Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului. spre exemplu. Fie la nivel teoretic. serveşte scopului procesului penal. ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. prin săvârşirea infracţiunii. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. Criminalistica are. dacă participă la proces. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal. elementele constitutive ale acestora. 2. Totodată. Persoana care a suportat vătămări fizice. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. dinamica şi cauzele criminalităţii. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. de asemenea. fie la cel utilitar. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica. 2. dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. Aşa cum s-a menţionat. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea.47 al CPP). 2. antropologiei. a prejudiciului cauzat şi. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Gross. acestea furnizându-i metode. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. percheziţia. în acest context. în primul rând. Legătura criminalistica cu criminologia. Subiectul II. prezentarea pentru recunoaştere ş. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale. în rândul al doilea. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator. morale sau materiale. fie cercetarea la faţa locului. cercetările criminalistice. a evidenţei criminalistice. Aşa cum s-a subliniat. poartă denumirea de parte vătămată. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei. reclamă un anumit potenţial psihologic. orice act de valorificare.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. Ea se manifestă. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică. experimentul judiciar. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. farmacologiei etc. După cum vom vedea. spre exemplu. Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art.Legătura criminalistica cu dreptul penal. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. în fond. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor. Anumite forme de activitate criminalistică ca. cu precădere cele de laborator. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. precum şi a condiţiilor de ispăşire. în special cu medicina legală. prin faptul că orice activitate criminalistică. Particularităţile audierii părţii vătămate. După cum se ştie. chimiei. Pe de altă parte. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. in consecinţă. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H.a.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. pe de o parte. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. în baza acestor clasificări. grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi. persoanei căreia. printre care şi dreptul 4 .a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. invers. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului.2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. la determinarea măsurii de pedeapsă. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni.a. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. Criminalistica asigură. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară.

împrejurările şi modul în care s-a activat. Tulburările interne. 251 ale CPP). Astfel. datele privind persoanele care pot depune mărturii). cei ce ţin de starea victimei. într-o măsură esenţială. c) victima cunoaşte infractorul. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. la formarea declaraţiilor acesteia. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. în special. în linii mari. în realitate. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. şi senzaţiile cutanate. eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. 48. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. în timpul diverselor fenomene meteorologice. sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul. Astfel. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). îl constituie recepţia senzorială. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens. Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. la fel ca şi în cazul martorilor. persoanele vătămate. pot provoca starea de şoc. 141. pe de o parte.94 al CPP).). după cum este cunoscut. în interesul stabilirii adevărului. în special. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii. provocatoare). în special. Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. 4) materialelor probante. a procesului de comitere a infracţiunii. 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde. d) victima cunoaşte infractorul. percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. persoanele participante. precum şi martorii. 47. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate.de a prezenta declaraţii. 61. Prin urmare. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. la fel ca şi în cazul martorilor. de loc. Declaraţiile părţii vătămate. Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte. de distanţă. caracterul relaţiilor. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. îl denunţă. când. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. emoţiile cauzate de frică. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod. Pe de o parte. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. 5. b) victima ştie cine este infractorul. care. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă. mânia. graţie stării psihologice deosebite în care se află.a. de timp. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. totuşi. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. tactile şi olfactive. pe de altă parte. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. concură. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. iar. uneori doar fragmentară. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. durerea suportată. conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. la cercetarea actelor violente. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. De exemplu. organul judiciar (anchetatorul. nu le-a comis. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. Şi. dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită. într-adevăr. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei. tehnologice etc. surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate. se impune. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. cele de durere. scandaloasă. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. dar mai cu seamă. 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. profitând de ocazie. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor. în unele cazuri.1 Pe de altă parte. dar. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces. cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. 50. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ.

în anumite cazuri. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. inutile.. în majoritatea cazurilor. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. împrejurările şi modul în care s-a activat. comunicabilitatea. în opinia noastră. este amânată în timp. fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. spre deosebire de cazul martorilor. actelor de banditism. Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . de obicei. 1 Eventual. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare. în fond. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. ca. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. tâlhăriilor. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit. Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. în majoritatea cazurilor. Cu ascultarea celor vătămaţi. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.a. dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei.a. repetarea unor fraze etc. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. la persoanele suspectate de comiterea furtului. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. devieri. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor. După cum este cunoscut. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale). persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia. în cele din urmă. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea.. fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc). întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta. Punând accentul pe acţiunile violente. Cu toate acestea. pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. la care insistă unii autori. ascultarea victimei este o activitate expromptă. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. victima. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. îndată după momentul final al infracţiunii. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă. Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează. "toţi activau împreună". Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei. interesele. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. a modului în care au activat persoanele participante. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare.a. "mă ţineau câţiva" ş. După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate. treptat se va trece la faza de relatare liberă. Prin urmare. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane".a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. tentativelor de omor ş. sunt. violurilor. persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. în paralel cu cercetarea la faţa locului. Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării. în cele din urmă. debutează cercetarea furturilor. "studierii" dosarului cauzei.

uneori haotic. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. în mod temeinic. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. iar. obiectiv şi complet.determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. cu cele generale ale procesului penal. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. cu atât mai mult. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. 3. utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. administrarea necalificată a probelor. Sub acest aspect. în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. de forţele şi timpul disponibil. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. formalismul şi rutina. în paralel. pe de o parte. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. Planificarea are un conţinut mai amplu. consideră că 7 . Planificarea. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. cu mare regret. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. proces care cuprinde. Practica oferă suficiente exemple. materialul probant obţinut pe această cale. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. într-un cuvânt. Subiectul III. orientează în continuare activitatea de cercetare. O dată cu orientarea cercetărilor. direcţionarea activităţii de cercetare. 3.orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. Majoritatea autorilor. desfăşurarea unor activităţi inutile.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. ea asigurând: . se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. Acestea fiind spuse. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). chiar şi a conţinutului acestor principii. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". ce au atribut de principii. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. urmărirea penală este desfăşurată superficial. . prin urmare. 1. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. mai procedează unii anchetatori. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. ca întocmire a unei liste de acţiuni. pe de altă parte. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. aşa cum. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor. în baza unor raţionamente. iar în cazuri mai dificile. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei. . Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale.

locul şi procedeele tactice. comportarea victimei. ireal şi deci va fi inaplicabil. împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. în raport cu diversele aspecte apărute. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. afară de formularea presupunerilor. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. Modul de operare. care să fie realizabile. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. spre exemplu. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. după caracterul săvârşirii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi. modul şi împrejurările în care s-a activat. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. caracteristica făptuitorului. în rândul al doilea.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. a unor activităţi suplimentare de cercetare. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: .a. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. realitatea. reprezintă a treia regulă. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. unde a avut loc. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. reprezintă doar unul din elementele. planul va avea un caracter abstract. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. în primul rând. individualitatea persoanelor implicate. pentru o anumită etapă a cercetărilor. în acest scop se va preciza ordinea. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. modul înfăptuirii. inclusiv locul. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. când a fost săvârşită. neprevăzute în planul iniţial. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei.principalele reguli. ce faptă penală s-a comis. cu tot regretul. fie şi dintre cele mai principale. în consecinţă.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. scopul urmărit de făptuitor. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. potrivit CPP al Republicii Moldova. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. Principiul mobilităţii. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. şi anume. pe data de 10 iunie). cum ar fi. De obicei. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. dar şi de la un caz la altul. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. respectiv. cine este autorul. ale obiectului probaţiunii. a altor probleme de rezolvat şi. şi mobilitatea sau dinamismul.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. 3. timpul. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. în consecinţă. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. a sarcinilor activităţii de cercetare. activităţile necesare pentru stabilirea lor. după cum este bine cunoscut. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. făptuitorul. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. antecedentele penale ş. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. sunt specifice anumitor autori. în caz contrar. prejudiciile. de particularităţile acesteia. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală. scopul urmărit. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. depăşirea primitivismului şi a rutinei care. în aprilie. 8 . astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet. într-o cauză penală. . chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. vor fi diferite şi. în prima jumătate a lunii iunie etc. Elaborarea versiunilor implică.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. respectiv. caracterul şi gravitatea acestora. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii.

tabele grafice ş.. termenele şi persoanele executante. sisteme de fişe.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. percheziţia. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. care conţin date despre faptele săvârşite.a. 9 . aceeaşi structură: determinarea scopului. cu un număr mare de învinuiţi. de obicei. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. în cauzele complexe. cercetarea unui sau a unor episoade. până la combinaţii de scheme. probleme ce urmează a fi elucidate. de exemplu. cum ar fi. a forţelor şi mijloacelor necesare.a. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. planificarea ia altă amploare. elaborat pentru întreaga cauză. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. de acte infracţionale sau episoade. Dacă se aplică cercetarea în echipă. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. ordinea şi modalităţile de rezolvare. în cazul unui act de huligănie. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. care poate avea cele mai diverse forme . în cazuri complicate.Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. cu un grad sporit de dificultate. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. Unica cerinţă care trebuie respectată. la planul de cercetare penală. ascultarea învinuiţilor ş. indiferent de forma planului. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. Fireşte. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere.

alte condiţii de expunere. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. cicatrice. se va fotografia profilul drept. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. privirea fiind îndreptată înainte. diafragma. 1. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. servind. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. 10 . imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. în al doilea — o fotopanorama circulară. 11). cu urechea descoperită. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. datorită dimensiunilor mari. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. alta laterală mai slabă decât prima. Dacă persoana poartă ochelari. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor.Test nr. de A. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. rapiditatea şi precizia fotografierii. Bertillon şi care au rămas în vigoare. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. durata de developare etc. se recomandă fotografierea profilului drept. ochii deschişi. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. Noţiunea. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Timpii. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. Fotografia judiciară. celui stâng. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei.) trebuie să fie identice. după cum se va vedea in capitolul respectiv.2 Subiectul I.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. se fotografiază cu şi fără ei. tatuaj etc. argumentate. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). Condiţiile de bază ale metodei în cauză. Fotografia operativă se aplică. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. după cum am menţionat deja. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. De asemenea. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. 1. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului.). şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. după cum se va vedea în continuare.

ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. În prezent. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. 2.2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. amplificatoare electronooptice etc. Având un grad sporit ilustrativ. fireşte. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. condiţie inerentă acestui gen de activitate. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare. în spălarea ei. jafuri. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. Similară percheziţiei. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 . în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. pieptănarea părului. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. spre exemplu. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. 1. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. la moment foarte modestă. Unele particularităţi. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. 147 al CPP.1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. tn cazul fotografierii unei persoane. precum şi a interogărilor. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. Altfel spus. Pentru executarea fotografiilor la Întuneric.. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. a. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. pe care şi le asumă organul respectiv. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. menţionăm că aplicarea fotografiei color. precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. dar nu identică. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». 2. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. 14). ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă. a anumitor obiecte. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată. efectuate. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. Subiectul II. cu concursul expertului legist (fig. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. şantaj etc). Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil.3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. năvăliri tâlhăreşti. se măreşte până la 4 cm. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente. deschiderea ochilor ş. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai. valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. Astfel. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. După cum s-a subliniat. documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. potrivit art.— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat.

a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. de obicei. hol. întreprinderi. conform legii în vigoare. cerând deschiderea acesteia. Alta este situaţia în cazul percheziţiei.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective. de obicei. fireşte. vestibul. percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. acestea se ridică forţat. oficii. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. primăriei. înainte de toate. echipa să se deplaseze pe jos. a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională. ridicării armelor. la o anumită distanţă de la blocul. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii. depozit ş. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor. Totodată. casa. firme. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. exceptând copiii minori şi bolnavii. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. nu trezesc nelinişte.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane.). depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). 2. unde se vor afla în timpul percheziţiei. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. ce. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. pe de o parte. intrarea în încăpere se efectuează forţat. serviciului administrativ de asigurare. care.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. Aşa cum s-a menţionat. Aşadar. să le predea lui. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. vilă. sună sau bate în uşă. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. serviciului medical ş. organul sub a cărui conducere se află echipa. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. în sufragerie. ca. care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. se vor strânge într-un anumit loc. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. în grupe mici de câte două-trei persoane. Persoanele găsite la faţa locului. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. 12 . magazin. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. iar pe de altă parte. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. în continuare. birou de lucru. după cum s-a menţionat deja. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. în mod obişnuit. unde. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. de obicei. indiferent de destinaţia lor (locuinţe.a.a. un reprezentant al administraţiei comunale. casă în localitatea rurală). Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. legătura acestora cu fapta avută în cercetare. edificiul în care este situată încăperea respectivă. pentru a contracara eventualele acte violente. deoarece acţiunea în cauză. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. dar care nu se exclude. presimţind sosirea organului de urmărire penală. la care se limitează actul procedural de ridicare. când. construcţii anexe) cuprinde. reţinerea persoanelor declarate în căutare. după identificarea în baza actelor respective.

tâmplarii fac. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie.1 Astfel. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. de subliniat. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. de obicei. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. va continua pe spirală. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. metoda de comparare şi modelare etc. practic. Este indicat. televizorul). fotolii. bineînţeles. recipientele de rezerve alimentare. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. metoda de palpare. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. covor.a. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. dublând pereţii sau fundurile. în consecinţă. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. grajd sau alte încăperi auxiliare). şi apoi. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. dependinţele ş. 13 . metoda de măsurare. a vestimentaţiei.) pot servi vasele de bucătărie. sertare. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. de care. sertare. bijuterie. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. de obicei. magazie. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. fotografii şi alte obiecte plate. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. este indicat. eventual. aparatul de radio. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. şeful echipei. spre centrul încăperii.). computer. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. rezultatele percheziţiei. aparatele electrocasnice (frigiderul. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. a martorilor asistenţi. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. hol). de regulă. radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. ascunzători în obiecte de mobilă. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. închiderea oberlihtului.a. de asemenea.). hărţi. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. iar în lipsa acesteia. care. pivniţă. cuţit. televizor. în sol afânat ş. maşina de spălat. laboratorul). De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. duşumeaua. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. arme etc. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. care. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. în continuare. Astfel. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. zidarii folosesc obiectele de construcţie. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. bancnote. care se aplică la cercetarea la faţa locului. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică.a. lăzi). se află sub stăpânirea sa. în dulapuri. dar. subsol. covoare). c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. terasa. lenjeriei şi încălţămintei. de-a lungul pereţilor. în care creează tot felul de nişe. putea fi folosit ca ascunzătoare. a fiecărui obiect casnic.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. scaune. în saltele. Din perspectivă tactică. specificării procedeelor tactice. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. tavanul). croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc.a. în prezenţa persoanei percheziţionate. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. se bucură această activitate.

Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. prezenţa alcoolului în 14 . о перенесенных им болезнях и операциях. Subiectul III.1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni. Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. Atât constatarea. обнаружившего труп или его части. deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. între acestea. указывающих на профессиюили род занятий. 3. obiective. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. iar când participarea procurorului nu este posibilă. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия. допрос лица (лиц). în condiţiile prevăzute de art. în această ordine de idei. Если все эти действия не приносят успеха. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. Datorită caracterului său iritabil. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. особенностях зубного аппарата. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor. care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. sociale. 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca. dar nu lipsită de tact şi politeţe. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. Если труп не опознан. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. 3.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. Organelor de urmărire penală. кроме последней. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности. spre exemplu. принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). după cum s-a menţionat. juridice. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. 114 Cod procedură penală. care este mecanismul de producere a lor. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. între care primul loc îl ocupă viaţa omului. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). educative. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. cercetate. organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv. se cuvine să semnalăm că. Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. Во всех рассмотренных выше ситуациях. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. трупа (или его частей и останков).indiferent de destinaţia lor. A. обнаружения татуировок и других примет. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice.

B. pentru a nu fi modificate. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. în ziua în care se săvârşise fapta. alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. în acest sens. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului.sânge şi în urină. a firelor de păr. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. Probele de scris luate de la acest tânăr.roşietice. din comune sau oraşe. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor.5 m. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. 3. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. alertate de rudele victimei. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. Este concludent. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. o sinucidere. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. a scris pe un caiet. Cadavrul era întins pe spate. lăsat deschis la capul victimei. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 . pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. cu faţa murdară de singe. a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. spermă) şi chiar expertiza scrisului. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. luate de la victimă. omor şi furt. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. Alteori. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. De asemenea. Apoi. iar capul era lipit de un stîlp de beton. de la gardul unei case de locuit. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. stabilirea grupei sangvine. De aceea.3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. organele de urmărire penală din apropiere vor informa. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. s-a considerat că este moarte patologică. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. a urmelor biologice (salivă. Dacă urgenţa o impune. cazul unei femei. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. De asemenea. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. specifică vârstei (cardiopatie). aflată în construcţie.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1. picioarele se aflau pe şosea.0 I. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. trebuie să culeagă date utile identificării victimei. în vârstă de peste 80 ani. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori). Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. orificiul anal). precum şi urme ale unui raport sexual. telefonic. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat.

birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. se ridică pentru examene de laborator. pentru a fi descrise în procesul-verbal. cum?. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. şi anume: ce s-a întâmplat?. 16 . pentru a fi consemnate în procesul-verbal. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. wer"). în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. uneori. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. şi anume: a. în această fază. pentru acordarea îngrijirilor. pentru a fi observate urmele infracţiunii. pentru a fi chemaţi la audiere13. mobilul)?. pentru a deruta cercetările. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. c. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. distrugeri de ţesuturi etc. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. Toate observaţiile făcute sunt notate. când?. wo. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei.La sosirea la faţa locului. b. Obiectele sunt fotografiate în grup. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". Obiectele purtătoare de urme. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. wie. în ceea ce priveşte spaţiile închise. de ce (scopul. apoi separat. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. a delimitării acestuia. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). camere de locuit. De cele mai multe ori. deoarece a fost transportată la spital. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). womit. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. dacă sunt comod transportabile. în încercarea de a fi salvată. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. A. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. Este mai mult o activitate de informare. în special lipsa urmelor de sânge. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. de familiarizare cu datele cauzei. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. wann. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. de cunoaştere a locului faptei. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. de aceea. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. în deplasările foarte urgente la faţa locului. care trebuie descrise în detaliu. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. B. dar încă mai sunt în viaţă. warum. precum şi a locului unde se află martorii. unde?. d. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. se constată.

de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. un obiect de îmbrăcăminte etc. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. de instrumente. înregistrarea. cum ar fi. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. Fotografia de detaliu.TEST 3 Subiectul I. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. în' conformitate cu regulile tactice. excluzându-se. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. 17 . precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. leziunile corporale vizibile.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală. pe de altă parte. un topor. formulate In baza practicii generalizate. cât şi cele corp delict. starea vestimentaţiei.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. spaţiul. cea de nod şi cea de detaliu. 1. pe de o parte. Locul faptei. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. un tub de cartuş. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Pentru realizarea acestui scop. ce constituie ambianţa acestui loc. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. obiectele principale se fotografiază din poziţii.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului. fotografia-schiţă. mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie.) sau a unor obiecte ( o armă. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. 1. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. eventualele denaturări. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare. ale mijloacelor de transport etc. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. Scopul acestei fotografii este. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor. a prezentării spre recunoaştere. Fotografia judiciară operativă. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. ca urmare.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. Fotografierea cadavrului. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. iar. în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. se realizează conform unor reguli suplimentare. 1. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. de picioare. spre exemplu. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. în măsura posibilităţilor. când obiectele purtătoare de urme. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. conţine diverse materiale de probă. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. uşa forţată in urma unui furt.

. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. precum şi a filtrelor de polarizare. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. c) urmele. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. d) fotografia urmelor. măresc distanţa focală. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. spre exemplu. de sticlă ş. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. în cele trei părţi ale structurii sale. Condiţiile menţionate.1. specialiştilor şi tehnicienilor. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. în consecinţă. unele leziuni corporale. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. 156 CPP. să fie redactat într-o formă concisă. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. ci: indicarea adresei la care locuiesc . numele.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. prenumele şi calitatea experţilor. de instrumente. Subiectul II. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. care se întocmeşte în mod obligatoriu. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . desene şi cu alte materiale ilustrative. instalate bilateral. înregistrări videomagnetice. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. .să fie succint. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. ora începeri cercetării la faţa locului. indiferent de acestea. concentrată. . precum şi ale martorilor asistenţi. să fie complet.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. .— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. se va executa la un anumit grad de mărire. a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. şi. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia. Potrivit prevederilor art. 18 . în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. 2. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. a căror detalii caracteristice sunt mici. . (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului.. care nu se disting de culoarea suportului. a celor de măini. 2.numele.2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. a poziţiei. obţinerea unei imagini mărite. a. a) Procesul-verbal.

iar a locurilor deschise. culoarea. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. experţii. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. starea încuietorilor. cel mai frecvent utilizată. starea în care se prezintă. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. cum ar fi. mai întîi. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. amplasarea acestora. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. cu privire la cadavru. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. locul unde au fost descoperite. aflate pe astfel de suprafeţe. locul unde au fost găsite. dacă e reprezentat şi de către cine anume. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului.. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. dimensiunile. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. felul obiectului. specialiştii şi tehnicienii. etc. indicată de acul busolei). Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. se menţionează următoarele elemente : . toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. a părţii vătămate. pereţii. ora terminării cercetării la faţa locului.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. particularităţi de construcţie. duşumeaua. tavanul. orientarea in teren cu ajutorul busolei. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. în funcţie de suprafaţa acestora. anumite caracteristici. iar în cazul absenţei acestuia. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. ridicarea şi fixarea acestora. uşile. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. . Astfel. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. raporturile de distanţă dintre acestea. tehnicieni. la autovehiculul distrus etc.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. micşorate de un anumit număr de ori. obiectele de mobilier. obiectelor reprezentate. interioarelor. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. Schiţa în proiecţie orizontală. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. în ordinea efectuării lor. ferestrele. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. etc. specialişti. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. căile de acces. starea în care se prezintă. permite fixarea obiectelor. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. forma. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. a clădirilor la scara 1:100. a poziţiei obiectelor şi urmelor. întinderea locului supus cercetării. raporturile de distanţă dintre diferite urme. ce genuri de fotografii. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. experţi. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. martorii asistenţi. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat.. a martorilor). după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. străzi etc).

de instrumente etc). banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) .fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare.Cu ocazia cercetării la faţa locului. urme de mâini. O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. culoarea lor. între altele. cale ferată. filmul judiciar oferă. precum şi după anumite elemente particulare caracteristice. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. după natura. schiţă (în diversele sale variante. adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. posibilitatea utilizării repetate. Tot astfel. videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. stradă. modul de confecţionare. construcţie. mărimea forma. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie. Se precizează de asemenea. modelul. semnele marcate de producător (marca. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării. de picioare. înregistrări la scară. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. atât sub aspect cantitativ (dimensional).posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. numele. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . pădure. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. conţinut. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie. La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. etc. Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate. . în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. a armelor şi a detaliilor. în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. Astfel. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. necontestate avantaje. filmarea. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. cât şi calitativ (structural). seria.clădire învecinată. a 20 . denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . după ştergere. condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. şanţ).mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. cum ar fi. destinaţia. a obiectelor principale. spre exemplu.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. temeiul de fapt şi juridic al cercetării. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. următoarele avantaje . a aceleiaşi bande. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . 2. Sub cel de al doilea aspect. descriptivă şi de încheiere sau finală. b) . date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. în raport cu celelalte mijloace de fixare. fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă.3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. modul de creare locul unde au fost descoperite. în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief. râu etc. în special.

deosebim recunoaşterea persoanelor. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. întrucât o atare identificare are sens dacă. într-o calitate sau alta. Sub aspect psihologic.2. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură.(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării.de toţi cei care au participat. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare. conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor. drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. Identificarea după reflectările memoriale.Identificarea criminalistică 1. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. aşa cum am menţionat deja. de picioare şi de dinţi. 1. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. La baza acestei activităţi se află. pe de o parte. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului.144). posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii. Categoria de identificare (din lat. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. In funcţie de natura obiectelor de identificat. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. în care se disting două etape: prima — de reflectare. obiecte şi fenomene. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică. TEST 4 Subiectul I. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi. In cele din urmă. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia. fenomen sau fiinţă». În accepţie dialectică. 21 . recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. la efectuarea activităţii de cercetare.1. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. iar pe de altă parte. deosebirea de tot ce le înconjoară. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. de încasare şi altele. identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. iar la sfârşit . fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. Persoana chemată să recunoască. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. a cadavrelor şi a obiectelor. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate.

printre care se află şi obiectul de identificat. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. nominalizate obiecte identificatoare. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. în ceea ce ne priveşte. cadavrele. de regulă. pe de o parte. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. 10) Identificarea persoanelor după miros. ea reprezintă un mijloc. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora. constituie obiecte de verificat. 11 deosebeşte de altele.). care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. După cum s-a menţionat. denumite de verificat. Apariţia obiectelor identificatoare este. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. Fiind subordonată procesului de probaţiune. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. pe de altă parte. ele se numesc şi obiecte-mijloc. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. uneltele. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. în urma multiplelor discuţii. a altor elemente de fapt. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. M. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. c) lucrurile. De asemenea. e) animalele. fragmentele de timp şi spaţiu. imprimări. nu susţinem aceste opinii. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. în lipsa lor. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. dar şi conform anumitor reguli tactice. amprente etc. bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. totodată. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. Potapov. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. îl individualizează. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. De exemplu. acestea se numesc şi obiecte-scop. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. identificarea este de neconceput. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. însuşirile şi stările acestora. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. tot felul de obiecte neînsufleţite. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. 22 . Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. în anumite cazuri. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. înscrieri.

se cere. 3. în baza modelelor de comparaţie se realizează. de buze. urmele de mâini pe gheaţă. de pildă. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. în lipsa lor. în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. să fie învederată. de unghii etc). se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. maşina de tipărit etc.Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. Variantele posibile. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. se cere.a. în rândul al doilea. Cu alte cuvinte. în rândul al doilea. în primul rând.000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". în primul rând. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. după manuscrise şi urme olfactive. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. în rândul al treilea. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. urmele de mâini pe gheaţă. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor.3. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. să fie învederată. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. în baza modelelor de comparaţie se realizează. de buze. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. de unghii etc). ca. după cum vom vedea.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. cum ar fi desenele papilare care. sunt unice şi fixe.2. încălţămintea purtată. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. Altele sunt relativ stabile. în anumite cazuri. 1. urmele de materie pulverulentă etc. În ceea ce ne priveşte. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. cum ar fi desenele papilare care. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. după cum vom vedea. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. în special ale celor de ordin calitativ. în majoritatea cazurilor. Versiunile criminalistice 3. spre exemplu. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. de pildă. Unele se manifestă ca nemodificabile. identificarea este de neconceput. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie.3. în consecinţă. ca. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. ca. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. în măsura posibilităţilor. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. 23 . precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. sunt unice şi fixe. Altele sunt relativ stabile. în special ale celor de ordin calitativ. în măsura posibilităţilor. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia. a ştampilelor după imprimările acestora ş. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi.1. a ştampilelor după imprimările acestora ş. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. nu susţinem aceste opinii. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă.a. urmele de materie pulverulentă etc. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. încălţămintea purtată. ca. Subiectul III. după manuscrise şi urme olfactive. în rândul al treilea. maşina de tipărit etc. în majoritatea cazurilor. 3. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. Unele se manifestă ca nemodificabile. spre exemplu.

în consecinţă. în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor. Omorul. în cele din urmă. menţionăm că. poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. dar şi din alte domenii de activitate. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. versiunile. versiunile se împart în generale. delapidări. în rândul al treilea. experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. latura obiectivă. la începutul cercetărilor. Versiunile bazate pe date dubioase. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. Elaborarea judicioasă a versiunilor. subiectul. să confirme o singură explicaţie a faptei. organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. mai ales. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii . din motiv de răzbunare. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale. alterări şi pierderi de bunuri materiale.obiectul. reale şi determinate. pe elemente de gândire intuitivă. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. pe datele pozitive parvenite din practică.a. discuţiile mai continuă. comis în stare de legitimă apărare. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. versiunea se reprezintă alternativ. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. prezentării spre recunoaştere ş. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. Referitor la categoria a treia. spre exemplu. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate.Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. aşa numitul "fier". Astfel. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. "obiectul şi întinderea" lor3. propria experienţă a organului de cercetare. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. pierderea probelor. adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2. Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. la etapa iniţială a cercetărilor. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. Deşi problema în cauză. în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală. Cu alte cuvinte. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. sinucidere. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. Prin urmare. conduc la tergiversarea acesteia. a percheziţiei. date reale sau indici. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. In majoritatea cazurilor. sinucidere. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art. intuiţia. latura subiectivă. elaborarea şi. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. accident sau moarte naturală. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. din imprudenţă (în urma unei încăierări). Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. în primul rând. dată fiind sfera specifică de aplicare. în rândul al doilea. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. de presupuneri şi verificări menite.a. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. constituind urme ale infracţiunii. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale. ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia. în fine. documentele.versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe. 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. scrisori. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică. Variantele posibile. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. accident aitier sau de muncă. mijloacele materiale de probă. ele reprezentând probe. cum este practica cercetării faptelor penale. Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . principale şi secundare. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. în consecinţă. adresări etc. Conform acestui criteriu. huligănie). constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. 24 . versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. când totul este incert. Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire.

Concomitent. în fond. versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare.a. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune.omor. ca neavând nimic comun cu realitatea.delapidare. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. modul în care s-a activat. Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. furtul ş. percheziţia.a. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. expertiză. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial. iar. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. dispunerea de expertize respective etc). organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi.omor. în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire.omor. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul. referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. în special. reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc). pe această cale. banditismul. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. unilateral. dar destinate pentru o armă de alt model. mijloacele utilizate. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". Referitor la latura obiectivă a infracţiunii. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. Prin urmare. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. pe de altă parte. să determine care din ele corespunde realităţii. unii autori. cât şi la o fază ulterioară. în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp. prin urmare. apar anumite variante. prin urmare. în fine. incendiu . Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. chezăşia cercetării cu succes a faptei. în primul rând. Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. expertize. stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient. a celor grave. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. în special.omor. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. După cum opinează. versiunile se divizează în particulare şi tipice. este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale. în egală măsură. La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident . alte măsuri. toate versiunile trebuie considerate. furt -delapidare1. atunci. se vor elabora versiuni diverse. Potrivit datelor pe care se fundamentează. dispariţia persoanei . timpului şi modului în care s-a activat. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului. De exemplu. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. pe de o parte. potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. altele decad. incendiu . Aceasta presupune. dar şi respectarea anumitor reguli tactice. cheltuielile suplimentare de timp. când.a. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. ridicarea de obiecte şi documente. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită. sinucidere . inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. percheziţia. cum ar fi omorul. în paralel cu versiunia reclamată. pe experienţa pozitivă. pe bună dreptate. organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi. prezentarea spre recunoaştere. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. Astfel. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. pentru situaţia dificilă. posibile. care se vor solda cu identificarea autorului faptei. iar făptuitorul neidentificat. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. în rândul al doilea. acţiuni operative). locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. 25 . pe bună dreptate.

). acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. 1. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. bomfaiere. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. dălţi. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport.a. Ele se prezintă ca 26 . Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. cum ar fi o bară de fier. bomfaierelor. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. De exemplu. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. pilelor. prezintă informaţii identificatoare. sub formă de striaţii. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. ele fiind inutile identificării criminalistice. pile. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. ferăstraie.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. sau de tăiere cu direcţie unică. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate.3. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. în principiu. şurubelniţă ş. situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Prezentându-se ca o categorie aparte. Test nr. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. cleşte. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente. caselor de bani etc. ferestrelor. de asemenea. mai rar.2. prin însăşi natura lor. precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. dulapurilor. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. în special. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. şurubelniţe. urmele de tăiere reproduc. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. Totodată. burghie). 5 Subiectul I. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. Urmele mecanoscopice 1. urme dinamice. rangă. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari. urme de tăiere cu direcţii contrare. Urmele de pilire şi sfredelire. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. răngi. sfredelelor şi bur-ghielor. în practica cercetărilor criminalistice. de suprafaţă şi periferice. sfredele. Prioritare. mărime şi localizare. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. în cazul aplicării unui topor. prin urmare. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. După uneltele folosite. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. daltă. Fiind. de tâmplărie şi construcţie (topoare. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. sub aspectul efectuării lor în timp.1. direcţia aplicării instrumentului ş. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. sechestrarea averii ş. a. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. 1. Potrivit nivelului de modificare a suportului. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. o nuia etc.Cu precădere. ridicare şi examinare. 1.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. cuţit. se vor întreprinde. în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale.

se vor fotografia. tavanului. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. foarfece mari de tăiat metal. Dacă. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. inclusiv pe instrumentele folosite. acestea vor crea urme specifice de pilitură. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Fiind utilizate. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. se pot desprinde diverse fragmente care. topor. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. sunt vizibile.urme statice de adâncime. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. pânzelor pentru bomfaiere. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. In cazul aplicării acestui procedeu. materiale explozibile). desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. Urmele de spargere. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. — Spargerea prin tăiere. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. rămân urme de mâini. răngilor. cu modele de materie de la faţa locului. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. In primul rând. Cum am subliniat anterior. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. pilitură de metal ş. După cum este şi firesc. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. zăvor). pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. cât şi de la instrumentul folosit. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. in special. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. fiind descoperite la faţa locului. In rândul al doilea. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. cu excepţia celor microscopice. denumit «metoda plastirului» . aparate de sudare. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. de metal topit.. după realizarea intereselor. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. introdus în deschizăturile acestora. a celor de mâini şi de picioare. Fiind in esenţă resturi de materie. Ca şi alte urme ale infracţiunii. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. funingine. daltă. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. târnăcoapelor şi a altor unelte. particule de material de construcţie. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. atât din obiectul supus spargerii. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. a. 27 . bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. pe canatul sau uşorii uşii. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. fireşte. pe plăcile de fixare) şi. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. dimensiunile şi locul in care se află urmele. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus.

microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. atât ale celor traseologice. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. in special a accidentelor de circulaţie. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. concomitent. în rândul al doilea. autoturismele şi motocicletele. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. plastilina. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. sunt dinamice. precum şi a autorului spargerii. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. in cazul unei lovituri sau tamponări. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. benzină. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. a modului de comportare a persoanelor participante. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. Urmele tălpilor de sănii. Astfel. Totodată. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. rupturi. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. asigurând. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. statice şi dinamice. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. 34). în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. direcţiei şi vitezei de deplasare. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. pelicule de vopsea. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. tractoarele. incluzând camioanele. este elastic şi rezistent la manipulare. In cazul unui accident de circulaţie. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. Astfel. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. Mijloacele de transport creează urme şi. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. La faţa locului pot apărea urme-formă. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. in majoritatea cazurilor. pe de o parte. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. în primul rând. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. fibre de îmbrăcăminte. Astfel. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. 2. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. In soluţionarea cauzelor penale. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. de a alege şi schimba direcţia. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . se pot folosi ghipsul. pe de alta. In lipsa materialului polimeric. ceara. în acest context. autobuzele şi troleibuzele. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. acestea se vor mula. de stratificare şi de destratificare. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. examinarea urmelor de frânare. inclusiv pe corpul victimei. In atare situaţii. 18 in raport de 7/1. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. pete de sânge etc. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. fireşte. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. profilograful traseologic (fig. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. parafina.

cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. în cele din urmă. în special. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. obiecte transportate etc. ştirbiri. 2. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. asupra urmelor de frânare şi de derapare. bucăţi de lemn. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. ştirbiri. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. devine posibilă identificarea animalelor. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Descoperirea. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. lăţimea şi circumferinţa roţilor. Subiectul II. in care se reproduc dimensiunile. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport.2. în condiţii favorabile de sol. în special. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. particularităţi de formă. precum şi a altor urme. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. urmele barei de protecţie. la identificarea lui. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident.problemă deosebit de dificilă. prin dimensiuni. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. perforări. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). 29 . cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. Pe lângă caracteristici generale.1. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. 2. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. cea fotometrică.3. cu mijlocul de transport. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Despre tipul mijlocului de transport probează. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. bucăţi de metal. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. 2. viteza de deplasare. masă plastică sau metal. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. Concomitent acţiunilor de măsurare. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire. Se va insista. direcţia de circulaţie. configuraţia desenului antiderapant. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. Atât urmele-formă. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. în atare situaţii. numărul roţilor pe o osie. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. ale farurilor. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire.

a. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. structura şi calitatea vorbirii.rapidă. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. înfundată. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. guturală. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. datorită specificului aparatului respirator.4. după fondul lexical. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. pe de o parte. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. şi. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. ca. iar vorbirea. de exemplu. nazalizată. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. integral sau parţial. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. peltica. precum şi după limbajul folosit. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. 30 . Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. 3. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. în mod necesar. Vocea poate fi clară. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. unităţi lexicale din alte limbi. Având în posesie materialele menţionate. termeni de profesie. Apoi. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. nivelului de cunoaştere a limbii. regionalisme. de modificările. Metodele criminalistice 3. într-adevăr. răguşită. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. dar care. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. sub un pretext bine gândit. modul de exprimare. alcătuirea frazelor şi. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. fireşte. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. tembrul şi tonul vocii. nu de puţine ori intenţionate. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. La această etapă. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere".1. aflată în camera de alături. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare. cel ce conduce recunoaşterea. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. la rândul ei . Subiectul III. lentă. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. învălmăşită sau bâlbâită. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. dar fără a specifica conţinutul ei. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. pe de altă parte. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. clară.2.

3. infraroşii etc. experimentului judiciar. La nivel practic. se folosesc trei categorii de metode. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. farmacologiei. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. ca în situaţia cercetării la faţa locului. fie ca sursă informativă4. de exemplu. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri.. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. cum s-a relevat deja. Pentru a elabora astfel de metode. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. sau prin intermediul expertizei. fie ca metodă criminalistică de investigare3.3. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. Unul şi acelaşi fenomen. chimiei. biologică.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. microscoapelor. originală şi consecventă. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. în baza propriilor studii aplicative. Astfel. de la un obiect la altul. 1. de analiză şi sinteză. In fine. Apoi. de observare. psihologiei etc. că atât la nivel teoretic. realizate sub diverse forme. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. precum şi aprobarea lor practică. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. operaţii şi mijloace. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. înşelăciune. diferă după conţinut şi modalitate. utilajelor speciale de iluminare. practic nelimitat. inerente însuşirii realităţii obiective. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. în anumite cazuri. alţii în şapte-opt categorii1. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. particular Ştiinţifice şi speciale. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. cât şi la cel utilitar. de măsurare. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. de descriere. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. Percepţia imediată. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. biologiei.general ştiinţifice. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. plenitudinea observaţiei. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. şi. Totodată. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. mijloacelor fotografice. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. ameninţare şi şantaj. presupune observaţii multilaterale. Observaţia. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. aşa cum este sfera justiţiei. în ultimă instanţă. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. interogării. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. de la o acţiune procesuală la alta. matematică. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. efectuată de către organul de urmărire penală. în primul rând. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. 31 . Fără a efectua o analiză detaliată. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. impune anumite condiţii. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. de la fapt la fapt. Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. percheziţiei. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. prezentării pentru recunoaştere. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. In activitatea criminalistică. constituie forma iniţială. farmaceutică. fireşte. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. 2) Metoda măsurării. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. privind cercetarea infracţiunilor.

maşini şi agregate.. expresiv la redactarea actelor procesual penale. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. adică de la modelarea logică a faptei. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. Faţa locului. înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. a caracteristicilor maşinilor de scris. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. Specificul metodei în cauză se manifestă. 32 . ca: timpul împuşcăturii. prezentării spre recunoaştere şi altele.). O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. 5) Metoda comparaţiei. instalaţii.. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii. a impresiunilor de ştampile falsificate etc. identificarea cadavrelor. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru. victima) a anumitor obiecte. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. gradul de rezistenţă. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. Datorită caracterului său retrospectiv. a altor obiecte de examinare criminalistică.a. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale.a. concentraţia. precum şi a anumitor procese biologice. în linii generale. în domeniul expertizei criminalistice. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. în special a celor de mâini şi picioare. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor.— vechimea unor evenimente. formulă ş. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. concomitent. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. Reproducerea administrată a unui fapt. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. a căror descriere nu este lesne de efectuat. standard. interogatoriul etc. elasticitatea. 4) Metoda modelării. tehnologice. 6) Metoda descrierii. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. percheziţiei. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori. constituie cele particular ştiinţifice. sociale. realizându-se atât in formă materială. judiciar-tehnice a documentelor. densitatea. de regulă. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. prin aplicarea unui limbaj unificat. Cum se va remarca ulterior. cel judiciar. Categoria a doua de metode. percheziţia. descoperirea obiectelor tăinuite etc. Multiple sunt. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. fotorobotul. vehicule ş. alte caracteristici ale obiectelor materiale. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. a modului de fixare a rezultatelor obţinute.a.. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. frecvent aplicate în criminalistică. desenelor papilare. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. traseologice. spre exemplu. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. 3) Metoda experimentală. prevăzut de metoda portretului vorbit. a unui mulaj. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. greutatea. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. temperatura. prezentarea spre recunoaştere. ale celor produse de diverse instrumente. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. pe de"o parte. armelor şi instrumentelor. — volumul. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere. Prin intermediul experimentului judiciar. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. schemă. iar pe de altă parte. inclusiv fotografia. şi obiectele expertizelor grafoscopice. balistice etc.

— Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. de exemplu «metode fizice»1. Pentru depistarea obiectelor minuscule. a impresiuhilor de ştampile. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. ulei. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. Metode fizice sau fizico-chimice. la diferenţierea tipurilor de hârtie. Acoperit cu o coală de pergament. la examinarea criminalistică a scrisului. acestea. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. urmelor create de arme de foc pe muniţie. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. debutează cu o examinare microscopică. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia. masă plastică. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. la prognozarea vechiii textelor. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. imaginilor fotografice etc. sânge. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. vopsea. la evidenţierea petelor de ulei. «metode de ramură»2. matematice şi antropologice. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. de cap. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic.a. metodele fizice sau fizico-chimice. substanţe chimice etc. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. — Metode matematice. metal. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. binoculare. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. percheziţiei. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. în marea lor majoritate. înainte de a fi întrebuinţată. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. dar mai cu seamă celor de laborator. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. organul judiciar va apela la instrumente optice. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. pe bună dreptate. colorimetrică. clei. balistice. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii.a. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. a altor acţiuni procesuale) privind forma. de exemplu. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. în 33 . Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Metoda proiecţiei geometrice se aplică. de asemenea. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. — Metoda efectului de luminiscenţă. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. In toate cazurile însă se au în vedere. metode fizice şi fizico-chimice complexe. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. în primul rând. cu piedestal. sticlă.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. la calcularea elementelor cărării urmelor. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. a indiciilor de fals în documente. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. duritatea. manufactură. a hârtiei. salivă. grafo-scopice. judiciar-tehnice ale documentelor.. in special în procesul de comparare a semnăturilor. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. Copierea nu necesită eforturi mari. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. a actelor dactilografiate. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. culoarea. ulterior în energie vizibilă. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. imaginile fotografice. o coală de hârtie fotografică. staţionare. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. materialul se pune la preş. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. de vopsea. după necesitate. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. de tot felul de instrumente. fotocolorimetrică ş. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. de analiză spectrală. — Metoda convertizării electrono-optice. se spală în mod obişnuit şi se usucă. Metoda în cauză este. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic.

primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. ale plantei picioarelor.3. Metode antropologice. 1. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale.). Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică. Dactiloscopia criminalstică 1. a staturii. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. Categoria a treia constituie. însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. 1. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. după cum anticipam. traficurilor de stupefiante etc. începutul secolului curent. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. in special. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. TEST 06 Subiectul I. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. suprafeţelor palmare ş. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc.2. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. Japonia. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. Astfel. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă.a. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. Ca mijloc de probă. au avut loc la finele secolului trecut. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. traseologice. inclusiv a celor cu caracter juridic. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. spre exemplu. cele vizând prevenirea furturilor . algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. bazat pe investigaţii ştiinţifice. balistice ş.a. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil .1. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice.(5) Clasificaţi desenele papilare.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. precum şi a cadavrelor necunoscute. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. metode speciale criminalistice. 34 . Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. Deşi. abordând această problemă. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii.(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. metodele fotografiei de fixare. 1. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor.

fiind reflectat într-o urmă de mâini. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. 2. curbându-se in centrul ei. revin spre aceeaşi latură. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. care. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. în fine. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata.Constituind. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. se prezintă prin curbura bruscă. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. La etapa actuală. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. atingând partea centrală a acesteia. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. pleacă spre latura opusă. care se reflectă în urme. formând o figură in formă de laţ. (fîg. cât şi volumului caracteristicilor de structură. Fără a atinge problema în detaliu. dimpotrivă. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. rămân intacte şi dispar doar după deces. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. periferică sau marginală şi bazală. falanginei şi falangetei. a doua. sub aspect structural. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. în acest sens. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. tenară şi hipotenară. cu zonele digito-palmară. A doua proprietate a desenelor papilare. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. ca regală. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. tn laţ şi In cerc. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. cea palmară. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. oferă un material informativ relativ redus. constituind. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. (fig. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . în caz contrar. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. conform datelor publicate. la rândul lor. fireşte. practic nu pot coincide în două desene . rodul unei munci colective . de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. este fixitatea lor. sub raport de dimensiune. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. de bună seamă. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. formă şi poziţie. formând zonele respective: centrala. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. Prima este proprietatea lor de a fi unice. Datorită structurii sistematizate. de jafuri. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. desenele papilare. Ultimele. Primele au curbura crestelor lină. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. însoţită de vătămarea papilelor. poate avea valoare identificatoare. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite.

forma şi direcţia acestora. Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală. Închizând zona centrală din partea de jos. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. (fig. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare.1. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. 36 . — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. (fig. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. 2. Se disting vădit desene simple In laţ. numit raport de expertiză. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. formând respectiv două delte1. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. numită delta. sub aspect general de rachetă. contopirea a două sau mai multe linii. Subiectul II. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. trifurcare). In acest tip de desene.a. porii. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. (fig. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. (fig. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. la ce tip se referă desenele papilare ş. 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. (5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. cicatricele. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). inclusiv liniile flexorice. Spre deosebire de acestea. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. de pod alte două linii.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. precum şi determinarea modului in care au fost create. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei.3. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic.flexoral. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. 22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. formând o figură triunghiulară. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. 24. spirală.2. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. după ce pe degete se apasă hârtia. liniile albe. 2. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. oval. Expertiza repetată şi cea suplimentară 2.

modele. cât şi aspectele noi. Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. în literatura şi practica de specialitate. precizării valorii lor probante. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei. raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. legea în vigoare (art. a raportului de expertiză în întregime. Prin urmare. condiţiilor în care el a activat. probe. Aprecierea raportului de expertiză presupune. victimei şi a altor persoane implicate. Acestea pot viza. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. la fel ca şi alte probe administrate în cauză. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti. determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). pot fi examinate şi unele materiale suplimentare.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art. 37 . dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. expertul.Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse. de obicei. 170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune. după cum se ştie. în unele situaţii. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate.Prevăzut în lege (art. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei. raportul de expertiză. se afirmă sau infirmă declarativ. pe calcule matematice. De exemplu. odată depus organului judiciar. comisia de experţi. însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate.a. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei. care urmează a fi apreciate complementar. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. ca urmare. legea (art. se dispune ascultarea expertului. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. Constatările suplimentare făcute. în vederea completării raportului de expertiză. ce constituie obiectul examinării de specialitate. vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză. formule ş. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. fără a fi demonstrate. La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege .de a întregi raportul de expertiză . pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. iar modul de redactare a raportului de expertiză. bănuitului. înainte de toate. a concluziilor lui. Astfel. Prin urmare.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art. la care expertul trebuia să răspundă. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. 55 CPP) ca mijloc de probă.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. în practică. Conformându-se acestei concepţii. organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. în cazul unei expertize de identificare. că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. 170 CPP). Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. deşi. iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei. Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic.

înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. va dispune efectuarea unei expertize repetate.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. tuş sau alţi coloranţi.) înlăturarea prin ştergere. economiei şi comerţului. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. 2) scămoşarea hârtiei. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. TEST 7 Subiectul I. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. finanţelor şi activităţii bancare. dar şi în profunzimea hârtiei. radieră etc. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. 38 . falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Decolorând textul scris. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. elasticitatea. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. în criminalistică. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. culoarea. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. — urmele de presiune. de asemenea. printr-o activitate suplimentară de verificare. actele privind alterarea mărfurilor. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. Organul de anchetă trebuie să determine. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză. Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. sulfit de sodiu.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. soluţie de var etc). redat într-o formă îngrijită. în special a semnăturilor. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. El poate avea diverse forme. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. In principiu. urme ale ştergerii. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. Falsul In documente 1. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. precum şi unele semne grafice învecinate. apă oxigenată. arc. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. natricaustic. hârtia îşi pierde luciul. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. în funcţie de modul in care s-a operat. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. starea dislocată a particulelor de hârtie. dacă documentul are atare elemente.

3. întocmesc un raport unic. ce constituie obiectul expertizei. de obicei.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice. cooperează specialişti din domenii diferite. le ridică efectuarea expertizei complexe 2. După cum se va vedea în continuare. .. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil.2. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. expertizele judiciare se subdivid în: simple.1. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. ajungînd la o opinie comună. pe care. Experţii se consultă între ei şi. Expertlza complexă 2. CPP art. (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt. 2. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial. După modul de organizare şi efectuare. în marea majoritate a cazurilor. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în . la care îşi dau concursul. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală. nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 . finanţelor şi activităţii bancare. în limitele competenţei lor. se dispune expertiza complexă. în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică. s-au delimitat două situaţii. (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie. 147 Articolul 146. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale.efectuate de o comisie . La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei. actele privind alterarea mărfurilor. Articolul 147. . (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa. în literatura şi practica de specialitate. La cererea părţilor. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. de exemplu. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele.Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. Astfel.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. pe care ei toţi îl semnează. efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. în special a semnăturilor. Dacă între experţi există dezacord. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. 2. economiei şi comerţului. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. 1 . El poate avea diverse forme.complexă. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. materiale şi mijloace tehnice. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. dar şi unele expertize primare. formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza.a. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. Subiectul II. Printre metodele aplicate. se înfăptuiesc expertizele repetate. 146. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. experţii.

Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor.1.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. violurilor.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. în special. cum ar fi ascultarea unor martori. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. reţinerea făptuitorului şi. 2. . anchetatorul apelează la organele de poliţie. după cum sunt de obicei. modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. Subiectul III. Colaborarea acestor organe.a. efectuării altor activităţi de urmărire penală. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. la cercetarea infracţiunilor grave. când s-a activat deschis. ca o formă specifică de interacţiune. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. în cazurile infracţiunilor evidente.medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. 3. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. Principiul legalităţii. direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. natura urmelor şi a leziunilor corporale. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. săvârşite în mod tainic. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. din însărcinarea anchetatorului. . Dimpotrivă.2. (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple). de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. reconstituirii. efectuează acţiuni de căutare. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. probele fiind la suprafaţă.tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului. ridicarea de obiecte şi documente. poziţia acesteia în momentul accidentului. Anchetatorul. percheziţiei. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc. majoritatea omuciderilor. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni. . va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor. 4. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. 40 . (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. 3. 3. organul de investigare operativă. Principiul organizării judicioase a interacţiunii.datelor ce ţin de diferite domenii de activitate. Formele de interacţiune. . Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.

a. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . mijloacele şi instrumentele folosite. La rândul lor. stabilesc. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. profesionale) ale lui. prezentarea spre recunoaştere ş. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. medicul legist. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. tâlhăriilor. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. însărcinat cu această activitate. la faţa locului. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. în această ordine de idei. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. percheziţia. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. acestea fiind de competenţa anchetatorului. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. 41 . în consecinţă. semnalmentele făptuitorilor. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. (cercetarea la faţa locului. spre exemplu. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. reţinerea ş. Colaborarea acestor organe. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. fireşte. Cu realizarea de activităţi procedurale.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. de obicei. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă.luărilor şi dărilor de mită. în baza declaraţiilor acestora. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. este întotdeauna oportună. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. 3. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). cum ar fi. Menţionăm. sustragerilor din patrimoniul social. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. în cazurile necesare. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. care. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. ascultarea învinuitului şi a martorilor. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.a. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. furturilor. cum ar fi percheziţia.3. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. Întrunirea mijloacelor. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. precum şi anumite date caracteristice (fizice. Lucrătorii operativi întreprind. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. ascultarea unui grup de martori.a. Legea (art. ca o formă specifică de interacţiune. specialistul criminalist. chinologul cu câinele dresat şi.n cauza respectivă. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. dacă există cadavre.

Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. cea palmară. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. au avut loc la finele secolului trecut. Primele au curbura crestelor lină. Ca mijloc de probă. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. numită delta. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). poate avea valoare identificatoare.formând respectiv două delte 42 . Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. începutul secolului curent. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. In acest tip de desene. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. dimpotrivă. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale.TEST 8 Subiectul I. curbându-se in centrul ei. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. spirală. abordând această problemă. la rândul lor. 1. falanginei şi falangetei. formând o figură in formă de laţ. Ultimele. forma şi direcţia acestora. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. Închizând zona centrală din partea de jos. bazat pe investigaţii ştiinţifice. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. formând o figură triunghiulară. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. oferă un material informativ relativ redus. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral.1. tn laţ şi In cerc. fiind reflectat într-o urmă de mâini. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Japonia.2. conform datelor publicate. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. se prezintă prin curbura bruscă. cât şi volumului caracteristicilor de structură. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. care. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. Deşi. sub aspect general de rachetă. la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. a doua.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare. Se disting vădit desene simple In laţ. tenară şi hipotenară. ca regală.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. oval. Spre deosebire de acestea. revin spre aceeaşi latură. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. Urmele de mâini. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. formând zonele respective: centrala. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. pleacă spre latura opusă. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. periferică sau marginală şi bazală. atingând partea centrală a acesteia. care se reflectă în urme. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . cu zonele digito-palmară. constituind. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. inclusiv a celor cu caracter juridic.

de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. decalată). obiecte de mobilă.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. cauciuc. practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. iar urmele devin vizibile. numită din motivul dat şi secreţie papilară. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. Indiferent de natura lor. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. în situaţia. funingine. In rândul al doilea. textile. atribuie urmelor o relativă stabilitate. lemn polizat. o lanternă de buzunar. Descoperirea urmelor de adâncime. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. de asemenea de culoare albă.3. masă plastică. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. porţelan. pe de altă parte. sânge. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. cu aderenţa mărită. fiind lipsită de corpuri dure. carton. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. praf de culoare cafeniu-întunecată. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei. fixării. săpun. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. cretă. care uşor se desprinde de piele. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. în primul rând. urmele apar pe deplin sesizabile. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. In contextul celor enunţate. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. de luni şi luni de zile. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. Aceasta se explică. — grafitul. 43 . materiale polimerice.1. surplusurile de prafuri se înlătură. un praf de culoare albă. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. praful. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. furnir). ceară. Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. praf de culoare neagră. — oxidul de cupru. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). Fiind în acest mod descoperite. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. de masă plastică. evidenţiază urmele. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. Dat fiind acest fapt. formând urme-amprente. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. După cum demonstrează practica judiciară. sudoarea este incoloră. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. ceramică. ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. Laşco. — oxidul de zinc. masă plastică de culoare întunecată. sudoarea. Urmele de adâncime. în comun cu obiectai purtător. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. — ceruza. în acest mod. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta. cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. tn primul rănd. Pe de altă parte. În funcţie de natura acestor obiecte. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. Aderând la materia-bază a urmei. unt. pe de o parte. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. piele. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere.

cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. cele latente după relevarea lor. a. Pe un element magnetic. oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport.a. ceramică ş. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. influenţate de factorul temporal. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. Această metodă. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca.a. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator . — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii. în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. ninhidrina şi nitratul de argint. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. dacă. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. fiind descoperite. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. unde se introduc cristale de iod. oxidul de cobalt. acesta fiind dezavantajul procedeului. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. invizibilă. sub aspect procedural. obiectul purtător de urme. Un tub de sticlă. Prin reacţie cu iodul. urma devine incoloră. peroxidul de mangan. Metoda chimică se foloseşte. Cum s-a menţionat anterior. spre exemplu. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. ridicării şi conservării lor. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». re măsura evaporării iodului. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. fie sub aspect informativ. In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. le va evidenţia. a unor substanţe noi luminis-cente. este universala. cât şi din alte pricini. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. în mod special. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. pentru a evita înnegrirea suportului. In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. praful de ceară roşie ş. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente.— bronzul. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. Sub influenţa soluţiei menţionate. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. îl constituie procesulverbal. se aderă praful care. a izotopilor radioactivi. sau fixate pe cale fotografică. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. a radiaţiilor de tip laser. în încheiere trebuie să semnalăm. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. aşa cum eşi recomandată. menită să furnizeze curent de aer. obiecte din lemn ş. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu. Principalul mijloc de fixare. Vaporii de iod. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. (fig. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%).). reamintim condiţiile principale de fotografiere. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic. spre exemplu funingina. genul urmelor descoperite. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. care apar prin încălzirea tubului. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. 44 . montat într-un tub de masă plastică. persistente şi vizibile. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. acestea se cer fixate pe pelicule adezive. in întregime sau parţial. şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire.

liniile albe. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr. Stratul de gelatină. uşă. sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. albă şi neagră.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. Obiectele dure (sticlă. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. cicatricele. precum şi determinarea modului in care au fost create. ce constau din două foi de celuloid: de bază. trifurcare). inclusiv liniile flexorice. se scutură şi se zvântă. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. metal. contopirea a două sau mai multe linii. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. apoi se suprapune urmei prăfuite.a. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. cele flexibile (documentele. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. Prin apăsare. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. şi protector. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. precum şi cu pereţii ambalajului. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. la ce tip se referă desenele papilare ş. masă plastică etc. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. 45 . prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. carton presat etc. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. ceramică. sfera de interese. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. (fig. porii. după ce pe degete se apasă hârtia.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. de pod alte două linii. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. lemn. iar cea adezivă se suprapune urmei. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. scândură.

fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere.de la general la particular. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. şi circular . depozit etc. Astfel. apelându-se fie la procedeul liniar. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. în funcţie de forma geometrică a încăperii. faza la care ne referim este decisivă. urmelor şi al altor materiale de probă. apoi în mod dinamic. a fotografiei judiciare etc. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. Din perspectiva tacticii criminalistice. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. în acest sens. continuând astfel până la centrul încăperii. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. fixării şi ridicării urmelor. într-o măsură sau alta.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. al obiectelor de acolo. excentric. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. Fiecare parte de teren. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. despre care se presupune că sunt. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. 46 . adică de la locul amplasării cadavrului. Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. respectiv. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. fie la cel circular. se va cerceta de sine stătător.Subiectul II. pe raze bine delimitate. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. care se disting atât după sarcinile ce le revin. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. în vederea orientării. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii. spre periferie. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul.1.2. în funcţie de caracteristicile terenului. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. în situaţia unui omor. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. magazie. 2.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii.

3. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. al obiectelor de acolo. poziţia şi starea altor obiecte. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . amplasarea acestuia (localitatea. O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării. continuând astfel până la centrul încăperii. urmelor şi al altor materiale de probă. fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. adresa. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. excentric. de structura spaţială şi topografică a locului acesteia. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale. La această fază se realizează fotografia de orientare. de cercetare detaliată a locului faptei. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. în ce priveşte antrenarea altor persoane. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. Faza de observare generală debutează. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. porţiune de drum. construcţie auxiliară). pe raze bine delimitate. (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională. reprezintă anumite avantaje. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. pas cu pas. adică de la locul amplasării cadavrului. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. bănuitul sau învinuitul. apoi în mod dinamic. Din perspectiva tacticii criminalistice. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei. şi circular .1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. înainte de a fi suferit vreo modificare. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. în situaţia unui omor. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. Astfel.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. într-o măsură sau alta. fie la cel circular. magazie. despre care se presupune că sunt. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. Tabloul de ansamblu al locului faptei. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. în funcţie de forma geometrică a încăperii. în acest sens. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. să nu rămână necercetat. spre exemplu. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". starea uşilor. în funcţie de caracteristicile terenului. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. de obicei. care. etajul. apelându-se fie la procedeul liniar.1 Cea de a doua fază. în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. spre exemplu. care se disting atât după sarcinile ce le revin. anumite mecanisme în stare de funcţionare. respectiv. se va recurge la operaţii de măsurare. partea vătămată. Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta. suprafaţă de locuit oficiu. cum ar fi. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei. Fiecare parte de teren. spre periferie. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. pentru a fi 47 . Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. în vederea orientării. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. depozit etc.de la general la particular. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale.2. se va cerceta de sine stătător. astfel ca nici o porţiune de teren.

potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. iar pe de altă parte. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. faza la care ne referim este decisivă. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Apoi. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. atunci. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. versiunile se divizează în particulare şi tipice. acestea se examinează minuţios. se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. 48 . Potrivit datelor pe care se fundamentează. a fotografiei judiciare etc. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. vopsea. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. de salivă. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie.examinate în condiţii propice descoperirii. cum?. pe de o parte. metal. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. constituind particule solide.a. pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. de păr. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". wer"). După cum este cunoscut. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. de ce (scopul. De pe suprafeţele netede microurmele. urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. warum. şi anume: ce s-a întâmplat?. apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. De exemplu. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3. Aşa cum s-a menţionat.2. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. lemn. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident. pentru situaţia dificilă. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat.). fiind instalate pe o peliculă sterilă. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. însuşirea de bani . sol etc). Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. în fond. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. sinuciderea prin moartea naturală. când?. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special. Subiectul III. womit. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. wie. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. fixării şi ridicării urmelor. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. de miros ş. unde?. în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. mobilul)?. wo. expertiză. această categorie de urme cuprinde.prin furt sau incendiu. în acest sens.prin tâlhărie etc. delapidarea . De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii. de ţesuturi. wann. particule de sticlă. cu ce (s-a săvârşit fapta)?.1. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Prioritară însă rămâne regula generală. acţiuni operative). în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete. pe experienţa pozitivă.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

din diferite motive. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase. Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia. etatea. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. documente. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. vărsta. La această fază de contact cu martorii. în caz contrar poate fi tras la răspundere. studiile etc.a. materialele prezentate de alte structuri. starea familială.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. antecedentele penale. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. se subdivid în trei categorii. dintre care menţionăm: 52 . Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. prenumele.). Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. după scopul urmărit prin aplicarea lor. solicitându-i să-şi declare numele. procedeele tehnologice. în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice.2 în fine. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. auditive). Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. Din perspectiva problemei în discuţie. cunoştinţele şi interesele predominante. Dispunând de datele respective. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. ale inspectoratelor departamentale ş. e de dorit să participe şi expertul. profesia. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. obiecte corp-delict etc. iar. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. avertizat că este obligat să spună adevărul. concomitent. pe de altă parte. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. victima). în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. 2) sfera socială căreia aparţine. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. ce constituie tactica ascultării martorilor. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina. uneori. organizarea audierii necesită.) § 4. procesulverbal de cercetare la faţa locului. starea familială. de unde. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare. locul de muncă. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor. domiciliul. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. cum ar fi cele de revizie şi control.a.

Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. adaptarea martorului la rolul. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor.discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare. . în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi. contribuie la armonizarea depoziţiilor. înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale. . de a nu depune mărturii mincinoase. fireşte în mod civilizat şi tacticos. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate. dar care ţin de activitatea martorului. a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. în special. Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. .posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele..forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. . demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte. Prin urmare. în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă.de relatare liberă . orice formă de tratare necivilizată. indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. fără a-i sugera. în faza a treia a ascultării martorilor. O atare convorbire preliminară asigură. din diferite motive. în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea. îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. după cum s-a menţionat. organul judiciar trebuie să se prezinte. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. a modului şi 53 . acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. A doua fază . c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă. fără a fi întrerupte. în special. denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată". ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui. d) Acordarea de ajutor martorilor care. neclar şi chiar confuz. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. . care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. de timp. lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic.debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie. relatarea liberă. în expunere se observă mai puţină siguranţă. nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. organul de anchetă poate solicita martorului. de precizare. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii.posibilitatea observării directe a limbajului martorului. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. Sunt frecvente cazurile când martorii. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. gradul şi postul pe care îl ocupă. condiţiile. dar loială şi binevoitoare.a. numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. fie datorită stării emoţionale. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. calm şi atent. cerând să fie interogaţi. Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. deoarece reproducerea evenimentelor. fotografii ş. organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă.primirea la timp şi corectă a martorului. schiţa) a faptelor. Trebuie de avut în vedere. Organul de urmărire penală poate interveni. ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite. apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate. declarându-i familia. sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor.reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului. dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. în special. că aşteptarea de lungă durată. în special de învinuiţi. reproducerea grafică (desenul. 196-197 CP).

ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. modul de formulare şi adresare. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. Acest procedeul tactic se justifică. prieteni. nu este decât în defavoarea clarificării cauzei. Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului. conducerea ascultării într-o astfel de manieră.împrejurărilor în care s-a activat. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele.să fie directe. faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse. oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză. Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor. . iar. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora.prin conţinutul de idei. precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. rivalitate. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. dar şi de felul cum sunt adresate. în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. . li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. la modul de operare şi la mijloacele aplicate. în majoritatea cazurilor. înrăire. acest procedeu tactic. Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere.. invidie ş. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. 54 . procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp. de verificare. întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. să nu sugereze anumite răspunsuri. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. faţă de justiţie în genere. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia. fotografii. De exemplu. Rezumând. pe de altă parte.a. dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare. colegialitate de serviciu sau de studii. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice. forme reale. îndeosebi. inclusiv. Din perspectiva tacticii criminalistice. încearcă să confirme alibiul făptuitorului. victima sau altă parte în proces: rudenie. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. cea introductivă şi de relatare liberă. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit. modele. prin urmare. . duşmănie. clare. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii.întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. bună sau rea vecinătate. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. pe de o parte. schiţe etc. destinate. 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. în special. 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor. complici etc). există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul.

traseul parcurs de făptuitori. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport. Alteori. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. ales de conducătorul echipei de cercetare. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. stabilirea bunurilor ce au fost furate. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. Acolo unde există deosebiri. (7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora. mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport.Subiectul III. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. se vor face precizări pe parcursul expunerilor. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite.Mihailov. Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte.00 din încăperea . Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. pe jos sau cu mijloacele de transport. Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. magazinul „Next". pe jos sau cu mijloace de transport2. amplasat p str Florilor. fotografiate. cuprinzând locul săvârşirii faptei. ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. Astfel. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. Vor fi cercetate. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. descrise în procesulverbal şi fotografiate. care le sunt caracteristicile şi valoarea. sau urmele mijloacelor de transport. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală.2. an. ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. iar la faptele de tâlhărie. pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. Koylov. mărfurile.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari.1. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. 1. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală. între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul. 1. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă. între orele 01. pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. Secţiunea I . apoi ridicate prin metodele cunoscute.1980 şi cet. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat. 55 . poate fi folosit câinele de urmărire.După două oree de la cercetarea locului faptei. In cazul infracţiunilor flagrante. 1. Produsele. Etapa iniţiala de cercetare a furtului. ele vor fi continuate. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia. obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate. Obiectele purtătoare de urme. descrise.1.00 şi 04. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. care au fost primele sesizate. iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor. abandonate sau pierdute. La momentul tactic. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. Atunci când se constată urme de adâncime. de dimensiuni reduse. în cazul furtului. ori la data constatării lor de către alte persoane. Secţiunea a II-a . vor fi ridicate mulaje de gips. Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări. 9 (nouă) TV color marca "Polar". O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice.

în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). eventual.5 c. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase. întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. Ascultarea persoanelor a. sau elemente de identificare. pistol. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). acestea vor fi inventariate. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. b. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. dacă a strigat după ajutor. identitatea aeestora. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate. Totodată. inventarierea şi descrierea lor. Totodată. 118 şi următoarele Cod penal). interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. materiale de construcţie etc. adică. locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc.cereale. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. în vederea identificării lor. Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. dacă mai era împreună cu alte persoane etc. Secţiunea a lll-a . colegi de muncă. şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei.). vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. natura şi valoarea bunurilor sustrase. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. va fi audiată în prezenţa medicului. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. litigii privind dreptul de proprietate) etc. par. dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. chiar dacă au fost vândute altor persoane. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. spray-uri paralizante etc). rude. apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. detalii privind îmbrăcămintea etc). Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei. concomitente sau posterioare săvârşirii faptei).Alte activităţi de urmărire penală §1. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. dacă este cunoscută. numărul agresorilor. se vor efectua percheziţii. cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 . Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. care garantează dreptul la apărare. De asemenea. posibilitatea de acces la bunurile respective. în câmp. vârsta probabilă.

Aşa. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat. ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. §2. De asemenea. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. de escaladare ori de transport al obiectelor furate. Secţiunea a IV-a . este urmat de uciderea victimei. cât şi faptul dacă nu este o simulare. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. Pentru a se asigura succesul percheziţiei. folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. care să cuprindă obiective judicios formulate. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . folosindu-se şi de alibiuri. ambalaje. al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. fragmente sau resturi ale acestora. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative. de multe ori. forţarea încuietorilor. schiţele etc. ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. ce să caute şi cum să caute. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. care neagă vinovăţia. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. a încuietorilor şi a pereţilor. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită. a prezentării pentru recunoaştere. a urmelor de picioare. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii.inculpatului. Astfel. Dimpotrivă. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei. recidivişti. pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. b. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. de foarte multe ori. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. O modalitate de efectuare a reconstituirii. prietenilor. ori al apariţiei unor anumite rezultate. frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). a uşilor. vecinilor sau al altor persoane. Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. se va proceda la efectuarea confruntării. De asemenea. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. prin care pătrund în interior. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii. ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. se vor folosi metodele tactice adecvate. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. de pildă. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. Când specificul faptei cercetate o impune. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. a reconstituirii etc. superior posibilităţilor materiale6. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică. deoarece. fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. în caz de nereuşită. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. de infractori înrăiţi. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase.

dar cu unele rezerve. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. metodele şi instrumentele folosite. creion. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. iar altele sunt de dată foarte recentă. va apela la fotografia de umbre. etc.). Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. uneori. La cercetări trebuie să participe şi victima. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. uitate sau abandonate. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. 1. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. faptele se săvârşesc în timpul zilei. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. la munte sau la mare. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. După cum se va vedea în continuare. ori la rudele care locuiesc în sate. uneori.nr nr vom referi în compartimentul următor. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. materiale şi mijloace tehnice. in special a semnăturilor.părăsesc apartamentul. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. El poate avea diverse forme. întreruperi de traseu. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. operaţiile desfăşurate. a amprentelor digitale. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. ci sunt bine pregătite. Alteori. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). când populaţia oraşelor este plecată în concediu. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Si totuşi. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. în marea majoritate a cazurilor. Astfel. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. documentelor de identitate. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. având fixate trei undiţe de ştiucă. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. 10 Subiectul I. Test nr. tremurături. pix. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. de contrast şi separatoare de culori. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. în special a semnăturilor. Indiferent de modul de realizare. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă. Prin urmare. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. dacă nu răspunde nimeni. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. pătrund în apartament cu chei potrivite. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. la i. Falsul prin contrafacerea rechizitelor. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. audierea martorilor. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. Făptuitorii folosesc soneria şi. de mare ajutor. De asemenea. descoperite la locul infracţiunii. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. câinele de urmărire. fiind. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. 1. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. tuş. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. prin care se probează fapte juridice.

potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. placă gelatinoasă. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. hârtie sugativă. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. documentelor de identitate. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face.3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. indigo etc. rânduri.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. cuvinte. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. peliculă adezivă. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. b) trasee dublate. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. După cum este cunoscut. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. de regulă. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. e) trăsături de creion. altor semne de structură a ştampilei. venit în contact cu materialul intermediar umed. (hârtie fotografică. bineînţeles. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. dimensiuni. amplasare spaţială. indigo etc. Astfel. — Greşeli gramaticale. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. 59 . cauzate de mijloacele de desenare. la diverse măsurări şi. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. b) trasee dublate. — Trăsăturile difuze ale semnelor. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. cauzate de mijloacele de desenare. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. c) deformări ale grafismelor. albuş de ou fiert etc. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. Prin urmare. de denumiri. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. erori în conţinutul şi forma stemei. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. prin care se probează fapte juridice. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. bineînţeles. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. c) deformări ale grafismelor. 1. e) trăsături de creion. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Si totuşi. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. la diverse măsurări şi.

în situaţii ordinare determinarea modelului.6 mm). utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere. prin determinarea modelului. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. aruncare. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. După cum este cunoscut. registrele şi atlasele balistice. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. pe modul lor de funcţionare. de fabricaţie improvizată. In fond. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. a fiecărei piese în parte. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. 60 . Expertiza armelor modificate. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. şi rudimentare.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. fie ca urmare a înlăturării lor. în marea majoritate a cazurilor. în caz afirmativ. Expertiza balistică. seriei şi a anului de fabricaţie. Examinarea muniţiilor Muniţiile.Subiectul II. calibrului. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. in special tuburile. 2. pe de o parte. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. 2. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. înălţimea. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. în special pentru cartuşe de calibru mic (5. Atunci când inscripţiile respective lipsesc. precum şi al datelor experimentale. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. la cerinţa organului judiciar. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. realizate cu arme de foc. lungimea şi calibrul ţevii. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş.a. 2. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. seria şi modelul iniţial. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. de siguranţă şi de aruncare. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare. numărul. ulterior neautorizat modificate. lovire. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. pe de altă parte. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. greutatea.) cu datele respective din instrucţiile. 1. fie datorită vechimii. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. individualizarea acestora.

se va proceda la examinarea comparativă. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: . parafină. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. sau de la câteva arme. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. pentru a fi deplasat spre camera de 61 . aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. .3 etape. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii.4 etape. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. 3. de fabricare improvizată sau modificată etc. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. dimensiune şi direcţia ghinturilor. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. după cum s-a precizat anterior. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. ceară etc). Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. număr. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. eliminării şi aruncării tubului ars. După cum demonstrează practica judiciară. forma şi mărimea percuţiei. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. .5 etape. . Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice.2 etapă. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. In special. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. percutorului. asigurându-se inalterarea urmelor. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. de exemplu. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. de care dispunem la etapa actuală. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate.1 etapă. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. în contextul celor de mai sus. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. al microscopului comparator. In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. 39). dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături.La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. convertizorul optico-electronic. datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. constituind mierorelieful urmelor (fig. 2. în special de îmbrăcăminte. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. tragerii. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. dar şi pe trăgător. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora. . dacă denotă aplicarea unei arme automate.

în formă de striaţii. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. precum şi dispoziţiile H. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. în primul rând. 2896/ 1966 privind declararea. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii.M. "pericol iminent de accidentare". 62 . materială sau penală. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare.C. Cercetarea accidentelor de muncă. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. Astfel. precum şi dispoziţii speciale. administrativă. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii. 90 din 23 iulie 1996. — urma ejectorului (pragului aruncător). aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale. cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. 3. apărarea vieţii. care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. b Cod penal. trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. Legea protecţiei muncii (nr. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. H. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă.C. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. privitoare la concursul ideal de infracţiuni. precum acele ale articolul 209.M. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei.detonare. 304/1975 privind echipamentul de protecţie. „practică profesională" etc. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr. nr. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară.Consideraţii preliminare §1. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii. De asemenea. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. nr. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala. H. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I . de asemenea. dimensiunile şi relieful lui. precum şi normele de protecţie a muncii.37). în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit". Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. pe partea posterioară a gulerului rozetei. intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. Sunt. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. Competenţe. Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.M. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. §2. Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente.C. Subiectul III. 3. 3. în acelaşi timp norme din acest cod. (faptele penale. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială.1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă.

care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii. au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. privesc organizarea fluxului tehnologic. instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă. In cazul accidentelor de circulaţie.Cercetarea la fata locului 63 .Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. c. secţiei. nr. contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr. agricultură etc. b. din comisie fac parte inspectori de stat. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. accidente colective. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei. e. deces. 90/ 1996). 90/1996. exploatări forestiere. procesul tehnologic. De aceea. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. în aceste cazuri. exploatări miniere. precum şi avariile sau exploziile. disciplinare. în cazul accidentelor de muncă colective. 90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. 90/23. d. 90/1996 a fost abrogată Legea nr. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative. persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. maistru. articolul 47 din Legea nr. în termen de 7 zile de la data decesului. Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. 1 din Legea nr. b. De asemenea. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23. de către persoana juridică. transporturi. inginer etc.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. 2896/1996.07. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. de cele mai multe ori. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. precum: exploatări miniere. construcţii. aplicabile fiecărui loc de muncă. când a intrat în vigoare Legea nr. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27.1996). în colaborare cu organele de stat competente. f. de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii. sector forestier. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H. generate de unele evenimente deosebite. după cum urmează: a. să elaboreze. agricultură etc. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă.08. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. care. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane. întreprinderii (şef de echipă. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie.C. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. După adoptarea Legii nr. specialişti pe domenii de activitate.90/1996). produse pe drumurile publice. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. la cererea acestora. începând cu conducerea echipei. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. printre victime. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. Potrivit articolului 26 alin.1996. procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a . precum şi în cazul accidentelor de muncă. §3.M. De aceea. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. c. în care. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. 28 şi 32. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. în cazul accidentelor care au produs invaliditate. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. Deci. în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă.

stării iniţiale a instalaţiilor. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive). Din orice echipă fac parte organele de poliţie. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. b. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. §2. proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. c. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. dacă sunt comod transportabile. în funcţie de natura accidentului. agricultură etc. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. minerit. Procurorul va verifica starea victimelor. fişele individuale de instruire etc. camere video. distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. B. Specificul cercetărilor la faţa locului. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. procesul-verbal al pompierilor militari. stabilirea poziţiei. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. sector forestier. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. în ultimul timp. printre altele. Ascultarea persoanelor 64 . interesând. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale. condusă de procuror. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii. vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator. raportul de autopsie medico-legală etc. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme. în cazurile cu arsuri grave. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. conducătorul locului de muncă etc). vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. banda magnetică. Obiectele purtătoare de urme. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. pentru ca. A. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. împreună cu inspectorii de specialitate. şi. rezultă şi din aceea că. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. privesc: a. cele mai importante. maşinilor şi utilajelor. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului.. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor. cercetarea minuţioasă a urmelor. a mijloacelor materiale de probă. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă.a. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. specificul locului de muncă. deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie.§1. procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. împreună cu medicul legist. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. Secţiunea a lll-a . dacă au fost prezenţi la faţa locului. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii. în cazul accidentelor de muncă. pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală.

are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. ducă lucra atoni ori neglijent. de cele mai multe ori. martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. dacă le-a cunoacut. în ce constau şi care a fost scopul lor. criminalistice. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului. De aceea. o persoană cu funcţie de conducere care. oboseala. cum ar fi. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. expertiza tehnică sau medico-legală.) sau declaraţiile altor persoane. de această dată. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este. a reţetelor de fabricaţie etc. obiecte purtătoare de urme etc. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite. De asemenea. a. de producerea accidentului). cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. de exemplu. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. de cele mai multe ori. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora. persoana vătămată. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. Mai mult decât în cazul altor % fapte. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'. de cele mai multe ori explicabilă. obiectivă faţă de faptă. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. Dacă specificul cauzei o impune. starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice. cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii. procesul tehnologic etc. Pentru dispunerea expertizei. agricultură. §2. respectarea procesului tehnologic. medico-legale etc. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. c. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii. şi a doua categoric de persoane. O poziţie specială o are. după specificul locului de muncă: uneori. ştiut fiind faptul că boala. precum şi în fişa postului. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. sector minier. rapoarte de expertiză etc. comportarea ei în timpul muncii.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. De aceea. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar. corectă. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului.5 b. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. rapoartele de expertiză criminalistică. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii. sector forestier etc. Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. care au o atitudine sinceră. de cele mai multe ori.

la data de 23 septembrie 1996.general ştiinţifice. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. aşa cum este sfera justiţiei. precum şi aprobarea lor practică. psihologiei etc. în primul rând. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. căderi întâmplătoare. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. Fără a efectua o analiză detaliată. In activitatea criminalistică. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. şi. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate. realizate sub diverse forme. 1. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice.2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. presupune observaţii multilaterale.2 la nivel teoretic. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. fireşte. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. consum excesiv de băuturi alcoolice. 37. care este durata incapacităţii de muncă. 1. De asemenea. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate. Percepţia imediată. constituie forma iniţială. Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. chimiei. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. cât şi din culpă. 66 . §3. examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. se folosesc trei categorii de metode. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. La nivel practic. De asemenea. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. în anumite cazuri. operaţii şi mijloace. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. impune anumite condiţii. biologiei. particular Ştiinţifice şi speciale. La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. 38).(autenticitatea unor acte. 1. privind cercetarea infracţiunilor. originală şi consecventă. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. Metodele criminalistice.1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică. practic nelimitat. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. cât şi la cel utilitar. aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). dacă accidentul a produs invaliditate etc. TEST 11 Subiectul I. inerente însuşirii realităţii obiective. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. La cercetarea accidentelor de muncă mortale.. farmacologiei. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. Pentru a elabora astfel de metode. a urmelor de degete etc.

concentraţia. 4) Metoda modelării. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. de exemplu «metode fizice»1. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice.2) Metoda măsurării. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. percheziţiei. realizându-se atât in formă materială. în special a celor de mâini şi picioare. ca: timpul împuşcăturii. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. apărută in antichitate din necesităţi practice umane.. Metode antropologice. ale celor produse de diverse instrumente. metodele fizice sau fizico-chimice. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. Pentru depistarea obiectelor minuscule. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. masă plastică. identificarea cadavrelor. temperatura. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 . In toate cazurile însă se au în vedere. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii.a. frecvent aplicate în criminalistică. 6) Metoda descrierii. descoperirea obiectelor tăinuite etc. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. constituie cele particular ştiinţifice. gradul de rezistenţă. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. de tot felul de instrumente. dar mai cu seamă celor de laborator. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. 5) Metoda comparaţiei. — volumul. în linii generale. organul judiciar va apela la instrumente optice. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. prezentării spre recunoaştere şi altele. metal. prezentarea spre recunoaştere. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente.a. 3) Metoda experimentală. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. densitatea. ulterior în energie vizibilă. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. elasticitatea. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. percheziţia. Prin intermediul experimentului judiciar. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. Reproducerea administrată a unui fapt. vehicule ş. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. interogatoriul etc. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda efectului de luminiscenţă. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. în primul rând. fotorobotul. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren.. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. — vechimea unor evenimente. alte caracteristici ale obiectelor materiale. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. cel judiciar. greutatea. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică.) Categoria a doua de metode. — Metode matematice. în domeniul expertizei criminalistice. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. a hârtiei. — Metoda convertizării electrono-optice. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. matematice şi antropologice. urmelor create de arme de foc pe muniţie. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. «metode de ramură»2. Metode fizice sau fizico-chimice.

Expertiza criminalistică 2. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. 2. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate.a. de asemenea. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. ale plantei picioarelor. Subiectul II. a altor acţiuni procesuale) privind forma. probleme etc. in special. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. balistice ş. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Noţiuni generale în criminalistică. 1. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. in special în procesul de comparare a semnăturilor.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică. 68 .(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte.a. imaginile fotografice. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. 2. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. metode speciale criminalistice. asupra unei situaţii. la calcularea elementelor cărării urmelor. 1. Metode matematice.a. după cum anticipam. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. suprafeţelor palmare ş. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. duritatea. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. Categoria a treia constituie. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. traseologice. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. percheziţiei. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. culoarea. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei.). Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. la examinarea criminalistică a scrisului. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. a actelor dactilografiate. imaginilor fotografice etc. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. actele privind alterarea mărfurilor. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. a impresiuhilor de ştampile. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. apărută in antichitate din necesităţi practice umane.

La stabilirea înlăturării de text prin corodare. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. dacă documentul are atare elemente. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. soluţie de var etc). 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. arc. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. elasticitatea. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. După cum se va vedea în continuare. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. materiale şi mijloace tehnice. afectarea textelor învecinate. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. apă oxigenată. este lesne de realizat. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. în funcţie de modul in care s-a operat. 69 . înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. falsul aparţine nu autorului. în marea majoritate a cazurilor. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. hârtia îşi pierde luciul. starea dislocată a particulelor de hârtie. culoarea. dacă. 2) scămoşarea hârtiei.) înlăturarea prin ştergere. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). în special a semnăturilor. se va recurge la metode speciale de cercetare. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. pulverizatorul de praf. sulfit de sodiu. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. urme ale ştergerii. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. dar şi în profunzimea hârtiei. — urmele de presiune. în principiu. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. natricaustic. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. 2. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. precum şi prin transparenţă. în primul rând. economiei şi comerţului. Decolorând textul scris. radieră etc. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. în situaţiile favorabile. El poate avea diverse forme.Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. subţierea acesteia. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. fireşte. finanţelor şi activităţii bancare. fireşte. precum şi unele semne grafice învecinate. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. Depistarea caracteristicilor menţionate. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului.

restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. primite etc. intre sau in prelungirea rândurilor. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat.nr nr vom referi în compartimentul următor.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. Indiferent de modul de realizare. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. in special. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Deseori. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. spre exemplu. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. dar în cazul unui scris dactilografiat. De regulă. fiind semnate de persoane responsabile. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. cea a microscopiei electronice. Astfel. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. 59). Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. prescurtări incorecte. 60). la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. la tratarea cu izotopi radioactivi. urme de apăsare. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. Printre metodele aplicate. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. a analizei colorimetrice sau spectrografice. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. se vor crea respectiv urme ale indigoului. etc. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. în special a celor infraroşii. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. la i. pix. micşorarea distanţei dintre semne. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. întreruperi de traseu. in special a semnăturilor. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. tuş sau alţi coloranţi. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile.) 1. transportate. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. cuvinte sau rânduri. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. tuş. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. la metoda difuzo-copiativă. de contrast şi 70 . cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. După cum este cunoscut. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. Dintre mijloacele tehnice de investigare. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. care. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. va apela la fotografia de umbre. face posibilă nu numai observarea directă. la alte metode sensibile cum ar fi. litere. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. în locurile în care acestea se intersectează. in caz contar nu sunt autentice. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. sociale sau juridice ale personalităţii. respectiv cu altă maşină. aceasta constituind o metodă specifică1. dublări de trasee. 3. creion. tremurături.

Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. b) trasee dublate. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. Astfel. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. iar pe de altă parte. de regulă. — Greşeli gramaticale. pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură. — Trăsăturile difuze ale semnelor. a hârtiei. indigo etc. altor semne de structură a ştampilei. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Sub aspect tehnic. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. cernelurilor. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. placă gelatinoasă. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. resturi de suport al fotografiei înlăturate. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. albuş de ou fiert etc. Si totuşi. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. erori în conţinutul şi forma stemei. Prin urmare. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). bineînţeles. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. peliculă adezivă.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar.separatoare de culori. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. prin care se probează fapte juridice. dimensiuni. hârtie sugativă. pe de o parte. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. amplasare spaţială. cuvinte. deoarece contribuie la: 71 . de denumiri. alterarea textelor învecinate. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. (hârtie fotografică. această categorie de fals presupune. e) trăsături de creion. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. După cum este cunoscut. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. 4. culoare. la diverse măsurări şi. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. rânduri. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. consistenţă şi alte elemente caracteristice. venit în contact cu materialul intermediar umed. documentelor de identitate. c) deformări ale grafismelor. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. cauzate de mijloacele de desenare.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. de instrumente. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice.. cablu telefonic. Soţul recunoştea că a bătut-o. pentru suprimarea vieţii victimei. se va executa la un anumit grad de mărire. De asemenea. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. eventualele denaturări. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. ceea ce explică şi cauza morţii. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. excluzându-se. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. Astfel. profunzime. de la vecini. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. orificiul vaginal. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. dar că i-a tras doar câteva palme. a celor de măini. care nu se disting de culoarea suportului. cu dimensiunile de 17/4 cm. pe cât posibil. topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. 3.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. ca „la gura sacului". întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. precum şi a filtrelor de polarizare. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. Medicului legist îi revin. apoi. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. în măsura posibilităţilor. b. îndeosebi gura. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. Astfel. 75 . b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. a. d) fotografia urmelor. tot la faţa locului. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. aspectul marginilor rănii etc. însă există anumite metode de cercetare. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice. de sticlă ş. corpul şi membrele.— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. de asemenea. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. măresc distanţa focală. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute. Condiţiile menţionate. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator. unele leziuni corporale. şi. spre exemplu. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. instalate bilateral. în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. despicătoarc (cuţit. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. care să explice modul de producere a morţii. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. curea etc). orificiul anal. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. din motive diferite. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. obţinerea unei imagini mărite. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. în consecinţă. a căror detalii caracteristice sunt mici. c) urmele. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. data şi ora la care s-a produs decesul. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului.

violurile. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. Atunci când nu se dispune de fotografii. a portretului fotocompus. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală. Fără a intra in detalii asupra problemei. Metoda portretului vorbit». semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. Prin intermediul întrebărilor de precizare. 2. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. ca de exemplu cazurile de mituire. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret.P.P. ea aparţinând de tactica criminalistică. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. aranjarea coafurii. fiind ascultată de organul judiciar. 145 C. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. fireşte. în caz contrar. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. Test nr. mai întâi trebuie să descrie. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. a obiectelor de îmbrăcăminte. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii.). Reuşita ei. ori pretins redactate de victimă. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere.P. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. pentru a explica gestul sinuciderii. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. fireşte. foloseşte terminologia sa proprie. în acelaşi scop. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. 144 C. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. precum şi după fotografii. se descrie exteriorul celui urmărit.). — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. urmează să recunoască. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală.sau de la locul de muncă al victimei. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art.12 Subiectul I. la cele ce diferă. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu. strict după metoda portretului vorbit.P. 1. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". ca şi a cadavrului necunoscut. Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori. In baza relatărilor martorilor. insistându-se la o toaletare a feţei. Identificarea persoanelor după senalmente. 1. se vor căuta scrisori redactate de victimă. excrocheriile. După cum e cunoscut. năvălirile tâlhăreşti. 76 . persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor.

Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. fotorobotul a evoluat. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. dimensiunile şi poziţia frunţii. aluniţe. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. cuprinzând fruntea şi părul. în special la mijloacele de calcul electronice. vârsta. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. de amatori. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. zone ale feţei: a) superioară. forma corpului şi a feţei. nasului. Actualmente. tatuaj. artistice. buzelor şi a bărbiei. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. în cazurile necesare. 3. ochii şi sprâncenele. determinate de către specialistul antropolog. incluzând nasul. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica. prin metoda supraproiecţiei. cicatrice. din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. individuale sau în grup. b) nazală. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. prin concursul pictorului portretist. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. 77 . care după cum probează exemplele din practică. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. video şi cinematografice. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. pelicule video. conţinând gura şi bărbia. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. este cea mai utilă. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. Iniţiat în baza principiului dat. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. precum şi a semnelor particulare (pete. rasa. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. c) bucală. 4. vârsta. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. ochilor. 53). precum şi a cadavrelor. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. urechilor. diverse malformaţii). filme. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. pe baza portretului vorbit. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. schiţe (fig. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. 54). negi. dar şi a celor material-fixate în fotografii. de documente. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. Fiind în esenţă un model grafic. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. forma. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. amplasarea. In a doua etapă. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute.

creţ. căprui. precum şi a feţei. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. In teoria şi practica criminalistică. vârsta. mărime. Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. după lungime — mare. urechi. rotundă. 42). nominalizată Gherasimov. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. după desime — des. ce diferenţiază un gen de altul. începând cu cele aflate In zona superioară. continuând cu cele din zona mijlocie şi. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). circulară In sus sau in jos). După poziţie. mijlocii şi mici. lungimea.chizătura ochilor). normal. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. poate prezenta diverse forme: pătrată. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. după aşezare în orbită — normali. care diferă după poziţia reciprocă. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. femeile — 155 — 165 cm). cea nazală. mijlociu. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). In ceea ce priveşte chelia. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. pe baza reconstituirii grafice. mijlocie. capului. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. Ea cuprinde trei zone: cea frontală. castaniu. mai rar. Dar.3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. in primul rând. forma şi înclinaţia umerilor. mic. proeminentă. aşezare în orbite. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. a elementelor ei componente. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. rasa. 45). albaştri. După natura firească de screştere. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. buclat. şerpuite. Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. roşcat. şi după forma şi mărimea lor. după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. după mărime — late. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. 41). (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). femeile — pană ia 155 cm). Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. triunghiulară (fig. în descrierea ochilor interesează pleoapele. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. senilitate. lăţimea. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. ridicate sau coborâte pe ochi. masa musculară şi stratul adipos. retrasă. arcuite. 43). după lăţime — lată. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. constituţia. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. dimpotrivă. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des. îngustă (fig. In cazul cadavrelor. mai rar ţuguietă. bond. cea bucală. întâlnim ochi mari. precum şi chelia (calviţia). corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. sprâncenele pot fi — reunite. dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. genele. după forma purtată peste cap. Metoda în cauză. verzi. 46). La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. poate fi drept. ascuţită. Sub aspectul liniilor de contur. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). 1. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. pubertate. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. feţei şi elementelor lor componente. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. 1. 44). ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. adolescenţă. 2) Fruntea. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. după culoare — negri. După mărime. inaţuritate. respectiv. alb (cărunt parţial sau total). cu comisurile externe coborâte sau ridicate. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. după numele autorului ei. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). după formă — rectiliniare. faţă de globii ochilor. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. I 3) Ochii. 78 . uneori şi după culoarea ( dată de iris. rar. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. scăzute. femeile — peste 166 cm). inferioară. sexul se confirmă de către medicul legist. capul privit din faţă. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. dreptunghiulară. caracteristicile generale privind sexul. înfundaţi şi proeminenţi. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. după culoare — negru.47). Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. mijlocie şi scundă. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig.In ultima etapă. dar mai ales sprâncenele. ea necesită a fi reliefată.

sau mică după lăţimea nasului. In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi. Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. nazalizată. părul ei fiind lung. precum şi vorbirea nu de. mişcarea buzelor. lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă. mijlocie şi mică şi. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. ca semnalmente funcţionate. a nasului sau a urechilor.). mărunţi). ferm (dârz) sau şubred. stare (plombaţi. bâlbâită.51). vorbirea şi ridurile. militară. dimensiuni. spre dreapta. Ele se descriu după localizare. Capul. retrasă. buzele. Ridurile.48). înapoi. a umerilor (ridicate aplecate). tragus. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). Ea poate fi rapidă. incluzând gura. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. de a ridica una sau ambele sprâncene. de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. El poate fi iute (repezit) sau lin. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. şuierătoare. scobirea în dinţi etc. tăiată mărunt pe buză. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. Gura se descrie după mărime. proeminentă. cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. convexă sau concavă. incorectă. 2. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. număr. Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. vocea. mijlocii. Buzele pot fi groase. ea poate fi mare. formă şi adâncime. înălţime şi înclinaţie. mimica. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi. Sunt atestate şi alte forme de mişcări. După mărime. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. servilă. mişcarea aripilor nărilor. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. netezirea mustăţii. linia muchiei poate avea formă dreaptă. cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. galbeni. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. Încălecaţi). Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. de adult sau de bătrân). cât şi elementele morfologice. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. antitragus. legănat sau săltat. nasul atrage atenţia. urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane.52. subţiri. poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig. deterioraţi. 5) Cavitatea bucală. jargoane. normali. cochetă). profesionalisme. cuvinte străine. cocoaşă). frecarea măinilor. poziţia capului. interpoziţie (îndepărtaţi. In identificarea criminalistica după semnalmente. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). îmbrăcaţi. ca de exemplu.50). şi de bază. ridicate sau coborâte (fig. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). dinţii şi bărbia. Astfel. In special a mâinilor (la spate. rotundă. 4 canini. Atunci când aceste poziţii sunt constante. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. culoare. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. peltică.4) Nasul. Atât vocea. 8 premolari şi 12 molari). forma şi dimensiunile. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. albi). piramida nazală poate fi mică. care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. roaderea unghiilor. ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. poziţie şi proporţii (fig. Înfundată. Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. poate fi aplecat Înainte. obişnuită. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. bărbia poate fi plată sau ascuţită. gesticulaţia. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. bilobată. încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. proteze). «le acoperind partea 79 . Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. Pavilionul urechii este alcătuit din helix. corectă. oculare şi bucale. victimă sau persoana implicată. cu gropiţă. rară. Vocea şi vorbirea. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. leneşă.49). de o amplitudine mare sau mică. după linia de contur. antehelix. manipularea unor obiecte. dreptunghiulară. tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. 6) Urechile. mersul. mărime (înălţime şi lăţime). ele pot fi reţinute de martor. culoare (înnegriţi. folosirea unor regionalisme. spre stânga. care pot fi energice sau moleşite. După cum am menţionat deja. mijlocie şi mare. ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. in buzunare). triunghiulară). Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. mică sau barbişon. Mustaţa poate fi mare. Ele se descriu după formă.

In special. in formă liniară sau arcuită.din centru sau Întreaga frunte. In jurul ochilor şi gurii. 80 . Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă. la comisurile externe ale acestora.

legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art. tehnică. 81 . Expertiza judiciară. respective de procedură. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. artei etc. în acelaşi timp. ea manifestându-se pe două planuri. de obicei. Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor.) la efectuarea cercetării la faţa locului. Prin urmare. utilitatea participării lui la proces. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. a altor mijloace materiale de probă. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură. 159). Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. totalmente.a. Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent. în consecinţă. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. persoane competente. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art. artă ş. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi. fizică. la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist. . a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală. Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi. Cu toate acestea. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun. 2.a. 2. tehnică. în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja. reconstituirii.să contribuie la descoperirea. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt. nu ocazional. spre exemplu. în special. de aceea la soluţionarea cauzelor penale. la cerinţa justiţiei. în ce priveşte specialistul.. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: . sub aspect procesual.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar. percheziţiei ş. subordonată activităţii organului judiciar. chimie etc. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale. este indiscutabilă.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. eficacitatea luptei împotriva criminalităţii.).a. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. retrage şi conserva probele. Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept. constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale. activitatea specialistului în procesul penal. afară de alte calităţi.a. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. presupune. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. tehnicii. cunoştinţe profunde de specialitate. calitatea cercetărilor penale şi. caracteristicile de bază ale acesteia. în mare măsură. efectuată. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. se consideră oportună.Subiectul II.. decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. înainte de toate. în primul rând. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. specificând doar elementele. Aşadar. este. construcţie. . şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. reconstituirii. motivaţia dispunerii acesteia. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale. la înfăptuirea cercetării la faţa locului. percheziţiei ş.

expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. din cea criminalistică . 2. Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă. scopul urmărit. a falsului într-un act oficial sau document de identitate. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. ecologice. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. în afara cazurilor menţionate. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul.expertiza 82 . Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. alte fapte cu caracterjuridic. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. în rândul al doilea. se procedează la efectuarea expertizei judiciare. 262-264). Potrivit prevederilor art.specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei. poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului.64.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării.). decât cel juridic. cu ocazia înfăptuirii ei. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. garanţiile procesuale. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. psihologice. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică. caracteristicile de bază ale acesteia. dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. De exemplu. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. pe bună dreptate. în lege (art. mijloace materiale de probă ş. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului. 169). deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş.64-65. zootehnice. 163-167). tehnologice. deosebim expertize medicale. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art. artei etc.64 CPP). După cum este cunoscut. O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. tehnicii. organul de cercetare. care. Independenţa expertului.3 (7) Selectaţi instituţia. din oficiu sau la cerere. care se disting după natura obiectelor de studiu. a autenticităţii unui manuscris. în urma cercetărilor efectuate. 163-166. drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. financiar-economice. conform prevederilor legii. Dacă evidenţierea unor fapte. să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. specificând doar elementele. altele decât cele juridice. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare.64). natura şi gravitatea leziunilor corporale.64 al CPP. spre exemplu. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art.a. de transport. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. 164. Expertiza. învinuitului sau a inculpatului. după cum se susţine. Astfel. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt. 169-170. motivaţia dispunerii acesteia. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură. în acelaşi timp. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi. rezidă în determinarea împrejurărilor faptei. dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. Prin urmare.a. fapte şi împrejurări. criminalistice. Este de neconceput. a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale. agrotehnice. a mărfurilor nestandard şi necomplete. starea psihică a bănuitului. tehnice. stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei.

ecologice ş. frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. c) să fie contemporane. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate. aşadar. reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului. dactiloscopică. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative. probe de sânge.a. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei. tehnică a documentelor. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili.scrisului. La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază. nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice.să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. tehnologică. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. ale victimei. contravine legii. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. de păr ş. nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. Expertul trebuie să aibă studii profesionale. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova. b) să fie comparabile. veterinară şi zootehnică. de la Academia de Ştiinţe ş. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei. incendiară. Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. cu obiectele identificatoare. balistică şi fotoportretică. 2. aeronautică. de construcţie. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. de protecţie a securităţii muncii.' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării. în fine. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. merceologică etc.. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane. fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. Specializarea. sub aspect procesual. bănuitului sau învinuitului. care se referă la obiectul expertizei. traseologică. psihologice. Prin urmare. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. după formă şi conţinut. feroviară. în practica judiciară sunt. a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. 3. Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. Declaraţiile martorilor. competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. 166 CPP). expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. Experienţa expertului judiciar 83 .). modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. Legea (art. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri.64 CCP). adică să corespundă obiectelor identificatoare.a. de asemenea. în majoritatea cazurilor. agrotehnice şi veterinare. la etapa actuală. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora.a.

care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto. Asfel. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. natura şi gravitatea leziunilor corporale. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. tehnică a documentelor. a atribuţiilor de expert.a. din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică. intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii. de vopsea. în repetate rânduri. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul. în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului. conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză. . creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice. a hârtiilor de valoare etc. Ministerului de Finanţe etc. determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. nu contribuie la cercetarea completă. organul de cercetare nominalizează doar instituţia. balistică şi a armelor albe. expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză.se consolidează cu timpul. .introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată. dactiloscopică. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. Asfel. în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate. în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti. chimice şi biologice. organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată. incendii). în ce priveşte necointeresarea expertului. a victimelor minore etc. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. pentru a se constata pe corpul lor existenţa. căruia i se încredinţează efectuarea expertizei. . a învinuitului sau bănuitului. în comisie pot fi incluşi. Prin urmare. picioare şi de alte părţi corporale umane. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. la aprecierea gradului de competenţă a expertului.examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge.examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii. păr etc. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare. salivă. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal. a obiectelor dezmembrate. în afară de îndatoririle sale de bază . amicale. în anumite situaţii.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză. orăşeneşti şi raionale ş. microurme de îmbrăcăminte ş. 84 . tehnică auto. 1 65 CCP). stupefiante. de datoria cărora este: . La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. de asemenea. iar în caz de moarte violentă .) poate efectua expertizele fizice. în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care.examinarea medico-legală a persoanei vătămate. organul de cercetare poate să aleagă expertul. inclusiv financiar-bancară şi merceologică. ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei. în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie.1 Aşa cum s-a menţionat. impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie. polimere. ţesuturi. de asemenea. financiară. sticlă. Principiile departamental şi teritorial. de expertiză economică. transport şi mecanisme. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals. această condiţie. masă plastică. timpului când a survenut decesul. resturi de produse petroliere. de explozii. a bancnotelor valutare. ca urmare a exercitării. Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor. prevăzută în lege (art. Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii. Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul. şi instituţia de expertiză. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. traseologică.a. de instrumente de spargere. legăturii lui cu fapta şi autorul ei. a armelor albe. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale.

a. In baza celor de mai sus. în mod temeinic. cum ar fi omorul. dialog şi conlucrare reciprocă. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii. reţinerea.) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. desfăşurarea unor activităţi inutile. alte măsuri operative. Descoperirea la timp. procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. de fapt. După cum este cunoscut. alături de alte măsuri. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. banditism. de forţele şi timpul disponibil. de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. 38. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. deşi este evident că. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. Planificarea. utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 . Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. mijloace de legătură. colaboratori operativi şi specialişti. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului. pe de o parte. acestea nu se suprapun. putem constata că. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. obiectiv şi complet.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. acceptată şi frecvent aplicată în practică. Prin organizare se are în vedere. pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective.Subiectul III. crearea condiţiilor de muncă. iar pe de altă parte. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal. crearea echipelor de anchetatori. cât şi local. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. O dată cu orientarea cercetărilor. reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. cât şi la instaurarea unui climat de contact. sustragere din patrimoniul obştesc etc. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune. cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni. § 1. ştiut este faptul. Practica oferă suficiente exemple. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi.a. prin urmare. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. urmărirea penală este desfăşurată superficial. în baza unor raţionamente. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. uneori haotic. pe bună dreptate. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. b) crearea condiţiilor de lucru. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă.. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat. administrarea necalificată a probelor. banditismul ş. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. percheziţia ş. într-un cuvânt. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată. comunicare şi fixare. Indiferent de componenţă. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. formalismul şi rutina. Or. materialul probant obţinut pe această cale. sub aspectul criminalisticii. orientează în continuare activitatea de cercetare. Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art. prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. după un plan judicios şi bazat pe date reale. 3. J 01). Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial.formă de investigare penală prevăzută de lege şi. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei.

efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt.a. tabele grafice ş.. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. timpul. potrivit art.52 al CPP al Republicii Moldova. aşa cum. ce faptă penală s-a comis. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. modul înfăptuirii. planificarea ia altă amploare. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. şi anume. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. comportarea victimei. când a fost săvârşită. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. cu un număr mare de învinuiţi. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. modul şi împrejurările în care s-a activat. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. termenele şi persoanele executante. indiferent de forma planului. dar şi de la un caz la altul. făptuitorul. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. . planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală..specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. în cazuri complicate. iar în cazuri mai dificile. proces care cuprinde. mai procedează unii anchetatori. spre exemplu. sisteme de fişe. caracterul şi gravitatea acestora. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. pe de o parte. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. pe de altă parte.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală. în aprilie. Planificarea are un conţinut mai amplu. unde a avut loc. care poate avea cele mai diverse forme . într-o cauză penală. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. pe data de 10 iunie). aceeaşi structură: determinarea scopului. . direcţionarea activităţii de cercetare. ca întocmire a unei liste de acţiuni. cum ar fi. în prima jumătate a lunii iunie etc. scopul urmărit de făptuitor.a. Fireşte. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. locul şi procedeele tactice. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". de exemplu. a forţelor şi mijloacelor necesare. Cea mai curentă formă a planului de cercetare. în cazul unui act de huligănie. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. iar. antecedentele penale ş. inclusiv locul. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. de obicei. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. Acestea fiind spuse. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. până la combinaţii de scheme. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. . caracteristica făptuitorului. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. prejudiciile. 3. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. cine este autorul. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. Sub acest aspect. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. de acte infracţionale sau episoade. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. în acest scop se va preciza ordinea.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. Unica cerinţă care trebuie respectată. cu mare regret.mijloacelor ştiinţifice criminalistice. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 . stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului.

3.a. în cauzele complexe. probleme ce urmează a fi elucidate. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale.versiuni. care conţin date despre faptele săvârşite.2 87 . elaborat pentru întreaga cauză. cu un grad sporit de dificultate. la planul de cercetare penală. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. Se conţine in 3. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. percheziţia. ordinea şi modalităţile de rezolvare. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. cum ar fi. cercetarea unui sau a unor episoade. ascultarea învinuiţilor ş. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere.

Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. dar şi aprecieri. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice.Test nr. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. Prin diversitatea obiectelor examinate. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. fie anorganică. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. diverse mijloace tehnice criminalistice. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. precum şi de către experţi. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. 1. cum am menţionat deja. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. § 4. dacă el. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. în special celei criminalistice. în vederea descoperirii. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 . 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. favorizată. semnalizând tentativa. în criminalistică. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi. Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. 13 Subiectul I. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. Potrivit acestui criteriu. prin urmare. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. interpretări ştiinţifice. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. spargerea unui obiectiv de construcţie). cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. desigur. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. fireşte. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar.3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale. 1. în acest sens. practic. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. Prin lege (art. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. După cum am menţionat. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. forţarea mijloacelor de încuiere.

ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. vorbă. mijloacele şi utilajele de încuiere. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. a textelor tipărite. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. balistice. microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. constituie latura obiectivă. a armei de foc din care s-a tras şi. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. Afară de stabilirea identităţii. monooculară sau binoculară. a amprentelor de ştampile. se recurge la examinarea microscopică . — reconsituirii obiectelor materiale. de a manipula instrumentele. metrică. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. de împuşcătură. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. dactiloscopică etc. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare. balistice etc. executării rechizitelor într-un document etc. a. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. textele tipărite (dactilografiate). a elementelor de marcare reliefată deteriorate. de narcotice etc. arme de foc. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. complexul format de reflexe condiţionate. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. fizice etc.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. Al treilea sistem de informaţii. amprentelor de ştampile ş. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. a textelor înlăturate sau decolorate. a persoanei care a creat urme la faţa locului. ceea ce nu corespunde realităţii. anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. fireşte. Din aceste considerente. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. 5): microscopul stereoscopic. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. rechizitele şi suportul material al documentelor. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). condiţionate de legităţile (biologice. după cum este şi firesc. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. complexitatea sarcinilor acesteia. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. traseologică/balistică. microscopul comparator. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . Astfel. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. armele albe. scris. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. de mijloace de transport. cu piedestal. a expertizelor textelor tipărite. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. In marea majoritate a cazurilor. 89 . instrumente etc. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. modul săvârşirii anumitor acţiuni. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. După cum este cunoscut. obiecte. de a scrie şi vorbi. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. de picioare. inclusiv a celor infracţionale. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . In fond. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. reflectându-se in urmele infracţiunii. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

adoptat de Adunarea Generală a O. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii. sub orice formă. ele însă nu se identifică. confruntarea. cum este justiţia penală.5. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. de influenţa psihologică. ignorarea lor fiind inadmisibilă1.a. 193 CP). care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere. şi particulare sau speciale. Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. frauda. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. acestea fiind divizate în generale.a. pe datele cărora acestea se bazează. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă.). Normele procesual-penale au un caracter imperativ. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. Rezumând. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei).N. care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. în primul rând. Sunt interzise. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile).a. După acest criteriu. dar şi de practica organelor competente în materie. 93 .2 al acestui Cod. ascultării învinuitului. dimpotrivă. ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război. Potrivit acestui criteriu.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. ameninţările şi alte acţiuni amorale. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii". activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se. Sfera specifică de aplicare. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere. a celor care depun mărturii false.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. reclamă anumite condiţii. îndeplinindu-şi obligaţiunile. cele ce asigură contactul psihologic. frontal. Art. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ. de organizare a conlucrării. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice. Procedeele tactice. în decembrie 1979. respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. liniar. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic. compuse şi combinaţii tactice^. cum ar fi. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală.a. încetează a mai fiinţa2. din momentul consfinţirii prin lege.U. Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. în această ordine de idei. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1. indiferent de rolul şi starea lor procesuală. se menţionează în art. 2. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. în fine. în special. se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. în mare măsură. de exemplu. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. obligatoriu.). de a apela la forme de tratament inuman. excentric. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. în rândul al doilea. contra securităţii statale. a victimelor infracţiunii şi a martorilor. instabilitatea politică internă etc. sectoral ş. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale. 3. pentru a-şi realiza scopurile sale. dimensiunile şi componenţa lui.

prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. durata de developare etc. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. 94 . înregistrarea. în al doilea — o fotopanorama circulară.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. datorită dimensiunilor mari. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. De asemenea. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. 1. metoda metrică.) trebuie să fie identice. alte condiţii de expunere. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. operative şi medico-legale efectuate. la căutarea obiectelor furate ş.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. La operaţii tactice se apelează. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. 14 Subiectul I. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. acţiune. Timpii. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative.a. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. procedurale. Fotografia judiciară operativă 1. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. diafragma. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. de asemenea. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2. metoda de reproducere. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. după cum s-a menţionat. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. de regulă. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. spre exemplu. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. în cadrul prezentării spre recunoaştere. 1. a prezentării spre recunoaştere. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. Metodele fotografiei judiciare operative. 1. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. Acestea includ: metoda panoramică. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. Test nr. § 3. In corespundere cu aceste sarcini complexe. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. în fond. cum ar fi. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. de exemplu. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale.

Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. acesta fiind iluminat uniform (fig. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. Pentru a evita denaturări dimensionale. cicatrice. Anexată la procesul-ver-bal. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. Actele scrise. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. 12). — persoana se fotografiază cu capul descoperit. celui stâng. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. Aparatul se instalează in aşa mod. In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. spre exemplu. In funcţie de scopul preconizat. segmentele fiind notate cu cifre. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). De pe imaginea negativă. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. după cum am menţionat deja. in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. Panglica confecţionată din pânză. obţinută in ordinea deja cunoscută. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele.Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. desene. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. se va fotografia profilul drept. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. argumentate. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. spargeri criminale. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). 95 .). 13). plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. se fotografiază cu şi fără ei. cu urechea descoperită. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. — expunerea se execută in poziţia aparatului. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. după cum se va vedea in capitolul respectiv. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. servind. recurgând la scăderea lui 7. Dacă. prezentării spre recunoaştere. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. Dacă persoana poartă ochelari. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. desenele. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. tatuaj etc. polietilenă sau alt material plastic. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. 11). privirea fiind îndreptată înainte. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. rapiditatea şi precizia fotografierii. schiţe. de A. Bertillon şi care au rămas în vigoare. se execută pozitive In numărul necesar. fotografii şi a altor imagini plate. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7. se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. interogării etc. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. se recomandă fotografierea profilului drept. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. ochii deschişi.

condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. Unele particularităţi. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. ca urmare. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 . aflate la distanţa sus-menţionată. se realizează conform unor reguli suplimentare. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. care permite fixarea aparatului In două poziţii. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice. deschiderea ochilor ş. fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic. 2. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. la moment foarte modestă. 1. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. Tot astfel. a unor obiecte. fireşte. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală.1. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. datorită intervalului optic al pupilelor. în continuare acestea se fixează. pieptănarea părului. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă. fără a schimba ordinea de expunere. starea vestimentaţiei. Dacă nu se dispune de un atare aparat. a unui nod al acestuia. orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală.zisă a locului omuciderii 2. Cercetarea propriu . situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. 14). deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. După cum este cunoscut. alta laterală mai slabă decât prima.— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. cuprinde două aspecte distincte. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. care se condiţionează reciproc. a. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. în spălarea ei. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. Subiectul II. Fotografierea cadavrului. se măreşte până la 4 cm. Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. urme sau elemente caracteristice ale acestora. identificării făptuitorului. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. în vederea descoperirii. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. efectuate.. menţionăm că aplicarea fotografiei color. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. prevăzut cu două obiective sincronizate. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei.2. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. Pentru realizarea acestui scop. leziunile corporale vizibile. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. folosinduse o şină. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei. cu concursul expertului legist (fig. (5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate.

§2. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. se constată. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. 97 . încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. în încercarea de a fi salvată. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. în deplasările foarte urgente la faţa locului. pentru a deruta cercetările. de cunoaştere a locului faptei. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. precum şi a locului unde se află martorii. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. dar încă mai sunt în viaţă. d. în cazul infracţiunilor de omor. deoarece a fost transportată la spital. coordonatorul echipei. Procurorul este conducătorul. -tehnicieni sau experţi criminalişti. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. De cele mai multe ori. pentru a fi chemaţi la audiere13. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. b. -medici legişti. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. uneori. în ceea ce priveşte spaţiile închise. ştiut fiind faptul că. c. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. 209 Cod procedută penală. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. Este mai mult o activitate de informare. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. potrivit dispoziţiilor art. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. A. în cazul în care. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. expertul criminalist. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. punerea în mişcare a acţiunii penale. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. în această fază. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. mai exact. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. pentru acordarea îngrijirilor. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. -însoţitorii câinilor de urmărire. în timpul unui accident de trafic. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. de aceea. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. §3.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. care este şi conducătorul echipei de cercetare. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. şi anume: a. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. deoarece. a delimitării acestuia. de familiarizare cu datele cauzei. ci cooperează cu acesta. camere de locuit. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. ofiţeri de pompieri. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. sau. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. arestarea învinuitului sau inculpatului. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. ofiţeri de la serviciul circulaţiei.

Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. mobilul)?. unde?. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. wie. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. pentru a fi observate urmele infracţiunii. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. o sinucidere. Medicul legist. când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea. distrugeri de ţesuturi etc. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. dar şi ipoteza contrarie. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. Astfel. warum. uneori. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. Obiectele purtătoare de urme. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". se ridică pentru examene de laborator. Obiectele sunt fotografiate în grup. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). în special lipsa urmelor de sânge. într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. pentru a fi descrise în procesul-verbal. asemănător celui de la pneuri. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări.3. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. wer"). pentru a fi consemnate în procesul-verbal. cum?. Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. B. womit. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. conducătorul auto. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. înainte de constatarea faptei. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. când?. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. 2. având imprimat desenul antiderapant. wo. apoi separat. care trebuie descrise în detaliu. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat. 2. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. de ce (scopul. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. 98 . şi anume: ce s-a întâmplat?. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). dacă sunt comod transportabile. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii. Declaraţiile persoanelor (care. wann. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. a fost cercetat pentru ucidere din culpă. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. Toate observaţiile făcute sunt notate. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei.

şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. 99 . l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. 4. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. în aceste condiţii. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. în spate. 3. aspectul îmbrăcămintei. Uneori. Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice. turnându-i ţuică în gură. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. De această dată. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. care pot contribui la identificarea făptuitorului. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. urmele de praf. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. se cercetează urmele de vegetaţie. în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane. Alteori. pe rând. De asemenea. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. In acest scop. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. în încercarea de a se salva. până ce acesta a refuzat să mai bea. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului. aflat la câţiva kilometri distanţă. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. în acord cu declaraţiile soţiei. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. greutate. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte. rupte. precum şi alte urme de violenţă. pe rând. pruncucidere etc). Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane.Cunoscând toate aceste aspecte. uneori. înălţime. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. a numărului şi naturii acestora. întreg sau depesat (fragmentat). obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. numărul şi zona în care se află. starea în care se află (răvăşite. poate stabili dacă. în această ipoteză. o activitate complexă şi de mare însemnătate. faţă de gravitatea leziunilor suferite. de multe ori. apoi va fi examinat corpul reconstituit. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. folosite la furajarea vitelor. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. cu copitele. ci cu totul întâmplător. a fost târâtă etc. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai. noroi. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei. în picioare sau târându-se. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. cărându-1 pe primul. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. cu convingerea că este beat. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. s-a luptat cu agresorii. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. cu genunchii pe corpul ei. şi în lipsa oricăror alte probe. gunoi de grajd etc. Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. murdare de praf sau noroi etc. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. de către cei doi coautori. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. apoi la al treilea. îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. care s-au urcat. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. Expertiza medico-legală. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. omor deosebit de grav. deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. transportându-1 în acelaşi mod. reprezintă. deoarece s-a îmbătat. Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. de verificarea tuturor versiunilor. Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. distrugeri de ţesuturi etc). deoarece aceasta era însărcinată. a participării unor complici numai la anumite acte.

Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. coada furcii. gravitatea acestora. în cercul bănuiţilor. susţin că deşi este cea mai importantă. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. Fapta a fost recunoscută. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant. deoarece. Aspectul general al locului faptei. un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. topor). chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important. trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. pentru că toate produc suferinţe deosebite. De asemenea. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. relaţiile extraconjugale etc. 6. omor calificat (art. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. 5. trebuie lăsată la urmă. obiectul contondent etc. Astfel. Astfel. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. 8. după numărul de leziuni. adesea. Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). focul etc. trebuie incluse şi rudele apropiate. a fost mistuită de foc etc. fie pentru că s-au rupt (parul. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). La începutul cercetărilor.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. fiind şi cea mai profundă. 176 Cod penal). Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. Deci. indiferent care ar fi numărul acestora. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. cu parul şi cu furca etc. începând cu anul 1991. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. răspunsul este foarte uşor de dat. organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. Mijloacele. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. 174 Cod penal). iar 100 . locul ei fiind între primele întrebări. De cele mai multe ori. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. pentru a fi examinat. toate cele trei obiecte. plăgi tăiate şi plăgi înţepate. la un omor cu autori necunoscuţi. preocupările extraprofesionale. întrucât răspunderea penală este personală. pe rând. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. la ultima. instigatori). dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. aproape că vine de la sine.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. concurenţa comercială neloială etc. substanţele toxice. în acest scop. coada sapei etc). generate de neînţelegerile privitoare la avere. cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. obiectele folosite (cuţit. mai puţin profunde. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. şi până la terminarea cercetărilor. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. începând cu primele momente. fie pentru că a fost dezarmat de primele. 7. înseamnă a identifica instrumentul. Adepţii sistemului german. Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. De aceea. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală.

3. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei. b. medici legişti şi.recunoaşterea a fost susţinută de expertize. Uneori. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. c. Uneori. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. Subiectul III. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. acesta participă în numeroase cazuri. nu mai corespunde realităţilor actuale. Competenţe. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). întrucât răspunderea penală este personală. Cu toate acestea. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. deoarece cuprinde: a. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. nici noţiunea de „accident de circulaţie". De asemenea. prin care se constată săvârşirea faptei. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. 3.3. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar.J Secţiunea a ll-a . Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului.1. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie. In cazul accidentelor de trafic auto. procurorul participă la efectuarea unor confruntări. De aceea.şi alte autovehicule. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. atât la cercetarea la faţa locului. (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. prezentarea materialului de urmărire penală etc. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. răspunsul nu poate fi decât negativ.2. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. ci chiar obligatorie. De asemenea. stradă. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. la luarea măsurii arestării preventive. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. §2. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. cât şi versiunea omorului intenţionat. specializate în acest domeniu. segmentul de drum public (şosea. §2. a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. 101 . în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2.Cercetarea la fata locului §1. lucrările de urmărire penală. tehnicieni sau experţi criminalişti. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. până la câteva sute de metri. La cea de-a doua întrebare. arbori de pe marginea şoselei etc). reconstituiri sau audieri de persoane. De cele mai multe ori. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă .

la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. în funcţie de locul evenimentului rutier5. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. gradul de înclinaţie. separat. De această dată. De asemenea. Urmele sub formă de cioburi. pe suprafaţa carosabilă. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. Medicul legist. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. starea tehnică a motorului. A. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. faruri. evaluarea pagubelor produse. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. în prezenţa organelor de urmărire penală. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. în legătură cu starea victimelor. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. dacă sunt transportabile. fire de păr. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. se descrie aspectul lor general. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. De aceea. cadavrul. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. a sistemului de iluminare. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. iar cele de adâncime şi prin mulare. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. pentru a fi incluse în procesul-verbal. se măsoară lungimea. fotografiere. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. starea tehnică a sistemului de frânare. portiere. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. îndeosebi urme de sânge. parbriz. va examina atât . De asemenea. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. aripi. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. aparatul de filmat sau camera video. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. în mod excepţional. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. a urmelor de mâini sau de picioare etc. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. şi la locul accidentului. condiţiile meteorologice şi alte detalii. De asemenea. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. resturi de ţesuturi etc. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. De asemenea. autovehicule). îmbrăcămintea. identificarea acestora. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. se vor observa: starea generală a şoselei. 102 . Obiectele purtătoare de urme. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. arborii din zona de protecţie. cât şi cadavrul. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. B. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. ori în alte locuri mai greu de observat. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. La urmele dinamice. şi sc vor executa fotografii judiciare. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. în această etapă a cercetărilor. autopsia cadavrului se poate face.d. se determină direcţia deplasării autovehiculului. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. fiecare. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. pneuri etc). La faţa locului. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. la fiecare în parte. dacă au fost identificate cadavrele.

şi un proces-verbal separat. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. unele boli psihice. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. La examinarea cadavrului. parbriz)." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. portiere. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. se poate stabili cauza medicală a morţii. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. peliculele de vopsea. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. La terminarea cercetărilor. în funcţie de gravitatea lor. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. proiectare.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. examinarea persoanei vătămate. La examinarea persoanelor. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. precum şi microurmele12. de înaltă calificare. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. călcare cu pneurile etc). Pentru a se putea formula concluzii certe. De asemenea. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor. ora când s-a produs decesul etc. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). cât şi la examinarea cadavrelor. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. 103 . experţi din domeniul mecanicii auto. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. să fie ambalate şi transportate cu grijă. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. §2. dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. mecanismul de producere. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. în cazul accidentelor de circulaţie.

Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. în fond. microscopul). este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. acţiune. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. sub aspect procesual evident vulnerabilă. în acest scop. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. de exemplu. 1.1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. Referitor la descoperirea. cu concursul specialistului criminalist. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . de exemplu. în special a celor optice (lupa. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. 2.Test nr 15 Subiectul I. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. schiţare şi macrofotografiere). efectuează operaţiuni de căutare.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. l. 1. penseta. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. şi particulare sau speciale. 2. este frecvent practicata. de recoltare (aspiratorul portabil. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală. Fibrele de ţesături. cum ar fi. Microurmele infracţiunii 1. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. organul de urmărire şi anchetă. compuse şi combinaţii tactice. în fine. 1. originea fibrelor in cauză.1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. de fixare (descriere. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. După acest criteriu. pierderi sau distrugeri de urme. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete).3. foliile adezive). constau în 104 .2 Subiectul II. Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. de iluminare (surse de lumină dirijată.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. Fiind in esenţă resturi de materie. Deduci din pct. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. Conform primei. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. pe uneltele utilizate. acestea fiind divizate în generale.a. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. cele ce asigură contactul psihologic. Aceasta modalitate. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică.2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii.

fie ele caracteristice şi relativ stabile. care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. determinate de factura biologică a subiectului. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial. deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. operative şi medico-legale efectuate. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. după cum este cunoscut. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. ancheta penală. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. în cadrul prezentării spre recunoaştere. după cum s-a menţionat. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. experienţa. în literatura de specialitate. inclusiv infracţională. cunoştinţele. Cercetarea infracţiunilor. atitudinile. respectiv. pe de altă parte. studiile. De această categorie aparţin şi experţii. stabilirea măsurilor tactice adecvate. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. determină modul de viaţă al persoanei. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii. între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. pe de o parte. în fine. pe de altă parte. fapt. presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. îndemnările. în teoria şi practica criminalistică. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. Astfel. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. întreaga înzestrare fizică. procedurale. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. profesia şi sfera lui de activitate. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. pe de o parte. ideile. în consecinţă.manevrarea judicioasă a informaţiei. fie ei subiecţi sau părţi în proces. la care se atribuie. subordonându-le pe celelalte"'. de regulă. experţilor şi a altor participanţi la proces. vârsta şi starea familială ale individului.a. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală. martorii asistenţi şi specialiştii. prezentarea spre recunoaştere. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. la căutarea obiectelor furate ş. iar datele privind profesia acesteia. Datele privind personalitatea acestora. a specialiştilor. iar. 2. deprinderile. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. Pe lângă aceasta. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. se vor alege procedeele tactice de ascultare.3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. Sub acest ultim aspect. starea organelor de simţ. pe bună dreptate. psihologice şi somatice (biologice). particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. native. de asemenea. aspiraţiile. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. se subliniază. a caracteristicilor 105 . La operaţii tactice se apelează. au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. care.

Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor.a. Este de neconceput. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. a modului de gândire şi. cunoştinţelor şi modului de gândire. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. spre exemplu. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. altor activităţi de urmărire penală. a studiilor şi profesiei. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. a nivelului intelectual. prezentării spre recunoaştere. cum ar fi carnetele de note. 1. a fişelor medicale. de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare. Înregistrarea dactiloscopică. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. vecinii. face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora. la direcţionarea activităţii de cercetare. victimei. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică. profesia. reacţia. precum s-a menţionat. a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. colaboratorii de serviciu. limbajului preferat ş. Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate. care este menită să contribuie. jurnalele de memorie ş. la alte activităţi de urmărire penală. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. a tipului de caracter şi de temperament. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. temperamentale. Cunoaşterea victimei. în al doilea rând. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei. ceea ce este nu mai puţin important. a fost implicat. în primul rând. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. Evidenţa dactiloscopică.a. percheziţiei. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. a aptitudinilor. confruntării. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. în consecinţă.de competenţă. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. prezentării spre recunoaştere. maturitatea gândirii ş. 106 . a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă. din dosarele cauzelor în care acesta. Test nr. în fine. într-un mod sau altul. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. la realizarea interogatoriului. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale.). folosinduse de acte false sau furate. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. bunăoară a raportului de expertiză.a. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate. în special. a reacţiei şi expresiei emoţionale. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. mai cu seamă. la capacităţile lui fiziopsihologice. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. emoţionale. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale. 16 Subiectul I. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. victimei. Categoria a treia de persoane participante la proces. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. ale altor persoane implicate în proces. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. martorului sau a altei persoane implicate în proces.

în fine. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. rămân intacte şi dispar doar după deces. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. La etapa actuală. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. Datorită structurii sistematizate.— identificarea cadavrelor necunoscute. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. Fără a atinge problema în detaliu. Pe recto. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. sub aspect structural. în acest sens. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . practic nu pot coincide în două desene . Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. Prima este proprietatea lor de a fi unice. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. de jafuri. formă şi poziţie. desenele papilare. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. fireşte. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. însoţită de vătămarea papilelor. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. 1. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. în caz contrar. sub raport de dimensiune. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. 107 . jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. A doua proprietate a desenelor papilare. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. este fixitatea lor. fireşte. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. dacă.

. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. 55). Cele de tip laţ se subdivizează. 1/2. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga.3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice. întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. dacă se află în prima pereche. mare. în total pot fi realizate formule de la 1//1. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. tot atâtea grupe de fişe. 2/3. a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. respectiv. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. 2/1. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. 3/2. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. în laţ şi în cerc. Astfel. mijlociu şi mic de la mâna stângă. desenele în arc. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. Astfel. 3/3. arătător şi inelar de la mâna stângă. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. în formulă. La întocmirea formulei se iau în calcul. Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». indiferent de forma şi structura lor.. dar între ele nu se află două linii papilare. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». de asemenea. la rândul lor. cu «8» în a doua. Astfel. Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. ale celor impare — la numitor. 108 . în radiale. acestea se înscriu cu cifrele «3». pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi. cu «4» in a treia. care se notează cu diferite cifre. Formula. Referitor la desenele în laţ ulnare. în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. după cea principală. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2». In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. exterioară şi medie a deltelor. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. creând incomodităţi în activitatea respectivă.. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. 3/1. se notează cu cifra «1». Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. dar la numitor — cele ale degetelor mare. 56). în primul rând. după sistemul aplicat în Moldova. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor. 2/2. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. 1/3. In fine desenele papilare în cerc. după cum se va vedea mai jos. aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. se vor nota cu cifra «8». la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar. desenul se notează cu cifra «3». «4»..1. numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc. Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. de la 10 până la 13 — cu cifra «4». constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. 57). 58). cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. iar la numitor cei ai mâinii stângi.

prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului. 109 . 2.începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate. când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. în esenţă. Pentru persoane . Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute. vârsta. concis şi să nu sugereze răspunsul. de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. mărimea. numele. ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. direct sau indirect. culoarea. în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere. culoarea. sexul. 2. conform legii (art. dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia. bănuitului sau învinuitului. a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia. pentru animale . în cele trei părţi constitutive (introductivă. rasa. modelul obiectului ce urmează a fi identificat. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute. victimă) a celui chemat să recunoască. Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii. locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască.rasa. vârsta. descriptivă şi concludentă). îmbrăcămintea. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. numele. forma.2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere.specia. prenumele. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. modelul. forma. pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii. 1. destinaţia. victimei. constituţia fizică. pentru obiectele materiale . calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante.denumirea. spre exemplu. Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă. Etapa detalizării. la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup. Astfel. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. CPP). motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere. Totodată. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. de aceste caracteristici se va ţine cont. în primul rând. 2. Ca formă de identificare criminalistică. ea a precizat culoarea. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta. de detalizare şi de fixare. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. care. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere. Dacă. locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere. A doua etapă .Subiectul II. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. semnalmentele individuale. această cerinţă va fi satisfăcută. dimensiunile. a lucrurilor. 55. trebuie să cuprindă date privind: data. de recunoaştere propriuzisă.de recunoaştere propriu-zisă .

barbă. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască. cum ar fi ţinuta corpului. § 3.a celei auditive mai puţin perfecte. culoarea tenului (uneori şi a ochilor). în practică. ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă. semne şi variaţii morfologice. Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă. . Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul. aceştia constituind. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale. dobândite ereditar. haina. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. ticurile şi gesticulaţia specifice. mers. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta. specifice după factură. de a aprinde sau stinge ţigara). cum ar fi. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: . elementele de deghizare (mustăţi. cât şi vestimentaţia. Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. în situaţia în care autorul faptei. Printre semnalmentele pe care se sprijină. să contribuie esenţial la recunoaştere. în majoritatea cazurilor. ale nasului şi zonei bucale. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari. aspectul feţei. sau altă persoană chemată să recunoască. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. voce şi vorbire. cuprinde. iar. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale. în special. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. dar o nominalizează eronat. însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. se efectuează. ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. tăierea sau dimpotrivă. formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă. de obicei. Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. Prin urmare. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză. intervenţii medicale etc. pe de altă parte. se prezintă spre 110 .) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale. poziţia capului.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale.a. în momentul comiterii acesteia. în urma unor maladii. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. cum ar fi uniforma etc. cănd persoanele.2. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei. model. privirea. iar după voce şi vorbire . obiecte de îmbrăcăminte deosebite. Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi. ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. baston). obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. mai rar persoanele victime ale infracţiunii. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia. ochelari. şi alte obiecte avute asupra ei. Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. după cum s-a spus. constituţia fizică. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. în consecinţă. adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască. creşterea excesivă a părului ş. Aşa cum s-a menţionat. pe de o parte. în majoritatea cazurilor. şi-a deghizat exteriorul. a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. .când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. obiectul activităţii în cauză. excepţie făcând martorii. culoarea şi natura părului. în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. infractorii. de a-şi aranja părul. purtate permanent (ceas.3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice).când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută. mai ales cele aflate sub arest. particularităţile dinamice. defecte. formele anatomice ale capului. după înfăţişare.

Concomitent. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută. c) în cele ce urmează. fireşte. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . . deşi nu este contraindicat să se folosească. şi alte forme de comportament neadecvat. pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă. insulta. în cazul unui răspuns afirmativ. care. După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. identitatea de sex şi rasă. Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere.a. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: . i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană. organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. costum. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală. şi o sursă de lumină artificială. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză. martorilor asistenţi şi. După verificarea identităţii. în îmbrăcăminte şifonată). pe de o parte. apropierea după vârstă. pălărie. specialiştii). Dacă. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. în special. Cointeresarea şi. persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. reprezintă procedee tactice. b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. la cerinţa celui chemat să recunoască. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. a locului între persoanele din grup. avocatul. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare. după dorinţa sa. martorii asistenţi şi. iar dacă au ceva de spus. după cum s-a menţionat. elementele auxiliare ş. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective . în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. pe de altă parte. pentru a evita eventualele erori. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. persoanei chemate să recunoască. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa. Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere. acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. femeiele prost pieptănate. în cazul în care vor ascunde adevărul. tenul pelii şi culoarea părului. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense. pot avea motivaţii diverse. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii. adică să nu fie cointeresate în cauză. fireşte. beretă. ca urmare. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte. într-o manieră corectă. Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi. Respectarea acestei cerinţe. .amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere. Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare. ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi. Apoi. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. eventualele acte de intimidare. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. acesteia. în baza prevederilor legale (art. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. spre exemplu. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că. căciulă etc). măsuri care ar evita orice brutalitate. a autorilor faptelor penale. forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. 2. în ce priveşte vestimentaţia. celui chemat să recunoască. să nu comunice între ele. scurtă. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. 145. Recunoaşterea persoanelor. persoanele care vor crea grupul de prezentare.recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. totodată. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. constituţie.

o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. Mersul.145. . contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice.învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice. de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască). . condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. implicate în activitatea infracţională. legea (art.din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună.a. în cele din urmă. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. ca formă de activitate umană.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. târârii unui picior ş. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea. care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului. să se deplaseze într-un anumit spaţiu. La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. sub aspect tactic. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. prezenţa martorilor asistenţi. fără ca să ştie că sunt observate după mers. Astfel. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul. taliei. La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea. c) sub pretexte bine gândite. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale. 112 .se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. într-un mod sau altul. ţinutei vestimentare. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. o formă aparte de identificare a persoanelor. culoarea tenului şi a părului. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. reprezintă. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. nu de puţine ori. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie. . ele putând fi cerute sau ridicate. mâinilor. repede ori încet. trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge. în vedere că. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii. respectiv. inclusiv cea care va fi recunoscută. este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca.recunoaştere. . cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere. căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. 3. inclusiv a capului. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. împreună sau câte una. Trebuie însă de avut. In cazul unui răspuns afirmativ. vărstă. persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. spre exemplu. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . aceste fotografii. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală. 2. după cum este cunoscut. de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare. petelor. în direcţia în care. Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. ca în cazul şchiopătării. Declaraţiile persoanei recunoscute. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi. b) distanţa. Spre exemplu. pe care persoanele urmează să o traverseze.

Subiectul III. pe de altă parte. unităţi lexicale din alte limbi. ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute.rapidă. înfundată. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. precum şi după limbajul folosit. fireşte. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. datorită specificului aparatului respirator. sub un pretext bine gândit. alcătuirea frazelor şi. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. răguşită. nivelului de cunoaştere a limbii. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. şi. de exemplu. într-adevăr. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. iar vorbirea. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică.a. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. regionalisme. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. după fondul lexical. 113 . Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. nazalizată. La această etapă. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii.Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. lentă. modul de exprimare. la rândul ei . organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. învălmăşită sau bâlbâită. nu de puţine ori intenţionate. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. dar fără a specifica conţinutul ei. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. 4. guturală. dar care. ca. în mod necesar. cel ce conduce recunoaşterea. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. integral sau parţial. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. Având în posesie materialele menţionate. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. structura şi calitatea vorbirii. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". aflată în camera de alături. peltica. Apoi. clară. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. pe de o parte. tembrul şi tonul vocii. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. Vocea poate fi clară. de modificările. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. termeni de profesie. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere.

Pregătirea percheziţiei. vamal. mijloacele folosite. bancare. folosite de suspecţi ori de complicii acestora. 114 . în cazul unor birouri. obiec tele urmărite: ce înscrisuri. organizaţie patronală. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. contabile etc. precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală. în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. în special telefoane. desfăşurată de făptuitor. . . indiferent de calitatea lor realizează. ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt. de alţi participanţi. eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. persoane care. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. financiar. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. . . a experţilor şi a victimelor.2. în cazul infracţiunii de corupţie. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). .3. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: . modul de operare. Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora.Calitatea făptuitorului. în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. într-un sindicat. depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu. în legătură cu supravegherea conturilor bancare.) necesare urmăririi penale. bancar. vestiarul etc. se poate recurge la investigatori sub acoperire. 3. □ Accesarea sistemelor informatice. asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie. controlează sau acordă asistenţă specializată. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg. în timp real.2. bunurile. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4. percheziţiile. 2. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare. prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii.a. pe o durată de cel mult 30 de zile. Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. absolut necesare din motive lesne de înţeles. în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune. metodele specifice de căutare. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună. o persoană care exercită atribuţii de control. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi. în mod legal. locurile unde ar putea fi ascunse" ş. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică. am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei. uşi.Scopul activităţii infracţionale. Ascultarea făptuitorului. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie. în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului.1. dulapul cu haine. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi. De exemplu. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor. de asigurări sau comerciale. în majoritatea cazurilor. 4. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa.Activitatea ilicită.Valorile. o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică. instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi. §4. Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare. o persoană care în baza unei funcţii. organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. informatic. mai ales în domeniul economic. măsuri specifice de protecţie a martorilor. geamuri deghizate etc. legături cu diverse instituţii. alte persoane. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. .Identificarea şi ascultarea martorilor.2.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim .Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare. □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. locuiesc în aceste încăperi. Totodată.Constatarea infracţiunii flagrante. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie.

monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri. valori. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul.1. cărţi. înainte de a deconecta orice cablu. poduri. canapele. vor participa specialişti. şi la ambalarea. raporturile dintre ei. praf. eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. caietelor. cămări. Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu. Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. tablouri. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. 5. infraroşii. obiectelor. audio. de asemenea. Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware). aparatură de înregistrare ş. autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. obiecte de porţelan. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . §5. vaze. casetelor video. registrelor. Participarea făptuitorului. a corespondenţei. în cazul de faţă. sertare. depozitarea în condiţii de umiditate. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. la particularităţile fiecărui caz în parte. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. bancare. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. faianţă. sobe. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. bibliotecă. pivniţe. dar mai ales.2. desigur. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. De regulă. evitate transportul în portbagajul maşinii. pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. bunuri de valoare. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii. modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. tablouri. c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. W. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). geamurile. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. De exemplu. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou. Precauţii trebuie luate. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. se utilizează dotările trusei criminalistice. cu precizie. Trebuie. vor asigura intrările si ieşirile. este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. genţi. administrative. cu participarea unui cunoscător în materie. înscrisuri. Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale.a. ca: bijuterii. sau cel puţin studierea agendelor. burlane etc. La asemenea activităţi. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. tapiţerii. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. în afară de procurori şi poliţişti. indicând modul în care acesta era configurat. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului. De regulă. ridicarea. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente.C. gresie. obiecte diverse. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. Imprimanta. Fireşte. chiar aparatură portabilă roentgen. dar. parchet. astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. desigur. etc' Astăzi. în funcţie de natura cauzei.. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. pentru a nu se putea arunca obiecte. software. 115 . de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. Se impune. candelabre. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. însă. raportate. alte mijloace tehnice. de exemplu. în activităţile comerciale. inclusiv la birouri. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. debarale. Organul judiciar. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. computerelor. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. Aspecte generale.

dactilografieri. de conturi. eliberarea unor documente (adeverinţe. 116 . răspunsuri la unele solicitări etc). contabilitate. prin acest nou gen de percheziţie.Este important de reţinut că. parteneri oficiali. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. de contracte.

Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. de făptuitor. întocmirea planului de ascultare. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. poziţia socială'. în aceste cazuri. obligatorie. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. provenienţa lor şi justificarea acestora. De asemenea. modul în care vor fi predate bunurile. unele cu tentă inclusiv politică. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. suma de 30. unde au fost puse (ascunse).Modalităţile de loc. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. caracteristicile. în asociere cu alte infracţiuni grave. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. cu mai mulţi participanţi. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. . ce constau mita.2.Ce interese au existat în cauză. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. relaţiile stabilite.2. Totodată. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. §2. audierea acestor părţi este. Din perspectiva urmăririi penale. vor fi descrise persoana funcţionarului. Precizăm.. pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1. în obţinerea declaraţiei. Pregătirea audierii. dacă pretenţiile sale sunt justificate. informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. .//. sau valorilor pretinse de funcţionar. ca şi primirea de foloase necuvenite. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. împrejurările. a unor prestaţii complementare. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. de succesiunea utilizării acestor probe. după regulile tactice cunoscute. . sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate.2. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. 117 . fireşte. mita. eventual. Audierea se va desfăşura. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. De aceea. de regulă din domeniul economico-financiar. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. derivate din angajamente legale. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. De regulă. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. de probele existente în dosar. Este necesar ca cel care ia declaraţi.000 lei. In cazul sesizării prin denunţ. dacă s-a făcut. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri. . în funcţie de fiecare caz în parte.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. bineînţeles. interesul său. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor.1. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. în infracţiunile de corupţie. cum ar fi: .3. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. citarea şi aducerea persoanelor. Astăzi. în primul rând. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. prin intermediul altor persoane. locul său de activitate. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. cui a aparţinut iniţiativa. însă. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. momentul în care va fi efectuat. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. Alte detalii. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. bunurile (foloasele) au fost primite. 2. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. vârsta şi. contractuale. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. dacă acest interes este licit. în special în cazuri complexe. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. foloasele necuvenite pe care le-a dat.

examinînd căile de deplasare a făptuitorului. indicând direcţia mersului. Ritmul şi direcţia deplasării. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora. 28). spre exemplu. Defectele anatomice (proteză. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. — linia mersului — linia frântă. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. 1. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng. Luând în considerare cele de mai sus. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme. se apreciază după poziţia picioarelor. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare. 118 . crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. indiferent de natura lor. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. dacă acestea sunt apte să primească urme. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză. Alte urme create de om 1. rană ş. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. a. 1. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm. E de menţionat că urmele.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. starea lor psihica. grupul operativ. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. iar la femei de 50—60 cm. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". fireşte. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. 3. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. lungimea paşilor şi unghiul mersului. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. greutatea ş. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. a. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. particularităţile mersului.Test nr 17 Subiectul I. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă.

apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. ulterior pulverizat cu apă. Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. hârtia se înmoaie in apă caldă. alabastru. La locul descoperirii urmelor. Urmele de picioare. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. precum şi izolat. de Încălţăminte. ploaie. smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. Fiind descoperite. a regiunii intermediare şi a tocului (fig. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. lungimea pingelei. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. de nod şi de detaliu. scaune. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. . lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. dacă se disting desene papilare). dimensiunile urmei. Descoperite. tot prin pulverizare. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. 30). tn condiţii nefavorabile. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. se zvântă şi se suprapune urmei. In lipsa peliculei adezive speciale. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. de stratificare ori de destratificare). de adâncime. lăţimea pingelei. lăzi etc). — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. ca de exemplu. aplicându-se în acest scop diferite materiale. De fenomenele naturii (vânt. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. o ladă. covată etc. uneori chiar ridicarea urmei. ele impun masuri de protejare. var. este pasta de ghips. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. se recomandă depunerea în ele. Mularea urmelor in zăpadă. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. funingine. După întărire1. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. 119 . Polimerizându-se. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. fapt confirmat şi de practica judiciară. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. cârpe şi alte obiecte. albie. Procesul-verbal. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. a regiunii intermediare şi a tocului. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. 29. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. Peste crusta subţire de ghips. Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. Când stratul turnat se va întări puţin.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. lupă). Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. de suprafaţă. Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. parafinei. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă.

să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. d) victima cunoaşte infractorul. alte elemente de ordin general. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. modalitatea de prindere a tălpii. Subiectul II Tactica audierii victimei 2. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. în realitate.a. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. profitând de ocazie. bătăturile. îl denunţă. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. dacă situaţia impune. forma şi mărimea tălpii. Pe lângă studierea materialelor cauzei. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. a) victima cunoaşte infractorul. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. inclusiv prin declaraţiile învinuitului. a modului în care a fost obţinută. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. crăpăturile de piele. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. precum şi demascarea 120 . configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. comunicabilitatea. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. ca. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. doar despre partea vatamata si nu sint date etapele. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. forma liniilor flexorice.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. nu le-a comis. în cele din urmă. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. interesele. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. mărimea şi poziţia degetelor. b) victima ştie cine este infractorul. c) victima cunoaşte infractorul. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. defectele accidentale şi anatomice. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. 31). se impune. Despre victima nu-I nimic. forma vârfului. De exemplu.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. 2. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul. dar. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş. verificarea sursei din care provine. cicatricele.

când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. dacă nu răspunde nimeni. de foarte multe ori. sau elemente de identificare. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. detalii privind îmbrăcămintea etc). Totodată. câinele de urmărire. de lîngă oficiul firmei „Impex S. dar cu unele rezerve. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani.2006. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. a amprentelor digitale.intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. par. De asemenea. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). forţarea încuietorilor. Făptuitorii folosesc soneria şi. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea.3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03. eventual. prin care pătrund în interior. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. ori la rudele care locuiesc în sate. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. ia orele 16. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false.R.". declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Totodată. a. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. este urmat de uciderea victimei. Astfel. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . ci sunt bine pregătite. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6". La cercetări trebuie să participe şi victima. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea". litigii privind dreptul de proprietate) etc. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. dacă este cunoscută. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. va fi audiată în prezenţa medicului. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. deoarece. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. faptele se săvârşesc în timpul zilei. în paralel. pătrund în apartament cu chei potrivite. de mare ajutor. fiind. uneori. rude. pistol.00. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. identitatea aeestora. De asemenea. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. 2.03. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. (cu numărul de înregistrare CNE 007). se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. §1. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. spray-uri paralizante etc).1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. vârsta probabilă. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. Alteori. posibilitatea de acces la bunurile respective.L. la munte sau la mare. colegi de muncă. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. uneori. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. numărul agresorilor. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. Subiectul III. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. având fixate trei undiţe de ştiucă. iar altele sunt de dată foarte recentă. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător.

In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. se pot desprinde diverse fragmente care. După uneltele folosite. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. uitate sau abandonate. a. inclusiv pe instrumentele folosite. urme dinamice. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. urme de tăiere cu direcţii contrare. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. fireşte. operaţiile desfăşurate. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. pilitură de metal ş. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. bomfaierelor. de tâmplărie şi construcţie (topoare. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. pilelor. mărime şi localizare. Urmele de spargere. metodele şi instrumentele folosite. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. pile. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10. a. o nuia etc. In rândul al doilea. cu modele de materie de la faţa locului. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. sfredelelor şi bur-ghielor. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. 3. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. răngi. urmele de tăiere reproduc. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. audierea martorilor. sau de tăiere cu direcţie unică. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. topor. descoperite la locul infracţiunii. prin însăşi natura lor. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. mai rar. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit.. In primul rând. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. fiind descoperite la faţa locului. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. cu excepţia celor microscopice. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . rangă. şurubelniţă ş. particule de material de construcţie. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. în principiu. în cazul aplicării unui topor.modificările intervenite în locuinţă. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. caselor de bani etc. sfredele. Fiind. ferestrelor. dulapurilor. sunt vizibile. 1. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. şurubelniţe. atât din obiectul supus spargerii. cleşte. cuţit. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. direcţia aplicării instrumentului ş. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. dălţi. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. daltă. Fiind in esenţă resturi de materie. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. ferăstraie. bomfaiere. sub formă de striaţii. prin urmare. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. cum ar fi o bară de fier. prezintă informaţii identificatoare. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. burghie). cât şi de la instrumentul folosit. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. dintre care menţionăm următoarele: 122 . ele fiind inutile identificării criminalistice. Urmele de pilire şi sfredelire. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă.

foarfece mari de tăiat metal. aparate de sudare. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. introdus în deschizăturile acestora. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. funingine. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. In lipsa materialului polimeric. Cum am subliniat anterior. târnăcoapelor şi a altor unelte. Fiind utilizate. este elastic şi rezistent la manipulare. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. Dacă. răngilor. 18 in raport de 7/1. plastilina. Ca şi alte urme ale infracţiunii. daltă. pânzelor pentru bomfaiere.. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. se pot folosi ghipsul. Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". de metal topit. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. parafina. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. 3 de la locul faptei. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. în acest context. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. acestea se vor mula. pe plăcile de fixare) şi. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. denumit «metoda plastirului» . tavanului. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. materiale explozibile). sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. Curmei. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. după realizarea intereselor. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. atât ale celor traseologice. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. se vor fotografia. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. — Spargerea prin tăiere. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. dimensiunile şi locul in care se află urmele. Astfel. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. ceara. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. pe canatul sau uşorii uşii. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. După cum este şi firesc. In cazul aplicării acestui procedeu. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. in special. zăvor). uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. Viilor 18 ap. acestea vor crea urme specifice de pilitură. în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. amplasat pe str. rămân urme de mâini.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . 3. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. a celor de mâini şi de picioare.

b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. precum şi a autorului spargerii. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. După caracterul. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. După cum demonstrează practica judiciară. în primul rând. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. convertizorul optico-electronic. în rândul al doilea. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. Test nr. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică.folosite. dacă denotă aplicarea unei arme automate. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. 34). mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. în contextul celor de mai sus. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. sau de la câteva arme. de care dispunem la etapa actuală. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. în special de îmbrăcăminte. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. 1. după cum s-a precizat anterior.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. 3. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. profilograful traseologic (fig. dar şi pe trăgător. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. 124 . dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. de fabricare improvizată sau modificată etc. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. de exemplu.18 Subiectul I. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc.

38). în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare. create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. în formă de striaţii. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. rezistenţa obiectului. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. tragerii. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig.După natura lor. urme de ricoşare. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na. urme de pătrundere (canale oarbe). aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . distanţa de la care s-a tras. după unii autori. muniţiilor etc. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. clasificare dubioasă. tipul şi calibrul armei. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. în cazul unui obiect relativ gros. După caracterul. eliminării şi aruncării tubului ars. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. şi prin orificiul de ieşire. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii.. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime.. pentru a fi deplasat spre camera de detonare. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. dimensiunile şi relieful lui. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. generând rupturi de diverse forme. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime.37).. în urma arderii pulberii în ţeava 125 . şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. Datorită acestei diferenţe de diametru. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm). Amintim în acest context că. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. create prin atingerea unei suprafeţe. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. — urma ejectorului (pragului aruncător). urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. glontele înaintează pe ghinturi forţat. După natura lor. pe partea posterioară a gulerului rozetei. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile.. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. printr-un canal.

Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. de ulei. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. gazele izbucnesc în flacără. 126 . şi a doua — a petelor de funingine. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă.armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). praf. în fond. dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. cât şi în procesul expertizei. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru. în baza urmelor proiectilului. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere.).750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. în linii mari. reziduuri de capsă. urm. în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. funingine. pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. arse incomplet. care ii prezentat leziuni corporali. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. stropii de ulei. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. 1. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. rupturile şi pârliturile). Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. creat prin ştergerea de particule metalice. precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. Ieşind in afara ţevii. Stabilirea direcţiei. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici.. implantându-se în piele. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică. Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m. particule de pulbere arse incomplet. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. Ieşind din ţeava armei. atestat permanent la gura orificiului de intrare. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei. Petele de funingine.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. «ştanţmarke». a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. Imprimarea gurii ţevii. 4. direct pe suprafaţa obiectului. proiectilele creează canale oarbe. precum şi stropi de ulei. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. Prin urmare. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii. rugină. la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale. adică considerate convenţional ca mari. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară.

poate fi supus unui studiu special. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. precum şi de factorii climaterici. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie. Deci. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. După cum este cunoscut. cu atât mai evidente devin modificările. dar şi prin verificare experimentală. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. De exemplu. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. 127 . tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. deoarece atât unghiul. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. cum ar fi un geam sau peretele opus. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. fiind influenţată vădit de gravitaţie. în condiţiile unui spaţiu deschis.

2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. inclusiv cele de prezentare a probelor. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. demonstrează. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. integral. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. La prima fază. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. persoanei ale cărei mărturii se verifică. potrivit legii (art. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. CPP). deoarece legea (art. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. bineînţeles. unităţi de producţie sau de deservire socială. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. transformarea acesteia pe parcursul audierii. 2. la cerinţă. mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. cu un desen. 105. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. 2. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Astfel.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. Preferabile. redactat de către organul care conduce ascultarea sau. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. 115. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. prin forma şi conţinutul lor. inclusiv cu privire la căile de deplasare. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. de către cel ascultat. 133 şi 134. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile.1 întrebările.a. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. sunt obiectele originale. Ca şi orice altă activitate procesuală. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză.). Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. fireşte. 128 . procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. Insă. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi.

acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. totodată. neputând afirma că au făcut declaraţii fiind. 129 . înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. în primul rând. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. în fine. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. 2. constrânşi. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. în rândul al treilea. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. solicitându-i-se. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. într-un fel sau altul. aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. aceştia de acum înainte. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. în rândul al doilea. Pe parcurs.

Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. cioburi de sticlă. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). 1. şi create de obiecte materiale (mecanice). lemnoasă. a celor de mâini. buzelor.2. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. După natura lor. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. elemente desprinse din obiectele vestimentare. 130 . a. Potrivit nivelului de modificare a suportului. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. ca. Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate. a expertizei traseologice a urmelor de picioare. de îmbrăcăminte. Conform factorilor creatori.Test nr 19 Subiectul I. a mijloacelor de transport. în prezent. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. factorul creator de urme.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. Urmele de suprafaţă. a. a instrumentelor de spargere etc. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. de pildă. picioarelor. de picioare. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete. Din categoria a doua. Traseologia criminalistică.). aparţinând corpului uman (fire de păr. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă.1. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. de suprafaţă şi periferice. mai frecvent utilizate în practica judiciară. 1. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice. In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare. dinţilor. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice.). formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. depuneri de salivă. a mijloacelor de transport etc. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. în vederea atingerii acestui scop. pete de sânge. şi anume: natura urmelor. de veselă. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. spermă. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. pete de natură organică şi anorganică ş.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă. miros ş. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. spre exemplu. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. sau a materialelor de construcţie. Atât urmele-formă. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. dimpotrivă. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare.

3. procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips. clare şi de înaltă precizie. de regulă. atragere cu magnetul etc. ale instrumentelor de spa/gere. mijloc de fixare. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte. sfredelire.Urmele periferice redau configuraţia. sub aspect procesual. cu plastelină. 131 . efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. solubilizare. redând cu claritate caracteristicile acestora. ce denotă. că tehnicile aplicate la descoperirea. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. Subiectul II. ale mijloacelor de transport. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. Regulile generale privind descoperirea. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice. în momentul culminant de creare a acestor urme. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. mărime. După modul de formare. In formulări laconice. fixare şi ridicare a urmelor. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. culoare. din aceste ori alte motive. a. conturul unui obiect. Descoperirea. aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. inclusiv ale celor latente. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. 5) Indiferent de natura acestora. 1. de frânare a unui autovehicul etc. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. fotografiile urmelor. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. determinată de cercetarea lor. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. — datele privind modul de descoperire. materiale polimerice. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului.1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. 2. absorbire. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. supravoluminos sau intransportabil şi. cantitate. unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. acesta fiind principalul. unde se află. urmele se vor ridica. — categoria şi tipul urmei. pilire. Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. se exclude ridicarea lui. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. fixării şi ridicării urmelor. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Evident. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul.

persoanei ale cărei mărturii se verifică.). Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. i se solicită să declare în 132 . Pe parcurs. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare.1 întrebările. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. demonstrează. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. Ca şi orice altă activitate procesuală. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. persoanei ale cărei mărturii se verifică. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. unităţi de producţie sau de deservire socială.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. inclusiv cele de prezentare a probelor. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Preferabile. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. prin forma şi conţinutul lor. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. sunt obiectele originale. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. integral. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. fireşte. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. inclusiv cu privire la căile de deplasare. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. totodată.a. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. La prima fază.2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. La prima fază. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. bineînţeles. transformarea acesteia pe parcursul audierii. 2. solicitându-i-se.

împrejurările. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. bineînţeles. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. sau valorilor pretinse de funcţionar. Cercetarea infracţiunilor de corupere. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport.2. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. 133 . în obţinerea declaraţiei. и их осуществление. sunt obiectele originale. 3. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. Totodată. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. 2.). vor fi descrise persoana funcţionarului. unităţi de producţie sau de deservire socială. влекущий за собой принятие ими решений.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. 1. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. bineînţeles. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). de făptuitor. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare.2. locul său de activitate. Pe parcurs. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. în aceste cazuri. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. solicitându-i-se. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire.a. общественных и политических деятелей. vârsta şi. Preferabile. Subiectul III. De asemenea. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. modul în care vor fi predate bunurile. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. нарушающих закон или неписаные общественные нормы. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. însă. poziţia socială'. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. исполнительной и судебной власти. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. inclusiv cu privire la căile de deplasare. totodată. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. часто в пользу криминальных структур. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Precizăm. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. In cazul sesizării prin denunţ.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. Din perspectiva urmăririi penale. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. Ca şi orice altă activitate procesuală.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. ведет к установлению зависимости от указанных структур 3.

când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. în infracţiunile de corupţie. ca şi primirea de foloase necuvenite.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat.mediul familial. în urma unei anumite complicităţi la 134 . contractuale. alţii răzbunători. şefii sau subordonaţii. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. Pregătirea audierii. unele cu tentă inclusiv politică. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. 2. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. denunţătorii sunt. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. cui a aparţinut iniţiativa. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. . în cazul luării şi dării de mită. Astăzi. unde au fost puse (ascunse). invidioşi. chiar şi soţia/soţul.Ce interese au existat în cauză. Audierea se va desfăşura. unii oneşti. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. în primul rând. alte medii frecventate din motive diverse. interesul său. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor . Frecvent. eventual. obligatoriu. Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1. Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ. în sine. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. a unor prestaţii complementare. dar şi la modul de sesizare.Din mediul profesional. . Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. momentul în care va fi efectuat. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. întocmirea planului de ascultare. De regulă. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. de săvârşirea unui act de corupţie. invidioşi. provenienţa lor şi justificarea acestora. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. . în primul rând. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. 3. citarea şi aducerea persoanelor. dacă s-a făcut. Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). raportate la fapte. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. însă. oferă. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. §1.§2. prin intermediul altor persoane. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. . sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă. ambele fiind atente la secretul actelor lor. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. cu mai mulţi participanţi. în funcţie de fiecare caz în parte. obligatorie. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. In practică. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. denunţătorii sunt. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate.2. răzbunători. . interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. în special în cazuri complexe. pentru că nu profită de câştig. cum ar fi: . relaţiile stabilite. dacă pretenţiile sale sunt justificate. De exemplu: . La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. De aceea. de succesiunea utilizării acestor probe. nemulţumiţi. mita. în asociere cu alte infracţiuni grave. foloasele necuvenite pe care le-a dat. de regulă.1. profesional. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. de regulă din domeniul economico-financiar. după regulile tactice cunoscute. caracteristicile. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală. fireşte. .În ce constau mita. şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale".1. Este necesar ca cel care ia declaraţi. audierea acestor părţi este. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat.Din mediul familial. ca şi cel căruia i se oferă. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia.Modalităţile de loc. dacă acest interes este licit. pentru că suferă prin darea de mită. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. de probele existente în dosar. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit. rude apropiate. bunurile (foloasele) au fost primite. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. colegii de serviciu. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite. sau invers.Alte detalii. Organizarea flagrantului presupune.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului. derivate din angajamente legale.

calitatea oficială a acestuia. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi.parchet şi poliţie . bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice . dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului.învederată şi în literatura de specialitate. 1. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. în cazuri excepţionale. problemele vizate de pregătire sunt4: . Totodată. Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile.Numele persoanelor care poartă convorbirea. . inclusiv cei care pot să profite. vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. de comportamentul autorilor. 1. fluorescente. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia. complexe. sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. topografia imobilului. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse. Iniţial.Determinarea modului de operare. Capcane criminalistice. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei. care devin vizibile. Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale. sau urmează să se consume fapta ilicită.Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea. conform art. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor. în funcţie de complexitatea actelor. în cazurile de flagrant. tehnico-tactice criminalistice.comiterea actului de corupţie.Identitatea funcţionarului. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. în afara datelor prevăzute de art. atribuţiunile sale de serviciu. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. . Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": . identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor.Autorizaţia dată de procuror. locul de muncă. 1. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere. conform legii. Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente.Protejarea participanţilor la comiterea faptelor. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani. de exemplu. 1.9l-91 din Codul de procedură penală. fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract. relevare. vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote.1. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor. sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior.Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei.2. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare .3.4. următoarele: .Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. a-e din Codul de procedură penală.91(l) lit.4. . După efectuarea înregistrărilor. descrierea şi localizarea mobilierului. . în urma denunţului. trebuie stabilit dacă există intermediari. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită. . cum ar fi. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. modul său de acţiune". 1. apelând la modalităţile procesual penale. în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală. Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. de amploarea lor. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1. profilul personalităţii. Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. cu excepţia denunţătorului. adecvate acţiunii.3. Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare. Identificarea locului vizează denumirea oraşului. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea. Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie. strada. 135 . organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. După flagrant.2. . Totodată.Apelarea la mijloace tehnice. Pentru determinarea acestor locuri. Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. . Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii. în infracţiunile de luare sau dare de mită. dar şi de modul de sesizare. în funcţie de competenţa materială a fiecăruia.Locul în care s-a consumat. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite. se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare. aparent legale. logistice. este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin.4.

. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. .. Ei nu trebuie să aibă.Conducătorul echipei. în cazul prezenţei denunţătorului. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului. . primite în aceeaşi zi. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie. să nu încerce să se sinucidă.1. bunurile vor fi fotografiate. se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. 136 . cu mesajul de a li se da banii sau bunurile. în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate. legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită. . neanticipate. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale.a. Totodată. despre bunuri şi bani. ceilalţi membrii. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei. precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei".Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. Dacă spaţiul este deschis. în funcţie de complexitatea acţiunii. care pot afecta desfăşurarea flagrantului. 2.Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală. prezentând legitimaţia. asupra unor elemente noi. în calitate de martori oculari. însă nu trebuie să fie şi martori oculari.Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare.Identificarea funcţionarului. Dacă se consideră necesar. ori într-un cont în bancă. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri. astfel încât toate persoanele prezente să audă. şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire. sursele de radiaţii electromagnetice. trebuie să-şi decline identitatea. Stabilirea martorilor asistenţi. informându-l prompt asupra celor întâmplate. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1. prestabiliţi. orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii. echipa va alege momentul intervenţiei. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional. Realizarea efectivă a flagrantului. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul. timpul de zi sau noapte. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. sau părţii vătămate".2. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. fireşte. ori asupra sa. fotografice. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare. în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. explicaţii ce vor fi consemnate în scris.înregistrările redate în formă scrisă. acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. fiind sigilată de către organul de cercetare penală. . Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia. în realizarea acestor înregistrări. iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. . înainte de a fi ridicate.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. se vor avea în vedere următoarele: . Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. La procesul-verbal se ataşează caseta în original. . ora şi durata fiecărei convorbiri. transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor. Astfel. Până la finalizarea operaţiunii. se vor bloca toate direcţiile.Data. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. persoanele care l-au ajutat. apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri. Membrii echipei. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. instanţei. constituie infracţiunea de ultraj1. . Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. scopul urmărit de făptuitor. persoanele care i-au fost încredinţate. ş. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. de spaţiul închis sau deschis. .Numărul de ordine al casetei. înscrisurile. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. sau bani aflaţi la vedere.Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. .

acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. abilitate). trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. din cartoteca dactiloscopică. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. într-o manieră proprie. cât şi la cel practic. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. al tuturor urmelor acesteia.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică. Pe de o parte. cu participarea medicului legist. culoarea pielii). rasa. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. pete. în special. Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă. de asemenea. Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane. 137 . întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. Totodată. leziunile corporale şi cauza morţii.). fiind declaraţi in căutare. incendii. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. două părţi laterale şi din spate). aluniţe.Test nr 20 Subiectul I. dar şi obiectivi. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. 1. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni. vârsta. in fine. a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi. antropometrice. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. volitivitate. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. constituţia fizică. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. a. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). profilul drept şi cel stâng (bust). modalităţi tipice de operare. atât la nivel ştiinţific. înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. morfologia întregului corp (statura. cutremure de pământ ş. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. cicatrice. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor.2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. Pe de altă parte. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. la starea. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. specificînd totodată sistemul acesteia. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. tatuaj etc). Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. vederea din faţă. Evidenţa persoanelor dispărute 2. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. 1. răpiri sau ale unui alt act violent. deprinderi. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. la sexul. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă.

se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere.operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului".2 (5) Stabiliţi cercul de persoane. cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. să fie. reclamă despariţia persoanei. mîina dreaptă. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat.3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. dispariţia expresiei fetei ş. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. . este indicat ca înainte de toate. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. 2. în morgă sau la alte servicii medico-legale.). deformarea trăsăturilor exterioare. 2. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. deoarece. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale.) care. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului.a. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. al televiziunii. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. 2. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. craniul. care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. în special. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. dezmembrat sau intrat în putrefacţie. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei. Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă. în morgă sau la alte servicii medico-legale.a. pe de altă parte. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului. pe de o parte. pe cât e posibil. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. celor domiciliate în apropierea acestui loc. din momentul declanşării procesului de putrefacţie. după cum s-a semnalat.a. de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior.)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. deoarece. pudrarea. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. Tratarea cadavrului. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. 4. pieptănarea. cât mai apropiată de cea avută în viaţă. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală.Subiectul II. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş. 138 . adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia. înroşirea buzelor şi a obrajilor).

de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. b. medici legişti şi. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. In cazul accidentelor de trafic auto. urme ale intervenţiilor chirurgicale. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Caracteristicile particulare (cicatrice. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. tatuaje. Din perspectivă tactică. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. stradă. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. §2. De asemenea. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup.şi alte autovehicule. privind cercetarea accidentelor rutiere 3.) se prezintă separat. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. 139 . Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . deoarece cuprinde: a. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. 3. după cum s-a semnalat. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina.). pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. c. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele . §1. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. până la câteva sute de metri. celor domiciliate în apropierea acestui loc. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). al televiziunii. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. Uneori. fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. arbori de pe marginea şoselei etc). trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. ochelari. Uneori. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. reclamă despariţia persoanei. tehnicieni sau experţi criminalişti.1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii.standard de evidenţă criminalistică. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. în special. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier.a. umbrelă. pete ş. în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. bijuterii etc. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. Subiectul III.a. amprentarea desenelor papilare. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. segmentul de drum public (şosea. amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston. 3.

la fiecare în parte. în această etapă a cercetărilor. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. fire de păr. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. gradul de înclinaţie. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. De această dată. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. ori în alte locuri mai greu de observat. iar cele de adâncime şi prin mulare. faruri. se măsoară lungimea. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. fotografiere. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. aparatul de filmat sau camera video. se vor observa: starea generală a şoselei. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. Obiectele purtătoare de urme. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. se descrie aspectul lor general. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). arborii din zona de protecţie. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. starea tehnică a sistemului de frânare. La faţa locului. aripi. în funcţie de locul evenimentului rutier5. cât şi cadavrul. pentru a fi incluse în procesul-verbal. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. evaluarea pagubelor produse. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. Urmele sub formă de cioburi. resturi de ţesuturi etc. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. se determină direcţia deplasării autovehiculului. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). a sistemului de iluminare. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. a urmelor de mâini sau de picioare etc. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. De aceea. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. dacă au fost identificate cadavrele. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. parbriz. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. B. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. şi la locul accidentului. A. fiecare. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. în mod excepţional. autovehicule). dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. va examina atât . pneuri etc). îmbrăcămintea. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. De asemenea. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. dacă sunt transportabile. îndeosebi urme de sânge. identificarea acestora. pe suprafaţa carosabilă. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. condiţiile meteorologice şi alte detalii. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. în prezenţa organelor de urmărire penală. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. starea tehnică a motorului. separat. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. De asemenea. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. De asemenea. portiere. în legătură cu starea victimelor.d. cadavrul. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. şi se vor executa fotografii judiciare. Medicul legist. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. 140 . drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. autopsia cadavrului se poate face. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. La urmele dinamice. De asemenea. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6.

pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . şi un proces-verbal separat. acustice. articole de ambalare etc. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. pentru desenul grafic. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. în criminalistică. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. examinarea persoanei vătămate. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. chimice. precum şi microurmele12. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. Astfel. Potrivit acestui criteriu. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. experţi din domeniul mecanicii auto. De asemenea." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. precum şi de către experţi. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. în cazul accidentelor de circulaţie. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. după natura lor -l aparate. auxiliare — instrumente. materiale. practic. în vederea descoperirii. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. să fie ambalate şi transportate cu grijă. Reflectând în formă materializată experienţa umană.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. de modelare şi transferare a urmelor. după provenienţa lor. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. Pentru a se putea formula concluzii certe. utilaje. dispozitive. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. biologice. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. parbriz). Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. §2. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. 1. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. 141 . La terminarea cercetărilor. rechizite pentru scris. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. de înaltă calificare. mecanice.1. Test nr 21 Subiectul I. instrumente. peliculele de vopsea. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. portiere. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). deosebim mijloace şi metode fizice. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. după destinaţia funcţională — fotografice. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. s-a trecut treptat la aplicarea intensă.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.

Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. în cele din urmă. lopăţică. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. experimentului judiciar. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi. lingură necesară amprentării cadavrelor. mănuşi de cauciuc. pul-verizator cu substanţe pulverulente. fixarea. Dimensiunile liniare. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol.probe materiale ale infracţiunii. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. rulou din cauciuc. cleşte. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. bisturiu. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile. Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. un distanţier. briceag universal. cât şi a celor cu destinaţie specială. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. în atare formă se prezintă trusele fotografice. un tub cu vopsea tipografică. spre exemplu. diamant de tăiat sticlă. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). surse de iluminare fotografică (blitz). spre exemplu. Trusele universale. lumânări etc. Trusele portabile se împart în universale. trusă de şurubelniţe. a percheziţiei..Din asta facem o definitie  1.2. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. Din cele expuse. includ diverse instrumente. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi.(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. prezentării pentru recunoaştere. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. desigur. a. pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. greutate şi. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. 2) Mijloace de iluminare. în unele cazuri. placă de inşirare a vopselei. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş.a. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. transportabile in condiţii de transport comun. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. pelicule adezive (dactiloscopice). în special. vase mici de masă plastică. 1). utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare. pensulă. o latură dezavantajoasă a lor. dispozitive cu radiaţii ultraviolete. pulverizator cu aburi de iod. detector magnetic şi metalic. garantând. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. Mijloacele tehnice. prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. La confecţionarea truselor universale. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe.a. un raportor şi o riglă gradată. 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. 142 . devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare.

trepiede). exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. cunoscute din vremuri străvechi. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. Subiectul II. numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. în orice cauză penală. mijloace optice cu diverse măriri. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. a inspectoratului de circulaţicrutieră. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. de exemplu.probe materiale. Tactica audierii martorului 2. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . inclusiv camera de luat vederi. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa.1 depoziţiile martorilor. 2). dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. 1. practic. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. 4). expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. trecând de la operaţiile de descoperire. profilograful traseologic (fig. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. exponometre. 3). Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . un monitor. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală.2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare. utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare.1. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. a serviciului sectoral de poliţie etc. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare. în aceste cazuri. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. în primul rând. în rândul al doilea. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. în primul rând. 34). constituie mijloace de probă. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. ele fiind folosite. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. surse de alimentare cu energie. precum şi a autorului spargerii. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Astfel. Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme. în majoritatea lor. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief.

martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". de asemenea. asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora. identificarea lor. de interesele acestora. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. fie în mod succint. Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor. ca în cazul unei explozii. depoziţiile martorilor se formează treptat. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli. locul timpul şi modul în care s-a activat. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime.memorarea. în rândul al doilea. Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. la procesul de formare a declaraţiilor acestora. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute. Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale. Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. de exemplu. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale.a. se susţine în literatura de specialitate.(actele de huliganism).1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori. sau datorită formei dinamice a acesteia. depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare . Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. culoare. avându-se în vedere atât senzaţiile. reprezintă o activitate complexă. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. miros. cei subiectivi . în practică diferenţierea lor este dificilă. cât şi percepţiile propriu-zise. formă.) ale factorilor de contact. de bucătărie) ş. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere. lemn). pe bună dreptate. sunetelor şi al altor 144 . Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor.2. duritate ş. cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş. amplasare. 2. fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. destinaţie (de birou. Spre deosebire de alte mijloace de probă. declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului.a.a. după cum. gust. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. masă plastică.1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. prin mijlocirea organelor de simţ. Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar. comportamentul acestora. în special. condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. § 2. au anumite elemente specifice. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. Ascultarea martorilor. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. accidentele de circulaţie. c) Distanţa de la care martorul poate percepe. Organul judiciar trebuie să ţină. greutate. Aşadar. Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia. b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. pentru a fi transformate în informaţii probante. Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei. De aici necesitatea expunerii în continuare. percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită . în general şi în legătură cu fapta penală. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal.semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare.

activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. sunt următorii: a) Starea organelor receptive.lacunare. mai completă. neregularitatea. timpului şi vitezei. distanţa de observare. Procesul săvârşirii unor infracţiuni. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. experienţa şi interesele pe care le poartă. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. Cunoştinţele. ploaia).fenomene din câmpul infracţional. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor. perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. experienţa. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. dar şi alte forme perceptive. de raportul împrejurărilor. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte. complexitatea. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. pe de o parte. inclusiv perceptive. pe de altă parte. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii. Astfel. proces. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. e) Factorii de bruiaj. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. In majoritatea cazurilor persoanele. Ca fenomen psihic. iar. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. memorizarea faptelor. trec fără să fixeze persoanele. pot influenţa decisiv procesul de percepţie. în momentul percepţiei. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative. 2 Profesia. forma. este provocată şi menţinută. respectiv diferite obstacole fizice. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. deficienţele ereditare. auzul.perimetrii străzii unde a fost descoperit. ce constituie obiectul mărturiilor. adică prin prisma propriei personalităţi. cu atât percepţia va fi mai clară.1. în special cea profesională. în conformitate cu aptitudinea. mişcarea etc. în anumite situaţii. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. după cum s-a menţionat. de interesele şi năzuinţele martorului. b) Vârsta martorului. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal. Ziua grea de muncă. alte sisteme perceptive sunt în scădere. culoarea. insomnia. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. devierile de la normă. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. cu preocupările martorului. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute. provoacă emoţii de teamă şi groază. după opinia noastră. fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute. în mod obiectiv. (vântul. Semnalmentele persoanelor. în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. elementele caracteristice ale obiectelor. Atenţia martorului. factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. care. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. oboseala. starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice. mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. iar la etapa vârstnică . au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. mărimea. în cele mai favorabile condiţii. d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului. d) Unghiul de observaţie. Prin urmare. consecinţele grave ale acestora. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. croitorul . de la o distanţă de 50-60 m.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. durata. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. accidentale sau cauzate de anumite maladii. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului. deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. şoferul .

ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi. în majoritatea cazurilor. Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe. Nu întâmplător. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. Indubitabil. în activitatea sa de ascultare a martorilor. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. Gradul de instruire. spre exemplu. prin urmare. în primul rând.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. ceea ce se află în mişcare. memorizarea poate fi voluntară. a obţinut anumite informaţii. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor. logică sau mecanică. înlocuindu-le cu altele. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. neurastenice. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute. Fiind un proces psihic aparent contrar. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. Practica demonstrează că.scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. dacă organul judiciar. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională. 146 . provocate de diverse maladii. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului. când martorul este predispus să fixeze. dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire. care reprezintă interes la moment. să influenţeze reproducerea. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. emoţional neutre. în conţinutul faptelor întipărite anterior. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă. în consecinţă. Ea. c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute. datorită uitării au loc anumite pierderi. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. pozitiv sau negativ. în cele din urmă. fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. şi involuntară. Se recomandă. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. deci depune eforturi pentru a le reţine. Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. Pe lângă aceasta. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. cu atât mai bogată este memoria sa. Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. 1 La fel ca şi alte procese psihice. el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. legislaţia procesual-penală (art. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. Condiţiile improprii. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. motrice. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă". Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele.1 După cum se ştie. "ci un proces dinamic. în acest proces continuu. nu pot constitui materie memorizabilă. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. care intensifică procesul uitării. cu precădere. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. în conformitate cu cerinţele legii. într-un mod sau altul. activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput. după cum se subliniază în literatura de specialitate.

Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. să se desfăşoare în mod organizat şi. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. care. consideraţi purtători de importante date probante. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. adânci implicaţii tactice. fireşte. frapante şi extravagante. după cum. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. eventual. de la caz la caz. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. are. şi a posibilelor surse de probă. de asemenea. organul de urmărire penală se va baza. De regulă. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere. iar. a împrejurărilor. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. cât şi în afara acestuia. iar. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. Legea (art. 1 în ordinea stabilită. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. de caracterul materialului probant existent. de relaţiile acestuia cu părţile. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. de asemenea. succesiunea. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. ce urmează a fi dovedite. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor. pe rezultatele cercetării la faţa locului. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. pe de o parte. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. din considerente de ordin tactic. calm şi atenţie faţă de martor. Prin urmare. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. dacă ei sunt mulţi. organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt.3. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. § 3. pe de o parte. cu atât mai mult. Din punct de vedere tactic. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. în majoritatea cazurilor. dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. pe de altă parte. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor.excluzându-se obiectele inutile. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. el are nevoie de o atmosferă psihologică propice. dar mai puţin oficială. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. în mare măsură. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. Ordinea chemării martorilor. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. percheziţia şi alte acte de procedură penală. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. pe de altă parte. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. 2.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. Prin întrebările adresate martorului. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. prezentarea spre recunoaştere. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. pe bună dreptate. în special. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire. telegrafic sau telefonic. în fine. activităţi şi pasiuni ale martorului. 147 . Prezenţa unor persoane. la faza de urmărire penală. obiectivitate faţă de informaţiile lui. în special. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. se subliniază în literatura criminalistică. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde. dar şi cu alţi martori. care. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui.

de unde. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. auditive). cunoştinţele şi interesele predominante. 2) sfera socială căreia aparţine. documente. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. vărsta.2 în fine. organizarea audierii necesită. procedeele tehnologice. iar. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. uneori. locul de muncă.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. procesulverbal de cercetare la faţa locului. e de dorit să participe şi expertul. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute.). profesia. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. obiecte corp-delict etc. Din perspectiva problemei în discuţie. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. cum ar fi cele de revizie şi control. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. Dispunând de datele respective. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. starea familială. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. antecedentele penale.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. din diferite motive.a. pe de altă parte.a. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. materialele prezentate de alte structuri. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. ale inspectoratelor departamentale ş. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă.) 148 .

tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. De asemenea.1. în scopul săvârşirii furtului. semnalmentele 149 . 3. poartă denumirea de semnalmente. în prezenţa unor suficiente temeiuri. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. cleşte etc. în încăpere. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. a victimei sau a altei persoane implicate1. în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. 3. anterior. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. Metodele cercetării furtului. colegi de muncă. poştaş. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. a jafului sau a tâlhăriei. care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. instalator. Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . furtunuri aspiratoare. natura părului. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. inspector al pazei antiincendiare etc. curier. capului. care este specific pentru furt. întrucât. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. pe ascuns sau deschisă. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor.Subiectul III. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. a. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului. jafului sau tâlhăriei din încăpere. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. cu utilizarea diverselor cârlige. colaborator al poliţiei. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. "undiţe". au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. trebuie calificate suplimentar conform art. Prima constituie semnalmentele anatomice. lucrător medical. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care.) aspectului exterior al acestora. 197 sau art. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei. care. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. încuietorilor. expresia feţei. utilizând totodată legitimaţia falsă. porţilor. Dacă în procesul sustragerii. 198 din CP al RM. cu bună-ştiinţă. cele comise. cât şi în mod nestingherit. din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . săvârşită în scop de cupiditate (profit). constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. pătrunderea în încăpere.2. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. litigii privind dreptul de proprietate) etc. 1. denumit «metoda portretului vorbit». feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Având la origine sistemul osos al organismului uman.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. vârsta probabilă. detalii privind îmbrăcămintea etc). cicatricele etc. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. Prin "pătrundere" se înţelege intrarea.în scopul comiterii furtului. după cum este cunoscut. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. magneţi. nu sunt pasibile de răspundere penală. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. care nu formează obiectul material al sustragerii. săvârşite prin pătrundere în încăpere. Specificul furtului. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. rude. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. geamurilor etc).

Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. gesticulaţia şi mimica. furate sau contrafăcute. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. 2. 4. cu datele din cartoteca de evidenţă. cât şi în timpul mişcărilor. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. 3. în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. mersul. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. intervenţii chirurgicale. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. în situaţia unei singure urme digitale.3. 6.anatomice sunt cele mai stabile. 150 . Dacă vor fi prezentate mai multe urme. n fine. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. 5. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. în consecinţă. vocea şi vorbirea). acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. care reprezintă semne. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. accidente. 3. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile.

dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. a. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. 151 . cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. microscopul). de radiaţii infraroşii şi ultraviolete).1. rămâne de competenţa expertului. Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional. de iluminare (surse de lumină dirijată. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. penseta. fiind coraborate de caracteristici de uzură. se integrează în categoria urmelor de om. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. schiţare şi macrofotografiere). Problema descoperirii şi fixării microurmelor. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. (3). — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». O asemenea accentuare e deosebit de importantă. (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. praf etc. de fixare (descriere. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. 1. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. 33). fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. 1.2. este frecvent practicata. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. pierderi sau distrugeri de urme. este lipsit de rezonabilitate practică. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. în special a celor optice (lupa. de recoltare (aspiratorul portabil. Urmele obiectelor de vestimentaţie. localizarea.Test nr. îmbrăcăminte.). Conform primei. Referitor la descoperirea. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. cu concursul specialistului criminalist. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. Aceasta modalitate. Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. considerent care. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. conform acestei modalităţi. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. microscopice. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat. pe uneltele utilizate. organul de urmărire şi anchetă. fie într-o oarecare măsură condiţional. Potrivit celei de a două. cămaşă ş. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. originea fibrelor in cauză. în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. La nivelul activităţii organelor de urmărire. foliile adezive). stopări sau cârpituri. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente. Fibrele de ţesături. în acest scop. tăiere sau rupere. ca şi cele de încălţăminte. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. 22 Subiectul I. urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. sub aspect procesual evident vulnerabilă. efectuează operaţiuni de căutare.

Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. microscopul). acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. timpul. 2. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. cu concursul specialistului criminalist. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. foliile adezive). folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. denumite confruntare. de fixare (descriere. în acest scop. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Astfel. Conform primei. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. schiţare şi macrofotografiere). Fibrele de ţesături. penseta. pierderi sau distrugeri de urme. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. de iluminare (surse de lumină dirijată. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie. 152 . Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Aceasta modalitate. Referitor la descoperirea. Depoziţiile martorilor mincinoşi. de obicei. este frecvent practicata. făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. implicaţi în aceeaşi cauză. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. de recoltare (aspiratorul portabil. doi sau mai mulţi martori. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare. Conform dispoziţiilor legale (art. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. Subiectul II. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă. în special a celor optice (lupa. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă.1. partea vătămată şî martorii. adesea anevoioasă.1. nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. sub aspect procesual evident vulnerabilă. efectuează operaţiuni de căutare. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). Prin urmare. organul de urmărire şi anchetă. pe uneltele utilizate. originea fibrelor in cauză. CPP). confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii. în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. 142. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. § 1. în primul rând. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. şi nu de puţine ori. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei.3.

martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. sunt imprevizibile. în fine. confruntarea este contraindicată. 1 De aceea. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. dificilă şi riscantă. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. Nu este exclusă şi altă variantă. Practica cunoaşte. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. deoarece. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. face trimiteri la anumite persoane. adeseori. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează. confruntarea reprezintă. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării. victimă. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi. martor). de asemenea. confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. spre exemplu. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă. adeseori. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. considerându-le inutile pentru cauză. reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului. cu excepţia unor situaţii extreme. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. să fie înlăturate. Aşa cum. cazuri. Din dispoziţia art. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză. Confruntarea este o activitate complexă. Organul de urmărire penală. în opinia sa.a. statutului social. să se ajungă la acceptarea lor deplină.2. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. una dintre persoanele participante. puşi faţă în faţă. Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. Rezultatele ei. caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. forţei fizice etc. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. se subliniază în literatura de specialitate. stimulează gândirea. Dacă. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că. până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar. fie datorită diferenţei de vârstă.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. 153 . cu timpul. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. când. de obicei cea de bună-credinţă. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. pe bună dreptate. 2. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia. confruntarea poate fi efectuată imediat. în cele din urmă. vinovăţia celor implicaţi. după cum s-a menţionat. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". sunt în măsură să-i confirme relatările. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. cu ocazia confruntării. care. Astfel.modul în care s-a activat. produce.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună. (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit.

adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. în special. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. 4. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. în consecinţă. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. prezentarea spre recunoaştere ş. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. La rândul lor. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. 154 . percheziţia. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. în conformitate cu art. 2. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. Interacţiunea organelor de urmărire. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. Principiul legalităţii. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei.2. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1.a. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . ascultarea învinuitului şi a martorilor. 3. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate.s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor.1. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. din însărcinarea anchetatorului. Anchetatorul. cum ar fi ascultarea unor martori. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. organul de investigare operativă. ca o formă specifică de interacţiune.2. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. ridicarea de obiecte şi documente. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. întrunirea mijloacelor.3. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile.a. (cercetarea la faţa locului. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. Colaborarea acestor organe. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă.3. 3. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. reţinerea făptuitorului şi. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. 3. 38. efectuează acţiuni de căutare. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. § 4. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. (5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative.

2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. anchetatorul apelează la organele de poliţie. violurilor. reconstituirii. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. fireşte. la faţa locului. luărilor şi dărilor de mită. -însoţitorii câinilor de urmărire. ascultarea unui grup de martori. medicul legist. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. Menţionăm. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. săvârşite în mod tainic. de obicei. sau. 209 Cod procedută penală. percheziţiei. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. coordonatorul echipei. mijloacele şi instrumentele folosite. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute.Formele de interacţiune. în cazurile infracţiunilor evidente. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. stabilesc. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. majoritatea omuciderilor. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. reţinerea ş. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. probele fiind la suprafaţă. în această ordine de idei. dacă există cadavre. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. în cazurile necesare. Legea (art. în baza declaraţiilor acestora. ştiut fiind faptul că. cum ar fi.n cauza respectivă. când s-a activat deschis. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. care este şi conducătorul echipei de cercetare. acestea fiind de competenţa anchetatorului.a. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. arestarea învinuitului sau inculpatului. chinologul cu câinele dresat şi. sustragerilor din patrimoniul social. potrivit dispoziţiilor art. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. Cu realizarea de activităţi procedurale. punerea în mişcare a acţiunii penale. la cercetarea infracţiunilor grave. Procurorul este conducătorul. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. precum şi anumite date caracteristice (fizice. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. deoarece. specialistul criminalist. care. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. Dimpotrivă. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. §2. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. cum ar fi percheziţia. după cum sunt de obicei. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). însărcinat cu această activitate. efectuării altor activităţi de urmărire penală. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. în timpul unui accident de trafic. este întotdeauna oportună. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. Lucrătorii operativi întreprind. mai exact. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. tâlhăriilor. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul.a. -medici legişti. ci cooperează cu acesta. semnalmentele făptuitorilor. 155 . ofiţeri de pompieri. în cazul infracţiunilor de omor. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. profesionale) ale lui. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. spre exemplu. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. furturilor. -tehnicieni sau experţi criminalişti.

cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. specialiştilor şi tehnicienilor. amplasarea acestora. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. să fie redactat într-o formă concisă. . cum ar fi. indiferent de acestea. în cele trei părţi ale structurii sale. în ordinea efectuării lor. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. . ce genuri de fotografii. ridicarea şi fixarea acestora.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. precum şi ale martorilor asistenţi. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . obiectele de mobilier. ora începeri cercetării la faţa locului. pereţii. . ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. străzi etc). Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. experţi. iar în cazul absenţei acestuia. tavanul. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. a părţii vătămate. culoarea. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. concentrată. la autovehiculul distrus etc. etc. a) Procesul-verbal. 156 CPP. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. prenumele şi calitatea experţilor. desene şi cu alte materiale ilustrative. tehnicieni. întinderea locului supus cercetării. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. să fie complet. dimensiunile. etc. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. starea încuietorilor. 156 . . dacă e reprezentat şi de către cine anume. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. locul unde au fost găsite. forma. . căile de acces. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. particularităţi de construcţie. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. specialişti. cu privire la cadavru. raporturile de distanţă dintre acestea. starea în care se prezintă. felul obiectului. a martorilor). se menţionează următoarele elemente : . prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente.să fie succint. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse.numele. locul unde au fost descoperite. ferestrele. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. duşumeaua. . dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. anumite caracteristici. starea în care se prezintă. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . uşile. .Potrivit prevederilor art. care se întocmeşte în mod obligatoriu. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. numele.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. înregistrări videomagnetice. ci: indicarea adresei la care locuiesc . Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. raporturile de distanţă dintre diferite urme. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea.. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului.

-pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. necontestate avantaje. ora terminării cercetării la faţa locului. indicată de acul busolei). Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. orientarea in teren cu ajutorul busolei. a obiectelor principale. a armelor şi a detaliilor. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal.dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. etc. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . experţii.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. a aceleiaşi bande. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. între altele. schiţă (în diversele sale variante. mai întîi. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. 157 . cel mai frecvent utilizată. în funcţie de suprafaţa acestora. permite fixarea obiectelor. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. Tot astfel. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. a clădirilor la scara 1:100. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. următoarele avantaje . videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . înregistrări la scară. Astfel.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. filmul judiciar oferă. a poziţiei obiectelor şi urmelor. Schiţa în proiecţie orizontală. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor .mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. interioarelor. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. . iar a locurilor deschise. micşorate de un anumit număr de ori. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. Sub cel de al doilea aspect. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. după ştergere. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. posibilitatea utilizării repetate. aflate pe astfel de suprafeţe. martorii asistenţi. specialiştii şi tehnicienii. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. obiectelor reprezentate. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. în raport cu celelalte mijloace de fixare. d) . Astfel. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului.

In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. pulverizatorul de praf. în special a semnăturilor. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice.2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. Depistarea caracteristicilor menţionate. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. radieră etc. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. economiei şi comerţului. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. precum şi prin transparenţă. în principiu. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. în situaţiile favorabile. 2. în marea majoritate a cazurilor. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. 1. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. urme ale ştergerii. elasticitatea. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. în primul rând. soluţie de var etc). Decolorând textul scris. dar şi în profunzimea hârtiei. sulfit de sodiu. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. dacă documentul are atare elemente. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. 158 . impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. actele privind alterarea mărfurilor. hârtia îşi pierde luciul. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. materiale şi mijloace tehnice. fireşte. apă oxigenată. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. în funcţie de modul in care s-a operat. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. După cum se va vedea în continuare. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. finanţelor şi activităţii bancare. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii.) înlăturarea prin ştergere. fireşte. subţierea acesteia. este lesne de realizat. natricaustic. arc. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor.Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1. falsul aparţine nu autorului. precum şi unele semne grafice învecinate. afectarea textelor învecinate. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. culoarea. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. dacă. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. starea dislocată a particulelor de hârtie. 2) scămoşarea hârtiei. El poate avea diverse forme.

A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. spre exemplu. face posibilă nu numai observarea directă. fiind semnate de persoane responsabile. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. sociale sau juridice ale personalităţii. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile.— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. tuş sau alţi coloranţi. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. primite etc. Printre metodele aplicate. După cum este cunoscut. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. Astfel. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. 59). fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. in caz contar nu sunt autentice. în locurile în care acestea se intersectează. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. se va recurge la metode speciale de cercetare. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. in special. De regulă. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. 60). intre sau in prelungirea rândurilor. la alte metode sensibile cum ar fi. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. aceasta constituind o metodă specifică1. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. dar în cazul unui scris dactilografiat. respectiv cu altă maşină. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. Dintre mijloacele tehnice de investigare. litere. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. micşorarea distanţei dintre semne. transportate. prescurtări incorecte. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. cuvinte sau rânduri. — urmele de presiune. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. 159 . cea a microscopiei electronice. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. a analizei colorimetrice sau spectrografice. în special a celor infraroşii. la tratarea cu izotopi radioactivi. la metoda difuzo-copiativă. Deseori. care. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori.

e) trăsături de creion. Astfel. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. va apela la fotografia de umbre. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. c) deformări ale grafismelor. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. placă gelatinoasă. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. b) trasee dublate. rânduri. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare.1. pix. documentelor de identitate. se vor crea respectiv urme ale indigoului. — Greşeli gramaticale. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. Si totuşi. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. — Trăsăturile difuze ale semnelor. Prin urmare. indigo etc. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. Indiferent de modul de realizare. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. tuş. la i. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. de contrast şi separatoare de culori.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului.nr nr vom referi în compartimentul următor. erori în conţinutul şi forma stemei. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. albuş de ou fiert etc. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. in special a semnăturilor. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. cuvinte. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. amplasare spaţială. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. cauzate de mijloacele de desenare. venit în contact cu materialul intermediar umed. prin care se probează fapte juridice. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. tremurături. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. creion. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. dublări de trasee. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. După cum este cunoscut. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar.) 1.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). 3. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. hârtie sugativă. urme de apăsare. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. de denumiri. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. altor semne de structură a ştampilei. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. peliculă adezivă. etc. (hârtie fotografică. întreruperi de traseu. dimensiuni.

Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. la diverse măsurări şi. § 4.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. fiind influenţat de diferiţi factori. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. ajungând până la pierderea totală a acestora. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. După cum este cunoscut. a literelor. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. de depresiune. a formei şi înclinaţiei acestuia. elementul spiritual. de metoda aplicată la predarea scrisului. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. dimpotrivă. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. de stereotipia văzului. a gradului de evoluţie a scrisului. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. iar pe de altă parte. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. scrisul poate suferi unele modificări. — starea patologică. ajungând până la sistemul modern alfabetic . pe parcursul vremii. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. in special cele ale sistemului nervos. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. resturi de suport al fotografiei înlăturate. iar pe de altă parte. Ca obiect de examinare criminalistică. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. a altor semne grafice. Sub aspect tehnic. bineînţeles. scrisul. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. 161 . Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. excesiv de Înaltă. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. iar pe de altă parte. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. s-a perfecţionat. de perceperea caracterelor. fraze etc. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. în cele din urmă. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. de tipul sistemului nervos central. această categorie de fals presupune. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. de alţi factori care. Ca orice fenomen material. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. suportul neobişnuit. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. cum ar fi de exemplu. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. alterarea textelor învecinate. cifrelor. Expertiza criminalistică a scrisului 1. Totodată. poziţia incomodă. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. Expertiza scrisului de mână. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. temperatura scăzută sau. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. precum şi de mişcările mâinii. Pornind de la pictografie. pe de o parte. multiplele afecţiuni. starea de şoc. de regulă. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. expresiv şi gramatical propriu unui scris'. prin urmare. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. originale. scrisul cuprinde. pe de o parte. având ca scop identificarea scriptorului. pe de o parte. — condiţiile improprii de scris. cât şi la aspectul stilistic. structura grafotehnică a manuscrisului.

serviciului administrativ de asigurare. ce. Persoanele găsite la faţa locului. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. după identificarea în baza actelor respective. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi. Aşa cum s-a menţionat. exceptând copiii minori şi bolnavii. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. deoarece acţiunea în cauză.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. 2. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. — identificarea autorului unui text suspect anonim. presimţind sosirea organului de urmărire penală. pe de o parte.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. nu trezesc nelinişte. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului.1Tactica percheziţiei încăperilor. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. ridicării armelor. oficii. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. casa. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. sună sau bate în uşă. în sufragerie.). Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. vilă.a. organul sub a cărui conducere se află echipa. când. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. radiotelefon sau prin anumite 162 . — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. casă în localitatea rurală). înainte de toate. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. de obicei. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. fireşte. sexul acestora. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. primăriei. 2. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. Totodată. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. se vor strânge într-un anumit loc. în continuare. în marea majoritate a cazurilor. şoc. Aşadar. la o anumită distanţă de la blocul. depozit ş. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. firme. întreprinderi. Astfel. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. cerând deschiderea acesteia. respectiv. unde se vor afla în timpul percheziţiei. naţionalitatea. limba şi. Totodată. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. amnezie ş. chiar dacă scriptorul este determinat. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. conform legii în vigoare. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. serviciului medical ş. vestibul. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. ca. iar pe de altă parte. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. nivelul de cultură generală).a. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. edificiul în care este situată încăperea respectivă. unde. profesia. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. ebrietate. de obicei. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere.Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. în grupe mici de câte două-trei persoane. de obicei. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. birou de lucru. vârsta. pentru a contracara eventualele acte violente. intrarea în încăpere se efectuează forţat. construcţii anexe) cuprinde. hol. echipa să se deplaseze pe jos. în mod obişnuit. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. având In vedere atât autorul. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. un reprezentant al administraţiei comunale.). Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. magazin.a. dar cu conţinut antisocial. cât şi executorul înscrisului.

hărţi. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. şi apoi. în care creează tot felul de nişe. a martorilor asistenţi. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. zidarii folosesc obiectele de construcţie. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. metoda de palpare. terasa. închiderea oberlihtului. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. tâmplarii fac. dar. metoda de comparare şi modelare etc. hol).). documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. bancnote. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. de-a lungul pereţilor. lăzi). Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. covor. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. care se aplică la cercetarea la faţa locului. grajd sau alte încăperi auxiliare). şeful echipei. Un manager poate avea acces în mai multe 163 . a vestimentaţiei. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. metoda de măsurare. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. în sol afânat ş. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. de regulă. în continuare. fotografii şi alte obiecte plate.) pot servi vasele de bucătărie. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. pivniţă. în consecinţă. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. computer. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare.1 Astfel. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. rezultatele percheziţiei. ascunzători în obiecte de mobilă. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. a fiecărui obiect casnic. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. care. de subliniat. de obicei. duşumeaua. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. bijuterie. scaune. bineînţeles.a. cuţit. televizor. Din perspectivă tactică. magazie. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. în saltele. aparatul de radio. subsol. fotolii. eventual. va continua pe spirală. televizorul). tavanul). de asemenea. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. recipientele de rezerve alimentare. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. dependinţele ş. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. sertare.a. putea fi folosit ca ascunzătoare 2. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. aparatele electrocasnice (frigiderul. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. Este indicat. sertare.a. Astfel.a. specificării procedeelor tactice.).forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. în prezenţa persoanei percheziţionate. spre centrul încăperii. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. maşina de spălat. dublând pereţii sau fundurile. iar în lipsa acesteia. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. covoare). în dulapuri. lenjeriei şi încălţămintei. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. arme etc.

3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. instrumentelor. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi. a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse.3 5. a detectoarelor de metale. eficienţa activităţii de cercetare. 3.2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. în fine. 2. indiferent de destinaţia lor. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. este indicat. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. după cum s-a menţionat. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor. în special.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor. se bucură această activitate. în consecinţă. 3. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. practic.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. inclusiv cu radiaţii invizibile. pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu. de obicei. a fost mistuită de foc etc. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. Comparaţie de la 2. unde?. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.2 şi 2. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui. Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". de care. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8. pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen. care. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. Astfel. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. de păr. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. 3. petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele.3 şi acesta va fi răspunsul la 2. a tehnicilor optice de mărire. furnir). a dispozitivelor de iluminare. a radiodozimetrelor ş. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată.încăperi ale unităţii de producţie. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. organele de urmărire penală 164 . îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). şi anume: ce s-a întâmplat?. mobilul)?. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. de explozive şi cadavre. laboratorul). asigurând. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. de ce (scopul. carton. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. a materialelor de revelare şi conservare etc. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. cum sunt amprentele papilare. se află sub stăpânirea sa. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse.a. adesea. diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico . aplicabile în condiţii de spaţiu închis. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. cum?. în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei. microurmele de textile. când?. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări.

întrucât răspunderea penală este personală. violurile. ea aparţinând de tactica criminalistică. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale.P. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. năvălirile tâlhăreşti. fiind ascultată de organul judiciar. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. răspunsul nu poate fi decât negativ. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. în special la mijloacele de calcul electronice. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. prin care se constată săvârşirea faptei. fireşte. dimensiunile şi poziţia frunţii. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. In ultima etapă. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. 4.). dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. In a doua etapă. Reuşita ei. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. 144 C.P. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. foloseşte terminologia sa proprie. după numele autorului ei. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. 145 C. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. La cea de-a doua întrebare. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. nominalizată Gherasimov. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. Actualmente. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. Prin intermediul întrebărilor de precizare. iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. mai întâi trebuie să descrie. a obiectelor de îmbrăcăminte. forma. ochilor. prin concursul pictorului portretist. Fapta a fost recunoscută. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. rasa. 1. Fără a intra in detalii asupra problemei. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor.). Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. ca de exemplu cazurile de mituire. buzelor şi a bărbiei. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. urmează să recunoască.P. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. Metoda în cauză. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. în caz contrar.din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. ca şi a cadavrului necunoscut. nasului. lucrările de urmărire penală. pe baza reconstituirii grafice. fireşte. pentru a fi examinat. prin metoda supraproiecţiei. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. De asemenea. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. pe baza portretului vorbit. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care.P. insistându-se la o toaletare a feţei. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. aranjarea coafurii. excrocheriile. determinate de către specialistul antropolog. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. urechilor. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. la cele ce diferă. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. vârsta. După cum e cunoscut. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute.

concomitent. de asemenea. pete de sânge etc 1. la starea. sunt dinamice. vederea din faţă. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. constituţia fizică. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. culoarea pielii). statice şi dinamice. morfologia întregului corp (statura. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. la sexul. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. cicatrice. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei.). fireşte. fixare şi ridicare a urmelor în cauză. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. leziunile corporale şi cauza morţii. profilul drept şi cel stâng (bust). precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. din cartoteca dactiloscopică. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. incendii. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. în atare situaţii. La faţa locului pot apărea urme-formă. Test nr 24 Subiectul I. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. Urmele tălpilor de sănii. în special. incluzând camioanele. 166 . la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului.1. fibre de îmbrăcăminte. cu participarea medicului legist. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. două părţi laterale şi din spate). 1. Se va insista. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. autobuzele şi troleibuzele. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. autoturismele şi motocicletele. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. in cazul unei lovituri sau tamponări. Astfel. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. a. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. pelicule de vopsea. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. rupturi. aluniţe. Mijloacele de transport creează urme şi. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. Descoperirea. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. asupra urmelor de frânare şi de derapare. antropometrice. (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic.craniului. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. tatuaj etc). tractoarele. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. benzină.. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. cutremure de pământ ş. In cazul unui accident de circulaţie. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. de stratificare şi de destratificare. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. 2. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. în special.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire. precum şi a altor urme. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. vârsta. pete. rasa.

urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. Concomitent acţiunilor de măsurare. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. Astfel. la identificarea lui. Despre tipul mijlocului de transport probează. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. pelicule de vopsea. bucăţi de lemn. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. Mijloacele de transport creează urme şi. obiecte transportate etc. Totodată. asigurând. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. rupturi. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. In atare situaţii. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. Astfel. cea fotometrică. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. de a alege şi schimba direcţia. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. în special. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Atât urmele-formă. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. fibre de îmbrăcăminte. bucăţi de metal. pe de alta. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. inclusiv pe corpul victimei. Pe lângă caracteristici generale. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. viteza de deplasare. in majoritatea cazurilor. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. urme de lovire în zona şoldului victimei". concomitent. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. masă plastică sau metal. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. lăţimea şi circumferinţa roţilor. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie. perforări. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. în cele din urmă. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. direcţiei şi vitezei de deplasare. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. pe de o parte. in special a accidentelor de circulaţie. cu mijlocul de transport. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. în condiţii favorabile de sol. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. 1. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. benzină. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. in cazul unei lovituri sau tamponări. a modului de comportare a persoanelor participante. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. tn cazurile când in urme sunt 167 . Urmele sub formă de cioburi de sticlă. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. numărul roţilor pe o osie. pete de sânge etc. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. examinarea urmelor de frânare. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. ştirbiri.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. urmele barei de protecţie. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. configuraţia desenului antiderapant. ale farurilor. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. au fost depistate două urme dinamice de frînare. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. in care se reproduc dimensiunile. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. prin dimensiuni. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. direcţia de circulaţie. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. In soluţionarea cauzelor penale.

dar încurajatoare. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor. iar. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore. rudelor apropiate sau a tutorelui. sunt iritabili. Potrivit art. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. memoriei şi vorbirii. devine posibilă identificarea animalelor. Subiectul II. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. apar elemente de disfuncţie a gândirii. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. ascultarea fără întârziere. a martorilor de această vârstă. 2. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă.2. 168 . Datorită elementelor de gândire logică. ştirbiri. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. 2. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate. Pe măsura înaintării în vârstă. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi. martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. în situaţia adolescenţilor. regresia psihică devine mai accentuată. pe de altă parte. Astfel. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. Tactica ascultării minorilor. preocupările. faţă de lege şi dreptate. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. întrebările trebuie să fie formulate clar. fireşte. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă. Totodată. în unele cazuri.139 al CPP. persoanele în vârstă devin suspicioase. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare. în etate şi cu dezabilităţi. ele apar la vârsta de 60-65 ani. interesele şi atitudinea. primele elemente ale gândurii abstracte. La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. particularităţi de formă.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză. direct şi într-un limbaj accesibil lor. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. Cu privire la prima categorie. Cele menţionate impun. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. iar. pe de o parte. comportarea agresivă sau chiar obraznică. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). în special. însă. După cum demonstrează practica. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. Ca şi în cazul martorilor maturi. starea sănătăţii. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. Conduita tactică a organului de anchetă. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite. susceptibile şi iritabile. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. adică a persoanelor de 14-16 ani. § 5. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale. şi a părinţilor. Ca regulă. crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. întreaga structură psihologică a individului.

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

e) Identitatea şi calitatea victimei. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia.3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. organul învestit cu efectuarea ei. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. d) Autorul faptei. Astfel. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă. în majoritatea cazurilor. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. iar pe de altă parte. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită. traficurilor de stupefiante etc. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei. personalitatea ei. între timp. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. deoarece.a. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. De menţionat. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. suprafeţelor palmare ş. traseologice. in special. a naturii faptei (moarte naturală. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. omor. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. în această ordine de idei. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. cu atât mai mult. metodele fotografiei de fixare. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ.a. cele vizând prevenirea furturilor . Metode antropologice. să asigure identificarea acestuia. pot conduce la stabilirea. a staturii. că. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. ale plantei picioarelor. spre exemplu. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă.1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. reprezintă punctul de plecare 172 . Metode speciale criminalistice. accident). de împrejurările şi situaţia în care se activează. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. pentru orientarea activităţii de cercetare. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. pe de o parte. obiectele prezente sau lipsă. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. starea obiectului material al infracţiunii. sinucidere. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. 1. uneori în mod categoric. inclusiv infracţională. înainte de toate.). premeditată. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit.identificare. precum şi a cadavrelor necunoscute. balistice ş. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. de deprinderile şi experienţa făptuitorului. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. în cele din urmă. 2. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice.

În anumite cazuri. Pentru aceasta. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. După relaţiile. stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii. încăperilor.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. cercetarea la faţa locului va urmări. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. (4) În caz de delict flagrant. Articolul 125. (3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale. obiectelor.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. 125). Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice. documentelor. persoana care efectuează urmărirea penală. În caz contrar. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora.în activitatea logică de elaborare. se sigilează.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. în raport cu natura faptei. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. în condiţiile prevăzute de art. dacă este necesar. întocmeşte desene. de asemenea. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. prin încheiere motivată. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. 54. schiţe. A. iar în caz de necesitate. precum şi în alte cazuri. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. 2. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat. CPP: Articolul 118. filmări. 3. execută diferite măsurări. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală.2. cadavrelor umane sau de animale. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. animalelor. 3. fotografieri. funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. indicîndu-se motivele efectuării ei. judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. obiectele şi documentele se împachetează. 3. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. 114 Cod procedură penală. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. 173 . 2. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii.

dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). între acestea. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. s-a considerat că este moarte patologică. întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. orificiul anal). spermă) şi chiar expertiza scrisului. cazul unei femei. lăsat deschis la capul victimei.Atât constatarea. a scris pe un caiet. B. a firelor de păr. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. a urmelor biologice (salivă. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. în vârstă de peste 80 ani. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. Alteori. Este concludent. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. în ziua în care se săvârşise fapta. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. alertate de rudele victimei. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. precum şi urme ale unui raport sexual. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. omor şi furt. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. în acest sens. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. De asemenea. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. iar când participarea procurorului nu este posibilă. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. care este mecanismul de producere a lor. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. luate de la victimă. stabilirea grupei sangvine. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. specifică vârstei (cardiopatie). 174 . Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. Probele de scris luate de la acest tânăr. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. De asemenea. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări.