuta, discreta sau, de-a dreptul si voluntar, torturata, eliptica, cu asociatii de idei strict personale, ce transforma poezia intr-un joc de cuvinte incrucisate." Poezia devine o stiinta perfecta a semnelor, printr-o precizie extraordinara a simbolurilor, dispuse intr-o "prelungire a geometriei", pastrand, cum insusi autorul marturiseste, "domeniul divin al poeziei." Poezia lui Ion Barbu a fost acuzata de o insuficienta transparenta, de ermetism, de o abstractiune extraordinara a ideilor.

Concizia este virtutea capitala a stilului sau si ar fi o grava eroare sa luam drept lipsa ceea ce sa luam drept lipsa ceea ce este numai lipsa prinosului." Prin concentrarea formei poetice, poezia lui Ion Barbu se apropie de Stephane Mallarme si de Paul Valery. Poezia lui Ion Barbu evolueaza initial catre esentializare, incluzand teme si modalitati poetice specifice: mitul oglinzii, principiu fundamental de mimesis, de reflectare poetica a lumii, spiritualitatea cosmica, in "Ritmuri pentru nuntile necesare", urmand ierarhia divina si cosmica a "roatelor interioare" ale crosului, treptele reflectarii poetice, in "Timbru", jocul de cuvinte, in "Uvedenrode". "Jocul secund" e o topografie a lumii ideale, esentializate a cuvintelor si a simbolurilor, intr-o structura poetica avand o perfectiune deplina a formelor.

Materialitatea lumii se dizolva prin aceasta sublimare a esentelor, prin transformarea sferei concretului in element eteric, imaterial. Istovirea cantecului poate reprezenta atingerea nivelului absolut de vibratie a imaterialitatii, prin incercarea hermetica de a atinge absolutul. Lumea se construieste dupa o vasta ierarhizare a vibratiilor, care construiesc un cantec al lumii absolute, istovit in calatoria sa spre infinit, o muzica a sferelor in infinitul mic, perfect compatibila cu vibratia imensa a lumilor din infinitul mare. intr-o alta varianta, ascendenta cosmica este data de expresia "vazduh cladit", ceea ce arata ca aceasta structurare a lumii construieste o bolta a lumii uranice, superioare celei existente.

Reflectarea lumii in spatiul imaginar, transformarea ei in Carte se fac sub semnul mimesis-ului aristotelic in opera barbiana... Poetul aplica instrumentarul ratiunii pure, matematice, in viziunea asupra lumii, figurand emergenta poetica a acesteia in text, in carte. Coroana literei se constituie intr-o armonie imitativa greu decelabila, ca un extaz al efortului de creatie, pus sub povara gravitationala a universului.

O astfel de lume, intoarsa, reflectata "in mantuit azur", presupune concentrarea privirii, trecerea ei dincolo de text, in spatiile combustiei imaginative, in care se afla temperaturile inalte ale fauririi creatiei si amplitudinea sonora a lumilor subterane.

Fenomenul artistic barbian s-a nascut n punctul de interferenta al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebita de cea a lui Arghezi si Blaga, ntruct gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, ntelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sa fie poezia e mai aproape de conceptia unor poeti moderni si singulari ca Mallarm sau Valry, dect de conceptia mai generala, impusa de romantism. Apoi nu trebuie uitat ca poetul a fost debutat de un matematician si ca modul lui de a gndi n spiritul abstract al matematicii s-a impus si n planul reprezentarilor poetice. ETAPE: ntr-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creatia lui Ion Barbu era mpartita n patru etape: parnasiana, antonpanesca, expresionista si saradista. n studiul din 1935, Introducere n poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu propune trei etape: parnasiana, baladic - orientala si ermetica . Aceasta din urma mpartire a devenit clasica. A.) Prima etapa este cea "parnasiana", a versurilor publicate ntre 1919 1920 n "Sburatorul". Printre ele amintim: Lava, Muntii, Copacul, Banchizele, Pentru Marile Elensenii, Panteism, Arca, Pytagora, Rul, Umanizare s. a. Scurte si riguroase ca forma - cteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului si ale florei , evoca zeitati mitologice sau surprinde procese de constiinta, cum ar fi solemnul legamnt al lepadarii de pacatul contemplatiei abstracte n favoarea vointei de a trai cu frenezie, ntr-o totala consonanta cu ritmurile vii ale naturii. Evitnd poezia - confesiune, exprimarea directa a nazuintelor sufletului sau, I. Barbu le transfera unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, muntii, pamntul ceea ce indica o tendinta de a folosi simboluri " obiective". Peisajele , pasteluri exotice si imaginare, nchid n ele elanuri si ncorsetari ale fiintei umane, aspiratii patetice si ncrncenate refuzuri. Poezia Umanizare scoate n evidenta un conflict dramatic al fiintei umane, care, n aspiratia ei spre absolut, trebuie sa opteze ntre doua principii: intelectual si senzual, ntre contemplatia " apolinica" si trairea "dionisiaca". Poezia, spune Barbu , le mpaca pe amndoua ntr-un proces unic, ntr-o sinteza n care Gndirea se transfigureaza lund forme concrete de " sunet,linie, culoare ". Ideea devine " muzica a formei n zbor, Euritmie", deci intuitie a esentei lumii. Aspiratia spre cunoastere are, n prima perioada , un caracter cam abstract, de unde si, frecvent, raceala versurilor. ncercarea de concretizare se sprijina pe mprumuturi din mitologie, care lasa de obicei o impresie puternica de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecesti si preocuparea deosebita pentru expresie i-au facut pe unii cercetatori (E. Lovinescu) sa vorbeasca de un parnasianism al nceputurilor literare ale lui I.

Barbu. Dar poezia parnasiana franceza reprezentata prin Lecomte de Lisle sau Hrdia, era fundamental decorativa si antiromantica n continut nengaduind elanuri sufletesti, pe cnd la Barbu , sub mpietrita si recea marmura a versului, se rasucesc pasiuni violente, nelinisti si aspiratii tulburi, ceea ce denota deocamdata o structura romantica . Probabil ca aceasta este si cauza pentru care si le-a refuzat mai trziu, socotindu-le ca " decurg printr-un principiu poetic elementar ". El tinde spre o alta formula poetica, departata de romantism, spre "un lirism omogen, instruind de lucrurile esentiale, delectnd cu viziuni paradisiace ", pe care a realizat-o n urmatoarele etape ale creatiei sale.

B.) Etapa a doua, baladica si orientala, indica orientarea spiritului poetului spre concretul lumii, cum si anuntase n Umanizare. Aici pot fi integrate poeme ca: Dupa melci, Riga Crypto si lapona Enigel, Domnisoara Hus, Isarlk, Nastratiu, Hogea la Isarlk, publicate din a doua jumatate a lui 1921 pna n 1925, n "Viata romneasca" si "Contimporanul". Mai toate sunt lungi, datorita n mare masura pasajelor descriptive, consecinta imediata a preocuparii de concret; au un caracter narativ, "baladic" , pentru ca n ele "se zice" o poveste; n sfrsit evoca o lume pitoreasca, de inspiratie autohtona sau balcanica, asemanatoare cu cea din viziunea lui Anton Pann. Exceptionala este acum sugestia picturala. Expresia este proaspata si pregnanta dezvaluind n I. Barbu un poet al cuvntului , nu numai al ideii si viziunii, cum l cunoastem la nceput. Descriptia nsa nu exista exclusiv pictural, ci fixeaza o atmosfera adecvata. Isarlik, de exemplu, este o cetate ideala, asezata "la mijloc de Rau si Bun", populata cu oameni care traiesc deopotriva deliciile spiritului si pe cele ale vietii " ntr-o slava statatoare": univers fabulos n care se echilibreaza totul. De o deosebita forta de sugestie, sub raportul inventiei verbale, este Domnisoara Hus a carei valoare sta aproape n ntregime n expresie. Poezia vorbeste despre povestea unei iubiri patimase cndva si nefericite si a unei tragicomice eroine, cadna "pezevenche" ce-si cheama de pe lumea cealalta, prin descntece, iubitul care a uitat-o. Dar farmecul nu sta n ineditul pitoresc al ntmplarii, ci n extraordinara incantatie a versurilor si n sugestia de fantastic a descntecului. Substratul simbolic al elementelor narative si descriptive din poeziile etapei a doua poate fi ntlnit n Dupa melci, poem lung n care se stilizeaza motive folclorice pentru a se povesti o experienta de initiere n tainele naturii, devenita drama a cunoasterii sau n Riga Crypto si lapona Enigel.

C.) Ultima etapa a poeziei lui I. Barbu este una de ncifrare a semnificatiilor, numita din aceasta cauza etapa ermetica. Mai nti exista un moment de tranzitie, reprezentat de Oul dogmatic, Ritmuri pentru nuntile necesare sau Uvedenrode, publicate ntre 1925 - 1926. n ele se pastreaza nca legatura cu etapa anterioara att prin pasajele descriptive ct si prin cele narative, care fac poezia mai usor de descifrat. G. Calinescu sustine ca de fapt aici exista ermetismul autentic al poeziilor lui Barbu, pentru ca se bazeaza pe simboluri, cel

din Joc secund nefiind dect un ermetism de " dificultate filologica ", tinnd de o sintaxa poetica dificila. Poeziile amintite se nvrtesc, metaforic vorbind, pe ideea " nuntii " nteleasa ca patrundere n miracolul creatiei universale. Oul dogmatic este chiar un simbol al misterului " nuntii ", pentru ca n structura lui duala se reprezinta lumea dinaintea nuntirii, creatia de dinaintea Genezei. Banalul ou demonstreaza ca "marunte lumi pastreaza dogma", ca macrocosmosul se repeta n microcosmos. De aceea el este facut sa devina obiect de contemplatie. Vazut n lumina soarelui, oul releva nsasi esenta universului, imaginea eterna a increatului. n Ritmuri pentru nuntile necesare se evoca trei ca de cunoastere: prin eros ( sau senzuala), reprezentata astral prin Venus, prin ratiune, avnd simbol pe Mercur, si prin contemplatie poetica, care e tutelata de Soare. Fiecare experienta este o "nunta", adica o comuniune cu esenta lumii, dar prin primele doua contopirea nu este perfecta. Senzatiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignora, pentru a face operatiile proprii cunoasterii logice, conditia fundamentala a universului, care este devenire continua. Aspiratia spre absolut se mplineste doar prin atingerea contemplatiei poetice, prin viziunea directa a principiului universal. n termeni mai simpli,poezia pune problema raportului dintre cunoasterea logica si cea metaforica asa cum o pusese si Blaga n Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. n Uvedenrode pe aceeasi tema a nuntii e reluata ntr-un material poetic, ideea erosului ca ncercare esuata de cunoastere. Titlul, inventat de poet, defineste un spatiu de cosmar, "o rpa a gasteropodelor ", reprezentare a purei vieti vegetative. Faza de tranzitie este de o puternica originalitate, derutanta pentru cititor, caruia i se solicita un efort mult mai mare dect de obicei pentru sesizarea semnificatiilor, a viziunii ample nchise n imaginile concrete ale poemului. Limbajul este dens, termenii neobisnuiti, multi neologistici sau rari. Este un ultim pas pna la concentrarea extrema a expresiei din ciclul Joc secund. n seria de poezii din Joc secund, orientarile fundamentale ramn cele doua, mai mult ntlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparente, de fenomene sau dimpotriva, spre fenomenalitatea imediata n care se intuieste esenta lumii. Din aceasta perspectiva ciclul are doua texte care pot fi socotite arte poetice: cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) si Timbru. Joc secund impresioneaza mai nti printr-o sonoritate impecabila, adevarata "muzica a formelor n zbor ", dar nu - si dezvaluie sensul de la prima lectura. Dupa nsasi marturisirea poetului " poezia este lumea purificata n oglinda( deci reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de autocunoastere), semn al mintii (deci act intelectual, un sentiment, afectivitate lirica) ". Ideea fundamentala n acesta poezie este ca arta e un joc secund, mai pur, realitate sublimata, care porneste din viata, dintr-o traire, dar nu se

confunda cu viata, constituindu-se ca un univers secund, posibil. Acest univers se ridica pe anularea, pe " necarea" celuilalt, nu e, cu alte cuvinte, o copie a lui, ci are un sens propriu, intern, care - l justifica. Daca lumea reala exista sub zenit, n obiectivitate, poezia traieste sub semnul nadirului, n reflectare. Poetul transpune oglindirea din constiinta sa n melodia cuvintelor, ascunznd n ele cntecul lui - creatia, asemenea marii care si ascunde cntecul ei sub clopotele verzi ale meduzelor. n poezia Timbru , privirea poetului e fixata pe suprafata lumii, nu dincolo de ea fascinat ntr-att de lucruri (de piatra, de huma, de unda marii ) , nct le atribuie o viata sufleteasca. Cum ele sunt mute, poezia este aceea care ar trebui sa le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o comunicare simpatetica cu ele, identificarea (atitudinea e diametral opusa aceleia din Joc secund). Poezia postulata acum nu mai e concentrare de esente, ci "un cntec ncapator", capabil sa cuprinda diversitatea infinita a lucrurilor, un imn de lauda a creatiei cosmice asemanator aceluia pe care conform traditiei biblice, l-ar fi intonat n paradis ngerii, cnd Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam.

Intr-un articol polemic indreptat impotriva lui Lovinescu, Barbu afirma ca eticheta modernismului, aplicata literaturii este improprie, iar atribuita unui poet , ea este de-a dreptul o ocara caci orice incercare si rafinare a liricului, susceptibile de a fi etichetate ca moderniste, nu sunt decat recastigarea prin cel mai recules act de amintire a unui sens pierdut de frumusete - deci intentii de recuperare a modelului poetic orfic. Ca si in cazul altor individualitati creatoar puternice, Ion Barbu nu gaseste adecvata incercarea criticilor de a afilia pooezia unui curent sau scoli literare, cu atat mai mult cu cat el isi instituie singur programele-de fapt etapele prin care creatia sa trece. Poezia barbiana este, fara indoiala, conectata la marea tendinta a dezumanizarii artei manifestata in poezia europeana in prima jumatate a secolului trecut Mallarme si Valery. Elimina poezie a faptului uman si anecdotic, opacizarea sensurilor textului, in incercarea de a face din poezie un discurs autoreferential, un joc pur, fara legatura cu lumea reala si accesibil doar celor alesi, precum si schimbarea radicala a statutului eului liric-prin epurarea vocii lirice de subiectivitate si a discursului poetic de confesie si prin instaurarea in centrul discursului a unei voci impersonale, oraculare sunt evenimente petrecute in lirica modernismului tarziu radical detectabile si in poezia lui Barbu. In ceea ce priveste similitudinile dintre poetica barbiana si cea a marilor sai confrati romani modernisti (Blaga, Bacovia, Arghezi), e evidenta singularitatea formulei lirice barbiene, adeseori subliniata polemic in chiar unele artocole doctrinare (v. Poetica domnului Arghezi).

Poet fara precursori si fara urmasi, tocmai datorita unei formule lirice dintre cele mai orgolioase, Barbu e un modernist ce intrupeaza chiar punctul de varf si pri el, impasul modernismului, anticipand, asa cum intuieste Ioana Em. Petrescu, o moua poetica, cea a postmodernismului, de finit de autoarea cartii Ion Barbu si poetica postmodernismului ca noua antropologie nascuta la confluenta artei cu descoperirile stiintelor secolului XX. Daca intr-o prima etapa a sa, modernismul moderat lovinescian reclama poeziei romanesti sincronizarea cu rafinatele modele lirice occidentale, ca modalitate de depasire a ruralismului si militantismului samanatorist, modernismul barbian presupune instituirea, prin poezie, a unor cosmosuri probabile, in limbajul eliptic al teoremelor : Suntem, marturisea poetul, urmasii lui Einstein si Euclid in imaginarea de universuri abstracte, (dezantropomorfizarea artei, transcederea individualului in transindividual) fata trebuie sa facem si noi () concurenta demiurgului in imaginarea unei lumi probabile. Pentru aceasta, visul e o noua sursa de inspiratie. Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta. Domeniul visului este larg si intotdeauna interesant de explorat. In felul acesta inteleg suprarealismul care devine infrarealism. Interviu cu Ion Valerian)

PE URMELE LUI BARBU 2. Organizarea coninutului nc de la nceput, ne-am propus s-i cunoatem pe Ion Barbu poetul i pe Dan Barbilian matematicianul- din perspectiva oamenilor de cultur ai vremii. Astfel, am creat seciunea dedicat amintirilor despre Ion Barbu depnate de patru personaliti: Gerda Barbilian, Tudor Vianu, colegul din copilrie i cel care l-a determinat s atearn pe pagin primele rnduri, G.Clinescu i Vladimir Streinu, criticii literari apropiai poetului. Conferina Naional de nvmnt Virtual, ediia a V-a, 2007 2 Figura 1. Pagina principal Pentru a-i nelege cu adevrat personalitatea att de complex, am recurs i la evocarea cronologic a lucrrilor sale: publicaii, interviuri sau critici redactate. Nu am omis tratatele de matematic, interveniile din Gazeta Matematic sau din alte reviste de specialitate. Cutarea nu s-a dovedit a fi deloc uoara de aceea am inclus toate titlurile n seciunea referine. O seciune special o reprezint jurnalul n care pot fi gsite lucrri ale matematicianului sau eseuri i interpretri originale ale poeziei sale. Jurnalul cuprinde fragmete din Indreptarul Metodic al Cursului de Geometrie

precum i o demonstraie de rezolvare matematic susinut de Dan Barbilian [1]. Regulile expuse uimesc prin simplitatea i importana anumitor pai care trebuie respectai. Interferena matematicii cu celelalte stiine sau criteriile rezolvrii unei probleme de matematic ni s-au prut foarte apropiate de modul n care abordm astzi gsirea soluiei unei probleme prin rezolvare algoritmi. n seciunea jurnal, am ndrznit s ne prezentm i ca autori prin cteva exerciii de analiz i critic literar. Aceast seciune este deschis tuturor celor care vor dori s colaboreze cu creaii proprii pe acest subiect. Figura 2. Elemente de design 3. Elemente de design Conferina Naional de nvmnt Virtual, ediia a V-a, 2007 3 La realizarea site-ului, am ales cteva dintre simbolurile geometrice emblematice pentru subiectul nostru: Cercul -vzut ca simbol al puritii, ovalul vzut ca o sfer greit i altele. Ca element de culoare predomin albastrul deoarece, n opinia noastr, sugereaz nemrginirea -posibilitatea de a aduce n prim-planul cunoaterii ceva nou. n seciunea dedicat mrturiilor conteporanilor, am recurs la un element de tip puzzle, ntr-un un sens figurativ, ca amestec de perspective eterogene ntr-un joc secund care s scoat la iveal personalitatea poetului matematician Ion Barbu. Figura 3. Seciunea jurnal 4. Concluzii Lucrnd la acest proiect, am ptruns mai mult n tainele universului barbi(li)an att n domeniul matematicii, ct i n cel al poeziei; am nvat mai multe elemente de programare web i ne-am consolidat deprinderile de lucru n grup. n documentarea prilejuit de realizarea acestei lucrri, am aflat ca Ion Barbu a studiat i n coala noastr; acest fapt ne-a apropiat i, n acelai timp, ne-a dat curajul s pornim pe urmele lui. 5. Din oper La final, sfaturi de urmat n rezolvarea problemelor, n formularea matematicianului Dan Barbilian [1]: Dac studentul ntrevede mai multe ci de rezolvare a unei probleme o va alege pe cea mai scurt. nainte de redactarea soluiei problemei e bine ca studentul s-i ntocmeasc un plan scurt de rezolvare. Un asemenea plan (supus ns modificrilor, pe msura dificultilor ntlnite, cnd problema nu intr ntr-un tip cunoscut) poate precede chiar atacarea problemei. i cteva versuri din poezia Grup pe care o considerm reprezentativ pentru simbioza dintre matematic i poezie (o ncercare de interpretare a acesteia se afl chiar n seciunea jurnal a site-ului): E temnia n ars, nedemn pmnt,

De ziu, fnul razelor neal; Dar capetele noastre, dac sunt, Ovaluri stau, de var, ca o greeal. Conferina Naional de nvmnt Virtual, ediia a V-a, 2007 4 6. Referine bibliografice [1] D. Barbilian, Algebr, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1985 [2] G. Barbilian, Ion Barbu-pagini inedite, Editura Albatros, Bucureti, 1984 [3] I. Barbu, Ochean, Editura pentru literatur, Bucureti, 1964 [4] N. Manolescu, Metamorfozele poeziei, E.P.L., Bucureti, 1968, p.103 [5] S. Marcus, ntlnirea extremelor, Editura Paralela 45, 2005 [6] S. Marcus, Paradigme universale, Editura Paralela 45, 2005 [7] M. Scarlat, Ion Barbu-poezie i deziderat, Editura Albatros, Bucureti, 1981 [8] T. Vianu, Ion Barbu, Editura pentru literatur, Bucureti, 1965

BARBU SI POEZIA CARE NU SE INTELEGE

Cind, in 1934, intr-un capitol dedicat bolilor literare, N. Iorga evalua Joc secund la nivelul unor versuri de un neinteligibil absolut, lucrurile pareau evidente in privinta receptarii lui Ion Barbu: un mare poet, neinteles de un istoric literar tendentios. In fond, un alt capitol al lui Iorga din a sa Istorie a literaturii romanesti contemporane se intitula, combativ si justitiar, Lupta cu modernismul, iar ciudateniile intunecate ale lui Ion Barbu (alaturi de productiile perverse ale lui Macedonski, de cele scirbos-ordinare ale lui Arghezi si de cele bolnave ale lui Blaga) nu aveau cum sa razbeasca in lumina si curatenia canonului etic promovat de un istoric literar pasunist. Dupa marile inaltimi filozofice ale debutului, Barbu se prabusea in obscuritatea unei literaturi pe cit de triviale, pe atit de incomprehensibile. Asemenea afirmatii stirnesc si astazi frisoane de ris sau mirare: amuzati ori iritati, privim cu indreptatita condescendenta cum literatura vazuta de Iorga se sufoca in chingile unei morale de tribunal judetean. La urma urmei, cine mai poate folosi judecata lui Iorga ca punct credibil de plecare pentru o discutie pe tema (in)inteligibilitatii poeziei lui Ion Barbu, cind critica literara a decantat deja calitatile pure ale liricii barbiene, garantindu-i autorului accesul la eternitatea canonica? De la momentele fixate de Aderca in Viata literara (1927) si pina la etapele monografiei lui Vianu din 1935; de la interpretarea filozofica a poeziei Joc secund, batuta in cuie de Calinescu in 1941, si pina la cea numerologica a volumului Joc secund, promovata de Serban Foarta in 1980, totul pare sa fi fost atit de bine, de clar si de definitiv spus in legatura cu versurile barbiene, incit cititorului nu-i ramine decit sa se convinga singur ca are sub ochi un poet confortabil de inteles, din moment ce se lasa atit de limpede explicat.

In realitate, lucrurile stau altfel. Elevii si studentii, chinuiti in manuale sau la seminarii cu poezii ca Riga Crypto sau Oul dogmatic, au mari probleme cu receptarea si interpretarea liricii lui Ion Barbu: cind nu repeta din memorie afirmatiile criticii literare, ei trivializeaza continutul poemelor, pentru a gasi o minima modalitate de a si-l apropia. Intr-o asemenea situatie, a gindi ca Barbu scrie o poezie cu melci, oua, pauni si bureti este mult mai onest si mai profitabil decit a repeta ca azurul inseamna gratuitate, iar nadirul e sublimare prin retorsiune. Cit despre profesorii de liceu si de facultate (care completeaza segmentul cititorilor fortati de autoritatea canonului sa-l interpreteze pe Barbu), ei prefera sa se lupte cu inabilitatile sincere ale auditoriului decit sa-si chestioneze certitudinile sedimentate de ani de rutina mentala si lectura mecanica: Ion Barbu este un poet pur, ermetic, obscur, balcanic si, in consecinta (sic!), valoros, deci un mare poet. Stinjenitoare prin simplitate si incomoda prin rezultate, problema elementara a (in)inteligibilitatii nici nu se mai pune. Sau, mai direct spus, daca atita lume importanta a rostit atitea adevaruri despre versurile lui Ion Barbu, cum ar putea fi ele de neinteles? Si totusi, Iorga avea dreptate, chiar daca din alte motive. La intersectia dintre plurivalenta sensurilor (pe care le contine sau le degaja) si etanseitatea comunicarii (pe care o presupune sau o intentioneaza), poezia lui Ion Barbu ramine incomprehensibila. Chiar recursul la etichetele preferate ale criticii literare (ermetism, obscuritate si poezie pura) indica faptul ca distinctia dintre complexitate semantica si lipsa de inteles se dovedeste greu de precizat. Intrata in staza de incapacitate comunicationala, lirica lui Ion Barbu iradiaza doar o suma fixa de simboluri aride, oricum decodate pina la tocire de marile exegeze. Din acest proces de sufocare mutuala, textul iese sifonat, iar publicul sastisit; doar autorul si critica dau bine, ambele cu orgoliile magulite de o posteritate canonica in care intra, brat la brat, printre formele posibile si spatiile curbe ale versurilor. Paradoxal, in absenta elementului comunicational (raportul autor-text-cititor nu mai este negociat, ci dictat sub forma unui bruiaj fonic, lexical si morfo-sintactic supraincarcat semantic), bogatia sau sofisticarea sensurilor conduce la o lipsa a intelesului; inflexibile in greutatea lor semantica, versurile se aud, dar nu se mai inteleg. Mai exact, e ca si cum cititorului i s-ar pune in fata un manual de simboluri (termenii poeziei) gata descifrate de specialisti (criticii si istoricii literari) spre satisfactia initiatorului criptic (autorul). Placerea interpretarii este castrata (observatia lui Barbu despre poezia lui Arghezi i se potriveste, de fapt, celui dintii!), analiza devine rutiniera, plictisitoare si, in ultima instanta, versurile nu mai spun nimic nimanui. De ce este, asadar, important a raspunde la intrebarea: Este Ion Barbu un poet inteligibil? Nu atit pentru a stabili un arc peste timp cu eticismul patriotic al lui Iorga, cit pentru a descoperi daca nu cumva in cazul lui Barbu, mai mult decit in cel al oricarui alt poet (inclusiv al dadaistului Tzara), aceasta e prima (si ultima) exigenta a apropierii de text. In ce masura intelegerea unui text poetic

conditioneaza analiza si interpretarea ramine totusi o problema cu geometrie variabila, careia teoria literara moderna si postmoderna i-au subliniat deopotriva puterea si fragilitatea, validitatea si inoperanta. Daca Ion Barbu e socotit un autor ermetic, atunci inaccesibilitatea limbajului si plurivalenta semantica devin coordonate obligatorii ale versurilor. A nu intelege poezia, in acest caz, echivaleaza cu a nu cunoaste anumite cuvinte ori sintagme si a fi deranjat de ambiguitatea altora. Pe un poem ca Isarlik, sintem siliti sa bijbiim printre sensurile multiple ale Dunarii turcesti sau ale mijlocului de Rau si Bun, in timp ce, pe Joc secund, dictionarul e uneori necesar pentru a explica termeni ca nadir. Sa alegem ca exemplu prima strofa din Isarlik: La vreo Dunare turceasca/ Pe ses vested, cu tutun/ La mijloc de Rau si Bun/ Pin la cer fringindu-si treapta,/ Trebuie sa infloreasca:/ Alba/ Dreapta/ Isarlik!. O lectura de intimpinare, neprejudiciata de contributiile criticii, ridica aproape la fiecare termen intrebari legate de sens si coerenta; in ciuda aparentei de fluenta si inteles (date de falsa narativitate si logica muzicala a versurilor, compuse din sonuri mai degraba decit din cuvinte si din imagini fonice, mai degraba decit din concepte), strofa nu are sens si nu se leaga decit daca cititorul crede, ca marea majoritate a criticilor, ca simbolul este totuna cu sensul! (Surprinzator rezultat al jocului dintre sonurile care nu comunica si conceptele care semnifica fara a exista!) Daca lucrurile ar sta astfel, atunci intrebarile prime ar disparea (care ses? de ce vested? de ce tutun? care treapta? de ce frinta? de ce trebuie sa infloreasca? de ce si alba, si dreapta? ce este Isarlik? etc.), iar simbolurile ar genera limbajul secund al poeziei, instaurat ca sens, dar descalificat ca mijloc de comunicare. In loc sa comunice si apoi sa semnifice, poezia ar fi alcatuita dintr-o insiruire de semnificari, rupte in mod arbitrar de orice referent. De aceea descifrarea sensului (adica a simbolurilor) este posibila, cu precadere prin consultarea marilor dictionare (Vianu, Calinescu, Piru, Crohmalniceanu), dar gasirea intelesului (adica a nivelului elementar al comunicarii cuvintelor, individual si in vecinatati) e mai dificila chiar si decit in cazul lui Urmuz. Sintetizind, e mai usor (si mai autosuficient) sa decodam IsarlikHisarlik-Troia lui Schlieman sau alb-albedo-alchimie, decit sa spunem Alba/ Dreapta/ Isarlik! care poate nu inseamna nimic, iar semnul exclamarii nu are ce cauta acolo. Din aceste considerente, ar trebui sa ne intrebam cu mai multa severitate de ce Urmuz e considerat aproape intotdeauna un autor absurd si lipsit de sens, iar Ion Barbu unul ermetic si plin de sens. Daca Ion Barbu e socotit obscur in lirica sa, atunci renuntarea la functia referentiala si comunicativa a limbajului se transforma in reguli de constructie poetica. In aceasta situatie, conteaza mai putin ca versurile nu au sens (sau au prea multe), din moment ce nu trebuie sa comunice nimic cititorului, in afara, poate, de a se comunica pe ele insele. Ce-i drept, disonanta si ruptura poetilor obscuri (tip Baudelaire, Eliot sau Wallace Stevens) nu se prea intilnesc in plenitudinea si rotunjimea sonora a strofelor lui Barbu (a se vedea si contributia lui Eugen Negrici Cit de moderna e literatura moderna, din Romania literara nr. 12/1995), dar nici dezinvoltura criticii de a identifica sensuri, nici dificultatea cititorului de a intelege ce spun versurile nu scad pentru atit.

In fine, daca lui Ion Barbu i se atribuie calificativul de poet pur, atunci puritatea sa ar putea fi echivalata cu una (sau mai multe) din urmatoarele variante: estetismul in sine (in versiune Poe, cu aproximarile sale din The Poetic Principle); definirea poeziei ca scop in sine (in ton cu teoria lui Baudelaire); autonomizarea lingvistica totala a versurilor (asa cum si-ar fi dorit Mallarm); definirea poeziei prin izolarea de orice, mai putin de propria ei esenta (in linia promovata si apoi abandonata de Valry). Din cele patru mari utopii poetice ale sfirsitului de secol 19, ultima pare si cea mai interesanta, in pretentia ei (de sorginte simbolista) ca efectul poetic ar fi similar cu efectul muzicii asupra sistemului nervos. Daca puritatea lui Barbu e totuna cu a lui Valry, atunci s-ar putea spune ca poezia celui dintii are asupra cititorului acelasi efect pe care l-ar avea o simfonie de Beethoven sau o balada rap de Puff Daddy. Extaza lirica astfel obtinuta ii poate sensibiliza chiar si pe cei mai refractari: Poezia pura este, desigur, un lucru foarte frumos. Dar ea are un mic pacat: nu exista (Eugen Ionescu Paul Valry. Hermetismul si poezia pura, in Romania literara nr. 44/1932). Poate muzicala, poate esentiala, poate autocentrata si autodeterminata, poezia lui Ion Barbu este ininteligibila nu din cauza puritatii sale (prea ridicate pentru un public nepriceput sau ignorant, ce prefera sa inoate in epoca prin viscozitatea mucegaiurilor argheziene), ci din cauza incapacitatii sale (si a autorului ei) de a comunica vreun inteles. In falia saussuriana dintre concept si imagine fonica, dintre semnificare si comunicare, Ion Barbu si-a inscris propriul arbitrar al semnului poetic pe cit de ingenios si de irepetabil, pe atit de neatractiv si de sterp. Daca Isarlik, de exemplu, inseamna Troia este pentru ca noi (laolalta cu analiticul Crohmalniceanu sau ironicul Foarta) admitem consensual (si mecanic) ca asta trebuie sa insemne. De fapt, ca si la Urmuz, dar mult mai rigid si mai nesugestiv, Isarlik ar putea foarte bine sa insemne si altceva (sa zicem, o asezare bazata pe calcule si probabilitati), fara ca satisfactia poetului de a-si vedea publicul luptindu-se sa rezolve problemele matematicii semantice sa fie diminuata. Orgoliul literar al lui Ion Barbu (manifest in convorbirile cu Aderca sau Valerian, dar si in polemica sustinuta cu Arghezi), ca si pretentia sa dictatoriala de a explica totul (prin poezie) fara a spune nimic (in poezie) conduc versurile deopotriva spre unicitate istorica si izolare de cititor. Nisa autohtona in care Ion Barbu si-a inscris poezia este una strategica: neimitind si neimitabila, ea ii asigura autorului accesul (si instalarea) intr-o posteritate canonica perpetua; in acelasi timp, celebritatea atemporala a scriitorului are un pret local destul de ridicat, platit in intraductibilitate, sacrificarea interesului cititorului si extenuarea placerii lecturii. Paradoxal, poate ca a admite ca Ion Barbu este un poet ininteligibil (si a hotari a nu-l mai diseca o vreme in scoli si facultati) ar fi primul pas pe calea revigorarii unei lirici suficiente siesi, autorului ei si amatorilor de osanale fara discernamint.

Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu i poetica postmodernismului Categorie: Jurnal de carte Autor: Foaia transilvan Data: 16.12.2009 Ora: 08:43

Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu i poetica postmodernismului, ediie ngrijit, addenda i not asupra ediiei de Ioana Bot i Ligia Tudurachi, Cluj-Napoca, Editura Casa Crii de tiin, 2006, 302 pp. Autor recenzie: Silviu Mihil, masterand Studii Literare Romneti, Facultatea de Litere, An II Studiul Ioanei Em. Petrescu investigheaz universul barbian ca expresie a unei creaii singulare ce i gsete fundamentarea n resemantizarea limbajului poetic: ,,rod al unei mutaii fundamentale a modelului general al gndirii. Mutaia pe care noua epistem o presupune const - n accepia Ioanei Em. Petrescu - ,,n abandonarea modelului cultural antropocentric i individualist constituit n Renatere, precum i a conceptului clasic de tiinificitate. Noul concept de tiinificitate - ilustrat prin geometriile neuclidiene (resping valoarea datului empiric), prin teoria relativitii (desfiineaz categoriile de timp i spaiu absolut ct i conceptul de simultaneitate, regndete noiunea de mas) i, n special, prin fizica cuantic (redefinete relaia materieenergie) - anun o nou ,,realitate tiinific care se instituie i care face trecerea de la poncifele teoriilor mimetice la ,,conceperea operei de art ca model i a artei ca sistem modelator. Prin urmare, noua ,,realitate tiinific contureaz o nou imagine a lumii format ,,dintr-o estur de evenimente interrelaionate ce folosete conceptul i se supune la obiect, cci, noul raionalism se va ndrepta vdit nspre o redefinire polemic a conceptelor filozofice fa de structuralism; ncercnd, aadar, s soluioneze criza modernismului: prin ncercarea de restructurare a categoriei individualului i prin ,,dinamizarea conceptelor, numit de Jacques Derrida deconstrucie, adic, ,,n manier nonhegelian [] sub forma unui pluralism n care contrariile coexist complementar, fr a mai ajunge la momentul rezolvrii logice prin sintez. Pentru Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu este un reprezentant al unei astfel de poetici ,,transindividuale i nonantropomorfe specific noii ,,realiti tiinifice: umanismul matematic. Spre deosebire de exegezele consacrate care l aeaz, cu predilecie, pe Ion Barbu ntre poeii moderniti majori i a crui poetic e catalogat - ntr-o manier clieizat - drept ermetic, obscur i ncifrat, Ioana Em. Petrescu l citete ntr-o gril nou de lectur, atribuindu-i un nou cod poetic i situndu-l mai aproape de postmodernism; poetul depete, n viziunea exegetei, sfera modelului cultural modernist, vestind, n fond, o nou paradigm. Aa cum teoretizeaz Ioana Em. Petrescu modernismul i postmodernismul n Modernism. Postmodernism. O ipotez (Cluj-Napoca, Editura Casa Crii de tiin, 2003), cele dou modele culturale coexist, postmodernismul nu apare ca o reacie mpotriva modernismului, ci l continu; tot astfel, i opera lui Ion Barbu, exegetei i se dezvluie ca o evoluie dinspre modernism spre postmodernism prin introducerea lirismului absolut - adic o art nonmimetic, nonfigurativ i ,,o poezie neleas ca o mare senzualitate [] nou venic i

multipl ca feele felurite ale creaiei -, i cu precdere, a infrarealismului care are drept obiect al artei ,,increatul cosmic i care definete ,,componenta iniiatic prin care transindividualul nu mai infirm (ca-n modernism) individualul, ci l transcende integrndu-l, dndu-i adic funcia de holomer pe care [] postmodernismul i-o atribuie. O dat cu aceast plasare a operei barbiene de ctre exeget la sfrit de modernism - nceput de postmodernism, ntr-un punct terminus de criz, realitatea poetic - n scrierile lui Ion Barbu - se construiete ca o sintez ntre nou i vetust, prefigurnd modificrile limbajului poetic i a figurilor semantice asupra crora noua paradigm se interogase. Urmrind o filozofie deconstructivist - reunificarea paradigmei tiinifice cu cea umanist i o reconsiderare a categoriei individualului ca subiect cunosctor, studiul Ioanei Em. Petrescu tematizeaz o nou antropologie, un nou antropomorfism ce sunt oglindite n opera lui Ion Barbu considerat drept exponent al unei noi episteme.

a. Arhitectura volumului Joc secund Un volum de poezii este o oper organic, ale crei componente comunic n subtext nu doar prin conexiunile construite, imprimate de autor, ci i prin corespondenele interioare, neelaborate, ce se stabilesc de la sine. Exist o relaie activ ntre poezii n ansamblul lor, ca i ntre diferitele nivele de semnificaie ale acestora, ntreinut att de amprenta psihic lsat incontient de autor (datorit obsesiilor, disponibilitilor spirituale, experienelor sale), ct i de raporturile i jocurile semantice antrenate de ordinea subteran a textului. Cititorul, cu propriile-i date spirituale, adaug la rndul lui noi sensuri acestora, amplificnd spectrul de nelesuri ale substanei poetice. De aceea e necesar ca i volumul Joc secund s fie judecat n ntregul lui ca un tot unitar, ca un organism viu. Ion Barbu a relevat n mai multe rnduri faptul c volumul Joc secund are o arhitectur meticulos elaborat, incitndu-i cititorii spre descifrarea - deloc facil - a acesteia. n vederea publicrii lor n volum, Barbu a selectat doar o parte din poeziile sale, multora aducndu-le modificri nsemnate, ncepnd chiar cu titlurile lor: "Volumul meu (o "selecie", nu o "culegere"; nici jumtate mcar din ce am scris) apare nainte de Crciun. Dar gestaia lui a fost lung; greutatea alegerii, mare; punerea la punct teribil." Scrise n sensul purificrii din ce n ce mai accentuate a lirismului de obiectual i narativ, cele trei cicluri sunt dispuse n volumul Joc secund n ordine n general invers cronologic. Debutnd cu dou "ars poetica", ciclul Joc secund propune i chiar ntruchipeaz o adevrat "ars vivendi" aspirnd spre absolut, a crei ncununare pare a fi o transcendere a dimensiunilor umanului ("-tiu drumul Slbitelor Fee"), de o alt calitate dect extazul provocat prin droguri ("tiu plnsul apos din eter"), care poart mai mult pecetea umanului, trire dei intens, diluat spiritual i nedetaat nc de sentimentalism. Acest Edict final e pregtit prin diferitele viziuni ale divinului ncercate i propuse de fiecare poezie. Aflat la mijlocul ciclului i constituind ntr-un anume fel centrul acestuia, poezia Lemn sfnt invit la dezvluirea i perceperea vieii divinitii christice sub vlul de "praf", de aparene i deformri, ce o acoper. Ciclul Uvedenrode construiete, pe sugestii aparinnd unor registre foarte diferite (muzical, erotic, din filosofia gnostic), diverse ritualuri iniiatice pulsnd de tensiunea aspiraiei spre nuntirea cosmic. n final, ciclul Isarlk dezvluie valenele spirituale ocultate de aparenele pestrie ale balcanismului; ele apar fie n situaii-limit (ascez sau

nebunie), fie chiar n trirea obinuit n cetatea "rupt din coast de soare", dintr-o comunicare mediat cu celestul. Ciclul Isarlk - i volumul Joc secund - se ncheie cu o invitaie de reiterare a experienelor spirituale propuse la nceput (ncheiere). Armonia i rigoarea construciei volumului Joc secund poate face mai curnd obiectul admiraiei dect al analizei foarte precise, care de multe ori nu face dect s se ndeprteze de sensurile reale, dilundu-le farmecul i fora interioar.
Sus

b. Simboluri matematice n poezia lui Ion Barbu


i. Simboluri numerice

Prezena unor elemente ale filosofiei pitagoreice n construirea unor semnificaii i simboluri poetice este recunoscut explicit de Ion Barbu. Principiul fundamental al pitagorismului "Totul este rnduit dup numr" - a avut un rsunet pregnant de-a lungul ntregii istorii culturale i a revenit ntr-un mod surprinztor n atenia tiinei moderne. Interesul lui Ion Barbu, deopotriv de entuziast, pentru Grecia antic i pentru tiina modern a determinat n mod inerent configurarea n poezia sa a unor sugestii ce-i au suportul n filosofia matematicii. Ca i filosofia platonic sau pitagoreic, poezia barbian atribuie numrului puterea de a crea consonan ntre sufletele individuale i Sufletul lumii. n mod implicit sau explicit, n aproape toate poeziile este desfurat o adevrat mistic a numerelor, cu semnificaii adesea foarte ncifrate, mobiliznd asociaii de multe ori foarte rafinate i erudite.
ii. Simboluri algebrice i geometrice

Termenii matematici, prin excelen denotativi, univoci, fiind transferai n limbajul poetic, devin polisemantici, determinnd n acelai timp conturarea unor sensuri noi i pentru ali termeni. Astfel, termenii ce desemneaz operaiile i relaiile pur matematice (nsumare, divizare, conjugare, egalitate etc.) realizeaz, prin translaie de sens, conexiunile ntre simboluri, genernd un ntreg lan de deturnri semantice. n felul acesta, n mod paradoxal, sugestiile cele mai complexe se obin cu ajutorul unor termeni care n mod obinuit au un neles foarte precis. Rolul figurilor geometrice este vzut de Barbu n spiritul matematicienilor moderni: "de a fixa ideile, fr a participa esenial la estura intern a raionamentului". Figur geometric de o simplitate extrem, triunghiul ilustreaz simbolic tentativa de desvrire, armonie i ordine (Grup). "Eptagonul cu vrfuri" (ncheiere), ce nu poate fi construit cu rigla i compasul, pus pe ultima fil a volumului Joc secund, primete calitatea de simbol al plenitudinii existenei. Structura matematic de grup d titlul unei poezii n care unii comentatori deceleaz o serie de elemente cu corespondene matematice. Aceste corespondene nu sunt, ns, unele de prim instan, la ndemna unei percepii obinuite care risc s dea explicaii banale i vulgarizatoare.
Sus

c. Constelaia simbolurilor

Selectate i conexate cu intenia de a sugera o "cuprindere spiritual ct mai mare", simbolurile poetice barbiene genereaz o adevrat "constelaie" de sensuri, ilustrnd la modul ideal perspectiva antropologic a lui Gilbert Durand: "Simbolurile seamn cu o constelaie pentru c sunt dezvoltri ale unei teme arhetipale identice, pentru c sunt variaiuni pe un arhetip." Trei dintre simbolurile cu o mare recuren n poezia lui Ion Barbu sunt soarele, nunta i oglinda. Aspiraia spre cunoatere, spre absolut e configurat ca o fascinaie solar, ca o ieire din sine; mplinirea, desvrirea acestui elan, acestei sete e imaginat ca o nunt cosmic. Oglinda este simbolul confruntrii cu propriul eu, imagine necomplezent care uneori devine insuportabil, determinnd fracturi de destin. Imaginarul poetic barbian este saturat de simboluri extrase din zone foarte diferite ale cror arii de semnificaii interfereaz; este generat astfel o reea subtil de sensuri stratificate, a cror decodificare nu poate fi niciodat exhaustiv. a. Etapa parnasian Poeziile de debut ale lui Ion Barbu, publicate n revista "Sburtorul", au fost etichetate dintru nceput de critic drept parnasiene datorit predominanei formelor prozodice fixe, a imaginilor puternic vizuale i a motivelor istorico-mitice. Renegndu-le ulterior valoarea artistic, autorul lor atrage atenia c parnasianismul strict se regsete mai mult n forma acestor poezii. Axa creaiei barbiene n aceast prim etap va fi acea viziune nietzscheean a celor dou impulsuri contrarii, apolinic-dionisiac, caracteristice spiritului Greciei antice de care Barbu a fost atras n mod constant. Universul poetic se configureaz dintr-o lume proiectat n arhaic i mitic, cu ecouri prelungi n timp, ce aspir cu fervoare spre absolut, spre "nalta Cumpn" sau, dimpotriv, nzuiete s ptrund n "fremttoarea Orgie", n "vitala Histerie". Uneori cele dou aspiraii apar mbinate, prefigurndu-se, astfel, conceptul de "nunt" din volumul Joc secund. Patosul dionisiac, chiar dac ndreptat exclusiv spre teluric, poate n mod paradoxal deschide pori spre celest pentru c face posibil descoperirea ritmurilor cosmice care ancoreaz n timp, dar i desprind de "timpuri" (Elan). Atracia teluricului i chiar a thanaticului ("mi nsuesc vemntul acelor care mor") nu e o dorin de aneantizare, ci o aspiraie spre sensuri noi, de natur s revitalizeze spiritul. Prin cteva poeme concepute pornind de la imagini alegorice, Barbu extinde destinul dramatic inerent dualismului apolinic-dionisiac la toate regnurile i, n fapt, la ntreg cosmosul. Subiectul liric luat ca pretext, aparinnd sferei nominalului, sugereaz extensia la sfera impersonalului, constant n lirica barbian n pofida diverselor mti lirice (Lava, Munii, Banchizele, Copacul etc.). Pitagorismul, filosofiile i miturile ce propun ritualuri iniiatice au constituit punctul de maxim interes pentru Barbu, ntruct veneau n ntmpinarea unei aspiraii spre mister, component fundamental a structurii sale spirituale. Piatgora - cel care a descoperit n numr esena etern a realitii, "vertebra Cetii siderale", dezvoltnd o concepie metafizic despre Numr i despre emanaiile lui: Proporia, Ritmul, Forma - devine subiect liric ntr-o poezie care i poart numele. Pentru Marile Eleusinii reprezint nu numai un elogiu adus misterelor

eleusine, ci chiar o ncercare de a le reitera, articulnd simboluri centrale poeticii barbiene. Celui ce are curajul s priveasc i s caute dincolo de coaja lucrurilor i se descoper dimensiunea sacr camuflat n aparene modeste (Driada). Cnd eroul neiniiat ncearc s foreze ritmurile naturale, el nelege, cu preul producerii ireparabilului i al primei dureri copleitoare, c acest tip de intervenie ntr-o ordine superioar este ineficace i nu poate rmne nepedepsit (Dup melci). Atracia reconstituirii unor diverse drumuri spirituale va configura - explicit sau implicit - n poeziile din alte etape ale creaiei tipare de noi scenarii iniiatice (Nastratin Hogea la Isarlk, Ritmuri pentru nunile necesare, Riga Crypto i lapona Enigel etc.). Experimentat prima dat de Macedonski, poezia de tip parnasian nu a gsit la noi un teren cultural prielnic. Doar Mihai Codreanu, Victor Eftimiu i Mateiu I. Caragiale i-o asum ca proprie fiinei lor, iar n perioada interbelic, Alexandru Philippide i Ion Pillat o practic din raiuni mai mult de ordin cultural. Spirit livresc, Philippide simte nevoia unei permanente referiri la literatura lumii, ce i se pare un text infinit. La fel, Ion Pillat dorete, n prima etap a creaiei sale, s i etaleze cultura dobndit n "bibliotecile strine", producnd o poezie cu multe trimiteri culturale, dar rece, cu o oarecare modulaie sentimental, dar fr sentiment. Astfel, dei renegat de autorul ei, poezia barbian de tip parnasian i vdete originalitatea att fa de poezia parnasian francez, ct i n spaiul cultural romnesc.
Sus

b. Etapa baladesc-oriental (balcanic) Obsesia Greciei se prelungete ntr-o alt form n a doua etap a creaiei lui Ion Barbu. Ciclul balcanic aduce liricii barbiene o schimbare de ordinul tehnicii artistice prin renunarea la tiparele clasice, dar mai ales o mutaie important la nivelul sensurilor. Opera acestei epoci se vrea o replic dat literaturii ce cultiv un "tradiionalism timid", sondnd profunzimi neexplorate ale sufletului valah. Cetatea Isarlk, fr coordonate spaiale i temporale bine definite, e spaiul imaginar al regsirii spiritului balcanic. Ca i n lumea Crailor de Curtea-Veche, sub amestecul de strlucire i mizerie, dincolo de agitaia i larma nentrerupt, se pot ntlni aspiraii spre puritate, se poate tri n bucurie i comuniune. Erou emblematic, Nastratin Hogea cumuleaz n sine multe dintre virtuile spiritului balcanic. Asemeni unui magician care poart o masc ludic, el i rpete pe cei din jurul lui din dimensiunea banal a vieii. Mulimea e "beat, ntr-un singur vin: / hazul Hogii Nastratin." (Isarlk) n mod neateptat lucrurile se mut n registrul grav cnd "uuratul Hoge" face gestul extrem al autosacrificiului: "Sfnt trup i hran siei, Hagi rupea din el." (Nastratin Hogea la Isarlk) ntrezrirea fulgurant a sublimului o face pe Domnioara Hus s prseasc excesele de ordin senzual, sublimndu-le ntr-o iubire pur, a crei pierdere o conduce la nebunie. "Roab aceleiai zodii ca Pena Corcodua" - cea care a dat nume, deci a revelat esena Crailor de Curtea Veche - Domnioara Hus este, din unele puncte de vedere, o proiecie a autorului nsui. Nenumratele aventuri galante ale poetului i sensul spiritual pe care el a ncercat s lil confere au multiple ecouri n poezie. Pentru Camus i pentru ali gnditori moderni, Don Juan reprezint un simbol al falimentului deoarece "victoria personajului se reduce la una i aceeai experien, repetat cu acelai scop i cu aceleai mijloace. Adic tocmai o roti a

absurdului ce duce la golirea de sens a actului". Barbu gsete ns un alt sens experienei acestuia, construind un tip de Don Juan feminin la care irul de cderi conduce n final la o ascensiune, chiar dac dramatic. n poezia In memoriam viaa unui cine pe nume Fox e retrit n detaliile ei, prin lucrurile mrunte care o nfrumuseeaz (cinii au fost una dintre marile slbiciuni ale lui Ion Barbu). Astfel, ntr-o viziune supraidealizat, cetatea balcanic dobndete trsturi eshatologice, devine spaiu al inocenei recuperate i al armoniei omului cu tot ce-l nconjoar. Realitile modeste, fr strlucire, uneori respingtoare pentru percepia comun sunt salvate de Ion Barbu, devenind chiar sursa unor epifanii. Ciclul balcanic valorizeaz astfel "adevratul izvor al simirii valahe: humorul i dragostea pentru lucrurile umile." Dei redeschide o adevrat "ceart" ntre traditionaliti i moderniti, lirica interbelic a ocolit ntr-un mod destul de curios reconsiderarea dimensiunii balcanice a spiritului romnesc. Au fcut-o, ns, romancierii, incitai de savoarea inimitabil a scrierilor lui Anton Pann, N. Filimon sau Caragiale. Din deprtarea spaiului parizian Panait Istrati a reconstituit, cu o oarecare nostalgie, aceast savoare epic, plasticitatea i culoarea balcanic n romane precum Chira-Chiralina, Codin sau Nerantsula. Divanul persian al lui Sadoveanu a readus farmecul nelepciunii orientale, extras din povestiri cu tlc. Corespondentul romanesc cu cele mai multe afiniti al ciclului Isarlk rmne, ns, Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale, "carte de cpti" pentru Ion Barbu.
Sus

c. Etapa ermetic Ultimele dou etape ale creaiei barbiene - reprezentate de ciclurile Uvedenrode, respectiv Joc Secund - au fost alturate de critic, ncepnd chiar cu E. Lovinescu i Tudor Vianu, i desemnate drept etapa ermetic. Ciclul Uvedenrode e definit de poet drept "o incursiune n sfnta raz a Alexandriei", ntreprins cu destul detaare deoarece "un element modern care i se adaug este tonul gros i buf". Aceast incursiune este acompaniat de o muzicalitate ncrcat de sensuri a versurilor, semnificnd pentru Barbu vechea sa ncercare, mereu reiterat, de a se ridica la "modul intelectual al Lirei". Senzualitatea, atribuit odinioar elanurilor dionisiace sau temperamentelor balcanice, revine n poezia barbian, imprimat n ritmurile melosului, n imagistica grotesc; reapar astfel ecouri din scenarii iniiatice sau chiar cu finalitate soteriologic. Asemeni unor alte spirite alese, Barbu a fost sedus de filosofiile gnostice, nelese ca reinterpretare a ctorva mituri, idei i teologumene de larg circulaie n epoca alexandrin. Reverberaii ale unor elemente de dualism gnostic sunt prezente n scenariul iniiatic pe care l urmeaz lapona Enigel; nobil i spiritualizat, cobornd din zona gheurilor venice care predispun la interiorizare i ascez, ea va primi de la soare semnul de inel-pecetluitor al nunii cosmice la care a aspirat. (Riga Crypto i lapona Enigel) Poezia Ritmuri pentru nunile necesare propune un parcurs spiritual alctuit din trei etape. Senzualul i intelectualul sunt transfigurate i integrate ntr-o dimensiune mai nalt i mai profund, cea a spiritului. Destinul propriu i firesc al omului, parcurgerea "nunilor necesare", e urmat prin "ritmuri",

printr-o trire din ce n ce mai spiritualizat i mai atent la ritmurile cosmice, sugerate i ntro msur reconstituite muzical n poezie. n poezia Oul dogmatic, mitul biblic al genezei cosmice e readaptat - n cheie gnostic - la geneza lumii din interiorul oului, simbol al genezei oricrei lumi. Avnd aceeai nfiare de "lume n mic" ca i "oul dogmatic", "rpa Uvedenrode" - a crei genez st sub auspiciile erosului i muzicii - e urmrit n evoluia ei de la stadiul de increat neaflat sub tutela timpului, la cel al trecerii "Sub timp, / Sub mode". (Uvedenrode) Fr a renuna la efectele de ordin muzical, ciclul Joc secund i sprijin fora sugestiv n special pe inserarea unor simboluri provenind din limbajul matematic care antreneaz celelalte imagini-simbol ale poeziilor n jocuri semantice uluitoare, ce se sustrag oricrei posibiliti de analiz riguroas: "n matematic cheia se poate gsi oricnd, pe cale de gnoz, de analiz. Ctigarea sensului unei poezii ermetice e mai ntmpltoare." Barbu va opta nu pentru un ermetism de tip aradist, ci pentru unul care ncearc reducerea la esenial a materialului lingvistic pentru ca acesta s exprime mai pregnant i mai profund esenele existenei. El va practica i va propune lectorului "un joc secund, mai pur", a crui prim semnificaie poate sta n aceast stilizare lingvistic maxim. Avnd ca punct de plecare un moment de graie sau o experien metaraional depite printr-o detaare lucid, "jocul secund" al conceperii poeziilor barbiene poate fi expresia aspiraiei de reiterare la un nivel spiritual superior, decantat de pasiunile de moment, a primei mpliniri. Perpetuarea vieii spiritului - instauratoare de noi lumi, din ce n ce mai rafinate - n spaiul versurilor era, de altfel, recunoscut de Barbu ca dezideratul acestei etape a creaiei. Cu toate c referentul obiectual va disprea sau va fi dizolvat n viziuni fr suport narativ sau imagistic perceptibil, poeziile i propun s instaureze "existene substanial indefinite", s fie creatoare de realiti spirituale ce se sustrag definirii discursive. Sunt elocvente n acest sens numeroasele expresii sau fraze exclamative ce apar ca nite chemri la existen, ca nite invocri imperative ale ordinii latente a lucrurilor: "Nadir latent!" (Din ceas, dedus...); "Fulger strin, desparte aceast piatr-adnc; / Vi agere, tiai-mi o zi ca un ochian!" (nnecatul); "O, ceasuri verticale, fruni trzii!" (Mod) etc. Referinele mitologice, astrologice, gnostice sau la spaiul balcanic sunt nlocuite n ciclul Joc secund cu referine biblice, reformulate i extinse semantic. Crearea femeii e imaginat de Barbu ca asistat i acompaniat de un cor ngeresc (Timbru). Poezia Poart conine sugestia mplinirii prin erosul sublimat care-i transport pe protagoniti ntr-o realitate paradisiac. Parabola neotestamentar a celor zece fecioare e suportul simbolic al poeziei Aura. Referinele culturale (biblice i nu numai), experienele personale sau imaginile universului cotidian sunt supuse n ciclul ermetic unor transfigurri poetice vizionare, genernd inedite i prolifice sugestii poetice de "o cuprindere spiritual ct mai mare". Cuvintele lui Mallarm "? e fut-ce que pour vous en donner l'ide" se constituie ca motto al acestui ciclu, invitnd receptorul s neleag realitile spirituale din expresia poetic i de dincolo de ea. Ilustrnd efortul de reconstituire a spiritului vechii Grecii, de ridicare la "modul intelectual al Lirei" i de aproximare a "restrnselor perfeciuni poliedrale", lirica barbian se profileaz ca un corpus organic, n pofida schimbrilor de formul poetic de la o etap a creaiei la alta. Coexistena paradoxal i permanent a vitalismului i dorinei de desvrire spiritual, a senzualitii i sobrietii, a candorii i rigorii, a omenescului i strilor de graie, a concretului i abstractului, o confirm ca expresie a aspiraiei spre unificarea intelect-afect, om de tiinpoet, ntr-o superioar sintez. Aceast febr luntric a unificrii contrariilor, definitorie

pentru temperamentul barbian, e regsit de Marian Papahagi ca o reminiscen a romantismului caracteristic pentru climatul cultural interbelic. n aceast viziune, opera lui Barbu devine ntr-un fel o form de trecere de la romantism la poezia modern.

Sus

a. Gramatica textului
i. Performane sintactice

Poezia n general poate crea n cititor un prim moment de derut, prin contrarierea unor obinuine ale sale, pentru a-i induce detaarea de timpul i spaiul profan. n cazul lui Ion Barbu, acest procedeu devine regul, iar nclcarea sintaxei convenionale nseamn respingerea ordinii gata instituite i refacerea ei printr-un joc la care cititorul este invitat s participe. Procedeele de complicare a structurii sintactice sunt prevalent legate de ambiguizarea raportului dintre categoriile personal-nonpersonal, care e obinut de Barbu n cteva din primele poezii printr-un dublu proces. Pe de o parte, ataarea unei apoziii substantivale impersonale, deci - pe lng un subiect liric pronominal i provoac acestuia pierderea caracterului personal. Pe de alt parte, situarea lui n cazul vocativ i ntrete caracterul personal (Dionisiac, Lava, Elan, Panteism etc.). n ciclul ermetic construciile n vocativ i imperativ capt i statutul de formule concentrate cu valene magice, instauratoare de realiti; construciile apoziionale, mai frecvente, produc o i mai mare ambiguizare a subiectului liric, nu doar prin alturarea unor temeni avnd caracteristica plus, respectiv minus personal, ci i prin incompatibilitatea dintre ariile lor lingvistice. Corespondenele determinate de aceste construcii apoziionale au i rolul de a crea conexiuni ntre simboluri, transferuri i comunicri de sens ntre acestea. O alt particularitate sintactic prefigurat din primele poezii este structurarea textului poetic n dou seciuni, mbinate adversativ, n care fie prima seciune este negat de cea de a doua (Munii, Copacul), fie a doua secven indic trecerea ntr-o alt dimensiune spiritual (Mod). Structurarea bipartit a textului poetic e obinut de Barbu i prin construciile n vocativ. Nemaifuncionnd ca apoziie pe lng un pronume personal, aceste construcii au rolul unor formule concentrate cu valene magice, instauratoare de realiti (Din ceas, dedus..., Grup, Lemn sfnt, Margini de sear). Importana schemei sintactice pentru textul poetic barbian rezult n mod evident i din meninerea ei n toate variantele unei aceleiai poezii, n pofida substituiilor succesive de termeni lipsii nu doar de sinonimie, ci chiar i de contiguitate semantic. Ceea ce dorete s pun n eviden Ion Barbu nu sunt, aadar, termeni solitari - de un semantism difuz, oricum ci relaiile ntre acetia, apte nu doar de a le preciza, ci i de a le modifica sau mbogi sensul. Concizia extrem obinut prin eliminarea majoritii elementelor de legtur sau prin construcii eliptice, prin structurile binare alctuite adversativ ori prin alternarea negrii i afirmrii sunt, aadar, caracteristici ale schemei sintactice barbiene, care amplific i poteneaz semantic textul poetic.

ii. Structuri morfologice-lexicale

Substituiile progresive din variantele unei aceleiai poezii, chiar dac nu urmeaz principiul nrudirii semantice, contribuie la obinerea unui rafinament extrem al expresiei prin raporturile noi create ntre termenii respectivi. Lipsa interesului pentru performane retorice este explicit formulat de Barbu: "Meritul de a aduce n literatur tot vocabularul romn este nul. Alegerea conteaz numai." Absena sau maxima reducere a verbelor nu creeaz viziuni statice ci, dimpotriv, scheme sintactice complexe care conduc la crearea unor sugestii insolite. Atunci cnd limba i s-a prut nencptoare pentru poezia sa, Barbu i-a construit cuvinte noi prin varii procedee. Cele mai interesante invenii lexicale au rmas acele sunete onomatopeice, cu virtui magice, din secvenele de descntec: cir-li-lai, vir-o-con-go-eo-lig, lir-liu-gean, bu-hu-hu. Onomastica barbian, insolit n cele mai multe cazuri (Geraldine, Crypto, Enigel, LaurulBalaurul, Fox, Bitch, Domnioara Hus, "necltinatul idol" El Gahel) a provocat speculaii i glosri dintre cele mai diverse, unele plauzibile, altele de-a dreptul fanteziste. E dificil de decelat cu exactitate n creaia barbian care dintre inveniile lingvistice conin n mod deliberat o anume semnificaie i care dintre ele sunt create doar dintr-o gratuit plcere ludic.

b. Surse ale muzicalitii textului barbian


i. Structuri fonetice

"Neputnd s apar naintea concetenilor mei, ca poeii de altdat, cu lira n mn i florile pe cap -spunea Barbu -, mi-am poleit versul cu ct mai multe sonoriti. Pe lng unitatea spiritual, adaug i una fonetic." Muzicalitatea, ca i starea de poezie, poate fi perceput prin trecerea dincolo de explicaia strict discursiv. Din acest motiv, disecarea unor procedee nu are ca rezultat dect o diminuare a sensului. Cu acest rezerv, putem alctui un inventar al tehnicilor fonetice barbiene care cuprinde aliteraii, folosirea predilect a unor vocale, crearea unor lanuri eufonice segmentate ritmic. Ingenios construite, aceste nlnuiri eufonice au, pe lng rolul onomatopeic, pe acela, mai important, de a crea un transfer subtil de sensuri.
ii. Particulariti prozodice

n pofida preferinei moderniste pentru versul liber, importana rimei a fost repus n discuie de numeroi teoreticieni datorit capacitii sale de a accentua sensul versului i a strofei i de a stabili corespondene simbolice. Varietatea i insolitul rimelor barbiene confirm faptul c anumite rigori ale formei nu constrng libertatea ideii, ci dimpotriv, n mod paradoxal, o poteneaz.

4. Ecouri ale volumului Joc secund. Barbieni i imitatori


Valoarea poeziei barbiene nu este dat nici de procedeele de laborator, nici de inovaiile stilistice, ci evident de personalitatea inimitabil a autorului ei, de viaa interioar creia un talent unic i-a dat form de expresie. Noutatea acestei forme, ns, s-a constituit ntr-o capcan pentru muli imitatori mai mult sau mai puin abili, care au vrut s i asume doar efectele literare ale unei experiene umane ce le rmnea, de fapt, strin. Declarat sau nu, contient sau nu, creator sau pastiator, fapt este c dup 1925 s-a manifestat din ce n ce mai pronunat "Efectul Barbu" prin entuziasmul unei ntregi serii de tineri poei: Dan Botta, Virgil Gheorghiu, Simion Stolnicu, Emil Gulian, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, Vl. Streinu, Al. Robot, Barbu Brezianu .a. Cifrul destul de vulnerabil al poeziilor acestor "ermetici minori" a fost dezlegat n bun parte, cu o doz de amuzament chiar, de critici precum G. Clinescu, Pompiliu Constantinescu, Ov. S. Crohmlniceanu, Al. Piru, Nicolae Manolescu, Dorin Teodorescu sau, paradoxal, Vl. Streinu. Chiar E. Lovinescu i-a renegat admiraia iniial fa de "poezia cu tendin spre ermetism", admindu-i doar caracteristica de "tendin de refulare a lirismului". Exist mai multe nivele ale prelurii i asimilrii experienei poetice barbiene, de la simpla pastiare, uneori parodic, pn la ascuirea sensibilitii poetice astfel nct s devin apt a construi corespondene simbolice ntre cuvinte sau a modela structuri inedite de limbaj, ce resemantizeaz cuvintele, ncadrndu-le ntr-un univers poetic autonom. Aceste beneficii nu au conferit, ns, nici unui descendent barbian din perioada interbelic mai mult dect statutul de epigon, datorit neputinei de a mbina, armoniza i exprima experiene dintre cele mai diverse, cum au fost cele asumate de Ion Barbu. n perioada postbelic, dup epoca de eclips n care Ion Barbu nu putea fi citit dect clandestin, experiena sa poetic a fost reconsiderat ntr-un mod mai relaxat, mai profund i mai matur de civa poei care vor contribui, la rndul lor, la constituirea noilor direcii poetice. Alturi de Nichita Stnescu, poei precum tefan Aug. Doina, Leonid Dimov, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu sau Ion Negoiescu au confirmat posibilitatea revenirii creatoare la Ion Barbu. Chiar dac nu a reuit sau nu i-a propus neaprat s fie "barbian", poezia inspirat de creatorul Jocului secund a atins, deseori, cote de lirism pur.

Aniversare: Articol necunoscut al lui erban Cioculescu despre Ion Barbu de Simona Cioculescu
Ion Barbu (Dan Barbilian n acte) a fost un personaj cunoscut pentru originalitatea sa, mergnd uneori pn la insolit. Reputaia de excentric i-a avut originea, poate, n unicitatea situaiei sale de om de tiin i de literat, ntr-o societate romneasc n care o asemenea performan nu mai fusese atins. S-a adugat acestei particulariti, singularitatea modului su de via:

simultan cercettor auster, inovator, dedicat operei sale matematice i om de via, admirator al feminitii, perpetund la maturitate voioasele petreceri goliardice, cu dese ciocniri de cupe. Caracterul cnd deschis larg prieteniei i comunicrii, solar i confratern, cnd nchis, cu rzvrtiri, negaii i ceuri nordice fceau din Ion Barbu un competitor imprevizibil, cu izbucniri teribile i retractri tot att de brute, pretinznd prietenilor lui un grad nalt de nelegere, chiar de adaptabilitate. De aceea, cu att mai preioase au fost prieteniile poetului, cele de o via (cu Tudor Vianu i Alexandru Rosetti, de exemplu), sau cele ivite mai trziu n viaa lui, cu erban Cioculescu i Vladimir Streinu s spunem, care erau cu apte ani mai tineri dect el. Ca ilustrare oferim spre lectur i neuitare (pe 19 martie se mplinesc 110 ani de la naterea marelui poet i matematician) cu un text scris n 1977 de erban Cioculescu i rmas, dup tiina noastr, inedit. El sugereaz ambiana intelectual a unei epoci revolute, deceniul al patrulea al secolului trecut, n care polemicile, confruntrile maliioase erau la ordinea zilei. i ce era ru? Simona CIOCULESCU

O glum n versuri inedite Cu ocazia apariiei micromonografiei Ion Barbu de Tudor Vianu, - exemplarul meu pe hrtie Vidalon este datat 19 martie 1935, - a avut loc o polemic, strnit de Vladimir Streinu, care afirma c autorul ei i luase unele subtile interpretri, direct de la surs, adic de la vechiul su prieten, pentru elucidarea pasajelor ermetice. Cum era de ateptat, Ion Barbu a dezminit categoric, iar atunci s-a ncins o stranic polemic, la care au luat parte, n afar de cei trei n cauz, att Alexandru Rosetti, editorul, ct i subsemnatul. Teatrul btliei a fost n acea mprejurare, n cursul verii aceluiai an, pagina a doua, literar, a ziarului Facla, condus de Ion Vinea, iar cel ce "asezona" interviurile i scrisorile, de ambele pri ale baricadei, era N. Carandino, care mi-a i druit, tiindu-m amator de autografe, replicile tioase ale lui Ion Barbu, revelat ca un redutabil pamfletar. Dei la acea vreme nici Streinu, nici scriitorul acestor rnduri, nu mai eram profesori la Gieti, Ion Barbu inventase, ca s ne minimizeze, termenul gietinari, care ne-a fcut i pe noi s rdem, att era de reuit. Nici Al. Rosetti n-a fost cruat de mnia argosului poet i a czut astfel, cu Vladimir i cu mine, n tabra noastr. Tudor Vianu i-a trimis atunci lui Ion Barbu aceste versuri, rmase inedite:

"Scrisoare (confidenial i nepublicabil) lui Ion Barbu".

"Nici ploile ce cad mereu pe-aice Nici frigul care, oriice s-ar zice, Prietene, nu-l resimim n vine, N-au temperat ardorile din mine.

Clare tot mereu pe metereze - n ciuda formei mele cam burgheze Sunt gata de asalt i nu mi-e fric S-nfrunt cu riscuri hidra inamic.

Aud deci c-ai pornit cu nite ini O har despre care secoli nini Vor pomeni n vorb i n scris (O ipotez, dac mi-e permis!).

Cunosc puterea ta neprihnit Dar dac hidra vrea s te nghit, ntocmai ca Roland, pierdut

n zare, F s rsune corn de vntoare.

Dei nu sunt margrav i nici baron Voi ti s le dau bine la... pardon i vom jertfi mistrei i ciute Pentru-a cinsti victoriile avute. Sinaia, 26 iulie 1935" Forma "cam burghez" de care vorbea Vianu era o aluzie exclusiv la supradimensionarea pntecului su. Peste 17 ani, Tudor Vianu ddea la lumin o versiune din Antoniu i Cleopatra, n cadrul colectivului pentru tlmcirea Operelor Shakespeare. Traducerea era cam prea diluat, cu mai multe sute de versuri peste acelea ale originalului. Atunci, cum comentam cu Ion Barbu i cu Vladimir Streinu, la Capa, aceast rentabil performan, remunerat numeric, destinatarul mi-a druit autograful lui Vianu i a scris mrunt, sus, n colul din stnga al foii: "Lui erban Cioculescu, adversarului din '35 i aliatului de astzi, n faa noii hydraulice inamice. Ion Barbu 28. 12. 1952"

Volumul tlmcirii cic ar fi fost umflat la pompa hidraulic! Nu a fi dat la iveal aceste foarte nostime versuri ale lui Tudor Vianu, "confideniale i nepublicabile", cu adnotaia maliioas a lui Ion Barbu, dac Alexandru Rosetti n-ar fi publicat recent scrisorile lui G. Clinescu ctre dnsul, parc "mai confideniale i mai nepublicabile" (dac ar fi posibil comparativul)... 12 noembrie 1977

INTERVIU CU GERDA BARBU http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/interviu%20gerda.pdf

BARBU SI CIUPERCA HALUCINOGENA http://www.revista22.ro/scriitorii-romani-si-narcoticele-4-ion-barbu-ciuperca-halucinogena-4569.html