Fiule, a tine ascuns darul umilintei, a nu te socoti pe tine pentru aceasta mai bun decat altii, a nu vorbi mult

de el, a nu-l mari prea mult, ci dimpotriva a te micsora pe tine insuti pentru pacatele si neputintele tale, si mai vartos a te teme ca poate nu esti vrednic de darul ce ai primit, este un lucru mai sigur si mai folositor pentru tine. Nu trebuie sa te intemeiezi prea mult pe un sentiment, ce curand se poate schimba in altul contrariu. Cand ai darul, socoteste-te cat esti de sarac si ticalos fara el. Sporul in viata cea buna nu sta numai a gusta managaierea darului, ci mai vartos a purta lipsa lui cu smerenie, cu tagaduire de sine si cu rabdare, ca astfel, in lipsa de dar, sa nu slabesti de la daruirea de sine nici sa incetezi de la lucrarea faptelor bune, ci dimpotriva sa faci toate cate poti dupa cugetul tau si pentru tulburarea mintii si stramtorarea sufletului ce te apasa, sa nu te lenevesti. Caci sunt multi, care, daca nu merg lucrurile dupa voia lor, indata pierd toata rabdarea si ravna. Se poate ca omul sa voiasca a spori, insa calea aceasta nu este totdeauna in puterea lui ci a lui Dumnezeu - este a da si a mangaia. El da mangaiere cui voieste, cand voieste, cat voieste, si nu mai mult. Cativa neintelepti, in prisosinta ravnirii lor, se pierdura pentru ca au vrut sa faca mai mult decat puteau, ca n-au socotit putina masura a puterilor lor, ca s-au condus in lucrarea lor mai mult de pornirea inimii decat de dreapta judecata a mintii. Si pentru ca in mandria oarbei ravni au intreprins lucruri mai mari decat era voia lui Dumnezeu a savarsi prin dansii, astfel pierdura darul deodata. Ei au vrut sa zideasca cuib in cer, si lasati in puterile lor, cazuti pe pamant, si saraci si mititei, se tarau in tarana, pentru ca in saracia si injosirea lor, sa invete a nu mai incerca a zbura pe propriile aripi, ci plini de incredere, a se odhini sub acoperamantul aripilor Celui prea Inalt. Cei doi si inca neincercati in calea Domnului usor pot sa se rataceasca daca nu se vor carmui de sfatul inteleptilor.