Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

Aşa cum s-a subliniat. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti. Subiectul II. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică. la determinarea măsurii de pedeapsă. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. în baza acestor clasificări. Particularităţile audierii părţii vătămate. 2. chimiei. Persoana care a suportat vătămări fizice. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Totodată. 2. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1.a. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale. grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în special cu medicina legală. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. in consecinţă. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator. persoanei căreia. Anumite forme de activitate criminalistică ca. experimentul judiciar. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. în primul rând. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi. Ea se manifestă. prin faptul că orice activitate criminalistică.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. După cum se ştie. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. Pe de altă parte. percheziţia. orice act de valorificare. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. După cum vom vedea. criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. invers.2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. fie cercetarea la faţa locului. printre care şi dreptul 4 . dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. elementele constitutive ale acestora.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă. Fie la nivel teoretic. reclamă un anumit potenţial psihologic. farmacologiei etc. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc.Legătura criminalistica cu dreptul penal. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. prezentarea pentru recunoaştere ş. poartă denumirea de parte vătămată. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica. cercetările criminalistice. de asemenea. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. a evidenţei criminalistice. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului.a. precum şi a condiţiilor de ispăşire. în acest context. fie la cel utilitar. antropologiei. dacă participă la proces. spre exemplu.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal.47 al CPP). ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. Legătura criminalistica cu criminologia. în rândul al doilea. acestea furnizându-i metode. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea. Aşa cum s-a menţionat. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. Gross. pe de o parte. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. serveşte scopului procesului penal. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor. Criminalistica are. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. 2. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei. morale sau materiale. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. Criminalistica asigură.a. a prejudiciului cauzat şi. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei. în fond. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. dinamica şi cauzele criminalităţii. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. prin săvârşirea infracţiunii. cu precădere cele de laborator. spre exemplu. Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art.

percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. îl denunţă. persoanele participante. la fel ca şi în cazul martorilor. 48. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. împrejurările şi modul în care s-a activat. Declaraţiile părţii vătămate. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). dar mai cu seamă. pe de altă parte. caracterul relaţiilor. 61. eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces. tehnologice etc. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. pe de o parte. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. b) victima ştie cine este infractorul. provocatoare). cele de durere. durerea suportată. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens. 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. graţie stării psihologice deosebite în care se află. tactile şi olfactive. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă. 141. sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. 5. îl constituie recepţia senzorială. de timp. în realitate. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. Şi. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. în special. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive. precum şi martorii. a procesului de comitere a infracţiunii. concură. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. după cum este cunoscut. Astfel. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului.94 al CPP). Tulburările interne. în timpul diverselor fenomene meteorologice. Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte.). Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. de distanţă. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. în linii mari. 50. cei ce ţin de starea victimei.a. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. persoanele vătămate. pot provoca starea de şoc. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. şi senzaţiile cutanate. emoţiile cauzate de frică. în special. nu le-a comis. De exemplu. în special. Pe de o parte. în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. în unele cazuri. la formarea declaraţiilor acesteia. profitând de ocazie. scandaloasă. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). când. expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. datele privind persoanele care pot depune mărturii). într-adevăr. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. care. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. 47. la fel ca şi în cazul martorilor. Astfel. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. 4) materialelor probante. totuşi. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. c) victima cunoaşte infractorul. 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde. d) victima cunoaşte infractorul. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . se impune. în interesul stabilirii adevărului. deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate. iar. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate.1 Pe de altă parte. Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. organul judiciar (anchetatorul. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. Prin urmare. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită.de a prezenta declaraţii. la cercetarea actelor violente. conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. mânia.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei. Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. într-o măsură esenţială. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. de loc. 251 ale CPP). dar. uneori doar fragmentară. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii.

tentativelor de omor ş.a. victima. Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului. După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare. de obicei. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. tâlhăriilor. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. repetarea unor fraze etc. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia. "mă ţineau câţiva" ş. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit. Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. comunicabilitatea. "toţi activau împreună". în fond. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei. violurilor. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia. inutile. Prin urmare. este amânată în timp. victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale).a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului. actelor de banditism.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. debutează cercetarea furturilor. în cele din urmă. Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc). în paralel cu cercetarea la faţa locului. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. îndată după momentul final al infracţiunii. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. Punând accentul pe acţiunile violente.a. întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta. spre deosebire de cazul martorilor. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. ca. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. în opinia noastră. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii. persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor. la persoanele suspectate de comiterea furtului. Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor.a. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. Cu ascultarea celor vătămaţi. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane". dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. 1 Eventual. împrejurările şi modul în care s-a activat. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . După cum este cunoscut. în anumite cazuri. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. la care insistă unii autori. interesele. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei.. în cele din urmă. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă. fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). Cu toate acestea. ascultarea victimei este o activitate expromptă. treptat se va trece la faza de relatare liberă. pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. în majoritatea cazurilor. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. devieri. ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. sunt.. a modului în care au activat persoanele participante. "studierii" dosarului cauzei. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. în majoritatea cazurilor.

orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. direcţionarea activităţii de cercetare. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. uneori haotic. urmărirea penală este desfăşurată superficial. cu cele generale ale procesului penal. de forţele şi timpul disponibil.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. ce au atribut de principii.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. orientează în continuare activitatea de cercetare. iar.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. în paralel. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". cu atât mai mult. Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. Practica oferă suficiente exemple. Acestea fiind spuse. ea asigurând: . chiar şi a conţinutului acestor principii. Sub acest aspect. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. în mod temeinic. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. 3. aşa cum. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. cu mare regret. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. Planificarea are un conţinut mai amplu. consideră că 7 .determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. . respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. 1. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. în baza unor raţionamente. materialul probant obţinut pe această cale.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. într-un cuvânt. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. Subiectul III. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. Majoritatea autorilor. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. ca întocmire a unei liste de acţiuni. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. pe de altă parte. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. . despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor. Planificarea. deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. obiectiv şi complet. administrarea necalificată a probelor. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. prin urmare. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. 3. O dată cu orientarea cercetărilor. mai procedează unii anchetatori. proces care cuprinde. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. pe de o parte. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. desfăşurarea unor activităţi inutile. iar în cazuri mai dificile. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. formalismul şi rutina.

caracterul şi gravitatea acestora. depăşirea primitivismului şi a rutinei care. într-o cauză penală.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet. inclusiv locul. realitatea. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. în rândul al doilea. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. în caz contrar. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. respectiv. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. scopul urmărit de făptuitor. şi mobilitatea sau dinamismul. antecedentele penale ş. activităţile necesare pentru stabilirea lor. în prima jumătate a lunii iunie etc. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală. 3. timpul. reprezintă doar unul din elementele. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. în acest scop se va preciza ordinea. planul va avea un caracter abstract. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. a altor probleme de rezolvat şi. pe data de 10 iunie). . Principiul mobilităţii. ireal şi deci va fi inaplicabil. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni. afară de formularea presupunerilor. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. modul înfăptuirii. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. sunt specifice anumitor autori. făptuitorul. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora.principalele reguli. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. şi anume. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. spre exemplu. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. a unor activităţi suplimentare de cercetare. potrivit CPP al Republicii Moldova. pentru o anumită etapă a cercetărilor. 8 . dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". Modul de operare. când a fost săvârşită.a. vor fi diferite şi. de particularităţile acesteia.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. Elaborarea versiunilor implică. individualitatea persoanelor implicate. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: .) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. locul şi procedeele tactice. comportarea victimei. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. modul şi împrejurările în care s-a activat. în consecinţă. unde a avut loc. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. De obicei. ale obiectului probaţiunii. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. respectiv. prejudiciile. în raport cu diversele aspecte apărute. reprezintă a treia regulă. planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. după caracterul săvârşirii. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. în aprilie. fie şi dintre cele mai principale.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. a sarcinilor activităţii de cercetare. ce faptă penală s-a comis. caracteristica făptuitorului. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. scopul urmărit. dar şi de la un caz la altul. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii. care să fie realizabile. cum ar fi. neprevăzute în planul iniţial. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. după cum este bine cunoscut. cu tot regretul. în consecinţă. în primul rând. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. cine este autorul.

de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. elaborat pentru întreaga cauză. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni. care conţin date despre faptele săvârşite. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. a forţelor şi mijloacelor necesare. care poate avea cele mai diverse forme . conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei.a. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare.. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. de acte infracţionale sau episoade. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. de exemplu. aceeaşi structură: determinarea scopului. indiferent de forma planului.Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. Dacă se aplică cercetarea în echipă. percheziţia. Unica cerinţă care trebuie respectată. în cazul unui act de huligănie. ascultarea învinuiţilor ş. sisteme de fişe. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. termenele şi persoanele executante. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. ordinea şi modalităţile de rezolvare. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. Fireşte. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. în cazuri complicate. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. cu un număr mare de învinuiţi. probleme ce urmează a fi elucidate.a. cum ar fi. 9 . tabele grafice ş. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. până la combinaţii de scheme. planificarea ia altă amploare. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. la planul de cercetare penală. în cauzele complexe. de obicei. cu un grad sporit de dificultate. cercetarea unui sau a unor episoade. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii.

şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare. Bertillon şi care au rămas în vigoare. 10 . după cum se va vedea în continuare. rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. cu urechea descoperită. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. după cum se va vedea in capitolul respectiv. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Fotografia panoramică poate fi executată excelent. 1.) trebuie să fie identice. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. 11). Timpii. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. celui stâng. Dacă persoana poartă ochelari. de A. privirea fiind îndreptată înainte. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. alta laterală mai slabă decât prima. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. se va fotografia profilul drept. ochii deschişi. tatuaj etc. după cum am menţionat deja. se fotografiază cu şi fără ei. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. De asemenea. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. servind. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. 1. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele.Test nr. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. se recomandă fotografierea profilului drept.2 Subiectul I. în al doilea — o fotopanorama circulară. Noţiunea. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). — persoana se fotografiază cu capul descoperit. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. durata de developare etc.). In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. alte condiţii de expunere. Fotografia operativă se aplică. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. rapiditatea şi precizia fotografierii. argumentate. cicatrice. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. Fotografia judiciară. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. diafragma. datorită dimensiunilor mari. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice.

fireşte. tn cazul fotografierii unei persoane. menţionăm că aplicarea fotografiei color. a. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. se măreşte până la 4 cm. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care.. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai.— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. precum şi a interogărilor. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. efectuate. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. dar nu identică. deschiderea ochilor ş. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente. potrivit art. la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. După cum s-a subliniat. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. 147 al CPP. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. cu concursul expertului legist (fig. Astfel. în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. jafuri. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat.2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. Subiectul II.1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. 1. Pentru executarea fotografiilor la Întuneric. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. în spălarea ei. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. Unele particularităţi. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. şantaj etc). 2. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. la moment foarte modestă. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 . în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire. 2. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei.3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. pe care şi le asumă organul respectiv. condiţie inerentă acestui gen de activitate. Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului. năvăliri tâlhăreşti. 14). valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. Similară percheziţiei. pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. amplificatoare electronooptice etc. pieptănarea părului. spre exemplu. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă. a anumitor obiecte. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente. În prezent. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. Având un grad sporit ilustrativ. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». Altfel spus. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare.

Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. hol. Aşadar. serviciului medical ş. ce. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. pentru a contracara eventualele acte violente. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date.a. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. vestibul. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor.). Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. care. iar pe de altă parte. la o anumită distanţă de la blocul. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. construcţii anexe) cuprinde. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. înainte de toate. deoarece acţiunea în cauză. organul sub a cărui conducere se află echipa. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. intrarea în încăpere se efectuează forţat. a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante. ridicării armelor. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. în sufragerie. exceptând copiii minori şi bolnavii. în continuare. dar care nu se exclude. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. unde se vor afla în timpul percheziţiei. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. de obicei. la care se limitează actul procedural de ridicare. ca. se vor strânge într-un anumit loc. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. în mod obişnuit. conform legii în vigoare. reţinerea persoanelor declarate în căutare. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. 12 . Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. casa. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. un reprezentant al administraţiei comunale. sună sau bate în uşă. oficii. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. pe de o parte. birou de lucru. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. Aşa cum s-a menţionat. presimţind sosirea organului de urmărire penală. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. legătura acestora cu fapta avută în cercetare. nu trezesc nelinişte. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. Totodată. când. Alta este situaţia în cazul percheziţiei. după cum s-a menţionat deja. de obicei. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. acestea se ridică forţat. întreprinderi. magazin. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. edificiul în care este situată încăperea respectivă. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională. firme. depozit ş. serviciului administrativ de asigurare. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. echipa să se deplaseze pe jos. Persoanele găsite la faţa locului. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. vilă.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane. casă în localitatea rurală). după identificarea în baza actelor respective. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. primăriei. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. de obicei. în grupe mici de câte două-trei persoane. 2. fireşte. Practica cunoaşte nu puţine cazuri.a. unde. cerând deschiderea acesteia. să le predea lui. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol.

care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. pivniţă. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. şeful echipei. în saltele. eventual. în consecinţă. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. metoda de palpare. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. aparatele electrocasnice (frigiderul. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. este indicat. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. cuţit. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. şi apoi. covoare). a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. zidarii folosesc obiectele de construcţie. televizor. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. sertare. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. de subliniat. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. metoda de comparare şi modelare etc. a vestimentaţiei. duşumeaua. bineînţeles. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise.a. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală.a. de-a lungul pereţilor. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri.a. care. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. hol). va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. computer. iar în lipsa acesteia. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. Din perspectivă tactică. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. dublând pereţii sau fundurile. de care. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele.a. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. a fiecărui obiect casnic. tavanul). în prezenţa persoanei percheziţionate. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie. aparatul de radio. de asemenea. televizorul). închiderea oberlihtului. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. magazie. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. dependinţele ş. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. putea fi folosit ca ascunzătoare. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol.1 Astfel. bijuterie. fotolii.) pot servi vasele de bucătărie. Este indicat. în dulapuri.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. dar. subsol. a martorilor asistenţi. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. care. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. laboratorul). 13 . în care creează tot felul de nişe. în continuare. în sol afânat ş. va continua pe spirală. terasa. tâmplarii fac. fotografii şi alte obiecte plate. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale.). de obicei. practic. lenjeriei şi încălţămintei. recipientele de rezerve alimentare. scaune. spre centrul încăperii. lăzi). covor. Astfel. maşina de spălat. specificării procedeelor tactice. care se aplică la cercetarea la faţa locului. arme etc. de regulă. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. bancnote. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. hărţi. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. metoda de măsurare.). radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. se bucură această activitate. sertare. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. rezultatele percheziţiei. ascunzători în obiecte de mobilă. de obicei. grajd sau alte încăperi auxiliare). se află sub stăpânirea sa. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul.

трупа (или его частей и останков). A. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. iar când participarea procurorului nu este posibilă.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого. deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. 3. на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа. Если все эти действия не приносят успеха. Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului. între acestea.1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. 114 Cod procedură penală. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. Atât constatarea. Во всех рассмотренных выше ситуациях. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. о перенесенных им болезнях и операциях. обнаружившего труп или его части. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor. Datorită caracterului său iritabil. принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам. între care primul loc îl ocupă viaţa omului. при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки. Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. obiective. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. допрос лица (лиц). care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности. sociale. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. după cum s-a menţionat.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. educative. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă. Subiectul III. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. указывающих на профессиюили род занятий. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. 3. кроме последней. обнаружения татуировок и других примет. în această ordine de idei. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. особенностях зубного аппарата. dar nu lipsită de tact şi politeţe. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ. se cuvine să semnalăm că. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. în condiţiile prevăzute de art. Organelor de urmărire penală. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. spre exemplu. Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice. первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). Если труп не опознан.indiferent de destinaţia lor. care este mecanismul de producere a lor. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. juridice. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. cercetate. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. prezenţa alcoolului în 14 . organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv.

De asemenea. s-a considerat că este moarte patologică. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. De asemenea. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori). organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. 3. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă. iar capul era lipit de un stîlp de beton. spermă) şi chiar expertiza scrisului. trebuie să culeagă date utile identificării victimei.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. a urmelor biologice (salivă. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. din comune sau oraşe. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. organele de urmărire penală din apropiere vor informa.5 m. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat.sânge şi în urină. cazul unei femei. Apoi. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. orificiul anal). picioarele se aflau pe şosea. de la gardul unei case de locuit. cu faţa murdară de singe. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. lăsat deschis la capul victimei. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. aflată în construcţie. în acest sens. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. Probele de scris luate de la acest tânăr.0 I. De aceea. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 . o sinucidere. pentru a nu fi modificate. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. B. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. omor şi furt. în ziua în care se săvârşise fapta. alertate de rudele victimei. a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani. Alteori. stabilirea grupei sangvine. pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea.roşietice. precum şi urme ale unui raport sexual. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1. Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. a scris pe un caiet. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. în vârstă de peste 80 ani.3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. Dacă urgenţa o impune. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. luate de la victimă. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. telefonic. specifică vârstei (cardiopatie). Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. a firelor de păr. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei. Cadavrul era întins pe spate. Este concludent.

de familiarizare cu datele cauzei. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. de ce (scopul. în ceea ce priveşte spaţiile închise. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. pentru a fi chemaţi la audiere13.La sosirea la faţa locului. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. A. în încercarea de a fi salvată. b. cum?. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. dacă sunt comod transportabile. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. Este mai mult o activitate de informare. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. se ridică pentru examene de laborator. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. de cunoaştere a locului faptei. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. c. pentru a fi observate urmele infracţiunii. wo. precum şi a locului unde se află martorii. în această fază. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. distrugeri de ţesuturi etc. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. Toate observaţiile făcute sunt notate. warum. în deplasările foarte urgente la faţa locului. wie. pentru a fi descrise în procesul-verbal. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. deoarece a fost transportată la spital. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. 16 . De cele mai multe ori. de aceea. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. womit. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. wann. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. Obiectele sunt fotografiate în grup. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. pentru a deruta cercetările. unde?. apoi separat. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. camere de locuit. B. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. care trebuie descrise în detaliu. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. wer"). stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. când?. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. Obiectele purtătoare de urme. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. în special lipsa urmelor de sânge. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. a delimitării acestuia. se constată. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. şi anume: ce s-a întâmplat?. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. şi anume: a. dar încă mai sunt în viaţă. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. d. pentru acordarea îngrijirilor. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. uneori. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. mobilul)?.

un obiect de îmbrăcăminte etc. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. leziunile corporale vizibile. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. un tub de cartuş. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. spre exemplu. Fotografierea cadavrului. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. uşa forţată in urma unui furt. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. 1. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. ca urmare. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. 1.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală. de instrumente. cum ar fi. pe de altă parte. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. iar. spaţiul. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. Fotografia de detaliu. înregistrarea. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente.TEST 3 Subiectul I. în măsura posibilităţilor. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Fotografia judiciară operativă. Pentru realizarea acestui scop. când obiectele purtătoare de urme. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. ce constituie ambianţa acestui loc. a prezentării spre recunoaştere. produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. în' conformitate cu regulile tactice. Scopul acestei fotografii este. excluzându-se. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. 17 . cea de nod şi cea de detaliu. 1. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. de picioare. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor. ale mijloacelor de transport etc. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. eventualele denaturări. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. se realizează conform unor reguli suplimentare. pe de o parte. fotografia-schiţă. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. conţine diverse materiale de probă. obiectele principale se fotografiază din poziţii. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. cât şi cele corp delict. în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. starea vestimentaţiei. de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate.) sau a unor obiecte ( o armă. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. un topor. Locul faptei. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului. formulate In baza practicii generalizate. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare.

să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . a) Procesul-verbal. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. care nu se disting de culoarea suportului. precum şi ale martorilor asistenţi.— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. Potrivit prevederilor art. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. . măresc distanţa focală. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. 18 . se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. unele leziuni corporale.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. indiferent de acestea. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate.să fie succint. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu.2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. 2. d) fotografia urmelor.numele. să fie complet. de instrumente. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. c) urmele. a celor de măini. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. ci: indicarea adresei la care locuiesc . principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. se va executa la un anumit grad de mărire. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri. 156 CPP.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. a căror detalii caracteristice sunt mici. Subiectul II. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. .cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. ora începeri cercetării la faţa locului. 2. de sticlă ş. a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. numele. să fie redactat într-o formă concisă. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. care se întocmeşte în mod obligatoriu. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. desene şi cu alte materiale ilustrative. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. .1. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. obţinerea unei imagini mărite. instalate bilateral. în cele trei părţi ale structurii sale. procesul-verbal de cercetare la faţa locului.. în consecinţă. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. concentrată. a. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. . în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. Condiţiile menţionate. înregistrări videomagnetice. spre exemplu. . precum şi a filtrelor de polarizare. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . a poziţiei. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia. prenumele şi calitatea experţilor. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. specialiştilor şi tehnicienilor. şi.

uşile. obiectele de mobilier. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. Astfel. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. specialiştii şi tehnicienii. iar a locurilor deschise. raporturile de distanţă dintre acestea.. locul unde au fost descoperite. specialişti. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. căile de acces. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. indicată de acul busolei). distanţa dintre acestea şi obiectele principale. duşumeaua. se menţionează următoarele elemente : . starea în care se prezintă. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. ora terminării cercetării la faţa locului. particularităţi de construcţie. iar în cazul absenţei acestuia. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. permite fixarea obiectelor. felul obiectului. tehnicieni. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. a părţii vătămate. starea încuietorilor. ferestrele. starea în care se prezintă. orientarea in teren cu ajutorul busolei. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. etc. martorii asistenţi. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. Schiţa în proiecţie orizontală. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. a martorilor). etc. întinderea locului supus cercetării. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. pereţii. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. .menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. în ordinea efectuării lor. cu privire la cadavru. a clădirilor la scara 1:100. experţi. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului.. micşorate de un anumit număr de ori. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. cel mai frecvent utilizată. anumite caracteristici. culoarea. aflate pe astfel de suprafeţe. la autovehiculul distrus etc. amplasarea acestora. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. locul unde au fost găsite. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. străzi etc). raporturile de distanţă dintre diferite urme. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. dacă e reprezentat şi de către cine anume. forma. ridicarea şi fixarea acestora. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. ce genuri de fotografii. obiectelor reprezentate. experţii. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . cum ar fi. mai întîi. interioarelor. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. în funcţie de suprafaţa acestora.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. tavanul. a poziţiei obiectelor şi urmelor. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. dimensiunile.

Sub cel de al doilea aspect. videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie. temeiul de fapt şi juridic al cercetării.Cu ocazia cercetării la faţa locului. a obiectelor principale. a aceleiaşi bande. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. după ştergere. fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) . Tot astfel. cât şi calitativ (structural).posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. de instrumente etc). denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. schiţă (în diversele sale variante. necontestate avantaje. culoarea lor. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. următoarele avantaje . banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. cale ferată. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. modul de confecţionare. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. înregistrări la scară. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. râu etc. şanţ). . modul de creare locul unde au fost descoperite. stradă.clădire învecinată. denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării. etc. descriptivă şi de încheiere sau finală. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor .mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. 2. mărimea forma. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. între altele. în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. atât sub aspect cantitativ (dimensional).3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. b) . urme de mâini. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea. semnele marcate de producător (marca. în special. posibilitatea utilizării repetate. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. cum ar fi. spre exemplu. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. precum şi după anumite elemente particulare caracteristice. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. a armelor şi a detaliilor. în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. Se precizează de asemenea.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. conţinut. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului. după natura. de picioare. în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief. O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. a 20 . filmul judiciar oferă. destinaţia. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare. numele. prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. în raport cu celelalte mijloace de fixare. pădure. construcţie. Astfel. seria. modelul. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. filmarea.

144). Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte. deosebirea de tot ce le înconjoară. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. în care se disting două etape: prima — de reflectare. de încasare şi altele. Identificarea după reflectările memoriale. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică. TEST 4 Subiectul I. Categoria de identificare (din lat. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. obiecte şi fenomene.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate. întrucât o atare identificare are sens dacă. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. iar la sfârşit .(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. pe de o parte. In cele din urmă. fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect. La baza acestei activităţi se află. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. Persoana chemată să recunoască. fenomen sau fiinţă».2. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului.1. a cadavrelor şi a obiectelor. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor. în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual. 21 . iar pe de altă parte. În accepţie dialectică. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură.Identificarea criminalistică 1. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. deosebim recunoaşterea persoanelor. Sub aspect psihologic. într-o calitate sau alta. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. la efectuarea activităţii de cercetare. In funcţie de natura obiectelor de identificat. Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. de picioare şi de dinţi. 1.de toţi cei care au participat. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. aşa cum am menţionat deja.

ea reprezintă un mijloc. Apariţia obiectelor identificatoare este. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. de regulă. constituie obiecte de verificat. identificarea este de neconceput. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. acestea se numesc şi obiecte-scop. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. După cum s-a menţionat. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. pe de altă parte. M. 22 . toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. denumite de verificat. De exemplu. Fiind subordonată procesului de probaţiune. a altor elemente de fapt. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. De asemenea. printre care se află şi obiectul de identificat. imprimări. în anumite cazuri. totodată. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. în ceea ce ne priveşte. b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. ele se numesc şi obiecte-mijloc. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. în urma multiplelor discuţii. e) animalele. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. nominalizate obiecte identificatoare. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. c) lucrurile.). Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. pe de o parte. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. însuşirile şi stările acestora. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. Potapov. uneltele. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. dar şi conform anumitor reguli tactice. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. amprente etc. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. cadavrele. 11 deosebeşte de altele. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. 10) Identificarea persoanelor după miros. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. înscrieri. îl individualizează. tot felul de obiecte neînsufleţite. nu susţinem aceste opinii. fragmentele de timp şi spaţiu. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. în lipsa lor. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii.

Subiectul III. în anumite cazuri. Altele sunt relativ stabile. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». se cere. 3. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. după manuscrise şi urme olfactive. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. în majoritatea cazurilor. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. sunt unice şi fixe. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. de buze. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. în rândul al treilea. în lipsa lor. de unghii etc). în majoritatea cazurilor. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. Unele se manifestă ca nemodificabile. ca. de pildă.2. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. în baza modelelor de comparaţie se realizează. de buze. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip.3. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. a ştampilelor după imprimările acestora ş. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. urmele de materie pulverulentă etc. 3. după cum vom vedea. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. încălţămintea purtată. încălţămintea purtată. Unele se manifestă ca nemodificabile. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. după cum vom vedea. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. spre exemplu. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. urmele de materie pulverulentă etc.a. în primul rând. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. Versiunile criminalistice 3. după manuscrise şi urme olfactive. Cu alte cuvinte. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică.000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". în rândul al doilea. cum ar fi desenele papilare care. ca. urmele de mâini pe gheaţă. în măsura posibilităţilor. nu susţinem aceste opinii. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă.a. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. a ştampilelor după imprimările acestora ş. cum ar fi desenele papilare care. în special ale celor de ordin calitativ. 1. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia. sunt unice şi fixe. în măsura posibilităţilor. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. maşina de tipărit etc. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. spre exemplu. în consecinţă. ca. Variantele posibile.Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. se cere. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. în rândul al treilea. în baza modelelor de comparaţie se realizează. 23 . identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. în rândul al doilea. Altele sunt relativ stabile. identificarea este de neconceput. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. în special ale celor de ordin calitativ. să fie învederată. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. de unghii etc). Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. urmele de mâini pe gheaţă. în primul rând. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. maşina de tipărit etc. În ceea ce ne priveşte.1.3. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. de pildă. ca. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. să fie învederată.

Prin urmare. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire. constituind urme ale infracţiunii. să confirme o singură explicaţie a faptei. date reale sau indici. Omorul. delapidări. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. intuiţia. Elaborarea judicioasă a versiunilor. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. Deşi problema în cauză. adresări etc. în rândul al treilea. în rândul al doilea. sinucidere. principale şi secundare. huligănie). Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. cum este practica cercetării faptelor penale. prezentării spre recunoaştere ş. a percheziţiei. în consecinţă. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. dar şi din alte domenii de activitate. în cele din urmă. ele reprezentând probe. organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii . în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor. documentele. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă. latura subiectivă. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. în consecinţă. Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. dată fiind sfera specifică de aplicare. conduc la tergiversarea acesteia. Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. pe datele pozitive parvenite din practică. mijloacele materiale de probă. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. versiunile se împart în generale. discuţiile mai continuă. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. Conform acestui criteriu. Variantele posibile. mai ales. ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia.versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. Versiunile bazate pe date dubioase. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale. pierderea probelor. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. alterări şi pierderi de bunuri materiale. în primul rând. adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2.obiectul. versiunea se reprezintă alternativ. din imprudenţă (în urma unei încăierări). cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. aşa numitul "fier". propria experienţă a organului de cercetare. accident aitier sau de muncă. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate. de presupuneri şi verificări menite. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale.a. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe.Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. latura obiectivă. comis în stare de legitimă apărare. In majoritatea cazurilor. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. Astfel. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. în fine. când totul este incert. pe elemente de gândire intuitivă. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. elaborarea şi. 24 . la etapa iniţială a cercetărilor. "obiectul şi întinderea" lor3. în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală. Cu alte cuvinte. din motiv de răzbunare. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. scrisori.a. versiunile. versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. menţionăm că. în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. Referitor la categoria a treia. la începutul cercetărilor. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. reale şi determinate. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. spre exemplu. accident sau moarte naturală. poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. sinucidere. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. subiectul.

ridicarea de obiecte şi documente. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. prin urmare. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. Referitor la latura obiectivă a infracţiunii.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident . După cum opinează. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". incendiu . timpului şi modului în care s-a activat. să determine care din ele corespunde realităţii. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. în primul rând. cum ar fi omorul.a. se vor elabora versiuni diverse. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. dar şi respectarea anumitor reguli tactice. furt -delapidare1. dispunerea de expertize respective etc). ca neavând nimic comun cu realitatea. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. versiunile se divizează în particulare şi tipice. expertiză. în fond. La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. dar destinate pentru o armă de alt model. în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune. Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. unii autori. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie.delapidare. în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii. în fine. iar făptuitorul neidentificat. pe experienţa pozitivă. pe bună dreptate. chezăşia cercetării cu succes a faptei. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient. reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc). potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii.omor. Prin urmare. modul în care s-a activat. cheltuielile suplimentare de timp. pe de altă parte. percheziţia. percheziţia. apar anumite variante. Potrivit datelor pe care se fundamentează. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului. în special. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni.omor. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită. cât şi la o fază ulterioară. altele decad. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora. toate versiunile trebuie considerate. prin urmare. este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale. se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare. Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi. Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului. alte măsuri. în rândul al doilea. iar. pe această cale. acţiuni operative). posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp. stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme.omor. locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial. Astfel. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. pe de o parte. când. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. sinucidere . Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. De exemplu. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. furtul ş.a. banditismul. în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire. referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. atunci. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. mijloacele utilizate. în special. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. care se vor solda cu identificarea autorului faptei. pe bună dreptate. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. a celor grave. posibile. în egală măsură. expertize. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni. unilateral. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. Aceasta presupune. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare.a. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune. pentru situaţia dificilă. organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi. prezentarea spre recunoaştere.omor. în paralel cu versiunia reclamată. 25 . versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. incendiu . Concomitent. dispariţia persoanei .

ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. urme de tăiere cu direcţii contrare. urme dinamice. urmele de tăiere reproduc.Cu precădere. sau de tăiere cu direcţie unică. 5 Subiectul I.). în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale. Prioritare. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. dulapurilor. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. pile. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. de asemenea. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente. sub aspectul efectuării lor în timp. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. dălţi. o nuia etc. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. a. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. de suprafaţă şi periferice. în special. Potrivit nivelului de modificare a suportului. Urmele de pilire şi sfredelire. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. 1. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. daltă. sub formă de striaţii. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. ferestrelor. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. mai rar. 1. Prezentându-se ca o categorie aparte. rangă. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. caselor de bani etc. De exemplu. ferăstraie.3. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. direcţia aplicării instrumentului ş. în principiu. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. După uneltele folosite. Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari. prin urmare. în cazul aplicării unui topor. se vor întreprinde. Ele se prezintă ca 26 . în practica cercetărilor criminalistice. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. şurubelniţe. mărime şi localizare. Fiind. cuţit. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport.1. 1. sechestrarea averii ş. cleşte. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. răngi. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. pilelor. Totodată. sfredelelor şi bur-ghielor. Urmele mecanoscopice 1. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. prin însăşi natura lor. ridicare şi examinare. ele fiind inutile identificării criminalistice. cum ar fi o bară de fier. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. burghie). Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. şurubelniţă ş. bomfaierelor. bomfaiere. prezintă informaţii identificatoare. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere.2. precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. sfredele.a. Test nr. de tâmplărie şi construcţie (topoare. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime.

acestea vor crea urme specifice de pilitură. foarfece mari de tăiat metal. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. denumit «metoda plastirului» . cât şi de la instrumentul folosit. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. Cum am subliniat anterior. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. pilitură de metal ş. Fiind in esenţă resturi de materie. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. materiale explozibile). In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. dimensiunile şi locul in care se află urmele. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. tavanului. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. daltă. Ca şi alte urme ale infracţiunii. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. se pot desprinde diverse fragmente care. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . Urmele de spargere. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. rămân urme de mâini. topor. fiind descoperite la faţa locului. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle.. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. sunt vizibile. după realizarea intereselor. in special. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. se vor fotografia.urme statice de adâncime. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. a celor de mâini şi de picioare. de metal topit. târnăcoapelor şi a altor unelte. a. aparate de sudare. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. In rândul al doilea. cu excepţia celor microscopice. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. In primul rând. fireşte. 27 . funingine. După cum este şi firesc. cu modele de materie de la faţa locului. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. inclusiv pe instrumentele folosite. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. pânzelor pentru bomfaiere. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. pe canatul sau uşorii uşii. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. particule de material de construcţie. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. Fiind utilizate. răngilor. — Spargerea prin tăiere. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. zăvor). Dacă. pe plăcile de fixare) şi. introdus în deschizăturile acestora. atât din obiectul supus spargerii. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. In cazul aplicării acestui procedeu.

obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. se pot folosi ghipsul. statice şi dinamice. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. în rândul al doilea. In cazul unui accident de circulaţie. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. incluzând camioanele. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. a modului de comportare a persoanelor participante. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. fireşte. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. Astfel. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). In soluţionarea cauzelor penale. Mijloacele de transport creează urme şi. Totodată. în primul rând. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. examinarea urmelor de frânare. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. tractoarele. direcţiei şi vitezei de deplasare. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. în acest context. pete de sânge etc. Astfel. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . In atare situaţii. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. este elastic şi rezistent la manipulare. Urmele tălpilor de sănii. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. in cazul unei lovituri sau tamponări. 34). Astfel. 18 in raport de 7/1. precum şi a autorului spargerii. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. fibre de îmbrăcăminte. autoturismele şi motocicletele. autobuzele şi troleibuzele. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. 2. In lipsa materialului polimeric. pe de o parte. parafina. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. atât ale celor traseologice. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. sunt dinamice. inclusiv pe corpul victimei. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. in majoritatea cazurilor. rupturi. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. profilograful traseologic (fig. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. acestea se vor mula. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. pe de alta. plastilina. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. in special a accidentelor de circulaţie. de a alege şi schimba direcţia. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. benzină. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. La faţa locului pot apărea urme-formă. asigurând. ceara. de stratificare şi de destratificare. concomitent. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. pelicule de vopsea. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice.

bucăţi de metal. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale.3. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. în condiţii favorabile de sol. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. Se va insista. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. perforări. lăţimea şi circumferinţa roţilor. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. 2. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. precum şi a altor urme. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. 29 . cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. ale farurilor. configuraţia desenului antiderapant. ştirbiri. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. particularităţi de formă. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. numărul roţilor pe o osie. prin dimensiuni. în atare situaţii. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. la identificarea lui. cu mijlocul de transport. Pe lângă caracteristici generale. devine posibilă identificarea animalelor. Concomitent acţiunilor de măsurare. obiecte transportate etc. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport.1. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire. urmele barei de protecţie. bucăţi de lemn. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. masă plastică sau metal. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. Subiectul II. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. Descoperirea. asupra urmelor de frânare şi de derapare. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. viteza de deplasare. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă.problemă deosebit de dificilă. cea fotometrică. Atât urmele-formă. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. în special. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. 2.2. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. direcţia de circulaţie. in care se reproduc dimensiunile. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. în cele din urmă. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. 2. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. ştirbiri. în special. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. Despre tipul mijlocului de transport probează.

sub un pretext bine gândit. nu de puţine ori intenţionate. regionalisme. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. modul de exprimare. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. guturală. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea.1. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare. fireşte. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru.4. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. dar fără a specifica conţinutul ei. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. după fondul lexical. cel ce conduce recunoaşterea. nivelului de cunoaştere a limbii. 30 . şi. dar care. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. precum şi după limbajul folosit. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. la rândul ei . Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". datorită specificului aparatului respirator. termeni de profesie. unităţi lexicale din alte limbi. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. pe de altă parte. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. iar vorbirea. Având în posesie materialele menţionate. lentă. într-adevăr. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. nazalizată. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. integral sau parţial. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. Apoi. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă.a. de exemplu. La această etapă.rapidă. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. Vocea poate fi clară. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. clară. înfundată. peltica. învălmăşită sau bâlbâită. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. Metodele criminalistice 3.2. în mod necesar. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. aflată în camera de alături. structura şi calitatea vorbirii. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. pe de o parte. 3. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. Subiectul III. răguşită. alcătuirea frazelor şi. de modificările. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. tembrul şi tonul vocii. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. ca.

interogării. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. inerente însuşirii realităţii obiective.3. farmacologiei. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. particular Ştiinţifice şi speciale. biologică. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă.3. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. în baza propriilor studii aplicative. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. în anumite cazuri. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. presupune observaţii multilaterale. 2) Metoda măsurării. Apoi. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. Totodată. Pentru a elabora astfel de metode. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. originală şi consecventă. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. constituie forma iniţială. prezentării pentru recunoaştere. farmaceutică. In fine. se folosesc trei categorii de metode. de la o acţiune procesuală la alta. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. impune anumite condiţii. de exemplu. cum s-a relevat deja. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. Observaţia. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. infraroşii etc. practic nelimitat. Astfel. de observare. matematică. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. ameninţare şi şantaj. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. efectuată de către organul de urmărire penală. In activitatea criminalistică. cât şi la cel utilitar. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. chimiei. de măsurare. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. ca în situaţia cercetării la faţa locului. privind cercetarea infracţiunilor. utilajelor speciale de iluminare. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. de descriere. şi. plenitudinea observaţiei.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. mijloacelor fotografice. fie ca sursă informativă4. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. că atât la nivel teoretic. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. înşelăciune. La nivel practic. aşa cum este sfera justiţiei. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. fireşte. de analiză şi sinteză. Fără a efectua o analiză detaliată. experimentului judiciar. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. precum şi aprobarea lor practică. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. microscoapelor. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. în primul rând. de la fapt la fapt. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu.. fie ca metodă criminalistică de investigare3. biologiei. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe.general ştiinţifice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. alţii în şapte-opt categorii1. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. operaţii şi mijloace. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. psihologiei etc. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. Unul şi acelaşi fenomen. de la un obiect la altul. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. în ultimă instanţă. percheziţiei. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. diferă după conţinut şi modalitate. 31 . Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea. Percepţia imediată. sau prin intermediul expertizei. 1. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. realizate sub diverse forme.

Reproducerea administrată a unui fapt. 3) Metoda experimentală. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. spre exemplu. prevăzut de metoda portretului vorbit. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. alte caracteristici ale obiectelor materiale. judiciar-tehnice a documentelor. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. Categoria a doua de metode. standard. prezentării spre recunoaştere şi altele. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. schemă.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. a căror descriere nu este lesne de efectuat. maşini şi agregate. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. interogatoriul etc. a altor obiecte de examinare criminalistică. a caracteristicilor maşinilor de scris. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. Multiple sunt. precum şi a anumitor procese biologice. traseologice. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. cel judiciar. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere. armelor şi instrumentelor. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. descoperirea obiectelor tăinuite etc. desenelor papilare. instalaţii. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii...a. frecvent aplicate în criminalistică. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. concentraţia. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. realizându-se atât in formă materială. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare.). precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. de regulă. iar pe de altă parte. densitatea. — volumul. Datorită caracterului său retrospectiv. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. 32 . înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. formulă ş. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. greutatea. 4) Metoda modelării. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. 6) Metoda descrierii. gradul de rezistenţă. temperatura. concomitent. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru. Prin intermediul experimentului judiciar. tehnologice. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. a unui mulaj. fotorobotul. percheziţiei. pe de"o parte. vehicule ş.. expresiv la redactarea actelor procesual penale. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. Cum se va remarca ulterior. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. balistice etc.— vechimea unor evenimente. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. sociale. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori.a. elasticitatea. în special a celor de mâini şi picioare. a impresiunilor de ştampile falsificate etc. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. inclusiv fotografia. Faţa locului. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. 5) Metoda comparaţiei. percheziţia. prezentarea spre recunoaştere. constituie cele particular ştiinţifice. în domeniul expertizei criminalistice. identificarea cadavrelor. ale celor produse de diverse instrumente. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. adică de la modelarea logică a faptei. şi obiectele expertizelor grafoscopice. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. prin aplicarea unui limbaj unificat. Specificul metodei în cauză se manifestă. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. victima) a anumitor obiecte.a. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. ca: timpul împuşcăturii. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. în linii generale. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii.

care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. Acoperit cu o coală de pergament. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. manufactură. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic. acestea. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. de exemplu. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. imaginilor fotografice etc. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. în 33 . salivă. In toate cazurile însă se au în vedere. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. imaginile fotografice. duritatea.a. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. de exemplu «metode fizice»1. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. masă plastică. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. urmelor create de arme de foc pe muniţie. percheziţiei. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. staţionare. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. metal. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. de vopsea. metodele fizice sau fizico-chimice. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. — Metoda efectului de luminiscenţă. Metoda în cauză este. «metode de ramură»2. debutează cu o examinare microscopică. după necesitate. de cap. de asemenea. a indiciilor de fals în documente. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. judiciar-tehnice ale documentelor. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. la prognozarea vechiii textelor. de tot felul de instrumente. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. în primul rând. vopsea. ulei. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. sticlă. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. grafo-scopice. o coală de hârtie fotografică. dar mai cu seamă celor de laborator. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. colorimetrică. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Pentru depistarea obiectelor minuscule. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. materialul se pune la preş. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. la diferenţierea tipurilor de hârtie. sânge. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. la evidenţierea petelor de ulei. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. substanţe chimice etc. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. la examinarea criminalistică a scrisului. culoarea. ulterior în energie vizibilă. pe bună dreptate. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. matematice şi antropologice. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal.. de analiză spectrală. in special în procesul de comparare a semnăturilor. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. clei. se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. fotocolorimetrică ş. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. — Metode matematice. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. a impresiuhilor de ştampile. cu piedestal. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». balistice. a altor acţiuni procesuale) privind forma. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. — Metoda convertizării electrono-optice. Metode fizice sau fizico-chimice. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. metode fizice şi fizico-chimice complexe. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. a hârtiei. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber.a. Copierea nu necesită eforturi mari. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. în marea lor majoritate. organul judiciar va apela la instrumente optice. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. la calcularea elementelor cărării urmelor. binoculare. a actelor dactilografiate.

balistice ş. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. 1.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică. Astfel. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. Categoria a treia constituie. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. precum şi a cadavrelor necunoscute. după cum anticipam. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. metode speciale criminalistice.a. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice.(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini. 34 . după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică.2. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. 1. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice.(5) Clasificaţi desenele papilare. însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini.1. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. traficurilor de stupefiante etc. ale plantei picioarelor. Dactiloscopia criminalstică 1.). 1. cele vizând prevenirea furturilor . in special. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. TEST 06 Subiectul I. Ca mijloc de probă. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. Deşi. a staturii. metodele fotografiei de fixare. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. Japonia. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. abordând această problemă. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. spre exemplu. suprafeţelor palmare ş. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare.a. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. au avut loc la finele secolului trecut. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei.3. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. Metode antropologice. începutul secolului curent. traseologice. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. inclusiv a celor cu caracter juridic. bazat pe investigaţii ştiinţifice.

La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. în fine. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. de bună seamă. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. formă şi poziţie. este fixitatea lor. revin spre aceeaşi latură. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. practic nu pot coincide în două desene . fiind reflectat într-o urmă de mâini. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. rămân intacte şi dispar doar după deces. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. 2. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . falanginei şi falangetei. Datorită structurii sistematizate. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. care se reflectă în urme. cu zonele digito-palmară. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. oferă un material informativ relativ redus. formând o figură in formă de laţ. sub aspect structural. de jafuri. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. fireşte. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. Prima este proprietatea lor de a fi unice. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. ca regală. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. însoţită de vătămarea papilelor. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. a doua. constituind. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. cea palmară. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. conform datelor publicate. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. atingând partea centrală a acesteia. cât şi volumului caracteristicilor de structură. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. se prezintă prin curbura bruscă. formând zonele respective: centrala. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. dimpotrivă. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. în acest sens. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. periferică sau marginală şi bazală. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. pleacă spre latura opusă. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. Fără a atinge problema în detaliu. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. A doua proprietate a desenelor papilare. în caz contrar. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. poate avea valoare identificatoare. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. sub raport de dimensiune. (fig. care. (fîg. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . tenară şi hipotenară. curbându-se in centrul ei. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Primele au curbura crestelor lină. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. rodul unei munci colective .Constituind. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. la rândul lor. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. tn laţ şi In cerc. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. desenele papilare. Ultimele. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. La etapa actuală. 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar.

23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. forma şi direcţia acestora. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. Expertiza repetată şi cea suplimentară 2. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. formând o figură triunghiulară. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. (5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate. numită delta. contopirea a două sau mai multe linii. 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. spirală. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic.2. (fig. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. porii. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. In acest tip de desene. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. 2. 24. 2. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. (fig. (fig. 22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. sub aspect general de rachetă.3. liniile albe. trifurcare). oval. 36 . Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. inclusiv liniile flexorice. (fig. Subiectul II. Se disting vădit desene simple In laţ. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. cicatricele. precum şi determinarea modului in care au fost create. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. Închizând zona centrală din partea de jos. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici.a. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. după ce pe degete se apasă hârtia. Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. formând respectiv două delte1. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. Spre deosebire de acestea.1. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare.flexoral. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. numit raport de expertiză. la ce tip se referă desenele papilare ş. de pod alte două linii.

însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. în cazul unei expertize de identificare. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. Prin urmare. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. cât şi aspectele noi. Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet. Astfel. odată depus organului judiciar. fără a fi demonstrate. pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. formule ş. la fel ca şi alte probe administrate în cauză. Acestea pot viza. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei. pot fi examinate şi unele materiale suplimentare. se dispune ascultarea expertului. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. De exemplu. Aprecierea raportului de expertiză presupune. după cum se ştie. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză. organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune.de a întregi raportul de expertiză . că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. pe calcule matematice.a. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. precizării valorii lor probante. La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. ce constituie obiectul examinării de specialitate. raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. probe. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. 170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. la care expertul trebuia să răspundă. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art.Prevăzut în lege (art. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei. modele. a concluziilor lui. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte.Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial. se afirmă sau infirmă declarativ. legea (art. în vederea completării raportului de expertiză. determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. a raportului de expertiză în întregime. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege . organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. iar modul de redactare a raportului de expertiză. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate. legea în vigoare (art. Prin urmare. comisia de experţi. ca urmare. Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. care urmează a fi apreciate complementar. vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. bănuitului. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului. condiţiilor în care el a activat. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei. 55 CPP) ca mijloc de probă. în practică. 37 . Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic. înainte de toate. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. expertul. victimei şi a altor persoane implicate. el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate. 170 CPP). Conformându-se acestei concepţii. în unele situaţii. de obicei. Constatările suplimentare făcute. deşi. raportul de expertiză. în literatura şi practica de specialitate.

deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. urme ale ştergerii. cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită. Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. radieră etc. în criminalistică. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. sulfit de sodiu. TEST 7 Subiectul I. tuş sau alţi coloranţi. va dispune efectuarea unei expertize repetate.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. printr-o activitate suplimentară de verificare. 38 . această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. precum şi unele semne grafice învecinate. El poate avea diverse forme. actele privind alterarea mărfurilor. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. Falsul In documente 1. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. de asemenea. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate.) înlăturarea prin ştergere. în funcţie de modul in care s-a operat. înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. Organul de anchetă trebuie să determine. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. finanţelor şi activităţii bancare. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. 5) afectarea elementelor grafice învecinate.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. natricaustic. arc. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. redat într-o formă îngrijită. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. elasticitatea. In principiu. soluţie de var etc). hârtia îşi pierde luciul. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. Decolorând textul scris. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. în special a semnăturilor. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. dar şi în profunzimea hârtiei. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. starea dislocată a particulelor de hârtie. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. culoarea. economiei şi comerţului. 2) scămoşarea hârtiei. dacă documentul are atare elemente. — urmele de presiune. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. apă oxigenată.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente.

constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. le ridică efectuarea expertizei complexe 2. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. . dar şi unele expertize primare. 2. După cum se va vedea în continuare. (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. Articolul 147. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. economiei şi comerţului. nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 . La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. expertizele judiciare se subdivid în: simple. (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. se înfăptuiesc expertizele repetate. de exemplu. Astfel. 1 . în special a semnăturilor. actele privind alterarea mărfurilor. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial. de obicei. ajungînd la o opinie comună. pe care ei toţi îl semnează. finanţelor şi activităţii bancare. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord. în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii. formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. întocmesc un raport unic. în limitele competenţei lor. experţii. cooperează specialişti din domenii diferite. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei. 147 Articolul 146. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. Dacă între experţi există dezacord. (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie.1.a. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals.. efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. El poate avea diverse forme. . CPP art. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice. Subiectul II. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. materiale şi mijloace tehnice. (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. 2.3. La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare.efectuate de o comisie . Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. pe care. 146. se dispune expertiza complexă. prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală. în literatura şi practica de specialitate. ce constituie obiectul expertizei. s-au delimitat două situaţii. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. Experţii se consultă între ei şi. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în .complexă.Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. la care îşi dau concursul. Expertlza complexă 2. După modul de organizare şi efectuare. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. Printre metodele aplicate. La cererea părţilor. în marea majoritate a cazurilor. care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt.2.

.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. probele fiind la suprafaţă. după cum sunt de obicei. Principiul legalităţii.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. Colaborarea acestor organe. natura urmelor şi a leziunilor corporale. 40 . Anchetatorul. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii. ca o formă specifică de interacţiune. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. 4. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. ridicarea de obiecte şi documente.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. . materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni. majoritatea omuciderilor. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. poziţia acesteia în momentul accidentului. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală. la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc. săvârşite în mod tainic. Subiectul III. reconstituirii. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. în special.2.1. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple).tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului. efectuează acţiuni de căutare. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor.a. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. efectuării altor activităţi de urmărire penală. din însărcinarea anchetatorului. anchetatorul apelează la organele de poliţie. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . Formele de interacţiune. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. în cazurile infracţiunilor evidente. . cum ar fi ascultarea unor martori. . La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Dimpotrivă. violurilor. reţinerea făptuitorului şi. la cercetarea infracţiunilor grave. 3. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional.datelor ce ţin de diferite domenii de activitate.medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. 2. 3. când s-a activat deschis. organul de investigare operativă. 3. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. percheziţiei. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor.

obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. însărcinat cu această activitate. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. mijloacele şi instrumentele folosite. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. cum ar fi percheziţia. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ.n cauza respectivă. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. (cercetarea la faţa locului. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. ca o formă specifică de interacţiune. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni.a. 41 . cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). Legea (art. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă.3.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia.a. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. în consecinţă. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. profesionale) ale lui. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. la faţa locului. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. specialistul criminalist. în această ordine de idei. Menţionăm. medicul legist. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. fireşte. percheziţia. ascultarea învinuitului şi a martorilor. cum ar fi. reţinerea ş. spre exemplu. acestea fiind de competenţa anchetatorului. în cazurile necesare. dacă există cadavre. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. prezentarea spre recunoaştere ş. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. sustragerilor din patrimoniul social. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. Colaborarea acestor organe. tâlhăriilor. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. La rândul lor. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. este întotdeauna oportună. 3. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. care. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. ascultarea unui grup de martori. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. Lucrătorii operativi întreprind. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş.luărilor şi dărilor de mită. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. precum şi anumite date caracteristice (fizice. Cu realizarea de activităţi procedurale. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. furturilor. chinologul cu câinele dresat şi. semnalmentele făptuitorilor. Întrunirea mijloacelor. în baza declaraţiilor acestora. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri.a. de obicei. stabilesc.

Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. care. care se reflectă în urme. cu zonele digito-palmară. pleacă spre latura opusă.1. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . se prezintă prin curbura bruscă. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. formând o figură in formă de laţ. formând o figură triunghiulară. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. începutul secolului curent.TEST 8 Subiectul I. Japonia. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. Închizând zona centrală din partea de jos.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). periferică sau marginală şi bazală. falanginei şi falangetei. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. oval. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. conform datelor publicate. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. Spre deosebire de acestea. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. Ultimele. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. forma şi direcţia acestora. cea palmară. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. revin spre aceeaşi latură. ca regală. la rândul lor. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. sub aspect general de rachetă. cât şi volumului caracteristicilor de structură. oferă un material informativ relativ redus. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. au avut loc la finele secolului trecut. dimpotrivă. abordând această problemă. Deşi. poate avea valoare identificatoare. tenară şi hipotenară. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. Se disting vădit desene simple In laţ. formând zonele respective: centrala. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. Ca mijloc de probă. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. a doua.formând respectiv două delte 42 . Primele au curbura crestelor lină. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. constituind. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. Urmele de mâini. fiind reflectat într-o urmă de mâini. numită delta. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. spirală. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare. 1. inclusiv a celor cu caracter juridic. In acest tip de desene. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale.2. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. bazat pe investigaţii ştiinţifice. atingând partea centrală a acesteia. tn laţ şi In cerc. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. curbându-se in centrul ei. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente.

materiale polimerice. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. porţelan. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. Indiferent de natura lor.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. decalată). o lanternă de buzunar. masă plastică. cu aderenţa mărită. cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. — oxidul de zinc. pe de altă parte. — ceruza. evidenţiază urmele. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. cretă. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. fixării. In rândul al doilea. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. obiecte de mobilă. în primul rând. de luni şi luni de zile. numită din motivul dat şi secreţie papilară. In contextul celor enunţate. furnir). ceramică. practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. Descoperirea urmelor de adâncime. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. masă plastică de culoare întunecată. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei. Pe de altă parte. — oxidul de cupru. Aderând la materia-bază a urmei. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. urmele apar pe deplin sesizabile. unt. lemn polizat. În funcţie de natura acestor obiecte. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. funingine. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. săpun. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. După cum demonstrează practica judiciară. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. de masă plastică. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta.1. ceară. iar urmele devin vizibile. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. tn primul rănd. praf de culoare cafeniu-întunecată. textile. un praf de culoare albă. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. Aceasta se explică. care uşor se desprinde de piele. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. sudoarea. — grafitul. praful. 43 . asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. sudoarea este incoloră. Dat fiind acest fapt. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. surplusurile de prafuri se înlătură. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. în acest mod.3. Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. praf de culoare neagră. cauciuc. în situaţia. carton. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). în comun cu obiectai purtător. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. formând urme-amprente. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. Laşco. fiind lipsită de corpuri dure. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. piele. Fiind în acest mod descoperite. pe de o parte. sânge. de asemenea de culoare albă. Urmele de adâncime. atribuie urmelor o relativă stabilitate.

se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. îl constituie procesulverbal. Principalul mijloc de fixare. acesta fiind dezavantajul procedeului. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca. fiind descoperite. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. care apar prin încălzirea tubului. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. Un tub de sticlă. ninhidrina şi nitratul de argint. urma devine incoloră. în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. in întregime sau parţial. In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. sau fixate pe cale fotografică. persistente şi vizibile. a radiaţiilor de tip laser. obiectul purtător de urme. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. ridicării şi conservării lor. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. Sub influenţa soluţiei menţionate. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. spre exemplu. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. se aderă praful care. a unor substanţe noi luminis-cente. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. oxidul de cobalt. Această metodă. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. este universala. praful de ceară roşie ş. Metoda chimică se foloseşte. re măsura evaporării iodului. fie sub aspect informativ. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. Cum s-a menţionat anterior. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. în mod special. (fig. sub aspect procedural. oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator . montat într-un tub de masă plastică. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. reamintim condiţiile principale de fotografiere. influenţate de factorul temporal. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. în încheiere trebuie să semnalăm. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. Prin reacţie cu iodul. cele latente după relevarea lor. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. Vaporii de iod. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis. a izotopilor radioactivi. peroxidul de mangan.a. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». a. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. pentru a evita înnegrirea suportului. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. Pe un element magnetic. invizibilă. aşa cum eşi recomandată.). în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii. menită să furnizeze curent de aer. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. acestea se cer fixate pe pelicule adezive.— bronzul. 44 . In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic.a. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. cât şi din alte pricini. unde se introduc cristale de iod. Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%). le va evidenţia. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. genul urmelor descoperite. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. obiecte din lemn ş. dacă. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. ceramică ş. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. spre exemplu funingina.

Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr. liniile albe. ceramică. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. Prin apăsare. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. iar cea adezivă se suprapune urmei.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. (fig. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. 45 . în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. precum şi cu pereţii ambalajului. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. sfera de interese. cele flexibile (documentele. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. după ce pe degete se apasă hârtia. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. lemn. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. şi protector. Stratul de gelatină. apoi se suprapune urmei prăfuite. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. trifurcare). — contopirea liniei papilare sau asamblarea. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. albă şi neagră. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. contopirea a două sau mai multe linii. cicatricele. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. inclusiv liniile flexorice. precum şi determinarea modului in care au fost create. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. se scutură şi se zvântă. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. la ce tip se referă desenele papilare ş. masă plastică etc. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. uşă. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. metal. carton presat etc. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. scândură. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. de pod alte două linii. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei.a. ce constau din două foi de celuloid: de bază. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. porii. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. Obiectele dure (sticlă. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar.

care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. respectiv. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere.1. 46 .Subiectul II. Astfel. apoi în mod dinamic. excentric.2. în funcţie de caracteristicile terenului. spre periferie. în situaţia unui omor. Fiecare parte de teren. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. adică de la locul amplasării cadavrului. care se disting atât după sarcinile ce le revin. şi circular . statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. continuând astfel până la centrul încăperii. în funcţie de forma geometrică a încăperii. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. se va cerceta de sine stătător. faza la care ne referim este decisivă. fixării şi ridicării urmelor. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. magazie. Din perspectiva tacticii criminalistice. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". în acest sens. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . în vederea orientării.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. al obiectelor de acolo. apelându-se fie la procedeul liniar. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii. (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. într-o măsură sau alta. fie la cel circular. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. a fotografiei judiciare etc. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. depozit etc. 2. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei.de la general la particular. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. urmelor şi al altor materiale de probă. despre care se presupune că sunt. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. pe raze bine delimitate.

anumite mecanisme în stare de funcţionare. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică. suprafaţă de locuit oficiu. de cercetare detaliată a locului faptei. amplasarea acestuia (localitatea. să nu rămână necercetat. pentru a fi 47 . în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. pe raze bine delimitate. care. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. partea vătămată. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora.1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. porţiune de drum. fie la cel circular. dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. pas cu pas. spre periferie. construcţie auxiliară). fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. înainte de a fi suferit vreo modificare. Din perspectiva tacticii criminalistice.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. La această fază se realizează fotografia de orientare. Astfel. în ce priveşte antrenarea altor persoane. în funcţie de caracteristicile terenului. în situaţia unui omor. adresa. care se disting atât după sarcinile ce le revin. starea uşilor. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. de structura spaţială şi topografică a locului acesteia. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. astfel ca nici o porţiune de teren. fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. şi circular . deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. în acest sens. magazie.3. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. etajul. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . continuând astfel până la centrul încăperii. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. bănuitul sau învinuitul. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta. spre exemplu. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. reprezintă anumite avantaje.2. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. în funcţie de forma geometrică a încăperii. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. Faza de observare generală debutează. al obiectelor de acolo. se va recurge la operaţii de măsurare.de la general la particular. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. într-o măsură sau alta. eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii. Tabloul de ansamblu al locului faptei. apoi în mod dinamic. Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale. urmelor şi al altor materiale de probă. Fiecare parte de teren. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale. cum ar fi. respectiv. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. spre exemplu. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. în vederea orientării. depozit etc. poziţia şi starea altor obiecte. excentric. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori.1 Cea de a doua fază. se va cerceta de sine stătător. adică de la locul amplasării cadavrului. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. despre care se presupune că sunt. apelându-se fie la procedeul liniar. în cazul unui furt dintr-o locuinţă.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. de obicei.

echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. şi anume: ce s-a întâmplat?.1. vopsea. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. După cum este cunoscut. de ţesuturi. sinuciderea prin moartea naturală. fiind instalate pe o peliculă sterilă. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. De exemplu. Aşa cum s-a menţionat.examinate în condiţii propice descoperirii. Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. particule de sticlă. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. în acest sens. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". a fotografiei judiciare etc. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. acţiuni operative).prin tâlhărie etc. atunci. în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă. Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special. lemn. de salivă. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. Potrivit datelor pe care se fundamentează. metal. de miros ş. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. iar pe de altă parte. pe experienţa pozitivă. urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. în fond.a. când?. warum. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie.prin furt sau incendiu. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. wo. wer"). pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. acestea se examinează minuţios. unde?. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. Subiectul III. apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. constituind particule solide. versiunile se divizează în particulare şi tipice. Apoi. De pe suprafeţele netede microurmele. wann. pentru situaţia dificilă. pe de o parte. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. 48 .2. fixării şi ridicării urmelor. wie. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Prioritară însă rămâne regula generală. de păr. expertiză. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. faza la care ne referim este decisivă. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. mobilul)?. de ce (scopul. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete. womit. această categorie de urme cuprinde.). scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. delapidarea . însuşirea de bani . cum?. sol etc). se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. dintre care menţionăm: 52 . este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. profesia. 2) sfera socială căreia aparţine. domiciliul. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă. din diferite motive. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. victima). Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. etatea. locul de muncă. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare. starea familială. pe de altă parte. antecedentele penale. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. cunoştinţele şi interesele predominante.) § 4. La această fază de contact cu martorii. studiile etc. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. obiecte corp-delict etc. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor. concomitent.a. materialele prezentate de alte structuri. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete. în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. cum ar fi cele de revizie şi control. în caz contrar poate fi tras la răspundere. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii.a.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. Dispunând de datele respective. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. solicitându-i să-şi declare numele. e de dorit să participe şi expertul. documente. avertizat că este obligat să spună adevărul. uneori. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. starea familială. iar. După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. procesulverbal de cercetare la faţa locului. se subdivid în trei categorii.2 în fine. ale inspectoratelor departamentale ş. vărsta. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. ce constituie tactica ascultării martorilor. după scopul urmărit prin aplicarea lor. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina. Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice.). Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia. procedeele tehnologice. auditive). prenumele. de unde. Din perspectiva problemei în discuţie. organizarea audierii necesită.

după cum s-a menţionat.a. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. fotografii ş. calm şi atent. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor. anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate. de a nu depune mărturii mincinoase.forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate. Prin urmare. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea. apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive. înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale. fără a fi întrerupte.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie. organul de anchetă poate solicita martorului. deoarece reproducerea evenimentelor. în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi.de relatare liberă . Trebuie de avut în vedere. în special. adaptarea martorului la rolul. . condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. fie datorită stării emoţionale. în faza a treia a ascultării martorilor. . Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . că aşteptarea de lungă durată. lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic. nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă. cerând să fie interogaţi. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. dar care ţin de activitatea martorului. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. orice formă de tratare necivilizată.discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei.debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. .posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele.primirea la timp şi corectă a martorului. de precizare. fără a-i sugera. în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. dar loială şi binevoitoare. organul judiciar trebuie să se prezinte. . gradul şi postul pe care îl ocupă. de timp. sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor. schiţa) a faptelor. în special de învinuiţi. denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată". reproducerea grafică (desenul. neclar şi chiar confuz. A doua fază . Organul de urmărire penală poate interveni. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. în special. c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. fireşte în mod civilizat şi tacticos. Sunt frecvente cazurile când martorii. dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. declarându-i familia. d) Acordarea de ajutor martorilor care. incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi. a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art. relatarea liberă. numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor.posibilitatea observării directe a limbajului martorului. în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii. condiţiile. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare. îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. . ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. 196-197 CP). în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. contribuie la armonizarea depoziţiilor. nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. O atare convorbire preliminară asigură.. demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte. în expunere se observă mai puţină siguranţă. din diferite motive. în special. Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. a modului şi 53 .reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului.

determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele. 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor.împrejurărilor în care s-a activat. pe de altă parte. modele.a. modul de formulare şi adresare. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. rivalitate. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile. încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. încearcă să confirme alibiul făptuitorului. inclusiv. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului. clare. bună sau rea vecinătate. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. în special. duşmănie.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. schiţe etc. există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul. dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. Acest procedeul tactic se justifică. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat. dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. în majoritatea cazurilor. procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp. conducerea ascultării într-o astfel de manieră. ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. iar. . 54 . Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere. Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor.să fie directe. acest procedeu tactic. Rezumând. fotografii. îndeosebi. să nu sugereze anumite răspunsuri. Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. destinate. la modul de operare şi la mijloacele aplicate. de verificare. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare. invidie ş. .. victima sau altă parte în proces: rudenie. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. prieteni.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. prin urmare. forme reale. Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante. coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii. înrăire. dar şi de felul cum sunt adresate. . oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză.întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper. Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. De exemplu. cea introductivă şi de relatare liberă. colegialitate de serviciu sau de studii. pe de o parte. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude.prin conţinutul de idei. li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. faţă de justiţie în genere. nu este decât în defavoarea clarificării cauzei. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia. Din perspectiva tacticii criminalistice. faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse. Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare. complici etc).

(7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora. Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. La momentul tactic. ales de conducătorul echipei de cercetare.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. magazinul „Next". apoi ridicate prin metodele cunoscute. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice. cuprinzând locul săvârşirii faptei.Mihailov. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală. identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. vor fi ridicate mulaje de gips. poate fi folosit câinele de urmărire. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat. care le sunt caracteristicile şi valoarea. Secţiunea a II-a . mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. descrise în procesulverbal şi fotografiate. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere.00 şi 04. se vor face precizări pe parcursul expunerilor. an. Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte. Produsele.După două oree de la cercetarea locului faptei.1. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală. de dimensiuni reduse. Astfel. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. între orele 01. iar la faptele de tâlhărie.00 din încăperea . mărfurile. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte.2. că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite. între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând. 9 (nouă) TV color marca "Polar". Obiectele purtătoare de urme. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări. stabilirea bunurilor ce au fost furate. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor. pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă.1. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate. pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. 55 . în cazul furtului. traseul parcurs de făptuitori. pe jos sau cu mijloacele de transport. fotografiate. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. Vor fi cercetate.Subiectul III. descrise. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. Atunci când se constată urme de adâncime. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. Acolo unde există deosebiri. Etapa iniţiala de cercetare a furtului. pe jos sau cu mijloace de transport2.1980 şi cet. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. abandonate sau pierdute. ele vor fi continuate. 1. Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti. amplasat p str Florilor. In cazul infracţiunilor flagrante. 1. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. Secţiunea I . iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor. Koylov. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport. ori la data constatării lor de către alte persoane. obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie. Alteori. care au fost primele sesizate. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. sau urmele mijloacelor de transport. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. 1.

Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). De asemenea. concomitente sau posterioare săvârşirii faptei). cu prilejul ascultării persoanei vătămate. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 .). vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. acestea vor fi inventariate. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. numărul agresorilor. se vor efectua percheziţii. materiale de construcţie etc. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. care garantează dreptul la apărare. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. Secţiunea a lll-a . ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. chiar dacă au fost vândute altor persoane. sau elemente de identificare. eventual. posibilitatea de acces la bunurile respective. natura şi valoarea bunurilor sustrase.Alte activităţi de urmărire penală §1. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. Totodată. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. dacă a strigat după ajutor. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. 118 şi următoarele Cod penal). In cazul făptuitorilor necunoscuţi. b. colegi de muncă. par. descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase.5 c. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. pistol. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. în câmp. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. dacă este cunoscută. adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. va fi audiată în prezenţa medicului. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). inventarierea şi descrierea lor. mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. vârsta probabilă. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar. în vederea identificării lor. Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. spray-uri paralizante etc). Ascultarea persoanelor a. identitatea aeestora. Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei.cereale. dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. adică. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate. Totodată. Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei. litigii privind dreptul de proprietate) etc. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. detalii privind îmbrăcămintea etc). apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. rude. Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. dacă mai era împreună cu alte persoane etc. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul.

este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită. ambalaje. b. Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. de pildă. ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. De asemenea. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. a reconstituirii etc. De asemenea. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. §2. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică.inculpatului. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei. ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. Pentru a se asigura succesul percheziţiei. Când specificul faptei cercetate o impune. folosindu-se şi de alibiuri. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. vecinilor sau al altor persoane. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. forţarea încuietorilor. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii. se vor folosi metodele tactice adecvate. a urmelor de picioare. în caz de nereuşită. a încuietorilor şi a pereţilor. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). fragmente sau resturi ale acestora. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. prin care pătrund în interior. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. deoarece. fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. ori al apariţiei unor anumite rezultate. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii. folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. schiţele etc. O modalitate de efectuare a reconstituirii. superior posibilităţilor materiale6. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. a prezentării pentru recunoaştere. de infractori înrăiţi. Dimpotrivă. Astfel. Secţiunea a IV-a . de escaladare ori de transport al obiectelor furate. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. prietenilor. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. cât şi faptul dacă nu este o simulare. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. de foarte multe ori. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. este urmat de uciderea victimei. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. Aşa. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii. ce să caute şi cum să caute. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. recidivişti. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. se va proceda la efectuarea confruntării. Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. care neagă vinovăţia. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. de multe ori. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. care să cuprindă obiective judicios formulate. a uşilor. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase.

chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. fiind. 1. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . Indiferent de modul de realizare. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. uneori. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. in special a semnăturilor. de contrast şi separatoare de culori. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. ci sunt bine pregătite. audierea martorilor. Test nr. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. uneori. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. Astfel. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. creion. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. Alteori. având fixate trei undiţe de ştiucă.nr nr vom referi în compartimentul următor. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. Falsul prin contrafacerea rechizitelor. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. pătrund în apartament cu chei potrivite. dacă nu răspunde nimeni. tremurături.părăsesc apartamentul. materiale şi mijloace tehnice. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. a amprentelor digitale. pix. Prin urmare. tuş. documentelor de identitate. în special a semnăturilor. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. etc. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. de mare ajutor. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. metodele şi instrumentele folosite. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. întreruperi de traseu. Făptuitorii folosesc soneria şi. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. descoperite la locul infracţiunii. care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise. la i. prin care se probează fapte juridice. în marea majoritate a cazurilor. iar altele sunt de dată foarte recentă. 10 Subiectul I. 1. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. uitate sau abandonate. El poate avea diverse forme. După cum se va vedea în continuare. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. Si totuşi. va apela la fotografia de umbre.). câinele de urmărire. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. operaţiile desfăşurate. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. ori la rudele care locuiesc în sate. faptele se săvârşesc în timpul zilei. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. dar cu unele rezerve. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. La cercetări trebuie să participe şi victima. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. De asemenea. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. la munte sau la mare.

— lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. e) trăsături de creion. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. bineînţeles. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. venit în contact cu materialul intermediar umed. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. documentelor de identitate. de denumiri. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. e) trăsături de creion. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. bineînţeles. cuvinte. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. amplasare spaţială. 59 . Astfel. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. rânduri. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. b) trasee dublate. la diverse măsurări şi. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. — Greşeli gramaticale. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. placă gelatinoasă. indigo etc. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. peliculă adezivă. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. albuş de ou fiert etc. c) deformări ale grafismelor. Prin urmare. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. (hârtie fotografică. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. hârtie sugativă. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. dimensiuni.3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. Si totuşi. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. indigo etc. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. b) trasee dublate.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. prin care se probează fapte juridice. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. — Trăsăturile difuze ale semnelor. După cum este cunoscut. la diverse măsurări şi. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. cauzate de mijloacele de desenare. erori în conţinutul şi forma stemei. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. 1. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. de regulă. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. cauzate de mijloacele de desenare. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. altor semne de structură a ştampilei. c) deformări ale grafismelor.

parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. în marea majoritate a cazurilor. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. calibrului. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. în situaţii ordinare determinarea modelului. pe de o parte. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. şi rudimentare. lovire. Expertiza balistică. precum şi al datelor experimentale.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. aruncare. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. pe modul lor de funcţionare. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. de fabricaţie improvizată. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. a fiecărei piese în parte.a.) cu datele respective din instrucţiile. fie ca urmare a înlăturării lor. seria şi modelul iniţial.6 mm). Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. registrele şi atlasele balistice. 2. 60 . pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. în caz afirmativ. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. După cum este cunoscut. 2. numărul. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. lungimea şi calibrul ţevii. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. Atunci când inscripţiile respective lipsesc. ulterior neautorizat modificate.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. la cerinţa organului judiciar. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. fie datorită vechimii. In fond. prin determinarea modelului. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. 2. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. realizate cu arme de foc. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. înălţimea. pe de altă parte. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. in special tuburile. individualizarea acestora. greutatea. de siguranţă şi de aruncare. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă. în special pentru cartuşe de calibru mic (5.Subiectul II. 1. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. Expertiza armelor modificate. seriei şi a anului de fabricaţie. Examinarea muniţiilor Muniţiile. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere.

Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. . constituind mierorelieful urmelor (fig. . asigurându-se inalterarea urmelor. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora. parafină. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. în special de îmbrăcăminte. eliminării şi aruncării tubului ars. ceară etc). dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. număr. percutorului. dimensiune şi direcţia ghinturilor.5 etape. 2. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. de exemplu. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. . dacă denotă aplicarea unei arme automate. al microscopului comparator. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. pentru a fi deplasat spre camera de 61 .4 etape. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. în contextul celor de mai sus. 39).La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru.1 etapă. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă).3 etape. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. In special. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. dar şi pe trăgător. se va proceda la examinarea comparativă. convertizorul optico-electronic. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor.2 etapă. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. . Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. după cum s-a precizat anterior. de fabricare improvizată sau modificată etc. de care dispunem la etapa actuală. sau de la câteva arme. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. forma şi mărimea percuţiei.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: . 3. După cum demonstrează practica judiciară. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. tragerii. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic.

Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane. trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii. "pericol iminent de accidentare". 2896/ 1966 privind declararea. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. precum acele ale articolul 209. privitoare la concursul ideal de infracţiuni.1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă. Legea protecţiei muncii (nr. Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. precum şi dispoziţiile H. — urma ejectorului (pragului aruncător). nr. în primul rând. cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. (faptele penale. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.Consideraţii preliminare §1. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii.M. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. 3. Cercetarea accidentelor de muncă. pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. 3. 90 din 23 iulie 1996. pe partea posterioară a gulerului rozetei. în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit". De asemenea. precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. precum şi dispoziţii speciale. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă. nr. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. §2. apărarea vieţii. precum şi normele de protecţie a muncii. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. b Cod penal. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii.37). integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I . Subiectul III. de asemenea.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă.M. dimensiunile şi relieful lui. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere. care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala.C. H. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. 62 . intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. 304/1975 privind echipamentul de protecţie. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente. Competenţe. în acelaşi timp norme din acest cod. 3. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. în formă de striaţii. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii. administrativă.C.detonare.M. H. Astfel.C. materială sau penală. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă. aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale. Sunt. „practică profesională" etc. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit.

instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. începând cu conducerea echipei. procesul tehnologic. Potrivit articolului 26 alin. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. din comisie fac parte inspectori de stat. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. deces.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului. datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie.07. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. §3. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. articolul 47 din Legea nr. accidente colective. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative. precum şi în cazul accidentelor de muncă.Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. în care. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27. sector forestier. întreprinderii (şef de echipă. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. agricultură etc. De aceea.1996. construcţii. 28 şi 32. disciplinare. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice. Deci. să elaboreze. f. inginer etc. în termen de 7 zile de la data decesului. cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. când a intrat în vigoare Legea nr. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă. în colaborare cu organele de stat competente.Cercetarea la fata locului 63 . din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. nr.M. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă.C. precum şi avariile sau exploziile. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. precum: exploatări miniere. aplicabile fiecărui loc de muncă. la cererea acestora. de cele mai multe ori. Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. 1 din Legea nr. maistru. printre victime. c. de către persoana juridică. c. 90/1996 a fost abrogată Legea nr. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. după cum urmează: a. b. transporturi. 90/23. în cazul accidentelor care au produs invaliditate. 2896/1996. exploatări forestiere. generate de unele evenimente deosebite. contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr. d.90/1996). b.1996). e. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane.08. In cazul accidentelor de circulaţie. agricultură etc. Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. privesc organizarea fluxului tehnologic. secţiei. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei. De asemenea. După adoptarea Legii nr. exploatări miniere. 90/ 1996). de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. 90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. 90/1996. în aceste cazuri. în cazul accidentelor de muncă colective. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii. specialişti pe domenii de activitate. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. De aceea. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. produse pe drumurile publice. care. procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a .

c. procesul-verbal al pompierilor militari. Ascultarea persoanelor 64 . vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane. minerit. b. maşinilor şi utilajelor. în funcţie de natura accidentului. rezultă şi din aceea că. fişele individuale de instruire etc. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. stării iniţiale a instalaţiilor. camere video. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii. ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală. Procurorul va verifica starea victimelor. dacă au fost prezenţi la faţa locului. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. interesând. specificul locului de muncă. medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. B. împreună cu inspectorii de specialitate. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme. dacă sunt comod transportabile. raportul de autopsie medico-legală etc. proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. stabilirea poziţiei. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive).a. a mijloacelor materiale de probă. cercetarea minuţioasă a urmelor. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate.§1. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. Specificul cercetărilor la faţa locului. condusă de procuror. conducătorul locului de muncă etc). şi. procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. în ultimul timp. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. A.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. cele mai importante. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor.. în cazul accidentelor de muncă. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. Obiectele purtătoare de urme. măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. pentru ca. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. Din orice echipă fac parte organele de poliţie. împreună cu medicul legist. distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc. Secţiunea a lll-a . privesc: a. §2. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. banda magnetică. sector forestier. printre altele. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. agricultură etc. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. în cazurile cu arsuri grave. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale.

de cele mai multe ori. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora. şi a doua categoric de persoane. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice. obiectivă faţă de faptă. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii. c. în ce constau şi care a fost scopul lor. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. §2. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii. de cele mai multe ori. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. a. comportarea ei în timpul muncii. dacă le-a cunoacut. are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. după specificul locului de muncă: uneori. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. cum ar fi. De asemenea. corectă. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este. Mai mult decât în cazul altor % fapte. de producerea accidentului). O poziţie specială o are. a reţetelor de fabricaţie etc. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar. cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii.5 b. rapoarte de expertiză etc.) sau declaraţiile altor persoane. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. medico-legale etc. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. oboseala. care au o atitudine sinceră. ştiut fiind faptul că boala. obiecte purtătoare de urme etc. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. procesul tehnologic etc. depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. Pentru dispunerea expertizei. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. De aceea. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului. numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. de această dată. sector forestier etc. de exemplu. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului. persoana vătămată. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. o persoană cu funcţie de conducere care. pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. ducă lucra atoni ori neglijent. precum şi în fişa postului. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte. martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. de cele mai multe ori explicabilă. respectarea procesului tehnologic. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. De aceea. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. sector minier. agricultură. de cele mai multe ori. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. rapoartele de expertiză criminalistică. Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. Dacă specificul cauzei o impune. expertiza tehnică sau medico-legală. pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. criminalistice. în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul. martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite.

In activitatea criminalistică. în primul rând.(autenticitatea unor acte. De asemenea. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. dacă accidentul a produs invaliditate etc. De asemenea. căderi întâmplătoare. §3. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. 37. La nivel practic. inerente însuşirii realităţii obiective. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). care este durata incapacităţii de muncă. la data de 23 septembrie 1996. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată. 1. 66 . cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. TEST 11 Subiectul I. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. 1.1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare.2 la nivel teoretic. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. La cercetarea accidentelor de muncă mortale. aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. 38). metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. constituie forma iniţială. Metodele criminalistice. psihologiei etc. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. biologiei. consum excesiv de băuturi alcoolice. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate. precum şi aprobarea lor practică.general ştiinţifice.2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. a urmelor de degete etc. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. Fără a efectua o analiză detaliată. impune anumite condiţii. ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. originală şi consecventă. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. practic nelimitat. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. realizate sub diverse forme. se folosesc trei categorii de metode. Pentru a elabora astfel de metode. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate. particular Ştiinţifice şi speciale. privind cercetarea infracţiunilor. fireşte. cât şi din culpă. Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. presupune observaţii multilaterale. Percepţia imediată. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. farmacologiei. Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. aşa cum este sfera justiţiei. în anumite cazuri.. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. chimiei. operaţii şi mijloace. şi. 1. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. cât şi la cel utilitar. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale.

— vechimea unor evenimente. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. de exemplu «metode fizice»1. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. constituie cele particular ştiinţifice. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn.. fotorobotul. Pentru depistarea obiectelor minuscule. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. urmelor create de arme de foc pe muniţie. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. frecvent aplicate în criminalistică. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. In toate cazurile însă se au în vedere. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. prezentarea spre recunoaştere. Metode antropologice. — Metoda convertizării electrono-optice. greutatea. densitatea. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. Metode fizice sau fizico-chimice. 4) Metoda modelării. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. 6) Metoda descrierii. descoperirea obiectelor tăinuite etc. a hârtiei.a. identificarea cadavrelor. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. realizându-se atât in formă materială. în domeniul expertizei criminalistice.. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. 5) Metoda comparaţiei. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. — Metode matematice. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. — volumul. masă plastică. 3) Metoda experimentală. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. prezentării spre recunoaştere şi altele. — Metoda efectului de luminiscenţă. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. dar mai cu seamă celor de laborator. ca: timpul împuşcăturii. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. temperatura. ale celor produse de diverse instrumente.) Categoria a doua de metode. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. vehicule ş. gradul de rezistenţă. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. matematice şi antropologice. Prin intermediul experimentului judiciar. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. percheziţiei. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. organul judiciar va apela la instrumente optice.2) Metoda măsurării. interogatoriul etc.a. alte caracteristici ale obiectelor materiale. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. cel judiciar. elasticitatea. ulterior în energie vizibilă. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 . — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. metal. în primul rând. de tot felul de instrumente. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. percheziţia. concentraţia. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. în special a celor de mâini şi picioare. metodele fizice sau fizico-chimice. în linii generale. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. Reproducerea administrată a unui fapt. «metode de ramură»2. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. «metode ştiinţifice şi tehnice»4.

Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal.). culoarea.(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. după cum anticipam. duritatea. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. a actelor dactilografiate. imaginile fotografice. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. balistice ş. imaginilor fotografice etc. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. 2. 2. metode speciale criminalistice. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. ale plantei picioarelor. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii.a. de asemenea. in special în procesul de comparare a semnăturilor. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. Metode matematice. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. la calcularea elementelor cărării urmelor.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. 68 . matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. percheziţiei. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. probleme etc. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. suprafeţelor palmare ş. actele privind alterarea mărfurilor. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. in special. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. a impresiuhilor de ştampile. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. traseologice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. 1. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. Subiectul II. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. la examinarea criminalistică a scrisului.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei.a. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. a altor acţiuni procesuale) privind forma. Expertiza criminalistică 2. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii.a. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. asupra unei situaţii. Categoria a treia constituie. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. 1. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. Noţiuni generale în criminalistică.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice.

în special a semnăturilor. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. 2) scămoşarea hârtiei. dacă. în principiu. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. pulverizatorul de praf. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. starea dislocată a particulelor de hârtie. urme ale ştergerii. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. fireşte. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. în primul rând. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. 69 . cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. elasticitatea. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. După cum se va vedea în continuare. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. economiei şi comerţului. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. precum şi unele semne grafice învecinate. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. fireşte. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. falsul aparţine nu autorului. soluţie de var etc). 2. dacă documentul are atare elemente. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. apă oxigenată. materiale şi mijloace tehnice. culoarea. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere.) înlăturarea prin ştergere. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. natricaustic. arc. în marea majoritate a cazurilor. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. în funcţie de modul in care s-a operat. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. în situaţiile favorabile. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color.Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. afectarea textelor învecinate. El poate avea diverse forme. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. este lesne de realizat. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. finanţelor şi activităţii bancare. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. subţierea acesteia. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. radieră etc. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. Depistarea caracteristicilor menţionate. sulfit de sodiu. — urmele de presiune. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. hârtia îşi pierde luciul. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. dar şi în profunzimea hârtiei. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. precum şi prin transparenţă. se va recurge la metode speciale de cercetare. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. Decolorând textul scris. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor.

) 1. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. Printre metodele aplicate. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. dublări de trasee. la i. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. fiind semnate de persoane responsabile. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. pix. întreruperi de traseu. 59). la tratarea cu izotopi radioactivi. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. la alte metode sensibile cum ar fi. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. a analizei colorimetrice sau spectrografice. în locurile în care acestea se intersectează. care. in special. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. tremurături. litere. respectiv cu altă maşină. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. sociale sau juridice ale personalităţii. aceasta constituind o metodă specifică1. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. în special a celor infraroşii. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. urme de apăsare. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. se vor crea respectiv urme ale indigoului. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. etc. Deseori. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. Indiferent de modul de realizare. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. primite etc. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. cea a microscopiei electronice. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. 60). se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. Dintre mijloacele tehnice de investigare. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. transportate. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. in caz contar nu sunt autentice. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. face posibilă nu numai observarea directă. prescurtări incorecte. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. intre sau in prelungirea rândurilor. in special a semnăturilor. va apela la fotografia de umbre. 3. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. spre exemplu. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. creion. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. Astfel. dar în cazul unui scris dactilografiat. tuş. tuş sau alţi coloranţi. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. de contrast şi 70 . in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. cuvinte sau rânduri. După cum este cunoscut. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. micşorarea distanţei dintre semne. De regulă. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare.nr nr vom referi în compartimentul următor. la metoda difuzo-copiativă. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale.

schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. peliculă adezivă. cernelurilor. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. cauzate de mijloacele de desenare. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. c) deformări ale grafismelor. albuş de ou fiert etc. consistenţă şi alte elemente caracteristice. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Sub aspect tehnic. indigo etc. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. culoare. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. de regulă. După cum este cunoscut. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. 4. erori în conţinutul şi forma stemei. rânduri. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. Si totuşi. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. alterarea textelor învecinate. altor semne de structură a ştampilei. a hârtiei. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. — Trăsăturile difuze ale semnelor. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. documentelor de identitate. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Astfel. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. cuvinte. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. Prin urmare. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. — Greşeli gramaticale. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. pe de o parte. resturi de suport al fotografiei înlăturate. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. la diverse măsurări şi. de denumiri. această categorie de fals presupune. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. (hârtie fotografică. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. prin care se probează fapte juridice. dimensiuni. b) trasee dublate. e) trăsături de creion. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. placă gelatinoasă. venit în contact cu materialul intermediar umed. bineînţeles. amplasare spaţială. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. hârtie sugativă.separatoare de culori. iar pe de altă parte. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. deoarece contribuie la: 71 . b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. fiind intercalate între obiectiv şi cameră.— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. care să explice modul de producere a morţii. în consecinţă. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. eventualele denaturări. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. curea etc). Soţul recunoştea că a bătut-o. a celor de măini. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. de la vecini. pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. cablu telefonic. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. excluzându-se. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. tot la faţa locului. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. care nu se disting de culoarea suportului. instalate bilateral. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. Medicului legist îi revin. Astfel.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. ca „la gura sacului". şi. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. Astfel. de instrumente. aspectul marginilor rănii etc. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. d) fotografia urmelor. ceea ce explică şi cauza morţii. la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. obţinerea unei imagini mărite. profunzime. întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. în măsura posibilităţilor. data şi ora la care s-a produs decesul. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. pe cât posibil. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase. 3. orificiul anal. c) urmele. din motive diferite. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. pentru suprimarea vieţii victimei. orificiul vaginal. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. 75 . Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. unele leziuni corporale. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. Condiţiile menţionate. De asemenea. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. însă există anumite metode de cercetare. în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. măresc distanţa focală. a căror detalii caracteristice sunt mici. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. dar că i-a tras doar câteva palme. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. îndeosebi gura. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. cu dimensiunile de 17/4 cm. corpul şi membrele. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc. de sticlă ş. b. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute.. a. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. spre exemplu. de asemenea. se va executa la un anumit grad de mărire. apoi. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. despicătoarc (cuţit. precum şi a filtrelor de polarizare.

precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. a portretului fotocompus. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. fiind ascultată de organul judiciar. precum şi după fotografii. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. ca şi a cadavrului necunoscut. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. Identificarea persoanelor după senalmente. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor. se vor căuta scrisori redactate de victimă. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii. mai întâi trebuie să descrie. se descrie exteriorul celui urmărit. Metoda portretului vorbit». Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului.).P. ori pretins redactate de victimă. 76 . persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. ca de exemplu cazurile de mituire.P. insistându-se la o toaletare a feţei. năvălirile tâlhăreşti. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. foloseşte terminologia sa proprie. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu.). Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi.P. Prin intermediul întrebărilor de precizare. In baza relatărilor martorilor. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. în caz contrar. După cum e cunoscut. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală.P. ea aparţinând de tactica criminalistică. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. fireşte. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. aranjarea coafurii. pentru a explica gestul sinuciderii. 1. Reuşita ei. Test nr.12 Subiectul I. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. violurile. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. strict după metoda portretului vorbit. fireşte. în acelaşi scop. excrocheriile. Fără a intra in detalii asupra problemei. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". 1. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere.sau de la locul de muncă al victimei. la cele ce diferă. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. 2. 145 C. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. Atunci când nu se dispune de fotografii. a obiectelor de îmbrăcăminte. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. 144 C. urmează să recunoască.

mărimea şi forma trăsăturilor feţei). care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. fotorobotul a evoluat. vârsta. cicatrice. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. 77 . cuprinzând fruntea şi părul. buzelor şi a bărbiei. diverse malformaţii). — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. pelicule video. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. determinate de către specialistul antropolog. vârsta. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. filme. rasa. de amatori. care după cum probează exemplele din practică. artistice. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. Actualmente. negi. amplasarea. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. 4. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. tatuaj. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. pe baza portretului vorbit. în cazurile necesare. forma corpului şi a feţei. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. b) nazală. ochilor. 3. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. prin concursul pictorului portretist. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. precum şi a cadavrelor. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. precum şi a semnelor particulare (pete. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. forma. schiţe (fig. 53). Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. este cea mai utilă. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. urechilor. nasului. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. Iniţiat în baza principiului dat. c) bucală. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. ochii şi sprâncenele. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. video şi cinematografice. în special la mijloacele de calcul electronice. fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. individuale sau în grup. conţinând gura şi bărbia. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. prin metoda supraproiecţiei. Fiind în esenţă un model grafic.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. aluniţe. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. de documente. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. zone ale feţei: a) superioară. dar şi a celor material-fixate în fotografii. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. dimensiunile şi poziţia frunţii. incluzând nasul. In a doua etapă. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. 54). se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. Constituind în fond o variantă a fotorobotului.

dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. constituţia. şi după forma şi mărimea lor. roşcat. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). nominalizată Gherasimov. caracteristicile generale privind sexul. bond. circulară In sus sau in jos). După mărime. proeminentă. I 3) Ochii. scăzute. mijlocie şi scundă. (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). inaţuritate. mijlocie. 43). După poziţie. uneori şi după culoarea ( dată de iris. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. normal. care diferă după poziţia reciprocă. cea nazală. La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. In ceea ce priveşte chelia. femeile — peste 166 cm). mijlociu. 1. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. dimpotrivă.In ultima etapă. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). genele. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. rasa. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. adolescenţă. ce diferenţiază un gen de altul. faţă de globii ochilor. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. 2) Fruntea. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. triunghiulară (fig. sprâncenele pot fi — reunite. aşezare în orbite. după numele autorului ei. începând cu cele aflate In zona superioară. întâlnim ochi mari. masa musculară şi stratul adipos. după lungime — mare. Metoda în cauză. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). continuând cu cele din zona mijlocie şi. 44). aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. arcuite. dar mai ales sprâncenele. 1. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. a elementelor ei componente. ridicate sau coborâte pe ochi. după culoare — negri. după aşezare în orbită — normali. dreptunghiulară. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. mic. in primul rând. vârsta. Dar. mărime. cea bucală. sexul se confirmă de către medicul legist. după mărime — late. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. înfundaţi şi proeminenţi. verzi. albaştri. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. şerpuite. mai rar ţuguietă. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. precum şi a feţei. femeile — pană ia 155 cm). ascuţită. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. poate fi drept. rotundă. Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. 46). senilitate. urechi. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. rar. căprui. mijlocii şi mici. capul privit din faţă. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. după culoare — negru. precum şi chelia (calviţia). respectiv. ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. 45). retrasă. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare.3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. îngustă (fig. Ea cuprinde trei zone: cea frontală. în descrierea ochilor interesează pleoapele. forma şi înclinaţia umerilor. după forma purtată peste cap. inferioară. creţ. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. castaniu. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. după formă — rectiliniare. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). după lăţime — lată. 42). Sub aspectul liniilor de contur. femeile — 155 — 165 cm).47). mai rar. In teoria şi practica criminalistică. După natura firească de screştere. lăţimea. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. buclat. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. feţei şi elementelor lor componente. alb (cărunt parţial sau total). mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. In cazul cadavrelor. pe baza reconstituirii grafice. pubertate. după desime — des. după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. ea necesită a fi reliefată. 41). linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. cu comisurile externe coborâte sau ridicate. lungimea. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. poate prezenta diverse forme: pătrată. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. 78 .chizătura ochilor). capului.

poziţia capului. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). profesionalisme. de o amplitudine mare sau mică. când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig.50). oculare şi bucale. şi de bază. jargoane. scobirea în dinţi etc. frecarea măinilor. mărunţi). Sunt atestate şi alte forme de mişcări. Ea poate fi rapidă. gesticulaţia. antehelix. ridicate sau coborâte (fig.52. netezirea mustăţii. puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. Ridurile. care pot fi energice sau moleşite. spre stânga. albi). cuvinte străine. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. de adult sau de bătrân). Astfel. dimensiuni. linia muchiei poate avea formă dreaptă. deterioraţi. şuierătoare.4) Nasul. culoare. bărbia poate fi plată sau ascuţită. lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă.48). interpoziţie (îndepărtaţi. După mărime. leneşă. bilobată. ele pot fi reţinute de martor. vorbirea şi ridurile. Atunci când aceste poziţii sunt constante. culoare (înnegriţi. poate fi aplecat Înainte. incorectă. ferm (dârz) sau şubred. incluzând gura. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. 6) Urechile. In identificarea criminalistica după semnalmente. obişnuită. dreptunghiulară. legănat sau săltat. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. folosirea unor regionalisme. proteze). El poate fi iute (repezit) sau lin. Buzele pot fi groase. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. militară. dinţii şi bărbia. înălţime şi înclinaţie. nazalizată. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. mişcarea aripilor nărilor. stare (plombaţi. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. precum şi vorbirea nu de. urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. subţiri. convexă sau concavă. Vocea şi vorbirea. In special a mâinilor (la spate. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi. ca semnalmente funcţionate. tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. «le acoperind partea 79 . tăiată mărunt pe buză. Ele se descriu după formă. servilă. tragus. de a ridica una sau ambele sprâncene. cu gropiţă. Atât vocea. a nasului sau a urechilor. Gura se descrie după mărime. ea poate fi mare. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). mimica.). După cum am menţionat deja. a umerilor (ridicate aplecate). cocoaşă). Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. peltică. care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. 5) Cavitatea bucală. De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. normali. mijlocie şi mică şi. Înfundată. Încălecaţi). Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. Mustaţa poate fi mare. număr. roaderea unghiilor. proeminentă. Pavilionul urechii este alcătuit din helix. manipularea unor obiecte. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. galbeni. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale. rară. spre dreapta. corectă. 4 canini. cochetă). Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. retrasă. mică sau barbişon. bâlbâită. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. poziţie şi proporţii (fig. rotundă.51). in buzunare). Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. îmbrăcaţi. Capul. cât şi elementele morfologice. mărime (înălţime şi lăţime).49). ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. antitragus. după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. părul ei fiind lung. Ele se descriu după localizare. după linia de contur. piramida nazală poate fi mică. 2. vocea. buzele. mijlocii. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. formă şi adâncime. 8 premolari şi 12 molari). ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. nasul atrage atenţia. mijlocie şi mare. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi. Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. mersul. forma şi dimensiunile. ca de exemplu. mişcarea buzelor. Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. sau mică după lăţimea nasului. înapoi. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. victimă sau persoana implicată. triunghiulară).

Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă. 80 . in formă liniară sau arcuită. In special. In jurul ochilor şi gurii.din centru sau Întreaga frunte. la comisurile externe ale acestora.

constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni.să contribuie la descoperirea. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale. Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. respective de procedură.. tehnicii. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: . . a altor mijloace materiale de probă. Prin urmare. subordonată activităţii organului judiciar. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. ea manifestându-se pe două planuri. la cerinţa justiţiei. în consecinţă. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. retrage şi conserva probele. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale.a. în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe. reconstituirii. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. spre exemplu. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică. legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art. în acelaşi timp. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. este indiscutabilă. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. motivaţia dispunerii acesteia.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale.Subiectul II. 2. caracteristicile de bază ale acesteia. tehnică. în ce priveşte specialistul. reconstituirii. la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată. de obicei. . artei etc. specificând doar elementele. Aşadar. 81 . construcţie. efectuată.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. în special. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate. sub aspect procesual. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun. afară de alte calităţi. chimie etc. percheziţiei ş.a. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept. nu ocazional. 2. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. calitatea cercetărilor penale şi.a.). eficacitatea luptei împotriva criminalităţii. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură. fizică. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent. la înfăptuirea cercetării la faţa locului. presupune. cunoştinţe profunde de specialitate. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. tehnică.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. Cu toate acestea. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală. este. Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. se consideră oportună. utilitatea participării lui la proces. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art. Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă. persoane competente. Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi. a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar. 159).) la efectuarea cercetării la faţa locului. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt. activitatea specialistului în procesul penal. totalmente. în primul rând. înainte de toate. şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. artă ş. de aceea la soluţionarea cauzelor penale.. Expertiza judiciară. în mare măsură.a. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. percheziţiei ş.

Independenţa expertului. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. a falsului într-un act oficial sau document de identitate. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar.64-65. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. 262-264). să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş. 164. când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei. stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. alte fapte cu caracterjuridic. Dacă evidenţierea unor fapte. psihologice.64 al CPP. în rândul al doilea.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării.64). Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă.a. cu ocazia înfăptuirii ei. organul de cercetare.64. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă. Prin urmare. Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art. ecologice. motivaţia dispunerii acesteia. criminalistice. zootehnice. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală. oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art. Este de neconceput. caracteristicile de bază ale acesteia. se procedează la efectuarea expertizei judiciare. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. Expertiza. 169). Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. conform prevederilor legii. în lege (art. spre exemplu. deosebim expertize medicale. tehnicii. metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea. fapte şi împrejurări. a autenticităţii unui manuscris. ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. Potrivit prevederilor art. mijloace materiale de probă ş. în urma cercetărilor efectuate. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. 163-167). tehnologice. financiar-economice. decât cel juridic. de transport. pe bună dreptate. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. scopul urmărit. specificând doar elementele. altele decât cele juridice. în afara cazurilor menţionate. după cum se susţine. care. dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege.a. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. din oficiu sau la cerere. agrotehnice. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. De exemplu. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică. natura şi gravitatea leziunilor corporale. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare. drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. Astfel. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. rezidă în determinarea împrejurărilor faptei.3 (7) Selectaţi instituţia. care se disting după natura obiectelor de studiu. 163-166.). au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului. 169-170. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt. garanţiile procesuale. să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. artei etc. a mărfurilor nestandard şi necomplete. din cea criminalistică . învinuitului sau a inculpatului. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator.expertiza 82 .specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. în acelaşi timp. După cum este cunoscut.64 CPP). modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi. 2. tehnice. starea psihică a bănuitului.

nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. b) să fie comparabile. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. 2.' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. după formă şi conţinut. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei. Prin urmare.a. feroviară. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. incendiară. de păr ş. Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. adică să corespundă obiectelor identificatoare. contravine legii. dactiloscopică. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. Experienţa expertului judiciar 83 .scrisului. 3. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol.să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora. în practica judiciară sunt. Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art.a. tehnologică. competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. de protecţie a securităţii muncii. aşadar. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. de la Academia de Ştiinţe ş.). nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice. merceologică etc. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. de asemenea.64 CCP). probe de sânge. care se referă la obiectul expertizei. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri. aeronautică. la etapa actuală. Expertul trebuie să aibă studii profesionale. a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară.. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. bănuitului sau învinuitului. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. ecologice ş. 166 CPP). frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică.a. La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază. ale victimei. agrotehnice şi veterinare. veterinară şi zootehnică. c) să fie contemporane. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării. inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului. în fine. tehnică a documentelor. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. în majoritatea cazurilor. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova. Legea (art. de construcţie. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. Declaraţiile martorilor. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. balistică şi fotoportretică. o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate. Specializarea. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă. cu obiectele identificatoare. expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. traseologică. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. sub aspect procesual. psihologice.

Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. în anumite situaţii. ca urmare a exercitării. Principiile departamental şi teritorial. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. legăturii lui cu fapta şi autorul ei. . de asemenea. organul de cercetare nominalizează doar instituţia. polimere. nu contribuie la cercetarea completă. în ce priveşte necointeresarea expertului. a atribuţiilor de expert. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. prevăzută în lege (art. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. microurme de îmbrăcăminte ş. a hârtiilor de valoare etc. sticlă. anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză. în repetate rânduri. salivă. incendii). Aceasta nu înseamnă că anchetatorul. şi instituţia de expertiză. a victimelor minore etc. intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii.introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. amicale. balistică şi a armelor albe. la aprecierea gradului de competenţă a expertului. timpului când a survenut decesul. în afară de îndatoririle sale de bază . organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată. păr etc. creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. transport şi mecanisme. Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii.a. ţesuturi. Asfel. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. traseologică.1 Aşa cum s-a menţionat. de datoria cărora este: . a bancnotelor valutare. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate.examinarea medico-legală a persoanei vătămate.a. inclusiv financiar-bancară şi merceologică. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul. pentru a se constata pe corpul lor existenţa.examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge. organul de cercetare poate să aleagă expertul.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. de instrumente de spargere. dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale. masă plastică. stupefiante.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză. natura şi gravitatea leziunilor corporale. . Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal. în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie. a învinuitului sau bănuitului. expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei. în comisie pot fi incluşi. determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice. resturi de produse petroliere. tehnică a documentelor. . de explozii. de asemenea. această condiţie. 1 65 CCP). iar în caz de moarte violentă . în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului. 84 . conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză. orăşeneşti şi raionale ş. în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă. Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate. financiară. care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto. căruia i se încredinţează efectuarea expertizei.se consolidează cu timpul. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. picioare şi de alte părţi corporale umane.) poate efectua expertizele fizice.examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii. tehnică auto. în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. chimice şi biologice. Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată. dactiloscopică. a obiectelor dezmembrate. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini. Prin urmare. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare. de vopsea. din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals. de expertiză economică. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti. Asfel. a armelor albe. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei. Ministerului de Finanţe etc.

Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. Planificarea. sub aspectul criminalisticii.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. iar pe de altă parte. de fapt. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă.) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. pe bună dreptate. 38. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). colaboratori operativi şi specialişti. după un plan judicios şi bazat pe date reale. dialog şi conlucrare reciprocă. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. După cum este cunoscut. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. desfăşurarea unor activităţi inutile. materialul probant obţinut pe această cale. utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 . crearea echipelor de anchetatori. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1. de forţele şi timpul disponibil. percheziţia ş. reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. Prin organizare se are în vedere.formă de investigare penală prevăzută de lege şi. § 1. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii. b) crearea condiţiilor de lucru. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. prin urmare. Indiferent de componenţă. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. deşi este evident că. formalismul şi rutina. în baza unor raţionamente. reţinerea. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente.a. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei.a. obiectiv şi complet. J 01). uneori haotic. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. în mod temeinic. Practica oferă suficiente exemple. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus. comunicare şi fixare. orientează în continuare activitatea de cercetare. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. ştiut este faptul. Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi.Subiectul III. procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. Descoperirea la timp. de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. In baza celor de mai sus. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal. cât şi la instaurarea unui climat de contact. O dată cu orientarea cercetărilor.. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. crearea condiţiilor de muncă. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. 3. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune. alături de alte măsuri. cât şi local. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. banditismul ş. administrarea necalificată a probelor. acestea nu se suprapun. într-un cuvânt. sustragere din patrimoniul obştesc etc. banditism. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. urmărirea penală este desfăşurată superficial. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni. Or. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. acceptată şi frecvent aplicată în practică. pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective. alte măsuri operative. mijloace de legătură. prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar. c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. putem constata că. cum ar fi omorul. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată. pe de o parte.

operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. şi anume. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. potrivit art. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. cu mare regret. 3. făptuitorul. pe de altă parte. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. pe de o parte. caracterul şi gravitatea acestora. în aprilie. ca întocmire a unei liste de acţiuni. în cazul unui act de huligănie. de exemplu. inclusiv locul. prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. comportarea victimei. de acte infracţionale sau episoade. direcţionarea activităţii de cercetare. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. . tabele grafice ş. prejudiciile. până la combinaţii de scheme. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală.. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 .determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. aceeaşi structură: determinarea scopului. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. iar. locul şi procedeele tactice. Cea mai curentă formă a planului de cercetare. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ.52 al CPP al Republicii Moldova. timpul. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. care poate avea cele mai diverse forme . de obicei. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". spre exemplu. cu un număr mare de învinuiţi. cine este autorul. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. Planificarea are un conţinut mai amplu. . se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. în acest scop se va preciza ordinea. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. mai procedează unii anchetatori. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. când a fost săvârşită. pe data de 10 iunie). dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. unde a avut loc. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. iar în cazuri mai dificile.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. ce faptă penală s-a comis.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. indiferent de forma planului. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. Fireşte. sisteme de fişe. antecedentele penale ş. cum ar fi. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. scopul urmărit de făptuitor. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. proces care cuprinde.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. Unica cerinţă care trebuie respectată. aşa cum.a.. modul înfăptuirii. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. . Acestea fiind spuse. ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. într-o cauză penală. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. planificarea ia altă amploare. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. a forţelor şi mijloacelor necesare. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor.a. dar şi de la un caz la altul. în cazuri complicate. în prima jumătate a lunii iunie etc. Sub acest aspect. modul şi împrejurările în care s-a activat. termenele şi persoanele executante. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. caracteristica făptuitorului. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp.mijloacelor ştiinţifice criminalistice.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: .

grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. probleme ce urmează a fi elucidate. cum ar fi. cercetarea unui sau a unor episoade. care conţin date despre faptele săvârşite. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni. 3. Se conţine in 3.a. în cauzele complexe. la planul de cercetare penală. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. ordinea şi modalităţile de rezolvare. cu un grad sporit de dificultate. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. percheziţia.2 87 . se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. elaborat pentru întreaga cauză.versiuni. ascultarea învinuiţilor ş.

in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. 13 Subiectul I. Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. practic. forţarea mijloacelor de încuiere. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 . pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică. fie anorganică. în acest sens. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. După cum am menţionat. 1. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. Potrivit acestui criteriu. precum şi de către experţi. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. semnalizând tentativa. 1. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. § 4. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. diverse mijloace tehnice criminalistice. spargerea unui obiectiv de construcţie). Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. dar şi aprecieri. în criminalistică. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. Prin lege (art. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . interpretări ştiinţifice. favorizată. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . în special celei criminalistice. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. desigur.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . cum am menţionat deja. Prin diversitatea obiectelor examinate. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale.Test nr. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală.3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. dacă el. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. în vederea descoperirii. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. fireşte. prin urmare. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor.

microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. de a scrie şi vorbi. fizice etc. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. — reconsituirii obiectelor materiale. caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. condiţionate de legităţile (biologice. complexitatea sarcinilor acesteia. a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. a elementelor de marcare reliefată deteriorate. Al treilea sistem de informaţii. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. reflectându-se in urmele infracţiunii. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. In fond. a amprentelor de ştampile. traseologică/balistică. complexul format de reflexe condiţionate. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. Afară de stabilirea identităţii. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. microscopul comparator. instrumente etc. mijloacele şi utilajele de încuiere. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. armele albe. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. de împuşcătură. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. rechizitele şi suportul material al documentelor. anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. cu piedestal. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. Astfel. diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. 89 . cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple. a. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. constituie latura obiectivă. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. metrică. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. arme de foc. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. monooculară sau binoculară. a armei de foc din care s-a tras şi. de mijloace de transport. vorbă. inclusiv a celor infracţionale. Din aceste considerente. scris. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. dactiloscopică etc. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. modul săvârşirii anumitor acţiuni. de a manipula instrumentele. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. a textelor înlăturate sau decolorate. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. ceea ce nu corespunde realităţii. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. După cum este cunoscut. a expertizelor textelor tipărite. se recurge la examinarea microscopică . după cum este şi firesc. executării rechizitelor într-un document etc. a textelor tipărite. obiecte. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. de narcotice etc. 5): microscopul stereoscopic. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare. textele tipărite (dactilografiate). de picioare. fireşte. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. balistice etc. balistice. amprentelor de ştampile ş. a persoanei care a creat urme la faţa locului. In marea majoritate a cazurilor.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. contra securităţii statale. sectoral ş. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei.). a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război. dar şi de practica organelor competente în materie. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale. ele însă nu se identifică. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere. Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. ameninţările şi alte acţiuni amorale. excentric.a. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. adoptat de Adunarea Generală a O. Potrivit acestui criteriu. instabilitatea politică internă etc. compuse şi combinaţii tactice^. 3. reclamă anumite condiţii.). între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. Normele procesual-penale au un caracter imperativ. Rezumând. 93 . de organizare a conlucrării. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. încetează a mai fiinţa2. în această ordine de idei. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. se menţionează în art. Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ. care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală.N.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. pentru a-şi realiza scopurile sale. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. confruntarea. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură. Procedeele tactice. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora.a. de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. de a apela la forme de tratament inuman. ignorarea lor fiind inadmisibilă1. a victimelor infracţiunii şi a martorilor. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. După acest criteriu.U. din momentul consfinţirii prin lege. în rândul al doilea. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice. şi particulare sau speciale. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. de exemplu. în decembrie 1979. obligatoriu.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. Sunt interzise. Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic.2 al acestui Cod. 2. frontal. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei). în mare măsură. dimensiunile şi componenţa lui. ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile). Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. cum ar fi. dimpotrivă. sub orice formă. cele ce asigură contactul psihologic. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se. în primul rând. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei.5. Art. Sfera specifică de aplicare. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. în fine. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. de influenţa psihologică. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii. ascultării învinuitului. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. acestea fiind divizate în generale. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii". să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. în special. procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. frauda. liniar. 193 CP).a. indiferent de rolul şi starea lor procesuală. cum este justiţia penală. pe datele cărora acestea se bazează. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale.a. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. îndeplinindu-şi obligaţiunile. a celor care depun mărturii false. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere.

Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. de asemenea. a prezentării spre recunoaştere. acţiune. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. la căutarea obiectelor furate ş. metoda metrică. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. de exemplu. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. 1. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. In corespundere cu aceste sarcini complexe. La operaţii tactice se apelează. durata de developare etc. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. în cadrul prezentării spre recunoaştere. De asemenea. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. metoda de reproducere. Fotografia judiciară operativă 1. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. § 3. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. după cum s-a menţionat. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. Timpii.a. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. Test nr. cum ar fi. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. 1. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. Acestea includ: metoda panoramică. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. de regulă. în fond. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. alte condiţii de expunere. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. în al doilea — o fotopanorama circulară. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. înregistrarea. 14 Subiectul I. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. procedurale. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2. operative şi medico-legale efectuate. 94 . spre exemplu.) trebuie să fie identice. 1. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. diafragma. datorită dimensiunilor mari. Metodele fotografiei judiciare operative. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal.

obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului.). Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. 11). pieptănată (de gen masculin — bărbierită). având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. de A. Actele scrise. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. Dacă. In funcţie de scopul preconizat.Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Aparatul se instalează in aşa mod. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. Bertillon şi care au rămas în vigoare. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. 13). schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. interogării etc. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. rapiditatea şi precizia fotografierii. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. argumentate. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. spre exemplu. se execută pozitive In numărul necesar. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. tatuaj etc. după cum se va vedea in capitolul respectiv. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Pentru a evita denaturări dimensionale. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. prezentării spre recunoaştere. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. De pe imaginea negativă. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. Anexată la procesul-ver-bal. fotografii şi a altor imagini plate. Dacă persoana poartă ochelari. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. cicatrice. se va fotografia profilul drept. 12). accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). servind. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. 95 . O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. obţinută in ordinea deja cunoscută. recurgând la scăderea lui 7. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. acesta fiind iluminat uniform (fig. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. cu urechea descoperită. se fotografiază cu şi fără ei. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. segmentele fiind notate cu cifre. ochii deschişi. Panglica confecţionată din pânză. se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. celui stâng. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. se recomandă fotografierea profilului drept. plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. desenele. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. după cum am menţionat deja. schiţe. privirea fiind îndreptată înainte. spargeri criminale. desene. polietilenă sau alt material plastic.

1. fireşte. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă. După cum este cunoscut. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. urme sau elemente caracteristice ale acestora.1.— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. se măreşte până la 4 cm. orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală. prevăzut cu două obiective sincronizate. dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. deschiderea ochilor ş. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. ca urmare. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. a unor obiecte. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. la proiecţia negativului în procesul pozitiv.zisă a locului omuciderii 2. pieptănarea părului. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. Pentru realizarea acestui scop. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 . efectuate. leziunile corporale vizibile. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. fără a schimba ordinea de expunere. Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. aflate la distanţa sus-menţionată. Unele particularităţi. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. Tot astfel. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. care se condiţionează reciproc. a. folosinduse o şină. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice.2. alta laterală mai slabă decât prima. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. a unui nod al acestuia. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. starea vestimentaţiei. care permite fixarea aparatului In două poziţii. 2. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. în spălarea ei. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Dacă nu se dispune de un atare aparat. datorită intervalului optic al pupilelor. în continuare acestea se fixează.. Subiectul II. la moment foarte modestă. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. în vederea descoperirii. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. cu concursul expertului legist (fig. menţionăm că aplicarea fotografiei color. Cercetarea propriu . cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. identificării făptuitorului. Fotografierea cadavrului. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. 14). fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). se realizează conform unor reguli suplimentare. (5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. cuprinde două aspecte distincte. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă.

pentru a deruta cercetările. Este mai mult o activitate de informare. pentru acordarea îngrijirilor. a delimitării acestuia. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. Procurorul este conducătorul. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. ştiut fiind faptul că. dar încă mai sunt în viaţă. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. ci cooperează cu acesta. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. expertul criminalist. se constată. deoarece. d. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. în ceea ce priveşte spaţiile închise. ofiţeri de pompieri. de aceea. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. §2. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. de cunoaştere a locului faptei. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. în această fază. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. de familiarizare cu datele cauzei. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. uneori. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. sau. în cazul în care. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. 97 . că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. potrivit dispoziţiilor art. §3. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. -tehnicieni sau experţi criminalişti. 209 Cod procedută penală. încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. în deplasările foarte urgente la faţa locului. -medici legişti. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. De cele mai multe ori. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. camere de locuit. arestarea învinuitului sau inculpatului. coordonatorul echipei. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. -însoţitorii câinilor de urmărire. c. în încercarea de a fi salvată. precum şi a locului unde se află martorii. punerea în mişcare a acţiunii penale. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). A. deoarece a fost transportată la spital. care este şi conducătorul echipei de cercetare. b.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. şi anume: a. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. în timpul unui accident de trafic. pentru a fi chemaţi la audiere13. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. mai exact. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. în cazul infracţiunilor de omor.

iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. 98 . unde?. când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. warum. într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. 2. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea. Astfel. având imprimat desenul antiderapant. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. wann. care trebuie descrise în detaliu. conducătorul auto. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2. womit. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". wo. wie. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. pentru a fi observate urmele infracţiunii. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Toate observaţiile făcute sunt notate. se ridică pentru examene de laborator. mobilul)?. apoi separat. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări.3. dar şi ipoteza contrarie. înainte de constatarea faptei. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. B. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat. echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. uneori. dacă sunt comod transportabile. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. Medicul legist. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. când?. a fost cercetat pentru ucidere din culpă. organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei. distrugeri de ţesuturi etc. Obiectele purtătoare de urme. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. Obiectele sunt fotografiate în grup. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. şi anume: ce s-a întâmplat?. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. în special lipsa urmelor de sânge. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. pentru a fi descrise în procesul-verbal. de ce (scopul. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat.Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). fotografiate şi ridicate pentru cercetări. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. cum?. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. asemănător celui de la pneuri. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. 2. Declaraţiile persoanelor (care. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. wer"). La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. o sinucidere. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată.

apoi la al treilea. pe rând. o activitate complexă şi de mare însemnătate. numărul şi zona în care se află. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. în această ipoteză.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. distrugeri de ţesuturi etc). Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. transportându-1 în acelaşi mod. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. turnându-i ţuică în gură. în aceste condiţii. Uneori. de multe ori. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. a participării unor complici numai la anumite acte. urmele de praf. omor deosebit de grav. Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. 3. precum şi alte urme de violenţă. Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. a fost târâtă etc. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte. s-a luptat cu agresorii. de către cei doi coautori. în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. a numărului şi naturii acestora. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. care pot contribui la identificarea făptuitorului. până ce acesta a refuzat să mai bea. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. rupte. aflat la câţiva kilometri distanţă. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. înălţime. starea în care se află (răvăşite. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. 4. Alteori. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. întreg sau depesat (fragmentat). în acord cu declaraţiile soţiei. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. noroi. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. cu copitele. cu convingerea că este beat. De această dată. Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. folosite la furajarea vitelor. şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. aspectul îmbrăcămintei. murdare de praf sau noroi etc. se cercetează urmele de vegetaţie. deoarece aceasta era însărcinată. 99 . în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane. faţă de gravitatea leziunilor suferite. cu genunchii pe corpul ei. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei. ci cu totul întâmplător. reprezintă. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. care s-au urcat. Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). în încercarea de a se salva. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului. Expertiza medico-legală. obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. De asemenea. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. de verificarea tuturor versiunilor. deoarece s-a îmbătat. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. gunoi de grajd etc. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane. pruncucidere etc). al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. şi în lipsa oricăror alte probe. în picioare sau târându-se. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. In acest scop. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. uneori. apoi va fi examinat corpul reconstituit. cărându-1 pe primul.Cunoscând toate aceste aspecte. şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. pe rând. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai. greutate. în spate. Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. poate stabili dacă.

începând cu anul 1991. în acest scop. Adepţii sistemului german. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. gravitatea acestora. întrucât răspunderea penală este personală. substanţele toxice. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. înseamnă a identifica instrumentul. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. relaţiile extraconjugale etc. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. 5. mai puţin profunde. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. a fost mistuită de foc etc. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). preocupările extraprofesionale. şi până la terminarea cercetărilor. trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. omor calificat (art. 174 Cod penal). fiind şi cea mai profundă. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. deoarece. instigatori). poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. 8. după numărul de leziuni. concurenţa comercială neloială etc. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală. deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. în cercul bănuiţilor. cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. susţin că deşi este cea mai importantă. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. La începutul cercetărilor. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. Deci. topor). răspunsul este foarte uşor de dat. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important. trebuie lăsată la urmă. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. focul etc. fie pentru că a fost dezarmat de primele. generate de neînţelegerile privitoare la avere. la un omor cu autori necunoscuţi. coada furcii. Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. obiectele folosite (cuţit. începând cu primele momente. 7. De aceea. plăgi tăiate şi plăgi înţepate. Mijloacele. la ultima. pe rând. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. Aspectul general al locului faptei. indiferent care ar fi numărul acestora. locul ei fiind între primele întrebări.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. adesea. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. aproape că vine de la sine. un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm. 176 Cod penal). Astfel. pentru că toate produc suferinţe deosebite. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. Fapta a fost recunoscută. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. coada sapei etc). organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. fie pentru că s-au rupt (parul. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). Astfel. pentru a fi examinat. trebuie incluse şi rudele apropiate. 6. toate cele trei obiecte. obiectul contondent etc. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. iar 100 . De asemenea. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. De cele mai multe ori. cu parul şi cu furca etc. organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant.

1.J Secţiunea a ll-a .şi alte autovehicule. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. nici noţiunea de „accident de circulaţie". ci chiar obligatorie. reconstituiri sau audieri de persoane. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. tehnicieni sau experţi criminalişti. De asemenea. Uneori. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. prin care se constată săvârşirea faptei. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. procurorul participă la efectuarea unor confruntări. Subiectul III. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti. stradă. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. nu mai corespunde realităţilor actuale. când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. 101 .Cercetarea la fata locului §1. cât şi versiunea omorului intenţionat. Uneori. In cazul accidentelor de trafic auto. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. lucrările de urmărire penală. De cele mai multe ori. medici legişti şi. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). La cea de-a doua întrebare. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei. segmentul de drum public (şosea. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. acesta participă în numeroase cazuri. ofiţeri specializaţi în mecanică auto.recunoaşterea a fost susţinută de expertize. §2. atât la cercetarea la faţa locului. prezentarea materialului de urmărire penală etc. b. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. Competenţe. a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2. răspunsul nu poate fi decât negativ. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. De asemenea. §2. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. până la câteva sute de metri. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. întrucât răspunderea penală este personală. De aceea. specializate în acest domeniu. 3. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. la luarea măsurii arestării preventive. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. Cu toate acestea. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . deoarece cuprinde: a. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. arbori de pe marginea şoselei etc). 3.3. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală. c.2. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966.

separat. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. starea tehnică a motorului. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. starea tehnică a sistemului de frânare. fire de păr. şi sc vor executa fotografii judiciare. a sistemului de iluminare. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. aparatul de filmat sau camera video. aripi. evaluarea pagubelor produse. parbriz. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. în funcţie de locul evenimentului rutier5. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. arborii din zona de protecţie. în această etapă a cercetărilor. se măsoară lungimea. îndeosebi urme de sânge. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. cât şi cadavrul. resturi de ţesuturi etc. Urmele sub formă de cioburi. la fiecare în parte. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. autopsia cadavrului se poate face. în prezenţa organelor de urmărire penală. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. îmbrăcămintea. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. La faţa locului. ori în alte locuri mai greu de observat. cadavrul. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. în legătură cu starea victimelor. se descrie aspectul lor general. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). A. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. De asemenea. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. De asemenea. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii.d. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. Obiectele purtătoare de urme. în mod excepţional. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. se vor observa: starea generală a şoselei. şi la locul accidentului. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. se determină direcţia deplasării autovehiculului. dacă au fost identificate cadavrele. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. iar cele de adâncime şi prin mulare. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. condiţiile meteorologice şi alte detalii. autovehicule). pentru a fi incluse în procesul-verbal. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. fotografiere. faruri. a urmelor de mâini sau de picioare etc. B. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. De această dată. De asemenea. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. Medicul legist. portiere. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. va examina atât . gradul de înclinaţie. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. dacă sunt transportabile. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. pneuri etc). pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. pe suprafaţa carosabilă. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. De asemenea. La urmele dinamice. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. identificarea acestora. De aceea. 102 . medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. fiecare. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică.

se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. Pentru a se putea formula concluzii certe. §2. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. unele boli psihice. se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. şi un proces-verbal separat. La examinarea cadavrului. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. 103 . se poate stabili cauza medicală a morţii. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. examinarea persoanei vătămate. cât şi la examinarea cadavrelor. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. în cazul accidentelor de circulaţie. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. experţi din domeniul mecanicii auto. de înaltă calificare. De asemenea. proiectare. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. ora când s-a produs decesul etc. călcare cu pneurile etc). are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. în funcţie de gravitatea lor. portiere. peliculele de vopsea. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. să fie ambalate şi transportate cu grijă. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. La examinarea persoanelor. parbriz). cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. La terminarea cercetărilor. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. precum şi microurmele12. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. mecanismul de producere.

denumite şi microurme de îmbrăcăminte.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. schiţare şi macrofotografiere). de exemplu. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. efectuează operaţiuni de căutare. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. în fine. penseta. de exemplu. După acest criteriu.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. cele ce asigură contactul psihologic. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. 1. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte.2 Subiectul II. Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. este frecvent practicata. de iluminare (surse de lumină dirijată. 2.Test nr 15 Subiectul I. Fibrele de ţesături.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. originea fibrelor in cauză. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. 2. pe uneltele utilizate.3. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. constau în 104 . compuse şi combinaţii tactice. în special a celor optice (lupa. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. microscopul). de recoltare (aspiratorul portabil. Deduci din pct. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. şi particulare sau speciale.2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii. de fixare (descriere. sub aspect procesual evident vulnerabilă. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . acestea fiind divizate în generale. Conform primei.a. în acest scop. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. foliile adezive). in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Aceasta modalitate. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. Fiind in esenţă resturi de materie. Microurmele infracţiunii 1. cum ar fi. pierderi sau distrugeri de urme. 1. Referitor la descoperirea. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. acţiune. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală.1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. în fond. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. l. organul de urmărire şi anchetă.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor.1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. 1. cu concursul specialistului criminalist.

pe de o parte.3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. determinate de factura biologică a subiectului. pe bună dreptate. iar. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice. în teoria şi practica criminalistică. în consecinţă. în literatura de specialitate. studiile. între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. pe de altă parte. Astfel. a caracteristicilor 105 . deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. îndemnările. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. întreaga înzestrare fizică. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. pe de o parte. de regulă. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. pe de altă parte. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. subordonându-le pe celelalte"'. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. în cadrul prezentării spre recunoaştere. experienţa. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii. martorii asistenţi şi specialiştii. ancheta penală. prezentarea spre recunoaştere. native. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. determină modul de viaţă al persoanei. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. se subliniază. Cercetarea infracţiunilor. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. aspiraţiile. după cum s-a menţionat. starea organelor de simţ. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. fie ei subiecţi sau părţi în proces. La operaţii tactice se apelează. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. deprinderile. profesia şi sfera lui de activitate. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante. ideile. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. Pe lângă aceasta. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia.a. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. De această categorie aparţin şi experţii. procedurale.manevrarea judicioasă a informaţiei. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. care. de asemenea. psihologice şi somatice (biologice). presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. inclusiv infracţională. se vor alege procedeele tactice de ascultare. după cum este cunoscut. în fine. la căutarea obiectelor furate ş. stabilirea măsurilor tactice adecvate. iar datele privind profesia acesteia. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. cunoştinţele. 2. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. fapt. operative şi medico-legale efectuate. Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. experţilor şi a altor participanţi la proces. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. vârsta şi starea familială ale individului. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. Sub acest ultim aspect. la care se atribuie. a specialiştilor. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. Datele privind personalitatea acestora. atitudinile. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. respectiv. fie ele caracteristice şi relativ stabile.

Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate. a reacţiei şi expresiei emoţionale. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete. maturitatea gândirii ş. la realizarea interogatoriului. Evidenţa dactiloscopică. temperamentale. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. jurnalele de memorie ş. a nivelului intelectual. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. percheziţiei. în al doilea rând. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. Test nr. prezentării spre recunoaştere. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter.a. Categoria a treia de persoane participante la proces. spre exemplu. 1. din dosarele cauzelor în care acesta. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. în consecinţă. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. cunoştinţelor şi modului de gândire. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. a modului de gândire şi. confruntării. ceea ce este nu mai puţin important. a aptitudinilor.a. reacţia. mai cu seamă. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. vecinii. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. care este menită să contribuie. într-un mod sau altul.a. la alte activităţi de urmărire penală. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. la capacităţile lui fiziopsihologice. martorului sau a altei persoane implicate în proces. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. în special. a studiilor şi profesiei. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. bunăoară a raportului de expertiză.). a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale. altor activităţi de urmărire penală. precum s-a menţionat. a fişelor medicale. victimei. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. Înregistrarea dactiloscopică. folosinduse de acte false sau furate. 106 . profesia. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. colaboratorii de serviciu. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale. a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii. victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate. la direcţionarea activităţii de cercetare. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. ale altor persoane implicate în proces. 16 Subiectul I. Cunoaşterea victimei. victimei. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. în fine.de competenţă. a fost implicat. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. Este de neconceput. face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora. de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare. prezentării spre recunoaştere. a tipului de caracter şi de temperament. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. cum ar fi carnetele de note. a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei. în primul rând. limbajului preferat ş. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă. emoţionale.

fireşte. Datorită structurii sistematizate. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . 107 . ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. în fine. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. desenele papilare. de jafuri. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. însoţită de vătămarea papilelor. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. Fără a atinge problema în detaliu. formă şi poziţie. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. sub raport de dimensiune.— identificarea cadavrelor necunoscute. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. în caz contrar. sub aspect structural. este fixitatea lor. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. practic nu pot coincide în două desene . 1. Prima este proprietatea lor de a fi unice. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. Pe recto. rămân intacte şi dispar doar după deces. fireşte. dacă. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. A doua proprietate a desenelor papilare. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. în acest sens. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. La etapa actuală. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt.

. de la 10 până la 13 — cu cifra «4». numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. desenele în arc. Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. acestea se înscriu cu cifrele «3». cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche. 1/2. Astfel. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. respectiv. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2». 1/3. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». dar la numitor — cele ale degetelor mare. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. 55). de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. mijlociu şi mic de la mâna stângă. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. cu «4» in a treia.. 58). formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare.1. a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. Astfel. de asemenea. în formulă. indiferent de forma şi structura lor.. Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. desenul se notează cu cifra «3». se vor nota cu cifra «8». 57).. adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. în radiale. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. 2/3. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor. Formula. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. cu «8» în a doua. 2/2. In fine desenele papilare în cerc. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. 3/2. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. 3/3. în primul rând. Cele de tip laţ se subdivizează. iar la numitor cei ai mâinii stângi. dacă se află în prima pereche. 2/1. 56). arătător şi inelar de la mâna stângă. creând incomodităţi în activitatea respectivă. în total pot fi realizate formule de la 1//1. se notează cu cifra «1». Astfel. 3/1. Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. după sistemul aplicat în Moldova. care se notează cu diferite cifre. tot atâtea grupe de fişe. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. ale celor impare — la numitor. la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. după cea principală. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. mare. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. la rândul lor. Referitor la desenele în laţ ulnare. după cum se va vedea mai jos. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. în laţ şi în cerc. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0».3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice. 108 . pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. «4». La întocmirea formulei se iau în calcul. la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. exterioară şi medie a deltelor. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. dar între ele nu se află două linii papilare.

locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. direct sau indirect. trebuie să cuprindă date privind: data. calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante. victimei. legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate. în cele trei părţi constitutive (introductivă. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta. forma. 109 . Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă. de aceste caracteristici se va ţine cont.2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere. victimă) a celui chemat să recunoască. a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia. Dacă. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. Ca formă de identificare criminalistică. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască. culoarea. dimensiunile. CPP). Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. prenumele. de detalizare şi de fixare. în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale. vârsta. mărimea. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. bănuitului sau învinuitului. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. care. 2.începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate. 55. 2. modelul. semnalmentele individuale. pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. destinaţia. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere. Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2.rasa. culoarea. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. concis şi să nu sugereze răspunsul. descriptivă şi concludentă). numele. Totodată. Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. numele. de recunoaştere propriuzisă.specia. modelul obiectului ce urmează a fi identificat. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. A doua etapă . spre exemplu. această cerinţă va fi satisfăcută. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii.de recunoaştere propriu-zisă . când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. îmbrăcămintea. motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere. rasa. pentru obiectele materiale . la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup.denumirea. 2. vârsta. ea a precizat culoarea. forma. Etapa detalizării. conform legii (art. constituţia fizică. de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. a lucrurilor. Astfel. pentru animale . locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. în esenţă. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute.Subiectul II. Pentru persoane . sexul. 1. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere. în primul rând. ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice. dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia. prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului.

sau altă persoană chemată să recunoască. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei. culoarea tenului (uneori şi a ochilor). adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască. obiectul activităţii în cauză.2. Aşa cum s-a menţionat. cum ar fi uniforma etc. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia. după cum s-a spus. şi alte obiecte avute asupra ei. Printre semnalmentele pe care se sprijină. privirea. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. mers. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască. . constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă. în majoritatea cazurilor. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată. purtate permanent (ceas. cănd persoanele.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. poziţia capului. . barbă. ochelari.când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. mai ales cele aflate sub arest. în urma unor maladii. infractorii. voce şi vorbire. în momentul comiterii acesteia. Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid.3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă. aspectul feţei. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. cum ar fi. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate. pe de altă parte. semne şi variaţii morfologice. iar după voce şi vorbire . model. Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. în majoritatea cazurilor. pe de o parte. intervenţii medicale etc. Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. creşterea excesivă a părului ş. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari.când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. iar. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă. particularităţile dinamice. formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. haina. se efectuează. baston). mai rar persoanele victime ale infracţiunii. ticurile şi gesticulaţia specifice.) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale. după înfăţişare. însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. dobândite ereditar. Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. cuprinde. se prezintă spre 110 . Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura. ale nasului şi zonei bucale. şi-a deghizat exteriorul. § 3. obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie. formele anatomice ale capului. în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: . ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. să contribuie esenţial la recunoaştere. obiecte de îmbrăcăminte deosebite. în special. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. defecte. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor. cât şi vestimentaţia. Prin urmare. de obicei. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale. dar o nominalizează eronat. elementele de deghizare (mustăţi. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi. constituţia fizică. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice). declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. aceştia constituind. de a aprinde sau stinge ţigara). specifice după factură. cum ar fi ţinuta corpului. în consecinţă. excepţie făcând martorii. de a-şi aranja părul. culoarea şi natura părului. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul.a celei auditive mai puţin perfecte. tăierea sau dimpotrivă. în situaţia în care autorul faptei.a. ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. în practică. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale.

costum. tenul pelii şi culoarea părului. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. fireşte. 145.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . în baza prevederilor legale (art. ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi. în îmbrăcăminte şifonată). ca urmare. femeiele prost pieptănate. . martorii asistenţi şi. pe de o parte. a locului între persoanele din grup. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea. şi o sursă de lumină artificială. Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi. 2. .amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere. să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. persoanele care vor crea grupul de prezentare. acesteia. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză. să nu comunice între ele. După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. în cazul unui răspuns afirmativ. iar dacă au ceva de spus. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective . în ce priveşte vestimentaţia. la cerinţa celui chemat să recunoască. scurtă. constituţie. Dacă. Respectarea acestei cerinţe. forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. beretă. acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii. pentru a evita eventualele erori. spre exemplu. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense. celui chemat să recunoască. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte. şi alte forme de comportament neadecvat. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. persoanei chemate să recunoască. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. Recunoaşterea persoanelor. tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. într-o manieră corectă. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: . deşi nu este contraindicat să se folosească. reprezintă procedee tactice. Apoi. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia. persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. Concomitent. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. a autorilor faptelor penale. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut. cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare. i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. după dorinţa sa. specialiştii). adică să nu fie cointeresate în cauză. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze. căciulă etc). totodată. Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere. După verificarea identităţii. măsuri care ar evita orice brutalitate. Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare. identitatea de sex şi rasă. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. c) în cele ce urmează. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută. pe de altă parte. elementele auxiliare ş. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. insulta. după cum s-a menţionat. trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. eventualele acte de intimidare. care. în special. pot avea motivaţii diverse. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa. apropierea după vârstă. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. avocatul. în cazul în care vor ascunde adevărul. Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. Cointeresarea şi.a. pălărie. martorilor asistenţi şi. organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că.recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem. fireşte. pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă.

într-un mod sau altul. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup. prezenţa martorilor asistenţi. . fără ca să ştie că sunt observate după mers. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală.recunoaştere. b) distanţa. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea. . aceste fotografii. căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. ca în cazul şchiopătării. ca formă de activitate umană.a. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. vărstă.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. Trebuie însă de avut.învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul. ele putând fi cerute sau ridicate. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice. contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. nu de puţine ori. La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului. 112 . . In cazul unui răspuns afirmativ. ţinutei vestimentare. respectiv. cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere. sub aspect tactic. împreună sau câte una. 2. culoarea tenului şi a părului. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge. La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. o formă aparte de identificare a persoanelor.145. 3. repede ori încet. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. Declaraţiile persoanei recunoscute. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare. . ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască). persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca. Spre exemplu. în cele din urmă. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea. c) sub pretexte bine gândite. târârii unui picior ş. o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează. fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice. mâinilor.din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală. în direcţia în care. de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. după cum este cunoscut.se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. inclusiv a capului. spre exemplu. condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). taliei. reprezintă. pe care persoanele urmează să o traverseze. legea (art. implicate în activitatea infracţională. de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. inclusiv cea care va fi recunoscută. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. în vedere că. petelor. Astfel. Mersul. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea. să se deplaseze într-un anumit spaţiu.

clară. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. ca. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei.a. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. sub un pretext bine gândit. la rândul ei . alcătuirea frazelor şi. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. La această etapă.Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare.rapidă. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. termeni de profesie. Subiectul III. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. 113 . în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. guturală. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. pe de altă parte. răguşită. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. aflată în camera de alături. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. peltica. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. după fondul lexical. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". Având în posesie materialele menţionate. şi. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. 4. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. Apoi. tembrul şi tonul vocii. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. datorită specificului aparatului respirator. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. integral sau parţial. în mod necesar. pe de o parte. lentă. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. precum şi după limbajul folosit. structura şi calitatea vorbirii. cel ce conduce recunoaşterea. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. regionalisme. dar fără a specifica conţinutul ei. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. nu de puţine ori intenţionate. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. unităţi lexicale din alte limbi. înfundată. într-adevăr. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. fireşte. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. de exemplu. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. nazalizată. nivelului de cunoaştere a limbii. învălmăşită sau bâlbâită. iar vorbirea. dar care. Vocea poate fi clară. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. modul de exprimare. de modificările. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător.

Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei.1. în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie.3. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). metodele specifice de căutare. geamuri deghizate etc. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor.Constatarea infracţiunii flagrante. uşi. o persoană care exercită atribuţii de control.a. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. □ Accesarea sistemelor informatice. pe o durată de cel mult 30 de zile. informatic. 114 . Totodată. în timp real.Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. folosite de suspecţi ori de complicii acestora. 4.Scopul activităţii infracţionale. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii. o persoană care în baza unei funcţii. în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune. bunurile. absolut necesare din motive lesne de înţeles. Ascultarea făptuitorului. a experţilor şi a victimelor. bancare. bancar. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: .Activitatea ilicită. □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. modul de operare. în legătură cu supravegherea conturilor bancare. Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. . legături cu diverse instituţii. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. dulapul cu haine. mai ales în domeniul economic. De exemplu.Identificarea şi ascultarea martorilor. am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. persoane care.2. obiec tele urmărite: ce înscrisuri.) necesare urmăririi penale. se poate recurge la investigatori sub acoperire. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. de alţi participanţi. organizaţie patronală. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. . locuiesc în aceste încăperi. de asigurări sau comerciale. 3. în special telefoane. controlează sau acordă asistenţă specializată. în majoritatea cazurilor. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . . în cazul unor birouri. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare. 2. organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. într-un sindicat. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare. rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim . vamal. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună. locurile unde ar putea fi ascunse" ş. vestiarul etc. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt. instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi. în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului.2. . prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică. ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt. desfăşurată de făptuitor. indiferent de calitatea lor realizează. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie. o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică.Calitatea făptuitorului. banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. alte persoane. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4.Valorile.2. §4. mijloacele folosite. depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu. precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi. în mod legal. . în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie. percheziţiile. măsuri specifice de protecţie a martorilor. financiar.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie. Pregătirea percheziţiei. . în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi. în cazul infracţiunii de corupţie. contabile etc. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice.

în activităţile comerciale. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. audio. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. La asemenea activităţi. pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. Se impune. Aspecte generale. genţi. caietelor. De regulă. debarale. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. gresie. chiar aparatură portabilă roentgen. W. etc' Astăzi. se utilizează dotările trusei criminalistice. eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. software. în afară de procurori şi poliţişti. raportate. desigur. depozitarea în condiţii de umiditate. vor asigura intrările si ieşirile. bunuri de valoare. sobe. evitate transportul în portbagajul maşinii. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior. poduri. alte mijloace tehnice. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. computerelor. vaze. pivniţe. Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu. cămări. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. ca: bijuterii. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. tablouri. monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. de exemplu. şi la ambalarea. bibliotecă. Organul judiciar. cărţi. raporturile dintre ei. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware).C. cu participarea unui cunoscător în materie. desigur. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. De regulă. înscrisuri.a.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. registrelor. autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului. cu precizie. Participarea făptuitorului. parchet. De exemplu. sertare. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii. obiectelor. tablouri. inclusiv la birouri. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). faianţă. dar. astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. însă. casetelor video. vor participa specialişti. bancare. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. burlane etc. dar mai ales. c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. de asemenea. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. Fireşte. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. Trebuie. infraroşii. §5. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. valori. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. în cazul de faţă. obiecte de porţelan. înainte de a deconecta orice cablu. obiecte diverse. ridicarea. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul.1. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului..2. praf. este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. 5. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. sau cel puţin studierea agendelor. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. în funcţie de natura cauzei. 115 . Precauţii trebuie luate. canapele. candelabre. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. indicând modul în care acesta era configurat. a corespondenţei. geamurile. Imprimanta. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă. administrative. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. aparatură de înregistrare ş. pentru a nu se putea arunca obiecte. Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. la particularităţile fiecărui caz în parte. tapiţerii. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri.

de conturi. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. 116 . contabilitate. eliberarea unor documente (adeverinţe. prin acest nou gen de percheziţie.Este important de reţinut că. răspunsuri la unele solicitări etc). de contracte. dactilografieri. parteneri oficiali.

unde au fost puse (ascunse). eventual. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. caracteristicile. Totodată. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. fireşte. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. de probele existente în dosar. relaţiile stabilite. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. în obţinerea declaraţiei. cum ar fi: . alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. dacă pretenţiile sale sunt justificate. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. Precizăm. momentul în care va fi efectuat. suma de 30. în asociere cu alte infracţiuni grave. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă.3. ca şi primirea de foloase necuvenite. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. . vor fi descrise persoana funcţionarului. 2. cu mai mulţi participanţi. . dacă s-a făcut. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. sau valorilor pretinse de funcţionar. In cazul sesizării prin denunţ. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. contractuale. provenienţa lor şi justificarea acestora. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. în aceste cazuri. modul în care vor fi predate bunurile. întocmirea planului de ascultare.Ce interese au existat în cauză. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. Astăzi.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. De aceea. locul său de activitate. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. a unor prestaţii complementare. informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. în primul rând. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. interesul său. de succesiunea utilizării acestor probe. ce constau mita. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. bunurile (foloasele) au fost primite. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. cui a aparţinut iniţiativa. după regulile tactice cunoscute. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. în special în cazuri complexe. unele cu tentă inclusiv politică.2.2. 117 . în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. . poziţia socială'. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. de făptuitor. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. Este necesar ca cel care ia declaraţi. mita. în funcţie de fiecare caz în parte. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului).000 lei. Din perspectiva urmăririi penale. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. obligatorie. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. Pregătirea audierii.1. vârsta şi. Alte detalii. dacă acest interes este licit. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. Audierea se va desfăşura. §2. pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1.//. însă.Modalităţile de loc. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. De asemenea. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. prin intermediul altor persoane. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul.2. împrejurările. de regulă din domeniul economico-financiar. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. foloasele necuvenite pe care le-a dat. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1.. audierea acestor părţi este. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. . citarea şi aducerea persoanelor. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. în infracţiunile de corupţie. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. derivate din angajamente legale. bineînţeles. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. De regulă.

118 . 1. indiferent de natura lor. dacă acestea sunt apte să primească urme.Test nr 17 Subiectul I. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm. grupul operativ. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng. se apreciază după poziţia picioarelor. 1. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare. Defectele anatomice (proteză. greutatea ş. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. 3. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora. indicând direcţia mersului. a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". rană ş. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere. se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. E de menţionat că urmele. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. a. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. fireşte. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. Alte urme create de om 1. examinînd căile de deplasare a făptuitorului. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. Luând în considerare cele de mai sus. iar la femei de 50—60 cm. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. — linia mersului — linia frântă. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. 28). starea lor psihica. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. spre exemplu. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. Ritmul şi direcţia deplasării. particularităţile mersului. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. a. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. lungimea paşilor şi unghiul mersului. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte.

Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. . este pasta de ghips. Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. de suprafaţă. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. alabastru. Polimerizându-se. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. ca de exemplu. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. hârtia se înmoaie in apă caldă. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. fapt confirmat şi de practica judiciară. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. De fenomenele naturii (vânt. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. 119 . la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. dacă se disting desene papilare). peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. de stratificare ori de destratificare). Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. lupă). precum şi izolat. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. Peste crusta subţire de ghips. Când stratul turnat se va întări puţin. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. uneori chiar ridicarea urmei. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. După întărire1. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. o ladă. Urmele de picioare. ulterior pulverizat cu apă. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. var. a regiunii intermediare şi a tocului. ploaie. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. cârpe şi alte obiecte. lăţimea pingelei. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. 30). Descoperite. de adâncime. — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. lungimea pingelei. se zvântă şi se suprapune urmei. Procesul-verbal. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. se recomandă depunerea în ele. tn condiţii nefavorabile. Mularea urmelor in zăpadă. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. a regiunii intermediare şi a tocului (fig. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. covată etc. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. lăzi etc). Fiind descoperite. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. tot prin pulverizare. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. ele impun masuri de protejare. dimensiunile urmei. albie. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. parafinei. Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. 29. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. aplicându-se în acest scop diferite materiale. de nod şi de detaliu. scaune. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. de Încălţăminte. smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. La locul descoperirii urmelor. Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. funingine. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. In lipsa peliculei adezive speciale. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie.

organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. dacă situaţia impune. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. inclusiv prin declaraţiile învinuitului. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. forma vârfului. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. d) victima cunoaşte infractorul. în realitate. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. forma liniilor flexorice.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. crăpăturile de piele. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului. 2. precum şi demascarea 120 . anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul. îl denunţă. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia. nu le-a comis. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş. a modului în care a fost obţinută. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. cicatricele. 31). Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. Pe lângă studierea materialelor cauzei. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. dar. De exemplu. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. b) victima ştie cine este infractorul. configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. bătăturile. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. defectele accidentale şi anatomice. a) victima cunoaşte infractorul. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate. verificarea sursei din care provine. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei.a. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. interesele. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. doar despre partea vatamata si nu sint date etapele. profitând de ocazie. forma şi mărimea tălpii. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. se impune. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. c) victima cunoaşte infractorul. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. în cele din urmă.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective. ca. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. alte elemente de ordin general. mărimea şi poziţia degetelor. Despre victima nu-I nimic. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. comunicabilitatea. modalitatea de prindere a tălpii. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. Subiectul II Tactica audierii victimei 2.

furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. uneori. Subiectul III. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. fiind. colegi de muncă. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. Totodată. pistol. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. ia orele 16. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea".1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni. va fi audiată în prezenţa medicului. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. sau elemente de identificare. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. iar altele sunt de dată foarte recentă. este urmat de uciderea victimei. ci sunt bine pregătite. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. numărul agresorilor. a amprentelor digitale. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. par. pătrund în apartament cu chei potrivite. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. detalii privind îmbrăcămintea etc). unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul. De asemenea. faptele se săvârşesc în timpul zilei. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . a obiectelor aparţinând făptuitorilor. Totodată. la munte sau la mare. dar cu unele rezerve. uneori. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. în paralel. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. a. ori la rudele care locuiesc în sate. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. vârsta probabilă. dacă nu răspunde nimeni. Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3.03.00. prin care pătrund în interior.". de mare ajutor. deoarece. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. având fixate trei undiţe de ştiucă. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. Alteori. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6". pierdute sau abandonate la locul faptei etc. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. rude. Făptuitorii folosesc soneria şi. forţarea încuietorilor. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. La cercetări trebuie să participe şi victima. cu prilejul ascultării persoanei vătămate.R. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Astfel. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. spray-uri paralizante etc). câinele de urmărire. posibilitatea de acces la bunurile respective. de lîngă oficiul firmei „Impex S.3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. (cu numărul de înregistrare CNE 007). existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului.intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. de foarte multe ori. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. identitatea aeestora. eventual. litigii privind dreptul de proprietate) etc. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). 2. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. dacă este cunoscută. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. De asemenea. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri.2006. §1.L. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc.

modificările intervenite în locuinţă. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. inclusiv pe instrumentele folosite. prin însăşi natura lor. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. Urmele de spargere. a. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. sau de tăiere cu direcţie unică. în principiu. ferestrelor. 3. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. pile. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. In primul rând. de tâmplărie şi construcţie (topoare. a. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. Urmele de pilire şi sfredelire. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. cu excepţia celor microscopice. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. fiind descoperite la faţa locului. Fiind in esenţă resturi de materie. sub formă de striaţii. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. cât şi de la instrumentul folosit. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. sfredele. caselor de bani etc. urme de tăiere cu direcţii contrare. uitate sau abandonate. cu modele de materie de la faţa locului. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. burghie). bomfaierelor. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . 1. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. descoperite la locul infracţiunii. audierea martorilor. metodele şi instrumentele folosite. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. mai rar. dintre care menţionăm următoarele: 122 .. ferăstraie. şurubelniţe. Fiind. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. ele fiind inutile identificării criminalistice. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. dălţi. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. particule de material de construcţie. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. operaţiile desfăşurate. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. dulapurilor. După uneltele folosite. bomfaiere. prin urmare. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. urmele de tăiere reproduc. In rândul al doilea. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. prezintă informaţii identificatoare. direcţia aplicării instrumentului ş. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. mărime şi localizare. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. daltă. pilitură de metal ş. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. sfredelelor şi bur-ghielor. cuţit. în cazul aplicării unui topor. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. cum ar fi o bară de fier. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. urme dinamice. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. topor. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. fireşte. pilelor. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. rangă. şurubelniţă ş. o nuia etc. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. răngi. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. sunt vizibile. se pot desprinde diverse fragmente care. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. cleşte. atât din obiectul supus spargerii. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10.

După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. acestea vor crea urme specifice de pilitură. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. Astfel.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . Plumburile pot fi înlocuite cu altele. parafina. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. Fiind utilizate. de metal topit. Cum am subliniat anterior. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. In cazul aplicării acestui procedeu. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. tavanului. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief.. funingine. rămân urme de mâini. denumit «metoda plastirului» . Curmei. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. este elastic şi rezistent la manipulare. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Viilor 18 ap. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. pe plăcile de fixare) şi. dimensiunile şi locul in care se află urmele. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. atât ale celor traseologice. în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . duşumelelor prin aplicarea topoarelor. introdus în deschizăturile acestora. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. daltă.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. In lipsa materialului polimeric. 3 de la locul faptei. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. pe canatul sau uşorii uşii. plastilina. după realizarea intereselor. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. aparate de sudare. — Spargerea prin tăiere. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. ceara. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. După cum este şi firesc. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. se pot folosi ghipsul.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. se vor fotografia. amplasat pe str. foarfece mari de tăiat metal. 3. 18 in raport de 7/1. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. in special. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. materiale explozibile). în acest context. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. răngilor. Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. pânzelor pentru bomfaiere. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. a celor de mâini şi de picioare. zăvor). a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. Ca şi alte urme ale infracţiunii. acestea se vor mula. Dacă. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). târnăcoapelor şi a altor unelte.

3. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. 124 . In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. de exemplu. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. 1. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. 34). în special de îmbrăcăminte. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. Test nr. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. în rândul al doilea. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. dar şi pe trăgător. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator).2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. de care dispunem la etapa actuală. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. După caracterul. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. dacă denotă aplicarea unei arme automate. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi.folosite. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. precum şi a autorului spargerii. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. în primul rând. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. după cum s-a precizat anterior. sau de la câteva arme. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. de fabricare improvizată sau modificată etc. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. în contextul celor de mai sus. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare.18 Subiectul I. profilograful traseologic (fig. convertizorul optico-electronic. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. După cum demonstrează practica judiciară. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului.

b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. urme de ricoşare. după unii autori. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. După natura lor. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare.. Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. create prin atingerea unei suprafeţe. distanţa de la care s-a tras.. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. eliminării şi aruncării tubului ars. — urma ejectorului (pragului aruncător). pentru a fi deplasat spre camera de detonare. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. în urma arderii pulberii în ţeava 125 . De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat.. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii. printr-un canal. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. în cazul unui obiect relativ gros. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. în formă de striaţii. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact.38). urme de pătrundere (canale oarbe). generând rupturi de diverse forme. şi prin orificiul de ieşire. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. tipul şi calibrul armei. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. Datorită acestei diferenţe de diametru. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. clasificare dubioasă. tragerii. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. muniţiilor etc. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. După caracterul. pe partea posterioară a gulerului rozetei. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare.. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. rezistenţa obiectului.După natura lor. dimensiunile şi relieful lui. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm). La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. glontele înaintează pe ghinturi forţat. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na. Amintim în acest context că. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil.37).

rupturile şi pârliturile). vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. care ii prezentat leziuni corporali. Stabilirea direcţiei. Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m. Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. adică considerate convenţional ca mari. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. reziduuri de capsă. gazele izbucnesc în flacără. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. de ulei. Imprimarea gurii ţevii. Ieşind din ţeava armei. în linii mari. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. praf. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii. stropii de ulei. în fond. Ieşind in afara ţevii. proiectilele creează canale oarbe. pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. 4. funingine. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. atestat permanent la gura orificiului de intrare. Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. «ştanţmarke». implantându-se în piele. distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician.750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. şi a doua — a petelor de funingine. arse incomplet. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. cât şi în procesul expertizei. în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. în baza urmelor proiectilului. 126 . c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici.). Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. rugină. dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. particule de pulbere arse incomplet. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. precum şi stropi de ulei. a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. creat prin ştergerea de particule metalice.. urm. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). direct pe suprafaţa obiectului. Petele de funingine. Prin urmare. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. 1.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere.armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale.

precum şi de factorii climaterici. tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. După cum este cunoscut. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. cu atât mai evidente devin modificările. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. în condiţiile unui spaţiu deschis. poate fi supus unui studiu special. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. 127 . fiind influenţată vădit de gravitaţie. Deci. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. cum ar fi un geam sau peretele opus. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. De exemplu. dar şi prin verificare experimentală. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. deoarece atât unghiul. Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior.

înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. 128 . cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. de către cel ascultat. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare.). mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. inclusiv cele de prezentare a probelor. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. 2. 105.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. deoarece legea (art. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. fireşte. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. 115. Preferabile. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. prin forma şi conţinutul lor. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. 2. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. integral. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. 133 şi 134. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. unităţi de producţie sau de deservire socială. transformarea acesteia pe parcursul audierii. inclusiv cu privire la căile de deplasare. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. bineînţeles. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. potrivit legii (art. CPP). Ca şi orice altă activitate procesuală. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. persoanei ale cărei mărturii se verifică. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). Faptele relatate se vor înregistra detaliat. Insă. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă.2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. la cerinţă.1 întrebările. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. sunt obiectele originale. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. La prima fază. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. demonstrează. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Astfel.a. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. redactat de către organul care conduce ascultarea sau. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. cu un desen.

aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. 2. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. aceştia de acum înainte.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. în rândul al doilea. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor. 129 . în fine. totodată. constrânşi. în primul rând. înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Pe parcurs. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. într-un fel sau altul. neputând afirma că au făcut declaraţii fiind. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. în rândul al treilea. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. solicitându-i-se. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon).

— elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. miros ş. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. Conform factorilor creatori. 1. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). pete de sânge.2. elemente desprinse din obiectele vestimentare. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. 1. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. După natura lor. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. de veselă. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. dimpotrivă. aparţinând corpului uman (fire de păr. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor.). de picioare. s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. şi create de obiecte materiale (mecanice). Atât urmele-formă. de suprafaţă şi periferice. buzelor. în vederea atingerii acestui scop. a.Test nr 19 Subiectul I. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. depuneri de salivă. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. spermă. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. a mijloacelor de transport etc. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. a instrumentelor de spargere etc. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. ca.). nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă. In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. a celor de mâini. picioarelor. 130 . dinţilor. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. lemnoasă. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. a expertizei traseologice a urmelor de picioare. a. Din categoria a doua. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. spre exemplu. de îmbrăcăminte. cioburi de sticlă. şi anume: natura urmelor. factorul creator de urme. a mijloacelor de transport. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. sau a materialelor de construcţie. mai frecvent utilizate în practica judiciară.1. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. Urmele de suprafaţă. pete de natură organică şi anorganică ş. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. de pildă. în prezent. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. Traseologia criminalistică. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. Potrivit nivelului de modificare a suportului. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă.

Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. conturul unui obiect. absorbire. cu plastelină. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice.3. acesta fiind principalul.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. fixării şi ridicării urmelor. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş. în momentul culminant de creare a acestor urme. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. 131 . urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. din aceste ori alte motive. fixare şi ridicare a urmelor. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. ce denotă. sfredelire. redând cu claritate caracteristicile acestora. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. sub aspect procesual. mărime. atragere cu magnetul etc. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete. 2. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. supravoluminos sau intransportabil şi. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. de frânare a unui autovehicul etc. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. Evident. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. Subiectul II. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. determinată de cercetarea lor. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor.1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. fotografiile urmelor. aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. mijloc de fixare. 1. inclusiv ale celor latente. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips. — datele privind modul de descoperire. cantitate. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. Descoperirea. In formulări laconice. solubilizare. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. pilire. a. unde se află. materiale polimerice. se exclude ridicarea lui. Regulile generale privind descoperirea. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. clare şi de înaltă precizie. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. că tehnicile aplicate la descoperirea. ale mijloacelor de transport. Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. După modul de formare.Urmele periferice redau configuraţia. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. ale instrumentelor de spa/gere. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. 5) Indiferent de natura acestora. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. — categoria şi tipul urmei. culoare. urmele se vor ridica. de regulă.

Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. Ca şi orice altă activitate procesuală. La prima fază. unităţi de producţie sau de deservire socială. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. bineînţeles. integral. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. inclusiv cele de prezentare a probelor. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. prin forma şi conţinutul lor. Pe parcurs. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare.a. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. totodată. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze.1 întrebările. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. persoanei ale cărei mărturii se verifică. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. inclusiv cu privire la căile de deplasare. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. i se solicită să declare în 132 . Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. persoanei ale cărei mărturii se verifică. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile.). sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. 2. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. sunt obiectele originale. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. transformarea acesteia pe parcursul audierii. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. La prima fază. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. solicitându-i-se. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. demonstrează. fireşte. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul).2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. Preferabile. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut.

totodată. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar.). влекущий за собой принятие ими решений. часто в пользу криминальных структур. sunt obiectele originale. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. unităţi de producţie sau de deservire socială. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. Pe parcurs. Subiectul III. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. vârsta şi. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. 3. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. însă. Totodată. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. solicitându-i-se. In cazul sesizării prin denunţ. 2. poziţia socială'. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. inclusiv cu privire la căile de deplasare. locul său de activitate. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. bineînţeles. Preferabile. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной.2.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. Ca şi orice altă activitate procesuală. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. împrejurările. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. общественных и политических деятелей. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. vor fi descrise persoana funcţionarului. Din perspectiva urmăririi penale. modul în care vor fi predate bunurile. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. ведет к установлению зависимости от указанных структур 3. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. bineînţeles. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. De asemenea. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit.a. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. 133 . 1. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. sau valorilor pretinse de funcţionar. и их осуществление. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. de făptuitor. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice.2. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). нарушающих закон или неписаные общественные нормы. în obţinerea declaraţiei.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. în aceste cazuri. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. Cercetarea infracţiunilor de corupere. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. исполнительной и судебной власти. Precizăm.

dacă pretenţiile sale sunt justificate. De exemplu: . rude apropiate.§2. şefii sau subordonaţii. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor . ambele fiind atente la secretul actelor lor. sau invers.mediul familial. în urma unei anumite complicităţi la 134 . audierea acestor părţi este. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. denunţătorii sunt. obligatorie. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. §1. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. profesional. după regulile tactice cunoscute. de săvârşirea unui act de corupţie. cui a aparţinut iniţiativa. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. în asociere cu alte infracţiuni grave. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. Organizarea flagrantului presupune. relaţiile stabilite. răzbunători. . pentru că suferă prin darea de mită. alţii răzbunători. cum ar fi: . nemulţumiţi. De regulă. unele cu tentă inclusiv politică.1. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. de regulă din domeniul economico-financiar.1. colegii de serviciu. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. întocmirea planului de ascultare. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. . . în sine. momentul în care va fi efectuat. alte medii frecventate din motive diverse. Pregătirea audierii.Alte detalii. invidioşi. invidioşi. în primul rând. în cazul luării şi dării de mită. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. Frecvent. raportate la fapte. eventual. ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă.În ce constau mita. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. ca şi cel căruia i se oferă. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. de probele existente în dosar.Modalităţile de loc. dacă acest interes este licit. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. prin intermediul altor persoane. dar şi la modul de sesizare. când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. mita. denunţătorii sunt.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului. contractuale. bunurile (foloasele) au fost primite.Din mediul familial. dacă s-a făcut. In practică.Ce interese au existat în cauză. obligatoriu. şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale". sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală. în special în cazuri complexe. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. unii oneşti. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. în funcţie de fiecare caz în parte. De aceea. Este necesar ca cel care ia declaraţi. 2. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. derivate din angajamente legale. oferă. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. ca şi primirea de foloase necuvenite. a unor prestaţii complementare. 3. .2. caracteristicile. Astăzi. interesul său. Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1. citarea şi aducerea persoanelor. foloasele necuvenite pe care le-a dat. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. cu mai mulţi participanţi.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. provenienţa lor şi justificarea acestora. în infracţiunile de corupţie. însă. .Din mediul profesional. Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate. Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite. chiar şi soţia/soţul. unde au fost puse (ascunse). de regulă. Audierea se va desfăşura. . în primul rând. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. de succesiunea utilizării acestor probe.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. fireşte. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. pentru că nu profită de câştig.

Totodată.învederată şi în literatura de specialitate. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia. . Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare . sau urmează să se consume fapta ilicită. 135 . cum ar fi. dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi. Iniţial. dar şi de modul de sesizare. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. în funcţie de competenţa materială a fiecăruia.4. conform legii.comiterea actului de corupţie. Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. strada. locul de muncă. . 1.2. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere. adecvate acţiunii. a-e din Codul de procedură penală. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani. vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme. . de amploarea lor. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1.Autorizaţia dată de procuror. dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului. Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare. Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. logistice.3.Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea. conform art. 1. modul său de acţiune". cu excepţia denunţătorului. aparent legale. de comportamentul autorilor. în cazuri excepţionale.Protejarea participanţilor la comiterea faptelor.Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei. profilul personalităţii. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. Capcane criminalistice.2. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului. inclusiv cei care pot să profite. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde. în funcţie de complexitatea actelor. complexe. sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. relevare. conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor. După flagrant. .Apelarea la mijloace tehnice.Determinarea modului de operare. în urma denunţului. care devin vizibile. bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice . Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare.Locul în care s-a consumat. Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse. tehnico-tactice criminalistice. începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor.9l-91 din Codul de procedură penală.1. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . topografia imobilului. atribuţiunile sale de serviciu. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii.parchet şi poliţie . este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană.91(l) lit. Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": . problemele vizate de pregătire sunt4: . sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior. în afara datelor prevăzute de art. 1. . în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală.4. fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract. 1. Pentru determinarea acestor locuri. trebuie stabilit dacă există intermediari. vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote.Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. apelând la modalităţile procesual penale. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. fluorescente. calitatea oficială a acestuia. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită. descrierea şi localizarea mobilierului. de exemplu. Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie.3. 1. .Numele persoanelor care poartă convorbirea. organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. în cazurile de flagrant. Identificarea locului vizează denumirea oraşului. . se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin. După efectuarea înregistrărilor. următoarele: . identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor.Identitatea funcţionarului. în infracţiunile de luare sau dare de mită.4. Totodată.

orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii. în cazul prezenţei denunţătorului. astfel încât toate persoanele prezente să audă. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei. primite în aceeaşi zi.2. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia.Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului. în realizarea acestor înregistrări. asupra unor elemente noi. . în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic. persoanele care i-au fost încredinţate. ori într-un cont în bancă. cu mesajul de a li se da banii sau bunurile. iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. . se vor avea în vedere următoarele: .Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. Dacă se consideră necesar. persoanele care l-au ajutat.1. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. sau părţii vătămate". explicaţii ce vor fi consemnate în scris. echipa va alege momentul intervenţiei. . bunurile vor fi fotografiate. neanticipate. de spaţiul închis sau deschis. în funcţie de complexitatea acţiunii. înainte de a fi ridicate. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. . în calitate de martori oculari. Dacă spaţiul este deschis. legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită. . La procesul-verbal se ataşează caseta în original. 136 .Data. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context. în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. Stabilirea martorilor asistenţi. prestabiliţi.Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală. . Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2. prezentând legitimaţia. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1. Până la finalizarea operaţiunii. care pot afecta desfăşurarea flagrantului. se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. . sursele de radiaţii electromagnetice. Realizarea efectivă a flagrantului. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate. Membrii echipei.a. în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. ora şi durata fiecărei convorbiri. . sau bani aflaţi la vedere. acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare. Astfel. fotografice. instanţei. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare. se vor bloca toate direcţiile. ş. Totodată. însă nu trebuie să fie şi martori oculari. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional.Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. trebuie să-şi decline identitatea. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. 2. apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei".Conducătorul echipei. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal. fireşte.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor. constituie infracţiunea de ultraj1.înregistrările redate în formă scrisă. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie.. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele. fiind sigilată de către organul de cercetare penală. ceilalţi membrii.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului.Identificarea funcţionarului. şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului. ori asupra sa. timpul de zi sau noapte. informându-l prompt asupra celor întâmplate. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin.Numărul de ordine al casetei. despre bunuri şi bani. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. scopul urmărit de făptuitor. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. să nu încerce să se sinucidă. Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. . Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. înscrisurile. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. Ei nu trebuie să aibă. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. . transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire.

Pe de altă parte. Pe de o parte. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. profilul drept şi cel stâng (bust). vederea din faţă. cu participarea medicului legist. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. leziunile corporale şi cauza morţii. Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. al tuturor urmelor acesteia. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. vârsta. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. Totodată. înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. aluniţe. fiind declaraţi in căutare. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. abilitate). Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane.Test nr 20 Subiectul I. morfologia întregului corp (statura. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. Evidenţa persoanelor dispărute 2. pete. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. volitivitate. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. atât la nivel ştiinţific. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. de asemenea. modalităţi tipice de operare. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. 137 . antropometrice. la sexul. specificînd totodată sistemul acesteia. culoarea pielii).2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. a. din cartoteca dactiloscopică. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). într-o manieră proprie. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. 1. in fine. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. rasa. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. răpiri sau ale unui alt act violent. incendii.). la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică. 1. cât şi la cel practic. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. două părţi laterale şi din spate). în special. la starea. cicatrice. deprinderi. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. dar şi obiectivi. tatuaj etc). acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. constituţia fizică. cutremure de pământ ş.

pudrarea. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. este indicat ca înainte de toate. cât mai apropiată de cea avută în viaţă. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. al televiziunii.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului. craniul. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. 2. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. după cum s-a semnalat. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. 2. adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. 138 . pe de o parte. deoarece. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale.). în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. Tratarea cadavrului. în morgă sau la alte servicii medico-legale. pieptănarea. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei.)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. celor domiciliate în apropierea acestui loc. deoarece. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. în special.a.2 (5) Stabiliţi cercul de persoane.a. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. 4. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup.Subiectul II. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. în morgă sau la alte servicii medico-legale. înroşirea buzelor şi a obrajilor).operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului". recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. mîina dreaptă.a. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. pe cât e posibil. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei. să fie. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş.) care. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea. .3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. din momentul declanşării procesului de putrefacţie. dezmembrat sau intrat în putrefacţie. 2. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat. pe de altă parte. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă. dispariţia expresiei fetei ş. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. deformarea trăsăturilor exterioare. reclamă despariţia persoanei.

Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. tehnicieni sau experţi criminalişti. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat).) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află.a. deoarece cuprinde: a. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. privind cercetarea accidentelor rutiere 3. pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. stradă. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. celor domiciliate în apropierea acestui loc. Caracteristicile particulare (cicatrice. al televiziunii. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. Uneori. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri.) se prezintă separat.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. c. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. 3. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. până la câteva sute de metri. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. pete ş.a. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. tatuaje. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. §1. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. Din perspectivă tactică. după cum s-a semnalat. în special. segmentul de drum public (şosea. umbrelă. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală.standard de evidenţă criminalistică.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi. §2. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. 3. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. bijuterii etc. Subiectul III. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. In cazul accidentelor de trafic auto. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă .şi alte autovehicule. Uneori. 139 . b. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. urme ale intervenţiilor chirurgicale. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. amprentarea desenelor papilare.). Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele . potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. ochelari. De asemenea. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. reclamă despariţia persoanei. arbori de pe marginea şoselei etc).1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere. în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat. fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. medici legişti şi.

De asemenea. starea tehnică a motorului. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. identificarea acestora. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. în legătură cu starea victimelor. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. gradul de înclinaţie. îmbrăcămintea. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. fiecare. Obiectele purtătoare de urme. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. starea tehnică a sistemului de frânare. Medicul legist. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. se măsoară lungimea. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. La faţa locului. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. faruri. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. ori în alte locuri mai greu de observat. cadavrul. parbriz. a sistemului de iluminare. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. se determină direcţia deplasării autovehiculului. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. dacă sunt transportabile. pentru a fi incluse în procesul-verbal. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. şi se vor executa fotografii judiciare. la fiecare în parte. fire de păr. aripi. condiţiile meteorologice şi alte detalii. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. a urmelor de mâini sau de picioare etc. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. se descrie aspectul lor general. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. în funcţie de locul evenimentului rutier5. arborii din zona de protecţie. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. A. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. portiere. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. în această etapă a cercetărilor. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. se vor observa: starea generală a şoselei. în mod excepţional. De aceea. aparatul de filmat sau camera video. şi la locul accidentului. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. separat. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. dacă au fost identificate cadavrele. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. Urmele sub formă de cioburi. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto.d. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. autovehicule). cât şi cadavrul. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. îndeosebi urme de sânge. B. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. De asemenea. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. De asemenea. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. La urmele dinamice. evaluarea pagubelor produse. De această dată. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. De asemenea. în prezenţa organelor de urmărire penală. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. iar cele de adâncime şi prin mulare. fotografiere. pneuri etc). 140 . vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. pe suprafaţa carosabilă. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. resturi de ţesuturi etc. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. autopsia cadavrului se poate face. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). va examina atât .

Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. peliculele de vopsea.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. precum şi microurmele12. auxiliare — instrumente. §2. rechizite pentru scris. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . în cazul accidentelor de circulaţie.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. biologice. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. articole de ambalare etc. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. practic. experţi din domeniul mecanicii auto. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10.1. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. parbriz). De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. Test nr 21 Subiectul I. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. instrumente. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. La terminarea cercetărilor. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. Astfel. 141 . in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. utilaje. Potrivit acestui criteriu. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. precum şi de către experţi. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). după provenienţa lor. după natura lor -l aparate. şi un proces-verbal separat. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. portiere. chimice. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. De asemenea. 1. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. mecanice. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. materiale. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. Pentru a se putea formula concluzii certe. acustice. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. de modelare şi transferare a urmelor. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. Reflectând în formă materializată experienţa umană. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. dispozitive. deosebim mijloace şi metode fizice. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. de înaltă calificare. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. în vederea descoperirii. după destinaţia funcţională — fotografice. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. examinarea persoanei vătămate. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. în criminalistică. pentru desenul grafic. să fie ambalate şi transportate cu grijă. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii.

greutate şi. lingură necesară amprentării cadavrelor. garantând. transportabile in condiţii de transport comun. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. spre exemplu. Dimensiunile liniare. prezentării pentru recunoaştere. bisturiu. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. un distanţier. pulverizator cu aburi de iod.a. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. a. în unele cazuri. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. includ diverse instrumente. La confecţionarea truselor universale. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. Trusele universale. în atare formă se prezintă trusele fotografice. ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit.(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei. pul-verizator cu substanţe pulverulente. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. dispozitive cu radiaţii ultraviolete. 1). în cele din urmă. vase mici de masă plastică. a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. spre exemplu. desigur. mănuşi de cauciuc. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. 2) Mijloace de iluminare. rulou din cauciuc. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. Mijloacele tehnice. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. un tub cu vopsea tipografică. lopăţică. cleşte. detector magnetic şi metalic. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. trusă de şurubelniţe. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi. 142 . unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. fixarea.2.. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. în special. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. pensulă. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare. cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. experimentului judiciar. prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol. o latură dezavantajoasă a lor. briceag universal. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. placă de inşirare a vopselei. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare. cât şi a celor cu destinaţie specială. surse de iluminare fotografică (blitz). un raportor şi o riglă gradată.a. Din cele expuse. a percheziţiei. diamant de tăiat sticlă. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi.probe materiale ale infracţiunii. lumânări etc. pelicule adezive (dactiloscopice).Din asta facem o definitie  1. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. Trusele portabile se împart în universale.

utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. surse de alimentare cu energie. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. în rândul al doilea. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. 4). Tactica audierii martorului 2. în primul rând. Astfel. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme.2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. în orice cauză penală. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică. în primul rând. 1. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. de exemplu. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. trecând de la operaţiile de descoperire. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. în aceste cazuri. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. în majoritatea lor. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. 3). mijloace optice cu diverse măriri. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. precum şi a autorului spargerii. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze.probe materiale. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă. 2). Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere.1. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. a inspectoratului de circulaţicrutieră. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor.1 depoziţiile martorilor. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . un monitor. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. trepiede). cunoscute din vremuri străvechi. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. profilograful traseologic (fig. numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. Subiectul II. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare. a serviciului sectoral de poliţie etc. constituie mijloace de probă. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale. practic. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. 34). inclusiv camera de luat vederi. făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. ele fiind folosite. exponometre. Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare.

1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori. § 2.1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. pe bună dreptate. se susţine în literatura de specialitate. cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia. au anumite elemente specifice. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale. depoziţiile martorilor se formează treptat. depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. de asemenea. masă plastică. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia. asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora. la procesul de formare a declaraţiilor acestora. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia. sau datorită formei dinamice a acesteia.a. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare .semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare. amplasare. miros.memorarea. c) Distanţa de la care martorul poate percepe. De aici necesitatea expunerii în continuare. de bucătărie) ş. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". de exemplu. în general şi în legătură cu fapta penală. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale. în rândul al doilea. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia.(actele de huliganism). Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei. Ascultarea martorilor. declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului. identificarea lor. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie. fie în mod succint. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului. cei subiectivi . fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. sunetelor şi al altor 144 . reprezintă o activitate complexă.2. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. după cum. condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. în special. comportamentul acestora. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt.a. pentru a fi transformate în informaţii probante. duritate ş. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar. Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului. lemn). Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă. greutate. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. prin mijlocirea organelor de simţ. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor. Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită .a. persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia. locul timpul şi modul în care s-a activat. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal. Organul judiciar trebuie să ţină. 2. avându-se în vedere atât senzaţiile. în practică diferenţierea lor este dificilă. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. ca în cazul unei explozii. accidentele de circulaţie. formă. b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime.) ale factorilor de contact. Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. de interesele acestora. culoare. cât şi percepţiile propriu-zise. gust. destinaţie (de birou. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli. Aşadar. Spre deosebire de alte mijloace de probă. Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş.

în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. dar şi alte forme perceptive. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale. care.1. mişcarea etc. respectiv diferite obstacole fizice. distanţa de observare. durata. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. Semnalmentele persoanelor. este provocată şi menţinută. în cele mai favorabile condiţii. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. şoferul . e) Factorii de bruiaj. timpului şi vitezei. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. de raportul împrejurărilor. Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene.lacunare. după opinia noastră.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. inclusiv perceptive. alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. ploaia). iar. 2 Profesia. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative.fenomene din câmpul infracţional. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. pe de o parte. experienţa şi interesele pe care le poartă. deficienţele ereditare. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. experienţa. Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. Atenţia martorului. în conformitate cu aptitudinea. mai completă. (vântul. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. cu preocupările martorului.perimetrii străzii unde a fost descoperit. Cunoştinţele. Ca fenomen psihic. complexitatea. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte. în anumite situaţii. mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. pot influenţa decisiv procesul de percepţie. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului. neregularitatea. elementele caracteristice ale obiectelor. croitorul . Ziua grea de muncă. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat. mărimea.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. de la o distanţă de 50-60 m. insomnia. iar la etapa vârstnică . deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. Procesul săvârşirii unor infracţiuni. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie. accidentale sau cauzate de anumite maladii. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. pe de altă parte. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. provoacă emoţii de teamă şi groază. în special cea profesională. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor. au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. forma. cu atât percepţia va fi mai clară. oboseala. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane. culoarea. ce constituie obiectul mărturiilor. de interesele şi năzuinţele martorului. memorizarea faptelor. alte sisteme perceptive sunt în scădere. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. proces. starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. auzul. trec fără să fixeze persoanele. b) Vârsta martorului. obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. Astfel. d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului. în mod obiectiv. adică prin prisma propriei personalităţi. devierile de la normă. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal. Prin urmare. sunt următorii: a) Starea organelor receptive. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. d) Unghiul de observaţie. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat. Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. în momentul percepţiei. In majoritatea cazurilor persoanele. însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor. după cum s-a menţionat. consecinţele grave ale acestora. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi.

activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. dacă organul judiciar. el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. în cele din urmă. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. logică sau mecanică. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. provocate de diverse maladii. 146 . Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. legislaţia procesual-penală (art. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului.scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. Indubitabil. când martorul este predispus să fixeze. fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. Practica demonstrează că. Gradul de instruire. dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. să influenţeze reproducerea.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. motrice. neurastenice. în conţinutul faptelor întipărite anterior. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. nu pot constitui materie memorizabilă. prin urmare. "ci un proces dinamic. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. în consecinţă. Condiţiile improprii. în majoritatea cazurilor. după cum se subliniază în literatura de specialitate. ceea ce se află în mişcare. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. cu atât mai bogată este memoria sa. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. spre exemplu. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. înlocuindu-le cu altele. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. care reprezintă interes la moment. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. memorizarea poate fi voluntară. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor. în acest proces continuu. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. emoţional neutre. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. şi involuntară. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului. datorită uitării au loc anumite pierderi. cu precădere. Fiind un proces psihic aparent contrar. în activitatea sa de ascultare a martorilor. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. Se recomandă. în conformitate cu cerinţele legii. ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. Nu întâmplător.1 După cum se ştie. în primul rând. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă". Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. care intensifică procesul uitării. Ea. deci depune eforturi pentru a le reţine. pozitiv sau negativ. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. a obţinut anumite informaţii. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. într-un mod sau altul. 1 La fel ca şi alte procese psihice. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. Pe lângă aceasta. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte.

dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. de relaţiile acestuia cu părţile. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. De regulă. care. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. pe bună dreptate. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. dar mai puţin oficială. pe de o parte. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. el are nevoie de o atmosferă psihologică propice. în majoritatea cazurilor.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. fireşte. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. şi a posibilelor surse de probă. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. pe de altă parte. de caracterul materialului probant existent. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. § 3. în special. cu atât mai mult. Din punct de vedere tactic. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. de la caz la caz. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare. Ordinea chemării martorilor. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. calm şi atenţie faţă de martor. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia. prezentarea spre recunoaştere. organul de urmărire penală se va baza. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. în fine. se subliniază în literatura criminalistică. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. telegrafic sau telefonic. iar. Prin întrebările adresate martorului. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. în special. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. obiectivitate faţă de informaţiile lui. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. în mare măsură. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. 147 .136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. adânci implicaţii tactice. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. a împrejurărilor. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. de asemenea. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor.excluzându-se obiectele inutile. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. frapante şi extravagante. eventual. dacă ei sunt mulţi. pe de altă parte. Legea (art. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească. cât şi în afara acestuia. să se desfăşoare în mod organizat şi. ce urmează a fi dovedite. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. din considerente de ordin tactic. pe de o parte. percheziţia şi alte acte de procedură penală. Prezenţa unor persoane. iar. activităţi şi pasiuni ale martorului. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere. consideraţi purtători de importante date probante. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. la faza de urmărire penală. care. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt. are. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. succesiunea.3. după cum. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. Prin urmare. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire. 2. dar şi cu alţi martori. de asemenea. pe rezultatele cercetării la faţa locului. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor.

materialele prezentate de alte structuri. documente.a. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. procesulverbal de cercetare la faţa locului. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. Dispunând de datele respective. locul de muncă. pe de altă parte. uneori. auditive). alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. ale inspectoratelor departamentale ş. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. e de dorit să participe şi expertul. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. 2) sfera socială căreia aparţine.a. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş.) 148 . iar. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. starea familială. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. obiecte corp-delict etc. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. organizarea audierii necesită. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora.2 în fine. din diferite motive. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. cunoştinţele şi interesele predominante. de unde.). Din perspectiva problemei în discuţie. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. vărsta. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. antecedentele penale. profesia. este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. cum ar fi cele de revizie şi control.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. procedeele tehnologice. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii.

în scopul comiterii furtului. a jafului sau a tâlhăriei. 3. geamurilor etc). furtunuri aspiratoare. Prin "pătrundere" se înţelege intrarea. poartă denumirea de semnalmente. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. încuietorilor. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. cât şi în mod nestingherit.2. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. capului. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. Prima constituie semnalmentele anatomice. litigii privind dreptul de proprietate) etc. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. "undiţe". Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . denumit «metoda portretului vorbit». din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . expresia feţei. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. cicatricele etc. cleşte etc. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. colaborator al poliţiei.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. săvârşite prin pătrundere în încăpere.) aspectului exterior al acestora.Subiectul III. inspector al pazei antiincendiare etc.1. curier. întrucât. cu bună-ştiinţă. care nu formează obiectul material al sustragerii. poştaş. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. vârsta probabilă. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. pătrunderea în încăpere. semnalmentele 149 . trebuie calificate suplimentar conform art. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. cele comise. care. 198 din CP al RM. rude. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care. anterior. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. 1. detalii privind îmbrăcămintea etc). în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. a. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. porţilor. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. 3. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. după cum este cunoscut. săvârşită în scop de cupiditate (profit). care este specific pentru furt. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. nu sunt pasibile de răspundere penală. lucrător medical. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. în încăpere. Dacă în procesul sustragerii. a victimei sau a altei persoane implicate1. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. Metodele cercetării furtului. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. în prezenţa unor suficiente temeiuri. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. utilizând totodată legitimaţia falsă. Având la origine sistemul osos al organismului uman. în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor. Specificul furtului. în scopul săvârşirii furtului. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. pe ascuns sau deschisă. jafului sau tâlhăriei din încăpere. 197 sau art. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. cu utilizarea diverselor cârlige. colegi de muncă. instalator. pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. De asemenea. natura părului. constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. magneţi. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor.

Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. accidente. vocea şi vorbirea).anatomice sunt cele mai stabile. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. 5. 3. 3. Dacă vor fi prezentate mai multe urme. furate sau contrafăcute. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. mersul. 4.3. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. cu datele din cartoteca de evidenţă. care reprezintă semne. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. intervenţii chirurgicale. gesticulaţia şi mimica. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. 150 . Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. în situaţia unei singure urme digitale. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. în consecinţă. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. 2. n fine. 6. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime. cât şi în timpul mişcărilor. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi.

praf etc. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri.1. în special a celor optice (lupa. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. a. în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. fie într-o oarecare măsură condiţional. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. Referitor la descoperirea. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente. de recoltare (aspiratorul portabil. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. 22 Subiectul I. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. este lipsit de rezonabilitate practică. localizarea. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat.). Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. pe uneltele utilizate. pierderi sau distrugeri de urme. Fibrele de ţesături. cămaşă ş. Urmele obiectelor de vestimentaţie. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. microscopice. 1. 1. Aceasta modalitate. considerent care. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. O asemenea accentuare e deosebit de importantă. 33). organul de urmărire şi anchetă. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. în acest scop. rămâne de competenţa expertului.2. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. fiind coraborate de caracteristici de uzură. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. Potrivit celei de a două. îmbrăcăminte. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. de iluminare (surse de lumină dirijată. sub aspect procesual evident vulnerabilă. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. conform acestei modalităţi. stopări sau cârpituri. originea fibrelor in cauză. schiţare şi macrofotografiere). La nivelul activităţii organelor de urmărire. 151 . cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». (3). microscopul). — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. se integrează în categoria urmelor de om. este frecvent practicata. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. de fixare (descriere. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză.Test nr. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. Conform primei. efectuează operaţiuni de căutare. tăiere sau rupere. foliile adezive). constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. cu concursul specialistului criminalist. ca şi cele de încălţăminte. urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. penseta. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului.

cu concursul specialistului criminalist. de recoltare (aspiratorul portabil. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. Fibrele de ţesături. Prin urmare. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. 142. în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. 2. în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. CPP). confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii. învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. în acest scop. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. microscopul). schiţare şi macrofotografiere). folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. Astfel. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare. confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. Conform primei. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă. Subiectul II. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. timpul. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă. partea vătămată şî martorii. Conform dispoziţiilor legale (art. este frecvent practicata. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). în special a celor optice (lupa. doi sau mai mulţi martori. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. implicaţi în aceeaşi cauză. de iluminare (surse de lumină dirijată. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. pe uneltele utilizate.3. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. penseta. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. Referitor la descoperirea. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. şi nu de puţine ori. sub aspect procesual evident vulnerabilă. foliile adezive). Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie.1. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă. organul de urmărire şi anchetă. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. Aceasta modalitate. denumite confruntare. de obicei. Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. în primul rând. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. originea fibrelor in cauză. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. Depoziţiile martorilor mincinoşi. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. pierderi sau distrugeri de urme. § 1. adesea anevoioasă. de fixare (descriere. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală.1. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. 152 . efectuează operaţiuni de căutare.

cu excepţia unor situaţii extreme. Practica cunoaşte. face trimiteri la anumite persoane. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. spre exemplu. sunt în măsură să-i confirme relatările. una dintre persoanele participante.a. Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. să se ajungă la acceptarea lor deplină. puşi faţă în faţă. Din dispoziţia art. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. cazuri. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. pe bună dreptate. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. să fie înlăturate. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată. adeseori. victimă. confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului. martor). caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse. până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. 2. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi. când. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit. Rezultatele ei. Astfel. forţei fizice etc. Aşa cum. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. fie datorită diferenţei de vârstă. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş. confruntarea poate fi efectuată imediat. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună. cu ocazia confruntării. în fine. în cele din urmă. de obicei cea de bună-credinţă.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. stimulează gândirea. martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. care. confruntarea este contraindicată. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. produce. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă. se subliniază în literatura de specialitate. Nu este exclusă şi altă variantă. după cum s-a menţionat. considerându-le inutile pentru cauză. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia. 153 . Dacă. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză.2. 1 De aceea. adeseori. vinovăţia celor implicaţi. confruntarea reprezintă. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. dificilă şi riscantă. cu timpul. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. de asemenea. în opinia sa. în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. sunt imprevizibile. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. Organul de urmărire penală. deoarece. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează.modul în care s-a activat. Confruntarea este o activitate complexă. statutului social.

reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. 2. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. stabilirea diverselor surse de informaţii probante.1. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.3. reţinerea făptuitorului şi. Colaborarea acestor organe. ascultarea învinuitului şi a martorilor. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale.a. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. întrunirea mijloacelor. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. Anchetatorul. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. organul de investigare operativă. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. 154 . forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe.3. § 4. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. percheziţia. cum ar fi ascultarea unor martori. La rândul lor. în special. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. (5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. 38.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. din însărcinarea anchetatorului. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni.s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. Principiul legalităţii. în consecinţă. prezentarea spre recunoaştere ş. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. Interacţiunea organelor de urmărire. ridicarea de obiecte şi documente. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. ca o formă specifică de interacţiune. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale.2. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. 3.a. 3. 4. în conformitate cu art. (cercetarea la faţa locului. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare.2. efectuează acţiuni de căutare. 3.

direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei.a. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. care. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. percheziţiei. ofiţeri de pompieri. cum ar fi percheziţia. în cazul infracţiunilor de omor. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. cum ar fi. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. -medici legişti.Formele de interacţiune. chinologul cu câinele dresat şi. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă. ascultarea unui grup de martori. mijloacele şi instrumentele folosite. Lucrătorii operativi întreprind. săvârşite în mod tainic. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. deoarece. Procurorul este conducătorul. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. Legea (art. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei.a. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. profesionale) ale lui. sau. punerea în mişcare a acţiunii penale. în cazurile infracţiunilor evidente. luărilor şi dărilor de mită. fireşte. arestarea învinuitului sau inculpatului. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. 209 Cod procedută penală. furturilor. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. ci cooperează cu acesta. specialistul criminalist. sustragerilor din patrimoniul social. reconstituirii. după cum sunt de obicei. 155 . când s-a activat deschis. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. Dimpotrivă. în baza declaraţiilor acestora. la cercetarea infracţiunilor grave. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. mai exact. -tehnicieni sau experţi criminalişti. efectuării altor activităţi de urmărire penală. potrivit dispoziţiilor art. majoritatea omuciderilor. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. dacă există cadavre. anchetatorul apelează la organele de poliţie. este întotdeauna oportună. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". -însoţitorii câinilor de urmărire. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. §2. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. în timpul unui accident de trafic. reţinerea ş. la faţa locului. semnalmentele făptuitorilor.n cauza respectivă. tâlhăriilor. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. coordonatorul echipei. probele fiind la suprafaţă. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. în această ordine de idei. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. acestea fiind de competenţa anchetatorului. în cazurile necesare. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. Menţionăm. stabilesc. spre exemplu. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. violurilor. ştiut fiind faptul că. medicul legist. de obicei. însărcinat cu această activitate. Cu realizarea de activităţi procedurale. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. precum şi anumite date caracteristice (fizice. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. care este şi conducătorul echipei de cercetare.

cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. felul obiectului. anumite caracteristici. raporturile de distanţă dintre acestea. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. etc. experţi. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. pereţii. culoarea. obiectele de mobilier.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. înregistrări videomagnetice. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. cum ar fi. a martorilor). duşumeaua. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. dacă e reprezentat şi de către cine anume. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului.. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. a părţii vătămate. particularităţi de construcţie. la autovehiculul distrus etc. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. concentrată. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. . a) Procesul-verbal. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. ci: indicarea adresei la care locuiesc . ora începeri cercetării la faţa locului. raporturile de distanţă dintre diferite urme.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. starea încuietorilor. 156 CPP. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. tehnicieni. să fie complet. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. locul unde au fost găsite. forma. ferestrele. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. se menţionează următoarele elemente : . uşile. întinderea locului supus cercetării. precum şi ale martorilor asistenţi. străzi etc). indiferent de acestea. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. . dimensiunile. .precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv .menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. . iar în cazul absenţei acestuia. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. căile de acces. etc. desene şi cu alte materiale ilustrative. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. . tavanul. starea în care se prezintă. 156 . care se întocmeşte în mod obligatoriu.numele. în ordinea efectuării lor. . starea în care se prezintă. cu privire la cadavru. să fie redactat într-o formă concisă. amplasarea acestora. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora .Potrivit prevederilor art. ce genuri de fotografii.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. ridicarea şi fixarea acestora. numele. specialiştilor şi tehnicienilor. specialişti. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. prenumele şi calitatea experţilor. locul unde au fost descoperite. în cele trei părţi ale structurii sale. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. .să fie succint. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie.

însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . în funcţie de suprafaţa acestora. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului. filmul judiciar oferă. martorii asistenţi. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. a aceleiaşi bande. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. ora terminării cercetării la faţa locului. experţii. a obiectelor principale. cel mai frecvent utilizată. interioarelor. în raport cu celelalte mijloace de fixare. . iar a locurilor deschise. Astfel. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. permite fixarea obiectelor. aflate pe astfel de suprafeţe. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. indicată de acul busolei). Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. micşorate de un anumit număr de ori. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . Schiţa în proiecţie orizontală.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. a poziţiei obiectelor şi urmelor. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. posibilitatea utilizării repetate. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. orientarea in teren cu ajutorul busolei. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. după ştergere. d) . Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. între altele. necontestate avantaje. înregistrări la scară. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. Sub cel de al doilea aspect. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . următoarele avantaje . Astfel. obiectelor reprezentate. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. 157 . se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. a armelor şi a detaliilor. schiţă (în diversele sale variante. a clădirilor la scara 1:100. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare.dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. etc. specialiştii şi tehnicienii. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. Tot astfel. mai întîi.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică.

elasticitatea. fireşte. 2. soluţie de var etc). substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. finanţelor şi activităţii bancare. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. 158 . alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. în primul rând. în situaţiile favorabile. în funcţie de modul in care s-a operat. subţierea acesteia. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. dacă documentul are atare elemente. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. în special a semnăturilor. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. sulfit de sodiu. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini.Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1. dar şi în profunzimea hârtiei. economiei şi comerţului. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. urme ale ştergerii. Decolorând textul scris. este lesne de realizat. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. arc. 1. radieră etc.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. precum şi unele semne grafice învecinate. El poate avea diverse forme. actele privind alterarea mărfurilor. hârtia îşi pierde luciul. afectarea textelor învecinate. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise.2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. apă oxigenată. 2) scămoşarea hârtiei. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar.) înlăturarea prin ştergere. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. starea dislocată a particulelor de hârtie. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. materiale şi mijloace tehnice. precum şi prin transparenţă. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. Depistarea caracteristicilor menţionate. în marea majoritate a cazurilor. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. culoarea. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. natricaustic. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. în principiu. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. fireşte. dacă. falsul aparţine nu autorului. pulverizatorul de praf. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. După cum se va vedea în continuare. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate.

A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. transportate. se va recurge la metode speciale de cercetare. face posibilă nu numai observarea directă. Printre metodele aplicate. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. la metoda difuzo-copiativă. De regulă. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. fiind semnate de persoane responsabile. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. 59). in caz contar nu sunt autentice. cuvinte sau rânduri. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. spre exemplu. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. cea a microscopiei electronice. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. primite etc. tuş sau alţi coloranţi. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. prescurtări incorecte. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. dar în cazul unui scris dactilografiat. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. Astfel. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. litere. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. în special a celor infraroşii. a analizei colorimetrice sau spectrografice. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Deseori. intre sau in prelungirea rândurilor. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. la alte metode sensibile cum ar fi. — urmele de presiune. la tratarea cu izotopi radioactivi. în locurile în care acestea se intersectează. 159 . respectiv cu altă maşină. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. in special. Dintre mijloacele tehnice de investigare. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. sociale sau juridice ale personalităţii. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. aceasta constituind o metodă specifică1. micşorarea distanţei dintre semne. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. care. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. După cum este cunoscut. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. 60). cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă.— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice.

— Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului.nr nr vom referi în compartimentul următor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. de denumiri. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. cauzate de mijloacele de desenare. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. in special a semnăturilor. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. — Trăsăturile difuze ale semnelor. Indiferent de modul de realizare. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. erori în conţinutul şi forma stemei. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale.) 1. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. va apela la fotografia de umbre. la i. dimensiuni. c) deformări ale grafismelor. e) trăsături de creion. prin care se probează fapte juridice. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. b) trasee dublate. dublări de trasee. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. întreruperi de traseu. etc. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. se vor crea respectiv urme ale indigoului. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Astfel. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. tuş. urme de apăsare. amplasare spaţială. indigo etc. 3. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. (hârtie fotografică. pix. După cum este cunoscut. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. venit în contact cu materialul intermediar umed. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. cuvinte. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate.1. albuş de ou fiert etc. Prin urmare. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. peliculă adezivă. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. Si totuşi. documentelor de identitate. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). tremurături. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. — Greşeli gramaticale. de contrast şi separatoare de culori. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. creion. placă gelatinoasă. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. altor semne de structură a ştampilei. rânduri.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. hârtie sugativă.

multiplele afecţiuni. — starea patologică. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. starea de şoc. ajungând până la sistemul modern alfabetic . Pornind de la pictografie. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. iar pe de altă parte. precum şi de mişcările mâinii. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. de tipul sistemului nervos central. de metoda aplicată la predarea scrisului. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. la diverse măsurări şi. cifrelor. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. fraze etc. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. pe de o parte. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. scrisul. dimpotrivă. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. pe de o parte. de depresiune. pe parcursul vremii. Sub aspect tehnic. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. Expertiza scrisului de mână. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. alterarea textelor învecinate. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. având ca scop identificarea scriptorului. scrisul poate suferi unele modificări. structura grafotehnică a manuscrisului. prin urmare. Totodată. a formei şi înclinaţiei acestuia. cât şi la aspectul stilistic. Ca obiect de examinare criminalistică. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. temperatura scăzută sau. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. expresiv şi gramatical propriu unui scris'. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. a altor semne grafice. Ca orice fenomen material. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. s-a perfecţionat. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. de stereotipia văzului. a literelor.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. in special cele ale sistemului nervos. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. pe de o parte. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. cum ar fi de exemplu. iar pe de altă parte. — condiţiile improprii de scris. această categorie de fals presupune. de regulă. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. de perceperea caracterelor. suportul neobişnuit. resturi de suport al fotografiei înlăturate. excesiv de Înaltă. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. scrisul cuprinde. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. fiind influenţat de diferiţi factori. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. a gradului de evoluţie a scrisului. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. poziţia incomodă. bineînţeles. ajungând până la pierderea totală a acestora. elementul spiritual. originale. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. După cum este cunoscut. § 4. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. Expertiza criminalistică a scrisului 1. iar pe de altă parte. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. în cele din urmă. de alţi factori care. 161 .

pe de o parte. presimţind sosirea organului de urmărire penală. ebrietate. pentru a contracara eventualele acte violente. de obicei. în continuare. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. serviciului administrativ de asigurare. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. firme. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. 2. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. în marea majoritate a cazurilor. edificiul în care este situată încăperea respectivă. Aşa cum s-a menţionat.1Tactica percheziţiei încăperilor.). având In vedere atât autorul. intrarea în încăpere se efectuează forţat. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. ridicării armelor. chiar dacă scriptorul este determinat. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. fireşte. nivelul de cultură generală).a. hol. unde. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon.a. amnezie ş. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. respectiv. şoc.Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. la o anumită distanţă de la blocul. în mod obişnuit. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. construcţii anexe) cuprinde. ce. echipa să se deplaseze pe jos. întreprinderi. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi. organul sub a cărui conducere se află echipa.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. după identificarea în baza actelor respective. 2. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. vârsta. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului. magazin. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. naţionalitatea. serviciului medical ş. când. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. în sufragerie. oficii. un reprezentant al administraţiei comunale. vilă. conform legii în vigoare. sună sau bate în uşă. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. în grupe mici de câte două-trei persoane. radiotelefon sau prin anumite 162 . Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. Aşadar. dar cu conţinut antisocial. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. se vor strânge într-un anumit loc. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. iar pe de altă parte. profesia. de obicei. Totodată. depozit ş. exceptând copiii minori şi bolnavii. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. Astfel. unde se vor afla în timpul percheziţiei. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit.a. casă în localitatea rurală). de obicei. limba şi. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. vestibul. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. nu trezesc nelinişte. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. deoarece acţiunea în cauză. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. înainte de toate. sexul acestora.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare.). — identificarea autorului unui text suspect anonim. Totodată. de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. Persoanele găsite la faţa locului. cerând deschiderea acesteia. ca. casa. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. primăriei. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. birou de lucru. cât şi executorul înscrisului.

La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. cuţit. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. metoda de palpare. televizor. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii.) pot servi vasele de bucătărie. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare.a.a. şi apoi. Un manager poate avea acces în mai multe 163 . sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. ascunzători în obiecte de mobilă. în care creează tot felul de nişe. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. în consecinţă. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. în saltele. duşumeaua. a vestimentaţiei. metoda de măsurare. aparatul de radio. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. spre centrul încăperii. aparatele electrocasnice (frigiderul. putea fi folosit ca ascunzătoare 2. dar. hol). tavanul). terasa.). precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. magazie. tâmplarii fac. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. în dulapuri.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere. lăzi). bijuterie. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. specificării procedeelor tactice. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare. de asemenea. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. de-a lungul pereţilor.a. sertare. bineînţeles. dublând pereţii sau fundurile. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. computer. Este indicat. Din perspectivă tactică. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. arme etc.a. subsol. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. în continuare. închiderea oberlihtului. în prezenţa persoanei percheziţionate. în sol afânat ş. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. a martorilor asistenţi. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. de regulă. eventual. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. şeful echipei. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară.1 Astfel. recipientele de rezerve alimentare. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise.forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. va continua pe spirală. iar în lipsa acesteia. metoda de comparare şi modelare etc. maşina de spălat. obiectele fixate pe pereţi (tablouri.). hărţi. dependinţele ş. de obicei. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. sertare. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. covor. pivniţă. care. rezultatele percheziţiei. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. scaune. a fiecărui obiect casnic. de subliniat. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. bancnote. zidarii folosesc obiectele de construcţie. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. lenjeriei şi încălţămintei. fotolii. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. fotografii şi alte obiecte plate. covoare). Astfel. care se aplică la cercetarea la faţa locului. grajd sau alte încăperi auxiliare). televizorul).

în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei.încăperi ale unităţii de producţie. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. a detectoarelor de metale. este indicat. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice. practic. a tehnicilor optice de mărire. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. organele de urmărire penală 164 . pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse.3 5. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui.3 şi acesta va fi răspunsul la 2. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. 3. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. după cum s-a menţionat. furnir). diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. 3. pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu. a radiodozimetrelor ş. în fine. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. inclusiv cu radiaţii invizibile. laboratorul). de păr. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8. în consecinţă. a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse. de explozive şi cadavre. unde?.a. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. în special. şi anume: ce s-a întâmplat?. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. de ce (scopul. adesea. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. de obicei. care. petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele. carton. îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. asigurând. Astfel. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. a dispozitivelor de iluminare. mobilul)?. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică.3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. instrumentelor. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. indiferent de destinaţia lor. cum?. eficienţa activităţii de cercetare. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. 3. pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor. aplicabile în condiţii de spaţiu închis. Comparaţie de la 2. a materialelor de revelare şi conservare etc. când?. 2. se bucură această activitate. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. cum sunt amprentele papilare. Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". microurmele de textile. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico .2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. de care. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. a fost mistuită de foc etc. se află sub stăpânirea sa.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor.2 şi 2.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor.

In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. prin concursul pictorului portretist. buzelor şi a bărbiei. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. prin care se constată săvârşirea faptei. pe baza reconstituirii grafice. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. fiind ascultată de organul judiciar. vârsta. 1. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. fireşte. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere.P. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. 144 C.P. 4. foloseşte terminologia sa proprie. năvălirile tâlhăreşti. mai întâi trebuie să descrie. Metoda în cauză. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. aranjarea coafurii. ca de exemplu cazurile de mituire.din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. nominalizată Gherasimov. ca şi a cadavrului necunoscut. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. în caz contrar. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. 145 C. pe baza portretului vorbit. întrucât răspunderea penală este personală. a obiectelor de îmbrăcăminte. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul.P. fireşte. iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize.). prin metoda supraproiecţiei. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. forma. Actualmente.). excrocheriile. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. In ultima etapă. urmează să recunoască. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. In a doua etapă. ochilor. După cum e cunoscut. determinate de către specialistul antropolog. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. nasului. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. rasa. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. La cea de-a doua întrebare. insistându-se la o toaletare a feţei. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. la cele ce diferă. lucrările de urmărire penală. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. răspunsul nu poate fi decât negativ. urechilor. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. De asemenea. Reuşita ei. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. Fapta a fost recunoscută. după numele autorului ei. ea aparţinând de tactica criminalistică.P. violurile. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. Prin intermediul întrebărilor de precizare. pentru a fi examinat. dimensiunile şi poziţia frunţii. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. Fără a intra in detalii asupra problemei. în special la mijloacele de calcul electronice.

ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. Se va insista. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. constituţia fizică. cu participarea medicului legist. leziunile corporale şi cauza morţii. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. rupturi. culoarea pielii). Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. in cazul unei lovituri sau tamponări. In cazul unui accident de circulaţie. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. în special. a. incluzând camioanele. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. cutremure de pământ ş. precum şi a altor urme. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. antropometrice. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. de asemenea. din cartoteca dactiloscopică. concomitent. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. autoturismele şi motocicletele. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. Astfel. de stratificare şi de destratificare. fixare şi ridicare a urmelor în cauză. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. 166 .1. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. morfologia întregului corp (statura. pete de sânge etc 1. Mijloacele de transport creează urme şi. benzină.). acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. Urmele tălpilor de sănii. tatuaj etc). rasa. tractoarele. vederea din faţă. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. fibre de îmbrăcăminte. două părţi laterale şi din spate). acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. profilul drept şi cel stâng (bust). Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. 2. cicatrice.craniului. aluniţe. pelicule de vopsea. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. fireşte. vârsta. statice şi dinamice. Descoperirea. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. 1. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport. La faţa locului pot apărea urme-formă. la starea. incendii. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. asupra urmelor de frânare şi de derapare. în special. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. pete. la sexul. sunt dinamice. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. în atare situaţii. Test nr 24 Subiectul I.. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. autobuzele şi troleibuzele.

Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. tn cazurile când in urme sunt 167 . prin dimensiuni. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. direcţiei şi vitezei de deplasare. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. ale farurilor. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. rupturi. în special. concomitent. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. Astfel. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. au fost depistate două urme dinamice de frînare. Concomitent acţiunilor de măsurare. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. obiecte transportate etc. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. direcţia de circulaţie. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. Atât urmele-formă. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. 1. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. In soluţionarea cauzelor penale. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. cea fotometrică. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. pe de o parte. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. asigurând. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. viteza de deplasare. In atare situaţii. in majoritatea cazurilor. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. în cele din urmă. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. fibre de îmbrăcăminte.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie. în condiţii favorabile de sol. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. pelicule de vopsea. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. urmele barei de protecţie. inclusiv pe corpul victimei. Mijloacele de transport creează urme şi. in care se reproduc dimensiunile. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. Astfel. a modului de comportare a persoanelor participante. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. bucăţi de lemn. bucăţi de metal. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. configuraţia desenului antiderapant. masă plastică sau metal. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. de a alege şi schimba direcţia. pete de sânge etc. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. urme de lovire în zona şoldului victimei". roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. Pe lângă caracteristici generale. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. la identificarea lui. ştirbiri. in special a accidentelor de circulaţie. perforări. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. Totodată. numărul roţilor pe o osie. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. cu mijlocul de transport. lăţimea şi circumferinţa roţilor. examinarea urmelor de frânare. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. benzină. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. Despre tipul mijlocului de transport probează. pe de alta. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. in cazul unei lovituri sau tamponări. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă.

rudelor apropiate sau a tutorelui. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. a martorilor de această vârstă. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. ascultarea fără întârziere. adică a persoanelor de 14-16 ani. La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit. dar încurajatoare. persoanele în vârstă devin suspicioase. în unele cazuri. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. 168 . Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore.2. pe de o parte. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări. Ca şi în cazul martorilor maturi. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite. devine posibilă identificarea animalelor. memoriei şi vorbirii. primele elemente ale gândurii abstracte. 2. interesele şi atitudinea. întreaga structură psihologică a individului. iar. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. în situaţia adolescenţilor. susceptibile şi iritabile. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. Ca regulă. starea sănătăţii. iar. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. Cu privire la prima categorie.139 al CPP. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. apar elemente de disfuncţie a gândirii. în special. regresia psihică devine mai accentuată. Totodată. comportarea agresivă sau chiar obraznică. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă. şi a părinţilor. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. După cum demonstrează practica. ele apar la vârsta de 60-65 ani. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul. Tactica ascultării minorilor. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată. sunt iritabili. fireşte. Datorită elementelor de gândire logică. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. ştirbiri. întrebările trebuie să fie formulate clar. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. particularităţi de formă. faţă de lege şi dreptate.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. Conduita tactică a organului de anchetă. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. § 5. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor. Subiectul II. pe de altă parte. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. Pe măsura înaintării în vârstă. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. Cele menţionate impun. însă. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. Potrivit art. în etate şi cu dezabilităţi. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. 2. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. Astfel.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). direct şi într-un limbaj accesibil lor. preocupările. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate.

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei.a. în această ordine de idei. suprafeţelor palmare ş. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. pe de o parte.identificare. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. cele vizând prevenirea furturilor . Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. de deprinderile şi experienţa făptuitorului.3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia. precum şi a cadavrelor necunoscute. obiectele prezente sau lipsă. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. că. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Astfel. inclusiv infracţională. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. starea obiectului material al infracţiunii. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ. deoarece. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. pentru orientarea activităţii de cercetare. a naturii faptei (moarte naturală. organul învestit cu efectuarea ei. pot conduce la stabilirea. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. iar pe de altă parte. traseologice. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. 2. metodele fotografiei de fixare. Metode speciale criminalistice. e) Identitatea şi calitatea victimei. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit. de împrejurările şi situaţia în care se activează. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă. spre exemplu. Metode antropologice. sinucidere. în majoritatea cazurilor. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea. reprezintă punctul de plecare 172 . a staturii. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. d) Autorul faptei. să asigure identificarea acestuia. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. balistice ş. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. in special.). înainte de toate. uneori în mod categoric. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. personalitatea ei. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei. omor. accident). fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. De menţionat. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. traficurilor de stupefiante etc. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. cu atât mai mult. 1. între timp. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. ale plantei picioarelor. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. în cele din urmă. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice.a. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. premeditată.

(3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile. documentelor. precum şi în alte cazuri. schiţe. animalelor.2. 2. cadavrelor umane sau de animale. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora. CPP: Articolul 118. prin încheiere motivată. 3. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. indicîndu-se motivele efectuării ei. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. dacă este necesar. În anumite cazuri. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii. judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. fotografieri. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. persoana care efectuează urmărirea penală. de asemenea. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale. 3. întocmeşte desene.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. (4) În caz de delict flagrant. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. iar în caz de necesitate. se sigilează.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. filmări. în raport cu natura faptei. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. 114 Cod procedură penală. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. cercetarea la faţa locului va urmări. obiectelor. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. în condiţiile prevăzute de art. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice. În caz contrar. 173 . Articolul 125. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. După relaţiile. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. încăperilor.în activitatea logică de elaborare. 54. execută diferite măsurări. 3. funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. 125). organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. Pentru aceasta. stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei. A.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală. 2. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat. obiectele şi documentele se împachetează.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu.

luate de la victimă. a scris pe un caiet. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. în acest sens. alertate de rudele victimei. lăsat deschis la capul victimei. precum şi urme ale unui raport sexual. a urmelor biologice (salivă. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. B. stabilirea grupei sangvine. orificiul anal). expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. spermă) şi chiar expertiza scrisului. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii.Atât constatarea. omor şi furt. întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. De asemenea. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. Este concludent. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. a firelor de păr. iar când participarea procurorului nu este posibilă. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. De asemenea. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. între acestea. 174 . cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. cazul unei femei. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. Alteori. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. s-a considerat că este moarte patologică. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. specifică vârstei (cardiopatie). Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. în vârstă de peste 80 ani. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. care este mecanismul de producere a lor. Probele de scris luate de la acest tânăr. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). în ziua în care se săvârşise fapta.