Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea. la determinarea măsurii de pedeapsă. 2. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. printre care şi dreptul 4 . Aşa cum s-a menţionat. dacă participă la proces. Criminalistica asigură. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei. prezentarea pentru recunoaştere ş. antropologiei. criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale. După cum se ştie. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. 2. în acest context. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. Aşa cum s-a subliniat. Gross. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. prin faptul că orice activitate criminalistică. fie la cel utilitar.a. Subiectul II.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă.47 al CPP). Pe de altă parte.Legătura criminalistica cu dreptul penal. a evidenţei criminalistice. Ea se manifestă. spre exemplu. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. elementele constitutive ale acestora. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei. 2. farmacologiei etc. Persoana care a suportat vătămări fizice. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. experimentul judiciar. prin săvârşirea infracţiunii.2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. orice act de valorificare. precum şi a condiţiilor de ispăşire. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. fie cercetarea la faţa locului. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. poartă denumirea de parte vătămată.a. Criminalistica are. in consecinţă. invers. în baza acestor clasificări. ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi. percheziţia. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. cu precădere cele de laborator. în rândul al doilea. reclamă un anumit potenţial psihologic. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor. chimiei. în fond. Anumite forme de activitate criminalistică ca.a. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. Particularităţile audierii părţii vătămate. persoanei căreia. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. Fie la nivel teoretic. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. cercetările criminalistice. acestea furnizându-i metode. Totodată.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. serveşte scopului procesului penal. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1. pe de o parte. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. de asemenea. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. spre exemplu. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. După cum vom vedea. în primul rând. a prejudiciului cauzat şi. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. morale sau materiale. dinamica şi cauzele criminalităţii. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. în special cu medicina legală. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor.

contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. uneori doar fragmentară. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ. în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. 50. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate. iar. la fel ca şi în cazul martorilor. după cum este cunoscut. emoţiile cauzate de frică. nu le-a comis. când. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii. a procesului de comitere a infracţiunii. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . 141. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). cei ce ţin de starea victimei. 4) materialelor probante. profitând de ocazie. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare. în linii mari. expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor.de a prezenta declaraţii. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. 61. tehnologice etc. de loc. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. b) victima ştie cine este infractorul. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. 48. în special. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. Prin urmare. 47. tactile şi olfactive. scandaloasă. Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. în interesul stabilirii adevărului.a. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală.94 al CPP). în special. persoanele participante. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. într-o măsură esenţială. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă. dar mai cu seamă. dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită. Astfel. mânia. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. cele de durere. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. Şi. şi senzaţiile cutanate. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. în timpul diverselor fenomene meteorologice. organul judiciar (anchetatorul. provocatoare). surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului. de distanţă. pe de altă parte. graţie stării psihologice deosebite în care se află. îl denunţă. 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. Astfel. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). la formarea declaraţiilor acesteia. c) victima cunoaşte infractorul. în special. împrejurările şi modul în care s-a activat. la fel ca şi în cazul martorilor. Declaraţiile părţii vătămate. la cercetarea actelor violente. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. îl constituie recepţia senzorială. se impune. într-adevăr. cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. dar. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. d) victima cunoaşte infractorul. 251 ale CPP). care. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. caracterul relaţiilor. persoanele vătămate. pot provoca starea de şoc. sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul.). în unele cazuri. concură. De exemplu. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces.1 Pe de altă parte. datele privind persoanele care pot depune mărturii). Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte. totuşi. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens. magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod. pe de o parte. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. 5. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. Pe de o parte. în realitate. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic. de timp. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. precum şi martorii. Tulburările interne. durerea suportată.

Punând accentul pe acţiunile violente. După cum este cunoscut. în opinia noastră. ca. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. în cele din urmă. în majoritatea cazurilor. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză.. inutile. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. spre deosebire de cazul martorilor. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. ascultarea victimei este o activitate expromptă. comunicabilitatea. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. "studierii" dosarului cauzei.a. de obicei. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia.a. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. actelor de banditism. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale). pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. debutează cercetarea furturilor. Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. a modului în care au activat persoanele participante. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei. în majoritatea cazurilor. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei. victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. sunt. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. Cu ascultarea celor vătămaţi. la persoanele suspectate de comiterea furtului. Cu toate acestea. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea. este amânată în timp. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor.. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii. Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării. în paralel cu cercetarea la faţa locului. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. în cele din urmă. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. "mă ţineau câţiva" ş.a. tâlhăriilor. victima.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane". persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului.a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. devieri. După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea. împrejurările şi modul în care s-a activat. în anumite cazuri. interesele. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc). apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta. repetarea unor fraze etc. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează. treptat se va trece la faza de relatare liberă. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor. violurilor. ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit. 1 Eventual. în fond. Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. Prin urmare. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. îndată după momentul final al infracţiunii. "toţi activau împreună". la care insistă unii autori. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. tentativelor de omor ş.

uneori haotic. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. în mod temeinic. Acestea fiind spuse. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. prin urmare.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. pe de o parte. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. în baza unor raţionamente. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. pe de altă parte. proces care cuprinde. administrarea necalificată a probelor. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu).conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. ea asigurând: . în paralel. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. Planificarea are un conţinut mai amplu. Planificarea. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. cu atât mai mult. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. consideră că 7 . direcţionarea activităţii de cercetare. urmărirea penală este desfăşurată superficial. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. obiectiv şi complet. de forţele şi timpul disponibil. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. desfăşurarea unor activităţi inutile. 1. 3. ca întocmire a unei liste de acţiuni. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. orientează în continuare activitatea de cercetare. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. aşa cum. iar. ce au atribut de principii. într-un cuvânt. deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. chiar şi a conţinutului acestor principii. formalismul şi rutina. Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. Sub acest aspect. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. Majoritatea autorilor. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează.determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. . să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. Subiectul III. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. materialul probant obţinut pe această cale. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. . O dată cu orientarea cercetărilor.orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. cu mare regret. Practica oferă suficiente exemple. mai procedează unii anchetatori. 3. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. cu cele generale ale procesului penal. iar în cazuri mai dificile. utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice.

precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. unde a avut loc. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. 8 . vor fi diferite şi. în caz contrar. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. în primul rând. comportarea victimei. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. făptuitorul. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. sunt specifice anumitor autori. potrivit CPP al Republicii Moldova. un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. realitatea. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. a unor activităţi suplimentare de cercetare. antecedentele penale ş. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. Modul de operare. timpul. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. şi anume. caracterul şi gravitatea acestora. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. reprezintă a treia regulă. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. Principiul mobilităţii. în raport cu diversele aspecte apărute. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală. activităţile necesare pentru stabilirea lor. în aprilie. reprezintă doar unul din elementele. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie.a. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. spre exemplu. ce faptă penală s-a comis. .) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. afară de formularea presupunerilor. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. modul şi împrejurările în care s-a activat. în consecinţă.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului.principalele reguli. care să fie realizabile. depăşirea primitivismului şi a rutinei care. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. scopul urmărit de făptuitor. de particularităţile acesteia. a altor probleme de rezolvat şi. cum ar fi. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. individualitatea persoanelor implicate. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. fie şi dintre cele mai principale. pe data de 10 iunie). după cum este bine cunoscut. în consecinţă. respectiv. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. pentru o anumită etapă a cercetărilor. ale obiectului probaţiunii. locul şi procedeele tactice. scopul urmărit. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni. neprevăzute în planul iniţial. planul va avea un caracter abstract. a sarcinilor activităţii de cercetare. dar şi de la un caz la altul. cu tot regretul. şi mobilitatea sau dinamismul.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. în acest scop se va preciza ordinea.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. Elaborarea versiunilor implică. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. modul înfăptuirii. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. într-o cauză penală. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet. cine este autorul. după caracterul săvârşirii. caracteristica făptuitorului. 3. în rândul al doilea. când a fost săvârşită. De obicei. inclusiv locul. respectiv. ireal şi deci va fi inaplicabil. în prima jumătate a lunii iunie etc. împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. prejudiciile. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: .

dar şi de specificul activităţii de urmărire penală.a. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. percheziţia. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. până la combinaţii de scheme. de acte infracţionale sau episoade. cu un grad sporit de dificultate. Unica cerinţă care trebuie respectată. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. elaborat pentru întreaga cauză. indiferent de forma planului..de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. probleme ce urmează a fi elucidate. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. în cazul unui act de huligănie. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni. Fireşte. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. a forţelor şi mijloacelor necesare. ordinea şi modalităţile de rezolvare. în cauzele complexe. în cazuri complicate. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. de exemplu. care poate avea cele mai diverse forme . sisteme de fişe. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. termenele şi persoanele executante. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. tabele grafice ş.Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite.a. cum ar fi. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. Dacă se aplică cercetarea în echipă. care conţin date despre faptele săvârşite. ascultarea învinuiţilor ş. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. la planul de cercetare penală. aceeaşi structură: determinarea scopului. de obicei. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. planificarea ia altă amploare. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. cercetarea unui sau a unor episoade. 9 . în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. cu un număr mare de învinuiţi. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea.

— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. alte condiţii de expunere. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. 11). — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. rapiditatea şi precizia fotografierii. 1.). se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. argumentate. după cum se va vedea în continuare. privirea fiind îndreptată înainte. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. alta laterală mai slabă decât prima. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. ochii deschişi. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. servind. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. 1. De asemenea. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. tatuaj etc. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. diafragma. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. după cum am menţionat deja. — expunerea se execută in poziţia aparatului.) trebuie să fie identice. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. 10 . Fotografia panoramică poate fi executată excelent. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. Fotografia judiciară. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. se va fotografia profilul drept. se fotografiază cu şi fără ei. Dacă persoana poartă ochelari. cu urechea descoperită. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. se recomandă fotografierea profilului drept.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare. durata de developare etc. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. în al doilea — o fotopanorama circulară. cicatrice. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. Bertillon şi care au rămas în vigoare. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. după cum se va vedea in capitolul respectiv.Test nr. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului.2 Subiectul I. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. celui stâng. Fotografia operativă se aplică. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. datorită dimensiunilor mari. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. Noţiunea. de A. Timpii.

a. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. 14). pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. la moment foarte modestă. 147 al CPP. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. efectuate. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. 1. a anumitor obiecte. 2. în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». spre exemplu. Astfel. condiţie inerentă acestui gen de activitate.— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. cu concursul expertului legist (fig. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. Similară percheziţiei. ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă.. şantaj etc). menţionăm că aplicarea fotografiei color. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. Altfel spus.2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. potrivit art. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. Pentru executarea fotografiilor la Întuneric. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. fireşte. tn cazul fotografierii unei persoane. precum şi a interogărilor. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. în spălarea ei. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire. Subiectul II. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. pe care şi le asumă organul respectiv. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 . Având un grad sporit ilustrativ. valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente. documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. După cum s-a subliniat. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. Unele particularităţi. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat.1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. În prezent. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. se măreşte până la 4 cm. pieptănarea părului. deschiderea ochilor ş. jafuri. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente.3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. amplificatoare electronooptice etc. năvăliri tâlhăreşti. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. dar nu identică. 2. Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului.

Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. după cum s-a menţionat deja. iar pe de altă parte. la care se limitează actul procedural de ridicare. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. intrarea în încăpere se efectuează forţat. a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională. conform legii în vigoare. a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante. 12 . serviciului medical ş. când.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective.). ce. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. construcţii anexe) cuprinde.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane. hol. percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. vilă. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. se vor strânge într-un anumit loc. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. pe de o parte. exceptând copiii minori şi bolnavii. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. oficii. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. ca. magazin. în sufragerie. Aşa cum s-a menţionat. depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). sună sau bate în uşă. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. casa. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor. organul sub a cărui conducere se află echipa. în grupe mici de câte două-trei persoane. vestibul. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. depozit ş. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. serviciului administrativ de asigurare. unde. Persoanele găsite la faţa locului. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. presimţind sosirea organului de urmărire penală. echipa să se deplaseze pe jos. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. după identificarea în baza actelor respective. cerând deschiderea acesteia. Alta este situaţia în cazul percheziţiei. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. fireşte. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. acestea se ridică forţat. edificiul în care este situată încăperea respectivă. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară.a. un reprezentant al administraţiei comunale. birou de lucru. dar care nu se exclude. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. care. la o anumită distanţă de la blocul. pentru a contracara eventualele acte violente. în continuare. reţinerea persoanelor declarate în căutare. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. deoarece acţiunea în cauză. înainte de toate. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. primăriei. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. de obicei. casă în localitatea rurală). Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. nu trezesc nelinişte. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol. unde se vor afla în timpul percheziţiei. întreprinderi. de obicei. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. ridicării armelor. firme. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. Totodată. legătura acestora cu fapta avută în cercetare.a. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. în mod obişnuit. să le predea lui. 2.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. de obicei. Aşadar. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii.

a martorilor asistenţi.) pot servi vasele de bucătărie. a fiecărui obiect casnic. covor. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. televizor. subsol.a. metoda de palpare. de regulă. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. în prezenţa persoanei percheziţionate. rezultatele percheziţiei. este indicat. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. bijuterie. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. recipientele de rezerve alimentare. iar în lipsa acesteia. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. computer. grajd sau alte încăperi auxiliare). fotografii şi alte obiecte plate. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale.). Astfel. ascunzători în obiecte de mobilă. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul.). deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. închiderea oberlihtului. tavanul). va continua pe spirală. duşumeaua. de asemenea. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională.a. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. în dulapuri.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. eventual. în consecinţă.a. aparatul de radio. radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. bineînţeles. de-a lungul pereţilor. a vestimentaţiei. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. practic. zidarii folosesc obiectele de construcţie. aparatele electrocasnice (frigiderul. de care. se bucură această activitate. hol). terasa. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. 13 . dublând pereţii sau fundurile.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. şeful echipei. arme etc. bancnote. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. metoda de comparare şi modelare etc. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. care. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. magazie. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. sertare.1 Astfel. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. metoda de măsurare. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. specificării procedeelor tactice. Din perspectivă tactică. covoare). La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. în continuare. lenjeriei şi încălţămintei. în saltele. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. dependinţele ş. se află sub stăpânirea sa. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. în sol afânat ş. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. cuţit. şi apoi. tâmplarii fac. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. Este indicat. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. care. laboratorul). pivniţă. putea fi folosit ca ascunzătoare. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. de obicei. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. televizorul). spre centrul încăperii. maşina de spălat. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. lăzi). de subliniat. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. fotolii. de obicei. hărţi. în care creează tot felul de nişe. dar. scaune. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie. sertare. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj.a. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. care se aplică la cercetarea la faţa locului. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele.

deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. dar nu lipsită de tact şi politeţe. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor. juridice. обнаружившего труп или его части. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. în această ordine de idei. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. după cum s-a menţionat. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. Во всех рассмотренных выше ситуациях. A. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului. о перенесенных им болезнях и операциях. sociale. între acestea. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. трупа (или его частей и останков). 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. 114 Cod procedură penală. le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. допрос лица (лиц). este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice. кроме последней. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. iar când participarea procurorului nu este posibilă. особенностях зубного аппарата. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă. Subiectul III. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам. între care primul loc îl ocupă viaţa omului. Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. obiective. organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. Если труп не опознан. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. se cuvine să semnalăm că. educative. cercetate. care este mecanismul de producere a lor. spre exemplu. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. Datorită caracterului său iritabil. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. 3. Atât constatarea. при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки. Если все эти действия не приносят успеха. Organelor de urmărire penală.indiferent de destinaţia lor.1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. prezenţa alcoolului în 14 . în condiţiile prevăzute de art. 3. указывающих на профессиюили род занятий. на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. обнаружения татуировок и других примет. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni.

Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. aflată în construcţie. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. specifică vârstei (cardiopatie).3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea. Alteori. Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. pentru a nu fi modificate. iar capul era lipit de un stîlp de beton. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. luate de la victimă. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. organele de urmărire penală din apropiere vor informa. o sinucidere. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge.sânge şi în urină. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. în ziua în care se săvârşise fapta. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. a firelor de păr. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor. cazul unei femei.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. trebuie să culeagă date utile identificării victimei. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. a scris pe un caiet. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. 3. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 . precum şi urme ale unui raport sexual. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. omor şi furt. De aceea. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. alertate de rudele victimei. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii.0 I. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori). Este concludent. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii. stabilirea grupei sangvine. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. orificiul anal). vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. în acest sens. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. spermă) şi chiar expertiza scrisului. Probele de scris luate de la acest tânăr. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. Dacă urgenţa o impune. picioarele se aflau pe şosea. lăsat deschis la capul victimei.roşietice. în vârstă de peste 80 ani. din comune sau oraşe. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. Apoi.5 m. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. a urmelor biologice (salivă. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. B. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. telefonic. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. de la gardul unei case de locuit. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. De asemenea. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. Cadavrul era întins pe spate. s-a considerat că este moarte patologică. cu faţa murdară de singe. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei.

uneori. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. Toate observaţiile făcute sunt notate. dacă sunt comod transportabile. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. De cele mai multe ori. deoarece a fost transportată la spital. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. se constată. 16 . fotografiate şi ridicate pentru cercetări. şi anume: ce s-a întâmplat?. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia.La sosirea la faţa locului. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Este mai mult o activitate de informare. de familiarizare cu datele cauzei. şi anume: a. c. Obiectele purtătoare de urme. womit. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). unde?. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. mobilul)?. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. în ceea ce priveşte spaţiile închise. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. de ce (scopul. wann. în deplasările foarte urgente la faţa locului. de cunoaştere a locului faptei. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). de aceea. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. în special lipsa urmelor de sânge. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. pentru a fi chemaţi la audiere13. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. cum?. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. care trebuie descrise în detaliu. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. wo. distrugeri de ţesuturi etc. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. pentru a fi observate urmele infracţiunii. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. apoi separat. camere de locuit. d. wer"). în această fază. precum şi a locului unde se află martorii. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. când?. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. pentru a fi descrise în procesul-verbal. pentru acordarea îngrijirilor. în încercarea de a fi salvată. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. a delimitării acestuia. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. warum. se ridică pentru examene de laborator. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. dar încă mai sunt în viaţă. A. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. pentru a deruta cercetările. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. wie. b. B. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. Obiectele sunt fotografiate în grup. pentru a fi consemnate în procesul-verbal.

de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. leziunile corporale vizibile. cât şi cele corp delict. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. înregistrarea. 1. fotografia-schiţă. Scopul acestei fotografii este.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. Fotografia judiciară operativă. în' conformitate cu regulile tactice. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. spre exemplu. uşa forţată in urma unui furt. produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. Locul faptei. cum ar fi. de picioare. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. starea vestimentaţiei. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. un obiect de îmbrăcăminte etc. Pentru realizarea acestui scop. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. în măsura posibilităţilor.TEST 3 Subiectul I. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia.) sau a unor obiecte ( o armă. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. ca urmare. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. 1. Fotografia de detaliu. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. 17 . mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. un tub de cartuş. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. pe de altă parte. excluzându-se. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. pe de o parte. conţine diverse materiale de probă. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. 1. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. formulate In baza practicii generalizate.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor. spaţiul. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. Fotografierea cadavrului. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. obiectele principale se fotografiază din poziţii. ale mijloacelor de transport etc. de instrumente. se realizează conform unor reguli suplimentare. ce constituie ambianţa acestui loc.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală. un topor.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului. eventualele denaturări. când obiectele purtătoare de urme. iar. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. a prezentării spre recunoaştere. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare.

numele. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. indiferent de acestea. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . înregistrări videomagnetice. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. care se întocmeşte în mod obligatoriu. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. instalate bilateral. de instrumente. c) urmele. desene şi cu alte materiale ilustrative. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. Potrivit prevederilor art.— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice.. specialiştilor şi tehnicienilor. precum şi ale martorilor asistenţi. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri. a poziţiei. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. să fie complet. ora începeri cercetării la faţa locului. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. măresc distanţa focală. să fie redactat într-o formă concisă. care nu se disting de culoarea suportului. a căror detalii caracteristice sunt mici. a. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. a celor de măini.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. a) Procesul-verbal. . menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. în consecinţă. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. în cele trei părţi ale structurii sale. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. 18 . se va executa la un anumit grad de mărire. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia.să fie succint. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. precum şi a filtrelor de polarizare. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. unele leziuni corporale.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. ci: indicarea adresei la care locuiesc . Subiectul II. de sticlă ş. . obţinerea unei imagini mărite. 2.1. 156 CPP. . concentrată. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. şi. prenumele şi calitatea experţilor. spre exemplu. Condiţiile menţionate. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. d) fotografia urmelor. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. 2. .Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. . numele.2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului.

specialişti. tehnicieni. cu privire la cadavru. starea încuietorilor. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. forma. iar în cazul absenţei acestuia. în funcţie de suprafaţa acestora. experţi. dacă e reprezentat şi de către cine anume. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. a părţii vătămate. a clădirilor la scara 1:100. ora terminării cercetării la faţa locului. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. Schiţa în proiecţie orizontală. experţii. micşorate de un anumit număr de ori. a poziţiei obiectelor şi urmelor. martorii asistenţi. se menţionează următoarele elemente : . întinderea locului supus cercetării. căile de acces. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. raporturile de distanţă dintre diferite urme. raporturile de distanţă dintre acestea. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. străzi etc). în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. specialiştii şi tehnicienii. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. starea în care se prezintă. locul unde au fost descoperite. anumite caracteristici. a martorilor). Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. etc. iar a locurilor deschise. culoarea. ridicarea şi fixarea acestora. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. tavanul. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. aflate pe astfel de suprafeţe. permite fixarea obiectelor.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. cel mai frecvent utilizată. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. ce genuri de fotografii. . particularităţi de construcţie. etc. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. în ordinea efectuării lor. felul obiectului. locul unde au fost găsite. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. mai întîi. amplasarea acestora. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. cum ar fi. obiectelor reprezentate. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. indicată de acul busolei). In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. pereţii. ferestrele. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. obiectele de mobilier. interioarelor. orientarea in teren cu ajutorul busolei. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei.. starea în care se prezintă. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. duşumeaua. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. la autovehiculul distrus etc. uşile. dimensiunile.. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. Astfel. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare.

specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. temeiul de fapt şi juridic al cercetării. cum ar fi. fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. următoarele avantaje . posibilitatea utilizării repetate. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie. între altele. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie.clădire învecinată. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard. spre exemplu. mărimea forma. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. numele. seria. Tot astfel. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. destinaţia. conţinut. denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. modelul. videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. după ştergere. b) . în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. după natura. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. de picioare. La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. etc. filmarea. filmul judiciar oferă. a armelor şi a detaliilor. Astfel. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . a obiectelor principale. Se precizează de asemenea. culoarea lor.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. precum şi după anumite elemente particulare caracteristice. în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. urme de mâini. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. de instrumente etc). 2. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. cale ferată. Sub cel de al doilea aspect. . în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. a aceleiaşi bande. Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului.3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare. necontestate avantaje.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea. râu etc. a 20 . înregistrări la scară. cât şi calitativ (structural). banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) . schiţă (în diversele sale variante. în raport cu celelalte mijloace de fixare.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. construcţie. şanţ). pădure. prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. stradă. modul de creare locul unde au fost descoperite. descriptivă şi de încheiere sau finală. modul de confecţionare. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. atât sub aspect cantitativ (dimensional). semnele marcate de producător (marca.Cu ocazia cercetării la faţa locului. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. în special.

In cele din urmă. Identificarea după reflectările memoriale.de toţi cei care au participat. 21 . pe de o parte. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. fenomen sau fiinţă». conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor.144). identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate.1. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. deosebirea de tot ce le înconjoară. În accepţie dialectică. La baza acestei activităţi se află. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. de încasare şi altele. în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. iar pe de altă parte. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect.(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică. obiecte şi fenomene. aşa cum am menţionat deja. fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. a cadavrelor şi a obiectelor. într-o calitate sau alta. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. TEST 4 Subiectul I. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. Sub aspect psihologic. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. Categoria de identificare (din lat. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză.Identificarea criminalistică 1.2. întrucât o atare identificare are sens dacă. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. In funcţie de natura obiectelor de identificat. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare. iar la sfârşit . drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. deosebim recunoaşterea persoanelor. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. Persoana chemată să recunoască. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului. în care se disting două etape: prima — de reflectare. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. de picioare şi de dinţi. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte. la efectuarea activităţii de cercetare. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. 1.

Apariţia obiectelor identificatoare este. identificarea este de neconceput. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. îl individualizează. De exemplu. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. De asemenea. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. constituie obiecte de verificat. uneltele. în lipsa lor. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. Potapov. în urma multiplelor discuţii. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. înscrieri. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. cadavrele. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. în anumite cazuri. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. pe de o parte. 11 deosebeşte de altele. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. dar şi conform anumitor reguli tactice. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. După cum s-a menţionat. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. în ceea ce ne priveşte. printre care se află şi obiectul de identificat. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. de regulă. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. ea reprezintă un mijloc. tot felul de obiecte neînsufleţite. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. pe de altă parte. a altor elemente de fapt. imprimări. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. e) animalele. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. denumite de verificat. totodată. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. 10) Identificarea persoanelor după miros. însuşirile şi stările acestora. Fiind subordonată procesului de probaţiune. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme. bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. ele se numesc şi obiecte-mijloc. amprente etc. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. c) lucrurile. fragmentele de timp şi spaţiu.). care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. nu susţinem aceste opinii. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. 22 . cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. M. acestea se numesc şi obiecte-scop. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. nominalizate obiecte identificatoare.

încălţămintea purtată. în rândul al doilea. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. în rândul al doilea.2. spre exemplu.Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. în majoritatea cazurilor. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. 23 .a. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. în măsura posibilităţilor. Variantele posibile. Unele se manifestă ca nemodificabile. după cum vom vedea. în lipsa lor. să fie învederată. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. Altele sunt relativ stabile. după manuscrise şi urme olfactive. 3. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă.3. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. în special ale celor de ordin calitativ. urmele de mâini pe gheaţă. 3. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. după manuscrise şi urme olfactive. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. încălţămintea purtată. de pildă. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică. Subiectul III. În ceea ce ne priveşte.1. Altele sunt relativ stabile. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. de unghii etc). în special ale celor de ordin calitativ.a. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. a ştampilelor după imprimările acestora ş. maşina de tipărit etc. Cu alte cuvinte. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. după cum vom vedea.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. urmele de mâini pe gheaţă. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. în consecinţă. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. spre exemplu. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. maşina de tipărit etc. să fie învederată. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. urmele de materie pulverulentă etc.3. în măsura posibilităţilor. ca. nu susţinem aceste opinii. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. în majoritatea cazurilor. Unele se manifestă ca nemodificabile. sunt unice şi fixe. identificarea este de neconceput. în rândul al treilea. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». cum ar fi desenele papilare care. în anumite cazuri. a ştampilelor după imprimările acestora ş. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. în baza modelelor de comparaţie se realizează. ca. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. ca. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. urmele de materie pulverulentă etc. în primul rând. în primul rând. se cere. în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. de buze. se cere. în baza modelelor de comparaţie se realizează. ca. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. de unghii etc). ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului.000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". de pildă. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. de buze. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. Versiunile criminalistice 3. în rândul al treilea. 1. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. sunt unice şi fixe. cum ar fi desenele papilare care. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin.

în primul rând. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale.versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. alterări şi pierderi de bunuri materiale. Variantele posibile. de presupuneri şi verificări menite. latura obiectivă. accident sau moarte naturală. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. constituind urme ale infracţiunii. 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. dată fiind sfera specifică de aplicare. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. intuiţia. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. dar şi din alte domenii de activitate. Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire. pe datele pozitive parvenite din practică. scrisori. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate. în cele din urmă. 24 . la etapa iniţială a cercetărilor. elaborarea şi. latura subiectivă. menţionăm că. Versiunile bazate pe date dubioase. adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2. date reale sau indici. In majoritatea cazurilor. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică. "obiectul şi întinderea" lor3. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. a percheziţiei. pierderea probelor. sinucidere.obiectul. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. când totul este incert.a. aşa numitul "fier". Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă.Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală. propria experienţă a organului de cercetare. discuţiile mai continuă. la începutul cercetărilor. Elaborarea judicioasă a versiunilor. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale. Deşi problema în cauză. versiunile. comis în stare de legitimă apărare. organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. subiectul. accident aitier sau de muncă. în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor.a. adresări etc. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. Omorul. în rândul al doilea. versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. să confirme o singură explicaţie a faptei. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii . Astfel. mijloacele materiale de probă. din motiv de răzbunare. Cu alte cuvinte. delapidări. în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. ele reprezentând probe. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. principale şi secundare. Referitor la categoria a treia. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. mai ales. prezentării spre recunoaştere ş. huligănie). în consecinţă. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. în consecinţă. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe. documentele. reale şi determinate. versiunea se reprezintă alternativ. conduc la tergiversarea acesteia. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. în fine. experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art. cum este practica cercetării faptelor penale. când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. Prin urmare. din imprudenţă (în urma unei încăierări). pe elemente de gândire intuitivă. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. Conform acestui criteriu. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. în rândul al treilea. versiunile se împart în generale. Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. spre exemplu. sinucidere.

Concomitent. După cum opinează. prin urmare. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident . iar. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient. furtul ş.omor. în special. percheziţia. Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. cum ar fi omorul. versiunile se divizează în particulare şi tipice. expertize. locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. incendiu . La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale. unii autori. în rândul al doilea. să determine care din ele corespunde realităţii. timpului şi modului în care s-a activat. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului. Potrivit datelor pe care se fundamentează. în fine. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. incendiu . toate versiunile trebuie considerate. prezentarea spre recunoaştere. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. a celor grave. organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi. reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc). dar şi respectarea anumitor reguli tactice. se vor elabora versiuni diverse. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. ridicarea de obiecte şi documente. versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. modul în care s-a activat. acţiuni operative). în egală măsură. Referitor la latura obiectivă a infracţiunii. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni.omor. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. în special. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi. când. chezăşia cercetării cu succes a faptei. posibile. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. De exemplu. pe de o parte. în paralel cu versiunia reclamată. sinucidere . dispariţia persoanei . potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii. ca neavând nimic comun cu realitatea. pe bună dreptate. care se vor solda cu identificarea autorului faptei. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. percheziţia. Astfel. pe această cale. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile.a. posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp. cât şi la o fază ulterioară. atunci. cheltuielile suplimentare de timp. Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial.omor. în fond. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare. apar anumite variante. 25 . furt -delapidare1. iar făptuitorul neidentificat.delapidare.omor. altele decad. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. banditismul. pe de altă parte. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului.a. pe bună dreptate. prin urmare. alte măsuri.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. dar destinate pentru o armă de alt model. Prin urmare. unilateral. pentru situaţia dificilă. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. expertiză. în primul rând. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul. referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. dispunerea de expertize respective etc). Aceasta presupune. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora.a. în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. mijloacele utilizate. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. pe experienţa pozitivă. stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme.

1. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. şurubelniţe. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. Prioritare. Fiind. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente. prezintă informaţii identificatoare. a. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi.3. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. cleşte. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. bomfaierelor. caselor de bani etc. cuţit. mai rar. de suprafaţă şi periferice. 1. ferestrelor. prin însăşi natura lor. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. Potrivit nivelului de modificare a suportului. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. în principiu. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. ele fiind inutile identificării criminalistice. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. Ele se prezintă ca 26 . Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari.a. situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. Totodată. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. în cazul aplicării unui topor. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. şurubelniţă ş. se vor întreprinde.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. în practica cercetărilor criminalistice. Urmele de pilire şi sfredelire. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. După uneltele folosite. sfredelelor şi bur-ghielor. 1. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. prin urmare. mărime şi localizare. pilelor. Prezentându-se ca o categorie aparte. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. sub formă de striaţii. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. răngi. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. sau de tăiere cu direcţie unică. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. sechestrarea averii ş.1. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. urme dinamice. dălţi.Cu precădere. în special. de asemenea.2. ridicare şi examinare. ferăstraie. dulapurilor. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. De exemplu. bomfaiere. sfredele. urmele de tăiere reproduc. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. Test nr. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. 5 Subiectul I. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. Urmele mecanoscopice 1. pile. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. burghie). urme de tăiere cu direcţii contrare. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. cum ar fi o bară de fier.). Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. direcţia aplicării instrumentului ş. sub aspectul efectuării lor în timp. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. o nuia etc. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale. rangă. acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. daltă. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. de tâmplărie şi construcţie (topoare.

. se vor fotografia. pe canatul sau uşorii uşii. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. dimensiunile şi locul in care se află urmele. aparate de sudare. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. atât din obiectul supus spargerii. cât şi de la instrumentul folosit. topor. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. Urmele de spargere. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. materiale explozibile). Fiind in esenţă resturi de materie. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. cu modele de materie de la faţa locului. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. fireşte. sunt vizibile. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. particule de material de construcţie. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). a celor de mâini şi de picioare. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. acestea vor crea urme specifice de pilitură. pe plăcile de fixare) şi. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. cu excepţia celor microscopice. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. După cum este şi firesc. In rândul al doilea. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . târnăcoapelor şi a altor unelte. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. Dacă. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. denumit «metoda plastirului» . In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. — Spargerea prin tăiere. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. Ca şi alte urme ale infracţiunii. tavanului. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. răngilor. in special. funingine. fiind descoperite la faţa locului. zăvor). rămân urme de mâini. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată.urme statice de adâncime. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. daltă. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. introdus în deschizăturile acestora. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. după realizarea intereselor. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. In cazul aplicării acestui procedeu. pânzelor pentru bomfaiere. Cum am subliniat anterior. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. foarfece mari de tăiat metal. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. In primul rând. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. Fiind utilizate. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. inclusiv pe instrumentele folosite. a. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. 27 . se pot desprinde diverse fragmente care. pilitură de metal ş. de metal topit.

căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . profilograful traseologic (fig. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. asigurând. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. in special a accidentelor de circulaţie. de a alege şi schimba direcţia. Astfel. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. in majoritatea cazurilor. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. atât ale celor traseologice. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. ceara. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. Mijloacele de transport creează urme şi. sunt dinamice. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. precum şi a autorului spargerii. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. în primul rând. in cazul unei lovituri sau tamponări. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. direcţiei şi vitezei de deplasare. In cazul unui accident de circulaţie. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). rupturi. benzină. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. concomitent. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. fibre de îmbrăcăminte. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. fireşte. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. statice şi dinamice. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. In atare situaţii. acestea se vor mula. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. plastilina.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. Astfel. In lipsa materialului polimeric. 18 in raport de 7/1. în acest context. de stratificare şi de destratificare. autobuzele şi troleibuzele. este elastic şi rezistent la manipulare. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. a modului de comportare a persoanelor participante. Astfel. parafina. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. examinarea urmelor de frânare. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. pe de o parte. inclusiv pe corpul victimei. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. pete de sânge etc. se pot folosi ghipsul. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. 2. incluzând camioanele. autoturismele şi motocicletele. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. Urmele tălpilor de sănii. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. pe de alta. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. Totodată. In soluţionarea cauzelor penale. pelicule de vopsea. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. 34). în rândul al doilea. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. tractoarele. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. La faţa locului pot apărea urme-formă. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare.

3. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. numărul roţilor pe o osie. Subiectul II. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. viteza de deplasare. în cele din urmă. ştirbiri. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. bucăţi de lemn. cu mijlocul de transport. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. particularităţi de formă. precum şi a altor urme. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. direcţia de circulaţie. 2. asupra urmelor de frânare şi de derapare. configuraţia desenului antiderapant. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor.2. in care se reproduc dimensiunile. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. în special. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. Atât urmele-formă. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire.problemă deosebit de dificilă. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. 2. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire. devine posibilă identificarea animalelor. 29 . ale farurilor. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. Pe lângă caracteristici generale. prin dimensiuni. Descoperirea. perforări. în atare situaţii. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor.1. Despre tipul mijlocului de transport probează. în condiţii favorabile de sol. obiecte transportate etc. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. masă plastică sau metal. Concomitent acţiunilor de măsurare. ştirbiri. în special. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire. lăţimea şi circumferinţa roţilor. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). la identificarea lui. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. urmele barei de protecţie. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. Se va insista. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. 2. bucăţi de metal. cea fotometrică.

răguşită. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi.2. şi. tembrul şi tonul vocii. dar fără a specifica conţinutul ei. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine.rapidă. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. după fondul lexical. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. La această etapă. peltica. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. învălmăşită sau bâlbâită. lentă. nazalizată. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. datorită specificului aparatului respirator. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. regionalisme. unităţi lexicale din alte limbi. modul de exprimare. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. Vocea poate fi clară. b) în cazul în care martorul declară că a perceput.1. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. guturală. în mod necesar. pe de o parte. alcătuirea frazelor şi. Subiectul III.a. cel ce conduce recunoaşterea. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. Având în posesie materialele menţionate. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. 3. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. precum şi după limbajul folosit. Apoi. clară. termeni de profesie. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. pe de altă parte. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. la rândul ei . va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. fireşte. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. ca. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. într-adevăr.4. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. nivelului de cunoaştere a limbii. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. structura şi calitatea vorbirii. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. 30 . ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". nu de puţine ori intenţionate. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. înfundată. iar vorbirea. de modificările. sub un pretext bine gândit. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. dar care. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. de exemplu. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. Metodele criminalistice 3. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. integral sau parţial. aflată în camera de alături. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă.

In activitatea criminalistică. de la un obiect la altul. în ultimă instanţă. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. cum s-a relevat deja. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. în primul rând. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. efectuată de către organul de urmărire penală. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. înşelăciune. de la fapt la fapt. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. de observare. percheziţiei. de la o acţiune procesuală la alta.general ştiinţifice. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. în anumite cazuri. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. Percepţia imediată. utilajelor speciale de iluminare. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. 31 . aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. psihologiei etc. particular Ştiinţifice şi speciale. microscoapelor. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. chimiei. Pentru a elabora astfel de metode. In fine. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. ameninţare şi şantaj. farmaceutică. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. prezentării pentru recunoaştere. biologică. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. alţii în şapte-opt categorii1. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. fie ca metodă criminalistică de investigare3. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. 1. diferă după conţinut şi modalitate. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. practic nelimitat. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. presupune observaţii multilaterale. mijloacelor fotografice. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. Observaţia. şi. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. precum şi aprobarea lor practică. originală şi consecventă. Totodată. operaţii şi mijloace. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. Unul şi acelaşi fenomen. de exemplu. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. biologiei. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. se folosesc trei categorii de metode.. plenitudinea observaţiei. de măsurare. inerente însuşirii realităţii obiective.3. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. 2) Metoda măsurării. realizate sub diverse forme. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. experimentului judiciar. Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. Fără a efectua o analiză detaliată. infraroşii etc. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. sau prin intermediul expertizei. farmacologiei. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. impune anumite condiţii. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. în baza propriilor studii aplicative. că atât la nivel teoretic. matematică. de analiză şi sinteză. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. La nivel practic. constituie forma iniţială. interogării. fireşte. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. Astfel. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale.3. aşa cum este sfera justiţiei. cât şi la cel utilitar. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. privind cercetarea infracţiunilor. de descriere. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. fie ca sursă informativă4. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. Apoi. ca în situaţia cercetării la faţa locului.

pe de"o parte. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. Specificul metodei în cauză se manifestă. maşini şi agregate. percheziţiei. instalaţii.). în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. 5) Metoda comparaţiei. în linii generale. formulă ş. elasticitatea. standard. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. a impresiunilor de ştampile falsificate etc. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. descoperirea obiectelor tăinuite etc. fotorobotul. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. Faţa locului. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. alte caracteristici ale obiectelor materiale. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. de regulă. tehnologice. inclusiv fotografia. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. gradul de rezistenţă. şi obiectele expertizelor grafoscopice.a. armelor şi instrumentelor. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. prin aplicarea unui limbaj unificat. a altor obiecte de examinare criminalistică.a. precum şi a anumitor procese biologice. identificarea cadavrelor. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. Datorită caracterului său retrospectiv. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. 4) Metoda modelării. iar pe de altă parte.. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. expresiv la redactarea actelor procesual penale. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. Reproducerea administrată a unui fapt. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. concomitent. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. prezentarea spre recunoaştere. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. constituie cele particular ştiinţifice. Multiple sunt. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. 6) Metoda descrierii.. a caracteristicilor maşinilor de scris. în domeniul expertizei criminalistice. prezentării spre recunoaştere şi altele. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. spre exemplu. judiciar-tehnice a documentelor. cel judiciar. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. Prin intermediul experimentului judiciar. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. interogatoriul etc. densitatea. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii. prevăzut de metoda portretului vorbit. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. în special a celor de mâini şi picioare. victima) a anumitor obiecte. — volumul. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. concentraţia. vehicule ş. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru. adică de la modelarea logică a faptei. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. a unui mulaj. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. Cum se va remarca ulterior. ca: timpul împuşcăturii. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori. 32 . în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. balistice etc. sociale. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. Categoria a doua de metode. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. schemă. frecvent aplicate în criminalistică. traseologice. temperatura. realizându-se atât in formă materială. înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul.— vechimea unor evenimente.. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere.a. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. a căror descriere nu este lesne de efectuat. greutatea. desenelor papilare. percheziţia. 3) Metoda experimentală. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. ale celor produse de diverse instrumente.

în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. binoculare. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. acestea. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. în 33 . metode fizice şi fizico-chimice complexe. o coală de hârtie fotografică. matematice şi antropologice. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. de exemplu. «metode de ramură»2. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Pentru depistarea obiectelor minuscule. imaginile fotografice. pe bună dreptate. imaginilor fotografice etc. culoarea. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. duritatea. materialul se pune la preş. manufactură. vopsea. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. de asemenea. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. la diferenţierea tipurilor de hârtie. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. — Metoda convertizării electrono-optice. a actelor dactilografiate.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. Metoda în cauză este. percheziţiei. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1.. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. se spală în mod obişnuit şi se usucă. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. cu piedestal. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. in special în procesul de comparare a semnăturilor. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. salivă. fotocolorimetrică ş. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic.a. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. substanţe chimice etc. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. de cap. la evidenţierea petelor de ulei. de tot felul de instrumente. la prognozarea vechiii textelor. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia.a. sânge. de analiză spectrală. In toate cazurile însă se au în vedere. a hârtiei. Copierea nu necesită eforturi mari. în primul rând. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Acoperit cu o coală de pergament. balistice. înainte de a fi întrebuinţată. sticlă. a impresiuhilor de ştampile. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. de exemplu «metode fizice»1. în marea lor majoritate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. urmelor create de arme de foc pe muniţie. ulterior în energie vizibilă. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. de vopsea. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. metal. staţionare. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. clei. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. grafo-scopice. debutează cu o examinare microscopică. — Metoda efectului de luminiscenţă. la examinarea criminalistică a scrisului. masă plastică. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. judiciar-tehnice ale documentelor. după necesitate. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metode matematice. Metode fizice sau fizico-chimice. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. dar mai cu seamă celor de laborator. colorimetrică. organul judiciar va apela la instrumente optice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. a indiciilor de fals în documente. a altor acţiuni procesuale) privind forma. ulei. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. metodele fizice sau fizico-chimice. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. la calcularea elementelor cărării urmelor.

cele vizând prevenirea furturilor . Dactiloscopia criminalstică 1.1. Deşi. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. începutul secolului curent.). au avut loc la finele secolului trecut.3. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc.(5) Clasificaţi desenele papilare. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. TEST 06 Subiectul I. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. traseologice. după cum anticipam. in special. 1. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. Metode antropologice. metode speciale criminalistice. precum şi a cadavrelor necunoscute. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. a staturii. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. metodele fotografiei de fixare. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. abordând această problemă.a. balistice ş. Ca mijloc de probă. suprafeţelor palmare ş. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. Astfel. inclusiv a celor cu caracter juridic. 34 . însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini. ale plantei picioarelor. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice.(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. spre exemplu. bazat pe investigaţii ştiinţifice. 1. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. Categoria a treia constituie. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. 1. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice.2.a. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. Japonia. traficurilor de stupefiante etc. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex.

(fîg. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. rodul unei munci colective . menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. tn laţ şi In cerc. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. desenele papilare. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. tenară şi hipotenară. atingând partea centrală a acesteia. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. Ultimele. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Fără a atinge problema în detaliu. Primele au curbura crestelor lină. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. fiind reflectat într-o urmă de mâini. (fig. pleacă spre latura opusă. de jafuri. Datorită structurii sistematizate. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. cea palmară. A doua proprietate a desenelor papilare. cât şi volumului caracteristicilor de structură. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. poate avea valoare identificatoare. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. este fixitatea lor. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . 2. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. a doua. însoţită de vătămarea papilelor. conform datelor publicate. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. în fine. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. constituind. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. în acest sens. formă şi poziţie. periferică sau marginală şi bazală. care. în caz contrar. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare.Constituind. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. sub raport de dimensiune. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. ca regală. falanginei şi falangetei. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. se prezintă prin curbura bruscă. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. fireşte. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. care se reflectă în urme. oferă un material informativ relativ redus. formând zonele respective: centrala. La etapa actuală. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. cu zonele digito-palmară. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. formând o figură in formă de laţ. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. rămân intacte şi dispar doar după deces. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. practic nu pot coincide în două desene . 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. revin spre aceeaşi latură. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. de bună seamă. sub aspect structural. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. Prima este proprietatea lor de a fi unice. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. la rândul lor. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. dimpotrivă. curbându-se in centrul ei. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata.

Expertiza repetată şi cea suplimentară 2. după ce pe degete se apasă hârtia. numită delta. 24. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. inclusiv liniile flexorice. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. (fig. 2. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. 22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente.2. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. sub aspect general de rachetă. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. trifurcare). (fig. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. (5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. la ce tip se referă desenele papilare ş. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. forma şi direcţia acestora. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă.flexoral. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. precum şi determinarea modului in care au fost create. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. Subiectul II. Se disting vădit desene simple In laţ. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale. 36 . — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. Spre deosebire de acestea. formând o figură triunghiulară.1. spirală. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. oval. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. 2. numit raport de expertiză.3.a. Închizând zona centrală din partea de jos. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. formând respectiv două delte1. liniile albe. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. contopirea a două sau mai multe linii. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. (fig. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. cicatricele. In acest tip de desene. porii. de pod alte două linii. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. (fig. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic.

170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. pot fi examinate şi unele materiale suplimentare.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti. Aprecierea raportului de expertiză presupune. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei. precizării valorii lor probante. legea în vigoare (art. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege . fără a fi demonstrate. Astfel. raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune. în unele situaţii. care urmează a fi apreciate complementar. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. la care expertul trebuia să răspundă. de obicei. La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. 170 CPP). Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală. Conformându-se acestei concepţii. se dispune ascultarea expertului. ca urmare. ce constituie obiectul examinării de specialitate. modele. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. Constatările suplimentare făcute. iar modul de redactare a raportului de expertiză. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. pe calcule matematice.Prevăzut în lege (art. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. după cum se ştie.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art. că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse. deşi. bănuitului.de a întregi raportul de expertiză . expertul. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). cât şi aspectele noi. Prin urmare. Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei. raportul de expertiză. el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate. în vederea completării raportului de expertiză. Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. comisia de experţi. în literatura şi practica de specialitate. pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. a raportului de expertiză în întregime. la fel ca şi alte probe administrate în cauză. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize. formule ş. 55 CPP) ca mijloc de probă. Acestea pot viza. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte. determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. a concluziilor lui. în cazul unei expertize de identificare. Prin urmare. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. 37 . însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză. înainte de toate. se afirmă sau infirmă declarativ. Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic.Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial. probe. legea (art. dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. în practică. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. victimei şi a altor persoane implicate. odată depus organului judiciar. De exemplu. condiţiilor în care el a activat. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele.a. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei.

înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. Organul de anchetă trebuie să determine. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente.) înlăturarea prin ştergere. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. arc. starea dislocată a particulelor de hârtie. El poate avea diverse forme.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. în funcţie de modul in care s-a operat. elasticitatea. precum şi unele semne grafice învecinate. hârtia îşi pierde luciul. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. dacă documentul are atare elemente. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. de asemenea. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. în criminalistică. finanţelor şi activităţii bancare. va dispune efectuarea unei expertize repetate. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. Decolorând textul scris. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. soluţie de var etc). culoarea. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. redat într-o formă îngrijită. Falsul In documente 1. apă oxigenată. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. în special a semnăturilor. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. natricaustic. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. radieră etc. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. tuş sau alţi coloranţi. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. economiei şi comerţului. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. — urmele de presiune. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. printr-o activitate suplimentară de verificare. sulfit de sodiu. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. dar şi în profunzimea hârtiei. 38 . 2) scămoşarea hârtiei.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. TEST 7 Subiectul I. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. urme ale ştergerii. actele privind alterarea mărfurilor. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. In principiu. această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii.

. experţii. Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil. materiale şi mijloace tehnice. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. în limitele competenţei lor. Dacă între experţi există dezacord. întocmesc un raport unic. 146. După cum se va vedea în continuare. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. . finanţelor şi activităţii bancare. nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 . ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. în literatura şi practica de specialitate. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică. Experţii se consultă între ei şi. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. 1 . nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. După modul de organizare şi efectuare. pe care. (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile.1. La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. actele privind alterarea mărfurilor. în special a semnăturilor. (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. cooperează specialişti din domenii diferite. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în . Printre metodele aplicate. pe care ei toţi îl semnează.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial. El poate avea diverse forme. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise. La cererea părţilor. . dar şi unele expertize primare. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. la care îşi dau concursul. 2.3. de obicei. (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Subiectul II.efectuate de o comisie . prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală.complexă. tehnologiei de producţie industrială sau agrară).Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. le ridică efectuarea expertizei complexe 2. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. s-au delimitat două situaţii.2. ajungînd la o opinie comună. Astfel. Expertlza complexă 2. 2. economiei şi comerţului. ce constituie obiectul expertizei. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. expertizele judiciare se subdivid în: simple. (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa. care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt. CPP art. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. în marea majoritate a cazurilor.a. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. se dispune expertiza complexă. Articolul 147. de exemplu. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord. se înfăptuiesc expertizele repetate. 147 Articolul 146.

Colaborarea acestor organe. în special.datelor ce ţin de diferite domenii de activitate. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. Anchetatorul. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. efectuează acţiuni de căutare. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală. când s-a activat deschis. Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. ca o formă specifică de interacţiune. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. 4. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului.a. materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni. reţinerea făptuitorului şi. violurilor. majoritatea omuciderilor. organul de investigare operativă. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. poziţia acesteia în momentul accidentului. anchetatorul apelează la organele de poliţie. Dimpotrivă. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. Subiectul III.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional.1. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii.medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. 2. în cazurile infracţiunilor evidente. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor.2. probele fiind la suprafaţă. . . Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1.tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului. la cercetarea infracţiunilor grave. (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. 40 . Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. . la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. din însărcinarea anchetatorului. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. săvârşite în mod tainic. 3. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. natura urmelor şi a leziunilor corporale. Formele de interacţiune. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. Principiul legalităţii.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. după cum sunt de obicei. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. efectuării altor activităţi de urmărire penală. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. 3. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor. în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple). în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. 3. reconstituirii. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. ridicarea de obiecte şi documente. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. percheziţiei. direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. cum ar fi ascultarea unor martori. .

tâlhăriilor. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. cum ar fi. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. sustragerilor din patrimoniul social. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. fireşte. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. precum şi anumite date caracteristice (fizice. stabilesc. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. specialistul criminalist. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. profesionale) ale lui. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. Întrunirea mijloacelor. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. care. ascultarea unui grup de martori. semnalmentele făptuitorilor. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. Cu realizarea de activităţi procedurale. mijloacele şi instrumentele folosite. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. acestea fiind de competenţa anchetatorului. însărcinat cu această activitate. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. cum ar fi percheziţia. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă.n cauza respectivă. 41 . în această ordine de idei. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. Colaborarea acestor organe.3.luărilor şi dărilor de mită. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. în cazurile necesare. prezentarea spre recunoaştere ş. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup).a. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. dacă există cadavre. (cercetarea la faţa locului. Lucrătorii operativi întreprind. Legea (art. ca o formă specifică de interacţiune. ascultarea învinuitului şi a martorilor. La rândul lor. de obicei. medicul legist. în baza declaraţiilor acestora. acţiuni de cercetare a martorilor oculari.a. la faţa locului. este întotdeauna oportună. furturilor. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. Menţionăm. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. chinologul cu câinele dresat şi. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. în consecinţă. 3.a. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. reţinerea ş. spre exemplu. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. percheziţia. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni.

Japonia. care se reflectă în urme. Ultimele. dimpotrivă. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. cu zonele digito-palmară. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. atingând partea centrală a acesteia. ca regală. cât şi volumului caracteristicilor de structură. tenară şi hipotenară. In acest tip de desene. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. 1. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Urmele de mâini.formând respectiv două delte 42 . formând zonele respective: centrala. inclusiv a celor cu caracter juridic. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. formând o figură triunghiulară. revin spre aceeaşi latură. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. Închizând zona centrală din partea de jos. sub aspect general de rachetă. fiind reflectat într-o urmă de mâini. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. spirală. forma şi direcţia acestora. Primele au curbura crestelor lină.2. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. curbându-se in centrul ei. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. Spre deosebire de acestea. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . Se disting vădit desene simple In laţ. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale. formând o figură in formă de laţ. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. începutul secolului curent.TEST 8 Subiectul I. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. periferică sau marginală şi bazală. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. Deşi. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. abordând această problemă. Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. au avut loc la finele secolului trecut. poate avea valoare identificatoare.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. oferă un material informativ relativ redus. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. a doua. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. cea palmară. care. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. bazat pe investigaţii ştiinţifice. pleacă spre latura opusă. Ca mijloc de probă. la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. la rândul lor. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. oval. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. conform datelor publicate. falanginei şi falangetei. numită delta. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. tn laţ şi In cerc. se prezintă prin curbura bruscă. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. constituind. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente.1.

în situaţia. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. în acest mod. materiale polimerice. funingine. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. cauciuc. piele. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. atribuie urmelor o relativă stabilitate. praf de culoare neagră. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. sudoarea este incoloră. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. 43 . cu aderenţa mărită. de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. evidenţiază urmele. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. un praf de culoare albă. lemn polizat. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. pe de o parte. — ceruza. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă.1. Laşco. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. decalată). Pe de altă parte. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. porţelan. masă plastică de culoare întunecată. cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. Dat fiind acest fapt. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. săpun. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. sânge. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. care uşor se desprinde de piele. formând urme-amprente. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. iar urmele devin vizibile. în comun cu obiectai purtător. în primul rând. mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. pe de altă parte. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta. ceramică. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. Descoperirea urmelor de adâncime. — grafitul. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). tn primul rănd. In contextul celor enunţate. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. Fiind în acest mod descoperite. — oxidul de cupru. practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. de luni şi luni de zile. masă plastică. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. furnir). cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. praf de culoare cafeniu-întunecată. Urmele de adâncime.3. fixării. ceară. textile. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. numită din motivul dat şi secreţie papilară. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. unt. o lanternă de buzunar. de masă plastică. — oxidul de zinc. cretă. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. Aderând la materia-bază a urmei. sudoarea. obiecte de mobilă. Indiferent de natura lor. In rândul al doilea. de asemenea de culoare albă. ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. carton. fiind lipsită de corpuri dure. urmele apar pe deplin sesizabile. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. În funcţie de natura acestor obiecte. Aceasta se explică. După cum demonstrează practica judiciară. praful. surplusurile de prafuri se înlătură. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. după înlăturarea surplusurilor de pe suport.

numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. genul urmelor descoperite. invizibilă. menită să furnizeze curent de aer. dacă. Un tub de sticlă. pentru a evita înnegrirea suportului. Principalul mijloc de fixare. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. care apar prin încălzirea tubului. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. influenţate de factorul temporal. Pe un element magnetic. cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu. ceramică ş. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. acesta fiind dezavantajul procedeului. oxidul de cobalt. se aderă praful care. în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. (fig. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. spre exemplu funingina. in întregime sau parţial. şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire. re măsura evaporării iodului. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. în încheiere trebuie să semnalăm.a. fiind descoperite. ninhidrina şi nitratul de argint. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. urma devine incoloră. spre exemplu. este universala. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. obiecte din lemn ş. ridicării şi conservării lor. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic. 44 . îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. Cum s-a menţionat anterior. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. unde se introduc cristale de iod. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. fie sub aspect informativ. praful de ceară roşie ş. Sub influenţa soluţiei menţionate. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. persistente şi vizibile. sub aspect procedural. le va evidenţia. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor.— bronzul. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator . urma devenind pe un timp scurt vizibilă. In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii.). Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. cât şi din alte pricini. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis.a. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. a unor substanţe noi luminis-cente. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. a. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. a radiaţiilor de tip laser. Vaporii de iod. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. reamintim condiţiile principale de fotografiere. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. cele latente după relevarea lor. obiectul purtător de urme. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. aşa cum eşi recomandată. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. în mod special. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. Această metodă. In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. sau fixate pe cale fotografică. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%). montat într-un tub de masă plastică. îl constituie procesulverbal. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. Metoda chimică se foloseşte. acestea se cer fixate pe pelicule adezive. peroxidul de mangan. a izotopilor radioactivi. Prin reacţie cu iodul.

Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. porii. Prin apăsare. Stratul de gelatină. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. după ce pe degete se apasă hârtia. (fig. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. carton presat etc. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. 45 . cele flexibile (documentele. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. albă şi neagră. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. ce constau din două foi de celuloid: de bază. Obiectele dure (sticlă. la ce tip se referă desenele papilare ş. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. scândură. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. liniile albe. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. şi protector. se scutură şi se zvântă. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. precum şi cu pereţii ambalajului.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. inclusiv liniile flexorice. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. iar cea adezivă se suprapune urmei. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. metal. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. sfera de interese. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. de pod alte două linii. precum şi determinarea modului in care au fost create. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. contopirea a două sau mai multe linii. apoi se suprapune urmei prăfuite. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. lemn.a. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. masă plastică etc. ceramică. trifurcare). substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. cicatricele. uşă. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie.

46 . apoi în mod dinamic. urmelor şi al altor materiale de probă. continuând astfel până la centrul încăperii. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. în vederea orientării. care se disting atât după sarcinile ce le revin. a fotografiei judiciare etc. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. excentric. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. în acest sens.1. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. depozit etc. în funcţie de forma geometrică a încăperii. se va cerceta de sine stătător. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Astfel.2. 2. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. Fiecare parte de teren.de la general la particular. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. într-o măsură sau alta. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. fixării şi ridicării urmelor. magazie. respectiv.Subiectul II.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. apelându-se fie la procedeul liniar. spre periferie. fie la cel circular. pe raze bine delimitate. şi circular . apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. al obiectelor de acolo. faza la care ne referim este decisivă. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. în funcţie de caracteristicile terenului. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. adică de la locul amplasării cadavrului. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii. Din perspectiva tacticii criminalistice. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. despre care se presupune că sunt. în situaţia unui omor. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta.

dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. Tabloul de ansamblu al locului faptei. spre exemplu. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. şi circular . Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. porţiune de drum. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. în situaţia unui omor. excentric. amplasarea acestuia (localitatea. suprafaţă de locuit oficiu. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. în ce priveşte antrenarea altor persoane. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale. La această fază se realizează fotografia de orientare.1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. bănuitul sau învinuitul. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. despre care se presupune că sunt. care se disting atât după sarcinile ce le revin. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. depozit etc.1 Cea de a doua fază. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. pe raze bine delimitate. O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării. cum ar fi. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale. se va cerceta de sine stătător. de obicei. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii. Astfel. Faza de observare generală debutează. în funcţie de forma geometrică a încăperii. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. adică de la locul amplasării cadavrului. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. Din perspectiva tacticii criminalistice. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. pas cu pas.2. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. într-o măsură sau alta. poziţia şi starea altor obiecte. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. în acest sens. apelându-se fie la procedeul liniar. astfel ca nici o porţiune de teren. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". spre periferie. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta. urmelor şi al altor materiale de probă. etajul. spre exemplu. în vederea orientării. de structura spaţială şi topografică a locului acesteia. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. continuând astfel până la centrul încăperii. starea uşilor. Fiecare parte de teren. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. respectiv.3. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. construcţie auxiliară). partea vătămată. Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. se va recurge la operaţii de măsurare. reprezintă anumite avantaje. de cercetare detaliată a locului faptei. apoi în mod dinamic. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. al obiectelor de acolo. să nu rămână necercetat. fie la cel circular. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei. în funcţie de caracteristicile terenului. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. pentru a fi 47 . anumite mecanisme în stare de funcţionare. magazie.de la general la particular. adresa. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. care. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională. înainte de a fi suferit vreo modificare.

sinuciderea prin moartea naturală. particule de sticlă. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. expertiză. de ţesuturi. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. pentru situaţia dificilă. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise.). Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. fixării şi ridicării urmelor. delapidarea . apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. versiunile se divizează în particulare şi tipice. de ce (scopul. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. de salivă. Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. pe de o parte. Potrivit datelor pe care se fundamentează. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. fiind instalate pe o peliculă sterilă. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. a fotografiei judiciare etc. când?. sol etc). cu ce (s-a săvârşit fapta)?. lemn. pe experienţa pozitivă. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. însuşirea de bani . de miros ş. unde?. wann. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. womit.examinate în condiţii propice descoperirii. De exemplu. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. în acest sens. wer").prin furt sau incendiu. Prioritară însă rămâne regula generală. Apoi. metal. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. acţiuni operative). mobilul)?.prin tâlhărie etc. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. şi anume: ce s-a întâmplat?. această categorie de urme cuprinde. atunci. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. faza la care ne referim este decisivă. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident. Subiectul III. iar pe de altă parte. în fond. acestea se examinează minuţios. 48 . pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. de păr. De pe suprafeţele netede microurmele. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare.a. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. cum?. De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii. După cum este cunoscut. în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete. Aşa cum s-a menţionat. wo. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. wie. warum.2.1. constituind particule solide. vopsea.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. Din perspectiva problemei în discuţie. studiile etc. vărsta. etatea. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar.) § 4. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. locul de muncă. din diferite motive. prenumele. antecedentele penale. cunoştinţele şi interesele predominante. profesia. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. documente. 2) sfera socială căreia aparţine. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării.2 în fine. cum ar fi cele de revizie şi control. Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia. domiciliul. avertizat că este obligat să spună adevărul.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. ce constituie tactica ascultării martorilor. dintre care menţionăm: 52 . Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice. materialele prezentate de alte structuri. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina. pe de altă parte. ale inspectoratelor departamentale ş.). acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. de unde. auditive). în caz contrar poate fi tras la răspundere. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. starea familială.a. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. concomitent. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. obiecte corp-delict etc. se subdivid în trei categorii. Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. La această fază de contact cu martorii. procedeele tehnologice. e de dorit să participe şi expertul. după scopul urmărit prin aplicarea lor. în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase. iar. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. procesulverbal de cercetare la faţa locului. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare.a. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete. starea familială. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. Dispunând de datele respective. Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. solicitându-i să-şi declare numele. victima). dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. uneori. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. organizarea audierii necesită. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă.

nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. dar loială şi binevoitoare. că aşteptarea de lungă durată. dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor. Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. . incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi. din diferite motive. . în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă. . apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art. Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. d) Acordarea de ajutor martorilor care. declarându-i familia.posibilitatea observării directe a limbajului martorului. oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie.forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. adaptarea martorului la rolul. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare. reproducerea grafică (desenul. Trebuie de avut în vedere. îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. în special de învinuiţi. în special. în special. lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic. Organul de urmărire penală poate interveni. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. . fotografii ş.. indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. 196-197 CP). . în expunere se observă mai puţină siguranţă. condiţiile. organul judiciar trebuie să se prezinte. dar care ţin de activitatea martorului. înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. contribuie la armonizarea depoziţiilor. La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă. în faza a treia a ascultării martorilor. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor.de relatare liberă . în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. fie datorită stării emoţionale. ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite.discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei. organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. neclar şi chiar confuz. deoarece reproducerea evenimentelor.a. de timp. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii. sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor. fără a-i sugera.primirea la timp şi corectă a martorului. de a nu depune mărturii mincinoase. fără a fi întrerupte. Prin urmare. demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. fireşte în mod civilizat şi tacticos. schiţa) a faptelor. care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. cerând să fie interogaţi. denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată".debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. în special. după cum s-a menţionat. O atare convorbire preliminară asigură. calm şi atent. orice formă de tratare necivilizată. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie.posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele. Sunt frecvente cazurile când martorii. de precizare. a modului şi 53 . numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. gradul şi postul pe care îl ocupă.reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. relatarea liberă. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. organul de anchetă poate solicita martorului. acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate. condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea. în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi. A doua fază . ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui.

pe de o parte. clare. iar. modele. faţă de justiţie în genere. oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. rivalitate. . Acest procedeul tactic se justifică. Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. de verificare. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. pe de altă parte. în majoritatea cazurilor. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele. procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. nu este decât în defavoarea clarificării cauzei. Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. cea introductivă şi de relatare liberă.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice. conducerea ascultării într-o astfel de manieră. ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. modul de formulare şi adresare. duşmănie. De exemplu. forme reale. Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. inclusiv. în special. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia. Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor. fotografii. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare.prin conţinutul de idei. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat. Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante. prin urmare. 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude. . înrăire. destinate. acest procedeu tactic. invidie ş. precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. schiţe etc. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora. întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură. . coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii. complici etc). există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul. Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. la modul de operare şi la mijloacele aplicate. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. 54 . 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. dar şi de felul cum sunt adresate. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . victima sau altă parte în proces: rudenie. încearcă să confirme alibiul făptuitorului. determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. să nu sugereze anumite răspunsuri.împrejurărilor în care s-a activat. Din perspectiva tacticii criminalistice. în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. îndeosebi.să fie directe. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. colegialitate de serviciu sau de studii. prieteni. bună sau rea vecinătate. Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile.a. Rezumând. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit..întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper.

poate fi folosit câinele de urmărire. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. care au fost primele sesizate. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti. Atunci când se constată urme de adâncime. sau urmele mijloacelor de transport. traseul parcurs de făptuitori. se vor face precizări pe parcursul expunerilor.Mihailov.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari.00 şi 04. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând.1. care le sunt caracteristicile şi valoarea. fotografiate. 1. ele vor fi continuate. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală. obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie.1980 şi cet. 9 (nouă) TV color marca "Polar". faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală. Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. Etapa iniţiala de cercetare a furtului. an. La momentul tactic. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor. amplasat p str Florilor. între orele 01. 1. iar la faptele de tâlhărie. ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. cuprinzând locul săvârşirii faptei.Subiectul III. că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite. descrise. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. Produsele. 55 . ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. magazinul „Next". între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul. Secţiunea I .2. 1. pe jos sau cu mijloace de transport2. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere. Vor fi cercetate. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet. mărfurile. Koylov. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi. Acolo unde există deosebiri. Secţiunea a II-a . identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. în cazul furtului. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat.1. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. descrise în procesulverbal şi fotografiate. Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte. iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia. mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. ori la data constatării lor de către alte persoane. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. apoi ridicate prin metodele cunoscute. ales de conducătorul echipei de cercetare. de dimensiuni reduse. stabilirea bunurilor ce au fost furate. vor fi ridicate mulaje de gips. pe jos sau cu mijloacele de transport. In cazul infracţiunilor flagrante.00 din încăperea . Astfel. Obiectele purtătoare de urme.După două oree de la cercetarea locului faptei. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. (7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. abandonate sau pierdute. Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. Alteori. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport. pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate.

Ascultarea persoanelor a. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. Secţiunea a lll-a . deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. adică. Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. detalii privind îmbrăcămintea etc). eventual.cereale. adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. care garantează dreptul la apărare. Totodată. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă).5 c. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. rude. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc. inventarierea şi descrierea lor. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. 118 şi următoarele Cod penal). martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. dacă este cunoscută. se vor efectua percheziţii. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 . chiar dacă au fost vândute altor persoane. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. posibilitatea de acces la bunurile respective. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii. dacă a strigat după ajutor. natura şi valoarea bunurilor sustrase. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate.). b. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. sau elemente de identificare. dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. litigii privind dreptul de proprietate) etc. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. materiale de construcţie etc. Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. spray-uri paralizante etc). va fi audiată în prezenţa medicului. Totodată. interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. dacă mai era împreună cu alte persoane etc. apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. în câmp. acestea vor fi inventariate. în vederea identificării lor. vârsta probabilă. pistol. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. par. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). identitatea aeestora. descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. numărul agresorilor. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. concomitente sau posterioare săvârşirii faptei). mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. De asemenea. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. colegi de muncă. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii.Alte activităţi de urmărire penală §1.

Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative. O modalitate de efectuare a reconstituirii. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. de infractori înrăiţi. pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. este urmat de uciderea victimei. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. a uşilor. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. de escaladare ori de transport al obiectelor furate. Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. de pildă. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate. ambalaje. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică. Secţiunea a IV-a . prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. Astfel. ori al apariţiei unor anumite rezultate. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. prietenilor. superior posibilităţilor materiale6. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. De asemenea.inculpatului. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase. deoarece. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. a reconstituirii etc. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. de multe ori. Când specificul faptei cercetate o impune. se va proceda la efectuarea confruntării. al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. prin care pătrund în interior. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). Aşa. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. vecinilor sau al altor persoane. Pentru a se asigura succesul percheziţiei. este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. De asemenea. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. care să cuprindă obiective judicios formulate. folosindu-se şi de alibiuri. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii. recidivişti. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . a încuietorilor şi a pereţilor. §2. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei. ce să caute şi cum să caute. în caz de nereuşită. schiţele etc. se vor folosi metodele tactice adecvate. frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. cât şi faptul dacă nu este o simulare. a prezentării pentru recunoaştere. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. b. fragmente sau resturi ale acestora. Dimpotrivă. forţarea încuietorilor. de foarte multe ori. care neagă vinovăţia. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat. a urmelor de picioare.

adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. materiale şi mijloace tehnice.părăsesc apartamentul. dar cu unele rezerve. Alteori. După cum se va vedea în continuare. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. 1. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. câinele de urmărire. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. Astfel. Prin urmare. uneori. având fixate trei undiţe de ştiucă. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. faptele se săvârşesc în timpul zilei. pix. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă.nr nr vom referi în compartimentul următor. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. dacă nu răspunde nimeni. metodele şi instrumentele folosite. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. pătrund în apartament cu chei potrivite. El poate avea diverse forme. va apela la fotografia de umbre. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. a amprentelor digitale. Si totuşi. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. audierea martorilor.). ori la rudele care locuiesc în sate. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. operaţiile desfăşurate. de mare ajutor. uneori. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. creion. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. Indiferent de modul de realizare. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. descoperite la locul infracţiunii. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. tremurături. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. iar altele sunt de dată foarte recentă. fiind. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. uitate sau abandonate. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. prin care se probează fapte juridice. tuş. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. De asemenea. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. 10 Subiectul I.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise. în special a semnăturilor. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. La cercetări trebuie să participe şi victima. etc. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. 1. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. în marea majoritate a cazurilor. in special a semnăturilor.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. întreruperi de traseu. ci sunt bine pregătite. Test nr. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. de contrast şi separatoare de culori. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). Falsul prin contrafacerea rechizitelor. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. la munte sau la mare. la i. Făptuitorii folosesc soneria şi. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. documentelor de identitate.

e) trăsături de creion. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. (hârtie fotografică. b) trasee dublate. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. erori în conţinutul şi forma stemei. peliculă adezivă. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. venit în contact cu materialul intermediar umed. placă gelatinoasă. la diverse măsurări şi. c) deformări ale grafismelor.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. Astfel. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. bineînţeles. c) deformări ale grafismelor. rânduri. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. de denumiri. indigo etc. bineînţeles. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. 59 . In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. Prin urmare. — Trăsăturile difuze ale semnelor. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. amplasare spaţială. cauzate de mijloacele de desenare. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. — Greşeli gramaticale. Si totuşi. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. altor semne de structură a ştampilei. cuvinte. e) trăsături de creion. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. la diverse măsurări şi. de regulă.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. albuş de ou fiert etc.3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. indigo etc. hârtie sugativă. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. cauzate de mijloacele de desenare. dimensiuni. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. 1. documentelor de identitate. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. prin care se probează fapte juridice. După cum este cunoscut. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. b) trasee dublate. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul.

având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice. de siguranţă şi de aruncare. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. calibrului. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. pe de o parte. pe de altă parte. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere. Examinarea muniţiilor Muniţiile. 60 . la cerinţa organului judiciar. şi rudimentare. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. fie datorită vechimii. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. seria şi modelul iniţial.Subiectul II. 2. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. fie ca urmare a înlăturării lor. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. Expertiza balistică. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. precum şi al datelor experimentale. în marea majoritate a cazurilor. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. aruncare.a. în caz afirmativ. ulterior neautorizat modificate. Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare.) cu datele respective din instrucţiile. individualizarea acestora. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. După cum este cunoscut. greutatea. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. pe modul lor de funcţionare. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. 2. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. Expertiza armelor modificate. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. de fabricaţie improvizată. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. in special tuburile. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. în situaţii ordinare determinarea modelului. prin determinarea modelului. registrele şi atlasele balistice. 1. înălţimea. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. seriei şi a anului de fabricaţie. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. In fond. Atunci când inscripţiile respective lipsesc.6 mm). lovire. în special pentru cartuşe de calibru mic (5. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. 2. a fiecărei piese în parte. numărul. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. lungimea şi calibrul ţevii. realizate cu arme de foc. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare.

5 etape. In special. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. număr. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora.4 etape. . în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. dar şi pe trăgător. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic.3 etape. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. de fabricare improvizată sau modificată etc. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. parafină. asigurându-se inalterarea urmelor. de care dispunem la etapa actuală. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită.1 etapă. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. 3. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. se va proceda la examinarea comparativă. . dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. convertizorul optico-electronic. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. ceară etc). nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. dimensiune şi direcţia ghinturilor. In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale.2 etapă. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. 2. pentru a fi deplasat spre camera de 61 . surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. în contextul celor de mai sus. eliminării şi aruncării tubului ars. tragerii. de exemplu. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. . considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. percutorului. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. sau de la câteva arme.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: . Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. 39). In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. după cum s-a precizat anterior. datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. După cum demonstrează practica judiciară. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. .La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. forma şi mărimea percuţiei. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. în special de îmbrăcăminte. dacă denotă aplicarea unei arme automate. constituind mierorelieful urmelor (fig. al microscopului comparator.

La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. Astfel. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială.Consideraţii preliminare §1. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. privitoare la concursul ideal de infracţiuni. care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. precum şi dispoziţiile H. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii. precum şi dispoziţii speciale.M. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii. pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii.1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă. Legea protecţiei muncii (nr.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă. 3. integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. în primul rând. 3. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. Competenţe.C.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. administrativă. Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente. 2896/ 1966 privind declararea. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. 3. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. în formă de striaţii. apărarea vieţii.37). încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară.M. 90 din 23 iulie 1996.M. Cercetarea accidentelor de muncă. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. pe partea posterioară a gulerului rozetei. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. "pericol iminent de accidentare". La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. H. b Cod penal. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. nr. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale. Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. în acelaşi timp norme din acest cod. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii. (faptele penale. în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit". §2.C. precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. de asemenea. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. 304/1975 privind echipamentul de protecţie. trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii.detonare. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr. Sunt. H. dimensiunile şi relieful lui. nr. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I . cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. Subiectul III. — urma ejectorului (pragului aruncător). precum şi normele de protecţie a muncii. „practică profesională" etc. De asemenea. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă. materială sau penală.C. precum acele ale articolul 209. 62 .

Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă. persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. în colaborare cu organele de stat competente. De aceea. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. De asemenea. în termen de 7 zile de la data decesului. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane. 28 şi 32. produse pe drumurile publice. c. agricultură etc. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. exploatări miniere. cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. 90/ 1996). procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a . Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă. Deci. Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. maistru. nr. agricultură etc. de cele mai multe ori.M. când a intrat în vigoare Legea nr. f.08. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. 2896/1996. După adoptarea Legii nr. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului. secţiei.Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H.C. întreprinderii (şef de echipă. c. articolul 47 din Legea nr. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. specialişti pe domenii de activitate. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative. 90/23. din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. începând cu conducerea echipei. după cum urmează: a. e. contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr. procesul tehnologic. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii.90/1996). la cererea acestora. De aceea. deces. precum: exploatări miniere. în cazul accidentelor care au produs invaliditate. au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. d. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. din comisie fac parte inspectori de stat. accidente colective. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. să elaboreze. In cazul accidentelor de circulaţie. în aceste cazuri. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie. construcţii. transporturi. generate de unele evenimente deosebite. 1 din Legea nr.Cercetarea la fata locului 63 . care. 90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. precum şi avariile sau exploziile. b. b. care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice.07.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. §3. precum şi în cazul accidentelor de muncă. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei.1996). Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. printre victime. disciplinare. 90/1996 a fost abrogată Legea nr. instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. sector forestier.1996. în cazul accidentelor de muncă colective. exploatări forestiere. de către persoana juridică. inginer etc. în care. privesc organizarea fluxului tehnologic. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. aplicabile fiecărui loc de muncă. Potrivit articolului 26 alin. 90/1996.

maşinilor şi utilajelor. distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului. specificul locului de muncă. stării iniţiale a instalaţiilor.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme. camere video. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. cele mai importante. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. interesând. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. împreună cu medicul legist. pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. §2. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. A. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului. proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată. Din orice echipă fac parte organele de poliţie. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. şi. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. împreună cu inspectorii de specialitate. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive). în funcţie de natura accidentului. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. în cazul accidentelor de muncă. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă. cercetarea minuţioasă a urmelor. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. b. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. fişele individuale de instruire etc. conducătorul locului de muncă etc). ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii. dacă sunt comod transportabile.§1. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. rezultă şi din aceea că. Secţiunea a lll-a . în cazurile cu arsuri grave. Specificul cercetărilor la faţa locului. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. printre altele.a. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate. procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane. a mijloacelor materiale de probă. raportul de autopsie medico-legală etc. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale. stabilirea poziţiei. Ascultarea persoanelor 64 . pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală. Obiectele purtătoare de urme. în ultimul timp. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator. sector forestier. pentru ca. Procurorul va verifica starea victimelor. privesc: a. minerit. dacă au fost prezenţi la faţa locului.. agricultură etc. banda magnetică. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. condusă de procuror. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. B. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. procesul-verbal al pompierilor militari. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie. măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. c.

starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. respectarea procesului tehnologic. cum ar fi. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. persoana vătămată. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. corectă. procesul tehnologic etc. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. agricultură. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. ducă lucra atoni ori neglijent. pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. de cele mai multe ori. O poziţie specială o are. dacă le-a cunoacut. de producerea accidentului). pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. a. comportarea ei în timpul muncii. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. după specificul locului de muncă: uneori. Dacă specificul cauzei o impune. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. în ce constau şi care a fost scopul lor. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii. numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. de cele mai multe ori explicabilă. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. o persoană cu funcţie de conducere care. a reţetelor de fabricaţie etc. martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii. obiecte purtătoare de urme etc. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. de această dată. Mai mult decât în cazul altor % fapte. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. care au o atitudine sinceră. oboseala. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. obiectivă faţă de faptă. şi a doua categoric de persoane.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. rapoarte de expertiză etc. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. expertiza tehnică sau medico-legală. c. de cele mai multe ori. De aceea. în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii.) sau declaraţiile altor persoane. De asemenea. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice. sector forestier etc. în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. criminalistice. ştiut fiind faptul că boala. sector minier. de cele mai multe ori. cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte. medico-legale etc. rapoartele de expertiză criminalistică.5 b. De aceea. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'. Pentru dispunerea expertizei. §2. de exemplu. precum şi în fişa postului.

ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. a urmelor de degete etc. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. In activitatea criminalistică. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. 66 . Pentru a elabora astfel de metode. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). La cercetarea accidentelor de muncă mortale.general ştiinţifice. La nivel practic. psihologiei etc. cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. 1. în anumite cazuri. aşa cum este sfera justiţiei.. realizate sub diverse forme. De asemenea. 1. farmacologiei. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. precum şi aprobarea lor practică. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. particular Ştiinţifice şi speciale.2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. practic nelimitat. aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. originală şi consecventă. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. Metodele criminalistice. privind cercetarea infracţiunilor. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. biologiei. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. operaţii şi mijloace. impune anumite condiţii. căderi întâmplătoare. chimiei. constituie forma iniţială. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'.2 la nivel teoretic. 38). dacă accidentul a produs invaliditate etc. la data de 23 septembrie 1996. presupune observaţii multilaterale. Percepţia imediată. Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. fireşte. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. 37. consum excesiv de băuturi alcoolice. §3. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată. cât şi din culpă. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor.1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică.(autenticitatea unor acte. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. cât şi la cel utilitar. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. TEST 11 Subiectul I. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. inerente însuşirii realităţii obiective. Fără a efectua o analiză detaliată. De asemenea. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. şi. în primul rând. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. se folosesc trei categorii de metode. care este durata incapacităţii de muncă. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. 1. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate.

desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. metal. 5) Metoda comparaţiei. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale.. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 .a.) Categoria a doua de metode. Prin intermediul experimentului judiciar. metodele fizice sau fizico-chimice. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Reproducerea administrată a unui fapt. Metode fizice sau fizico-chimice. identificarea cadavrelor. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. fotorobotul.a. realizându-se atât in formă materială. greutatea. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. dar mai cu seamă celor de laborator. densitatea. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. In toate cazurile însă se au în vedere. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. ulterior în energie vizibilă. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. gradul de rezistenţă. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. a hârtiei. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. elasticitatea. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. — Metode matematice. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. prezentării spre recunoaştere şi altele. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. ale celor produse de diverse instrumente. Pentru depistarea obiectelor minuscule. temperatura. frecvent aplicate în criminalistică. vehicule ş. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. matematice şi antropologice. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. constituie cele particular ştiinţifice. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda convertizării electrono-optice. urmelor create de arme de foc pe muniţie. 6) Metoda descrierii. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. de exemplu «metode fizice»1. descoperirea obiectelor tăinuite etc. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă.. 3) Metoda experimentală. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. în primul rând. — volumul. «metode de ramură»2. — Metoda efectului de luminiscenţă. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. concentraţia. în special a celor de mâini şi picioare. în domeniul expertizei criminalistice. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. de tot felul de instrumente. percheziţiei. Metode antropologice. masă plastică. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. cel judiciar. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. organul judiciar va apela la instrumente optice. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. alte caracteristici ale obiectelor materiale.2) Metoda măsurării. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. interogatoriul etc. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. ca: timpul împuşcăturii. prezentarea spre recunoaştere. 4) Metoda modelării. percheziţia. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. — vechimea unor evenimente. în linii generale.

a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. 2. Metode matematice. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. percheziţiei. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. de asemenea. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. 2. metode speciale criminalistice. duritatea. 1. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. după cum anticipam. imaginile fotografice.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică. Subiectul II. imaginilor fotografice etc. in special în procesul de comparare a semnăturilor. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate.(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. suprafeţelor palmare ş. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. balistice ş. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. a impresiuhilor de ştampile. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. culoarea. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră.a. ale plantei picioarelor. asupra unei situaţii. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. in special. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. la examinarea criminalistică a scrisului. actele privind alterarea mărfurilor. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. probleme etc. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. a altor acţiuni procesuale) privind forma. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. 68 . ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. la calcularea elementelor cărării urmelor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii.a. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. traseologice. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc.). Noţiuni generale în criminalistică. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. 1. a actelor dactilografiate. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. Categoria a treia constituie. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului.a. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. Expertiza criminalistică 2. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material.

alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. elasticitatea. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. culoarea. falsul aparţine nu autorului. materiale şi mijloace tehnice. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. — urmele de presiune. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. finanţelor şi activităţii bancare. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. fireşte. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. dacă documentul are atare elemente. precum şi unele semne grafice învecinate. soluţie de var etc). 69 . documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. apă oxigenată. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. în funcţie de modul in care s-a operat. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. starea dislocată a particulelor de hârtie. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. în situaţiile favorabile. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. natricaustic. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. în special a semnăturilor. Decolorând textul scris. dar şi în profunzimea hârtiei. precum şi prin transparenţă. în marea majoritate a cazurilor. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. subţierea acesteia. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. După cum se va vedea în continuare. 2) scămoşarea hârtiei. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. este lesne de realizat. arc. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. afectarea textelor învecinate. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. în principiu. 2. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. El poate avea diverse forme. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. hârtia îşi pierde luciul. în primul rând.) înlăturarea prin ştergere. se va recurge la metode speciale de cercetare. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. fireşte. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. radieră etc. pulverizatorul de praf. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. dacă. urme ale ştergerii. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. sulfit de sodiu. economiei şi comerţului. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă.Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. Depistarea caracteristicilor menţionate.

A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. cea a microscopiei electronice. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. in special a semnăturilor. Printre metodele aplicate. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. în special a celor infraroşii. care. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. dublări de trasee. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. intre sau in prelungirea rândurilor. la i. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. in caz contar nu sunt autentice. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. in special. la tratarea cu izotopi radioactivi. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. 60). precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. Astfel. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. După cum este cunoscut. la metoda difuzo-copiativă. litere. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. va apela la fotografia de umbre. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. fiind semnate de persoane responsabile. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. respectiv cu altă maşină. 3. Dintre mijloacele tehnice de investigare. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. tremurături. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. tuş sau alţi coloranţi. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. aceasta constituind o metodă specifică1.) 1. de contrast şi 70 . textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. se vor crea respectiv urme ale indigoului. la alte metode sensibile cum ar fi. 59). Indiferent de modul de realizare.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. dar în cazul unui scris dactilografiat. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. spre exemplu. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. prescurtări incorecte. Deseori. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. primite etc. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. micşorarea distanţei dintre semne. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. pix. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. sociale sau juridice ale personalităţii.nr nr vom referi în compartimentul următor. tuş. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. întreruperi de traseu. a analizei colorimetrice sau spectrografice. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. etc. în locurile în care acestea se intersectează. cuvinte sau rânduri. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. transportate. urme de apăsare. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. face posibilă nu numai observarea directă. De regulă. creion.

albuş de ou fiert etc. pe de o parte. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. iar pe de altă parte. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. — Greşeli gramaticale. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. rânduri. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. bineînţeles. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. După cum este cunoscut. 4.separatoare de culori. cauzate de mijloacele de desenare. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. de denumiri. la diverse măsurări şi. resturi de suport al fotografiei înlăturate. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. hârtie sugativă. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. a hârtiei. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. culoare. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. dimensiuni. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. prin care se probează fapte juridice. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. amplasare spaţială. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. venit în contact cu materialul intermediar umed. altor semne de structură a ştampilei. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. această categorie de fals presupune. Sub aspect tehnic. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. indigo etc. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. cernelurilor. peliculă adezivă. documentelor de identitate. cuvinte. — Trăsăturile difuze ale semnelor. erori în conţinutul şi forma stemei. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. Prin urmare. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. c) deformări ale grafismelor. placă gelatinoasă. deoarece contribuie la: 71 . prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. (hârtie fotografică. alterarea textelor învecinate. Si totuşi. de regulă. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. b) trasee dublate. e) trăsături de creion. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. consistenţă şi alte elemente caracteristice. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Astfel. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

aspectul marginilor rănii etc. Astfel. se va executa la un anumit grad de mărire. în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. ca „la gura sacului". obţinerea unei imagini mărite. Condiţiile menţionate. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. d) fotografia urmelor. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. a. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. 3. de la vecini. precum şi a filtrelor de polarizare. la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. De asemenea. curea etc). întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. pe cât posibil. corpul şi membrele. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. c) urmele. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. măresc distanţa focală. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. despicătoarc (cuţit. cu dimensiunile de 17/4 cm. de instrumente. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. Medicului legist îi revin. data şi ora la care s-a produs decesul. a celor de măini. dar că i-a tras doar câteva palme. Soţul recunoştea că a bătut-o. instalate bilateral. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. tot la faţa locului. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. unele leziuni corporale. care să explice modul de producere a morţii. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase. pentru suprimarea vieţii victimei. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. şi. îndeosebi gura. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. apoi. care nu se disting de culoarea suportului. eventualele denaturări. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. ceea ce explică şi cauza morţii. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. b. 75 . excluzându-se. în măsura posibilităţilor. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. profunzime. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. orificiul anal. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros. de sticlă ş. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. Astfel. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. spre exemplu. de asemenea.. orificiul vaginal. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. cablu telefonic. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare.— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. din motive diferite. vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. însă există anumite metode de cercetare. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc. în consecinţă. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. a căror detalii caracteristice sunt mici.

Atunci când nu se dispune de fotografii. precum şi după fotografii. Reuşita ei. Test nr. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală. la cele ce diferă. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii. urmează să recunoască. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. Identificarea persoanelor după senalmente. Prin intermediul întrebărilor de precizare. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. ca de exemplu cazurile de mituire.). 145 C. năvălirile tâlhăreşti. 76 . După cum e cunoscut. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. ca şi a cadavrului necunoscut. Metoda portretului vorbit». este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. fireşte. In baza relatărilor martorilor. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. în caz contrar.12 Subiectul I. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor. se vor căuta scrisori redactate de victimă. a obiectelor de îmbrăcăminte. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret. mai întâi trebuie să descrie. Fără a intra in detalii asupra problemei. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. pentru a explica gestul sinuciderii. excrocheriile. se descrie exteriorul celui urmărit. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. 1. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului.). Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni.P.sau de la locul de muncă al victimei. în acelaşi scop. insistându-se la o toaletare a feţei. fireşte. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare.P. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. aranjarea coafurii. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. 2. fiind ascultată de organul judiciar. a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. 144 C. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. ori pretins redactate de victimă.P.P. persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. strict după metoda portretului vorbit.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu. 1. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. a portretului fotocompus. foloseşte terminologia sa proprie. ea aparţinând de tactica criminalistică. violurile.

In a doua etapă. forma corpului şi a feţei. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. 3. 54). fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. în special la mijloacele de calcul electronice. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. amplasarea. care după cum probează exemplele din practică. individuale sau în grup. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. determinate de către specialistul antropolog. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. aluniţe. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. cicatrice. fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. de documente. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. b) nazală. c) bucală. de amatori. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. buzelor şi a bărbiei. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. Fiind în esenţă un model grafic. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. fotorobotul a evoluat. cuprinzând fruntea şi părul. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. ochii şi sprâncenele. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. diverse malformaţii). se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. precum şi a cadavrelor. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. este cea mai utilă. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. în cazurile necesare. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). incluzând nasul. pe baza portretului vorbit. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. zone ale feţei: a) superioară. vârsta. 53). prin metoda supraproiecţiei. negi. 4. pelicule video. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. vârsta. Actualmente. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. artistice. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. filme. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. video şi cinematografice. nasului. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. rasa. Iniţiat în baza principiului dat. ochilor. schiţe (fig. 77 . prin concursul pictorului portretist. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. dimensiunile şi poziţia frunţii. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. precum şi a semnelor particulare (pete. urechilor. forma. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. conţinând gura şi bărbia. dar şi a celor material-fixate în fotografii. tatuaj. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici.

proeminentă. In teoria şi practica criminalistică. 45). verzi. aşezare în orbite. nominalizată Gherasimov. 1. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. ea necesită a fi reliefată. In cazul cadavrelor. In ceea ce priveşte chelia. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. îngustă (fig. arcuite. 2) Fruntea. mijlocii şi mici. După natura firească de screştere. in primul rând. retrasă.chizătura ochilor). femeile — pană ia 155 cm).3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. după lungime — mare. urechi. (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. triunghiulară (fig. mijlocie. 41). normal. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. după culoare — negri. dimpotrivă. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. 46). adolescenţă. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. după mărime — late. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. lăţimea. 43). dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. şi după forma şi mărimea lor. sexul se confirmă de către medicul legist. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). uneori şi după culoarea ( dată de iris. întâlnim ochi mari. alb (cărunt parţial sau total). Ea cuprinde trei zone: cea frontală. aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. după desime — des. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. pe baza reconstituirii grafice. masa musculară şi stratul adipos. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. şerpuite. continuând cu cele din zona mijlocie şi. buclat. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. femeile — peste 166 cm). După mărime. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. a elementelor ei componente. începând cu cele aflate In zona superioară. caracteristicile generale privind sexul. genele. albaştri. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. 1. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. înfundaţi şi proeminenţi. cea nazală. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). mic. scăzute. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. dar mai ales sprâncenele. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. roşcat. după forma purtată peste cap. pubertate. ce diferenţiază un gen de altul. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. capului. respectiv. inaţuritate. creţ. circulară In sus sau in jos). mărime. cea bucală. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. După poziţie. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. precum şi chelia (calviţia). rotundă. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des. 42).In ultima etapă. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. poate prezenta diverse forme: pătrată. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. precum şi a feţei. feţei şi elementelor lor componente. Sub aspectul liniilor de contur. rar. ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. mijlociu. linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. după aşezare în orbită — normali. constituţia. în descrierea ochilor interesează pleoapele. lungimea. 44). Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. ridicate sau coborâte pe ochi. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). senilitate. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). castaniu. mai rar. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. dreptunghiulară. I 3) Ochii. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. vârsta. femeile — 155 — 165 cm). 78 . cu comisurile externe coborâte sau ridicate. care diferă după poziţia reciprocă. poate fi drept. după lăţime — lată. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. bond. mijlocie şi scundă. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. capul privit din faţă. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. după numele autorului ei. inferioară. faţă de globii ochilor. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. după culoare — negru. Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. sprâncenele pot fi — reunite. ascuţită. mai rar ţuguietă. rasa.47). forma şi înclinaţia umerilor. după formă — rectiliniare. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. Metoda în cauză. Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. Dar. La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. căprui. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie.

In identificarea criminalistica după semnalmente. In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. de a ridica una sau ambele sprâncene. Vocea şi vorbirea. poate fi aplecat Înainte. obişnuită. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. buzele. 2. De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. sau mică după lăţimea nasului. tragus. servilă. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. roaderea unghiilor. ca semnalmente funcţionate. tăiată mărunt pe buză. şi de bază. peltică. militară. mijlocie şi mare. rotundă. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. In special a mâinilor (la spate. Ea poate fi rapidă. şuierătoare. Gura se descrie după mărime. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. bilobată. incluzând gura. formă şi adâncime. bărbia poate fi plată sau ascuţită. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. Buzele pot fi groase. gesticulaţia. triunghiulară). proteze). Pavilionul urechii este alcătuit din helix. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. mimica. După cum am menţionat deja. poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig. mică sau barbişon. Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. Atunci când aceste poziţii sunt constante. 5) Cavitatea bucală. antehelix. interpoziţie (îndepărtaţi. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). de adult sau de bătrân). mărunţi). El poate fi iute (repezit) sau lin. 4 canini. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. mişcarea buzelor. Încălecaţi). ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. scobirea în dinţi etc. înălţime şi înclinaţie. spre dreapta. deterioraţi. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi. Capul. Ridurile. dinţii şi bărbia. leneşă. Sunt atestate şi alte forme de mişcări. tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. retrasă. oculare şi bucale. de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. mijlocii. spre stânga. subţiri. de o amplitudine mare sau mică. folosirea unor regionalisme. cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. Astfel.4) Nasul. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. manipularea unor obiecte. victimă sau persoana implicată. lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă. după linia de contur. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. Înfundată. vocea. număr. a umerilor (ridicate aplecate). 6) Urechile. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi. ea poate fi mare. culoare. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. cât şi elementele morfologice. care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. nasul atrage atenţia. îmbrăcaţi. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. «le acoperind partea 79 .48). părul ei fiind lung. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. a nasului sau a urechilor. forma şi dimensiunile. încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. culoare (înnegriţi.49).). urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei.52. ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. mijlocie şi mică şi. cu gropiţă. precum şi vorbirea nu de. corectă. ferm (dârz) sau şubred. albi). convexă sau concavă. frecarea măinilor. ele pot fi reţinute de martor. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. rară. proeminentă. Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. cuvinte străine. După mărime. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). înapoi. in buzunare).51). ridicate sau coborâte (fig. care pot fi energice sau moleşite. profesionalisme. cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. Atât vocea. linia muchiei poate avea formă dreaptă. poziţie şi proporţii (fig. Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. stare (plombaţi. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. piramida nazală poate fi mică. galbeni. netezirea mustăţii. Ele se descriu după localizare. bâlbâită. antitragus. mişcarea aripilor nărilor. cocoaşă). după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. legănat sau săltat. nazalizată. mersul.50). cochetă). Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. Mustaţa poate fi mare. incorectă. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. mărime (înălţime şi lăţime). Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. Ele se descriu după formă. vorbirea şi ridurile. dimensiuni. normali. dreptunghiulară. poziţia capului. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. ca de exemplu. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. jargoane. 8 premolari şi 12 molari).

in formă liniară sau arcuită. In special. Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă.din centru sau Întreaga frunte. la comisurile externe ale acestora. In jurul ochilor şi gurii. 80 .

Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă.a. a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. specificând doar elementele. în special.a.) la efectuarea cercetării la faţa locului. respective de procedură. afară de alte calităţi. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept. efectuată. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi. Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi. tehnicii. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: . în mare măsură. eficacitatea luptei împotriva criminalităţii. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică. Expertiza judiciară.Subiectul II. percheziţiei ş. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. reconstituirii. la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată. Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept. tehnică. Cu toate acestea.să contribuie la descoperirea. înainte de toate. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. percheziţiei ş. de aceea la soluţionarea cauzelor penale. persoane competente. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale.a. în acelaşi timp. se consideră oportună. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză.. la cerinţa justiţiei. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală. 159). legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. 2. sub aspect procesual. decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale. calitatea cercetărilor penale şi. a altor mijloace materiale de probă. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe.a. chimie etc. în primul rând. presupune. 81 . caracteristicile de bază ale acesteia. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar.). raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. artei etc. reconstituirii. la înfăptuirea cercetării la faţa locului. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist. retrage şi conserva probele. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate. Aşadar. Prin urmare. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. artă ş. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. în ce priveşte specialistul. Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. .. cunoştinţe profunde de specialitate. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art. nu ocazional. construcţie. . spre exemplu. activitatea specialistului în procesul penal.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. 2. ea manifestându-se pe două planuri. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni. motivaţia dispunerii acesteia. în consecinţă. totalmente. este indiscutabilă. Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. de obicei. este. tehnică. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun. fizică. utilitatea participării lui la proces. subordonată activităţii organului judiciar. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent.

După cum este cunoscut.a. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt. conform prevederilor legii. caracteristicile de bază ale acesteia. psihologice.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator.64 CPP). 262-264). O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş. zootehnice. expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. spre exemplu. decât cel juridic. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. 169-170. a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale. se procedează la efectuarea expertizei judiciare. a falsului într-un act oficial sau document de identitate. scopul urmărit. Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art.3 (7) Selectaţi instituţia. în lege (art. 2. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi.64). Dacă evidenţierea unor fapte. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. în acelaşi timp. poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. tehnice. Prin urmare. mijloace materiale de probă ş. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală. criminalistice. rezidă în determinarea împrejurărilor faptei. specificând doar elementele. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar.64 al CPP.64-65. cu ocazia înfăptuirii ei. natura şi gravitatea leziunilor corporale. motivaţia dispunerii acesteia. alte fapte cu caracterjuridic. din cea criminalistică . Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. pe bună dreptate. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. financiar-economice.expertiza 82 . tehnologice. Potrivit prevederilor art. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. De exemplu. Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă. din oficiu sau la cerere. artei etc. Este de neconceput. dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art. stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei. în afara cazurilor menţionate. starea psihică a bănuitului. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. 163-167). a mărfurilor nestandard şi necomplete. au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului. de transport. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. Expertiza. deosebim expertize medicale. care se disting după natura obiectelor de studiu. agrotehnice. metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. tehnicii. oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură.a. 163-166. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. care.64. garanţiile procesuale. după cum se susţine. fapte şi împrejurări. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. 164. Astfel. când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei.). în rândul al doilea. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. a autenticităţii unui manuscris. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. altele decât cele juridice. ecologice. dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor.specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. Independenţa expertului. Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. în urma cercetărilor efectuate. învinuitului sau a inculpatului. organul de cercetare. 169). deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea.

Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei. psihologice. Prin urmare. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate. Expertul trebuie să aibă studii profesionale. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora.a. ale victimei. Experienţa expertului judiciar 83 . inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. în majoritatea cazurilor. Declaraţiile martorilor. ecologice ş. incendiară. Specializarea. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri. expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. veterinară şi zootehnică. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. aeronautică. modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. balistică şi fotoportretică.. de păr ş. feroviară. fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă.scrisului. Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. 3. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. de protecţie a securităţii muncii.a. nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. merceologică etc. traseologică. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. b) să fie comparabile. Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. 166 CPP). de la Academia de Ştiinţe ş. la etapa actuală. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili. de construcţie. contravine legii. după formă şi conţinut. Legea (art. frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. aşadar.a.să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. tehnică a documentelor. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. bănuitului sau învinuitului.). o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. dactiloscopică. care se referă la obiectul expertizei. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. de asemenea. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază. nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. în fine. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate.' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete.64 CCP). în practica judiciară sunt. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative. Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. 2. sub aspect procesual. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. probe de sânge. tehnologică. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova. adică să corespundă obiectelor identificatoare. cu obiectele identificatoare. are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol. agrotehnice şi veterinare. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. c) să fie contemporane.

în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă. Asfel. la aprecierea gradului de competenţă a expertului. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. chimice şi biologice. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care. financiară. a învinuitului sau bănuitului. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul. a bancnotelor valutare. traseologică. de expertiză economică. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei. . salivă. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. timpului când a survenut decesul. în comisie pot fi incluşi. de explozii. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. a obiectelor dezmembrate. în repetate rânduri. sticlă. în ce priveşte necointeresarea expertului. şi instituţia de expertiză. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. de datoria cărora este: . orăşeneşti şi raionale ş. în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti. Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. dactiloscopică. organul de cercetare nominalizează doar instituţia.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei. căruia i se încredinţează efectuarea expertizei. organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată.1 Aşa cum s-a menţionat. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals. resturi de produse petroliere. inclusiv financiar-bancară şi merceologică. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul. în afară de îndatoririle sale de bază . dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale. balistică şi a armelor albe. expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză. 84 . intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii. impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. Principiile departamental şi teritorial. a victimelor minore etc.examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii. picioare şi de alte părţi corporale umane. a atribuţiilor de expert.se consolidează cu timpul. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. stupefiante. care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate. prevăzută în lege (art. . anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză. masă plastică.a. de vopsea. tehnică a documentelor. ca urmare a exercitării. determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal. păr etc. transport şi mecanisme. în anumite situaţii. organul de cercetare poate să aleagă expertul. a hârtiilor de valoare etc. incendii).examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge. polimere. tehnică auto. microurme de îmbrăcăminte ş. 1 65 CCP). această condiţie. ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini. . creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. natura şi gravitatea leziunilor corporale.) poate efectua expertizele fizice. La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. legăturii lui cu fapta şi autorul ei. de asemenea. Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor. ţesuturi. Asfel. pentru a se constata pe corpul lor existenţa. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare. iar în caz de moarte violentă . de instrumente de spargere. Ministerului de Finanţe etc. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei.a. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. amicale.examinarea medico-legală a persoanei vătămate. conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului. din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică.introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. de asemenea. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie. nu contribuie la cercetarea completă. în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie. Prin urmare. Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate. Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii. a armelor albe.

materialul probant obţinut pe această cale. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. într-un cuvânt. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. § 1. orientează în continuare activitatea de cercetare. putem constata că. c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1. administrarea necalificată a probelor. banditismul ş. prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar. dialog şi conlucrare reciprocă. de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. prin urmare. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art. iar pe de altă parte. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. după un plan judicios şi bazat pe date reale. acceptată şi frecvent aplicată în practică. După cum este cunoscut. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal. cât şi local. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. Planificarea. banditism. pe de o parte.Subiectul III. Prin organizare se are în vedere. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. b) crearea condiţiilor de lucru. 38. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă. pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective. crearea condiţiilor de muncă. Indiferent de componenţă. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . în baza unor raţionamente. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. colaboratori operativi şi specialişti. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. uneori haotic. crearea echipelor de anchetatori. alte măsuri operative. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune. cât şi la instaurarea unui climat de contact. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. Or.) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. obiectiv şi complet. mijloace de legătură. percheziţia ş. în mod temeinic. utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 . reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei. alături de alte măsuri. cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni.formă de investigare penală prevăzută de lege şi.a. pe bună dreptate. In baza celor de mai sus. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă.. deşi este evident că. 3. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. J 01). cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi. de fapt. desfăşurarea unor activităţi inutile. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată. sustragere din patrimoniul obştesc etc. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii.a. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului. cum ar fi omorul. Descoperirea la timp. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal. acestea nu se suprapun. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. O dată cu orientarea cercetărilor. Practica oferă suficiente exemple. Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. sub aspectul criminalisticii. ştiut este faptul. reţinerea. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). urmărirea penală este desfăşurată superficial. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. de forţele şi timpul disponibil. formalismul şi rutina. comunicare şi fixare.

efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. proces care cuprinde. aceeaşi structură: determinarea scopului. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. în acest scop se va preciza ordinea. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. dar şi de la un caz la altul. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". scopul urmărit de făptuitor. planificarea ia altă amploare. 3. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. Planificarea are un conţinut mai amplu. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. pe de altă parte. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. comportarea victimei. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. sisteme de fişe. antecedentele penale ş. în cazul unui act de huligănie. aşa cum. ca întocmire a unei liste de acţiuni. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. şi anume. pe de o parte.. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. cum ar fi. Fireşte.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. potrivit art. iar în cazuri mai dificile.52 al CPP al Republicii Moldova. ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. spre exemplu. indiferent de forma planului. Acestea fiind spuse.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. făptuitorul. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. modul înfăptuirii. tabele grafice ş.a.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. Sub acest aspect. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. direcţionarea activităţii de cercetare. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. a forţelor şi mijloacelor necesare. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. . . în cazuri complicate. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 . .mijloacelor ştiinţifice criminalistice. caracterul şi gravitatea acestora. până la combinaţii de scheme.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . cu mare regret. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. iar. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp.a. cine este autorul. timpul. Unica cerinţă care trebuie respectată. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. mai procedează unii anchetatori. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. termenele şi persoanele executante. locul şi procedeele tactice. în aprilie. în prima jumătate a lunii iunie etc. unde a avut loc. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. cu un număr mare de învinuiţi. de acte infracţionale sau episoade. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. într-o cauză penală.. de obicei. modul şi împrejurările în care s-a activat. pe data de 10 iunie). de exemplu. ce faptă penală s-a comis. caracteristica făptuitorului. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. când a fost săvârşită.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. care poate avea cele mai diverse forme . inclusiv locul. Cea mai curentă formă a planului de cercetare. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. prejudiciile.

scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. care conţin date despre faptele săvârşite. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. ascultarea învinuiţilor ş. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale.2 87 . ordinea şi modalităţile de rezolvare. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni. percheziţia. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit.a. elaborat pentru întreaga cauză. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. la planul de cercetare penală.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. cercetarea unui sau a unor episoade. în cauzele complexe. 3. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. cum ar fi. probleme ce urmează a fi elucidate. cu un grad sporit de dificultate. Se conţine in 3. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere.versiuni.

Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. cum am menţionat deja.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice.Test nr. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă .3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. favorizată. § 4. ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. în criminalistică. dar şi aprecieri. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. Prin diversitatea obiectelor examinate. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. interpretări ştiinţifice. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 . expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. în acest sens.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. practic. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. precum şi de către experţi. desigur. în special celei criminalistice. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. prin urmare. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. Prin lege (art. diverse mijloace tehnice criminalistice. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. spargerea unui obiectiv de construcţie). 1. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. în vederea descoperirii. 1. fireşte. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală. 13 Subiectul I. forţarea mijloacelor de încuiere. semnalizând tentativa. Potrivit acestui criteriu. dacă el. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. fie anorganică. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. După cum am menţionat. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect.

în scopul stabilirii întregului după părţile componente. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. Din aceste considerente. inclusiv a celor infracţionale. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. cu piedestal. — reconsituirii obiectelor materiale. Astfel. 89 . diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. rechizitele şi suportul material al documentelor. a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. Afară de stabilirea identităţii. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. obiecte. a expertizelor textelor tipărite. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. a armei de foc din care s-a tras şi. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. a textelor tipărite. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. textele tipărite (dactilografiate).) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. după cum este şi firesc. se recurge la examinarea microscopică . Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. condiţionate de legităţile (biologice. a amprentelor de ştampile. de împuşcătură. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. a elementelor de marcare reliefată deteriorate. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. reflectându-se in urmele infracţiunii. balistice. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. modul săvârşirii anumitor acţiuni. dactiloscopică etc. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . monooculară sau binoculară. metrică. instrumente etc.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. balistice etc. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. executării rechizitelor într-un document etc. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. Al treilea sistem de informaţii.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. de picioare. fireşte. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. ceea ce nu corespunde realităţii. In marea majoritate a cazurilor. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. a persoanei care a creat urme la faţa locului. vorbă. traseologică/balistică. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor. amprentelor de ştampile ş. de mijloace de transport. a textelor înlăturate sau decolorate. fizice etc. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. In fond. microscopul comparator. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. arme de foc. complexul format de reflexe condiţionate. armele albe. de a manipula instrumentele. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . de a scrie şi vorbi. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. mijloacele şi utilajele de încuiere. 5): microscopul stereoscopic. scris. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. a. constituie latura obiectivă. După cum este cunoscut. complexitatea sarcinilor acesteia. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. de narcotice etc. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

de a apela la forme de tratament inuman. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală. Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. confruntarea. Sfera specifică de aplicare. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale. în această ordine de idei. cum este justiţia penală. şi particulare sau speciale. obligatoriu. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile).a. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . pentru a-şi realiza scopurile sale. Procedeele tactice. cele ce asigură contactul psihologic. cum ar fi. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei.a. ignorarea lor fiind inadmisibilă1. de exemplu. acestea fiind divizate în generale. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. în rândul al doilea. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. 2. 3. care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1.a. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere.N. încetează a mai fiinţa2. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. în mare măsură. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. Sunt interzise. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei). ameninţările şi alte acţiuni amorale. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură. Normele procesual-penale au un caracter imperativ. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere. indiferent de rolul şi starea lor procesuală.5. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii". activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. ele însă nu se identifică. frontal. pe datele cărora acestea se bazează. contra securităţii statale. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp.U. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii. care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. 193 CP). este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. ascultării învinuitului. Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. instabilitatea politică internă etc. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ. între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. sub orice formă. dar şi de practica organelor competente în materie. Rezumând.). Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic.2 al acestui Cod. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. excentric. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare.). Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. se menţionează în art. de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. frauda. să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă. de influenţa psihologică.a. în special. a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război. a celor care depun mărturii false.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. compuse şi combinaţii tactice^. Art. în decembrie 1979. procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. reclamă anumite condiţii. de organizare a conlucrării. dimpotrivă. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. sectoral ş. în fine. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei. După acest criteriu.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. îndeplinindu-şi obligaţiunile. liniar. dimensiunile şi componenţa lui. 93 . din momentul consfinţirii prin lege. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. Potrivit acestui criteriu. adoptat de Adunarea Generală a O. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. a victimelor infracţiunii şi a martorilor. Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. în primul rând. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art.

Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. a prezentării spre recunoaştere. 14 Subiectul I. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. metoda de reproducere. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. datorită dimensiunilor mari.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. diafragma. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. La operaţii tactice se apelează. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. metoda metrică. Metodele fotografiei judiciare operative. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. Fotografia judiciară operativă 1. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee.) trebuie să fie identice. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. 94 . Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. în al doilea — o fotopanorama circulară. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. cum ar fi. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. operative şi medico-legale efectuate. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor. § 3. în cadrul prezentării spre recunoaştere. de exemplu. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. 1. înregistrarea.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. de asemenea. acţiune. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. la căutarea obiectelor furate ş. în fond. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. 1. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. alte condiţii de expunere. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. procedurale. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. durata de developare etc. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. Test nr. In corespundere cu aceste sarcini complexe. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. spre exemplu.a. Acestea includ: metoda panoramică. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. 1. după cum s-a menţionat. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. De asemenea. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. Timpii. de regulă. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului.

spargeri criminale. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. se va fotografia profilul drept. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. 95 . ochii deschişi. Actele scrise. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). cu urechea descoperită. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. Anexată la procesul-ver-bal. se fotografiază cu şi fără ei. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. Bertillon şi care au rămas în vigoare. desenele. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. Pentru a evita denaturări dimensionale. schiţe. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. se execută pozitive In numărul necesar. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Panglica confecţionată din pânză. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. celui stâng. 13). gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. segmentele fiind notate cu cifre. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. după cum am menţionat deja. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. servind. De pe imaginea negativă. obţinută in ordinea deja cunoscută. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. cicatrice. polietilenă sau alt material plastic. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. acesta fiind iluminat uniform (fig. pieptănată (de gen masculin — bărbierită).Fotografia panoramică poate fi executată excelent. prezentării spre recunoaştere. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. 12). spre exemplu. in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. se recomandă fotografierea profilului drept. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. Aparatul se instalează in aşa mod. fotografii şi a altor imagini plate. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig.). după cum se va vedea in capitolul respectiv. In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. recurgând la scăderea lui 7. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. interogării etc. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. argumentate. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. rapiditatea şi precizia fotografierii. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. desene. Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. de A. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. Dacă persoana poartă ochelari. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. Dacă. 11). constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. privirea fiind îndreptată înainte. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. In funcţie de scopul preconizat. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. tatuaj etc.

Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. cu concursul expertului legist (fig. Cercetarea propriu . prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. care permite fixarea aparatului In două poziţii.1. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare. Unele particularităţi. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 . Fără a intra în detalii de ordin tehnic. menţionăm că aplicarea fotografiei color. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. Dacă nu se dispune de un atare aparat. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului».zisă a locului omuciderii 2. pieptănarea părului. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. Subiectul II. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. aflate la distanţa sus-menţionată. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. efectuate. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. urme sau elemente caracteristice ale acestora. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. Tot astfel. prevăzut cu două obiective sincronizate.. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. Fotografierea cadavrului. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora. a. alta laterală mai slabă decât prima. în continuare acestea se fixează. leziunile corporale vizibile. 14). Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. folosinduse o şină. Pentru realizarea acestui scop. fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. starea vestimentaţiei. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi.2. fără a schimba ordinea de expunere. dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei. fireşte. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. 2. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. (5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. După cum este cunoscut. care se condiţionează reciproc.— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. deschiderea ochilor ş. în spălarea ei. identificării făptuitorului. la moment foarte modestă. în vederea descoperirii. cuprinde două aspecte distincte. datorită intervalului optic al pupilelor. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice. a unui nod al acestuia. 1. Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. se măreşte până la 4 cm. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. ca urmare. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. a unor obiecte.

mai exact. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. d. uneori. expertul criminalist. -însoţitorii câinilor de urmărire. ştiut fiind faptul că. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. arestarea învinuitului sau inculpatului. pentru a deruta cercetările. sau. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. potrivit dispoziţiilor art. precum şi a locului unde se află martorii. care este şi conducătorul echipei de cercetare. în încercarea de a fi salvată. de aceea. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. în timpul unui accident de trafic. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. §3. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. -medici legişti. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). 209 Cod procedută penală. De cele mai multe ori. punerea în mişcare a acţiunii penale. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. 97 . încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. a delimitării acestuia. se constată. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. în ceea ce priveşte spaţiile închise. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. ofiţeri de pompieri. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. dar încă mai sunt în viaţă. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. Procurorul este conducătorul. §2. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. în cazul în care. pentru a fi chemaţi la audiere13. Este mai mult o activitate de informare. -tehnicieni sau experţi criminalişti. pentru acordarea îngrijirilor. de cunoaştere a locului faptei. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. camere de locuit. deoarece a fost transportată la spital. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. ci cooperează cu acesta. în această fază. coordonatorul echipei. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. b. deoarece. c. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. A. de familiarizare cu datele cauzei. în deplasările foarte urgente la faţa locului. şi anume: a. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. în cazul infracţiunilor de omor. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor.

Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. 98 . o sinucidere. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. dar şi ipoteza contrarie. 2. wer"). într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. 2. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. asemănător celui de la pneuri. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii. Declaraţiile persoanelor (care. apoi separat. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. a fost cercetat pentru ucidere din culpă. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Astfel. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. uneori. distrugeri de ţesuturi etc. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei. de ce (scopul. înainte de constatarea faptei. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat. când?. conducătorul auto. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. Toate observaţiile făcute sunt notate. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2.3. wann. când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). womit. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. mobilul)?. dacă sunt comod transportabile. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. care trebuie descrise în detaliu. pentru a fi descrise în procesul-verbal. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat. Obiectele sunt fotografiate în grup. organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. wie. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. pentru a fi observate urmele infracţiunii. B. Medicul legist. Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. cum?. Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. se ridică pentru examene de laborator. Obiectele purtătoare de urme.Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. unde?. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). wo. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. warum. şi anume: ce s-a întâmplat?. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. în special lipsa urmelor de sânge. având imprimat desenul antiderapant. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea.

aflat la câţiva kilometri distanţă. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. cărându-1 pe primul. pruncucidere etc). de multe ori. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. apoi va fi examinat corpul reconstituit. Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. distrugeri de ţesuturi etc). l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. Alteori. numărul şi zona în care se află. greutate. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai. se cercetează urmele de vegetaţie. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte.Cunoscând toate aceste aspecte. pe rând. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. cu copitele. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. care s-au urcat. în acord cu declaraţiile soţiei. Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice. reprezintă. noroi. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. înălţime. în aceste condiţii. a numărului şi naturii acestora. starea în care se află (răvăşite. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. cu convingerea că este beat. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. rupte. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. până ce acesta a refuzat să mai bea. de verificarea tuturor versiunilor. De asemenea. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei. şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. în această ipoteză. 4. urmele de praf. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului. întreg sau depesat (fragmentat). transportându-1 în acelaşi mod. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. o activitate complexă şi de mare însemnătate. deoarece aceasta era însărcinată. In acest scop. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. a fost târâtă etc. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane. murdare de praf sau noroi etc. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. deoarece s-a îmbătat. 3. în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. în picioare sau târându-se. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. a participării unor complici numai la anumite acte. Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. faţă de gravitatea leziunilor suferite. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei. folosite la furajarea vitelor. Uneori. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. în spate. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. aspectul îmbrăcămintei. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. care pot contribui la identificarea făptuitorului. sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. precum şi alte urme de violenţă. pe rând. uneori. Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. omor deosebit de grav. gunoi de grajd etc. în încercarea de a se salva. De această dată. poate stabili dacă. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. 99 . Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. Expertiza medico-legală. ci cu totul întâmplător. Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. turnându-i ţuică în gură. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. apoi la al treilea. Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. cu genunchii pe corpul ei. Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. şi în lipsa oricăror alte probe. de către cei doi coautori. s-a luptat cu agresorii. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei.

dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. coada furcii. De cele mai multe ori. relaţiile extraconjugale etc. 5. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). în cercul bănuiţilor. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. după numărul de leziuni. Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. Fapta a fost recunoscută. 7. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. în acest scop. susţin că deşi este cea mai importantă. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. Aspectul general al locului faptei. Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă. deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. fie pentru că s-au rupt (parul. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. întrucât răspunderea penală este personală. 8. 176 Cod penal). pe rând. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. focul etc. răspunsul este foarte uşor de dat. Astfel. coada sapei etc). mai puţin profunde. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). locul ei fiind între primele întrebări. obiectul contondent etc. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. La începutul cercetărilor. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. adesea. De asemenea. Deci. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. începând cu anul 1991. fiind şi cea mai profundă. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. instigatori). pentru a fi examinat. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. trebuie incluse şi rudele apropiate. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. la un omor cu autori necunoscuţi. omor calificat (art. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. trebuie lăsată la urmă. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. toate cele trei obiecte. trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. înseamnă a identifica instrumentul. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. obiectele folosite (cuţit. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. gravitatea acestora. la ultima. Adepţii sistemului german. cu parul şi cu furca etc. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important. 6. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. Mijloacele. substanţele toxice. pentru că toate produc suferinţe deosebite. precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. deoarece.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. iar 100 . cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. aproape că vine de la sine. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. topor). indiferent care ar fi numărul acestora. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. începând cu primele momente. Astfel. generate de neînţelegerile privitoare la avere. fie pentru că a fost dezarmat de primele. De aceea. şi până la terminarea cercetărilor. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. concurenţa comercială neloială etc. 174 Cod penal). organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală. plăgi tăiate şi plăgi înţepate.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. preocupările extraprofesionale. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. a fost mistuită de foc etc.

procurorul participă la efectuarea unor confruntări. b. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. prin care se constată săvârşirea faptei.1. De aceea.2. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. întrucât răspunderea penală este personală.recunoaşterea a fost susţinută de expertize. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). tehnicieni sau experţi criminalişti. deoarece cuprinde: a. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2.Cercetarea la fata locului §1. Uneori. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). Cu toate acestea. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. De cele mai multe ori. In cazul accidentelor de trafic auto. nici noţiunea de „accident de circulaţie". De asemenea. reconstituiri sau audieri de persoane. medici legişti şi. 3. răspunsul nu poate fi decât negativ. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. La cea de-a doua întrebare. până la câteva sute de metri. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. c. lucrările de urmărire penală. prezentarea materialului de urmărire penală etc. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea.şi alte autovehicule. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei. §2. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc.3. Uneori. Competenţe. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. acesta participă în numeroase cazuri. în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti. nu mai corespunde realităţilor actuale. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului. la luarea măsurii arestării preventive. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie. Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966. specializate în acest domeniu. ci chiar obligatorie. segmentul de drum public (şosea. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. stradă. cât şi versiunea omorului intenţionat. 101 . De asemenea. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. arbori de pe marginea şoselei etc). 3. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. Subiectul III. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă .J Secţiunea a ll-a . noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. §2. atât la cercetarea la faţa locului. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

d. dacă au fost identificate cadavrele. fire de păr. a urmelor de mâini sau de picioare etc. pentru a fi incluse în procesul-verbal. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. De asemenea. se determină direcţia deplasării autovehiculului. identificarea acestora. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. La urmele dinamice. arborii din zona de protecţie. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. A. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. starea tehnică a sistemului de frânare. a sistemului de iluminare. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. starea tehnică a motorului. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. portiere. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. îmbrăcămintea. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. ori în alte locuri mai greu de observat. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. De asemenea. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. şi la locul accidentului. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). cât şi cadavrul. se vor observa: starea generală a şoselei. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. parbriz. Urmele sub formă de cioburi. în mod excepţional. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. la fiecare în parte. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. se descrie aspectul lor general. autovehicule). Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. separat. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. autopsia cadavrului se poate face. în funcţie de locul evenimentului rutier5. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. cadavrul. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. se măsoară lungimea. De asemenea. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. şi sc vor executa fotografii judiciare. fotografiere. evaluarea pagubelor produse. De această dată. îndeosebi urme de sânge. 102 . însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. iar cele de adâncime şi prin mulare. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. De aceea. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. în legătură cu starea victimelor. dacă sunt transportabile. pe suprafaţa carosabilă. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. La faţa locului. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. Obiectele purtătoare de urme. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. în prezenţa organelor de urmărire penală. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. aparatul de filmat sau camera video. în această etapă a cercetărilor. B. condiţiile meteorologice şi alte detalii. pneuri etc). gradul de înclinaţie. fiecare. va examina atât . chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. faruri. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. resturi de ţesuturi etc. Medicul legist. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. aripi. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. De asemenea. în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice.

de înaltă calificare. experţi din domeniul mecanicii auto. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. în cazul accidentelor de circulaţie. şi un proces-verbal separat. mecanismul de producere. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. proiectare. De asemenea. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. precum şi microurmele12. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. 103 . Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor. §2. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. se poate stabili cauza medicală a morţii. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. La examinarea persoanelor. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. La terminarea cercetărilor. peliculele de vopsea. examinarea persoanei vătămate. starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. portiere. se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. călcare cu pneurile etc). Pentru a se putea formula concluzii certe. ora când s-a produs decesul etc.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. cât şi la examinarea cadavrelor. unele boli psihice. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. parbriz). Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. în funcţie de gravitatea lor.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. să fie ambalate şi transportate cu grijă. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. La examinarea cadavrului. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul.

Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. originea fibrelor in cauză. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Fiind in esenţă resturi de materie. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . pe uneltele utilizate. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. Deduci din pct.1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Aceasta modalitate. După acest criteriu. Referitor la descoperirea. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii. Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. de exemplu. organul de urmărire şi anchetă. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . în fine. 1.Test nr 15 Subiectul I. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. în special a celor optice (lupa. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. compuse şi combinaţii tactice. l. şi particulare sau speciale. 2. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. cum ar fi.1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. efectuează operaţiuni de căutare. schiţare şi macrofotografiere). Conform primei. cu concursul specialistului criminalist. în fond. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. de recoltare (aspiratorul portabil. de exemplu. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. Fibrele de ţesături. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice.2 Subiectul II. acestea fiind divizate în generale. 1. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală. pierderi sau distrugeri de urme. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. microscopul). în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii. este frecvent practicata. 2. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. de fixare (descriere. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care.a. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş.2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii. cele ce asigură contactul psihologic. Microurmele infracţiunii 1. acţiune. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. penseta. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. de iluminare (surse de lumină dirijată. în acest scop.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. foliile adezive). constau în 104 .3. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. sub aspect procesual evident vulnerabilă. 1.

3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante.manevrarea judicioasă a informaţiei. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. determinate de factura biologică a subiectului. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală. de asemenea. native. între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. profesia şi sfera lui de activitate. pe de altă parte. procedurale. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia. experţilor şi a altor participanţi la proces. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. subordonându-le pe celelalte"'. Astfel. operative şi medico-legale efectuate. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. ideile. care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. Pe lângă aceasta. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. ancheta penală. persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. pe de o parte. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. în teoria şi practica criminalistică. a caracteristicilor 105 . vârsta şi starea familială ale individului. Datele privind personalitatea acestora. Cercetarea infracţiunilor. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. Sub acest ultim aspect. Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. la care se atribuie. 2. iar datele privind profesia acesteia. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. care. stabilirea măsurilor tactice adecvate. starea organelor de simţ. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. La operaţii tactice se apelează. au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. pe de altă parte. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. determină modul de viaţă al persoanei. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. experienţa. inclusiv infracţională. iar. se subliniază. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. a specialiştilor. îndemnările. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. la căutarea obiectelor furate ş. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. deprinderile. psihologice şi somatice (biologice). deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. de regulă. respectiv. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. prezentarea spre recunoaştere. fie ei subiecţi sau părţi în proces. se vor alege procedeele tactice de ascultare. după cum este cunoscut. întreaga înzestrare fizică. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. atitudinile. după cum s-a menţionat. în fine. cunoştinţele. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. studiile. aspiraţiile. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial.a. pe bună dreptate. în consecinţă. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. De această categorie aparţin şi experţii. pe de o parte. presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. fie ele caracteristice şi relativ stabile. martorii asistenţi şi specialiştii. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. în cadrul prezentării spre recunoaştere. în literatura de specialitate. Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. fapt. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii.

bunăoară a raportului de expertiză. confruntării. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale. victimei. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. la direcţionarea activităţii de cercetare. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. a fost implicat. face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. 1. 106 . de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare. a aptitudinilor. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare. Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică. a reacţiei şi expresiei emoţionale. percheziţiei. Este de neconceput. a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv. prezentării spre recunoaştere. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. Cunoaşterea victimei. prezentării spre recunoaştere. precum s-a menţionat. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei. reacţia. a nivelului intelectual. la realizarea interogatoriului. a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete. în special.a. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. a fişelor medicale. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. la capacităţile lui fiziopsihologice. la alte activităţi de urmărire penală. în al doilea rând. Înregistrarea dactiloscopică. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă. maturitatea gândirii ş. în fine. cum ar fi carnetele de note. altor activităţi de urmărire penală. victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. vecinii. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. ale altor persoane implicate în proces. Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate.a. a tipului de caracter şi de temperament. în consecinţă. spre exemplu. Test nr.). a studiilor şi profesiei. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. colaboratorii de serviciu. Categoria a treia de persoane participante la proces.a. limbajului preferat ş. într-un mod sau altul.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă. folosinduse de acte false sau furate. în primul rând. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate. cunoştinţelor şi modului de gândire. mai cu seamă. profesia. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. victimei. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. 16 Subiectul I. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice.de competenţă. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. jurnalele de memorie ş. martorului sau a altei persoane implicate în proces. care este menită să contribuie. emoţionale. ceea ce este nu mai puţin important. din dosarele cauzelor în care acesta. temperamentale. a modului de gândire şi. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. Evidenţa dactiloscopică. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale.

dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. A doua proprietate a desenelor papilare. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. 107 . fireşte. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. Fără a atinge problema în detaliu. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. formă şi poziţie. Datorită structurii sistematizate. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. în fine. în acest sens. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. La etapa actuală. este fixitatea lor. sub raport de dimensiune. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. desenele papilare. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. Pe recto. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. practic nu pot coincide în două desene . desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. dacă. însoţită de vătămarea papilelor. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. de jafuri. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. Prima este proprietatea lor de a fi unice. prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării.— identificarea cadavrelor necunoscute. 1. în caz contrar. fireşte. rămân intacte şi dispar doar după deces. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. sub aspect structural. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice.

în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. 58). 108 . 55). ale celor impare — la numitor. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. cu «4» in a treia. creând incomodităţi în activitatea respectivă. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. după cum se va vedea mai jos. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi. 2/3. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. mijlociu şi mic de la mâna stângă. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2».. care se notează cu diferite cifre. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. de la 10 până la 13 — cu cifra «4». de asemenea. indiferent de forma şi structura lor. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. 3/3. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor. In fine desenele papilare în cerc. în primul rând. «4». 1/2.1. respectiv. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. Formula. 3/2.. Astfel. 3/1. 57). adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. Astfel. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. se vor nota cu cifra «8». 1/3. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. 56). In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. Cele de tip laţ se subdivizează.. în formulă. în total pot fi realizate formule de la 1//1. numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc. arătător şi inelar de la mâna stângă. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. tot atâtea grupe de fişe. la rândul lor. întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. dacă se află în prima pereche. în radiale. cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche. aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. La întocmirea formulei se iau în calcul. 2/1. dar între ele nu se află două linii papilare. după sistemul aplicat în Moldova. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. Referitor la desenele în laţ ulnare. mare. adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. exterioară şi medie a deltelor. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. desenul se notează cu cifra «3».. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar.3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice. Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». după cea principală. 2/2. iar la numitor cei ai mâinii stângi. se notează cu cifra «1». Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. desenele în arc. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. dar la numitor — cele ale degetelor mare. în laţ şi în cerc. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». acestea se înscriu cu cifrele «3». a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. Astfel. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». cu «8» în a doua.

de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. A doua etapă .începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. 109 . bănuitului sau învinuitului. locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi. ea a precizat culoarea. Etapa detalizării. victimă) a celui chemat să recunoască. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. numele. 55. concis şi să nu sugereze răspunsul. ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice.Subiectul II. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. pentru animale . Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate.rasa. dimensiunile. motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere. a lucrurilor. forma. conform legii (art. 2. calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante. de aceste caracteristici se va ţine cont. de recunoaştere propriuzisă. spre exemplu. culoarea. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. pentru obiectele materiale . Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta. pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii. 1. sexul. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere. prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului. trebuie să cuprindă date privind: data. direct sau indirect. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute. rasa.denumirea. când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. semnalmentele individuale. această cerinţă va fi satisfăcută. mărimea. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască. îmbrăcămintea. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. în primul rând. în cele trei părţi constitutive (introductivă. descriptivă şi concludentă). destinaţia. care. CPP). locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere. modelul obiectului ce urmează a fi identificat. victimei. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia. Astfel. Dacă. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. vârsta. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. Pentru persoane . a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere.specia. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute.2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere. prenumele. Ca formă de identificare criminalistică. vârsta. forma. 2. constituţia fizică.de recunoaştere propriu-zisă . culoarea. în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale. Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. de detalizare şi de fixare. Totodată. modelul. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. numele. la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup. 2. în esenţă.

3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. de obicei. ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. Prin urmare. semne şi variaţii morfologice.când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută. aspectul feţei. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate. § 3. să contribuie esenţial la recunoaştere. ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei. mai ales cele aflate sub arest. mai rar persoanele victime ale infracţiunii. în majoritatea cazurilor. constituţia fizică. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. obiectul activităţii în cauză. pe de o parte. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari. de a aprinde sau stinge ţigara). barbă. în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. şi alte obiecte avute asupra ei. . pe de altă parte. după cum s-a spus. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. cât şi vestimentaţia. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul. în majoritatea cazurilor. culoarea tenului (uneori şi a ochilor). specifice după factură. obiecte de îmbrăcăminte deosebite. tăierea sau dimpotrivă. în special. de a-şi aranja părul. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: . mers.) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale. formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. Aşa cum s-a menţionat. particularităţile dinamice. cum ar fi uniforma etc. Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată. model. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. dobândite ereditar. culoarea şi natura părului. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta.a celei auditive mai puţin perfecte. intervenţii medicale etc. iar după voce şi vorbire . ochelari. în practică. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. formele anatomice ale capului. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză. în urma unor maladii. dar o nominalizează eronat.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. şi-a deghizat exteriorul. obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie. ale nasului şi zonei bucale. ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. se prezintă spre 110 . Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. sau altă persoană chemată să recunoască.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. baston). infractorii. declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. cănd persoanele. elementele de deghizare (mustăţi. în momentul comiterii acesteia. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale. haina. Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi.când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască. . iar. Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. voce şi vorbire. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. purtate permanent (ceas. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale. în consecinţă. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice). cum ar fi ţinuta corpului. constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă. defecte. privirea. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale. în situaţia în care autorul faptei. se efectuează.2. excepţie făcând martorii. după înfăţişare.a. poziţia capului. creşterea excesivă a părului ş. cuprinde. însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. cum ar fi. aceştia constituind. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte. ticurile şi gesticulaţia specifice. Printre semnalmentele pe care se sprijină. a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască.

iar dacă au ceva de spus. şi o sursă de lumină artificială. în ce priveşte vestimentaţia. pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă. Cointeresarea şi. Concomitent. femeiele prost pieptănate. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. în special. insulta. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. după dorinţa sa. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze. acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. Respectarea acestei cerinţe. a locului între persoanele din grup. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. celui chemat să recunoască. c) în cele ce urmează. măsuri care ar evita orice brutalitate. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută. ca urmare. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: . Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere. să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. într-o manieră corectă.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. căciulă etc). martorilor asistenţi şi. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte. După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. pe de altă parte. Recunoaşterea persoanelor. ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi. a autorilor faptelor penale. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. specialiştii). b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. pot avea motivaţii diverse. Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi. adică să nu fie cointeresate în cauză. în îmbrăcăminte şifonată). pentru a evita eventualele erori. pe de o parte.amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense. spre exemplu. apropierea după vârstă. constituţie. persoanei chemate să recunoască. elementele auxiliare ş. beretă. Dacă. forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. costum. Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare. avocatul. tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. în cazul unui răspuns afirmativ. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. în baza prevederilor legale (art. după cum s-a menţionat. cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. 145. la cerinţa celui chemat să recunoască. care. totodată. persoanele care vor crea grupul de prezentare. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut. Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere. martorii asistenţi şi.a. trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia. identitatea de sex şi rasă. Apoi. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii.recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere. eventualele acte de intimidare.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. scurtă. acesteia. tenul pelii şi culoarea părului. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. şi alte forme de comportament neadecvat. reprezintă procedee tactice. fireşte. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. în cazul în care vor ascunde adevărul. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală. . i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană. să nu comunice între ele. După verificarea identităţii. 2. pălărie. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective . fireşte. . organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. deşi nu este contraindicat să se folosească. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea.

c) sub pretexte bine gândite.recunoaştere. de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor. în vedere că. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. implicate în activitatea infracţională. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. ţinutei vestimentare. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea. .din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună. 112 . respectiv. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii. taliei. Spre exemplu. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. Trebuie însă de avut. este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare. condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare. într-un mod sau altul. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. prezenţa martorilor asistenţi. căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. nu de puţine ori. fără ca să ştie că sunt observate după mers.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. împreună sau câte una. In cazul unui răspuns afirmativ. . de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. repede ori încet. inclusiv cea care va fi recunoscută. o formă aparte de identificare a persoanelor. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală. în cele din urmă. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală. pe care persoanele urmează să o traverseze. culoarea tenului şi a părului. sub aspect tactic. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . Astfel. . La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. ca în cazul şchiopătării. să se deplaseze într-un anumit spaţiu. 2. La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului. aceste fotografii. 3. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. b) distanţa. fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice.a. ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască). ca formă de activitate umană. în direcţia în care. mâinilor. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. legea (art. vărstă. Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup.se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. spre exemplu. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. târârii unui picior ş. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. . cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere. Mersul. după cum este cunoscut. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca. trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi.145. reprezintă. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască. contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale.învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. Declaraţiile persoanei recunoscute. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. petelor. ele putând fi cerute sau ridicate. inclusiv a capului.

va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. şi. alcătuirea frazelor şi. unităţi lexicale din alte limbi. datorită specificului aparatului respirator. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. de modificările. structura şi calitatea vorbirii. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. modul de exprimare.a. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. pe de o parte. precum şi după limbajul folosit. la rândul ei . persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. Vocea poate fi clară. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. sub un pretext bine gândit.Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. clară. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. regionalisme. guturală. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. Apoi. după fondul lexical. înfundată. aflată în camera de alături.rapidă. nivelului de cunoaştere a limbii. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. învălmăşită sau bâlbâită. tembrul şi tonul vocii. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. fireşte. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. dar fără a specifica conţinutul ei. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. în mod necesar. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. de exemplu. 113 . Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. iar vorbirea. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. La această etapă. Având în posesie materialele menţionate. lentă. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. integral sau parţial. peltica. nazalizată. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". răguşită. nu de puţine ori intenţionate. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. ca. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. termeni de profesie. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. pe de altă parte. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. dar care. 4. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. Subiectul III. cel ce conduce recunoaşterea. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. într-adevăr. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute.

. dulapul cu haine. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice. §4. în majoritatea cazurilor. pe o durată de cel mult 30 de zile. în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune. mijloacele folosite. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4. □ Accesarea sistemelor informatice. geamuri deghizate etc. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună. folosite de suspecţi ori de complicii acestora.) necesare urmăririi penale. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi. Pregătirea percheziţiei. 3. indiferent de calitatea lor realizează.2. de alţi participanţi.Constatarea infracţiunii flagrante. în cazul unor birouri. 114 .Identificarea şi ascultarea martorilor. financiar. banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. informatic.3. alte persoane. legături cu diverse instituţii. . eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. .Valorile. vamal. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. se poate recurge la investigatori sub acoperire. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare. în special telefoane. în cazul infracţiunii de corupţie. prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. Ascultarea făptuitorului. într-un sindicat. a experţilor şi a victimelor. controlează sau acordă asistenţă specializată. asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie. 4. bunurile. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii. bancar. de asigurări sau comerciale. desfăşurată de făptuitor. organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. locuiesc în aceste încăperi. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii. precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa.1. De exemplu.Activitatea ilicită. o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică. o persoană care în baza unei funcţii. . în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor. contabile etc. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. . rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim . Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi. persoane care. măsuri specifice de protecţie a martorilor. bancare.2. în legătură cu supravegherea conturilor bancare. vestiarul etc. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: . în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie. în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. mai ales în domeniul economic. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei. Totodată. percheziţiile. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare. depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu. Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie.Calitatea făptuitorului. organizaţie patronală. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt. uşi. Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. obiec tele urmărite: ce înscrisuri.Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului. locurile unde ar putea fi ascunse" ş.2.a. 2. în mod legal.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. absolut necesare din motive lesne de înţeles. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg. o persoană care exercită atribuţii de control. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi. metodele specifice de căutare. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. modul de operare. . participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa.Scopul activităţii infracţionale. în timp real.

Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii. înainte de a deconecta orice cablu. pentru a nu se putea arunca obiecte. eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. gresie. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul.. candelabre. De regulă. administrative. a corespondenţei. casetelor video. audio. şi la ambalarea. ca: bijuterii. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). chiar aparatură portabilă roentgen. burlane etc. Precauţii trebuie luate. astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. Trebuie. cu precizie. monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou.1. depozitarea în condiţii de umiditate. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware). raporturile dintre ei. cărţi. autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. computerelor. etc' Astăzi. alte mijloace tehnice. 5. raportate. dar mai ales. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. tablouri. obiecte diverse. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente. caietelor. obiecte de porţelan. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. inclusiv la birouri. valori. aparatură de înregistrare ş. obiectelor. praf. geamurile. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. tapiţerii. De exemplu. Se impune. în afară de procurori şi poliţişti. pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. sobe. canapele.C. tablouri. software. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. bunuri de valoare. genţi. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. de asemenea. evitate transportul în portbagajul maşinii. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior. înscrisuri. cu participarea unui cunoscător în materie. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. faianţă. în activităţile comerciale. De regulă. Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale. sertare. §5. de exemplu. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. sau cel puţin studierea agendelor. este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. se utilizează dotările trusei criminalistice. La asemenea activităţi. 115 . Fireşte. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. dar. indicând modul în care acesta era configurat. vaze. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. pivniţe. registrelor. parchet.2. Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului. vor asigura intrările si ieşirile. însă. Imprimanta. bibliotecă. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. vor participa specialişti. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. Aspecte generale. Participarea făptuitorului. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. ridicarea. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor.a. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. cămări. la particularităţile fiecărui caz în parte. desigur. poduri. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu. W. c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. în funcţie de natura cauzei. modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. bancare. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. desigur. infraroşii. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. debarale. Organul judiciar. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului. în cazul de faţă.

Este important de reţinut că. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. de contracte. dactilografieri. prin acest nou gen de percheziţie. parteneri oficiali. răspunsuri la unele solicitări etc). eliberarea unor documente (adeverinţe. de conturi. 116 . contabilitate.

împrejurările. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. de probele existente în dosar. în infracţiunile de corupţie. modul în care vor fi predate bunurile. în primul rând. cum ar fi: . Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. obligatorie. în asociere cu alte infracţiuni grave. caracteristicile.2. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. unde au fost puse (ascunse). pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat.2. momentul în care va fi efectuat. mita. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor.2. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. suma de 30. Este necesar ca cel care ia declaraţi. vor fi descrise persoana funcţionarului. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. în special în cazuri complexe. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. . întocmirea planului de ascultare. sau valorilor pretinse de funcţionar.. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. . timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. după regulile tactice cunoscute. §2. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. în obţinerea declaraţiei. dacă acest interes este licit. Din perspectiva urmăririi penale. bineînţeles. . De asemenea. In cazul sesizării prin denunţ. foloasele necuvenite pe care le-a dat. de făptuitor.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. dacă pretenţiile sale sunt justificate. relaţiile stabilite. locul său de activitate. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora.//. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. De regulă. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. de regulă din domeniul economico-financiar. dacă s-a făcut. ca şi primirea de foloase necuvenite. provenienţa lor şi justificarea acestora. derivate din angajamente legale. 117 . Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2.Ce interese au existat în cauză. eventual. Audierea se va desfăşura. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. Alte detalii. a unor prestaţii complementare. în aceste cazuri. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. interesul său. cu mai mulţi participanţi. Precizăm. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. ce constau mita.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. Totodată. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. citarea şi aducerea persoanelor. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. contractuale.000 lei. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. unele cu tentă inclusiv politică. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale.Modalităţile de loc. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite.3. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). 2. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. . poziţia socială'. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. bunurile (foloasele) au fost primite. cui a aparţinut iniţiativa. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. prin intermediul altor persoane. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. De aceea. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. Pregătirea audierii. însă. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. audierea acestor părţi este.1. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. Astăzi. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. fireşte. de succesiunea utilizării acestor probe. în funcţie de fiecare caz în parte. informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. vârsta şi. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia.

Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare.Test nr 17 Subiectul I. E de menţionat că urmele. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. fireşte. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare. starea lor psihica. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. se apreciază după poziţia picioarelor. greutatea ş. 1. 28). a. rană ş. 118 . segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. examinînd căile de deplasare a făptuitorului. a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". spre exemplu.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. Luând în considerare cele de mai sus. grupul operativ. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. indicând direcţia mersului. particularităţile mersului. lungimea paşilor şi unghiul mersului. Alte urme create de om 1. indiferent de natura lor. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng. Defectele anatomice (proteză. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. a. 1. iar la femei de 50—60 cm. se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte. dacă acestea sunt apte să primească urme. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. — linia mersului — linia frântă. Ritmul şi direcţia deplasării. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. 3. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora.

Procesul-verbal. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. hârtia se înmoaie in apă caldă. lăţimea pingelei. tn condiţii nefavorabile. de adâncime. ele impun masuri de protejare. ulterior pulverizat cu apă. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. Peste crusta subţire de ghips. de stratificare ori de destratificare). cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare. ploaie. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. lungimea pingelei. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. In lipsa peliculei adezive speciale. Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. Fiind descoperite. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. După întărire1. lăzi etc). scaune. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. precum şi izolat. . atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. funingine. var. Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. dimensiunile urmei. 30). 119 . Polimerizându-se. alabastru. dacă se disting desene papilare). Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. a regiunii intermediare şi a tocului (fig. Mularea urmelor in zăpadă. albie. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. lupă). Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. a regiunii intermediare şi a tocului. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. tot prin pulverizare. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. aplicându-se în acest scop diferite materiale. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. este pasta de ghips. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. cârpe şi alte obiecte. se recomandă depunerea în ele. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. de nod şi de detaliu. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. parafinei. covată etc. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. uneori chiar ridicarea urmei. fapt confirmat şi de practica judiciară. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. Urmele de picioare. o ladă. La locul descoperirii urmelor. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. 29. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. de suprafaţă. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. Descoperite. ca de exemplu. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. se zvântă şi se suprapune urmei. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. de Încălţăminte. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. Când stratul turnat se va întări puţin. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. De fenomenele naturii (vânt. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor.

doar despre partea vatamata si nu sint date etapele.a.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. nu le-a comis. Pe lângă studierea materialelor cauzei. cicatricele. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. dacă situaţia impune. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare. Subiectul II Tactica audierii victimei 2.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. alte elemente de ordin general. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş. profitând de ocazie. ca. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. inclusiv prin declaraţiile învinuitului. a modului în care a fost obţinută. crăpăturile de piele. configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. Despre victima nu-I nimic. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. a) victima cunoaşte infractorul. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. precum şi demascarea 120 . îl denunţă.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. mărimea şi poziţia degetelor. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. 2. comunicabilitatea. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. interesele. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului. c) victima cunoaşte infractorul. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. De exemplu. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. defectele accidentale şi anatomice. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. verificarea sursei din care provine. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. dar. forma vârfului. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. bătăturile. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. în realitate. modalitatea de prindere a tălpii. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. forma liniilor flexorice. forma şi mărimea tălpii. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. 31). d) victima cunoaşte infractorul. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig. în cele din urmă. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. b) victima ştie cine este infractorul. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul. se impune. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele.

forţarea încuietorilor. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. rude. prin care pătrund în interior. Totodată. Făptuitorii folosesc soneria şi. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. a amprentelor digitale. dacă este cunoscută. fiind. uneori.L. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6".intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. de lîngă oficiul firmei „Impex S. posibilitatea de acces la bunurile respective. iar altele sunt de dată foarte recentă. Totodată. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. Alteori. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. pătrund în apartament cu chei potrivite. Astfel. identitatea aeestora. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi.03. sau elemente de identificare. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea".2006. spray-uri paralizante etc). ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. având fixate trei undiţe de ştiucă. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri.3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03. ci sunt bine pregătite. de mare ajutor. La cercetări trebuie să participe şi victima. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. va fi audiată în prezenţa medicului. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. §1. câinele de urmărire. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. ia orele 16. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. colegi de muncă. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. vârsta probabilă. dacă nu răspunde nimeni. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. în paralel. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. detalii privind îmbrăcămintea etc). Subiectul III.R. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. ori la rudele care locuiesc în sate. numărul agresorilor. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. (cu numărul de înregistrare CNE 007). când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. de foarte multe ori. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul. faptele se săvârşesc în timpul zilei. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. De asemenea. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. eventual. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. este urmat de uciderea victimei. litigii privind dreptul de proprietate) etc.00. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). a.". pistol. dar cu unele rezerve. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . deoarece. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul.1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni. uneori. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. par. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. la munte sau la mare. De asemenea. 2.

Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. urme de tăiere cu direcţii contrare. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10.. urmele de tăiere reproduc. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. fiind descoperite la faţa locului. dintre care menţionăm următoarele: 122 . întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. fireşte. prezintă informaţii identificatoare. în principiu. In rândul al doilea. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. caselor de bani etc.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. prin însăşi natura lor. cum ar fi o bară de fier. ferestrelor. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. Urmele de pilire şi sfredelire. sfredelelor şi bur-ghielor. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. Fiind in esenţă resturi de materie. cleşte. dălţi. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. uitate sau abandonate. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. Fiind. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. urme dinamice. dulapurilor. sau de tăiere cu direcţie unică. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. audierea martorilor. prin urmare. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. particule de material de construcţie. rangă. 3. mai rar. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. In primul rând. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. a. descoperite la locul infracţiunii. bomfaierelor. sunt vizibile. pile. 1. sub formă de striaţii. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. pilitură de metal ş. pilelor. inclusiv pe instrumentele folosite. sfredele. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. daltă. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. şurubelniţe. răngi. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. metodele şi instrumentele folosite. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. topor. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual.modificările intervenite în locuinţă. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. a. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. se pot desprinde diverse fragmente care. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. cuţit. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. cu excepţia celor microscopice. operaţiile desfăşurate. în cazul aplicării unui topor. cât şi de la instrumentul folosit. cu modele de materie de la faţa locului. ele fiind inutile identificării criminalistice. bomfaiere. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. direcţia aplicării instrumentului ş. Urmele de spargere. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. o nuia etc. atât din obiectul supus spargerii. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. burghie). ferăstraie. mărime şi localizare. şurubelniţă ş." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. După uneltele folosite. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. de tâmplărie şi construcţie (topoare.

După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. se pot folosi ghipsul. amplasat pe str. In cazul aplicării acestui procedeu. materiale explozibile). Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. pânzelor pentru bomfaiere. târnăcoapelor şi a altor unelte. a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. Curmei. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). de metal topit. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. daltă. se vor fotografia. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. pe plăcile de fixare) şi. după realizarea intereselor. a celor de mâini şi de picioare. denumit «metoda plastirului» . in special. atât ale celor traseologice. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. aparate de sudare. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. pe canatul sau uşorii uşii. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. Astfel. plastilina. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . foarfece mari de tăiat metal. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. introdus în deschizăturile acestora. Cum am subliniat anterior. Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". Fiind utilizate. 18 in raport de 7/1. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. rămân urme de mâini. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. tavanului. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. acestea se vor mula. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. 3. zăvor). expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. în acest context.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. După cum este şi firesc. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. Viilor 18 ap. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . duşumelelor prin aplicarea topoarelor. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. — Spargerea prin tăiere. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. Dacă. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. ceara. Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. funingine. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. răngilor. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. parafina. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. 3 de la locul faptei. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului.. Ca şi alte urme ale infracţiunii. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. acestea vor crea urme specifice de pilitură. este elastic şi rezistent la manipulare. dimensiunile şi locul in care se află urmele. In lipsa materialului polimeric.

Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. convertizorul optico-electronic. de care dispunem la etapa actuală. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. în contextul celor de mai sus. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. după cum s-a precizat anterior. în special de îmbrăcăminte. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie.folosite. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. de exemplu. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. sau de la câteva arme. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. în rândul al doilea. profilograful traseologic (fig. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. Test nr. dacă denotă aplicarea unei arme automate. precum şi a autorului spargerii. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. de fabricare improvizată sau modificată etc. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. 1. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. După caracterul. 124 . Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator).18 Subiectul I. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. 34). După cum demonstrează practica judiciară. în primul rând. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. dar şi pe trăgător. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. 3. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale.

create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig.. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . Datorită acestei diferenţe de diametru. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm). a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. în cazul unui obiect relativ gros. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. dimensiunile şi relieful lui. Amintim în acest context că. urme de ricoşare. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. tragerii. în urma arderii pulberii în ţeava 125 . eliminării şi aruncării tubului ars. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. distanţa de la care s-a tras. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. create prin atingerea unei suprafeţe. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. glontele înaintează pe ghinturi forţat. pentru a fi deplasat spre camera de detonare. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. clasificare dubioasă. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . printr-un canal. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei... create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. şi prin orificiul de ieşire. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. după unii autori. După caracterul. tipul şi calibrul armei. generând rupturi de diverse forme. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare. pe partea posterioară a gulerului rozetei. — urma ejectorului (pragului aruncător). în formă de striaţii.După natura lor. După natura lor. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras.. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei.37). şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. muniţiilor etc. rezistenţa obiectului. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. urme de pătrundere (canale oarbe).38). zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil.

proiectilele creează canale oarbe. a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. de ulei. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. Ieşind din ţeava armei. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). urm. Stabilirea direcţiei. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. 4. Ieşind in afara ţevii. Petele de funingine. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. particule de pulbere arse incomplet. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. care ii prezentat leziuni corporali. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie.). Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. cât şi în procesul expertizei. atestat permanent la gura orificiului de intrare. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. rugină. Imprimarea gurii ţevii. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru.armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). 126 . în baza urmelor proiectilului. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. rupturile şi pârliturile). Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică. reziduuri de capsă. 1. în linii mari.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. praf. în fond.. precum şi stropi de ulei. direct pe suprafaţa obiectului. Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. «ştanţmarke». în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. adică considerate convenţional ca mari. Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. funingine. gazele izbucnesc în flacără. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. implantându-se în piele.750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. Prin urmare. stropii de ulei. distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. creat prin ştergerea de particule metalice. precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. şi a doua — a petelor de funingine. la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale. pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. arse incomplet. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii.

poate fi supus unui studiu special. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. cum ar fi un geam sau peretele opus. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. 127 . După cum este cunoscut. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. în condiţiile unui spaţiu deschis. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. precum şi de factorii climaterici. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. Deci. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. dar şi prin verificare experimentală. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. cu atât mai evidente devin modificările. deoarece atât unghiul. De exemplu. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. fiind influenţată vădit de gravitaţie. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul.

Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. transformarea acesteia pe parcursul audierii. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. bineînţeles. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. demonstrează. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). 133 şi 134. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. 2. de către cel ascultat. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. sunt obiectele originale.2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. Ca şi orice altă activitate procesuală. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. integral. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. 2. 105. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. unităţi de producţie sau de deservire socială. cu un desen. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. Insă. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare.1 întrebările. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. persoanei ale cărei mărturii se verifică. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. potrivit legii (art. inclusiv cele de prezentare a probelor. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. Astfel. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. redactat de către organul care conduce ascultarea sau. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei.). Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. Preferabile. deoarece legea (art.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului. fireşte. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. inclusiv cu privire la căile de deplasare. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. CPP). în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. 115. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. 128 . la cerinţă. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. La prima fază. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire.a. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. prin forma şi conţinutul lor.

129 . într-un fel sau altul. înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. neputând afirma că au făcut declaraţii fiind. aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. totodată. starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor. în rândul al doilea. în fine. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. Pe parcurs. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. solicitându-i-se.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. 2. în rândul al treilea. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. aceştia de acum înainte. constrânşi. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. în primul rând.

Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. 1. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. Urmele de suprafaţă. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. ca. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. Atât urmele-formă. factorul creator de urme. 130 . spermă. în prezent. a expertizei traseologice a urmelor de picioare. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. 1. cioburi de sticlă. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. a instrumentelor de spargere etc. şi create de obiecte materiale (mecanice). s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. depuneri de salivă. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. de îmbrăcăminte. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). de veselă. a. Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. în vederea atingerii acestui scop. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice.2. identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. sau a materialelor de construcţie. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. a. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport.Test nr 19 Subiectul I. a celor de mâini. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. a mijloacelor de transport etc. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. După natura lor. şi anume: natura urmelor. de suprafaţă şi periferice. Din categoria a doua. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. elemente desprinse din obiectele vestimentare. dimpotrivă. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie.). traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă. de pildă. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. pete de sânge. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Conform factorilor creatori. pete de natură organică şi anorganică ş. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. Potrivit nivelului de modificare a suportului. buzelor.1. In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. de picioare. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă.). Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. mai frecvent utilizate în practica judiciară. aparţinând corpului uman (fire de păr. spre exemplu. picioarelor. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). a mijloacelor de transport. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. miros ş. Traseologia criminalistică. lemnoasă. dinţilor.

Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. cantitate. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete. mijloc de fixare. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. cu plastelină. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. absorbire. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. supravoluminos sau intransportabil şi. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. Regulile generale privind descoperirea. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. a. de frânare a unui autovehicul etc.Urmele periferice redau configuraţia. atragere cu magnetul etc. unde se află. ale instrumentelor de spa/gere. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş. acesta fiind principalul. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. ale mijloacelor de transport. aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. clare şi de înaltă precizie. că tehnicile aplicate la descoperirea. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. fixării şi ridicării urmelor. ce denotă. materiale polimerice. în momentul culminant de creare a acestor urme. urmele se vor ridica. pilire. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. se exclude ridicarea lui. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. solubilizare. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. redând cu claritate caracteristicile acestora. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. inclusiv ale celor latente. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice. mărime. In formulări laconice. După modul de formare. Evident. fotografiile urmelor. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips. 2. sfredelire. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal.3. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. sub aspect procesual. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului. din aceste ori alte motive. efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. de regulă. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. culoare. 131 . — categoria şi tipul urmei. Descoperirea. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. 1. conturul unui obiect. 5) Indiferent de natura acestora. determinată de cercetarea lor. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea.1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. fixare şi ridicare a urmelor. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. Subiectul II. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. — datele privind modul de descoperire.

în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. transformarea acesteia pe parcursul audierii. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. totodată. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal.1 întrebările. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. persoanei ale cărei mărturii se verifică. bineînţeles. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. La prima fază. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. inclusiv cele de prezentare a probelor. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. i se solicită să declare în 132 . Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat.2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. Pe parcurs. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. 2. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. prin forma şi conţinutul lor. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. La prima fază. persoanei ale cărei mărturii se verifică. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. unităţi de producţie sau de deservire socială.). lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. Ca şi orice altă activitate procesuală. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. integral. sunt obiectele originale. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. fireşte. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. inclusiv cu privire la căile de deplasare. demonstrează. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt.a. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. Preferabile.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. solicitându-i-se. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.

2. 3. Cercetarea infracţiunilor de corupere. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. Preferabile. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. Precizăm. vârsta şi. Ca şi orice altă activitate procesuală. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare.2. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. sau valorilor pretinse de funcţionar. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. locul său de activitate. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. исполнительной и судебной власти. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. sunt obiectele originale. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. 133 . Din perspectiva urmăririi penale. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. în aceste cazuri. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. нарушающих закон или неписаные общественные нормы. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului.2. obiectele şi elementele distinctive ale traseului.a. inclusiv cu privire la căile de deplasare. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. Totodată. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. общественных и политических деятелей. Subiectul III. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. Pe parcurs. bineînţeles.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. In cazul sesizării prin denunţ. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. de făptuitor. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. solicitându-i-se. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. 1.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. часто в пользу криминальных структур. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. modul în care vor fi predate bunurile.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. и их осуществление.). şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. влекущий за собой принятие ими решений. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. bineînţeles. De asemenea. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. poziţia socială'. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. însă. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). ведет к установлению зависимости от указанных структур 3. totodată. vor fi descrise persoana funcţionarului. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. împrejurările. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. unităţi de producţie sau de deservire socială. în obţinerea declaraţiei. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere.

Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. rude apropiate. în funcţie de fiecare caz în parte.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. alte medii frecventate din motive diverse. Pregătirea audierii. de probele existente în dosar. In practică. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. chiar şi soţia/soţul. . obligatorie. unde au fost puse (ascunse). raportate la fapte. De aceea. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat.mediul familial. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. pentru că nu profită de câştig. provenienţa lor şi justificarea acestora. De regulă. dar şi la modul de sesizare. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. în infracţiunile de corupţie. Astăzi.Alte detalii. eventual. a unor prestaţii complementare. contractuale. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. în urma unei anumite complicităţi la 134 . Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ. . ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit. cu mai mulţi participanţi. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. denunţătorii sunt. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. de regulă. obligatoriu. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. mita. oferă. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. sau invers. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. în primul rând. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. derivate din angajamente legale. în special în cazuri complexe. de săvârşirea unui act de corupţie. nemulţumiţi. fireşte. şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale". colegii de serviciu. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. bunurile (foloasele) au fost primite. ambele fiind atente la secretul actelor lor.Din mediul profesional. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. unii oneşti. .2.Modalităţile de loc.1. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. citarea şi aducerea persoanelor. prin intermediul altor persoane. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. . profesional. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. denunţătorii sunt. însă. 3. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. cui a aparţinut iniţiativa. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor . momentul în care va fi efectuat. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. după regulile tactice cunoscute. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. dacă s-a făcut. foloasele necuvenite pe care le-a dat.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). dacă acest interes este licit. de regulă din domeniul economico-financiar. audierea acestor părţi este. De exemplu: . Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate. caracteristicile. Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite.Ce interese au existat în cauză. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. Este necesar ca cel care ia declaraţi. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. pentru că suferă prin darea de mită. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. unele cu tentă inclusiv politică. Organizarea flagrantului presupune. interesul său. §1.Din mediul familial. Audierea se va desfăşura. relaţiile stabilite. . Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1. de succesiunea utilizării acestor probe. cum ar fi: . La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite.§2. întocmirea planului de ascultare. ca şi cel căruia i se oferă. în sine. şefii sau subordonaţii. ca şi primirea de foloase necuvenite. sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă. invidioşi. alţii răzbunători. Frecvent. în cazul luării şi dării de mită. dacă pretenţiile sale sunt justificate. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. în primul rând. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală. 2.1. invidioşi. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. în asociere cu alte infracţiuni grave. . răzbunători.În ce constau mita. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului.

aparent legale. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. fluorescente. a-e din Codul de procedură penală. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor. Iniţial. sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi.Locul în care s-a consumat. .3. cu excepţia denunţătorului. Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior. se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare. 1. dar şi de modul de sesizare.Autorizaţia dată de procuror. care devin vizibile. Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile.Identitatea funcţionarului. Pentru determinarea acestor locuri. Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice.2. începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin. topografia imobilului. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită. adecvate acţiunii. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor. . 1. în cazurile de flagrant. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani.4. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. .parchet şi poliţie . Identificarea locului vizează denumirea oraşului. organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. 135 . fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract. . Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare. profilul personalităţii. vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme.4. modul său de acţiune". în funcţie de competenţa materială a fiecăruia. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite.91(l) lit. în urma denunţului. cum ar fi. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1. 1. descrierea şi localizarea mobilierului. dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului. sau urmează să se consume fapta ilicită.1. Capcane criminalistice. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare . Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia. După efectuarea înregistrărilor. 1.Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. După flagrant. complexe. în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală.Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei. Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": . Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie.Apelarea la mijloace tehnice. . vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote. conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor. dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile.Numele persoanelor care poartă convorbirea. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde.3. strada. apelând la modalităţile procesual penale. de exemplu. în funcţie de complexitatea actelor. în afara datelor prevăzute de art. se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente. locul de muncă. atribuţiunile sale de serviciu. trebuie stabilit dacă există intermediari. . . Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse. calitatea oficială a acestuia. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă.9l-91 din Codul de procedură penală. problemele vizate de pregătire sunt4: .Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii.Determinarea modului de operare. este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare.4. Totodată. conform legii.comiterea actului de corupţie. conform art. tehnico-tactice criminalistice. logistice. în infracţiunile de luare sau dare de mită. relevare. Totodată.2. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. 1. de amploarea lor. următoarele: . inclusiv cei care pot să profite.învederată şi în literatura de specialitate. în cazuri excepţionale. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. de comportamentul autorilor.Protejarea participanţilor la comiterea faptelor. bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice .

acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. scopul urmărit de făptuitor.a. în calitate de martori oculari.Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. . despre bunuri şi bani. Până la finalizarea operaţiunii.2. neanticipate. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. se vor avea în vedere următoarele: . . Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate.Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare. fiind sigilată de către organul de cercetare penală. prezentând legitimaţia. persoanele care i-au fost încredinţate. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. 136 . . în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. . ş. înscrisurile. Dacă se consideră necesar.1. . precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei". şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. sau părţii vătămate". La procesul-verbal se ataşează caseta în original. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. persoanele care l-au ajutat. în realizarea acestor înregistrări.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor. Stabilirea martorilor asistenţi.Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. . Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. care pot afecta desfăşurarea flagrantului. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. cu mesajul de a li se da banii sau bunurile. în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii. ori asupra sa. ori într-un cont în bancă. acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul. sursele de radiaţii electromagnetice. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare. ora şi durata fiecărei convorbiri.Data. echipa va alege momentul intervenţiei. informându-l prompt asupra celor întâmplate. trebuie să-şi decline identitatea. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional. se vor bloca toate direcţiile. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin. se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1. fireşte. însă nu trebuie să fie şi martori oculari. Realizarea efectivă a flagrantului.. 2. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal. primite în aceeaşi zi. constituie infracţiunea de ultraj1. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2. . prestabiliţi. instanţei. fotografice. legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită.Identificarea funcţionarului. . apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri. .Conducătorul echipei. . iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. Ei nu trebuie să aibă. în cazul prezenţei denunţătorului. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. ceilalţi membrii. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. bunurile vor fi fotografiate. sau bani aflaţi la vedere. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei. să nu încerce să se sinucidă. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. Totodată. Dacă spaţiul este deschis. astfel încât toate persoanele prezente să audă.Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală. Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context. Membrii echipei. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie. timpul de zi sau noapte. înainte de a fi ridicate.înregistrările redate în formă scrisă. asupra unor elemente noi. Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. în funcţie de complexitatea acţiunii. Astfel.Numărul de ordine al casetei. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. de spaţiul închis sau deschis. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire. explicaţii ce vor fi consemnate în scris.

fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. deprinderi. datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. specificînd totodată sistemul acesteia. de asemenea. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. profilul drept şi cel stâng (bust). dar şi obiectivi. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. constituţia fizică. Pe de o parte. acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. 1. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. vederea din faţă. volitivitate. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. din cartoteca dactiloscopică. cicatrice. aluniţe. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. morfologia întregului corp (statura. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. Totodată. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. abilitate). vârsta. al tuturor urmelor acesteia. in fine. rasa.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică. incendii. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. antropometrice. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). 137 . 1. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. într-o manieră proprie. modalităţi tipice de operare. la sexul. în special. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. pete. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. Pe de altă parte. cât şi la cel practic. două părţi laterale şi din spate). înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. leziunile corporale şi cauza morţii. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. tatuaj etc). precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. cutremure de pământ ş. atât la nivel ştiinţific. cu participarea medicului legist.). Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. răpiri sau ale unui alt act violent. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. a. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. culoarea pielii). Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane.2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. la starea.Test nr 20 Subiectul I. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Evidenţa persoanelor dispărute 2. fiind declaraţi in căutare. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi.

2. pudrarea. să fie. al televiziunii. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. mîina dreaptă. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Tratarea cadavrului. deoarece. pe cât e posibil. craniul.operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului". cât mai apropiată de cea avută în viaţă.a. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. înroşirea buzelor şi a obrajilor). după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni.)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. dispariţia expresiei fetei ş. celor domiciliate în apropierea acestui loc. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate.a.2 (5) Stabiliţi cercul de persoane. 2.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. dezmembrat sau intrat în putrefacţie.a. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. din momentul declanşării procesului de putrefacţie. pe de altă parte. deoarece. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. pe de o parte. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. reclamă despariţia persoanei.3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. . Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă. pieptănarea. adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia. este indicat ca înainte de toate. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei. după cum s-a semnalat.) care. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. deformarea trăsăturilor exterioare. în morgă sau la alte servicii medico-legale.).Subiectul II. în special. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. în morgă sau la alte servicii medico-legale. 2. 138 . 4. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor.

se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. arbori de pe marginea şoselei etc). amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier. ochelari. în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat. pete ş. pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. după cum s-a semnalat. până la câteva sute de metri. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). al televiziunii. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). amprentarea desenelor papilare. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. celor domiciliate în apropierea acestui loc.standard de evidenţă criminalistică. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. tehnicieni sau experţi criminalişti. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. Uneori. 3. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. deoarece cuprinde: a. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. Din perspectivă tactică. c. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. tatuaje. reclamă despariţia persoanei. Uneori. segmentul de drum public (şosea. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează.a. De asemenea. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. urme ale intervenţiilor chirurgicale. 139 .1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi.) se prezintă separat.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. §1. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. privind cercetarea accidentelor rutiere 3. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. §2. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. Caracteristicile particulare (cicatrice. în special. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. 3. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. b. In cazul accidentelor de trafic auto.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston.). se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele . stradă. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. Subiectul III. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. bijuterii etc.a.şi alte autovehicule. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. umbrelă. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. medici legişti şi.

va examina atât . pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. Medicul legist. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). La faţa locului. gradul de înclinaţie. ori în alte locuri mai greu de observat. în legătură cu starea victimelor. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. De această dată. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. a urmelor de mâini sau de picioare etc. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. se vor observa: starea generală a şoselei. la fiecare în parte. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. fiecare. De asemenea. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. arborii din zona de protecţie. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. aripi. se determină direcţia deplasării autovehiculului. pe suprafaţa carosabilă. în prezenţa organelor de urmărire penală. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. starea tehnică a sistemului de frânare. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. identificarea acestora. condiţiile meteorologice şi alte detalii. aparatul de filmat sau camera video. cât şi cadavrul. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice.d. B. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. dacă sunt transportabile. se măsoară lungimea. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. De asemenea. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. şi se vor executa fotografii judiciare. cadavrul. îndeosebi urme de sânge. pneuri etc). sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. autovehicule). la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. De asemenea. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. în mod excepţional. şi la locul accidentului. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. îmbrăcămintea. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. De aceea. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. La urmele dinamice. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. evaluarea pagubelor produse. faruri. 140 . A. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. portiere. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. resturi de ţesuturi etc. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. se descrie aspectul lor general. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. Obiectele purtătoare de urme. iar cele de adâncime şi prin mulare. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. pentru a fi incluse în procesul-verbal. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. fire de păr. în funcţie de locul evenimentului rutier5. starea tehnică a motorului. De asemenea. Urmele sub formă de cioburi. parbriz. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. a sistemului de iluminare. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. fotografiere. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. dacă au fost identificate cadavrele. separat. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). autopsia cadavrului se poate face. în această etapă a cercetărilor. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei.

Astfel. în criminalistică. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. dispozitive. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. instrumente. materiale. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). în vederea descoperirii. De asemenea. auxiliare — instrumente. peliculele de vopsea. precum şi microurmele12. deosebim mijloace şi metode fizice. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. practic. biologice. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. şi un proces-verbal separat. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. experţi din domeniul mecanicii auto. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. mecanice. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. Potrivit acestui criteriu. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. §2. chimice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. 141 . 1. Test nr 21 Subiectul I. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. în cazul accidentelor de circulaţie. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . parbriz). Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. La terminarea cercetărilor. acustice. după destinaţia funcţională — fotografice. de înaltă calificare. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. să fie ambalate şi transportate cu grijă. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. precum şi de către experţi. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. articole de ambalare etc.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. rechizite pentru scris. după provenienţa lor. tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. examinarea persoanei vătămate. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. portiere. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. pentru desenul grafic. Pentru a se putea formula concluzii certe. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. după natura lor -l aparate. Reflectând în formă materializată experienţa umană. de modelare şi transferare a urmelor.1. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. utilaje. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme.

o latură dezavantajoasă a lor. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. Trusele portabile se împart în universale. transportabile in condiţii de transport comun. pul-verizator cu substanţe pulverulente. lingură necesară amprentării cadavrelor. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. briceag universal. spre exemplu. pulverizator cu aburi de iod. La confecţionarea truselor universale.a. lopăţică. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii.Din asta facem o definitie  1. în special. pelicule adezive (dactiloscopice). în atare formă se prezintă trusele fotografice. experimentului judiciar. pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. diamant de tăiat sticlă. în cele din urmă. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. detector magnetic şi metalic. surse de iluminare fotografică (blitz). 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. 1). cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. includ diverse instrumente. Din cele expuse. mănuşi de cauciuc. 2) Mijloace de iluminare. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. a percheziţiei. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. lumânări etc. un distanţier. greutate şi. dispozitive cu radiaţii ultraviolete. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. a. desigur. Dimensiunile liniare. spre exemplu. un tub cu vopsea tipografică. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. trusă de şurubelniţe. garantând. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. fixarea. placă de inşirare a vopselei. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum.. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. rulou din cauciuc. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. pensulă.probe materiale ale infracţiunii. cleşte. un raportor şi o riglă gradată. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare. în unele cazuri. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. 142 .(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei. ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. bisturiu. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. Trusele universale. Mijloacele tehnice.a.2. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile. vase mici de masă plastică. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. cât şi a celor cu destinaţie specială. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. prezentării pentru recunoaştere.

Subiectul II. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări.probe materiale. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. în orice cauză penală. constituie mijloace de probă. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. Tactica audierii martorului 2. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. 34). Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. cunoscute din vremuri străvechi. a serviciului sectoral de poliţie etc. mijloace optice cu diverse măriri.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. în majoritatea lor. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre.1. în aceste cazuri. în primul rând. 3). surse de alimentare cu energie. trepiede). mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. ele fiind folosite. 1. Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. 2). neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă. trecând de la operaţiile de descoperire. un monitor. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Astfel. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. practic. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). precum şi a autorului spargerii. în rândul al doilea. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică .2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. în primul rând. continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare.1 depoziţiile martorilor. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. a inspectoratului de circulaţicrutieră. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. de exemplu. Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. inclusiv camera de luat vederi. 4). Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. profilograful traseologic (fig.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. exponometre. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică.

în practică diferenţierea lor este dificilă. au anumite elemente specifice. Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă. urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. în general şi în legătură cu fapta penală. fie în mod succint. formă. cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia. 2. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime. duritate ş. miros.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia. martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. cât şi percepţiile propriu-zise. prin mijlocirea organelor de simţ. reprezintă o activitate complexă. masă plastică. Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului. Spre deosebire de alte mijloace de probă. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar.1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori. Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei.a. gust. lemn). depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. Organul judiciar trebuie să ţină. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor. asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. după cum. de asemenea. declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului. depoziţiile martorilor se formează treptat. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia. § 2. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. accidentele de circulaţie. Ascultarea martorilor. comportamentul acestora. se susţine în literatura de specialitate. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere. condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia.) ale factorilor de contact. persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. avându-se în vedere atât senzaţiile. Aşadar. pentru a fi transformate în informaţii probante. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute. De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. culoare. Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. de exemplu. c) Distanţa de la care martorul poate percepe.a. la procesul de formare a declaraţiilor acestora.semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare. sau datorită formei dinamice a acesteia. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia. fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. De aici necesitatea expunerii în continuare.a. în rândul al doilea. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş. Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei.(actele de huliganism).1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt. sunetelor şi al altor 144 . amplasare. de bucătărie) ş. pe bună dreptate. în special. de interesele acestora. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare . Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". destinaţie (de birou.memorarea. ca în cazul unei explozii. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. locul timpul şi modul în care s-a activat. cei subiectivi . percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită . b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. identificarea lor.2. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie. greutate.

Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. distanţa de observare. alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. Astfel.lacunare. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . şoferul . mişcarea etc. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. devierile de la normă. Prin urmare. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. care. au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. în mod obiectiv. elementele caracteristice ale obiectelor. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului. fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. memorizarea faptelor. în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. b) Vârsta martorului. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. sunt următorii: a) Starea organelor receptive. d) Unghiul de observaţie. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. oboseala. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. pe de altă parte. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. In majoritatea cazurilor persoanele.fenomene din câmpul infracţional. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. ce constituie obiectul mărturiilor. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. în conformitate cu aptitudinea. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. Atenţia martorului. ploaia). pe de o parte. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii. consecinţele grave ale acestora. mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. proces. e) Factorii de bruiaj. deficienţele ereditare. factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. de raportul împrejurărilor. experienţa şi interesele pe care le poartă. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi. dar şi alte forme perceptive. respectiv diferite obstacole fizice. însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor. în anumite situaţii. experienţa. Ziua grea de muncă. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie. după opinia noastră. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. croitorul . d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene. obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. în cele mai favorabile condiţii. durata. după cum s-a menţionat. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute.perimetrii străzii unde a fost descoperit. deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. provoacă emoţii de teamă şi groază. iar la etapa vârstnică . Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute. accidentale sau cauzate de anumite maladii. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. alte sisteme perceptive sunt în scădere. inclusiv perceptive. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. mai completă. culoarea. cu preocupările martorului. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. iar. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane. neregularitatea. perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. complexitatea. cu atât percepţia va fi mai clară. timpului şi vitezei. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. în momentul percepţiei. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat. pot influenţa decisiv procesul de percepţie.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. adică prin prisma propriei personalităţi. de interesele şi năzuinţele martorului. auzul. (vântul. Ca fenomen psihic. mărimea. 2 Profesia. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal.1. Semnalmentele persoanelor. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat. starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice. este provocată şi menţinută. forma. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. trec fără să fixeze persoanele. în special cea profesională. Cunoştinţele. insomnia. Procesul săvârşirii unor infracţiuni. de la o distanţă de 50-60 m. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative.

Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe. ceea ce se află în mişcare. în conţinutul faptelor întipărite anterior. care reprezintă interes la moment. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. legislaţia procesual-penală (art. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput. Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute.1 După cum se ştie. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. Indubitabil. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. logică sau mecanică. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. deci depune eforturi pentru a le reţine. activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. provocate de diverse maladii. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică.scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. motrice. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. spre exemplu. înlocuindu-le cu altele. Se recomandă. dacă organul judiciar. c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute. datorită uitării au loc anumite pierderi. fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. Condiţiile improprii. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. în consecinţă. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului. şi involuntară. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte. ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. nu pot constitui materie memorizabilă. el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. într-un mod sau altul. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. 1 La fel ca şi alte procese psihice. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. în majoritatea cazurilor. Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. în cele din urmă. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă. a obţinut anumite informaţii. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. în activitatea sa de ascultare a martorilor. 146 . când martorul este predispus să fixeze. "ci un proces dinamic. Gradul de instruire. prin urmare. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele. Practica demonstrează că. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. în primul rând. în acest proces continuu. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. memorizarea poate fi voluntară. să influenţeze reproducerea. cu precădere. neurastenice. după cum se subliniază în literatura de specialitate. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. pozitiv sau negativ. emoţional neutre. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. Pe lângă aceasta. Ea. Fiind un proces psihic aparent contrar. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă". dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire. care intensifică procesul uitării. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. în conformitate cu cerinţele legii. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. cu atât mai bogată este memoria sa. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. Nu întâmplător. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor.

iar. adânci implicaţii tactice. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. în special. pe de o parte. activităţi şi pasiuni ale martorului. Prin urmare. în special. § 3. pe bună dreptate. la faza de urmărire penală. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. Legea (art. iar. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. obiectivitate faţă de informaţiile lui. de asemenea. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. cât şi în afara acestuia. şi a posibilelor surse de probă. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde. consideraţi purtători de importante date probante. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. Prezenţa unor persoane. de la caz la caz. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. cu atât mai mult. dar mai puţin oficială. are. prezentarea spre recunoaştere. 1 în ordinea stabilită. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire. după cum. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. se subliniază în literatura criminalistică. 147 . de relaţiile acestuia cu părţile. pe de altă parte. în mare măsură. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. care. de asemenea. fireşte. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. Prin întrebările adresate martorului. a împrejurărilor. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. în fine. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. Din punct de vedere tactic. organul de urmărire penală se va baza. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. succesiunea.excluzându-se obiectele inutile. să se desfăşoare în mod organizat şi. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. pe de o parte. calm şi atenţie faţă de martor. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. el are nevoie de o atmosferă psihologică propice. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. pe rezultatele cercetării la faţa locului. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. percheziţia şi alte acte de procedură penală. care. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere. ce urmează a fi dovedite. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia.3. dacă ei sunt mulţi. eventual. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. De regulă. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. din considerente de ordin tactic. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. de caracterul materialului probant existent. frapante şi extravagante. telegrafic sau telefonic. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. în majoritatea cazurilor. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. Ordinea chemării martorilor. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt. pe de altă parte. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. dar şi cu alţi martori. 2.

în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. pe de altă parte.). deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. obiecte corp-delict etc. organizarea audierii necesită. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. cum ar fi cele de revizie şi control. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. antecedentele penale. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare.a. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. ale inspectoratelor departamentale ş.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. locul de muncă. uneori. 2) sfera socială căreia aparţine. Din perspectiva problemei în discuţie.a. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. procedeele tehnologice. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. cunoştinţele şi interesele predominante. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. iar. procesulverbal de cercetare la faţa locului. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. starea familială. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. vărsta.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute.2 în fine. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. profesia. e de dorit să participe şi expertul. Dispunând de datele respective. din diferite motive. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat.) 148 . materialele prezentate de alte structuri. auditive). documente. de unde. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei.

în încăpere. tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. denumit «metoda portretului vorbit». tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. jafului sau tâlhăriei din încăpere. care. din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . cicatricele etc. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. trebuie calificate suplimentar conform art. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. colaborator al poliţiei. anterior. vârsta probabilă. utilizând totodată legitimaţia falsă. semnalmentele 149 . după cum este cunoscut. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. cele comise. în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. Dacă în procesul sustragerii. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. 3. cu bună-ştiinţă. săvârşită în scop de cupiditate (profit).Subiectul III. încuietorilor. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. Specificul furtului. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului. De asemenea. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. săvârşite prin pătrundere în încăpere. 197 sau art. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. poartă denumirea de semnalmente. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. furtunuri aspiratoare. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. cleşte etc. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. 3. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. magneţi. lucrător medical. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. inspector al pazei antiincendiare etc. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. a jafului sau a tâlhăriei. Având la origine sistemul osos al organismului uman. Metodele cercetării furtului. cât şi în mod nestingherit. care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . care nu formează obiectul material al sustragerii. rude. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. Prima constituie semnalmentele anatomice. porţilor. în scopul săvârşirii furtului. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. geamurilor etc). a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor. pe ascuns sau deschisă. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. "undiţe". Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon.) aspectului exterior al acestora.1. colegi de muncă.2. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. instalator. detalii privind îmbrăcămintea etc). pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. în prezenţa unor suficiente temeiuri. capului. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. 1. nu sunt pasibile de răspundere penală. poştaş. a. litigii privind dreptul de proprietate) etc. a victimei sau a altei persoane implicate1. curier. 198 din CP al RM. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. care este specific pentru furt. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. Prin "pătrundere" se înţelege intrarea. întrucât. în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei.în scopul comiterii furtului. expresia feţei. cu utilizarea diverselor cârlige. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care. pătrunderea în încăpere. natura părului.

Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi.3. 5. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. accidente. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime. furate sau contrafăcute. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. n fine. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. gesticulaţia şi mimica. 6. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. intervenţii chirurgicale. 4.anatomice sunt cele mai stabile. în consecinţă. cât şi în timpul mişcărilor. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. vocea şi vorbirea). în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. 150 . Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. mersul. Dacă vor fi prezentate mai multe urme. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. cu datele din cartoteca de evidenţă. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. 3. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. care reprezintă semne. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. 3. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile. 2. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. în situaţia unei singure urme digitale. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni.

foliile adezive). — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. cu concursul specialistului criminalist. 1. îmbrăcăminte. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. sub aspect procesual evident vulnerabilă.Test nr. este lipsit de rezonabilitate practică. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. pierderi sau distrugeri de urme. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. de recoltare (aspiratorul portabil. tăiere sau rupere. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. fiind coraborate de caracteristici de uzură. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. ca şi cele de încălţăminte. 33). fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. microscopul). pe uneltele utilizate.2. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. praf etc. Aceasta modalitate. (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză. (3). pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. fie într-o oarecare măsură condiţional. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. efectuează operaţiuni de căutare. se integrează în categoria urmelor de om. Urmele obiectelor de vestimentaţie. de iluminare (surse de lumină dirijată. Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. stopări sau cârpituri. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. La nivelul activităţii organelor de urmărire. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. în special a celor optice (lupa.). in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. O asemenea accentuare e deosebit de importantă. cămaşă ş. în acest scop. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. localizarea. considerent care. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. a. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. schiţare şi macrofotografiere). acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. de fixare (descriere. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). 151 . constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. microscopice. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. este frecvent practicata. cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică».1. 22 Subiectul I. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Referitor la descoperirea. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. Conform primei. originea fibrelor in cauză. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. Potrivit celei de a două. penseta. organul de urmărire şi anchetă. Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat. 1. rămâne de competenţa expertului. în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. conform acestei modalităţi. Fibrele de ţesături.

doi sau mai mulţi martori. în acest scop.3. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. cu concursul specialistului criminalist. făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. penseta. denumite confruntare. în primul rând. pe uneltele utilizate. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. Aceasta modalitate. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. foliile adezive). denumite şi microurme de îmbrăcăminte. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. şi nu de puţine ori. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. Subiectul II. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă.1. este frecvent practicata. sub aspect procesual evident vulnerabilă. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. CPP). de iluminare (surse de lumină dirijată. partea vătămată şî martorii. de recoltare (aspiratorul portabil. schiţare şi macrofotografiere). organul de urmărire şi anchetă. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate. originea fibrelor in cauză. Conform dispoziţiilor legale (art. 2. timpul. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare. Prin urmare. Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. adesea anevoioasă. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. Fibrele de ţesături. confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii. 152 . pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. § 1. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. 142. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. de obicei. Astfel. implicaţi în aceeaşi cauză. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. pierderi sau distrugeri de urme. în special a celor optice (lupa. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă. Referitor la descoperirea. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. de fixare (descriere. Depoziţiile martorilor mincinoşi. Conform primei. efectuează operaţiuni de căutare. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. microscopul). învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei.1.

martor). confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. când. Aşa cum. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă. în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. de asemenea. Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. să fie înlăturate. martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. Din dispoziţia art. să se ajungă la acceptarea lor deplină. după cum s-a menţionat. cazuri. reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. confruntarea reprezintă. fie datorită diferenţei de vârstă. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. 153 . 1 De aceea. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. se subliniază în literatura de specialitate. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. dificilă şi riscantă.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. victimă. adeseori. Astfel. Practica cunoaşte. cu excepţia unor situaţii extreme. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză. Organul de urmărire penală. deoarece. în opinia sa. confruntarea este contraindicată. 2. vinovăţia celor implicaţi. confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". Rezultatele ei. cu ocazia confruntării. puşi faţă în faţă. una dintre persoanele participante. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia. forţei fizice etc. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. în fine. stimulează gândirea. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. Nu este exclusă şi altă variantă. face trimiteri la anumite persoane. adeseori. care. considerându-le inutile pentru cauză. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează. (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată.a. statutului social. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună.2. sunt imprevizibile. în cele din urmă. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş. caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. spre exemplu. pe bună dreptate. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. confruntarea poate fi efectuată imediat. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. cu timpul. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. sunt în măsură să-i confirme relatările. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. produce. Confruntarea este o activitate complexă. Dacă.modul în care s-a activat. de obicei cea de bună-credinţă. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării.

Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile. în consecinţă. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Interacţiunea organelor de urmărire. din însărcinarea anchetatorului. 154 . organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. întrunirea mijloacelor.2. 2. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. (5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative. în special. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1.a. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. efectuează acţiuni de căutare. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. cum ar fi ascultarea unor martori. Principiul legalităţii. prezentarea spre recunoaştere ş. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie.3. reţinerea făptuitorului şi. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. 3. Anchetatorul. 3. § 4. 38. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. organul de investigare operativă. (cercetarea la faţa locului. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. capacitatea de a combate fenomenul infracţional.a. Colaborarea acestor organe. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. ascultarea învinuitului şi a martorilor. 4. La rândul lor. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale.3. în conformitate cu art. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate.1. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor.2. 3. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. ca o formă specifică de interacţiune. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. percheziţia. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate.s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. ridicarea de obiecte şi documente.

precum şi anumite date caracteristice (fizice. mai exact. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. mijloacele şi instrumentele folosite. profesionale) ale lui. 155 . în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. Lucrătorii operativi întreprind. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. Procurorul este conducătorul. cum ar fi percheziţia. Dimpotrivă. semnalmentele făptuitorilor. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. reţinerea ş. este întotdeauna oportună. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. însărcinat cu această activitate. în cazul infracţiunilor de omor. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. în timpul unui accident de trafic. săvârşite în mod tainic. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. probele fiind la suprafaţă. ştiut fiind faptul că. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. violurilor. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. în baza declaraţiilor acestora. specialistul criminalist. medicul legist. coordonatorul echipei. deşi fiecare din ei are sarcini specifice.a. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. furturilor. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. Menţionăm. care.Formele de interacţiune. după cum sunt de obicei. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. la cercetarea infracţiunilor grave. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). sau. ofiţeri de pompieri. spre exemplu. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. punerea în mişcare a acţiunii penale. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. efectuării altor activităţi de urmărire penală. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. Cu realizarea de activităţi procedurale. majoritatea omuciderilor. tâlhăriilor. stabilesc. sustragerilor din patrimoniul social. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. în cazurile necesare. care este şi conducătorul echipei de cercetare. cum ar fi. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. arestarea învinuitului sau inculpatului. -însoţitorii câinilor de urmărire. 209 Cod procedută penală. Legea (art. reconstituirii. în această ordine de idei. dacă există cadavre. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. acestea fiind de competenţa anchetatorului. în cazurile infracţiunilor evidente. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.a. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. chinologul cu câinele dresat şi. ci cooperează cu acesta. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. §2. la faţa locului. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor .n cauza respectivă. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. deoarece. percheziţiei. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. când s-a activat deschis. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. anchetatorul apelează la organele de poliţie. de obicei. potrivit dispoziţiilor art. ascultarea unui grup de martori. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. luărilor şi dărilor de mită. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. fireşte. -medici legişti. -tehnicieni sau experţi criminalişti. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii.

distanţa dintre acestea şi obiectele principale. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. specialiştilor şi tehnicienilor. desene şi cu alte materiale ilustrative. pereţii.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. raporturile de distanţă dintre diferite urme. . . ce genuri de fotografii. prenumele şi calitatea experţilor. căile de acces. . obiectele de mobilier. să fie redactat într-o formă concisă. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. raporturile de distanţă dintre acestea.. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. iar în cazul absenţei acestuia. ci: indicarea adresei la care locuiesc . . aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. starea în care se prezintă. starea în care se prezintă. numele. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . anumite caracteristici.Potrivit prevederilor art. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. tehnicieni. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. înregistrări videomagnetice. uşile. care se întocmeşte în mod obligatoriu. la autovehiculul distrus etc. . dacă e reprezentat şi de către cine anume. cum ar fi. starea încuietorilor.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. . forma. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. concentrată. locul unde au fost găsite. în ordinea efectuării lor. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. duşumeaua. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. particularităţi de construcţie. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. în cele trei părţi ale structurii sale. locul unde au fost descoperite. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . culoarea. etc. indiferent de acestea. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării.numele. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . să fie complet. întinderea locului supus cercetării. se menţionează următoarele elemente : . ferestrele. etc. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului.să fie succint. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. felul obiectului. ora începeri cercetării la faţa locului. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. a părţii vătămate.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. precum şi ale martorilor asistenţi. . amplasarea acestora. cu privire la cadavru. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. dimensiunile. 156 CPP. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. a martorilor). experţi. specialişti. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. tavanul.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. 156 . a) Procesul-verbal. străzi etc). procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. ridicarea şi fixarea acestora. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine.

etc. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . posibilitatea utilizării repetate. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. Tot astfel. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. următoarele avantaje . permite fixarea obiectelor. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. 157 . a armelor şi a detaliilor. ora terminării cercetării la faţa locului. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. d) .fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. înregistrări la scară.dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. obiectelor reprezentate. indicată de acul busolei).mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. mai întîi. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . după ştergere. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. interioarelor. filmul judiciar oferă.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. experţii. cel mai frecvent utilizată. Astfel. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. Astfel. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. martorii asistenţi. specialiştii şi tehnicienii. orientarea in teren cu ajutorul busolei. Schiţa în proiecţie orizontală. a clădirilor la scara 1:100. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. iar a locurilor deschise. a aceleiaşi bande. în raport cu celelalte mijloace de fixare. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Sub cel de al doilea aspect. micşorate de un anumit număr de ori. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. . aflate pe astfel de suprafeţe. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. a obiectelor principale. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. necontestate avantaje. schiţă (în diversele sale variante. între altele. în funcţie de suprafaţa acestora. a poziţiei obiectelor şi urmelor. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului.

6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. elasticitatea. finanţelor şi activităţii bancare. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. în situaţiile favorabile. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. falsul aparţine nu autorului. în funcţie de modul in care s-a operat. actele privind alterarea mărfurilor. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. economiei şi comerţului. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare.2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. 2) scămoşarea hârtiei. dacă. 2. în special a semnăturilor. hârtia îşi pierde luciul. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. sulfit de sodiu. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. Depistarea caracteristicilor menţionate. apă oxigenată. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. fireşte. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. Decolorând textul scris. natricaustic. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. radieră etc. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. subţierea acesteia. arc. 158 .Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1. starea dislocată a particulelor de hârtie. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. După cum se va vedea în continuare. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. 1. dacă documentul are atare elemente. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. urme ale ştergerii. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. în principiu. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. în marea majoritate a cazurilor. pulverizatorul de praf. soluţie de var etc). la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. culoarea. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). 5) afectarea elementelor grafice învecinate. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. materiale şi mijloace tehnice. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. precum şi unele semne grafice învecinate. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. El poate avea diverse forme. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. este lesne de realizat. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. precum şi prin transparenţă.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini.) înlăturarea prin ştergere. în primul rând. dar şi în profunzimea hârtiei. fireşte. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. afectarea textelor învecinate. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor.

O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. sociale sau juridice ale personalităţii. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. fiind semnate de persoane responsabile. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. în special a celor infraroşii. — urmele de presiune. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. face posibilă nu numai observarea directă. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. cuvinte sau rânduri. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. Deseori. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. prescurtări incorecte. a analizei colorimetrice sau spectrografice. se va recurge la metode speciale de cercetare. 60). cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. intre sau in prelungirea rândurilor. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. în locurile în care acestea se intersectează. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Astfel. respectiv cu altă maşină. 59). fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. care. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. Printre metodele aplicate. spre exemplu. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. micşorarea distanţei dintre semne. aceasta constituind o metodă specifică1. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. in special. dar în cazul unui scris dactilografiat. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. la metoda difuzo-copiativă. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. 159 . O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. primite etc. După cum este cunoscut. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. la alte metode sensibile cum ar fi. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. cea a microscopiei electronice. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. tuş sau alţi coloranţi. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. litere. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul.— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. transportate. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. Dintre mijloacele tehnice de investigare. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. in caz contar nu sunt autentice. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. la tratarea cu izotopi radioactivi. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. De regulă. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul.

etc. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. (hârtie fotografică. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. tremurături. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. albuş de ou fiert etc. erori în conţinutul şi forma stemei. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text.1. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. altor semne de structură a ştampilei. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. creion. Si totuşi. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. dublări de trasee. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. c) deformări ale grafismelor. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . se vor crea respectiv urme ale indigoului.nr nr vom referi în compartimentul următor. rânduri. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. După cum este cunoscut. peliculă adezivă. prin care se probează fapte juridice. va apela la fotografia de umbre. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. de contrast şi separatoare de culori. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Indiferent de modul de realizare. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. la i.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). venit în contact cu materialul intermediar umed. cuvinte. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. documentelor de identitate. — Greşeli gramaticale. tuş. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. urme de apăsare. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. cauzate de mijloacele de desenare. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. dimensiuni. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. placă gelatinoasă. pix. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Astfel. întreruperi de traseu. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. de denumiri. indigo etc. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. 3. hârtie sugativă. in special a semnăturilor. e) trăsături de creion.) 1. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Prin urmare. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. — Trăsăturile difuze ale semnelor. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. b) trasee dublate. amplasare spaţială.

scrisul. — condiţiile improprii de scris. de regulă. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. în cele din urmă. § 4. excesiv de Înaltă. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. elementul spiritual. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. ajungând până la pierderea totală a acestora. a literelor. a gradului de evoluţie a scrisului. Pornind de la pictografie. pe de o parte. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. iar pe de altă parte. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. s-a perfecţionat. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. in special cele ale sistemului nervos. prin urmare. de alţi factori care. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. poziţia incomodă. fiind influenţat de diferiţi factori. de stereotipia văzului. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. Totodată. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. ajungând până la sistemul modern alfabetic . fraze etc. precum şi de mişcările mâinii. structura grafotehnică a manuscrisului. alterarea textelor învecinate. a altor semne grafice. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. Ca orice fenomen material. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. — starea patologică. iar pe de altă parte. temperatura scăzută sau. Ca obiect de examinare criminalistică. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. Sub aspect tehnic. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. iar pe de altă parte. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. suportul neobişnuit. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. a formei şi înclinaţiei acestuia. scrisul poate suferi unele modificări. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. la diverse măsurări şi. scrisul cuprinde. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. având ca scop identificarea scriptorului. bineînţeles. originale. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. expresiv şi gramatical propriu unui scris'. pe de o parte. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. cum ar fi de exemplu. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. Expertiza criminalistică a scrisului 1. de tipul sistemului nervos central. de metoda aplicată la predarea scrisului. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. pe parcursul vremii. de depresiune. După cum este cunoscut. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. starea de şoc. Expertiza scrisului de mână. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. cât şi la aspectul stilistic. pe de o parte. resturi de suport al fotografiei înlăturate. cifrelor. de perceperea caracterelor. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. această categorie de fals presupune. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. 161 . pot genera degradări ale deprinderilor motrice. dimpotrivă. multiplele afecţiuni.

înainte de toate. de obicei. în marea majoritate a cazurilor. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. 2. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. ridicării armelor. când. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. depozit ş. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. unde se vor afla în timpul percheziţiei. în sufragerie. la o anumită distanţă de la blocul. ebrietate. sună sau bate în uşă. primăriei. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. în continuare. Totodată. — identificarea autorului unui text suspect anonim.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. casă în localitatea rurală). de obicei.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. nu trezesc nelinişte.Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. chiar dacă scriptorul este determinat. Aşa cum s-a menţionat.). în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. presimţind sosirea organului de urmărire penală. Astfel. conform legii în vigoare. se vor strânge într-un anumit loc.1Tactica percheziţiei încăperilor. firme. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. în mod obişnuit.a. casa. construcţii anexe) cuprinde. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. vilă. de obicei. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. unde. în grupe mici de câte două-trei persoane. Persoanele găsite la faţa locului. după identificarea în baza actelor respective. serviciului administrativ de asigurare. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. edificiul în care este situată încăperea respectivă. 2. radiotelefon sau prin anumite 162 . ca. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. organul sub a cărui conducere se află echipa. dar cu conţinut antisocial. amnezie ş. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. vârsta. având In vedere atât autorul. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. naţionalitatea. birou de lucru. exceptând copiii minori şi bolnavii.). iar pe de altă parte. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. sexul acestora. intrarea în încăpere se efectuează forţat. respectiv. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. cerând deschiderea acesteia. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. vestibul. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. nivelul de cultură generală). de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. cât şi executorul înscrisului. oficii. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc.a. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. ce. deoarece acţiunea în cauză. fireşte. serviciului medical ş. Aşadar. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. Totodată. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. hol. profesia. un reprezentant al administraţiei comunale. pentru a contracara eventualele acte violente. întreprinderi.a. şoc. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. pe de o parte. echipa să se deplaseze pe jos. magazin. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. limba şi. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi.

Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. care se aplică la cercetarea la faţa locului. şeful echipei. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. aparatele electrocasnice (frigiderul. metoda de palpare. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. televizorul). Astfel. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. închiderea oberlihtului. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. în sol afânat ş. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. a martorilor asistenţi. lăzi). în consecinţă. sertare. fotografii şi alte obiecte plate. duşumeaua. a fiecărui obiect casnic. obiectele fixate pe pereţi (tablouri.a. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. covoare). percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. dependinţele ş. lenjeriei şi încălţămintei. hol). magazie. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. bancnote. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare.). de-a lungul pereţilor. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. tâmplarii fac. iar în lipsa acesteia. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. sertare. eventual. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor.a. fotolii. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. rezultatele percheziţiei. hărţi. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. Este indicat. terasa. Din perspectivă tactică. dar. forma şi dimensiunile obiectelor căutate.forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. cuţit. va continua pe spirală. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. televizor. zidarii folosesc obiectele de construcţie. în care creează tot felul de nişe. tavanul).1 Astfel. bineînţeles. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. dublând pereţii sau fundurile. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu.a. în dulapuri. computer. arme etc. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie.a. a vestimentaţiei. de asemenea. de obicei. de regulă. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. putea fi folosit ca ascunzătoare 2. în prezenţa persoanei percheziţionate. care. subsol.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere. spre centrul încăperii. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. în saltele. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. bijuterie. pivniţă.). metoda de măsurare. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. maşina de spălat. covor. specificării procedeelor tactice. ascunzători în obiecte de mobilă. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. Un manager poate avea acces în mai multe 163 . care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. recipientele de rezerve alimentare. în continuare. şi apoi.) pot servi vasele de bucătărie. aparatul de radio. grajd sau alte încăperi auxiliare). metoda de comparare şi modelare etc. de subliniat. scaune. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii.

unde?. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. a fost mistuită de foc etc. de explozive şi cadavre. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor. a materialelor de revelare şi conservare etc. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. 2. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. asigurând. în fine.încăperi ale unităţii de producţie. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. de obicei. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). 3. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. aplicabile în condiţii de spaţiu închis. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. 3. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. în consecinţă. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei.3 şi acesta va fi răspunsul la 2. adesea.2 şi 2. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. de păr. şi anume: ce s-a întâmplat?. mobilul)?. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. de care. care. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. a dispozitivelor de iluminare. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. laboratorul). în special. microurmele de textile. este indicat. când?. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Astfel. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului.3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. cum?. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi. a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse. 3.2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. a detectoarelor de metale. a radiodozimetrelor ş.a. inclusiv cu radiaţii invizibile. de ce (scopul. eficienţa activităţii de cercetare. cum sunt amprentele papilare. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă.3 5.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor. după cum s-a menţionat. furnir). pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. a tehnicilor optice de mărire.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico . examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. indiferent de destinaţia lor. pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu. Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". practic. se află sub stăpânirea sa. organele de urmărire penală 164 . îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice. instrumentelor. carton. pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Comparaţie de la 2. se bucură această activitate.

In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. după numele autorului ei. forma. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. pe baza reconstituirii grafice. prin care se constată săvârşirea faptei. ochilor. nominalizată Gherasimov. violurile. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. 145 C. Prin intermediul întrebărilor de precizare. La cea de-a doua întrebare. Actualmente. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. vârsta. Fapta a fost recunoscută. Fără a intra in detalii asupra problemei. prin concursul pictorului portretist. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului.). fiind ascultată de organul judiciar. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. Metoda în cauză. insistându-se la o toaletare a feţei. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. urechilor. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. aranjarea coafurii. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. ca de exemplu cazurile de mituire. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. întrucât răspunderea penală este personală. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut.din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. în special la mijloacele de calcul electronice. dimensiunile şi poziţia frunţii. ea aparţinând de tactica criminalistică.P. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. 1. 144 C.). In a doua etapă. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. prin metoda supraproiecţiei. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. determinate de către specialistul antropolog. In ultima etapă. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. nasului. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. năvălirile tâlhăreşti. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. Reuşita ei. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. rasa. fireşte. fireşte. buzelor şi a bărbiei. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. urmează să recunoască. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize. ca şi a cadavrului necunoscut. a obiectelor de îmbrăcăminte. pe baza portretului vorbit. pentru a fi examinat. în caz contrar. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată.P.P. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. răspunsul nu poate fi decât negativ. lucrările de urmărire penală. După cum e cunoscut. foloseşte terminologia sa proprie.P. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. mai întâi trebuie să descrie. la cele ce diferă. excrocheriile. De asemenea. 4.

pete. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. concomitent. rasa. de stratificare şi de destratificare. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. profilul drept şi cel stâng (bust). pelicule de vopsea. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. fibre de îmbrăcăminte. asupra urmelor de frânare şi de derapare. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. din cartoteca dactiloscopică. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. vederea din faţă. Descoperirea. tatuaj etc). Test nr 24 Subiectul I. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. fireşte. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. leziunile corporale şi cauza morţii. Fişa cadavrelor neidentificate prevede.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire. autobuzele şi troleibuzele. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor.1. In cazul unui accident de circulaţie. benzină. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. La faţa locului pot apărea urme-formă. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. 166 .). Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. 2. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. în special. incluzând camioanele. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă.craniului. Astfel. două părţi laterale şi din spate). statice şi dinamice. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. pete de sânge etc 1.. morfologia întregului corp (statura. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. constituţia fizică. cicatrice. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. 1. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. de asemenea. aluniţe. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. în atare situaţii. Se va insista. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport. la sexul. in cazul unei lovituri sau tamponări. Mijloacele de transport creează urme şi. tractoarele. incendii. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. cu participarea medicului legist. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. antropometrice. în special. autoturismele şi motocicletele. Urmele tălpilor de sănii. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. a. culoarea pielii). Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. cutremure de pământ ş. rupturi. fixare şi ridicare a urmelor în cauză. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. la starea. vârsta. sunt dinamice. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. precum şi a altor urme. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului.

conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. cu mijlocul de transport. In soluţionarea cauzelor penale. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. In atare situaţii. pe de o parte. ştirbiri. masă plastică sau metal. în cele din urmă. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. obiecte transportate etc. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. fibre de îmbrăcăminte. cea fotometrică. viteza de deplasare. configuraţia desenului antiderapant. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. concomitent. în condiţii favorabile de sol. in majoritatea cazurilor. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. bucăţi de lemn. inclusiv pe corpul victimei. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. in cazul unei lovituri sau tamponări.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Astfel. benzină. de a alege şi schimba direcţia. ale farurilor. urmele barei de protecţie. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. examinarea urmelor de frânare. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. prin dimensiuni. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. lăţimea şi circumferinţa roţilor. Totodată. a modului de comportare a persoanelor participante. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. în special. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. pe de alta. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. Astfel. Pe lângă caracteristici generale. la identificarea lui. asigurând. Atât urmele-formă. au fost depistate două urme dinamice de frînare. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. Mijloacele de transport creează urme şi. direcţia de circulaţie. Concomitent acţiunilor de măsurare. bucăţi de metal. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. in special a accidentelor de circulaţie. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Despre tipul mijlocului de transport probează. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. tn cazurile când in urme sunt 167 . Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. numărul roţilor pe o osie. direcţiei şi vitezei de deplasare. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. pete de sânge etc. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. rupturi. in care se reproduc dimensiunile.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. 1. perforări. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. urme de lovire în zona şoldului victimei". forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. pelicule de vopsea. Urmele sub formă de cioburi de sticlă.

Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi. Potrivit art. Cu privire la prima categorie. ştirbiri. şi a părinţilor. devine posibilă identificarea animalelor. Tactica ascultării minorilor. primele elemente ale gândurii abstracte. adică a persoanelor de 14-16 ani. regresia psihică devine mai accentuată. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. direct şi într-un limbaj accesibil lor. preocupările. întreaga structură psihologică a individului. starea sănătăţii. martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. comportarea agresivă sau chiar obraznică. memoriei şi vorbirii. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. Totodată. Ca regulă. La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. dar încurajatoare. iar. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. în special. apar elemente de disfuncţie a gândirii. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. fireşte. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. a martorilor de această vârstă. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei. Pe măsura înaintării în vârstă. iar.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. 2. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. în etate şi cu dezabilităţi. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare. în unele cazuri. interesele şi atitudinea. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. 2. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. pe de o parte. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă. După cum demonstrează practica. Datorită elementelor de gândire logică. sunt iritabili. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. 168 . crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. rudelor apropiate sau a tutorelui. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. întrebările trebuie să fie formulate clar. ascultarea fără întârziere. ele apar la vârsta de 60-65 ani. Cele menţionate impun. faţă de lege şi dreptate. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. persoanele în vârstă devin suspicioase. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. § 5. Astfel. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată. Ca şi în cazul martorilor maturi. Conduita tactică a organului de anchetă. însă. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul. Subiectul II. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi.2. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. particularităţi de formă. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite. pe de altă parte. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate.139 al CPP. Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore. în situaţia adolescenţilor. susceptibile şi iritabile. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale.

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

metodele fotografiei de fixare. Metode speciale criminalistice.a. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. starea obiectului material al infracţiunii. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. de deprinderile şi experienţa făptuitorului. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.identificare. suprafeţelor palmare ş. precum şi a cadavrelor necunoscute.3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. iar pe de altă parte.1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei. a staturii. între timp. inclusiv infracţională. Astfel. în cele din urmă. accident). Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită. traficurilor de stupefiante etc. spre exemplu. 1. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. pentru orientarea activităţii de cercetare. traseologice. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. cele vizând prevenirea furturilor . c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. în majoritatea cazurilor. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. Metode antropologice. că. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. reprezintă punctul de plecare 172 . aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. e) Identitatea şi calitatea victimei. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. pe de o parte. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. 2.a. obiectele prezente sau lipsă. omor. in special. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. a naturii faptei (moarte naturală. uneori în mod categoric. ale plantei picioarelor. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. pot conduce la stabilirea. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. deoarece. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. înainte de toate. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. personalitatea ei. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. De menţionat. în această ordine de idei. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. organul învestit cu efectuarea ei. să asigure identificarea acestuia. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. balistice ş. premeditată. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei.). sinucidere. cu atât mai mult. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. de împrejurările şi situaţia în care se activează. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. d) Autorul faptei.

organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. dacă este necesar. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii. A.în activitatea logică de elaborare.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. 173 . 125). schiţe. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. precum şi în alte cazuri. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. persoana care efectuează urmărirea penală. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. obiectele şi documentele se împachetează. În caz contrar. 3. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. (4) În caz de delict flagrant.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat. CPP: Articolul 118. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. iar în caz de necesitate. Pentru aceasta. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. obiectelor. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. animalelor.2. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. 2. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora. se sigilează. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat. 54. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. 3. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. indicîndu-se motivele efectuării ei.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. 114 Cod procedură penală.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu. În anumite cazuri. de asemenea. fotografieri. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. (3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. întocmeşte desene. După relaţiile. 3. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit. filmări. 2. funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. documentelor. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. în raport cu natura faptei. încăperilor. cadavrelor umane sau de animale. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. prin încheiere motivată. în condiţiile prevăzute de art. cercetarea la faţa locului va urmări. execută diferite măsurări. Articolul 125.

La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. luate de la victimă. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. a urmelor biologice (salivă. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. a firelor de păr. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. De asemenea. care este mecanismul de producere a lor. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. între acestea. 174 . aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. orificiul anal). Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. Este concludent. cazul unei femei. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. Probele de scris luate de la acest tânăr. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. specifică vârstei (cardiopatie). Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. De asemenea. a scris pe un caiet. în ziua în care se săvârşise fapta. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. alertate de rudele victimei. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. iar când participarea procurorului nu este posibilă. lăsat deschis la capul victimei. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. spermă) şi chiar expertiza scrisului. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. Alteori. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. stabilirea grupei sangvine. în acest sens. s-a considerat că este moarte patologică. B. omor şi furt. precum şi urme ale unui raport sexual. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. considerând că fapta sa nu va fi descoparită.Atât constatarea. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. în vârstă de peste 80 ani. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale.