Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. de asemenea. Criminalistica are. prezentarea pentru recunoaştere ş. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei. în rândul al doilea. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Fie la nivel teoretic. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. pe de o parte. prin săvârşirea infracţiunii. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni. fie cercetarea la faţa locului. in consecinţă. Aşa cum s-a menţionat. Particularităţile audierii părţii vătămate. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni.47 al CPP). dinamica şi cauzele criminalităţii. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. orice act de valorificare. Legătura criminalistica cu criminologia. După cum vom vedea.a. în special cu medicina legală. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. 2. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti. dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. spre exemplu. Anumite forme de activitate criminalistică ca. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. chimiei. spre exemplu. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. Persoana care a suportat vătămări fizice. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. poartă denumirea de parte vătămată. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. farmacologiei etc. reclamă un anumit potenţial psihologic. Totodată.Legătura criminalistica cu dreptul penal. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. a evidenţei criminalistice. Aşa cum s-a subliniat. cercetările criminalistice. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. Subiectul II. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. în primul rând. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. invers. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. 2. printre care şi dreptul 4 .a. percheziţia.2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii. fie la cel utilitar. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. Gross. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale.a. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. în acest context. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. 2. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică. prin faptul că orice activitate criminalistică. persoanei căreia. ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. acestea furnizându-i metode. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal. După cum se ştie. la determinarea măsurii de pedeapsă. a prejudiciului cauzat şi. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1. elementele constitutive ale acestora. cu precădere cele de laborator.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă. morale sau materiale. dacă participă la proces. serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură. Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. Ea se manifestă. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor. precum şi a condiţiilor de ispăşire. experimentul judiciar. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea. în fond. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. antropologiei. în baza acestor clasificări. Pe de altă parte.

a procesului de comitere a infracţiunii. durerea suportată. Declaraţiile părţii vătămate. conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. 4) materialelor probante. expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. împrejurările şi modul în care s-a activat. în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens. îl denunţă. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor. în linii mari.de a prezenta declaraţii. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. d) victima cunoaşte infractorul. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. în special. 47. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive. dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită. 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate. într-o măsură esenţială. Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. uneori doar fragmentară. 251 ale CPP). după cum este cunoscut. Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte. la cercetarea actelor violente. mânia. Astfel. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. persoanele vătămate. totuşi. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic. dar mai cu seamă. organul judiciar (anchetatorul. cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. c) victima cunoaşte infractorul. precum şi martorii. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. Tulburările interne. 5. în special. surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului.1 Pe de altă parte. 48. provocatoare). emoţiile cauzate de frică. şi senzaţiile cutanate. de timp. pe de o parte. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces.a. cele de durere. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. scandaloasă. îl constituie recepţia senzorială. Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. la fel ca şi în cazul martorilor. nu le-a comis. în unele cazuri. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. persoanele participante. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă. sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul. profitând de ocazie. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . Şi. de distanţă. iar. cei ce ţin de starea victimei. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. la fel ca şi în cazul martorilor. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. în special. se impune. caracterul relaţiilor. pe de altă parte. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. Pe de o parte. în interesul stabilirii adevărului. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod. de loc. De exemplu. când. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. care. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare. într-adevăr. în timpul diverselor fenomene meteorologice. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. graţie stării psihologice deosebite în care se află. tactile şi olfactive. 50. concură. b) victima ştie cine este infractorul. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. dar. Prin urmare. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ.94 al CPP). tehnologice etc. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. datele privind persoanele care pot depune mărturii). în realitate. 141.). autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. 61. pot provoca starea de şoc. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. Astfel. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). la formarea declaraţiilor acesteia.

Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. interesele. în cele din urmă. treptat se va trece la faza de relatare liberă. debutează cercetarea furturilor. Prin urmare. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit.a. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. "toţi activau împreună". în cele din urmă. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. în opinia noastră. apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. sunt. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. Punând accentul pe acţiunile violente. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor. tentativelor de omor ş. spre deosebire de cazul martorilor. "mă ţineau câţiva" ş. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane". împrejurările şi modul în care s-a activat. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare. tâlhăriilor. la persoanele suspectate de comiterea furtului. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. îndată după momentul final al infracţiunii. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. comunicabilitatea. în paralel cu cercetarea la faţa locului. Cu ascultarea celor vătămaţi. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. devieri. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. este amânată în timp.a. fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc). în anumite cazuri. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează.. dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. la care insistă unii autori. ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului. 1 Eventual. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia. După cum este cunoscut. în fond. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării.a. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. ascultarea victimei este o activitate expromptă.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. Cu toate acestea. După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate. victima. întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta. victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. actelor de banditism. a modului în care au activat persoanele participante. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului. în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. inutile. ca. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia. în majoritatea cazurilor. persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea. pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. în majoritatea cazurilor. de obicei. repetarea unor fraze etc. "studierii" dosarului cauzei. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă. violurilor. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei..a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale).

deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. . formalismul şi rutina. iar. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. Majoritatea autorilor. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. Practica oferă suficiente exemple. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. ce au atribut de principii. consideră că 7 . .determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. Planificarea are un conţinut mai amplu. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. 3. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. ca întocmire a unei liste de acţiuni. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. Planificarea.orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. cu cele generale ale procesului penal. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. orientează în continuare activitatea de cercetare. chiar şi a conţinutului acestor principii. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. administrarea necalificată a probelor. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. urmărirea penală este desfăşurată superficial. obiectiv şi complet. materialul probant obţinut pe această cale. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. uneori haotic. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. de forţele şi timpul disponibil. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. desfăşurarea unor activităţi inutile. Subiectul III. mai procedează unii anchetatori. în mod temeinic. 3. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. într-un cuvânt. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. iar în cazuri mai dificile. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. O dată cu orientarea cercetărilor. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. pe de altă parte. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. proces care cuprinde. în baza unor raţionamente. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". aşa cum. cu atât mai mult. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. în paralel. direcţionarea activităţii de cercetare. Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. pe de o parte. 1. cu mare regret. ea asigurând: . în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. Sub acest aspect. Acestea fiind spuse. prin urmare.

întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". dar şi de la un caz la altul. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. planul va avea un caracter abstract. şi mobilitatea sau dinamismul. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. spre exemplu. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. respectiv. De obicei. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. cum ar fi. când a fost săvârşită. cu tot regretul. ale obiectului probaţiunii. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală.principalele reguli. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. ce faptă penală s-a comis. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. reprezintă doar unul din elementele. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. a altor probleme de rezolvat şi.a. Elaborarea versiunilor implică. un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. caracteristica făptuitorului. 3. vor fi diferite şi. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. după cum este bine cunoscut. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii. inclusiv locul. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. ireal şi deci va fi inaplicabil.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. în caz contrar. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. Modul de operare. în consecinţă.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. în consecinţă. scopul urmărit de făptuitor. unde a avut loc. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. realitatea. într-o cauză penală. cine este autorul.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. în rândul al doilea. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. Principiul mobilităţii. astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet. pe data de 10 iunie). locul şi procedeele tactice. activităţile necesare pentru stabilirea lor. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. după caracterul săvârşirii. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. făptuitorul. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. sunt specifice anumitor autori. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. . planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. modul înfăptuirii. prejudiciile. scopul urmărit. comportarea victimei. reprezintă a treia regulă. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. în acest scop se va preciza ordinea. în primul rând. şi anume. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. antecedentele penale ş. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. timpul. 8 . fie şi dintre cele mai principale. împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. depăşirea primitivismului şi a rutinei care. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. neprevăzute în planul iniţial. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. a unor activităţi suplimentare de cercetare. respectiv. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. a sarcinilor activităţii de cercetare. caracterul şi gravitatea acestora. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. afară de formularea presupunerilor. modul şi împrejurările în care s-a activat. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. de particularităţile acesteia. care să fie realizabile. în prima jumătate a lunii iunie etc. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. potrivit CPP al Republicii Moldova. în aprilie. în raport cu diversele aspecte apărute. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. pentru o anumită etapă a cercetărilor. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. individualitatea persoanelor implicate.

Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. Dacă se aplică cercetarea în echipă. care poate avea cele mai diverse forme . elaborat pentru întreaga cauză. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. cercetarea unui sau a unor episoade. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. aceeaşi structură: determinarea scopului. în cazuri complicate. probleme ce urmează a fi elucidate. de acte infracţionale sau episoade. sisteme de fişe. în cazul unui act de huligănie. a forţelor şi mijloacelor necesare. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. ordinea şi modalităţile de rezolvare. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. cum ar fi.a.Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. indiferent de forma planului. cu un număr mare de învinuiţi. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni. cu un grad sporit de dificultate. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. tabele grafice ş. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. termenele şi persoanele executante. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. la planul de cercetare penală. percheziţia.. în cauzele complexe. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. care conţin date despre faptele săvârşite.a. Fireşte. 9 . planificarea ia altă amploare. de obicei. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. de exemplu. până la combinaţii de scheme. Unica cerinţă care trebuie respectată. ascultarea învinuiţilor ş. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia.

privirea fiind îndreptată înainte. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. alta laterală mai slabă decât prima. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. 11). In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig.). ochii deschişi. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. celui stâng. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. diafragma. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. după cum am menţionat deja. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. De asemenea. tatuaj etc.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. cu urechea descoperită. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. după cum se va vedea în continuare. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. după cum se va vedea in capitolul respectiv. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). se va fotografia profilul drept. durata de developare etc. rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil.2 Subiectul I. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior.) trebuie să fie identice. Dacă persoana poartă ochelari. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. Fotografia judiciară. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. Noţiunea. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. de A. cicatrice. 1. Fotografia operativă se aplică. în al doilea — o fotopanorama circulară. se recomandă fotografierea profilului drept.Test nr. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. argumentate. 10 . 1. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. Timpii. servind. se fotografiază cu şi fără ei. şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. datorită dimensiunilor mari. rapiditatea şi precizia fotografierii. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. alte condiţii de expunere. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. Bertillon şi care au rămas în vigoare. Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului.

cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. condiţie inerentă acestui gen de activitate. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente. în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. spre exemplu. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 .— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. În prezent. Altfel spus. pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. Unele particularităţi. jafuri. în spălarea ei. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. pieptănarea părului. 14). deschiderea ochilor ş. şantaj etc). năvăliri tâlhăreşti. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. Subiectul II. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente. cu concursul expertului legist (fig. documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. 1. După cum s-a subliniat. pe care şi le asumă organul respectiv. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. se măreşte până la 4 cm. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Similară percheziţiei. ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă. la moment foarte modestă. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. Pentru executarea fotografiilor la Întuneric. amplificatoare electronooptice etc. în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. menţionăm că aplicarea fotografiei color. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere.2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. potrivit art. Astfel. efectuate. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. Având un grad sporit ilustrativ. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. fireşte. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. precum şi a interogărilor. la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. a anumitor obiecte. 147 al CPP. tn cazul fotografierii unei persoane. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. 2. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire.3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată..1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. dar nu identică. a. 2.

echipa să se deplaseze pe jos. exceptând copiii minori şi bolnavii. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. ridicării armelor. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. Persoanele găsite la faţa locului. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. reţinerea persoanelor declarate în căutare. Aşadar. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. unde se vor afla în timpul percheziţiei. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. sună sau bate în uşă. construcţii anexe) cuprinde. de obicei. în mod obişnuit. în continuare. după cum s-a menţionat deja. 12 . presimţind sosirea organului de urmărire penală. la care se limitează actul procedural de ridicare. Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. după identificarea în baza actelor respective. dar care nu se exclude. depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. ce. hol. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date. serviciului medical ş. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective. magazin. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol. casă în localitatea rurală). Alta este situaţia în cazul percheziţiei. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. un reprezentant al administraţiei comunale. iar pe de altă parte. depozit ş. nu trezesc nelinişte. de obicei. vilă. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. serviciului administrativ de asigurare. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. în grupe mici de câte două-trei persoane. ca. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor. a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. acestea se ridică forţat. deoarece acţiunea în cauză. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. intrarea în încăpere se efectuează forţat. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. casa. întreprinderi. Totodată. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. primăriei. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi.a. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. birou de lucru. când. se vor strânge într-un anumit loc.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală. fireşte. să le predea lui. organul sub a cărui conducere se află echipa. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. care. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. cerând deschiderea acesteia. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere.). în sufragerie. 2. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. unde. oficii. pentru a contracara eventualele acte violente. de obicei. firme. pe de o parte. legătura acestora cu fapta avută în cercetare.a. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. conform legii în vigoare.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. vestibul. înainte de toate. la o anumită distanţă de la blocul. Aşa cum s-a menţionat. edificiul în care este situată încăperea respectivă. a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională.

La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. va continua pe spirală.a. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. covor. în sol afânat ş. fotografii şi alte obiecte plate. maşina de spălat. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. bineînţeles. de asemenea. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. de obicei. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. Este indicat. zidarii folosesc obiectele de construcţie. care se aplică la cercetarea la faţa locului. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale.a. şeful echipei. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. tâmplarii fac. spre centrul încăperii. putea fi folosit ca ascunzătoare. lăzi). metoda de palpare.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor.) pot servi vasele de bucătărie. în care creează tot felul de nişe. aparatele electrocasnice (frigiderul. duşumeaua. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. scaune. fotolii. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. în consecinţă.a. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. în saltele. Astfel. care. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. covoare). ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. televizorul). De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. televizor. iar în lipsa acesteia. ascunzători în obiecte de mobilă. magazie. sertare.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. de care. cuţit. de regulă. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. recipientele de rezerve alimentare. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. se bucură această activitate. laboratorul). hărţi. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. arme etc. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. de-a lungul pereţilor. hol). bijuterie. de obicei. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. 13 . rezultatele percheziţiei. metoda de comparare şi modelare etc. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. a martorilor asistenţi. bancnote. de subliniat. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. se află sub stăpânirea sa.). precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. în prezenţa persoanei percheziţionate. şi apoi. grajd sau alte încăperi auxiliare). Din perspectivă tactică. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. dublând pereţii sau fundurile. a vestimentaţiei. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. tavanul). metoda de măsurare. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. în dulapuri. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. în continuare. radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. computer. care. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. aparatul de radio. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. specificării procedeelor tactice. practic. sertare. lenjeriei şi încălţămintei. a fiecărui obiect casnic. eventual. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. subsol. este indicat. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. pivniţă.a. închiderea oberlihtului. dependinţele ş.1 Astfel. terasa. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. dar.). concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia.

Organelor de urmărire penală. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. Subiectul III. 3. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. кроме последней. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor.1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv. указывающих на профессиюили род занятий. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. обнаружения татуировок и других примет. Если все эти действия не приносят успеха. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам. Atât constatarea. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. обнаружившего труп или его части. obiective. Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. Datorită caracterului său iritabil. dar nu lipsită de tact şi politeţe. Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия. на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки.indiferent de destinaţia lor. Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca. допрос лица (лиц). în condiţiile prevăzute de art. Во всех рассмотренных выше ситуациях.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. о перенесенных им болезнях и операциях. după cum s-a menţionat. se cuvine să semnalăm că. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. 114 Cod procedură penală. spre exemplu. трупа (или его частей и останков). prezenţa alcoolului în 14 . între care primul loc îl ocupă viaţa omului. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. 3. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. cercetate. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ. juridice. între acestea.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. în această ordine de idei. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. care este mecanismul de producere a lor. Если труп не опознан. A. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. особенностях зубного аппарата. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. educative. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. iar când participarea procurorului nu este posibilă. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor. sociale. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă.

stabilirea grupei sangvine. omor şi furt. telefonic. Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. precum şi urme ale unui raport sexual. a urmelor biologice (salivă. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. în acest sens. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. De asemenea. din comune sau oraşe. cu faţa murdară de singe. a firelor de păr. aflată în construcţie. Cadavrul era întins pe spate. alertate de rudele victimei. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. s-a considerat că este moarte patologică. Dacă urgenţa o impune. iar capul era lipit de un stîlp de beton. De aceea. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă. a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. lăsat deschis la capul victimei. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. picioarele se aflau pe şosea. specifică vârstei (cardiopatie). care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. spermă) şi chiar expertiza scrisului. Este concludent. Probele de scris luate de la acest tânăr. în ziua în care se săvârşise fapta. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. de la gardul unei case de locuit.roşietice.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. orificiul anal). luate de la victimă. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori).3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. în vârstă de peste 80 ani. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. o sinucidere. pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea. Alteori. B. 3. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. pentru a nu fi modificate. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale.5 m. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei.0 I.sânge şi în urină. organele de urmărire penală din apropiere vor informa. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. De asemenea. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. trebuie să culeagă date utile identificării victimei. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 . aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. cazul unei femei. Apoi. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. a scris pe un caiet. alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii.

a delimitării acestuia. când?. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă.La sosirea la faţa locului. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. camere de locuit. se constată. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. şi anume: a. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. wo. c. de familiarizare cu datele cauzei. pentru a fi chemaţi la audiere13. pentru a fi descrise în procesul-verbal. pentru a deruta cercetările. B. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. wie. de cunoaştere a locului faptei. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. în special lipsa urmelor de sânge. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. dar încă mai sunt în viaţă. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". apoi separat. Toate observaţiile făcute sunt notate. pentru a fi observate urmele infracţiunii. womit. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. d. warum. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. Obiectele sunt fotografiate în grup. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. distrugeri de ţesuturi etc. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). Este mai mult o activitate de informare. pentru acordarea îngrijirilor. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. b. wer"). Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. care trebuie descrise în detaliu. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. în deplasările foarte urgente la faţa locului. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. dacă sunt comod transportabile. wann. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. deoarece a fost transportată la spital. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. mobilul)?. în această fază. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. uneori. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. şi anume: ce s-a întâmplat?. 16 . sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. în ceea ce priveşte spaţiile închise. se ridică pentru examene de laborator. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. unde?. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. în încercarea de a fi salvată. precum şi a locului unde se află martorii. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. de aceea. de ce (scopul. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. A. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. De cele mai multe ori. Obiectele purtătoare de urme. cum?. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. fotografiate şi ridicate pentru cercetări.

Locul faptei. pe de o parte.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală.) sau a unor obiecte ( o armă. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. fotografia-schiţă. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. un tub de cartuş. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. 1. Fotografierea cadavrului. de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. se realizează conform unor reguli suplimentare. formulate In baza practicii generalizate. ca urmare. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. spre exemplu. în' conformitate cu regulile tactice. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. ale mijloacelor de transport etc.TEST 3 Subiectul I. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. 1.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. starea vestimentaţiei. mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. 17 . Fotografia de detaliu. când obiectele purtătoare de urme. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. în măsura posibilităţilor. Pentru realizarea acestui scop. cât şi cele corp delict. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. ce constituie ambianţa acestui loc. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. uşa forţată in urma unui furt. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. Fotografia judiciară operativă. înregistrarea. pe de altă parte. spaţiul. un obiect de îmbrăcăminte etc. în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. excluzându-se. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. de picioare. cum ar fi. un topor. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. de instrumente. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. eventualele denaturări. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. cea de nod şi cea de detaliu. iar. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. Scopul acestei fotografii este. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. leziunile corporale vizibile. 1. conţine diverse materiale de probă. a prezentării spre recunoaştere. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. obiectele principale se fotografiază din poziţii.

ci: indicarea adresei la care locuiesc . unele leziuni corporale. de instrumente.— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. specialiştilor şi tehnicienilor. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. a căror detalii caracteristice sunt mici. şi. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. . Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. 2. obţinerea unei imagini mărite. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. care nu se disting de culoarea suportului. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. prenumele şi calitatea experţilor. precum şi ale martorilor asistenţi. 2. . trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. în cele trei părţi ale structurii sale. precum şi a filtrelor de polarizare. să fie redactat într-o formă concisă. . Subiectul II. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. d) fotografia urmelor.. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. ora începeri cercetării la faţa locului. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. 18 . a) Procesul-verbal. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. concentrată. desene şi cu alte materiale ilustrative. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici.1. Condiţiile menţionate. se va executa la un anumit grad de mărire.2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . înregistrări videomagnetice. a celor de măini.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală.să fie succint. măresc distanţa focală. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. în consecinţă. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. . procesul-verbal de cercetare la faţa locului. să fie complet.numele. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. spre exemplu. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. c) urmele. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. a poziţiei. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. care se întocmeşte în mod obligatoriu. . b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. indiferent de acestea. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. numele. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia. 156 CPP. a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Potrivit prevederilor art. de sticlă ş. instalate bilateral. a. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . se recomandă folosirea surselor de lumină difuză.

raporturile de distanţă dintre diferite urme. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie.. a martorilor). ora terminării cercetării la faţa locului. felul obiectului. în funcţie de suprafaţa acestora. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. specialişti. aflate pe astfel de suprafeţe. cu privire la cadavru. orientarea in teren cu ajutorul busolei. obiectelor reprezentate. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. ferestrele. indicată de acul busolei). căile de acces. starea în care se prezintă. anumite caracteristici. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. amplasarea acestora. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. iar în cazul absenţei acestuia. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. . particularităţi de construcţie. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. cum ar fi. starea în care se prezintă. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. ridicarea şi fixarea acestora. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. micşorate de un anumit număr de ori. obiectele de mobilier. locul unde au fost descoperite. dimensiunile. interioarelor. cel mai frecvent utilizată. tavanul. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. dacă e reprezentat şi de către cine anume. duşumeaua. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. Astfel. iar a locurilor deschise. etc. starea încuietorilor. întinderea locului supus cercetării. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. a poziţiei obiectelor şi urmelor. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . forma. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. la autovehiculul distrus etc. a clădirilor la scara 1:100. locul unde au fost găsite. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. etc. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. străzi etc). Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. experţii. culoarea. se menţionează următoarele elemente : . Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea.. în ordinea efectuării lor. martorii asistenţi. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. experţi. permite fixarea obiectelor. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. ce genuri de fotografii. pereţii. tehnicieni. mai întîi. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. Schiţa în proiecţie orizontală. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. raporturile de distanţă dintre acestea.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. uşile. a părţii vătămate. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. specialiştii şi tehnicienii.

posibilitatea utilizării repetate. înregistrări la scară. Astfel. culoarea lor. în raport cu celelalte mijloace de fixare. stradă. modul de creare locul unde au fost descoperite. în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. mărimea forma. denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. seria. 2. următoarele avantaje . urme de mâini. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. după ştergere. Se precizează de asemenea.clădire învecinată. specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) . a obiectelor principale. râu etc. Sub cel de al doilea aspect. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate. atât sub aspect cantitativ (dimensional).3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. pădure. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. Tot astfel. şanţ). precum şi după anumite elemente particulare caracteristice.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. a aceleiaşi bande. a 20 . filmul judiciar oferă. prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. conţinut. etc.Cu ocazia cercetării la faţa locului. spre exemplu. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. între altele. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. construcţie. modelul. temeiul de fapt şi juridic al cercetării. în special. destinaţia. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării. b) . cale ferată. cum ar fi.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard. de picioare. în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. filmarea. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. semnele marcate de producător (marca. după natura. de instrumente etc).fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. schiţă (în diversele sale variante. necontestate avantaje. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie. . condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. a armelor şi a detaliilor. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. descriptivă şi de încheiere sau finală. cât şi calitativ (structural). adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului. numele. modul de confecţionare. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief.

în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. de picioare şi de dinţi. iar la sfârşit . în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. iar pe de altă parte. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. într-o calitate sau alta. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. întrucât o atare identificare are sens dacă. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art.144). Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect.1. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. In funcţie de natura obiectelor de identificat. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale.Identificarea criminalistică 1. conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. fenomen sau fiinţă». Categoria de identificare (din lat. de încasare şi altele. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. 21 . la efectuarea activităţii de cercetare. obiecte şi fenomene. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale.(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. deosebirea de tot ce le înconjoară. Persoana chemată să recunoască. a cadavrelor şi a obiectelor.de toţi cei care au participat. pe de o parte. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. La baza acestei activităţi se află. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. în care se disting două etape: prima — de reflectare. deosebim recunoaşterea persoanelor. identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual. 1. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. Sub aspect psihologic. In cele din urmă. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică. aşa cum am menţionat deja. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. Identificarea după reflectările memoriale. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi. fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. În accepţie dialectică. TEST 4 Subiectul I. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate. drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate.2.

ele se numesc şi obiecte-mijloc. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. 10) Identificarea persoanelor după miros. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. pe de o parte. c) lucrurile. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. în ceea ce ne priveşte. îl individualizează. însuşirile şi stările acestora. care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. cadavrele. pe de altă parte. tot felul de obiecte neînsufleţite. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. ea reprezintă un mijloc. Potapov. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. constituie obiecte de verificat. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. în urma multiplelor discuţii. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. în lipsa lor.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. uneltele. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. De exemplu. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. imprimări. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. dar şi conform anumitor reguli tactice. După cum s-a menţionat. în anumite cazuri. De asemenea. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. e) animalele. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. identificarea este de neconceput. fragmentele de timp şi spaţiu. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. 11 deosebeşte de altele. nu susţinem aceste opinii.). bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. acestea se numesc şi obiecte-scop. 22 . denumite de verificat. de regulă. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. amprente etc. Apariţia obiectelor identificatoare este. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. Fiind subordonată procesului de probaţiune. nominalizate obiecte identificatoare. înscrieri. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. totodată. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora. printre care se află şi obiectul de identificat. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. M. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. a altor elemente de fapt. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării.

de unghii etc). e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. ca. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. ca. în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. urmele de mâini pe gheaţă. de buze. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. maşina de tipărit etc. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. Variantele posibile. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. în special ale celor de ordin calitativ. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate.2. 1. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. identificarea este de neconceput. în rândul al treilea. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. Cu alte cuvinte. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. se cere. în majoritatea cazurilor. a ştampilelor după imprimările acestora ş. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. în consecinţă. Unele se manifestă ca nemodificabile. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. de buze. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. încălţămintea purtată. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. spre exemplu.000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". 3. după cum vom vedea. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. de pildă. urmele de mâini pe gheaţă. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. sunt unice şi fixe. în rândul al doilea. Subiectul III. se cere. 3.3. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. în majoritatea cazurilor. după manuscrise şi urme olfactive.a. ca. să fie învederată. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. după manuscrise şi urme olfactive. în anumite cazuri. în primul rând. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. în baza modelelor de comparaţie se realizează. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. sunt unice şi fixe. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. în baza modelelor de comparaţie se realizează. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. de pildă. În ceea ce ne priveşte. să fie învederată. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. Altele sunt relativ stabile. încălţămintea purtată. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi.a. în măsura posibilităţilor. în special ale celor de ordin calitativ. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. urmele de materie pulverulentă etc. spre exemplu. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. după cum vom vedea.3. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin.1.Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. urmele de materie pulverulentă etc. ca. maşina de tipărit etc. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia. cum ar fi desenele papilare care. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. cum ar fi desenele papilare care. de unghii etc). Unele se manifestă ca nemodificabile. Altele sunt relativ stabile. în măsura posibilităţilor. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. a ştampilelor după imprimările acestora ş. în primul rând. în lipsa lor. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. în rândul al doilea. nu susţinem aceste opinii. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. în rândul al treilea. 23 . în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. Versiunile criminalistice 3. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului.

Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. Versiunile bazate pe date dubioase. sinucidere.a. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. intuiţia. Variantele posibile. în consecinţă. mai ales. la etapa iniţială a cercetărilor. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. prezentării spre recunoaştere ş. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. dată fiind sfera specifică de aplicare. adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. în consecinţă. să confirme o singură explicaţie a faptei. Deşi problema în cauză. în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă. alterări şi pierderi de bunuri materiale. conduc la tergiversarea acesteia. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. menţionăm că. versiunea se reprezintă alternativ. experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. Referitor la categoria a treia. 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. din motiv de răzbunare. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. a percheziţiei. în fine. elaborarea şi. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. aşa numitul "fier". dar şi din alte domenii de activitate. versiunile. mijloacele materiale de probă. latura obiectivă. Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. pe datele pozitive parvenite din practică. ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia. latura subiectivă. pierderea probelor. Conform acestui criteriu. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. In majoritatea cazurilor. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate. versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. Astfel. accident aitier sau de muncă. în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. sinucidere. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. date reale sau indici. "obiectul şi întinderea" lor3. când totul este incert. Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. principale şi secundare. subiectul. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. la începutul cercetărilor. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. reale şi determinate. Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. în rândul al doilea. Omorul.obiectul. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. discuţiile mai continuă. constituind urme ale infracţiunii. documentele. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. delapidări. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. pe elemente de gândire intuitivă. scrisori. ele reprezentând probe. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică.a. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe. de presupuneri şi verificări menite. adresări etc. Prin urmare. în rândul al treilea. Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale. Cu alte cuvinte. din imprudenţă (în urma unei încăierări). comis în stare de legitimă apărare. în primul rând. accident sau moarte naturală. cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. cum este practica cercetării faptelor penale. 24 . spre exemplu. huligănie). propria experienţă a organului de cercetare. Elaborarea judicioasă a versiunilor. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. în cele din urmă. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii .versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. versiunile se împart în generale. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală.

organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp. în primul rând. prezentarea spre recunoaştere. timpului şi modului în care s-a activat. Prin urmare. Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. toate versiunile trebuie considerate. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. pentru situaţia dificilă. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". De exemplu. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită. locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. dispunerea de expertize respective etc). se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare. modul în care s-a activat. iar făptuitorul neidentificat.a. când. percheziţia. în paralel cu versiunia reclamată. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. prin urmare. atunci. percheziţia. să determine care din ele corespunde realităţii. cât şi la o fază ulterioară. în rândul al doilea. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient.omor. care se vor solda cu identificarea autorului faptei.a. organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. Referitor la latura obiectivă a infracţiunii. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul. stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme.a. expertiză. pe de o parte. incendiu . referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. dispariţia persoanei .omor.omor. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. unii autori. Potrivit datelor pe care se fundamentează. prin urmare. alte măsuri. în special.delapidare. pe experienţa pozitivă. 25 . în fine. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. apar anumite variante. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. posibile. este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale. furt -delapidare1. în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. incendiu . versiunile se divizează în particulare şi tipice. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. în special. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. iar. acţiuni operative). în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune. pe de altă parte. expertize. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. în fond. banditismul. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni. unilateral. în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii.omor. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului. pe această cale. mijloacele utilizate. Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului. reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc). Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. cum ar fi omorul. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. dar şi respectarea anumitor reguli tactice. versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. sinucidere . altele decad. dar destinate pentru o armă de alt model. Astfel. cheltuielile suplimentare de timp. a celor grave. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului. Concomitent. furtul ş. Aceasta presupune. se vor elabora versiuni diverse. se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident . pe bună dreptate. După cum opinează. La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. pe bună dreptate. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora. ridicarea de obiecte şi documente. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. chezăşia cercetării cu succes a faptei. în egală măsură.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. ca neavând nimic comun cu realitatea.

de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. mărime şi localizare. sechestrarea averii ş. în principiu. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. După uneltele folosite. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. Test nr. Prioritare. bomfaiere. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. prin urmare. 1. urme dinamice. răngi. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane.). de asemenea. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. daltă. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. Totodată. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. 1. sfredelelor şi bur-ghielor. urmele de tăiere reproduc.1. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. a. în practica cercetărilor criminalistice. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. în cazul aplicării unui topor. situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. de tâmplărie şi construcţie (topoare.a. cleşte. de suprafaţă şi periferice. ferăstraie.2. Prezentându-se ca o categorie aparte. mai rar. ridicare şi examinare. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. şurubelniţe. pile. pilelor. burghie). Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. direcţia aplicării instrumentului ş. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. dulapurilor. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. şurubelniţă ş. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. bomfaierelor. Potrivit nivelului de modificare a suportului. dălţi. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. Urmele de pilire şi sfredelire. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente. 1. sfredele. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari. cuţit. sau de tăiere cu direcţie unică. ferestrelor. Urmele mecanoscopice 1. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. ele fiind inutile identificării criminalistice. urme de tăiere cu direcţii contrare. De exemplu. acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. sub formă de striaţii. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. prin însăşi natura lor.Cu precădere. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Fiind. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. sub aspectul efectuării lor în timp. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. prezintă informaţii identificatoare. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. cum ar fi o bară de fier.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. rangă.3. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale. precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. 5 Subiectul I. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. o nuia etc. în special.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. se vor întreprinde. caselor de bani etc. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. Ele se prezintă ca 26 .

pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. se vor fotografia. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. cât şi de la instrumentul folosit. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale.. fireşte. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. pilitură de metal ş. funingine. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. pânzelor pentru bomfaiere. dimensiunile şi locul in care se află urmele. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. pe plăcile de fixare) şi. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. rămân urme de mâini. a celor de mâini şi de picioare. denumit «metoda plastirului» . infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. Dacă. cu modele de materie de la faţa locului. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. particule de material de construcţie. inclusiv pe instrumentele folosite. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. In primul rând. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. a. introdus în deschizăturile acestora. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. — Spargerea prin tăiere. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. atât din obiectul supus spargerii. In rândul al doilea. răngilor. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. După cum este şi firesc. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere.urme statice de adâncime. tavanului. aparate de sudare. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. pe canatul sau uşorii uşii. In cazul aplicării acestui procedeu. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. zăvor). sunt vizibile. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. după realizarea intereselor. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. se pot desprinde diverse fragmente care. 27 . Urmele de spargere. topor. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. Cum am subliniat anterior. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. fiind descoperite la faţa locului. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. materiale explozibile). Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. târnăcoapelor şi a altor unelte. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . Fiind in esenţă resturi de materie. de metal topit. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. daltă. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. in special. Fiind utilizate. foarfece mari de tăiat metal. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. Ca şi alte urme ale infracţiunii. acestea vor crea urme specifice de pilitură. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. cu excepţia celor microscopice. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere.

parafina. pelicule de vopsea. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. în primul rând. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. benzină. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. 18 in raport de 7/1. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. plastilina. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. 34). de stratificare şi de destratificare. autoturismele şi motocicletele. rupturi. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. examinarea urmelor de frânare. pe de o parte. a modului de comportare a persoanelor participante. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. sunt dinamice. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. pe de alta. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. Astfel.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. Urmele tălpilor de sănii. in cazul unei lovituri sau tamponări. de a alege şi schimba direcţia. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. In soluţionarea cauzelor penale. este elastic şi rezistent la manipulare. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. in special a accidentelor de circulaţie. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. precum şi a autorului spargerii. direcţiei şi vitezei de deplasare. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. în acest context. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. în rândul al doilea. acestea se vor mula. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. profilograful traseologic (fig. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. atât ale celor traseologice. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. In lipsa materialului polimeric. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. 2. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. pete de sânge etc. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. Astfel. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. Totodată. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. In atare situaţii. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. La faţa locului pot apărea urme-formă. ceara. in majoritatea cazurilor. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. In cazul unui accident de circulaţie. inclusiv pe corpul victimei. Mijloacele de transport creează urme şi. asigurând. se pot folosi ghipsul. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. tractoarele. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. incluzând camioanele. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. autobuzele şi troleibuzele. statice şi dinamice. Astfel. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. fibre de îmbrăcăminte. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. fireşte. concomitent. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului.

A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. cu mijlocul de transport. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire. prin dimensiuni. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. Pe lângă caracteristici generale. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. Despre tipul mijlocului de transport probează. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. bucăţi de lemn. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. la identificarea lui.3. particularităţi de formă. perforări.problemă deosebit de dificilă. numărul roţilor pe o osie. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. bucăţi de metal. ştirbiri. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. în atare situaţii. masă plastică sau metal. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire. Se va insista. precum şi a altor urme. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. configuraţia desenului antiderapant. asupra urmelor de frânare şi de derapare. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă.1. în cele din urmă. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. 2. in care se reproduc dimensiunile. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. obiecte transportate etc. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului.2. viteza de deplasare. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. 2. ştirbiri. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. Descoperirea. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. urmele barei de protecţie. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. lăţimea şi circumferinţa roţilor. ale farurilor. 2. în condiţii favorabile de sol. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. 29 . cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. devine posibilă identificarea animalelor. Subiectul II. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. în special. Concomitent acţiunilor de măsurare. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. în special. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. direcţia de circulaţie. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. cea fotometrică. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. Atât urmele-formă. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire.

adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. nivelului de cunoaştere a limbii. Având în posesie materialele menţionate. învălmăşită sau bâlbâită. pe de o parte. după fondul lexical. Apoi. 30 . cel ce conduce recunoaşterea. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. de exemplu. lentă. aflată în camera de alături. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. ca. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. unităţi lexicale din alte limbi. termeni de profesie. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. dar care. modul de exprimare. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. peltica. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. nazalizată. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. guturală. Vocea poate fi clară. La această etapă. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". b) în cazul în care martorul declară că a perceput.a. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. iar vorbirea. înfundată. regionalisme. sub un pretext bine gândit. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea.rapidă. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. răguşită. Subiectul III. tembrul şi tonul vocii. clară. Metodele criminalistice 3. şi. nu de puţine ori intenţionate. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. 3. de modificările. dar fără a specifica conţinutul ei. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. alcătuirea frazelor şi.2.4. în mod necesar. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. precum şi după limbajul folosit. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. structura şi calitatea vorbirii. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. integral sau parţial. datorită specificului aparatului respirator. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. fireşte. pe de altă parte. într-adevăr.1. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. la rândul ei . elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată.

cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. presupune observaţii multilaterale. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse.3. percheziţiei. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. In fine. că atât la nivel teoretic. fie ca sursă informativă4. de la un obiect la altul. Pentru a elabora astfel de metode. prezentării pentru recunoaştere. Observaţia. de observare. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. de măsurare. matematică. biologiei. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. cât şi la cel utilitar.3. ameninţare şi şantaj. 31 . inerente însuşirii realităţii obiective. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. şi. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. sau prin intermediul expertizei. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. de analiză şi sinteză.general ştiinţifice. fireşte. infraroşii etc. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. diferă după conţinut şi modalitate. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. Percepţia imediată. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. impune anumite condiţii. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. experimentului judiciar. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. aşa cum este sfera justiţiei. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. privind cercetarea infracţiunilor. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. Totodată. mijloacelor fotografice. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. în baza propriilor studii aplicative. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. înşelăciune. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. Fără a efectua o analiză detaliată. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. cum s-a relevat deja. de la fapt la fapt. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. în primul rând. în anumite cazuri. farmacologiei. Unul şi acelaşi fenomen. efectuată de către organul de urmărire penală. La nivel practic. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. In activitatea criminalistică. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. de exemplu. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. originală şi consecventă.. farmaceutică. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. operaţii şi mijloace. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. în ultimă instanţă. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. constituie forma iniţială. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. chimiei. biologică. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. se folosesc trei categorii de metode. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. Astfel. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. ca în situaţia cercetării la faţa locului. alţii în şapte-opt categorii1. utilajelor speciale de iluminare. practic nelimitat. Apoi. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. fie ca metodă criminalistică de investigare3. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. particular Ştiinţifice şi speciale. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. microscoapelor. precum şi aprobarea lor practică. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. de la o acţiune procesuală la alta. interogării. de descriere. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. 2) Metoda măsurării. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. realizate sub diverse forme. plenitudinea observaţiei. psihologiei etc. 1.

instalaţii. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. expresiv la redactarea actelor procesual penale. percheziţia. traseologice. 4) Metoda modelării. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori. judiciar-tehnice a documentelor. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. Multiple sunt. standard. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. iar pe de altă parte. constituie cele particular ştiinţifice. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. ale celor produse de diverse instrumente. prezentării spre recunoaştere şi altele. 32 . de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. ca: timpul împuşcăturii. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. realizându-se atât in formă materială. schemă. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. Cum se va remarca ulterior. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii.a. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. a căror descriere nu este lesne de efectuat. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. spre exemplu. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. cel judiciar. greutatea. de regulă. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. formulă ş. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. în linii generale.. frecvent aplicate în criminalistică. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. percheziţiei. adică de la modelarea logică a faptei.a. 6) Metoda descrierii. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. identificarea cadavrelor. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. desenelor papilare. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere. Faţa locului. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. Specificul metodei în cauză se manifestă. descoperirea obiectelor tăinuite etc. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. Prin intermediul experimentului judiciar. pe de"o parte. gradul de rezistenţă. şi obiectele expertizelor grafoscopice. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. temperatura. Datorită caracterului său retrospectiv. tehnologice. 3) Metoda experimentală. maşini şi agregate. armelor şi instrumentelor. prezentarea spre recunoaştere. vehicule ş. densitatea. alte caracteristici ale obiectelor materiale.). inclusiv fotografia. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. în special a celor de mâini şi picioare. prin aplicarea unui limbaj unificat.. concentraţia. Reproducerea administrată a unui fapt.a. a impresiunilor de ştampile falsificate etc. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. fotorobotul. a caracteristicilor maşinilor de scris. Categoria a doua de metode. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. prevăzut de metoda portretului vorbit. a unui mulaj.. balistice etc. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic.— vechimea unor evenimente. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. a altor obiecte de examinare criminalistică. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. sociale. precum şi a anumitor procese biologice. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. 5) Metoda comparaţiei. concomitent. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. victima) a anumitor obiecte. — volumul. interogatoriul etc. în domeniul expertizei criminalistice. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii. elasticitatea. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică.

metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. a hârtiei. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. colorimetrică. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. se spală în mod obişnuit şi se usucă. Metoda în cauză este. la diferenţierea tipurilor de hârtie. de asemenea. pe bună dreptate. balistice. de analiză spectrală. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice. «metode de ramură»2. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. binoculare. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. de exemplu «metode fizice»1. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. culoarea. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. imaginile fotografice. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. acestea. ulei. sticlă. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. înainte de a fi întrebuinţată. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. în marea lor majoritate. vopsea. la prognozarea vechiii textelor. dar mai cu seamă celor de laborator. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. la examinarea criminalistică a scrisului. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ.a. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic.. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. Copierea nu necesită eforturi mari. cu piedestal. metal. in special în procesul de comparare a semnăturilor. In toate cazurile însă se au în vedere. substanţe chimice etc. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. după necesitate. — Metoda convertizării electrono-optice. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. salivă. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic. matematice şi antropologice. percheziţiei. masă plastică. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. — Metode matematice. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. o coală de hârtie fotografică. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. urmelor create de arme de foc pe muniţie. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. a impresiuhilor de ştampile. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. a indiciilor de fals în documente. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. organul judiciar va apela la instrumente optice. fotocolorimetrică ş. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. de tot felul de instrumente. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. ulterior în energie vizibilă. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. la evidenţierea petelor de ulei. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. duritatea. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. sânge. metode fizice şi fizico-chimice complexe. Pentru depistarea obiectelor minuscule. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. manufactură.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. a actelor dactilografiate. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. de cap. judiciar-tehnice ale documentelor. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. de exemplu. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. în primul rând. grafo-scopice. de vopsea. imaginilor fotografice etc. materialul se pune la preş. a altor acţiuni procesuale) privind forma. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. metodele fizice sau fizico-chimice. Metode fizice sau fizico-chimice. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată.a. staţionare. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. Acoperit cu o coală de pergament. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. clei. la calcularea elementelor cărării urmelor. debutează cu o examinare microscopică. în 33 .

a staturii. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. Dactiloscopia criminalstică 1.a. precum şi a cadavrelor necunoscute. bazat pe investigaţii ştiinţifice. 34 . ale plantei picioarelor. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1.1. 1. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. Ca mijloc de probă. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. Japonia. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. 1. suprafeţelor palmare ş. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. metodele fotografiei de fixare. începutul secolului curent.(5) Clasificaţi desenele papilare. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. metode speciale criminalistice. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. traficurilor de stupefiante etc. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. au avut loc la finele secolului trecut.2. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. inclusiv a celor cu caracter juridic. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale.). algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Metode antropologice. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. cele vizând prevenirea furturilor . evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu.3. Deşi. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. traseologice. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. Astfel. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii.a.(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini. TEST 06 Subiectul I.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. 1. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. in special. balistice ş. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. după cum anticipam. abordând această problemă. Categoria a treia constituie. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. spre exemplu.

A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. este fixitatea lor. la rândul lor. curbându-se in centrul ei. în fine. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. Fără a atinge problema în detaliu. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. sub raport de dimensiune. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. care. sub aspect structural. formă şi poziţie. conform datelor publicate. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. Datorită structurii sistematizate. desenele papilare. formând o figură in formă de laţ. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. Primele au curbura crestelor lină. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. însoţită de vătămarea papilelor. cea palmară. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. cât şi volumului caracteristicilor de structură. rămân intacte şi dispar doar după deces. revin spre aceeaşi latură. Ultimele. cu zonele digito-palmară. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. dimpotrivă. pleacă spre latura opusă. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. în caz contrar. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. fiind reflectat într-o urmă de mâini. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. de jafuri. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. se prezintă prin curbura bruscă. oferă un material informativ relativ redus. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. A doua proprietate a desenelor papilare. care se reflectă în urme. poate avea valoare identificatoare. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală.Constituind. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. periferică sau marginală şi bazală. de bună seamă. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. (fig. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. ca regală. (fîg. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. tn laţ şi In cerc. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. fireşte. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. formând zonele respective: centrala. Prima este proprietatea lor de a fi unice. La etapa actuală. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. 2. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. practic nu pot coincide în două desene . rodul unei munci colective . constituind. atingând partea centrală a acesteia. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. a doua. în acest sens. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. falanginei şi falangetei. tenară şi hipotenară.

In acest tip de desene. porii. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. 22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. sub aspect general de rachetă. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. (fig. Subiectul II. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. trifurcare). — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. 2. forma şi direcţia acestora. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. cicatricele. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. formând respectiv două delte1. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. la ce tip se referă desenele papilare ş. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. 24. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. numită delta. Expertiza repetată şi cea suplimentară 2. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. după ce pe degete se apasă hârtia. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste.2. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). precum şi determinarea modului in care au fost create.flexoral.a. oval. (5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate. Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală. 36 . (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. spirală. (fig. (fig. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. formând o figură triunghiulară. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului.3. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. Se disting vădit desene simple In laţ. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. Spre deosebire de acestea. Închizând zona centrală din partea de jos. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele.1. liniile albe. numit raport de expertiză. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. 2. inclusiv liniile flexorice. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. de pod alte două linii. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. contopirea a două sau mai multe linii. (fig.

Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art. comisia de experţi. victimei şi a altor persoane implicate. înainte de toate. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei. Acestea pot viza. raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. Astfel. organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii. formule ş. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse.de a întregi raportul de expertiză . el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet. organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. 37 . legea (art. 170 CPP). determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale. a concluziilor lui. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare.Prevăzut în lege (art. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. de obicei. La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. expertul. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului.a. Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). ca urmare. odată depus organului judiciar. vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. modele. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte. în practică. 55 CPP) ca mijloc de probă. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. în cazul unei expertize de identificare. în unele situaţii. fără a fi demonstrate. pot fi examinate şi unele materiale suplimentare. Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. legea în vigoare (art. Conformându-se acestei concepţii. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege . bănuitului. care urmează a fi apreciate complementar. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. probe. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize. Constatările suplimentare făcute. se afirmă sau infirmă declarativ. se dispune ascultarea expertului. după cum se ştie. Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic. a raportului de expertiză în întregime. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. la fel ca şi alte probe administrate în cauză. pe calcule matematice. cât şi aspectele noi. în vederea completării raportului de expertiză. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate. precizării valorii lor probante. în literatura şi practica de specialitate. De exemplu. deşi. Prin urmare. raportul de expertiză. iar modul de redactare a raportului de expertiză. pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. 170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele. Prin urmare. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. ce constituie obiectul examinării de specialitate. condiţiilor în care el a activat. la care expertul trebuia să răspundă. Aprecierea raportului de expertiză presupune.

4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. tuş sau alţi coloranţi. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. apă oxigenată. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. culoarea. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. Falsul In documente 1. hârtia îşi pierde luciul. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. precum şi unele semne grafice învecinate. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. redat într-o formă îngrijită. finanţelor şi activităţii bancare. 38 . cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. dar şi în profunzimea hârtiei. — urmele de presiune. dacă documentul are atare elemente. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. urme ale ştergerii. această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. în special a semnăturilor. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. soluţie de var etc). cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. starea dislocată a particulelor de hârtie. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. de asemenea. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. sulfit de sodiu.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. El poate avea diverse forme. în funcţie de modul in care s-a operat. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. actele privind alterarea mărfurilor. arc. 2) scămoşarea hârtiei. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice.) înlăturarea prin ştergere. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. printr-o activitate suplimentară de verificare. natricaustic. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. Organul de anchetă trebuie să determine. TEST 7 Subiectul I. economiei şi comerţului. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. radieră etc. In principiu. în criminalistică. elasticitatea. va dispune efectuarea unei expertize repetate. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. Decolorând textul scris.

Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. .a. formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice.. CPP art. s-au delimitat două situaţii. Experţii se consultă între ei şi. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale. experţii. prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală. le ridică efectuarea expertizei complexe 2. pe care ei toţi îl semnează. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. 2. în literatura şi practica de specialitate. (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. de obicei. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. în limitele competenţei lor. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. Printre metodele aplicate. materiale şi mijloace tehnice. cooperează specialişti din domenii diferite. . examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile.2. ce constituie obiectul expertizei.Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 .complexă. (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa. în marea majoritate a cazurilor. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii. se înfăptuiesc expertizele repetate. 146.3. ajungînd la o opinie comună. finanţelor şi activităţii bancare. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în .efectuate de o comisie . 2. Astfel. se dispune expertiza complexă.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise. După modul de organizare şi efectuare. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. expertizele judiciare se subdivid în: simple. (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei. Subiectul II.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. 147 Articolul 146.1. la care îşi dau concursul. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Dacă între experţi există dezacord. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord. actele privind alterarea mărfurilor. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. La cererea părţilor. de exemplu. După cum se va vedea în continuare. El poate avea diverse forme. Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil. în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului. pe care. întocmesc un raport unic. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. în special a semnăturilor. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. 1 . nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare. Expertlza complexă 2. economiei şi comerţului. Articolul 147. dar şi unele expertize primare. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial.

Principiul organizării judicioase a interacţiunii. natura urmelor şi a leziunilor corporale. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. ridicarea de obiecte şi documente. 3. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. ca o formă specifică de interacţiune. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. 40 . la cercetarea infracţiunilor grave. în cazurile infracţiunilor evidente. . Anchetatorul. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. probele fiind la suprafaţă. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. efectuării altor activităţi de urmărire penală. organul de investigare operativă. (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. majoritatea omuciderilor. la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. . Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Colaborarea acestor organe. 3. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. . din însărcinarea anchetatorului. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. reţinerea făptuitorului şi. după cum sunt de obicei. . în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple).1. direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. când s-a activat deschis. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. cum ar fi ascultarea unor martori. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. poziţia acesteia în momentul accidentului. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. 4. 2. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. săvârşite în mod tainic. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. reconstituirii. în special. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă.2. materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni.medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. Subiectul III.datelor ce ţin de diferite domenii de activitate. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. efectuează acţiuni de căutare. Principiul legalităţii. violurilor.a. 3. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii. Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. Formele de interacţiune. Dimpotrivă. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. anchetatorul apelează la organele de poliţie.tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului. percheziţiei.

stabilesc. Colaborarea acestor organe. Legea (art. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. chinologul cu câinele dresat şi. ascultarea învinuitului şi a martorilor. în cazurile necesare. sustragerilor din patrimoniul social. 41 .a. Cu realizarea de activităţi procedurale. 3. la faţa locului. precum şi anumite date caracteristice (fizice. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. acestea fiind de competenţa anchetatorului. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi.3. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . care.luărilor şi dărilor de mită. profesionale) ale lui. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. cum ar fi. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. mijloacele şi instrumentele folosite. Menţionăm. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. cum ar fi percheziţia. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. fireşte. însărcinat cu această activitate. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. ascultarea unui grup de martori. tâlhăriilor. în consecinţă. Întrunirea mijloacelor. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. prezentarea spre recunoaştere ş. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. percheziţia. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup).a. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. în baza declaraţiilor acestora.a. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. La rândul lor. furturilor.n cauza respectivă. ca o formă specifică de interacţiune. reţinerea ş. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. de obicei. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. semnalmentele făptuitorilor. spre exemplu. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. medicul legist. în această ordine de idei. dacă există cadavre. Lucrătorii operativi întreprind. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. specialistul criminalist. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. (cercetarea la faţa locului. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. este întotdeauna oportună.

Primele au curbura crestelor lină. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. poate avea valoare identificatoare. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). Urmele de mâini. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. conform datelor publicate. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. cât şi volumului caracteristicilor de structură. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. falanginei şi falangetei. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. ca regală. cu zonele digito-palmară. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. Ca mijloc de probă. 1.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare.2. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. tn laţ şi In cerc. Spre deosebire de acestea. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . spirală. care. revin spre aceeaşi latură. sub aspect general de rachetă. Japonia. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. Ultimele. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. oferă un material informativ relativ redus. fiind reflectat într-o urmă de mâini. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. Închizând zona centrală din partea de jos. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. a doua. bazat pe investigaţii ştiinţifice. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1. începutul secolului curent. formând o figură in formă de laţ. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. forma şi direcţia acestora. Se disting vădit desene simple In laţ. formând zonele respective: centrala. pleacă spre latura opusă. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. dimpotrivă. numită delta. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. constituind. Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare.formând respectiv două delte 42 . la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. abordând această problemă. In acest tip de desene. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu.TEST 8 Subiectul I. inclusiv a celor cu caracter juridic. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. atingând partea centrală a acesteia. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. tenară şi hipotenară. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. care se reflectă în urme. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. oval. formând o figură triunghiulară. curbându-se in centrul ei. se prezintă prin curbura bruscă. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. periferică sau marginală şi bazală. au avut loc la finele secolului trecut. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic.1. Deşi. la rândul lor. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. cea palmară. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei.

de luni şi luni de zile. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. materiale polimerice. cauciuc. În funcţie de natura acestor obiecte. în comun cu obiectai purtător. Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei.3. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. în acest mod.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. masă plastică de culoare întunecată. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. lemn polizat. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. In contextul celor enunţate. de masă plastică. Fiind în acest mod descoperite. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. cretă. practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. urmele apar pe deplin sesizabile. care uşor se desprinde de piele. ceramică. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. decalată). cu aderenţa mărită. Aceasta se explică. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. Pe de altă parte. masă plastică. — oxidul de cupru. mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. de asemenea de culoare albă. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. furnir). obiecte de mobilă. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. Dat fiind acest fapt. textile. evidenţiază urmele. — grafitul. fixării. o lanternă de buzunar. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. în situaţia. tn primul rănd. praf de culoare cafeniu-întunecată. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. praf de culoare neagră. Descoperirea urmelor de adâncime. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. sudoarea. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. fiind lipsită de corpuri dure. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. săpun. porţelan. de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. sânge. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. — oxidul de zinc. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme.1. Laşco. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. praful. Indiferent de natura lor. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. După cum demonstrează practica judiciară. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. în primul rând. asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. — ceruza. iar urmele devin vizibile. sudoarea este incoloră. carton. funingine. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. surplusurile de prafuri se înlătură. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. piele. Aderând la materia-bază a urmei. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. pe de o parte. In rândul al doilea. pe de altă parte. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. numită din motivul dat şi secreţie papilară. atribuie urmelor o relativă stabilitate. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. ceară. un praf de culoare albă. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. 43 . formând urme-amprente. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. Urmele de adâncime. unt. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta.

In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. invizibilă. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator . metodele şi mijloacele de descoperire folosite. unde se introduc cristale de iod. genul urmelor descoperite. in întregime sau parţial. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. se aderă praful care. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. urma devine incoloră. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii. re măsura evaporării iodului. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. spre exemplu funingina. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. cele latente după relevarea lor. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. obiecte din lemn ş. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu. fie sub aspect informativ. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. peroxidul de mangan. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. menită să furnizeze curent de aer.). a radiaţiilor de tip laser. secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis.— bronzul. este universala. Sub influenţa soluţiei menţionate. sau fixate pe cale fotografică. dacă. persistente şi vizibile. ceramică ş. şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire. în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. Pe un element magnetic. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. (fig. îl constituie procesulverbal. ridicării şi conservării lor. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. influenţate de factorul temporal. acesta fiind dezavantajul procedeului. Principalul mijloc de fixare. obiectul purtător de urme. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. Vaporii de iod. în mod special. aşa cum eşi recomandată. Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. ninhidrina şi nitratul de argint. oxidul de cobalt. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. 44 . Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%). oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. le va evidenţia. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. cât şi din alte pricini. a unor substanţe noi luminis-cente. fiind descoperite. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. Cum s-a menţionat anterior. reamintim condiţiile principale de fotografiere. montat într-un tub de masă plastică. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. care apar prin încălzirea tubului. Prin reacţie cu iodul. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. praful de ceară roşie ş. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. pentru a evita înnegrirea suportului. în încheiere trebuie să semnalăm. Un tub de sticlă.a. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. Metoda chimică se foloseşte. spre exemplu.a. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. sub aspect procedural. Această metodă. a izotopilor radioactivi. a. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. acestea se cer fixate pe pelicule adezive.

motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. cicatricele. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. inclusiv liniile flexorice. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. carton presat etc. şi protector. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. 45 . substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. scândură. sfera de interese. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. Stratul de gelatină. Prin apăsare. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. trifurcare). (fig. lemn. Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. la ce tip se referă desenele papilare ş. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. contopirea a două sau mai multe linii. cele flexibile (documentele. porii. masă plastică etc. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. precum şi determinarea modului in care au fost create. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. uşă. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. după ce pe degete se apasă hârtia. albă şi neagră. ce constau din două foi de celuloid: de bază. se scutură şi se zvântă.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. de pod alte două linii. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. iar cea adezivă se suprapune urmei. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. ceramică. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. liniile albe. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. metal. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. apoi se suprapune urmei prăfuite. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. precum şi cu pereţii ambalajului. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare.a. Obiectele dure (sticlă. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice.

precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. spre periferie. apoi în mod dinamic. 46 .1. pe raze bine delimitate. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. magazie. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. în funcţie de caracteristicile terenului. în acest sens. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. faza la care ne referim este decisivă.de la general la particular. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. în situaţia unui omor. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere .2)de cercetare detaliată a ambianţei lui.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. excentric. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. Astfel. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. se va cerceta de sine stătător. care se disting atât după sarcinile ce le revin. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal.2. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii. adică de la locul amplasării cadavrului. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. al obiectelor de acolo. şi circular . care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. 2. Din perspectiva tacticii criminalistice. Fiecare parte de teren. fie la cel circular. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. despre care se presupune că sunt. a fotografiei judiciare etc. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. fixării şi ridicării urmelor. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. respectiv.Subiectul II. depozit etc. apelându-se fie la procedeul liniar. într-o măsură sau alta. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. urmelor şi al altor materiale de probă. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. în vederea orientării. (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei. continuând astfel până la centrul încăperii. în funcţie de forma geometrică a încăperii. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare.

fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. fie la cel circular. adică de la locul amplasării cadavrului. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. care se disting atât după sarcinile ce le revin. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . într-o măsură sau alta. Tabloul de ansamblu al locului faptei. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. de obicei. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. în acest sens. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. în funcţie de caracteristicile terenului. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării. pas cu pas. în vederea orientării. continuând astfel până la centrul încăperii. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei.3. magazie. de structura spaţială şi topografică a locului acesteia. Fiecare parte de teren. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale. în situaţia unui omor. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. în funcţie de forma geometrică a încăperii. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică. în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. apelându-se fie la procedeul liniar. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. Astfel. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. La această fază se realizează fotografia de orientare. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. respectiv. suprafaţă de locuit oficiu. amplasarea acestuia (localitatea. anumite mecanisme în stare de funcţionare. adresa. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei. (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii.de la general la particular. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. depozit etc. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale. să nu rămână necercetat. care. Faza de observare generală debutează. Din perspectiva tacticii criminalistice. în ce priveşte antrenarea altor persoane. construcţie auxiliară). dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. starea uşilor. înainte de a fi suferit vreo modificare. se va cerceta de sine stătător. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. de cercetare detaliată a locului faptei. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. astfel ca nici o porţiune de teren.1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. bănuitul sau învinuitul. partea vătămată. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. urmelor şi al altor materiale de probă. spre periferie. cum ar fi. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea.2. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta.1 Cea de a doua fază. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. despre care se presupune că sunt. spre exemplu. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. pentru a fi 47 . pe raze bine delimitate. apoi în mod dinamic. al obiectelor de acolo. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. excentric. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". etajul. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. porţiune de drum. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. reprezintă anumite avantaje. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. şi circular . se va recurge la operaţii de măsurare. eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. spre exemplu. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale. poziţia şi starea altor obiecte.

versiunile se divizează în particulare şi tipice. a fotografiei judiciare etc. şi anume: ce s-a întâmplat?.examinate în condiţii propice descoperirii. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. pe de o parte.1. unde?. constituind particule solide. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. faza la care ne referim este decisivă. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. fixării şi ridicării urmelor. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune.). Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special. de salivă. atunci. Subiectul III. pe experienţa pozitivă. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. de miros ş. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. delapidarea . urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. această categorie de urme cuprinde. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. metal. lemn. în acest sens. 48 . pentru situaţia dificilă. womit. particule de sticlă. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. Apoi. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări.prin furt sau incendiu. De pe suprafeţele netede microurmele. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. mobilul)?. pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete. acestea se examinează minuţios. wer"). Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. Prioritară însă rămâne regula generală. sol etc). când?. După cum este cunoscut. apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă.prin tâlhărie etc. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. Aşa cum s-a menţionat.a. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. de păr. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. wie. warum. de ţesuturi. cum?. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie. Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. wo. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. vopsea. expertiză. iar pe de altă parte. de ce (scopul. însuşirea de bani . De exemplu. în fond. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. fiind instalate pe o peliculă sterilă. acţiuni operative). wann. sinuciderea prin moartea naturală. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii.2. Potrivit datelor pe care se fundamentează.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. locul de muncă. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. antecedentele penale. studiile etc. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare. documente. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina. vărsta. cunoştinţele şi interesele predominante. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. procedeele tehnologice. uneori. concomitent. cum ar fi cele de revizie şi control.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. La această fază de contact cu martorii. organizarea audierii necesită. domiciliul.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia.2 în fine.). în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. Dispunând de datele respective. prenumele. din diferite motive. Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia.) § 4. materialele prezentate de alte structuri. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. 2) sfera socială căreia aparţine.a. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. starea familială. victima). în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. pe de altă parte. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. auditive). 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. avertizat că este obligat să spună adevărul. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. în caz contrar poate fi tras la răspundere. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor.a. se subdivid în trei categorii. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. după scopul urmărit prin aplicarea lor. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. Din perspectiva problemei în discuţie.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. de unde. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. procesulverbal de cercetare la faţa locului. solicitându-i să-şi declare numele. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. ce constituie tactica ascultării martorilor. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. starea familială. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. etatea. iar. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. dintre care menţionăm: 52 . e de dorit să participe şi expertul. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase. obiecte corp-delict etc. profesia. ale inspectoratelor departamentale ş.

că aşteptarea de lungă durată. în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. cerând să fie interogaţi. în expunere se observă mai puţină siguranţă. în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi. dar loială şi binevoitoare. c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. declarându-i familia. relatarea liberă. . organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă. demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte.primirea la timp şi corectă a martorului. fireşte în mod civilizat şi tacticos. în special de învinuiţi.posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele. Organul de urmărire penală poate interveni. deoarece reproducerea evenimentelor. Prin urmare. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. Trebuie de avut în vedere. în faza a treia a ascultării martorilor. în special. fără a fi întrerupte. care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. gradul şi postul pe care îl ocupă. în special. dar care ţin de activitatea martorului. de a nu depune mărturii mincinoase. O atare convorbire preliminară asigură. sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor. fără a-i sugera.a. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate.debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi. A doua fază . reproducerea grafică (desenul. orice formă de tratare necivilizată. anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate. în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă. organul judiciar trebuie să se prezinte. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive. Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. organul de anchetă poate solicita martorului. condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică. indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. contribuie la armonizarea depoziţiilor. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. a modului şi 53 . înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale.forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. schiţa) a faptelor. după cum s-a menţionat.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. neclar şi chiar confuz. denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată". Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor. adaptarea martorului la rolul. acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. Sunt frecvente cazurile când martorii. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art.posibilitatea observării directe a limbajului martorului. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. fotografii ş. ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite. în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie. . dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. calm şi atent. de precizare. condiţiile. . lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic. La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. d) Acordarea de ajutor martorilor care. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor. de timp. Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui.reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului.discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei. . fie datorită stării emoţionale. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea. .de relatare liberă . din diferite motive. oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie. 196-197 CP). îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. în special. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii..

. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare.împrejurărilor în care s-a activat. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora. . în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. acest procedeu tactic. rivalitate. invidie ş. li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare. procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. . 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor.a. forme reale. Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. în majoritatea cazurilor. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. la modul de operare şi la mijloacele aplicate. există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul. De exemplu.. 54 . întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură. să nu sugereze anumite răspunsuri. dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor. precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. bună sau rea vecinătate. victima sau altă parte în proces: rudenie. fotografii. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit. Acest procedeul tactic se justifică. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . de verificare. prin urmare.prin conţinutul de idei. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare. Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. înrăire. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. clare. faţă de justiţie în genere. Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză. iar. Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante. nu este decât în defavoarea clarificării cauzei.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. încearcă să confirme alibiul făptuitorului. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele.să fie directe. modul de formulare şi adresare. duşmănie. încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. îndeosebi. dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. complici etc).întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper. conducerea ascultării într-o astfel de manieră. inclusiv. prieteni. cea introductivă şi de relatare liberă. schiţe etc. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. în special. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere. Din perspectiva tacticii criminalistice. colegialitate de serviciu sau de studii. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. Rezumând. pe de altă parte. modele. destinate. ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. pe de o parte. dar şi de felul cum sunt adresate.

ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. Secţiunea I .2. (7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora.1980 şi cet. stabilirea bunurilor ce au fost furate. 1.După două oree de la cercetarea locului faptei. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. pe jos sau cu mijloace de transport2. Obiectele purtătoare de urme. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. 1. Alteori. O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând. La momentul tactic. 55 . că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite. se vor face precizări pe parcursul expunerilor. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere.00 şi 04. obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie. abandonate sau pierdute. faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006. Vor fi cercetate. mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. 1. amplasat p str Florilor. In cazul infracţiunilor flagrante. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor.Mihailov. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. care au fost primele sesizate. Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte. Etapa iniţiala de cercetare a furtului. iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor.Subiectul III. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. descrise. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. vor fi ridicate mulaje de gips. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia. poate fi folosit câinele de urmărire. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală. pe jos sau cu mijloacele de transport. iar la faptele de tâlhărie. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat. Secţiunea a II-a . Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. an. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet. fotografiate. Astfel. Atunci când se constată urme de adâncime. Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări.00 din încăperea . Acolo unde există deosebiri. cuprinzând locul săvârşirii faptei. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport.1.1.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari. ele vor fi continuate. în cazul furtului.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. între orele 01. Produsele. Koylov. de dimensiuni reduse. Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti. traseul parcurs de făptuitori. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. apoi ridicate prin metodele cunoscute. 9 (nouă) TV color marca "Polar". magazinul „Next". La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. sau urmele mijloacelor de transport. mărfurile. descrise în procesulverbal şi fotografiate. care le sunt caracteristicile şi valoarea. pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. ales de conducătorul echipei de cercetare. ori la data constatării lor de către alte persoane.

în cazul făptuitorilor necunoscuţi. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase. inventarierea şi descrierea lor. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. acestea vor fi inventariate. materiale de construcţie etc. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. chiar dacă au fost vândute altor persoane. spray-uri paralizante etc). întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). numărul agresorilor. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate. care garantează dreptul la apărare. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. dacă mai era împreună cu alte persoane etc. Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei. detalii privind îmbrăcămintea etc). iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. sau elemente de identificare. Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. Totodată. şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. în câmp. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. rude. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. b. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii. identitatea aeestora. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4.5 c. va fi audiată în prezenţa medicului. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. Totodată. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. se vor efectua percheziţii. în vederea identificării lor. pistol. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. colegi de muncă. dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. concomitente sau posterioare săvârşirii faptei). Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. par. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. 118 şi următoarele Cod penal). adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). posibilitatea de acces la bunurile respective. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. cu prilejul ascultării persoanei vătămate.Alte activităţi de urmărire penală §1. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul. Ascultarea persoanelor a. Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. Secţiunea a lll-a . locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc. Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar.). vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. dacă a strigat după ajutor. De asemenea. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. natura şi valoarea bunurilor sustrase. vârsta probabilă. dacă este cunoscută. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. litigii privind dreptul de proprietate) etc. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. eventual.cereale. cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 . Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. adică.

folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. Astfel. al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii. Aşa. care să cuprindă obiective judicios formulate. folosindu-se şi de alibiuri. este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. ambalaje. Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. a uşilor. a încuietorilor şi a pereţilor. Când specificul faptei cercetate o impune. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. de foarte multe ori. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase. Pentru a se asigura succesul percheziţiei. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită. De asemenea. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii. O modalitate de efectuare a reconstituirii. superior posibilităţilor materiale6. de pildă. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. prietenilor. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii. se vor folosi metodele tactice adecvate. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. schiţele etc. b. fragmente sau resturi ale acestora. recidivişti. de multe ori. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. Dimpotrivă. Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. Secţiunea a IV-a . pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. cât şi faptul dacă nu este o simulare. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. De asemenea. se va proceda la efectuarea confruntării. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. a urmelor de picioare. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. de escaladare ori de transport al obiectelor furate. Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. deoarece. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. vecinilor sau al altor persoane. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . forţarea încuietorilor. §2. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat. ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. a prezentării pentru recunoaştere. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). care neagă vinovăţia. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor.inculpatului. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. a reconstituirii etc. este urmat de uciderea victimei. de infractori înrăiţi. Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. ori al apariţiei unor anumite rezultate. prin care pătrund în interior. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat. în caz de nereuşită. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. ce să caute şi cum să caute.

Făptuitorii folosesc soneria şi. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. prin care se probează fapte juridice. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. Si totuşi. câinele de urmărire. dacă nu răspunde nimeni. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. în special a semnăturilor. Falsul prin contrafacerea rechizitelor. De asemenea. metodele şi instrumentele folosite. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. materiale şi mijloace tehnice. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. uitate sau abandonate. descoperite la locul infracţiunii. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). tuş. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. uneori. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. va apela la fotografia de umbre. iar altele sunt de dată foarte recentă. creion. 1. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. pătrund în apartament cu chei potrivite. in special a semnăturilor. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. La cercetări trebuie să participe şi victima. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. Astfel. etc. După cum se va vedea în continuare. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. tremurături. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. 1. documentelor de identitate. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. întreruperi de traseu. faptele se săvârşesc în timpul zilei.nr nr vom referi în compartimentul următor. care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. El poate avea diverse forme. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. a amprentelor digitale. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise. în marea majoritate a cazurilor. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. audierea martorilor. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. la i. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. 10 Subiectul I. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. pix. uneori. ci sunt bine pregătite. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. de mare ajutor. Indiferent de modul de realizare. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică.). la munte sau la mare. ori la rudele care locuiesc în sate. Test nr. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. având fixate trei undiţe de ştiucă. Prin urmare. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului.părăsesc apartamentul. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. Alteori. dar cu unele rezerve. fiind. de contrast şi separatoare de culori. operaţiile desfăşurate. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală.

placă gelatinoasă. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. 59 . Prin urmare. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert).3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. 1. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. albuş de ou fiert etc. documentelor de identitate. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. — Greşeli gramaticale. c) deformări ale grafismelor. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. Si totuşi. cauzate de mijloacele de desenare. indigo etc. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. rânduri. b) trasee dublate. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. (hârtie fotografică. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. prin care se probează fapte juridice.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. erori în conţinutul şi forma stemei. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. altor semne de structură a ştampilei. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. la diverse măsurări şi. Astfel. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. cuvinte. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. e) trăsături de creion. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. dimensiuni. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. După cum este cunoscut. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. e) trăsături de creion. amplasare spaţială. bineînţeles. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. bineînţeles. b) trasee dublate. — Trăsăturile difuze ale semnelor. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. cauzate de mijloacele de desenare. peliculă adezivă. la diverse măsurări şi. venit în contact cu materialul intermediar umed. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. de denumiri. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. hârtie sugativă. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. c) deformări ale grafismelor. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. de regulă. indigo etc.

numărul. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. lungimea şi calibrul ţevii. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. După cum este cunoscut. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. de fabricaţie improvizată. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. în caz afirmativ. 60 . serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice. Expertiza armelor modificate. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş. 2. individualizarea acestora. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc.6 mm). în special pentru cartuşe de calibru mic (5. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. şi rudimentare. pe de altă parte. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă.) cu datele respective din instrucţiile. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. seria şi modelul iniţial.a. pe de o parte. In fond. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. ulterior neautorizat modificate. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă. in special tuburile. în situaţii ordinare determinarea modelului. precum şi al datelor experimentale. aruncare. de siguranţă şi de aruncare. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. în marea majoritate a cazurilor. lovire. 2. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. fie ca urmare a înlăturării lor. fie datorită vechimii. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. realizate cu arme de foc. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. 1.Subiectul II. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. la cerinţa organului judiciar. calibrului. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. pe modul lor de funcţionare. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. Examinarea muniţiilor Muniţiile. Atunci când inscripţiile respective lipsesc. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. înălţimea. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. Expertiza balistică. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. greutatea. Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. 2. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. a fiecărei piese în parte. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. registrele şi atlasele balistice. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. seriei şi a anului de fabricaţie. prin determinarea modelului.

La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. . constituind mierorelieful urmelor (fig. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. asigurându-se inalterarea urmelor. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: . al microscopului comparator. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. dar şi pe trăgător. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului.2 etapă. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. In special. pentru a fi deplasat spre camera de 61 . dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. în contextul celor de mai sus. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. de care dispunem la etapa actuală. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. sau de la câteva arme. După cum demonstrează practica judiciară. parafină. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. 3. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. .3 etape. eliminării şi aruncării tubului ars. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. dimensiune şi direcţia ghinturilor. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). se va proceda la examinarea comparativă. forma şi mărimea percuţiei. număr. 39). . în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. dacă denotă aplicarea unei arme automate.5 etape. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. convertizorul optico-electronic. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină.1 etapă. datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. 2. tragerii. ceară etc). Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. în special de îmbrăcăminte. percutorului. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. de exemplu. după cum s-a precizat anterior. de fabricare improvizată sau modificată etc.4 etape. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. .

de asemenea. administrativă. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii. De asemenea. Competenţe. 90 din 23 iulie 1996. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii. în formă de striaţii. precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. 2896/ 1966 privind declararea.M. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. b Cod penal. trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii. Astfel. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară. Sunt. — urma ejectorului (pragului aruncător). 3. intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă.1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă. dimensiunile şi relieful lui. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit". care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. 3.M. "pericol iminent de accidentare". pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. în acelaşi timp norme din acest cod. precum şi normele de protecţie a muncii. integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. privitoare la concursul ideal de infracţiuni. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii.37). frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare.C. (faptele penale.Consideraţii preliminare §1. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane. „practică profesională" etc. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala. nr. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. 3. 62 . H. pe partea posterioară a gulerului rozetei.C. precum acele ale articolul 209. Subiectul III. precum şi dispoziţiile H. 304/1975 privind echipamentul de protecţie. Cercetarea accidentelor de muncă. Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă. materială sau penală. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. Legea protecţiei muncii (nr. nr. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I . precum şi dispoziţii speciale. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit.M. cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii.detonare. Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. §2. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. 5/1965 cu privire la protecţia muncii.C. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii. Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă. apărarea vieţii. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. în primul rând. H. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere. aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale.

90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei. cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23. 1 din Legea nr. 90/23. sector forestier. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. disciplinare. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. să elaboreze. de cele mai multe ori. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă. §3.07. 2896/1996. începând cu conducerea echipei. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. din comisie fac parte inspectori de stat. f. instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. generate de unele evenimente deosebite. In cazul accidentelor de circulaţie. în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă. Deci. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. nr. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. e. care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice. aplicabile fiecărui loc de muncă. au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. care. Potrivit articolului 26 alin. după cum urmează: a. inginer etc. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului. în cazul accidentelor de muncă colective.08. b. în aceste cazuri. După adoptarea Legii nr. procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a . secţiei. produse pe drumurile publice. de către persoana juridică. exploatări forestiere. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie. Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii. exploatări miniere.M. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. d. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. transporturi.90/1996).Cercetarea la fata locului 63 .Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. maistru. 5/1965 cu privire la protecţia muncii.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. procesul tehnologic. c.C. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. c. agricultură etc. 28 şi 32. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. când a intrat în vigoare Legea nr. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H. 90/ 1996). persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. precum şi în cazul accidentelor de muncă. datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane. specialişti pe domenii de activitate. b. întreprinderii (şef de echipă. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. De aceea. De aceea. în care. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. în cazul accidentelor care au produs invaliditate. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii. Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27. contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. construcţii.1996. 90/1996. precum: exploatări miniere. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. la cererea acestora. De asemenea. Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. deces. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. în colaborare cu organele de stat competente. agricultură etc. din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. precum şi avariile sau exploziile. accidente colective. printre victime.1996). 90/1996 a fost abrogată Legea nr. în termen de 7 zile de la data decesului. privesc organizarea fluxului tehnologic. articolul 47 din Legea nr.

deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie. rezultă şi din aceea că. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. Ascultarea persoanelor 64 . B. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. Procurorul va verifica starea victimelor. specificul locului de muncă. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. Specificul cercetărilor la faţa locului. raportul de autopsie medico-legală etc. şi. stabilirea poziţiei.§1.a. în cazurile cu arsuri grave. A. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii. a mijloacelor materiale de probă. b. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului. vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. printre altele. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. conducătorul locului de muncă etc). stării iniţiale a instalaţiilor.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. în funcţie de natura accidentului. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. dacă sunt comod transportabile. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii. vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator. banda magnetică. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. minerit. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. agricultură etc. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme. Din orice echipă fac parte organele de poliţie. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. Secţiunea a lll-a . medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. procesul-verbal al pompierilor militari. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. împreună cu inspectorii de specialitate. condusă de procuror. pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală. interesând. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor. privesc: a. Obiectele purtătoare de urme. pentru ca. §2. fişele individuale de instruire etc. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. în ultimul timp. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. cercetarea minuţioasă a urmelor. în cazul accidentelor de muncă. sector forestier. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive). măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. camere video. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc.. cele mai importante. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane. c. dacă au fost prezenţi la faţa locului. împreună cu medicul legist. proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă. maşinilor şi utilajelor. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale.

sector forestier etc. Dacă specificul cauzei o impune. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului. de producerea accidentului). Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora.) sau declaraţiile altor persoane. persoana vătămată. Pentru dispunerea expertizei. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. sector minier. de cele mai multe ori. respectarea procesului tehnologic. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. comportarea ei în timpul muncii.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. obiectivă faţă de faptă. starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. după specificul locului de muncă: uneori. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. agricultură. procesul tehnologic etc. ştiut fiind faptul că boala. în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză. martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite. cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii. De asemenea. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. de exemplu. De aceea. rapoarte de expertiză etc. în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. Mai mult decât în cazul altor % fapte. precum şi în fişa postului. Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. ducă lucra atoni ori neglijent. c. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. cum ar fi. şi a doua categoric de persoane. medico-legale etc. a. corectă. obiecte purtătoare de urme etc. de această dată. §2.5 b. care au o atitudine sinceră. O poziţie specială o are. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. a reţetelor de fabricaţie etc. criminalistice. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul. de cele mai multe ori. De aceea. rapoartele de expertiză criminalistică. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . de cele mai multe ori. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. o persoană cu funcţie de conducere care. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. expertiza tehnică sau medico-legală. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii. de cele mai multe ori explicabilă. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului. dacă le-a cunoacut. în ce constau şi care a fost scopul lor. oboseala. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'.

aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane.general ştiinţifice. De asemenea. Metodele criminalistice. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată. Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. care este durata incapacităţii de muncă. 1. dacă accidentul a produs invaliditate etc. Fără a efectua o analiză detaliată. 1. In activitatea criminalistică. şi. căderi întâmplătoare. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. 1. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. inerente însuşirii realităţii obiective. 66 . metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. fireşte. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'. Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. 38). cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. cât şi la cel utilitar. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. în anumite cazuri. impune anumite condiţii. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. aşa cum este sfera justiţiei. particular Ştiinţifice şi speciale. §3. Percepţia imediată. cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat. se folosesc trei categorii de metode. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. farmacologiei. La cercetarea accidentelor de muncă mortale. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate.2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. practic nelimitat. realizate sub diverse forme. a urmelor de degete etc. originală şi consecventă. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). operaţii şi mijloace. examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. 37. consum excesiv de băuturi alcoolice. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. constituie forma iniţială. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. la data de 23 septembrie 1996. biologiei. precum şi aprobarea lor practică. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri.(autenticitatea unor acte. ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. chimiei. TEST 11 Subiectul I. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. presupune observaţii multilaterale. La nivel practic. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. în primul rând. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii.1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică. privind cercetarea infracţiunilor. psihologiei etc. De asemenea..2 la nivel teoretic. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. cât şi din culpă. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. Pentru a elabora astfel de metode.

de tot felul de instrumente. densitatea. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. 4) Metoda modelării. — Metode matematice. Prin intermediul experimentului judiciar. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. — vechimea unor evenimente. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. metal.a. ulterior în energie vizibilă. alte caracteristici ale obiectelor materiale. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. metodele fizice sau fizico-chimice. temperatura. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. frecvent aplicate în criminalistică. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. elasticitatea.2) Metoda măsurării. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. 3) Metoda experimentală.a. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. prezentarea spre recunoaştere. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii.. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. organul judiciar va apela la instrumente optice.) Categoria a doua de metode. In toate cazurile însă se au în vedere. în primul rând. descoperirea obiectelor tăinuite etc. concentraţia. — volumul. masă plastică. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. fotorobotul. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice.. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. ale celor produse de diverse instrumente. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. în linii generale. greutatea. în domeniul expertizei criminalistice. identificarea cadavrelor. percheziţia. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 . în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. ca: timpul împuşcăturii. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. interogatoriul etc. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. 6) Metoda descrierii. prezentării spre recunoaştere şi altele. — Metoda efectului de luminiscenţă. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. — Metoda convertizării electrono-optice. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. în special a celor de mâini şi picioare. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. realizându-se atât in formă materială. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. percheziţiei. «metode de ramură»2. Metode fizice sau fizico-chimice. vehicule ş. Pentru depistarea obiectelor minuscule. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. gradul de rezistenţă. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. urmelor create de arme de foc pe muniţie. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. constituie cele particular ştiinţifice. Reproducerea administrată a unui fapt. 5) Metoda comparaţiei. dar mai cu seamă celor de laborator. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. a hârtiei. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. de exemplu «metode fizice»1. matematice şi antropologice. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. Metode antropologice. cel judiciar. «metode ştiinţifice şi tehnice»4.

Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. 2. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. Metode matematice. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic.a. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. 1. 2. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. balistice ş.(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei.a. asupra unei situaţii. imaginilor fotografice etc. a altor acţiuni procesuale) privind forma. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor.a. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. 68 . imaginile fotografice. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. după cum anticipam. la examinarea criminalistică a scrisului. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. Noţiuni generale în criminalistică. 1. a impresiuhilor de ştampile. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. percheziţiei. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. duritatea. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. culoarea. metode speciale criminalistice. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. Categoria a treia constituie. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. probleme etc. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. Subiectul II. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Expertiza criminalistică 2. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.). traseologice. suprafeţelor palmare ş. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. in special în procesul de comparare a semnăturilor.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. actele privind alterarea mărfurilor. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. de asemenea. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. la calcularea elementelor cărării urmelor. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. a actelor dactilografiate. in special.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră. ale plantei picioarelor.

Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. 2) scămoşarea hârtiei. subţierea acesteia. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. 69 . nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. dacă. materiale şi mijloace tehnice. elasticitatea. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. După cum se va vedea în continuare. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. El poate avea diverse forme. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. hârtia îşi pierde luciul. arc. în situaţiile favorabile. fireşte. sulfit de sodiu. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. culoarea. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. în special a semnăturilor. este lesne de realizat. natricaustic. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. starea dislocată a particulelor de hârtie. apă oxigenată. Decolorând textul scris. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. soluţie de var etc). falsul aparţine nu autorului. — urmele de presiune. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. precum şi unele semne grafice învecinate. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. afectarea textelor învecinate.Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. finanţelor şi activităţii bancare. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). radieră etc. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color.) înlăturarea prin ştergere. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. 2. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. precum şi prin transparenţă. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. dacă documentul are atare elemente. economiei şi comerţului. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. în funcţie de modul in care s-a operat. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. se va recurge la metode speciale de cercetare. Depistarea caracteristicilor menţionate. dar şi în profunzimea hârtiei. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. în marea majoritate a cazurilor. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. pulverizatorul de praf. în primul rând. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. fireşte. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. urme ale ştergerii. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. în principiu. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare.

mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. etc. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. spre exemplu. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. Deseori. dar în cazul unui scris dactilografiat.) 1. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. se vor crea respectiv urme ale indigoului. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. intre sau in prelungirea rândurilor. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. la i. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. respectiv cu altă maşină. dublări de trasee. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. cuvinte sau rânduri. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. urme de apăsare. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. care. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. sociale sau juridice ale personalităţii. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. tuş sau alţi coloranţi. 60). Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. micşorarea distanţei dintre semne. 3. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. tremurături. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. va apela la fotografia de umbre. tuş. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. creion. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. de contrast şi 70 . Dintre mijloacele tehnice de investigare. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. face posibilă nu numai observarea directă. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. transportate. la tratarea cu izotopi radioactivi. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. in special a semnăturilor. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. De regulă. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. la alte metode sensibile cum ar fi. aceasta constituind o metodă specifică1.nr nr vom referi în compartimentul următor. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. litere. in special. cea a microscopiei electronice. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. fiind semnate de persoane responsabile. Astfel. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. a analizei colorimetrice sau spectrografice. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. 59). Indiferent de modul de realizare. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Printre metodele aplicate. în locurile în care acestea se intersectează. primite etc. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. în special a celor infraroşii. După cum este cunoscut. prescurtări incorecte. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. întreruperi de traseu. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. pix. in caz contar nu sunt autentice. la metoda difuzo-copiativă. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii.

contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. amplasare spaţială. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. de denumiri.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. dimensiuni. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. peliculă adezivă. hârtie sugativă. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. Astfel. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. rânduri. resturi de suport al fotografiei înlăturate. albuş de ou fiert etc. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. (hârtie fotografică. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. b) trasee dublate. — Greşeli gramaticale. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. pe de o parte. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. prin care se probează fapte juridice. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. După cum este cunoscut. erori în conţinutul şi forma stemei. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. culoare. de regulă. la diverse măsurări şi. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. Sub aspect tehnic. Si totuşi. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. deoarece contribuie la: 71 . b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. — Trăsăturile difuze ale semnelor. documentelor de identitate. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). a hârtiei. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale.separatoare de culori. placă gelatinoasă. e) trăsături de creion. iar pe de altă parte. această categorie de fals presupune. pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură. venit în contact cu materialul intermediar umed. consistenţă şi alte elemente caracteristice. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. 4. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. alterarea textelor învecinate. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. Prin urmare. cuvinte. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. indigo etc. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. cernelurilor. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. cauzate de mijloacele de desenare. altor semne de structură a ştampilei. bineînţeles. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. c) deformări ale grafismelor.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. însă există anumite metode de cercetare. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. Condiţiile menţionate. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator. întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. profunzime. orificiul anal. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. îndeosebi gura. pe cât posibil. care nu se disting de culoarea suportului. în măsura posibilităţilor. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. măresc distanţa focală. 75 . urmele create prin secreţia glandei sudoripare. Medicului legist îi revin. unele leziuni corporale. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. de asemenea. orificiul vaginal. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. excluzându-se. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. precum şi a filtrelor de polarizare. despicătoarc (cuţit. de la vecini.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). a căror detalii caracteristice sunt mici. cu dimensiunile de 17/4 cm. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc. în consecinţă. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros. şi. instalate bilateral. obţinerea unei imagini mărite. topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. Astfel. tot la faţa locului. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. din motive diferite. în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. b. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. c) urmele. de sticlă ş.— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute. curea etc). fiind intercalate între obiectiv şi cameră. dar că i-a tras doar câteva palme. aspectul marginilor rănii etc. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. care să explice modul de producere a morţii. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. data şi ora la care s-a produs decesul. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. pentru suprimarea vieţii victimei. de instrumente. cablu telefonic. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. eventualele denaturări. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. spre exemplu. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. De asemenea. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. corpul şi membrele. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. a celor de măini. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice. ca „la gura sacului". 3. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. se va executa la un anumit grad de mărire. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. Astfel. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. a. d) fotografia urmelor. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. Soţul recunoştea că a bătut-o.. apoi. ceea ce explică şi cauza morţii. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare.

P. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. Atunci când nu se dispune de fotografii. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. insistându-se la o toaletare a feţei. fireşte. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. năvălirile tâlhăreşti. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor.P. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. se descrie exteriorul celui urmărit.). recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. pentru a explica gestul sinuciderii. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. foloseşte terminologia sa proprie. Prin intermediul întrebărilor de precizare. ca de exemplu cazurile de mituire.). 1. 145 C. se vor căuta scrisori redactate de victimă. Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret. Reuşita ei. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. ea aparţinând de tactica criminalistică.sau de la locul de muncă al victimei. Metoda portretului vorbit». prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. ori pretins redactate de victimă. 2. 76 . făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. 144 C.12 Subiectul I. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. strict după metoda portretului vorbit. urmează să recunoască. a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. aranjarea coafurii. în acelaşi scop. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. ca şi a cadavrului necunoscut.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". la cele ce diferă. fireşte. 1. După cum e cunoscut. In baza relatărilor martorilor.P. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. mai întâi trebuie să descrie. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. în caz contrar. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. a obiectelor de îmbrăcăminte. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere.P. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. excrocheriile. Fără a intra in detalii asupra problemei. Test nr. fiind ascultată de organul judiciar. precum şi după fotografii. a portretului fotocompus. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. violurile. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală. Identificarea persoanelor după senalmente.

Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. cicatrice. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. filme. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. diverse malformaţii). artistice. prin concursul pictorului portretist. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. zone ale feţei: a) superioară. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. dar şi a celor material-fixate în fotografii. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. este cea mai utilă. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. de documente. cuprinzând fruntea şi părul. c) bucală. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. fotorobotul a evoluat. 4. amplasarea. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. care după cum probează exemplele din practică. urechilor. video şi cinematografice. 3. schiţe (fig. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. dimensiunile şi poziţia frunţii. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. determinate de către specialistul antropolog. nasului. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. 54). fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. b) nazală. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. individuale sau în grup. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. în cazurile necesare. forma corpului şi a feţei. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. buzelor şi a bărbiei. pelicule video. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. prin metoda supraproiecţiei. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. 77 . care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. Fiind în esenţă un model grafic. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. tatuaj. ochii şi sprâncenele. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. vârsta. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. 53). întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). In a doua etapă. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. ochilor. rasa. de amatori. precum şi a cadavrelor. în special la mijloacele de calcul electronice. pe baza portretului vorbit. vârsta. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. incluzând nasul. conţinând gura şi bărbia. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. forma. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. Iniţiat în baza principiului dat. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. negi.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. precum şi a semnelor particulare (pete. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. Actualmente. aluniţe.

care diferă după poziţia reciprocă. mic. retrasă. rar. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. respectiv. 44). Metoda în cauză. caracteristicile generale privind sexul. lăţimea. dimpotrivă. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. rasa. în descrierea ochilor interesează pleoapele. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. capului. dreptunghiulară. mijlociu. inferioară. aşezare în orbite. După mărime. arcuite. sprâncenele pot fi — reunite. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. ridicate sau coborâte pe ochi. mijlocie şi scundă. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). după aşezare în orbită — normali. I 3) Ochii. vârsta. După poziţie. după culoare — negru. senilitate. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. femeile — pană ia 155 cm). în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des. cea nazală. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. 41). 46). întâlnim ochi mari. linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. circulară In sus sau in jos). Sub aspectul liniilor de contur. albaştri. adolescenţă. In teoria şi practica criminalistică. mai rar ţuguietă. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. mărime. 45). Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. normal. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. feţei şi elementelor lor componente. după mărime — late. poate prezenta diverse forme: pătrată. după numele autorului ei. şerpuite. scăzute. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. poate fi drept. uneori şi după culoarea ( dată de iris. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. triunghiulară (fig. după desime — des. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. forma şi înclinaţia umerilor. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. după forma purtată peste cap.In ultima etapă. ascuţită. rotundă. pubertate. femeile — 155 — 165 cm). ce diferenţiază un gen de altul. ea necesită a fi reliefată. La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. bond. mijlocii şi mici. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. 1. sexul se confirmă de către medicul legist. şi după forma şi mărimea lor. nominalizată Gherasimov. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. buclat. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. 1. constituţia. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). cea bucală. femeile — peste 166 cm). cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. 2) Fruntea. in primul rând.47). faţă de globii ochilor. înfundaţi şi proeminenţi. (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). roşcat. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. dar mai ales sprâncenele. In cazul cadavrelor. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. 43). Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. căprui. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. mijlocie. castaniu.chizătura ochilor). alb (cărunt parţial sau total). urechi. precum şi chelia (calviţia). îngustă (fig. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. mai rar. după lungime — mare. inaţuritate. cu comisurile externe coborâte sau ridicate. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. 42). Dar. începând cu cele aflate In zona superioară. ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. verzi. creţ. după culoare — negri. dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. după formă — rectiliniare. In ceea ce priveşte chelia. lungimea. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. proeminentă. pe baza reconstituirii grafice. Ea cuprinde trei zone: cea frontală. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. 78 . Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. continuând cu cele din zona mijlocie şi. a elementelor ei componente. genele. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. după lăţime — lată. precum şi a feţei. După natura firească de screştere. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează.3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). masa musculară şi stratul adipos. după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. capul privit din faţă. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului.

precum şi vorbirea nu de. incorectă. număr. interpoziţie (îndepărtaţi. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. subţiri. militară. 5) Cavitatea bucală. Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. scobirea în dinţi etc. culoare. stare (plombaţi. victimă sau persoana implicată. urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). leneşă. folosirea unor regionalisme. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. forma şi dimensiunile. rară. dreptunghiulară. Atunci când aceste poziţii sunt constante. convexă sau concavă. de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. In identificarea criminalistica după semnalmente. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. cochetă). Mustaţa poate fi mare. mijlocii. a nasului sau a urechilor. profesionalisme.48). încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. Ele se descriu după formă. tragus. 2.52. cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. Capul. legănat sau săltat. culoare (înnegriţi. Gura se descrie după mărime. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. mărunţi). galbeni. spre stânga. triunghiulară). peltică. Încălecaţi). Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. tăiată mărunt pe buză. Buzele pot fi groase. poate fi aplecat Înainte. Atât vocea. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. obişnuită. cât şi elementele morfologice. părul ei fiind lung.50). gesticulaţia. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. după linia de contur. care pot fi energice sau moleşite. bilobată. linia muchiei poate avea formă dreaptă. şuierătoare. incluzând gura. ferm (dârz) sau şubred. oculare şi bucale. Sunt atestate şi alte forme de mişcări. 8 premolari şi 12 molari). Ea poate fi rapidă. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. a umerilor (ridicate aplecate). spre dreapta. mică sau barbişon. «le acoperind partea 79 . de a ridica una sau ambele sprâncene. piramida nazală poate fi mică. vorbirea şi ridurile. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. înălţime şi înclinaţie. manipularea unor obiecte. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. După cum am menţionat deja. mijlocie şi mare. ridicate sau coborâte (fig. mărime (înălţime şi lăţime). antehelix. ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. proteze). 4 canini. proeminentă. Înfundată. mimica. jargoane. frecarea măinilor. de o amplitudine mare sau mică. netezirea mustăţii. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. nazalizată. roaderea unghiilor. corectă. ele pot fi reţinute de martor.51). şi de bază. dinţii şi bărbia. După mărime. Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. servilă. Ele se descriu după localizare. nasul atrage atenţia. înapoi. cocoaşă). bărbia poate fi plată sau ascuţită. Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. normali. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. El poate fi iute (repezit) sau lin. vocea. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. bâlbâită. poziţia capului. cu gropiţă. retrasă. deterioraţi. când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. antitragus. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. cuvinte străine. tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. rotundă. buzele. de adult sau de bătrân). ca semnalmente funcţionate. ca de exemplu. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. ea poate fi mare. dimensiuni. ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. Ridurile. 6) Urechile. mişcarea buzelor. mersul. mijlocie şi mică şi. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. Astfel. Pavilionul urechii este alcătuit din helix. In special a mâinilor (la spate. mişcarea aripilor nărilor. in buzunare). albi). Vocea şi vorbirea. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. sau mică după lăţimea nasului. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. poziţie şi proporţii (fig.). îmbrăcaţi. poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig.49). lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă. De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. formă şi adâncime. puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi.4) Nasul.

In jurul ochilor şi gurii.din centru sau Întreaga frunte. in formă liniară sau arcuită. la comisurile externe ale acestora. In special. Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă. 80 .

percheziţiei ş.) la efectuarea cercetării la faţa locului. 2. totalmente. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. reconstituirii. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. Cu toate acestea. 2. de aceea la soluţionarea cauzelor penale. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură.să contribuie la descoperirea. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale. artei etc. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică. în special.). sub aspect procesual. în ce priveşte specialistul. retrage şi conserva probele. în consecinţă. este. se consideră oportună. de obicei. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun.Subiectul II. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. nu ocazional. chimie etc. legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art. afară de alte calităţi. în mare măsură. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. a altor mijloace materiale de probă. Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale. decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. la cerinţa justiţiei. 159).a. spre exemplu.. respective de procedură. şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea.. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. ea manifestându-se pe două planuri. eficacitatea luptei împotriva criminalităţii. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. persoane competente. percheziţiei ş. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor. efectuată. Expertiza judiciară. Aşadar. în primul rând. specificând doar elementele. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. caracteristicile de bază ale acesteia.a. calitatea cercetărilor penale şi. 81 . la înfăptuirea cercetării la faţa locului. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar. subordonată activităţii organului judiciar. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: . tehnică. presupune. înainte de toate. . la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni. reconstituirii. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist. utilitatea participării lui la proces. activitatea specialistului în procesul penal. construcţie.a. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate. Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. motivaţia dispunerii acesteia. tehnicii. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi. Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi. este indiscutabilă. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. . Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept. artă ş. cunoştinţe profunde de specialitate. Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. Prin urmare.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. în acelaşi timp. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe. tehnică.a. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent. fizică. Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art.

genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi. să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. starea psihică a bănuitului. specificând doar elementele. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. mijloace materiale de probă ş. învinuitului sau a inculpatului. 163-166. în urma cercetărilor efectuate. criminalistice. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art. spre exemplu. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică.a. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. garanţiile procesuale. Expertiza. zootehnice. De exemplu. ecologice. care. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă. care se disting după natura obiectelor de studiu.64 CPP). artei etc. dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor.a. cu ocazia înfăptuirii ei.expertiza 82 . Dacă evidenţierea unor fapte. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea.3 (7) Selectaţi instituţia. Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt. stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei. caracteristicile de bază ale acesteia. când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei.64. 262-264). oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură. se procedează la efectuarea expertizei judiciare. Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. financiar-economice. decât cel juridic. tehnicii. a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. tehnologice. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. Este de neconceput. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. după cum se susţine. rezidă în determinarea împrejurărilor faptei. motivaţia dispunerii acesteia.). Independenţa expertului. După cum este cunoscut. alte fapte cu caracterjuridic. din oficiu sau la cerere. natura şi gravitatea leziunilor corporale. în afara cazurilor menţionate. 2.64-65. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. Prin urmare. psihologice. Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului. fapte şi împrejurări. pe bună dreptate. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul. a mărfurilor nestandard şi necomplete. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală. scopul urmărit. a falsului într-un act oficial sau document de identitate. să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş.specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. deosebim expertize medicale.64). drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. altele decât cele juridice. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar. Astfel. 163-167). 169-170. în rândul al doilea.64 al CPP. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. în acelaşi timp. organul de cercetare. agrotehnice. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. conform prevederilor legii. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. din cea criminalistică . necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare. 169). raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. tehnice. poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. în lege (art. Potrivit prevederilor art.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării. a autenticităţii unui manuscris. de transport. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. 164.

modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. de păr ş. probe de sânge. de construcţie. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. care se referă la obiectul expertizei. dactiloscopică. după formă şi conţinut. balistică şi fotoportretică. b) să fie comparabile. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate. ecologice ş. c) să fie contemporane. frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. Experienţa expertului judiciar 83 . Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei.. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. tehnologică.64 CCP). fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri. adică să corespundă obiectelor identificatoare. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. la etapa actuală. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. aeronautică. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. feroviară. de asemenea. ale victimei.' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. în fine.a. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova. o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. contravine legii. 2. în practica judiciară sunt. psihologice. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei. Declaraţiile martorilor. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. Legea (art.a. sub aspect procesual. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. de la Academia de Ştiinţe ş. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. bănuitului sau învinuitului. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. de protecţie a securităţii muncii. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora. traseologică. Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili. agrotehnice şi veterinare. Expertul trebuie să aibă studii profesionale. 3.a. în majoritatea cazurilor. cu obiectele identificatoare. La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol. aşadar. tehnică a documentelor.scrisului. Specializarea. 166 CPP). a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. merceologică etc. Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică. veterinară şi zootehnică. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării.). reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului.să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. incendiară. Prin urmare.

de asemenea. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. păr etc. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie. dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale. Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate. în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate. conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză. în comisie pot fi incluşi. . a bancnotelor valutare. impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. . determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. de instrumente de spargere. expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. financiară. la aprecierea gradului de competenţă a expertului. 1 65 CCP). ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal. în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care. balistică şi a armelor albe. din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals. orăşeneşti şi raionale ş. traseologică. ca urmare a exercitării. în anumite situaţii. intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii. La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. de asemenea. Principiile departamental şi teritorial. dactiloscopică. de explozii. a hârtiilor de valoare etc. tehnică auto. de expertiză economică. Ministerului de Finanţe etc. de datoria cărora este: . 84 . Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii. prevăzută în lege (art. microurme de îmbrăcăminte ş. . căruia i se încredinţează efectuarea expertizei. nu contribuie la cercetarea completă. în afară de îndatoririle sale de bază . a atribuţiilor de expert. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată. timpului când a survenut decesul. masă plastică.introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. organul de cercetare nominalizează doar instituţia. transport şi mecanisme. această condiţie. care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto.examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge. în repetate rânduri.) poate efectua expertizele fizice. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul.a. şi instituţia de expertiză. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. Asfel. incendii).examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii. Prin urmare. amicale. chimice şi biologice. în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă. a armelor albe. inclusiv financiar-bancară şi merceologică. de vopsea. iar în caz de moarte violentă . în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti.se consolidează cu timpul. ţesuturi.examinarea medico-legală a persoanei vătămate.1 Aşa cum s-a menţionat. Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. a victimelor minore etc. Asfel. resturi de produse petroliere. pentru a se constata pe corpul lor existenţa. sticlă. anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. a învinuitului sau bănuitului. în ce priveşte necointeresarea expertului. creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. picioare şi de alte părţi corporale umane.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză. Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor. salivă. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată. în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului. tehnică a documentelor. polimere. a obiectelor dezmembrate. legăturii lui cu fapta şi autorul ei.a. stupefiante. organul de cercetare poate să aleagă expertul. natura şi gravitatea leziunilor corporale. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei.

utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 . este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii.) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. sustragere din patrimoniul obştesc etc.formă de investigare penală prevăzută de lege şi. Or. de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează.Subiectul III. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal. Indiferent de componenţă. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului. cum ar fi omorul. dialog şi conlucrare reciprocă. uneori haotic. iar pe de altă parte. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată. percheziţia ş. Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. Planificarea. 3. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. prin urmare. banditism. desfăşurarea unor activităţi inutile. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi. In baza celor de mai sus. de forţele şi timpul disponibil. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. putem constata că. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. în baza unor raţionamente. în mod temeinic. J 01). cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni. obiectiv şi complet. b) crearea condiţiilor de lucru. banditismul ş. cât şi la instaurarea unui climat de contact. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat. Prin organizare se are în vedere. după un plan judicios şi bazat pe date reale. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1.. urmărirea penală este desfăşurată superficial. mijloace de legătură. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. de fapt. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă.a. pe bună dreptate.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. ştiut este faptul. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei. materialul probant obţinut pe această cale.a. alte măsuri operative. crearea condiţiilor de muncă. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. cât şi local. pe de o parte.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. colaboratori operativi şi specialişti. reţinerea. reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. sub aspectul criminalisticii. deşi este evident că. alături de alte măsuri. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente. acceptată şi frecvent aplicată în practică. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune. formalismul şi rutina. comunicare şi fixare. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. După cum este cunoscut. 38. Practica oferă suficiente exemple. Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar. O dată cu orientarea cercetărilor. administrarea necalificată a probelor. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus. Descoperirea la timp. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal. § 1. orientează în continuare activitatea de cercetare. într-un cuvânt. crearea echipelor de anchetatori. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art. acestea nu se suprapun.

în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. de acte infracţionale sau episoade. în aprilie. ce faptă penală s-a comis. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. caracterul şi gravitatea acestora. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. modul şi împrejurările în care s-a activat.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7.52 al CPP al Republicii Moldova. indiferent de forma planului. şi anume. pe data de 10 iunie). rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. direcţionarea activităţii de cercetare. . putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. planificarea ia altă amploare. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. 3. dar şi de la un caz la altul. inclusiv locul. timpul. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. într-o cauză penală. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. locul şi procedeele tactice. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. unde a avut loc..mijloacelor ştiinţifice criminalistice. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. prejudiciile. spre exemplu. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. cum ar fi. în prima jumătate a lunii iunie etc. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. iar în cazuri mai dificile. antecedentele penale ş. ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Fireşte. cu mare regret. de exemplu. pe de altă parte. tabele grafice ş. până la combinaţii de scheme.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală. în acest scop se va preciza ordinea. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 .specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. scopul urmărit de făptuitor. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". Planificarea are un conţinut mai amplu. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. comportarea victimei. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp.. . când a fost săvârşită. ca întocmire a unei liste de acţiuni. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu.a. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. aşa cum. Unica cerinţă care trebuie respectată. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. aceeaşi structură: determinarea scopului. cine este autorul.a. a forţelor şi mijloacelor necesare. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. de obicei. . în cazuri complicate. proces care cuprinde. în cazul unui act de huligănie. făptuitorul. potrivit art. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". Acestea fiind spuse.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. care poate avea cele mai diverse forme . iar. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. pe de o parte.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. cu un număr mare de învinuiţi. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. termenele şi persoanele executante.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. modul înfăptuirii. mai procedează unii anchetatori. Sub acest aspect. caracteristica făptuitorului. Cea mai curentă formă a planului de cercetare. sisteme de fişe.

a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. percheziţia. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. cercetarea unui sau a unor episoade. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. care conţin date despre faptele săvârşite. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni. ascultarea învinuiţilor ş.2 87 .versiuni. la planul de cercetare penală. 3. elaborat pentru întreaga cauză.a. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. cum ar fi.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. Se conţine in 3. în cauzele complexe. probleme ce urmează a fi elucidate. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. ordinea şi modalităţile de rezolvare. cu un grad sporit de dificultate.

orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. interpretări ştiinţifice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. practic. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . în special celei criminalistice. cum am menţionat deja. fie anorganică. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 . în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. spargerea unui obiectiv de construcţie). 1. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. forţarea mijloacelor de încuiere. ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale.3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. în criminalistică. semnalizând tentativa. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. în vederea descoperirii. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. prin urmare. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. diverse mijloace tehnice criminalistice. desigur. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică.Test nr. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. Potrivit acestui criteriu. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. precum şi de către experţi. dar şi aprecieri. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. 1.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. 13 Subiectul I. în acest sens. dacă el. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. Prin diversitatea obiectelor examinate. fireşte. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. După cum am menţionat. § 4. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. Prin lege (art. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. favorizată. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală.

amprentelor de ştampile ş. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. se recurge la examinarea microscopică . Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. după cum este şi firesc. — reconsituirii obiectelor materiale. complexul format de reflexe condiţionate. In fond. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. arme de foc. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. constituie latura obiectivă. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. microscopul comparator. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. textele tipărite (dactilografiate). a elementelor de marcare reliefată deteriorate. de picioare. de narcotice etc. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. a persoanei care a creat urme la faţa locului. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. a armei de foc din care s-a tras şi. Astfel. balistice etc. Al treilea sistem de informaţii. fizice etc. executării rechizitelor într-un document etc. a expertizelor textelor tipărite. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. fireşte. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. vorbă. cu piedestal. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. Afară de stabilirea identităţii. ceea ce nu corespunde realităţii.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. 89 . caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). metrică. Din aceste considerente. complexitatea sarcinilor acesteia. După cum este cunoscut. modul săvârşirii anumitor acţiuni. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. scris. traseologică/balistică. de a scrie şi vorbi. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. In marea majoritate a cazurilor. armele albe. de împuşcătură. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. de mijloace de transport. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. condiţionate de legităţile (biologice. anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare. 5): microscopul stereoscopic. obiecte.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. a. a amprentelor de ştampile. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. monooculară sau binoculară. a textelor tipărite. a textelor înlăturate sau decolorate. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. reflectându-se in urmele infracţiunii. inclusiv a celor infracţionale. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. mijloacele şi utilajele de încuiere. microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. dactiloscopică etc. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. de a manipula instrumentele. instrumente etc. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . — determinării consecutivităţii împuşcăturilor. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. rechizitele şi suportul material al documentelor. balistice.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

dar şi de practica organelor competente în materie.). Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. Potrivit acestui criteriu. dimensiunile şi componenţa lui. de influenţa psihologică. 193 CP). compuse şi combinaţii tactice^. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere. din momentul consfinţirii prin lege. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei). Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art. instabilitatea politică internă etc. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. cum ar fi. a victimelor infracţiunii şi a martorilor.5.N. Art. frontal. Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. sectoral ş.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere. în rândul al doilea. obligatoriu. ignorarea lor fiind inadmisibilă1. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. în mare măsură. Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic. sub orice formă. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură.a. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei. care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. de a apela la forme de tratament inuman. în decembrie 1979. să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă. în această ordine de idei.2 al acestui Cod. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice. reclamă anumite condiţii. 93 . pentru a-şi realiza scopurile sale. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală. adoptat de Adunarea Generală a O. ameninţările şi alte acţiuni amorale.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. se menţionează în art. între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. cum este justiţia penală. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. indiferent de rolul şi starea lor procesuală. liniar.). Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei.a. confruntarea. respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. pe datele cărora acestea se bazează. de organizare a conlucrării. dimpotrivă. ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. ele însă nu se identifică. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . în special. de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile). încetează a mai fiinţa2. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice.a. acestea fiind divizate în generale. frauda. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. de exemplu. îndeplinindu-şi obligaţiunile. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii". se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. în primul rând.U. de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Sunt interzise. ascultării învinuitului. După acest criteriu. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite. Procedeele tactice.a. Rezumând. 3. cele ce asigură contactul psihologic. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. şi particulare sau speciale. în fine. contra securităţii statale. procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. 2. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. a celor care depun mărturii false. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. excentric. Sfera specifică de aplicare. Normele procesual-penale au un caracter imperativ. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ.

cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. la căutarea obiectelor furate ş. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. 1. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. acţiune. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. în cadrul prezentării spre recunoaştere. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. 94 . spre exemplu. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. în fond. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. § 3. In corespundere cu aceste sarcini complexe. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. diafragma. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. de asemenea. Timpii.a. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. Metodele fotografiei judiciare operative. de exemplu. metoda metrică. metoda de reproducere. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. Fotografia judiciară operativă 1. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. cum ar fi. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. a prezentării spre recunoaştere. 1. Acestea includ: metoda panoramică. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. operative şi medico-legale efectuate. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. în al doilea — o fotopanorama circulară. înregistrarea. de regulă.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative. 1. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor.) trebuie să fie identice. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor. durata de developare etc. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. 14 Subiectul I. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. procedurale. Test nr. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. alte condiţii de expunere. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. De asemenea. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. La operaţii tactice se apelează. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. datorită dimensiunilor mari. după cum s-a menţionat.

13). după cum se va vedea in capitolul respectiv. Bertillon şi care au rămas în vigoare. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. — expunerea se execută in poziţia aparatului. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. 11). fotografii şi a altor imagini plate. Dacă. schiţe. privirea fiind îndreptată înainte. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. rapiditatea şi precizia fotografierii. cu urechea descoperită. spre exemplu. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. acesta fiind iluminat uniform (fig. tatuaj etc. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. se recomandă fotografierea profilului drept. In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. Aparatul se instalează in aşa mod. se execută pozitive In numărul necesar. Panglica confecţionată din pânză. după cum am menţionat deja. Anexată la procesul-ver-bal. Pentru a evita denaturări dimensionale. recurgând la scăderea lui 7. obţinută in ordinea deja cunoscută. 12). De pe imaginea negativă. plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. servind. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. prezentării spre recunoaştere. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. se fotografiază cu şi fără ei. 95 . modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. interogării etc. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. de A. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). ochii deschişi. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. celui stâng. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. Actele scrise. In funcţie de scopul preconizat. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. argumentate. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). cicatrice. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7.Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. spargeri criminale. segmentele fiind notate cu cifre. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. desene. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. desenele. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. Dacă persoana poartă ochelari.). obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. se va fotografia profilul drept. polietilenă sau alt material plastic. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului.

(5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. 1. Dacă nu se dispune de un atare aparat. leziunile corporale vizibile. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. la moment foarte modestă. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. datorită intervalului optic al pupilelor. După cum este cunoscut. Unele particularităţi. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă.1.— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. Subiectul II. folosinduse o şină. efectuate. 2. menţionăm că aplicarea fotografiei color. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice. care se condiţionează reciproc. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 . deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei.. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi. fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. urme sau elemente caracteristice ale acestora. cuprinde două aspecte distincte. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă. identificării făptuitorului. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. cu concursul expertului legist (fig. Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. deschiderea ochilor ş. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei.zisă a locului omuciderii 2. aflate la distanţa sus-menţionată. Pentru realizarea acestui scop. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. în vederea descoperirii. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora. pieptănarea părului. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. în continuare acestea se fixează. Fotografierea cadavrului. Tot astfel. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». care permite fixarea aparatului In două poziţii. a unui nod al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. a unor obiecte. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. Cercetarea propriu . se măreşte până la 4 cm. în spălarea ei. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. ca urmare. Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. alta laterală mai slabă decât prima. a. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. 14). dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. se realizează conform unor reguli suplimentare. starea vestimentaţiei. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. prevăzut cu două obiective sincronizate. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). fără a schimba ordinea de expunere. fireşte.2. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare.

să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. De cele mai multe ori. în cazul infracţiunilor de omor. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. deoarece a fost transportată la spital. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. b. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. ştiut fiind faptul că. -tehnicieni sau experţi criminalişti. a delimitării acestuia. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. în cazul în care. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. în deplasările foarte urgente la faţa locului. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. §2. care este şi conducătorul echipei de cercetare. §3. în timpul unui accident de trafic. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. coordonatorul echipei. Este mai mult o activitate de informare. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. sau. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. de aceea. potrivit dispoziţiilor art. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. mai exact. în această fază. ofiţeri de pompieri. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. camere de locuit. 97 . deşi fiecare din ei are sarcini specifice. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. -însoţitorii câinilor de urmărire. 209 Cod procedută penală. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. pentru acordarea îngrijirilor. dar încă mai sunt în viaţă. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. de cunoaştere a locului faptei. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. de familiarizare cu datele cauzei. arestarea învinuitului sau inculpatului. se constată. c. şi anume: a. pentru a deruta cercetările. însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. pentru a fi chemaţi la audiere13. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. uneori. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. precum şi a locului unde se află martorii. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. ci cooperează cu acesta. deoarece. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. în încercarea de a fi salvată. -medici legişti. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. d. în ceea ce priveşte spaţiile închise. punerea în mişcare a acţiunii penale. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. A. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". Procurorul este conducătorul. expertul criminalist.

fotografiate şi ridicate pentru cercetări. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat. Obiectele sunt fotografiate în grup. când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. dar şi ipoteza contrarie. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. 98 . iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. 2. se ridică pentru examene de laborator. 2. înainte de constatarea faptei. asemănător celui de la pneuri. mobilul)?. când?. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2. care trebuie descrise în detaliu. surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. conducătorul auto.Toate constatările făcute în această fază vor fi notate.3. organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. unde?. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". al căror număr este diferit de la o ţară la alta. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. pentru a fi observate urmele infracţiunii. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Medicul legist. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. Astfel. wie. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. apoi separat. dacă sunt comod transportabile. şi anume: ce s-a întâmplat?. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat. Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. a fost cercetat pentru ucidere din culpă. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. wer"). Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). uneori. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. o sinucidere. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii. wann. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. Declaraţiile persoanelor (care. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. pentru a fi descrise în procesul-verbal. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. Obiectele purtătoare de urme. cum?. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. în special lipsa urmelor de sânge. warum. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). wo. distrugeri de ţesuturi etc. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. având imprimat desenul antiderapant. de ce (scopul. B. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. Toate observaţiile făcute sunt notate. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. womit. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3.

apoi va fi examinat corpul reconstituit. cărându-1 pe primul. De asemenea. şi în lipsa oricăror alte probe. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane. distrugeri de ţesuturi etc). Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice.Cunoscând toate aceste aspecte. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. de multe ori. până ce acesta a refuzat să mai bea. pe rând. deoarece s-a îmbătat. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). poate stabili dacă. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane. rupte. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. în încercarea de a se salva. a numărului şi naturii acestora. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. de către cei doi coautori. folosite la furajarea vitelor. aflat la câţiva kilometri distanţă. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. apoi la al treilea. în această ipoteză. şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. înălţime. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. In acest scop. faţă de gravitatea leziunilor suferite. transportându-1 în acelaşi mod. noroi. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. aspectul îmbrăcămintei. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei. Expertiza medico-legală. uneori. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. cu genunchii pe corpul ei. reprezintă. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. greutate. Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. cu copitele. s-a luptat cu agresorii. deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. murdare de praf sau noroi etc. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. care s-au urcat. turnându-i ţuică în gură. precum şi alte urme de violenţă. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. 3. l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. în picioare sau târându-se. pruncucidere etc). în spate. al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. 4. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. Alteori. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. cu convingerea că este beat. Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). în acord cu declaraţiile soţiei. întreg sau depesat (fragmentat). Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. pe rând. Uneori. de verificarea tuturor versiunilor. urmele de praf. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte. o activitate complexă şi de mare însemnătate. deoarece aceasta era însărcinată. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. care pot contribui la identificarea făptuitorului. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. a participării unor complici numai la anumite acte. se cercetează urmele de vegetaţie. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. numărul şi zona în care se află. în aceste condiţii. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului. De această dată. starea în care se află (răvăşite. ci cu totul întâmplător. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. omor deosebit de grav. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. gunoi de grajd etc. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei. Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei. 99 . a fost târâtă etc.

precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. 6. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. aproape că vine de la sine. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. 8. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. Adepţii sistemului german. organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. obiectul contondent etc. începând cu anul 1991. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. obiectele folosite (cuţit. focul etc. Fapta a fost recunoscută. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. De aceea. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). după numărul de leziuni. La începutul cercetărilor. fie pentru că a fost dezarmat de primele. în acest scop. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important. pe rând. plăgi tăiate şi plăgi înţepate. deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. 7. 174 Cod penal). Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. Astfel. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. întrucât răspunderea penală este personală. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. trebuie incluse şi rudele apropiate. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. fiind şi cea mai profundă. cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. gravitatea acestora. organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant. în cercul bănuiţilor. Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală. coada sapei etc). adesea. pentru a fi examinat. instigatori). Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. înseamnă a identifica instrumentul. cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. topor). 5. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. coada furcii. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. răspunsul este foarte uşor de dat. generate de neînţelegerile privitoare la avere. omor calificat (art. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. trebuie lăsată la urmă. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. Deci. cu parul şi cu furca etc. 176 Cod penal). locul ei fiind între primele întrebări. preocupările extraprofesionale. fie pentru că s-au rupt (parul. concurenţa comercială neloială etc. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. substanţele toxice. Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. Mijloacele. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). toate cele trei obiecte. mai puţin profunde. Aspectul general al locului faptei. şi până la terminarea cercetărilor. De asemenea. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. susţin că deşi este cea mai importantă. indiferent care ar fi numărul acestora. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. la ultima. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. începând cu primele momente. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. a fost mistuită de foc etc. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. pentru că toate produc suferinţe deosebite. Astfel. iar 100 . deoarece. relaţiile extraconjugale etc. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. la un omor cu autori necunoscuţi. De cele mai multe ori.

răspunsul nu poate fi decât negativ. La cea de-a doua întrebare. deoarece cuprinde: a. întrucât răspunderea penală este personală. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie. De cele mai multe ori. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. atât la cercetarea la faţa locului. segmentul de drum public (şosea. a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. prezentarea materialului de urmărire penală etc. 101 . c. In cazul accidentelor de trafic auto. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. De aceea. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. 3. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. Cu toate acestea. ci chiar obligatorie. lucrările de urmărire penală. De asemenea. nu mai corespunde realităţilor actuale. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. §2. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. tehnicieni sau experţi criminalişti. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. medici legişti şi. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2. nici noţiunea de „accident de circulaţie". ofiţeri specializaţi în mecanică auto. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti. la luarea măsurii arestării preventive. Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. până la câteva sute de metri. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. stradă. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului.şi alte autovehicule. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. reconstituiri sau audieri de persoane.1. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. Uneori.J Secţiunea a ll-a . Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă .2.recunoaşterea a fost susţinută de expertize. (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. b. procurorul participă la efectuarea unor confruntări. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). acesta participă în numeroase cazuri. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei.3. Uneori. De asemenea. Competenţe. specializate în acest domeniu. Subiectul III. cât şi versiunea omorului intenţionat. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina.Cercetarea la fata locului §1. §2. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. 3. prin care se constată săvârşirea faptei. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. arbori de pe marginea şoselei etc).

în funcţie de locul evenimentului rutier5. Obiectele purtătoare de urme. Urmele sub formă de cioburi. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. De asemenea. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. starea tehnică a sistemului de frânare. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. se vor observa: starea generală a şoselei.d. autovehicule). Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. se măsoară lungimea. evaluarea pagubelor produse. arborii din zona de protecţie. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. separat. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). identificarea acestora. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. ori în alte locuri mai greu de observat. pe suprafaţa carosabilă. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. cât şi cadavrul. a urmelor de mâini sau de picioare etc. fire de păr. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. în prezenţa organelor de urmărire penală. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. 102 . B. De aceea. De asemenea. a sistemului de iluminare. în această etapă a cercetărilor. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. A. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. fotografiere. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. îndeosebi urme de sânge. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. La faţa locului. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. iar cele de adâncime şi prin mulare. dacă sunt transportabile. pneuri etc). îmbrăcămintea. parbriz. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. La urmele dinamice. De asemenea. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. fiecare. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. dacă au fost identificate cadavrele. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. aparatul de filmat sau camera video. se determină direcţia deplasării autovehiculului. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. în mod excepţional. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. autopsia cadavrului se poate face. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. şi sc vor executa fotografii judiciare. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. De asemenea. starea tehnică a motorului. la fiecare în parte. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. în legătură cu starea victimelor. şi la locul accidentului. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. cadavrul. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. gradul de înclinaţie. condiţiile meteorologice şi alte detalii. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. De această dată. faruri. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. va examina atât . portiere. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. resturi de ţesuturi etc. Medicul legist. se descrie aspectul lor general. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. pentru a fi incluse în procesul-verbal. aripi. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. şi efectuarea de fotografii judiciare operative.

pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. mecanismul de producere. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. peliculele de vopsea. §2.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. în cazul accidentelor de circulaţie. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor. se poate stabili cauza medicală a morţii. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. Pentru a se putea formula concluzii certe. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. 103 . Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. De asemenea. se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. de înaltă calificare. La examinarea persoanelor. dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. La examinarea cadavrului. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. portiere. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. proiectare. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. cât şi la examinarea cadavrelor.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. să fie ambalate şi transportate cu grijă. călcare cu pneurile etc). ora când s-a produs decesul etc. şi un proces-verbal separat. cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). experţi din domeniul mecanicii auto. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. parbriz). în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. La terminarea cercetărilor. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. unele boli psihice. în funcţie de gravitatea lor. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. examinarea persoanei vătămate. precum şi microurmele12. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte.

1. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală.2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. cu concursul specialistului criminalist. efectuează operaţiuni de căutare. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. cele ce asigură contactul psihologic. Deduci din pct. Referitor la descoperirea. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . acestea fiind divizate în generale. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. Fiind in esenţă resturi de materie. pierderi sau distrugeri de urme. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică.Test nr 15 Subiectul I. Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie.2 Subiectul II.a. de exemplu. 1.1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. de iluminare (surse de lumină dirijată. de recoltare (aspiratorul portabil. foliile adezive). este frecvent practicata. Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. compuse şi combinaţii tactice. constau în 104 . prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. sub aspect procesual evident vulnerabilă. acţiune. cum ar fi. l.1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. 2. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. Aceasta modalitate. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. de exemplu. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . După acest criteriu. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. în fond. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. schiţare şi macrofotografiere). în fine. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice.3. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. organul de urmărire şi anchetă. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. şi particulare sau speciale. în special a celor optice (lupa. în acest scop. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. 1. penseta. originea fibrelor in cauză. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. microscopul). microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. de fixare (descriere. Conform primei.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. Fibrele de ţesături. 2. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. Microurmele infracţiunii 1. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. pe uneltele utilizate.

au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii. Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. pe de altă parte. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. psihologice şi somatice (biologice). operative şi medico-legale efectuate. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. fie ele caracteristice şi relativ stabile. determină modul de viaţă al persoanei. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice. de regulă. persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. de asemenea. experţilor şi a altor participanţi la proces. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia. respectiv. 2. se vor alege procedeele tactice de ascultare. particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. prezentarea spre recunoaştere. pe bună dreptate. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. după cum este cunoscut. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. atitudinile. îndemnările. martorii asistenţi şi specialiştii. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial. fapt. starea organelor de simţ. în cadrul prezentării spre recunoaştere. stabilirea măsurilor tactice adecvate.3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. studiile. pe de o parte. La operaţii tactice se apelează. Sub acest ultim aspect. pe de o parte. ideile. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. se subliniază. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. în teoria şi practica criminalistică. a specialiştilor. care. Cercetarea infracţiunilor. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. în fine. a caracteristicilor 105 . astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. aspiraţiile. experienţa. De această categorie aparţin şi experţii. presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. determinate de factura biologică a subiectului. pe de altă parte. la care se atribuie. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. deprinderile. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. în consecinţă. ancheta penală. cunoştinţele. Datele privind personalitatea acestora. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală. iar. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. Pe lângă aceasta. subordonându-le pe celelalte"'. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. vârsta şi starea familială ale individului. după cum s-a menţionat.manevrarea judicioasă a informaţiei. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. fie ei subiecţi sau părţi în proces. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. native. Astfel. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante. inclusiv infracţională. deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. procedurale. în literatura de specialitate. întreaga înzestrare fizică. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin.a. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. la căutarea obiectelor furate ş. profesia şi sfera lui de activitate. iar datele privind profesia acesteia. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă.

profesia. 1. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. Cunoaşterea victimei. care este menită să contribuie. cunoştinţelor şi modului de gândire. folosinduse de acte false sau furate. a aptitudinilor. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. din dosarele cauzelor în care acesta. de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei. bunăoară a raportului de expertiză. a modului de gândire şi.a. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. reacţia. face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică. maturitatea gândirii ş. în primul rând. limbajului preferat ş. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. victimei. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. la direcţionarea activităţii de cercetare. a reacţiei şi expresiei emoţionale. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate. cum ar fi carnetele de note. colaboratorii de serviciu. Test nr. la alte activităţi de urmărire penală. a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv. spre exemplu. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea.a. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă.a. a tipului de caracter şi de temperament. în al doilea rând. a studiilor şi profesiei. Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor. emoţionale. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă. martorului sau a altei persoane implicate în proces. în special. a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. 106 . la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. într-un mod sau altul. prezentării spre recunoaştere.). a fost implicat. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. a nivelului intelectual. jurnalele de memorie ş. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. a fişelor medicale. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale. 16 Subiectul I. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. prezentării spre recunoaştere. Evidenţa dactiloscopică. în fine. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete. la realizarea interogatoriului. altor activităţi de urmărire penală. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. temperamentale. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. ale altor persoane implicate în proces. ceea ce este nu mai puţin important. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate. Înregistrarea dactiloscopică. mai cu seamă. în consecinţă. Este de neconceput. confruntării. percheziţiei.de competenţă. victimei. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. vecinii.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare. precum s-a menţionat. la capacităţile lui fiziopsihologice. a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. Categoria a treia de persoane participante la proces.

prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. desenele papilare. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. 107 . jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. Prima este proprietatea lor de a fi unice. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. formă şi poziţie. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. însoţită de vătămarea papilelor. sub raport de dimensiune. sub aspect structural. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice. fireşte. fireşte. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. de jafuri. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. Fără a atinge problema în detaliu. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. în acest sens. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate.— identificarea cadavrelor necunoscute. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. în fine. în caz contrar. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. practic nu pot coincide în două desene . desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. Datorită structurii sistematizate. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. este fixitatea lor. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. A doua proprietate a desenelor papilare. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. Pe recto. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. rămân intacte şi dispar doar după deces. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. La etapa actuală. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. 1. dacă. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate.

Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei... ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. Astfel. desenele în arc. 2/2. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. cu «4» in a treia. la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. 3/3. de la 10 până la 13 — cu cifra «4». tot atâtea grupe de fişe. cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche. în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2». «4». aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig.3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. La întocmirea formulei se iau în calcul. Cele de tip laţ se subdivizează. în primul rând. 3/1. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. la rândul lor. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. după sistemul aplicat în Moldova. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. iar la numitor cei ai mâinii stângi. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. 1/2. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. dacă se află în prima pereche. arătător şi inelar de la mâna stângă. 55). Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. se vor nota cu cifra «8». 1/3. respectiv. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc. adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. 3/2. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. desenul se notează cu cifra «3». Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. în radiale. acestea se înscriu cu cifrele «3». 57). 58). întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. mare. care se notează cu diferite cifre. indiferent de forma şi structura lor. cu «8» în a doua. în formulă. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor. Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». creând incomodităţi în activitatea respectivă. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. dar la numitor — cele ale degetelor mare. mijlociu şi mic de la mâna stângă. In fine desenele papilare în cerc. după cum se va vedea mai jos. de asemenea. a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». după cea principală. Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». se notează cu cifra «1». 2/1. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. în laţ şi în cerc.1. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. Astfel. 2/3. Astfel. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. Formula. ale celor impare — la numitor. formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar.. 56). de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». Referitor la desenele în laţ ulnare. exterioară şi medie a deltelor. în total pot fi realizate formule de la 1//1. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează.. la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. dar între ele nu se află două linii papilare. 108 .

dimensiunile. în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale. Etapa detalizării. direct sau indirect.începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate.denumirea. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. numele. Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă.Subiectul II. prenumele. prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. victimei. numele. în esenţă. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. conform legii (art. forma. CPP). pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. mărimea. această cerinţă va fi satisfăcută. modelul. forma. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască. Totodată. Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2. culoarea. 109 . care. 1. vârsta. a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia. Astfel. calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante. în cele trei părţi constitutive (introductivă. 55. motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere. când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi. Ca formă de identificare criminalistică. rasa. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta. în primul rând. culoarea. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. de recunoaştere propriuzisă. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute. la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup. destinaţia. spre exemplu. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. de aceste caracteristici se va ţine cont. Pentru persoane . ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice. îmbrăcămintea. victimă) a celui chemat să recunoască. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere. dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. bănuitului sau învinuitului. 2. 2.specia. constituţia fizică. trebuie să cuprindă date privind: data. 2. de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. ea a precizat culoarea. vârsta. Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. A doua etapă . descriptivă şi concludentă). pentru obiectele materiale .de recunoaştere propriu-zisă . Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. Dacă. semnalmentele individuale. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. de detalizare şi de fixare. sexul. pentru animale . legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute. a lucrurilor.rasa. concis şi să nu sugereze răspunsul. locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere.2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere. modelul obiectului ce urmează a fi identificat.

constituţia fizică. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale. . constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă.când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. ticurile şi gesticulaţia specifice. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. baston). Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura. dobândite ereditar. aspectul feţei. creşterea excesivă a părului ş. se efectuează.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. iar. Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. în urma unor maladii. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale. în momentul comiterii acesteia. declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. cum ar fi. adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască. cât şi vestimentaţia.2. obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască. formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. intervenţii medicale etc. obiecte de îmbrăcăminte deosebite. cum ar fi uniforma etc. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză.) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale.a. model. ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. aceştia constituind. Printre semnalmentele pe care se sprijină. ochelari. obiectul activităţii în cauză.a celei auditive mai puţin perfecte. în special. purtate permanent (ceas. culoarea tenului (uneori şi a ochilor). pe de altă parte. particularităţile dinamice. cum ar fi ţinuta corpului. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. . mai ales cele aflate sub arest. infractorii. în majoritatea cazurilor. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei. în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. semne şi variaţii morfologice. se prezintă spre 110 . în majoritatea cazurilor. privirea. Aşa cum s-a menţionat.3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. să contribuie esenţial la recunoaştere. Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid. defecte. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice). pe de o parte. culoarea şi natura părului. de a-şi aranja părul. elementele de deghizare (mustăţi. dar o nominalizează eronat. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte. după înfăţişare. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor. şi-a deghizat exteriorul. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul. ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate.când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: . Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta. în practică. de a aprinde sau stinge ţigara). § 3. iar după voce şi vorbire . Prin urmare. barbă. cănd persoanele. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. excepţie făcând martorii. şi alte obiecte avute asupra ei. după cum s-a spus. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. mai rar persoanele victime ale infracţiunii. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. voce şi vorbire. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari. haina. Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. formele anatomice ale capului. specifice după factură. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia. mers. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale. poziţia capului. de obicei. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. tăierea sau dimpotrivă. a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. în consecinţă. în situaţia în care autorul faptei. cuprinde. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. sau altă persoană chemată să recunoască. Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. ale nasului şi zonei bucale. ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă.

După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. în cazul în care vor ascunde adevărul.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. c) în cele ce urmează. fireşte. forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. identitatea de sex şi rasă. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi. specialiştii). avocatul. totodată. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: . pe de altă parte. pentru a evita eventualele erori. a locului între persoanele din grup. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. după dorinţa sa. celui chemat să recunoască. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem. Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere. pălărie. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa. după cum s-a menţionat. 2. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză. b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. beretă. Cointeresarea şi. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective . tenul pelii şi culoarea părului. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii. persoanele care vor crea grupul de prezentare. organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. adică să nu fie cointeresate în cauză. în special. pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. . în ce priveşte vestimentaţia. şi alte forme de comportament neadecvat. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută.recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. martorii asistenţi şi. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. la cerinţa celui chemat să recunoască. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. . a autorilor faptelor penale. apropierea după vârstă. eventualele acte de intimidare. acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare.amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia. iar dacă au ceva de spus. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut. femeiele prost pieptănate. ca urmare. fireşte. căciulă etc). Concomitent. şi o sursă de lumină artificială. într-o manieră corectă. costum. în îmbrăcăminte şifonată). Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi.a. constituţie. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. deşi nu este contraindicat să se folosească. Recunoaşterea persoanelor. tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. spre exemplu. în baza prevederilor legale (art. persoanei chemate să recunoască. Respectarea acestei cerinţe. Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere. măsuri care ar evita orice brutalitate. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală. scurtă. elementele auxiliare ş. insulta. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. Apoi. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere. martorilor asistenţi şi. acesteia. cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. pe de o parte. care. Dacă. pot avea motivaţii diverse. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. După verificarea identităţii. reprezintă procedee tactice. persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. să nu comunice între ele. 145. să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. în cazul unui răspuns afirmativ. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze.

prezenţa martorilor asistenţi. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi. legea (art. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor.145. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. în cele din urmă. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea. . căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască).învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. ele putând fi cerute sau ridicate. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală. aceste fotografii. contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. nu de puţine ori. 112 . mâinilor. petelor. In cazul unui răspuns afirmativ. fără ca să ştie că sunt observate după mers. condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). vărstă. Spre exemplu. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. după cum este cunoscut. implicate în activitatea infracţională. repede ori încet. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. reprezintă. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. inclusiv cea care va fi recunoscută. 2. de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. Trebuie însă de avut. într-un mod sau altul. sub aspect tactic. o formă aparte de identificare a persoanelor. este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare. să se deplaseze într-un anumit spaţiu. Mersul. pe care persoanele urmează să o traverseze. ca formă de activitate umană. cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere. Astfel. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează. din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul. împreună sau câte una. în vedere că. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. culoarea tenului şi a părului. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea. 3. în direcţia în care. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. . de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. inclusiv a capului. târârii unui picior ş. spre exemplu. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. b) distanţa. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. Declaraţiile persoanei recunoscute. respectiv. persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup.din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună.se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare. ţinutei vestimentare. . La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. taliei. trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii.a. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice. care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. ca în cazul şchiopătării.recunoaştere. c) sub pretexte bine gândite. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. . fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice.

lentă. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei.rapidă. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. 113 . guturală. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. unităţi lexicale din alte limbi. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. la rândul ei .Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare. după fondul lexical. fireşte. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. iar vorbirea. termeni de profesie. datorită specificului aparatului respirator. ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute. în mod necesar. învălmăşită sau bâlbâită. dar fără a specifica conţinutul ei. integral sau parţial. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. aflată în camera de alături. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. nu de puţine ori intenţionate. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. 4. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. modul de exprimare. structura şi calitatea vorbirii. alcătuirea frazelor şi. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. pe de altă parte. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. precum şi după limbajul folosit. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. într-adevăr. dar care. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală.a. peltica. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. pe de o parte. regionalisme. şi. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Vocea poate fi clară. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. La această etapă. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. Având în posesie materialele menţionate. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. de modificările. răguşită. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. ca. clară. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. Apoi. cel ce conduce recunoaşterea. tembrul şi tonul vocii. nazalizată. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. de exemplu. înfundată. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". nivelului de cunoaştere a limbii. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. sub un pretext bine gândit. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. Subiectul III.

financiar. Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare. absolut necesare din motive lesne de înţeles.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie. de alţi participanţi. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare. 2. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie. modul de operare. 4. participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. mai ales în domeniul economic. obiec tele urmărite: ce înscrisuri. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului.2. legături cu diverse instituţii. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi.Activitatea ilicită. . bunurile. dulapul cu haine. Ascultarea făptuitorului. o persoană care în baza unei funcţii. .2. De exemplu.3. bancar.a. . organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei.Scopul activităţii infracţionale. locuiesc în aceste încăperi. în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie. Totodată. folosite de suspecţi ori de complicii acestora. a experţilor şi a victimelor. . Pregătirea percheziţiei. bancare. vestiarul etc. locurile unde ar putea fi ascunse" ş. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu. de asigurări sau comerciale. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. pe o durată de cel mult 30 de zile.2. în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice. în special telefoane. în cazul infracţiunii de corupţie. rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim . instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi. în timp real. am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie. în mod legal.) necesare urmăririi penale. eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi.Identificarea şi ascultarea martorilor.Valorile.Calitatea făptuitorului. în cazul unor birouri. geamuri deghizate etc. o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4. desfăşurată de făptuitor. alte persoane. măsuri specifice de protecţie a martorilor. percheziţiile. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. □ Accesarea sistemelor informatice. banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . persoane care. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor. precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală. . ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt. 3. în majoritatea cazurilor. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii.Constatarea infracţiunii flagrante. în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. uşi. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: . metodele specifice de căutare.1. prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. informatic. contabile etc. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. într-un sindicat. în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. 114 . §4. . mijloacele folosite. Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună.Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. o persoană care exercită atribuţii de control. controlează sau acordă asistenţă specializată. □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. indiferent de calitatea lor realizează. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. organizaţie patronală. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare. vamal. se poate recurge la investigatori sub acoperire. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii. în legătură cu supravegherea conturilor bancare.

inclusiv la birouri. evitate transportul în portbagajul maşinii. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware). casetelor video. de exemplu. bancare.. tablouri. pentru a nu se putea arunca obiecte. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. se utilizează dotările trusei criminalistice. praf. infraroşii. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior. la particularităţile fiecărui caz în parte. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. în afară de procurori şi poliţişti. administrative. Precauţii trebuie luate. La asemenea activităţi. parchet. sobe. înscrisuri. vor asigura intrările si ieşirile. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. Trebuie. Aspecte generale. Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor. Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. chiar aparatură portabilă roentgen. cu participarea unui cunoscător în materie. computerelor. software. şi la ambalarea. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . candelabre. obiectelor.1. în activităţile comerciale. eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. obiecte de porţelan. este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. 115 . 5. De exemplu. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. tapiţerii. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou. pivniţe. geamurile. genţi.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. registrelor. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri. caietelor. etc' Astăzi. poduri. faianţă. autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. indicând modul în care acesta era configurat. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. cu precizie. dar mai ales. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. §5. cămări. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente. în cazul de faţă. monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. obiecte diverse. audio. de asemenea. bibliotecă. de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. De regulă. canapele. astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. aparatură de înregistrare ş. burlane etc. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. vor participa specialişti. modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). ridicarea. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul. Se impune. tablouri. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului.C. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). însă. alte mijloace tehnice. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. vaze. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. valori. bunuri de valoare. depozitarea în condiţii de umiditate. Participarea făptuitorului. înainte de a deconecta orice cablu. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. sertare. pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. Fireşte. W. De regulă. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. dar. Organul judiciar. sau cel puţin studierea agendelor. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. ca: bijuterii. debarale.a. raportate. gresie. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. cărţi. desigur. raporturile dintre ei. Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. în funcţie de natura cauzei.2. Imprimanta. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. a corespondenţei. desigur. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă.

parteneri oficiali. răspunsuri la unele solicitări etc). de contracte. eliberarea unor documente (adeverinţe. contabilitate.Este important de reţinut că. de conturi. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. prin acest nou gen de percheziţie. 116 . dactilografieri.

cui a aparţinut iniţiativa. împrejurările. bineînţeles. interesul său. §2. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. Totodată.2. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. întocmirea planului de ascultare. . suma de 30. cum ar fi: . locul său de activitate. în primul rând. dacă s-a făcut. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. în aceste cazuri.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. modul în care vor fi predate bunurile. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. provenienţa lor şi justificarea acestora. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. după regulile tactice cunoscute. vârsta şi. a unor prestaţii complementare. audierea acestor părţi este. Astăzi. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). caracteristicile. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. de probele existente în dosar. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite.. informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. ca şi primirea de foloase necuvenite. ce constau mita.2. bunurile (foloasele) au fost primite. momentul în care va fi efectuat. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. . Pregătirea audierii.//. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Alte detalii. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2.Ce interese au existat în cauză. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. 117 . timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. citarea şi aducerea persoanelor. dacă acest interes este licit. prin intermediul altor persoane. Este necesar ca cel care ia declaraţi. în funcţie de fiecare caz în parte. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. De regulă.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. cu mai mulţi participanţi. în asociere cu alte infracţiuni grave. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. Audierea se va desfăşura. De aceea. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. In cazul sesizării prin denunţ. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. fireşte. . unele cu tentă inclusiv politică. de făptuitor. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. în infracţiunile de corupţie. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. mita. vor fi descrise persoana funcţionarului. însă. eventual. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. în obţinerea declaraţiei. de regulă din domeniul economico-financiar. derivate din angajamente legale.3. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină.000 lei.Modalităţile de loc. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. în special în cazuri complexe. dacă pretenţiile sale sunt justificate. de succesiunea utilizării acestor probe. contractuale. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor.2. relaţiile stabilite. De asemenea. 2. sau valorilor pretinse de funcţionar. foloasele necuvenite pe care le-a dat. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. . Din perspectiva urmăririi penale. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale.1. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. unde au fost puse (ascunse). condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. obligatorie. poziţia socială'. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. Precizăm.

Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză. 1. starea lor psihica. a. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme. grupul operativ. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. spre exemplu. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. dacă acestea sunt apte să primească urme.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere. 28). a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". E de menţionat că urmele. Defectele anatomice (proteză. fireşte. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. iar la femei de 50—60 cm. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm. greutatea ş. 118 . lungimea paşilor şi unghiul mersului. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. 3. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. Ritmul şi direcţia deplasării. se apreciază după poziţia picioarelor. a. Alte urme create de om 1. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare.Test nr 17 Subiectul I. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. — linia mersului — linia frântă. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. Luând în considerare cele de mai sus. examinînd căile de deplasare a făptuitorului.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. particularităţile mersului.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora. indiferent de natura lor. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte. rană ş. indicând direcţia mersului. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. 1. se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce.

aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. ca de exemplu. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. var. aplicându-se în acest scop diferite materiale. lungimea pingelei. Polimerizându-se. Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. In lipsa peliculei adezive speciale. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. La locul descoperirii urmelor. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. lupă). de suprafaţă. După întărire1. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. cârpe şi alte obiecte. de nod şi de detaliu. scaune. de adâncime. fapt confirmat şi de practica judiciară. se recomandă depunerea în ele. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. o ladă. Descoperite. De fenomenele naturii (vânt. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. de stratificare ori de destratificare). smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. este pasta de ghips. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. tot prin pulverizare. lăţimea pingelei. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. ulterior pulverizat cu apă. Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. Peste crusta subţire de ghips. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. Mularea urmelor in zăpadă. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. Când stratul turnat se va întări puţin. 29. Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. de Încălţăminte. dimensiunile urmei. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. parafinei.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. a regiunii intermediare şi a tocului. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. a regiunii intermediare şi a tocului (fig. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. ploaie. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. dacă se disting desene papilare). În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. se zvântă şi se suprapune urmei. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. covată etc. funingine. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. 119 . lăzi etc). alabastru. — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. tn condiţii nefavorabile. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. Procesul-verbal. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. 30). peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. Urmele de picioare. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. hârtia se înmoaie in apă caldă. Fiind descoperite. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. . la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. albie. precum şi izolat. uneori chiar ridicarea urmei. apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. ele impun masuri de protejare.

b) victima ştie cine este infractorul. Pe lângă studierea materialelor cauzei. configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. d) victima cunoaşte infractorul. mărimea şi poziţia degetelor. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. defectele accidentale şi anatomice. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. doar despre partea vatamata si nu sint date etapele. dacă situaţia impune. interesele. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. c) victima cunoaşte infractorul. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. a) victima cunoaşte infractorul. modalitatea de prindere a tălpii. crăpăturile de piele.a. în cele din urmă.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. forma vârfului. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. alte elemente de ordin general. se impune. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. comunicabilitatea. Subiectul II Tactica audierii victimei 2. îl denunţă. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig. verificarea sursei din care provine. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate. cicatricele. forma şi mărimea tălpii. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. 31). dar. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. Despre victima nu-I nimic. bătăturile. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. forma liniilor flexorice. ca. nu le-a comis. anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş. De exemplu. profitând de ocazie. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. precum şi demascarea 120 . se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. în realitate. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului. 2. a modului în care a fost obţinută. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. inclusiv prin declaraţiile învinuitului.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective.

3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. De asemenea. fiind. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. va fi audiată în prezenţa medicului. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. rude. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. prin care pătrund în interior. dar cu unele rezerve. sau elemente de identificare. la munte sau la mare. La cercetări trebuie să participe şi victima. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. par. de lîngă oficiul firmei „Impex S. colegi de muncă.1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni. având fixate trei undiţe de ştiucă. detalii privind îmbrăcămintea etc). care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. litigii privind dreptul de proprietate) etc. unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate.R. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. iar altele sunt de dată foarte recentă. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. Totodată. de foarte multe ori. deoarece. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. uneori. ori la rudele care locuiesc în sate. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6". Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. Astfel.2006.intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. ia orele 16. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. (cu numărul de înregistrare CNE 007). Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). Alteori. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. pistol. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea". faptele se săvârşesc în timpul zilei. Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3. ci sunt bine pregătite. a. de mare ajutor. vârsta probabilă. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. este urmat de uciderea victimei. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. identitatea aeestora. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul.L. spray-uri paralizante etc). în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. pătrund în apartament cu chei potrivite. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. Făptuitorii folosesc soneria şi. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. numărul agresorilor.03. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. Totodată. a amprentelor digitale. §1. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. uneori. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. eventual. dacă este cunoscută. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. De asemenea. câinele de urmărire. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. posibilitatea de acces la bunurile respective. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4.". trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. dacă nu răspunde nimeni. în paralel.00. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . Subiectul III. forţarea încuietorilor. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. 2. In cazul făptuitorilor necunoscuţi.

operaţiile desfăşurate. cum ar fi o bară de fier. urme dinamice. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. mai rar. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. mărime şi localizare. topor. cleşte. o nuia etc. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. prin urmare. urme de tăiere cu direcţii contrare. sfredelelor şi bur-ghielor. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere.. ferestrelor. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. rangă. rangă sau alt obiect cu efect distrugător." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. caselor de bani etc. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. direcţia aplicării instrumentului ş. atât din obiectul supus spargerii. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. ferăstraie. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. bomfaiere. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. fiind descoperite la faţa locului. pilelor. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. Fiind in esenţă resturi de materie. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. Fiind. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. inclusiv pe instrumentele folosite. uitate sau abandonate. In rândul al doilea. pile. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. metodele şi instrumentele folosite. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. audierea martorilor. bomfaierelor. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. a. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. sfredele. în cazul aplicării unui topor. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. dulapurilor. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. de tâmplărie şi construcţie (topoare. prezintă informaţii identificatoare. Urmele de spargere. urmele de tăiere reproduc. Urmele de pilire şi sfredelire. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. dintre care menţionăm următoarele: 122 . prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. pilitură de metal ş. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă.modificările intervenite în locuinţă. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. în principiu. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. 3. descoperite la locul infracţiunii. sub formă de striaţii. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. După uneltele folosite. In primul rând. răngi. particule de material de construcţie. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. cu modele de materie de la faţa locului. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. dălţi. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. cu excepţia celor microscopice. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. a. cuţit. prin însăşi natura lor. se pot desprinde diverse fragmente care. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. cât şi de la instrumentul folosit. sau de tăiere cu direcţie unică. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. sunt vizibile. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. daltă. 1. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. şurubelniţă ş. fireşte. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. burghie). şurubelniţe. ele fiind inutile identificării criminalistice.

sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. In cazul aplicării acestui procedeu. In lipsa materialului polimeric. daltă.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. răngilor. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. acestea vor crea urme specifice de pilitură. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. de metal topit. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. parafina. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. Fiind utilizate. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. a celor de mâini şi de picioare. 18 in raport de 7/1. a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. este elastic şi rezistent la manipulare. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. Cum am subliniat anterior. tavanului. plastilina. Astfel. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. ceara. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. foarfece mari de tăiat metal. târnăcoapelor şi a altor unelte. în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. in special. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. atât ale celor traseologice. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. pe canatul sau uşorii uşii.. funingine. materiale explozibile). După cum este şi firesc.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. pe plăcile de fixare) şi. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. 3 de la locul faptei. dimensiunile şi locul in care se află urmele. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. aparate de sudare. 3. Dacă. Curmei. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. denumit «metoda plastirului» . Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. acestea se vor mula. Viilor 18 ap. în acest context. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. — Spargerea prin tăiere. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. introdus în deschizăturile acestora. amplasat pe str. Ca şi alte urme ale infracţiunii. se vor fotografia. zăvor). Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. după realizarea intereselor. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. pânzelor pentru bomfaiere. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. se pot folosi ghipsul. rămân urme de mâini. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere.

precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. precum şi a autorului spargerii. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. convertizorul optico-electronic.18 Subiectul I. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. 1. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. în rândul al doilea.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. 124 . Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. După cum demonstrează practica judiciară. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. dacă denotă aplicarea unei arme automate. după cum s-a precizat anterior. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. de fabricare improvizată sau modificată etc. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. în contextul celor de mai sus. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. de exemplu. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. în special de îmbrăcăminte. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. După caracterul. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică.folosite. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. profilograful traseologic (fig. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. 34). aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. în primul rând. dar şi pe trăgător. de care dispunem la etapa actuală. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. sau de la câteva arme. Test nr. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. 3. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc.

După natura lor. aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. create prin atingerea unei suprafeţe. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. tragerii. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. după unii autori. create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. Amintim în acest context că.37). La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na. După caracterul. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. — urma ejectorului (pragului aruncător). Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei.. şi prin orificiul de ieşire. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. distanţa de la care s-a tras. generând rupturi de diverse forme. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. în formă de striaţii. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm). glontele înaintează pe ghinturi forţat. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. urme de pătrundere (canale oarbe). urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii.. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc.. rezistenţa obiectului. Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare. muniţiilor etc. dimensiunile şi relieful lui. printr-un canal.. în urma arderii pulberii în ţeava 125 . pe partea posterioară a gulerului rozetei. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. pentru a fi deplasat spre camera de detonare. După natura lor. clasificare dubioasă. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. în cazul unui obiect relativ gros. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras.38). frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. eliminării şi aruncării tubului ars. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. urme de ricoşare. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. tipul şi calibrul armei. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. Datorită acestei diferenţe de diametru. acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii.

Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. în fond. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. 4. Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. în baza urmelor proiectilului. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. de ulei. cât şi în procesul expertizei. stropii de ulei. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. implantându-se în piele.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. atestat permanent la gura orificiului de intrare. funingine. rupturile şi pârliturile). direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. care ii prezentat leziuni corporali. praf. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. Imprimarea gurii ţevii. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. arse incomplet. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru. Stabilirea direcţiei. precum şi stropi de ulei. reziduuri de capsă. Prin urmare. gazele izbucnesc în flacără. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. creat prin ştergerea de particule metalice. Ieşind din ţeava armei. la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale. şi a doua — a petelor de funingine. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii. direct pe suprafaţa obiectului. distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. proiectilele creează canale oarbe. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. în linii mari. Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. 126 . Petele de funingine. urm.). Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică.armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. particule de pulbere arse incomplet. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. Ieşind in afara ţevii. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare.750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. adică considerate convenţional ca mari. 1. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. «ştanţmarke». rugină..

Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. poate fi supus unui studiu special. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. dar şi prin verificare experimentală. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. precum şi de factorii climaterici. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. în condiţiile unui spaţiu deschis. 127 . fiind influenţată vădit de gravitaţie. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. deoarece atât unghiul. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. cu atât mai evidente devin modificările. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. De exemplu. cum ar fi un geam sau peretele opus. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. Deci. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. După cum este cunoscut.

drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. demonstrează. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. 2. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. Preferabile. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. 105. CPP). în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. bineînţeles. transformarea acesteia pe parcursul audierii. de către cel ascultat.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului. integral. 133 şi 134.1 întrebările. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. persoanei ale cărei mărturii se verifică. fireşte. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport.2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. 128 . în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). redactat de către organul care conduce ascultarea sau. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. sunt obiectele originale. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. 2. Insă. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. unităţi de producţie sau de deservire socială. prin forma şi conţinutul lor.). cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. la cerinţă. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice.a. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. deoarece legea (art. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. inclusiv cele de prezentare a probelor. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. Astfel. potrivit legii (art. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. cu un desen. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. La prima fază. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Ca şi orice altă activitate procesuală. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. inclusiv cu privire la căile de deplasare. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. 115.

acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor. starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. Pe parcurs. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. solicitându-i-se. înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. 129 . în primul rând. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. constrânşi. într-un fel sau altul. 2. în rândul al doilea. totodată. în fine. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. aceştia de acum înainte. în rândul al treilea. neputând afirma că au făcut declaraţii fiind.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei.

). Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. elemente desprinse din obiectele vestimentare. a mijloacelor de transport. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. dimpotrivă. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii.2. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. în vederea atingerii acestui scop. picioarelor. aparţinând corpului uman (fire de păr. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare. ca. identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. 1. a instrumentelor de spargere etc. a. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. Urmele de suprafaţă. 130 . buzelor. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. Atât urmele-formă. factorul creator de urme. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. a expertizei traseologice a urmelor de picioare. de suprafaţă şi periferice. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. Potrivit nivelului de modificare a suportului. După natura lor. de picioare. sau a materialelor de construcţie.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. spre exemplu. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. spermă. a. de îmbrăcăminte. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. de pildă. şi anume: natura urmelor.). — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. cioburi de sticlă. şi create de obiecte materiale (mecanice). Traseologia criminalistică.1. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. a celor de mâini. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate. Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. depuneri de salivă. în prezent. pete de natură organică şi anorganică ş. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie. pete de sânge. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. a mijloacelor de transport etc. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. 1.Test nr 19 Subiectul I. lemnoasă. Conform factorilor creatori. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. de veselă. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă. traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. Din categoria a doua. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete. dinţilor. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. mai frecvent utilizate în practica judiciară. miros ş.

de regulă. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. — datele privind modul de descoperire. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. inclusiv ale celor latente. clare şi de înaltă precizie. se exclude ridicarea lui. pilire. urmele se vor ridica. — categoria şi tipul urmei. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. 131 . 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. 5) Indiferent de natura acestora. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. conturul unui obiect. 1. în momentul culminant de creare a acestor urme. sfredelire.1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. fotografiile urmelor. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. Descoperirea. ale mijloacelor de transport. In formulări laconice. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. fixare şi ridicare a urmelor.Urmele periferice redau configuraţia. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. din aceste ori alte motive. După modul de formare. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Subiectul II. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş.3. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. absorbire. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte. ale instrumentelor de spa/gere. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. unde se află. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. mijloc de fixare.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips. solubilizare. materiale polimerice. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. redând cu claritate caracteristicile acestora. Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. cantitate. că tehnicile aplicate la descoperirea. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. fixării şi ridicării urmelor. determinată de cercetarea lor. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. 2. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete. sub aspect procesual. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. mărime. efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. cu plastelină. atragere cu magnetul etc. ce denotă. acesta fiind principalul. culoare. a. Evident. Regulile generale privind descoperirea. supravoluminos sau intransportabil şi. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. de frânare a unui autovehicul etc.

fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. Pe parcurs. persoanei ale cărei mărturii se verifică. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. Preferabile. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. inclusiv cu privire la căile de deplasare. La prima fază. transformarea acesteia pe parcursul audierii. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. fireşte.2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. Ca şi orice altă activitate procesuală. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. prin forma şi conţinutul lor. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. persoanei ale cărei mărturii se verifică. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării.1 întrebările. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. totodată. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). inclusiv cele de prezentare a probelor. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. i se solicită să declare în 132 . conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate.a. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. unităţi de producţie sau de deservire socială. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.). acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. integral. La prima fază. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. bineînţeles. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. demonstrează. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. sunt obiectele originale. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. solicitându-i-se. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). dar şi după modul în care ele au fost obţinute. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. 2. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire.

исполнительной и судебной власти. Ca şi orice altă activitate procesuală. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. часто в пользу криминальных структур. ведет к установлению зависимости от указанных структур 3. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. poziţia socială'. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. inclusiv cu privire la căile de deplasare.). în obţinerea declaraţiei. în aceste cazuri. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. însă. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). vor fi descrise persoana funcţionarului. In cazul sesizării prin denunţ. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. vârsta şi. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. и их осуществление. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). 133 . нарушающих закон или неписаные общественные нормы. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. Preferabile.2. 2. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor.2. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. общественных и политических деятелей. de făptuitor. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. unităţi de producţie sau de deservire socială.a. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. bineînţeles. sunt obiectele originale. De asemenea. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. 3. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. 1. Pe parcurs. locul său de activitate. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. bineînţeles. Precizăm. împrejurările. Din perspectiva urmăririi penale. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. Subiectul III. solicitându-i-se. totodată. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. sau valorilor pretinse de funcţionar. modul în care vor fi predate bunurile. Cercetarea infracţiunilor de corupere. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. влекущий за собой принятие ими решений. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. Totodată.

Din mediul profesional. prin intermediul altor persoane. Audierea se va desfăşura.1. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. citarea şi aducerea persoanelor. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. denunţătorii sunt. colegii de serviciu. cu mai mulţi participanţi. interesul său. eventual. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. de succesiunea utilizării acestor probe. momentul în care va fi efectuat. dar şi la modul de sesizare. ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit.§2. după regulile tactice cunoscute. 2. In practică. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. profesional. contractuale. Pregătirea audierii. obligatorie. Astăzi. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor . dacă pretenţiile sale sunt justificate. fireşte. sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă. Frecvent. chiar şi soţia/soţul. Organizarea flagrantului presupune. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite.Modalităţile de loc. cum ar fi: . sau invers. . . sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. de săvârşirea unui act de corupţie.1. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. provenienţa lor şi justificarea acestora. De aceea. De exemplu: . pentru că nu profită de câştig. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. întocmirea planului de ascultare. şefii sau subordonaţii. dacă acest interes este licit. unele cu tentă inclusiv politică. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. de probele existente în dosar. audierea acestor părţi este. cui a aparţinut iniţiativa. ambele fiind atente la secretul actelor lor. . în asociere cu alte infracţiuni grave.Din mediul familial.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). dacă s-a făcut. în primul rând. în primul rând. ca şi cel căruia i se oferă. Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1. când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. . şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale". Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. răzbunători. raportate la fapte. §1. Este necesar ca cel care ia declaraţi. în urma unei anumite complicităţi la 134 . denunţătorii sunt. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. invidioşi. de regulă din domeniul economico-financiar. nemulţumiţi. derivate din angajamente legale.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală.mediul familial. unii oneşti. ca şi primirea de foloase necuvenite. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. rude apropiate. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. de regulă. foloasele necuvenite pe care le-a dat. alte medii frecventate din motive diverse. în cazul luării şi dării de mită. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. relaţiile stabilite. în funcţie de fiecare caz în parte. bunurile (foloasele) au fost primite. caracteristicile. în sine. însă. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. invidioşi. a unor prestaţii complementare. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. . Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei.2.Ce interese au existat în cauză. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. . De regulă.În ce constau mita. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. oferă. alţii răzbunători. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. în infracţiunile de corupţie. unde au fost puse (ascunse). obligatoriu. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. pentru că suferă prin darea de mită. în special în cazuri complexe.Alte detalii. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. 3. mita. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat.

. Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile. strada.Identitatea funcţionarului. 1. sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior.2. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia.9l-91 din Codul de procedură penală. se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare.comiterea actului de corupţie. fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract.învederată şi în literatura de specialitate.3. dar şi de modul de sesizare. de comportamentul autorilor. în funcţie de complexitatea actelor. . . de exemplu. topografia imobilului. aparent legale. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă.3. a-e din Codul de procedură penală. tehnico-tactice criminalistice. cum ar fi. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. După efectuarea înregistrărilor.Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea.4.Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. Totodată. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale.Apelarea la mijloace tehnice.Determinarea modului de operare. este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană. conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor. identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor. Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": .1. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi. Identificarea locului vizează denumirea oraşului. dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului. inclusiv cei care pot să profite. de amploarea lor. sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. 1. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere. sau urmează să se consume fapta ilicită. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. locul de muncă. problemele vizate de pregătire sunt4: . Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie. fluorescente. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse.Autorizaţia dată de procuror. Iniţial. modul său de acţiune".Protejarea participanţilor la comiterea faptelor. După flagrant. 1. 1. Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. . Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. complexe.Numele persoanelor care poartă convorbirea. descrierea şi localizarea mobilierului. logistice. în cazurile de flagrant. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente.Locul în care s-a consumat. 135 . bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice . în urma denunţului. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare . organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală. calitatea oficială a acestuia. în afara datelor prevăzute de art. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei. Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare. . vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme. Totodată. profilul personalităţii. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote.91(l) lit. care devin vizibile. în funcţie de competenţa materială a fiecăruia. Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. atribuţiunile sale de serviciu. 1. conform art. adecvate acţiunii. trebuie stabilit dacă există intermediari. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. cu excepţia denunţătorului. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1.4. conform legii. . Pentru determinarea acestor locuri. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea. în cazuri excepţionale. relevare. Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare. . Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice. apelând la modalităţile procesual penale.2.Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei.4. Capcane criminalistice. următoarele: .parchet şi poliţie . Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani. în infracţiunile de luare sau dare de mită.

apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri.Identificarea funcţionarului. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. fiind sigilată de către organul de cercetare penală. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire. sau bani aflaţi la vedere. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare. să nu încerce să se sinucidă. 2. prezentând legitimaţia. .Data. legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia.Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. . trebuie să-şi decline identitatea. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. fotografice. . Membrii echipei. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional. Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. ceilalţi membrii. în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. .Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală. . . ş. despre bunuri şi bani. timpul de zi sau noapte. se vor avea în vedere următoarele: . în calitate de martori oculari. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. prestabiliţi. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. ora şi durata fiecărei convorbiri. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie. La procesul-verbal se ataşează caseta în original. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. neanticipate. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului. Ei nu trebuie să aibă. în funcţie de complexitatea acţiunii. transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. bunurile vor fi fotografiate.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. informându-l prompt asupra celor întâmplate. Stabilirea martorilor asistenţi. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate. astfel încât toate persoanele prezente să audă. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. Astfel. acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. Totodată. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul. precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei". 136 . autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context. Dacă spaţiul este deschis. în realizarea acestor înregistrări.a.2. cu mesajul de a li se da banii sau bunurile.Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. . se vor bloca toate direcţiile. şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate. fireşte. iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri.Conducătorul echipei. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2. sursele de radiaţii electromagnetice. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin.Numărul de ordine al casetei. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. explicaţii ce vor fi consemnate în scris. Dacă se consideră necesar.Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. înainte de a fi ridicate. în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. primite în aceeaşi zi.. înscrisurile. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului. echipa va alege momentul intervenţiei.1. care pot afecta desfăşurarea flagrantului. scopul urmărit de făptuitor. constituie infracţiunea de ultraj1. Până la finalizarea operaţiunii. Realizarea efectivă a flagrantului. sau părţii vătămate". în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. . asupra unor elemente noi. instanţei.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor. acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. ori asupra sa. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare. . persoanele care i-au fost încredinţate. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri. . de spaţiul închis sau deschis. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. persoanele care l-au ajutat. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. în cazul prezenţei denunţătorului. Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii.înregistrările redate în formă scrisă. însă nu trebuie să fie şi martori oculari. ori într-un cont în bancă. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin.

la starea. 1. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. de asemenea. Evidenţa persoanelor dispărute 2. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. fiind declaraţi in căutare. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. volitivitate. profilul drept şi cel stâng (bust). cicatrice. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. Totodată. a. specificînd totodată sistemul acesteia. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. dar şi obiectivi. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică.).2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. in fine. al tuturor urmelor acesteia. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. leziunile corporale şi cauza morţii. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. deprinderi. Pe de altă parte. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. constituţia fizică. înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. din cartoteca dactiloscopică. vederea din faţă. culoarea pielii). 1. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. la sexul. antropometrice. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. aluniţe. Pe de o parte. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. pete. cu participarea medicului legist. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. cutremure de pământ ş.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă. răpiri sau ale unui alt act violent. în special. atât la nivel ştiinţific. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea. tatuaj etc). vârsta. două părţi laterale şi din spate). a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi. Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. rasa. morfologia întregului corp (statura. într-o manieră proprie. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. modalităţi tipice de operare. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. 137 . abilitate). incendii. cât şi la cel practic. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor.Test nr 20 Subiectul I.

Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. celor domiciliate în apropierea acestui loc. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia. pe cât e posibil. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. să fie.2 (5) Stabiliţi cercul de persoane. Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. deoarece. 2. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. deformarea trăsăturilor exterioare. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. . cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea. pe de o parte.a. în morgă sau la alte servicii medico-legale. dispariţia expresiei fetei ş. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. 2. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei.operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului". 4. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului. al televiziunii. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. după cum s-a semnalat. este indicat ca înainte de toate.a. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. Tratarea cadavrului.Subiectul II. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş. cât mai apropiată de cea avută în viaţă. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. dezmembrat sau intrat în putrefacţie. în morgă sau la alte servicii medico-legale. pieptănarea.a. pudrarea. în special. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. reclamă despariţia persoanei. pe de altă parte. 2. înroşirea buzelor şi a obrajilor). care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. craniul. din momentul declanşării procesului de putrefacţie.3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia.)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat.). 138 . deoarece. mîina dreaptă. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului.) care.

amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară.). pete ş. medici legişti şi. după cum s-a semnalat. reclamă despariţia persoanei.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere. Uneori. în special.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. c. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. urme ale intervenţiilor chirurgicale. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. De asemenea. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află. §1.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier. amprentarea desenelor papilare. se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele . privind cercetarea accidentelor rutiere 3. b. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston. §2.şi alte autovehicule. fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. al televiziunii. până la câteva sute de metri. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. umbrelă. Din perspectivă tactică. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. ochelari. pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. In cazul accidentelor de trafic auto. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. Uneori. 3. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Caracteristicile particulare (cicatrice. segmentul de drum public (şosea. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului.standard de evidenţă criminalistică. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. arbori de pe marginea şoselei etc). dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . 139 . Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. bijuterii etc.) se prezintă separat. tehnicieni sau experţi criminalişti. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . stradă.a. deoarece cuprinde: a. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. celor domiciliate în apropierea acestui loc.1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. 3.a. tatuaje. Subiectul III. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii.

sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. pentru a fi incluse în procesul-verbal. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. în mod excepţional. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. faruri. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. în funcţie de locul evenimentului rutier5. fire de păr. aparatul de filmat sau camera video. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. şi se vor executa fotografii judiciare. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. portiere. ori în alte locuri mai greu de observat. 140 . în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. autovehicule). prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. la fiecare în parte. a sistemului de iluminare. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. fiecare. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. resturi de ţesuturi etc. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. De această dată. parbriz. De asemenea. De aceea. A. condiţiile meteorologice şi alte detalii. B. se descrie aspectul lor general. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. gradul de înclinaţie. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. La urmele dinamice. aripi. Medicul legist. îndeosebi urme de sânge. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă.d. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. Obiectele purtătoare de urme. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. în legătură cu starea victimelor. pneuri etc). precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. Urmele sub formă de cioburi. va examina atât . starea tehnică a sistemului de frânare. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. La faţa locului. iar cele de adâncime şi prin mulare. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. a urmelor de mâini sau de picioare etc. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. îmbrăcămintea. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. arborii din zona de protecţie. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. De asemenea. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). cadavrul. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. autopsia cadavrului se poate face. şi la locul accidentului. pe suprafaţa carosabilă. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. cât şi cadavrul. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). starea tehnică a motorului. se măsoară lungimea. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. separat. în prezenţa organelor de urmărire penală. dacă sunt transportabile. dacă au fost identificate cadavrele. se determină direcţia deplasării autovehiculului. în această etapă a cercetărilor. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. se vor observa: starea generală a şoselei. evaluarea pagubelor produse. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. De asemenea. identificarea acestora. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. fotografiere. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. De asemenea.

De asemenea. tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. portiere. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. 141 . Astfel. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. experţi din domeniul mecanicii auto. parbriz). şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. în vederea descoperirii. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. deosebim mijloace şi metode fizice. La terminarea cercetărilor. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. Reflectând în formă materializată experienţa umană. auxiliare — instrumente. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. §2. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. pentru desenul grafic. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. biologice. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. de modelare şi transferare a urmelor. de înaltă calificare. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. să fie ambalate şi transportate cu grijă. Potrivit acestui criteriu. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. dispozitive. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. rechizite pentru scris. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.1. după natura lor -l aparate. materiale. examinarea persoanei vătămate. Test nr 21 Subiectul I. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. utilaje. acustice. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. 1.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. în criminalistică. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. după provenienţa lor. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. peliculele de vopsea. articole de ambalare etc. după destinaţia funcţională — fotografice. mecanice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. Pentru a se putea formula concluzii certe. precum şi microurmele12. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. în cazul accidentelor de circulaţie. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. şi un proces-verbal separat. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. chimice. precum şi de către experţi. instrumente. practic. cadre universitare din învăţământul politehnic etc.

meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. lingură necesară amprentării cadavrelor. greutate şi. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare.a. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. detector magnetic şi metalic. 142 . fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. mănuşi de cauciuc. a percheziţiei. cleşte. experimentului judiciar.probe materiale ale infracţiunii. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol. transportabile in condiţii de transport comun. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . dispozitive cu radiaţii ultraviolete. cât şi a celor cu destinaţie specială. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi.a. La confecţionarea truselor universale. Dimensiunile liniare. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. lumânări etc. Trusele universale. o latură dezavantajoasă a lor. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi.Din asta facem o definitie  1. cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. pensulă. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. trusă de şurubelniţe. rulou din cauciuc. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. în unele cazuri. pul-verizator cu substanţe pulverulente. garantând. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. includ diverse instrumente. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. un raportor şi o riglă gradată. Mijloacele tehnice. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. briceag universal.(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei. a. lopăţică..2. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. Trusele portabile se împart în universale. vase mici de masă plastică. a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile. pelicule adezive (dactiloscopice). fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. fixarea. un tub cu vopsea tipografică. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. prezentării pentru recunoaştere. pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. în atare formă se prezintă trusele fotografice. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. un distanţier. placă de inşirare a vopselei. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. 2) Mijloace de iluminare. spre exemplu. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. desigur. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. în cele din urmă. diamant de tăiat sticlă. spre exemplu. 1). Din cele expuse. bisturiu. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. surse de iluminare fotografică (blitz). în special. pulverizator cu aburi de iod.

cunoscute din vremuri străvechi. făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare.1 depoziţiile martorilor. Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora. în rândul al doilea. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. Subiectul II. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. trecând de la operaţiile de descoperire. trepiede). Tactica audierii martorului 2. în aceste cazuri. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . constituie mijloace de probă. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. profilograful traseologic (fig. în majoritatea lor. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. precum şi a autorului spargerii. un monitor. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator).probe materiale. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. practic. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . 1. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. Astfel. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. în primul rând. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. în primul rând. 4). în orice cauză penală. dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. ele fiind folosite. surse de alimentare cu energie. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice.2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. a inspectoratului de circulaţicrutieră. inclusiv camera de luat vederi. exponometre. Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. 2). utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă.1. neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă. mijloace optice cu diverse măriri. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. a serviciului sectoral de poliţie etc. 3). 34). de exemplu.

declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului.memorarea. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. pentru a fi transformate în informaţii probante. urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. amplasare. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere. identificarea lor. greutate. de asemenea. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. în rândul al doilea. depoziţiile martorilor se formează treptat. comportamentul acestora. gust. de bucătărie) ş. cei subiectivi . cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli.a. prin mijlocirea organelor de simţ. au anumite elemente specifice. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. formă. Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă. Organul judiciar trebuie să ţină. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. Aşadar.(actele de huliganism). b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. culoare. De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. avându-se în vedere atât senzaţiile. Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt. Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului. condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. reprezintă o activitate complexă. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime. sunetelor şi al altor 144 . de interesele acestora. asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor. Ascultarea martorilor.2.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia. lemn). Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei. persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale. Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei.a. percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită .semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. masă plastică. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare . 2. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie. fie în mod succint. duritate ş.a. de exemplu. în general şi în legătură cu fapta penală. Spre deosebire de alte mijloace de probă. Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş. accidentele de circulaţie. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. c) Distanţa de la care martorul poate percepe. ca în cazul unei explozii. sau datorită formei dinamice a acesteia. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". destinaţie (de birou. se susţine în literatura de specialitate. pe bună dreptate. Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia. Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute.1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale. cât şi percepţiile propriu-zise. în special. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. miros. în practică diferenţierea lor este dificilă. De aici necesitatea expunerii în continuare. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. locul timpul şi modul în care s-a activat. la procesul de formare a declaraţiilor acestora. depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului.) ale factorilor de contact. § 2.1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. după cum. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor.

şoferul . experienţa şi interesele pe care le poartă. în momentul percepţiei. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. culoarea. mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. inclusiv perceptive. cu preocupările martorului. după opinia noastră.lacunare. Ziua grea de muncă. cu atât percepţia va fi mai clară. Semnalmentele persoanelor. Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. respectiv diferite obstacole fizice. d) Unghiul de observaţie. Cunoştinţele. croitorul . ce constituie obiectul mărturiilor. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. Prin urmare. memorizarea faptelor. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative. de raportul împrejurărilor. (vântul. Ca fenomen psihic. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii. de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. în conformitate cu aptitudinea. Atenţia martorului. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie.perimetrii străzii unde a fost descoperit. auzul. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. este provocată şi menţinută. adică prin prisma propriei personalităţi. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. distanţa de observare. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului. mişcarea etc. de interesele şi năzuinţele martorului. starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice. In majoritatea cazurilor persoanele. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. timpului şi vitezei. însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. durata. trec fără să fixeze persoanele. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. dar şi alte forme perceptive. d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. mai completă. obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. insomnia. au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. pe de altă parte. oboseala. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat. perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor. în anumite situaţii. Procesul săvârşirii unor infracţiuni. în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. sunt următorii: a) Starea organelor receptive.1. deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. după cum s-a menţionat. alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. devierile de la normă. care. proces. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. experienţa. elementele caracteristice ale obiectelor. ploaia). în mod obiectiv. în cele mai favorabile condiţii. consecinţele grave ale acestora.fenomene din câmpul infracţional. forma. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. pe de o parte. complexitatea. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. pot influenţa decisiv procesul de percepţie. e) Factorii de bruiaj. alte sisteme perceptive sunt în scădere. neregularitatea. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane. provoacă emoţii de teamă şi groază. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. Astfel. iar la etapa vârstnică . factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale. accidentale sau cauzate de anumite maladii. de la o distanţă de 50-60 m. b) Vârsta martorului. mărimea. iar. 2 Profesia. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa. Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. deficienţele ereditare. activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. în special cea profesională. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat.

Pe lângă aceasta. cu precădere. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. în activitatea sa de ascultare a martorilor.scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. Gradul de instruire. într-un mod sau altul.1 După cum se ştie. înlocuindu-le cu altele. activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. după cum se subliniază în literatura de specialitate. Ea. prin urmare. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. în conţinutul faptelor întipărite anterior. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte. Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă". legislaţia procesual-penală (art. pozitiv sau negativ. în primul rând. în consecinţă. motrice. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului. deci depune eforturi pentru a le reţine. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. Fiind un proces psihic aparent contrar. dacă organul judiciar. în majoritatea cazurilor. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. provocate de diverse maladii. spre exemplu. Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute. care intensifică procesul uitării. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. în cele din urmă. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat. "ci un proces dinamic. emoţional neutre. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. care reprezintă interes la moment. Practica demonstrează că. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. Condiţiile improprii. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. memorizarea poate fi voluntară. să influenţeze reproducerea. logică sau mecanică. în conformitate cu cerinţele legii. Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. când martorul este predispus să fixeze. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. Se recomandă. fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele. Nu întâmplător. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. Indubitabil. 1 La fel ca şi alte procese psihice. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. a obţinut anumite informaţii. nu pot constitui materie memorizabilă. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. în acest proces continuu. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului. neurastenice. cu atât mai bogată este memoria sa. şi involuntară. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. datorită uitării au loc anumite pierderi. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. ceea ce se află în mişcare. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. 146 . el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire.

după cum. iar. Prezenţa unor persoane. în special. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească. din considerente de ordin tactic. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. consideraţi purtători de importante date probante. 2. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. frapante şi extravagante. 1 în ordinea stabilită. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. activităţi şi pasiuni ale martorului. Legea (art. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. prezentarea spre recunoaştere. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. iar. şi a posibilelor surse de probă. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. a împrejurărilor. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. percheziţia şi alte acte de procedură penală. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire. 147 . cu atât mai mult. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. succesiunea. la faza de urmărire penală. care. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. pe bună dreptate. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. de caracterul materialului probant existent. pe de altă parte. în mare măsură. fireşte. organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt. care. eventual. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. adânci implicaţii tactice. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. calm şi atenţie faţă de martor. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. De regulă. dacă ei sunt mulţi. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. în special. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. pe de o parte. pe de o parte. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire.excluzându-se obiectele inutile. Ordinea chemării martorilor. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. dar şi cu alţi martori. organul de urmărire penală se va baza. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. obiectivitate faţă de informaţiile lui. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. de asemenea. de la caz la caz. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. Din punct de vedere tactic. să se desfăşoare în mod organizat şi. § 3. de relaţiile acestuia cu părţile. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia. telegrafic sau telefonic. are. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. în fine. în majoritatea cazurilor. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. ce urmează a fi dovedite. pe rezultatele cercetării la faţa locului. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. pe de altă parte. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. se subliniază în literatura criminalistică. Prin urmare. cât şi în afara acestuia. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor.3. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. Prin întrebările adresate martorului. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. dar mai puţin oficială. el are nevoie de o atmosferă psihologică propice. de asemenea.

ale inspectoratelor departamentale ş. din diferite motive. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. auditive).Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. procedeele tehnologice. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. antecedentele penale. locul de muncă. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. organizarea audierii necesită. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. iar. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. Dispunând de datele respective. 2) sfera socială căreia aparţine. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. de unde.a.2 în fine. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. e de dorit să participe şi expertul. starea familială. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. cunoştinţele şi interesele predominante. vărsta.). crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. obiecte corp-delict etc. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. materialele prezentate de alte structuri. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. pe de altă parte. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. cum ar fi cele de revizie şi control. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. profesia. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. procesulverbal de cercetare la faţa locului. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces.a.) 148 . Din perspectiva problemei în discuţie. uneori. documente.

Având la origine sistemul osos al organismului uman. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei. a jafului sau a tâlhăriei. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor.2. furtunuri aspiratoare. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. natura părului. în scopul săvârşirii furtului. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. Specificul furtului. instalator. "undiţe". cele comise. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. colaborator al poliţiei. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului. semnalmentele 149 . în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. cicatricele etc. jafului sau tâlhăriei din încăpere. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. după cum este cunoscut. geamurilor etc). în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. litigii privind dreptul de proprietate) etc. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă. 198 din CP al RM.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. în prezenţa unor suficiente temeiuri. care.1.în scopul comiterii furtului. pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . capului. în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. pătrunderea în încăpere. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. anterior. cu bună-ştiinţă. 197 sau art. trebuie calificate suplimentar conform art. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. 1. poartă denumirea de semnalmente. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. vârsta probabilă. utilizând totodată legitimaţia falsă. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. săvârşite prin pătrundere în încăpere. tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii.Subiectul III. Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. Prima constituie semnalmentele anatomice. săvârşită în scop de cupiditate (profit). denumit «metoda portretului vorbit». încuietorilor. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. a victimei sau a altei persoane implicate1. nu sunt pasibile de răspundere penală. Dacă în procesul sustragerii. în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. care nu formează obiectul material al sustragerii. cu utilizarea diverselor cârlige. care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. a. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie.) aspectului exterior al acestora. Prin "pătrundere" se înţelege intrarea. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. în încăpere. 3. 3. lucrător medical. cât şi în mod nestingherit. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. poştaş. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. porţilor. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. expresia feţei. cleşte etc. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei. întrucât. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. magneţi. colegi de muncă. curier. inspector al pazei antiincendiare etc. De asemenea. care este specific pentru furt. detalii privind îmbrăcămintea etc). rude. Metodele cercetării furtului. pe ascuns sau deschisă.

Dacă vor fi prezentate mai multe urme. furate sau contrafăcute. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. 150 . Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. în consecinţă.3. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. cât şi în timpul mişcărilor. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. 2. 3. în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. în situaţia unei singure urme digitale. intervenţii chirurgicale. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. 5. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile. care reprezintă semne. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime.anatomice sunt cele mai stabile. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. accidente. cu datele din cartoteca de evidenţă. 3. 4. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. mersul. 6. n fine. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. gesticulaţia şi mimica. vocea şi vorbirea). în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare.

fiind coraborate de caracteristici de uzură. Fibrele de ţesături. — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. Potrivit celei de a două. îmbrăcăminte. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. efectuează operaţiuni de căutare. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. praf etc. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. de fixare (descriere. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. microscopul). activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. considerent care. (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. Urmele obiectelor de vestimentaţie. rămâne de competenţa expertului. se integrează în categoria urmelor de om. O asemenea accentuare e deosebit de importantă. cămaşă ş. 1. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. (3). cu concursul specialistului criminalist. este frecvent practicata. originea fibrelor in cauză. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. pe uneltele utilizate. Referitor la descoperirea. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. localizarea. a. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). Aceasta modalitate. stopări sau cârpituri. Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat.). care prin raportul de expertiză constată prezenţa. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. 1. în acest scop. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. pierderi sau distrugeri de urme. microscopice. organul de urmărire şi anchetă. fie într-o oarecare măsură condiţional. Conform primei. foliile adezive). 151 . schiţare şi macrofotografiere). urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora.Test nr.1. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. în special a celor optice (lupa. tăiere sau rupere. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului. sub aspect procesual evident vulnerabilă. ca şi cele de încălţăminte. La nivelul activităţii organelor de urmărire. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. de recoltare (aspiratorul portabil. conform acestei modalităţi. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. este lipsit de rezonabilitate practică.2. penseta. 22 Subiectul I. 33). constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. de iluminare (surse de lumină dirijată.

Conform dispoziţiilor legale (art. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. Subiectul II. CPP). efectuează operaţiuni de căutare. Conform primei. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. § 1. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. şi nu de puţine ori. doi sau mai mulţi martori.1. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă.1. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Prin urmare. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. Fibrele de ţesături. în primul rând. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. adesea anevoioasă. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. pierderi sau distrugeri de urme. nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. cu concursul specialistului criminalist. în acest scop. Aceasta modalitate. de obicei. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. 2. penseta. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. Depoziţiile martorilor mincinoşi. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. originea fibrelor in cauză. confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii. organul de urmărire şi anchetă. 142. nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. 152 . microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. timpul.3. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. pe uneltele utilizate. implicaţi în aceeaşi cauză. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. sub aspect procesual evident vulnerabilă. de fixare (descriere. Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. în special a celor optice (lupa. în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. schiţare şi macrofotografiere). denumite confruntare. Referitor la descoperirea. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. foliile adezive). partea vătămată şî martorii. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. de recoltare (aspiratorul portabil. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă. învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. este frecvent practicata. de iluminare (surse de lumină dirijată. microscopul). Astfel. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă.

Confruntarea este o activitate complexă. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. care. adeseori. confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". pe bună dreptate. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi. deoarece. după cum s-a menţionat. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării. una dintre persoanele participante. de obicei cea de bună-credinţă. adeseori. statutului social. Aşa cum.2. confruntarea reprezintă. se subliniază în literatura de specialitate. puşi faţă în faţă. martor). Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. când. victimă. 153 . cu ocazia confruntării. în opinia sa. să se ajungă la acceptarea lor deplină. confruntarea este contraindicată. Nu este exclusă şi altă variantă. până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar. (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată. spre exemplu. 2.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. Rezultatele ei. fie datorită diferenţei de vârstă. sunt imprevizibile. cu excepţia unor situaţii extreme. vinovăţia celor implicaţi. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. să fie înlăturate. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului. în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. Din dispoziţia art. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. Organul de urmărire penală. Practica cunoaşte. confruntarea poate fi efectuată imediat. sunt în măsură să-i confirme relatările. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. în fine. stimulează gândirea. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia.modul în care s-a activat. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. 1 De aceea. Dacă. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună. cazuri.a. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. de asemenea.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. în cele din urmă. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează. face trimiteri la anumite persoane. considerându-le inutile pentru cauză. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. Astfel. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. forţei fizice etc. Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse. martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. produce. confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă. dificilă şi riscantă. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. cu timpul.

Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. 154 . Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. reţinerea făptuitorului şi.3. 3. prezentarea spre recunoaştere ş. 38. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe.3. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale.a. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. din însărcinarea anchetatorului. percheziţia. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. cum ar fi ascultarea unor martori.1. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale.a. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. La rândul lor. întrunirea mijloacelor. ascultarea învinuitului şi a martorilor. 2. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Interacţiunea organelor de urmărire. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. efectuează acţiuni de căutare. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. organul de investigare operativă. (5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative.s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor. în consecinţă. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. Anchetatorul.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. 4. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. în conformitate cu art. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. Principiul legalităţii. 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. § 4. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. în special. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. ridicarea de obiecte şi documente. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. (cercetarea la faţa locului.2. 3.2. 3. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. Colaborarea acestor organe. ca o formă specifică de interacţiune.

Legea (art. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. coordonatorul echipei. în timpul unui accident de trafic. sau. majoritatea omuciderilor. este întotdeauna oportună. care. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. la cercetarea infracţiunilor grave. efectuării altor activităţi de urmărire penală. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare.n cauza respectivă. anchetatorul apelează la organele de poliţie. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. după cum sunt de obicei. semnalmentele făptuitorilor. violurilor. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. în cazul infracţiunilor de omor. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. când s-a activat deschis. dacă există cadavre. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. ştiut fiind faptul că. în această ordine de idei. de obicei. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. percheziţiei. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. -însoţitorii câinilor de urmărire. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. tâlhăriilor. Menţionăm. specialistul criminalist. ascultarea unui grup de martori. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. care este şi conducătorul echipei de cercetare. stabilesc. -tehnicieni sau experţi criminalişti. în cazurile necesare. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. acestea fiind de competenţa anchetatorului. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. în cazurile infracţiunilor evidente. -medici legişti. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. fireşte. ci cooperează cu acesta.Formele de interacţiune. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . sustragerilor din patrimoniul social. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. mijloacele şi instrumentele folosite. furturilor. Cu realizarea de activităţi procedurale. reţinerea ş. chinologul cu câinele dresat şi. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. cum ar fi percheziţia. în baza declaraţiilor acestora. săvârşite în mod tainic. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. deoarece. precum şi anumite date caracteristice (fizice. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. spre exemplu. Procurorul este conducătorul. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". Lucrătorii operativi întreprind. potrivit dispoziţiilor art. 155 . punerea în mişcare a acţiunii penale. luărilor şi dărilor de mită. însărcinat cu această activitate.a.a. arestarea învinuitului sau inculpatului. ofiţeri de pompieri. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. §2. Dimpotrivă. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. mai exact. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. la faţa locului. profesionale) ale lui. 209 Cod procedută penală. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. probele fiind la suprafaţă. cum ar fi. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. medicul legist. reconstituirii.

ce genuri de fotografii. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat.numele. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. particularităţi de construcţie. se menţionează următoarele elemente : . cu privire la cadavru. numele. felul obiectului. pereţii. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. . care se întocmeşte în mod obligatoriu.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. la autovehiculul distrus etc. desene şi cu alte materiale ilustrative. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. a) Procesul-verbal.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. etc. uşile. etc. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. specialiştilor şi tehnicienilor.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. a martorilor). în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. în ordinea efectuării lor. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. specialişti. culoarea. cum ar fi.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. experţi. ferestrele. . . dimensiunile. raporturile de distanţă dintre diferite urme. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. .ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. tehnicieni. ci: indicarea adresei la care locuiesc . precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. raporturile de distanţă dintre acestea. . în cele trei părţi ale structurii sale. tavanul. iar în cazul absenţei acestuia.Potrivit prevederilor art. ridicarea şi fixarea acestora.. întinderea locului supus cercetării. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. starea în care se prezintă. . ora începeri cercetării la faţa locului. concentrată. a părţii vătămate. indiferent de acestea. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. locul unde au fost descoperite. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. 156 CPP. obiectele de mobilier. să fie complet. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. 156 .să fie succint. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. amplasarea acestora. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. anumite caracteristici. înregistrări videomagnetice. căile de acces.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. starea în care se prezintă. dacă e reprezentat şi de către cine anume. duşumeaua. prenumele şi calitatea experţilor. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. precum şi ale martorilor asistenţi. să fie redactat într-o formă concisă. . trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. străzi etc). Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. forma. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. starea încuietorilor. locul unde au fost găsite. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse.

însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor .mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. micşorate de un anumit număr de ori. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. aflate pe astfel de suprafeţe. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. filmul judiciar oferă. în raport cu celelalte mijloace de fixare. permite fixarea obiectelor. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. interioarelor. a clădirilor la scara 1:100. Astfel. schiţă (în diversele sale variante. a poziţiei obiectelor şi urmelor. posibilitatea utilizării repetate. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. ora terminării cercetării la faţa locului. iar a locurilor deschise. după ştergere. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. Sub cel de al doilea aspect.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. d) . următoarele avantaje . orientarea in teren cu ajutorul busolei. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. a obiectelor principale. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. între altele. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. mai întîi. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. martorii asistenţi. înregistrări la scară. Astfel. etc. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. Tot astfel. necontestate avantaje. . Schiţa în proiecţie orizontală. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. obiectelor reprezentate. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. a aceleiaşi bande. cel mai frecvent utilizată. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. a armelor şi a detaliilor. în funcţie de suprafaţa acestora. experţii. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. specialiştii şi tehnicienii. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . indicată de acul busolei). 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului.dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. 157 . videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului.

acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. arc. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. 1. El poate avea diverse forme. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. în situaţiile favorabile. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. dacă. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. sulfit de sodiu. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. radieră etc. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. 2) scămoşarea hârtiei. în primul rând. După cum se va vedea în continuare. falsul aparţine nu autorului. pulverizatorul de praf. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente.Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1. culoarea. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. fireşte. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. 2. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). starea dislocată a particulelor de hârtie. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. hârtia îşi pierde luciul. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. în special a semnăturilor. elasticitatea. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. în funcţie de modul in care s-a operat. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. subţierea acesteia. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. urme ale ştergerii. dacă documentul are atare elemente. constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. finanţelor şi activităţii bancare. afectarea textelor învecinate. 158 . în marea majoritate a cazurilor. ci altei persoane ce a executat textul iniţial.2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. Decolorând textul scris. Depistarea caracteristicilor menţionate. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. natricaustic. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. fireşte. în principiu. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. precum şi prin transparenţă. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. este lesne de realizat. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână.) înlăturarea prin ştergere. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. dar şi în profunzimea hârtiei. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. economiei şi comerţului. actele privind alterarea mărfurilor. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. materiale şi mijloace tehnice. soluţie de var etc). precum şi unele semne grafice învecinate. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. apă oxigenată. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale.

cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. face posibilă nu numai observarea directă. litere. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Printre metodele aplicate. cea a microscopiei electronice. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. tuş sau alţi coloranţi. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană.— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. a analizei colorimetrice sau spectrografice. respectiv cu altă maşină. aceasta constituind o metodă specifică1. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. la metoda difuzo-copiativă. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. la tratarea cu izotopi radioactivi. Deseori. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. primite etc. intre sau in prelungirea rândurilor. 59). cuvinte sau rânduri. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. După cum este cunoscut. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. in caz contar nu sunt autentice. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. care. 60). in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. spre exemplu. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. în special a celor infraroşii. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. prescurtări incorecte. — urmele de presiune. sociale sau juridice ale personalităţii. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. fiind semnate de persoane responsabile. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. se va recurge la metode speciale de cercetare. dar în cazul unui scris dactilografiat. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. De regulă. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. in special. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. 159 . restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. la alte metode sensibile cum ar fi. transportate. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. Astfel. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. micşorarea distanţei dintre semne. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Dintre mijloacele tehnice de investigare. în locurile în care acestea se intersectează. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală.

întreruperi de traseu.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime.1. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. — Greşeli gramaticale. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. amplasare spaţială. se vor crea respectiv urme ale indigoului. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. va apela la fotografia de umbre. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. in special a semnăturilor. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. placă gelatinoasă. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. tuş. Indiferent de modul de realizare. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. prin care se probează fapte juridice. e) trăsături de creion. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. b) trasee dublate. rânduri. tremurături. (hârtie fotografică. După cum este cunoscut. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. c) deformări ale grafismelor. — Trăsăturile difuze ale semnelor. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. documentelor de identitate. dimensiuni. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. altor semne de structură a ştampilei. venit în contact cu materialul intermediar umed. la i. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. cauzate de mijloacele de desenare. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi.) 1. hârtie sugativă. albuş de ou fiert etc. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. urme de apăsare. pix. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. cuvinte. etc. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert).nr nr vom referi în compartimentul următor. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. dublări de trasee. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. 3. erori în conţinutul şi forma stemei. de denumiri. Prin urmare. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. de contrast şi separatoare de culori. Astfel. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. peliculă adezivă. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. indigo etc. Si totuşi. creion. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat.

sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. alterarea textelor învecinate. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. scrisul poate suferi unele modificări. pe de o parte. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. a formei şi înclinaţiei acestuia. Expertiza criminalistică a scrisului 1. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. Pornind de la pictografie. de metoda aplicată la predarea scrisului. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. cât şi la aspectul stilistic. a altor semne grafice. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. pe de o parte. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. în cele din urmă. iar pe de altă parte. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. — starea patologică. a gradului de evoluţie a scrisului. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. de alţi factori care. § 4. Ca obiect de examinare criminalistică. cum ar fi de exemplu. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. dimpotrivă. 161 . Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. această categorie de fals presupune. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. expresiv şi gramatical propriu unui scris'. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. in special cele ale sistemului nervos. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. fiind influenţat de diferiţi factori. resturi de suport al fotografiei înlăturate. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. structura grafotehnică a manuscrisului. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. temperatura scăzută sau. Ca orice fenomen material. Expertiza scrisului de mână. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. a literelor. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. excesiv de Înaltă. pe parcursul vremii. fraze etc. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. bineînţeles. poziţia incomodă. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. elementul spiritual. la diverse măsurări şi. originale. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. de depresiune. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. iar pe de altă parte. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. cifrelor. scrisul cuprinde. scrisul. Sub aspect tehnic. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. precum şi de mişcările mâinii. starea de şoc.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. ajungând până la pierderea totală a acestora. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. suportul neobişnuit. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. prin urmare. având ca scop identificarea scriptorului. Totodată. După cum este cunoscut. Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. multiplele afecţiuni. s-a perfecţionat. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. de tipul sistemului nervos central. — condiţiile improprii de scris. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. pe de o parte. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. de regulă. iar pe de altă parte. de perceperea caracterelor. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. ajungând până la sistemul modern alfabetic . contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. de stereotipia văzului. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice.

1Tactica percheziţiei încăperilor.a. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. Astfel. exceptând copiii minori şi bolnavii. pentru a contracara eventualele acte violente. profesia. serviciului medical ş. la o anumită distanţă de la blocul. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. un reprezentant al administraţiei comunale. ce.).a. pe de o parte. casă în localitatea rurală).Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. de obicei. Aşadar. sexul acestora. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. se vor strânge într-un anumit loc. conform legii în vigoare. cerând deschiderea acesteia. de obicei. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. înainte de toate. ridicării armelor. când. Totodată. şoc. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. echipa să se deplaseze pe jos.). persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. unde. în grupe mici de câte două-trei persoane. primăriei. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. Totodată. intrarea în încăpere se efectuează forţat. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. având In vedere atât autorul. vilă. chiar dacă scriptorul este determinat. în continuare. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. de obicei. nu trezesc nelinişte.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. casa. magazin. depozit ş. serviciului administrativ de asigurare. edificiul în care este situată încăperea respectivă. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri.a. oficii. Persoanele găsite la faţa locului. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. 2. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. vârsta. — identificarea autorului unui text suspect anonim. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. deoarece acţiunea în cauză. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. în sufragerie. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. amnezie ş. ca. vestibul. dar cu conţinut antisocial. întreprinderi. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. sună sau bate în uşă. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. după identificarea în baza actelor respective. Aşa cum s-a menţionat. cât şi executorul înscrisului. hol. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. respectiv. ebrietate. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. firme. iar pe de altă parte.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. construcţii anexe) cuprinde. organul sub a cărui conducere se află echipa. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi. radiotelefon sau prin anumite 162 . în mod obişnuit. de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. limba şi. birou de lucru. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. în marea majoritate a cazurilor. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. naţionalitatea. 2. unde se vor afla în timpul percheziţiei. nivelul de cultură generală). presimţind sosirea organului de urmărire penală. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. fireşte.

ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale.) pot servi vasele de bucătărie. aparatele electrocasnice (frigiderul. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia.a. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. în consecinţă. fotolii. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. terasa. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. maşina de spălat. subsol. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. de asemenea. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. grajd sau alte încăperi auxiliare). pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. Este indicat. va continua pe spirală. ascunzători în obiecte de mobilă.a. scaune. în dulapuri.1 Astfel. sertare. lenjeriei şi încălţămintei. dependinţele ş.a. şeful echipei. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. cuţit. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. hol). tâmplarii fac. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. aparatul de radio. magazie. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. specificării procedeelor tactice. dublând pereţii sau fundurile. Astfel. în prezenţa persoanei percheziţionate. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. pivniţă. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. de regulă. fotografii şi alte obiecte plate. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. metoda de palpare. zidarii folosesc obiectele de construcţie. televizor. închiderea oberlihtului. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară.a. a vestimentaţiei. de-a lungul pereţilor. putea fi folosit ca ascunzătoare 2. Un manager poate avea acces în mai multe 163 . într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. bijuterie. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul.forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii.). deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. care. dar. bancnote. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. sertare. televizorul). lăzi). De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. covoare). La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. hărţi. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară.). de subliniat. în saltele.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere. metoda de comparare şi modelare etc. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. duşumeaua. Din perspectivă tactică. arme etc. recipientele de rezerve alimentare. bineînţeles. eventual. tavanul). în continuare. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. şi apoi. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. rezultatele percheziţiei. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. spre centrul încăperii. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. care se aplică la cercetarea la faţa locului. a fiecărui obiect casnic. în care creează tot felul de nişe. covor. de obicei. a martorilor asistenţi. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. iar în lipsa acesteia. în sol afânat ş. computer. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. metoda de măsurare.

asigurând. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. de care.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico ." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite.2 şi 2. petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele. 3. se bucură această activitate. 2. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. după cum s-a menţionat.a. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. a dispozitivelor de iluminare. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. în consecinţă. 3. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. adesea. 3. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. mobilul)?.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen. şi anume: ce s-a întâmplat?. cum?. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice. Comparaţie de la 2. inclusiv cu radiaţii invizibile.3 şi acesta va fi răspunsul la 2. laboratorul). pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. de păr. eficienţa activităţii de cercetare. indiferent de destinaţia lor. cum sunt amprentele papilare. a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse. de ce (scopul. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. microurmele de textile. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. a materialelor de revelare şi conservare etc. de explozive şi cadavre. se află sub stăpânirea sa. organele de urmărire penală 164 . Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". în fine.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse. a fost mistuită de foc etc. este indicat. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. instrumentelor. cu ce (s-a săvârşit fapta)?.3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei. îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. Astfel. când?. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. care.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. aplicabile în condiţii de spaţiu închis. a detectoarelor de metale. unde?. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări.3 5. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante.încăperi ale unităţii de producţie. a radiodozimetrelor ş. de obicei. în special. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia).2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. a tehnicilor optice de mărire. furnir). cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8. practic. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. carton.

P. după numele autorului ei. urmează să recunoască.). Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. fireşte. insistându-se la o toaletare a feţei. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. a obiectelor de îmbrăcăminte. vârsta.P. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. nasului. foloseşte terminologia sa proprie. prin care se constată săvârşirea faptei. Metoda în cauză. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. mai întâi trebuie să descrie. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. aranjarea coafurii. urechilor. 144 C. violurile. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. In ultima etapă. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. răspunsul nu poate fi decât negativ. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. Prin intermediul întrebărilor de precizare. fireşte. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. lucrările de urmărire penală. buzelor şi a bărbiei. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. Fapta a fost recunoscută. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. 1. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun.P. la cele ce diferă. Reuşita ei. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. rasa. In a doua etapă. forma. ochilor. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. excrocheriile. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat.P. 145 C. La cea de-a doua întrebare. dimensiunile şi poziţia frunţii. în caz contrar. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. pe baza reconstituirii grafice. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize. ca de exemplu cazurile de mituire. în special la mijloacele de calcul electronice. După cum e cunoscut. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. Fără a intra in detalii asupra problemei. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. ea aparţinând de tactica criminalistică.). năvălirile tâlhăreşti. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. întrucât răspunderea penală este personală. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. ca şi a cadavrului necunoscut. pentru a fi examinat. nominalizată Gherasimov.din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. prin metoda supraproiecţiei. pe baza portretului vorbit. De asemenea. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. fiind ascultată de organul judiciar. determinate de către specialistul antropolog. 4. Actualmente. prin concursul pictorului portretist.

autoturismele şi motocicletele.craniului. 166 . (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport.). precum şi a altor urme. pelicule de vopsea. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. statice şi dinamice. autobuzele şi troleibuzele. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. vârsta. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. Descoperirea. la starea. Astfel. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. fibre de îmbrăcăminte. Se va insista. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. 2. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. la sexul. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. în atare situaţii. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. în special. antropometrice. aluniţe. La faţa locului pot apărea urme-formă. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. cu participarea medicului legist. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. concomitent. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. pete. în special. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri.1. culoarea pielii). incluzând camioanele. două părţi laterale şi din spate). leziunile corporale şi cauza morţii. sunt dinamice. Ca şi în cazul persoanelor dispărute.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. 1. de asemenea. vederea din faţă. tractoarele. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. de stratificare şi de destratificare. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. fixare şi ridicare a urmelor în cauză. rasa. Urmele tălpilor de sănii. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. in cazul unei lovituri sau tamponări. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. In cazul unui accident de circulaţie. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. cicatrice. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. rupturi. Test nr 24 Subiectul I. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. morfologia întregului corp (statura. asupra urmelor de frânare şi de derapare. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. tatuaj etc). cutremure de pământ ş. a.. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. benzină. pete de sânge etc 1. incendii. profilul drept şi cel stâng (bust). fireşte. constituţia fizică. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. din cartoteca dactiloscopică. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. Mijloacele de transport creează urme şi. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni.

stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. pe de alta. obiecte transportate etc. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. viteza de deplasare. Pe lângă caracteristici generale. în cele din urmă. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. Despre tipul mijlocului de transport probează. în condiţii favorabile de sol. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. cu mijlocul de transport. in care se reproduc dimensiunile. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. in cazul unei lovituri sau tamponări. prin dimensiuni. urme de lovire în zona şoldului victimei". examinarea urmelor de frânare. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. ştirbiri. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. pe de o parte. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. inclusiv pe corpul victimei. Concomitent acţiunilor de măsurare.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie. 1. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. în special. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. ale farurilor. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. Totodată. direcţia de circulaţie. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. fibre de îmbrăcăminte. perforări. pelicule de vopsea. Astfel. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. pete de sânge etc. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. cea fotometrică.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. In atare situaţii. de a alege şi schimba direcţia. In soluţionarea cauzelor penale. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. direcţiei şi vitezei de deplasare. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. urmele barei de protecţie. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. concomitent. rupturi. tn cazurile când in urme sunt 167 . Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. bucăţi de lemn. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. lăţimea şi circumferinţa roţilor. in special a accidentelor de circulaţie. au fost depistate două urme dinamice de frînare. Astfel. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. la identificarea lui. Atât urmele-formă. numărul roţilor pe o osie. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. in majoritatea cazurilor. asigurând. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. configuraţia desenului antiderapant. bucăţi de metal. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. Mijloacele de transport creează urme şi. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. a modului de comportare a persoanelor participante. benzină. masă plastică sau metal. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri.

într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. devine posibilă identificarea animalelor. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. faţă de lege şi dreptate. Cu privire la prima categorie. predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. pe de o parte. pe de altă parte. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. După cum demonstrează practica. comportarea agresivă sau chiar obraznică. iar. regresia psihică devine mai accentuată. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere.139 al CPP. însă. Ca şi în cazul martorilor maturi. Astfel.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite. § 5. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. în situaţia adolescenţilor. starea sănătăţii. în unele cazuri. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi. Cele menţionate impun. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul. martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. Totodată. adică a persoanelor de 14-16 ani. Tactica ascultării minorilor. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. iar. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. Ca regulă. a martorilor de această vârstă. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. dar încurajatoare.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă. sunt iritabili. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. şi a părinţilor. particularităţi de formă. 2. Pe măsura înaintării în vârstă. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. persoanele în vârstă devin suspicioase. apar elemente de disfuncţie a gândirii. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. întreaga structură psihologică a individului. în special. ştirbiri. fireşte. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări. interesele şi atitudinea. preocupările. primele elemente ale gândurii abstracte. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. 168 . ascultarea fără întârziere. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă. rudelor apropiate sau a tutorelui. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. întrebările trebuie să fie formulate clar. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. 2.2. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. Potrivit art. direct şi într-un limbaj accesibil lor. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor. Conduita tactică a organului de anchetă. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). susceptibile şi iritabile. Subiectul II. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate. memoriei şi vorbirii. în etate şi cu dezabilităţi. Datorită elementelor de gândire logică. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi. ele apar la vârsta de 60-65 ani.

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. în majoritatea cazurilor.identificare. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită.a. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. inclusiv infracţională. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. organul învestit cu efectuarea ei. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. obiectele prezente sau lipsă. e) Identitatea şi calitatea victimei. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. omor. cu atât mai mult. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. traficurilor de stupefiante etc. a staturii. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. balistice ş. în cele din urmă. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit. a naturii faptei (moarte naturală. pe de o parte. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. înainte de toate. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei. sinucidere. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. între timp. starea obiectului material al infracţiunii. 2. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. in special. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. personalitatea ei. 1. premeditată. deoarece. traseologice. De menţionat. pot conduce la stabilirea. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. precum şi a cadavrelor necunoscute. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă. de împrejurările şi situaţia în care se activează. iar pe de altă parte. de deprinderile şi experienţa făptuitorului. ale plantei picioarelor. în această ordine de idei. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. Metode antropologice. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea.1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei. Astfel. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. reprezintă punctul de plecare 172 . Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia.a.). accident). formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. d) Autorul faptei. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. uneori în mod categoric. să asigure identificarea acestuia. pentru orientarea activităţii de cercetare. metodele fotografiei de fixare. spre exemplu. Metode speciale criminalistice. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale. suprafeţelor palmare ş. că. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. cele vizând prevenirea furturilor .

iar în caz de necesitate. Pentru aceasta. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. cercetarea la faţa locului va urmări. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. După relaţiile.în activitatea logică de elaborare. în condiţiile prevăzute de art. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. precum şi în alte cazuri. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. 3. indicîndu-se motivele efectuării ei.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. încăperilor. prin încheiere motivată. obiectele şi documentele se împachetează. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. fotografieri. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. schiţe. 54. 2. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. A. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. de asemenea. în raport cu natura faptei. obiectelor. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. Articolul 125. 3. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. 173 . întocmeşte desene. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. documentelor. 2.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. cadavrelor umane sau de animale. În anumite cazuri. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. În caz contrar. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. (3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii. 114 Cod procedură penală. filmări. dacă este necesar. se sigilează. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii. organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. 3. persoana care efectuează urmărirea penală. animalelor. stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. CPP: Articolul 118. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat.2. (4) În caz de delict flagrant. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu. 125). funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. execută diferite măsurări. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art.

a urmelor biologice (salivă. în vârstă de peste 80 ani. a firelor de păr. cazul unei femei. orificiul anal). activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. omor şi furt. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. stabilirea grupei sangvine. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. B. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. lăsat deschis la capul victimei. Alteori. De asemenea. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină. 174 . precum şi urme ale unui raport sexual. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. spermă) şi chiar expertiza scrisului. în acest sens. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. Probele de scris luate de la acest tânăr. s-a considerat că este moarte patologică. întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. care este mecanismul de producere a lor. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). luate de la victimă. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. între acestea. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. a scris pe un caiet. iar când participarea procurorului nu este posibilă. De asemenea. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. specifică vârstei (cardiopatie).Atât constatarea. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. în ziua în care se săvârşise fapta. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. alertate de rudele victimei. Este concludent.