Lumea te orbeste prin bucuriile sale inselatoare, dar gandesti oare ca prietenii sai, cei mai favorizati, n-au

nimic sa sufere? Munciti de poftele lor care cresc cu placerile, vazut-ai vreodata pre unul singur multumit? Dorinti noi ii sfasie neincetat. Si apoi, n-au ei ca si altii, si mai mult decat altii, sa poarte relele vietii, grijile, necazurile, nelinistile si multimea nenumarata de boli, fiicele viciilor si tulburarilor tainice ale sufletului? Apoi vine moartea, dreptatea neinduplecata isi cere datoria sa: acest bogat al pamantului e aruncat gol in temnita: Amin zic tie, nu vei iesi de acolo pana cand vei da obolul cel mai de pe urma. Bucura-te deci, tu pe care Domnul te curateste, te mantuieste chiar pe acet pamant si implineste cu dragoste jertfa de dreptate. Multi zic: Cine va arata noua calea buna? Insemnatu-s-au peste noi lumina fetei Tale, Doamne. Dat-ai veselie in inima mea. Cu pace impreuna ma voi culca si voi adormi, ca Tu, Doamne, deosebit intru nadejde m-ai asezat. Fiule, cel ce se sileste a rupe legatura de supunere ce atarna de mai marele sau, acela rupe si legatura de dar ce-l uneste cu Dumnezeu. Si cel ce cauta numai interesul sau, acela pierde in sfarsit partea din obstescul folos. Care n-asculta de buna voie si din fundul inimii de stapanirea sa, dovedeste ca trupul lui n-asculta inca de duhul lui, ci ca adeseori carteste si se razvrateste. Invata dar a te supune stapanirii tale fara impotrivire, de vrei sa subjugi carnea ta. Ca vrajmasul din afara al tau, trupul, mai iute se va aduce sub oranduiala, daca tu inlauntrul tau, in omul dinlauntru, nu vei fi in neoranduiala. Se cade tie dar a te ura pe tine cu adevarat, adica a departa dinlauntrul tau toata imperecherea, daca voiesti ca duhul tau sa domneasca peste trupul tau. Tocmai iubirea cea fara oranduiala ce ai inca catre tine este pricina pentru care voia ta se cutremura asa tare a se supune la voia altora.