HOMOC DIANAANDREEA GRUPA 904 A

TEORIA UTILITII I SURPLUSUL CONSUMATORULUI

Notiunea de utilitate in stiintele economico-sociale a fost utilizata pentru prima data de Jeremy Bentham (1748-1831),care, pornind de la A. Smith, a studiat principiile legislatiei sociale, apreciind ca societatea trebuie sa fie organizata pe principiul utilitatii ( principiu mult criticat), pe care l-a definit ca fiind insusirea oricarui bun de a produce satisfactie, folos sau fericire, ori apararea de durere, daune sau nenorocire. Fundamentarea notiunii de utilitate si utilizarea ei generalizata apartin insa fondatorilor celor trei scoli de gandire neoclasica . Acestea definea utilitatea din perspectiva consumatorului, independent de proprietatile bunurilor, spre deosebire de scoala clasica engleza, la care definirea punea accentual pe proprietatile bunurilormarfa In aceasta ultima viziune, utilitatea sau valoarea de intrebuintare era organic legata de proprietatile corpului real al marfii, ea neputand sa existe fara acesta. De aceea a fost numita valoare naturala.Valoarea naturala a oricarui lucru afirma filosoful englez John Locke- consta in proprietatea sa de a satisface trebuintele sau de a usura viata oamenilor. In general , diferiti autori considera ca, pentru a exprima legatura (unitatea) dintre sensul general- moral si sensul economic al utilitatii, pot fi folositim alaturi de notiunea de utilitate urmatorii termeni: Valoarea de intrebuintare, ca totalitate a proprietatilor fizice, chimice,estetice etc., care dau utilitate unui bun; Ofelimitatea, notiune propusa de Vilfredo Pareto pentru a desemna insusirea unui bun de a satisface dorinta , legitima sau nu,a unui consummator; Dezirabilitatea , ceea ce merita a fi dorit;Paul A, Samuelson intelege prin utilitate satisfactia obtinuta de om, sau gradul de preferinta a consumatorului pentru o anumita marfa sau un serviciu oarecare.

In teoria cererii- subliniaza P. Samuelson- noi vorbimca oamenii maximizeaza utilitatea. Aceasta inseamna ca omul allege un asemena set de bunuri de consum pe care il prefer cel mai mult. Satisfactia pe care consumatorul o are din consumarea unui produs se numeste utilitate economica. Utilitatea totala se refera la satisfactia totala care rezulta din consumarea unei

cantitati din acel bun. Utilitatea marginala se refera la o schimbare a nivelului de satisfactie care rezulta din consumarea unei cantitati suplimentare sau a unei cantitati mai mici din acel produs. De exemplu, utilitatea totala obtinuta in urma consumarii a 14 oua pe saptamana este satisfactia oferita de cele 14 oua. Utilitatea marginala a celui de-al 14-lea ou consumat este satisfactia suplimentara oferita de consumul acestuia.Astfel, utilitatea marginala a celui de-al 14 lea ou este diferenta dintre utilitatile totale rezultate in urma consumului a 13 oua pe saptamana si a consumului a 14 oua pe saptamana. Deci, teoria utilitatii marginale face distinctive intre utilitatea total ape care fiecare consumator o obtine prin consumarea tuturor unitatilor dintr-un produs si utilitatea marginala pe care fiecare consumator o obtine prin consumarea unei unitati aditionale de produs. Utilitatea marginala pe care o obtine fiecare individ din utilizarea (consumarea) unor unitati successive dintr-un anumit bun se micsoreaza, pe masura ce consumul din acel bun creste, cu conditia mentinerii constante a consumului tuturor celorlalte bunuri. Legea utilitatii marginale descrescatoare a fost formulate de catre Gossen in Evolutia legilor consumului uman (aparuta in 1854), in felul urmator: Marimea intensitatii unei placeri descreste progresiv pana la saturarea, daca respective placer este satisfacuta in mod continuu si neintrerupt. Pentru un individ satisfactia cea mai mare o ofera consumarea primei unitati dintr-un anumit produs, iar fiecare noua unitate ii aduce o satisfactie mai mica, deoarece se adreseaza unei nevoi in scadere. Utilitatea marginala depinde de intesitatea nevoii unui individ si de raritatea bunului respectiv. Utilitatea marginala a unui bun este mare, daca acest bun satisface o nevoie cu un grad ridicat de intensitate si daca este un bun rar. De aici de desprinde si o alta concluzie importanta, legata de comportamentul oamenilor: cu cat cantitatea de care dispun dintr-un anumit produs este mai mica, cu atat il pretuiesc mai mult si invers: cu cat oamenii au mai mult dintr-un produs cu atat ei pretuiesc mai putin o unitate suplimentara sau marginala din acest produs. Apa ofera un exemplu excelent. O consumam in multe forme : apa de robinet, bauturi racoritoare, apa minerala, ceai sau cafea. Indiferent cum o consumam apa este necesara pentru existent noastra si fara aceasta, existent este dificila. De aceea, minimum de apa necesar vietii este apreciat la fel de mult ca viata insasi.De aceea, am fi gata sa platim un prt foarte mare pentru a obtine acea cantitate necesara vietii. Astfel, utilitatea totala a apei este extreme de mare. O cantitate mai mare decat acest minim va fi consumata, dar utilitatea marginala a unor cantitati successive de apa consumate intr-o perioada de timp va scadea constant. Mai mult, apa are multe alte intrebuintari decat consumul direct. O utilitate marginala destul de ridicata va fi atasata unui minim de apa pentru baie, dar in realitate mult mai mult decat acest minim va fi atasat pentru spalat sau pentru a dispune de un nivel de apa in cada mai mare decat minimum necesar. Aceasta ultima cantitate utilizata saptamanal pentru spalat pare sa aiba o utilitate marginala destul de mica. Din nou, o anumita cantitate minima este necesara pentru spalatul dintilor, dar multi oameni lasa apa sa curga in timp ce

se spala pe dinti. Apa care se scurge astfel in canalizare desigur ca are o utilitate redusa. Daca consideram toate utilizarile extravagante ale apei consumatorului modern, este clar ca utilitatea marginala a ultimelor 30% din cantitatile consummate este foarte mica, desi utilitatea totala a tuturor unitatilor consumate este foarte ridicata. O problema dificila si mult disputata , din domeniul utilitatii si al teoriei consumului a reprezentat-o stabilirea metodelor prin care sa se poata determina sau masura utilitatea bunurilor. In acest scop s-a propus folosirea unor unitati de masura abstracte , numite utili, folosite in unele lucrari teoretice de analiza. Dar, nimeni nu a reusit vreodata sa defineasca o astfel de unitate in termeni care ar fi putut fi explicate consumatorilor, lasandu-i pe acestia sa masoare in mod concret utilitatea. Economistii moderni considera ca nu are rost ca oamenii sa consume atata energie pentru calculi ipotetice, numite utili si, de aceea, plaseaza pe primul loc evaluare baneasca. Consumatorul isi manifesta dorinta de a consuma un anumit bun prin pretul pe care-l ofera pe acesta. Diferentierea preferintei intre bunuri el si-o exprima prin diferentierea preturilor pe care le ofera pnetru diferite bunuri. Asadar, utilitatea unui bun este recunoscuta de catre consumator prin recunoasterea valorii sale de schimb ( exprimata prin pretul de tranzactie). In legatura cu pretul ( respective cu valoarea, si , in special, cu valoarea de schimb) exista doua mari teorii economice: teoria obiectiva despre valoare si teorii subiective despre valoare. Teoria obiectiva despre valoare ( initiate de economistii clasici, Smith si Ricardo, so completata de Marx) sustine ca valoarea unui bun este data in mod obiectiv de cantitatea de munca abstracta continuta in ea ( prin munca abstracta se intelege orice consum de energie umana, fizica sau intelectuala, indifferent de natura bunului produs,, constituind, prin aceasta, masura comuna a tuturor bunurilor). Pretul trebuie sa exprime in mod fidel valoarea obiectiva, abaterile fiind conjuncturale ( de ex. ca urmare a variatiei raportului cerere/oferta). Teoriile subiective despre valoare se refera, de fapt, nu la valoare in sensul marxist, ci la valoarea de intrebuintare ( in conceptia marxista), adica la utilitatea bunului. Aceasta utilitate are un caracter subiectiv, fiind la aprecierea fiecarui consumator in parte. Teoriile subiective despre valoare se clasifica in doua subcategorii: 1) teoria utilitatii cardinal si 2) teoria utilitatii ordinale. Teoria utilitatii cardinal spune ca fiecare bun are asociat ( sau I se poate asocial) un numar care sa exprime utilitatea sa. In felul acesta, rezulta doua consecinte: pe de o parte, bunurile pot fi ordonate in ordine ierarhica dupa marimea utilitatii lor, iar pe de alta parte oricare doua bunuri pot fi comparate cantitativ intre ele ( se poate spune de cate ori un bun este mai util decat altul). Surplusul consumatorului este diferenta intre valoarea pe care consumatorul o atribuie consumului sau total dintr-un anumit produs si suma intr-adevar platita pentru acel

produs. Prima valoare este masurata prin maximul pe care l-ar putea plati pentru cantiatea consumata ( fara sa renunte complet la el). A doua valoare este masurata prin pretul pietei inmultit cu cantitatea consumata. Este important sa distingem intre valorile totale si cele marginale, deoarece alegerile privind o cantitate putin mai mare si o cantitate putin mai mica nu pot fi prezise din simpla cunoastere a valorilor totale. Paradoxul valorii implica o confuzie intre valorile totale si cele marginale. La inceputurile stiintei economice, economistii incercand sa determine preturile relative ale produselor, s-au lovit de ceea ce se numeste paradoxul valorii: multe produse necesare, cum ar fi apa , au preturi care sunt foarte scazute in comparatie cu pretul produselor de lux, cum ar fi diamantele. Cheia in rezolvarea paradoxului se afla in diferenta dintre utilitatea marginala si cea totala. In fata unui pret de echilibru p, consumatorul cumpara toate unitatile carora le atribuie o valoare egala cu p, dar nu cumpara alte unitati pe care le apreciaza ca fiind mai putin valoroase decat p. Prin urmare, valoarea pe care consumatorul o acorda ultimei unitati consumate din orice produs, utilitatea sau marginala, este egala la echilibru cu pretul produsului. Consideram suma totala cheltuita pentru achizitionarea unui produs- pretul platit pentru acesta inmultit cu cantitatea vanduta si cumparata- pe care o denumim valoare totala de piata sau valoarea de instrainare. Utilitatea totala pe care consumatorii o obtin prin consumul unei anumite cantitati dintr-un produs depaseste valoarea sa totala de piata. Rezolvarea paradoxului valorii este ca un bun care se gaseste din abundenta ,cum ar fi apa, va avea un pret scazut , prin urmare acest bun va fi consumat pana la punctual in care consumatorii vor plasa o valoare mica ultimei unitati consummate, indifferent daca acorda sau nu o valoare mare consumului total al produsului; cu alte cuvinte, utilitatea marginala va fi redusa, indiferent care va fi utlitatea totala. Pe de alta parte, un produs care este mai rar va avea un pret de piata mai ridicat. Prin urmare, consumul se va opri la punctual in care consumatorii acorda o valoare ridicata ultimei unitati consumate, indiferent care este atitudinea lor fata de consumul total al acelui produs; cu alte cuvinte, utilitatea marginala va fi mare, indifferent care este utilitatea totala. Ajungem astfel la o concluzie importanta. Pretul de piata al unui produs depinde de cerere si oferta. Prin urmare, nu intervine nici un paradox atunci cand unui produs caruia consumatorii ii atribuie o utilitate totala ridicata se vinde la un pret mai redus si prin urmare are o valoare totala de piata mai mica (o suma mica cheltuita pentru a-l cumpara).

BIBLIOGRAFIE: CREOIU,GHEORGHE, CORNESCU,VIOREL, BUCUR,ION- Economie Ed a II-a, Editura C. H. Beck, 2008 HUTIRA,ERWIN, DINGA, Hyperion XXI, 1994 EMIL-Teorie economic general, Editura

LIPSEY,RICHARD, CRYSTAL, ALEC- Principiile economiei, Editura Economic , 2002 LIPSEY,RICHARD, Economic,1999 CRYSTAL, ALECEconomia pozitiva, Editura

STANCU, STELIAN- Microeconomie. Comportamentul agentilor economici. Teorie i aplicai, Editura Economic, 2006