Umilinta noastra e masura apropierii de Domnul, ea e fructul lepadarii de sine, a dezlipirii, a injosirii care ne nimiceste inaintea lui Dumnezeu.

Acolo unde iubirea de sine, unde natura vietuieste inca, unirea cu Domnul nu este desavarsita. Trebuie a nimici in sine dorintele si judecata omeneasca cea oarba spre a fi una cu El, precum El este una cu Parintele Sau, spre a fi sfintit intru adevar. Fericita moarte este aceea care ne pune in stapanirea adevaratei vieti a lui Dumnezeu Insusi, si a sfinteniei Sale, a adevarului Sau vesnic. Bine esti cuvantat Tata ceresc, Tata al Domnului nostru, ca Te-ai indurat a-Ti aduce aminte de mine in saracia mea. O, Parinte al indurarilor si Dumnezeule a toata mangaierea, mutumesc Tie ca binevoiesti a ma mangaia pe mine, nevrednicul, in necazul meu. Te binecuvantez in toata vremea si te laud in vecii vecilor! O, Doamne Dumnezeul meu, dragostea mea cea sfanta, cand vei veni sa faci locas in inima mea, vor salta de bucurie toate acele dinlauntru ale mele. Tu slava mea si veselia inimii mele. Tu nadejdea si scaparea mea in ziua necazului meu! Dar fiindca sunt slab inca in dragoste si nestatornic in virtute, pentru aceea am nevoie a fi intarit si mangaiat prin Tine. Cerceteaza-ma dar des, si ma indrepteaza dupa legea ta. Slobozeste-ma de patimile cele rele, si tamaduieste inima mea de toate poftele necurate, ca tamaduind de toata patima si curatit de toata pofta cea rea inlauntrul meu, sa ma fac destoinic a Te iubi tare, pentru a suferi si neclintit a starui in bine.