Introducere Punctul de pornire in dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea intre cele doua mari puteri ale secolului al XX-lea:

Statele Unite ale Americii ?i Uniunea Sovietica. In 1957, URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lanseaza in spa?iul cosmic primul satelit artificial al Pamantului denumit Sputnik. Acest fapt a declan?at o ingrijorare deosebita in Statele Unite ale Americii, astfel prefedintele Eisenhower infiin?eaza o agen?ie speciala subordonata Pentagonului: Advanced Research Projects Agency (www.darpa.mil). Aceasta agen?ie a Ministerului de Aparare (Department of Defense, prescurtat DOD) este condusa de oameni de ?tiin?a, are o birocra?ie redusa, ?i are ca misiune: Men?inerea superiorita?ii tehnologice a armatei Statelor Unite ?i prevenirea surprizei tehnologice in domeniul securita?ii na?ionale prin sponsorizarea celor mai noi ?i revolu?ionare descoperiri ?tiin?ifice ?i prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legaturi intre cercetarea ?tiin?ifica ?i implementarea tehnologica militara a acesteia. In 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al carui nume va fi asociat cu inteligen?a artificiala, gase?te solu?ia de a conecta mai multe terminale la un singur calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru in care mai multe aplica?ii (programe de calculator) solicita acces concuren?ial la o resursa (fizica sau logica), prin care fiecarei aplica?ii i se aloca un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Aparand apoi primele calculatoare in marile universita?i se pune problema interconectarii acestora. Cercetatorul Lawrence Roberts sus?ine o solu?ie de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) in modelul numit "client-server".

Figura 1. Istoria Internetului Astfel, pentru a transmite informa?ia, aceasta este marun?ita in por?iuni mici, denumite pachete. Ca ?i la po?ta clasica, fiecare pachet con?ine informa?ii referitore la destinatar, astfel incat el sa poata fi corect dirijat pe re?ea. La destina?ie intreaga informa?ie este reasamblata. De?i aceasta metoda intampina rezisten?a din partea speciali?tilor, in 1969 incepe sa func?ioneze re?eaua "ARPANET" intre 4 noduri: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah ?i Stanford Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate intr-un protocol care reglementa

transmisia de date. In forma sa finala, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol), creat de Vint Cerf ?i Robert Kahn in 1970 ?i care este ?i acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau ?i Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. sa se "in?eleaga" unele cu altele. In acest fel, Internetul urma sa devina cu adevarat independent de platforma harware utilizata. Prima conexiune ARPANET a fost realizata in 29 octombrie 1969, ora 22:30 intre University of California din Los Angeles ?i Institutul de Cercetare Stanford ?i a decurs astfel: cei de la un capat al re?elei au tastat un L ?i apoi, prin telefon, au cerut confirmarea func?ionarii transferului de date de la cei de la celalalt capat al conexiunii. Dialogul a fost urmatorul: Apoi au tastat un G ?i conexiunea a picat. Totu?i incepuse o noua revolu?ie in domeniul comunica?iilor. Ca program al Ministerului Apararii al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor de repede, la el conectandu-se din ce in ce mai multe calculatoare. In 1979 ARPA decide sa separe re?eaua in doua, una pentru lumea comerciala ?i universitara, ?i una militara. Cele doua re?ele puteau comunica in continuare, construindu-se practic o inter-re?ea (internet) denumita ini?ial DARPA Internet ?i consacrata ulterior sub denumirea Internet. Numero?i cercetatori din domeniul academic ?i militar si-au concentrat eforturile in scopul dezvoltarii unor programe de comunicare in re?ea. Astfel in 1980 o serie de programe de comunicare (bazate pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate ?i astazi, erau deja finalizate. In 1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, ?i ca urmare, tot mai multe calculatoare din intreaga lume au fost conectate la ARPANET. Cre?terea numarului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponen?iala, astfel incat in 1990 Internetul cuprindea 3.000 de re?ele ?i 300.000 de calculatoare. In 1992 era deja conectat calculatorul cu numarul 1.000.000. Apoi marimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an. Dezvoltarea rapida a Internetului s-a datoratfaptului ca accesul la documenta?ia protocoalelor obligatorii a fost ?i este liber ?i gratuit. In 1969 S. Crocker a ini?iat o serie de note de cercetare denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic ?i devenite cu timpul accesibile gratuit on-line (in Internet). Marea schimbare a inceput in 1989, cand Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizica Nucleara din Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltarii primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).

O alta schimbare radicala s-a produs cand, in 1993, National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din SUA a pus la dispozi browserul "Mosaic", care era bazat pe o interfa?a grafica (Windows). Enorma cre?tere a webului a inceput aproape dintr-o data: in iunie 1993 erau inregistrate 130 servere web, iar in 1994 erau deja peste 11.500 de servere. Numarul de situri web din Internet Anul 2008 2007 2006 2005 milioane 186,7 155,5 106,8 75,2 Numarul de utilizatori de Internet

Anul 2010 2009 2000 milioane 2.080 1.086 250

1. Internet Substantivu propriu Internet (scris cu majuscula) desemneaza o re?ea mondiala unitara de calculatoare ?i alte aparate cu adrese computerizate, interconectate conform protocoalelor (regulilor) de comunicare Transmission Control Protocol ?i Internet Protocol, numite impreuna stiva TCP/IP.Precursorul Internetului dateaza din 1965, cand Agen?ia pentru Proiecte de Cercetare Inaintate de Aparare a Ministerului Apararii, Department of Defense sau DoD din SUA (Defence Advanced Research Projects Agency, en:DARPA) a creat prima re?ea de computere interconectate sub numele ARPAnet.

Figura 1.1. Harta internetului. Super-re?eaua Internet din zilele noastre, care de mult a impanzit intreg globul pamantesc, a rezultat din extinderea permanenta a acestei re?ele ini?iale Arpanet. Azi pe glob exista un singur Internet, care insa este uria?; el ofera utilizatorilor sai o multitudine de informa?ii ?i servicii precum e-mail, www, FTP, Gazduire web (web hosting) ?i multe altele, unele dintre ele fiind numai contra cost.

Termenul Internet nu trebuie confundat cu serviciul internetic World Wide Web (www). Acesta este doar unul din multele servicii oferite pe Internet. 1.1.Utilizarea Internetului Potrivit unui comunicat de presa al funda?iei ECDL in 2008 aproximativ 83 % din popula?ia globala nu folosea Internetul . Potrivit unui studiu intocmit de firma de cercetare on-line InternetWorldStats, in noiembrie 2007 rata de penetrare a Internetului in Romania a atins nivelul de 31,4 % din totalul popula?iei, estimata la 22,27 milioane de locuitori, iar numarul de conexiuni broadband era de 1.769.300 . Intre 2007 - 2011 numarul conexiunilor la Internet in gospodariile romane?ti a crescut de la 22 % la 47 %; cifrele corespunzatoare la nivelul Uniunii Europene au fost 54 % ?i 73 %. Folosirea internetului global a cunoscut o cre?tere spectaculoasa. Din 2000 pana in 2009, numarul de utilizatori de Internet la nivel global a crescut de 394-1858 milioane. [48] Pana in 2010, 22 la suta din popula?ia lumii a avut acces la computere cu un miliard Google Cautari in fiecare zi, 300 de milioane de utilizatori de Internet citesc bloguri, ?i 2 miliarde de videoclipuri vizualizate zilnic pe YouTube. Limba predominante de comunicare pe Internet a fost engleza. Acest lucru poate fi un rezultat al originii de internet, precum ?i rolul limbii in calitate de lingua franca . Sistemele de calculatoare s-au limitat la personajele din Codul American Standard pentru informa?ii Interchange (ASCII), un subset al alfabetului latin . Dupa limba engleza (27%), cele mai solicitate de limbi de pe World Wide Web sunt chinezi (23%), Spania (8%), Japoneza (5%), portugheza ?i germana (4% fiecare), araba, franceza ?i rusa ( 3% fiecare), ?i coreeana (2%). Prin regiune, 42% din lume utilizatorilor de internet se bazeaza in Asia, 24% in Europa, 14% in America de Nord, 10% in America Latina ?i Caraibe luate impreuna, 6% in Africa, 3% in Orientul Mijlociu ?i 1% in Australia / Oceania. tehnologii de Internet au dezvoltat suficient in ultimii ani, in special in utilizarea Unicode , ca instala?iile bune sunt disponibile pentru dezvoltare ?i comunicare in limbile lumii utilizate pe scara larga. Cu toate acestea, unele scapari, cum ar fi mojibake (afi?are incorecta a caracterelor unor limbi ") raman in continuare.

Intr-un studiu american, in 2005, procentul de barbati care au folosit internetul a fost foarte u?or inainte de procentul de femei, de?i aceasta diferen?a inversat la cei sub 30 de ani. Barbatii conectat la mai des, a petrecut mai mult timp on-line, si au fost mult mai probabil sa fie utilizatorilor de banda larga, in timp ce femeile tind sa utilizeze mai mult de oportunita?ile de a comunica (cum ar fi e-mail). Barbatii au mai multe sanse de a utiliza Internetul pentru a plati facturile, sa participe la licita?ii, precum ?i pentru recreere, cum ar fi descarcarea de muzica ?i clipuri video. Barba?ii ?i femeile au fost la fel de probabil sa utilizeze Internetul pentru cumparaturi ?i servicii bancare.

Figura 1.2. Utilizare internetului. Mai multe studii recente indica faptul ca, in 2008, femeile au depa?it numeric in mod semnificativ oamenii de pe majoritatea site-urilor de retele sociale, precum Facebook ?i MySpace, de?i raporturile variat cu varsta. In plus, femeile urmarit mai mult con?inut de streaming, in timp ce barba?ii descarcat mai mult. In ceea ce prive?te blogurile, oamenii au fost mai probabil in blog, in primul rand, printre cei care au blog, barbatii au mai multe sanse de a avea un blog profesional, intrucat femeile au mai multe sanse de a avea un blog personal. 1.2.Caracteristicile Tehnice In ziua de astazi Internetul este sus?inut ?i intre?inut de o mul?ime de firme comerciale. El se bazeaza pe specifica?ii tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe a?a-numitele protocoale de comunica?ie, care descriu toate regulile ?i protocoalele de transmitere a datelor in aceasta re?ea. Vezi ?i articolul despre Modelul de Referin?a OSI. Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigura interoperabilitatea intre orice doua calculatoare sau aparate inteligente care le implementeaza, sunt Internet Protocol (IP),Transmission Control Protocol (TCP) ?i User Datagram Protocol (UDP). Aceste trei protocoale reprezinta insa doar o parte din nivelul de baza al sistemului de protocoale Internet, care mai include ?i protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS,PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP ?i SIP.

Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie ?i cele de Internet (Internet Service Providers, prescurtat ISP) au aparut o serie de probleme in sensul ca sarcinile acestora nu erau clar delimitate. Re?eaua regionala a ISP-ului este formata prin interconectarea ruterelor din diverse ora?e pe care le deserve?te compania. Daca pachetul este destinat unui calculatorgazda deservit direct de catre re?eaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel el este predat mai departe operatorului (firmei) care furnizeaza companiei ISP servicii de comunicare prinbackbone-ul re?elei. (In engleza backbone inseamna in general ?ira spinarii, iar in informatica inseamna re?eaua de baza pentru interconectarea re?elelor). In partea superioara a acestei ierarhii se gasesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului re?elei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Ace?tia raspund de backbone-uri mari cu mii de rutere conectate prin fibra optica, cu banda larga de transfer. Corpora?iile ?i firmele de hosting utilizeaza a?a-numitele ferme de servere rapide (= multe servere, situate eventual in aceea?i sala sau cladire), conectate direct la backbone. Operatorii incurajaza pe clien?ii lor sa foloseasca aceasta conectare directa prin inchirierea de spa?iu in rack-uri = dulapuri speciale standardizate pentru echipamentul clientului, care se afla in aceea?i camera cu ruterul, conducand la conexiuni scurte ?i rapide intre fermele de servere ?i backbone-ul re?elei. Daca un pachet trimis in backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de aceea?i coloana, el este transmis celui mai apropiat ruter. Pentru a permite pachetelor sa treaca dintr-un backbone in altul, acestea sunt conectate in NAP-uri (Network Access Point). In principiu un NAP este o sala plina cu rutere, cel pu?in unul pentru fiecarebackbone conectat. O re?ea locala conecteaza toate aceste rutere astfel incat pachetele sa poata fi retransmise rapid din orice coloana in orice alta. In afara de conectarea in NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe intre ruterele lor, tehnica numita conectare privata (private peering). Unul dintre paradoxurile Internetului este acela ca ISP-urile, care se afla in competi?ie intre ele pentru ca?tigarea de clien?i, coopereaza in realizarea de conectari private ?i intre?inerea Internetului. Termeni inrudi?i cu Internet ?i internet: intranet: o re?ea particulara cu principii de func?ionare similare cu cele ale Internetului, dar cu acces restrans - de exemplu intranetul sau intraneturile unei

companii particulare, la care primesc acces numai angaja?ii companiei. Intraneturile sunt de obicei separate de Internet. extranet: un intranet particular al unei companii, la care insa au acces (macar par?ial) ?i anumite persoane sau grupe externe autorizate din alte companii, ca de exemplu de la firme furnizoare sau firme cliente. Accesul la extraneturi are loc de obicei prin intermediul Internetului. 1.3.Accesul la Internet Exista un ?ir intreg de metode de cuplare fizica a unui calculator sau aparat inteligent (smart) la Internet. Acces prin linie de telefon fixa Accesul unui utilizator la Internet prin intermediul re?elei de telefon analogice fixe tradi?ioale: utilizatorul unui calculator cheama programul de comunica?ie necesar, care mai intai se conecteaza la modem. Modemul este o componenta a calculatorului care converte?te semnalele digitale (de transmis) in semnale analogice, care pot circula in re?eaua telefonica. Apoi modemul formeaza numarul de telefon al unui furnizor de servicii Internet - ISP. Semnalele modulate (de fapt datele) sunt transferate la punctul de livrare (Point Of Presence,POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic ?i transferate in re?eaua regionala de Internet a ISP-ului. Din acest punct sistemul este in intregime digital ?i se bazeaza pe comutarea de pachete (packet switching); in acest sistem de transmisie informa?ia care trebuie transmisa este "marun?ita" in multe pachete mici, care sunt apoi transmise la destina?ie in mod independent unele de altele ?i chiar pe cai diferite; sigur ca la destina?ie pachetele trebuiesc reasamblate in ordinea corecta. Pe langa utilizarea re?elei fixe publice accea?i tehnica se poate folosi ?i pe linii fixe dedicate (inchiriate). Acest tip de acces a ramas in urma ca viteza ?i siguran?a in func?ionare ?i nu se mai utilizeaza aproape deloc. Acces la un ruter (sau modem ADSL) conectat la re?eaua fixa de telefonie sau de ADSL Legatura de la placa de re?ea (NIC) din computerul local la ruter se poate face: printr-un fir, sau ?i

 fara fir (wireless); atunci NIC leaga prin radio la un a?a-numit Active Point sau Hotspot integrat in ruter, legatura bazata pe tehnica Wi-Fi sau altele (WLAN). Acces printr-un controler de comunica?ii dedicat Acces prin re?ele de telefonie celulara, mobila (GSM) Legatura prin radio, de la un telefon celular de tip smartphone, de la un calculator portabil sau, mai general, de la un dispozitiv Internet mobil la antena celulara terestra, utilizand tehnicile GSM sau UMTS. Acces prin re?eaua de cablu de TV Altele Pe anumite domenii speciale se fac inca experimentari: prin re?eaua de curent electric; prin re?eaua de transporturi a cailor ferate ?.a

Divertisment in Internet

In Internet se afla un numar imens de informa?ii de cele mai diverse naturi, precum ar fi filme, videoclipuri, car?i, a?a-numite audiobooks, muzica ?i multe altele. De exemplu, o adresa web (adresa Internet) foarte cunoscuta este www.youtube.com, aici putandu-se gasi practic orice tip de videoclipuri. Aceasta adresa este in acela?i timp ?i un sit web de exprimare libera.

Marketing ?i afaceri prin Internet

Odata cu dezvoltarea industriei Internetului au aparut ?i activita?i conexe care ofera o informare alternativa pe toate domeniile vie?ii sau chiar posibilitatea de a avea acces instantaneu, online, la informa?ie: e-learning, audio-learning cu ajutorul audiobooks ?.a. Mai mult decat atat, ca aplica?ie a Internetului a aparut intreaga bran?a numita e-commerce -comer?ul electronic, prin care furnizorii de marfuri ?i servicii dispun suplimentar de o pia?a de desfacere enorma: Internetul. Practic Internetul a oferit acces la o pia?a globala multor intreprinderi mici ?i mijlocii, care fara aportul acestuia nu ar fi avut niciodata posibilitatea de a se adresa unor clien?i la scara mondiala. Astfel Internetul a devenit ?i un important mediu de afaceri.

Conform statisticilor efectuate de firma Online Education, fiecare job devenit depa?it prin efectele Internetului este inlocuit cu alte 2,6 noi locuri de munca.

Aspecte sociale

Gradul de raspandire a Internetului pe glob este uria?: la 30 iunie 2009 aveau acces la Internet circa 1,67 miliarde de locuitori ai globului pamantesc.

Pericolele Internetului

Accesul simplu ?i ieftin la Internet are ?i o consecin?a negativa, anume nimeni nu poate garanta corectitudinea utilizatorilor. Astfel exista deja o gama larga de programe daunatoare, create de rau-voitori, care incep cu spionarea (invizibila) a activita?ii unui utilizator ?i se termina cu furtul din contul bancar al persoanelor care nu se pricep cum sa se apere.O persoana aflata printe cei mai periculo?i violatori de date este cunoscut ca fiind Anonymous.

Cenzura in Internet

Anumite state de pe glob interzic, cenzureaza sau restric?ioneaza popula?iei lor accesul la Internet in diverse domenii: politica, religie, pornografie ?.a., de exemplu Coreea de Nord, China ?.a.

Gazduire web

In Internet exista o mul?ime de furnizori de servicii de gazduire web (web hosting) ce pot gazdui situri web ?i proiecte online. Cele mai mari firme la nivel interna?ional au fost in 2008: GoDaddy, Internet AG, ThePlanet ?i net@ccess. ?i in Romania exista numeroase firme care ofera servicii de gazduire web. De asemenea exista ?i o comunitate activa, Gazduire.info, formata preponderent din reprezentan?i ai acestor firme, comunitate ce are ca scop promovarea acestor servicii pe plan local.

Votare prin Internet

Unele state ale lumii aplica in practica votarea prin Internet. In cateva ?ari - Austria, Australia, Canada, Estonia, Fran?a, Germania, Japonia ?i Elve?ia - exista prevederi legislative pentru votul electronic, fara prezen?a personala, de la distan?a. In 2011, votul prin internet la nivel municipal se testa in Norvegia. De?i mai multe ?ari din Uniunea Europeana au testat diferite proiecte de vot electronic, Estonia este in prezent singurul membru UE care folose?te aceasta procedura pe scara larga. La alegerile parlamentare estoniene din 2011, 24% din alegatori au votat prin internet. 2. WEB 2.0 Web 2.0 este un termen care desemneaza o mul?ime intreaga de aspecte interactive ?i colaborative ale Internetului, ?i aici in special ale World Wide Web, de natura foarte recenta - aparute prin anii 2004 - 2005. Deci la Web 2.0 nu este vorba de versiunea doua a unui software sau a unei tehnici web. Inventatorul ?i promotorul termenului Web 2.0 este Tim O'Reilly. Pentru diferen?iere, tradi?iile web care existau pana la apari?ia Web 2.0 sunt numite, tot simbolic, Web 1.0. Web 2.0 desemneaza (destul de vag) noi cai de a implementa ?i exploata posibilita?ile organizatorice ale webului. Conform acestora, con?inutul ?i informa?ia din web nu mai e oferita vizitatorilor numai de catre mass media, guverne ?i companii particulare, ci ?i de persoane particulare, legate intre ele prin re?ele informale bazate pe Internet, ?i care contribuie ?i participa activ la punerea la dispozi?ie ?i raspandirea informa?iilor pe intregul glob. Exemple tipice pentru acest nou aspect sunt a?a-numitele wiki-uri, weblogs sau mai simplificatblogurile, precum ?i portalurile ?i bursele de schimb de imagini, muzica, filme/video ?i software din Internet, a?a cum ar fi Flickr, YouTube ?i siturile pentru File sharing. De asemenea ?i a?a numitele re?ele sociale, cum ar fi Facebook sau Twitter. Mediile din intreaga lume au reac?ionat intens la aceste puncte de vedere noi, banuindu-se chiar ca ele vor avea efecte sociale ?i economice directe. Exista insa ?i voci critice care, con?tiente ca indaratul lui Web 2.0 nu sta nicio tehnologie noua, se plang de faptul ca termenul nu e definit exact ?i poate fi deci exploatat dupa pofte de catre unele companii - de exemplu cu scopuri publicitare sau economice sau chiar pentru trafic de influen?a.

Un exemplu pozitiv sunt activita?ile de marketing ale unor companii care incearca sa-?i convinga clien?ii sa participe activ chiar ei la proiectarea ?i realizarea paginilor web oferite de firma respectiva. Deci, in loc de metoda push (paginile web ale firmei trebuie sa-i impinga pe clien?i sa cumpere), se incearca principiul pull (clien?ii poten?iali sunt atra?i sa participe la crearea paginilor web ale firmei, dar binein?eles tot cu scopul de a-i determina sa cumpere). Tehnicile folosite de Web 2.0 sunt o combina?ie de tehnici care dateaza inca de la sfar?itul anilor 1990, dar care abia in zilele noastre (2007) cunosc o raspandire deosebit de mare: Application Program Interfaces (APIs) pentru servicii web

Asynchronous Javascript and XML (Ajax), ca urma? al tehnicilor de gen XmlHttpRequest Content syndication - servicii de abonamente, de exemplu RSS abonamente la "Ultimele nouta?i" Integrarea softwareului de natura sociala, ca de exemplu bloguri ?i wiki-uri

Urmatoarele tehnici nu au inca echivalent in romana; traducerea data este doar aproximativa sau mot-a-mot, pentru o prima orientare: Up To You - depinde de tine Trusting Your Users - increderea in utilizatori, inregistra?i sau anonimi

Hackability - utilizarea abilita?ii unui software de a fi extins sau alterat astfel incat sa faca lucruri pentru care nu a fost proiectat ini?ial Agile Development - Dezvoltarea agila de programe - vezi detalii (in engleza) Right To Remix - dreptul de a remixa Rich User Experience - experien?a de utilizator bogata Collective Intelligence - inteligen?a colectiva Folksonomy - taxonomie la a carei dezvoltare contribuie ?i utilizatorii ei

The Long Tail - coada lunga - vanzarea unui numar mare de obiecte diferite, in cantita?i relativ mici vezi detalii(in engleza)

 Perpetual Beta - stadiu beta perpetuu (implica o permanenta imbunata?ire); in domeniul IT "beta" semnifica de obicei o versiune aproape gata a aplica?iei, care este oferita gratuit unui numar mic de clien?i de incredere, cu scop de testare intensa in condi?ii reale, inainte de punerea pe pia?a a versiunii definitive (release) ?i altele. 2.1.Web 2.0 - o noua calitate Ini?ial WWW-ul a constat din pagini statice, care erau actualizate doar ocazional de catre de?inatorii lor. Ulterior au fost realizate ?i sisteme de gestiunea automata a informa?iilor dintr-un sit web, numite Content Management Systems (CMS). Acestea puteau construi pe loc - in mod dinamic, la cerere - versiunea cea mai noua posibil a paginii web, ?i anume prin consultarea unei banci de date (sigur ca ?i aceasta trebuia actualizata permanent, dar asta se face pe cai tradi?ionale, nelegate direct de WWW). Dar ?i aceasta tehnica imparte oamenii in creatori de pagini web ?i consumatori mai mult sau mai pu?in pasivi ai acestor pagini/informa?ii/documente. Cam din anul 2005 incoace insa, unii speciali?ti afirma ca Internetul ofera din ce in ce mai des o noua calitate, idee care a fost sus?inuta ?i de mediile de mase, ?i anume prin folosirea deasa a noilor termeni, specifici pentru Web 2.0:

Figura 2. Performantele introduce de WEB 2.0 o Stocarea datelor utilizatorilor, care avea loc in primul rand pe calculatorul local, urmand sa fie publicate in web abia ulterior, se face acum in primul rand direct in web (de exemplu pentru fotografiile private ?.a.) - vezi ?i articolul Cloud computing. Programele locale acceseaza din ce in ce mai des aplica?iile web, deoarece se pleaca de la ipoteza unei legaturi permanente cu webul. Unele motoare de cautare web sunt in stare sa acceseze ?i datele locale ale utilizatorului. o Diferen?ele intre aplica?iile locale ?i cele Web se atenueaza. Multe programe se actualizeaza singure, luand legatura cu situl autorului lor in mod automat, uneori chiar pe ascuns. Rolul browserului devine din ce in ce mai important, deoarece cu ajutorul lui pot fi implementate azi aplica?ii web extrem de complexe (vezi Dynamic HTML). Practic vorbind, browserul devine cel mai important program al utilizatorului. o Rolurile de creator ?i consumator de pagini web incep sa se incalece, deoarece consumatorii de pana acum incep sa contribuie activ la crearea de noi

con?inuturi, cum se intampla de exemplu cu a?a-numitele bloguri. Mul?i utilizatori i?i muta ?i transforma sfera lor privata de la echipamentul local (PC-ul propriu) la web, in acest fel facand-o semipublica sau chiar publica. o Mashup este tendin?a de a accesa simultan ?i a cupla unele cu altele mai multe servicii web, de la ofertan?i diver?i, rezultatul insa aparand ca fiind dintr-o bucata, fara intreruperi sau alte dezavantaje. o Noile aplica?ii bazate pe web duc la efectul ca utilizatorii, chiar ?i atunci cand nu sunt foarte versa?i tehnic, participa direct la raspandirea prin web a informa?iilor ?i opiniilor. Toate aceste fa?ete recente ale webului sunt ocazional desemnate drept software social. 2.2.Retele Sociale Intr-o re?ea sociala membrii inscri?i participa chiar ei la con?inutul re?elei (prin adaugare de fotografii, videouri, ?tiri ?i altele), dar sunt expu?i unor pericole specifice din Internet, cum ar fi pierderea confiden?ialita?ii datelor private ?i altele. Cateva exemple de re?ele sociale: o o o o o o o o facebook - circa 250 mil. membri (iulie 2009) Flickr - pentru fotografii Hi5 - pe locul 2 dintre cele mai vizitate re?ele sociale din Romania myspace - circa 220 mil. utilizatori pe tot globul (martie 2009) Twitter - circa 20 - 25 mil. membri (iulie 2009) YouTube - pentru filme ?i video LinkedIn - pentru managementul carierei Laut.de - din Germania

3. Stiva de protocoale TCP/IP Stiva de protocoale TCP/IP e reprezentata pe 4 nivele (1 interfata de retea 2 internetu 3 transport 4 aplicati) si este eficienta asupra comunicarii ierarhice bazata pe stiva OSI (Open Systems Interconnection) (7 nivele).

Modelul TCP/IP (Protocol de control al transmisiei/Protocol Internet, in engleza Transmission Control Protocol/Internet Protocol) a fost creat de US DoD (US Department of Defence - Ministerul Apararii Na?ionale al Statelor Unite) din necesitatea unei re?ele care ar putea supravie?ui in orice condi?ii. DoD dorea ca, atata timp cat func?ionau ma?ina sursa ?i ma?ina destina?ie, conexiunile sa ramana intacte, chiar daca o parte din ma?ini sau din liniile de transmisie erau brusc scoase din func?iune. Era nevoie de o arhitectura flexibila, deoarece se aveau in vedere aplica?ii cu cerin?e divergente, mergand de la transferul de fi?iere pana la transmiterea vorbirii in timp real. Scopul ini?ial al nivelului re?ea ("Internet Protocol") era sa asigure rutarea pachetelor in interiorul unei singure re?ele. Odata cu apari?ia interconexiunii intre re?ele, acestui nivel i-au fost adaugate func?ionalita?i de comunicare intre o re?ea sursa ?i o re?ea destina?ie. In stiva TCP/IP, protocolul IP asigura rutarea pachetelor de la o adresa sursa la o adresa destina?ie, folosind ?i unele protocoale adi?ionale, precum ICMP sau IGMP. Determinarea drumului optim intre cele doua re?ele se face la acest nivel. Comunicarea la nivelul IP este nesigura, sarcina de corec?ie a erorilor fiind plasata la nivelurile superioare (de exemplu prin protocolul TCP). In IPv4 (nu ?i IPv6), integritatea pachetelor este asigurata de sume de control. 3.1.Protocolu rezolutiei de adrese ARP Protocoalele de rezolutie a adresei ARP (Address Resolution Protocol) si de rezolutie inversa a adresei RARP (Reverse Address Resolution Protocol) sunt utilizate pentru a stabili in mod automat corespondenta intre adresele de nivel arhitectural 3 (adrese IP) si cele de nivel 2 (adrese MAC), si invers. Formatul antetului unui pachet ARP contine cimpuri precum: Header Length; Protocol Type; Sender Low Level Address; Sender IP Address; Target Low Level Address; Target IP Address.

Pentru ca doua dispozitive de retea sa poata comunica este necesara cunoasterea atat a adresei MAC, cat si a celei logice. In cazul in care numai una dintre adrese este disponibila se apeleaza la un protocol dedicat care pe baza acesteia va determina cealalta adresa. Stiva de protocoale TCP/IP conti doua protocoale de nivel retea pentru a servi acest scop: ARP si RARP. ARP este protocolul ce va oferii adresa MAC a unui dispozitiv de retea, data fiind adresa sa IP. ARP se bazeaza pe construirea si mentinerea unei tabele ARP. O tabela ARP are rolul de a oferii o corespondenta intre adresele IP si cele MAC. Acestea sunt construite dinamic si sunt stocate in memoria RAM. Desi exista mecanisme pentru adaugarea sau eliminarea unei intrari intr-o tabela ARP acestea sunt rareori folosite. 3.2.Protocolu de mesaj control Internet ICMP (Internet Control Message Protocol ) Pentru a defini mai precis capabilitatile si limitele ICMP am putea spune ca el furnizeaza servicii de "semnalare a erorilor". ICMP nu livreaza nici un fel de servicii de "corectare a erorilor" si nici nu indica modulelor soft ale nivelului retea nici o "modalitate de raspuns" la erorile pe care le semnaleaza. In anumite conditii, suita TCP/IP genereaza anumite mesaje de eroare, care sunt impachetate si transportate de protocolul ICMP. Fiecare tip de mesaj ICMP este incapsulat intr-un pachet IP. Mesaje: Destinatie inaccesibila (Pachetul nu poate fi livrat), Timp depasit (cimpul timp de viata a ajuns la 0), Problema de parametru (cimp invalid in antet), Redirectare si altele.

Probabil cele mai utilizate programe care se bazeaza pe ICMP sunt ping ?i traceroute. Ping trimite mesaje ICMP de tip echo request ("cerere de ecou") catre calculatorul ?inta ?i a?teapta de la acesta mesaje ICMP de tip echo reply ("raspuns de tip ecou"). Daca acestea nu sunt primite, se poate presupune ca ceva este in neregula cu conexiunea dintre cele doua calculatoare. Toate pachetele IP au in antet un camp special numit TTL (Time To Live). Acest camp este decrementat de fiecare data cand trece printr-un ruter. Pentru a evita

buclele de routare, in momentul in care campul TTL ajunge la zero pachetul nu este trimis mai departe. In aceasta situa?ie, router-ul care a decrementat campul TTL la zero trimite catre calculatorul-origine al pachetului (adresa acestuia se afla tot in prologul IP) un mesaj ICMP de tip time exceeded. Programul traceroute profita de acest mecanism ?i trimite catre calculatorul ?inta, pachete UDP cu valori ale campului TTL din ce in ce mai mari, cu scopul de a ob?ine mesaje time exceeded de la toate routerele aflate pe traseu. 3.3.Protocolu IP Sarcina lui este de a oferi cu eforturi maxime o cale (cit mai buna) pentru a transporta datagrame de la sursa la destinatie, fara a tine seama daca aceste masini sunt sau nu in aceeasi retea sau daca sunt sau nu alte retele intre ele. Comunicatia in Internet functioneaza dupa cum urmeaza: Nivelul transport preia siruri de date si le sparge in datagrame.

Fiecare datagrama e transmisa prin Internet, fiind eventual fragmentata in unitati mai mici pe drum. Datagrama este apoi pasata nivelului transport, care o insereaza in sirul de intrare al procesului receptor. Comunica?ia in Internet func?ioneaza dupa cum urmeaza: nivelul transport preia ?iruri de date ?i le divide in datagrame. Teoretic, datagramele pot avea fiecare pana la 64 KO, dar in practica ele nu depa?esc 1500 de octe?i (pentru a intra intr-un cadru Ethernet). Fiecare datagrama este transmisa prin Internet, fiind eventual fragmentata in unita?i mai mici pe parcurs. Cand toate aceste fragmente ajung la ma?ina destina?ie ele sunt reasamblate de nivelul re?ea in datagrama originala. Datagrama este transparenta nivelului transport, care o insereaza in ?irul de intrare al procesului receptor. Cea mai mica adresa este 0.0.0.0, iar cea mai mare 255.255.255.255. Adresa IP 0.0.0.0 este folosita de gazde atunci cand sunt pornite. Adresele IP cu 0 ca numar de re?ea se refera la re?eaua curenta. Aceste adrese permit ca ma?inile sa acceseze propria re?ea fara a cunoa?te numarul de re?ea (dar trebuie cunoscuta clasa re?elei pentru a ?ti cate zerouri trebuie introduse). Adresele care constau numai din 1-uri permit difuzarea in re?eaua curenta, in mod uzual o re?ea locala. Toate adresele de forma 127.xx.yy.zz sunt rezervate pentru testari in bucla locala. Pachetele trimise catre aceasta adresa nu sunt trimise prin cablu ele sunt prelucrate local ?i tratate ca pachete sosite.

O datagrama IP (un pachet) consta dintr-o parte de antet ?i o parte de text. Antetul are o parte fixa de 20 octe?i ?i o parte op?ionala de lungime variabila. Fiecare gazda ?i ruter din internet are o adresa IP, care codifica adresa sa de re?ea ?i de gazda. Combina?ia este unica: in principiu nu exista doua ma?ini cu aceea?i adresa IP. Toate adresele IP sunt de 32 bi?i ?i sunt folosite in campurile Adresa sursa ?i Adresa destina?ie a pachetelor IP. Este important de observat ca o adresa IP nu se refera la o gazda. Se refera, de fapt, la o interfa?a de re?ea. Cu alte cuvinte, daca o gazda este in doua re?ele, trebuie sa foloseasca doua adrese IP . Re?elele sunt dinamice ?i este posibil ca 2 pachete IP de la aceea?i sursa sa plece pe cai diferite (BGP protocolul por?ilor de grani?a) ?i sa ajunga la aceea?i destina?ie. Pachetele IP (dupa cum s-a mai spus) nu au garan?ia ca vor ajunge la destina?ie, acest lucru fiind lasat in seama protocoalelor adiacente (TCP UDP etc).

3.4.Structura pachetului IP O datagrama IP consta dintr-o parte de antet si o parte de text. Setul de cimpuri din antet asigura transmiterea datelor mai departe in retea: Cimpul Versiune memoreaza carei versiuni de protocol ii apartine datagrama; Cimpul Tip serviciu permite gazdei sa comunice subretelei ce tip de serviciu doreste; Cimpul Identificare e necesar pentru a permite gazdei destinatie sa determine carei datagrame apartine un nou pachet primit; Cimpul Timp de viata este un contor folosit pentru a limita durata de viata a pachetelor; Protocol spune carui proces de transport trebuie sa-l predea;

Urmeaza Adresa sursei si Adresa destinatiei, indica numarul de retea si numarul de gazda.

Protocolul IP face parte din seria de protocoale care circula fara stabilirea conexiunii si fata de acest protocol nu sta la baza ,problema de transportare sigura

a pachetelor de la surs ala destinatarsi fiecare pachet protocol il considera ca unitate independenta ce nu are legatura cu alte pachete IP.Daca in cazul transportarii pachetului apare o oricare eroare insasi pachetul IP nu ia nici o masura in vederea inlaturarii erorii date. Protocolul IP are posibilitatea de a indeplini fragmentarea dinamica a pachetelor la transferul intre retele care au valori maxime a benzii de transmitere a datelor diferita. Nr.versiunii-retelele actuale utilizeaza versiunea 4 a protocolului cu tendinta de a trece la versiunea 6. Lungimea antetului-indica valoarea lungimii antetului masurata in cuvinte de 32 biti.de obicei antetul ocupa 20 baiti adica o lungime de 5 a cite 5 biti. Tipul serviciului-seteaza prioritatea pachetului si tipul criteriului de selectare a traseului,prioritatea poate avea valori de la cea mai mica zero p-u pachetele obisnuite pina la valoarea 7 cu prioritatea maxima au pachetele de dirijare a informatiei.Echipamentele de retea :swith,ruter-pot lua in consideratie tipul prioritatii si de a redictiona pachetele cu prioritatea mai mare.Urmatorii 3 biti determina criteriul de selectare a traseului: *bit D-indica ca traseul trebuie selectat cu un timp de retinere cit mai mic p-u transferul pachetului IP. *bit T-indic selectarea traseului cu o banda de transfer cit mai mare. *bit R-destinat p-u selectarea traseului cu stabilitatea maxima. Cimpul lungimea totala-se indica lungimea totala a pachetului luind in consideratie lungimea antetului si a pachetului de date ,lungimea maximala a pachetului este limitata de rangul acestui cimp si poate fi de 65535 baiti insa la transferul de date prin retea de diferit tip lungimea pachetuluise ia in dependenta de banda de trecere a retelei data.P-u retelele ethernet lungimea maximala poate fi de 1500baiti.In standart este prevazut ca toate costurile trebuie sa fie gata sa primeasca pachte pina la o lungime de 576baiti. 3.5.Adresare IP Toate adresele IP sunt de 32 de biti lungime si sunt folosite in cimpurile Adresa sursa si Adresa destinatie ale pachetelor IP. Formatele de clasa A, B, C si D permit pina la 126 retele cu 16 milioane de gazde fiecare, 16.382 retele cu pina la 64K gazde, 2 milioane de retele (de exemplu, LAN-uri) cu pina la 254 gazde fiecare si multicast, in care fiecare datagrama este directionata mai multor gazde.

Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresa IP unica. Pentru aceste dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului ?i de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. In RFC 1918 au fost definite trei intervale rezervate pentru adresare privata: ? ? ? Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255 Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255 Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255

Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese sa fie alocat unei singure re?ele. De obicei, administratorul de re?ea va impar?i un bloc in subre?ele; de exemplu, multe rutere pentru uz personal folosesc subre?eaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24). Atat adresele IPv4 cat ?i cele IPv6 folosesc subnetarea, care consta in impar?irea adresei IP in doua par?i: adresa de re?ea ?i adresa de sta?ie. Folosind o masca de re?ea, calculatorul poate determina unde sa imparta adresa IP (conform standardului RFC 950). Subnetarea a aparut ca solu?ie pentru problema epuizarii spa?iului de adrese IP. Odata cu subre?elele a aparut distinc?ia intre adresarea "classfull" (care ?ine cont de clasele de adrese) ?i adresarea "classless" (care ofera suportul pentru campul de subre?ea). In 1992 au fost introduse ?i mecanismele de rutare pentru adresarea classless. Aceste mecanisme vizau atat protocoalele de rutare (CIDR), cat ?i protocoalele rutate (VLSM). 3.6.Transformari de adrese IP din format binar in format zecimal Pentru adresele de clasa A primii opt biti reprezinta numarul retelei si ceilalti 24 sunt numarul gazdei. Valoarea bitului din stinga dintr-o adresa de clasa A este intotdeauna "0". Orice adresa IP de clasa A va avea intotdeuna primii opt biti in intervalul zecimal 0 - 126. O adresa de clasa C in format zecimal arata asa: 196.234.101.0 In format binar aceasta adresa este:

11000100.11101010.01100101.00000000 3.7.Clase de adrese IP Formatul adreselor IP pe 32 biti:

A 0 (1 bit), Retea (7 biti), Gazda (24 biti) - De la 1.0.0.0 pina la 127.255.255.255 B 10 (2 biti), Retea (14 biti), Gazda (16 biti) - De la 128.0.0.0 pina la 191.255.255.255 C 110 (3 biti), Retea (21 biti), Gazda (8 biti) - De la 192.0.0.0 pina la 223.255.255.255 La inceputurile Internetului, adresele IPv4 se impar?eau in 5 clase de adrese, notate de la A la E. Impar?irea se facea in func?ie de configura?ia binara a primului octet al adresei, astfel: Clasa Primul octet in binar A 0xxxxxxx 0.0.0.1 24 pentru sta?ia de lucru B 10xxxxxx 16 pentru sta?ie C 110xxxxx 8 pentru sta?ie D 1110xxxx multicast E 11110xxx experimentale 128.0.0.0 192.0.0.0 224.0.0.0 240.0.0.0 Prima adresa Ultima adresa Observa?ii

127.255.255.255 folose?te 8 bi?i pentru re?ea ?i 191.255.255.255 folose?te 16 bi?i pentru re?ea ?i 223.255.255.255 folose?te 24 bi?i pentru re?ea ?i 239.255.255.255 folosita pentru adresarea de tip 255.255.255.255 utilizata in scopuri

Adresele re?elelor au to?i bi?ii de sta?ie 0 ?i nu pot fi folosite pentru o sta?ie. In plus, mai exista ?i adrese de difuzare, care au to?i bi?ii de sta?ie 1. Pentru identificarea sta?iilor se folosesc numai adresele de clasa A pana la C. In plus, exista doua intervale de adrese de clasa A nefolosite in Internet: ? Intervalul 0.0.0.0 - 0.255.255.255 nu se folose?te, pentru a nu fi confundat cu ruta implicita;

? Intervalul 127.0.0.0 - 127.255.255.255 este folosit numai pentru diagnosticarea nodului local (intotdeauna acesta va fi cel care va raspunde la apelul unei adrese din aceasta clasa). Din pacate, aceasta metoda risipea multe adrese IP, iar odata cu raspandirea Internetului a aparut pericolul epuizarii spa?iului de adrese. Pentru a solu?iona aceasta problema, la inceputul anilor '90 au fost concepute mai multe solu?ii: ? ? ? adrese private CIDR VLSM

Metodele de mai sus aveau rolul de a prelungi via?a lui IPv4. In plus, a fost conceput ?i un nou protocol, IPv6. 3.8.Protocolul de control al transmisiunii TCP Internet-ul are doua protocoale importante la nivel transport: un protocol orientat pe conexiuni (TCP) si un altul fara conexiuni (UDP). TCP (Transport Communication Protocol - protocol de comunicatie de nivel transport) a fost proiectat explicit pentru a asigura un flux sigur de octeti de la un capat la celalalt al conexiunii intr-o inter-retea nesigura. TCP se adapteza in mod dinamic la proprietatile retelei Internet si este robust in ceea ce priveste mai multe tipuri de defecte. Modul de operare al protocolului TCP implica existenta a trei faze. In prima faza, conexiunea trebuie stabilita (engleza Connection establishement), urmand un proces de confirmare pe baza mai multor pa?i. Imediat ce conexiunea a fost realizata, urmeaza transferul datelor (engleza Data transfer). Odata ce transferul datelor s-a incheiat,conexiunea trebuie terminata (engleza Connection termination) in ideea de a inchide calea virtuala ?i de a elibera resursele hardware/software implicate in proces. O conexiune TCP implica mai multe stari; cateva dintre ele sunt descrise mai jos: ? LISTEN - in cazul unui server se a?teapta o solicitare din partea unui client

? SYN-SENT - se a?teapta din partea nodului pereche trimiterea unui segment TCP cu flagurile de SYN ?i ACK setate (starea este specifica clien?ilor ce ruleaza protocolul TCP)

? SYN-RECEIVED - a?teapta din partea nodului pereche a confirmarii ca raspuns la confirmarea de conectare trimisa catre acesta (stare specifica serverelor cu TCP) ? ESTABLISHED - portul este pregatit pentru a trimite/primi date catre/dinspre nodul pereche ? FIN-WAIT-1 - Serverul a?teapta din partea procesul aplica?ie propriu, indica?ia de pregatire a inchiderii conexiunii ? FIN-WAIT-2 - clientul a?teapta recep?ia segmentului TCP de finalizare a conexiunii (aceasta indica faptul ca serverul va demara faza de inchidere a conexiunii) ? CLOSE WAIT - serverul prime?te notificare din partea aplica?iei ca s-a incheiat procesul de inchidere; el va informa clientul prin trimiterea unui segment de finalizare ? LAST-ACK - Indica faptul ca serverul se afla in procesul de transmitere a segmentului de finalizare a conexiunii ? TIME-WAIT - reprezinta starea de a?teptare a unui timp ceva mai lung (aproximativ 4 minute, in concordanta cu RFC 793) ca o metoda de asigurare a faptului ca nodul pereche a primit confirmarea de terminare a conexiunii. ? CLOSED - Conexiunea este inchisa

3.9.Porturi si socket-uri. Porturi ale protocolului TCP Fiecare conexiune de la un host la altul are un port sursa si un port destinatie. Fiecare port este etichetat cu un intreg intre 0 si 65535. Un socket poate fi folosit la un moment dat pentru mai multe conexiuni. Altfel spus, doua sau mai multe conexiuni se pot termina la acelasi socket. Conexiunile sunt identificate prin identificatorii socket de la ambele capete, adica (socket 1, socket 2).

4.Conexiuni TCP Atunci cind o aplicatie trimite date catre TCP, TCP-ul le poate expedia imediat sau le poate retine intr-un tampon in scopul colectarii unei cantitati mai mari de

informatie pe care sa o expedieze toata odata. Pentru a forta expedierea (dupa necesitate), aplicatia poate folosi indicatorul PUSH, care ii semnaleaza TCP-ului sa nu intirzie procesul de transmisie. Nivelul TCP este o alternativala nivelul UDP, utilizand conceptul de conexiune pentru a legatransmitatorisi receptori ai serviciilor TCP. Cand cream o conexiune intre doi utilizatori, nivelul TCPasiguraun port TCP ambelor capete, fiecare identificate printr-un numar de port. Combinatia de adrese IPsi de porturi TCP identificadin nou conexiunea TCP in mod unic. Utilizatorii de servicii la ambele capete 58de conexiuni primescsi trimit articole de data prin porturile TCP. Nivelul TCP nu structureaza articolelede data trimise de catre utilizatorii de servicii. Un utilizator de servicii trimite articole de data de-a lungulconexiunii care sunt vazute de catre nivelul TCP ca unsir de octeti. Prin stocaresi fragmentare, nivelul TCP formateaza articolele de data in pachete TCP si le remitnivelului TCP receptor. Acolo, data este receptata ca un sir de octeti. Conexiunea TCP lucreaza ca oconexiune full-duplex astfel incat ambele capete ale conexiunii TCP pot trimitesi primi date in modconcurent.Este de responsabilitatea utilizatorilor serviciilor TCP sa recunoasca formatul articolelor de data trimise de-a lungul unei conexiuni TCP. Este un protocol fiabil de comunicare intre procese aflate intre calculatoare interconectate, folosindcomutarea de pachete. Este orientat pe conexiuni si se situeaza la nivelul transport din ierarhia OSI.TCP presupune ca la nivelul imediat inferior (retea) exista o modalitate, chiar neglijabila, detransmitere a pachetelor in retea. El a fost gandit ca avand la nivelul retea un modul Internet (IP) dar poate functiona si cu alte protocoale. Interfata dintre modulul TCP si modulele de nivel superior se face prinapeluri similare celor pe care un sistem de operare le oferapentru manipularea fisierelor. 4.1.Tehnica sliding window pentru controlul fluxului Esenta protocoalelor cu fereastra glisanta este aceea ca, la orice moment de timp, emitatorul mentine o multime de numere de secventa care corespund cadrelor pe care are permisiunea sa le trimita. Se spune ca aceste cadre apartin ferestrei de transmisie (sending window). Similar, receptorul mentine de asemenea o fereastra de receptie (receiving window), ce corespunde multimii de cadre care pot fi acceptate. Protocolul de baza utilizat de catre entitatile TCP este protocolul cu fereastra glisanta. Atunci cand un emitator transmite un segment, el porneste un cronometru. Atunci cand un segment ajunge la destinatie, entitatea TCP receptoare trimite

inapoi un segment care contine totodata si numarul de secventa urmator pe care aceasta se asteapta sa-l receptioneze. Daca cronometrul emitatorului depaseste o anumita valoare inaintea primirii confirmarii, emitatorul retransmite segmentul neconfirmat. 4.2.Unitatea de date protocol TCP Entitatile TCP de transmisie si de receptie interschimba informatie sub forma de segmente. Un segment consta dintr-un antet de exact 20 de octeti (plus o parte optionala) urmat de zero sau mai multi octeti de date. Programul TCP este cel care decide cat de mari trebuie sa fie aceste segmente. Exista doua limite care restrictioneaza dimensiunea unui segment. in primul rand, fiecare segment, inclusiv antetul TCP, trebuie sa incapa in cei 65.535 de octeti de informatie utila iP. in al doilea rand, fiecare retea are o unitate maxima de transfer sau MTU (Maximum Transfer Unit), deci fiecare segment trebuie sa incapa in acest MTU. In realitate, MTU este in general de cateva mii de octeti, definind astfel o limita superioara a dimensiunii unui segment. Daca un segment parcurge o secventa de retele fara a fi fragmentat si ajunge apoi la o retea al carui MTU este mai mica decat dimensiunea segmentului, ruterul de la frontiera acelei retele fragmenteaza segmentul in doua sau mai multe segmente mai mici. Termenii "datagrama" si "pachet" par a fi la prima vedere sinonimi, dar nu sunt. Datagrama este o unitate de date cu care lucreaza protocolul TCP/IP, iar pachetul este un cumul de datagrame ce apare pe Ethernet, linii telefonice sau alte tipuri de conexiuni. Este avantajos ca la expediere sa se trimita o singura datagrama/pachet motiv pentru care acesti termeni pot fi confundati. 4.3.Protocolul de datagrame ale utilizatorului UDP. Unitatea de date protocol UDP. User Data Protocol ofera aplicatiilor o modalitate de a trimite datagrame IP neprelucrate incapsulate si pe care le transmite fara a stabili o conexiune. Multe aplicatii client-server in care o parte emite cereri si cealalta parte emite raspunsuri folosesc, mai curand UDP decat sa se complice sa stabileasca si apoi sa elibereze o conexiune. Un segment UDP consta dintr-un antet de 8 octeti urmat de date. Cele doua porturi au acelasi rol ca si in TCP. Campul lungime UDP include cei 8 octeti ai antetului plus datele. Campul suma de control UDP cuprinde acelasi format pseudo-antet ca la TCP. El este optional si in cazul in care nu este calculat, este memorat ca 0.

Dezactivarea acestuia este o prostie, exceptie facand cazul in care calitatea informatiei chiar nu conteaza. TCP nu este singurul protocol folosit in retelele TCP/IP Desi este potrivit pentru aplicatii ca rlogin, pentru altele ( de exemplu NFS) se dovedeste a fi ineficient. In aceste cazuri este folosit un protocol pereche al TCP-ului, numit UDP, (de la User Datagram Protocol). La fel ca TCP, UDP permite unei aplicatii sa contacteze un serviciu de pe un anumit port al remote hostului, insa nu creaza o legatura permanenta, ci permite trimiterea unui singur pachet catre serviciul destinatie -- de unde si numele sau. Sa zicem ca ati montat ierarhia de directoare ale lui TeX de pe serverul NFS central al departamentului, galois, si ca vreti sa cititi un document care descrie cum se foloseste LaTeX. Intrati intr-un editor care initial incarca tot fisierul. Stabilirea unei conexiuni TCP cu galois, trimiterea fisierului, si terminarea conexiunii ar dura prea mult timp, si atunci se trimite o cerere catre galois care trimite fisierul intr-un set de pachete UDP - ceea ce dureaza mult mai putin. UDP nu a fost gindit sa verifice pierderea sau coruperea pachetelor, asa ca aplicatia (in cazul acesta NFS) trebuie si se descurce singura. 4.4.Tipuri de retele ? ? ? ? ? ? LAN MAN WAN INTERNET INTRANET EXTRANET

Termenul Local Area Network, prescurtat LAN, provine din engleza unde inseamna "retea locala" (de calculatoare). O retea locala reprezinta un ansamblu de mijloace de transmisiune si de sisteme de calcul folosite pentru transportarea si prelucrarea informatiei. Ele sunt frecvent utilizate pentru a conecta calculatoarele personale si statiile de lucru (workstation) din birourile companiilor si fabricilor, cu scopul de a partaja resurse (de exemplu imprimantele) si de a face schimb de informatii. Retele locale se disting de alte tipuri de retele prin trei caracteristici: 1. marime sau extindere spatiala;

2. 3.

tehnologie de transmisie; topologie.

4.5.Informatii tehnice Retelele locale au dimensiuni relativ restranse, de pana la cateva sute de metri, ceea ce inseamna ca timpul de transmisie in cazul cel mai defavorabil este limitat si cunoscut dinainte. Cunoscand aceasta limita, este posibil sa se implementeze anumite tehnici simple care altfel nu ar fi fost posibile. Totodata, se simplifica administrarea retelei.

Figura 3. Retele de calculatoare. Retelele locale utilizeaza frecvent o tehnologie de transmisie bazata pe un singur cablu tip Ethernet. Din punct de vedere topologic este vorba de axa unui sistem "magistrala" (bus), la care sunt atasate toate masinile, asa cum erau odata dispuse cablurile telefonice obisnuite din zonele rurale. Retelele locale traditionale functioneaza la viteze cuprinse intre 10 si 100 Mbps, au intarzieri mici (zeci de microsecunde) si produc erori foarte putine. Retelele locale mai noi pot opera la viteze mai mari, pana la cateva sute de megabiti/sec. Reteaua locala de calculatoare este o combinatie de componente hardware si software: sistemele de calcul care se interconecteaza adaptoare sau placi de retea Network Interface Card (NIC);

mediul fizic de comunicatie, care poate fi un cablu, dar si unde radio, deci fara fir (wireless); unitati de interconectare (concentratoare / repetoare / switches etc.); software pentru administrarea retelei.

Termenul Wide Area Network, prescurtat WAN, provine din engleza unde inseamna "retea extinsa" (de calculatoare). Un WAN este orice retea care conecteaza orase, regiuni sau tari. De obicei WAN-urile includ linii de telecomunicatie publice si elementele de legatura si conectare necesare. WANurile se folosesc pentru interconectarea mai multor LAN-uri si a altor tipuri de

retele, astfel incat sa se faciliteze comunicarea intre persoane si computere situate la mari departari unele fata de altele. Multe companii si organizatii particulare si-au construit cu timpul WAN-uri proprii. Altele se bazeaza pe Internet, unde au acces printr-un abonament la un provider Internet ISP. Deseori WAN-urile se bazeaza pe linii telefonice inchiriate, dedicate acestui scop. La unul din capetele liniei telefonice se leaga LAN-urile companiei; celalalt capat este legat de un "hub" al WAN-ului respectiv. Liniile telefonice inchiriate (leased lines) sunt scumpe. Mai convenabile sunt legaturile comutate (nededicate) cum ar fi cele bazate pe circuite comutate sau si pachete comutate. Aceste retele au nevoie de protocoale (reguli de functionare) care asigura transportul si adresarea mesajelor, asa cum ar fi familia de protocoale TCP/IP. Pentru rezolvarea linkurilor folosite in WAN-uri companiile ISP folosesc deseori protocoale ca de ex. Packet over SONET/SDH, MPLS, ATM si Frame relay. Unul dintre protocoalele mult folosite in trecut a fost X.25 (comutare pachete), care poate fi considerat drept "bunicul" protocolului modern Frame relay. Cercetarile teoretice din domeniul WAN se concentreaza pe urmatoarele teme: modele matematice, emularea si simularea retelelor. Vitezele WAN-urilor variaza intre circa 1,2 kbit/s si 16 Mbit/s, iar sistemele bazate pe ATM sau linii inchiriate pot atinge chiar viteze de transmisie mai mari de 156 Mbit/s. WAN-urile folosesc drept mediu tipic linii telefonice, linkuri cu microunde si comunicatiile prin sateliti. O tendinta recenta pentru interconectarea retelelor companiilor si organizatiilor este trecerea de la utilizarea WAN-urilor propriu-zise la WAN-urile virtuale bazate pe tehnicile Virtual Private Network (VPN) din cadrul Internetului. Pentru aceasta exista desigur ISP-uri si firme specializate. Metropolitan Area Network, prescurtat MAN, sunt retele imense care de obicei impanzesc orase intregi. Aceste retele folosesc cel mai des tehhologia fara fir (wireless) sau fibra optica pentru a crea conexiuni. Standardul IEEE 802-2001 descrie MAN ca fiind o retea metropolitana care este optimizata pentru o intindere geografica mai mare decat retelele locale LAN, incepand de la cartiere rezidentiale, zone economice si pana la orase intregi. Retelele metropolitane MAN la randul lor depind de canalele de comunicatii, de la transfer moderat pana la transfer inalt de date. Reteaua MAN este in cele mai frecvente cazuri proprietatea unui singur operator, dar reteaua este folosita de catre

mai multi indivizi sau organizatii. Retelele MAN mai pot fi detinute si conduse ca utilitati publice. Implementarea retelelor metropolitane (MAN) Unele tehnologii folosite pentru aceste scopuri sunt ATM, FDDI si SMDS. Dar aceste tehnologii vechi sunt in proces de substituire de catre retele Ethernet bazate pe MAN, de ex.: Metro-Ethernet. Retele MAN, pe langa retelele LAN, au fost construite fara fir pe baza microundelor, undelor radio, sau a razelor laser infrarosii. Multe companii dau in arenda sau arendeaza circuitele de la transportatori comuni din cauza costului ridicat a cablului. DQDB, Distribuite Queue Dual Bus, este standardul de comunicare a retelei Metropolitane. Aceasta este specificat in standardul IEEE 802.6. Folosind DQDB, retelele pot avea o intindere peste 50 km si pot opera la viteza de la 34 pana la 155 Mb/s. Printre primii care au creat retele MAN au fost Internet peering points, MAE-West, MAEEast, si Sohonet media network Termenul Internet, sau si internet, are mai multe sensuri strans inrudite, in functie de context: Numele propriu Internet (scris cu majuscula) se refera la World Wide Web, reteaua mondiala unica de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol si Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului dateaza din 1965, cand Defence Advanced Research Projects Agency (en: DARPA) (Agentia pentru Proiecte de Cercetare inaintate de Aparare - a Ministerului Apararii, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima retea de computere interconectate sub numele ARPAnet. Super-reteaua din zilele noastre a rezultat din extinderea retelei Arpanet. Substantivul comun internet (scris cu minuscula) desemneaza in marea majoritate a cazurilor aceeasi retea, insa vazuta ca un mediu de comunicare de mase, impreuna cu informatia si serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu. Tehnic, termenul mai poate desemna si o retea ce interconecteaza 2 sau mai multe retele autonome aflate la mare departare unele fata de altele. Exemple de retele mari, pentru care folosinta acestui nume este justificata, sunt SIPRNet si FidoNet. Cuvantul "Internet" provine din impreunarea artificiala si partiala a doua cuvinte englezesti: interconnected = interconectat si network = retea.

Intranet-ul este definit ca o legatura semi-permanenta intre un Wan (Wide Area Network) si o filiala a companiei. Fiind vorba de conexiuni LAN-LAN, riscul din punct de vedere al securitatii este cel mai mic (se presupune ca firmele au incredere in filialele lor). In astfel de cazuri, compania are control asupra retelelei / nodurilor destinatie cat si asupra celei sursa. Spre deosebire de Intranet, care este relativ izolat, Extranetul este destiant comunicarii cu partenerii, clientii, furnizorii si cu angajatii la distanta. Securizarea unei retele de dimensiuni mari necesita indrumari si instrumente adecvate.

Concluzie In urma efectuari acestei lucrari de curs am facut cunostin?a cu progresu care la avut Internetu, ?i a protocalele pe care le foloseste TCP, IP, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP ?i SIP ceia ce a inbunata?it si a modernizat schimbu de informa?ie. Incepind cu prima apari?ie a avut un viitor colosar ceia ce a schimbat foarte mult domeniu informational, primi care au construit o retea care mai apoi sa fie folosita in folosu creari internetului au fost agen?ie a Ministerului de Aparare (Department of Defense, prescurtat DOD) ?i a fost numita ARPANET care a fost baza in domeniu dat.

Bibliografie 1. 2. 3. http://en.wikipedia.org/wiki/Internet http://ro.wikipedia.org/wiki/Internet http://www.competentedigitale.ro/it/it10.html#primus