Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului.a. farmacologiei etc. Aşa cum s-a menţionat. grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. Legătura criminalistica cu criminologia. antropologiei. in consecinţă. reclamă un anumit potenţial psihologic. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea. dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. Persoana care a suportat vătămări fizice. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor. După cum vom vedea. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. spre exemplu. în acest context. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei. fie cercetarea la faţa locului. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. prin faptul că orice activitate criminalistică.a. acestea furnizându-i metode. precum şi a condiţiilor de ispăşire. serveşte scopului procesului penal. în primul rând. cercetările criminalistice. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Criminalistica asigură. dacă participă la proces.Legătura criminalistica cu dreptul penal. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi. Aşa cum s-a subliniat.47 al CPP). criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Criminalistica are.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. cu precădere cele de laborator. Fie la nivel teoretic. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. spre exemplu. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti. la determinarea măsurii de pedeapsă. persoanei căreia. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. a evidenţei criminalistice. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. Particularităţile audierii părţii vătămate. morale sau materiale. în baza acestor clasificări. 2.a. ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. orice act de valorificare. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. în rândul al doilea. în special cu medicina legală. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor. printre care şi dreptul 4 . chimiei. a prejudiciului cauzat şi. pe de o parte. Anumite forme de activitate criminalistică ca. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. prezentarea pentru recunoaştere ş. poartă denumirea de parte vătămată. experimentul judiciar. Pe de altă parte. percheziţia. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. 2. După cum se ştie. Subiectul II. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei. de asemenea. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. fie la cel utilitar. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1. prin săvârşirea infracţiunii. Ea se manifestă. invers. în fond. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă.2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. elementele constitutive ale acestora. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. Totodată. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. 2. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. dinamica şi cauzele criminalităţii. Gross. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica.

precum şi martorii. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. profitând de ocazie. mânia. 50. în linii mari. 4) materialelor probante. durerea suportată. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii.94 al CPP). uneori doar fragmentară. de loc. d) victima cunoaşte infractorul. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. 48. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate. tactile şi olfactive. la formarea declaraţiilor acesteia. caracterul relaţiilor.a. la fel ca şi în cazul martorilor. după cum este cunoscut. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. cei ce ţin de starea victimei. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă. Pe de o parte. datele privind persoanele care pot depune mărturii). 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. Şi. sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul. surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului. pot provoca starea de şoc. Astfel. iar. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. 61. pe de altă parte. tehnologice etc. percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. de distanţă. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces. nu le-a comis. persoanele participante. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic.1 Pe de altă parte. în interesul stabilirii adevărului. graţie stării psihologice deosebite în care se află. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. se impune. pe de o parte. care. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. cele de durere. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. emoţiile cauzate de frică.de a prezenta declaraţii. când. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. b) victima ştie cine este infractorul. în special. în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. împrejurările şi modul în care s-a activat. 141. 251 ale CPP). scandaloasă. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. Prin urmare. deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate.). expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. organul judiciar (anchetatorul. în special. 47. într-o măsură esenţială. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. De exemplu. în special. Astfel. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens. în unele cazuri. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. dar. îl denunţă. de timp. îl constituie recepţia senzorială. c) victima cunoaşte infractorul. la cercetarea actelor violente. şi senzaţiile cutanate. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită. conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. într-adevăr. în realitate. totuşi. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. a procesului de comitere a infracţiunii. la fel ca şi în cazul martorilor. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor. în timpul diverselor fenomene meteorologice. Tulburările interne. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare. concură. eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. persoanele vătămate. Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. 5. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. dar mai cu seamă. provocatoare). autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ. Declaraţiile părţii vătămate.

vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. violurilor. la persoanele suspectate de comiterea furtului. Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . sunt. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea. devieri. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta.a. ca. comunicabilitatea. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale). victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare.. în fond. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei. în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză. inutile. spre deosebire de cazul martorilor. în majoritatea cazurilor. tâlhăriilor. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă.. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. Cu ascultarea celor vătămaţi.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia. Cu toate acestea. ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. interesele. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea. victima. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia.a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. actelor de banditism. este amânată în timp. de obicei. la care insistă unii autori. Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. tentativelor de omor ş. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei. Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. "mă ţineau câţiva" ş. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. repetarea unor fraze etc. Prin urmare. După cum este cunoscut. în opinia noastră. în anumite cazuri. fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. "toţi activau împreună". fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc).a. dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor. Punând accentul pe acţiunile violente. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului. După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate. Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării. debutează cercetarea furturilor. ascultarea victimei este o activitate expromptă. în paralel cu cercetarea la faţa locului. treptat se va trece la faza de relatare liberă.a. a modului în care au activat persoanele participante. îndată după momentul final al infracţiunii. în cele din urmă. în cele din urmă. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. 1 Eventual. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. împrejurările şi modul în care s-a activat. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane". în majoritatea cazurilor. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor. "studierii" dosarului cauzei.

să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală.determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. ea asigurând: . organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. în mod temeinic. iar în cazuri mai dificile. desfăşurarea unor activităţi inutile. pe de o parte. în paralel. administrarea necalificată a probelor. iar.orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. 3.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. Sub acest aspect. urmărirea penală este desfăşurată superficial. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. cu atât mai mult. cu mare regret. despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor. Planificarea are un conţinut mai amplu. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. chiar şi a conţinutului acestor principii. cu cele generale ale procesului penal. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. aşa cum. într-un cuvânt. Majoritatea autorilor. uneori haotic. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. ca întocmire a unei liste de acţiuni. în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. consideră că 7 . Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. direcţionarea activităţii de cercetare. pe de altă parte. mai procedează unii anchetatori. Practica oferă suficiente exemple. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. Acestea fiind spuse. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. obiectiv şi complet. Planificarea. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). 1. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. O dată cu orientarea cercetărilor. . utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. Subiectul III. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. proces care cuprinde. deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. orientează în continuare activitatea de cercetare. 3. . prin urmare.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. ce au atribut de principii. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. materialul probant obţinut pe această cale. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. în baza unor raţionamente. de forţele şi timpul disponibil. formalismul şi rutina.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei.

unde a avut loc.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. modul înfăptuirii. caracterul şi gravitatea acestora. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii. şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. când a fost săvârşită. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. comportarea victimei.a. Modul de operare.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. afară de formularea presupunerilor. realitatea. pe data de 10 iunie). La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. sunt specifice anumitor autori. făptuitorul. depăşirea primitivismului şi a rutinei care. respectiv. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. neprevăzute în planul iniţial. în primul rând. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni. scopul urmărit de făptuitor. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. ale obiectului probaţiunii. cu tot regretul. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. De obicei. dar şi de la un caz la altul. planul va avea un caracter abstract. spre exemplu. a unor activităţi suplimentare de cercetare. cum ar fi. potrivit CPP al Republicii Moldova. antecedentele penale ş. prejudiciile. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. caracteristica făptuitorului. şi anume. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. cine este autorul. fie şi dintre cele mai principale. Principiul mobilităţii.principalele reguli. 3. în caz contrar. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. ce faptă penală s-a comis. în aprilie. inclusiv locul. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . modul şi împrejurările în care s-a activat. Elaborarea versiunilor implică. vor fi diferite şi. timpul. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". în rândul al doilea. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. după cum este bine cunoscut. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. reprezintă a treia regulă. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. 8 . ireal şi deci va fi inaplicabil. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. în consecinţă. individualitatea persoanelor implicate. care să fie realizabile. după caracterul săvârşirii. . în acest scop se va preciza ordinea. într-o cauză penală. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet. în raport cu diversele aspecte apărute. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. respectiv. a sarcinilor activităţii de cercetare. planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. activităţile necesare pentru stabilirea lor. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. în prima jumătate a lunii iunie etc. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. scopul urmărit. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. reprezintă doar unul din elementele. în consecinţă. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. a altor probleme de rezolvat şi. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. de particularităţile acesteia. locul şi procedeele tactice. pentru o anumită etapă a cercetărilor. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului.

Fireşte. aceeaşi structură: determinarea scopului. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. cercetarea unui sau a unor episoade. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. în cazuri complicate. tabele grafice ş. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. sisteme de fişe. indiferent de forma planului. Unica cerinţă care trebuie respectată.a. termenele şi persoanele executante. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. ascultarea învinuiţilor ş. percheziţia. cum ar fi. cu un număr mare de învinuiţi. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. Dacă se aplică cercetarea în echipă. care conţin date despre faptele săvârşite.a. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. planificarea ia altă amploare. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. în cazul unui act de huligănie. de exemplu. a forţelor şi mijloacelor necesare. până la combinaţii de scheme. 9 .Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. elaborat pentru întreaga cauză. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. probleme ce urmează a fi elucidate. la planul de cercetare penală. de acte infracţionale sau episoade. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. în cauzele complexe. care poate avea cele mai diverse forme . un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. ordinea şi modalităţile de rezolvare. cu un grad sporit de dificultate. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. de obicei.. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi.

rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale.Test nr. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. diafragma. Fotografia operativă se aplică. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. cicatrice.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. alte condiţii de expunere. tatuaj etc. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Noţiunea. rapiditatea şi precizia fotografierii. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. cu urechea descoperită.2 Subiectul I. durata de developare etc. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. 1. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. privirea fiind îndreptată înainte.) trebuie să fie identice. după cum am menţionat deja. Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Timpii. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. alta laterală mai slabă decât prima. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. se fotografiază cu şi fără ei.). 11). imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. în al doilea — o fotopanorama circulară. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. datorită dimensiunilor mari. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. — expunerea se execută in poziţia aparatului. servind. 10 . Fotografia judiciară. după cum se va vedea în continuare. ochii deschişi. celui stâng.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. după cum se va vedea in capitolul respectiv. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). de A. argumentate. De asemenea. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. Dacă persoana poartă ochelari. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. se recomandă fotografierea profilului drept. se va fotografia profilul drept. 1. Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. Bertillon şi care au rămas în vigoare. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni.

documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului.3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. în spălarea ei. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 . precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire. la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. 1. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. precum şi a interogărilor. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. Unele particularităţi. 14). în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. a anumitor obiecte. După cum s-a subliniat. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine.2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. menţionăm că aplicarea fotografiei color. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare.. Având un grad sporit ilustrativ. 147 al CPP. Astfel. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. fireşte. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. 2. la moment foarte modestă. potrivit art.1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente. pieptănarea părului. Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. cu concursul expertului legist (fig. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale.— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. deschiderea ochilor ş. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. amplificatoare electronooptice etc. În prezent. se măreşte până la 4 cm. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. Similară percheziţiei. ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă. condiţie inerentă acestui gen de activitate. valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. a. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. pe care şi le asumă organul respectiv. 2. năvăliri tâlhăreşti. spre exemplu. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. efectuate. şantaj etc). Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. Altfel spus. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». Pentru executarea fotografiilor la Întuneric. jafuri. tn cazul fotografierii unei persoane. dar nu identică. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. Subiectul II. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte.

a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională.a. hol. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date. serviciului administrativ de asigurare. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. Aşa cum s-a menţionat. în grupe mici de câte două-trei persoane.). Persoanele găsite la faţa locului. depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). cerând deschiderea acesteia.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective. casa. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol. unde. magazin.a. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală. casă în localitatea rurală). Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. legătura acestora cu fapta avută în cercetare.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. ridicării armelor. la care se limitează actul procedural de ridicare. exceptând copiii minori şi bolnavii. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. pe de o parte. de obicei. după cum s-a menţionat deja. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. serviciului medical ş. de obicei. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. echipa să se deplaseze pe jos. construcţii anexe) cuprinde. să le predea lui.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. oficii. primăriei. înainte de toate. edificiul în care este situată încăperea respectivă. sună sau bate în uşă. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. firme. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. de obicei. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. vilă. unde se vor afla în timpul percheziţiei. întreprinderi. Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. la o anumită distanţă de la blocul. nu trezesc nelinişte. vestibul. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. un reprezentant al administraţiei comunale. care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. Aşadar. 2. reţinerea persoanelor declarate în căutare. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. când. birou de lucru. presimţind sosirea organului de urmărire penală. dar care nu se exclude. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. se vor strânge într-un anumit loc. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. după identificarea în baza actelor respective. acestea se ridică forţat. iar pe de altă parte. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. organul sub a cărui conducere se află echipa. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. Totodată. ca. intrarea în încăpere se efectuează forţat. depozit ş. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. care. 12 . ce. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. fireşte. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. în sufragerie. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. deoarece acţiunea în cauză. în continuare. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. Alta este situaţia în cazul percheziţiei. percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. conform legii în vigoare. în mod obişnuit. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. pentru a contracara eventualele acte violente.

covor. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. care. televizor.) pot servi vasele de bucătărie. care se aplică la cercetarea la faţa locului. bineînţeles. Din perspectivă tactică. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. computer. specificării procedeelor tactice. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. fotolii. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. în continuare. se bucură această activitate. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare.a. bijuterie. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. arme etc. zidarii folosesc obiectele de construcţie. maşina de spălat. de asemenea. Este indicat. terasa. lenjeriei şi încălţămintei. metoda de palpare.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. aparatele electrocasnice (frigiderul. hol). în consecinţă. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. putea fi folosit ca ascunzătoare. dar. aparatul de radio. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. recipientele de rezerve alimentare. va continua pe spirală. covoare). de obicei. Astfel. 13 . de care. magazie. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. a fiecărui obiect casnic. de-a lungul pereţilor. metoda de comparare şi modelare etc. în dulapuri. metoda de măsurare. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. dublând pereţii sau fundurile. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate.a. a martorilor asistenţi. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. dependinţele ş. sertare. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. duşumeaua. rezultatele percheziţiei. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. de obicei. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi.a. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. fotografii şi alte obiecte plate. cuţit. ascunzători în obiecte de mobilă. eventual. grajd sau alte încăperi auxiliare). în saltele. pivniţă. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. iar în lipsa acesteia. de regulă. este indicat. subsol. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică.1 Astfel. spre centrul încăperii.). sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. în prezenţa persoanei percheziţionate. tâmplarii fac.). a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. televizorul). O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. a vestimentaţiei.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. de subliniat. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. tavanul). hărţi. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. scaune. se află sub stăpânirea sa.a. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. bancnote. şeful echipei. care. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. laboratorul). şi apoi. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie. închiderea oberlihtului. practic. în care creează tot felul de nişe. lăzi). în sol afânat ş. sertare.

Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor. între care primul loc îl ocupă viaţa omului. în această ordine de idei. принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам.indiferent de destinaţia lor.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. se cuvine să semnalăm că. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. 3. указывающих на профессиюили род занятий. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. особенностях зубного аппарата. dar nu lipsită de tact şi politeţe. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. Datorită caracterului său iritabil. о перенесенных им болезнях и операциях. obiective. Во всех рассмотренных выше ситуациях. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. sociale. între acestea. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности. Если все эти действия не приносят успеха. Organelor de urmărire penală. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. după cum s-a menţionat. care este mecanismul de producere a lor.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni. Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. Atât constatarea. prezenţa alcoolului în 14 . Subiectul III. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. обнаружившего труп или его части. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor. deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. Если труп не опознан. кроме последней. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. A. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). обнаружения татуировок и других примет. трупа (или его частей и останков). martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. în condiţiile prevăzute de art. 3. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. iar când participarea procurorului nu este posibilă. допрос лица (лиц). educative. organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ. на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа.1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. spre exemplu. cercetate. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. 114 Cod procedură penală. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. juridice.

în vârstă de peste 80 ani. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. iar capul era lipit de un stîlp de beton. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. cu faţa murdară de singe. organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. Cadavrul era întins pe spate. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. din comune sau oraşe. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. De asemenea. telefonic. Dacă urgenţa o impune. Apoi. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. a scris pe un caiet. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea. Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. Alteori. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. în acest sens. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. De aceea. a firelor de păr. pentru a nu fi modificate. alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. 3.roşietice. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. o sinucidere. Probele de scris luate de la acest tânăr. spermă) şi chiar expertiza scrisului. s-a considerat că este moarte patologică. B. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori). expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. organele de urmărire penală din apropiere vor informa.3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. Este concludent. De asemenea. cazul unei femei. luate de la victimă. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii.0 I. precum şi urme ale unui raport sexual.5 m. stabilirea grupei sangvine. picioarele se aflau pe şosea. a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). orificiul anal). aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. a urmelor biologice (salivă. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei. lăsat deschis la capul victimei. omor şi furt. de la gardul unei case de locuit. specifică vârstei (cardiopatie). La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. trebuie să culeagă date utile identificării victimei. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1.sânge şi în urină. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. în ziua în care se săvârşise fapta. alertate de rudele victimei. aflată în construcţie. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 .

camere de locuit. pentru a deruta cercetările. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. c. wer"). Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. în ceea ce priveşte spaţiile închise. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. d. B. wo. în special lipsa urmelor de sânge. deoarece a fost transportată la spital. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. când?. pentru a fi chemaţi la audiere13. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. dar încă mai sunt în viaţă. Obiectele sunt fotografiate în grup. distrugeri de ţesuturi etc. unde?. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. se constată. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. pentru a fi descrise în procesul-verbal. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. 16 . mobilul)?. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. Obiectele purtătoare de urme. wann. pentru a fi observate urmele infracţiunii. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. apoi separat. wie. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. şi anume: ce s-a întâmplat?. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. se ridică pentru examene de laborator. care trebuie descrise în detaliu. a delimitării acestuia. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W".La sosirea la faţa locului. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. pentru acordarea îngrijirilor. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. de familiarizare cu datele cauzei. de aceea. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. dacă sunt comod transportabile. cum?. în încercarea de a fi salvată. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Este mai mult o activitate de informare. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. de cunoaştere a locului faptei. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. Toate observaţiile făcute sunt notate. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. A. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. b. De cele mai multe ori. precum şi a locului unde se află martorii. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. womit. şi anume: a. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). în deplasările foarte urgente la faţa locului. warum. de ce (scopul. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. uneori. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. în această fază. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist.

în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. 1. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. cât şi cele corp delict.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. 17 . la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare. de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor. eventualele denaturări. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. uşa forţată in urma unui furt. obţinerea modelelor-tip de comparaţie.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. excluzându-se. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. Scopul acestei fotografii este. Fotografia judiciară operativă. înregistrarea. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. Fotografia de detaliu. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate.) sau a unor obiecte ( o armă.TEST 3 Subiectul I. de picioare. Fotografierea cadavrului. obiectele principale se fotografiază din poziţii. formulate In baza practicii generalizate. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. de instrumente. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. a prezentării spre recunoaştere. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. Locul faptei. iar. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. ale mijloacelor de transport etc. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. spre exemplu. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. se realizează conform unor reguli suplimentare. spaţiul. ca urmare. cea de nod şi cea de detaliu. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului. un obiect de îmbrăcăminte etc. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. un topor. ce constituie ambianţa acestui loc. leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. în' conformitate cu regulile tactice. un tub de cartuş. pe de o parte. pe de altă parte. în măsura posibilităţilor. starea vestimentaţiei. 1. fotografia-schiţă. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. 1. cum ar fi. produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. când obiectele purtătoare de urme. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. conţine diverse materiale de probă.

procesul-verbal de cercetare la faţa locului. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. specialiştilor şi tehnicienilor. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia. în cele trei părţi ale structurii sale. . Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet.numele. a celor de măini. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. a. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. . în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. care se întocmeşte în mod obligatoriu. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. obţinerea unei imagini mărite. a poziţiei. a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. să fie redactat într-o formă concisă. desene şi cu alte materiale ilustrative. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. 156 CPP. şi. .precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. prenumele şi calitatea experţilor.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. ci: indicarea adresei la care locuiesc . se va executa la un anumit grad de mărire. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. a căror detalii caracteristice sunt mici. .să fie succint. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. instalate bilateral. unele leziuni corporale. . principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. în consecinţă. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. a) Procesul-verbal. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. Potrivit prevederilor art. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri.— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. 2. ora începeri cercetării la faţa locului. 18 . impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. Condiţiile menţionate. precum şi ale martorilor asistenţi. de instrumente. Subiectul II. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. de sticlă ş. care nu se disting de culoarea suportului. spre exemplu. c) urmele. indiferent de acestea. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. d) fotografia urmelor. precum şi a filtrelor de polarizare. măresc distanţa focală.. înregistrări videomagnetice.1. concentrată. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate .2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. urmele create prin secreţia glandei sudoripare.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. numele. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. 2. să fie complet.

a martorilor). ora terminării cercetării la faţa locului. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora.. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. în ordinea efectuării lor. felul obiectului. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. dimensiunile. etc. mai întîi. locul unde au fost descoperite. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. anumite caracteristici. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. forma. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. a părţii vătămate. martorii asistenţi. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. uşile. obiectelor reprezentate. a clădirilor la scara 1:100. dacă e reprezentat şi de către cine anume. tehnicieni. raporturile de distanţă dintre diferite urme. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate.. Schiţa în proiecţie orizontală. iar a locurilor deschise. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. iar în cazul absenţei acestuia. locul unde au fost găsite. orientarea in teren cu ajutorul busolei. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. tavanul. micşorate de un anumit număr de ori. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. interioarelor. aflate pe astfel de suprafeţe. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. specialişti. ridicarea şi fixarea acestora. ferestrele. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. întinderea locului supus cercetării.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. specialiştii şi tehnicienii. cel mai frecvent utilizată.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. starea în care se prezintă. culoarea.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. permite fixarea obiectelor. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. Astfel. . Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . starea încuietorilor. pereţii. în funcţie de suprafaţa acestora. experţi. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. duşumeaua. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . starea în care se prezintă. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. străzi etc). distanţa dintre acestea şi obiectele principale. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. particularităţi de construcţie. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. la autovehiculul distrus etc. indicată de acul busolei). raporturile de distanţă dintre acestea. cum ar fi. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. ce genuri de fotografii. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. etc. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. amplasarea acestora. cu privire la cadavru. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. se menţionează următoarele elemente : . a poziţiei obiectelor şi urmelor. căile de acces. experţii. obiectele de mobilier.

modul de confecţionare. cât şi calitativ (structural). Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate. de picioare. condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. râu etc.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. descriptivă şi de încheiere sau finală. în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare. Se precizează de asemenea. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. a obiectelor principale. filmarea. construcţie. posibilitatea utilizării repetate. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. cum ar fi. conţinut. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. şanţ). următoarele avantaje . atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. atât sub aspect cantitativ (dimensional). în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. numele. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie.Cu ocazia cercetării la faţa locului. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. după ştergere.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. culoarea lor. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . destinaţia. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. modul de creare locul unde au fost descoperite. de instrumente etc). La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. seria. Sub cel de al doilea aspect. înregistrări la scară. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. modelul. în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief. mărimea forma. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. Tot astfel. în special. temeiul de fapt şi juridic al cercetării. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. etc. spre exemplu. a aceleiaşi bande. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie. în raport cu celelalte mijloace de fixare. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. filmul judiciar oferă. O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea. Astfel. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . necontestate avantaje. semnele marcate de producător (marca. schiţă (în diversele sale variante. denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) .clădire învecinată. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. precum şi după anumite elemente particulare caracteristice.3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. cale ferată. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. . stradă. între altele. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. pădure. a armelor şi a detaliilor. prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. după natura. b) . a 20 . 2. urme de mâini.

drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului.1. aşa cum am menţionat deja. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare.2. pe de o parte. In funcţie de natura obiectelor de identificat. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia.Identificarea criminalistică 1. Persoana chemată să recunoască. 1. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. 21 . a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte. în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii.144). Identificarea după reflectările memoriale. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică. posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. a cadavrelor şi a obiectelor. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. obiecte şi fenomene. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. de picioare şi de dinţi. Categoria de identificare (din lat. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. deosebim recunoaşterea persoanelor. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. la efectuarea activităţii de cercetare. fenomen sau fiinţă». 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. întrucât o atare identificare are sens dacă. In cele din urmă. identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual.de toţi cei care au participat. iar pe de altă parte. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. TEST 4 Subiectul I. La baza acestei activităţi se află.(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. Sub aspect psihologic. iar la sfârşit . deosebirea de tot ce le înconjoară. într-o calitate sau alta. În accepţie dialectică. conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor. de încasare şi altele. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi. în care se disting două etape: prima — de reflectare.

b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora. ea reprezintă un mijloc. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. pe de altă parte. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. uneltele. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. c) lucrurile. e) animalele. amprente etc. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. dar şi conform anumitor reguli tactice. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. de regulă. De exemplu. M. care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. ele se numesc şi obiecte-mijloc. totodată. pe de o parte. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. acestea se numesc şi obiecte-scop. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. nu susţinem aceste opinii. tot felul de obiecte neînsufleţite. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. imprimări. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. cadavrele. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. De asemenea. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. nominalizate obiecte identificatoare. bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. 11 deosebeşte de altele. în lipsa lor. 22 . constituie obiecte de verificat. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. printre care se află şi obiectul de identificat. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. După cum s-a menţionat. a altor elemente de fapt. înscrieri. în anumite cazuri. îl individualizează. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. Potapov. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. Apariţia obiectelor identificatoare este. în urma multiplelor discuţii. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. identificarea este de neconceput. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. fragmentele de timp şi spaţiu.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. Fiind subordonată procesului de probaţiune. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. denumite de verificat. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. în ceea ce ne priveşte. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. 10) Identificarea persoanelor după miros.). a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. însuşirile şi stările acestora. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale.

după manuscrise şi urme olfactive. după manuscrise şi urme olfactive. în anumite cazuri. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate.a. în primul rând. 3. în baza modelelor de comparaţie se realizează. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia.1. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. în lipsa lor. Versiunile criminalistice 3. în rândul al doilea. maşina de tipărit etc. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. după cum vom vedea. în rândul al treilea. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. se cere. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului.000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". identificarea este de neconceput.2. Cu alte cuvinte. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. în măsura posibilităţilor. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. spre exemplu. de buze. În ceea ce ne priveşte. să fie învederată. ca.3. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. 23 . în primul rând. ca. în baza modelelor de comparaţie se realizează. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. de pildă. cum ar fi desenele papilare care. nu susţinem aceste opinii. urmele de materie pulverulentă etc. în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. în rândul al treilea. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. Subiectul III. în majoritatea cazurilor. maşina de tipărit etc. a ştampilelor după imprimările acestora ş. sunt unice şi fixe. 3. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. în majoritatea cazurilor. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. cum ar fi desenele papilare care. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. de unghii etc).Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. se cere. în special ale celor de ordin calitativ. încălţămintea purtată. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. spre exemplu. ca. de pildă. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică. urmele de mâini pe gheaţă. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. Variantele posibile. Altele sunt relativ stabile. urmele de materie pulverulentă etc. în special ale celor de ordin calitativ. de buze. să fie învederată. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. Unele se manifestă ca nemodificabile. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. după cum vom vedea. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. în măsura posibilităţilor. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. sunt unice şi fixe. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. ca. Unele se manifestă ca nemodificabile. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. în consecinţă. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. Altele sunt relativ stabile. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. a ştampilelor după imprimările acestora ş.a.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. în rândul al doilea.3. de unghii etc). încălţămintea purtată. urmele de mâini pe gheaţă. 1. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului.

din motiv de răzbunare. In majoritatea cazurilor. mijloacele materiale de probă. Elaborarea judicioasă a versiunilor. cum este practica cercetării faptelor penale. sinucidere. dată fiind sfera specifică de aplicare. Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . delapidări. intuiţia. în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. Cu alte cuvinte.versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. reale şi determinate. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale. prezentării spre recunoaştere ş. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art. la etapa iniţială a cercetărilor. spre exemplu. "obiectul şi întinderea" lor3. ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. constituind urme ale infracţiunii. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii . Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. Referitor la categoria a treia. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. în rândul al doilea. aşa numitul "fier". de presupuneri şi verificări menite. când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. versiunile se împart în generale. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. ele reprezentând probe. mai ales. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. din imprudenţă (în urma unei încăierări). Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. Astfel. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. a percheziţiei. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale. în consecinţă. elaborarea şi. în fine. în consecinţă. adresări etc. versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. documentele. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. când totul este incert. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică. versiunile. sinucidere. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. menţionăm că. accident aitier sau de muncă. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. Versiunile bazate pe date dubioase. în rândul al treilea. huligănie). Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire. constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2. pe datele pozitive parvenite din practică. discuţiile mai continuă. date reale sau indici. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. propria experienţă a organului de cercetare.obiectul. Prin urmare.Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. la începutul cercetărilor. pe elemente de gândire intuitivă. versiunea se reprezintă alternativ. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate. latura subiectivă. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. conduc la tergiversarea acesteia. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. Variantele posibile. accident sau moarte naturală. scrisori. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. dar şi din alte domenii de activitate. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. Omorul. în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală.a. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. în primul rând. latura obiectivă. experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. să confirme o singură explicaţie a faptei. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. subiectul. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă. alterări şi pierderi de bunuri materiale. Deşi problema în cauză. 24 . organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. Conform acestui criteriu. pierderea probelor.a. în cele din urmă. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. comis în stare de legitimă apărare. principale şi secundare.

furtul ş. prezentarea spre recunoaştere.omor. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. în special. unii autori. incendiu . în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii. iar făptuitorul neidentificat. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune. percheziţia. chezăşia cercetării cu succes a faptei. versiunile se divizează în particulare şi tipice. Aceasta presupune.omor. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. cum ar fi omorul. ca neavând nimic comun cu realitatea. în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire. organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi. atunci. când. care se vor solda cu identificarea autorului faptei. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni. altele decad. incendiu . dispariţia persoanei . cât şi la o fază ulterioară. banditismul. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. pe bună dreptate. cheltuielile suplimentare de timp. Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. pentru situaţia dificilă. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. în fond. posibile.omor. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc).a. posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp. Prin urmare. pe de o parte.omor. pe experienţa pozitivă. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. 25 . Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. Astfel.a. prin urmare. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită. referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. în special. pe această cale. în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune. furt -delapidare1. locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. dar şi respectarea anumitor reguli tactice. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora.delapidare. organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi. expertize. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. dar destinate pentru o armă de alt model. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. prin urmare. este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale. potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii. în rândul al doilea. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. dispunerea de expertize respective etc). apar anumite variante. se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident . versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient. alte măsuri. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului. sinucidere . modul în care s-a activat. După cum opinează. în primul rând. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. în egală măsură. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul. Potrivit datelor pe care se fundamentează. Concomitent.a. a celor grave. se vor elabora versiuni diverse. percheziţia. De exemplu. în fine. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. timpului şi modului în care s-a activat. toate versiunile trebuie considerate. Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. pe de altă parte.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. iar. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. acţiuni operative). stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme. ridicarea de obiecte şi documente. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. pe bună dreptate. expertiză. în paralel cu versiunia reclamată. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. să determine care din ele corespunde realităţii. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. unilateral. Referitor la latura obiectivă a infracţiunii. mijloacele utilizate.

Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. ferestrelor. Urmele de pilire şi sfredelire. Prezentându-se ca o categorie aparte. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. se vor întreprinde. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. sfredelelor şi bur-ghielor. precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. pilelor. Prioritare. pile. Totodată. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. urme dinamice. în cazul aplicării unui topor. urme de tăiere cu direcţii contrare.1. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate.Cu precădere. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. ferăstraie. dălţi. bomfaiere. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. de asemenea. Test nr. sub aspectul efectuării lor în timp.2. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. dulapurilor. Potrivit nivelului de modificare a suportului. caselor de bani etc. a. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari. De exemplu. prezintă informaţii identificatoare. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. 1. rangă. Urmele mecanoscopice 1. burghie). situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. sub formă de striaţii. sechestrarea averii ş. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. în principiu. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. Ele se prezintă ca 26 . în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. în practica cercetărilor criminalistice. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. sfredele. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. mărime şi localizare. 1.a. cleşte. cum ar fi o bară de fier. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. de suprafaţă şi periferice. mai rar. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. ele fiind inutile identificării criminalistice.). şurubelniţe. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. prin însăşi natura lor. cuţit. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. 1. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. prin urmare. urmele de tăiere reproduc. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. răngi. ridicare şi examinare. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. direcţia aplicării instrumentului ş. Fiind. de tâmplărie şi construcţie (topoare. bomfaierelor. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. o nuia etc. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. în special. daltă. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis.3. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. 5 Subiectul I. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. sau de tăiere cu direcţie unică. şurubelniţă ş. După uneltele folosite. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale.

topor. Urmele de spargere. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . răngilor. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice.. tavanului. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. Ca şi alte urme ale infracţiunii. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. pe canatul sau uşorii uşii. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. introdus în deschizăturile acestora. acestea vor crea urme specifice de pilitură. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. in special. atât din obiectul supus spargerii. a celor de mâini şi de picioare. zăvor). după realizarea intereselor. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. se pot desprinde diverse fragmente care. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă.urme statice de adâncime. Cum am subliniat anterior. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. pânzelor pentru bomfaiere. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. 27 . aparate de sudare. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. sunt vizibile. In rândul al doilea. Fiind in esenţă resturi de materie. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. de metal topit. particule de material de construcţie. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. materiale explozibile). Plumburile pot fi înlocuite cu altele. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. fireşte. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. — Spargerea prin tăiere. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. pe plăcile de fixare) şi. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. târnăcoapelor şi a altor unelte. Dacă. Fiind utilizate. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. După cum este şi firesc. foarfece mari de tăiat metal. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. se vor fotografia. inclusiv pe instrumentele folosite. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. denumit «metoda plastirului» . sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. cu excepţia celor microscopice. fiind descoperite la faţa locului. funingine. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. In cazul aplicării acestui procedeu. pilitură de metal ş. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. a. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. cât şi de la instrumentul folosit. rămân urme de mâini. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. dimensiunile şi locul in care se află urmele. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. cu modele de materie de la faţa locului. daltă. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. In primul rând. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma.

ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. In atare situaţii. de stratificare şi de destratificare. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. asigurând. Urmele tălpilor de sănii. rupturi. 2. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. fireşte. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. Mijloacele de transport creează urme şi. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. statice şi dinamice. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. inclusiv pe corpul victimei. in majoritatea cazurilor. se pot folosi ghipsul. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. parafina. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. în primul rând. in cazul unei lovituri sau tamponări. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. examinarea urmelor de frânare. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. Astfel. precum şi a autorului spargerii. Astfel. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. profilograful traseologic (fig. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. In cazul unui accident de circulaţie. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. incluzând camioanele. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. este elastic şi rezistent la manipulare. 34). în acest context. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. Astfel. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. pe de alta. In soluţionarea cauzelor penale. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. a modului de comportare a persoanelor participante. plastilina. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. autobuzele şi troleibuzele. autoturismele şi motocicletele. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. concomitent. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. tractoarele. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. ceara. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. Totodată. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. fibre de îmbrăcăminte. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. de a alege şi schimba direcţia. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. benzină. în rândul al doilea. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . pelicule de vopsea. 18 in raport de 7/1. direcţiei şi vitezei de deplasare. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. sunt dinamice. pete de sânge etc. La faţa locului pot apărea urme-formă. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. atât ale celor traseologice.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. In lipsa materialului polimeric. acestea se vor mula. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. pe de o parte. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. in special a accidentelor de circulaţie.

ale farurilor. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. ştirbiri. particularităţi de formă. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. 2. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport.2. numărul roţilor pe o osie. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. masă plastică sau metal. Pe lângă caracteristici generale. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. lăţimea şi circumferinţa roţilor. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. bucăţi de metal. asupra urmelor de frânare şi de derapare. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. cu mijlocul de transport. perforări. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. urmele barei de protecţie. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. Despre tipul mijlocului de transport probează.3. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. la identificarea lui. în condiţii favorabile de sol. cea fotometrică. 2. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. 29 . Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. în cele din urmă. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire.problemă deosebit de dificilă. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. 2. Descoperirea. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire.1. în special. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). configuraţia desenului antiderapant. Atât urmele-formă. ştirbiri. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. devine posibilă identificarea animalelor. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Concomitent acţiunilor de măsurare. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. în special. obiecte transportate etc. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. in care se reproduc dimensiunile. prin dimensiuni. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. viteza de deplasare. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. precum şi a altor urme. Subiectul II. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. bucăţi de lemn. în atare situaţii. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. Se va insista. direcţia de circulaţie. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor.

Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. învălmăşită sau bâlbâită. fireşte. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. structura şi calitatea vorbirii. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. înfundată. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă.2. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. clară. după fondul lexical. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. cel ce conduce recunoaşterea. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. Având în posesie materialele menţionate. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. Vocea poate fi clară. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. 3. nu de puţine ori intenţionate. peltica. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. într-adevăr. regionalisme.1. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. aflată în camera de alături. Subiectul III. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. dar care. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. Metodele criminalistice 3. ca. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. termeni de profesie. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. dar fără a specifica conţinutul ei. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine.4. guturală. modul de exprimare. datorită specificului aparatului respirator. Apoi. lentă. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. iar vorbirea. alcătuirea frazelor şi. tembrul şi tonul vocii. pe de o parte. la rândul ei . de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare. pe de altă parte. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. răguşită. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. de exemplu. unităţi lexicale din alte limbi. La această etapă. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. integral sau parţial. precum şi după limbajul folosit. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. de modificările. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. în mod necesar. nivelului de cunoaştere a limbii. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. sub un pretext bine gândit. 30 . nazalizată. şi.rapidă.a.

. de exemplu. farmacologiei. de măsurare. biologiei. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. în ultimă instanţă. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. Pentru a elabora astfel de metode. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. în baza propriilor studii aplicative. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. 2) Metoda măsurării. înşelăciune. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. practic nelimitat. aşa cum este sfera justiţiei. presupune observaţii multilaterale. microscoapelor. şi. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. plenitudinea observaţiei. de observare. ameninţare şi şantaj. precum şi aprobarea lor practică. mijloacelor fotografice.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. impune anumite condiţii. In fine. infraroşii etc. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. în primul rând. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. originală şi consecventă. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. utilajelor speciale de iluminare. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. se folosesc trei categorii de metode. In activitatea criminalistică. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. Apoi. de descriere. Unul şi acelaşi fenomen. diferă după conţinut şi modalitate. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. La nivel practic. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. de la o acţiune procesuală la alta. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. sau prin intermediul expertizei. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. interogării. operaţii şi mijloace.3. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. particular Ştiinţifice şi speciale. farmaceutică. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. prezentării pentru recunoaştere. cât şi la cel utilitar. de la fapt la fapt. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. alţii în şapte-opt categorii1. fireşte. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. inerente însuşirii realităţii obiective. cum s-a relevat deja. Percepţia imediată. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. biologică. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. Astfel. 1. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă.3. efectuată de către organul de urmărire penală. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. fie ca sursă informativă4. Observaţia. fie ca metodă criminalistică de investigare3. ca în situaţia cercetării la faţa locului. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. percheziţiei. matematică. privind cercetarea infracţiunilor. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. de la un obiect la altul. Fără a efectua o analiză detaliată. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. realizate sub diverse forme. constituie forma iniţială. 31 . că atât la nivel teoretic. chimiei. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene.general ştiinţifice. experimentului judiciar. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. Totodată. în anumite cazuri. psihologiei etc. de analiză şi sinteză. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea.

înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. percheziţia. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. prevăzut de metoda portretului vorbit. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. inclusiv fotografia. ca: timpul împuşcăturii. cel judiciar. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. pe de"o parte. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă.. 5) Metoda comparaţiei. concentraţia.— vechimea unor evenimente. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. traseologice. sociale. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. armelor şi instrumentelor. a căror descriere nu este lesne de efectuat.. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. de regulă. instalaţii. identificarea cadavrelor. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii. tehnologice. Reproducerea administrată a unui fapt. concomitent. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. prezentării spre recunoaştere şi altele. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere.a. alte caracteristici ale obiectelor materiale. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. judiciar-tehnice a documentelor. maşini şi agregate. Datorită caracterului său retrospectiv. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. greutatea. Categoria a doua de metode. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. victima) a anumitor obiecte. şi obiectele expertizelor grafoscopice. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. temperatura. prin aplicarea unui limbaj unificat. — volumul. formulă ş. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. 3) Metoda experimentală. realizându-se atât in formă materială. 6) Metoda descrierii. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. iar pe de altă parte. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. Multiple sunt. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. constituie cele particular ştiinţifice. 32 .). percheziţiei. interogatoriul etc. a impresiunilor de ştampile falsificate etc. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. 4) Metoda modelării. elasticitatea.a. a altor obiecte de examinare criminalistică. fotorobotul. vehicule ş. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. descoperirea obiectelor tăinuite etc. gradul de rezistenţă. balistice etc. Cum se va remarca ulterior. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. Prin intermediul experimentului judiciar. densitatea. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale.a. Specificul metodei în cauză se manifestă. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. expresiv la redactarea actelor procesual penale. Faţa locului. în linii generale. frecvent aplicate în criminalistică. în domeniul expertizei criminalistice. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. desenelor papilare. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. a unui mulaj. a caracteristicilor maşinilor de scris. prezentarea spre recunoaştere. standard. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. ale celor produse de diverse instrumente. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. spre exemplu. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. adică de la modelarea logică a faptei. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. precum şi a anumitor procese biologice. schemă. în special a celor de mâini şi picioare.. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană.

culoarea. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. masă plastică.. la examinarea criminalistică a scrisului. salivă. metode fizice şi fizico-chimice complexe. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. balistice. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. in special în procesul de comparare a semnăturilor. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Metode fizice sau fizico-chimice. de exemplu. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. ulei. Metoda în cauză este.a. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. a indiciilor de fals în documente. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. pe bună dreptate. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. a hârtiei. Acoperit cu o coală de pergament. — Metoda convertizării electrono-optice. acestea. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. a actelor dactilografiate. debutează cu o examinare microscopică. Pentru depistarea obiectelor minuscule. metal. după necesitate. la prognozarea vechiii textelor. de vopsea. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. a impresiuhilor de ştampile. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. «metode ştiinţifice şi tehnice»4.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic.a. cu piedestal. se spală în mod obişnuit şi se usucă. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. vopsea. la diferenţierea tipurilor de hârtie. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. In toate cazurile însă se au în vedere. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. de asemenea. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. grafo-scopice. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. o coală de hârtie fotografică. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. substanţe chimice etc. imaginilor fotografice etc. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. organul judiciar va apela la instrumente optice. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. staţionare. înainte de a fi întrebuinţată. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. imaginile fotografice. de analiză spectrală. la evidenţierea petelor de ulei. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. manufactură. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. binoculare. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. percheziţiei. a altor acţiuni procesuale) privind forma. colorimetrică. de exemplu «metode fizice»1. materialul se pune la preş. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice. metodele fizice sau fizico-chimice. în marea lor majoritate. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. sânge. «metode de ramură»2. fotocolorimetrică ş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. de cap. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. — Metode matematice. matematice şi antropologice. judiciar-tehnice ale documentelor. în 33 . — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. duritatea. dar mai cu seamă celor de laborator. de tot felul de instrumente. sticlă. la calcularea elementelor cărării urmelor. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. — Metoda efectului de luminiscenţă. urmelor create de arme de foc pe muniţie. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. în primul rând. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Copierea nu necesită eforturi mari. clei. ulterior în energie vizibilă.

India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. Dactiloscopia criminalstică 1. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. bazat pe investigaţii ştiinţifice. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. Astfel. 1.(5) Clasificaţi desenele papilare. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice.). balistice ş. spre exemplu. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. traficurilor de stupefiante etc. ale plantei picioarelor. traseologice.2. a staturii. metode speciale criminalistice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. cele vizând prevenirea furturilor . algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. suprafeţelor palmare ş. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. abordând această problemă. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. 34 .(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. in special. însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. TEST 06 Subiectul I. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. inclusiv a celor cu caracter juridic. Categoria a treia constituie. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. începutul secolului curent. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. 1. după cum anticipam. Deşi. 1. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. metodele fotografiei de fixare.a. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei.a. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. Metode antropologice. au avut loc la finele secolului trecut. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini.3. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. precum şi a cadavrelor necunoscute. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Japonia. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. Ca mijloc de probă.1.

acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. în acest sens. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. care se reflectă în urme. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . dimpotrivă. Datorită structurii sistematizate. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. periferică sau marginală şi bazală. formând zonele respective: centrala. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. Fără a atinge problema în detaliu. a doua. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. conform datelor publicate. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. atingând partea centrală a acesteia. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. oferă un material informativ relativ redus. însoţită de vătămarea papilelor. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. desenele papilare. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. curbându-se in centrul ei. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. rodul unei munci colective . In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. revin spre aceeaşi latură. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. falanginei şi falangetei. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. formă şi poziţie. sub aspect structural. 2. formând o figură in formă de laţ. fireşte. este fixitatea lor. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. se prezintă prin curbura bruscă. 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. Prima este proprietatea lor de a fi unice. cea palmară. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. sub raport de dimensiune. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. tenară şi hipotenară. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. în fine. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. A doua proprietate a desenelor papilare. pleacă spre latura opusă. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. la rândul lor. rămân intacte şi dispar doar după deces. Primele au curbura crestelor lină. ca regală. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. (fig. fiind reflectat într-o urmă de mâini. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. constituind. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. tn laţ şi In cerc. de jafuri. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. (fîg. Ultimele. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. de bună seamă. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. cu zonele digito-palmară. în caz contrar. La etapa actuală. care. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate.Constituind. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. cât şi volumului caracteristicilor de structură. poate avea valoare identificatoare. practic nu pot coincide în două desene .

(5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. porii. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. Expertiza repetată şi cea suplimentară 2. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale.1. 2. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. oval. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. sub aspect general de rachetă. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. numită delta. numit raport de expertiză. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. contopirea a două sau mai multe linii. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală. Închizând zona centrală din partea de jos. formând respectiv două delte1.2. spirală. după ce pe degete se apasă hârtia. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Se disting vădit desene simple In laţ. 36 . de pod alte două linii. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). formând o figură triunghiulară. cicatricele. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. la ce tip se referă desenele papilare ş.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. 24.3. precum şi determinarea modului in care au fost create. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. Spre deosebire de acestea. (fig. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. trifurcare). Subiectul II.a. (fig. forma şi direcţia acestora. liniile albe. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă.flexoral. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. inclusiv liniile flexorice. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. (fig. (fig. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. 22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. In acest tip de desene. 2. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic.

a concluziilor lui. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. în practică. el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. în vederea completării raportului de expertiză. Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art. pe calcule matematice.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. Constatările suplimentare făcute. 37 . vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. Aprecierea raportului de expertiză presupune. ca urmare. 55 CPP) ca mijloc de probă. odată depus organului judiciar. formule ş. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize. dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. pot fi examinate şi unele materiale suplimentare. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză. însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate. Prin urmare. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei.a.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei. iar modul de redactare a raportului de expertiză. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. 170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. Astfel.de a întregi raportul de expertiză . la fel ca şi alte probe administrate în cauză. în unele situaţii. fără a fi demonstrate. modele. determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale. probe. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). înainte de toate.Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial. ce constituie obiectul examinării de specialitate. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege . raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. precizării valorii lor probante. a raportului de expertiză în întregime.Prevăzut în lege (art. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele. De exemplu. că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. Acestea pot viza. iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare. care urmează a fi apreciate complementar. condiţiilor în care el a activat. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. legea (art. victimei şi a altor persoane implicate. în literatura şi practica de specialitate. în cazul unei expertize de identificare. pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. la care expertul trebuia să răspundă. de obicei. deşi. organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. legea în vigoare (art. după cum se ştie. se afirmă sau infirmă declarativ. 170 CPP). bănuitului. Conformându-se acestei concepţii. comisia de experţi. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. expertul. se dispune ascultarea expertului. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului. raportul de expertiză. cât şi aspectele noi. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală. Prin urmare. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate.

sulfit de sodiu. în funcţie de modul in care s-a operat. arc. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Organul de anchetă trebuie să determine. hârtia îşi pierde luciul. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. economiei şi comerţului. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. dar şi în profunzimea hârtiei.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. natricaustic. redat într-o formă îngrijită.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. dacă documentul are atare elemente. apă oxigenată. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. Decolorând textul scris. — urmele de presiune. El poate avea diverse forme. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. Falsul In documente 1. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. în criminalistică. culoarea. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. precum şi unele semne grafice învecinate. urme ale ştergerii. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. tuş sau alţi coloranţi. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. printr-o activitate suplimentară de verificare. această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză. elasticitatea. TEST 7 Subiectul I. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. soluţie de var etc). Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. radieră etc. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. 2) scămoşarea hârtiei. cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. finanţelor şi activităţii bancare. starea dislocată a particulelor de hârtie. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. va dispune efectuarea unei expertize repetate. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. 38 . actele privind alterarea mărfurilor. în special a semnăturilor. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. In principiu. de asemenea.) înlăturarea prin ştergere. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat.

la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. în literatura şi practica de specialitate. 2. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. s-au delimitat două situaţii. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial. Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii. întocmesc un raport unic.. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale. de obicei. în marea majoritate a cazurilor. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. 2. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza. CPP art. Articolul 147. experţii. (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. Subiectul II. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. 147 Articolul 146. La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare. în special a semnăturilor. nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 . prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în . (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie.efectuate de o comisie . pe care ei toţi îl semnează. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. După cum se va vedea în continuare. . După modul de organizare şi efectuare. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului. se dispune expertiza complexă.2.complexă. (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa.Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat.1. le ridică efectuarea expertizei complexe 2. ajungînd la o opinie comună. La cererea părţilor.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Astfel. expertizele judiciare se subdivid în: simple. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. cooperează specialişti din domenii diferite. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). . 146. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. ce constituie obiectul expertizei. pe care. efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. de exemplu. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt. în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. 1 . Dacă între experţi există dezacord. la care îşi dau concursul. El poate avea diverse forme. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei. Expertlza complexă 2. Printre metodele aplicate.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice. în limitele competenţei lor. economiei şi comerţului. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. se înfăptuiesc expertizele repetate. materiale şi mijloace tehnice.3. Experţii se consultă între ei şi. finanţelor şi activităţii bancare.a. actele privind alterarea mărfurilor. (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. dar şi unele expertize primare. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică.

efectuează acţiuni de căutare. organul de investigare operativă. Dimpotrivă.a. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. .tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii. la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc.2. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei.medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. poziţia acesteia în momentul accidentului. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. Principiul legalităţii. modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. după cum sunt de obicei. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.1. ca o formă specifică de interacţiune. (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. la cercetarea infracţiunilor grave. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. în cazurile infracţiunilor evidente. . punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. săvârşite în mod tainic. materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Anchetatorul. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. . ridicarea de obiecte şi documente. în special. din însărcinarea anchetatorului. (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală. Colaborarea acestor organe.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. când s-a activat deschis. reţinerea făptuitorului şi. 40 . considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. reconstituirii. probele fiind la suprafaţă. 3. Subiectul III. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. Formele de interacţiune. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. violurilor. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. percheziţiei. anchetatorul apelează la organele de poliţie.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. 4. Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. .datelor ce ţin de diferite domenii de activitate. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. cum ar fi ascultarea unor martori. 3. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. majoritatea omuciderilor. 2. 3. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor. efectuării altor activităţi de urmărire penală. natura urmelor şi a leziunilor corporale. direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple).

organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. cum ar fi percheziţia. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. în baza declaraţiilor acestora. Lucrătorii operativi întreprind. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. ascultarea unui grup de martori.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. 41 . direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. Menţionăm. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. însărcinat cu această activitate. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. ascultarea învinuitului şi a martorilor. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. stabilesc. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. în cazurile necesare. Colaborarea acestor organe. precum şi anumite date caracteristice (fizice. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. sustragerilor din patrimoniul social. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. este întotdeauna oportună. ca o formă specifică de interacţiune. percheziţia. acestea fiind de competenţa anchetatorului. reţinerea ş. 3.luărilor şi dărilor de mită. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. Legea (art. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. la faţa locului. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. (cercetarea la faţa locului. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. mijloacele şi instrumentele folosite. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. chinologul cu câinele dresat şi. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. Întrunirea mijloacelor.n cauza respectivă. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele.a. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. medicul legist.a.3. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . cum ar fi. tâlhăriilor. semnalmentele făptuitorilor. furturilor. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. dacă există cadavre. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ.a. profesionale) ale lui. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. în consecinţă. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. Cu realizarea de activităţi procedurale. care. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. fireşte. La rândul lor. de obicei. spre exemplu. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. specialistul criminalist. în această ordine de idei. prezentarea spre recunoaştere ş. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi.

sub aspect general de rachetă. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. spirală. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare. tenară şi hipotenară. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. la rândul lor. care. abordând această problemă. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. Ultimele. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. cu zonele digito-palmară. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. a doua.2. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare.TEST 8 Subiectul I. poate avea valoare identificatoare. se prezintă prin curbura bruscă. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului.1. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. Ca mijloc de probă. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. Închizând zona centrală din partea de jos. falanginei şi falangetei. pleacă spre latura opusă. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. forma şi direcţia acestora. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. 1. Primele au curbura crestelor lină. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). In acest tip de desene. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. numită delta. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1. dimpotrivă. constituind. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. au avut loc la finele secolului trecut. formând zonele respective: centrala. Se disting vădit desene simple In laţ. formând o figură in formă de laţ. conform datelor publicate. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. fiind reflectat într-o urmă de mâini. cât şi volumului caracteristicilor de structură. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. revin spre aceeaşi latură. periferică sau marginală şi bazală. bazat pe investigaţii ştiinţifice. tn laţ şi In cerc. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. care se reflectă în urme. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. atingând partea centrală a acesteia. Japonia.formând respectiv două delte 42 . prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. curbându-se in centrul ei. începutul secolului curent. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. formând o figură triunghiulară. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. oferă un material informativ relativ redus. Deşi. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. Spre deosebire de acestea. ca regală. inclusiv a celor cu caracter juridic. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. cea palmară. Urmele de mâini. oval.

decalată). cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. funingine. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. Aceasta se explică. o lanternă de buzunar. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. textile. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. Fiind în acest mod descoperite. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. 43 . Indiferent de natura lor. carton. Aderând la materia-bază a urmei. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. masă plastică de culoare întunecată. evidenţiază urmele. unt. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. — ceruza. ceară. pe de o parte. iar urmele devin vizibile. în primul rând. pe de altă parte. cauciuc. care uşor se desprinde de piele. — grafitul. asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. sudoarea. fixării.3. fiind lipsită de corpuri dure.1. tn primul rănd. un praf de culoare albă. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. obiecte de mobilă. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. porţelan. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. In contextul celor enunţate. lemn polizat. Laşco. sudoarea este incoloră. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. ceramică. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. praf de culoare neagră. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. cu aderenţa mărită. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). furnir). Urmele de adâncime. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. în comun cu obiectai purtător. numită din motivul dat şi secreţie papilară. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. în acest mod. — oxidul de cupru. praf de culoare cafeniu-întunecată. După cum demonstrează practica judiciară. Pe de altă parte. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. praful. Dat fiind acest fapt. În funcţie de natura acestor obiecte. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta. materiale polimerice. Descoperirea urmelor de adâncime. în situaţia. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. piele. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. masă plastică. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. surplusurile de prafuri se înlătură. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei. atribuie urmelor o relativă stabilitate. formând urme-amprente. In rândul al doilea. sânge. de masă plastică. — oxidul de zinc. săpun. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. de asemenea de culoare albă. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). cretă. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. de luni şi luni de zile. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. urmele apar pe deplin sesizabile.

acestea se cer fixate pe pelicule adezive. Această metodă. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. Vaporii de iod. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. Sub influenţa soluţiei menţionate. îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. ceramică ş. (fig. unde se introduc cristale de iod. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. cele latente după relevarea lor. invizibilă. In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. sub aspect procedural. cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu. Prin reacţie cu iodul. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. a unor substanţe noi luminis-cente. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. ninhidrina şi nitratul de argint. in întregime sau parţial.a. fiind descoperite. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. le va evidenţia. montat într-un tub de masă plastică. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. Principalul mijloc de fixare. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. a radiaţiilor de tip laser. a izotopilor radioactivi. menită să furnizeze curent de aer. sau fixate pe cale fotografică. peroxidul de mangan. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii. Cum s-a menţionat anterior. praful de ceară roşie ş. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator .a. influenţate de factorul temporal. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. în încheiere trebuie să semnalăm. oxidul de cobalt. 44 . că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca. obiecte din lemn ş. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. persistente şi vizibile. Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. acesta fiind dezavantajul procedeului. reamintim condiţiile principale de fotografiere. spre exemplu. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate.— bronzul. genul urmelor descoperite. dacă. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic. spre exemplu funingina. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. aşa cum eşi recomandată. pentru a evita înnegrirea suportului. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. este universala. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. Metoda chimică se foloseşte. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului.). în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. se aderă praful care. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. re măsura evaporării iodului. obiectul purtător de urme. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». Pe un element magnetic. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. care apar prin încălzirea tubului. fie sub aspect informativ. îl constituie procesulverbal. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. cât şi din alte pricini. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. urma devine incoloră. a. ridicării şi conservării lor. în mod special. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%). 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. Un tub de sticlă.

contopirea a două sau mai multe linii. de pod alte două linii. iar cea adezivă se suprapune urmei. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. trifurcare). apoi se suprapune urmei prăfuite.a. precum şi determinarea modului in care au fost create. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. porii. se scutură şi se zvântă. la ce tip se referă desenele papilare ş. albă şi neagră. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. cicatricele.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. metal.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. precum şi cu pereţii ambalajului. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. scândură.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. masă plastică etc. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. ce constau din două foi de celuloid: de bază.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. după ce pe degete se apasă hârtia. lemn. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. cele flexibile (documentele. liniile albe. sfera de interese. Prin apăsare. uşă. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. inclusiv liniile flexorice. ceramică. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. şi protector. Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr. substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. Obiectele dure (sticlă. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. Stratul de gelatină. (fig. carton presat etc. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. 45 . Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor.

al obiectelor de acolo. 2. pe raze bine delimitate. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. depozit etc. fixării şi ridicării urmelor. într-o măsură sau alta. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. în funcţie de caracteristicile terenului. care se disting atât după sarcinile ce le revin. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. a fotografiei judiciare etc. în situaţia unui omor.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. magazie. faza la care ne referim este decisivă. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic.1. în funcţie de forma geometrică a încăperii. Astfel. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. despre care se presupune că sunt. în acest sens. fie la cel circular.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. Din perspectiva tacticii criminalistice. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. Fiecare parte de teren.Subiectul II. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . se va cerceta de sine stătător. adică de la locul amplasării cadavrului. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. continuând astfel până la centrul încăperii. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. şi circular . urmelor şi al altor materiale de probă. (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei.2. respectiv. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. în vederea orientării. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. 46 . să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial.de la general la particular. spre periferie. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. excentric. apoi în mod dinamic. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. apelându-se fie la procedeul liniar. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei.

astfel ca nici o porţiune de teren. apelându-se fie la procedeul liniar. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. construcţie auxiliară). pas cu pas. în acest sens. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. etajul. pentru a fi 47 .de la general la particular. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. anumite mecanisme în stare de funcţionare. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta. Faza de observare generală debutează. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale.2. (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. poziţia şi starea altor obiecte. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". în ce priveşte antrenarea altor persoane. depozit etc.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. urmelor şi al altor materiale de probă. adresa. continuând astfel până la centrul încăperii. în vederea orientării. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. spre exemplu. în funcţie de caracteristicile terenului. La această fază se realizează fotografia de orientare. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. într-o măsură sau alta. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. în situaţia unui omor. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. în funcţie de forma geometrică a încăperii. amplasarea acestuia (localitatea. se va cerceta de sine stătător. Din perspectiva tacticii criminalistice. excentric. spre periferie. care. al obiectelor de acolo. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere .3. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. de structura spaţială şi topografică a locului acesteia. înainte de a fi suferit vreo modificare. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. suprafaţă de locuit oficiu. cum ar fi. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei. de cercetare detaliată a locului faptei. Astfel. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. despre care se presupune că sunt. dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. care se disting atât după sarcinile ce le revin. se va recurge la operaţii de măsurare. fie la cel circular. şi circular .1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. reprezintă anumite avantaje. porţiune de drum. respectiv. eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei.1 Cea de a doua fază. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică. fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. să nu rămână necercetat. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. Fiecare parte de teren. adică de la locul amplasării cadavrului. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. spre exemplu. partea vătămată. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. starea uşilor. în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. magazie. de obicei. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. apoi în mod dinamic. bănuitul sau învinuitul. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale. Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. pe raze bine delimitate. Tabloul de ansamblu al locului faptei. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial.

pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. acţiuni operative). faza la care ne referim este decisivă. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. Subiectul III. lemn. a fotografiei judiciare etc. potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. După cum este cunoscut. vopsea. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. mobilul)?. wann. pentru situaţia dificilă. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. 48 . este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. Apoi. şi anume: ce s-a întâmplat?. unde?. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident. fiind instalate pe o peliculă sterilă.2. când?. această categorie de urme cuprinde. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. cum?. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. expertiză. de păr. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. versiunile se divizează în particulare şi tipice. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. de ţesuturi. de ce (scopul. delapidarea . precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. constituind particule solide. wer"). sol etc). conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. însuşirea de bani . proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. womit. de miros ş.prin tâlhărie etc. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. în acest sens. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. wie. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. iar pe de altă parte. în fond. De pe suprafeţele netede microurmele. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. De exemplu. Prioritară însă rămâne regula generală. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. wo. Potrivit datelor pe care se fundamentează. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. atunci.1. metal. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. warum.). în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă. de salivă. particule de sticlă. Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. sinuciderea prin moartea naturală. fixării şi ridicării urmelor.a. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete. pe experienţa pozitivă. acestea se examinează minuţios. Aşa cum s-a menţionat. apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3.prin furt sau incendiu. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. pe de o parte. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală.examinate în condiţii propice descoperirii.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

Din perspectiva problemei în discuţie. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. iar. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat.2 în fine. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei.). profesia. etatea. vărsta. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. studiile etc. e de dorit să participe şi expertul. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare. după scopul urmărit prin aplicarea lor. procedeele tehnologice. locul de muncă. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. obiecte corp-delict etc. După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. starea familială. se subdivid în trei categorii. cunoştinţele şi interesele predominante. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă.) § 4. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. solicitându-i să-şi declare numele. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. 2) sfera socială căreia aparţine. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. La această fază de contact cu martorii. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. documente. prenumele. concomitent. Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. ce constituie tactica ascultării martorilor. Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice. uneori. antecedentele penale. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. auditive). dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina. de unde. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. starea familială. pe de altă parte. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. dintre care menţionăm: 52 . eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei.a. organizarea audierii necesită. procesulverbal de cercetare la faţa locului. Dispunând de datele respective. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. victima). Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă. ale inspectoratelor departamentale ş. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete. avertizat că este obligat să spună adevărul.a. în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. în caz contrar poate fi tras la răspundere.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. din diferite motive. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. materialele prezentate de alte structuri. domiciliul. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. cum ar fi cele de revizie şi control.

schiţa) a faptelor. condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică. cerând să fie interogaţi.de relatare liberă . că aşteptarea de lungă durată. adaptarea martorului la rolul. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. . în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi. de timp. în faza a treia a ascultării martorilor. A doua fază . fie datorită stării emoţionale. Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . a modului şi 53 .. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea. numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. .posibilitatea observării directe a limbajului martorului. în expunere se observă mai puţină siguranţă. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate. în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. în special de învinuiţi. reproducerea grafică (desenul. Sunt frecvente cazurile când martorii. declarându-i familia. deoarece reproducerea evenimentelor. de precizare. Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. contribuie la armonizarea depoziţiilor. . în special. dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. fireşte în mod civilizat şi tacticos. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive. dar care ţin de activitatea martorului. neclar şi chiar confuz. . indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui. ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite. dar loială şi binevoitoare. c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor. organul de anchetă poate solicita martorului. d) Acordarea de ajutor martorilor care. fotografii ş. incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi. fără a-i sugera. oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie. după cum s-a menţionat. în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă. nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă.debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. O atare convorbire preliminară asigură. demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte. 196-197 CP). relatarea liberă.posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele. orice formă de tratare necivilizată. din diferite motive.forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic.reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului. condiţiile. în special. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare.discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei. de a nu depune mărturii mincinoase. care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. .primirea la timp şi corectă a martorului. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. Prin urmare. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii. fără a fi întrerupte. anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate. în special. a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art. Trebuie de avut în vedere. organul judiciar trebuie să se prezinte.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă. sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor. Organul de urmărire penală poate interveni. calm şi atent. denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată". gradul şi postul pe care îl ocupă.a.

nu este decât în defavoarea clarificării cauzei. dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii. cea introductivă şi de relatare liberă. încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude. forme reale. conducerea ascultării într-o astfel de manieră.împrejurărilor în care s-a activat. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare. modul de formulare şi adresare. faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse. de verificare.prin conţinutul de idei. faţă de justiţie în genere. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. iar. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. Din perspectiva tacticii criminalistice.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. modele. procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp. destinate.întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper. precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. colegialitate de serviciu sau de studii.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. . dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. De exemplu. Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor. în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. dar şi de felul cum sunt adresate. 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor. determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. pe de altă parte. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului. ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. bună sau rea vecinătate. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. în special. li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. . încearcă să confirme alibiul făptuitorului. Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. înrăire. fotografii. pe de o parte. invidie ş. clare. 54 . Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. prin urmare. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. schiţe etc. inclusiv. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare.. în majoritatea cazurilor. Rezumând. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele. . acest procedeu tactic. prieteni. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice. Acest procedeul tactic se justifică. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere. duşmănie.a. îndeosebi. oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză. întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură. Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora. să nu sugereze anumite răspunsuri. victima sau altă parte în proces: rudenie. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile.să fie directe. rivalitate. Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. la modul de operare şi la mijloacele aplicate. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. complici etc). Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante.

pe jos sau cu mijloace de transport2. Secţiunea I . Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. 1. La momentul tactic. descrise în procesulverbal şi fotografiate. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. 1. între orele 01. traseul parcurs de făptuitori. pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. Obiectele purtătoare de urme. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi. Astfel. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. ori la data constatării lor de către alte persoane. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală.00 din încăperea . Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări. pe jos sau cu mijloacele de transport. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere. faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală.00 şi 04.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006.1980 şi cet. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. de dimensiuni reduse. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari. 9 (nouă) TV color marca "Polar". fotografiate. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. care au fost primele sesizate. Vor fi cercetate.2. apoi ridicate prin metodele cunoscute. 1. identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor. în cazul furtului. pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. iar la faptele de tâlhărie. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate. Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti. între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. vor fi ridicate mulaje de gips. mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. abandonate sau pierdute. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor. Koylov. ales de conducătorul echipei de cercetare. că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite. sau urmele mijloacelor de transport. obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. Produsele. stabilirea bunurilor ce au fost furate. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. se vor face precizări pe parcursul expunerilor. amplasat p str Florilor.Mihailov. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport.1. ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte. cuprinzând locul săvârşirii faptei. mărfurile. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte. Secţiunea a II-a . pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice. care le sunt caracteristicile şi valoarea. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. ele vor fi continuate.Subiectul III.1. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport.După două oree de la cercetarea locului faptei. Etapa iniţiala de cercetare a furtului. Atunci când se constată urme de adâncime. Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. (7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora. Acolo unde există deosebiri. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. magazinul „Next". poate fi folosit câinele de urmărire. In cazul infracţiunilor flagrante. descrise. an. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. Alteori. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. 55 .

Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. care garantează dreptul la apărare.5 c. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. b. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase. litigii privind dreptul de proprietate) etc. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. în vederea identificării lor. dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. adică. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. materiale de construcţie etc. Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei. şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. spray-uri paralizante etc).Alte activităţi de urmărire penală §1. posibilitatea de acces la bunurile respective. detalii privind îmbrăcămintea etc). concomitente sau posterioare săvârşirii faptei). Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar. natura şi valoarea bunurilor sustrase. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. numărul agresorilor. se vor efectua percheziţii.). dacă a strigat după ajutor. dacă este cunoscută. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul. mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. Totodată. adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Secţiunea a lll-a . iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. acestea vor fi inventariate. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. va fi audiată în prezenţa medicului. rude. dacă mai era împreună cu alte persoane etc. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. identitatea aeestora. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. Totodată. chiar dacă au fost vândute altor persoane.cereale. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. Ascultarea persoanelor a. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. De asemenea. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. vârsta probabilă. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. eventual. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei. interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. sau elemente de identificare. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. inventarierea şi descrierea lor. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. în câmp. par. pistol. colegi de muncă. 118 şi următoarele Cod penal). cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 .

pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor. Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. fragmente sau resturi ale acestora. de foarte multe ori. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. O modalitate de efectuare a reconstituirii. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate. vecinilor sau al altor persoane. b. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. Astfel. de pildă. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. Pentru a se asigura succesul percheziţiei. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). Secţiunea a IV-a . ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie.inculpatului. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. §2. este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. folosindu-se şi de alibiuri. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii. de infractori înrăiţi. De asemenea. recidivişti. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. a prezentării pentru recunoaştere. De asemenea. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. de multe ori. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică. a urmelor de picioare. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită. prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. a uşilor. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. Dimpotrivă. prietenilor. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. prin care pătrund în interior. Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. ori al apariţiei unor anumite rezultate. ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. schiţele etc. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. care neagă vinovăţia. Când specificul faptei cercetate o impune. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative. este urmat de uciderea victimei. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. Aşa. a încuietorilor şi a pereţilor. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. superior posibilităţilor materiale6. în caz de nereuşită. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. ce să caute şi cum să caute. de escaladare ori de transport al obiectelor furate. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. deoarece. cât şi faptul dacă nu este o simulare. al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii. care să cuprindă obiective judicios formulate. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. forţarea încuietorilor. ambalaje.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. se va proceda la efectuarea confruntării. fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. a reconstituirii etc. se vor folosi metodele tactice adecvate. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat.

şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. 1. operaţiile desfăşurate. faptele se săvârşesc în timpul zilei. în marea majoritate a cazurilor. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. câinele de urmărire. fiind. 10 Subiectul I. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. uneori. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. Alteori. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. de contrast şi separatoare de culori. tuş. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. iar altele sunt de dată foarte recentă. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. documentelor de identitate. va apela la fotografia de umbre. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. Prin urmare. metodele şi instrumentele folosite. la munte sau la mare. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. uitate sau abandonate. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. ci sunt bine pregătite. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc.părăsesc apartamentul. dar cu unele rezerve. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. 1. a amprentelor digitale. tremurături. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. materiale şi mijloace tehnice. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. pătrund în apartament cu chei potrivite. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). După cum se va vedea în continuare. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. având fixate trei undiţe de ştiucă. descoperite la locul infracţiunii. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. in special a semnăturilor. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă.). uneori. Test nr. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti.nr nr vom referi în compartimentul următor. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. El poate avea diverse forme. întreruperi de traseu. De asemenea. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. La cercetări trebuie să participe şi victima. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. etc. la i. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. audierea martorilor. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. Făptuitorii folosesc soneria şi. Falsul prin contrafacerea rechizitelor. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. Astfel. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. prin care se probează fapte juridice. dacă nu răspunde nimeni. Indiferent de modul de realizare. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. Si totuşi. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. de mare ajutor. în special a semnăturilor. creion. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. pix. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. ori la rudele care locuiesc în sate. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală.

La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). 59 . la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. peliculă adezivă. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. la diverse măsurări şi. b) trasee dublate. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. documentelor de identitate. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. indigo etc.3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. Astfel. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. — Trăsăturile difuze ale semnelor. de regulă. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. placă gelatinoasă. prin care se probează fapte juridice. de denumiri. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. c) deformări ale grafismelor. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. indigo etc. venit în contact cu materialul intermediar umed. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. e) trăsături de creion. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. bineînţeles. Prin urmare. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. altor semne de structură a ştampilei. rânduri. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. După cum este cunoscut. cauzate de mijloacele de desenare. albuş de ou fiert etc. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. e) trăsături de creion. Si totuşi. c) deformări ale grafismelor. (hârtie fotografică. amplasare spaţială. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. cauzate de mijloacele de desenare. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. bineînţeles. b) trasee dublate. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. dimensiuni. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. cuvinte. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. hârtie sugativă.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. la diverse măsurări şi. 1. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. erori în conţinutul şi forma stemei. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. — Greşeli gramaticale. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti.

în situaţii ordinare determinarea modelului. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. calibrului. ulterior neautorizat modificate. registrele şi atlasele balistice. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. seriei şi a anului de fabricaţie. După cum este cunoscut. fie datorită vechimii. In fond. precum şi al datelor experimentale. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. Atunci când inscripţiile respective lipsesc. lungimea şi calibrul ţevii.Subiectul II. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. 1. pe de o parte. a fiecărei piese în parte. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. prin determinarea modelului. de fabricaţie improvizată. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. şi rudimentare.) cu datele respective din instrucţiile. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. 2. la cerinţa organului judiciar. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. 60 . 2. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. seria şi modelul iniţial. în special pentru cartuşe de calibru mic (5. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. în caz afirmativ. Expertiza balistică. numărul. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. pe modul lor de funcţionare. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş. Examinarea muniţiilor Muniţiile.6 mm). Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. pe de altă parte. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. Expertiza armelor modificate. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. 2. greutatea. individualizarea acestora. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. lovire.a. înălţimea. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. in special tuburile. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. fie ca urmare a înlăturării lor.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice. aruncare. de siguranţă şi de aruncare. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. în marea majoritate a cazurilor. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. realizate cu arme de foc.

considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte.1 etapă. eliminării şi aruncării tubului ars. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. pentru a fi deplasat spre camera de 61 . ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. în special de îmbrăcăminte.5 etape. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. de fabricare improvizată sau modificată etc. 2. In special. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. tragerii. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). dacă denotă aplicarea unei arme automate. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. . al microscopului comparator. . . elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. ceară etc). In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. . datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. de exemplu. sau de la câteva arme. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. După cum demonstrează practica judiciară. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. constituind mierorelieful urmelor (fig. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. parafină.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: . Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. forma şi mărimea percuţiei. convertizorul optico-electronic. asigurându-se inalterarea urmelor.4 etape. 39). La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător.La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. în contextul celor de mai sus. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. dar şi pe trăgător. percutorului. se va proceda la examinarea comparativă. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului.3 etape. după cum s-a precizat anterior. număr. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. de care dispunem la etapa actuală. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora. dimensiune şi direcţia ghinturilor. 3.2 etapă.

precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. H.C. De asemenea. Cercetarea accidentelor de muncă. care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. „practică profesională" etc. nr. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. materială sau penală. privitoare la concursul ideal de infracţiuni. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. 90 din 23 iulie 1996. §2. 3.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane. Astfel. Competenţe. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii. cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară.detonare. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. precum şi dispoziţii speciale. apărarea vieţii. integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. nr. 3. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială.M. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I .C.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă. precum acele ale articolul 209.C. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr.M. 2896/ 1966 privind declararea. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. de asemenea. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. H. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. (faptele penale. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii. administrativă. b Cod penal. intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. 304/1975 privind echipamentul de protecţie. pe partea posterioară a gulerului rozetei. Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. Sunt. Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii. dimensiunile şi relieful lui. — urma ejectorului (pragului aruncător). în primul rând. în formă de striaţii. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii. 3. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. în acelaşi timp norme din acest cod. Subiectul III.37). precum şi normele de protecţie a muncii.M. aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente.Consideraţii preliminare §1. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. Legea protecţiei muncii (nr. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit. "pericol iminent de accidentare". Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă. 62 .1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. precum şi dispoziţiile H. în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit".

din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. precum: exploatări miniere. printre victime. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H. agricultură etc. De asemenea. 28 şi 32. întreprinderii (şef de echipă.1996. în colaborare cu organele de stat competente. construcţii. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane. să elaboreze. după cum urmează: a. la cererea acestora. maistru.90/1996). b. procesul tehnologic. procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a . In cazul accidentelor de circulaţie. în cazul accidentelor de muncă colective. Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii.08. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. articolul 47 din Legea nr.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. c. 90/1996. De aceea. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. în aceste cazuri. produse pe drumurile publice. cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. secţiei. datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă. când a intrat în vigoare Legea nr. în care.Cercetarea la fata locului 63 . accidente colective. De aceea. disciplinare. 90/ 1996). contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr. din comisie fac parte inspectori de stat. în termen de 7 zile de la data decesului. d. f. de cele mai multe ori. specialişti pe domenii de activitate. care. generate de unele evenimente deosebite. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. e. precum şi în cazul accidentelor de muncă. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. nr.07. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. Deci. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei. c. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. privesc organizarea fluxului tehnologic. aplicabile fiecărui loc de muncă. 2896/1996.1996). Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. După adoptarea Legii nr. 1 din Legea nr. agricultură etc. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie. de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Potrivit articolului 26 alin. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. deces. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. §3. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. 90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. exploatări forestiere. în cazul accidentelor care au produs invaliditate.C. 90/1996 a fost abrogată Legea nr. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. 90/23. inginer etc. precum şi avariile sau exploziile.M. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă. b. transporturi. persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. sector forestier. începând cu conducerea echipei. de către persoana juridică. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului.Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. exploatări miniere.

Procurorul va verifica starea victimelor. dacă sunt comod transportabile. Obiectele purtătoare de urme. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. pentru ca. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. minerit. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. condusă de procuror. printre altele. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate. vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. §2. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane.a. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. fişele individuale de instruire etc. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. împreună cu inspectorii de specialitate. în cazul accidentelor de muncă. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. în funcţie de natura accidentului. Secţiunea a lll-a . procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. împreună cu medicul legist. stabilirea poziţiei. măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. agricultură etc. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. cele mai importante. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. Ascultarea persoanelor 64 . specificul locului de muncă. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. şi. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie. Specificul cercetărilor la faţa locului. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. conducătorul locului de muncă etc). A. privesc: a. b. interesând. în ultimul timp. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. rezultă şi din aceea că. camere video. a mijloacelor materiale de probă. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme. procesul-verbal al pompierilor militari. stării iniţiale a instalaţiilor. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii. pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. c.. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive). banda magnetică. cercetarea minuţioasă a urmelor. ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. B. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. Din orice echipă fac parte organele de poliţie. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. sector forestier. în cazurile cu arsuri grave. dacă au fost prezenţi la faţa locului. raportul de autopsie medico-legală etc. pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală. maşinilor şi utilajelor. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii.§1.

şi a doua categoric de persoane. corectă. Mai mult decât în cazul altor % fapte. De asemenea. martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. De aceea. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. procesul tehnologic etc. numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. ştiut fiind faptul că boala. O poziţie specială o are. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. de cele mai multe ori. ducă lucra atoni ori neglijent. dacă le-a cunoacut. cum ar fi. obiectivă faţă de faptă. care au o atitudine sinceră. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. Dacă specificul cauzei o impune. de cele mai multe ori explicabilă. de această dată. martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. criminalistice. de exemplu. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului. obiecte purtătoare de urme etc. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). o persoană cu funcţie de conducere care. precum şi în fişa postului. pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză. rapoarte de expertiză etc. sector forestier etc. are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. comportarea ei în timpul muncii. Pentru dispunerea expertizei. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului. De aceea. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. a reţetelor de fabricaţie etc. pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. după specificul locului de muncă: uneori. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii.) sau declaraţiile altor persoane. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. medico-legale etc. c. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. persoana vătămată. în ce constau şi care a fost scopul lor. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice.5 b. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. §2. agricultură. respectarea procesului tehnologic. oboseala. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este. de cele mai multe ori. a. de cele mai multe ori. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. expertiza tehnică sau medico-legală. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. sector minier. depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'. de producerea accidentului). cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. rapoartele de expertiză criminalistică. în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii. Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul.

metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. 1. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. TEST 11 Subiectul I.1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică. De asemenea. Pentru a elabora astfel de metode. consum excesiv de băuturi alcoolice. căderi întâmplătoare. 1. chimiei. De asemenea..2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. originală şi consecventă. farmacologiei. constituie forma iniţială. în anumite cazuri. precum şi aprobarea lor practică. fireşte. psihologiei etc. a urmelor de degete etc. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. impune anumite condiţii. dacă accidentul a produs invaliditate etc. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. privind cercetarea infracţiunilor. ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. care este durata incapacităţii de muncă. Percepţia imediată. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. inerente însuşirii realităţii obiective. Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. La nivel practic. aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). 1. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. In activitatea criminalistică. presupune observaţii multilaterale. practic nelimitat. 37. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. realizate sub diverse forme. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. la data de 23 septembrie 1996.2 la nivel teoretic. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. Fără a efectua o analiză detaliată. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'. 38). adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. operaţii şi mijloace. Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. cât şi la cel utilitar. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. aşa cum este sfera justiţiei. cât şi din culpă. în primul rând. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. se folosesc trei categorii de metode.(autenticitatea unor acte. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. §3. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. şi. biologiei. particular Ştiinţifice şi speciale.general ştiinţifice. Metodele criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. 66 . La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. La cercetarea accidentelor de muncă mortale.

Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective.) Categoria a doua de metode. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. realizându-se atât in formă materială.2) Metoda măsurării. greutatea. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. de exemplu «metode fizice»1. — Metoda efectului de luminiscenţă. gradul de rezistenţă. cel judiciar. Pentru depistarea obiectelor minuscule. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. temperatura. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. metodele fizice sau fizico-chimice. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică.a. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. densitatea. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. în primul rând. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. In toate cazurile însă se au în vedere. ulterior în energie vizibilă. organul judiciar va apela la instrumente optice. descoperirea obiectelor tăinuite etc.. — Metode matematice. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. concentraţia. identificarea cadavrelor. 3) Metoda experimentală. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. prezentarea spre recunoaştere. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 5) Metoda comparaţiei. vehicule ş. ale celor produse de diverse instrumente. percheziţia. Reproducerea administrată a unui fapt. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. 4) Metoda modelării.. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. alte caracteristici ale obiectelor materiale. prezentării spre recunoaştere şi altele. în linii generale. urmelor create de arme de foc pe muniţie. constituie cele particular ştiinţifice. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. percheziţiei. matematice şi antropologice. în special a celor de mâini şi picioare. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. «metode de ramură»2. în domeniul expertizei criminalistice. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. frecvent aplicate în criminalistică.a. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 . masă plastică. ca: timpul împuşcăturii. interogatoriul etc. — Metoda convertizării electrono-optice. metal. de tot felul de instrumente. fotorobotul. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. 6) Metoda descrierii. a hârtiei. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. — vechimea unor evenimente. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. dar mai cu seamă celor de laborator. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. Prin intermediul experimentului judiciar. Metode antropologice. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. Metode fizice sau fizico-chimice. — volumul. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. elasticitatea.

La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor. duritatea. 1.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră. imaginile fotografice. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. in special în procesul de comparare a semnăturilor. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. metode speciale criminalistice. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. de asemenea. la calcularea elementelor cărării urmelor. a altor acţiuni procesuale) privind forma. la examinarea criminalistică a scrisului. traseologice. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. a impresiuhilor de ştampile. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale.a. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică.). falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. percheziţiei. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. asupra unei situaţii. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. in special. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. 2. 2. Expertiza criminalistică 2. culoarea. actele privind alterarea mărfurilor.(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. suprafeţelor palmare ş. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate.a. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. Metode matematice. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Subiectul II.a. imaginilor fotografice etc. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. a actelor dactilografiate. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. ale plantei picioarelor. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. probleme etc. Noţiuni generale în criminalistică. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. balistice ş. Categoria a treia constituie. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. 68 . 1. după cum anticipam. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

— urmele de presiune. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. în marea majoritate a cazurilor. arc. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. El poate avea diverse forme. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. 69 . Depistarea caracteristicilor menţionate. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. hârtia îşi pierde luciul. afectarea textelor învecinate. în situaţiile favorabile. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. soluţie de var etc). apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi.Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. în principiu. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). se va recurge la metode speciale de cercetare. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. în special a semnăturilor. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. sulfit de sodiu. materiale şi mijloace tehnice. precum şi prin transparenţă. este lesne de realizat. pulverizatorul de praf. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. culoarea. fireşte. dacă. Decolorând textul scris. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. falsul aparţine nu autorului.) înlăturarea prin ştergere. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. precum şi unele semne grafice învecinate. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. în primul rând. subţierea acesteia. 2. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. starea dislocată a particulelor de hârtie. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. elasticitatea. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. economiei şi comerţului. în funcţie de modul in care s-a operat. urme ale ştergerii. finanţelor şi activităţii bancare. natricaustic. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. apă oxigenată. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. 2) scămoşarea hârtiei. fireşte. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. dar şi în profunzimea hârtiei. După cum se va vedea în continuare. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. dacă documentul are atare elemente. radieră etc. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat.

imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp.nr nr vom referi în compartimentul următor. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. care. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. se vor crea respectiv urme ale indigoului. etc. dar în cazul unui scris dactilografiat. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. tuş. Printre metodele aplicate. 3. fiind semnate de persoane responsabile. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. la i. in special.) 1. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. de contrast şi 70 . litere. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. 59). precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. face posibilă nu numai observarea directă. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Dintre mijloacele tehnice de investigare. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. spre exemplu. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. pix. După cum este cunoscut. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. creion. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. 60). Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. micşorarea distanţei dintre semne. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. la alte metode sensibile cum ar fi. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. in special a semnăturilor. cea a microscopiei electronice. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. la tratarea cu izotopi radioactivi. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. Astfel. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. Deseori. in caz contar nu sunt autentice. întreruperi de traseu. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. respectiv cu altă maşină. cuvinte sau rânduri. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. în special a celor infraroşii. va apela la fotografia de umbre. urme de apăsare. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. în locurile în care acestea se intersectează. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. De regulă. la metoda difuzo-copiativă. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. aceasta constituind o metodă specifică1. tremurături. a analizei colorimetrice sau spectrografice. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Indiferent de modul de realizare. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. primite etc. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. prescurtări incorecte. dublări de trasee. transportate. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. tuş sau alţi coloranţi. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. sociale sau juridice ale personalităţii. intre sau in prelungirea rândurilor. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text.

cernelurilor. pe de o parte. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. placă gelatinoasă. culoare. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. dimensiuni. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. peliculă adezivă. cauzate de mijloacele de desenare. de denumiri. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. resturi de suport al fotografiei înlăturate. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. consistenţă şi alte elemente caracteristice. Prin urmare. această categorie de fals presupune. a hârtiei. venit în contact cu materialul intermediar umed. de regulă. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. — Trăsăturile difuze ale semnelor. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. la diverse măsurări şi. cuvinte. Astfel. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. indigo etc. Sub aspect tehnic. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. amplasare spaţială. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. hârtie sugativă. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. După cum este cunoscut. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. albuş de ou fiert etc. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. bineînţeles. erori în conţinutul şi forma stemei. alterarea textelor învecinate.separatoare de culori. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. Si totuşi. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. prin care se probează fapte juridice. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. deoarece contribuie la: 71 . pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. c) deformări ale grafismelor. 4. — Greşeli gramaticale. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). e) trăsături de creion. documentelor de identitate. (hârtie fotografică. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. iar pe de altă parte. rânduri. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. altor semne de structură a ştampilei. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. b) trasee dublate.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. a celor de măini. vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice. c) urmele. în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. De asemenea. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. din motive diferite. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii.. orificiul anal. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. dar că i-a tras doar câteva palme. precum şi a filtrelor de polarizare. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase. ceea ce explică şi cauza morţii. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. curea etc).— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. cablu telefonic. pe cât posibil. orificiul vaginal. profunzime. de instrumente. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. şi. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. se va executa la un anumit grad de mărire. Astfel. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. instalate bilateral. despicătoarc (cuţit. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. de sticlă ş. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator. pentru suprimarea vieţii victimei. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. d) fotografia urmelor. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. ca „la gura sacului". se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. 75 . însă există anumite metode de cercetare. corpul şi membrele. data şi ora la care s-a produs decesul. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. spre exemplu. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. îndeosebi gura. în consecinţă. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros. întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. eventualele denaturări. apoi. în măsura posibilităţilor. care să explice modul de producere a morţii. unele leziuni corporale. Soţul recunoştea că a bătut-o. aspectul marginilor rănii etc. Condiţiile menţionate. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. cu dimensiunile de 17/4 cm. a căror detalii caracteristice sunt mici. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). de asemenea. care nu se disting de culoarea suportului. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. obţinerea unei imagini mărite. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. a. măresc distanţa focală. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. 3. excluzându-se. întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc. de la vecini. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. b. Medicului legist îi revin. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. Astfel. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. tot la faţa locului.

ori pretins redactate de victimă. fireşte. Reuşita ei. a portretului fotocompus. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă.P. foloseşte terminologia sa proprie. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. Prin intermediul întrebărilor de precizare. la cele ce diferă. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. In baza relatărilor martorilor. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală. se descrie exteriorul celui urmărit. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret. excrocheriile. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor. 2.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". pentru a explica gestul sinuciderii. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. aranjarea coafurii. 76 .P. Identificarea persoanelor după senalmente. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări.sau de la locul de muncă al victimei. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit.). pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. ca de exemplu cazurile de mituire. După cum e cunoscut. a obiectelor de îmbrăcăminte. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. Atunci când nu se dispune de fotografii. violurile. Metoda portretului vorbit». Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori.P. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. urmează să recunoască. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. fiind ascultată de organul judiciar. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală. fireşte. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu. în caz contrar. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. în acelaşi scop. persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. ca şi a cadavrului necunoscut. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima.P. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art.12 Subiectul I. 145 C. năvălirile tâlhăreşti. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. Test nr. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. 144 C. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. 1. insistându-se la o toaletare a feţei. Fără a intra in detalii asupra problemei. precum şi după fotografii. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. se vor căuta scrisori redactate de victimă. mai întâi trebuie să descrie. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile.). a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. strict după metoda portretului vorbit. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. ea aparţinând de tactica criminalistică. 1.

se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. nasului. urechilor. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. c) bucală. negi. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. este cea mai utilă. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. în cazurile necesare. vârsta. 4. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. schiţe (fig. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. precum şi a cadavrelor. 3. forma corpului şi a feţei. Iniţiat în baza principiului dat. prin concursul pictorului portretist. conţinând gura şi bărbia. pe baza portretului vorbit. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. individuale sau în grup. tatuaj. 53). cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. 54). analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. ochilor. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. forma. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. diverse malformaţii). ochii şi sprâncenele. întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. In a doua etapă. video şi cinematografice. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. zone ale feţei: a) superioară. pelicule video. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica. b) nazală. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. fotorobotul a evoluat. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. 77 . rasa. în special la mijloacele de calcul electronice. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. precum şi a semnelor particulare (pete. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. de documente. care după cum probează exemplele din practică. din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. Actualmente. amplasarea. artistice. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. determinate de către specialistul antropolog. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. cuprinzând fruntea şi părul. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. filme. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. de amatori. buzelor şi a bărbiei. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. aluniţe. Fiind în esenţă un model grafic. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. prin metoda supraproiecţiei. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. vârsta. dar şi a celor material-fixate în fotografii. incluzând nasul. dimensiunile şi poziţia frunţii. cicatrice.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale.

care diferă după poziţia reciprocă. cea bucală. mic. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. mijlocie. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. poate prezenta diverse forme: pătrată. castaniu. linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des. 46). 45). mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. în descrierea ochilor interesează pleoapele. 1. retrasă. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. 41). rasa. După poziţie. Dar. circulară In sus sau in jos). după culoare — negru. după culoare — negri. constituţia. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. dar mai ales sprâncenele. Ea cuprinde trei zone: cea frontală. după lăţime — lată. alb (cărunt parţial sau total). uneori şi după culoarea ( dată de iris. după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. pe baza reconstituirii grafice.47). după lungime — mare. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. feţei şi elementelor lor componente. ridicate sau coborâte pe ochi. pubertate. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. femeile — pană ia 155 cm). poate fi drept. 1. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. triunghiulară (fig. urechi. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. Sub aspectul liniilor de contur. In teoria şi practica criminalistică. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. normal. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). dimpotrivă. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). şerpuite. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. roşcat. forma şi înclinaţia umerilor. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. înfundaţi şi proeminenţi. sprâncenele pot fi — reunite. 42). lăţimea. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. întâlnim ochi mari. Metoda în cauză. ce diferenţiază un gen de altul. Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. precum şi a feţei.chizătura ochilor). femeile — 155 — 165 cm). verzi. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. in primul rând. scăzute. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. mijlociu. după numele autorului ei. proeminentă. lungimea. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. In ceea ce priveşte chelia. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. buclat. 78 . In cazul cadavrelor.In ultima etapă. vârsta. masa musculară şi stratul adipos. sexul se confirmă de către medicul legist. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. mijlocii şi mici. I 3) Ochii. mai rar. aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. mai rar ţuguietă. cu comisurile externe coborâte sau ridicate. a elementelor ei componente. dreptunghiulară. capului. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. mărime. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. 2) Fruntea. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. începând cu cele aflate In zona superioară. 44). senilitate. după formă — rectiliniare. respectiv. şi după forma şi mărimea lor. (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). mijlocie şi scundă. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. aşezare în orbite. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. după forma purtată peste cap. faţă de globii ochilor. genele. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. femeile — peste 166 cm). după mărime — late. caracteristicile generale privind sexul. arcuite. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). căprui. capul privit din faţă. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. albaştri. bond. rar. adolescenţă. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. ea necesită a fi reliefată. inferioară. după aşezare în orbită — normali. inaţuritate. după desime — des. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. rotundă. ascuţită. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. cea nazală. creţ. După mărime. 43). După natura firească de screştere. precum şi chelia (calviţia). ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. nominalizată Gherasimov.3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. îngustă (fig. continuând cu cele din zona mijlocie şi.

profesionalisme. tragus. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. mică sau barbişon. nasul atrage atenţia. după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. de a ridica una sau ambele sprâncene. antehelix. puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. «le acoperind partea 79 . peltică. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă. dreptunghiulară. deterioraţi. 6) Urechile. mijlocie şi mică şi. oculare şi bucale. Capul. bâlbâită. poziţia capului. încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. sau mică după lăţimea nasului. netezirea mustăţii. cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. victimă sau persoana implicată.52. forma şi dimensiunile. normali. rotundă. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. culoare. Vocea şi vorbirea. proeminentă. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. rară. Înfundată. folosirea unor regionalisme. subţiri. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. 2. cochetă). cocoaşă). El poate fi iute (repezit) sau lin. urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. Sunt atestate şi alte forme de mişcări. buzele. ca semnalmente funcţionate. ea poate fi mare. scobirea în dinţi etc.50). In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. proteze). De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. poate fi aplecat Înainte. cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. Ele se descriu după formă. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale. In special a mâinilor (la spate. dimensiuni. mimica. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. linia muchiei poate avea formă dreaptă. mersul. poziţie şi proporţii (fig.49). jargoane. frecarea măinilor. ele pot fi reţinute de martor. in buzunare). obişnuită. gesticulaţia. părul ei fiind lung. mişcarea buzelor. retrasă. Atât vocea. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. spre dreapta. Buzele pot fi groase. leneşă. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. de adult sau de bătrân). când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. formă şi adâncime. bilobată. In identificarea criminalistica după semnalmente. Mustaţa poate fi mare. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. care pot fi energice sau moleşite. mijlocie şi mare. tăiată mărunt pe buză. antitragus. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. înapoi. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. incluzând gura. vorbirea şi ridurile. şi de bază. manipularea unor obiecte. înălţime şi înclinaţie.51). piramida nazală poate fi mică. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. 5) Cavitatea bucală. roaderea unghiilor. stare (plombaţi. vocea. Ea poate fi rapidă.). a nasului sau a urechilor. de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. Gura se descrie după mărime. îmbrăcaţi. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi. şuierătoare. cu gropiţă. servilă. galbeni. Ele se descriu după localizare. legănat sau săltat. Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. corectă. ridicate sau coborâte (fig. interpoziţie (îndepărtaţi. mărime (înălţime şi lăţime). Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. culoare (înnegriţi. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. După mărime. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). Ridurile. precum şi vorbirea nu de. ca de exemplu. cât şi elementele morfologice. Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. mijlocii. ferm (dârz) sau şubred. spre stânga. după linia de contur. bărbia poate fi plată sau ascuţită. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi. triunghiulară). 8 premolari şi 12 molari). a umerilor (ridicate aplecate). care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. nazalizată. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. După cum am menţionat deja. mărunţi). Atunci când aceste poziţii sunt constante. mişcarea aripilor nărilor. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. dinţii şi bărbia. cuvinte străine. convexă sau concavă. Pavilionul urechii este alcătuit din helix. Astfel. 4 canini. de o amplitudine mare sau mică. Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. militară. număr.4) Nasul. Încălecaţi).48). incorectă. albi).

din centru sau Întreaga frunte. In special. 80 . in formă liniară sau arcuită. la comisurile externe ale acestora. In jurul ochilor şi gurii. Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă.

reconstituirii. . efectuată. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură. de obicei. în special. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale. chimie etc. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale. în consecinţă. percheziţiei ş.a. Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. persoane competente. reconstituirii. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică.. Cu toate acestea. a altor mijloace materiale de probă. totalmente.să contribuie la descoperirea. fizică. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt. caracteristicile de bază ale acesteia. la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată. utilitatea participării lui la proces. Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde. înainte de toate. şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. 2.a. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale. Prin urmare.. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist. Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi. constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni. 2. în primul rând. spre exemplu. artă ş. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară.). decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. Aşadar. specificând doar elementele. a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. respective de procedură. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. sub aspect procesual. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept. nu ocazional. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. în acelaşi timp. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar.) la efectuarea cercetării la faţa locului. tehnică. retrage şi conserva probele.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate.Subiectul II. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. în ce priveşte specialistul. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: . cunoştinţe profunde de specialitate. activitatea specialistului în procesul penal. subordonată activităţii organului judiciar. de aceea la soluţionarea cauzelor penale. calitatea cercetărilor penale şi. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. ea manifestându-se pe două planuri. este indiscutabilă. tehnicii. în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe. tehnică. la cerinţa justiţiei.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja. Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept. percheziţiei ş. Expertiza judiciară. se consideră oportună. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune.a. motivaţia dispunerii acesteia. artei etc. 81 . 159). este. la înfăptuirea cercetării la faţa locului. . eficacitatea luptei împotriva criminalităţii. Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. construcţie. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor. Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă. afară de alte calităţi. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi.a. în mare măsură. presupune.

Dacă evidenţierea unor fapte.64). mijloace materiale de probă ş. criminalistice. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art. care se disting după natura obiectelor de studiu. rezidă în determinarea împrejurărilor faptei. cu ocazia înfăptuirii ei. decât cel juridic. zootehnice. în lege (art. scopul urmărit.a. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. financiar-economice. dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. în afara cazurilor menţionate. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. tehnologice. ecologice. învinuitului sau a inculpatului.64 CPP). tehnice. în rândul al doilea. 164. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. specificând doar elementele. natura şi gravitatea leziunilor corporale. artei etc. altele decât cele juridice. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală. O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. din cea criminalistică . dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor. se procedează la efectuarea expertizei judiciare. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului.3 (7) Selectaţi instituţia. modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi.64 al CPP.64. a autenticităţii unui manuscris. poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art.64-65. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt. drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare. agrotehnice. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar. Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă. alte fapte cu caracterjuridic. după cum se susţine. din oficiu sau la cerere. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. motivaţia dispunerii acesteia. să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş. 2. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. care. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege.). Expertiza. Potrivit prevederilor art. 163-167). a mărfurilor nestandard şi necomplete. fapte şi împrejurări. de transport. au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică. stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei. 163-166. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. caracteristicile de bază ale acesteia. în urma cercetărilor efectuate. Independenţa expertului.expertiza 82 . ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator. garanţiile procesuale. deosebim expertize medicale. starea psihică a bănuitului. conform prevederilor legii. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. spre exemplu. Prin urmare. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. Astfel. psihologice. a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării. După cum este cunoscut. tehnicii. Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. organul de cercetare.specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. în acelaşi timp. De exemplu. Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. 262-264). 169). când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. Este de neconceput. genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură. pe bună dreptate. a falsului într-un act oficial sau document de identitate. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă.a. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. 169-170.

b) să fie comparabile. expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. după formă şi conţinut. în practica judiciară sunt. cu obiectele identificatoare. contravine legii. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova. merceologică etc. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. 2. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării.scrisului. feroviară. ale victimei. de păr ş. aeronautică. de construcţie. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. incendiară. c) să fie contemporane. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. tehnologică. ecologice ş. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. balistică şi fotoportretică. tehnică a documentelor. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. Prin urmare. Specializarea. fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. la etapa actuală. reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului. Experienţa expertului judiciar 83 . 166 CPP). modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. aşadar. are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol. inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. adică să corespundă obiectelor identificatoare. de la Academia de Ştiinţe ş. competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. în fine. nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice. Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei. Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. de protecţie a securităţii muncii. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate.' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete. a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. 3. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică. agrotehnice şi veterinare.a. nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate. bănuitului sau învinuitului. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei. sub aspect procesual. de asemenea.64 CCP). La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază.. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. Declaraţiile martorilor. care se referă la obiectul expertizei. veterinară şi zootehnică. psihologice. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative.a. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane.a. probe de sânge. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri. traseologică. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. dactiloscopică.să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. în majoritatea cazurilor. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă.). Expertul trebuie să aibă studii profesionale. Legea (art.

tehnică a documentelor. prevăzută în lege (art. microurme de îmbrăcăminte ş.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei. de datoria cărora este: . orăşeneşti şi raionale ş. de vopsea. ca urmare a exercitării. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie.a. în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care. creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. de asemenea. traseologică. Ministerului de Finanţe etc. intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. Asfel. Prin urmare. legăturii lui cu fapta şi autorul ei. 1 65 CCP). în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie. a armelor albe. timpului când a survenut decesul. . salivă. balistică şi a armelor albe. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate. iar în caz de moarte violentă . impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. amicale. ţesuturi. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. în repetate rânduri.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată. de instrumente de spargere. ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini. de asemenea. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei. La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. şi instituţia de expertiză. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. picioare şi de alte părţi corporale umane. Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate. dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale. această condiţie. 84 . resturi de produse petroliere. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul. Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii. a bancnotelor valutare. financiară. în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti.examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii. păr etc. organul de cercetare poate să aleagă expertul. organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată. căruia i se încredinţează efectuarea expertizei. pentru a se constata pe corpul lor existenţa. chimice şi biologice. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal. a atribuţiilor de expert. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. a obiectelor dezmembrate. masă plastică. dactiloscopică. natura şi gravitatea leziunilor corporale. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare. incendii).a. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals. . Asfel. expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. de expertiză economică. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul.examinarea medico-legală a persoanei vătămate. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. nu contribuie la cercetarea completă. la aprecierea gradului de competenţă a expertului. inclusiv financiar-bancară şi merceologică. în ce priveşte necointeresarea expertului. care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto. conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză. polimere.) poate efectua expertizele fizice. în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului. stupefiante. determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal.introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. transport şi mecanisme. a învinuitului sau bănuitului. anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză. din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică.examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul. .1 Aşa cum s-a menţionat. în anumite situaţii. sticlă. Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice. a victimelor minore etc. în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă. în comisie pot fi incluşi. Principiile departamental şi teritorial. a hârtiilor de valoare etc. tehnică auto.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză.se consolidează cu timpul. în afară de îndatoririle sale de bază . de explozii. organul de cercetare nominalizează doar instituţia.

se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. obiectiv şi complet. § 1. O dată cu orientarea cercetărilor. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . orientează în continuare activitatea de cercetare. Descoperirea la timp. formalismul şi rutina. crearea condiţiilor de muncă. Indiferent de componenţă. putem constata că. materialul probant obţinut pe această cale. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus. într-un cuvânt.Subiectul III. In baza celor de mai sus. pe de o parte. procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. administrarea necalificată a probelor. cât şi local. sub aspectul criminalisticii. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. cum ar fi omorul. pe bună dreptate. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. dialog şi conlucrare reciprocă. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului. După cum este cunoscut. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei. Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. comunicare şi fixare. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. deşi este evident că.formă de investigare penală prevăzută de lege şi. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei.. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. alte măsuri operative. 38. sustragere din patrimoniul obştesc etc. Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. reţinerea. percheziţia ş. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. Or. uneori haotic. banditism. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei. urmărirea penală este desfăşurată superficial. c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. după un plan judicios şi bazat pe date reale. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. banditismul ş. prin urmare. b) crearea condiţiilor de lucru. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. în mod temeinic. Prin organizare se are în vedere.) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată. Planificarea. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. mijloace de legătură. desfăşurarea unor activităţi inutile. acestea nu se suprapun. crearea echipelor de anchetatori. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. de fapt. colaboratori operativi şi specialişti. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). în baza unor raţionamente. de forţele şi timpul disponibil. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. alături de alte măsuri. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1. prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar. cât şi la instaurarea unui climat de contact. utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 . pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective. iar pe de altă parte. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi.a. Practica oferă suficiente exemple.a. 3. J 01). de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. ştiut este faptul. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. acceptată şi frecvent aplicată în practică.

conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. proces care cuprinde. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei.mijloacelor ştiinţifice criminalistice. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. inclusiv locul. scopul urmărit de făptuitor. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. a forţelor şi mijloacelor necesare. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora.52 al CPP al Republicii Moldova. spre exemplu. cu mare regret. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. .determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. mai procedează unii anchetatori. dar şi de la un caz la altul. cu un număr mare de învinuiţi. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. modul şi împrejurările în care s-a activat. prejudiciile. în aprilie. Acestea fiind spuse. . pe de o parte.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. potrivit art. când a fost săvârşită.. într-o cauză penală. termenele şi persoanele executante. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. pe de altă parte. de obicei. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". şi anume. tabele grafice ş. locul şi procedeele tactice. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. direcţionarea activităţii de cercetare.a. pe data de 10 iunie). comportarea victimei. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. sisteme de fişe. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. cine este autorul. planificarea ia altă amploare.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală. unde a avut loc. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. caracterul şi gravitatea acestora. în cazul unui act de huligănie. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor.a. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . ca întocmire a unei liste de acţiuni. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. în prima jumătate a lunii iunie etc. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. până la combinaţii de scheme. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Sub acest aspect. de exemplu. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. cum ar fi. aceeaşi structură: determinarea scopului. în cazuri complicate. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. Fireşte. caracteristica făptuitorului. indiferent de forma planului. în acest scop se va preciza ordinea. iar. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia.. Unica cerinţă care trebuie respectată. aşa cum. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. care poate avea cele mai diverse forme . Cea mai curentă formă a planului de cercetare. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 . făptuitorul. antecedentele penale ş. de acte infracţionale sau episoade. . 3. iar în cazuri mai dificile. timpul. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. modul înfăptuirii. ce faptă penală s-a comis. Planificarea are un conţinut mai amplu.

probleme ce urmează a fi elucidate. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. care conţin date despre faptele săvârşite. Se conţine in 3.2 87 . 3. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. elaborat pentru întreaga cauză.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. ordinea şi modalităţile de rezolvare. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. ascultarea învinuiţilor ş. în cauzele complexe.a. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. cercetarea unui sau a unor episoade.versiuni. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. percheziţia. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. cu un grad sporit de dificultate. la planul de cercetare penală. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. cum ar fi.

a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. precum şi de către experţi. Prin lege (art. spargerea unui obiectiv de construcţie). Prin diversitatea obiectelor examinate. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. 1. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . fie anorganică. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. în acest sens. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. După cum am menţionat. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. dacă el. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă. 13 Subiectul I. cum am menţionat deja. forţarea mijloacelor de încuiere. interpretări ştiinţifice.Test nr. diverse mijloace tehnice criminalistice. Potrivit acestui criteriu. § 4. în vederea descoperirii. 1. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. desigur.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. practic. în criminalistică. favorizată. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 . în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. fireşte. Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. prin urmare.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică. dar şi aprecieri. semnalizând tentativa. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. în special celei criminalistice. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi.3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale.

după cum este şi firesc. condiţionate de legităţile (biologice. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. mijloacele şi utilajele de încuiere. a amprentelor de ştampile. metrică. de picioare. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. instrumente etc. monooculară sau binoculară. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. reflectându-se in urmele infracţiunii. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. Din aceste considerente. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. 89 . anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. a. balistice etc. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. de narcotice etc. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. Astfel. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. de a scrie şi vorbi. fireşte. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. amprentelor de ştampile ş. textele tipărite (dactilografiate). se recurge la examinarea microscopică . constituie latura obiectivă. balistice. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. de mijloace de transport. caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. de împuşcătură. modul săvârşirii anumitor acţiuni. ceea ce nu corespunde realităţii. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). armele albe.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. a expertizelor textelor tipărite. a persoanei care a creat urme la faţa locului. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. a textelor înlăturate sau decolorate. rechizitele şi suportul material al documentelor. a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. — reconsituirii obiectelor materiale. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. Al treilea sistem de informaţii. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. vorbă. arme de foc. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. In fond. inclusiv a celor infracţionale. După cum este cunoscut. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. a elementelor de marcare reliefată deteriorate. Afară de stabilirea identităţii. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. obiecte. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. complexitatea sarcinilor acesteia. scris. de a manipula instrumentele. a textelor tipărite. complexul format de reflexe condiţionate. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. executării rechizitelor într-un document etc. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. cu piedestal. dactiloscopică etc. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. microscopul comparator. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. fizice etc. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. 5): microscopul stereoscopic. In marea majoritate a cazurilor. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . a armei de foc din care s-a tras şi. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor. traseologică/balistică. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

adoptat de Adunarea Generală a O. cele ce asigură contactul psihologic. Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. în primul rând. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii". respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. Procedeele tactice. 2. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art. ameninţările şi alte acţiuni amorale. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . Potrivit acestui criteriu.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. obligatoriu. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. indiferent de rolul şi starea lor procesuală. acestea fiind divizate în generale. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. ele însă nu se identifică. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. a victimelor infracţiunii şi a martorilor. şi particulare sau speciale. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. în această ordine de idei. Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. contra securităţii statale. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. excentric.a. de exemplu. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură.N.U. Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. dimensiunile şi componenţa lui. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite. reclamă anumite condiţii. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei). ignorarea lor fiind inadmisibilă1. 193 CP). ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. din momentul consfinţirii prin lege.5. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ. în rândul al doilea. 93 . încetează a mai fiinţa2. a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război. Normele procesual-penale au un caracter imperativ.2 al acestui Cod. ascultării învinuitului. pe datele cărora acestea se bazează. îndeplinindu-şi obligaţiunile. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. se menţionează în art. compuse şi combinaţii tactice^. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple.). de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. 3. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile). să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. de influenţa psihologică. dimpotrivă. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală. Sunt interzise. liniar. de organizare a conlucrării.a. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. a celor care depun mărturii false. Art. de a apela la forme de tratament inuman. cum este justiţia penală. în mare măsură. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. confruntarea. instabilitatea politică internă etc. frontal.a. sub orice formă.). procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. în decembrie 1979. în fine. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. sectoral ş. După acest criteriu. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. dar şi de practica organelor competente în materie. pentru a-şi realiza scopurile sale. Rezumând.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. frauda. care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice.a. în special. Sfera specifică de aplicare. cum ar fi. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale.

la căutarea obiectelor furate ş.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative. alte condiţii de expunere. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. procedurale. metoda metrică. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. a prezentării spre recunoaştere. de asemenea. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. operative şi medico-legale efectuate. Test nr. durata de developare etc. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. In corespundere cu aceste sarcini complexe. după cum s-a menţionat. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. 94 . 14 Subiectul I. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. Acestea includ: metoda panoramică. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.) trebuie să fie identice.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor. acţiune. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. 1. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. diafragma. de regulă. Timpii. § 3. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. 1.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. Fotografia judiciară operativă 1. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. metoda de reproducere. datorită dimensiunilor mari. De asemenea. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. La operaţii tactice se apelează.a. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. înregistrarea. de exemplu. 1. spre exemplu. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. în cadrul prezentării spre recunoaştere. Metodele fotografiei judiciare operative. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. în al doilea — o fotopanorama circulară. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. în fond. cum ar fi.

in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. recurgând la scăderea lui 7. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. In funcţie de scopul preconizat. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. obţinută in ordinea deja cunoscută. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. cu urechea descoperită. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7. acesta fiind iluminat uniform (fig. rapiditatea şi precizia fotografierii.). se va fotografia profilul drept. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. de A. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. cicatrice. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. Pentru a evita denaturări dimensionale. De pe imaginea negativă. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. desene. tatuaj etc. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. se recomandă fotografierea profilului drept. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. polietilenă sau alt material plastic. plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. Anexată la procesul-ver-bal. Dacă. 95 . gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. privirea fiind îndreptată înainte. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. spre exemplu. ochii deschişi. argumentate. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. Panglica confecţionată din pânză. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. segmentele fiind notate cu cifre. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare.Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Bertillon şi care au rămas în vigoare. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). servind. Aparatul se instalează in aşa mod. celui stâng. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. schiţe. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. 12). — expunerea se execută in poziţia aparatului. Dacă persoana poartă ochelari. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. după cum am menţionat deja. se fotografiază cu şi fără ei. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). interogării etc. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. se execută pozitive In numărul necesar. 11). prezentării spre recunoaştere. spargeri criminale. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. fotografii şi a altor imagini plate. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. după cum se va vedea in capitolul respectiv. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. 13). Actele scrise. desenele. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale.

Fotografierea cadavrului. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. alta laterală mai slabă decât prima. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare.zisă a locului omuciderii 2. După cum este cunoscut. în vederea descoperirii. cuprinde două aspecte distincte. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. 1. se realizează conform unor reguli suplimentare. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. care se condiţionează reciproc. deschiderea ochilor ş. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă. Cercetarea propriu . Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Fără a intra în detalii de ordin tehnic.. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. efectuate. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. Unele particularităţi.— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. Subiectul II. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. a unui nod al acestuia. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. în spălarea ei. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 . a. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. aflate la distanţa sus-menţionată. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. care permite fixarea aparatului In două poziţii. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. Pentru realizarea acestui scop. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care.2. 14). Tot astfel. la moment foarte modestă. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. leziunile corporale vizibile. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. prevăzut cu două obiective sincronizate. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. starea vestimentaţiei. dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei. pieptănarea părului. a unor obiecte. identificării făptuitorului. se măreşte până la 4 cm. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. 2. Dacă nu se dispune de un atare aparat.1. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). fireşte. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. fără a schimba ordinea de expunere. cu concursul expertului legist (fig. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. urme sau elemente caracteristice ale acestora. (5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. menţionăm că aplicarea fotografiei color. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. datorită intervalului optic al pupilelor. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. folosinduse o şină. în continuare acestea se fixează. ca urmare. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora.

toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. ofiţeri de pompieri.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). deoarece. în timpul unui accident de trafic. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. De cele mai multe ori. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. se constată. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. mai exact. Procurorul este conducătorul. în această fază. d. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. sau. arestarea învinuitului sau inculpatului. Este mai mult o activitate de informare. 97 . pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. pentru acordarea îngrijirilor. de aceea. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. 209 Cod procedută penală. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. pentru a deruta cercetările. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. punerea în mişcare a acţiunii penale. -medici legişti. ştiut fiind faptul că. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. în cazul infracţiunilor de omor. a delimitării acestuia. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. în ceea ce priveşte spaţiile închise. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. A. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. expertul criminalist. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. de familiarizare cu datele cauzei. §2. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. uneori. în cazul în care. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. b. în deplasările foarte urgente la faţa locului. de cunoaştere a locului faptei. -tehnicieni sau experţi criminalişti. în încercarea de a fi salvată. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. coordonatorul echipei. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. -însoţitorii câinilor de urmărire. dar încă mai sunt în viaţă. care este şi conducătorul echipei de cercetare. potrivit dispoziţiilor art. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. şi anume: a. §3. pentru a fi chemaţi la audiere13. deoarece a fost transportată la spital. precum şi a locului unde se află martorii. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. c. camere de locuit. ci cooperează cu acesta. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative.

Astfel. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. dacă sunt comod transportabile. dar şi ipoteza contrarie. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. wo. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. pentru a fi descrise în procesul-verbal. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. cum?. înainte de constatarea faptei. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. mobilul)?. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. uneori. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. fotografiate şi ridicate pentru cercetări.Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. Declaraţiile persoanelor (care. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. Obiectele sunt fotografiate în grup. Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. în special lipsa urmelor de sânge. 2. Medicul legist. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". wann. warum. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei. B. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. apoi separat. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. unde?. organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. wie. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat. având imprimat desenul antiderapant. a fost cercetat pentru ucidere din culpă. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat. de ce (scopul. conducătorul auto. La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). al căror număr este diferit de la o ţară la alta. womit. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. wer"). Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. pentru a fi observate urmele infracţiunii. o sinucidere. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii. distrugeri de ţesuturi etc. Obiectele purtătoare de urme. asemănător celui de la pneuri. 98 . când?. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. şi anume: ce s-a întâmplat?. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. se ridică pentru examene de laborator. surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. Toate observaţiile făcute sunt notate.3. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. 2. care trebuie descrise în detaliu. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări.

folosite la furajarea vitelor. faţă de gravitatea leziunilor suferite. apoi va fi examinat corpul reconstituit. în spate.Cunoscând toate aceste aspecte. până ce acesta a refuzat să mai bea. întreg sau depesat (fragmentat). murdare de praf sau noroi etc. Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. în aceste condiţii. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai. numărul şi zona în care se află. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. De asemenea. De această dată. precum şi alte urme de violenţă. a participării unor complici numai la anumite acte. omor deosebit de grav. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului. Uneori. cu copitele. care s-au urcat. al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. urmele de praf. pruncucidere etc). noroi. pe rând. deoarece s-a îmbătat. Alteori. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului. aflat la câţiva kilometri distanţă. ci cu totul întâmplător. Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. înălţime. Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice. se cercetează urmele de vegetaţie. obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. de către cei doi coautori. starea în care se află (răvăşite. l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. pe rând. distrugeri de ţesuturi etc). 3. Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. s-a luptat cu agresorii. Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. a fost târâtă etc. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. gunoi de grajd etc. în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. a numărului şi naturii acestora. în această ipoteză. 4. care pot contribui la identificarea făptuitorului. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei. turnându-i ţuică în gură. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. uneori. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. cărându-1 pe primul. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. Expertiza medico-legală. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. poate stabili dacă. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. o activitate complexă şi de mare însemnătate. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. cu genunchii pe corpul ei. cu convingerea că este beat. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. şi în lipsa oricăror alte probe. îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. de multe ori. 99 . de verificarea tuturor versiunilor. transportându-1 în acelaşi mod. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane. în încercarea de a se salva. greutate. Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. In acest scop. reprezintă.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. apoi la al treilea. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. aspectul îmbrăcămintei. rupte. în picioare sau târându-se. în acord cu declaraţiile soţiei. deoarece aceasta era însărcinată.

răspunsul este foarte uşor de dat. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. Astfel. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. fie pentru că a fost dezarmat de primele. gravitatea acestora. Mijloacele. obiectele folosite (cuţit. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. La începutul cercetărilor. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. a fost mistuită de foc etc. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. Deci. plăgi tăiate şi plăgi înţepate. focul etc. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă. topor). omor calificat (art. obiectul contondent etc. Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. generate de neînţelegerile privitoare la avere. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. 7. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. De cele mai multe ori. Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. mai puţin profunde. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. pentru că toate produc suferinţe deosebite. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. aproape că vine de la sine. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. De aceea. în acest scop. pe rând.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. şi până la terminarea cercetărilor. substanţele toxice. înseamnă a identifica instrumentul. 5. susţin că deşi este cea mai importantă. 176 Cod penal). coada furcii. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. 174 Cod penal). pentru a fi examinat. un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. începând cu anul 1991. după numărul de leziuni. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. Aspectul general al locului faptei. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. concurenţa comercială neloială etc. cu parul şi cu furca etc. coada sapei etc). trebuie incluse şi rudele apropiate. la un omor cu autori necunoscuţi. Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală. preocupările extraprofesionale. fie pentru că s-au rupt (parul. cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. în cercul bănuiţilor. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. 8. deoarece. precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). iar 100 . cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. indiferent care ar fi numărul acestora. dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. instigatori). Practica organelor de urmărire penală se confruntă. Astfel. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. 6. locul ei fiind între primele întrebări. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important. relaţiile extraconjugale etc. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. adesea. Adepţii sistemului german. Fapta a fost recunoscută. toate cele trei obiecte. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant. dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. la ultima. De asemenea. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. fiind şi cea mai profundă. întrucât răspunderea penală este personală. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. trebuie lăsată la urmă. începând cu primele momente. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct.

Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. §2. întrucât răspunderea penală este personală. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . prezentarea materialului de urmărire penală etc. specializate în acest domeniu. Uneori. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti.Cercetarea la fata locului §1. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. Uneori. (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . b. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. atât la cercetarea la faţa locului. Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. tehnicieni sau experţi criminalişti. La cea de-a doua întrebare.J Secţiunea a ll-a . c. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie.1. reconstituiri sau audieri de persoane. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. până la câteva sute de metri. când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. procurorul participă la efectuarea unor confruntări. prin care se constată săvârşirea faptei. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). segmentul de drum public (şosea. la luarea măsurii arestării preventive. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. nu mai corespunde realităţilor actuale. 3. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului. Competenţe.3. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. cât şi versiunea omorului intenţionat.şi alte autovehicule. Subiectul III. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. De aceea. 3. De cele mai multe ori. ci chiar obligatorie. In cazul accidentelor de trafic auto. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. acesta participă în numeroase cazuri. răspunsul nu poate fi decât negativ. Cu toate acestea. De asemenea. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. nici noţiunea de „accident de circulaţie". arbori de pe marginea şoselei etc). lucrările de urmărire penală. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. 101 . De asemenea. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. §2. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală.recunoaşterea a fost susţinută de expertize. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei. stradă.2. deoarece cuprinde: a. medici legişti şi.

şi sc vor executa fotografii judiciare. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. pentru a fi incluse în procesul-verbal. portiere. arborii din zona de protecţie. Urmele sub formă de cioburi. se măsoară lungimea. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. dacă au fost identificate cadavrele. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. la fiecare în parte. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. ori în alte locuri mai greu de observat. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. separat. se descrie aspectul lor general. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. starea tehnică a motorului. a sistemului de iluminare. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. se determină direcţia deplasării autovehiculului. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. De aceea. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. aripi. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. îndeosebi urme de sânge. 102 . pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. în această etapă a cercetărilor. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. A. La faţa locului. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. autovehicule). dacă sunt transportabile. Obiectele purtătoare de urme. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. De asemenea. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. evaluarea pagubelor produse. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. a urmelor de mâini sau de picioare etc. îmbrăcămintea. De asemenea. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. condiţiile meteorologice şi alte detalii. fire de păr. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. resturi de ţesuturi etc. parbriz. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. La urmele dinamice. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. starea tehnică a sistemului de frânare. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. iar cele de adâncime şi prin mulare. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. cadavrul. faruri. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. fotografiere. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. pneuri etc). prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. în funcţie de locul evenimentului rutier5. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. se vor observa: starea generală a şoselei. De asemenea. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. gradul de înclinaţie. fiecare. De această dată. aparatul de filmat sau camera video. va examina atât . vor fi luate măsuri specifice de urmărire. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). De asemenea. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. identificarea acestora. Medicul legist.d. pe suprafaţa carosabilă. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. în mod excepţional. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. în legătură cu starea victimelor. autopsia cadavrului se poate face. şi la locul accidentului. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. B. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. cât şi cadavrul. în prezenţa organelor de urmărire penală. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai.

La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. La examinarea cadavrului. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. portiere. se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. peliculele de vopsea. §2. experţi din domeniul mecanicii auto. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. precum şi microurmele12. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. proiectare. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. La terminarea cercetărilor. cât şi la examinarea cadavrelor.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. unele boli psihice. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). De asemenea. călcare cu pneurile etc). ora când s-a produs decesul etc. examinarea persoanei vătămate. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. în cazul accidentelor de circulaţie. de înaltă calificare. mecanismul de producere. Pentru a se putea formula concluzii certe. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. parbriz). are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. 103 . legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. se poate stabili cauza medicală a morţii. să fie ambalate şi transportate cu grijă.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. şi un proces-verbal separat. La examinarea persoanelor. în funcţie de gravitatea lor. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare.

pierderi sau distrugeri de urme. microscopul). Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . 1. După acest criteriu. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. 2. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . originea fibrelor in cauză. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. 2. 1. constau în 104 .repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. în acest scop.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. Referitor la descoperirea. de iluminare (surse de lumină dirijată. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare.1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. 1. şi particulare sau speciale. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. Aceasta modalitate. de exemplu. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. compuse şi combinaţii tactice. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. pe uneltele utilizate. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei.3. Conform primei. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală. Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. foliile adezive). organul de urmărire şi anchetă. cu concursul specialistului criminalist. penseta.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii. Deduci din pct. Fibrele de ţesături. în special a celor optice (lupa.2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete).1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. cum ar fi. acţiune. de fixare (descriere.2 Subiectul II.Test nr 15 Subiectul I. în fine. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. cele ce asigură contactul psihologic. este frecvent practicata. Microurmele infracţiunii 1. în fond. schiţare şi macrofotografiere). ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor.a. efectuează operaţiuni de căutare. de exemplu. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. Fiind in esenţă resturi de materie. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. acestea fiind divizate în generale. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. de recoltare (aspiratorul portabil. sub aspect procesual evident vulnerabilă. l.

persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. la căutarea obiectelor furate ş. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. cunoştinţele. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante. în consecinţă. studiile. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. pe de altă parte. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. inclusiv infracţională. fie ele caracteristice şi relativ stabile. îndemnările. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. Astfel. deprinderile. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală.a. între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. se subliniază. pe bună dreptate. după cum s-a menţionat. în literatura de specialitate.3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. aspiraţiile. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. fapt. iar. pe de o parte. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. 2. stabilirea măsurilor tactice adecvate. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice. profesia şi sfera lui de activitate. presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. de regulă. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. pe de o parte. în teoria şi practica criminalistică. De această categorie aparţin şi experţii. determină modul de viaţă al persoanei. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. atitudinile. fie ei subiecţi sau părţi în proces. subordonându-le pe celelalte"'. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. Datele privind personalitatea acestora. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. respectiv. care. ideile. vârsta şi starea familială ale individului. starea organelor de simţ. întreaga înzestrare fizică. determinate de factura biologică a subiectului. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. după cum este cunoscut. la care se atribuie. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. iar datele privind profesia acesteia. în cadrul prezentării spre recunoaştere. Cercetarea infracţiunilor. Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. ancheta penală. au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii. a specialiştilor. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. native. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. se vor alege procedeele tactice de ascultare. de asemenea. experienţa. Sub acest ultim aspect. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. operative şi medico-legale efectuate. martorii asistenţi şi specialiştii. pe de altă parte. prezentarea spre recunoaştere. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. La operaţii tactice se apelează.manevrarea judicioasă a informaţiei. psihologice şi somatice (biologice). Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. în fine. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. procedurale. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. a caracteristicilor 105 . care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. Pe lângă aceasta. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. experţilor şi a altor participanţi la proces.

a reacţiei şi expresiei emoţionale. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. Înregistrarea dactiloscopică. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate. spre exemplu. în special. martorului sau a altei persoane implicate în proces. victimei. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale. ceea ce este nu mai puţin important. Este de neconceput. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. confruntării. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. în fine. profesia. a fost implicat. Evidenţa dactiloscopică. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. folosinduse de acte false sau furate. emoţionale. limbajului preferat ş. Test nr. ale altor persoane implicate în proces.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. a studiilor şi profesiei.de competenţă. Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor. precum s-a menţionat. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă. în consecinţă. prezentării spre recunoaştere. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. mai cu seamă. percheziţiei. care este menită să contribuie. a modului de gândire şi. prezentării spre recunoaştere. la alte activităţi de urmărire penală. reacţia. temperamentale. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. 106 . a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii.a. în primul rând. a aptitudinilor. Categoria a treia de persoane participante la proces. jurnalele de memorie ş. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi. la direcţionarea activităţii de cercetare. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă.a. Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate. din dosarele cauzelor în care acesta. la capacităţile lui fiziopsihologice. a nivelului intelectual. a tipului de caracter şi de temperament. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei. la realizarea interogatoriului. cunoştinţelor şi modului de gândire. face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora.a. vecinii. altor activităţi de urmărire penală. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. colaboratorii de serviciu. maturitatea gândirii ş. Cunoaşterea victimei. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. bunăoară a raportului de expertiză. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. cum ar fi carnetele de note. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. în al doilea rând. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. într-un mod sau altul. a fişelor medicale. 1.). victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete. victimei. 16 Subiectul I. de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare.

A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. Pe recto. sub aspect structural. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. sub raport de dimensiune. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. fireşte. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite.— identificarea cadavrelor necunoscute. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. în acest sens. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. de jafuri. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. practic nu pot coincide în două desene . stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. formă şi poziţie. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. Prima este proprietatea lor de a fi unice. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice. în caz contrar. Fără a atinge problema în detaliu. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . fireşte. însoţită de vătămarea papilelor. La etapa actuală. dacă. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. desenele papilare. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. în fine. Datorită structurii sistematizate. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. rămân intacte şi dispar doar după deces. prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. este fixitatea lor. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. 1. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. A doua proprietate a desenelor papilare. 107 .

acestea se înscriu cu cifrele «3». aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. mare. dar între ele nu se află două linii papilare. respectiv. adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar. 2/1. «4».. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. cu «8» în a doua. ale celor impare — la numitor. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc.. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. tot atâtea grupe de fişe. 108 . în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. 57). 2/3.. după cum se va vedea mai jos. In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. dacă se află în prima pereche. 56). dar la numitor — cele ale degetelor mare. în formulă. 3/3. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. exterioară şi medie a deltelor. cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche.3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice. 2/2. Formula. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. în laţ şi în cerc. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. indiferent de forma şi structura lor. în primul rând. Referitor la desenele în laţ ulnare. după cea principală. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. Astfel. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. cu «4» in a treia. creând incomodităţi în activitatea respectivă. Cele de tip laţ se subdivizează. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. In fine desenele papilare în cerc. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. iar la numitor cei ai mâinii stângi. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. 1/3. Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. 55). de la 10 până la 13 — cu cifra «4». Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». 3/2. de asemenea. la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. Astfel. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor. se vor nota cu cifra «8». 58). se notează cu cifra «1». ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. 3/1. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. la rândul lor. Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. Astfel. în total pot fi realizate formule de la 1//1. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. în radiale. după sistemul aplicat în Moldova. care se notează cu diferite cifre. mijlociu şi mic de la mâna stângă. pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi.. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. La întocmirea formulei se iau în calcul. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. arătător şi inelar de la mâna stângă.1. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2». de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». 1/2. la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. desenele în arc. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. desenul se notează cu cifra «3».

55. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. Ca formă de identificare criminalistică. dimensiunile.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere. de detalizare şi de fixare. locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi. rasa. forma. Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2. spre exemplu. în esenţă. a lucrurilor. A doua etapă . numele. pentru obiectele materiale . Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască. Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă. 2. direct sau indirect. îmbrăcămintea.începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate. prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului. victimă) a celui chemat să recunoască. descriptivă şi concludentă).rasa. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta.de recunoaştere propriu-zisă . motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere. în cele trei părţi constitutive (introductivă. victimei. vârsta. modelul. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute. concis şi să nu sugereze răspunsul. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute. culoarea. forma. de recunoaştere propriuzisă. pentru animale . Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. 2. care. constituţia fizică. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. Totodată. această cerinţă va fi satisfăcută. vârsta. de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. Dacă. Pentru persoane .denumirea. trebuie să cuprindă date privind: data. ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice. când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. CPP). de aceste caracteristici se va ţine cont. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia. 2. conform legii (art. modelul obiectului ce urmează a fi identificat. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. ea a precizat culoarea. mărimea. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. prenumele. bănuitului sau învinuitului. culoarea. Etapa detalizării. sexul. la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere.Subiectul II. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. 109 . în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale.specia. 1. calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante. semnalmentele individuale. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii. Astfel. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere. legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate. numele. destinaţia.2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere. în primul rând. a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia.

semne şi variaţii morfologice. în urma unor maladii. obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. excepţie făcând martorii. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia. intervenţii medicale etc. în special. de a-şi aranja părul. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. să contribuie esenţial la recunoaştere. Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi. obiecte de îmbrăcăminte deosebite. Prin urmare. se efectuează. purtate permanent (ceas. poziţia capului. Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura. defecte.) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale. cum ar fi uniforma etc. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice). Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. cum ar fi. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză. sau altă persoană chemată să recunoască. creşterea excesivă a părului ş. în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă. mai ales cele aflate sub arest. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei.2. cănd persoanele. specifice după factură. Aşa cum s-a menţionat. formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. formele anatomice ale capului. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate. tăierea sau dimpotrivă. § 3. . dobândite ereditar. cum ar fi ţinuta corpului. infractorii. după cum s-a spus. ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. barbă. se prezintă spre 110 . culoarea tenului (uneori şi a ochilor). mai rar persoanele victime ale infracţiunii. de obicei. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. ochelari. adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască. în majoritatea cazurilor. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul. de a aprinde sau stinge ţigara). mers. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. iar. dar o nominalizează eronat. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari. Printre semnalmentele pe care se sprijină. în situaţia în care autorul faptei. pe de o parte. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască. constituţia fizică. în consecinţă. ticurile şi gesticulaţia specifice.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. . Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. privirea. ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă. în majoritatea cazurilor.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată.a celei auditive mai puţin perfecte. în momentul comiterii acesteia. model. particularităţile dinamice. haina. baston). în practică. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale. pe de altă parte.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. elementele de deghizare (mustăţi. Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. obiectul activităţii în cauză.a.3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. şi-a deghizat exteriorul. ale nasului şi zonei bucale. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta. voce şi vorbire. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: .când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută. după înfăţişare. cuprinde. aceştia constituind. declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. aspectul feţei. şi alte obiecte avute asupra ei. culoarea şi natura părului.când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor. iar după voce şi vorbire . însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. cât şi vestimentaţia.

să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că. Dacă. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut. Cointeresarea şi.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. după cum s-a menţionat. b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii. c) în cele ce urmează. pot avea motivaţii diverse.amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere. organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. martorilor asistenţi şi. în îmbrăcăminte şifonată). în special. trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. pălărie. eventualele acte de intimidare. beretă. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem. Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală. ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi.a. reprezintă procedee tactice. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. acesteia. persoanele care vor crea grupul de prezentare. persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. avocatul. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective . acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa. fireşte. măsuri care ar evita orice brutalitate. identitatea de sex şi rasă. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte. totodată. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. în cazul unui răspuns afirmativ. în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. tenul pelii şi culoarea părului. Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere. . pentru a evita eventualele erori. apropierea după vârstă. specialiştii). cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare. .recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. după dorinţa sa. persoanei chemate să recunoască. tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. iar dacă au ceva de spus. martorii asistenţi şi. Apoi. pe de o parte. pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere. femeiele prost pieptănate. Recunoaşterea persoanelor. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. a locului între persoanele din grup. 145. în ce priveşte vestimentaţia. Respectarea acestei cerinţe. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană. la cerinţa celui chemat să recunoască. insulta. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze. deşi nu este contraindicat să se folosească. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . şi alte forme de comportament neadecvat. şi o sursă de lumină artificială. care. costum. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: . elementele auxiliare ş. ca urmare. După verificarea identităţii. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. celui chemat să recunoască. în cazul în care vor ascunde adevărul. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută. într-o manieră corectă. scurtă. adică să nu fie cointeresate în cauză. a autorilor faptelor penale. pe de altă parte. să nu comunice între ele. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. Concomitent. forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. 2. spre exemplu. în baza prevederilor legale (art. constituţie. fireşte. căciulă etc).

Spre exemplu. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. ele putând fi cerute sau ridicate. La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. Declaraţiile persoanei recunoscute.a.învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale. în direcţia în care. . este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare.145. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. Astfel. mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască). să se deplaseze într-un anumit spaţiu. . ca în cazul şchiopătării. prezenţa martorilor asistenţi. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. în cele din urmă. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. o formă aparte de identificare a persoanelor. repede ori încet. nu de puţine ori.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. într-un mod sau altul. c) sub pretexte bine gândite. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală. petelor. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală. trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge. . pe care persoanele urmează să o traverseze. după cum este cunoscut. cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare. . Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului. respectiv. Trebuie însă de avut. târârii unui picior ş. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). mâinilor. contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. b) distanţa. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii. în vedere că. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea. sub aspect tactic. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea. taliei. cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere.recunoaştere. implicate în activitatea infracţională. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea. culoarea tenului şi a părului. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. împreună sau câte una. La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. 3. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. ca formă de activitate umană.se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască. 2. Mersul. legea (art. inclusiv cea care va fi recunoscută. din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. reprezintă. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul.din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună. ţinutei vestimentare. 112 . fără ca să ştie că sunt observate după mers. căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. vărstă. aceste fotografii. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. In cazul unui răspuns afirmativ. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie. inclusiv a capului. spre exemplu. persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca.

în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. datorită specificului aparatului respirator. aflată în camera de alături. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false.a. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. sub un pretext bine gândit. regionalisme. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. 113 . cel ce conduce recunoaşterea. iar vorbirea. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. Apoi. şi. integral sau parţial. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. într-adevăr. guturală. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. pe de o parte. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. clară. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. lentă. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. La această etapă. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. precum şi după limbajul folosit. nivelului de cunoaştere a limbii. de modificările. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. pe de altă parte. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. Vocea poate fi clară. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. peltica. de exemplu. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. modul de exprimare. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". nazalizată. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. după fondul lexical. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. alcătuirea frazelor şi. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. unităţi lexicale din alte limbi. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. în mod necesar. Subiectul III. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. dar care. învălmăşită sau bâlbâită. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. dar fără a specifica conţinutul ei. nu de puţine ori intenţionate. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. tembrul şi tonul vocii. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. fireşte. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. 4.Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare. termeni de profesie. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. ca. ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute. structura şi calitatea vorbirii. răguşită. la rândul ei . pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. Având în posesie materialele menţionate.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. înfundată.rapidă.

prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. a experţilor şi a victimelor. Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare.2. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii. o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: . în majoritatea cazurilor. . Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie. vestiarul etc. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală. asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie. geamuri deghizate etc. informatic. participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. într-un sindicat.Calitatea făptuitorului. Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. locurile unde ar putea fi ascunse" ş. persoane care.Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună.Activitatea ilicită.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice. eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. bunurile. uşi. în mod legal. în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. de asigurări sau comerciale.a. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. . desfăşurată de făptuitor. indiferent de calitatea lor realizează. Ascultarea făptuitorului. 3. Totodată. financiar. mijloacele folosite. controlează sau acordă asistenţă specializată. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune. în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie. legături cu diverse instituţii. banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. percheziţiile. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii. depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi. obiec tele urmărite: ce înscrisuri. organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim . în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare. . de alţi participanţi. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică. pe o durată de cel mult 30 de zile.3. instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi. în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. în special telefoane. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. vamal. o persoană care exercită atribuţii de control. locuiesc în aceste încăperi. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. De exemplu. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. bancare. . dulapul cu haine. □ Accesarea sistemelor informatice. contabile etc.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). o persoană care în baza unei funcţii. se poate recurge la investigatori sub acoperire. ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt. modul de operare. 114 . §4. am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. metodele specifice de căutare. Pregătirea percheziţiei.2.2. absolut necesare din motive lesne de înţeles. bancar. 4. . . organizaţie patronală.Valorile. în timp real. 2.) necesare urmăririi penale. măsuri specifice de protecţie a martorilor. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg. în cazul infracţiunii de corupţie.Identificarea şi ascultarea martorilor. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. mai ales în domeniul economic.1. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. folosite de suspecţi ori de complicii acestora. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa.Constatarea infracţiunii flagrante. în cazul unor birouri. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie.Scopul activităţii infracţionale. alte persoane. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor. în legătură cu supravegherea conturilor bancare. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4.

este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. în afară de procurori şi poliţişti. tablouri. 5. eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. dar mai ales. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. chiar aparatură portabilă roentgen. Aspecte generale. debarale. Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului. infraroşii. De regulă. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului. dar. 115 . autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. inclusiv la birouri. înainte de a deconecta orice cablu. monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. Se impune. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. aparatură de înregistrare ş. etc' Astăzi. poduri. desigur. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă. bancare. de exemplu. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. La asemenea activităţi. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. raporturile dintre ei. de asemenea. şi la ambalarea. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). cu precizie. indicând modul în care acesta era configurat. cărţi. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. De regulă. canapele. §5.2. obiecte diverse. parchet. la particularităţile fiecărui caz în parte. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. în cazul de faţă. astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. Imprimanta. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. raportate. vor participa specialişti. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. W. sertare. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. înscrisuri. pentru a nu se putea arunca obiecte. obiectelor.1. obiecte de porţelan. modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. burlane etc. însă. Participarea făptuitorului. De exemplu. caietelor. bunuri de valoare. valori. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. alte mijloace tehnice. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. computerelor. a corespondenţei. bibliotecă. Fireşte. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware). candelabre. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. se utilizează dotările trusei criminalistice. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul. casetelor video.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. software. vaze. Trebuie. Organul judiciar. sobe. faianţă. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. în activităţile comerciale. Precauţii trebuie luate. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou. ridicarea. pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. sau cel puţin studierea agendelor. tablouri. geamurile. pivniţe. evitate transportul în portbagajul maşinii. gresie. depozitarea în condiţii de umiditate. administrative. desigur. audio. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. ca: bijuterii.. genţi. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. tapiţerii. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. registrelor. cu participarea unui cunoscător în materie. în funcţie de natura cauzei. vor asigura intrările si ieşirile.a. Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu.C. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. cămări. praf.

116 .Este important de reţinut că. eliberarea unor documente (adeverinţe. răspunsuri la unele solicitări etc). de contracte. parteneri oficiali. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. contabilitate. dactilografieri. de conturi. prin acest nou gen de percheziţie.

sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. bunurile (foloasele) au fost primite. mita.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. . provenienţa lor şi justificarea acestora. §2. obligatorie. Din perspectiva urmăririi penale. 117 . modul în care vor fi predate bunurile. împrejurările.2.2. în infracţiunile de corupţie. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. întocmirea planului de ascultare. de făptuitor. contractuale. dacă pretenţiile sale sunt justificate. De aceea.Modalităţile de loc. după regulile tactice cunoscute. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor.. suma de 30. bineînţeles. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. Pregătirea audierii.2. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. vârsta şi.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). prin intermediul altor persoane. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. în special în cazuri complexe. cu mai mulţi participanţi.//. unele cu tentă inclusiv politică. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. eventual. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. în funcţie de fiecare caz în parte. foloasele necuvenite pe care le-a dat. caracteristicile. dacă s-a făcut. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. unde au fost puse (ascunse). Audierea se va desfăşura. interesul său. audierea acestor părţi este. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. în aceste cazuri. sau valorilor pretinse de funcţionar. citarea şi aducerea persoanelor. în asociere cu alte infracţiuni grave. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. In cazul sesizării prin denunţ. Este necesar ca cel care ia declaraţi. cui a aparţinut iniţiativa.Ce interese au existat în cauză. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. cum ar fi: . întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. relaţiile stabilite.000 lei. Totodată.1. dacă acest interes este licit. locul său de activitate. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. de regulă din domeniul economico-financiar. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. a unor prestaţii complementare. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. ca şi primirea de foloase necuvenite. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. însă. în primul rând. .3. Alte detalii. poziţia socială'. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. ce constau mita. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri. în obţinerea declaraţiei. De regulă. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. momentul în care va fi efectuat. Precizăm. fireşte. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. . vor fi descrise persoana funcţionarului. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. de succesiunea utilizării acestor probe. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. derivate din angajamente legale. 2. pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1. Astăzi. de probele existente în dosar. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. De asemenea. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. .împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei.

— lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare.Test nr 17 Subiectul I. greutatea ş. 28). a. particularităţile mersului. se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. spre exemplu. starea lor psihica. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. a. Luând în considerare cele de mai sus. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. 3. lungimea paşilor şi unghiul mersului. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată. se apreciază după poziţia picioarelor. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. fireşte. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. grupul operativ. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare. Alte urme create de om 1. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. E de menţionat că urmele. rană ş. examinînd căile de deplasare a făptuitorului. Defectele anatomice (proteză. 118 . 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. 1. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. 1. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere. indiferent de natura lor.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. iar la femei de 50—60 cm. indicând direcţia mersului. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. — linia mersului — linia frântă. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare. Ritmul şi direcţia deplasării. dacă acestea sunt apte să primească urme. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte.

a regiunii intermediare şi a tocului (fig. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. Fiind descoperite. peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. aplicându-se în acest scop diferite materiale. covată etc. lăzi etc). se recomandă depunerea în ele. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. de nod şi de detaliu. de stratificare ori de destratificare). apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. ploaie. albie. alabastru. scaune. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. fapt confirmat şi de practica judiciară. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. 30). uneori chiar ridicarea urmei. In lipsa peliculei adezive speciale. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. Procesul-verbal. o ladă. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. lungimea pingelei. dacă se disting desene papilare). smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. Când stratul turnat se va întări puţin. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. cârpe şi alte obiecte. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. Peste crusta subţire de ghips. dimensiunile urmei. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. ulterior pulverizat cu apă. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. Mularea urmelor in zăpadă. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. Polimerizându-se. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. parafinei. Urmele de picioare. precum şi izolat. de Încălţăminte. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. de suprafaţă. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. Descoperite. tn condiţii nefavorabile. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. a regiunii intermediare şi a tocului. la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. lăţimea pingelei. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. 29. De fenomenele naturii (vânt. se zvântă şi se suprapune urmei. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. . de adâncime. La locul descoperirii urmelor. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. funingine. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. var. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. 119 . mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. hârtia se înmoaie in apă caldă. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. ele impun masuri de protejare. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. este pasta de ghips. După întărire1. tot prin pulverizare. lupă). Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. ca de exemplu.

precum şi demascarea 120 . în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. crăpăturile de piele. b) victima ştie cine este infractorul. îl denunţă. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. verificarea sursei din care provine. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. defectele accidentale şi anatomice. cicatricele. Pe lângă studierea materialelor cauzei. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. dacă situaţia impune. De exemplu. comunicabilitatea. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. nu le-a comis. a) victima cunoaşte infractorul. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. forma vârfului. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. forma şi mărimea tălpii. bătăturile. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. forma liniilor flexorice. a modului în care a fost obţinută. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare. alte elemente de ordin general. profitând de ocazie. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. Despre victima nu-I nimic. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul. dar. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. în realitate. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. c) victima cunoaşte infractorul. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. în cele din urmă. ca. d) victima cunoaşte infractorul. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. Subiectul II Tactica audierii victimei 2. se impune. doar despre partea vatamata si nu sint date etapele.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. modalitatea de prindere a tălpii.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective. inclusiv prin declaraţiile învinuitului. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. 31). 2. mărimea şi poziţia degetelor.a. interesele.

prin care pătrund în interior.L. 2. §1. detalii privind îmbrăcămintea etc). Astfel. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. identitatea aeestora. colegi de muncă. unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul. pistol. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul. Subiectul III. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6". trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. a amprentelor digitale. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. forţarea încuietorilor. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. de lîngă oficiul firmei „Impex S. este urmat de uciderea victimei. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. ori la rudele care locuiesc în sate. deoarece.03. câinele de urmărire. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. par. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. a. vârsta probabilă. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. dar cu unele rezerve. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. eventual. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. uneori. faptele se săvârşesc în timpul zilei. uneori. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. având fixate trei undiţe de ştiucă. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. rude. Totodată. Alteori. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. Făptuitorii folosesc soneria şi. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea". iar altele sunt de dată foarte recentă. De asemenea. va fi audiată în prezenţa medicului. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. numărul agresorilor. de foarte multe ori.1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. de mare ajutor. spray-uri paralizante etc). In cazul făptuitorilor necunoscuţi. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. ci sunt bine pregătite. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. (cu numărul de înregistrare CNE 007).3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03. în paralel. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. ia orele 16. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. fiind. sau elemente de identificare. pătrund în apartament cu chei potrivite. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . De asemenea. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. dacă nu răspunde nimeni. litigii privind dreptul de proprietate) etc.". Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. Totodată. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. la munte sau la mare. La cercetări trebuie să participe şi victima. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false.2006. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari.intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. posibilitatea de acces la bunurile respective. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă).R. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi.00. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. dacă este cunoscută. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3.

Urmele de spargere. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. ferestrelor. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. In rândul al doilea. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. daltă. urme de tăiere cu direcţii contrare. pilitură de metal ş. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. prezintă informaţii identificatoare. cleşte. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . de tâmplărie şi construcţie (topoare. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. particule de material de construcţie. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. După uneltele folosite. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. şurubelniţe. uitate sau abandonate. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. bomfaierelor.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. operaţiile desfăşurate. pilelor. Fiind. mărime şi localizare. dălţi. rangă. direcţia aplicării instrumentului ş. audierea martorilor. ferăstraie. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse.. 1. fiind descoperite la faţa locului. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. şurubelniţă ş." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. prin urmare. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. topor. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. atât din obiectul supus spargerii. dintre care menţionăm următoarele: 122 . sfredele. o nuia etc. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. sunt vizibile. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. ele fiind inutile identificării criminalistice. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. descoperite la locul infracţiunii. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. metodele şi instrumentele folosite. urmele de tăiere reproduc. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. cât şi de la instrumentul folosit. sub formă de striaţii. In primul rând. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. cum ar fi o bară de fier. în principiu. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. urme dinamice. fireşte. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. pile. cu excepţia celor microscopice. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. Urmele de pilire şi sfredelire. Fiind in esenţă resturi de materie. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. mai rar. burghie). datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. se pot desprinde diverse fragmente care. a. dulapurilor. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. a. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie.modificările intervenite în locuinţă. cu modele de materie de la faţa locului. sau de tăiere cu direcţie unică. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. inclusiv pe instrumentele folosite. cuţit. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10. caselor de bani etc. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. sfredelelor şi bur-ghielor. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. în cazul aplicării unui topor. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. bomfaiere. răngi. 3. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. prin însăşi natura lor. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere.

infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. materiale explozibile). In lipsa materialului polimeric. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. — Spargerea prin tăiere. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. atât ale celor traseologice. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. După cum este şi firesc. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. plastilina. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. aparate de sudare. foarfece mari de tăiat metal. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. introdus în deschizăturile acestora. amplasat pe str. daltă. dimensiunile şi locul in care se află urmele. se pot folosi ghipsul. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. funingine. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. se vor fotografia. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. denumit «metoda plastirului» . în acest context. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. Fiind utilizate. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). acestea se vor mula. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle.. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. a celor de mâini şi de picioare. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. după realizarea intereselor. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. parafina. târnăcoapelor şi a altor unelte. a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. Viilor 18 ap. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. Curmei. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. pe canatul sau uşorii uşii. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . 3 de la locul faptei. răngilor. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. este elastic şi rezistent la manipulare. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. Dacă. Ca şi alte urme ale infracţiunii. in special. în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . 3. pe plăcile de fixare) şi. 18 in raport de 7/1. acestea vor crea urme specifice de pilitură. de metal topit. Astfel. tavanului. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. pânzelor pentru bomfaiere.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. ceara. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". In cazul aplicării acestui procedeu. zăvor). rămân urme de mâini. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. Cum am subliniat anterior.

Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. 124 . mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. 34). Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. în rândul al doilea. După caracterul. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă.18 Subiectul I. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. de care dispunem la etapa actuală. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. sau de la câteva arme. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. 1. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. în primul rând. în contextul celor de mai sus. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. după cum s-a precizat anterior. dar şi pe trăgător. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. convertizorul optico-electronic. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. Test nr.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică. precum şi a autorului spargerii. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. 3. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. de exemplu. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. în special de îmbrăcăminte. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii.folosite. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. profilograful traseologic (fig. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. După cum demonstrează practica judiciară. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. dacă denotă aplicarea unei arme automate. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. de fabricare improvizată sau modificată etc.

urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. muniţiilor etc. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. urme de ricoşare.După natura lor. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. printr-un canal. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. După natura lor. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na.. glontele înaintează pe ghinturi forţat. generând rupturi de diverse forme. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. pe partea posterioară a gulerului rozetei. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. clasificare dubioasă.38). urme de pătrundere (canale oarbe). După caracterul. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. pentru a fi deplasat spre camera de detonare. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii. în cazul unui obiect relativ gros. în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare. create prin atingerea unei suprafeţe. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. tragerii. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. tipul şi calibrul armei. eliminării şi aruncării tubului ars. rezistenţa obiectului. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. după unii autori.. Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile. în urma arderii pulberii în ţeava 125 .. aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. şi prin orificiul de ieşire. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. în formă de striaţii. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. distanţa de la care s-a tras. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Datorită acestei diferenţe de diametru. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. dimensiunile şi relieful lui. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. Amintim în acest context că. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului.. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. — urma ejectorului (pragului aruncător). La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm).37).

pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. rupturile şi pârliturile). mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm).. în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. proiectilele creează canale oarbe. Ieşind in afara ţevii. urm. praf. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii.). c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. Petele de funingine. Imprimarea gurii ţevii. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. 4. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. funingine. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. Stabilirea direcţiei. în baza urmelor proiectilului. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. de ulei. Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. rugină. precum şi stropi de ulei. direct pe suprafaţa obiectului. la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. şi a doua — a petelor de funingine. în linii mari. Ieşind din ţeava armei. 1. precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. care ii prezentat leziuni corporali. stropii de ulei. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei.750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. în fond. reziduuri de capsă. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. cât şi în procesul expertizei. gazele izbucnesc în flacără. Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m.armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. implantându-se în piele. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. arse incomplet. Prin urmare. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. particule de pulbere arse incomplet. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. atestat permanent la gura orificiului de intrare. adică considerate convenţional ca mari. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. 126 . «ştanţmarke». Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. creat prin ştergerea de particule metalice.

Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. cum ar fi un geam sau peretele opus. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. în condiţiile unui spaţiu deschis. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. După cum este cunoscut.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. cu atât mai evidente devin modificările. precum şi de factorii climaterici. dar şi prin verificare experimentală. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. poate fi supus unui studiu special. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie. De exemplu. Deci. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. 127 . în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. deoarece atât unghiul. tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. fiind influenţată vădit de gravitaţie.

115. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare.1 întrebările.2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. integral. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. Insă. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. sunt obiectele originale. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. 128 . menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. fireşte. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. 105. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. inclusiv cu privire la căile de deplasare. de către cel ascultat. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. persoanei ale cărei mărturii se verifică. potrivit legii (art. 2.a. CPP). cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. Astfel. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. 133 şi 134.). răspunsurile la fiecare întrebare în parte. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. prin forma şi conţinutul lor. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. unităţi de producţie sau de deservire socială. bineînţeles. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. Preferabile. Ca şi orice altă activitate procesuală. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. deoarece legea (art. inclusiv cele de prezentare a probelor. demonstrează. cu un desen. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. La prima fază. la cerinţă. redactat de către organul care conduce ascultarea sau. transformarea acesteia pe parcursul audierii. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. 2. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului.

neputând afirma că au făcut declaraţii fiind. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor. înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. totodată. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). constrânşi. în rândul al treilea. Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. Pe parcurs.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. în rândul al doilea. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. solicitându-i-se. în fine. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. 129 . în primul rând. 2. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. aceştia de acum înainte. starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. într-un fel sau altul. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.

Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. Traseologia criminalistică. a celor de mâini. cioburi de sticlă. dimpotrivă. de pildă. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). a expertizei traseologice a urmelor de picioare. mai frecvent utilizate în practica judiciară.2. Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. picioarelor. a mijloacelor de transport. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. 1. pete de sânge. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. de îmbrăcăminte. factorul creator de urme. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. a. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă. ca. depuneri de salivă. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă.). aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. Din categoria a doua. pete de natură organică şi anorganică ş. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. de suprafaţă şi periferice. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. buzelor. miros ş. în prezent. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă.1. spre exemplu. a instrumentelor de spargere etc. şi create de obiecte materiale (mecanice). traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. Urmele de suprafaţă.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia.Test nr 19 Subiectul I. şi anume: natura urmelor. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. elemente desprinse din obiectele vestimentare. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie. Potrivit nivelului de modificare a suportului. Conform factorilor creatori. lemnoasă. sau a materialelor de construcţie. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. 1. a mijloacelor de transport etc. In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice. de veselă. spermă. a. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). de picioare. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. 130 . s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. După natura lor. dinţilor. Atât urmele-formă. aparţinând corpului uman (fire de păr. identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. în vederea atingerii acestui scop.). Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii.

1. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. mărime. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. absorbire. fixării şi ridicării urmelor. In formulări laconice. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. mijloc de fixare. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. cantitate. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. culoare. solubilizare. aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. atragere cu magnetul etc. ale mijloacelor de transport. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. pilire. efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului. sfredelire. urmele se vor ridica. în momentul culminant de creare a acestor urme. din aceste ori alte motive. 2. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş. Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. inclusiv ale celor latente. fotografiile urmelor. supravoluminos sau intransportabil şi. Regulile generale privind descoperirea. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. După modul de formare. a. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice. determinată de cercetarea lor. materiale polimerice. de frânare a unui autovehicul etc. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. — datele privind modul de descoperire. 131 . conturul unui obiect. Subiectul II.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. acesta fiind principalul. fixare şi ridicare a urmelor. sub aspect procesual. Descoperirea. ce denotă. ale instrumentelor de spa/gere. 5) Indiferent de natura acestora.Urmele periferice redau configuraţia. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. redând cu claritate caracteristicile acestora. cu plastelină. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. se exclude ridicarea lui.1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. — categoria şi tipul urmei. de regulă. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. clare şi de înaltă precizie. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. Evident. că tehnicile aplicate la descoperirea. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete.3. unde se află.

persoanei ale cărei mărturii se verifică. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. 2. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. sunt obiectele originale. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. bineînţeles. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. i se solicită să declare în 132 .2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. La prima fază. prin forma şi conţinutul lor. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze.a.). integral. transformarea acesteia pe parcursul audierii. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. demonstrează. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. inclusiv cele de prezentare a probelor. fireşte. La prima fază. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. persoanei ale cărei mărturii se verifică. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. inclusiv cu privire la căile de deplasare. solicitându-i-se. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Pe parcurs. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei.1 întrebările. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. Preferabile. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Ca şi orice altă activitate procesuală. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. unităţi de producţie sau de deservire socială. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. totodată. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională.

ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. vor fi descrise persoana funcţionarului. влекущий за собой принятие ими решений. Precizăm. 3. 2. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită.2.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. sunt obiectele originale. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. Cercetarea infracţiunilor de corupere. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'.a. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. modul în care vor fi predate bunurile. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. Preferabile. In cazul sesizării prin denunţ. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.). 1. Pe parcurs. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. unităţi de producţie sau de deservire socială. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. de făptuitor. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. solicitându-i-se. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. часто в пользу криминальных структур.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere. sau valorilor pretinse de funcţionar. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. locul său de activitate. De asemenea. însă. împrejurările. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. în obţinerea declaraţiei. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. Ca şi orice altă activitate procesuală. în aceste cazuri. Totodată. poziţia socială'. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise.2. bineînţeles. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). străzi sau în alte locuri cu acces larg ş.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Din perspectiva urmăririi penale. 133 . общественных и политических деятелей. bineînţeles. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). нарушающих закон или неписаные общественные нормы. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. totodată. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. Subiectul III. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. и их осуществление. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. ведет к установлению зависимости от указанных структур 3. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. inclusiv cu privire la căile de deplasare. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. исполнительной и судебной власти. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. vârsta şi. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit.

2. De aceea. mita. Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. dacă pretenţiile sale sunt justificate. în infracţiunile de corupţie. .1.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). raportate la fapte. dacă acest interes este licit. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. alţii răzbunători. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală. bunurile (foloasele) au fost primite. sau invers. Astăzi. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. eventual. cum ar fi: .Din mediul familial. citarea şi aducerea persoanelor. în special în cazuri complexe. Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate. unii oneşti. de regulă. însă. de succesiunea utilizării acestor probe. Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite.Alte detalii. oferă. caracteristicile. . alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. profesional. de probele existente în dosar. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. foloasele necuvenite pe care le-a dat. Frecvent. audierea acestor părţi este. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. de regulă din domeniul economico-financiar.Modalităţile de loc. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. contractuale. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului. Este necesar ca cel care ia declaraţi. în funcţie de fiecare caz în parte. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. fireşte. Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1. De exemplu: . obligatoriu. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. . dacă s-a făcut. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. pentru că suferă prin darea de mită. interesul său. ca şi cel căruia i se oferă. ambele fiind atente la secretul actelor lor. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească.§2. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul.Din mediul profesional. denunţătorii sunt. ca şi primirea de foloase necuvenite. In practică. §1. unele cu tentă inclusiv politică. dar şi la modul de sesizare. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. în primul rând. relaţiile stabilite. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. 2. invidioşi. Pregătirea audierii. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. în cazul luării şi dării de mită. chiar şi soţia/soţul. de săvârşirea unui act de corupţie. prin intermediul altor persoane. pentru că nu profită de câştig. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. 3. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. în asociere cu alte infracţiuni grave. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. . cu mai mulţi participanţi. răzbunători.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei.Ce interese au existat în cauză. De regulă. obligatorie. . Organizarea flagrantului presupune. şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale". este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. în urma unei anumite complicităţi la 134 .1. ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit. întocmirea planului de ascultare. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. Audierea se va desfăşura. unde au fost puse (ascunse). . colegii de serviciu. denunţătorii sunt. în primul rând. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. după regulile tactice cunoscute. în sine. alte medii frecventate din motive diverse. derivate din angajamente legale. a unor prestaţii complementare.mediul familial. cui a aparţinut iniţiativa. şefii sau subordonaţii. invidioşi.În ce constau mita. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. nemulţumiţi. momentul în care va fi efectuat. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor . provenienţa lor şi justificarea acestora. rude apropiate. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă.

2. descrierea şi localizarea mobilierului.Determinarea modului de operare. 1. se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare. dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului.Autorizaţia dată de procuror. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . aparent legale. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. atribuţiunile sale de serviciu. problemele vizate de pregătire sunt4: . .Numele persoanelor care poartă convorbirea. vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme.3. vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote. Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice. în funcţie de complexitatea actelor. conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor.comiterea actului de corupţie. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite. Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. 1. cum ar fi. Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie. Totodată. dar şi de modul de sesizare.91(l) lit.9l-91 din Codul de procedură penală.învederată şi în literatura de specialitate. în afara datelor prevăzute de art. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia. 1.Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea. se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente. profilul personalităţii. dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile.Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile.3. . 1. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant.Protejarea participanţilor la comiterea faptelor. locul de muncă. de exemplu. în urma denunţului. Totodată. de amploarea lor. conform art. Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": . cu excepţia denunţătorului. Pentru determinarea acestor locuri. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. Identificarea locului vizează denumirea oraşului. . După efectuarea înregistrărilor.2. în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală.4. Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare.Locul în care s-a consumat. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani. modul său de acţiune". complexe. logistice. inclusiv cei care pot să profite. următoarele: . . strada. sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii. sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. care devin vizibile. După flagrant. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse. în funcţie de competenţa materială a fiecăruia.1. Iniţial. în cazuri excepţionale. de comportamentul autorilor. 1. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale. apelând la modalităţile procesual penale. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită.4. . conform legii. . bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice . Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. în infracţiunile de luare sau dare de mită. identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor. tehnico-tactice criminalistice. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare . adecvate acţiunii. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin. începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. calitatea oficială a acestuia. sau urmează să se consume fapta ilicită.4. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1. organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. Capcane criminalistice. 135 . Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. topografia imobilului. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea.parchet şi poliţie .Identitatea funcţionarului. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. trebuie stabilit dacă există intermediari. fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract. este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană. Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare. a-e din Codul de procedură penală. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei.Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei. fluorescente. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. .Apelarea la mijloace tehnice. relevare. în cazurile de flagrant.

Identificarea funcţionarului. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. primite în aceeaşi zi. Dacă spaţiul este deschis. în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. sursele de radiaţii electromagnetice. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. Astfel. transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. persoanele care i-au fost încredinţate. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. . iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. Totodată.Numărul de ordine al casetei. La procesul-verbal se ataşează caseta în original. despre bunuri şi bani. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă.Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. Ei nu trebuie să aibă. echipa va alege momentul intervenţiei. astfel încât toate persoanele prezente să audă. fiind sigilată de către organul de cercetare penală. sau părţii vătămate". acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. în realizarea acestor înregistrări. se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. . se vor avea în vedere următoarele: . în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic.a. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. Până la finalizarea operaţiunii. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate.Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. prezentând legitimaţia. ceilalţi membrii. constituie infracţiunea de ultraj1. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului. autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context. timpul de zi sau noapte. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie. Membrii echipei. sau bani aflaţi la vedere. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional. persoanele care l-au ajutat. Stabilirea martorilor asistenţi. de spaţiul închis sau deschis. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare. înscrisurile. . explicaţii ce vor fi consemnate în scris. ş. 2. în calitate de martori oculari.Data. orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. însă nu trebuie să fie şi martori oculari. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul.Conducătorul echipei. Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. . acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. Dacă se consideră necesar. în funcţie de complexitatea acţiunii. neanticipate. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. . asupra unor elemente noi. scopul urmărit de făptuitor. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. trebuie să-şi decline identitatea. care pot afecta desfăşurarea flagrantului. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal. şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate. cu mesajul de a li se da banii sau bunurile. ori asupra sa.. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. se vor bloca toate direcţiile. ori într-un cont în bancă.Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. fireşte. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului. bunurile vor fi fotografiate. .Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. . . înainte de a fi ridicate. informându-l prompt asupra celor întâmplate. fotografice.1. 136 . să nu încerce să se sinucidă. . . Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia. ora şi durata fiecărei convorbiri.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor. apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri. Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2. precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei". Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1. prestabiliţi.înregistrările redate în formă scrisă. în cazul prezenţei denunţătorului. legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită.2. instanţei. Realizarea efectivă a flagrantului.

acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. Evidenţa persoanelor dispărute 2. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. cât şi la cel practic. leziunile corporale şi cauza morţii. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. din cartoteca dactiloscopică. Totodată. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. volitivitate. deprinderi. vârsta. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. modalităţi tipice de operare. la sexul. a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. în special. pete. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. 1. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). constituţia fizică. Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane. atât la nivel ştiinţific. 1. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. Pe de o parte. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. specificînd totodată sistemul acesteia. al tuturor urmelor acesteia. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. cicatrice. cu participarea medicului legist.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. antropometrice. la starea. 137 . la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. răpiri sau ale unui alt act violent. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. tatuaj etc). datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. două părţi laterale şi din spate). Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. abilitate). fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. Pe de altă parte. a.2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. rasa. cutremure de pământ ş. in fine. aluniţe.). Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. incendii. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. morfologia întregului corp (statura. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. profilul drept şi cel stâng (bust). Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. vederea din faţă. dar şi obiectivi. fiind declaraţi in căutare.Test nr 20 Subiectul I. de asemenea. într-o manieră proprie. culoarea pielii). Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică.

deformarea trăsăturilor exterioare. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului. Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă.a. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. în morgă sau la alte servicii medico-legale. 4. deoarece. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. 2.Subiectul II. craniul. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. . să fie. mîina dreaptă. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. după cum s-a semnalat. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. cât mai apropiată de cea avută în viaţă. pe de altă parte. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. deoarece. 2.3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia. în special. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. al televiziunii. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei.a. reclamă despariţia persoanei. în morgă sau la alte servicii medico-legale. pudrarea. 2. adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia. Tratarea cadavrului. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. dezmembrat sau intrat în putrefacţie. cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea.)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. dispariţia expresiei fetei ş. pieptănarea. din momentul declanşării procesului de putrefacţie. pe cât e posibil. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. 138 . celor domiciliate în apropierea acestui loc.) care. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş.a. pe de o parte. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. este indicat ca înainte de toate. înroşirea buzelor şi a obrajilor).).2 (5) Stabiliţi cercul de persoane. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului.operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului". reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale.

ofiţeri specializaţi în mecanică auto. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află. după cum s-a semnalat. umbrelă. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . Uneori. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. Caracteristicile particulare (cicatrice. In cazul accidentelor de trafic auto. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. De asemenea. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. deoarece cuprinde: a. tatuaje. amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. segmentul de drum public (şosea.1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. amprentarea desenelor papilare. medici legişti şi. §1. al televiziunii. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele .şi alte autovehicule. arbori de pe marginea şoselei etc). Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. reclamă despariţia persoanei. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. 3. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. în special. §2. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. stradă. până la câteva sute de metri.) se prezintă separat. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. 3.a. bijuterii etc. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. Uneori. celor domiciliate în apropierea acestui loc. ochelari. privind cercetarea accidentelor rutiere 3. b.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere. pete ş. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . urme ale intervenţiilor chirurgicale. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. Din perspectivă tactică.). fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. tehnicieni sau experţi criminalişti. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi. în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat.standard de evidenţă criminalistică. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. 139 . c. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş.a. Subiectul III.

gradul de înclinaţie. separat. parbriz. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. fire de păr. pe suprafaţa carosabilă. autopsia cadavrului se poate face. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. De asemenea. De asemenea. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. se vor observa: starea generală a şoselei. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. fotografiere. iar cele de adâncime şi prin mulare. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. pentru a fi incluse în procesul-verbal. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. în legătură cu starea victimelor. cadavrul. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. aparatul de filmat sau camera video. B. La urmele dinamice. De această dată. va examina atât . resturi de ţesuturi etc. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. 140 . Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. faruri. în prezenţa organelor de urmărire penală. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. identificarea acestora. dacă au fost identificate cadavrele. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. îmbrăcămintea. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. De asemenea. portiere. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. De aceea. starea tehnică a sistemului de frânare. a sistemului de iluminare. arborii din zona de protecţie. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. se descrie aspectul lor general. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. condiţiile meteorologice şi alte detalii. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. starea tehnică a motorului. şi se vor executa fotografii judiciare. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. A. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. a urmelor de mâini sau de picioare etc. aripi. Obiectele purtătoare de urme. se determină direcţia deplasării autovehiculului. pneuri etc). Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. autovehicule). în această etapă a cercetărilor.d. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. şi la locul accidentului. Urmele sub formă de cioburi. La faţa locului. se măsoară lungimea. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. cât şi cadavrul. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). De asemenea. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. în funcţie de locul evenimentului rutier5. fiecare. la fiecare în parte. evaluarea pagubelor produse. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. ori în alte locuri mai greu de observat. îndeosebi urme de sânge. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. în mod excepţional. Medicul legist. dacă sunt transportabile.

Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. după provenienţa lor. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. acustice. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. portiere. Astfel. după natura lor -l aparate. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. în vederea descoperirii. Potrivit acestui criteriu. experţi din domeniul mecanicii auto. §2. şi un proces-verbal separat. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. 1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. pentru desenul grafic. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. biologice. instrumente. Pentru a se putea formula concluzii certe. de modelare şi transferare a urmelor. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. auxiliare — instrumente. peliculele de vopsea. s-a trecut treptat la aplicarea intensă.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. precum şi microurmele12.1.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . rechizite pentru scris. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. articole de ambalare etc. chimice. Reflectând în formă materializată experienţa umană. dispozitive. în cazul accidentelor de circulaţie. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. de înaltă calificare. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. examinarea persoanei vătămate. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. La terminarea cercetărilor. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. Test nr 21 Subiectul I. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. să fie ambalate şi transportate cu grijă. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. 141 . tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. materiale. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. utilaje. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. precum şi de către experţi. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. practic. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. mecanice. după destinaţia funcţională — fotografice. parbriz). Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. în criminalistică. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. De asemenea. deosebim mijloace şi metode fizice. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite.

Trusele portabile se împart în universale. cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile. experimentului judiciar. în special. un distanţier. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . rulou din cauciuc. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. lopăţică. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. în unele cazuri. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente. a. o latură dezavantajoasă a lor. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. vase mici de masă plastică.(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei. pelicule adezive (dactiloscopice). Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi. detector magnetic şi metalic.. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. fixarea. garantând. briceag universal. bisturiu. spre exemplu. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. Dimensiunile liniare. Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. lumânări etc. prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. dispozitive cu radiaţii ultraviolete. cât şi a celor cu destinaţie specială. spre exemplu. 2) Mijloace de iluminare.Din asta facem o definitie  1. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi. a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. Trusele universale. desigur. 142 . c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. prezentării pentru recunoaştere. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. Din cele expuse. cleşte. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. pensulă. diamant de tăiat sticlă. placă de inşirare a vopselei. 1). pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. pul-verizator cu substanţe pulverulente. trusă de şurubelniţe. 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. transportabile in condiţii de transport comun. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. Mijloacele tehnice. ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. un raportor şi o riglă gradată. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. a percheziţiei. mănuşi de cauciuc.a.a. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare. în atare formă se prezintă trusele fotografice. greutate şi. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18).2. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. pulverizator cu aburi de iod.probe materiale ale infracţiunii. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. includ diverse instrumente. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol. un tub cu vopsea tipografică. lingură necesară amprentării cadavrelor. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. surse de iluminare fotografică (blitz). La confecţionarea truselor universale. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. în cele din urmă.

în aceste cazuri. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . trepiede). 34). uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. a serviciului sectoral de poliţie etc. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă. practic. a inspectoratului de circulaţicrutieră. Tactica audierii martorului 2. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare. trecând de la operaţiile de descoperire. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief.probe materiale. cunoscute din vremuri străvechi. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. ele fiind folosite. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. Subiectul II. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. exponometre. Astfel. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme. surse de alimentare cu energie. precum şi a autorului spargerii. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. mijloace optice cu diverse măriri. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. în majoritatea lor. în rândul al doilea. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. în orice cauză penală. 3). inclusiv camera de luat vederi. profilograful traseologic (fig. 1. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. constituie mijloace de probă.1. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. în primul rând. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. de exemplu. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora.1 depoziţiile martorilor. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator).3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale. în primul rând. un monitor. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. 4). Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală.2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. 2). urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului.

Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. au anumite elemente specifice. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. prin mijlocirea organelor de simţ.a. pe bună dreptate. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora. sunetelor şi al altor 144 . în special. accidentele de circulaţie. martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului.memorarea. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute. 2. gust. formă. cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia. destinaţie (de birou. cei subiectivi . Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. depoziţiile martorilor se formează treptat. masă plastică.1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. în rândul al doilea. Ascultarea martorilor. c) Distanţa de la care martorul poate percepe. condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar. de asemenea. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. de interesele acestora.semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare. sau datorită formei dinamice a acesteia. se susţine în literatura de specialitate. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei. fie în mod succint. greutate. Aşadar. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. § 2.(actele de huliganism). lemn). urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale.a. Spre deosebire de alte mijloace de probă.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia.1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori. de bucătărie) ş. de exemplu. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale.2. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere. la procesul de formare a declaraţiilor acestora. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie. depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. în general şi în legătură cu fapta penală. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. duritate ş.) ale factorilor de contact. De aici necesitatea expunerii în continuare. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. culoare. pentru a fi transformate în informaţii probante. ca în cazul unei explozii. comportamentul acestora. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. miros. amplasare. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia. declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului. avându-se în vedere atât senzaţiile. Organul judiciar trebuie să ţină. în practică diferenţierea lor este dificilă. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor. Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă. reprezintă o activitate complexă. fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. identificarea lor. Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei. percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită . persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale. după cum.a. locul timpul şi modul în care s-a activat. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare . De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal. cât şi percepţiile propriu-zise.

Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. croitorul . de raportul împrejurărilor.perimetrii străzii unde a fost descoperit. memorizarea faptelor. dar şi alte forme perceptive. Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute. In majoritatea cazurilor persoanele. Cunoştinţele. în cele mai favorabile condiţii. complexitatea. Ca fenomen psihic. oboseala. d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. alte sisteme perceptive sunt în scădere. starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice. ploaia). forma. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal. Procesul săvârşirii unor infracţiuni. alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. Astfel. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte.lacunare. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. distanţa de observare. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. de la o distanţă de 50-60 m. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. timpului şi vitezei. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie. deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. 2 Profesia. pot influenţa decisiv procesul de percepţie. de interesele şi năzuinţele martorului. de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi. consecinţele grave ale acestora. culoarea. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii. iar la etapa vârstnică . mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. Semnalmentele persoanelor. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. după cum s-a menţionat. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. cu atât percepţia va fi mai clară. perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor. Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. b) Vârsta martorului. respectiv diferite obstacole fizice. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute. după opinia noastră. în anumite situaţii. în special cea profesională. Ziua grea de muncă. Atenţia martorului. d) Unghiul de observaţie. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. Prin urmare. deficienţele ereditare. în momentul percepţiei. trec fără să fixeze persoanele.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. inclusiv perceptive. obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . provoacă emoţii de teamă şi groază. activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. experienţa. mai completă. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. pe de altă parte. în conformitate cu aptitudinea. experienţa şi interesele pe care le poartă. ce constituie obiectul mărturiilor. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative. mărimea. devierile de la normă. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane. iar. în mod obiectiv. e) Factorii de bruiaj. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. mişcarea etc. şoferul . insomnia. neregularitatea. proces. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. care. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. auzul. (vântul. au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. este provocată şi menţinută. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale.fenomene din câmpul infracţional. durata. în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. adică prin prisma propriei personalităţi. factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. pe de o parte. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. cu preocupările martorului.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat.1. accidentale sau cauzate de anumite maladii. elementele caracteristice ale obiectelor. sunt următorii: a) Starea organelor receptive.

în cele din urmă. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. şi involuntară. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională. motrice. Indubitabil. Practica demonstrează că. ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. în conformitate cu cerinţele legii. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. în primul rând. el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. emoţional neutre. în activitatea sa de ascultare a martorilor. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput.1 După cum se ştie. cu atât mai bogată este memoria sa. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute. în majoritatea cazurilor. "ci un proces dinamic. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. legislaţia procesual-penală (art. când martorul este predispus să fixeze. Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat. cu precădere. după cum se subliniază în literatura de specialitate.scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. Ea. Pe lângă aceasta. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. care intensifică procesul uitării. 146 . Se recomandă. care reprezintă interes la moment. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. prin urmare. Condiţiile improprii. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe. Fiind un proces psihic aparent contrar. pozitiv sau negativ. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. să influenţeze reproducerea. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire. Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. neurastenice. logică sau mecanică. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. datorită uitării au loc anumite pierderi. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. memorizarea poate fi voluntară. nu pot constitui materie memorizabilă. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. 1 La fel ca şi alte procese psihice. Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute. provocate de diverse maladii. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. Gradul de instruire. într-un mod sau altul. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă". fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. deci depune eforturi pentru a le reţine. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. a obţinut anumite informaţii. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. înlocuindu-le cu altele. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. dacă organul judiciar. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute. spre exemplu. în conţinutul faptelor întipărite anterior. în acest proces continuu. ceea ce se află în mişcare. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. Nu întâmplător. în consecinţă.

el are nevoie de o atmosferă psihologică propice.excluzându-se obiectele inutile. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. care. de asemenea. cu atât mai mult. în mare măsură. § 3. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica.3. percheziţia şi alte acte de procedură penală. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. organul de urmărire penală se va baza. Ordinea chemării martorilor. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. în special. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare. iar. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. 1 în ordinea stabilită. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia. pe bună dreptate. Legea (art. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. pe de o parte. de la caz la caz. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. de caracterul materialului probant existent. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. dar şi cu alţi martori. Prin întrebările adresate martorului. dacă ei sunt mulţi. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. obiectivitate faţă de informaţiile lui. pe de altă parte. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. frapante şi extravagante. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. activităţi şi pasiuni ale martorului. fireşte. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. în special. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde. consideraţi purtători de importante date probante. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. şi a posibilelor surse de probă. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. în majoritatea cazurilor. în fine. organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. Prezenţa unor persoane. din considerente de ordin tactic. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. 147 . pe de o parte. ce urmează a fi dovedite. cât şi în afara acestuia. se subliniază în literatura criminalistică. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. succesiunea. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. de asemenea. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. 2. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. De regulă. care. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. eventual. calm şi atenţie faţă de martor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. la faza de urmărire penală. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. pe rezultatele cercetării la faţa locului. pe de altă parte. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. să se desfăşoare în mod organizat şi. dar mai puţin oficială. telegrafic sau telefonic. după cum. de relaţiile acestuia cu părţile. adânci implicaţii tactice. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa. dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. prezentarea spre recunoaştere. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. are. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Din punct de vedere tactic. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Prin urmare.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. iar. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. a împrejurărilor. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire.

pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. cum ar fi cele de revizie şi control. ale inspectoratelor departamentale ş.a. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. obiecte corp-delict etc. profesia. starea familială. procesulverbal de cercetare la faţa locului. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte.2 în fine.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces.a. Dispunând de datele respective. auditive).) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. de unde. din diferite motive. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. documente. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. Din perspectiva problemei în discuţie. vărsta. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. uneori. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. iar.) 148 . este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. e de dorit să participe şi expertul. materialele prezentate de alte structuri. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. 2) sfera socială căreia aparţine.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. pe de altă parte. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. procedeele tehnologice. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. antecedentele penale. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. locul de muncă. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei.). Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. organizarea audierii necesită. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. cunoştinţele şi interesele predominante.

a victimei sau a altei persoane implicate1. inspector al pazei antiincendiare etc. încuietorilor. în scopul săvârşirii furtului. instalator. 3.2. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului. 198 din CP al RM. care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. detalii privind îmbrăcămintea etc). cicatricele etc. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. care. utilizând totodată legitimaţia falsă. Specificul furtului. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. expresia feţei. în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. 1. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. capului. din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . Prin "pătrundere" se înţelege intrarea. în încăpere. 197 sau art. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. rude. după cum este cunoscut. geamurilor etc).în scopul comiterii furtului.1.) aspectului exterior al acestora. Metodele cercetării furtului. poştaş. trebuie calificate suplimentar conform art. cleşte etc. colegi de muncă. 3. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. cu bună-ştiinţă. cele comise. De asemenea. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. care este specific pentru furt. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. semnalmentele 149 . Având la origine sistemul osos al organismului uman. litigii privind dreptul de proprietate) etc. cu utilizarea diverselor cârlige. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor. a. porţilor. nu sunt pasibile de răspundere penală. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. în prezenţa unor suficiente temeiuri. săvârşită în scop de cupiditate (profit). Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. furtunuri aspiratoare. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. colaborator al poliţiei. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care. "undiţe". existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. cât şi în mod nestingherit. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei. anterior. poartă denumirea de semnalmente. au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. jafului sau tâlhăriei din încăpere. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. pe ascuns sau deschisă. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. denumit «metoda portretului vorbit». Dacă în procesul sustragerii. lucrător medical. curier. în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. magneţi. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. săvârşite prin pătrundere în încăpere. natura părului. vârsta probabilă. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. pătrunderea în încăpere. a jafului sau a tâlhăriei. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. care nu formează obiectul material al sustragerii. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. întrucât. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.Subiectul III. Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . Prima constituie semnalmentele anatomice.

gesticulaţia şi mimica. mersul. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. furate sau contrafăcute. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. cu datele din cartoteca de evidenţă. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. 4. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. Dacă vor fi prezentate mai multe urme. în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. 3. 6. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. accidente.anatomice sunt cele mai stabile. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. intervenţii chirurgicale. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime. 2. cât şi în timpul mişcărilor. care reprezintă semne. 3. n fine. 5. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. în situaţia unei singure urme digitale. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. 150 . vocea şi vorbirea). în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile. Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. în consecinţă.3.

Potrivit celei de a două. originea fibrelor in cauză. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. îmbrăcăminte. fiind coraborate de caracteristici de uzură.1. fie într-o oarecare măsură condiţional. 22 Subiectul I. cămaşă ş. Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. de fixare (descriere. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. este frecvent practicata. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. Aceasta modalitate. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. în special a celor optice (lupa. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. în acest scop. microscopul). Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. considerent care. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos.Test nr. urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. Urmele obiectelor de vestimentaţie. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. 1.).2. — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. 151 . Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat. tăiere sau rupere. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. sub aspect procesual evident vulnerabilă. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. schiţare şi macrofotografiere). Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. penseta. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». ca şi cele de încălţăminte. (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente. stopări sau cârpituri. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. praf etc. Referitor la descoperirea. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. Fibrele de ţesături. 33). se integrează în categoria urmelor de om. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. cu concursul specialistului criminalist. conform acestei modalităţi. microscopice. 1. (3). se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. pe uneltele utilizate. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. foliile adezive). urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. este lipsit de rezonabilitate practică. a. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. La nivelul activităţii organelor de urmărire. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. de recoltare (aspiratorul portabil. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. Conform primei. localizarea. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. organul de urmărire şi anchetă. pierderi sau distrugeri de urme. rămâne de competenţa expertului. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. de iluminare (surse de lumină dirijată. efectuează operaţiuni de căutare. O asemenea accentuare e deosebit de importantă.

Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. Referitor la descoperirea. de iluminare (surse de lumină dirijată. Prin urmare. 142. Conform dispoziţiilor legale (art. de recoltare (aspiratorul portabil. Aceasta modalitate. de obicei. denumite confruntare. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. de fixare (descriere. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă.3. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă. făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. cu concursul specialistului criminalist. în primul rând. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). sub aspect procesual evident vulnerabilă. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă. în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. originea fibrelor in cauză. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. implicaţi în aceeaşi cauză. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. este frecvent practicata. confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii.1. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate.1. penseta. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. doi sau mai mulţi martori. partea vătămată şî martorii. în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. pe uneltele utilizate. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. Depoziţiile martorilor mincinoşi. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. timpul. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă. Astfel. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. adesea anevoioasă. CPP). şi nu de puţine ori. pierderi sau distrugeri de urme. schiţare şi macrofotografiere). 2. în special a celor optice (lupa. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. Fibrele de ţesături. Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. Subiectul II. efectuează operaţiuni de căutare. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. în acest scop. confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. foliile adezive). acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. § 1. microscopul). organul de urmărire şi anchetă. 152 . Conform primei.

153 . 1 De aceea. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit. în opinia sa. sunt în măsură să-i confirme relatările.2. martor). Din dispoziţia art.a. caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse. se subliniază în literatura de specialitate. Dacă. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. cu timpul. care. după cum s-a menţionat. adeseori.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. în fine. pe bună dreptate. fie datorită diferenţei de vârstă. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia. de obicei cea de bună-credinţă. în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată. Aşa cum. sunt imprevizibile. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. Practica cunoaşte. confruntarea poate fi efectuată imediat. considerându-le inutile pentru cauză. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. când. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. deoarece. stimulează gândirea. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că. dificilă şi riscantă. reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului. Astfel. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. Nu este exclusă şi altă variantă. cu ocazia confruntării. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. forţei fizice etc.modul în care s-a activat. cazuri. adeseori. victimă. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. 2. vinovăţia celor implicaţi. spre exemplu. de asemenea. puşi faţă în faţă. până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează. confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. produce. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării. una dintre persoanele participante. să fie înlăturate.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. face trimiteri la anumite persoane. Confruntarea este o activitate complexă. Organul de urmărire penală. confruntarea este contraindicată. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună. să se ajungă la acceptarea lor deplină. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. cu excepţia unor situaţii extreme. statutului social. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. confruntarea reprezintă. în cele din urmă. Rezultatele ei. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi.

(5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative.1. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei.a. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. organul de investigare operativă. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . 3. în consecinţă. prezentarea spre recunoaştere ş. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. § 4. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. în special. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor.s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. La rândul lor. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. cum ar fi ascultarea unor martori. Principiul legalităţii. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. 4. 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. în conformitate cu art. reţinerea făptuitorului şi. 3. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. ascultarea învinuitului şi a martorilor. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. 38. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. Colaborarea acestor organe. 3. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. efectuează acţiuni de căutare. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni.2. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Interacţiunea organelor de urmărire. (cercetarea la faţa locului. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. ridicarea de obiecte şi documente. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă.a. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. Anchetatorul. din însărcinarea anchetatorului. 154 . capacitatea de a combate fenomenul infracţional. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ.3. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile. percheziţia.2. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş.3. 2. ca o formă specifică de interacţiune. întrunirea mijloacelor.

Cu realizarea de activităţi procedurale. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. luărilor şi dărilor de mită. sau.a. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. Legea (art. precum şi anumite date caracteristice (fizice. efectuării altor activităţi de urmărire penală. -tehnicieni sau experţi criminalişti. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. sustragerilor din patrimoniul social. în cazurile necesare. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. mai exact. săvârşite în mod tainic. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. ofiţeri de pompieri. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). în baza declaraţiilor acestora. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. când s-a activat deschis. acestea fiind de competenţa anchetatorului.a. Dimpotrivă. dacă există cadavre. violurilor. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. medicul legist. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. semnalmentele făptuitorilor. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. profesionale) ale lui. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. -însoţitorii câinilor de urmărire. la cercetarea infracţiunilor grave. cum ar fi percheziţia. majoritatea omuciderilor. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. 209 Cod procedută penală. în această ordine de idei. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. §2. reconstituirii. în timpul unui accident de trafic. -medici legişti. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. stabilesc. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. ci cooperează cu acesta. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii.Formele de interacţiune. specialistul criminalist. percheziţiei. în cazurile infracţiunilor evidente. 155 . după cum sunt de obicei. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. mijloacele şi instrumentele folosite. care. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. fireşte. la faţa locului. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. Procurorul este conducătorul. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. Menţionăm. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. cum ar fi. însărcinat cu această activitate. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. anchetatorul apelează la organele de poliţie.n cauza respectivă. ascultarea unui grup de martori. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. potrivit dispoziţiilor art. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. coordonatorul echipei. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. este întotdeauna oportună. ştiut fiind faptul că. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. chinologul cu câinele dresat şi. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . furturilor. deoarece. reţinerea ş. care este şi conducătorul echipei de cercetare. spre exemplu. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. în cazul infracţiunilor de omor. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. punerea în mişcare a acţiunii penale. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. probele fiind la suprafaţă. tâlhăriilor. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. Lucrătorii operativi întreprind. de obicei. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. arestarea învinuitului sau inculpatului. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale.

iar în cazul absenţei acestuia. tehnicieni. duşumeaua. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. starea în care se prezintă. . a părţii vătămate. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. pereţii. raporturile de distanţă dintre acestea. desene şi cu alte materiale ilustrative. . particularităţi de construcţie. procesul-verbal de cercetare la faţa locului.să fie succint. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. precum şi ale martorilor asistenţi. . întinderea locului supus cercetării. experţi. ridicarea şi fixarea acestora. etc. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. să fie complet.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. culoarea. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv .numele. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . înregistrări videomagnetice. cum ar fi. locul unde au fost descoperite. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. să fie redactat într-o formă concisă. . distanţa dintre acestea şi obiectele principale. specialiştilor şi tehnicienilor. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. locul unde au fost găsite. amplasarea acestora. starea încuietorilor. ce genuri de fotografii. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea.Potrivit prevederilor art. străzi etc). dimensiunile. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. căile de acces.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. care se întocmeşte în mod obligatoriu. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. a martorilor). declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. în cele trei părţi ale structurii sale.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. 156 CPP. raporturile de distanţă dintre diferite urme. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. a) Procesul-verbal. . se menţionează următoarele elemente : . situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. specialişti. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. prenumele şi calitatea experţilor. dacă e reprezentat şi de către cine anume. starea în care se prezintă. la autovehiculul distrus etc. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. . a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. cu privire la cadavru. numele. anumite caracteristici. felul obiectului. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. indiferent de acestea. ora începeri cercetării la faţa locului. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. ci: indicarea adresei la care locuiesc . 156 . etc. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. în ordinea efectuării lor. uşile.. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. . forma. obiectele de mobilier. concentrată. ferestrele. tavanul.

fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . Schiţa în proiecţie orizontală. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. a aceleiaşi bande. următoarele avantaje . a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. martorii asistenţi. permite fixarea obiectelor. . iar a locurilor deschise. aflate pe astfel de suprafeţe. Astfel. 157 . între altele. a armelor şi a detaliilor. în funcţie de suprafaţa acestora. d) . micşorate de un anumit număr de ori.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. schiţă (în diversele sale variante. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. indicată de acul busolei). înregistrări la scară. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. posibilitatea utilizării repetate.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. etc. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . Astfel. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. filmul judiciar oferă. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. a obiectelor principale. Tot astfel. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. cel mai frecvent utilizată. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . a clădirilor la scara 1:100. obiectelor reprezentate. experţii. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului.dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. interioarelor. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. orientarea in teren cu ajutorul busolei. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. a poziţiei obiectelor şi urmelor. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. mai întîi. ora terminării cercetării la faţa locului. Sub cel de al doilea aspect. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. în raport cu celelalte mijloace de fixare. necontestate avantaje. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. specialiştii şi tehnicienii. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. după ştergere.

constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. radieră etc. în primul rând. După cum se va vedea în continuare. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. apă oxigenată. precum şi prin transparenţă. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. materiale şi mijloace tehnice. soluţie de var etc). falsul aparţine nu autorului. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare.) înlăturarea prin ştergere. afectarea textelor învecinate. natricaustic. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. fireşte. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. 158 . produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Depistarea caracteristicilor menţionate. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. în marea majoritate a cazurilor. dar şi în profunzimea hârtiei. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. sulfit de sodiu. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. precum şi unele semne grafice învecinate. în special a semnăturilor. în situaţiile favorabile. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text.2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. hârtia îşi pierde luciul. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. 1. pulverizatorul de praf. în principiu. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. dacă.Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. culoarea. elasticitatea. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. 2. urme ale ştergerii. în funcţie de modul in care s-a operat. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. 2) scămoşarea hârtiei. subţierea acesteia. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. este lesne de realizat. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. arc. dacă documentul are atare elemente. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. Decolorând textul scris. finanţelor şi activităţii bancare. starea dislocată a particulelor de hârtie. El poate avea diverse forme. actele privind alterarea mărfurilor. economiei şi comerţului. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. fireşte. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice.

spre exemplu. primite etc. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. in special. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. prescurtări incorecte. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. in caz contar nu sunt autentice. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. tuş sau alţi coloranţi. la alte metode sensibile cum ar fi. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. După cum este cunoscut. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. în special a celor infraroşii. litere. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. 59).— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. aceasta constituind o metodă specifică1. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. cuvinte sau rânduri. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. — urmele de presiune. Printre metodele aplicate. face posibilă nu numai observarea directă. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. a analizei colorimetrice sau spectrografice. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. se va recurge la metode speciale de cercetare. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. micşorarea distanţei dintre semne. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. la tratarea cu izotopi radioactivi. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. fiind semnate de persoane responsabile. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. 159 . la metoda difuzo-copiativă. transportate. sociale sau juridice ale personalităţii. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. De regulă. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. Astfel. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. 60). în locurile în care acestea se intersectează. Dintre mijloacele tehnice de investigare. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. Deseori. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. care. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. respectiv cu altă maşină. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. intre sau in prelungirea rândurilor. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. dar în cazul unui scris dactilografiat. cea a microscopiei electronice. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare.

urme de apăsare. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor.nr nr vom referi în compartimentul următor. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. dublări de trasee.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. venit în contact cu materialul intermediar umed. (hârtie fotografică. altor semne de structură a ştampilei. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. Si totuşi. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. cauzate de mijloacele de desenare. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. tremurături. După cum este cunoscut. la i. albuş de ou fiert etc. in special a semnăturilor. de denumiri. e) trăsături de creion. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului.1. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. — Greşeli gramaticale. Astfel. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. rânduri. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. placă gelatinoasă. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. de contrast şi separatoare de culori. b) trasee dublate. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. întreruperi de traseu. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. va apela la fotografia de umbre. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. erori în conţinutul şi forma stemei. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. 3. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. Indiferent de modul de realizare. Prin urmare. hârtie sugativă. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. peliculă adezivă. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. dimensiuni. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. prin care se probează fapte juridice. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . documentelor de identitate. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. indigo etc. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. etc. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. c) deformări ale grafismelor. amplasare spaţială. — Trăsăturile difuze ale semnelor. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. se vor crea respectiv urme ale indigoului.) 1. tuş.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. pix. creion. cuvinte. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii.

suportul neobişnuit. Expertiza scrisului de mână. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. precum şi de mişcările mâinii. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. iar pe de altă parte. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. in special cele ale sistemului nervos. a literelor. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. Expertiza criminalistică a scrisului 1. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. de alţi factori care. expresiv şi gramatical propriu unui scris'. ajungând până la sistemul modern alfabetic . a gradului de evoluţie a scrisului. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. 161 . Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. elementul spiritual. la diverse măsurări şi. fiind influenţat de diferiţi factori. s-a perfecţionat. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. de perceperea caracterelor. pe de o parte. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. poziţia incomodă. de tipul sistemului nervos central. temperatura scăzută sau. pe de o parte. bineînţeles. ajungând până la pierderea totală a acestora. scrisul cuprinde. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. de depresiune. multiplele afecţiuni. structura grafotehnică a manuscrisului. Ca obiect de examinare criminalistică. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. scrisul poate suferi unele modificări. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. resturi de suport al fotografiei înlăturate. cifrelor. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. dimpotrivă. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. iar pe de altă parte. cum ar fi de exemplu. având ca scop identificarea scriptorului. a altor semne grafice. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. a formei şi înclinaţiei acestuia. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. Sub aspect tehnic. pe parcursul vremii. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. de stereotipia văzului. iar pe de altă parte. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. de regulă. pe de o parte. starea de şoc. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. — starea patologică. excesiv de Înaltă. După cum este cunoscut. § 4. alterarea textelor învecinate. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. de metoda aplicată la predarea scrisului. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. scrisul. Ca orice fenomen material. fraze etc. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. prin urmare. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. cât şi la aspectul stilistic. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. în cele din urmă. — condiţiile improprii de scris. Pornind de la pictografie. originale. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. această categorie de fals presupune. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. Totodată.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile.

percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. iar pe de altă parte. edificiul în care este situată încăperea respectivă. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. Totodată. 2. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. vilă. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. când. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. Aşadar.a. organul sub a cărui conducere se află echipa. de obicei. radiotelefon sau prin anumite 162 .Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. intrarea în încăpere se efectuează forţat. după identificarea în baza actelor respective. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. Persoanele găsite la faţa locului. echipa să se deplaseze pe jos. birou de lucru. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. Aşa cum s-a menţionat. respectiv. presimţind sosirea organului de urmărire penală.a. magazin.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. de obicei. casă în localitatea rurală). În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit.). Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. vestibul. în sufragerie. limba şi. oficii. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. având In vedere atât autorul. unde. ce. unde se vor afla în timpul percheziţiei. în mod obişnuit. înainte de toate. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. şoc. cât şi executorul înscrisului. un reprezentant al administraţiei comunale. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. naţionalitatea. deoarece acţiunea în cauză. ridicării armelor. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. casa. Totodată. chiar dacă scriptorul este determinat. profesia. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională.a. dar cu conţinut antisocial. în grupe mici de câte două-trei persoane. ebrietate. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. fireşte. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. nu trezesc nelinişte. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. ca. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. 2. exceptând copiii minori şi bolnavii. construcţii anexe) cuprinde. serviciului medical ş. conform legii în vigoare. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. vârsta. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. firme. întreprinderi.1Tactica percheziţiei încăperilor. în marea majoritate a cazurilor. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. cerând deschiderea acesteia. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. Astfel. sună sau bate în uşă. pentru a contracara eventualele acte violente. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. sexul acestora. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. hol. primăriei. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. nivelul de cultură generală). depozit ş. în continuare. amnezie ş. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. de obicei. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat.). Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. — identificarea autorului unui text suspect anonim. la o anumită distanţă de la blocul.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. serviciului administrativ de asigurare. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. se vor strânge într-un anumit loc. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. pe de o parte.

forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. televizor.1 Astfel. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. a vestimentaţiei. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. în prezenţa persoanei percheziţionate. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. bineînţeles.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. scaune. covor. hărţi. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. recipientele de rezerve alimentare. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. lăzi). documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. magazie. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. metoda de măsurare. Din perspectivă tactică. care. aparatul de radio. rezultatele percheziţiei. de asemenea. Astfel. lenjeriei şi încălţămintei. a fiecărui obiect casnic. putea fi folosit ca ascunzătoare 2.) pot servi vasele de bucătărie. de subliniat.a. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. fotolii. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. metoda de comparare şi modelare etc. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii.). Un manager poate avea acces în mai multe 163 . O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală.). grajd sau alte încăperi auxiliare). subsol. pivniţă. arme etc. aparatele electrocasnice (frigiderul. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. dar. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. terasa. în continuare. dependinţele ş. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare. Este indicat. în consecinţă. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. dublând pereţii sau fundurile. închiderea oberlihtului. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. va continua pe spirală. spre centrul încăperii. sertare. computer. tavanul). aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. covoare). metoda de palpare. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. televizorul). Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. în dulapuri. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. duşumeaua. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. a martorilor asistenţi. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol.a. sertare. eventual. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. bancnote. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. maşina de spălat. de regulă. zidarii folosesc obiectele de construcţie. specificării procedeelor tactice. şi apoi. fotografii şi alte obiecte plate. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. tâmplarii fac. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. în sol afânat ş. iar în lipsa acesteia. în saltele. bijuterie. care se aplică la cercetarea la faţa locului.a. de obicei.a. în care creează tot felul de nişe. hol). obiectele fixate pe pereţi (tablouri. ascunzători în obiecte de mobilă. cuţit. de-a lungul pereţilor. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. şeful echipei.

în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei. aplicabile în condiţii de spaţiu închis. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. cum sunt amprentele papilare.2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. se bucură această activitate. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. adesea. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. 3. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. mobilul)?. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. când?. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. de care. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. indiferent de destinaţia lor. carton.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico . cum?.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu. instrumentelor. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse. a materialelor de revelare şi conservare etc. a detectoarelor de metale. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8.3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. 3. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor. de păr. de obicei. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. de ce (scopul. după cum s-a menţionat. unde?. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. în fine.3 şi acesta va fi răspunsul la 2. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor.a. Astfel.încăperi ale unităţii de producţie.2 şi 2. în consecinţă. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). 2. petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. şi anume: ce s-a întâmplat?. laboratorul). pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen. organele de urmărire penală 164 . asigurând. a radiodozimetrelor ş.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse. se află sub stăpânirea sa. diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. furnir). Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor. de explozive şi cadavre. este indicat. 3. în special.3 5. eficienţa activităţii de cercetare. a dispozitivelor de iluminare. a fost mistuită de foc etc. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. microurmele de textile. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. cu ce (s-a săvârşit fapta)?." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. Comparaţie de la 2. practic. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. a tehnicilor optice de mărire. care. inclusiv cu radiaţii invizibile. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.

din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. 144 C. năvălirile tâlhăreşti. 1. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. urmează să recunoască. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. în caz contrar. răspunsul nu poate fi decât negativ. ea aparţinând de tactica criminalistică. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. insistându-se la o toaletare a feţei. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. întrucât răspunderea penală este personală. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. lucrările de urmărire penală. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. La cea de-a doua întrebare. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. fiind ascultată de organul judiciar. aranjarea coafurii. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. la cele ce diferă. In a doua etapă. prin concursul pictorului portretist. De asemenea. Actualmente. violurile.P. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. foloseşte terminologia sa proprie. fireşte. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă.P. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. pe baza reconstituirii grafice. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. dimensiunile şi poziţia frunţii.). Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. In ultima etapă. vârsta. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. a obiectelor de îmbrăcăminte. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. După cum e cunoscut. după numele autorului ei. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. Metoda în cauză. nominalizată Gherasimov. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. excrocheriile. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. determinate de către specialistul antropolog. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. prin metoda supraproiecţiei. în special la mijloacele de calcul electronice. urechilor. rasa. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. 145 C. nasului. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. Reuşita ei.P. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. 4. ca şi a cadavrului necunoscut. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. forma. Fapta a fost recunoscută.). Prin intermediul întrebărilor de precizare. ochilor. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. fireşte. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. buzelor şi a bărbiei.P. Fără a intra in detalii asupra problemei. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. mai întâi trebuie să descrie. ca de exemplu cazurile de mituire. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. pentru a fi examinat. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. pe baza portretului vorbit. prin care se constată săvârşirea faptei. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic.

Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. fibre de îmbrăcăminte. pelicule de vopsea. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. precum şi a altor urme. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. două părţi laterale şi din spate). mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. benzină. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. profilul drept şi cel stâng (bust). Fişa cadavrelor neidentificate prevede. de stratificare şi de destratificare. 1. incendii. tatuaj etc). în atare situaţii. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză.. Mijloacele de transport creează urme şi. antropometrice. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. rupturi. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. asupra urmelor de frânare şi de derapare. a. fireşte. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. în special. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. rasa. 2. Urmele tălpilor de sănii. Astfel. incluzând camioanele. statice şi dinamice. la starea. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. cu participarea medicului legist. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. pete de sânge etc 1. culoarea pielii). Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. fixare şi ridicare a urmelor în cauză.1. tractoarele. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. morfologia întregului corp (statura. La faţa locului pot apărea urme-formă. 166 . la sexul. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. in cazul unei lovituri sau tamponări. pete. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. în special. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat.). precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. In cazul unui accident de circulaţie. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. Descoperirea. cicatrice. vârsta. constituţia fizică. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport. din cartoteca dactiloscopică. autobuzele şi troleibuzele. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. Se va insista. sunt dinamice. leziunile corporale şi cauza morţii. autoturismele şi motocicletele. aluniţe. vederea din faţă. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. de asemenea. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. concomitent. cutremure de pământ ş. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport.craniului. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. Test nr 24 Subiectul I. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe.

bucăţi de metal. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. in cazul unei lovituri sau tamponări. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. obiecte transportate etc. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. au fost depistate două urme dinamice de frînare. prin dimensiuni. in majoritatea cazurilor. cu mijlocul de transport. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. concomitent. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. la identificarea lui. fibre de îmbrăcăminte. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. rupturi. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. Concomitent acţiunilor de măsurare. in special a accidentelor de circulaţie. de a alege şi schimba direcţia. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. masă plastică sau metal. pelicule de vopsea. numărul roţilor pe o osie. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. pete de sânge etc. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. Despre tipul mijlocului de transport probează. Astfel. In soluţionarea cauzelor penale. cea fotometrică. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. configuraţia desenului antiderapant. în cele din urmă. 1. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. inclusiv pe corpul victimei. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. tn cazurile când in urme sunt 167 . urmele barei de protecţie. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. în special. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. ale farurilor. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Totodată. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. bucăţi de lemn. pe de o parte. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. în condiţii favorabile de sol. asigurând. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Atât urmele-formă. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. Pe lângă caracteristici generale. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. lăţimea şi circumferinţa roţilor. direcţiei şi vitezei de deplasare. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. urme de lovire în zona şoldului victimei". creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. in care se reproduc dimensiunile. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. a modului de comportare a persoanelor participante. Mijloacele de transport creează urme şi. ştirbiri. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. direcţia de circulaţie. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. perforări. viteza de deplasare. In atare situaţii. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. pe de alta. Astfel. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. benzină. examinarea urmelor de frânare. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute.

ele apar la vârsta de 60-65 ani. La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. apar elemente de disfuncţie a gândirii. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. comportarea agresivă sau chiar obraznică. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. Totodată.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. particularităţi de formă. însă. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. iar. şi a părinţilor. în situaţia adolescenţilor. predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări. susceptibile şi iritabile. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. iar. persoanele în vârstă devin suspicioase. întreaga structură psihologică a individului. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. 2. Potrivit art. Datorită elementelor de gândire logică. La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză. pe de altă parte. Tactica ascultării minorilor. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi. memoriei şi vorbirii. 2. faţă de lege şi dreptate. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. devine posibilă identificarea animalelor. pe de o parte. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. Subiectul II. Pe măsura înaintării în vârstă. direct şi într-un limbaj accesibil lor. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. Ca regulă. sunt iritabili. Cele menţionate impun. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă. dar încurajatoare. în etate şi cu dezabilităţi. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. în unele cazuri. § 5. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate. 168 . preocupările. primele elemente ale gândurii abstracte. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare.139 al CPP. Astfel. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. a martorilor de această vârstă. După cum demonstrează practica. ştirbiri.2. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. regresia psihică devine mai accentuată. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. întrebările trebuie să fie formulate clar. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite. ascultarea fără întârziere. într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale. adică a persoanelor de 14-16 ani. în special. Ca şi în cazul martorilor maturi. Conduita tactică a organului de anchetă. fireşte. rudelor apropiate sau a tutorelui. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. interesele şi atitudinea. martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. Cu privire la prima categorie. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. starea sănătăţii. dimensiuni şi uzură a potcoavelor).

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

precum şi a cadavrelor necunoscute. Metode antropologice. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. inclusiv infracţională. accident). Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea. de deprinderile şi experienţa făptuitorului. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. metodele fotografiei de fixare. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. ale plantei picioarelor. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. starea obiectului material al infracţiunii. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. traseologice. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. in special. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp.a. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. deoarece. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. omor. reprezintă punctul de plecare 172 . premeditată. în cele din urmă. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. că. a naturii faptei (moarte naturală. pentru orientarea activităţii de cercetare. cele vizând prevenirea furturilor .identificare. suprafeţelor palmare ş. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. 1. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. Astfel. traficurilor de stupefiante etc. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. personalitatea ei. în majoritatea cazurilor. uneori în mod categoric. iar pe de altă parte. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. pe de o parte. balistice ş.). organul învestit cu efectuarea ei. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. în această ordine de idei. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. pot conduce la stabilirea. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. cu atât mai mult. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. obiectele prezente sau lipsă. Metode speciale criminalistice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. să asigure identificarea acestuia. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. d) Autorul faptei. e) Identitatea şi calitatea victimei. între timp. spre exemplu.1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită. sinucidere. de împrejurările şi situaţia în care se activează.a. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei. înainte de toate. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. a staturii.3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. 2. De menţionat.

Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale. 2. stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art. prin încheiere motivată. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. 114 Cod procedură penală. precum şi în alte cazuri. judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. După relaţiile. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei. În anumite cazuri. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. cadavrelor umane sau de animale.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat. indicîndu-se motivele efectuării ei. se sigilează. 125). fotografieri. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. în condiţiile prevăzute de art. 54. execută diferite măsurări. documentelor. (3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile.2. Articolul 125. 173 . de asemenea. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. 3.în activitatea logică de elaborare. dacă este necesar. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. CPP: Articolul 118. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. cercetarea la faţa locului va urmări. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii. obiectele şi documentele se împachetează. În caz contrar.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. 2. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. filmări. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. iar în caz de necesitate. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. A. obiectelor.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu. persoana care efectuează urmărirea penală. 3. întocmeşte desene. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală. funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat. 3. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. schiţe. animalelor. încăperilor. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. în raport cu natura faptei. (4) În caz de delict flagrant. Pentru aceasta. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective.

De asemenea. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. stabilirea grupei sangvine. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. luate de la victimă. în vârstă de peste 80 ani. lăsat deschis la capul victimei. a scris pe un caiet. Este concludent. întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. cazul unei femei. orificiul anal). Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). precum şi urme ale unui raport sexual. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. a firelor de păr. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. B. omor şi furt. s-a considerat că este moarte patologică. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. Alteori. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. specifică vârstei (cardiopatie). au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. spermă) şi chiar expertiza scrisului. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. alertate de rudele victimei. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. De asemenea. iar când participarea procurorului nu este posibilă. Probele de scris luate de la acest tânăr. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. care este mecanismul de producere a lor.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. 174 . pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. între acestea. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. în ziua în care se săvârşise fapta. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. în acest sens. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie.Atât constatarea. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. a urmelor biologice (salivă. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng.