Este mare lucru Dragostea. Cu adevarat dragostea este un mare bine.

Singura, usureaza ce este greu, si face pe om sa sufere diferitele necazuri ale vietii cu aceeasi inima neschimbata. Dragostea poarta sarcina fara sa simta greutate si face dulce ce este amar. O, nobila dragoste de Dumnezeu, tu aprinzi in om ravna spre fapte mari, si-l intaresti tot spre o mai mare desavarsire. Adevarata Dragoste cauta la lucrurile inalte din Impratia lui Dumnezeu, si nu vrea sa se tavaleasca in noroiul pamantului. Vrea sa fie liberata de legaturile lumesti, pentru ca sa se poata inalta sus la Domnul, neimpiedicandu-se nici de bunatatile nici de relele veacului. Nimic nu e mai dulce decat dragostea, nimic mai tare, nimic mai inalt, nimic mai bun in cer si pe pamant, caci dragsotea din Dumnezeu s-a nascut, si pentru aceasta, inaltandu-se asupra tutror fapturilor, afla loc de repaus numai in Dumnezeu. Cel ce are dragsote, alearga, zboara, este vesel, este slobod si nimic nu-L tine. Dragsotea da toate pentru toate si are toate intru toate, pentru ca ea nu afla odihna decat numai in unica fiinta prea Inalta de unde porneste si curge tot binele. Dragostea nu se uita la daruri ci mai presus de toate darurile se ridica la daruitor. Dragostea adeseori nu cunoste nicio masura si ravna ei se inflacareaza mai presus de toata masura. Dragsotea nu simte greutate, nu stie de oseteneala, s-apuca de lucruri mai presus de puterea sa si nu zice niciodata ,,nu pot, crezand ca ea poate toate. Pentru aceasta si poate toate si face pentru care cel ce n-are dragsote se straduieste in desert. Dragsotea dormind nu doarme, ci privegheaza. Nicio osteneala nu o oboseste, nicio legatura nu o strange, nicio frica nu o tulbura, ci ca o vapaie vie, ca o faclie aprinsa, se inalta spre cer si-mi deschide trecere sigura prin toate impotruivirile. Cel ce are dragsote, pricepe ce inseamna cuvantul acesta. Aprinsul dor al sufletului ce iubeste se inalta la Dumnezeu ca o strigare mare: Dumnezeul meu, dragsotea mea! Tu, tot al meu! Eu tot al Tau!