Deschide-voi gura mea si voi grai catre Dumnezeul meu, macar ca eu sunt pamant si cenusa.

De ma voi socoti mai mult decat pamant si cenusa, iata Tu, Doamne, Te scoli asupra mea si pacatele mele marturisesc adevarul impotriva mea ca sunt pamant si cenusa, si nu ma pot impotrivi acestor marturii. Iar daca ma voi micsora si ma voi socoti nimica inaintea Ta, Dumnezeule si daca ma voi dezbraca de stima de mine, intampina-ma-va darul Tau cu fata lui cea duce si lumina Ta apropiase-va de inima mea. Si de ma voi privi in lumina aceasta, atunci toata stima de mine, fie ea cat de mica si subtire, cufunda-se-va in valea nimicniciei male si va pieri in veci. Acolo ma vei arata pe mine insumi ca sa vad ce sunt, ce am fost si ce am ajuns, ca nimic sunt eu si n-am cunoscut asta. De ma vei parasi si voi ramane de capul meu, iata nimic sunt si neputinta. Iar de intorci ochiul Tau asupra mea, indata ma fac tare si ma umplu de noua veselie. In adevar, este de mirare ca ma pazesti si ma imbratisezi cu atata bunatate pe mine, care de greutatea trupului sunt pururea tras la pamant. Aceasta face Dragostea Ta ca, fara niciun merit din parte-mi, intampina trebuintele mele, ma ajuta in stramtoare si ma sprijineste in primejdie si, vorbind adevarul, ma scoate din necazuri nenumarate. Caci, iubindu-ma pe mine, cu dragoste nemasurata, m-am pierdut, iar cautanduTe pe Tine, iubindu-Te numai pe Tine, Te-am gasit, Doamne, si ma-i gasit, si Dragostea catre Tine m-a invatat sa cunosc mai bine nimicnicia mea. Ca, Tu, Dumnezeule, Dragostea cea mai dulce decat toata dulceata ce esti, faci pentru mine mult mai mult decat as indrazni sa nadajduiec si sa cer vreodata. Binecuvantat sa fii, Dumnezeul meu, ca macar daca sunt nevrednic de tot binele, nemarginita bunatate a Ta, nu inceteaza niciodata a face bine si celor nemultumitori si celor ce s-au instrainat departe de Tine. Intoarce-ne, Doamne, pe toti la Tine, ca toti sa fim multumitori, smeriti si evlaviosi, ca Tu esti mantuirea noastra, Tu taria si puterea noastra!