P. 1
teste criminalistica

teste criminalistica

|Views: 337|Likes:
Published by Andrei Frunza
usm, drept
usm, drept

More info:

Published by: Andrei Frunza on Dec 25, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/15/2015

pdf

text

original

Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

Particularităţile audierii părţii vătămate. a evidenţei criminalistice. criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni. farmacologiei etc. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1. prezentarea pentru recunoaştere ş. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. fie cercetarea la faţa locului.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă. dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei. a prejudiciului cauzat şi.47 al CPP). Pe de altă parte. Persoana care a suportat vătămări fizice. 2. experimentul judiciar. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. fie la cel utilitar. spre exemplu. ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. în acest context. Legătura criminalistica cu criminologia. de asemenea.a. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. morale sau materiale. reclamă un anumit potenţial psihologic. Fie la nivel teoretic. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. dacă participă la proces. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. După cum se ştie. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. Criminalistica asigură. în rândul al doilea. criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului. Ea se manifestă. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica. în special cu medicina legală. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. poartă denumirea de parte vătămată. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice.a. elementele constitutive ale acestora. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. Gross. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. acestea furnizându-i metode. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. După cum vom vedea.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. dinamica şi cauzele criminalităţii. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi. cu precădere cele de laborator. pe de o parte. percheziţia. în fond. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale. orice act de valorificare. antropologiei.a. Aşa cum s-a subliniat. prin săvârşirea infracţiunii. Subiectul II. Criminalistica are. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor.2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii. 2. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Anumite forme de activitate criminalistică ca. în baza acestor clasificări. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. spre exemplu. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea. Totodată. printre care şi dreptul 4 . Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. serveşte scopului procesului penal. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. in consecinţă. invers. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. la determinarea măsurii de pedeapsă. chimiei.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. în primul rând. precum şi a condiţiilor de ispăşire. persoanei căreia. cercetările criminalistice. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. 2. prin faptul că orice activitate criminalistică. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă.Legătura criminalistica cu dreptul penal. Aşa cum s-a menţionat. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane.

conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. când. uneori doar fragmentară. Astfel. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. 47. îl constituie recepţia senzorială. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. persoanele participante.94 al CPP). 61. Şi. împrejurările şi modul în care s-a activat. 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde. c) victima cunoaşte infractorul. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. de loc. în linii mari. totuşi. deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). nu le-a comis. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor. emoţiile cauzate de frică. 141. precum şi martorii. surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului. b) victima ştie cine este infractorul. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. după cum este cunoscut. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. cei ce ţin de starea victimei. pe de altă parte. în special. De exemplu. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. în special. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. 48. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. dar mai cu seamă. scandaloasă. în realitate. Astfel. d) victima cunoaşte infractorul. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. pot provoca starea de şoc. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. 251 ale CPP). magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. şi senzaţiile cutanate. 50. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. durerea suportată. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod.a. dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită. la fel ca şi în cazul martorilor. Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte. de distanţă. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale.). Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. 5. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces. în unele cazuri. datele privind persoanele care pot depune mărturii). dar. eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. Prin urmare.de a prezenta declaraţii. la formarea declaraţiilor acesteia. caracterul relaţiilor. la cercetarea actelor violente. mânia. tehnologice etc. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. se impune. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. de timp. Pe de o parte. pe de o parte. profitând de ocazie. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. concură. Tulburările interne. într-o măsură esenţială. îl denunţă. iar.1 Pe de altă parte. cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. în special. la fel ca şi în cazul martorilor. Declaraţiile părţii vătămate. graţie stării psihologice deosebite în care se află. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . persoanele vătămate. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ. 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. 4) materialelor probante. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. cele de durere. percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. provocatoare). care. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic. în timpul diverselor fenomene meteorologice. într-adevăr. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul. organul judiciar (anchetatorul. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei. a procesului de comitere a infracţiunii. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive. în interesul stabilirii adevărului.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. tactile şi olfactive. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă.

inutile. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. interesele. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului. comunicabilitatea. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei. 1 Eventual. a modului în care au activat persoanele participante. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. După cum este cunoscut. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare. la persoanele suspectate de comiterea furtului. Prin urmare. de obicei. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit. sunt. ascultarea victimei este o activitate expromptă. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. în majoritatea cazurilor. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor. Punând accentul pe acţiunile violente. întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta. împrejurările şi modul în care s-a activat. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. Cu ascultarea celor vătămaţi. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane". fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc). dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. "toţi activau împreună". fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate.. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. actelor de banditism. victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii. tentativelor de omor ş. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia.a. victima. debutează cercetarea furturilor. ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea.a. la care insistă unii autori. persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor.. Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării. treptat se va trece la faza de relatare liberă. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. în anumite cazuri. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. "mă ţineau câţiva" ş. ca. spre deosebire de cazul martorilor. Cu toate acestea. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale). violurilor. pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor. în opinia noastră. tâlhăriilor. este amânată în timp. devieri. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează. îndată după momentul final al infracţiunii. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea.a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. în cele din urmă. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia.a. în majoritatea cazurilor. în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei. repetarea unor fraze etc.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. în fond. în paralel cu cercetarea la faţa locului. în cele din urmă. "studierii" dosarului cauzei. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei.

trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. aşa cum.orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. Subiectul III. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. Practica oferă suficiente exemple. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. obiectiv şi complet. mai procedează unii anchetatori. 1. urmărirea penală este desfăşurată superficial. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. ca întocmire a unei liste de acţiuni. pe de altă parte. O dată cu orientarea cercetărilor. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. ea asigurând: . . îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. administrarea necalificată a probelor. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. în baza unor raţionamente. Planificarea are un conţinut mai amplu. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală.determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. pe de o parte. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. chiar şi a conţinutului acestor principii. iar în cazuri mai dificile. în mod temeinic. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. direcţionarea activităţii de cercetare. în paralel. materialul probant obţinut pe această cale. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. cu mare regret. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. . de forţele şi timpul disponibil.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. cu cele generale ale procesului penal. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. formalismul şi rutina. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului. desfăşurarea unor activităţi inutile. prin urmare. uneori haotic. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. Acestea fiind spuse. Majoritatea autorilor. consideră că 7 . ce au atribut de principii. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. 3. deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. cu atât mai mult. orientează în continuare activitatea de cercetare. Sub acest aspect. iar. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. într-un cuvânt. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. Planificarea. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. 3. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. proces care cuprinde. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului".

în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. de particularităţile acesteia. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. după caracterul săvârşirii. individualitatea persoanelor implicate. neprevăzute în planul iniţial. pentru o anumită etapă a cercetărilor. un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. făptuitorul. când a fost săvârşită. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Principiul mobilităţii. activităţile necesare pentru stabilirea lor. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. în caz contrar. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient.principalele reguli. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. ce faptă penală s-a comis. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv.a. ale obiectului probaţiunii. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. cine este autorul. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. în acest scop se va preciza ordinea. scopul urmărit. şi anume. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. spre exemplu. comportarea victimei.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. 8 . unde a avut loc. fie şi dintre cele mai principale. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. a sarcinilor activităţii de cercetare. planul va avea un caracter abstract. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi. respectiv. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. reprezintă a treia regulă. Elaborarea versiunilor implică. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. cu tot regretul. depăşirea primitivismului şi a rutinei care. planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. scopul urmărit de făptuitor. în rândul al doilea. Modul de operare.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. sunt specifice anumitor autori. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. şi mobilitatea sau dinamismul.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. în primul rând. pe data de 10 iunie). Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. De obicei. caracterul şi gravitatea acestora. după cum este bine cunoscut. 3. într-o cauză penală. în aprilie. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". în consecinţă. prejudiciile. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. inclusiv locul. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. realitatea. afară de formularea presupunerilor. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet. care să fie realizabile. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . timpul. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. respectiv. modul şi împrejurările în care s-a activat. . a altor probleme de rezolvat şi. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. ireal şi deci va fi inaplicabil. în prima jumătate a lunii iunie etc. cum ar fi. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. reprezintă doar unul din elementele. caracteristica făptuitorului. modul înfăptuirii. potrivit CPP al Republicii Moldova. în consecinţă. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. locul şi procedeele tactice. împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. antecedentele penale ş. în raport cu diversele aspecte apărute. a unor activităţi suplimentare de cercetare. vor fi diferite şi. dar şi de la un caz la altul.

a. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. cu un grad sporit de dificultate. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. indiferent de forma planului. tabele grafice ş. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. care poate avea cele mai diverse forme . aceeaşi structură: determinarea scopului. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi.. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. Unica cerinţă care trebuie respectată. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. cu un număr mare de învinuiţi. cum ar fi. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. până la combinaţii de scheme. la planul de cercetare penală. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. 9 . care conţin date despre faptele săvârşite. elaborat pentru întreaga cauză. a forţelor şi mijloacelor necesare.a. în cazul unui act de huligănie. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. în cauzele complexe. cercetarea unui sau a unor episoade. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. de obicei. în cazuri complicate. Dacă se aplică cercetarea în echipă. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. ascultarea învinuiţilor ş. Fireşte. de acte infracţionale sau episoade. termenele şi persoanele executante.Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. ordinea şi modalităţile de rezolvare. percheziţia. planificarea ia altă amploare. sisteme de fişe. probleme ce urmează a fi elucidate. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. de exemplu.

se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. 10 . Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. în al doilea — o fotopanorama circulară. Timpii.2 Subiectul I. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. se va fotografia profilul drept. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. cu urechea descoperită. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. privirea fiind îndreptată înainte. alte condiţii de expunere. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. după cum se va vedea în continuare. De asemenea. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). se fotografiază cu şi fără ei. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. tatuaj etc. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Noţiunea. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. 11). pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. 1. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. argumentate. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. datorită dimensiunilor mari. servind. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. se recomandă fotografierea profilului drept. diafragma. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare.). precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. Fotografia judiciară. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. Dacă persoana poartă ochelari. Fotografia operativă se aplică. după cum am menţionat deja. ochii deschişi. alta laterală mai slabă decât prima. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. 1. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. rapiditatea şi precizia fotografierii. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. după cum se va vedea in capitolul respectiv. celui stâng. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. cicatrice. Bertillon şi care au rămas în vigoare. Fotografia panoramică poate fi executată excelent.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare.Test nr.) trebuie să fie identice. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. de A. durata de developare etc.

3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat..2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. amplificatoare electronooptice etc. 2. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. năvăliri tâlhăreşti. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. în spălarea ei. condiţie inerentă acestui gen de activitate. precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. 147 al CPP.1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente. 1. şantaj etc). Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. cu concursul expertului legist (fig. Pentru executarea fotografiilor la Întuneric. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. pe care şi le asumă organul respectiv. Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului. în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. În prezent. dar nu identică. precum şi a interogărilor. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. Subiectul II. documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. pieptănarea părului. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 . deschiderea ochilor ş. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. a. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. jafuri. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. Având un grad sporit ilustrativ. Altfel spus. pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. efectuate. se măreşte până la 4 cm. menţionăm că aplicarea fotografiei color. a anumitor obiecte. potrivit art. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată. tn cazul fotografierii unei persoane. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care.— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. fireşte. Astfel. ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. spre exemplu. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine. După cum s-a subliniat. Unele particularităţi. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. 14). 2. Similară percheziţiei. la moment foarte modestă.

percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. acestea se ridică forţat. după cum s-a menţionat deja. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală. de obicei. nu trezesc nelinişte. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat.a. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. casă în localitatea rurală). oficii. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. ca. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol. de obicei. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. în mod obişnuit. hol. ce. deoarece acţiunea în cauză. ridicării armelor. când. Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. la o anumită distanţă de la blocul. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective. în sufragerie. exceptând copiii minori şi bolnavii. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. 12 . depozit ş. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. edificiul în care este situată încăperea respectivă. Aşadar. după identificarea în baza actelor respective. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. înainte de toate. casa. în grupe mici de câte două-trei persoane. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. serviciului administrativ de asigurare. organul sub a cărui conducere se află echipa. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. intrarea în încăpere se efectuează forţat. unde se vor afla în timpul percheziţiei. a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională. vestibul. Aşa cum s-a menţionat. cerând deschiderea acesteia. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. Persoanele găsite la faţa locului. să le predea lui. pe de o parte. se vor strânge într-un anumit loc. unde. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. care. reţinerea persoanelor declarate în căutare.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte.). sună sau bate în uşă. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. iar pe de altă parte. la care se limitează actul procedural de ridicare. dar care nu se exclude. de obicei. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. birou de lucru. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. legătura acestora cu fapta avută în cercetare. conform legii în vigoare. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. firme. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. fireşte. Totodată. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. în continuare. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. întreprinderi. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc.a. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). Alta este situaţia în cazul percheziţiei. 2. primăriei. serviciului medical ş. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. un reprezentant al administraţiei comunale.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane. echipa să se deplaseze pe jos. a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. presimţind sosirea organului de urmărire penală. vilă. construcţii anexe) cuprinde. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date. pentru a contracara eventualele acte violente. magazin.

hărţi. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. în saltele. practic. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. zidarii folosesc obiectele de construcţie.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. televizor. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. recipientele de rezerve alimentare. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. de obicei. care. magazie. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. dependinţele ş. maşina de spălat. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. forma şi dimensiunile obiectelor căutate.a. a fiecărui obiect casnic. subsol. în continuare. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. lenjeriei şi încălţămintei. de-a lungul pereţilor. şeful echipei. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. care. hol). de care. sertare. în dulapuri. rezultatele percheziţiei. care se aplică la cercetarea la faţa locului.a. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. covor. în care creează tot felul de nişe. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. cuţit. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi.1 Astfel. radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. va continua pe spirală. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. metoda de comparare şi modelare etc. aparatul de radio. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. dublând pereţii sau fundurile. în prezenţa persoanei percheziţionate. în sol afânat ş. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. scaune. tâmplarii fac. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. spre centrul încăperii. de regulă. a vestimentaţiei. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie. specificării procedeelor tactice. Astfel. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. este indicat. Din perspectivă tactică.). fotografii şi alte obiecte plate. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. computer. bineînţeles. eventual. a martorilor asistenţi. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. în consecinţă. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. terasa. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. laboratorul). Este indicat.a. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. se bucură această activitate. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. ascunzători în obiecte de mobilă. metoda de palpare. grajd sau alte încăperi auxiliare). examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. bijuterie. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. iar în lipsa acesteia. de asemenea. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. de obicei. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. metoda de măsurare. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. fotolii. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. sertare.). tavanul). aparatele electrocasnice (frigiderul. bancnote. putea fi folosit ca ascunzătoare. se află sub stăpânirea sa. de subliniat. pivniţă. duşumeaua. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. închiderea oberlihtului. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. 13 . şi apoi.a. dar. lăzi). covoare). croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. arme etc.) pot servi vasele de bucătărie. televizorul). Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea.

1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. особенностях зубного аппарата. обнаружившего труп или его части. dar nu lipsită de tact şi politeţe. допрос лица (лиц). при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки. Если все эти действия не приносят успеха. după cum s-a menţionat. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca. educative. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. 3. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. Datorită caracterului său iritabil. 3. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă. sociale. кроме последней. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor. organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv. cercetate. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности. указывающих на профессиюили род занятий. Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. Atât constatarea. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. între acestea. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. 114 Cod procedură penală. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor. A.indiferent de destinaţia lor. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. între care primul loc îl ocupă viaţa omului. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. se cuvine să semnalăm că. Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice. juridice. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. Во всех рассмотренных выше ситуациях. iar când participarea procurorului nu este posibilă. Organelor de urmărire penală. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. обнаружения татуировок и других примет. Subiectul III. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. obiective. Если труп не опознан. принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni. în această ordine de idei. spre exemplu. prezenţa alcoolului în 14 . первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия. Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. о перенесенных им болезнях и операциях. în condiţiile prevăzute de art. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. трупа (или его частей и останков). care este mecanismul de producere a lor. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor.

aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. spermă) şi chiar expertiza scrisului. picioarele se aflau pe şosea. Apoi. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). iar capul era lipit de un stîlp de beton. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. omor şi furt. 3. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. organele de urmărire penală din apropiere vor informa. a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. în vârstă de peste 80 ani. Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. a firelor de păr. în ziua în care se săvârşise fapta. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. din comune sau oraşe. De asemenea. luate de la victimă. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. considerând că fapta sa nu va fi descoparită.3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. a urmelor biologice (salivă. Este concludent. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. De aceea. orificiul anal). de la gardul unei case de locuit. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii.roşietice. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. cu faţa murdară de singe. s-a considerat că este moarte patologică. telefonic. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori). De asemenea. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1. a scris pe un caiet. B.5 m. aflată în construcţie. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. cazul unei femei.0 I. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. trebuie să culeagă date utile identificării victimei. lăsat deschis la capul victimei. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă. organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. specifică vârstei (cardiopatie). Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. Cadavrul era întins pe spate. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. în acest sens. o sinucidere. alertate de rudele victimei. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei. pentru a nu fi modificate. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. stabilirea grupei sangvine. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. Dacă urgenţa o impune.sânge şi în urină. precum şi urme ale unui raport sexual. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 . Probele de scris luate de la acest tânăr. Alteori.

dacă sunt comod transportabile. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. Este mai mult o activitate de informare. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. de familiarizare cu datele cauzei. 16 . echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. în deplasările foarte urgente la faţa locului. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". c. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. Toate observaţiile făcute sunt notate. şi anume: ce s-a întâmplat?. pentru a fi descrise în procesul-verbal. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. precum şi a locului unde se află martorii. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. b. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. apoi separat. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. în încercarea de a fi salvată. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. wer"). în această fază. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. mobilul)?. în ceea ce priveşte spaţiile închise. Obiectele purtătoare de urme. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. wann. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. distrugeri de ţesuturi etc. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. dar încă mai sunt în viaţă. warum. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului.La sosirea la faţa locului. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. de aceea. camere de locuit. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. de cunoaştere a locului faptei. Obiectele sunt fotografiate în grup. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. unde?. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. d. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). a delimitării acestuia. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. şi anume: a. se ridică pentru examene de laborator. pentru acordarea îngrijirilor. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). pentru a fi observate urmele infracţiunii. când?. pentru a fi chemaţi la audiere13. care trebuie descrise în detaliu. wie. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. cum?. deoarece a fost transportată la spital. se constată. De cele mai multe ori. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. în special lipsa urmelor de sânge. womit. wo. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. pentru a deruta cercetările. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. A. de ce (scopul. B. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. uneori. echipa operativă desfăşoară importante activităţi.

în' conformitate cu regulile tactice. pe de o parte. se realizează conform unor reguli suplimentare. Locul faptei. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. eventualele denaturări. ca urmare. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. înregistrarea. starea vestimentaţiei.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. ale mijloacelor de transport etc. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente.TEST 3 Subiectul I. 1. pe de altă parte. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. fotografia-schiţă. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. leziunile corporale vizibile. Fotografia judiciară operativă. 1. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. în măsura posibilităţilor. spre exemplu. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. a prezentării spre recunoaştere. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. formulate In baza practicii generalizate.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. conţine diverse materiale de probă. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează.) sau a unor obiecte ( o armă. de instrumente. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor. Fotografia de detaliu. ce constituie ambianţa acestui loc. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. un topor. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. un tub de cartuş. iar. Scopul acestei fotografii este. cea de nod şi cea de detaliu. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. uşa forţată in urma unui furt. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Pentru realizarea acestui scop. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. un obiect de îmbrăcăminte etc. de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. Fotografierea cadavrului. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. 17 . cât şi cele corp delict. când obiectele purtătoare de urme. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. 1. excluzându-se. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. de picioare. obiectele principale se fotografiază din poziţii. spaţiul. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. cum ar fi.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului.

urmele create prin secreţia glandei sudoripare. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. unele leziuni corporale. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. obţinerea unei imagini mărite. c) urmele. . indiferent de acestea.— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice..Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. a celor de măini. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. d) fotografia urmelor. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. prenumele şi calitatea experţilor. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. a. înregistrări videomagnetice. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare.să fie succint. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. a) Procesul-verbal. instalate bilateral. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. specialiştilor şi tehnicienilor. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. precum şi a filtrelor de polarizare. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. ora începeri cercetării la faţa locului. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia. de sticlă ş. desene şi cu alte materiale ilustrative. spre exemplu. . b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. în consecinţă. să fie redactat într-o formă concisă. şi. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. 2. precum şi ale martorilor asistenţi. 2. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. măresc distanţa focală.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. care se întocmeşte în mod obligatoriu. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. Potrivit prevederilor art. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. ci: indicarea adresei la care locuiesc . a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. să fie complet. numele. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. 156 CPP. . (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. concentrată. a căror detalii caracteristice sunt mici. . care nu se disting de culoarea suportului. se va executa la un anumit grad de mărire. în cele trei părţi ale structurii sale. Condiţiile menţionate. a poziţiei.1. de instrumente. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. . Subiectul II. 18 . în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare.numele. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului.

Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. interioarelor. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. experţii. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. mai întîi. dacă e reprezentat şi de către cine anume. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. starea în care se prezintă. forma. locul unde au fost descoperite. martorii asistenţi. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. specialişti. felul obiectului. a poziţiei obiectelor şi urmelor. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. dimensiunile. culoarea. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. Schiţa în proiecţie orizontală. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. tehnicieni.. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. ridicarea şi fixarea acestora. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. indicată de acul busolei).menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. obiectele de mobilier. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. orientarea in teren cu ajutorul busolei. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. iar a locurilor deschise. permite fixarea obiectelor. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului.. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. ferestrele. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. etc. anumite caracteristici. se menţionează următoarele elemente : . obiectelor reprezentate. ora terminării cercetării la faţa locului. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. cum ar fi. etc. a părţii vătămate. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. raporturile de distanţă dintre diferite urme. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. starea încuietorilor. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. străzi etc). cel mai frecvent utilizată. în ordinea efectuării lor. iar în cazul absenţei acestuia. aflate pe astfel de suprafeţe. experţi. tavanul. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. a martorilor). mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. particularităţi de construcţie. locul unde au fost găsite. uşile. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. amplasarea acestora. . specialiştii şi tehnicienii. duşumeaua. starea în care se prezintă. cu privire la cadavru. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. în funcţie de suprafaţa acestora. raporturile de distanţă dintre acestea. ce genuri de fotografii. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . a clădirilor la scara 1:100. întinderea locului supus cercetării. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. căile de acces. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. la autovehiculul distrus etc. pereţii. micşorate de un anumit număr de ori. Astfel.

. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) . Sub cel de al doilea aspect. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. pădure. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. construcţie.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. etc. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.clădire învecinată. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. 2. Tot astfel. necontestate avantaje. modul de confecţionare. urme de mâini. filmul judiciar oferă. a 20 . fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. atât sub aspect cantitativ (dimensional). stradă. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. de picioare. adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. a obiectelor principale.Cu ocazia cercetării la faţa locului. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie. videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea. Se precizează de asemenea. O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. de instrumente etc). în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie.3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. cale ferată. după natura. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. înregistrări la scară. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . modelul. modul de creare locul unde au fost descoperite. mărimea forma. cât şi calitativ (structural). numele. destinaţia. cum ar fi. următoarele avantaje . seria. b) . banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. a armelor şi a detaliilor. condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. filmarea. descriptivă şi de încheiere sau finală. Astfel. precum şi după anumite elemente particulare caracteristice. după ştergere. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. şanţ). în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării. în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief. posibilitatea utilizării repetate. între altele. temeiul de fapt şi juridic al cercetării. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. râu etc. a aceleiaşi bande. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului. spre exemplu. schiţă (în diversele sale variante. numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. în raport cu celelalte mijloace de fixare. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . în special. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare. culoarea lor. La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. conţinut. semnele marcate de producător (marca. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop.

obiecte şi fenomene. In cele din urmă. 1. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. În accepţie dialectică. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect. iar pe de altă parte. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate. Sub aspect psihologic.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. întrucât o atare identificare are sens dacă. iar la sfârşit .2. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului. fenomen sau fiinţă». TEST 4 Subiectul I. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia. într-o calitate sau alta. drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale.(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. deosebirea de tot ce le înconjoară. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. în care se disting două etape: prima — de reflectare. Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte.1. Categoria de identificare (din lat. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. aşa cum am menţionat deja. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. 21 . deosebim recunoaşterea persoanelor. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură. pe de o parte. la efectuarea activităţii de cercetare. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. de încasare şi altele.de toţi cei care au participat. posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului.Identificarea criminalistică 1. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. Persoana chemată să recunoască. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. a cadavrelor şi a obiectelor. La baza acestei activităţi se află. conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. In funcţie de natura obiectelor de identificat. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. Identificarea după reflectările memoriale. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi.144). identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual. de picioare şi de dinţi. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică.

identificarea este de neconceput. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. De exemplu. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. c) lucrurile. a altor elemente de fapt. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. M. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. de regulă. totodată. fragmentele de timp şi spaţiu. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . în ceea ce ne priveşte. denumite de verificat. care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. printre care se află şi obiectul de identificat.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. în lipsa lor. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. cadavrele. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. ele se numesc şi obiecte-mijloc. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. amprente etc. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. nu susţinem aceste opinii. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. e) animalele. 10) Identificarea persoanelor după miros. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. 11 deosebeşte de altele. pe de altă parte. în urma multiplelor discuţii. bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. înscrieri. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. tot felul de obiecte neînsufleţite. imprimări. 22 . nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. uneltele. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. Potapov.). nominalizate obiecte identificatoare. Apariţia obiectelor identificatoare este. dar şi conform anumitor reguli tactice. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. De asemenea. îl individualizează. După cum s-a menţionat. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. Fiind subordonată procesului de probaţiune. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. acestea se numesc şi obiecte-scop. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora. pe de o parte. însuşirile şi stările acestora. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. în anumite cazuri. constituie obiecte de verificat. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. ea reprezintă un mijloc.

încălţămintea purtată. în primul rând. în măsura posibilităţilor. după cum vom vedea. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. 3. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. după manuscrise şi urme olfactive. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. Unele se manifestă ca nemodificabile. în special ale celor de ordin calitativ.a. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. urmele de mâini pe gheaţă. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. în baza modelelor de comparaţie se realizează. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. în anumite cazuri. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. în primul rând. a ştampilelor după imprimările acestora ş. identificarea este de neconceput. în rândul al treilea. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. de unghii etc).000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. în rândul al treilea. urmele de mâini pe gheaţă. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile.a.2. Altele sunt relativ stabile. să fie învederată. în rândul al doilea. ca. maşina de tipărit etc. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. în lipsa lor. în majoritatea cazurilor.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. urmele de materie pulverulentă etc. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie.3. în majoritatea cazurilor. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. spre exemplu. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă.1. în baza modelelor de comparaţie se realizează. în măsura posibilităţilor. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. Versiunile criminalistice 3. maşina de tipărit etc. 1. se cere. încălţămintea purtată. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. cum ar fi desenele papilare care. ca. după manuscrise şi urme olfactive. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. spre exemplu. Altele sunt relativ stabile. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. ca. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. Cu alte cuvinte. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. În ceea ce ne priveşte. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia. în consecinţă. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică. de buze. 3. nu susţinem aceste opinii. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. se cere. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. de pildă. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. în special ale celor de ordin calitativ. după cum vom vedea. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. de buze. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. Variantele posibile. Unele se manifestă ca nemodificabile. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei.3.Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. sunt unice şi fixe. în rândul al doilea. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. sunt unice şi fixe. ca. a ştampilelor după imprimările acestora ş. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. 23 . să fie învederată. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. cum ar fi desenele papilare care. de pildă. urmele de materie pulverulentă etc. de unghii etc). Subiectul III.

versiunile. conduc la tergiversarea acesteia. în fine. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire. versiunea se reprezintă alternativ. reale şi determinate. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. subiectul. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale. în cele din urmă.versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. din imprudenţă (în urma unei încăierări). alterări şi pierderi de bunuri materiale. în consecinţă. intuiţia. date reale sau indici. adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2. din motiv de răzbunare. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică. huligănie). comis în stare de legitimă apărare. constituind urme ale infracţiunii. prezentării spre recunoaştere ş. discuţiile mai continuă. mijloacele materiale de probă. dată fiind sfera specifică de aplicare. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă. sinucidere. pierderea probelor. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. elaborarea şi. Deşi problema în cauză.a. documentele. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. mai ales. accident sau moarte naturală. în primul rând. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale. aşa numitul "fier". experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. 24 . Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. Variantele posibile. "obiectul şi întinderea" lor3. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii . 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. cum este practica cercetării faptelor penale. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. în consecinţă. organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. versiunile se împart în generale.Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. a percheziţiei. să confirme o singură explicaţie a faptei. spre exemplu. In majoritatea cazurilor. Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. pe elemente de gândire intuitivă. constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art.a. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. de presupuneri şi verificări menite. Astfel. în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor. dar şi din alte domenii de activitate. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate.obiectul. Conform acestui criteriu. delapidări. sinucidere. la etapa iniţială a cercetărilor. menţionăm că. pe datele pozitive parvenite din practică. în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe. Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. când totul este incert. principale şi secundare. în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. Prin urmare. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. accident aitier sau de muncă. ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. adresări etc. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. la începutul cercetărilor. latura subiectivă. Cu alte cuvinte. ele reprezentând probe. Versiunile bazate pe date dubioase. Elaborarea judicioasă a versiunilor. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. Referitor la categoria a treia. în rândul al treilea. când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. propria experienţă a organului de cercetare. scrisori. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. în rândul al doilea. latura obiectivă. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. Omorul.

excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. incendiu . dar şi respectarea anumitor reguli tactice. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. pe această cale. dispariţia persoanei . Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului.omor. prin urmare. versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. sinucidere . este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale. 25 . expertize. expertiză. Concomitent. în fond. incendiu . în special. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. toate versiunile trebuie considerate. în rândul al doilea. se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident . pe de o parte. atunci. stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme. iar. pe bună dreptate. în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii.a. reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc). acţiuni operative). Referitor la latura obiectivă a infracţiunii. unilateral. Astfel. După cum opinează. în primul rând. versiunile se divizează în particulare şi tipice. potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii. furtul ş. când. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul.a. în egală măsură. în fine.omor. cât şi la o fază ulterioară. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. modul în care s-a activat. dispunerea de expertize respective etc). referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. iar făptuitorul neidentificat. a celor grave. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. unii autori. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită. prin urmare. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. alte măsuri. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune. în paralel cu versiunia reclamată. pe experienţa pozitivă. posibile. să determine care din ele corespunde realităţii. în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire. Prin urmare. în special. banditismul. ca neavând nimic comun cu realitatea. ridicarea de obiecte şi documente. versiunile tipice reprezintă variante teoretice.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. furt -delapidare1. La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. De exemplu. Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". altele decad. posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp.omor. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora.a. Potrivit datelor pe care se fundamentează. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. chezăşia cercetării cu succes a faptei. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient. cheltuielile suplimentare de timp. organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi. cum ar fi omorul. pe de altă parte. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. percheziţia. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial. mijloacele utilizate. apar anumite variante. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. pe bună dreptate. pentru situaţia dificilă. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. care se vor solda cu identificarea autorului faptei. timpului şi modului în care s-a activat. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. prezentarea spre recunoaştere. se vor elabora versiuni diverse. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune.omor. organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi. percheziţia. Aceasta presupune. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. dar destinate pentru o armă de alt model. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală.delapidare.

precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. Test nr. Potrivit nivelului de modificare a suportului. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. rangă. sub formă de striaţii. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. sub aspectul efectuării lor în timp. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. a. bomfaiere.2. bomfaierelor. sechestrarea averii ş.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. De exemplu. şurubelniţă ş. 1. mai rar. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. Prezentându-se ca o categorie aparte. Totodată. daltă. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. prin urmare. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. Fiind. ferestrelor. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. în practica cercetărilor criminalistice. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. 1. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. caselor de bani etc. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. o nuia etc. ferăstraie.). create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale. Ele se prezintă ca 26 .1. dulapurilor. ele fiind inutile identificării criminalistice. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. Prioritare. de suprafaţă şi periferice. în cazul aplicării unui topor.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. 1. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. în principiu. pile.Cu precădere. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. direcţia aplicării instrumentului ş. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari. cum ar fi o bară de fier. cuţit. mărime şi localizare. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente.a. burghie). ridicare şi examinare. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. sau de tăiere cu direcţie unică. sfredele. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. urme de tăiere cu direcţii contrare. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. de asemenea. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. cleşte. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie.3. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. Urmele mecanoscopice 1. urmele de tăiere reproduc. prin însăşi natura lor. sfredelelor şi bur-ghielor. situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. şurubelniţe. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. în special. pilelor. de tâmplărie şi construcţie (topoare. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. După uneltele folosite. dălţi. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. Urmele de pilire şi sfredelire. răngi. 5 Subiectul I. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. se vor întreprinde. urme dinamice. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. prezintă informaţii identificatoare.

Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. In primul rând. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. atât din obiectul supus spargerii.urme statice de adâncime. de metal topit.. rămân urme de mâini. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. inclusiv pe instrumentele folosite. pe canatul sau uşorii uşii. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. dimensiunile şi locul in care se află urmele. După cum este şi firesc. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. sunt vizibile. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. particule de material de construcţie. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. acestea vor crea urme specifice de pilitură. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. târnăcoapelor şi a altor unelte. In cazul aplicării acestui procedeu. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. fireşte. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. funingine. foarfece mari de tăiat metal. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. topor. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. Dacă. in special. — Spargerea prin tăiere. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. Fiind in esenţă resturi de materie. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. se pot desprinde diverse fragmente care. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. Urmele de spargere. cu modele de materie de la faţa locului. daltă. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). cu excepţia celor microscopice. introdus în deschizăturile acestora. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. denumit «metoda plastirului» . — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Ca şi alte urme ale infracţiunii. pilitură de metal ş. aparate de sudare. cât şi de la instrumentul folosit. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. Cum am subliniat anterior. tavanului. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. pe plăcile de fixare) şi. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. zăvor). pânzelor pentru bomfaiere. a celor de mâini şi de picioare. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. după realizarea intereselor. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. se vor fotografia. Fiind utilizate. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. 27 . fiind descoperite la faţa locului. materiale explozibile). demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. In rândul al doilea. a. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. răngilor. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere.

Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. in majoritatea cazurilor. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. Mijloacele de transport creează urme şi. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. fibre de îmbrăcăminte. statice şi dinamice. profilograful traseologic (fig. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. in special a accidentelor de circulaţie. incluzând camioanele. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. In lipsa materialului polimeric. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. autobuzele şi troleibuzele. ceara. precum şi a autorului spargerii. autoturismele şi motocicletele. In cazul unui accident de circulaţie. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. La faţa locului pot apărea urme-formă. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. pe de alta. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. se pot folosi ghipsul. Totodată. acestea se vor mula. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. este elastic şi rezistent la manipulare. în acest context. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. în rândul al doilea. 2. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. In atare situaţii. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. direcţiei şi vitezei de deplasare. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. 18 in raport de 7/1. Urmele tălpilor de sănii. pete de sânge etc. a modului de comportare a persoanelor participante. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. pelicule de vopsea. Astfel. sunt dinamice. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. inclusiv pe corpul victimei. pe de o parte. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. In soluţionarea cauzelor penale. examinarea urmelor de frânare. atât ale celor traseologice. de stratificare şi de destratificare. asigurând. parafina. fireşte. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. concomitent. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. benzină. tractoarele. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. Astfel. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. în primul rând. rupturi. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. 34). cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. de a alege şi schimba direcţia. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. plastilina. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. in cazul unei lovituri sau tamponări. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. Astfel. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii.

La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. cu mijlocul de transport. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. configuraţia desenului antiderapant. Despre tipul mijlocului de transport probează. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. lăţimea şi circumferinţa roţilor. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. masă plastică sau metal. obiecte transportate etc. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. ale farurilor. în special. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. la identificarea lui. în condiţii favorabile de sol. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. urmele barei de protecţie. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire.1.problemă deosebit de dificilă. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. cea fotometrică. Atât urmele-formă. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. in care se reproduc dimensiunile. în special. Subiectul II. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. viteza de deplasare. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei.3. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. particularităţi de formă. ştirbiri. devine posibilă identificarea animalelor. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. în atare situaţii. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. ştirbiri. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. precum şi a altor urme. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. direcţia de circulaţie. Concomitent acţiunilor de măsurare. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă.2. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. prin dimensiuni. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. perforări. bucăţi de metal. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. Se va insista. 2. 2. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. 29 . Pe lângă caracteristici generale. bucăţi de lemn. Descoperirea. asupra urmelor de frânare şi de derapare. în cele din urmă. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. 2. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. numărul roţilor pe o osie.

după fondul lexical. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. datorită specificului aparatului respirator. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. integral sau parţial. în legătură cu efectuarea acestei activităţi.4. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. de exemplu. alcătuirea frazelor şi. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. regionalisme. nivelului de cunoaştere a limbii. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. la rândul ei . Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. tembrul şi tonul vocii. într-adevăr. unităţi lexicale din alte limbi. guturală. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. structura şi calitatea vorbirii. pe de altă parte. 30 . precum şi după limbajul folosit.a. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. cel ce conduce recunoaşterea. lentă. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. nazalizată. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. răguşită. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. Având în posesie materialele menţionate. nu de puţine ori intenţionate. La această etapă. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. clară. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. fireşte. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare.1. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. 3. ca.2. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. de modificările. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. iar vorbirea. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. înfundată. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. şi. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. termeni de profesie.rapidă. aflată în camera de alături. dar care. Subiectul III. în mod necesar. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. Vocea poate fi clară. modul de exprimare. Metodele criminalistice 3. Apoi. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. peltica. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. sub un pretext bine gândit. dar fără a specifica conţinutul ei. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. învălmăşită sau bâlbâită. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. pe de o parte.

adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. 31 . Astfel. de măsurare. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. microscoapelor. de la o acţiune procesuală la alta. de analiză şi sinteză. farmacologiei. diferă după conţinut şi modalitate. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. operaţii şi mijloace. 1. practic nelimitat. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. Fără a efectua o analiză detaliată. cum s-a relevat deja. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. constituie forma iniţială. fireşte. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. originală şi consecventă. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. ca în situaţia cercetării la faţa locului. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. psihologiei etc. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. de descriere. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. de la un obiect la altul. experimentului judiciar. în ultimă instanţă. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. în baza propriilor studii aplicative. Percepţia imediată. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. mijloacelor fotografice. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. interogării. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. în primul rând. inerente însuşirii realităţii obiective. privind cercetarea infracţiunilor. fie ca metodă criminalistică de investigare3. şi. aşa cum este sfera justiţiei. chimiei. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. prezentării pentru recunoaştere. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. de exemplu. biologică. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. cât şi la cel utilitar. presupune observaţii multilaterale. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. de la fapt la fapt. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea. In fine. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Apoi. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu.3. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. particular Ştiinţifice şi speciale. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. Pentru a elabora astfel de metode. în anumite cazuri. biologiei. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe.general ştiinţifice. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. La nivel practic. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri.. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. înşelăciune. de observare. efectuată de către organul de urmărire penală. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. infraroşii etc. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. ameninţare şi şantaj. realizate sub diverse forme. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. 2) Metoda măsurării. impune anumite condiţii. alţii în şapte-opt categorii1. că atât la nivel teoretic. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. fie ca sursă informativă4. Observaţia. plenitudinea observaţiei.3. percheziţiei. precum şi aprobarea lor practică. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. farmaceutică. Unul şi acelaşi fenomen. se folosesc trei categorii de metode. matematică. utilajelor speciale de iluminare. sau prin intermediul expertizei. In activitatea criminalistică. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. Totodată.

— sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic.a. a altor obiecte de examinare criminalistică. vehicule ş. greutatea. prezentării spre recunoaştere şi altele. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. traseologice. temperatura. 3) Metoda experimentală. victima) a anumitor obiecte. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. a caracteristicilor maşinilor de scris. frecvent aplicate în criminalistică. prevăzut de metoda portretului vorbit. în special a celor de mâini şi picioare. concomitent. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru.. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. Categoria a doua de metode. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. concentraţia. spre exemplu. fotorobotul. constituie cele particular ştiinţifice. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. sociale. densitatea. pe de"o parte. iar pe de altă parte. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. standard. a impresiunilor de ştampile falsificate etc. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. maşini şi agregate. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. 6) Metoda descrierii. ale celor produse de diverse instrumente. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. precum şi a anumitor procese biologice. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. cel judiciar. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. armelor şi instrumentelor.a. de regulă. Cum se va remarca ulterior. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. 5) Metoda comparaţiei.). ca: timpul împuşcăturii. interogatoriul etc. prezentarea spre recunoaştere. instalaţii. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. Multiple sunt. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. a unui mulaj. Datorită caracterului său retrospectiv. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. descoperirea obiectelor tăinuite etc. elasticitatea. prin aplicarea unui limbaj unificat.— vechimea unor evenimente. adică de la modelarea logică a faptei. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. desenelor papilare. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. în domeniul expertizei criminalistice. percheziţia. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. judiciar-tehnice a documentelor. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii. 4) Metoda modelării. Reproducerea administrată a unui fapt. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. 32 . a căror descriere nu este lesne de efectuat. realizându-se atât in formă materială. identificarea cadavrelor. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. percheziţiei. expresiv la redactarea actelor procesual penale.a. alte caracteristici ale obiectelor materiale. formulă ş. gradul de rezistenţă. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. Specificul metodei în cauză se manifestă. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. balistice etc. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii. — volumul.. în linii generale. schemă. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori. Prin intermediul experimentului judiciar.. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. tehnologice. inclusiv fotografia. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. Faţa locului. şi obiectele expertizelor grafoscopice.

Copierea nu necesită eforturi mari. la diferenţierea tipurilor de hârtie. de asemenea. In toate cazurile însă se au în vedere. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. urmelor create de arme de foc pe muniţie. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. a impresiuhilor de ştampile. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. binoculare. de analiză spectrală. culoarea. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. grafo-scopice. cu piedestal. la calcularea elementelor cărării urmelor. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. sticlă. substanţe chimice etc. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. de exemplu «metode fizice»1. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice. ulei. balistice. în marea lor majoritate. ulterior în energie vizibilă. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. la examinarea criminalistică a scrisului. materialul se pune la preş. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective.. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. pe bună dreptate. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. la evidenţierea petelor de ulei. după necesitate. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. salivă. în 33 . — Metoda efectului de luminiscenţă. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic. fotocolorimetrică ş. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Metode fizice sau fizico-chimice. metodele fizice sau fizico-chimice. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. a indiciilor de fals în documente. de vopsea. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. Metoda în cauză este. percheziţiei. sânge. judiciar-tehnice ale documentelor. matematice şi antropologice. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. duritatea. in special în procesul de comparare a semnăturilor. se spală în mod obişnuit şi se usucă.a. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia.a. Acoperit cu o coală de pergament. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. a altor acţiuni procesuale) privind forma. imaginile fotografice. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. a hârtiei. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. a actelor dactilografiate. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. clei. colorimetrică. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. masă plastică. — Metoda convertizării electrono-optice. staţionare. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. «metode de ramură»2. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. în primul rând. înainte de a fi întrebuinţată. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. imaginilor fotografice etc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. de tot felul de instrumente. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. vopsea. acestea. de exemplu. manufactură. — Metode matematice. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». la prognozarea vechiii textelor. debutează cu o examinare microscopică. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. o coală de hârtie fotografică. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. organul judiciar va apela la instrumente optice. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. metal. de cap. Pentru depistarea obiectelor minuscule. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. metode fizice şi fizico-chimice complexe. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. dar mai cu seamă celor de laborator.

a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. suprafeţelor palmare ş. Ca mijloc de probă.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii.a. metode speciale criminalistice.). după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. începutul secolului curent.3. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil .a. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. inclusiv a celor cu caracter juridic.1. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. abordând această problemă. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. balistice ş. bazat pe investigaţii ştiinţifice. Dactiloscopia criminalstică 1. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. 1. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. metodele fotografiei de fixare. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. TEST 06 Subiectul I. Categoria a treia constituie. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. ale plantei picioarelor. spre exemplu. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. 34 . cum ar fi generalizarea practicii înaintate. Astfel. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. după cum anticipam. Japonia. traficurilor de stupefiante etc. însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini. a staturii. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. au avut loc la finele secolului trecut. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. 1. Deşi. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. 1. cele vizând prevenirea furturilor . in special. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. precum şi a cadavrelor necunoscute. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. Metode antropologice. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. traseologice.2.(5) Clasificaţi desenele papilare.(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini. care pot fi încadrate în trei subgrupuri.

iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. conform datelor publicate. de bună seamă. oferă un material informativ relativ redus. însoţită de vătămarea papilelor. formând o figură in formă de laţ. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. 2. cu zonele digito-palmară. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. sub raport de dimensiune. atingând partea centrală a acesteia. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. de jafuri. A doua proprietate a desenelor papilare. dimpotrivă. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. care. (fig. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. (fîg. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. revin spre aceeaşi latură. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. rodul unei munci colective . avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. este fixitatea lor. ca regală. Primele au curbura crestelor lină. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. cât şi volumului caracteristicilor de structură. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Prima este proprietatea lor de a fi unice. periferică sau marginală şi bazală. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. Ultimele. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. fiind reflectat într-o urmă de mâini. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. tenară şi hipotenară. rămân intacte şi dispar doar după deces. poate avea valoare identificatoare. Datorită structurii sistematizate. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. la rândul lor. se prezintă prin curbura bruscă. falanginei şi falangetei. formând zonele respective: centrala. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. pleacă spre latura opusă. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. fireşte. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. a doua. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. în caz contrar. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. în acest sens. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . cea palmară. desenele papilare. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională.Constituind. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. curbându-se in centrul ei. formă şi poziţie. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. care se reflectă în urme. tn laţ şi In cerc. în fine. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. practic nu pot coincide în două desene . La etapa actuală. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. Fără a atinge problema în detaliu. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. sub aspect structural. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. constituind.

în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. porii. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. Expertiza repetată şi cea suplimentară 2. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale. 36 . Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală.flexoral. forma şi direcţia acestora. Închizând zona centrală din partea de jos. spirală. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. Se disting vădit desene simple In laţ. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. oval. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare.a. 22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. Spre deosebire de acestea. inclusiv liniile flexorice. liniile albe. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. numit raport de expertiză. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. precum şi determinarea modului in care au fost create. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. de pod alte două linii. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. formând respectiv două delte1. după ce pe degete se apasă hârtia.1. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. 24. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. formând o figură triunghiulară. (fig. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. contopirea a două sau mai multe linii. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. (fig. (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. 2. ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. In acest tip de desene. Subiectul II. (5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate. 2. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. la ce tip se referă desenele papilare ş. numită delta. sub aspect general de rachetă.2. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). (fig. cicatricele. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. (fig. trifurcare). 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare.3. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe.

la care expertul trebuia să răspundă. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii. a raportului de expertiză în întregime. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. ce constituie obiectul examinării de specialitate. raportul de expertiză.de a întregi raportul de expertiză . Aprecierea raportului de expertiză presupune. De exemplu. în vederea completării raportului de expertiză. însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate. determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză. în cazul unei expertize de identificare. Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege . în literatura şi practica de specialitate. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. 170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei. de obicei. în practică. Prin urmare.Prevăzut în lege (art. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. în unele situaţii.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize. fără a fi demonstrate. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. se afirmă sau infirmă declarativ. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte. 55 CPP) ca mijloc de probă. Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic. raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele.a. la fel ca şi alte probe administrate în cauză. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei. probe.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse. condiţiilor în care el a activat.Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial. ca urmare. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei. a concluziilor lui. vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. bănuitului. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. 170 CPP). iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. odată depus organului judiciar. organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune. Conformându-se acestei concepţii. expertul. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. Constatările suplimentare făcute. Prin urmare. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. se dispune ascultarea expertului. el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate. comisia de experţi. precizării valorii lor probante. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate. legea în vigoare (art. care urmează a fi apreciate complementar. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). pe calcule matematice. pot fi examinate şi unele materiale suplimentare. deşi. victimei şi a altor persoane implicate. înainte de toate. 37 . legea (art. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art. că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. iar modul de redactare a raportului de expertiză. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. cât şi aspectele noi. formule ş. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art. Acestea pot viza. după cum se ştie. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. Astfel. modele.

deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. actele privind alterarea mărfurilor. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. urme ale ştergerii. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. în funcţie de modul in care s-a operat. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material.) înlăturarea prin ştergere.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. natricaustic. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. în criminalistică. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). Organul de anchetă trebuie să determine. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. printr-o activitate suplimentară de verificare. arc. tuş sau alţi coloranţi. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. 38 . substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. economiei şi comerţului. radieră etc. finanţelor şi activităţii bancare. Falsul In documente 1. — urmele de presiune. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. Decolorând textul scris. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. sulfit de sodiu. în special a semnăturilor. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. TEST 7 Subiectul I. cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită. dacă documentul are atare elemente. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. dar şi în profunzimea hârtiei. In principiu.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. El poate avea diverse forme. va dispune efectuarea unei expertize repetate. hârtia îşi pierde luciul. starea dislocată a particulelor de hârtie. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. elasticitatea. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. apă oxigenată. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. soluţie de var etc). înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. culoarea. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. de asemenea. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză. precum şi unele semne grafice învecinate. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. 2) scămoşarea hârtiei. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. redat într-o formă îngrijită. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale.

economiei şi comerţului. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). le ridică efectuarea expertizei complexe 2.Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. de exemplu. (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa. El poate avea diverse forme. . (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. expertizele judiciare se subdivid în: simple. se înfăptuiesc expertizele repetate. în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică.a. Astfel.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice. ce constituie obiectul expertizei. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. După cum se va vedea în continuare. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. pe care.1. La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare. s-au delimitat două situaţii. în special a semnăturilor. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord.efectuate de o comisie . Experţii se consultă între ei şi. de obicei. 2. prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală. După modul de organizare şi efectuare.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise. materiale şi mijloace tehnice. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. în limitele competenţei lor. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. Dacă între experţi există dezacord. Subiectul II. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în . la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. dar şi unele expertize primare. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. cooperează specialişti din domenii diferite. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt. actele privind alterarea mărfurilor. în literatura şi practica de specialitate.. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii. formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. pe care ei toţi îl semnează. întocmesc un raport unic. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Expertlza complexă 2. Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil.complexă. în marea majoritate a cazurilor.3. 147 Articolul 146. experţii. La cererea părţilor. Articolul 147. la care îşi dau concursul. CPP art. nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 . efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. Printre metodele aplicate. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. 2. se dispune expertiza complexă. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals.2. . finanţelor şi activităţii bancare. ajungînd la o opinie comună. 146. 1 .

când s-a activat deschis. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. . majoritatea omuciderilor. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. anchetatorul apelează la organele de poliţie. . (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. în cazurile infracţiunilor evidente. 3. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. la cercetarea infracţiunilor grave. în special. Subiectul III. efectuează acţiuni de căutare. săvârşite în mod tainic. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni. percheziţiei. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . Dimpotrivă. în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple). care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. 3. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă.1. reconstituirii. direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. natura urmelor şi a leziunilor corporale.2. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc. după cum sunt de obicei. 2. . astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. reţinerea făptuitorului şi. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş.medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. ridicarea de obiecte şi documente. din însărcinarea anchetatorului. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. 3. (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală.a. .datelor ce ţin de diferite domenii de activitate. 40 . ca o formă specifică de interacţiune.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. organul de investigare operativă. Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. poziţia acesteia în momentul accidentului. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. violurilor. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. 4. cum ar fi ascultarea unor martori. Colaborarea acestor organe. efectuării altor activităţi de urmărire penală. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. Formele de interacţiune. probele fiind la suprafaţă.tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului. Anchetatorul. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. Principiul legalităţii. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale.

dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. dacă există cadavre. 41 . toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. chinologul cu câinele dresat şi. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. Colaborarea acestor organe. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). La rândul lor. stabilesc. profesionale) ale lui. Menţionăm. în consecinţă. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. Lucrătorii operativi întreprind. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. 3. Legea (art. cum ar fi percheziţia. ascultarea unui grup de martori. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia.3. spre exemplu. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. ca o formă specifică de interacţiune. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei.a. percheziţia. reţinerea ş. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. precum şi anumite date caracteristice (fizice. ascultarea învinuitului şi a martorilor.a. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. prezentarea spre recunoaştere ş. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. în această ordine de idei. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. mijloacele şi instrumentele folosite. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. furturilor. medicul legist. sustragerilor din patrimoniul social. însărcinat cu această activitate. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. semnalmentele făptuitorilor. (cercetarea la faţa locului. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor.a. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. de obicei. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. tâlhăriilor. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. fireşte. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. în cazurile necesare.luărilor şi dărilor de mită. Întrunirea mijloacelor. este întotdeauna oportună. care. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. acestea fiind de competenţa anchetatorului. în baza declaraţiilor acestora. specialistul criminalist. Cu realizarea de activităţi procedurale. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor .n cauza respectivă. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. cum ar fi. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. la faţa locului.

constituind. tn laţ şi In cerc. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. Japonia. atingând partea centrală a acesteia. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare.1. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. formând zonele respective: centrala. la rândul lor. pleacă spre latura opusă. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . curbându-se in centrul ei. care. formând o figură triunghiulară. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. oferă un material informativ relativ redus. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. se prezintă prin curbura bruscă. tenară şi hipotenară.TEST 8 Subiectul I. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. revin spre aceeaşi latură. Închizând zona centrală din partea de jos. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. începutul secolului curent.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare. falanginei şi falangetei. fiind reflectat într-o urmă de mâini. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. conform datelor publicate. dimpotrivă. Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. Se disting vădit desene simple In laţ. au avut loc la finele secolului trecut.2. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. Deşi. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. inclusiv a celor cu caracter juridic. cea palmară. forma şi direcţia acestora. a doua. bazat pe investigaţii ştiinţifice. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. Urmele de mâini. Ultimele. ca regală. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. formând o figură in formă de laţ. care se reflectă în urme. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. Spre deosebire de acestea. sub aspect general de rachetă. periferică sau marginală şi bazală. abordând această problemă. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. poate avea valoare identificatoare. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. In acest tip de desene. spirală. cât şi volumului caracteristicilor de structură. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. Ca mijloc de probă. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. Primele au curbura crestelor lină. 1. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. numită delta.formând respectiv două delte 42 . Desenele in arc sunt simple şi in şatră. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. cu zonele digito-palmară. oval.

pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. cauciuc. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. care uşor se desprinde de piele. fixării. iar urmele devin vizibile. formând urme-amprente. textile. unt. După cum demonstrează practica judiciară. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. o lanternă de buzunar. atribuie urmelor o relativă stabilitate. Laşco. sudoarea. 43 . furnir). sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). decalată). un praf de culoare albă. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). sudoarea este incoloră. Aderând la materia-bază a urmei. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta. In contextul celor enunţate. în primul rând. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. lemn polizat. În funcţie de natura acestor obiecte. de asemenea de culoare albă. praf de culoare neagră. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. Dat fiind acest fapt. ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. pe de altă parte. carton. pe de o parte. evidenţiază urmele. în comun cu obiectai purtător. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. sânge. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. masă plastică de culoare întunecată. cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei. — ceruza. praf de culoare cafeniu-întunecată.3. ceară. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. de masă plastică. Fiind în acest mod descoperite. săpun. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. Urmele de adâncime. — oxidul de cupru. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. în acest mod. porţelan. obiecte de mobilă. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. cretă. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. fiind lipsită de corpuri dure.1. Descoperirea urmelor de adâncime. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. — grafitul. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. — oxidul de zinc. urmele apar pe deplin sesizabile. Pe de altă parte. Aceasta se explică. cu aderenţa mărită. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. numită din motivul dat şi secreţie papilară. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. ceramică.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. masă plastică. surplusurile de prafuri se înlătură. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. materiale polimerice. în situaţia. practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. piele. In rândul al doilea. tn primul rănd. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. de luni şi luni de zile. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. Indiferent de natura lor. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. praful. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. funingine.

aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. pentru a evita înnegrirea suportului. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. ninhidrina şi nitratul de argint. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. re măsura evaporării iodului. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». Această metodă. unde se introduc cristale de iod. a izotopilor radioactivi. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. genul urmelor descoperite. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. Un tub de sticlă. este universala. fie sub aspect informativ. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. acestea se cer fixate pe pelicule adezive. îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina.). care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator . a. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. reamintim condiţiile principale de fotografiere. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. Sub influenţa soluţiei menţionate. se aderă praful care. peroxidul de mangan. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. persistente şi vizibile. în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. praful de ceară roşie ş. influenţate de factorul temporal. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. dacă. Cum s-a menţionat anterior. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. care apar prin încălzirea tubului. le va evidenţia. spre exemplu. 44 . secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis.a. (fig. in întregime sau parţial. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. în încheiere trebuie să semnalăm. în mod special. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. Principalul mijloc de fixare. spre exemplu funingina. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. Vaporii de iod. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. menită să furnizeze curent de aer. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. ceramică ş. îl constituie procesulverbal.a. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic. Prin reacţie cu iodul. Pe un element magnetic. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii. cât şi din alte pricini. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. invizibilă. acesta fiind dezavantajul procedeului. fiind descoperite. obiecte din lemn ş. aşa cum eşi recomandată. cele latente după relevarea lor. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. sau fixate pe cale fotografică. ridicării şi conservării lor. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile.— bronzul. obiectul purtător de urme. Metoda chimică se foloseşte. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. oxidul de cobalt. urma devine incoloră. a radiaţiilor de tip laser. In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. a unor substanţe noi luminis-cente. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. montat într-un tub de masă plastică. sub aspect procedural. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca. şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%). cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu.

sfera de interese. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. albă şi neagră. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. 45 . ce constau din două foi de celuloid: de bază. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. Obiectele dure (sticlă. de pod alte două linii. precum şi determinarea modului in care au fost create. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). ceramică. uşă. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. la ce tip se referă desenele papilare ş. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. se scutură şi se zvântă. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. trifurcare). în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. cicatricele. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. liniile albe. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. porii. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. lemn. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. şi protector. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. contopirea a două sau mai multe linii.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. masă plastică etc. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare.a. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. inclusiv liniile flexorice. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. iar cea adezivă se suprapune urmei. Stratul de gelatină. precum şi cu pereţii ambalajului. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. apoi se suprapune urmei prăfuite. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. carton presat etc. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. scândură. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. după ce pe degete se apasă hârtia. cele flexibile (documentele.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. metal. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. (fig. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. Prin apăsare.

este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. se va cerceta de sine stătător. şi circular .echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. spre periferie. fie la cel circular. faza la care ne referim este decisivă. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. excentric. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. Astfel. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. continuând astfel până la centrul încăperii. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere.1. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. urmelor şi al altor materiale de probă. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. 2. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei. respectiv. în funcţie de forma geometrică a încăperii. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. magazie. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. adică de la locul amplasării cadavrului. Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. într-o măsură sau alta.Subiectul II. a fotografiei judiciare etc. 46 .2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. pe raze bine delimitate. depozit etc. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. în acest sens.2. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Fiecare parte de teren. în situaţia unui omor. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. apoi în mod dinamic. în vederea orientării. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii. Din perspectiva tacticii criminalistice.de la general la particular. fixării şi ridicării urmelor. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. care se disting atât după sarcinile ce le revin. despre care se presupune că sunt. apelându-se fie la procedeul liniar. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". în funcţie de caracteristicile terenului. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. al obiectelor de acolo. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar.

construcţie auxiliară). (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. spre periferie. în ce priveşte antrenarea altor persoane. în vederea orientării. porţiune de drum. înainte de a fi suferit vreo modificare. starea uşilor. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. apelându-se fie la procedeul liniar. pentru a fi 47 . Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. se va recurge la operaţii de măsurare.3. în situaţia unui omor. în cazul unui furt dintr-o locuinţă.de la general la particular. La această fază se realizează fotografia de orientare. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. Din perspectiva tacticii criminalistice. depozit etc. respectiv. amplasarea acestuia (localitatea. adică de la locul amplasării cadavrului.2. în funcţie de forma geometrică a încăperii. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. şi circular . de structura spaţială şi topografică a locului acesteia. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei. adresa. pe raze bine delimitate. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta.1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta. să nu rămână necercetat. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională. urmelor şi al altor materiale de probă. eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. fie la cel circular. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". în acest sens. Faza de observare generală debutează. magazie. de obicei.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. spre exemplu. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. cum ar fi. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. care. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. spre exemplu. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale. partea vătămată. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. pas cu pas. despre care se presupune că sunt. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. anumite mecanisme în stare de funcţionare. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. reprezintă anumite avantaje. suprafaţă de locuit oficiu. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. astfel ca nici o porţiune de teren. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. etajul.1 Cea de a doua fază. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. Tabloul de ansamblu al locului faptei. care se disting atât după sarcinile ce le revin. Astfel. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. se va cerceta de sine stătător. într-o măsură sau alta. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică. bănuitul sau învinuitul. în funcţie de caracteristicile terenului. O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. continuând astfel până la centrul încăperii. de cercetare detaliată a locului faptei. fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. apoi în mod dinamic. dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. Fiecare parte de teren. poziţia şi starea altor obiecte. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. al obiectelor de acolo. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale. excentric.

inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. fiind instalate pe o peliculă sterilă. potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. wie.prin furt sau incendiu. de salivă. mobilul)?. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. iar pe de altă parte. pe de o parte. delapidarea . proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. sol etc). apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. constituind particule solide. particule de sticlă. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. al căror număr este diferit de la o ţară la alta.a. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. această categorie de urme cuprinde. De exemplu. metal. 48 . warum. expertiză. a fotografiei judiciare etc. urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. Prioritară însă rămâne regula generală.examinate în condiţii propice descoperirii. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete. de păr. versiunile se divizează în particulare şi tipice. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3. sinuciderea prin moartea naturală. şi anume: ce s-a întâmplat?. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. Apoi. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. când?. Aşa cum s-a menţionat. vopsea.1. wer"). conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.). Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". atunci. faza la care ne referim este decisivă. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. în fond. cum?. De pe suprafeţele netede microurmele. Subiectul III. Potrivit datelor pe care se fundamentează. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. lemn. Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special.prin tâlhărie etc. womit. în acest sens. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. acestea se examinează minuţios. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. însuşirea de bani . wann. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident. acţiuni operative). De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii. wo. După cum este cunoscut. de ţesuturi. în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă.2. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. fixării şi ridicării urmelor. se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. de ce (scopul. unde?. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie. Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. de miros ş. pe experienţa pozitivă. pentru situaţia dificilă. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. versiunile tipice reprezintă variante teoretice.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

de unde. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. se subdivid în trei categorii. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. auditive). solicitându-i să-şi declare numele. ce constituie tactica ascultării martorilor. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. e de dorit să participe şi expertul. La această fază de contact cu martorii. pe de altă parte. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. iar. procedeele tehnologice. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă.). Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. cum ar fi cele de revizie şi control.a. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. vărsta. documente. în caz contrar poate fi tras la răspundere. După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. victima). Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. profesia. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare. 2) sfera socială căreia aparţine.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă. obiecte corp-delict etc. procesulverbal de cercetare la faţa locului. etatea. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. ale inspectoratelor departamentale ş. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. prenumele. în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. antecedentele penale. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. starea familială. studiile etc. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. concomitent. cunoştinţele şi interesele predominante. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare.) § 4. Dispunând de datele respective. organizarea audierii necesită. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. locul de muncă.a. materialele prezentate de alte structuri. dintre care menţionăm: 52 .) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete. după scopul urmărit prin aplicarea lor.2 în fine. domiciliul. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. starea familială. avertizat că este obligat să spună adevărul. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. Din perspectiva problemei în discuţie. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. din diferite motive. uneori. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării.

denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată". în special. contribuie la armonizarea depoziţiilor. reproducerea grafică (desenul. de timp.de relatare liberă . deoarece reproducerea evenimentelor. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. . fără a fi întrerupte. d) Acordarea de ajutor martorilor care. demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte. adaptarea martorului la rolul. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. Trebuie de avut în vedere. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. în faza a treia a ascultării martorilor. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive. anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate.posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele.posibilitatea observării directe a limbajului martorului. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate.reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului. numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. fireşte în mod civilizat şi tacticos. cerând să fie interogaţi. organul de anchetă poate solicita martorului. în special. lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic. gradul şi postul pe care îl ocupă. de precizare. condiţiile. relatarea liberă. condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică.. organul judiciar trebuie să se prezinte. în special de învinuiţi. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor. declarându-i familia. care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. fotografii ş. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. dar loială şi binevoitoare. organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. în expunere se observă mai puţină siguranţă. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare. O atare convorbire preliminară asigură. orice formă de tratare necivilizată. oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor. dar care ţin de activitatea martorului. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. după cum s-a menţionat. incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite. schiţa) a faptelor. . a modului şi 53 . a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. fie datorită stării emoţionale. A doua fază . calm şi atent.primirea la timp şi corectă a martorului. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii. .discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei. de a nu depune mărturii mincinoase. acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. din diferite motive.forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. că aşteptarea de lungă durată. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. 196-197 CP). neclar şi chiar confuz.a. fără a-i sugera. Organul de urmărire penală poate interveni. La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă. sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor. Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. . Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. . indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea.debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale. în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. în special. Prin urmare. nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui. Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . Sunt frecvente cazurile când martorii. în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă.

înrăire. modele. prieteni. conducerea ascultării într-o astfel de manieră. de verificare.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice. Rezumând. Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante.împrejurărilor în care s-a activat. modul de formulare şi adresare. dar şi de felul cum sunt adresate. cea introductivă şi de relatare liberă. 54 . încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. victima sau altă parte în proces: rudenie. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. De exemplu.a. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. forme reale. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. colegialitate de serviciu sau de studii. Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. în special. bună sau rea vecinătate. fotografii.să fie directe. întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură. pe de o parte.întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper. . Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit. Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. să nu sugereze anumite răspunsuri. destinate. există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului. duşmănie. inclusiv. ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii. Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile. Din perspectiva tacticii criminalistice.. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat. în majoritatea cazurilor. clare. Acest procedeul tactic se justifică. procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp. faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse. 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. . la modul de operare şi la mijloacele aplicate. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. rivalitate. precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. invidie ş. Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare. în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. complici etc). Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor. pe de altă parte. încearcă să confirme alibiul făptuitorului. faţă de justiţie în genere. dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . acest procedeu tactic. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. iar. schiţe etc. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare. îndeosebi. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. prin urmare. oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare. . 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude. nu este decât în defavoarea clarificării cauzei. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora.prin conţinutul de idei.

La momentul tactic.2. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. 1. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. mărfurile. Obiectele purtătoare de urme. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. de dimensiuni reduse. amplasat p str Florilor. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite. O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă. mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport. pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. care au fost primele sesizate. ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. Secţiunea a II-a . Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. se vor face precizări pe parcursul expunerilor. La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. Secţiunea I . Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti. Produsele. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor. ele vor fi continuate. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase. vor fi ridicate mulaje de gips. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport.00 din încăperea . In cazul infracţiunilor flagrante. traseul parcurs de făptuitori. 1. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. abandonate sau pierdute. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate. Alteori. descrise. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. cuprinzând locul săvârşirii faptei. pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. fotografiate. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006. descrise în procesulverbal şi fotografiate. care le sunt caracteristicile şi valoarea. 1.1980 şi cet.După două oree de la cercetarea locului faptei. an. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând. Astfel.1. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. Vor fi cercetate. iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor.00 şi 04. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. poate fi folosit câinele de urmărire. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală. ales de conducătorul echipei de cercetare. Atunci când se constată urme de adâncime. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. apoi ridicate prin metodele cunoscute. Etapa iniţiala de cercetare a furtului.Mihailov. între orele 01. 55 . Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. magazinul „Next". obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală. Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări.Subiectul III. Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. (7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora. pe jos sau cu mijloace de transport2. Koylov. iar la faptele de tâlhărie. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere. Acolo unde există deosebiri. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte. ori la data constatării lor de către alte persoane.1. pe jos sau cu mijloacele de transport. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. stabilirea bunurilor ce au fost furate. 9 (nouă) TV color marca "Polar". sau urmele mijloacelor de transport. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. în cazul furtului. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul.

dacă este cunoscută. apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. vârsta probabilă. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. eventual. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. natura şi valoarea bunurilor sustrase. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. identitatea aeestora. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. Totodată. în câmp. pistol. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate.5 c.cereale. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. va fi audiată în prezenţa medicului. De asemenea. posibilitatea de acces la bunurile respective. chiar dacă au fost vândute altor persoane. adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). 118 şi următoarele Cod penal). spray-uri paralizante etc). şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei. care garantează dreptul la apărare. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar. colegi de muncă. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. Totodată. Ascultarea persoanelor a. Secţiunea a lll-a . vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. litigii privind dreptul de proprietate) etc. adică. par. b. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. dacă a strigat după ajutor.Alte activităţi de urmărire penală §1. detalii privind îmbrăcămintea etc). Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. în vederea identificării lor. Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. concomitente sau posterioare săvârşirii faptei). locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul. dacă mai era împreună cu alte persoane etc.). trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. sau elemente de identificare. dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. acestea vor fi inventariate. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. materiale de construcţie etc. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 . inventarierea şi descrierea lor. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. rude. Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei. numărul agresorilor. se vor efectua percheziţii.

a uşilor. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. cât şi faptul dacă nu este o simulare. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. Dimpotrivă. ori al apariţiei unor anumite rezultate. al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei. Astfel. a urmelor de picioare. pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. de infractori înrăiţi. ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. Secţiunea a IV-a . fragmente sau resturi ale acestora. superior posibilităţilor materiale6. ce să caute şi cum să caute. Când specificul faptei cercetate o impune. recidivişti. ambalaje. folosindu-se şi de alibiuri. Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. se va proceda la efectuarea confruntării. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. forţarea încuietorilor. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. de multe ori. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. schiţele etc. ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. prin care pătrund în interior. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. Aşa. este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. a reconstituirii etc. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. §2. Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. de pildă. De asemenea. de escaladare ori de transport al obiectelor furate. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. b. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. de foarte multe ori. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. De asemenea. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate. deoarece. prietenilor. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. se vor folosi metodele tactice adecvate. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. în caz de nereuşită. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. vecinilor sau al altor persoane. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). Pentru a se asigura succesul percheziţiei. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită.inculpatului. care neagă vinovăţia. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. este urmat de uciderea victimei. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. care să cuprindă obiective judicios formulate. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. a încuietorilor şi a pereţilor. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. a prezentării pentru recunoaştere. O modalitate de efectuare a reconstituirii. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat.

Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. 10 Subiectul I. Prin urmare. El poate avea diverse forme. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. la munte sau la mare. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . iar altele sunt de dată foarte recentă. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. creion. Falsul prin contrafacerea rechizitelor. prin care se probează fapte juridice. audierea martorilor. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. Test nr. uneori. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Indiferent de modul de realizare. câinele de urmărire. dar cu unele rezerve. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. uitate sau abandonate.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise. Alteori. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. dacă nu răspunde nimeni. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. descoperite la locul infracţiunii. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. faptele se săvârşesc în timpul zilei. la i. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. în special a semnăturilor. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. pătrund în apartament cu chei potrivite. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. a amprentelor digitale. Făptuitorii folosesc soneria şi. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. fiind. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. operaţiile desfăşurate. ci sunt bine pregătite. documentelor de identitate. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. 1. 1. După cum se va vedea în continuare. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. având fixate trei undiţe de ştiucă. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. întreruperi de traseu. materiale şi mijloace tehnice. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. pix. in special a semnăturilor. va apela la fotografia de umbre. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. La cercetări trebuie să participe şi victima. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. metodele şi instrumentele folosite.nr nr vom referi în compartimentul următor.). Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. De asemenea. etc. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea.părăsesc apartamentul. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. în marea majoritate a cazurilor. care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă. tremurături. Si totuşi. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. ori la rudele care locuiesc în sate. tuş. de contrast şi separatoare de culori. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. de mare ajutor. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. uneori. Astfel. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere.

— Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. la diverse măsurări şi. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. rânduri. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. peliculă adezivă. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. cauzate de mijloacele de desenare. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. altor semne de structură a ştampilei. Astfel. bineînţeles. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. După cum este cunoscut. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. hârtie sugativă. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. c) deformări ale grafismelor. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. de regulă. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. albuş de ou fiert etc. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. amplasare spaţială. cauzate de mijloacele de desenare. Si totuşi. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior.3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. la diverse măsurări şi. Prin urmare. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. e) trăsături de creion. b) trasee dublate. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. b) trasee dublate. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). c) deformări ale grafismelor. indigo etc. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. (hârtie fotografică. placă gelatinoasă. de denumiri. bineînţeles. prin care se probează fapte juridice. — Greşeli gramaticale. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. documentelor de identitate. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. cuvinte. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. 1.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. e) trăsături de creion. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. venit în contact cu materialul intermediar umed. erori în conţinutul şi forma stemei. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. 59 . dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. dimensiuni. — Trăsăturile difuze ale semnelor. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. indigo etc. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice.

Examinarea muniţiilor Muniţiile. 2. lungimea şi calibrul ţevii. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. în caz afirmativ. fie ca urmare a înlăturării lor. După cum este cunoscut.6 mm). prin determinarea modelului. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. 1. şi rudimentare. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. numărul. pe de altă parte. în special pentru cartuşe de calibru mic (5. realizate cu arme de foc. individualizarea acestora. aruncare. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. în marea majoritate a cazurilor. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. ulterior neautorizat modificate. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. în situaţii ordinare determinarea modelului. 2. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş. Expertiza armelor modificate.Subiectul II. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. Atunci când inscripţiile respective lipsesc. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. 60 . înălţimea. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. greutatea. la cerinţa organului judiciar. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. fie datorită vechimii. in special tuburile. seria şi modelul iniţial. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. calibrului.) cu datele respective din instrucţiile. lovire. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere. 2. la muniţii şi la urmele împuşcăturii.a. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. a fiecărei piese în parte. Expertiza balistică. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. registrele şi atlasele balistice. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. de fabricaţie improvizată. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. seriei şi a anului de fabricaţie.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. de siguranţă şi de aruncare. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. precum şi al datelor experimentale. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. pe modul lor de funcţionare. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. In fond. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. pe de o parte. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei.

în special de îmbrăcăminte. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. In special. 2. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. pentru a fi deplasat spre camera de 61 . Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. percutorului. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. de care dispunem la etapa actuală. de exemplu.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: .La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. forma şi mărimea percuţiei. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. . tragerii. convertizorul optico-electronic. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. al microscopului comparator. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. sau de la câteva arme. de fabricare improvizată sau modificată etc. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. .4 etape. dar şi pe trăgător. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. . ceară etc). Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. număr. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. 3. în contextul celor de mai sus. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. 39). a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). eliminării şi aruncării tubului ars. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. dimensiune şi direcţia ghinturilor. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire.3 etape. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. asigurându-se inalterarea urmelor. parafină. după cum s-a precizat anterior.2 etapă. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului.1 etapă. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. se va proceda la examinarea comparativă. constituind mierorelieful urmelor (fig.5 etape. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. dacă denotă aplicarea unei arme automate. După cum demonstrează practica judiciară. . Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora.

aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale. — urma ejectorului (pragului aruncător). materială sau penală. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. H. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. în primul rând. H. Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă. pe partea posterioară a gulerului rozetei.C. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. 3. de asemenea. precum acele ale articolul 209. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii. Cercetarea accidentelor de muncă. Competenţe. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. b Cod penal. "pericol iminent de accidentare". precum şi dispoziţiile H. (faptele penale.C. administrativă. Subiectul III. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă. Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. Astfel.C. 2896/ 1966 privind declararea. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. Sunt. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii. pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. 3.1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă. precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii.Consideraţii preliminare §1. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente. precum şi dispoziţii speciale. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. nr. 3. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei.detonare.M. De asemenea. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 62 . care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. nr. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere.37).3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă.M. §2.M. apărarea vieţii. privitoare la concursul ideal de infracţiuni. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. dimensiunile şi relieful lui. în acelaşi timp norme din acest cod. cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. în formă de striaţii. în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit". integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. precum şi normele de protecţie a muncii. Legea protecţiei muncii (nr. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I . trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. „practică profesională" etc. intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. 90 din 23 iulie 1996. 304/1975 privind echipamentul de protecţie.

în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. In cazul accidentelor de circulaţie. începând cu conducerea echipei. generate de unele evenimente deosebite.M. Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. să elaboreze. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. exploatări miniere. când a intrat în vigoare Legea nr. în colaborare cu organele de stat competente. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului. sector forestier. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27. agricultură etc. 28 şi 32. De asemenea. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii. 90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. nr.Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. printre victime. 90/1996. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. De aceea. articolul 47 din Legea nr. în termen de 7 zile de la data decesului. procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a . care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice. la cererea acestora. deces. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. specialişti pe domenii de activitate. §3. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă. 90/ 1996). cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. 1 din Legea nr. de cele mai multe ori. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. în cazul accidentelor care au produs invaliditate. Deci. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. procesul tehnologic. instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. în aceste cazuri. 90/23. După adoptarea Legii nr. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. în cazul accidentelor de muncă colective. c. din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. 90/1996 a fost abrogată Legea nr. construcţii. Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. aplicabile fiecărui loc de muncă. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. exploatări forestiere. b. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. agricultură etc. b.07. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. c. maistru. inginer etc. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23. precum: exploatări miniere.1996. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. secţiei. precum şi în cazul accidentelor de muncă. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. e.08. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. transporturi. f. au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr. întreprinderii (şef de echipă. din comisie fac parte inspectori de stat. produse pe drumurile publice.1996).Cercetarea la fata locului 63 . precum şi avariile sau exploziile. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. privesc organizarea fluxului tehnologic. Potrivit articolului 26 alin. disciplinare. De aceea. persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. 2896/1996. de către persoana juridică.90/1996). care.C. d. de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. în care. după cum urmează: a. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H. accidente colective. Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative.

privesc: a. a mijloacelor materiale de probă. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. maşinilor şi utilajelor. în funcţie de natura accidentului. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii. Obiectele purtătoare de urme. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. Din orice echipă fac parte organele de poliţie. pentru ca. conducătorul locului de muncă etc). agricultură etc. în cazul accidentelor de muncă. B. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. cele mai importante. ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. stării iniţiale a instalaţiilor. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. b. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. dacă au fost prezenţi la faţa locului.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. Procurorul va verifica starea victimelor. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie. împreună cu medicul legist. medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane. în ultimul timp. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. condusă de procuror. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului.§1. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. §2. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii. fişele individuale de instruire etc. împreună cu inspectorii de specialitate. banda magnetică. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. stabilirea poziţiei. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. sector forestier. A. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. cercetarea minuţioasă a urmelor. pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală. măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive). vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. interesând. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale. Specificul cercetărilor la faţa locului.. dacă sunt comod transportabile. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. specificul locului de muncă. minerit. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. raportul de autopsie medico-legală etc. şi. Ascultarea persoanelor 64 . distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul.a. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor. camere video. în cazurile cu arsuri grave. Secţiunea a lll-a . printre altele. c. procesul-verbal al pompierilor militari. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă. rezultă şi din aceea că.

obiecte purtătoare de urme etc. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. corectă. respectarea procesului tehnologic. criminalistice. expertiza tehnică sau medico-legală. persoana vătămată. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte. ştiut fiind faptul că boala. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. precum şi în fişa postului.) sau declaraţiile altor persoane. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul. Dacă specificul cauzei o impune. §2. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. de cele mai multe ori explicabilă. cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii. pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii. agricultură. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice. rapoartele de expertiză criminalistică. rapoarte de expertiză etc. are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. a reţetelor de fabricaţie etc. pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. De aceea. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. sector forestier etc. Pentru dispunerea expertizei. care au o atitudine sinceră. O poziţie specială o are. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. a. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. comportarea ei în timpul muncii. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. procesul tehnologic etc. De asemenea. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului. de cele mai multe ori. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . Mai mult decât în cazul altor % fapte. de această dată. De aceea. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului. după specificul locului de muncă: uneori. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. cum ar fi. dacă le-a cunoacut. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar.5 b. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. o persoană cu funcţie de conducere care. medico-legale etc. ducă lucra atoni ori neglijent.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. sector minier. în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora. şi a doua categoric de persoane. de cele mai multe ori. oboseala. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. c. cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. obiectivă faţă de faptă. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. de producerea accidentului). de cele mai multe ori. în ce constau şi care a fost scopul lor. de exemplu. depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'.

ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. inerente însuşirii realităţii obiective. Pentru a elabora astfel de metode. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. la data de 23 septembrie 1996. La cercetarea accidentelor de muncă mortale.(autenticitatea unor acte. cât şi la cel utilitar. în primul rând. 1. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. privind cercetarea infracţiunilor. chimiei. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). consum excesiv de băuturi alcoolice. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii.. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. psihologiei etc. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. farmacologiei. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. De asemenea.general ştiinţifice. examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. Percepţia imediată. care este durata incapacităţii de muncă. 1. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. în anumite cazuri. practic nelimitat. Metodele criminalistice. se folosesc trei categorii de metode.2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată. operaţii şi mijloace. aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate. De asemenea. 37. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. aşa cum este sfera justiţiei. cât şi din culpă. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. 1. Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. particular Ştiinţifice şi speciale.2 la nivel teoretic. 38).1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică. In activitatea criminalistică. ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. şi. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. TEST 11 Subiectul I. căderi întâmplătoare. §3. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. biologiei. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. a urmelor de degete etc. precum şi aprobarea lor practică. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. fireşte. originală şi consecventă. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. La nivel practic. 66 . constituie forma iniţială. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. presupune observaţii multilaterale. impune anumite condiţii. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. dacă accidentul a produs invaliditate etc. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. realizate sub diverse forme. Fără a efectua o analiză detaliată. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri.

în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. metodele fizice sau fizico-chimice.. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. de tot felul de instrumente. identificarea cadavrelor. organul judiciar va apela la instrumente optice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 . procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. concentraţia. matematice şi antropologice. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. — volumul. în special a celor de mâini şi picioare. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. — Metode matematice. prezentării spre recunoaştere şi altele. temperatura. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. descoperirea obiectelor tăinuite etc. 4) Metoda modelării. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia.) Categoria a doua de metode. ale celor produse de diverse instrumente. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor.a. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. cel judiciar. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. în primul rând. ulterior în energie vizibilă. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. interogatoriul etc. în domeniul expertizei criminalistice. densitatea. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. realizându-se atât in formă materială. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. — Metoda convertizării electrono-optice. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. gradul de rezistenţă. Metode fizice sau fizico-chimice. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. în linii generale. — vechimea unor evenimente. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. Pentru depistarea obiectelor minuscule. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. Reproducerea administrată a unui fapt. Metode antropologice. frecvent aplicate în criminalistică. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. dar mai cu seamă celor de laborator. In toate cazurile însă se au în vedere. 6) Metoda descrierii. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. percheziţia. urmelor create de arme de foc pe muniţie. 3) Metoda experimentală. de exemplu «metode fizice»1. metal. — Metoda efectului de luminiscenţă. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. vehicule ş.. «metode de ramură»2. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. percheziţiei. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. fotorobotul. masă plastică.2) Metoda măsurării. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.a. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. prezentarea spre recunoaştere. ca: timpul împuşcăturii. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. elasticitatea. Prin intermediul experimentului judiciar. constituie cele particular ştiinţifice. alte caracteristici ale obiectelor materiale. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. greutatea. a hârtiei.

a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. a impresiuhilor de ştampile. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. actele privind alterarea mărfurilor. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. suprafeţelor palmare ş. imaginile fotografice. duritatea. Metoda proiecţiei geometrice se aplică.(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. percheziţiei. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. probleme etc. balistice ş. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice.a. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. traseologice. după cum anticipam.a. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. Categoria a treia constituie. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice.a. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. 2. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. ale plantei picioarelor. la examinarea criminalistică a scrisului. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. in special.). Noţiuni generale în criminalistică. 68 . culoarea. metode speciale criminalistice. a actelor dactilografiate. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Expertiza criminalistică 2. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. la calcularea elementelor cărării urmelor. de asemenea. in special în procesul de comparare a semnăturilor. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. Metode matematice. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. 1. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. 2. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. 1. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. imaginilor fotografice etc. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor. a altor acţiuni procesuale) privind forma.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. Subiectul II. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. asupra unei situaţii. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice.

substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. precum şi prin transparenţă. materiale şi mijloace tehnice. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). precum şi de intensificare a contrastului imaginii. pulverizatorul de praf. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. soluţie de var etc). hârtia îşi pierde luciul. — urmele de presiune. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. afectarea textelor învecinate. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. în special a semnăturilor. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. fireşte. în principiu. sulfit de sodiu. Decolorând textul scris. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. în situaţiile favorabile. este lesne de realizat. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. 2. culoarea. Depistarea caracteristicilor menţionate. starea dislocată a particulelor de hârtie. elasticitatea. subţierea acesteia. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. dacă. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. apă oxigenată. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. în funcţie de modul in care s-a operat. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. se va recurge la metode speciale de cercetare. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. radieră etc. în primul rând. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. El poate avea diverse forme. După cum se va vedea în continuare. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. în marea majoritate a cazurilor. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente.Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. 69 . respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. fireşte. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. precum şi unele semne grafice învecinate. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. urme ale ştergerii. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. dacă documentul are atare elemente. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată.) înlăturarea prin ştergere. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. falsul aparţine nu autorului. arc. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. economiei şi comerţului. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. dar şi în profunzimea hârtiei. natricaustic. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. finanţelor şi activităţii bancare. 2) scămoşarea hârtiei.

a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. 3. in special. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. in caz contar nu sunt autentice. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. De regulă. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. prescurtări incorecte. face posibilă nu numai observarea directă. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. etc. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. transportate. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. tremurături. in special a semnăturilor. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. de contrast şi 70 . cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. sociale sau juridice ale personalităţii. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. respectiv cu altă maşină. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. se vor crea respectiv urme ale indigoului. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. la alte metode sensibile cum ar fi. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Astfel. care. După cum este cunoscut. pix. aceasta constituind o metodă specifică1. urme de apăsare. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. în locurile în care acestea se intersectează.) 1. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. a analizei colorimetrice sau spectrografice. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. dublări de trasee. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. în special a celor infraroşii. litere. dar în cazul unui scris dactilografiat. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Printre metodele aplicate. 59). intre sau in prelungirea rândurilor. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. 60). la metoda difuzo-copiativă. micşorarea distanţei dintre semne. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. Dintre mijloacele tehnice de investigare. fiind semnate de persoane responsabile. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. creion. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. la i. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. tuş. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. întreruperi de traseu. va apela la fotografia de umbre. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. primite etc.nr nr vom referi în compartimentul următor. Indiferent de modul de realizare. cea a microscopiei electronice. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Deseori. spre exemplu. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. la tratarea cu izotopi radioactivi. tuş sau alţi coloranţi. cuvinte sau rânduri. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante.

— Greşeli gramaticale. rânduri. resturi de suport al fotografiei înlăturate. pe de o parte. consistenţă şi alte elemente caracteristice. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. peliculă adezivă. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. placă gelatinoasă. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. b) trasee dublate. 4. hârtie sugativă. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. albuş de ou fiert etc. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. de regulă. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. de denumiri. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. deoarece contribuie la: 71 . altor semne de structură a ştampilei. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. la diverse măsurări şi. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. a hârtiei.separatoare de culori. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură. bineînţeles. — Trăsăturile difuze ale semnelor. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Astfel. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. iar pe de altă parte. cauzate de mijloacele de desenare. cuvinte. prin care se probează fapte juridice. e) trăsături de creion. Sub aspect tehnic. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. documentelor de identitate. Si totuşi. amplasare spaţială. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. venit în contact cu materialul intermediar umed. erori în conţinutul şi forma stemei. această categorie de fals presupune. Prin urmare. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. indigo etc. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. culoare. cernelurilor. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). dimensiuni. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. c) deformări ale grafismelor. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. alterarea textelor învecinate. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. (hârtie fotografică. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. După cum este cunoscut.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

b.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. Astfel. care să explice modul de producere a morţii. Astfel. dar că i-a tras doar câteva palme. a. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. de instrumente. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. obţinerea unei imagini mărite. însă există anumite metode de cercetare. orificiul anal. c) urmele. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. în măsura posibilităţilor. de la vecini. pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. spre exemplu. pe cât posibil. apoi. profunzime. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. de sticlă ş. aspectul marginilor rănii etc. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. Condiţiile menţionate. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. ca „la gura sacului". curea etc). 3. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. despicătoarc (cuţit. pentru suprimarea vieţii victimei.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). îndeosebi gura.. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. Soţul recunoştea că a bătut-o. cu dimensiunile de 17/4 cm. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute. eventualele denaturări. măresc distanţa focală. tot la faţa locului. excluzându-se. Medicului legist îi revin. întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. corpul şi membrele. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. din motive diferite. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. d) fotografia urmelor. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice. data şi ora la care s-a produs decesul. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. 75 . în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. cablu telefonic. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. instalate bilateral. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. ceea ce explică şi cauza morţii. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. care nu se disting de culoarea suportului. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. De asemenea. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. a celor de măini. în consecinţă. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. precum şi a filtrelor de polarizare. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. de asemenea. şi. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc.— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. unele leziuni corporale. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. orificiul vaginal. se va executa la un anumit grad de mărire. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. a căror detalii caracteristice sunt mici. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros.

a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. pentru a explica gestul sinuciderii. Identificarea persoanelor după senalmente. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. După cum e cunoscut. a portretului fotocompus. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. Test nr. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". ori pretins redactate de victimă. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. se descrie exteriorul celui urmărit. strict după metoda portretului vorbit. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. violurile. Prin intermediul întrebărilor de precizare. 144 C. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. foloseşte terminologia sa proprie. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. în caz contrar. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii. ea aparţinând de tactica criminalistică. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască.).P. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. în acelaşi scop. 76 . fireşte. insistându-se la o toaletare a feţei. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. 2. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. Fără a intra in detalii asupra problemei. ca şi a cadavrului necunoscut. 145 C. năvălirile tâlhăreşti.P. mai întâi trebuie să descrie. Atunci când nu se dispune de fotografii. precum şi după fotografii.P. excrocheriile. persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret.12 Subiectul I. la cele ce diferă. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. aranjarea coafurii. 1. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. a obiectelor de îmbrăcăminte.).sau de la locul de muncă al victimei. urmează să recunoască. Metoda portretului vorbit». 1. fiind ascultată de organul judiciar. Reuşita ei. ca de exemplu cazurile de mituire.P. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor. Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. fireşte. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. In baza relatărilor martorilor. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. se vor căuta scrisori redactate de victimă.

în special la mijloacele de calcul electronice. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. video şi cinematografice. zone ale feţei: a) superioară. filme. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. de amatori. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. pe baza portretului vorbit. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. incluzând nasul. tatuaj. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. determinate de către specialistul antropolog. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. dar şi a celor material-fixate în fotografii. fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. precum şi a cadavrelor. întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. Actualmente. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. urechilor. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. vârsta. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. forma corpului şi a feţei. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. b) nazală. rasa. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. prin concursul pictorului portretist. aluniţe. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. In a doua etapă. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. 77 . c) bucală. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. nasului. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. care după cum probează exemplele din practică. 3. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. schiţe (fig. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. vârsta. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. conţinând gura şi bărbia. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. amplasarea. artistice. în cazurile necesare. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. fotorobotul a evoluat. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. dimensiunile şi poziţia frunţii. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. Iniţiat în baza principiului dat.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. diverse malformaţii). din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. 53). cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. negi. ochii şi sprâncenele. buzelor şi a bărbiei. ochilor. 54). de documente. cicatrice. pelicule video. precum şi a semnelor particulare (pete. forma. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. cuprinzând fruntea şi părul. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. individuale sau în grup. prin metoda supraproiecţiei. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. 4. Fiind în esenţă un model grafic. este cea mai utilă.

46). inferioară. după forma purtată peste cap. După natura firească de screştere. cea bucală.chizătura ochilor). faţă de globii ochilor. cea nazală. 2) Fruntea. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. dimpotrivă. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. mijlociu. 45). după numele autorului ei. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. forma şi înclinaţia umerilor. femeile — pană ia 155 cm). roşcat. rasa. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). cu comisurile externe coborâte sau ridicate. 78 . mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. respectiv. senilitate. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. 42). capului. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. după culoare — negru. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. ce diferenţiază un gen de altul. care diferă după poziţia reciprocă. capul privit din faţă. mijlocie şi scundă. mic. după culoare — negri. Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. rotundă. femeile — 155 — 165 cm). lăţimea. 41). după lungime — mare. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. castaniu. inaţuritate. îngustă (fig. retrasă. 44). linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. mai rar ţuguietă. urechi. La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. 43). şi după forma şi mărimea lor. ridicate sau coborâte pe ochi. poate fi drept. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. după lăţime — lată. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. aşezare în orbite. rar. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. după mărime — late. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. şerpuite. uneori şi după culoarea ( dată de iris. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. 1. Sub aspectul liniilor de contur. arcuite. I 3) Ochii. în descrierea ochilor interesează pleoapele. femeile — peste 166 cm). după desime — des. sexul se confirmă de către medicul legist. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. scăzute. in primul rând. După poziţie. a elementelor ei componente. căprui. ascuţită. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. pe baza reconstituirii grafice. ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. circulară In sus sau in jos). constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. Metoda în cauză. începând cu cele aflate In zona superioară. Dar. nominalizată Gherasimov. feţei şi elementelor lor componente. buclat. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des.3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. precum şi a feţei. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. poate prezenta diverse forme: pătrată. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. alb (cărunt parţial sau total). După mărime. mai rar. masa musculară şi stratul adipos. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. mărime. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. albaştri. dar mai ales sprâncenele. Ea cuprinde trei zone: cea frontală. creţ. genele. după aşezare în orbită — normali.47). 1. In ceea ce priveşte chelia. constituţia. proeminentă. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. In cazul cadavrelor. ea necesită a fi reliefată. (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). vârsta. triunghiulară (fig. sprâncenele pot fi — reunite. adolescenţă. normal. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). bond. mijlocii şi mici.In ultima etapă. In teoria şi practica criminalistică. lungimea. înfundaţi şi proeminenţi. pubertate. întâlnim ochi mari. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). dreptunghiulară. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. continuând cu cele din zona mijlocie şi. precum şi chelia (calviţia). mijlocie. după formă — rectiliniare. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. caracteristicile generale privind sexul. aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. verzi.

El poate fi iute (repezit) sau lin. normali. îmbrăcaţi. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. bărbia poate fi plată sau ascuţită. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. peltică. folosirea unor regionalisme. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. spre dreapta. când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. dimensiuni. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. Ele se descriu după formă. «le acoperind partea 79 . dreptunghiulară. tăiată mărunt pe buză. linia muchiei poate avea formă dreaptă. mărime (înălţime şi lăţime). puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. Ridurile. frecarea măinilor. mijlocie şi mare. ca de exemplu. cu gropiţă. stare (plombaţi. 5) Cavitatea bucală. cocoaşă). nasul atrage atenţia. Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. netezirea mustăţii. servilă. înapoi. albi). care pot fi energice sau moleşite. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. triunghiulară). vocea. ele pot fi reţinute de martor. Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. Buzele pot fi groase. Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. de o amplitudine mare sau mică. înălţime şi înclinaţie. obişnuită. mimica. Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. mică sau barbişon. după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. formă şi adâncime.50). vorbirea şi ridurile. rotundă. profesionalisme. ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. subţiri. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. mărunţi). incorectă. de a ridica una sau ambele sprâncene. interpoziţie (îndepărtaţi. După mărime. sau mică după lăţimea nasului. Pavilionul urechii este alcătuit din helix. forma şi dimensiunile. manipularea unor obiecte. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. culoare.49). tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. bilobată. bâlbâită. deterioraţi. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). Vocea şi vorbirea. nazalizată. şi de bază. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. roaderea unghiilor. ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. după linia de contur. a nasului sau a urechilor. Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. 6) Urechile. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă. buzele. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale. Ea poate fi rapidă. incluzând gura. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. victimă sau persoana implicată. cât şi elementele morfologice. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. scobirea în dinţi etc. poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig. Capul.). tragus. urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. culoare (înnegriţi. In special a mâinilor (la spate.51). gesticulaţia. spre stânga. jargoane. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. convexă sau concavă. Încălecaţi). In identificarea criminalistica după semnalmente. a umerilor (ridicate aplecate). mişcarea buzelor. De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. antitragus. dinţii şi bărbia. in buzunare). de adult sau de bătrân). şuierătoare. Astfel. ridicate sau coborâte (fig. mijlocie şi mică şi. piramida nazală poate fi mică. precum şi vorbirea nu de. mişcarea aripilor nărilor. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi. ca semnalmente funcţionate. legănat sau săltat. Înfundată. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. militară. ea poate fi mare. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). proeminentă. galbeni.48). Sunt atestate şi alte forme de mişcări. ferm (dârz) sau şubred. poziţie şi proporţii (fig. 8 premolari şi 12 molari). cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. mijlocii. retrasă. După cum am menţionat deja. 2.4) Nasul. antehelix. rară. cochetă). părul ei fiind lung. Atât vocea. poate fi aplecat Înainte. Ele se descriu după localizare. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. număr. Atunci când aceste poziţii sunt constante. poziţia capului. Mustaţa poate fi mare. 4 canini. încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. cuvinte străine. mersul. oculare şi bucale. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. leneşă. corectă. proteze). de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. Gura se descrie după mărime. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi.52.

la comisurile externe ale acestora. In special. In jurul ochilor şi gurii. 80 .din centru sau Întreaga frunte. in formă liniară sau arcuită. Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă.

. tehnicii. subordonată activităţii organului judiciar. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. . percheziţiei ş. de obicei. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi. 159). utilitatea participării lui la proces. în ce priveşte specialistul. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept.a. de aceea la soluţionarea cauzelor penale. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. persoane competente. legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art.să contribuie la descoperirea. în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor. caracteristicile de bază ale acesteia. artă ş. artei etc. specificând doar elementele. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: . a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. retrage şi conserva probele. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică.). O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale. Cu toate acestea. fizică. presupune. în special. tehnică. motivaţia dispunerii acesteia.. ea manifestându-se pe două planuri. eficacitatea luptei împotriva criminalităţii. afară de alte calităţi. în consecinţă. Expertiza judiciară. în acelaşi timp. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja. se consideră oportună. spre exemplu. respective de procedură. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun. calitatea cercetărilor penale şi. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. chimie etc. construcţie. tehnică.a. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. reconstituirii. nu ocazional. Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă. decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. Prin urmare. este. în mare măsură. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale. efectuată. Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi.a. Aşadar. 81 . în primul rând. Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt.a. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent. Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate. constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni. 2. înainte de toate. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. sub aspect procesual. reconstituirii. totalmente. 2. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. . Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist.Subiectul II. percheziţiei ş. activitatea specialistului în procesul penal. a altor mijloace materiale de probă.) la efectuarea cercetării la faţa locului. la cerinţa justiţiei. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură. la înfăptuirea cercetării la faţa locului. este indiscutabilă. cunoştinţe profunde de specialitate. Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept.

a falsului într-un act oficial sau document de identitate. 169-170. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art. care. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. deosebim expertize medicale.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării. natura şi gravitatea leziunilor corporale. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege. financiar-economice. de transport. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. a mărfurilor nestandard şi necomplete. psihologice. decât cel juridic. ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. Este de neconceput. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art.64).specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. în acelaşi timp. După cum este cunoscut. agrotehnice. 163-166. în afara cazurilor menţionate. deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală.3 (7) Selectaţi instituţia.a. să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş. Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. în rândul al doilea. Potrivit prevederilor art. 169). stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă. să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. garanţiile procesuale. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt. dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor. Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă.). oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură. dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. criminalistice. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul. organul de cercetare. caracteristicile de bază ale acesteia. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. a autenticităţii unui manuscris. în lege (art. 164. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică. în urma cercetărilor efectuate. 262-264). scopul urmărit. 2. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. 163-167). care se disting după natura obiectelor de studiu. a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale.64-65. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. alte fapte cu caracterjuridic. genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar. specificând doar elementele. altele decât cele juridice. modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. pe bună dreptate. starea psihică a bănuitului. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. tehnicii. au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului.64 al CPP. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului.64 CPP). fapte şi împrejurări. metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. Prin urmare. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. motivaţia dispunerii acesteia. din oficiu sau la cerere. când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei.a. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. din cea criminalistică . rezidă în determinarea împrejurărilor faptei. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. mijloace materiale de probă ş. Dacă evidenţierea unor fapte. cu ocazia înfăptuirii ei. tehnice. învinuitului sau a inculpatului. conform prevederilor legii. după cum se susţine. Expertiza. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. Independenţa expertului. spre exemplu. De exemplu. zootehnice.expertiza 82 . se procedează la efectuarea expertizei judiciare.64. ecologice. Astfel. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. artei etc. tehnologice.

adică să corespundă obiectelor identificatoare. cu obiectele identificatoare. 2. după formă şi conţinut. de construcţie. care se referă la obiectul expertizei. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. balistică şi fotoportretică. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . probe de sânge. bănuitului sau învinuitului. veterinară şi zootehnică. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. tehnică a documentelor. frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. b) să fie comparabile. sub aspect procesual. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. ale victimei. a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. Experienţa expertului judiciar 83 .să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. aeronautică. modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. contravine legii.' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete. Specializarea. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării. fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. Prin urmare. La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază. tehnologică. inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate.). incendiară. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane. dactiloscopică. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate. psihologice.64 CCP). agrotehnice şi veterinare. 166 CPP). merceologică etc. competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. Legea (art. Declaraţiile martorilor. are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol. expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. în majoritatea cazurilor. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. la etapa actuală. Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri. în practica judiciară sunt. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative. Expertul trebuie să aibă studii profesionale. în fine. c) să fie contemporane. de asemenea. de protecţie a securităţii muncii. feroviară.. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică.a. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei.a. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. traseologică. 3. ecologice ş. Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. aşadar. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili.a. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. de la Academia de Ştiinţe ş. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. de păr ş.scrisului. nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice.

. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul. Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor.1 Aşa cum s-a menţionat. de expertiză economică. ca urmare a exercitării. picioare şi de alte părţi corporale umane. tehnică auto.examinarea medico-legală a persoanei vătămate. de instrumente de spargere. în ce priveşte necointeresarea expertului. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. prevăzută în lege (art. impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii. creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei.) poate efectua expertizele fizice. inclusiv financiar-bancară şi merceologică. în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. a bancnotelor valutare. în repetate rânduri. timpului când a survenut decesul. a victimelor minore etc. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei.a. tehnică a documentelor. ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal. căruia i se încredinţează efectuarea expertizei. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice. Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii. amicale. . această condiţie. stupefiante. ţesuturi. orăşeneşti şi raionale ş. a învinuitului sau bănuitului. 84 . Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare.a. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie. de asemenea. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei. pentru a se constata pe corpul lor existenţa. de datoria cărora este: . de explozii. în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. a atribuţiilor de expert.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. de asemenea. în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie. anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză. organul de cercetare nominalizează doar instituţia. dactiloscopică. păr etc. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. Asfel. resturi de produse petroliere. a obiectelor dezmembrate. organul de cercetare poate să aleagă expertul. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals.introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. sticlă. natura şi gravitatea leziunilor corporale. polimere. determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal. expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. Ministerului de Finanţe etc. iar în caz de moarte violentă . Prin urmare. traseologică. în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate. La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. masă plastică. Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. legăturii lui cu fapta şi autorul ei. . în anumite situaţii. 1 65 CCP).examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge. chimice şi biologice. a hârtiilor de valoare etc. din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. la aprecierea gradului de competenţă a expertului. transport şi mecanisme. dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale. nu contribuie la cercetarea completă. în afară de îndatoririle sale de bază . microurme de îmbrăcăminte ş. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată. conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză.se consolidează cu timpul.examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată. balistică şi a armelor albe. salivă. Principiile departamental şi teritorial. în comisie pot fi incluşi. de vopsea. în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei. Asfel. incendii). şi instituţia de expertiză. financiară. a armelor albe.

uneori haotic. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. în baza unor raţionamente.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. 38. orientează în continuare activitatea de cercetare. administrarea necalificată a probelor. prin urmare. cât şi local. Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. alte măsuri operative. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. O dată cu orientarea cercetărilor. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. pe bună dreptate. In baza celor de mai sus. urmărirea penală este desfăşurată superficial. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. în mod temeinic. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi.formă de investigare penală prevăzută de lege şi. cum ar fi omorul. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii. banditismul ş. b) crearea condiţiilor de lucru. crearea condiţiilor de muncă. crearea echipelor de anchetatori. după un plan judicios şi bazat pe date reale. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1. într-un cuvânt. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus. alături de alte măsuri. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat. Planificarea. mijloace de legătură. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art. reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. desfăşurarea unor activităţi inutile. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune. comunicare şi fixare. pe de o parte. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. obiectiv şi complet. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. percheziţia ş. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal. utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 .) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei. cât şi la instaurarea unui climat de contact. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. După cum este cunoscut. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale.Subiectul III. colaboratori operativi şi specialişti. putem constata că. de fapt. pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective. deşi este evident că. acestea nu se suprapun. de forţele şi timpul disponibil. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. ştiut este faptul. § 1. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului.. Descoperirea la timp. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. banditism. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . Prin organizare se are în vedere. reţinerea. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. materialul probant obţinut pe această cale. dialog şi conlucrare reciprocă. J 01). acceptată şi frecvent aplicată în practică. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni. Indiferent de componenţă. 3.a. formalismul şi rutina. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art.a. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. sustragere din patrimoniul obştesc etc. iar pe de altă parte. Practica oferă suficiente exemple.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. sub aspectul criminalisticii. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. Or.

stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. în prima jumătate a lunii iunie etc. potrivit art. unde a avut loc. inclusiv locul. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. indiferent de forma planului.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. proces care cuprinde. comportarea victimei. de exemplu.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. pe de o parte. timpul. scopul urmărit de făptuitor. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. caracteristica făptuitorului. ce faptă penală s-a comis. ca întocmire a unei liste de acţiuni. în aprilie. de obicei. cum ar fi. Fireşte. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei.. locul şi procedeele tactice. în cazul unui act de huligănie. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. până la combinaţii de scheme. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. sisteme de fişe.mijloacelor ştiinţifice criminalistice. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. . cine este autorul.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. spre exemplu. Planificarea are un conţinut mai amplu. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. Unica cerinţă care trebuie respectată. modul şi împrejurările în care s-a activat. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. tabele grafice ş. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. direcţionarea activităţii de cercetare. şi anume. pe de altă parte.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. Cea mai curentă formă a planului de cercetare. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. termenele şi persoanele executante. iar. modul înfăptuirii. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. Sub acest aspect.a. făptuitorul. în cazuri complicate. . cu un număr mare de învinuiţi. cu mare regret.. 3. Acestea fiind spuse. prejudiciile. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. antecedentele penale ş. aceeaşi structură: determinarea scopului. mai procedează unii anchetatori. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor.a.52 al CPP al Republicii Moldova. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . planificarea ia altă amploare. într-o cauză penală. . dar şi de la un caz la altul. de acte infracţionale sau episoade. a forţelor şi mijloacelor necesare. care poate avea cele mai diverse forme . se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. iar în cazuri mai dificile. în acest scop se va preciza ordinea. aşa cum. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. pe data de 10 iunie). când a fost săvârşită. caracterul şi gravitatea acestora. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 .

versiuni. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. 3.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. Se conţine in 3. în cauzele complexe. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. care conţin date despre faptele săvârşite. elaborat pentru întreaga cauză. probleme ce urmează a fi elucidate. percheziţia. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. ordinea şi modalităţile de rezolvare. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. cercetarea unui sau a unor episoade. cu un grad sporit de dificultate.2 87 . la planul de cercetare penală. cum ar fi. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. ascultarea învinuiţilor ş.a. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit.

3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. în acest sens. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. 1. forţarea mijloacelor de încuiere. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. Prin lege (art. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. favorizată. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. în criminalistică. dar şi aprecieri. fireşte. diverse mijloace tehnice criminalistice. 1. dacă el. După cum am menţionat. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. 13 Subiectul I. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. interpretări ştiinţifice. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice.Test nr. fie anorganică. spargerea unui obiectiv de construcţie). ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . precum şi de către experţi. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. în special celei criminalistice. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. semnalizând tentativa. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi. în vederea descoperirii. desigur. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor. practic. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. prin urmare. Potrivit acestui criteriu. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 . Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. § 4. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. cum am menţionat deja. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. Prin diversitatea obiectelor examinate. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice .

rechizitele şi suportul material al documentelor. constituie latura obiectivă. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. de a scrie şi vorbi. In fond. fireşte. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. de narcotice etc. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. a textelor tipărite. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. monooculară sau binoculară. a persoanei care a creat urme la faţa locului. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. după cum este şi firesc. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. de împuşcătură. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. fizice etc. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . cu piedestal. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. reflectându-se in urmele infracţiunii. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. executării rechizitelor într-un document etc. modul săvârşirii anumitor acţiuni. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. a textelor înlăturate sau decolorate. — reconsituirii obiectelor materiale. a amprentelor de ştampile. instrumente etc. condiţionate de legităţile (biologice. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. metrică.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. mijloacele şi utilajele de încuiere. Astfel. a expertizelor textelor tipărite. traseologică/balistică. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. obiecte. de picioare. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). inclusiv a celor infracţionale. a elementelor de marcare reliefată deteriorate. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. ceea ce nu corespunde realităţii. textele tipărite (dactilografiate). a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. vorbă. diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. microscopul comparator. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. După cum este cunoscut. complexitatea sarcinilor acesteia. anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple. balistice. a armei de foc din care s-a tras şi. caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. Al treilea sistem de informaţii. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. In marea majoritate a cazurilor. balistice etc. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. arme de foc. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. 5): microscopul stereoscopic. se recurge la examinarea microscopică . muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. armele albe. dactiloscopică etc. de a manipula instrumentele. Din aceste considerente. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. de mijloace de transport. complexul format de reflexe condiţionate. Afară de stabilirea identităţii. amprentelor de ştampile ş. 89 . scris. a.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

pe datele cărora acestea se bazează. acestea fiind divizate în generale. cum ar fi. obligatoriu.U. în această ordine de idei. de exemplu. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. adoptat de Adunarea Generală a O. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite. în special. liniar. în rândul al doilea. îndeplinindu-şi obligaţiunile. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. indiferent de rolul şi starea lor procesuală. ameninţările şi alte acţiuni amorale. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere. Normele procesual-penale au un caracter imperativ. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală. din momentul consfinţirii prin lege. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei. se menţionează în art. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. 2. instabilitatea politică internă etc.5. de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile). sectoral ş. compuse şi combinaţii tactice^. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. în mare măsură. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. ele însă nu se identifică. care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă. încetează a mai fiinţa2. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură. dimensiunile şi componenţa lui. Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic. dar şi de practica organelor competente în materie. frauda. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. 193 CP). în fine. de influenţa psihologică. de organizare a conlucrării. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art. de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. Procedeele tactice.a. Rezumând. excentric. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . ignorarea lor fiind inadmisibilă1. ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. în decembrie 1979.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii".repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. pentru a-şi realiza scopurile sale. ascultării învinuitului. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. Potrivit acestui criteriu. frontal. în primul rând. între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1.a. 93 . a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război. reclamă anumite condiţii. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. cele ce asigură contactul psihologic. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei). După acest criteriu. Art. Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. a celor care depun mărturii false. de a apela la forme de tratament inuman.). a victimelor infracţiunii şi a martorilor.a. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale.). Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. 3. activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. confruntarea. procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. şi particulare sau speciale. respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces.N.2 al acestui Cod. dimpotrivă. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. contra securităţii statale. cum este justiţia penală.a. Sfera specifică de aplicare. Sunt interzise. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. sub orice formă. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple.

spre exemplu. Timpii. 1. Test nr. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. Fotografia judiciară operativă 1. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee. cum ar fi. diafragma. § 3. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. în fond.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. Acestea includ: metoda panoramică. a prezentării spre recunoaştere. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. 1. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. de exemplu. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. în al doilea — o fotopanorama circulară. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. de asemenea. 94 . durata de developare etc. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. metoda de reproducere. datorită dimensiunilor mari. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. în cadrul prezentării spre recunoaştere. 1. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. după cum s-a menţionat. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. 14 Subiectul I. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. procedurale. acţiune. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. metoda metrică. la căutarea obiectelor furate ş. In corespundere cu aceste sarcini complexe.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor.a. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. înregistrarea.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. operative şi medico-legale efectuate. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. La operaţii tactice se apelează. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. De asemenea. de regulă. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate.) trebuie să fie identice. Metodele fotografiei judiciare operative. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. alte condiţii de expunere. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni.

celui stâng. obţinută in ordinea deja cunoscută.). argumentate. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. de A. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. desenele. cu urechea descoperită. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). Aparatul se instalează in aşa mod. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). se va fotografia profilul drept. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. 11). Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. se execută pozitive In numărul necesar. servind. In funcţie de scopul preconizat. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. tatuaj etc. schiţe. ochii deschişi. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm).Fotografia panoramică poate fi executată excelent. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. 12). — persoana se fotografiază cu capul descoperit. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. — expunerea se execută in poziţia aparatului. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. Bertillon şi care au rămas în vigoare. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. interogării etc. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. după cum am menţionat deja. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. spre exemplu. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. prezentării spre recunoaştere. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7. 13). plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. după cum se va vedea in capitolul respectiv. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. acesta fiind iluminat uniform (fig. fotografii şi a altor imagini plate. rapiditatea şi precizia fotografierii. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. se fotografiază cu şi fără ei. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. se recomandă fotografierea profilului drept. Actele scrise. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. polietilenă sau alt material plastic. Anexată la procesul-ver-bal. 95 . cicatrice. recurgând la scăderea lui 7. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. Pentru a evita denaturări dimensionale. modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. De pe imaginea negativă. segmentele fiind notate cu cifre. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. spargeri criminale. privirea fiind îndreptată înainte. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. Dacă. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. Dacă persoana poartă ochelari. Panglica confecţionată din pânză. Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. desene.

deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. Cercetarea propriu . Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». identificării făptuitorului. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. fireşte. a unor obiecte. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. deschiderea ochilor ş. urme sau elemente caracteristice ale acestora. 2. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. în continuare acestea se fixează. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. se măreşte până la 4 cm. Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă. fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic.— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. cuprinde două aspecte distincte. aflate la distanţa sus-menţionată. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. Dacă nu se dispune de un atare aparat. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. (5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. 1. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. După cum este cunoscut. Subiectul II. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 . Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi. la moment foarte modestă. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. alta laterală mai slabă decât prima. Unele particularităţi. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. se realizează conform unor reguli suplimentare. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei.1. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă. cu concursul expertului legist (fig. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. Tot astfel. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. în spălarea ei. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. fără a schimba ordinea de expunere. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora. menţionăm că aplicarea fotografiei color. folosinduse o şină. efectuate. leziunile corporale vizibile. datorită intervalului optic al pupilelor. a. starea vestimentaţiei. care se condiţionează reciproc. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. ca urmare..zisă a locului omuciderii 2. a unui nod al acestuia. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare.2. orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală. Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice. în vederea descoperirii. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. care permite fixarea aparatului In două poziţii. Pentru realizarea acestui scop. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. Fotografierea cadavrului. prevăzut cu două obiective sincronizate. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. 14). pieptănarea părului.

pentru a fi chemaţi la audiere13. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. sau. să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. de cunoaştere a locului faptei. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. în încercarea de a fi salvată. punerea în mişcare a acţiunii penale. -însoţitorii câinilor de urmărire. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. în această fază. 97 . dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. care este şi conducătorul echipei de cercetare. deoarece. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. -medici legişti. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. ofiţeri de pompieri. dar încă mai sunt în viaţă. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. se constată. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). ci cooperează cu acesta. §2. a delimitării acestuia. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. în cazul în care. potrivit dispoziţiilor art. ştiut fiind faptul că. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. -tehnicieni sau experţi criminalişti. c. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. în timpul unui accident de trafic. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. expertul criminalist. mai exact. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. 209 Cod procedută penală. încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. De cele mai multe ori. de familiarizare cu datele cauzei. d. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. în cazul infracţiunilor de omor. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. pentru acordarea îngrijirilor. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". arestarea învinuitului sau inculpatului. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. camere de locuit. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. b. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. A. Procurorul este conducătorul. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. uneori. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. şi anume: a. în ceea ce priveşte spaţiile închise. de aceea. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. coordonatorul echipei. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. §3. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. pentru a deruta cercetările. precum şi a locului unde se află martorii. deoarece a fost transportată la spital. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. Este mai mult o activitate de informare. în deplasările foarte urgente la faţa locului. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale.

pentru a fi consemnate în procesul-verbal. wo. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. se ridică pentru examene de laborator. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3. care trebuie descrise în detaliu. Declaraţiile persoanelor (care. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. Astfel. pentru a fi observate urmele infracţiunii. 2. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat.3. mobilul)?. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. Obiectele purtătoare de urme.Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. a fost cercetat pentru ucidere din culpă. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. pentru a fi descrise în procesul-verbal. Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. unde?. când?. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. înainte de constatarea faptei. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. womit. în special lipsa urmelor de sânge. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). warum. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". distrugeri de ţesuturi etc. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. asemănător celui de la pneuri. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. dar şi ipoteza contrarie. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. apoi separat. 2. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. Obiectele sunt fotografiate în grup. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). 98 . conducătorul auto. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Medicul legist. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). wann. wer"). surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. având imprimat desenul antiderapant. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. wie. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. Toate observaţiile făcute sunt notate. Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. uneori. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. dacă sunt comod transportabile. B. într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. o sinucidere. de ce (scopul. cum?. când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. şi anume: ce s-a întâmplat?.

Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. Alteori. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane.Cunoscând toate aceste aspecte. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. care s-au urcat. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. pe rând. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. poate stabili dacă. 99 . Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). noroi. distrugeri de ţesuturi etc). a numărului şi naturii acestora. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei. aspectul îmbrăcămintei. uneori. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului. se cercetează urmele de vegetaţie. l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. s-a luptat cu agresorii. sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. în spate. cărându-1 pe primul. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. gunoi de grajd etc. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. deoarece s-a îmbătat. deoarece aceasta era însărcinată. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. care pot contribui la identificarea făptuitorului. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. cu genunchii pe corpul ei. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. a fost târâtă etc. înălţime. urmele de praf. Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. turnându-i ţuică în gură. apoi va fi examinat corpul reconstituit. transportându-1 în acelaşi mod. în încercarea de a se salva. Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. numărul şi zona în care se află. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. greutate. Expertiza medico-legală. pruncucidere etc). în picioare sau târându-se. în aceste condiţii. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. faţă de gravitatea leziunilor suferite. Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. cu copitele. deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. în această ipoteză. apoi la al treilea. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. întreg sau depesat (fragmentat). murdare de praf sau noroi etc. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. starea în care se află (răvăşite. o activitate complexă şi de mare însemnătate. şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. In acest scop. aflat la câţiva kilometri distanţă. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. de multe ori. pe rând. în acord cu declaraţiile soţiei. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. precum şi alte urme de violenţă. 4. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). şi în lipsa oricăror alte probe. omor deosebit de grav. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. de către cei doi coautori. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. ci cu totul întâmplător. reprezintă. a participării unor complici numai la anumite acte. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. De această dată. De asemenea. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. 3. folosite la furajarea vitelor. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. până ce acesta a refuzat să mai bea. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei. Uneori. obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. de verificarea tuturor versiunilor. rupte. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. cu convingerea că este beat.

un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm. susţin că deşi este cea mai importantă. 174 Cod penal). cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. iar 100 . deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. 7. plăgi tăiate şi plăgi înţepate. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. pe rând. Aspectul general al locului faptei. generate de neînţelegerile privitoare la avere. Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. începând cu anul 1991. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. La începutul cercetărilor. Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. pentru că toate produc suferinţe deosebite. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. trebuie incluse şi rudele apropiate. organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). adesea. Adepţii sistemului german. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. gravitatea acestora. la ultima. aproape că vine de la sine. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. şi până la terminarea cercetărilor. omor calificat (art. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. Astfel. pentru a fi examinat. întrucât răspunderea penală este personală. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. topor). trebuie lăsată la urmă. De aceea. Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. fie pentru că s-au rupt (parul. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. preocupările extraprofesionale. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). mai puţin profunde. dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. fiind şi cea mai profundă. Deci. 8. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. De cele mai multe ori. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. obiectele folosite (cuţit. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. De asemenea. 6. răspunsul este foarte uşor de dat. în cercul bănuiţilor. indiferent care ar fi numărul acestora. la un omor cu autori necunoscuţi. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. coada sapei etc). poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. Mijloacele. deoarece.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. Fapta a fost recunoscută. focul etc. locul ei fiind între primele întrebări. cu parul şi cu furca etc. înseamnă a identifica instrumentul. începând cu primele momente. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. substanţele toxice. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. obiectul contondent etc. 176 Cod penal). cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. relaţiile extraconjugale etc. toate cele trei obiecte. coada furcii. concurenţa comercială neloială etc. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. după numărul de leziuni. a fost mistuită de foc etc. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. în acest scop. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. 5. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. fie pentru că a fost dezarmat de primele. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. Astfel. instigatori). trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă.

atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. 3. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. arbori de pe marginea şoselei etc). (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. deoarece cuprinde: a. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. §2. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti. răspunsul nu poate fi decât negativ. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. tehnicieni sau experţi criminalişti. In cazul accidentelor de trafic auto. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului. cât şi versiunea omorului intenţionat. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. prezentarea materialului de urmărire penală etc. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. De asemenea. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. lucrările de urmărire penală. Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei. 3. §2. Uneori. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2.1. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. Uneori.2. nu mai corespunde realităţilor actuale. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. 101 . medici legişti şi. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie.3. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. stradă. reconstituiri sau audieri de persoane. acesta participă în numeroase cazuri. specializate în acest domeniu.J Secţiunea a ll-a . nici noţiunea de „accident de circulaţie".şi alte autovehicule. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. procurorul participă la efectuarea unor confruntări. c. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Cu toate acestea. Subiectul III. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul.Cercetarea la fata locului §1. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8.recunoaşterea a fost susţinută de expertize. ci chiar obligatorie. a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. De cele mai multe ori. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). până la câteva sute de metri. La cea de-a doua întrebare. b. De asemenea. prin care se constată săvârşirea faptei. atât la cercetarea la faţa locului. întrucât răspunderea penală este personală. la luarea măsurii arestării preventive. segmentul de drum public (şosea. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. Competenţe. De aceea.

se descrie aspectul lor general. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. pentru a fi incluse în procesul-verbal. şi la locul accidentului. Medicul legist. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. separat. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. se vor observa: starea generală a şoselei. a urmelor de mâini sau de picioare etc. iar cele de adâncime şi prin mulare. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. resturi de ţesuturi etc. îndeosebi urme de sânge. la fiecare în parte. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. în această etapă a cercetărilor. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. se determină direcţia deplasării autovehiculului. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. aripi. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. în funcţie de locul evenimentului rutier5. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. La faţa locului. ori în alte locuri mai greu de observat. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. fotografiere. dacă sunt transportabile. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. pneuri etc). aparatul de filmat sau camera video. starea tehnică a sistemului de frânare. şi sc vor executa fotografii judiciare. autopsia cadavrului se poate face. în mod excepţional. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. De asemenea. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. Urmele sub formă de cioburi. a sistemului de iluminare. portiere. De aceea. fire de păr. faruri. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). De această dată. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. starea tehnică a motorului. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. identificarea acestora. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. în legătură cu starea victimelor. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. evaluarea pagubelor produse. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. condiţiile meteorologice şi alte detalii. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.d. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. De asemenea. se măsoară lungimea. La urmele dinamice. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. fiecare. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. 102 . De asemenea. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. pe suprafaţa carosabilă. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. îmbrăcămintea. De asemenea. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. va examina atât . o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. parbriz. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. cât şi cadavrul. cadavrul. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. autovehicule). cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. în prezenţa organelor de urmărire penală. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. gradul de înclinaţie. arborii din zona de protecţie. în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. A. Obiectele purtătoare de urme. dacă au fost identificate cadavrele. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. B.

ora când s-a produs decesul etc. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. cât şi la examinarea cadavrelor. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. Pentru a se putea formula concluzii certe. La examinarea persoanelor. în cazul accidentelor de circulaţie. La terminarea cercetărilor. parbriz). mecanismul de producere. călcare cu pneurile etc). Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. precum şi microurmele12. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. experţi din domeniul mecanicii auto. peliculele de vopsea. starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. §2. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. se poate stabili cauza medicală a morţii. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. De asemenea. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. portiere. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. în funcţie de gravitatea lor. şi un proces-verbal separat. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. proiectare. cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. să fie ambalate şi transportate cu grijă. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. unele boli psihice.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. de înaltă calificare. 103 . examinarea persoanei vătămate." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). La examinarea cadavrului.

1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. acestea fiind divizate în generale. 1. schiţare şi macrofotografiere). Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. 2. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Referitor la descoperirea. acţiune. penseta. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală. Aceasta modalitate. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. Fibrele de ţesături. de fixare (descriere. originea fibrelor in cauză. Fiind in esenţă resturi de materie. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. efectuează operaţiuni de căutare. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. 1. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. foliile adezive). După acest criteriu. în special a celor optice (lupa. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. 1. compuse şi combinaţii tactice. de exemplu. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). sub aspect procesual evident vulnerabilă. în acest scop.3. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . şi particulare sau speciale. cele ce asigură contactul psihologic. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. pierderi sau distrugeri de urme. pe uneltele utilizate. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. Deduci din pct. este frecvent practicata. cu concursul specialistului criminalist.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. constau în 104 .2 Subiectul II.Test nr 15 Subiectul I. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. 2.1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. în fond. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. microscopul). denumite şi microurme de îmbrăcăminte. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor.2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. în fine. de exemplu. de recoltare (aspiratorul portabil. Microurmele infracţiunii 1.a. organul de urmărire şi anchetă. de iluminare (surse de lumină dirijată. Conform primei. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. cum ar fi. l. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului.

între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. se subliniază. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. atitudinile. martorii asistenţi şi specialiştii.3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. la căutarea obiectelor furate ş.manevrarea judicioasă a informaţiei. native. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. fie ele caracteristice şi relativ stabile. stabilirea măsurilor tactice adecvate. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. pe de altă parte. Datele privind personalitatea acestora. Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. 2. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. iar. vârsta şi starea familială ale individului. determinate de factura biologică a subiectului. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. aspiraţiile. psihologice şi somatice (biologice). cunoştinţele. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. subordonându-le pe celelalte"'. care. operative şi medico-legale efectuate. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. pe de o parte. ideile. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. experţilor şi a altor participanţi la proces. deprinderile. persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. experienţa. iar datele privind profesia acesteia. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. pe de altă parte. pe de o parte. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. De această categorie aparţin şi experţii. de asemenea. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. Cercetarea infracţiunilor. particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. fapt. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. Astfel. îndemnările. fie ei subiecţi sau părţi în proces.a. în cadrul prezentării spre recunoaştere. la care se atribuie. Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală. se vor alege procedeele tactice de ascultare. după cum este cunoscut. a specialiştilor. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. prezentarea spre recunoaştere. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii. studiile. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial. în literatura de specialitate. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante. starea organelor de simţ. determină modul de viaţă al persoanei. pe bună dreptate. întreaga înzestrare fizică. în fine. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. profesia şi sfera lui de activitate. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. La operaţii tactice se apelează. după cum s-a menţionat. Pe lângă aceasta. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. a caracteristicilor 105 . deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. de regulă. inclusiv infracţională. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. procedurale. respectiv. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. ancheta penală. Sub acest ultim aspect. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. în teoria şi practica criminalistică. în consecinţă. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice.

Este de neconceput. mai cu seamă. precum s-a menţionat. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter. ceea ce este nu mai puţin important. victimei. Evidenţa dactiloscopică. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. prezentării spre recunoaştere. cum ar fi carnetele de note. la realizarea interogatoriului. a nivelului intelectual. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. limbajului preferat ş. folosinduse de acte false sau furate. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate. Cunoaşterea victimei. la capacităţile lui fiziopsihologice. altor activităţi de urmărire penală. a reacţiei şi expresiei emoţionale. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. în consecinţă. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. vecinii.). a studiilor şi profesiei. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor. a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. emoţionale. a tipului de caracter şi de temperament. într-un mod sau altul. face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. Test nr. Înregistrarea dactiloscopică. jurnalele de memorie ş. bunăoară a raportului de expertiză. 1. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. a modului de gândire şi. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. care este menită să contribuie. prezentării spre recunoaştere. victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. percheziţiei. spre exemplu. martorului sau a altei persoane implicate în proces. în fine. victimei. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete.de competenţă. la direcţionarea activităţii de cercetare. reacţia. maturitatea gândirii ş. Categoria a treia de persoane participante la proces. Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. cunoştinţelor şi modului de gândire. ale altor persoane implicate în proces. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv. 16 Subiectul I. a fost implicat. din dosarele cauzelor în care acesta. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. 106 . dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă. în al doilea rând. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. colaboratorii de serviciu. de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. confruntării. în special.a. a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii. în primul rând. la alte activităţi de urmărire penală. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. profesia. a fişelor medicale.a. a aptitudinilor. temperamentale.a. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică.

prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . desenele papilare. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. însoţită de vătămarea papilelor. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. sub aspect structural. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. 1. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. în acest sens. fireşte. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. A doua proprietate a desenelor papilare. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. formă şi poziţie. Pe recto. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. sub raport de dimensiune.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice. în caz contrar. fireşte. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. La etapa actuală. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. Fără a atinge problema în detaliu. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei.— identificarea cadavrelor necunoscute. 107 . Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. în fine. rămân intacte şi dispar doar după deces. Datorită structurii sistematizate. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. practic nu pot coincide în două desene . stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. Prima este proprietatea lor de a fi unice. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. dacă. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. de jafuri. este fixitatea lor. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate.

cu «8» în a doua. indiferent de forma şi structura lor. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. exterioară şi medie a deltelor. Referitor la desenele în laţ ulnare. 57). la rândul lor. care se notează cu diferite cifre.3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice.. de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». după sistemul aplicat în Moldova. cu «4» in a treia. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. mijlociu şi mic de la mâna stângă. 2/3. întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. de la 10 până la 13 — cu cifra «4». desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. arătător şi inelar de la mâna stângă. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. în laţ şi în cerc. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. în primul rând. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2». 3/3. aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. dar la numitor — cele ale degetelor mare. în radiale. Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. mare. La întocmirea formulei se iau în calcul. a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». creând incomodităţi în activitatea respectivă. după cea principală. de asemenea. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar. 2/1. desenele în arc. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. 55). 2/2. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. Cele de tip laţ se subdivizează. desenul se notează cu cifra «3». Formula. 1/2. se notează cu cifra «1». la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. în total pot fi realizate formule de la 1//1. 1/3. In fine desenele papilare în cerc. 108 . dar între ele nu se află două linii papilare. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. «4». după cum se va vedea mai jos. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. respectiv. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. iar la numitor cei ai mâinii stângi. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. se vor nota cu cifra «8». Astfel. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. 3/1. dacă se află în prima pereche. cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche. Astfel. adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. în formulă. 58). dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. 3/2. tot atâtea grupe de fişe... pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi. acestea se înscriu cu cifrele «3». Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. ale celor impare — la numitor. 56). Astfel..1. la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă.

Pentru persoane . această cerinţă va fi satisfăcută. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute. 55. ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice. 1. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. a lucrurilor. trebuie să cuprindă date privind: data.începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate. de detalizare şi de fixare. motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere.de recunoaştere propriu-zisă . 2.rasa. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. Ca formă de identificare criminalistică.specia. ea a precizat culoarea. când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit.2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere. mărimea. în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale. dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia. culoarea. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute. care. A doua etapă . vârsta. Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2. în primul rând. direct sau indirect. de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. bănuitului sau învinuitului. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. spre exemplu. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască. Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. 109 . prenumele. descriptivă şi concludentă). Etapa detalizării. dimensiunile. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta.denumirea. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. victimă) a celui chemat să recunoască. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii. locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi. destinaţia. legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante. locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere. în esenţă. Totodată.Subiectul II. culoarea. concis şi să nu sugereze răspunsul. conform legii (art. semnalmentele individuale. victimei. pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere. forma. pentru animale . forma. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. 2. vârsta. numele. 2. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia. de recunoaştere propriuzisă. pentru obiectele materiale . la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup. sexul. constituţia fizică. prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. modelul obiectului ce urmează a fi identificat. numele. de aceste caracteristici se va ţine cont. modelul. în cele trei părţi constitutive (introductivă. Dacă. îmbrăcămintea. Astfel. rasa. CPP).

iar după voce şi vorbire . a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. se prezintă spre 110 . haina. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia.3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid. tăierea sau dimpotrivă.când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută. aceştia constituind. Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. cum ar fi uniforma etc. în situaţia în care autorul faptei. pe de o parte. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză. . infractorii. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul. de a aprinde sau stinge ţigara). cum ar fi ţinuta corpului. baston). obiectul activităţii în cauză. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. cuprinde. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari. iar.când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale. cât şi vestimentaţia. mai ales cele aflate sub arest. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta. în practică. constituţia fizică. adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască.2. culoarea tenului (uneori şi a ochilor). cum ar fi.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată. creşterea excesivă a părului ş. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor. particularităţile dinamice. constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. aspectul feţei.a. purtate permanent (ceas. culoarea şi natura părului. mers. de a-şi aranja părul. obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie. după cum s-a spus. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. Aşa cum s-a menţionat. de obicei. după înfăţişare. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate. ticurile şi gesticulaţia specifice. elementele de deghizare (mustăţi. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice). barbă. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. dobândite ereditar. defecte. însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. Prin urmare. în majoritatea cazurilor. în majoritatea cazurilor. Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi. dar o nominalizează eronat. poziţia capului. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. şi-a deghizat exteriorul. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: . sau altă persoană chemată să recunoască. . formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască. şi alte obiecte avute asupra ei. Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale.a celei auditive mai puţin perfecte. ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. voce şi vorbire. se efectuează. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte. excepţie făcând martorii. mai rar persoanele victime ale infracţiunii. privirea. în special. să contribuie esenţial la recunoaştere. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei. formele anatomice ale capului. în urma unor maladii. ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă. ale nasului şi zonei bucale. ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura. Printre semnalmentele pe care se sprijină. în momentul comiterii acesteia. ochelari.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. § 3. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. cănd persoanele. pe de altă parte. specifice după factură. semne şi variaţii morfologice. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale. obiecte de îmbrăcăminte deosebite. intervenţii medicale etc. în consecinţă.) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale. model.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale.

martorilor asistenţi şi. în special. . în ce priveşte vestimentaţia. în baza prevederilor legale (art. totodată. fireşte. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. reprezintă procedee tactice. a locului între persoanele din grup. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală. i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. în îmbrăcăminte şifonată). tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. identitatea de sex şi rasă. insulta. apropierea după vârstă. pe de altă parte. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că. şi alte forme de comportament neadecvat. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. căciulă etc). ca urmare. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea. Apoi. persoanele care vor crea grupul de prezentare. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . pe de o parte.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă. Recunoaşterea persoanelor. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia. 145. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi. cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare. să nu comunice între ele. Dacă. Cointeresarea şi. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii. pot avea motivaţii diverse. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut. scurtă. avocatul. după dorinţa sa. fireşte.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. care. După verificarea identităţii. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. persoanei chemate să recunoască. c) în cele ce urmează. într-o manieră corectă.a. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: .amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere. Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere. Respectarea acestei cerinţe. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa. în cazul unui răspuns afirmativ. După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. constituţie. b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută. spre exemplu. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze. Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare. 2. . eventualele acte de intimidare. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense. după cum s-a menţionat. organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. specialiştii). tenul pelii şi culoarea părului. trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere. celui chemat să recunoască. acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. martorii asistenţi şi. persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. elementele auxiliare ş. Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere. adică să nu fie cointeresate în cauză. deşi nu este contraindicat să se folosească. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte. femeiele prost pieptănate. costum.recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. la cerinţa celui chemat să recunoască. Concomitent. măsuri care ar evita orice brutalitate. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. a autorilor faptelor penale. şi o sursă de lumină artificială. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective . forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. în cazul în care vor ascunde adevărul. iar dacă au ceva de spus. pentru a evita eventualele erori. pălărie. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. beretă. acesteia.

nu de puţine ori. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. după cum este cunoscut. Spre exemplu. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea. trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge. este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare. mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. sub aspect tactic.145. mâinilor. ţinutei vestimentare. fără ca să ştie că sunt observate după mers. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. Declaraţiile persoanei recunoscute. vărstă. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi. în vedere că. cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează. de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. prezenţa martorilor asistenţi.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. . c) sub pretexte bine gândite. 3. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. b) distanţa. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii.învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. culoarea tenului şi a părului. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca. condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . Trebuie însă de avut. într-un mod sau altul. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. reprezintă. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. legea (art. taliei. care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului. petelor. repede ori încet. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor. spre exemplu. în direcţia în care. Mersul. aceste fotografii. inclusiv cea care va fi recunoscută. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie. ca în cazul şchiopătării. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. 2. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. In cazul unui răspuns afirmativ.se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. târârii unui picior ş. Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup. implicate în activitatea infracţională.a. fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice. La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. împreună sau câte una. o formă aparte de identificare a persoanelor. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale. respectiv. căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. ele putând fi cerute sau ridicate. . pe care persoanele urmează să o traverseze. . din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. ca formă de activitate umană. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul. să se deplaseze într-un anumit spaţiu. persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. inclusiv a capului. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. Astfel.recunoaştere. în cele din urmă. de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. 112 . Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască. . ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască).din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună. contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală.

ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. într-adevăr. 113 . dar care. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. regionalisme. cel ce conduce recunoaşterea. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. nivelului de cunoaştere a limbii. Având în posesie materialele menţionate. peltica. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. de exemplu. iar vorbirea. precum şi după limbajul folosit. în mod necesar. Subiectul III.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". dar fără a specifica conţinutul ei. Apoi. aflată în camera de alături. ca. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. pe de altă parte.rapidă. înfundată. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. unităţi lexicale din alte limbi. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. La această etapă. termeni de profesie. clară. 4. nu de puţine ori intenţionate. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. Vocea poate fi clară. fireşte. şi. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. de modificările. după fondul lexical. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. nazalizată. la rândul ei . persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. modul de exprimare. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. răguşită. tembrul şi tonul vocii.Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. datorită specificului aparatului respirator. pe de o parte.a. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. învălmăşită sau bâlbâită. sub un pretext bine gândit. structura şi calitatea vorbirii. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. alcătuirea frazelor şi. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. lentă. guturală. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. integral sau parţial.

o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică. într-un sindicat. se poate recurge la investigatori sub acoperire. . desfăşurată de făptuitor. în timp real.2. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg. pe o durată de cel mult 30 de zile. uşi. legături cu diverse instituţii. o persoană care exercită atribuţii de control. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. informatic. Pregătirea percheziţiei. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. în cazul unor birouri. în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. 3. în special telefoane. Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. de alţi participanţi. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. absolut necesare din motive lesne de înţeles. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei. §4. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie. 2. .Calitatea făptuitorului. controlează sau acordă asistenţă specializată. mai ales în domeniul economic. contabile etc. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare. 114 . obiec tele urmărite: ce înscrisuri. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4. ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt. financiar. rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim . geamuri deghizate etc.Valorile.Scopul activităţii infracţionale.) necesare urmăririi penale. . Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare. De exemplu. modul de operare.a.Constatarea infracţiunii flagrante.Identificarea şi ascultarea martorilor. indiferent de calitatea lor realizează. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: . instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi.Activitatea ilicită. folosite de suspecţi ori de complicii acestora. bancar. măsuri specifice de protecţie a martorilor. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică. organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor. a experţilor şi a victimelor. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii.2. banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. în mod legal. 4. dulapul cu haine. de asigurări sau comerciale. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună. precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală. organizaţie patronală. mijloacele folosite. persoane care. participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). □ Accesarea sistemelor informatice. metodele specifice de căutare. locurile unde ar putea fi ascunse" ş. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa.2. Ascultarea făptuitorului. în cazul infracţiunii de corupţie. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie.3. locuiesc în aceste încăperi. depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu.1. bunurile. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. în majoritatea cazurilor. în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune. în legătură cu supravegherea conturilor bancare. bancare. Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare. . alte persoane. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. percheziţiile.Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. vestiarul etc. eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului. . asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie. . Totodată. □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. vamal. o persoană care în baza unei funcţii.

de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. registrelor. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale. 115 . Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu. modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). obiecte diverse.C. De regulă. gresie. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. desigur. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. în activităţile comerciale. cămări. Organul judiciar. inclusiv la birouri. pentru a nu se putea arunca obiecte. De regulă. casetelor video. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior.. raportate.1. tapiţerii. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. faianţă. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. sobe. c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. obiectelor. candelabre. Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente. Se impune. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul. alte mijloace tehnice. indicând modul în care acesta era configurat. în cazul de faţă. ca: bijuterii. Participarea făptuitorului. în afară de procurori şi poliţişti. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. depozitarea în condiţii de umiditate. caietelor. sertare. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. Trebuie. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. praf. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. poduri. dar mai ales. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului. vor participa specialişti. tablouri. aparatură de înregistrare ş. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. audio. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă. raporturile dintre ei. a corespondenţei. infraroşii. Precauţii trebuie luate. cărţi. Aspecte generale. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. debarale. înainte de a deconecta orice cablu. desigur. se utilizează dotările trusei criminalistice. Imprimanta. este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. canapele. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. chiar aparatură portabilă roentgen. cu precizie. obiecte de porţelan.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. W. La asemenea activităţi. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. înscrisuri. bunuri de valoare. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. în funcţie de natura cauzei. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou. sau cel puţin studierea agendelor. valori. pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. genţi.a. §5. parchet. pivniţe. pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. dar. Fireşte. administrative. etc' Astăzi. însă. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware). astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. 5. cu participarea unui cunoscător în materie. de asemenea. vaze. monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. vor asigura intrările si ieşirile.2. burlane etc. evitate transportul în portbagajul maşinii. De exemplu. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. bancare. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri. autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. la particularităţile fiecărui caz în parte. computerelor. geamurile. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. software. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. ridicarea. de exemplu. tablouri. bibliotecă. şi la ambalarea. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii.

de contracte. contabilitate. prin acest nou gen de percheziţie. dactilografieri. 116 . răspunsuri la unele solicitări etc). eliberarea unor documente (adeverinţe. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. parteneri oficiali. de conturi.Este important de reţinut că.

relaţiile stabilite. In cazul sesizării prin denunţ. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. suma de 30. modul în care vor fi predate bunurile. în aceste cazuri. prin intermediul altor persoane. de regulă din domeniul economico-financiar. momentul în care va fi efectuat. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. citarea şi aducerea persoanelor. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. §2. De aceea. în asociere cu alte infracţiuni grave. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. contractuale. . a unor prestaţii complementare. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. cu mai mulţi participanţi. vor fi descrise persoana funcţionarului. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. vârsta şi. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. ca şi primirea de foloase necuvenite. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. de succesiunea utilizării acestor probe. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. locul său de activitate. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. De asemenea. De regulă. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă.//. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. dacă acest interes este licit. interesul său. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2.1. cum ar fi: . şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1. poziţia socială'. 2. obligatorie. Totodată. Este necesar ca cel care ia declaraţi. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri.2. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. după regulile tactice cunoscute. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. Pregătirea audierii.3.Modalităţile de loc. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. sau valorilor pretinse de funcţionar. caracteristicile. în funcţie de fiecare caz în parte. întocmirea planului de ascultare. fireşte. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. audierea acestor părţi este. de făptuitor. bineînţeles.Ce interese au existat în cauză. foloasele necuvenite pe care le-a dat. . trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. . în primul rând. Din perspectiva urmăririi penale. unele cu tentă inclusiv politică. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. . în infracţiunile de corupţie.000 lei. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor.2. dacă s-a făcut. Alte detalii. împrejurările. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. bunurile (foloasele) au fost primite. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. ce constau mita.2. Audierea se va desfăşura. în special în cazuri complexe. cui a aparţinut iniţiativa. Precizăm. derivate din angajamente legale. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. Astăzi. dacă pretenţiile sale sunt justificate. 117 . condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. de probele existente în dosar. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. eventual. însă. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. în obţinerea declaraţiei. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. mita.. provenienţa lor şi justificarea acestora. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. unde au fost puse (ascunse).

— suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare. examinînd căile de deplasare a făptuitorului. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. 1. particularităţile mersului. — linia mersului — linia frântă.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere. E de menţionat că urmele. greutatea ş. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. a. dacă acestea sunt apte să primească urme. Alte urme create de om 1. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. a. Defectele anatomice (proteză. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm. indicând direcţia mersului. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. 118 . rană ş. se apreciază după poziţia picioarelor. indiferent de natura lor. a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. spre exemplu. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. 3. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. Ritmul şi direcţia deplasării.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. fireşte. 1.Test nr 17 Subiectul I. starea lor psihica. 28). Luând în considerare cele de mai sus. lungimea paşilor şi unghiul mersului. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare. iar la femei de 50—60 cm. grupul operativ. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită.

Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. De fenomenele naturii (vânt. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. lungimea pingelei. ploaie. de stratificare ori de destratificare). ele impun masuri de protejare. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. var. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. covată etc. mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. alabastru. ca de exemplu. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. precum şi izolat. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. ulterior pulverizat cu apă. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. 119 . a regiunii intermediare şi a tocului (fig. 29. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. uneori chiar ridicarea urmei. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. de suprafaţă. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. Când stratul turnat se va întări puţin. 30). de Încălţăminte. . este pasta de ghips. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare. dacă se disting desene papilare). Cel mai frecvent utilizat material de mulare. lupă). smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. aplicându-se în acest scop diferite materiale. se recomandă depunerea în ele. se trece la prepararea compoziţiei de ghips.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. Urmele de picioare. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. a regiunii intermediare şi a tocului. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. de adâncime. de nod şi de detaliu. Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. dimensiunile urmei. scaune. o ladă. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. In lipsa peliculei adezive speciale. tn condiţii nefavorabile. Mularea urmelor in zăpadă. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. La locul descoperirii urmelor. Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. lăzi etc). Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. parafinei. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. După întărire1. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. Procesul-verbal. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. Descoperite. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. Polimerizându-se. Peste crusta subţire de ghips. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. albie. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. hârtia se înmoaie in apă caldă. lăţimea pingelei. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. Fiind descoperite. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. cârpe şi alte obiecte. tot prin pulverizare. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. se zvântă şi se suprapune urmei. fapt confirmat şi de practica judiciară. funingine. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă.

forma liniilor flexorice. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective. anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul. b) victima ştie cine este infractorul. profitând de ocazie. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. cicatricele. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. în realitate. d) victima cunoaşte infractorul. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. Pe lângă studierea materialelor cauzei. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. dar. precum şi demascarea 120 . 2. în cele din urmă. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. bătăturile. c) victima cunoaşte infractorul. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. modalitatea de prindere a tălpii.a. Despre victima nu-I nimic. dacă situaţia impune. se impune. De exemplu. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. mărimea şi poziţia degetelor. îl denunţă.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. crăpăturile de piele. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. a) victima cunoaşte infractorul. 31). la o etapă mai tardivă a cercetării penale. alte elemente de ordin general. ca. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. forma şi mărimea tălpii. nu le-a comis. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. defectele accidentale şi anatomice. comunicabilitatea. forma vârfului. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. verificarea sursei din care provine. a modului în care a fost obţinută. configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. Subiectul II Tactica audierii victimei 2. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. interesele. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. inclusiv prin declaraţiile învinuitului. doar despre partea vatamata si nu sint date etapele.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale.

de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. De asemenea. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. va fi audiată în prezenţa medicului. 2. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. de lîngă oficiul firmei „Impex S. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea".". Făptuitorii folosesc soneria şi. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. de foarte multe ori. pistol. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. rude. Astfel. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. prin care pătrund în interior.L. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. pătrund în apartament cu chei potrivite. vârsta probabilă. faptele se săvârşesc în timpul zilei. spray-uri paralizante etc). ia orele 16. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. la munte sau la mare. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. a amprentelor digitale. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. ori la rudele care locuiesc în sate.03. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. colegi de muncă. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. forţarea încuietorilor. unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. Totodată. Totodată. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. fiind. deoarece. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit.2006. eventual. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. în paralel. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. (cu numărul de înregistrare CNE 007). Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3.3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03.00. ci sunt bine pregătite. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). dacă este cunoscută. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. având fixate trei undiţe de ştiucă. posibilitatea de acces la bunurile respective. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. De asemenea. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. este urmat de uciderea victimei. iar altele sunt de dată foarte recentă. dacă nu răspunde nimeni. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. uneori.intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6". Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi.R. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. uneori. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. dar cu unele rezerve. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. Alteori. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. câinele de urmărire. Subiectul III. detalii privind îmbrăcămintea etc). identitatea aeestora. numărul agresorilor. litigii privind dreptul de proprietate) etc. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. a. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. par. de mare ajutor.1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. La cercetări trebuie să participe şi victima. §1. sau elemente de identificare. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi.

prezintă informaţii identificatoare. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. în principiu. particule de material de construcţie. prin însăşi natura lor. ele fiind inutile identificării criminalistice. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. După uneltele folosite. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. cât şi de la instrumentul folosit. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. pilitură de metal ş. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. mai rar. sfredele. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. urme dinamice. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. o nuia etc. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. şurubelniţă ş. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10. cu excepţia celor microscopice. în cazul aplicării unui topor. răngi. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. de tâmplărie şi construcţie (topoare. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. se pot desprinde diverse fragmente care. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. a. Urmele de pilire şi sfredelire. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. daltă. bomfaiere. ferestrelor. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. descoperite la locul infracţiunii. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. audierea martorilor. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. a. pilelor. urme de tăiere cu direcţii contrare. inclusiv pe instrumentele folosite. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase.. Fiind in esenţă resturi de materie. dintre care menţionăm următoarele: 122 . urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. cuţit. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. rangă. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. ferăstraie. direcţia aplicării instrumentului ş. 3. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. fireşte. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . uitate sau abandonate. fiind descoperite la faţa locului. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. dălţi. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. prin urmare.modificările intervenite în locuinţă. cu modele de materie de la faţa locului. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. sau de tăiere cu direcţie unică. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. cum ar fi o bară de fier. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. cleşte. burghie). aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. Urmele de spargere. bomfaierelor. caselor de bani etc. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. urmele de tăiere reproduc. sfredelelor şi bur-ghielor. In rândul al doilea. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. operaţiile desfăşurate. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. pile. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. metodele şi instrumentele folosite. atât din obiectul supus spargerii. Fiind. dulapurilor. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. 1. topor. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. In primul rând. mărime şi localizare. sunt vizibile. şurubelniţe. sub formă de striaţii.

Cum am subliniat anterior. după realizarea intereselor. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. Fiind utilizate. In cazul aplicării acestui procedeu. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. introdus în deschizăturile acestora. Plumburile pot fi înlocuite cu altele.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. dimensiunile şi locul in care se află urmele. 3. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. în acest context. ceara. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. aparate de sudare. denumit «metoda plastirului» . Dacă. plastilina. materiale explozibile). Astfel. Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. Viilor 18 ap. Ca şi alte urme ale infracţiunii.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. funingine. acestea se vor mula. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. parafina. târnăcoapelor şi a altor unelte. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Curmei. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. duşumelelor prin aplicarea topoarelor.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. zăvor). Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". — Spargerea prin tăiere. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. se pot folosi ghipsul. foarfece mari de tăiat metal. acestea vor crea urme specifice de pilitură. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. se vor fotografia. 3 de la locul faptei. de metal topit. In lipsa materialului polimeric. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. atât ale celor traseologice. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. tavanului. in special.. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. 18 in raport de 7/1. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. daltă. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. este elastic şi rezistent la manipulare. răngilor. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). După cum este şi firesc. amplasat pe str. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. pe canatul sau uşorii uşii. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. pânzelor pentru bomfaiere. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. rămân urme de mâini. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. a celor de mâini şi de picioare. pe plăcile de fixare) şi.

1. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. în special de îmbrăcăminte.folosite. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. 34). surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. profilograful traseologic (fig. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. dar şi pe trăgător. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. în rândul al doilea. sau de la câteva arme. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. convertizorul optico-electronic. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. în primul rând. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. Test nr. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. după cum s-a precizat anterior. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. dacă denotă aplicarea unei arme automate. de fabricare improvizată sau modificată etc.18 Subiectul I. de care dispunem la etapa actuală. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. După cum demonstrează practica judiciară. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. 124 . dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. precum şi a autorului spargerii. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. 3. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. în contextul celor de mai sus. de exemplu. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. După caracterul.

create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. rezistenţa obiectului. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. urme de ricoşare. în urma arderii pulberii în ţeava 125 .37). distanţa de la care s-a tras. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. După natura lor. în cazul unui obiect relativ gros. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. după unii autori. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii.. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. în formă de striaţii. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. create prin atingerea unei suprafeţe. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. generând rupturi de diverse forme. Amintim în acest context că.. Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na.După natura lor. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil. — urma ejectorului (pragului aruncător). Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii .. După caracterul. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. urme de pătrundere (canale oarbe). b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. tipul şi calibrul armei. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm). forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. pentru a fi deplasat spre camera de detonare. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. pe partea posterioară a gulerului rozetei. în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. Datorită acestei diferenţe de diametru. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii.. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. printr-un canal. muniţiilor etc. aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile. tragerii. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. glontele înaintează pe ghinturi forţat. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. şi prin orificiul de ieşire. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. clasificare dubioasă. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. eliminării şi aruncării tubului ars.38). urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. dimensiunile şi relieful lui. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii.

a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului.). stropii de ulei. Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. rugină. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. în linii mari. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. care ii prezentat leziuni corporali. rupturile şi pârliturile). funingine. atestat permanent la gura orificiului de intrare. precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. Ieşind din ţeava armei. Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii. 1. cât şi în procesul expertizei. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică. în fond. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. gazele izbucnesc în flacără. direct pe suprafaţa obiectului. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire.750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. de ulei. c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. Ieşind in afara ţevii. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. implantându-se în piele. praf. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. urm. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. arse incomplet. Petele de funingine. Prin urmare. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. adică considerate convenţional ca mari. şi a doua — a petelor de funingine. particule de pulbere arse incomplet. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. în baza urmelor proiectilului. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf.. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. Stabilirea direcţiei.armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. Imprimarea gurii ţevii. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. precum şi stropi de ulei. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. reziduuri de capsă. 126 . în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. «ştanţmarke». pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). creat prin ştergerea de particule metalice. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei. a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. proiectilele creează canale oarbe. 4.

precum şi de factorii climaterici. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. Deci. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. poate fi supus unui studiu special. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. deoarece atât unghiul. 127 . fiind influenţată vădit de gravitaţie. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. în condiţiile unui spaţiu deschis. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. cum ar fi un geam sau peretele opus. De exemplu. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°. cu atât mai evidente devin modificările. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. După cum este cunoscut.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. dar şi prin verificare experimentală.

Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. potrivit legii (art. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. 2. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. La prima fază. CPP). b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. prin forma şi conţinutul lor. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. transformarea acesteia pe parcursul audierii. Preferabile. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). unităţi de producţie sau de deservire socială. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. bineînţeles. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. persoanei ale cărei mărturii se verifică. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. Faptele relatate se vor înregistra detaliat.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. inclusiv cu privire la căile de deplasare. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. cu un desen. fireşte. Insă. 115. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. integral. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt.2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. Astfel. 128 . în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. deoarece legea (art. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. de către cel ascultat.a. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. redactat de către organul care conduce ascultarea sau. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. 133 şi 134. 105.). inclusiv cele de prezentare a probelor. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Ca şi orice altă activitate procesuală. la cerinţă. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. 2.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. sunt obiectele originale. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit.1 întrebările. demonstrează.

Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. aceştia de acum înainte. 2. în rândul al doilea. Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. solicitându-i-se.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. în fine. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. într-un fel sau altul. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. constrânşi. totodată. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. în rândul al treilea. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Pe parcurs. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. în primul rând. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). neputând afirma că au făcut declaraţii fiind. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. 129 .

ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. buzelor. sau a materialelor de construcţie. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. picioarelor. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie. elemente desprinse din obiectele vestimentare. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete.Test nr 19 Subiectul I. 1. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. depuneri de salivă.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. a. ca. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice. spre exemplu.2. pete de natură organică şi anorganică ş.). identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. de pildă. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate.). resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. spermă. Traseologia criminalistică. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. aparţinând corpului uman (fire de păr. miros ş. şi create de obiecte materiale (mecanice). pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. Conform factorilor creatori. Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. de picioare. dimpotrivă. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. a instrumentelor de spargere etc. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. de suprafaţă şi periferice. lemnoasă. factorul creator de urme. de îmbrăcăminte. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. pete de sânge. a. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. a mijloacelor de transport etc. Atât urmele-formă. a expertizei traseologice a urmelor de picioare. a celor de mâini. traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. 130 . Din categoria a doua. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. a mijloacelor de transport. în prezent. Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. 1. şi anume: natura urmelor. cioburi de sticlă. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). de veselă. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă. Potrivit nivelului de modificare a suportului. s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. mai frecvent utilizate în practica judiciară.1. După natura lor. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. dinţilor. Urmele de suprafaţă. în vederea atingerii acestui scop. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor.

se exclude ridicarea lui. — categoria şi tipul urmei. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. culoare. Regulile generale privind descoperirea. absorbire. acesta fiind principalul. că tehnicile aplicate la descoperirea. aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş. — datele privind modul de descoperire. din aceste ori alte motive. urmele se vor ridica. determinată de cercetarea lor. ale instrumentelor de spa/gere. 5) Indiferent de natura acestora. supravoluminos sau intransportabil şi. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. conturul unui obiect. efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. Evident. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. materiale polimerice. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. unde se află. solubilizare. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice. Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. inclusiv ale celor latente.3. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. sub aspect procesual. în momentul culminant de creare a acestor urme. a. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. Descoperirea. de regulă. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. In formulări laconice. cantitate.Urmele periferice redau configuraţia. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. Subiectul II. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. redând cu claritate caracteristicile acestora. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. atragere cu magnetul etc. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. ce denotă. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. ale mijloacelor de transport. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. fotografiile urmelor. După modul de formare. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. fixării şi ridicării urmelor. fixare şi ridicare a urmelor. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. 131 . de frânare a unui autovehicul etc. pilire. 1. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. mijloc de fixare. sfredelire. mărime. clare şi de înaltă precizie. 2. procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips.1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. cu plastelină.

transformarea acesteia pe parcursul audierii. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. solicitându-i-se. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. i se solicită să declare în 132 . în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. prin forma şi conţinutul lor. persoanei ale cărei mărturii se verifică. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit.1 întrebările. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul).2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. bineînţeles. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. sunt obiectele originale. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. fireşte. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. La prima fază. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Preferabile. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. persoanei ale cărei mărturii se verifică. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. inclusiv cele de prezentare a probelor. Ca şi orice altă activitate procesuală. Pe parcurs. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. inclusiv cu privire la căile de deplasare. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. 2. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe.a.). Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. totodată. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. La prima fază. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. unităţi de producţie sau de deservire socială. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. integral. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. demonstrează. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal.

). vor fi descrise persoana funcţionarului. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной. împrejurările. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. ведет к установлению зависимости от указанных структур 3. нарушающих закон или неписаные общественные нормы. sau valorilor pretinse de funcţionar. solicitându-i-se. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. poziţia socială'. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. vârsta şi. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. de făptuitor.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. sunt obiectele originale. locul său de activitate. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. inclusiv cu privire la căile de deplasare. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. Pe parcurs. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. исполнительной и судебной власти. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. 1. общественных и политических деятелей. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. în aceste cazuri. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. în obţinerea declaraţiei. часто в пользу криминальных структур. modul în care vor fi predate bunurile. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea.a. De asemenea. 3. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. 2. totodată. însă. bineînţeles. unităţi de producţie sau de deservire socială. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Preferabile. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. Totodată. влекущий за собой принятие ими решений. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). Subiectul III. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. Precizăm. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. и их осуществление. Cercetarea infracţiunilor de corupere. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. In cazul sesizării prin denunţ. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. Ca şi orice altă activitate procesuală. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea.2. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. bineînţeles. 133 . ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Din perspectiva urmăririi penale. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri.2. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar.

Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite. §1. De aceea. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. . foloasele necuvenite pe care le-a dat. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. şefii sau subordonaţii. alţii răzbunători. derivate din angajamente legale. ca şi cel căruia i se oferă. pentru că suferă prin darea de mită. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală.1.1. obligatorie. . de probele existente în dosar.Modalităţile de loc. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. de regulă din domeniul economico-financiar. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. în cazul luării şi dării de mită. Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ. De exemplu: . . Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate. când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. fireşte. a unor prestaţii complementare. dacă pretenţiile sale sunt justificate.Alte detalii. invidioşi. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. cui a aparţinut iniţiativa. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. . dacă s-a făcut. Astăzi. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat.Ce interese au existat în cauză. audierea acestor părţi este. întocmirea planului de ascultare. dar şi la modul de sesizare. nemulţumiţi.mediul familial. Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. bunurile (foloasele) au fost primite. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. alte medii frecventate din motive diverse. denunţătorii sunt.§2. invidioşi. 2. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. 3. Este necesar ca cel care ia declaraţi.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. pentru că nu profită de câştig. de succesiunea utilizării acestor probe. unii oneşti. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. raportate la fapte.Din mediul profesional. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. unele cu tentă inclusiv politică. cu mai mulţi participanţi. în funcţie de fiecare caz în parte. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. Audierea se va desfăşura. denunţătorii sunt. obligatoriu. Frecvent. în asociere cu alte infracţiuni grave. în primul rând. în primul rând. momentul în care va fi efectuat. după regulile tactice cunoscute.Din mediul familial. ambele fiind atente la secretul actelor lor.2. eventual. unde au fost puse (ascunse). în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. în urma unei anumite complicităţi la 134 . cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. interesul său. provenienţa lor şi justificarea acestora. Pregătirea audierii. citarea şi aducerea persoanelor. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite.În ce constau mita. sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. de regulă. în infracţiunile de corupţie. colegii de serviciu. ca şi primirea de foloase necuvenite. în sine. relaţiile stabilite. sau invers. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. de săvârşirea unui act de corupţie. oferă. cum ar fi: . De regulă. . mita. rude apropiate. . şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale". însă. dacă acest interes este licit. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. Organizarea flagrantului presupune.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. chiar şi soţia/soţul. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului. profesional. prin intermediul altor persoane. răzbunători. ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit. contractuale. caracteristicile. In practică. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. în special în cazuri complexe. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor .

După efectuarea înregistrărilor. sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. inclusiv cei care pot să profite. identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor. dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi. apelând la modalităţile procesual penale. problemele vizate de pregătire sunt4: . descrierea şi localizarea mobilierului.Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. cu excepţia denunţătorului. 1. trebuie stabilit dacă există intermediari. vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote. logistice.91(l) lit. Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. profilul personalităţii. tehnico-tactice criminalistice. .Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin. conform legii. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . sau urmează să se consume fapta ilicită. 1. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite. este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană.2. . complexe. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. în cazurile de flagrant. următoarele: . dar şi de modul de sesizare. 1.Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea. strada. 1. 135 .1. aparent legale.4. organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. în urma denunţului. de comportamentul autorilor. Totodată. Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor.Apelarea la mijloace tehnice. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare . bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice . dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. fluorescente. fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea. în afara datelor prevăzute de art. în funcţie de competenţa materială a fiecăruia. de amploarea lor. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1. modul său de acţiune". Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde.învederată şi în literatura de specialitate.Autorizaţia dată de procuror. atribuţiunile sale de serviciu. se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente. Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie. Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice. de exemplu. adecvate acţiunii. După flagrant. locul de muncă. conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor. Totodată.parchet şi poliţie .3. cum ar fi. .9l-91 din Codul de procedură penală. . calitatea oficială a acestuia. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei. relevare.Numele persoanelor care poartă convorbirea. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete.4.Identitatea funcţionarului.3. în funcţie de complexitatea actelor.Protejarea participanţilor la comiterea faptelor. Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită.comiterea actului de corupţie. în cazuri excepţionale. în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală. . 1. . Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare. Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. Identificarea locului vizează denumirea oraşului. sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. Capcane criminalistice.Locul în care s-a consumat.4. Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": . Pentru determinarea acestor locuri. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia. topografia imobilului. Iniţial.2. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. . începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. a-e din Codul de procedură penală. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii. care devin vizibile. conform art. în infracţiunile de luare sau dare de mită. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere. se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare. vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani.Determinarea modului de operare.

. informându-l prompt asupra celor întâmplate. ş. instanţei. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context. Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2. înscrisurile. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare. . asupra unor elemente noi. 136 . La procesul-verbal se ataşează caseta în original.Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală. în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. . apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri. Stabilirea martorilor asistenţi. Dacă spaţiul este deschis. persoanele care l-au ajutat. însă nu trebuie să fie şi martori oculari. Membrii echipei. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. scopul urmărit de făptuitor. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. prezentând legitimaţia. timpul de zi sau noapte. 2.Data. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. . neanticipate. sau bani aflaţi la vedere. şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate. Ei nu trebuie să aibă. în calitate de martori oculari. . Realizarea efectivă a flagrantului. Astfel.înregistrările redate în formă scrisă.Identificarea funcţionarului. Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei". care pot afecta desfăşurarea flagrantului. ceilalţi membrii. despre bunuri şi bani.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. constituie infracţiunea de ultraj1. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. . fiind sigilată de către organul de cercetare penală. Totodată. fotografice. în funcţie de complexitatea acţiunii. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele. . . acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. în realizarea acestor înregistrări. sau părţii vătămate". Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului.Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1.2. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional. explicaţii ce vor fi consemnate în scris. trebuie să-şi decline identitatea. prestabiliţi. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia.Numărul de ordine al casetei. Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. cu mesajul de a li se da banii sau bunurile. să nu încerce să se sinucidă. se vor avea în vedere următoarele: . în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. ori asupra sa. de spaţiul închis sau deschis. în cazul prezenţei denunţătorului. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei. ori într-un cont în bancă. iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. se vor bloca toate direcţiile.a. sursele de radiaţii electromagnetice.1. . Dacă se consideră necesar. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal. astfel încât toate persoanele prezente să audă. înainte de a fi ridicate. bunurile vor fi fotografiate.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului. Până la finalizarea operaţiunii. echipa va alege momentul intervenţiei. persoanele care i-au fost încredinţate. se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. fireşte.Conducătorul echipei. . ora şi durata fiecărei convorbiri. transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul.Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită..Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. primite în aceeaşi zi.

La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. morfologia întregului corp (statura. in fine. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. profilul drept şi cel stâng (bust). înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere.Test nr 20 Subiectul I. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. două părţi laterale şi din spate). rasa. incendii. dar şi obiectivi. atât la nivel ştiinţific. a.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică. în special. 137 . datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. deprinderi.). Pe de o parte. Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. într-o manieră proprie. răpiri sau ale unui alt act violent. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. fiind declaraţi in căutare. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. la starea. tatuaj etc). volitivitate. Evidenţa persoanelor dispărute 2. Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. cu participarea medicului legist. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. cicatrice. cutremure de pământ ş. al tuturor urmelor acesteia. specificînd totodată sistemul acesteia.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. din cartoteca dactiloscopică. 1. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. la sexul. leziunile corporale şi cauza morţii. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi. Totodată. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe.2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. aluniţe. vederea din faţă. abilitate). Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. constituţia fizică. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. pete. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. culoarea pielii). cât şi la cel practic. de asemenea. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. vârsta. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. modalităţi tipice de operare. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). antropometrice. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. Pe de altă parte. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. 1. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale.

Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. 2. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. . Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă. dispariţia expresiei fetei ş. celor domiciliate în apropierea acestui loc. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat. cât mai apropiată de cea avută în viaţă. care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. din momentul declanşării procesului de putrefacţie.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă.a. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi.)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. pe cât e posibil. pe de o parte. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. craniul. pe de altă parte. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei.). 2.2 (5) Stabiliţi cercul de persoane. deoarece. mîina dreaptă. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului.) care. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. să fie. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. deoarece. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup.operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului". după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. după cum s-a semnalat. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. în morgă sau la alte servicii medico-legale. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş. înroşirea buzelor şi a obrajilor). precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate.3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. este indicat ca înainte de toate. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. 138 . cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea. în special. deformarea trăsăturilor exterioare. 2. în morgă sau la alte servicii medico-legale. dezmembrat sau intrat în putrefacţie. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. reclamă despariţia persoanei. al televiziunii. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. Tratarea cadavrului. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior.a. 4.Subiectul II. pudrarea.a. pieptănarea. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului.

noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. deoarece cuprinde: a.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. 139 . cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele . ofiţeri specializaţi în mecanică auto. §1. umbrelă. tatuaje. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. Uneori. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. c. fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). al televiziunii. în special. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. Subiectul III. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. urme ale intervenţiilor chirurgicale. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. privind cercetarea accidentelor rutiere 3. amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. De asemenea. segmentul de drum public (şosea. medici legişti şi.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . pete ş.şi alte autovehicule. §2. stradă. Uneori. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş.standard de evidenţă criminalistică. b. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi.1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. 3. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior.). până la câteva sute de metri. In cazul accidentelor de trafic auto. amprentarea desenelor papilare.a. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. bijuterii etc.) se prezintă separat. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. Caracteristicile particulare (cicatrice. celor domiciliate în apropierea acestui loc. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. arbori de pe marginea şoselei etc). la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. reclamă despariţia persoanei. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. după cum s-a semnalat. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află. tehnicieni sau experţi criminalişti. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. 3. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. ochelari. Din perspectivă tactică.a.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere.

în scopul sustragerii de la urmărirea penală. cât şi cadavrul. ori în alte locuri mai greu de observat. în funcţie de locul evenimentului rutier5. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. Medicul legist. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. A. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). aripi. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. parbriz. faruri. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. pneuri etc). drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. dacă sunt transportabile. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. pentru a fi incluse în procesul-verbal. dacă au fost identificate cadavrele. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. îndeosebi urme de sânge. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. cadavrul. se determină direcţia deplasării autovehiculului. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. De asemenea. şi se vor executa fotografii judiciare. şi la locul accidentului.d. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. în prezenţa organelor de urmărire penală. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. fotografiere. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. starea tehnică a motorului. iar cele de adâncime şi prin mulare. identificarea acestora. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. 140 . îmbrăcămintea. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. va examina atât . Urmele sub formă de cioburi. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. separat. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. evaluarea pagubelor produse. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. portiere. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. resturi de ţesuturi etc. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea. De această dată. De aceea. în mod excepţional. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. la fiecare în parte. se măsoară lungimea. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. a sistemului de iluminare. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. aparatul de filmat sau camera video. pe suprafaţa carosabilă. se descrie aspectul lor general. gradul de înclinaţie. Obiectele purtătoare de urme. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. De asemenea. a urmelor de mâini sau de picioare etc. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. autovehicule). B. în această etapă a cercetărilor. fiecare. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. arborii din zona de protecţie. condiţiile meteorologice şi alte detalii. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. fire de păr. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. La faţa locului. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. autopsia cadavrului se poate face. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. se vor observa: starea generală a şoselei. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. în legătură cu starea victimelor. starea tehnică a sistemului de frânare. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. De asemenea. La urmele dinamice.

tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. utilaje. Potrivit acestui criteriu. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. Pentru a se putea formula concluzii certe. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. pentru desenul grafic. La terminarea cercetărilor. peliculele de vopsea. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. mecanice. parbriz). 1. dispozitive. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. portiere. practic. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. De asemenea. în criminalistică. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. auxiliare — instrumente. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. articole de ambalare etc.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. de înaltă calificare. Astfel. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. rechizite pentru scris. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. materiale.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. după provenienţa lor. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare.1. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. instrumente. după destinaţia funcţională — fotografice. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. să fie ambalate şi transportate cu grijă. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. examinarea persoanei vătămate. acustice. şi un proces-verbal separat. precum şi microurmele12. §2. în cazul accidentelor de circulaţie. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. deosebim mijloace şi metode fizice. după natura lor -l aparate. precum şi de către experţi. chimice. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. biologice. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. Test nr 21 Subiectul I. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. în vederea descoperirii. experţi din domeniul mecanicii auto. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. 141 . de modelare şi transferare a urmelor. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). Reflectând în formă materializată experienţa umană. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1.

ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. desigur. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. includ diverse instrumente. pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport.(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei.probe materiale ale infracţiunii. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. 1).a. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. pensulă. 142 . cleşte. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. Din cele expuse. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. detector magnetic şi metalic. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. Trusele universale. Trusele portabile se împart în universale. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. garantând. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare.2. La confecţionarea truselor universale. un tub cu vopsea tipografică. surse de iluminare fotografică (blitz). Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. cât şi a celor cu destinaţie specială. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. briceag universal. bisturiu. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. în cele din urmă. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi. lopăţică. rulou din cauciuc. a percheziţiei. 2) Mijloace de iluminare. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. experimentului judiciar. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. Mijloacele tehnice. 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. trusă de şurubelniţe. dispozitive cu radiaţii ultraviolete. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. a. în unele cazuri. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol.. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile. greutate şi. pelicule adezive (dactiloscopice). în special. pul-verizator cu substanţe pulverulente. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. spre exemplu. diamant de tăiat sticlă. fixarea. o latură dezavantajoasă a lor.a. vase mici de masă plastică. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. lumânări etc. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. transportabile in condiţii de transport comun. în atare formă se prezintă trusele fotografice. un raportor şi o riglă gradată. un distanţier. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente.Din asta facem o definitie  1. placă de inşirare a vopselei. spre exemplu. Dimensiunile liniare. prezentării pentru recunoaştere. pulverizator cu aburi de iod. lingură necesară amprentării cadavrelor. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. mănuşi de cauciuc. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare.

ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme. 4).1 depoziţiile martorilor. 1. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . în aceste cazuri. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. profilograful traseologic (fig. trecând de la operaţiile de descoperire. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite.probe materiale. constituie mijloace de probă. 2). făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. a serviciului sectoral de poliţie etc. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică. ele fiind folosite. a inspectoratului de circulaţicrutieră. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. inclusiv camera de luat vederi. cunoscute din vremuri străvechi. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. surse de alimentare cu energie. în orice cauză penală.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. Subiectul II. neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă. exponometre. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. trepiede). de exemplu. în majoritatea lor. mijloace optice cu diverse măriri. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. practic. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. în rândul al doilea. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. un monitor. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Tactica audierii martorului 2. 34).1. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . precum şi a autorului spargerii.2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare. dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. în primul rând. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. 3). Astfel. Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. în primul rând.

de exemplu. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt. persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale. duritate ş. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia. cât şi percepţiile propriu-zise. fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. formă. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. de bucătărie) ş. de asemenea. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită . comportamentul acestora. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. sunetelor şi al altor 144 .(actele de huliganism). asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora.) ale factorilor de contact. prin mijlocirea organelor de simţ. Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli. în special. amplasare. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare . condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. gust. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal. Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă. au anumite elemente specifice. avându-se în vedere atât senzaţiile. Organul judiciar trebuie să ţină. Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. pentru a fi transformate în informaţii probante. martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului. se susţine în literatura de specialitate.1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori. în rândul al doilea. în practică diferenţierea lor este dificilă. Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor. Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. în general şi în legătură cu fapta penală. ca în cazul unei explozii. Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului.a. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş. reprezintă o activitate complexă. De aici necesitatea expunerii în continuare. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia. Spre deosebire de alte mijloace de probă. cei subiectivi . b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. c) Distanţa de la care martorul poate percepe. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. destinaţie (de birou. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere.semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare. depoziţiile martorilor se formează treptat. locul timpul şi modul în care s-a activat. 2.a. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". sau datorită formei dinamice a acesteia. după cum.1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia. § 2. de interesele acestora. miros. la procesul de formare a declaraţiilor acestora. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale. declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului. lemn). masă plastică. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. pe bună dreptate. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute. Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei. identificarea lor. greutate.a. fie în mod succint. Aşadar. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. accidentele de circulaţie.memorarea. depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. Ascultarea martorilor. culoare. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar.2.

provoacă emoţii de teamă şi groază. Atenţia martorului. de la o distanţă de 50-60 m. deficienţele ereditare. e) Factorii de bruiaj. şoferul . de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute. forma. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. mişcarea etc. însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii. experienţa. mărimea.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. alte sisteme perceptive sunt în scădere. respectiv diferite obstacole fizice. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. b) Vârsta martorului. în conformitate cu aptitudinea. Ca fenomen psihic. Semnalmentele persoanelor. (vântul. perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. durata. In majoritatea cazurilor persoanele. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. neregularitatea. starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice.1. în momentul percepţiei. consecinţele grave ale acestora. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal. elementele caracteristice ale obiectelor. pe de altă parte. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat. activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. sunt următorii: a) Starea organelor receptive. Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene. Ziua grea de muncă.perimetrii străzii unde a fost descoperit. accidentale sau cauzate de anumite maladii. d) Unghiul de observaţie. după cum s-a menţionat. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi. factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. memorizarea faptelor. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. timpului şi vitezei. deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. proces. cu preocupările martorului. Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. de interesele şi năzuinţele martorului. trec fără să fixeze persoanele. în cele mai favorabile condiţii. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. după opinia noastră. în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. complexitatea. este provocată şi menţinută. au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. în anumite situaţii. ploaia). ce constituie obiectul mărturiilor. mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. experienţa şi interesele pe care le poartă. distanţa de observare. mai completă. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale.lacunare. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. iar. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane. dar şi alte forme perceptive. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. pot influenţa decisiv procesul de percepţie. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie. croitorul . obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. care. de raportul împrejurărilor. cu atât percepţia va fi mai clară. adică prin prisma propriei personalităţi. fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. oboseala.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. în mod obiectiv. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. pe de o parte. Astfel. insomnia.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. auzul. Prin urmare. iar la etapa vârstnică . Procesul săvârşirii unor infracţiuni. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. devierile de la normă. culoarea. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. inclusiv perceptive.fenomene din câmpul infracţional. d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului. în special cea profesională. Cunoştinţele. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat. 2 Profesia.

Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. spre exemplu. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. emoţional neutre. în conformitate cu cerinţele legii.1 După cum se ştie. Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. care intensifică procesul uitării. 146 . c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute. care reprezintă interes la moment. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă". cu precădere. Condiţiile improprii. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. în acest proces continuu. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. să influenţeze reproducerea. Ea. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. Indubitabil. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor. Nu întâmplător. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. şi involuntară. Fiind un proces psihic aparent contrar. Se recomandă. legislaţia procesual-penală (art. fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi. în cele din urmă. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. datorită uitării au loc anumite pierderi. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. neurastenice. în consecinţă. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. provocate de diverse maladii. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. dacă organul judiciar. Practica demonstrează că. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. Gradul de instruire. ceea ce se află în mişcare. motrice. cu atât mai bogată este memoria sa.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. într-un mod sau altul. 1 La fel ca şi alte procese psihice. el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele. a obţinut anumite informaţii. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat. deci depune eforturi pentru a le reţine. pozitiv sau negativ. înlocuindu-le cu altele. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. Pe lângă aceasta. logică sau mecanică.scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. prin urmare. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului. dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte. în activitatea sa de ascultare a martorilor. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. nu pot constitui materie memorizabilă. după cum se subliniază în literatura de specialitate. în conţinutul faptelor întipărite anterior. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. în primul rând. "ci un proces dinamic. în majoritatea cazurilor. când martorul este predispus să fixeze. memorizarea poate fi voluntară. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe.

organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa. pe de o parte. să se desfăşoare în mod organizat şi. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. la faza de urmărire penală. de relaţiile acestuia cu părţile. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire. iar. Prin întrebările adresate martorului. cu atât mai mult. adânci implicaţii tactice. eventual.excluzându-se obiectele inutile. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. pe bună dreptate. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. succesiunea. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. cât şi în afara acestuia. fireşte. Din punct de vedere tactic. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. dar şi cu alţi martori. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. în special. de caracterul materialului probant existent. în mare măsură. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. Legea (art. 1 în ordinea stabilită. Prin urmare. pe rezultatele cercetării la faţa locului. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. pe de o parte. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. Prezenţa unor persoane. ce urmează a fi dovedite. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire. percheziţia şi alte acte de procedură penală.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. de asemenea. Ordinea chemării martorilor. care. în majoritatea cazurilor. de la caz la caz. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. din considerente de ordin tactic. calm şi atenţie faţă de martor. pe de altă parte. prezentarea spre recunoaştere. § 3. el are nevoie de o atmosferă psihologică propice. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. în special. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. are. organul de urmărire penală se va baza. activităţi şi pasiuni ale martorului. 2. frapante şi extravagante. iar. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. de asemenea. se subliniază în literatura criminalistică. De regulă. 147 . a împrejurărilor. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. obiectivitate faţă de informaţiile lui. care. după cum. dacă ei sunt mulţi. în fine. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească.3. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui. pe de altă parte. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. telegrafic sau telefonic. şi a posibilelor surse de probă. dar mai puţin oficială. consideraţi purtători de importante date probante. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare.

documente. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. auditive). 2) sfera socială căreia aparţine. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. obiecte corp-delict etc. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. procesulverbal de cercetare la faţa locului. organizarea audierii necesită. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. cunoştinţele şi interesele predominante. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. de unde. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. Din perspectiva problemei în discuţie. locul de muncă. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. procedeele tehnologice. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii.a.). e de dorit să participe şi expertul. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei.) 148 . 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. iar. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. din diferite motive. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. uneori. profesia. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. materialele prezentate de alte structuri. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. ale inspectoratelor departamentale ş. pe de altă parte. antecedentele penale.2 în fine.a. vărsta. starea familială. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. Dispunând de datele respective. cum ar fi cele de revizie şi control.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei.

furtunuri aspiratoare. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. Prima constituie semnalmentele anatomice. în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care. colaborator al poliţiei. săvârşită în scop de cupiditate (profit). pătrunderea în încăpere. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. anterior. săvârşite prin pătrundere în încăpere. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. colegi de muncă. în prezenţa unor suficiente temeiuri. care. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi.) aspectului exterior al acestora. poştaş. vârsta probabilă. nu sunt pasibile de răspundere penală. în scopul săvârşirii furtului. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. 198 din CP al RM. în încăpere. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. jafului sau tâlhăriei din încăpere. cleşte etc. cât şi în mod nestingherit. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. De asemenea. expresia feţei. Având la origine sistemul osos al organismului uman. a jafului sau a tâlhăriei. cu bună-ştiinţă. natura părului. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. pe ascuns sau deschisă. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. cu utilizarea diverselor cârlige. Prin "pătrundere" se înţelege intrarea. 3. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. Dacă în procesul sustragerii. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. care este specific pentru furt. constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. magneţi. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei. poartă denumirea de semnalmente. instalator.1. în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. încuietorilor. trebuie calificate suplimentar conform art. pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. geamurilor etc).Subiectul III. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. 1. Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . 197 sau art. "undiţe". Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. a. detalii privind îmbrăcămintea etc). cele comise. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. lucrător medical. a victimei sau a altei persoane implicate1. denumit «metoda portretului vorbit». care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. inspector al pazei antiincendiare etc. Specificul furtului. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor. Metodele cercetării furtului. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. litigii privind dreptul de proprietate) etc. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. semnalmentele 149 .2. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. rude. întrucât. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă. utilizând totodată legitimaţia falsă. după cum este cunoscut. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. curier. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . 3. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. cicatricele etc. capului. porţilor. care nu formează obiectul material al sustragerii. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei.în scopul comiterii furtului. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora.

Dacă vor fi prezentate mai multe urme. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. vocea şi vorbirea). în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. n fine. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. în situaţia unei singure urme digitale. cât şi în timpul mişcărilor. intervenţii chirurgicale. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. în consecinţă. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. 3.anatomice sunt cele mai stabile. 150 . care reprezintă semne. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. furate sau contrafăcute. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. 6. 3.3. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. 4. 2. mersul. accidente. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi. gesticulaţia şi mimica. 5. în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. cu datele din cartoteca de evidenţă.

considerent care. microscopul). praf etc. 33). pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. penseta. localizarea. cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». tăiere sau rupere. de iluminare (surse de lumină dirijată. originea fibrelor in cauză. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului.Test nr. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. O asemenea accentuare e deosebit de importantă. se integrează în categoria urmelor de om. în special a celor optice (lupa. este frecvent practicata. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. Aceasta modalitate. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. fiind coraborate de caracteristici de uzură. rămâne de competenţa expertului. 1. efectuează operaţiuni de căutare. îmbrăcăminte. Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. microscopice. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. 22 Subiectul I. (3). sub aspect procesual evident vulnerabilă. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. foliile adezive). în acest scop. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. de fixare (descriere. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. schiţare şi macrofotografiere). de recoltare (aspiratorul portabil.1.). uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză.2. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional. 1. — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). Urmele obiectelor de vestimentaţie. cu concursul specialistului criminalist. Conform primei. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. conform acestei modalităţi. pe uneltele utilizate. fie într-o oarecare măsură condiţional. este lipsit de rezonabilitate practică. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Potrivit celei de a două. a. 151 . urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. Fibrele de ţesături. Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. Referitor la descoperirea. organul de urmărire şi anchetă. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. pierderi sau distrugeri de urme. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. La nivelul activităţii organelor de urmărire. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. ca şi cele de încălţăminte. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. stopări sau cârpituri. cămaşă ş.

partea vătămată şî martorii. Referitor la descoperirea. foliile adezive). CPP). nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. Conform primei. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. cu concursul specialistului criminalist. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei.1. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. sub aspect procesual evident vulnerabilă. penseta. Depoziţiile martorilor mincinoşi. § 1. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. schiţare şi macrofotografiere). de obicei. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Fibrele de ţesături. pierderi sau distrugeri de urme. pe uneltele utilizate. este frecvent practicata.1. denumite confruntare. 2. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. Subiectul II. Aceasta modalitate. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. de fixare (descriere. doi sau mai mulţi martori. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. în special a celor optice (lupa. în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. microscopul). 142. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate. Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei.3. făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. de recoltare (aspiratorul portabil. implicaţi în aceeaşi cauză. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. originea fibrelor in cauză. Astfel. efectuează operaţiuni de căutare. adesea anevoioasă. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. şi nu de puţine ori. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă. în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. în acest scop. 152 . confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. timpul. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. Conform dispoziţiilor legale (art. de iluminare (surse de lumină dirijată. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. organul de urmărire şi anchetă. Prin urmare. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. în primul rând.

confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. Din dispoziţia art. Astfel. Practica cunoaşte. pe bună dreptate. considerându-le inutile pentru cauză. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. se subliniază în literatura de specialitate. victimă. stimulează gândirea. în fine. Nu este exclusă şi altă variantă. dificilă şi riscantă. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit. face trimiteri la anumite persoane. statutului social.2. vinovăţia celor implicaţi. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză. deoarece. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării. confruntarea poate fi efectuată imediat. adeseori. când. confruntarea este contraindicată. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş.modul în care s-a activat. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. în cele din urmă. produce. spre exemplu. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. care. până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar. sunt imprevizibile. cazuri. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă. să se ajungă la acceptarea lor deplină. în opinia sa. caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. confruntarea reprezintă. Organul de urmărire penală. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. sunt în măsură să-i confirme relatările. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că. Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. de asemenea.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. 1 De aceea. Rezultatele ei. după cum s-a menţionat. forţei fizice etc.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. cu ocazia confruntării. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună. fie datorită diferenţei de vârstă. martor). în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. să fie înlăturate. cu excepţia unor situaţii extreme. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. cu timpul. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează. Aşa cum. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. Confruntarea este o activitate complexă. una dintre persoanele participante. confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. puşi faţă în faţă. reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului. 153 . 2. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. adeseori. de obicei cea de bună-credinţă. Dacă.a. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi.

s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor. 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. (cercetarea la faţa locului. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. 3. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. Principiul legalităţii.2. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. Interacţiunea organelor de urmărire. percheziţia. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. reţinerea făptuitorului şi. organul de investigare operativă. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. efectuează acţiuni de căutare.3. cum ar fi ascultarea unor martori. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. din însărcinarea anchetatorului. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. (5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative. La rândul lor. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. în consecinţă.a. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. Colaborarea acestor organe. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. întrunirea mijloacelor. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor.1. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. prezentarea spre recunoaştere ş. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. ca o formă specifică de interacţiune. 3. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Anchetatorul. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. în conformitate cu art. 38. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. în special. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. 2. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. § 4. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei.2. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. 3. ascultarea învinuitului şi a martorilor. 154 . 4. ridicarea de obiecte şi documente.3.a.

anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. Legea (art. ascultarea unui grup de martori. percheziţiei. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. arestarea învinuitului sau inculpatului. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. în baza declaraţiilor acestora. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. potrivit dispoziţiilor art. §2. probele fiind la suprafaţă. efectuării altor activităţi de urmărire penală. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. precum şi anumite date caracteristice (fizice. săvârşite în mod tainic. Procurorul este conducătorul. profesionale) ale lui. majoritatea omuciderilor. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. de obicei. la faţa locului. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. este întotdeauna oportună. Menţionăm. -tehnicieni sau experţi criminalişti. când s-a activat deschis. dacă există cadavre. ofiţeri de pompieri. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. cum ar fi. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. 209 Cod procedută penală. luărilor şi dărilor de mită. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. în timpul unui accident de trafic. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului.Formele de interacţiune. însărcinat cu această activitate. sau. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. Dimpotrivă. în cazurile necesare. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. 155 . reconstituirii. mijloacele şi instrumentele folosite. spre exemplu. sustragerilor din patrimoniul social. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. specialistul criminalist. tâlhăriilor.a. reţinerea ş. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". violurilor. în cazurile infracţiunilor evidente. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. -însoţitorii câinilor de urmărire. Cu realizarea de activităţi procedurale. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. în cazul infracţiunilor de omor. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. cum ar fi percheziţia. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. chinologul cu câinele dresat şi. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. -medici legişti. ci cooperează cu acesta. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. anchetatorul apelează la organele de poliţie. care este şi conducătorul echipei de cercetare. furturilor. care. semnalmentele făptuitorilor.n cauza respectivă. acestea fiind de competenţa anchetatorului. în această ordine de idei. Lucrătorii operativi întreprind. coordonatorul echipei. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. fireşte. punerea în mişcare a acţiunii penale. stabilesc. la cercetarea infracţiunilor grave. după cum sunt de obicei. ştiut fiind faptul că. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. mai exact. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni.a. medicul legist. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. deoarece. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş.

a părţii vătămate. starea în care se prezintă. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. starea încuietorilor. raporturile de distanţă dintre acestea. tehnicieni.numele. ora începeri cercetării la faţa locului. tavanul. ridicarea şi fixarea acestora.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. amplasarea acestora. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. starea în care se prezintă. experţi. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării.. indiferent de acestea. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. . acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . procesul-verbal de cercetare la faţa locului. desene şi cu alte materiale ilustrative. în cele trei părţi ale structurii sale. 156 . să fie complet. locul unde au fost descoperite.să fie succint. . pereţii. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. se menţionează următoarele elemente : . distanţa dintre acestea şi obiectele principale. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. concentrată. duşumeaua.Potrivit prevederilor art. să fie redactat într-o formă concisă.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. . aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. . a) Procesul-verbal. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. cum ar fi. cu privire la cadavru. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. iar în cazul absenţei acestuia. prenumele şi calitatea experţilor. ci: indicarea adresei la care locuiesc . specialiştilor şi tehnicienilor. culoarea. . felul obiectului. întinderea locului supus cercetării. străzi etc). trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. obiectele de mobilier. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. etc. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. a martorilor). Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . raporturile de distanţă dintre diferite urme. ce genuri de fotografii. precum şi ale martorilor asistenţi. specialişti.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. . anumite caracteristici. particularităţi de construcţie. ferestrele. . forma. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. 156 CPP. care se întocmeşte în mod obligatoriu. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. locul unde au fost găsite. numele. în ordinea efectuării lor.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. uşile. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. dimensiunile. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. dacă e reprezentat şi de către cine anume. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. la autovehiculul distrus etc. înregistrări videomagnetice. căile de acces. etc. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora.

a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. orientarea in teren cu ajutorul busolei. Astfel. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. obiectelor reprezentate. a clădirilor la scara 1:100. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . Schiţa în proiecţie orizontală. permite fixarea obiectelor. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. etc. înregistrări la scară.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. iar a locurilor deschise. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. a aceleiaşi bande. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. indicată de acul busolei). Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. în funcţie de suprafaţa acestora. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. următoarele avantaje . schiţă (în diversele sale variante. mai întîi. experţii. în raport cu celelalte mijloace de fixare. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. 157 . după ştergere. Tot astfel. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. necontestate avantaje. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator.dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. a armelor şi a detaliilor. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. micşorate de un anumit număr de ori. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. posibilitatea utilizării repetate. cel mai frecvent utilizată. d) . ora terminării cercetării la faţa locului. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. filmul judiciar oferă. specialiştii şi tehnicienii. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. interioarelor. Astfel. . Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. Sub cel de al doilea aspect. a poziţiei obiectelor şi urmelor. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. a obiectelor principale. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor .mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. între altele. martorii asistenţi.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. aflate pe astfel de suprafeţe. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia.

respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. dacă documentul are atare elemente. 158 . 2. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. urme ale ştergerii. falsul aparţine nu autorului.Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. natricaustic. După cum se va vedea în continuare. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. starea dislocată a particulelor de hârtie. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color.2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. este lesne de realizat. în special a semnăturilor. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. în marea majoritate a cazurilor. în principiu. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. în funcţie de modul in care s-a operat. fireşte. subţierea acesteia. arc. sulfit de sodiu. în situaţiile favorabile. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. precum şi unele semne grafice învecinate. economiei şi comerţului. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. 2) scămoşarea hârtiei. Depistarea caracteristicilor menţionate. finanţelor şi activităţii bancare. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). elasticitatea. culoarea. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. precum şi prin transparenţă. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. pulverizatorul de praf. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. 1. apă oxigenată. materiale şi mijloace tehnice. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. dacă. Decolorând textul scris. afectarea textelor învecinate. constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. dar şi în profunzimea hârtiei. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. radieră etc. El poate avea diverse forme. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. fireşte. hârtia îşi pierde luciul. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. actele privind alterarea mărfurilor. soluţie de var etc). 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale.) înlăturarea prin ştergere. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. în primul rând. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente.

La stabilirea înlăturării de text prin corodare. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. spre exemplu. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. in caz contar nu sunt autentice. 159 . restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. a analizei colorimetrice sau spectrografice. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. După cum este cunoscut. — urmele de presiune. Deseori. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. Astfel. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. primite etc. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. litere. face posibilă nu numai observarea directă. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. prescurtări incorecte. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. De regulă. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. in special. respectiv cu altă maşină. la alte metode sensibile cum ar fi. Dintre mijloacele tehnice de investigare. sociale sau juridice ale personalităţii. în special a celor infraroşii. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text.— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. în locurile în care acestea se intersectează. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. aceasta constituind o metodă specifică1. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. tuş sau alţi coloranţi. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. la tratarea cu izotopi radioactivi. fiind semnate de persoane responsabile. la metoda difuzo-copiativă. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. transportate. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. intre sau in prelungirea rândurilor. dar în cazul unui scris dactilografiat. micşorarea distanţei dintre semne. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. Printre metodele aplicate. care. cea a microscopiei electronice. se va recurge la metode speciale de cercetare. cuvinte sau rânduri. 60). a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. 59). cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul.

nr nr vom referi în compartimentul următor. in special a semnăturilor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. erori în conţinutul şi forma stemei. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală.1. se vor crea respectiv urme ale indigoului. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). Si totuşi. cuvinte. de contrast şi separatoare de culori. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. albuş de ou fiert etc. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. de denumiri. hârtie sugativă. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. va apela la fotografia de umbre. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. indigo etc. prin care se probează fapte juridice. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. dublări de trasee. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. urme de apăsare. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. amplasare spaţială. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. pix. e) trăsături de creion. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. dimensiuni. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. venit în contact cu materialul intermediar umed. tuş. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Indiferent de modul de realizare. cauzate de mijloacele de desenare. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Astfel. tremurături. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. creion. altor semne de structură a ştampilei. Prin urmare. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. rânduri. peliculă adezivă. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. etc. — Greşeli gramaticale. După cum este cunoscut. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. b) trasee dublate. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. la i. 3. c) deformări ale grafismelor. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. — Trăsăturile difuze ale semnelor. documentelor de identitate. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice.) 1. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. întreruperi de traseu. (hârtie fotografică.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. placă gelatinoasă.

Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. originale. scrisul. a altor semne grafice. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. la diverse măsurări şi. După cum este cunoscut. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. scrisul cuprinde. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. Expertiza scrisului de mână. a literelor. cât şi la aspectul stilistic. ajungând până la sistemul modern alfabetic . Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. § 4. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. pe de o parte. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. de depresiune. Ca orice fenomen material. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. de stereotipia văzului. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. starea de şoc. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. structura grafotehnică a manuscrisului. cifrelor. Expertiza criminalistică a scrisului 1. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. — condiţiile improprii de scris. cum ar fi de exemplu. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. poziţia incomodă. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. a gradului de evoluţie a scrisului. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. in special cele ale sistemului nervos. scrisul poate suferi unele modificări. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. temperatura scăzută sau. multiplele afecţiuni. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. precum şi de mişcările mâinii. având ca scop identificarea scriptorului. Totodată. pe parcursul vremii. ajungând până la pierderea totală a acestora. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. pe de o parte. Pornind de la pictografie. de regulă. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. suportul neobişnuit. iar pe de altă parte.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. pe de o parte. s-a perfecţionat. 161 . bineînţeles. fiind influenţat de diferiţi factori. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. prin urmare. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. resturi de suport al fotografiei înlăturate. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. — starea patologică. fraze etc. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. iar pe de altă parte. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. de metoda aplicată la predarea scrisului. în cele din urmă. de perceperea caracterelor. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. excesiv de Înaltă. Sub aspect tehnic. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. alterarea textelor învecinate. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. dimpotrivă. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. Ca obiect de examinare criminalistică. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. de alţi factori care. a formei şi înclinaţiei acestuia. elementul spiritual. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. această categorie de fals presupune. iar pe de altă parte. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. de tipul sistemului nervos central. expresiv şi gramatical propriu unui scris'.

birou de lucru. amnezie ş.). respectiv. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. magazin. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. vârsta. un reprezentant al administraţiei comunale. unde. având In vedere atât autorul. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. în marea majoritate a cazurilor. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. sexul acestora. ca. profesia. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. Totodată. sună sau bate în uşă. chiar dacă scriptorul este determinat. de obicei. 2. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. în mod obişnuit. Persoanele găsite la faţa locului. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. presimţind sosirea organului de urmărire penală. Aşadar. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit.a. cât şi executorul înscrisului. se vor strânge într-un anumit loc. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. casă în localitatea rurală).1Tactica percheziţiei încăperilor. nivelul de cultură generală). primăriei. construcţii anexe) cuprinde. ebrietate. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. în grupe mici de câte două-trei persoane. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului. pe de o parte. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. în sufragerie. vestibul. firme. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. fireşte. ce. cerând deschiderea acesteia.Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. şoc. de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. depozit ş. la o anumită distanţă de la blocul. intrarea în încăpere se efectuează forţat.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte.a. nu trezesc nelinişte. ridicării armelor. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. iar pe de altă parte. în continuare. de obicei. conform legii în vigoare. dar cu conţinut antisocial. Totodată. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. oficii. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. pentru a contracara eventualele acte violente.a.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. unde se vor afla în timpul percheziţiei. de obicei. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. serviciului administrativ de asigurare. vilă. hol. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. radiotelefon sau prin anumite 162 . în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. naţionalitatea. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. când. edificiul în care este situată încăperea respectivă. deoarece acţiunea în cauză. casa. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. după identificarea în baza actelor respective. — identificarea autorului unui text suspect anonim. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. întreprinderi. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. 2. Astfel.). exceptând copiii minori şi bolnavii. serviciului medical ş. Aşa cum s-a menţionat. înainte de toate. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi. echipa să se deplaseze pe jos. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. limba şi. organul sub a cărui conducere se află echipa. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa.

Din perspectivă tactică. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. sertare. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. bineînţeles. a martorilor asistenţi. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. în continuare. magazie.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. care se aplică la cercetarea la faţa locului. lenjeriei şi încălţămintei. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. arme etc. covoare). metoda de comparare şi modelare etc. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. de subliniat. ascunzători în obiecte de mobilă. în dulapuri. dependinţele ş. televizor. pivniţă. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. putea fi folosit ca ascunzătoare 2.). La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. Un manager poate avea acces în mai multe 163 . documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. bijuterie. subsol. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. rezultatele percheziţiei. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. şeful echipei. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. duşumeaua. Este indicat. hol). fotografii şi alte obiecte plate. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. televizorul). ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică.1 Astfel.a. spre centrul încăperii. scaune. iar în lipsa acesteia. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. maşina de spălat. în care creează tot felul de nişe. computer. recipientele de rezerve alimentare. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. va continua pe spirală. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. eventual.a. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. sertare.). în prezenţa persoanei percheziţionate. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare. covor. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. fotolii. Astfel. hărţi. de asemenea. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. cuţit. închiderea oberlihtului. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. metoda de palpare. aparatul de radio. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. tâmplarii fac. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. zidarii folosesc obiectele de construcţie.a. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. în saltele. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. metoda de măsurare. dar. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. aparatele electrocasnice (frigiderul. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători.forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. terasa. grajd sau alte încăperi auxiliare). forma şi dimensiunile obiectelor căutate. dublând pereţii sau fundurile. de obicei. lăzi). Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. de-a lungul pereţilor. a fiecărui obiect casnic. în sol afânat ş. a vestimentaţiei. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. bancnote. care. în consecinţă. şi apoi. specificării procedeelor tactice. tavanul).) pot servi vasele de bucătărie.a. de regulă. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia.

Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată.3 şi acesta va fi răspunsul la 2. de obicei. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. instrumentelor.3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. în fine. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. asigurând.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. în consecinţă. de ce (scopul. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. este indicat. a materialelor de revelare şi conservare etc. Comparaţie de la 2. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. de păr. când?. mobilul)?. cum sunt amprentele papilare. 3. microurmele de textile. a tehnicilor optice de mărire. adesea. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. laboratorul)." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. care. 2. indiferent de destinaţia lor. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. se bucură această activitate.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico .' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?.2 şi 2. 3. şi anume: ce s-a întâmplat?. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. furnir). pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen. de explozive şi cadavre. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. eficienţa activităţii de cercetare.a. inclusiv cu radiaţii invizibile. de care. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. carton. îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei. unde?. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. a radiodozimetrelor ş. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice. 3. a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. în special. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. se află sub stăpânirea sa. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. a dispozitivelor de iluminare.3 5. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui. Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor.2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. Astfel. cum?. practic. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. după cum s-a menţionat. aplicabile în condiţii de spaţiu închis. pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). a detectoarelor de metale.încăperi ale unităţii de producţie. a fost mistuită de foc etc. organele de urmărire penală 164 .

După cum e cunoscut. pe baza portretului vorbit. prin concursul pictorului portretist. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. determinate de către specialistul antropolog. fiind ascultată de organul judiciar. fireşte. 4. 145 C. în special la mijloacele de calcul electronice. urechilor. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul.). care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. In a doua etapă. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. ca şi a cadavrului necunoscut. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. răspunsul nu poate fi decât negativ. Fără a intra in detalii asupra problemei. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere.din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial.P. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. Fapta a fost recunoscută. mai întâi trebuie să descrie. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. Prin intermediul întrebărilor de precizare. buzelor şi a bărbiei. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. vârsta. năvălirile tâlhăreşti. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. Actualmente. violurile. pentru a fi examinat. după numele autorului ei. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. ca de exemplu cazurile de mituire. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. urmează să recunoască. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. foloseşte terminologia sa proprie. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. fireşte. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege.P. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. rasa. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. prin care se constată săvârşirea faptei. Reuşita ei. La cea de-a doua întrebare.P. excrocheriile. nominalizată Gherasimov. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. pe baza reconstituirii grafice. Metoda în cauză. ochilor. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. întrucât răspunderea penală este personală. 1. iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize. lucrările de urmărire penală. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. ea aparţinând de tactica criminalistică. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. In ultima etapă. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. a obiectelor de îmbrăcăminte.P. în caz contrar. prin metoda supraproiecţiei.). insistându-se la o toaletare a feţei. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. aranjarea coafurii. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. De asemenea. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. forma. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. la cele ce diferă. nasului. 144 C. dimensiunile şi poziţia frunţii.

mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. sunt dinamice. rasa. 1. 166 . acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. precum şi a altor urme. statice şi dinamice. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. fixare şi ridicare a urmelor în cauză.. constituţia fizică. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. culoarea pielii). Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. Test nr 24 Subiectul I. fireşte. la starea. incluzând camioanele. Se va insista. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. incendii. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. autobuzele şi troleibuzele. asupra urmelor de frânare şi de derapare. In cazul unui accident de circulaţie. în atare situaţii. Urmele tălpilor de sănii. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. cutremure de pământ ş. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. în special. din cartoteca dactiloscopică. cicatrice. la sexul. pete. rupturi.1. de asemenea. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. Mijloacele de transport creează urme şi. pete de sânge etc 1. de stratificare şi de destratificare. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. leziunile corporale şi cauza morţii. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. Astfel. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire. benzină. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. două părţi laterale şi din spate). Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. autoturismele şi motocicletele.). antropometrice. vederea din faţă. (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe.craniului. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. pelicule de vopsea. vârsta. concomitent. in cazul unei lovituri sau tamponări. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. în special. fibre de îmbrăcăminte. tatuaj etc). cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. Descoperirea. aluniţe. morfologia întregului corp (statura. a. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. cu participarea medicului legist. profilul drept şi cel stâng (bust). evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. La faţa locului pot apărea urme-formă. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. tractoarele. 2. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor.

Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. ale farurilor. cea fotometrică. lăţimea şi circumferinţa roţilor. Astfel. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. la identificarea lui. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. prin dimensiuni. cu mijlocul de transport. Atât urmele-formă. In soluţionarea cauzelor penale. Totodată. urmele barei de protecţie. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. tn cazurile când in urme sunt 167 . Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. Astfel.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. in cazul unei lovituri sau tamponări. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. perforări. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. direcţiei şi vitezei de deplasare. inclusiv pe corpul victimei. în cele din urmă. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. pete de sânge etc. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. de a alege şi schimba direcţia. ştirbiri. numărul roţilor pe o osie. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. In atare situaţii. Despre tipul mijlocului de transport probează. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. fibre de îmbrăcăminte. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. au fost depistate două urme dinamice de frînare. bucăţi de metal. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. Pe lângă caracteristici generale. in special a accidentelor de circulaţie. viteza de deplasare. pe de o parte. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. in care se reproduc dimensiunile. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. in majoritatea cazurilor. pelicule de vopsea. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. Concomitent acţiunilor de măsurare. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. obiecte transportate etc. în condiţii favorabile de sol. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. 1. examinarea urmelor de frânare. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. în special. masă plastică sau metal. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. concomitent. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. bucăţi de lemn. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. urme de lovire în zona şoldului victimei". Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. benzină. Mijloacele de transport creează urme şi. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. configuraţia desenului antiderapant. asigurând. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. direcţia de circulaţie. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. pe de alta. a modului de comportare a persoanelor participante. rupturi. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului.

predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. devine posibilă identificarea animalelor. direct şi într-un limbaj accesibil lor. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. persoanele în vârstă devin suspicioase. pe de altă parte. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. ştirbiri. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. Astfel. în special. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. rudelor apropiate sau a tutorelui. crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului. a martorilor de această vârstă. pe de o parte. 2. Ca şi în cazul martorilor maturi. întrebările trebuie să fie formulate clar. ascultarea fără întârziere. particularităţi de formă. § 5. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. Cu privire la prima categorie. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. şi a părinţilor. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. Subiectul II. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. iar. Tactica ascultării minorilor. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări. Pe măsura înaintării în vârstă. în unele cazuri. Totodată. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. ele apar la vârsta de 60-65 ani. întreaga structură psihologică a individului. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. Cele menţionate impun. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. adică a persoanelor de 14-16 ani. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. starea sănătăţii. Ca regulă. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. Datorită elementelor de gândire logică. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. 168 . Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. Potrivit art. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor. Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. însă.139 al CPP. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi. comportarea agresivă sau chiar obraznică. iar. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. Conduita tactică a organului de anchetă. în etate şi cu dezabilităţi. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. primele elemente ale gândurii abstracte.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. 2. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă.2. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă. sunt iritabili. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei. în situaţia adolescenţilor. fireşte. La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. dar încurajatoare. interesele şi atitudinea. memoriei şi vorbirii. preocupările. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. regresia psihică devine mai accentuată. apar elemente de disfuncţie a gândirii. faţă de lege şi dreptate. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. După cum demonstrează practica. susceptibile şi iritabile. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite.

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

deoarece. 1. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. în majoritatea cazurilor. că. omor. personalitatea ei. Metode speciale criminalistice. ale plantei picioarelor. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită. pe de o parte. spre exemplu. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. suprafeţelor palmare ş. d) Autorul faptei. iar pe de altă parte. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. pentru orientarea activităţii de cercetare. pot conduce la stabilirea. în această ordine de idei.).a. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. uneori în mod categoric. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. metodele fotografiei de fixare. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. inclusiv infracţională. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. Metode antropologice. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. obiectele prezente sau lipsă. sinucidere. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. premeditată. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini.identificare. accident). de împrejurările şi situaţia în care se activează. înainte de toate. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. între timp. cu atât mai mult. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. a staturii. starea obiectului material al infracţiunii. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. de deprinderile şi experienţa făptuitorului. să asigure identificarea acestuia. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. balistice ş. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale. e) Identitatea şi calitatea victimei.3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. a naturii faptei (moarte naturală.1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei. Astfel. De menţionat. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. traseologice. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. traficurilor de stupefiante etc. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. 2. în cele din urmă. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc.a. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă. in special. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. cele vizând prevenirea furturilor . precum şi a cadavrelor necunoscute. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. organul învestit cu efectuarea ei. reprezintă punctul de plecare 172 .

dacă este necesar. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective.2. (3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile. indicîndu-se motivele efectuării ei. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. iar în caz de necesitate. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. 2. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice. În anumite cazuri. 173 . judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. filmări.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii. documentelor. întocmeşte desene. organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. persoana care efectuează urmărirea penală. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Pentru aceasta. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. În caz contrar. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. 114 Cod procedură penală. stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. în condiţiile prevăzute de art. prin încheiere motivată. 3. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii. animalelor. fotografieri. în raport cu natura faptei. execută diferite măsurări. precum şi în alte cazuri. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. A. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. încăperilor.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei. CPP: Articolul 118. 125). 2. se sigilează. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. obiectelor.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu. cercetarea la faţa locului va urmări. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. schiţe. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală. 3. de asemenea.în activitatea logică de elaborare. (4) În caz de delict flagrant. 54. funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora. obiectele şi documentele se împachetează. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. cadavrelor umane sau de animale. După relaţiile. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit. Articolul 125.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. 3.

a scris pe un caiet. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. a urmelor biologice (salivă. Este concludent. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. în acest sens. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. s-a considerat că este moarte patologică. cazul unei femei. spermă) şi chiar expertiza scrisului. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. orificiul anal). comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. Alteori. B. între acestea. lăsat deschis la capul victimei. în ziua în care se săvârşise fapta. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. luate de la victimă. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. în vârstă de peste 80 ani. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. 174 . care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. Probele de scris luate de la acest tânăr. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. precum şi urme ale unui raport sexual. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. De asemenea. a firelor de păr. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. iar când participarea procurorului nu este posibilă. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. omor şi furt. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. stabilirea grupei sangvine. care este mecanismul de producere a lor. alertate de rudele victimei. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. De asemenea.Atât constatarea. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. specifică vârstei (cardiopatie).