Fiule, umbla inaintea Mea in adevar si cu simplitatea inimii tale cauta-Ma in toata vremea.

Cel ce umbla inaintea Mea in adevar, nu se va teme de navalirea relelor, si adevarul il va mantui de cursa amagitorilor si de veninul defaimatorilor. Daca adevarul te slobozeste, vei fi cu adevarat slobod si nu-ti va pasa de vorbele cele seci ale oamenilor. Doamne, adevar este ceea ce zici, fie mie dupa cuvantul Tau! Adevarul Tau, sa ma invete, el sa ma pazeasca si sa ma tie pana la sfarsit in calea mantuirii. El sa ma scape de toata pofta si moliciunea si voi umbla inaintea Ta in mare slobozenie a inimii. Eu te voi invata, zice adevarul, ce este bun, drept, si Mie bine placut. Sa-ti aduci aminte de pacatele tale cu durere si parere de rau adanca si sa nu socotesti niciodata ca esti ceva pentru binele ce faci. Un pacatos esti cu adevarat, supus multor patimi si incurcat in lantul lor. Lasat singur, nazuiesti pururea spre nimic, lesne te descurajezi, lesne te biruiesti, lesne te tulburi, lesne te sperii. Ce ai tu care sa te poti lauda? Nimic. Ai inca multe defacte pentru care trebuie sa te micsorezi in ochii tai, caci tu esti mult mai slab, decat poti sa-ti inchipui. Deci nimic din cate faci sa nu ti se para a fi mare, pretios, minunat, vrednic de lauda, caci cu adevarat mare, minunat, inalt, vrednic de lauda si de dorit e numai ceea ce este vesnic. Sa-ti placa, mai presus de toate, adevarul, si sa nu-ti placa ticalosia ta. Nimic sa nu defaimi, sa nu dispretuiesti atat, de nimic sa nu te temi si sa fugi ca de insasi pacatele si greselile tale. Acestea trebuie sa pricinuiasca inimii tale o durere mai sfasietoare decat paguba cea mai mare. Sunt oameni care nu umbla in curatenie inaintea Mea, ci, cuprinsi de mandrie si curiozitate neroada, vor sa descopere tainele Mele si sa patrunda adancurile lui Dumnezeu, in vreme ce de sine si de mantuirea lor uita. Unii ca acestia pentru mandria si curiozitatea lor, parasiti fiind de Mine, cad in ispite grele si in greseli si mai grele.