CARACTERUL - LATURA RELATIONAL-VALORICA SI DE AUTOREGLAJ A PERSONALITATII I. Acceptiunile notiunii de caracter II. Atitudinile si trasaturile de caracter III.

Functiile caracterului IV. Modele explicativ-interpretative ale caracterului

I. ACCEPTIUNILE NOTIUNII DE CARACTER Caracterul: responsabil de modul in care interactioneaza oamenii unii cu altii in cadrul societatii (latura relationala) mod de a fi al omului, structura psihica complexa prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns; profilul psiho-moral al omului (exprima valoarea morala personala a omului); structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa deoarece pune in contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.

Pana in prezent, s-au conturat cel putin 3 sensuri ale notiunii de caracter: 1. Caracterul in sens de caracteristic se refera la particularitatile din comportamentul individului, la stilul de viata al persoanei; 2. Caracterul in sens etic ca o insusire de personalitate investita cu o valoare morala; 3. Caracterul in sens psihologic ca semn caracteristic, distinctiv al unei personalitati care ii determina modul de manifestare, stilul reactiei fata de evenimentele traite. In sens larg, exhaustiv, caracterul: E schema de organizare a profilului psihomoral al persoanei, considerata prin prisma unor norme si criterii etice, valorice.

Asigura concordanta si compatibilitatea conduitei cu normele si valorile societatii; Cuprinde componente distincte ca natura, structura si functionalitate: conceptia despre lume si viata, convingeri, mentalitati, aspiratii, idealuri,etc.

In sens restrans, caracterul reprezinta un ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi care determina o modalitate relativ stabila, constanta de orientare si raportare a subiectului la cei din jur, la sine insusi, la activitatea desfasurata, la societate. II. APTITUDINILE SI TRASATURILE ELEMENTE STRUCTURALE FUNDAMENTALE ALE CARACTERULUI ATITUDINEA: Componenta fundamentala a caracterului Constructie psihica sintetica ce reuneste elemente intelectuale, afective volitive. Modalitate interna de raportare la diferite laturi ale vietii sociele (la altii, la sine, la activitatea desfasurata) si de manifestare in comportament Concomitent, fapt de constiinta, dar si reactie comportamentala

Nu orice reactie imediata este o atitudine, ci doar reactia stabila, generalizata, proprie subiectului si intemeiata pe convingerile lui puternice. Atitudinea e un fel de dispozitie latenta a individului de a raspunde sau actiona intr-o maniera sau alta la o stimulare a mediului. Nu e o simpla pecete a socialului asupra individului, dar nici o pura priectie a individului inafara sa. Atitudinea e rezultatul interactiunii subiectului cu lumea. Are doua segmente esentiale: o Cel incitativ-orientativ (implicit selectiv evaluativ) o Cel efectiv, executiv, preponderent operational. o Numai unitatea celor doua segmente asigura unitatea caracterului (de ex, unitatea dintre vorba si fapta) Atitudinile caracteriale, fara a se confunda cu valorile, au un continut valoric si o functie evaluativa, iar prin aceasta regleaza comportamentele specifice fiecarui individ.

TRASATURILE CARACTERIALE: Atitudinile se exprima cel mai adesea in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale. De ex, atitudinea fata de sine exprima trasaturi ca modestia, demnitatea, amorul propriu, etc. Trasaturile sunt acele insusiri care satisfac urmatoarele cerinte: o Sunt esentiale, definitorii pentru om o Sunt stabilizate, durabile, determinand un mod constant de relationare a individului si permitand anticiparea reactiilor lui viitoare. o Sunt coerente cu toate celelalte (caracterul permite structurarea bine definita a trasaturilor, in mod armonios) o Sunt asociate cu o valoare morala (in caracter se oglindeste esenta sociala a omului si se obiectiveaza valoarea lui morala). III. FUNCTIILE CARACTERULUI: 1. Functia relationala - pune persoana in contact cu realitatea, facilitand totodata stabilirea relatiilor sociale; 2. Functia orientativ-adaptativa permite orientarea si conducerea de sine a subiectului potrivit scopului sau; da posibilitatea individului de a manifesta atitudini adecvate, nu imitatii ale altor atitudini;

3. 4.

Functie de mediere si filtrare ofera persoanei posibilitatea de a filtra prin propria simtire si gandire tot ceeea ce intreprinde; functie reglatoare creeaza conditiile pentru ca omul sa-si regleze propria conduita.

IV. MODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE CARACTERULUI 1. MODELUL BALANTEI CARACTERIALE Presupune sistematizarea trasaturilor caracteriale 2 cate 2, in perechi de poli opusi (bun-rau, cinstit-necinstit, lenes-harnic, etc). Aceste trasaturi opuse se regasesc la una si aceeasi persoana in proportii si amestecuri diferite (nu exista un om absolut bun sau rau). La nastere, trasaturile caracteriale se afla in pozitia 0 (zero)., evolutia lor fiind teoretic egal probabila. In realitate, omul va evolua spre un pol sau altul dupa cum reactiile sale vor fi respinse sau intarite social. Caracterul e vazut astfel ca o balanta cu 2 talere (la nastere, in echilibru). Balanta se va modifica spre unul sau altul dintre poli in functie de: Natura, tipul, numarul si valoarea situatiilor de viata parcurse de copil Intarirea sau sanctionarea lor exterior-educativa (gratificarea sau condamnarea lor, asimilarea sau respingerea lor prin invatare) De ex, daca un copil care daruieste altuia o jucarie e aprobat sau laudat de cei din jur, el are toate sansele sa evolueze spre generozitate; daca pentru acelasi gest va fi admonestat, el va evolua spre avaritie. Cand numarul intaririlor e egal (una pozitiva, alta negativa), copilul se va afla intr-o dispozitie tensional-conflictuala, echivalenta starii de disonanta cognitiva, comportamentul sau fiind fie de expectativa, fie de cautare activa pt a depasi sau cel putin pentru a reduce disonanta pe care o traieste. In aceasta situatie, balanta e in echilibru si tinde sa se dezechilibreze. Daca numarul inataririlor pozitive e mai mare decat al celor negative, copilul evolueaza spre polul pozitiv (trasaturi caracteriale bune).Trasatura invinsa nu dispare insa, ci se pastreaza sub forma unor reziduuri, putand fi reactualizata in diferite alte situatii. Trasatura caracteriala e prima, cea care dispune de stabilitate, nu cea de-a doua, care are o manifestare intamplatoare in comportament. 2. MODELUL CERCURILOR CONCENTRICE CARACTERIALE G.W.Allport considera ca trasaturile de personalitate sunt impartite in: Trasaturi comune care ii aseamana pe oameni si in virtutea carora acestia pot fi comparati unii cu altii; Trasaturi individuale numite si dispozitii personale ele ii diferentiaza pe oameni unii de altii Dispozitiile personale (trasaturile individuale) sunt de 3 tipuri: 1. cardinale dominante, cu semnificatie majora pt viata omului, cu influente directe asupra fiecarei actiuni; 2. centrale numeroase, generalizate, constante, controland un mare numar de situatii obisnuite, comune. 3. secundare periferice, mai putin active, exprimand aspectele neesentiale de manifestare a omului si avand o existenta minora si latenta) Clasificarea lui Allport sugereaza dispunerea dispozitiilor personale in 3 cercuri concentrice: in mijloc trasaturile cardinale, apoi, in jurul acestora cele centrale, apoi, la margine, cele secundare. Trasaturile caracteriale autentice sunt cele cardinale si centrale, si nu cele secundare (acestea sunt reziduuri caracteriale, se manifesta rar in comportament). Trasaturile aflate in cele 3 cercuri concentrice nu sunt fixe, avand loc predestinat, ci au un caracter mobil, flexibil, putand trece, in functie de cerinte, imprejurari, dintr-un cerc intr-altul (ex: daca frica e la un copil o trasatura centrala, prin educatie ea ar putea sa-si piarda din semnificatie, devenind secundara). Trecerea trasaturilor dintr-un cerc in altul nu reprezinta o dovada a instabilitatii caracterului, ci un argument in favoarea plasticitatii si flexibilitatii lui, a marii lui capacitati adaptative. 3. MODELUL PIRAMIDEI CARACTERIALE Esential pentru caracter e nu atat numarul atitudinilor si trasaturilor, ci modul lor de organizare, relationare si structurare. Atitudinile se leaga, se inlantuie si sunt conditionate unele de altele, formand un adevarat sistem ierarhic. Ierarhizarea tasaturilor caracteriale ia forma unei piramide, care cuprinde la varf trasaturile esentiale, dominante, cu cel mai mare grad de relevanta, iar spre baza, trasaturi din ce-n ce mai particulare. In piramida caracterului, fiecare trasatura e un nod care se afla in relatie cu toate celelalte. La nivelul piramidei caracterului, relatiile dintre trasaturi sunt extrem de variabile (o trasatura care la un individ e subordonata, la altul e subordonata).